Modulul 8 - Protectia Instalatiilor Electrice de Joasa Si Medie Tensiune

Centrul de Formare si Evaluare Profesionala TensiuF.E.G.
“Education” Electrician Exploatare Medie si Joasa Tensiune
Modulul 8. PROTECŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

DE JOASĂ ŞI MEDIE TENSIUNE
INSTALAŢII DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRII

1. Efectele curentului electric asupra organismului.
Corpul uman se comportă din punct de vedere electric, ca o rezistenţă. De aceea, dacă între două puncte de
pe suprafaţa sa se aplică o diferenţă de potenţial, prin el va trece un curent electric:
 Ih=Ua/Rh
 Ua – tensiunea de atingere
 Rh - rezistenţa electrică a corpului pe traseul parcurs de curentul electric
Trecerea unui curent electric prin corpul uman se numeţte electrocutare. Curentul electric poate produce
vătămarea organismului sau chiar decesul persoanei.
Vătămări:
 Arsuri electrice ale pielii datorate acţiunii arcului electric
 Şoc nervos (prin şoc se poate opri funcţionarea sistemului muscular)
Gravitatea efectelor produse prin electrocutare depinde de:
 Intensitatea curentului electric – cu cât e mai mare cu atât degajarea de căldură e mai mare şi sistemul
nervos este mai afectat
 Frecvenţa curentului - la aceeaşi valoare a intensităţii, curentul alternativ este mai periculos decât curentul
continuu. Limita intensităţii nepericuloase: 50 mA c.c.; 10mA c.a. la 50 Hz. Peste tensiunea de 450V, c.c.
devine la fel de periculos ca şi c.a.
 Durata trecerii curentului electric prin corp – cu cât e mai mare, cu atât efectul electrocutării este mai grav.
Dacă durata de trecere a curentului este mai mică de 0.2 s, acesta nu e periculos.
2. Cazuri de electrocutare
O persoană se poate electrocuta dacă atinge părţi din instalaţie care se află în mod obişnuit sub tensiune
(atingere directă) sau dacă atinge părţi din instalaţie care au ajuns accidental sub tensiune, în mod normal ele
nefiind sub tensiune (atingere indirectă).
a. Cazuri de electrocutare prin atingere directă.
1
Centrul de Formare si Evaluare Profesionala TensiuF.E.G. “Education” Electrician Exploatare Medie si Joasa Tensiune
Reţeaua electrică este alimentată de la secundarul unui transformator de 6/0.4 kV. Reţeaua electrică poate
avea neutrul legat la pământ sau izolat faţă de pământ. Dacă neutrul este izolat faţă de pământ, între fazele reţelei
electrice şi pământ trebuie luată în considerare rezistenţa de izollaţie. Aceasta este formată din rezistenţa electrică a
straturilor izolatoare din jurul conductorului, din izolaţia tuburilor de protecţie, etc. Ea este uniform distribuită pe
toată lungimea conductorului de fază al reţelei, dar pentru simplificare, se reprezintă ca o rezistenţă concentrată,
plasată în apropierea transformatorului. Valoarea ei este foarte mare, dar limitată. (nu este infinită). Rezistenţa de
izolaţie există între fazele reţelei şi pământ şi atunci când reţeaua are neutrul legat la pământ, însă nu se iau în
considerare datorită valorilor foarte mari pe care le au în comparaţie cu rezistenţa conductorului de legare la
pământ.
Atingerea unei faze a reţelei trebuie înţeleasă ca atingerea oricărui conductor de fază al receptorului.
Persoana se va găsi cu una din mâini la potenţialul fazei pe care a atins-o şi cu picioarele pe o pardoseală bună
conducătoare de electricitate, aflată în contact direct cu pământul. În acest caz, când neutrul reţelei este legat la
pământ, se închide un circuit electric prin prin faza atinsă, om, sol şi neutrul legat la pământ al transformatorului.
Acelaşi circuit electric se stabileşte şi în cazul în care persoana stă cu picioarele pe o pardoseală rău conducătoare,
dar cu o mână atinge o fază a reţelei şi cu cealaltă peretele construcţiei sau un alt element bun conducător, aflat în
contact cu solul. În primul caz, curentul electric trece prin om pe traseul mână-picior, în al doilea caz pe traseul
mână-mână. În ambele cazuri efectul curentului electric este acelaşi (aceeaşi valoare a curentului).
b. Cazuri de electrocutare prin atingere indirectă.

Părţile metalice care, în mod normal, nu se află sub tensiune, dar care din cauza unui defect de izolaţie pot
să ajungă sub tensiune, sunt: carcasele motoarelor electrice, batiurile maşinilor unelte, stelajele tablourilor
electrice, stelajele de susţinere ale unor aparate electrice etc.
Persoanele ating în mod frecvent aceste părţi metalice în timpul exploatării instalaţiilor respective. Cât timp
nu a avut loc nici un defect de izolaţie care să le pună sub tensiune (la potenţialul unei faze), nu există nici un
pericol. Dacă defectul s-a produs, la atingerea acestora se produce electrocutarea, atât în cazul reţelelor legate la
pămint , cât şi a celor izolate faţă de pămînt. În primul caz se stabileşte un curent electric prin circuitul: fază
defectă, carcasa motorului, corpul omului, sol şi neutrul reţelei. În al doilea caz curentul electric se stabileşte prin
circuitul: fază defectă, carcasa motorului, corpul omului, sol, rezistenţele de izolaţie ale fazelor nedefecte
(sănătoase), fazele nedefecte (sănătoase) şi neutrul reţelei.
Electrocutarea mai poate surveni atunci când picioarele persoanei se află la potenţiale diferite. În acest caz,
tensiunea aplicată persoanei se numeşte tensiune de pas. Astfel de situaţii se pot ivi în apropierea unei prize de
pământ sau în apropierea locului de contact cu solul al unui conductor de fază.
2
3. Metode de protecţie.
Protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere directă se realizează prin utilizarea mijloacelor
individuale de protecţie şi prin respectarea normelor de tehnica securităţii muncii specifice lucrărilor în instalaţiile
electrice.
Mijloace/e individuale de protecţie cuprind:
 materiale elcctroizolante pentru protecţie: covoare, cizme, galoşi şi mănuşi din cauciuc electroizolant, scule
cu mânere izolante etc. Acestea trebuie să se găsească în dotarea fiecărui electrician din personalul de
întreţinere şi trebuie utilizate ori de câte ori se lucrează la părţile din instalaţia electrică. Covoarele din
cauciuc electroizolant se aşază în faţa tablourilor sau panourilor electrice la care se lucrează şi pe toată
durata intervenţiei muncitorul trebuie să se afle cu picioarele (încălţate cu cizme sau galoşi din acelaşi
cauciuc electroizolant) pe acestea;
 materiale pentru îngrădiri provizorii, pentru a izola locul de lucru al instalaţiilor electrice, astfel încât restul
personalului din întreprindere să nu aibă acces la acesta;
 plăcuţe avertizoare, pentru a atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi asupra interzicerii unor
manevre în instalaţiile electrice.
Protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere indirectă se realizează, în principiu, prin:
 micşorarea tensiunii de atingere;
 micşorarea duratei de trecere a curentului electric prin corpul omenesc.
Micşorarea tensiunii de atingere.

