7 Aparate pentru acţionări şi automatizări

7.1 Aspecte generale

Pentru controlul unei reţele electrice sunt necesare echipamente electrice cu care să închidă (conecteze) şi
să deschidă (deconecteze) circuite electrice (surse, linii electrice, receptoare), când acestea sunt parcurse de
curenţi electrici normali sau de defect.
Conectarea şi deconectarea sunt necesare, în regim normal (când este expus unor mărimi electrice ce au
valori în limite normale), dar şi în regim de defect (când mărimile electrice au valori diferite, respectiv
solicitările sunt mult mai mari).
Datorită solicitărilor diferite, corespunzătoare celor două regimuri, aparatele electrice necesare activităţii
de control, trebuie să aibă caracteristici diferite. Ca urmare, în practica exploatării unei reţele electrice, aparatele
electrice cu care se asigură controlul acestora în regim normal, sunt definite ca aparate electrice de conectare şi
separare, iar cele cu care se asigură controlul în regim de defect sunt definite ca aparate de conectare de
protecţie.
La rândul său, activitatea de control poate avea scopuri diferite în funcţie de natura elementului reţelei
electrice, la care se referă. Astfel, controlul unui receptor constă în comanda acestuia în scopul pornirii, opririi,
inversării sensului de rotaţie, etc., în conformitate cu o anumită funcţie scop, determinată de rolul funcţional al
acestuia. Evident, pentru un receptor este necesar şi controlul în scopul protejării lui.
Activitatea de control a unei linii electrice (latură a reţelei) nu are ca scop o anumită funcţie de comandă, ci
doar punerea şi scoaterea ei de sub tensiune, în scopul asigurării tensiunii la consumator. Din acest motiv,
aparatele electrice cu care se asigură controlul elementelor unei reţele electrice au, de regulă, caracte ristici
diferite de cele cu care se asigură controlul (comanda) receptoarelor.
În scopul asigurării activităţii de exploatare a unei reţele electrice, respectiv a coordonării şi controlului,
aceasta trebuie să aibă şi posibilitatea de a fi supravegheată (observată).
Mulţimea mărimilor ce trebuie observate (supravegheate) în timpul activităţii de exploatare a unei reţele
electrice, este formată din:
 valorile mărimilor electrice (în regim normal şi de defect);
 poziţia aparatelor electrice de conectare, separare şi protecţie;
 mărimi care evidenţiază cauzele ce au determinat un anumit eveniment (de exemplu, acţiunea unui aparat
de conectare, de protecţie).
Ca urmare, o reţea electrică trebuie să fie prevăzută cu aparate şi instrumente electrice de măsurare,
semnalizare şi protecţie.
Aparatele electrice de protecţie (relee) cu care se asigură observarea unei reţele, sunt cele care au rolul de a
sesiza, indentifica şi localiza un regim de defect şi de a transmite această informaţie unui aparat capabil să
acţioneze în scopul protejării reţelei (sau unui element al acestuia) respectiv, unui aparat de conectare de
protecţie.
Pe baza funcţiilor lor, aparatele electrice de joasă tensiune utilizate în controlul reţelelor electrice, respectiv
a punctelor de conexiuni (nodurilor) şi care asigură conducerea si deservirea operativă a acestora, se clasifică
astfel: aparate electrice de comandă manuală; microîntreruptoare; limitatoare de cursă; contactoare auxiliare;
relee uzuale; electromagneţi; elemente şi echipamente de automatizare; aparate de semnalizare; dispozitive de
conectare automată pentru reţele electrice.

7.2 Caracteristicile aparatelor electrice

Datorită solicitărilor electrice, mecanice şi de mediu la care este expus un aparat electric, acesta trebuie să
aibă caracteristici corespunzătoare locului din reţea în care va fi montat.
În funcţie de solicitările electrice la care este expus şi a caracteristicilor mediului ambiant, un aparat
electric trebuie să fie definit prin următoarele trei tipuri de caracteristici [7.1]:

Caracteristici electrice:
200 Consumatori de energie electrică

a) curentul electric nominal (In), este valoarea maximă de durată pe care o poate suporta calea de curent
electric a aparatului electric (valoarea curentului electric care asigură stabilitatea termică în regim de lungă
durată). Aceasta este indicată de producător pentru anumite condiţii de mediu;
b) tensiunea nominală (Un) este determinată de nivelul izolaţiei funcţionale şi a izolaţiei de bază ale
aparatului, în scopul asigurării funcţionării aparatului şi a protecţiei de bază împotiva electrocutării.
c) rezistenţa de izolaţie, caracterizează calitatea izolaţiei şi determină pierderile de energie electrică
transversale, limitează posibilităţile producerii electrocutării în cazul unei atingeri directe sau indirecte, în reţele
cu neutrul izolat. Normativele impun ca această rezistenţă să fie de cel puţin 10 MΩ, în stare uscată şi de 2
MΩ, în cazul stării umede a izolaţiei aparatului;
d) capacitatea de rupere Ir , reprezintă valoarea maximă a curentului electric pe care îl poate întrerupe
aparatul de conectare. Capacitatea de rupere este cuprinsă între zero, în cazul aparatelor de conectare de
separare, Ir = In , în cazul aparatelor de conectare care au rolul de comandă şi punere sub tensiune (întrerup -
ătoare cu pârghie) şi (5  60)·In, în cazul aparatelor de conectare de protecţie;
e) curentul electric limită termic (Ilt), reprezintă valoarea maximă a curentului electric pe care o poate
suporta aparatul în regim de scurtă durată, un timp tlt care asigură condiţia:
td

 ik  dt I lt  tlt .
2 2
(7.1)
0
Dacă aceste valori nu sunt indicate de producător se consideră: Ilt = 10·In şi tlt = 1 s.
f) curentul electric limită dinamic (Ild) este valoarea maximă a curentului electric pe care o poate suporta
aparatul, fără a se deteriora datorită solicitărilor electrodinamice produse de curenţii electrici ce-l străbat şi
rezultă din condiţia:
Ild ≥ isoc , (7.2)
în care işoc este curentul electric de şoc.
g) rezistenţa nominală la uzură electrică, reprezintă capacitatea pieselor cu care se realizează contactele
electrice, de a rezista acţiunii curentului electric şi a arcului electric. Se exprimă în procente din rezistenţa la
uzură mecanică şi exprimă câte comutaţii suportă camera de stingere a aparatului.

Caracteristici mecanice
a) rezistenţa nominală la uzură mecanică, reprezintă numărul de acţionări pe care îl suportă aparatul
funcţionând în gol. Aceasta este o caracteristică a mecanismului de acţionare a aparatului;
b) durata relativă nominală de conectare exprimă, în procente, durata trecerii curentului electric, Δtconectat,
pe parcursul unui ciclu Δtciclu (fig. 7.1) şi este specifică aparatelor de conectare cu funcţionare ciclică.

Caracteristici constructive
Caracterizează aparatul din punctul de vedere al condiţiilor de mediu în care poate funcţiona, a asigurării
securităţii personalului ce îl deserveşte, precum şi protecţia sa intrinsecă.
Pentru aparatele electrice folosite de publicul larg, din punctul de vedere al modului în care se asigură
protecţia împotriva electrocutării, există o clasificare specială.