Din relaţia Ih=Ua/Rh se observă că valoarea curentului depinde de valorile pe care le au tensiunea de
atingere şi rezistenţa electrică a corpului uman.
Rezistenţa electrică a corpului depinde mult de umiditatea pielii şi starea fizică a acestuia. Ea variază în limite
foarte largi:
 sub 1 000 Ω, când pielea este umedă din cauza transpiraţiei etc.;
 între 40 000 — 100 000 Ω, când pielea este uscată.
Rezultă că electrocutarea poate avea efecte periculoase dacă tensiunea de atingere are valori, pentru
curentul alternativ, cuprinse între: 10 şi 1000V ((1000 – 100 000) Ω x 10mA ), în funcţie de rezistenţa corpului.
Dacă tensiunea de atingere este 220 V, iar pielea e foarte uscată, curentul de electrocutare este de 2.2 mA.
(220/100 000), valoare mai mică decât limita intensităţii nepericuloase (10 mA).
La aceeaşi tensiune, dacă pielea este uşor umedă /datorită mediului din încăpere, transpiraţiei) şi rezistenţa
corpului este de 40 000 Ω, prin corp va trece un curent de 5.5 mA, care nu este periculos. Dacă pielea este umedă
(1000 Ω), curentul de electrocutare va fi de 220 mA.
Se observă că aceeaşi tensiune de atingere poate produce curenţi de electrocutare nepericuloşi sau
periculoşi în funcţie de rezistenţa electrică a corpului omului.
3
Cum această rezistenţă nu poate fi cunoscută cu precizie, limitarea curentului de electrocutare se realizează
prin adoptarea unor metode care să ducă la scăderea tensiunii de atingere (sau de pas) sub valoarea tensiunii de
atingere admisibile.
Prin tensiune de atingere admisibilă se înţelege tensiunea care aplicată corpului uman determină trecerea unui
curent nepericulos prin acesta. Din acest punct de vedere, locurile de muncă se împart în trei categorii:
 locuri puţin periculoase. Acestea sunt încăperile uscate şi încălzite, care au pardoseala rău conducătoare de
electricitare (locuinţele, birourile, clasele etc.);
 locuri periculoase. Acestea sunt locurile în care este realizat cel puţin unul din următorii factori (care
provoacă scăderea rezistenţei corpului omenesc, sau măresc posibilitatea punerii sub tensiune a acestuia):
temperatura aerului între 25 şi 30°C, umiditatea aerului între 75 şi 95%, în mediu există degajări de praf
bun conducător de electricitate, pardoseala este bună conducătoare de electricitate, în apropierea
instalaţiilor electrice se află construcţii metalice ce nu sunt prevăzute cu ecrane de protecţie sau încăperi în
care pardoseala este ocupată în proporţie de până la 60% cu obiecte metalice. În această categorie intră
marea majoritate a încăperilor de lucru din industrie şi cele din subsolurile tehnice;
 locuri foarte periculoase. Acestea sînt locurile în care este realizat cel puţin unul din următorii factori:
temperatura aerului peste 30°C, umiditatea aerului peste 97% (pe pereţi există permanent condens), în aer
există degajări de vapori corozivi, obiectele metalice ocupă peste 60% din suprafaţa locului de lucru. În
această categorie intră centralele termice şi de ventilare, staţiile de hidrofor, punctele termice, depozitele
pentru bateriile de acumulatoare, spaţiile pentru vopsitorii sau tratamente termice, cât şi rezervoarele
metalice, cazanele, conductele mari metalice în care se lucrează.
Pericolul de electrocutare depinde şi de tipul echipamentului electric folosit, care poate fi:
 echipament fix, care funcţionează într-o poziţie fixă. Instalaţia electrică a acestuia este executată îngropat
sau aparent pe elementele de construcţie, în această categorie se încadrează echipamentul electric pentru
alimentarea corpurilor de iluminat montate pe elementele de construcţii, pentru alimentarea maşinilor-
unclte, motoarelor etc.;
 echipament mobil, care este utilizat în diferite locuri în funcţie de necesităţile procesului de producţie. Nu
funcţionează în timpul deplasării, iar deplasarea se face numai după ce a fost scos de sub tensiune. Acest
echipament este mai periculos decât cel fix, deoarece în timpul deplasărilor izolaţia electrică a
conductoarelor este mult mai expusă, datorită solicitărilor mecanice suplimentare. în acestă categorie se
încadrează grupurile convertizoare, transformatoarele de sudare etc.;
 echipament portativ, care în timpul funcţionării este purtat de una sau mai multe persoane. Este cel mai
periculos dintre echipamente datorită contactului direct şi permanent (pe timpul funcţionării) cu corpul
omului. Izolaţia şi legăturile electrice sunt supuse la solicitări mecanice mult mai mari. în această categorie
se încadrează uneltele de mână, lămpile electrice portabile etc.
În funcţie de echipamentul folosit şi locul în care este utilizat, instalaţiile de protecţie trebuie să asigure
limitarea tensiunilor de atingere şi de pas sub valorile admisibile indicate în tabel.
4
Micşorarea duratei de trecere a curentului electric prin corpul uman.

Instalaţiile de protecţie împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă trebuie astfel concepute, încât ele
să întrerupă curentul în mai puţin de 0,2 s.
Din punct de vedere practic, protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere indirectă se realizează prin
două categorii de metode:
 metode de protecţie de bază (sau principale), care pot asigura singure protecţia;
 metode de protecţie suplimentare, care au numai rolul de a dubla una din metodele de protecţie de bază.
Dintre metodele de protecţie de bază cele mai importante sînt:
 protecţia prin legare la pămînt;
 protecţia prin legare la nulul de protecţie;
 protecţia prin folosirea tensiunii reduse.
Dintre metodele de protecţie suplimentare cea mai importantă este protecţia automată la apariţia tensiunii
de atingere (PATA);
Metode de protecţie de bază.

a. Protecţia prin legare la pământ.
Aceasta este metoda de bază ce se adoptă împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă în reţelele cu
neutrul izolat faţă de pământ. Legarea la pământ se realizează printr-o priză de pământ montată în apropierea
construcţiei şi un conductor metalic de legătură între priza de pământ şi partea metalică ce, în mod accidental, ar
putea ajunge sub tensiune (carcasa metalică a unui motor de exemplu). În figură este prezentat principiul metodei
de legare la pământ. Reţeaua trifazată (R, S, T) are neutrul N izolat fată de pământ (P).
Motorul electric m este alimentat de la reţea printr-un racord trifazat, iar carcasa metalică a acestuia este legată la
priza de pământ PP prin conductorul de legare la pământ CLP.
5
S-a presupus că faza T a suferit un defect de izolaţie D şi carcasa metalică a motorului a fost pusă în contact
cu aceasta. Dacă omul atinge cu mâna carcasa motorului, iar cu picioarele se află pe o pardoseală bună
conducătoare de electricitate, se stabileşte circuitul electric trifazat, desenat cu linie întreruptă. Schema electrică
echivalentă a acestuia este cea din figura b, unde Rpp este rezistenţa prizei de pământ şi a conductorului de legare la
aceasta, iar Rh este rezistenţa electrică a corpului omului. Între faza T şi pământ există rezistenţa de izolaţie (de pe
această fază) a prizei de pământ şi a omului, legate în paralel, iar între fazele R şi S şi pământul P există numai
rezistenţele dc izolaţie Riz. Valoarea curentului ce trece prin om Ih depinde de căderea dc tensiune aplicată acestuia,
care este ∆UAB. Deoarece rezistenţele Rpp şi Rh sunt legate în paralel, există relaţia:
∆UAB= Rh Ih = Rpp Ipp
Ih = Rpp / Rh Ipp
Dacă rezistenţa prizei de pământ ar fi nulă, curentul prin om ar fi de asemenea nul, ceea ce ar reprezenta o
protecţie ideală pentru om. În realitate, rezistenţa prizei de pămînt are o valoare foarte mică, ceea ce face ea
valoarea curentului prin om să fie mai mică decît cea periculoasă, iar ∆UAB să fie de asemenea sub valoarea
admisibilă a tensiunii de atingere.
Rezultă că metoda de protecţie împotriva electrocutării prin legare la pământ face parte din grupa metodelor
de protecţie prin micşorarea tensiunii de atingere.
Valoarea rezistenţei prizei de pământ, când aceasta este utilizată numai pentru protecţia omului împotriva
electrocutării, prin legare la pământ, trebuie să fie mai mică decît 4 Ω Dacă priza de pământ este comună mai
multor instalaţii (de exemplu şi pentru protecţia construcţiilor împotriva descărcărilor electrice atmosferice),
valoarea ei trebuie să fie mai mică decît 1 Ω.
Instalaţia de legare la pământ a părţilor metalice, ce în mod accidental ar putea fi puse sub tensiune, este formată
din următoarele părţi componente:
 ramificaţiile CR;
 reţeaua generală de legare la pământ RGLP;
 priza de pământ PP.
Ramificaţiile se execută, de regulă, din bandă din OL-Zn cu secţiunea minimă de 50 mm 2 şi grosimea
minimă de 3 mm (când se montează aparent) sau de 4 mm (când se montează îngropat).
Ramificaţiile se prind de părţile metalice ce se leagă la pământ prin sudare sau prin intermediul unui şurub
prevăzut special în acest scop. În acest ultim caz, strângerea se va face astfel încât să se asigure un contact electric
mai bun. De asemenea, ramificaţiile vor avea trasee cât mai scurte pentru a asigura o rezistenţă electrică cât mai
mică.
6
Reţeaua generală de legare la pământ se execută, de asemenea, din bandă din OL-Zn cu secţiunea minimă
de 100 mm2 şi de aceleaşi grosimi ca şi ramificaţiile. Această platbandă se montează aparent pe pereţii construcţiei,
la 15 ... 20 cm de la pardoseală. Golul uşilor este ocolit fie prin pardoseală, fie peste acesta. Îmbinarea platbandelor
ce formează reţeaua generală de legare la pământ şi ramificaţiile dintre aceasta şi părţile metalice legate la pământ
se va executa prin sudare.
7
Legăturile către priza de pământ se execută aparent tot din platbandă din OL-Zn cu secţiunea de 100 mm 2.
În afara construcţiei, platbanda se montează, pînă la ieşirea din fundaţie, într-o ţeavă ce are rolul de a o proteja
împotriva solicitărilor mecanice. Pe această legătură către priza de pământ se prevede o piesă de separaţie care să
permită izolarea prizei de pământ de reţeaua generală de legare la pământ (acest lucru este necesar în cazurile când
trebuie să se măsoare rezistenţa prizei de pământ). Piesa de separaţie nu este altceva decît o eclisă (tot din OL-Zn),
prinsă în şuruburi pentru a permite desfacerea acesteia şi întreruperea continuităţii electrice către priza de pământ.
Piesa de separaţie se poate monta în clădir sau pe peretele exterior al clădirii, într-o cutie special destinată. Cutia
este prevăzută cu uşă ce se închide cu o cheie specială (cu cap pătrat sau triunghiular), pentru a nu permite accesul
la piesa de separaţie decât pentru personalul de exploatare.
Priza de pământ asigură contactul electric al instalaţiei de legare la pământ cu solul. Ea este formată din
unul sau mai mulţi electrozi în contact cu solul şi conductoarele de legătură dintre electrozi.
Clasificare:
Prizele de pământ pot fi naturale şi artificiale:
 prizele de pământ naturale reprezintă părţi din construcţii sau instalaţii subterane, bune conducătoare dc
electricitate, aflate în contact permanent cu solul şi care pot fi folosite pentru trecerea în pământ a curenţilor
de defect. Electrozii pot fi: stâlpii metalici îngropaţi în pământ sau beton, armătura metalică a stâlpilor sau a
fundaţiilor din beton armat, conductele metalice de apă rece sau de scurgere, învelişurile metalice ale
cablurilor sau alte elemente metalice din sol care la trecerea curentului electric nu sunt afectate din punct de
vedere funcţional. Se preferă astfel de prize de pământ deoarece nu trebuie făcută o investiţie suplimentară.
Când însă rezistenţa prizei de pământ naturale este mai mare decât valoarea admisibilă, se prevede o priză
de pământ artificială de completare, care se leagă în paralel cu priza naturală.
 prizele de pământ artificiale sunt construite special pentru trecerea în pământ a curenţilor de defect.
Electrozii acestor prize se execută din Ol-Zn sub formă de bandă, ţeavă, foaie de tablă sau oţel profilat.
Dimensiunile minime ale electrozilor din OL-Zn pentru prizele de pământ utilizate în instalaţiile de joasă
tensiune:
În funcţie de poziţia de montare a electrozilor se deosebesc:

 prize de pământ orizontale, când electrozii sunt amplasaţi la cel mult 0,8 m de la suprafaţa solului, în
poziţie orizontală;
8
 prize de pământ verticale, când electrozii sunt amplasaţi la adâncimi mai mari (partea superioară a
electrozilor se va afla la 0,8 m de la suprafaţa solului), în poziţie verticală. Prizele de pământ orizontale se
folosesc frecvent pe perioada execuţiei de şantier, după care se înlocuiesc cu prize verticale. Electrozii
prizelor verticale se introduc în sol prin batere.
Calculul prizei de pământ.

Rezistenţa unei prize formată dintr-un singur electrod (priză singulară) orizontal, din platbandă de OL-Zn
40 x 4 mm2 şi amplasat la 0,8 m de la suprafaţa solului, este dată de relaţia:
(Rezistivitatea solului, lungimea electrodului).

Rezistenţa unei prize formată dintr-un singur electrod vertical, din ţeavă din OL-Zn cu diametrul de 2",
lungimea de 3 m şi amplasat ca în figură, este dată de relaţia:
Rp=rs/un
(rezistenţa unei prize singulare, numărul de electrozi, factorul de utilizare al prizei)
Factorul de utilizare este indicat (în tabele) în funcţie de numărul de electrozi, distanţa dintre doi electrozi
consecutivi, modul de aşezare a electrozilor (pe un contur deschis sau închis) şi tipul prizei (orizontală sau
verticală).
Rezistenţa electrică a unei prize de pămint mixte, compusă atât din electrozi verticali cât şi orizontali (care
fac legătura între electrozi verticali) este dată de relaţia:
Rpp= Rv Ro /(Rv + Ro)
Montare şi întreţinere.
În timpul executării prizei de pămînt verticale o atenţie deosebită se va acorda îmbinărilor dintre electrozi şi
elementele de legătură dintre acestea. Îmbinările se vor executa prin sudură, după ce anterior locul a fost curăţat
până la luciu metalic cu peria de sârmă. Îmbinarea este apoi protejată împotriva agenţilor din sol prin acoperirea cu
smoală topită.
Deoarece rezistivitatea solului se modifică în timp sau elementele prizei de pământ se pot deteriora,
periodic prizei de pământ i se măsoară rezistenţa electrică. Pentru măsurarea acesteia se utilizează în mod curent
metoda ampermetrului şi a voltmetrului.
9
Pentru a se măsura rezistenţa prizei de pământ P

se mai utilizează încă două prize: una notată cu A
(priză auxiliară sau priză de curent) şi una notată
cu S (priză-sondă sau priză de potenţial). Priza
auxiliară trebuie amplasată la mare distanţă de
priza de pământ P, iar rezistenţa ei nu trebuie să
depăşească 10 Ω. Priza-sondă poate avea o
rezistenţă mai mare, dar trebuie amplasată la
distanţă mare de cele două prize (în zona de
potenţial nul a acestora). De exemplu, pentru priza
auxiliară se poate utiliza priza unui post de
transformare care nu se află sub tensiune, aflată
până la cîţiva kilometri de priza P. Legătura
electrică între acestea se poate face prin
intermediul unui conductor al unei linii electrice
aeriene scoasă de sub tensiune. Pentru priza-
sondă se poate folosi priza de pământ a unui stâlp
de susţinere a unei linii electrice aeriene (aflată la
jumătatea distanţei dintre prizele P şi A).
Alimentarea se face de la o sursă de curent
alternativ, prin intermediul transformatorului de
separare (cu tensiunea secundară de 12—64 V),
sau de la un mic grup generator dc curent
alternativ. Reglarea tensiunii şi a intensităţii se face
cu autotransformatorul 3. Deoarece rezistenţa
prizei de pământ P are o valoare mică, montajul se
face cu ampermetrul în amonte.
10
LEGEA nr. 319 din 14 iulie 2006 securităţii si sănătăţii în muncă.
Cap I: Dispoziţii generale.