Marcarea bornelor
Bornele unui aparat electric se marchează cu litere şi simboluri pentru a uşura efectuarea legăturilor.
Bornele aparatului electric care se leagă la sistemul trifazat al sursei de alimentare se marcheză cu literele
A, B, C (sau L1 , L2 , L3).
Începutul înfăşurărilor unui motor electric sau bornele aparatului ce se leagă la acestea, se marcheză cu
literele A, B, C.
Sfârşitul înfăşurărilor unui motor electric sau bornele aparatului electric ce urmează să se lege la acestea se
marchează cu literele x, y, z.
Borna aparatului electric sau a unui receptor, care se leagă la pământ sau la conductorul de nul de protecţie
(PE) se marcheză cu simbolurile sau .
Aparate pentru acţionări şi automatizări 201

, I
stabilizat > final admis

IDC

final admis
(IDC)
(In) In

iniţial

t conectat t deconectat t
t ciclu
Fig. 7.1  Variaţia temperaturii în cazul aparatelor cu variaţie ciclică.

7.3 Aparate electrice cu comandă manuală

Aceste aparate au rolul de a conecta şi deconecta (controla) circuite electrice parcurse de curenţi electrici
cu valori de regim normal, inclusiv de suprasarcină şi au următoarele caracteristici specifice:
 sunt comandate manual, de pe aparat sau de la distanţă, în sensul că, acţionarea lor este determinată de
acţiunea voită a unui operator uman (nu sunt prevăzute cu dispozitive de comandă automată);
 frecvenţa de manevrare este relativ redusă.
Prize cu fişe
Au rolul de a alimenta receptoare debroşabile (monofazate sau trifazate), de regulă electrocasnice. Prin
introducerea fişei receptorului electric în priză, se realizează, în mod obişnuit, numai conectarea la reţeaua
electrică, nu şi comanda receptorului respectiv.
Comanda propriu-zisă (controlul), se asigură cu aparate electrice de comandă montate pe receptorul
electric.
Prizele cu fişe pot fi fără sau cu contact de protecţie, în care caz, contactul de protecţie se realizează
înaintea celor de alimentare cu energie elctrică.
Prizele bipolare necesare alimentării receptoarelor monofazate, au curentul electric nominal (de conectare,
deconectare), în mod obişnuit, de 10 A. Ca urmare, receptoarele electrice monofazate, destinate a fi alimentate
prin fişe, de la prize bipolare, nu au (sau nu trebuie să aibă) o putere simultan absorbită mai mare de 2 kVA.
Fişele bipolare se fabrică pentru două game de curenţi electrici de 6 A, de regulă, pentru receptoarele de
clasă II de protecţie, şi de 10A.
Prizele cu fişe pentru alimentarea receptoarelor electrice trifazate au o gamă de curenţi electrici nominali
mai largă (6  63A).
O soluţie particulară de realizare a unei prize cu fişe o reprezintă cuplele, necesare alungirii unui circuit
electric.
Prizele cu fişe, reprezentând contacte ce se realizează prin „introducere" nu au practic capacitate de rupere.
Curentul electric nominal reprezintă curentul electric admisibil al căii de curent electric, îndeosebi cel suportat
de contactele electrice.
Întreruptoare şi comutatoare pentru comanda receptoarelor de iluminat
Întreruptoarele electrice pentru comanda receptoarelor de iluminat, pot fi mono, bipolare sau duble şi
comandă individual unul (mono sau bipolare) sau două receptoare de iluminat.
Comutatoarele electrice asigură posibilitatea unei comenzi mai ample a unuia sau mai multor receptoare
(corpuri) de iluminat.
Aceste aparate au tensiunea nominală de 250 V, curentul electric nominal de 10 A şi o frecvenţă de
conectare (comutaţie electrică) de 30 conectări/oră.
Comutatoarele au rolul de a asigura conectarea şi deconectarea circuitelor electrice (în general de joasă
tensiune), fiind dimensionate să întrerupă curenţi de sarcină. Nu pot să întrerupă curenţi de scurtcircuit. De
obicei sunt comandate manual şi sunt utilizate, în special, în circuitele cu un mare număr de comutaţii.
Fiind destinate uzului general, se impune montarea lor numai pe circuitul de fază, pentru a asigura
protecţia împotriva electrocutării, în cazul intervenţiei la receptorul de iluminat. Capacitatea de rupere, egală cu
valoarea curentului electric nominal, este asigurată pe seama vitezei de deplasare a contactului mobil,
determinată de energia acumulată într-un resort, tensionat de acţiunea operatorului uman.
Întrerupătoare cu pârghie
202 Consumatori de energie electrică

Sunt bi sau tripolare, acoperă gama de curenţi electrici nominali de 25  1000 A şi se folosesc pentru punerea
şi scoaterea de sub tensiune a tablourilor electrice, pentru comanda în grup a unui număr mare de receptoare de
iluminat, precum şi pentru alimentarea unor receptoare de putere. Capacitatea de rupere este egală cu valoarea
curentului electric nominal şi este asigurată pe seama vitezei de deplasare a contactului mobil, acţionat de
energia acumulată într-un resort.
Întreruptoare şi comutatoare pachet
Aceste aparate electrice de conectare au o formă specială de realizare, prin suprapunerea pe un ax (care le
şi acţionează) a unor elemente identice. Contactele electrice fixe sunt amplasate pe un disc izolator din
bachelită, iar cele mobile, din bronz fosforos, sunt solidare cu axul central. Între maneta de acţionare şi axul
central se montează un dispozitiv de sacadare cu resort care asigură şi capacitatea de rupere nominală. Prin
realizarea unor legături exterioare, între contactele diferitelor pachete se poate obţine un comutator pachet,
respectiv un întrerupător cu o funcţie mai complexă (de exemplu, comutatorul stea - triunghi manual).
Întreruptoare şi comutatoare cu came
Constructiv, sunt similare cu cele pachet, însă axul central acţionează o camă care, în funcţie de geometria
conturului, realizează o anumită succesiune de conectare a contactelor. Au tensiunea nominală de 230/400 V, o
gamă de curenţi electrici nominali de 16  200 A şi se folosesc, în special, pentru comanda receptoarelor
electrice. Capacitatea de rupere, egală cu valoarea curentului electric nominal, se asigură tot pe seama vitezei de
deplasare a contactului mobil.
Separatoare electrice tripolare
Sunt singurele aparate electrice care au rol numai de separare electrică, nu au capacitate de rupere, întrucât
deplasarea contactului mobil se face cu viteza de manevrare a operatorului. Se construiesc pentru curenţi
nominali de 200  1000 A şi se montează numai în poziţie verticală, astfel încât să se evite închiderea acciden-
tală a contactelor.
Separatoarele au, în general, două poziţii (conectat/deconectat), sunt comandate manual şi au rolul de a
asigura întreruperea sigură a circuitului electric în poziţia de „deconectat". Pot fi comutate numai în lipsa
curentului electric de sarcină (nu sunt dimensionate pentru conectarea sau deconectarea curenţilor electrici de
sarcină). În poziţia „conectat" pot fi parcurse de curentul electric de sarcină, precum şi cel de scurtcircuit.

7.4 Aparate electrice de conectare de protecţie

Semnalele de comandă ale releelor de curent electric sau alte comenzi sunt transmise la elementele
executorii, care trebuie să asigure deconectarea circuitului parcurs de curent electric sau afectat de defect.
În funcţie de caracteristicile specifice, elementele de execuţie sunt de mai multe tipuri.
Aparatul electric de conectare de protecţie are rolul de a deconecta un circuit sau coloană electrică când
acestea sunt parcurse de un curent electric de suprasarcină sau de defect care ar depăşi limita stabilităţii termice
sau electrodinamice a elementului de reţea aflat în aval de locul său de montare şi în amonte de un eventual alt
aparat de conectare de protecţie (fig. 7.2).