Art. 1
(1)Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă
a lucrătorilor.
(2)Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi
securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată
potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea
acestor principii.
Art. 2
Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în
vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi
sănătatea în muncă.
Cap. II: Domeniu de aplicare.

Art. 3
(1)Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.
(2)Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.
Art. 4
(1)Fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi
specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi
pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege.
(2)În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinându-se seama de
principiile stabilite prin prezenta lege.
Art. 5
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
11
a)lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada
efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor
care prestează activităţi casnice;
b)angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul
respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
c)alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care
prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata
participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în
formă scrisă şi pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt
mijloc de probă;
d)reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor -
persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe
aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
e)prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în
scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f)eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului
de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu
ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul
susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
g)accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au
loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h)boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată
de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
i)echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
j)echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru
a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul
de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k)loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii,
inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării
activităţii;
l)pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul
declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
m)stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc
elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională;
n)securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor
mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii
lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă;
o)incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic,
emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din
12
comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea
urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
p)servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii
de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii;
q)accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai acordarea
primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile;
r)boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de
natură profesională.
Cap. III: Obligaţiile angajatorilor.
SECŢIUNEA 1: Obligaţii generale ale angajatorilor.

Art. 6
(1)Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
(2)În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în
acest domeniu.
(3)Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului
responsabilităţii angajatorului.
Art. 7
(1)În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:
a)asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b)prevenirea riscurilor profesionale;
c)informarea şi instruirea lucrătorilor;
d)asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
(2)Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinând seama de modificarea
condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.
(3)Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza următoarelor principii
generale de prevenire:
a)evitarea riscurilor;
b)evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c)combaterea riscurilor la sursă;
d)adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea
echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii
cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e)adaptarea la progresul tehnic;
f)înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;
g)dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii,
condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
h)adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală;
i)furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4)Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere
şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
13
a)să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de
muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
b)ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de
lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei
sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate
nivelurile ierarhice;
c)să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci
când îi încredinţează sarcini;
d)să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii
şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate
de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e)să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai
lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
(5)Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară
activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a)să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă,
luând în considerare natura activităţilor;
b)să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în
considerare natura activităţilor;
c)să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d)să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
(6)Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii
financiare pentru lucrători.
SECŢIUNEA 2: Servicii de prevenire şi protecţie.

Art. 8
(1)Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători
pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere
şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.
(2)Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a
riscurilor profesionale.
(3)Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin
prezenta lege.
(4)Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa
personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.
(5)În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie să fie informate
de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(6)Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult,
atribuţii complementare.
Art. 9
14
(1)În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama
de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia
acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca:
a)lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate;
b)serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale
adecvate;
c)lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.
(2)Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie să fie asigurate de unul sau
mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau
unităţii.
(3)Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să colaboreze între ei ori de câte ori
este necesar.
(4)în cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite,
angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor
prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.
(5)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prevederilor
prezentei legi capacităţile şi aptitudinile necesare, precum şi numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi
(4).
SECŢIUNEA 3: Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi imminent.
Art. 10
(1)Angajatorul are următoarele obligaţii:
 a)să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor,
adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
 b)să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor,
serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
(2)Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim
ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3)Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie
adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Art. 11
 a)să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent
despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate
pentru protecţia lor;
 b)să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să
părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
 c)să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în
afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
(2)Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă periculoasă nu
trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru
aceştia.
15
(3)Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor
persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile
corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecinţele unui astfel de pericol.
(4)Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia situaţiilor în care
aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.
SECŢIUNEA 4: Alte obligaţii ale angajatorilor.

Art. 12
 a)să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv
pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
 b)să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie
care trebuie utilizat;
 c)să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de
lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de
muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
 d)să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind
accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
(2)Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura activităţilor şi de mărimea
întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea
documentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
 a)să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă,
precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind
securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de
accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
 b)să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de
altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice
unităţii;
 c)să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de
începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
 d)să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
 e)să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale
locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
 f)să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul
de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;
16
 g)să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe,
pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
 h)să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este
expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
 i)să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică;
 j)să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a
aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical
periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
 k)să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
 l)să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de
măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate
în desfăşurarea proceselor tehnologice;
 m)să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al
efectuării cercetării evenimentelor;
 n)să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al
cercetării evenimentelor;
 o)să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului
sau la cercetarea evenimentelor;
 p)să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de
cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor
persoane;
 q)să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
 r)să asigure echipamente individuale de protecţie;
 s)să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor
de protecţie.
Art. 14
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în
condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul
individual de muncă.
Art. 15
(1)Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
(2)Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc
prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
SECŢIUNEA 5: Informarea lucrătorilor.

Art. 16
(1)Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel
încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile
necesare privind:
 a)riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie
atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei
funcţii;
 b)măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
17
(2)Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere
şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii
adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.
Art. 17
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu
răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în
conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
 a)evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b);
 b)evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
 c)informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind
de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
SECŢIUNEA 6: Consultarea şi participarea lucrătorilor.

Art. 18
(1)Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor
problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) implică:
 a)consultarea lucrătorilor;
 b)dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
 c)participarea echilibrată.
(3)Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi
în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
 a)orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
 b)desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum şi cu
privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
 c)informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
 d)recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
 e)organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(4)Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au dreptul să
solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării
riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol.
(5)Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii
nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6)Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare
pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
(7)Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii
au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele
utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
(8)Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li
se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul
vizitelor de control.
Art. 19
18
În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiinţează, se
organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.
SECŢIUNEA 7: Instruirea lucrătorilor.

Art. 20
(1)Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice
locului de muncă şi postului său:
 a)la angajare;
 b)la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
 c)la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
 d)la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
 e)la executarea unor lucrări speciale.
(2)Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
 a)adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
 b)periodică şi ori de câte ori este necesar.
(3)Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în
întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi
sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
(4)Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dreptul la
instruire corespunzătoare.
Art. 21
(1)Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a
reprezentanţilor acestora.
(2)Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
(3)Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie
în afara întreprinderii şi/sau unităţii.
CAPITOLUL IV: Obligaţiile lucrătorilor.

Art. 22
Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu
instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire
profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul
procesului de muncă.
Art. 23
(1)În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligaţii:
 a)să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte
mijloace de producţie;
 b)să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl
pună la locul destinat pentru păstrare;
 c)să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi
clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
19
 d)să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au
motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice
deficienţă a sistemelor de protecţie;
 e)să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de
propria persoană;
 f)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă
realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru
protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
 g)să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite
angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru
securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
 h)să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
măsurile de aplicare a acestora;
 i)să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit
activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
CAPITOLUL V: Supravegherea sănătăţii.