4
TG TP 3
1
2 TS1

TS2

5 n

Fig. 7.2  Plasarea elementelor de protecţie într-o reţea de

joasă tensiune.

Aparatele de protecţie trebuie să sesiseze existenţa unui regim anormal, caracterizat prin depăşirea
valorilor de dimensionare, şi să izoleze zona în care defectul a fost detectat, astfel ca restul instalaţiei să
rămână în funcţiune. Izolarea elementului defect trebuie să aibă loc înainte ca să apară o încălzire periculoasă a
conductoarelor, conexiunilor, bornelor, barelor sau, în cazul curenţilor de scurtcircuit să apară şi efecte
mecanice periculoase.
Supracurenţii electrici pot fi determinaţi de:
Aparate pentru acţionări şi automatizări 203

 suprasarcină, la depăşirea valorii curentului electric de dimensionare, în funcţionare de lungă durată;

 scurtcircuite în reţeaua electrică, determinate de defecte monofazate, bifazate sau trifazate ale izolaţiei
circuitelor aflate sub tensiune.
Curenţii electrici de suprasarcină pot să apară în circuitele de alimentare ale unor receptoare care prin
modul lor de funcţionare pot fi supraîncărcate. Cazul cel mai întâlnit este al motoarelor electrice care pot avea
la arbore un cuplu mecanic superior celui de dimensionare. De asemenea, pot fi supraîncărcate transforma -
toarele care alimentează o sarcină mai mare decât cea de dimensionare sau circuite electrice, dimensionate fără
a lua în considerare extindere consumurilor de energie electrică.
Curenţii electrici de scurtcircuit sunt determinaţi de defecte ale izolaţiei şi realizarea, astfel, a unui circuit
de impedanţă redusă, între o fază şi pământ sau între faze. Prin efectele lor, termice şi electrice, curenţii electrici
de scurtcircuit pot determina daune importante în instalaţiile electrice.
Aparatele electrice de conectare de protecţie utilizate în reţelele electrice de joasă tensiune sunt:
 siguranţa fizibilă;
 contactorul;
 întreruptorul automat.

7.4.1 Siguranţa fuzibilă

Siguranţa fuzibilă reprezintă un punct slab creat în mod intenţionat, care asigură protecţia împotriva
suprasolicitărilor termice prin autodistrugerea ei, prin fuziune termică.
Elementul care se autodistruge termic este fuzibilul, ce reprezintă calea de curent electric a siguranţei şi se
caracterizează printr-un anumit curent electric nominal.
Prin introducerea elementului fuzibil într-un port-fuzibil (patron, fig. 7.3 a)), respectiv o cameră de rupere
a arcului electric, se asigură o anumită capacitate de rupere [7.1].
tf Limita stabilităţii
Piesă de elementului protejat
contact Fuzibil Aliaj eutectic
tfL
tfR 1
2
tfUR
Cameră de rupere cu Piesă de 3
material de umplutură contact
In Isc I
a) b)
Fig. 7.3  Siguranţa fuzibilă (a) şi caracteristicile de topire (b).
Datorită diversităţii mari a receptoarelor electrice de joasă tensiune, caracteristicile siguranţelor fuzibile
sunt foarte diverse, ceea ce a impus clasificarea lor din mai multe puncte de vedere şi anume :
a) după domeniul de utilizare:
 de uz casnic;
 semiindustriale;
 industriale.
b) după soluţia constructivă:
 auto;
 mignon;
 cu filet (normale);
 cu furcă.
c) după capacitatea de rupere:
 mică (auto, mignon);
 medie (cu filet, casnic şi industrial);
 cu mare putere de rupere MPR (de uz industrial).
d) după caracteristica de topire (fuziune ):
 lente (curba 1 din fig. 7.3 b));
 rapide (curba 2 din fig. 7.3 b));
 ultrarapide (curba 3 din fig. 7.3 b)).
Siguranţa fuzibilă cu caracteristică de topire lentă se foloseşte pentru protecţia circuitelor şi coloanelor care
pot fi parcurse de sarcini cu şocuri (pornirea motoarelor); cea rapidă în cazul unor sarcini constante şi cu
probabilitatea redusă de defect, iar cea ultrarapidă pentru protecţia receptoarelor fără inerţie termică (elemente
semiconductoare).
204 Consumatori de energie electrică

Capacitatea de rupere a siguranţei fuzibile depinde de performanţele camerei de stingere (patron), respectiv
de natura materialului de umplutură, în condiţiile în care arcul electric se iniţiază în centrul de greutate al
patronului. Pentru asigurarea acestei condiţii se impune stabilirea punctului de iniţiere a arcului electric astfel:
 în cazul fuzibilelor cu diametre mici, se depune pe acestea, în centrul de greutate al patronului, o pastilă
de aliaj eutectic, care în stare caldă se topeşte şi devine agresiv pentru materialul din care este realizat fuzibilul,
reducându-şi astfel secţiunea (fig. 7.3 a));
 în cazul fuzibilelor cu secţiune mai mare, se realizează o secţiune variabilă, respectiv mai mică (egală cu
secţiunea nominală) în punctul în care se doreşte iniţierea arcului.
În instalaţiile de joasă tensiune, pentru protecţia reţelelor radiale sunt utilizate siguranţe fuzibile conectate
în serie în circuit (fig. 7.4). Selectivitatea protecţiei se obţine prin alegerea adecvată a curentului normat (de
dimensionare) al siguranţelor. În general, pentru acelaşi tip de siguranţă fuzibilă, un raport de 1,6 între curenţii
normaţi ai celor două siguranţe asigură întreruperea selectivă a defectului care apare pe linia L protejată. În
general, se impune ca integrala de prearc a siguranţei fuzibile din amonte să aibă o valoare mai mare decât
valoarea integralei totale a sigurantei din aval.
În funcţie de rolul acestora, siguranţele fuzibile sunt destinate pentru protecţie la scurtcircuit (cazul a din
fig. 7.5) sau pentru protecţia la curenţi de suprasarcină (cazul b din fig. 7.5). Întervalul de timp tt în care are loc
întreruperea circuitului depinde de suma integralelor de topire a siguranţei If (integral prearc) şi de stingere a
arcului electric Is (integrala de arc) [7.2]
tf ts

 i 2  dt  i
2
It  I f  I s   dt . (7.3)
0 tf

Siguranţele fuzibile destinate protecţiei la scurtcircuit asigură întreruperea circuitului înainte ca valoarea
curentului de scurtcircuit să atingă valoarea sa maximă.
În cazul siguranţelor fuzibile destinate protecţiei la curenţii de suprasarcină, întreruperea circuitului are loc
în apropierea valorii de vârf a curbei curentului electric.
i
is
0,4 kV; 50 Hz

I1 isc
b
a If Is
0,4 kV; 50 Hz
If Is
I2 tf ts
t
tt
L
Fig. 7.4  Conectarea în serie a Fig. 7.5  Întreruperea circuitului de către
două siguranţe fuzibile. două tipuri diferite de siguranţe fuzibile.

Pentru siguranţa fuzibilă se defineşte curentul electric limită (Il) a cărui valoare este:
Il = (1,3  1,6)Inf (7.4)
pe care fuzibilul trebuie să-l suporte cel puţin o oră.
O problemă specifică comutaţiei circuitelor electrice care au sarcini inductive o reprezintă limitarea
supratensiunilor de comutaţie, care sunt cu atât mai mari cu cât variaţiile de curent sunt mai mari şi mai rapide
(Ldi/dt). Ca urmare, în cazul deconectării sarcinilor inductive cu siguranţele fuzibile, se pune problema vitezei
cu care se întrerupe curentul electric. Aceasta depinde de caracteristicile materialului de umplutură din camera
de stingere a arcului (patron) (fig. 7.1).
Dacă materialul de umplutură este greu fuzibil, acesta nu se topeşte odată cu fuzibilul, iar vaporii metalici
ai arcului electric se împrăştie printre granulele materialului de umplutură şi se răcesc, determinând stingerea
rapidă a arcului electric.
Dacă materialul de umplutură este uşor fuzibil, acesta se topeşte odată cu fuzibilul, stare în care devine bun
conductor, asigurând trecerea curentului electric şi, ca urmare, stingerea arcului electric. Prin stingerea arcului
electric, dispare sursa de căldură, materialul se răceşte redobândindu-şi calităţile electroizolante şi ca urmare,
întrerupe lent curentul electric din circuit şi reduce substanţial supratensiunile.
Pentru reducerea supratensiunilor, se folosesc două fire fuzibile în paralel, unul cu o rezistenţă electrică de
30 de ori mai mare decât fuzibilul normal, ceea ce determină întreruperea curentului electric în două trepte.
Evident, în urma acţionării unei siguranţe fuzibile se impune înlocuirea elementului său fuzibil, împreună
cu patronul. Topirea elementului fuzibil este indicată cu un semnalizator.
Aparate pentru acţionări şi automatizări 205

Siguranţele fuzibile au, în instalaţiile de joasă tensiune, o largă utilizare ca aparate de protecţie la
supracurenţi. Caracteristicile lor de protecţie nu oferă însă soluţii în toate cazurile. Asigură întreruperea
circutului protejat prin topirea elementului parcurs de curent electric, la depăşirea capacităţii termice a acestuia,
având, în acest fel, atât rol de aparat de protecţie, cât şi de echipament de deconectare. La arderea elementului
fuzibil pot să apară importante supratensiuni în circuitul deconectat. Siguranţele fuzibile sunt elemente de unică
folosinţă şi alegerea lor se face în funcţie de tensiunea nominală, curentul electric normat şi tipul circuitului
protejat (în circuitele cu motoare trebuie avut în vedere curentul electric de pornire).
Caracteristica siguranţei fuzibile (curba 1 din fig. 7.6) trebuie să fie corelată cu cea a circuitului protejat
(curba 2 din fig. 7.6), definită de condiţii termice (I2t) pentru a evita deteriorarea circuitului datorită căldurii
dezvoltată de curentul de scurtcircuit.
t

2
1

0 IM Ir Is I
Fig. 7.6  Corelarea caracteristicilor de
protecţie la supracurent electric ale unei
siguranţe fuzibile.

În instalaţiile de medie tensiune, în special pentru protecţia transformatoarelor de măsurare de tensiune,

sunt folosite siguranţe fuzibile în serie cu separatoare, pentru a face posibilă înlocuirea siguranţelor arse/defecte.

7.4.2 Contactorul
Contactoarele sunt comandate electric (cu bobină de acţionare) şi sunt utilizate, în special, în circuitele cu
un mare număr de comutaţii. În unele cazuri, sunt prevăzute cu relee termice pentru controlul curentului de
suprasarcină. Nu pot să asigure protecţie la scurtcircuit, ceea ce impune conectarea în serie cu acestea a unor
siguranţe fuzibile sau a unor întreruptoare de putere.

7.4.3 Întreruptorul automat

Întreruptoarele automate sunt comandate electric (cu bobină de acţionare, cu resort acţionat de un motor
electric sau pneumatic) şi sunt dimensionate pentru a întrerupe curenţi electrici de scurtcircuit. Se aleg, în
principal, în funcţie de tensiunea normată, curentul electric normat şi capacitatea de rupere.
Reprezintă aparatul de conectare de protecţie propriu-zis, deoarece asigură protecţia la suprasolicitări
termice sau electrodinamice prin deconectarea circuitului, cu un aparat de conectare cu capacitate de rupere
corespunzătoare, iar reconectarea se poate face practic imediat şi de mai multe ori.
Pentru ca aparatul de conectare cu capacitate de rupere adecvată să se deschidă automat, trebuie să
primească o comandă de la un aparat electric de protecţie, (releu) care are rolul de a sesiza, indentifica şi
localiza un regim de defect şi de a transmite comanda aparatului de conectare.
Aparatele electrice de protecţie (releele) cu care sunt echipate întreruptoarele automate de joasă tensiune
sunt:
 releu termic (RT);
 releu electromagnetic (REM);
 releu de minimă tensiune (RU).
Aparatul de conectare al unui întreruptor automat (IA) este astfel realizat încât rămâne stabil pe ambele
poziţii, închis/deschis prin zăvorâre mecanică.
Comanda de închidere sau deschidere se transmite la mecanismul de zăvorâre (M z) al dispozitivului de
acţionare. Energia necesară acţionării contactului mobil (cu o viteză mare de deplasare) se înmagazinează într-
un set de resoarte care sunt armate manual sau cu un motor electric (M).
Schema electrică de principiu a unui întreruptor automat, în varianta cea mai complexă, este prezentată în
figura 7.7, în care cu AC s-a marcat aparatul de conectare, cu linie întreruptă acţiunea mecanică a releului
termic, a releului de minimă tensiune şi a releului electromagnetic asupra mecanismului de zăvorâre, cu DA
206 Consumatori de energie electrică

dispozitivul de acţionare, iar cu ED şi Ei electromagneţii cu care se asigură comanda de la distanţă a

întreruptorului automat, cu ajutorul unor butoane de comandă (B D, Bi).
Comanda manuală, de pe aparatului de conectare (AC) al întrerupătorul automat este posibilă prin
intermediul butoanelor care acţionează direct asupra mecanismului de zăvorâre.
Caracteristica de acţionare a unui întreruptor automat (fig. 7.8), rezultă din suprapunerea caracteristicii
releului termic cu cea a releului electromagnetic.
Releul termic RT are o caracteristică de acţionare dependentă de curent electric (similară cu cea a unei
siguranţe fuzibile), iar releul electromagnetic REM are o caracteristică de acţionare independentă respectiv,
acţionează dacă:
I > IpREM , (7.5)
în care Ip REM este valoarea la care a fost reglat să îşi atragă armătura mobilă.
În domeniul de acţionare al releului electromagnetic, releul termic nu acţionează deoarece, pentru aceeaşi
valoare a curentului electric, are un timp de acţionare mai mare decât cel al releului electromagnetic (fig. 7.8).
AC Mz
Ei L1 L2

DA M BD ED

RT Bi Ei

REM

A B C
Fig. 7.7  Schema de principiu a unui întreruptor automat şi schema de acţionare.