Art. 24
Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind
securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
Art. 25
(1)Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea
sănătăţii la intervale regulate.
(2)Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
CAPITOLUL VI: Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor.
SECŢIUNEA 1: Evenimente.
Art. 26
Orice eveniment, aşa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul
locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.
Art. 27
(1)Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
 a)inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
 b)asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de
muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
 c)organelor de urmărire penală, după caz.
(2)Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu angajatorul, conform
prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu
prilejul prestaţiilor medicale.
20
(3)Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului
Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.
Art. 28
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în
îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau
persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un
exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.
Art. 29
(1)Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
 a)de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
 b)de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă
sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs
incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu
persoane date dispărute;
 c)de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite,
precum avariile sau exploziile;
 d)de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul
suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
(2)Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3)În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competentă este
obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a
raportului de constatare medico-legală.
SECŢIUNEA 2: Accidente de muncă.

Art. 30
(1)În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
 a)accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
 b)accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul
unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii
acestor sarcini;
 c)accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii
acestor activităţi;
 d)accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru
salvarea de vieţi omeneşti;
 e)accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru
prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
 f)accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei
juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia,
în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
 g)accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului
la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
 h)accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la
locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
21
 i)accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la
care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică
sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
 j)accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru,
locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de
protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă
se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
 k)accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de
angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
 l)accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de
deplasare;
 m)accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza
unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu
parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
 n)accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii
profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;
 o)accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie,
alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
 p)dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc
presupunerea decesului acesteia;
 q)accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2)În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi I), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la
traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi
sănătate în muncă sau de circulaţie în vigoare.
Art. 31
Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în:
 a)accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
 b)accidente care produc invaliditate;
 c)accidente mortale;
 d)accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.
Art. 32
(1)Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2)Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă,
precum şi la asigurător, potrivit legii.
SECŢIUNEA 3: Bolile profesionale.

Art. 33
În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice
sunt, de asemenea, boli profesionale.
Art. 34
22
(1)Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate
publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(2)Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de
măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în
colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
(3)Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4)Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială şi a
municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din
cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la
structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform legii.
(5)Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca
accident de muncă.
CAPITOLUL VII: Grupuri sensibile la riscuri.

Art. 35
Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii,
precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
Art. 36
Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri
specifice.
CAPITOLUL VIII: Infracţiuni.

Art. 37
(1)Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea
îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de
muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau
cu amendă.
(2)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani
sau amendă.
(3)Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă,
iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Art. 38
(1)Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în
muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de
îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani
sau amendă.
(3)Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării
tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau
amendă.
(4)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu
amendă.
23
Cap. IX: Contravenţii.

Art. 39
(1)Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13
lit. b), c), p) şi r).
lit. n).
alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2).
alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).
(6)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:
 a)încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
 b)încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.
(8)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
 a)încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi (6) şi ale art. 36;
 b)încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
(9)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor
de securitate şi sănătate în muncă privind:
 a)fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor chimice
periculoase şi a deşeurilor rezultate;
 b)prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
 c)darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor, echipamentelor de
muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice;
 d)întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri
speciale de siguranţă;
 e)folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;
 f)prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor
şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricităţii statice şi ale descărcărilor
atmosferice;
 g)asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există
pericole de incendiu sau de explozie;
 h)asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă;
 i)transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor;
 j)delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
 k)semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
 l)asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor
mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor
asemenea echipamente de muncă;
24
 m)utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
 n)asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
 o)asigurarea iluminatului de siguranţă;
 p)organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie;
 q)întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi a
rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare;
 r)aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere,
realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al
emanaţiilor de gaze;
 s)amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare.
Art. 40
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile
externe a raportului semestrial de activitate.
Art. 41
Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2) -(9) şi la art. 40 se aplică angajatorilor.
Art. 42
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2) -(9) şi la art. 40 se fac de către
inspectorii de muncă.
(2)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) se fac şi de
către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate.
(3)În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38, inspectorii prevăzuţi la alin. (1)
şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii.
N.S.S.M. NR.111/2001
UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE IN MEDII NORMALE.
EXECUTANTUL (art.8-24):
 instalatiile electrice de utilizare pot fi exploatate, intretinute, reparate sau modificate de catre electricieni
angajati si autorizati din punct de vedere al protectiei muncii;
 tinerii sub 18 ani nu vor fi introdusi in formatii si nu vor primi sarcina executarii unor lucrari cu risc
electric;
 orice electrician care constata o stare de pericol in instalatiile electrice care poate conduce la accidente
umane sau la avarii tehnice este obligat sa ia masuri de eliminare a acestora;
 se refuza orice dispozitie contrara prevederilor normelor specifice;
 seful de lucrare si executantii sunt raspunzatori pentru nerespectarea prevederilor;
 personalul care executa manevre si/sau lucrari la instalatiile electrice sub tensiune trebuie sa fie dotati si sa
utilizeze echipamentul electroizolant de protectie (LA JOASA TENSIUNE MINIM 1 ECHIPAMENT, LA
INALTA TENSIUNE MINIM 2 ECHIPAMENTE);
 fiecare electrician trebuie sa verifice vizual integritatea carcasei, a izolatiei conductoarelor exterioare si
existenta ingradirilor de protectie sau mentinerea distantelor de inaccesibilitate in limita zonei sale de
manipulare, legatura de protectie la pamant a izolatiei, echipamentului sau utilajului cu care se lucreaza;
25
 personalul prestator de servicii si cel care apartine unei unitati terte trebuie sa aiba la baza executarilor o
conventie de lucru prin care se deleaga personalul;
SARCINA DE LUCRU (art.25-27)
Masurile tehnice pentru realizarea unei lucrari in instalatiile electrice de utilizare sunt:
1) separarea electrica a instalatiei, respectiv intreruperea tensiunii si separarea vizibila a instalatiei sau a
partii din instalatie la care urmeaza a se lucra si blocarea in pozitia deschis a dispozitivelor de actionare a
aparatelor de comutatie prin care s-a facut separarea si montarea indicatoarelor de securitate cu character de
interzicere pe aceste dispozitive;
2) -identificarea instalatiei sau partii din instalatie la care urmeaza sa se lucreze;
3) -verificarea lipsei tensiunii si legarea instalatiei la pamant si in scurtcircuit;
4) -delimitarea materiala a zonei;
5) -asigurarea impotriva accidentelor de natura neelectrica.
Dupa scoaterea instalatiei de sub tensiune, trebuie realizata zona de lucru, care se face prin efectuarea
masurilor tehnice enumerate mai sus.
SEPARAREA ELECTRICA (art.28-30):
 întreruperea tensiunii trebuie sa se realizeze dupa anularea automatizarilor care conduc la reconectarea
intrerupatoarelor, prin manevrarea aparatelor de comutatie-intrerupatoare, sigurantei care separa instalatia
la care se va lucra de restul instalatiilor aflate sub tensiune;
 separarea vizibila (in cazul in care nu s-a realizat manevrarea aparatelor de comutatie) se realizeaza prin
deschidera separatoarelor, heblurilor, scoaterea patroanelor sigurantelor fuzibile, debrosarea
intrerupatoarelor, dezlegarea cordoanelor la liniile electrice aerine sau demontarea uor parti active a
instalatiei electrice, dezlegarea cablurilor de la aparataj;
 separarea vizibila in cazul aparatajului in constructie capsulata se considera realizata pe baza indicatiilor
elementelor mecanice, proprii aparatajului, de semnalizare a acestei pozitii;
 separarea vizibila in cazul aparatelor telecomandate se considera realizata pe baza indicatiilor elementelor
electronice de semnalizare a acestei pozitii de la punctual de comanda;
 in cazul mai multor derivatii, separarea trebuie sa se realizeze catre toate derivatiile;
 la instalatia scoasa de sub tensiune la care se alimenteaza si alte motore electrice care antreneaza pompe,
ventilatoare, compresoare trebuie intreprinse masuri suplimentare: blocarea dispozitivelor de pornire a
motoarelor primare si blocarea cailor de patrundere a fluidelor in pompe, ventilatoare, etc.
MIJLOACE INDIVIDUALE DE PROTECTIE (art.31):
 casca de protectie cu viziera, incaltaminte electroizolanta, covor electroizolant portabil sau platforma
electroizolanta si maner cu mason de protectie a bratului - pentru actionarea sigurantelor de joasa tensiune
de tip MPR (mare putere de rupere);
 casca de protectie cu viziera, incaltaminte electroizolanta, covor electroizolant portabil sau platforma
electroizolanta si manusi de protectie - pentru actionarea dispozitivelor manuale ale aparatelor de
comutatie;
 casca de protectie cu viziera, incaltaminte electroizolanta, covor electroizolant portabil - pentru actionarea
intrerupatoarelor debrosabile de joasa tensiune.
IDENTIFICAREA INSTALATIEI SAU A PARTII DIN INSTALATIE LA CARE SE VA LUCRA (art.34):
Se realizeaza vizual, consultand:
1) schema electrica a instalatiei;
2) schema electrica de traseu a liniei;
26
3) schema electrica a fluxurilor de cablu;
4) caietul de marcaje si etichetari;
5) inscriptii, numerotari, etc;
6) planuri, hartii, planes;
7) dispunerea in teren a instalatiilor;
8) aparate sau instalatii de detectie;
9) aparate de masura;
VERIFICAREA LIPSEI DE TENSIUNE URMATA IMEDIAT DE LEGAREA LA PAMANT SI IN
SCURTCIRCUIT (art.35-44):
 trebuie sa se faca
 la toate fazele instalatiei, la toate conductoarele liniei electrice aeriene, inclusiv pe nul,
 la intrerupatoare -la toate bornele;
 la elemente capsulate sau protejate -potrivit instructiunilor producatorilor;
 legarea la pamant si in scurtcircuit se aplica asupra tuturor fazelor instalatiei, precum si la conductorul nul
al liniilor aeriene, prin montarea dispozitivelor mobile de scurtcircuitare si legare la pamant sau prin
inchiderea cutitelor de legare la pamant;
Operatia de montare a scurtcircuitului:
 se leaga la pamant clema;
 se verifica lipsa tensiunii;
 se monteaza clemelescurtcircuitorlui pe fiecare faza utilizand dispozitive electroizolante;
 in cazul liniilor electrice de joasa tensiune, operatia de montare a scurtcircuitului incepe cu conductorul de
nul;
Verificarea lipsei tensiunii si legarea imediata la pamant si in scurtcircuit se realizeaza urmarind urmatoarele
conditii:
 cat mai aprope de zona de lucru;
 de o parte si de alta a zonei de lucru;
 catre tote derivatiile;
 cel putin o legatura de pamant si in scurtcircuit trebuie sa fie vizibila de la locul de munca.
DELIMITAREA MATERIALA A ZONEI DE LUCRU (art.45-46):
 trebuie sa asigure prevenirea accidentarilor membrilor formatiei de lucru dar si al persoanelor aflate
accidental in perimetru de lucru;
 ingradirile provizorii mobile trebuie sa fie fixate sigur,si se vor fi monta indicatore de interdictie;
 ingradirile provizorii electroizolante trebuie sa fie corespunzatore tensiunii instalatiei, iar demontarea,
montarea, utilizarea sa se faca pe loc uscat.
REGLEMENTARI PRIVIND PROIECTAREA SI EXECUTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE

Prescripţii tehnice legate de proiectarea instalaţiilor electrice.
La proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune aferente construcţiilor se aplică
normativul NP-I.7-02. Acesta cuprinde principii şi condiţii fundamentale pentru proiectarea şi executarea
instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000V c.a. şi 1500V c.c. şi care sunt în concordanţă cu cerinţele Legii
10/95 privind calitatea în construcţii.
Normativul este în concordanţă cu norma internaţională CEI 60 364 care, în mare măsură este preluată ca
standard român.
27
Prevederi generale:
 Proiectele de instalaţii electrice se verifică de verificatori atestaţi conform Legii 10/1995.
 Începerea execuţiei instalaţiilor electrice este permisă numai după ce investitorul a obţinut avizul tehnic de
racordare. Punerea în funcţiune se face numai după controlul execuţiei instalaţiilor electrice de către unităţi
autorizate.
 Instalaţiile electrice se execută de către unităţi atestate.
 Instalaţiile electrice la consumator trebuie realizate astfel încât sa nu afecteze siguranţa utilizatorilor şi
bunurilor.
Conductoarele active inclusiv conductorul de nul ale circuitelor electrice trebuie să fie izolate şi protejate
împotriva supracurenţilor printr-unul sau mai multe dispozitive de protecţie. Instalaţiile electrice vor fi prevăzute
cu aparate limitatoare de tensiune maximă şi minimă (de ex. relee), astfel încât să se asigure protecţia utilizatorilor
împotriva supratensiunilor şi tensiunilor minime. Separarea în vederea întreruperii, verificării, localizării defectelor
şi efectuării reparaţiilor va fi asigurată prin prevederea de dispozitive de separare (siguranţe fuzibile, cleme cu
intrare ieşire, întreruptoare cu acţionare manuală, etc.).
Instalaţiile electrice trebuie dispuse astfel încât să fie excluse orice influenţe între acestea şi celelalte
instalaţii ale clădirilor. Materialele şi echipamentele electrice vor fi dispuse în aşa fel încât să se asigure spaţiul
necesar executării instalaţiilor electrice, efectuarea ulterioară a verificărilor, înlocuirilor, întreţinerii şi reparaţiilor.
Caracteristicile materialelor şi echipamentelor electrice vor corespunde condiţiilor de alimentare din
instalaţia electrică în care sunt utilizate (de ex. tensiunea cea mai ridicată a reţelei trebuie să fie mai mică sau cel
mult egală cu tensiunea maximă admisă pe echipament). Toate materialele şi echipamentele electrice trebuie să
aibă, prin construcţie, caracteristicile cerute pentru influenţele externe din încăperea sau spaţiul respectiv. Ele
trebuie să poată fi identificate prin marcaje clare şi amplasate vizibil, în vederea efectuării în condiţii de siguranţă,
pentru persoane şi instalaţii, a verificărilor, reparaţiilor şi înlocuirilor.
Amplasarea elementelor instalaţiilor electrice. Distanţe minime.