ta

RT

t1RT

REM
t0REM

0 In Il IpREM I
Fig. 7.8  Caracteristica de acţionare a unui
întreruptor automat.

Întreruptoarele automate pot avea sau nu, releu de minimă tensiune astfel:
 cele destinate protejării motoarelor electrice au releul de minimă tensiune, pentru a asigura evitarea
autopornirii;
 cele destinate protejării coloanelor electrice şi, în special, reţele electrice de distribuţie, nu au releu de
minimă tensiune sau acesta este blocat, deoarece nu trebuie să se întrerupă calea de alimentare cu energie, la
dispariţia tensiunii şi eventuala ei reapariţie, din motive ce nu sunt proprii elementului.
Releele termice cu care se echipează un întreruptor automat au următoarele caracteristici:
 curent electric de serviciu, valoare ce parcurge elementul bimetal în regim normal de funcţionare ;
 curent electric de reglare (Ir) care ţine seama de suprasarcinile din circuit şi asigură următoarele cerinţe:
 la o valoare de 1,05Ir a curentului electric de sarcină nu trebuie să acţioneze timp de două ore,
pornit din starea iniţială rece ;
 la o valoare de 1,2Ir acţionarea se produce după 2 ore pornind din starea iniţială rece ;
Aparate pentru acţionări şi automatizări 207

 la o valoare de 1,6Ir acţionarea se produce după cel mult 2 minute, pornind din starea caldă;
 la o valoare de 6Ir (specific pornirii motoarelor electrice) acţionarea se produce după (25)
secunde.
Întreruptoarele automate se produc într-o gamă largă de variante care acoperă, în primul rând, gama de
curenţi electrici nominali de la 6  4000 A, precum şi diferite echipări cu relee şi dispozitive de acţionare sau
forme de realizare. Dintre acestea se impun a fi remarcate:
 întreruptoarele pentru branşament;
 întreruptoarele pentru comanda şi protecţia motoarelor electrice ;
 întreruptoare prevăzute cu protecţie diferenţială, inclusiv la curent electric diferenţial rezidual, care au şi
rolul de protecţie la electrocutare.
Întreruptoarele prevăzute cu protecţie diferenţială sunt executate în varianta amplasării pe şină, deci în
tablouri electrice cu dimensiuni mici, pentru curenţi electrici nominali de până la 125 A şi de rupere de până la
50 kA.
Pentru releul termic se sigură trei caracteristici de acţionare (B, C, D), timpul de deconectare t în funcţie de
tipul sarcinii şi valoarea curentului electric de scurtcircuit Ik (fig. 7.9 a)), respectiv :
 curba C pentru consumatori casnici;
 curba B pentru sursă de putere mică;
 curba D pentru circuite parcurse de curenţi electrici de pornire.
Întreruptorului de branşament i se pot ataşa, pe şina de susţinere, în formă adecvată de realizare, elemente
suplimentare pentru a asigura comanda automată de la distanţă, de deschidere sau şi închidere, inclusiv
telecomandă, protecţia la supratensiuni, la electrocutare, precum şi pentru gestiunea consumului de energie
electrică, dacă se aplică tarife diferenţiate.
În figura 7.9 b) [7.3] este prezentată schema de principiu a unui întreruptor bipolar automat, cu protecţie
diferenţială încorporată (B1 şi B2, susţinute de un tor feromagnetic, sunt bobinele prin care trec curenţii electrici
a căror diferenţă se controlează, la nivel de câmp magnetic). Fluxul magnetic, determinat de eventuala diferenţă
a curenţilor electrici I1 şi I2 , va induce o tensiune electromotoare în cea de a treia bobină plasată pe tor. Această
t.e.m. va acţiona electromagnetul ce comandă deschiderea contactelor întreruptorului.
O calitate foarte importantă, implementată în ultima perioadă, permite corelarea timpului lor de acţionare
cu timpul de fuziune a siguranţelor fuzibile, de regulă, în amonte, care permite asigurarea acţionării selective a
aparatelor de protecţie.

7.4.4 Contactor cu relee

Prin asocierea unui contactor electromagnetic cu relee termice sau electromagnetice se obţine un aparat de
conectare de protecţie, dar care asigură doar parţial caracteristicile unui întreruptor automat.
Buton de RT
deconectare
Electro- REM
magneţi
Tor din
material
B3
magnetic
B1 B2
I1 I2

In
a) b)
Fig. 7.9  Caracteristici de deconectare (a) şi schema de principiu a unui întreruptor cu
protecţie diferenţială (b).

În primul rând, contactorul cu relee nu este un aparat de conectare bistabil, aparatele de protecţie acţionând
asupra aparatului de conectare la nivelul schemei de comandă (fig. 7.10).
208 Consumatori de energie electrică

AC
CA RT REM
B

RT

REM

A B C
Fig. 7.10  Schema de principiu a unui contactor şi schema de
acţionare.

În al doilea rând, contactorul electromagnetic fiind conceput pentru comanda unor receptoare, nu are
capacitatea de rupere necesară întreruperii unor curenţi electrici de scurtcircuit. Din acest motiv, pentru a
asigura cerinţele unui întreruptor automat, contactorul electromagnetic, echipat numai cu relee termice, se
asociază cu o siguranţă fuzibilă tip MPR (mare putere de rupere)  figura 7.11 a).

t RT
MPR
RT
IA tacRT
MPR Supra-
sarcină
tfMPR

0 In
a) Irc Isc I b)
Fig. 7.11  Funcţia de întreruptor automat (a) şi
caracteristica de deconectare (b).

Contactorul cu relee asigură conectările de regim normal şi de suprasarcină, în domeniul de acţionare al

releului termic RT (fig. 7.11 b)), pentru curenţi electrici sub valoarea Irc  capacitatea de rupere a contactorului
 iar siguranţa fuzibilă, cu mare capacitate de rupere, asigură ruperea curenţilor electrici de scurtcircuit.

7.5 Aparate electrice pentru control şi observare

În scopul asigurării exploatării unei reţele electrice, considerată ca element primar, sunt necesare activităţi
de control şi observare a acesteia. Aceste activităţi se realizează, atât cu aparate electrice montate direct în
circuitele primare, cât şi cu o serie de scheme electrice de control, semnalizare, automatizare, măsurare, denu-
mite ca secundare, în sensul că nu fac parte din reţeaua electrică primară, dar asigură buna exploatare a acesteia.
Din punct de vedere al rolului funcţional, aparatele electrice, din circuitele secundare, se pot grupa astfel:
a) aparate electrice de control, care permit efectuarea unei comenzi, manuală sau automată (urmărind
valoarea unei mărimi, transmit o comandă la depăşirea unei valori de prag de către aceasta);
b) aparate electrice de execuţie, realizează legătura între o schemă secundară expusă la curenţi elecrici de
valori mici, şi un circuit de execuţie (acţionarea unui aparat electric de conectare sau protecţie). În unele situaţii
au caracter de servomecanisme;
c) aparate electrice de amplificare, care permit multiplicarea unei informaţii (poziţia unui aparat electric)
sau a unei comenzi;
d) aparate electrice de semnalizare şi avertizare ;
e) instrumente electrice de măsurare.

7.5.1 Aparate electrice de control

Butoanele de comandă se folosesc pentru comanda manuală a unor aparate electrice de conectare.
Reprezentativ este butonul dublu de pornit (P), oprit (O) adecvat comenzii contactoarelor electromagnetice,
Aparate pentru acţionări şi automatizări 209

care sunt fără reţinere, respectiv comanda este scurtă, egală cu durata menţinerii în poziţia apăsat. Pentru
comenzi permanente se folosesc butoanele cu reţinere, eventual şi cu lampă inclusă care să „memoreze" ultima
comandă efectuată.
Cheile de comandă se folosesc pentru transmiterea de comenzi complexe, specifice întreruptoarelor
automate, având avantajul memorării ultimei comenzi şi a unui număr mare de contacte. Pentru o cheie de
comandă (asemănătoare constructiv cu un întreruptor cu came) se elaborează diagrama de comandă, ce redă
dependenţa dintre poziţia mânerului de acţionare şi poziţia contactelor. Unele chei de comandă au inclusă o
lampă de semnalizare în mânerul de acţionare.
Microîntrerupătoarele limitatoare de cursă se folosesc pentru închiderea şi deschiderea unor circuite (cu
scopul de comandă a unui aparat de execuţie) când este depăşită limita unei coordonate (distanţe). Contactul
mobil al unui microîntreruptor, este acţionat de un mecanism cu resort sau lamelă elastică, acţionată direct sau
cu elemente cinematice (rolă, pârghie, bilă ).
Releele electrice fac parte din categoria aparatelor cu caracteristică discontinuă (tip releu), deoarece
variaţia mărimii electrice de intrare determină doar o variaţie în salt a mărimii de ieşire (totul sau nimic) (fig.
7.12).
Valoarea mărimii de intrare pentru care se produce acţionarea (pornirea releului) xe
xpp este mai mare decât valoarea pentru care are loc revenirea xrev în starea neacţionat.
Datorită gamei foarte largi de relee electrice, acestea se grupează astfel [7.4]:
 după natura mărimii de intrare:
 de tensiune; 0 xrev xpp xi
 de curent electric;
 de putere; Fig. 7.12  Caracteristica
tip releu.
 de timp.
 după caracterul mărimii de intrare:
 de tensiune continuă;
 de tensiune alternativă.
 după caracteristica de acţionare:
 dependente de curent electric;
 independente de curent electric.
Cu excepţia releului termic cu bimetal, la care contactul mobil este acţionat de săgeata determinată de
temperatura la care este încălzit un element bimetal de către căldura produsă de curentul electric supravegheat,
celelalte relee electrice au o funcţionare asemănătoare cu cea a unui contactor electromagnetic.
Ca urmare, releul de curent electric cu bimetal va avea o caracteristică de acţionare dependentă de curentul
electric, asemănătoare cu cea a siguranţei fuzibile, iar cele a căror acţionare este determinată de forţa
electromagnetică vor avea o caracteristică de acţionare independentă, de tipul, totul sau nimic.
Releele de curent electric sunt elemente care asigură recepţia informaţiilor privind amplitudinea curentului
electric din circuitul protejat, compararea acestuia cu valoarea setată pentru protecţie şi transmiterea de semnale
către echipamentele de execuţie (de obicei întreruptoare sau contactoare), conform unei diagrame impuse. În
prezent, releele de curent electric sunt echipamente numerice complexe care necesită setarea parametrilor
caracteristicilor, conform funcţiunilor pe care trebuie să le îndeplinească, impuse de operatorii de reţea. În
figura 7.13 [7.5] sunt indicate exemple de caracteristici care pot fi programate la releele de curent electric.
În figura 7.13, săgeţile cu dublu sens indică posibilităţile oferite pentru modificarea caracteristicilor
releelor de curent electric. Valorile de timp şi de curent electric, pentru curentul de suprasarcină Is şi pentru
curentul de scurtcircuit Isc trebuie să fie setate pentru fiecare circuit protejat, în funcţie de caracteristicile
acestuia, de curentul de scurtcircuit, care poate să apară, şi de condiţiile privind selectivitatea protecţiei. Pentru
caracteristica indicată în figura 7.13 b), depăşirea valorii programate Isc a curentului de scurtcircuit conduce la
transmiterea semnalului la elementul de execuţie, după un timp tp propriu al releului.
210 t t
Consumatori de energie electrică

t(Is)
t(Isc) tp
0 Is Isc I Isc I
a) b)
Fig. 7.13  Caracteristici ale releelor de curent electric:
a) cu caracteristică independentă, în două trepte
b) cu caracteristică dependentă şi o treptă de curent mare.

În sistemele moderne, blocul releului de protecţie la supracurent electric este inclus într-un ansamblu care
realizează şi alte funcţiuni: afişarea mărimilor controlate, perturbograf (înregistrarea mărimilor înainte de
apariţia unui defect), controlul sensului curentului de defect etc.
Releele de suprasarcină sunt utilizate, în special, pentru protecţia transformatoarelor şi motoarelor
electrice, având rolul de a evita supraîncălzirea acestora. Cunoaşterea caracteristicilor echipamentelor protejate
şi a modului în care are loc încălzirea acestora, în funcţie de încărcare şi temperatura mediului ambiant, permite
o programare adecvată a releului de suprasarcină.
Releele de curent electric sunt componente de bază în realizarea protecţiilor diferenţiale (prin compararea
valorilor curenţilor electrici de la cele două capete ale elementului protejat), a protecţiilor de distanţă
(transmiterea semnalului de comandă la elementele de execuţie în mod selectiv, în funcţie de distanţa estimată
până la locul de defect), a instalaţiilor de reconectare automată rapidă (RAR) prin controlul circuitelor de
alimentare cu energie electrică, a protecţiilor barelor colectoare, a protecţiilor contra punerilor la pământ
monofazate, a protecţiilor contra defectelor nesimetrice etc.
Schema de principiu de conectare a unui releu de curent electric este indicată în figura 7.14 a). În figura
7.14 b) este indicat modul de setare a unora dintre mărimile specifice acestor relee.

Regim de
Regim normal Regim de
suprasarcină
I de funcţionare scurtcircuit
I2
TC I>
I1 0 IM Is Irev Ipp Isc I

a) b)
Fig. 7.14  Schema de principiu pentru conectarea unui releu de curent electric
(a) şi mărimi caracteristice pentru releu (b).
Releul „I >” este parcurs de curentul electric I2 = I1/kTC din secundarul transformatorului de curent electric
TC. Protecţia de curent electric, acţionează, în prima treaptă atunci când I1 > Is , în care Is este curentul electric
de suprasarcină setat. În cazul releelor cu caracteristică dependentă, semnalul transmis de releul de curent
electric, la elementul de execuţie, se face după un interval de timp care depinde de nivelul suprasarcinii.
La apariţia unui defect în reţeaua electrică (scurtcircuit), însoţit de un curent electric de valoare ridicată Isc ,
releul de curent electric este setat pentru a demara la un curent electric Ipp (curent electric de pornire al
protecţiei), stabilit pe baza calculelor de scurtcircuit în reţea. Releul revine în starea iniţială atunci când curentul
electric de defect scade sub valoarea Irev (curentul electric de revenire al protecţiei).
Factorul de revenire al protecţiei krev se defineşte din relaţia
I
krev  rev  1 , (7.6)
I pp
În funcţie de tipul protecţiei, factorul de revenire are valori cuprinse între 0,85 şi 0,99.
Din figura 7.14 b) [7.6] rezultă şi condiţiile necesare asigurării unei setări adecvate a releului de curent
electric.
Ir  IM ;
I pp  I r ;
(7.7)
I pp  I sc ;
I rev  I r .
Aparate pentru acţionări şi automatizări 211

În relaţiile (7.7) s-a notat cu IM valoarea curentului maxim de sarcină din circuit, cu valoare mai mică sau
cel mult egală cu valoarea curentului electric de dimensionare Ir (curent electric normat) a circuitului de
protejat.
În mod obişnuit se defineşte un factor de siguranţă ksig
I
k sig  rev  1 . (7.8)
Ir
Sistemul de protecţie la supracurent electric îşi realizează funcţiile dacă se asigură corelarea
caracteristicilor sale şi a parametrilor setabili cu caracteristicile elementului protejat. În figura 7.15 sunt indicate
principiile de corelare a protecţie la supracurent.
Caracteristica 1 (fig. 7.15) realizată de elementul executoriu, comandat de releul de protecţie, trebuie să fie
în orice moment sub caracteristica 2 a circuitului de protejat, definită de condiţii termice (I2t) pentru a evita
deteriorarea circuitului datorită căldurii dezvoltată de curentul de suprasarcină sau de scurtcircuit. De asemenea,
curentul maxim de scurtcircuit în circuitul controlat nu trebuie să depăşească valoarea IR a curentului electric
corespunzător capacităţii de rupere a elementului executoriu.
Releele de curent electric au bobina de acţionare sensibilă la curentul electric, montându-se în serie, pentru
a fi expuse curentului electric supravegheat, mărime de intrare, ce-i determină acţionarea.
t