Conductoarele electrice, tuburile de protecţie şi barele, se amplasează faţă de elementele de construcţie,
respectându-se distanţele minime din tabelul următor:
Distanţe minime (cm)

Conductoare, bare, Conducte sau instalaţii cu fluide Conducte sau Elemente de
Elementul de la care se tuburi (ale aceluiaşi incombustibile instalaţii cu construcţie
măsoară distanţa circuit sau din fluide
circuite diferite) combustibile
Trasee Inter- Reci Calde Trasee Inter- In Combus
paralele secţii T≤40oC T>40oC paralele secţii Combus -tibile
Trasee Inter- Trasee Inter- -tibile
paralele sectii paralele secţii
conductoare neizolate montate pe izolatoare,
10 10 10 10 10 10 100 100 10 20
pe pereţi, la interior
conductoare izolate montate pe izolatoare, pe

5 5 5 5 200 150 50 50 5 10
pereţi, la interior
bare electrice montate pe izolatoare

5 5 5 5 5 5 50 50 5 10
28
tuburi şi ţevi de protecţie montate:
0 0 5 3 100 50 10 5 0 Tub met
aparent, în ghene
0 0 5 3 20 5 10 5 0 0
sub tencuială înglobate
Tub
PVC
3
conductoare cu izolaţie şi manta 0 0 5 3 100 50 10 5 0 3
montate: 0 0 5 3 20 5 10 5 0 3
aparent

 sub tencuială
cabluri
Conform normativului PE107
Conductoarele, barele, tuburile, etc., se pot dispune pe trasee comune cu traseele altor instalaţii cu condiţia
ca instalaţia electrică să fie dispusă deasupra conductelor de apă, canalizare şi de gaze petroliere lichefiate şi sub
conductele de gaze naturale şi sub conducte calde (cu temperatura peste 40oC).
Dacă nu pot fi respectate condiţiile de mai sus şi nici distanţele minime prevăzute în tabel, atunci se vor lua
măsuri constructive de protecţie prin prevederea de separări, izolaţii termice, ţevi metalice etc., ce vor depăşi cu
minim 0.50m de o parte şi de alta, porţiunea de traseu protejată.
Amplasarea instalaţiilor electrice în structura de rezistenţă se admite în condiţiile prevăzute de normativul
P100.
Trebuie evitată amplasarea instalaţiilor electrice pe trasee comune cu acelea ale altor instalaţii sau utilaje
care ar putea să le afecteze funcţionarea normală sau în caz de avarie.
Nu se vor amplasa instalaţii electrice sub conducte sau utilaje pe care poate să apară condens. Fac excepţie
instalaţiile electrice în execuţie închisă cu grad de protecţie minim IP33.
Se interzice amplasarea instalaţiilor electrice în interiorul canalelor de ventilare.
Montarea în contact direct cu materiale combustibile este admisă numai pentru cabluri rezistente la foc, cu
izolaţie şi manta din materiale electroizolante, tuburi şi plinte metalice sau din materiale electroizolante greu
combustibile, aparate şi echipamente electrice cu grad minim de protecţie IP54.
Montarea pe materiale combustibile a conductelor electrice cu izolaţie normală, a cablurilor fără întârziere
la propagarea flăcării, a tuburillor din materiale plastice, a aparatelor şi echipamentelor electrice cu grad de
protecţie inferior IP54, se face interpunând materiale incombustibile între acestea şi materialul combustibil sau
elemente de distanţare.
Categorii de mediu din încăperi şi spaţii.

În cazul în care aparatele, echipamentele şi receptoarele electrice se instalează sau se utilizează în încăperi sau
spaţii cu condiţii de influenţe externe diferite de cele obişnuite, ele trebuie alese în funcţie de caracteristicile încăperilor şi
spaţiilor respective sau vor fi luate măsuri pentru protejarea lor. Se consideră condiţii obişnuite cele corespunzătoare clasei
4 şi 5 parametrul AA (temperatura) şi clasei 1, pentru ceilalalţi parametri.
Categorii şi clase de influenţe Caracteristicile aparatelor şi Observaţii
externe echipamentelor
A. Condiţii de mediu Condiţii speciale De exemplu lubrifiere

A.A.Temperatura Normale De exemplu lubrifiere
AA1, AA2, AA3, AA4, AA5 (T) AA6 Condiţii speciale
29
AC: Altitudinea Normale
AC1, AC2 Speciale, după tip
Dacă producătorii cer, chiar şi
peste 1000 m
AD. Prezenţa apei IP X0X, IP XIX, IP X3X, IP X4X În exterior
AD1 (U0),AD2 (U1), AD3 (U2), AD4 IP X5X, IP X6X, IP X7X, IP X8X
(U3), AD5 (U4), AD6, AD7, AD8
AE. Prezenţă corpuri solide IP 0XX, IP 3XX, IP 4XX, IP 5XX, Valorile superioare pentru
AE 1, AE 2 (PI), AE 3 (PI), AE 4 (PI) IP 4XX, IP 6XX, IP 5XX, IP 6XX prafurile metalice bune
AE 5 (PC), AE 6 conducătoare din punct de
vedere electric
AF. Prezenţa Normale În mediu marin,
subst. corozive După nat. Agenţilor atmosferici salinitate până la cca.3 km de
AF 1 Protecţia împotriva coroziunii după ţărm.
AF2a (ZL) cerinţele materialelor de execuţie. În De ex. în materiale rezistente
AF2b (K) execuţie specială după natura la agenţi corozivi, cu acoperiri
AF 3 (K) agenţilor. speciale, tratarea suprafeţelor,
AF 4(K) etc.
AG. Şocuri mecanice IP XX1 De regulă se vor evita locurile
AG 1 IP XX5 în care este pericol de şoc
AG 2 (M) Ip XX7, IP XX9 mechanic sau se vor executa
AG 3 (M) protecţii exterioare.
AM. Influenţe electromagnetice, Normale
electrostatice, ionizante După caz: izolaţie mărită, înveliş
AM 1, AM 2, AM 3, AM 4, AM 5 şi protector special, protecţie catodică,
AM 6 legături speciale de egalizare a
potenţialelor etc.
În încăperi din clasa de mediu AE 5 (PC) se respectă, următoarele condiţii de alegere şi montare a aparatelor,
receptoarelor şi echipamentelor electrice:
 construcţia lor nu trebuie să favorizeze depunerea de praf, scame sau fibre nici în exterior nici în interior şi
să nu permită scăparea în afară a scânteilor, a materialelor incandescente sau a metalelor calde;
 temperatura pe suprafaţa lor exterioară, în regim normal de funcţionare de durată, la sarcină nominală,
trebuie să fie cu cel puţin 75°C mai mică decât temperatura de mocnire a stratului de praf cu grosimea de 5
mm; fac excepţie corpurile de iluminat pentru care se admite o temperatură pe suprafaţa lor exterioară de
maximum 200°C;
 conectarea aparatelor, echipamentelor şi receptoarelor mobile trebuie să se facă prin prize cu contact de
protecţie, la care orificiile prizelor sunt prevăzute cu capace de protecţie mobile;
 se interzice amplasarea în astfel de încăperi a aparatelor, echipamentelor şi a receptoarelor electrice cu
lichide combustibile (de ex. ulei).
În încăperi de clasa AA 5 (T) şi clasa AA 6 se utilizează aparate, echipamente şi receptoare electrice în
execuţie rezistentă la temperaturile respective sau se prevăd măsuri suplimentare de răcire (de ex. ventilare forţată,
etc.).
30
În încăperi din clasa AD 3 (U2), AD 4 (U3), AF 2b, AF 3 şi AF (K4) în exterior şi în zona litoralului AF2a
(ZL) se utilizează aparate, echipamente şi receptoare electrice în execuţie rezistentă la coroziune, în funcţie de
natura agenţilor corozivi. Se admite utilizarea de aparate, echipamente şi receptoare electrice în execuţie normală,
cu condiţia luării de măsuri la instalarea lor prin care să li se asigure protecţia împotriva agenţilor corozivi (de ex.
acoperirea cu vopsea rezistentă la agenţii corozivi respectivi, capsulări) şi care să nu afecteze buna lor funcţionare.
Se interzice amplasarea aparatelor, echipamentelor şi receptoarelor electrice în locuri în care ar putea fi
expuse direct la apă, ulei, substanţe corozive, căldură, aburi sau şocuri mecanice, dacă această amplasare poate fi
evitată prin montare la distanţă.
În cazurile în care nu se poate evita amplasarea în poziţii expuse, trebuie luate măsuri corespunzătoare de
protecţie (de grade de protecţie corespunzătoare)
Aparatele şi echipamentele electrice care conţin mai mult de 60 l de lichid combustibil pe unitatea de
echipament şi care în timpul funcţionării produc fum, gaze toxice, etc. (de ex. Grupurile electrogene) trebuie
instalate în condiţiile prevăzute în normele specifice, respectându-se şi condiţiile din normele referitoare la
siguranţa la foc.
Dimensionarea secţiunii conductoarelor şi barelor. Secţiuni minime admise.