1
2

0 IM Ir Is Isc IR I
Fig. 7.15  Corelarea caracteristicilor de
protecţie la supracurent electric.
Releele de tensiune, au bobina de acţionare sensibilă la tensiune, dar sunt acţionate tot de o forţă
electromagnetică determinată de un curent electric, strict determinat de valoarea tensiunii ce se aplică bobinei
releului.
Releele electrice de timp, au ca mărime de intrare un curent electric sau o tensiune sau combinaţii ale
acestora, iar acţionarea contactelor lor se produce cu o anumită întârziere (temporizare). Sunt utilizate, de
regulă, relee intermediare necesare în asigurarea selectivităţii acţionării unor aparate electrice de conectare de
protecţie sau a desensibilizării faţă de anumite perturbaţii (şocuri de sarcină).
În general, releele de protecţie pot fi definite de următoarele mărimi principale:
 parametrii nominali, mărimi ce pot fi suportate timp îndelungat de aparat de aparat, fără deteriorări
(tensiunea nominală Un , curentul electric nominal In , frecvenţa nominală fn , impedanţa nominală Zn);
 valori de pornire (acţionare)  valori la care acţionează releul;
 valoarea de revenire  valoarea mărimii controlate la care elementele de execuţie ale aparatului
acţionează invers decât la acţionare;
 factorul de revenire al protecţiei  se consideră că un releu este cu atât mai bun cu cât factorul de
revenire krev este mai aproape de valoarea unitară;
 timpul propriu de acţionare al releului ca intervalul de timp măsurat din momentul atingerii valorii de
acţionare până la transmiterea mărimii de execuţie (la ieşire). La acest timp se adaugă inerţia proprie a
aparatului la care se adună timpul reglat al aparatului;
 puterea consumată de releu este în raport invers cu sensibilitatea releului. Această mărime intervine la
încărcarea releelor secundare şi la calculul transformatoarelor de măsurare care alimentează schema de
protecţie;
 puterea de rupere/capacitatea de comutare este puterea maximă din circuitul comandat prin contactele
releului fără ca acesta să se deterioreze;
 poziţia normală a contactelor (normal deschisă sau normal închisă);
 stabilitatea termică şi electrodinamică ca fiind capacitatea aparatului de a suporta un timp limitat efectele
curenţilor electrici de scurtcircuit;
 eroarea releului ca diferenţă dintre valoarea reală de acţionare şi valoarea reglată pentru acţionare.
212 Consumatori de energie electrică

7.5.2 Aparate electrice de execuţie

Electromagneţii de acţionare sunt folosiţi în scheme secundare de comandă, semnalizare, ca elemente de

acţionare în scopul transmiterii unei comenzi manuale, sau a amplificării unei mărimi de comandă
(servomecanism). În acest caz, curentul electric suportat de bobina electromagnetului (element de comandă )
este mult mai mic decât cel suportat de contactele electromagnetului (element comandat).
O formă specială de realizare a electromagneţilor, o reprezintă electroventilele, utilizate în controlul
circuitelor parcurse de fluide sau de gaze.
Aparatele electrice de amplificare sunt folosite în circuite în care pe lângă amplificarea curentului electric
sau a puterii de comandă (în cazul servomecanismelor) este necesară şi multiplicarea unor informaţii sau
comenzi. Este cazul folosirii unor relee intermediare, care au mai multe perechi de contacte ce permit
multiplicarea poziţiei unui aparat electric de conectare (fig. 7.16 a)) sau a unei comenzi (fig. 7.16 b)).

Ri B Ri
I1

Ri1 Ri1
I Ri2 Ri2
Ri3 Ri3

a) b)
Fig. 7.16  Releu intermediar pentru multiplicarea
informaţiilor de poziţie (a) şi pentru multiplicarea
comenzilor (b).

7.5.3 Aparate electrice de semnalizare şi avertizare

Lămpile de semnalizare sunt utilizate pentru semnalizarea optică a poziţiei unor aparate electrice de
conectare, acţionarea unor aparate electrice de protecţie etc.
Hupele de semnalizare sunt folosite pentru avertizarea acustică a unor regimuri anormale sau de defect. În
urma avertizării acustice, generale, operatorul uman va indentifica semnalizarea optică locală, realizată cu lămpi
de semnalizare.
Indicatoarele de poziţie se folosesc pentru semnalizarea poziţiei aparatelor electrice de conectare cu două
stări. Este cazul separatoarelor electrice, care fiind comandate numai manual, au doar două stări
corespunzătoare poziţiei închis sau deschis a contactului mobil. Întreruptoarele automate se pot afla în aceeaşi
poziţie (de exemplu, deschis) ca urmare a două tipuri de comenzi: manuală (deconectat manual) sau automată
(deconectat automat), fiind necesară semnalizarea distinctă a fiecărei stări.
Indicatorul de poziţie (fig. 7.17 a)), are două bobine, care acţionează fiecare o aceeaşi lamelă indicatoare:
una dintre ele o menţine permanent într-o poziţie, iar cealaltă într-o poziţie perpendiculară pe prima (fig. 7.17
b)). Când nici o bobină nu este sub tensiune lamela indicatoare se poziţionează la 45 o (fig. 7.17 c)).

Sd Bd

Si Bi

a) b) c)
Fig. 7.17  Comanda indicatorului de poziţie (a),
semnalizarea poziţiei închis-deschis (b) şi
semnalizare poziţie nealimentat (c).

7.6 Echipamente pentru creşterea siguranţei în alimentarea cu energie

electrică
7.6.1 Reanclaşarea Automată Rapidă (RAR)
Reconectarea liniilor electrice în urma unui defect pasager pe linie şi deconectată prin protecţia prin relee,
este una dintre soluţiile importante care asigură calitatea serviciului de alimentare a utilizatorilor de energie
electrică. Reconectarea are loc după un anumit interval de timp de la deconectare, care – de regulă – depăşeşte
Aparate pentru acţionări şi automatizări 213

cu puţin durata necesară pentru a asigura, prin întreruperea tensiunii, stingerea arcului electric produs la locul
defectului. Acest interval de timp este numit pauza de RAR.
În funcţie de modul de tratare a neutrului reţelei electrice (izolat, tratat cu bobină, tratat cu impedanţă de
valoare redusă, legat direct la pământ), funcţionarea RAR poate fi monofazată sau trifazată. La liniile,
funcţionând în reţele cu neutrul izolat sau compensat, la care declanşarea întreruptoarelor se face de regulă
trifazat, reanclaşarea automată se face trifazat, RAR-T. Tipul declanşării prin RAR (monofazat sau trifazat) este
determinat de tipul dispozitivului de acţionare al întreruptorului (monofazat sau trifazat).
În reţelele cu neutrul izolat sau compensat, dispozitivele RAR-T se instalează astfel:
 La liniile radiale, RAR-T cu dublu ciclu, la capătul dinspre sursă al liniei, cu controlul lipsei de tensiune;
 La liniile cu surse la ambele capete, care funcţionează în paralel cu alte linii prin care se poate menţine
sincronismul între cele două capete, RAR-T cu un singur ciclu, cu controlul lipsei de tensiune sau al
sincronismului;
 La liniile cu surse la ambele capete, la care nu există alte legături pentru păstrarea sincronismului în
timpul pauzei de RAR, nu se instalează de regulă RAR-T.
Condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplinească instalaţiile de RAR pentru a fi eficiente sunt
următoarele:
 Reanclaşarea trebuie să se producă numai la deconectarea întreruptorului prin protecţie;
 Instalaţia RAR nu trebuie să comande reconectarea întreruptorului la deconectarea voită a acestuia (din
cheia de comandă);
 Comanda de conectare, dată prin RAR, trebuie să aiba o durată suficientă pentru a asigura închiderea
întreruptorului;
 În cazul extinderii defectului sau apariţiei unui nou defect în pauza de RAR, dispozitivul trebuie să poată
comanda deconectarea trifazată definitivă;
 După efectuarea unui ciclu simplu sau dublu de RAR, instalaţia de RAR trebuie să revină automat la
starea iniţială, după o perioadă de timp în care nu se mai poate produce nicio reconectare (prioadă de blocaj);
 În cazul în care, după efectuarea unui ciclu de RAR, defectul persistă, instalaţia trebuie să comande o
deconectarea trifazată definitivă.

7.6.2 Anclaşarea Automată a Rezervei (AAR)

Acest sistem de automatizare cuprinde dispozitivele care, în cazul deconectării din orice cauză a
alimentării normale, conectează automat alimentarea de rezervă. Echipamentele AAR se instalează în toate
staţiile şi posturile de transformare în care, pentru alimentarea consumatorilor, există o cale de alimentare
normală şi una de rezervă.
Pornirea schemei AAR se face în momentul dispariţiei tensiunii de bara supravegheată, astfel:
 temporizat, la scăderea tensiunii pe bara alimentată sub 0,25 Unom , timpul de acţionare alegându-se cu o
treaptă peste temporizarea liniilor alimentate de bara supravegheată de AAR;
 rapid, la deconectarea intempestivă sau prin protecţie a căii de alimentare normală.
Schema AAR conţine o cheie AAR, pentru alegerea regimurilor, care permite totodată scoaterea din
funcţiune a schemei, în momentul când se execută manevre cu întreruptorul alimentării principale sau revizii ale
instalaţiei de automatizare.
Schema AAR trebuie să permită acţionarea întreruptoarelor de rezervă numai dacă a fost deconectată în
prealabil calea alimentării normale şi dacă tensiunea pe cale de rezervă are valoarea minimă de funcţionare
admisă.
Blocarea funcţionării AAR trebuie să se facă în următoarele situaţii:
 ca urmare a arderii unei siguranţe în circuitele secundare ale transformatoarelor de măsurare de tensiune
care alimentează releele de minimă tensiune pentru pornire;
 existenţa unui defect pe bara supravegheată prin AAR sau când această bară alimentează un defect
neeliminat pe unul din elementele conectate la barele respective; această prevedere nu se consideră obligatorie
în cazul dispozitivelor AAR ale instalaţiilor de joasă tensiune.
Schemele AAR trebuie să conţină un element de pornire format din relee minimale de tensiune care să
controleze lipsa tensiunii pe barele supravegheate şi să comande pornirea, numai după ce s-a constatat existenţa
tensiunii pe barele alimentării de rezervă. Schema trebuie să mai conţină un element de temporizare, cu o
temporizare mai mare decat protecţiile liniilor care pleacă de pe barele staţiei, pentru a nu pune în funcţiune
schema de AAR în cazul defectelor din reţeaua consumatorilor.
Avantajele folosirii instalaţiilor de AAR sunt următoarele:
 mărirea siguranţa în funcţionare, în caz de avarie sau de manevre greşite;
214 Consumatori de energie electrică

 simplificarea schemele de alimentare, pentru acelaşi nivel de siguranţă în alimentare;

Instalaţiile moderne de AAR folosesc automate programabile, care oferă avantajele unei programări
uşoare, adaptată schemei dorite în instalaţie respectivă, siguranţă sporită în acţionare, precum şi realizarea unui
număr mare de verificări în schema de acţionare. În cazul folosirii automatelor programabile cu releele moderne
şi intreruptoare cu siguranţă sporită în acţionare, fiabilitatea schemelor AAR creşte, iar siguranţa în funcţionare
a alimentării consumatorilor creşte şi ea.

7.6.3 Descărcarea Automată a Sarcinii (DAS)

Echipamentul DAS are rolul de a reduce, în mod automat, sarcina consumată în sistem, în cazul apariţiei
unor regimuri de funcţionare care pot periclita echilibrul dintre puterile consumate şi cele generate.
În funcţie de parametrul supravegheat se deosebesc cateva tipuri principale de DAS şi anume:
 DAS de frecvenţă – DAS-F
 DAS de tensiune – DAS-U
 DAS de putere – DAS-P.
Frecvenţa tensiunii este un parametru global la nivelul sistemului şi este determinată de echilibrul dintre
puterea activă consumată şi putere activă generată. Sistemul de automatizare DAS-F urmăreşte menţinerea
frecvenţei tensiunii în limite prestabilite prin reducerea puterilor active consumate. La scăderea frecvenţei
tensiunii sub anumite limite, sistemul de automatizare deconectează consumatorii prestabiliţi pentru a reface
echilibrul puterilor active produse şi consumate.
Tensiunea în sistem este un parametru local, fiind influenţată de caracteristici locale ale raportului dintre
puterea reactivă produsă şi consumată, în special de circulaţia puterilor reactive în elementele sistemului.
Sistemul de automatizare DAS-U urmăreşte menţinerea tensiunii în limite prestabilite. La scăderea tensiunii sub
limitele prestabilite, sunt deconectate sarcini concentrate (în special reactive) şi, în special, aflate în capetele
liniilor radiale, funcţie de importanţa consumatorilor alimentaţi.
În cazul liniilor de interconexiune între zone energetice puternice, puterea vehiculată pe aceste linii (activă
şi reactivă) reprezintă un parametru care se urmăreşte permanent. Depăşirea limitelor admise pentru puterea
vehiculată pe liniile electrice de interconexiune poate conduce la pierderea stabilităţii sistemului cu consecinţe
foarte grave în alimentarea tuturor consumatorilor. Sistemul de automatizare DAS-P urmăreşte menţinerea
puterilor vehiculate (activă şi reactivă) în limite prestabilite. Sistemul de automatizare semnalizează la depăşirea
primei trepte de reglaj de putere vehiculată pe linie, iar dacă puterea continuă să crească, atingând cea de-a doua
limită, va comanda deconectarea liniei respective.
Puterea consumatorilor sacrificaţi prin DAS se stabileşte pe zone şi pe întreg sistemul electroenergetic, în
funcţie de parametrii indicaţi mai sus (frecvenţa tensiunii, tensiune, putere) ţinându-se seama de condiţiile
locale privind structura sistemului energetic şi importanţa consumatorilor din zona respectivă.
Bibliografie
[7.1] Hortopan G., Aparate electrice de comutaţie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996.
[7.2] Asandei D., Protecţia sistemelor electrice, Editura Matrix, Bucureşti, 1999.
[7.3] *** Schaltanlagen, 10. Auflage, ABB Calor Emag Taschenbuch, Mannheim, 1999
[7.4] Doemeland W., Handbuch Schutztechnik, Verlag Technik Berlin, 1995
[7.5] *** Network Protection & Automation, Guide AREVA, 2005.
[7.6] *** Electrical Installation Guide, Schneider Electric, Merlin-Gerin, 2005,
http://theguide.merlin-gerin.com