În instalaţiile electrice ale construcţiilor trebuie utilizate conductoare, cabluri sau bare din cupru şi/sau
aluminiu. Alegerea naturii materialului se face pe baza analizei tehnico-economice, ţinându-se seama de
caracteristicile fizico-chimice şi electrice ale acestora din normele de produs şi din standarde şi reglementări.
Este obligatorie folosirea conductoarelor şi barelor de cupru în următoarele situaţii:
a) la circuitele electrice pentru alimentarea receptoarelor de importanţă deosebită cum sunt: receptoarele din
blocul operator, din încăperile pentru reanimare şi în încăperile pentru servicii de urgenţă din clădiri de spitale şi
similare, corpurile de iluminat ale iluminatului de siguranţă pentru evacuarea de tip 1 sau 2, sisteme şi instalaţii de
prevenire şi stingere a incendiilor, receptoare de siguranţă din centrale electrice;
b) în încăperi, zone sau spaţii din exterior, cu mediu corosiv, în cazurile în care stabilitatea chimică a
aluminiului sau a oţelului nu este corespunzătoare, dacă instalaţiile nu se pot executa cu acoperiri de protecţie sau
carcasări etanşe, la agenţii corozivi respectivi;
c) la instalaţiile electrice de pe utilaje mobile supuse vibraţiilor permanente sau şocurilor
(de ex. pe cablajele laminoarelor, pe vibratoare, macarale, poduri rulante, etc.) dacă aceste solicitări pot fi
transmise instalaţiilor respective;
d) la instalaţiile de protecţie împotriva şocurilor electrice
e) la circuitele electrice de comandă, automatizare, măsură şi semnalizare, în afară de situaţiile următoare în
care se pot folosi conductoare de aluminiu:
 la coloanele de alimentare ale tablourilor de automatizare;
 la circuitele electrice de alimentare cu curent operativ ale tablourilor de comandă, dacă
secţiunea conductoarelor de aluminiu rezultă egală sau mai mare de 10 mm 2;
 la circuitele electrice de alimentare a unor receptoare prevăzute numai cu comandă locală (de ex. vane,
ventile, clapete) şi care nu fac parte din sistemul de automatizare a instalaţiei respective sau de siguranţă la
foc;
 la circuitele de lumină şi pentru încălzit local ale dulapurilor de aparate şi celulelor.
f) în încăperi, zone sau spaţii cu atmosfere explozive, cu secţiunea până la 16 mm2 Cu
Conductele electrice trebuie manevrate şi utilizate în limitele de temperatură a mediului ambiant prevăzute
în standardele de produs sau de către producător.
31
Tipul distribuţiei (conductoare libere, în tub etc.) şi modul de pozare (aerian, îngropat, în ghene etc.)
respectiv tipul conductelor electrice trebuie alese în funcţie de influenţele externe.
Secţiunile conductoarelor de fază se dimensionează astfel încât să fie îndeplinită condiţia de stabilitate
termică în regim permanent sau intermitent, în funcţie de regimul de lucru al receptoarelor şi să fie asigurată
respectarea condiţiilor de protecţie la supracurenţi a conductoarelor şi a condiţiilor de protecţie împotriva şocurilor
electrice. Secţiunile determinate se verifică la condiţiile de cădere de tensiune şi de secţiune minimă. La instalaţiile
electrice de forţă, secţiunile determinate se verifică şi la condiţia de stabilitate termică în regim de scurtă durată la
pornire.
Secţiunile barelor electrice de fază trebuie dimensionate astfel încât să fie îndeplinită condiţia de stabilitate
termică în regim permanent şi intermitent de funcţionare, la stabilitate termică în regim de scurtă durată la pornire
şi trebuie verificate la scurtcircuit (conform PE 103) şi la condiţia de pierdere de tensiune.
Conductorul neutru (N) trebuie să aibă aceeaşi secţiune cu conductorul de fază în următoarele cazuri:
 în circuitele monofazate cu două conductoare, indiferent de secţiunea conductoarelor;
 în circuitele monofazate cu trei conductoare şi în circuitele polifazate ale căror conductoare de fază au
secţiunea mai mică sau egală cu 16 mm2 Cu sau 25 mm2 Al;
 în circuitele trifazate care alimentează receptoare monofazate ce pot fi acţionate distinct pe faze.
În circuitele polifazate ale căror conductoare de fază au secţiunea mai mare de 16 mm 2 Cu sau 25 mm2 Al,
se admite ca secţiunea conductorului neutru să fie inferioară conductoarelor de fază, dar ea va fi cel puţin egală cu
16 mm2 Cu sau 25 mm2 Al.
Se recomandă ca încărcarea circuitului în funcţionare normală să fie distribuită, pe cât posibil, egal între
faze.
Secţiunile conductoarelor şi barelor de protecţie (PE) şi ale conductoarelor şi barelor folosite simultan
pentru protecţie şi neutru (PEN) se dimensionează respectându-se din STAS 12604/4,5.
Secţiunile conductoarelor cablurilor electrice se dimensionează pe baza condiţiilor din normativul PE 107.
În calculele de dimensionare a secţiunilor conductoarelor şi barelor trebuie utilizate valorile caracteristicilor
electrice şi mecanice (rezistivitate, coeficientul de variaţie a rezistivităţii cu temperatura, coeficientul de dilatare
termică, rezistenţă la rupere, alungirea la rupere, rezistenţă la încovoiere, etc.) stabilitate prin standardele de produs
sau de către producător.
La dimensionarea coloanelor electrice de lumină şi priză trebuie aplicate, în cazurile în care nu se pot stabili
valori exacte, următoarele valori pentru factorii de simultaneitate:
 la clădiri civile, valorile date de PE 155;
 la clădiri de locuit, valorile date în GP 052;
 la clădiri industriale (de producţie şi/sau depozite), 0,8 ÷ 0,9;
 la iluminatul de siguranţă, 1.
Curenţii maximi admisibili în conducte şi bare.

Îndeplinirea condiţiei de stabilitate termică în regim permanent de lucru se asigură alegându-se curentul
maxim admisibil în conductor sau bară astfel încât valoarea lui să fie cel puţin egală cu valoarea curentului de
calcul al circuitului sau coloanei respective.
Valoarea curentului maxim admisibil într-un conductor în regim permanent de lucru se stabileşte în funcţie
de materialul, secţiunea şi natura izolaţiei conductorului şi
modul lui de montare.
32
Dacă un traseu de conducte electrice trece prin medii cu temperaturi diferite, secţiunea se dimensionează
pentru temperaturi corespunzătoare mediului prin care trece cea mai lungă porţiune de traseu, dacă porţiunea de
traseu ce trece prin mediul cu temperatura cea mai ridicată are cel mult 10 m, dar nu mai mult de 20% din
lungimea traseului.
Valorile curenţilor maximi admisibili pentru bare electrice se aleg din STAS 7944, în funcţie de materialul
şi secţiunea barelor (vopsite sau nevopsite), felul curentului, modul lor de montare.
În cazul regimurilor intermitente de lucru cu durata totală a ciclului de min. 10 min. şi durata de funcţionare
de max. 4 min. pentru secţiuni ale conductoarelor de cupru
mai mari de 10 mm2 sau conductoare de aluminiu cu secţiunea mai mare de 16 mm 2, curenţii maximi admisibili se
calculează aplicându-se valorilor curenţilor maximi admisibili de durată, un coeficient supraunitar de corecţie „a”
determinat cu relaţia:
a=0.875/(DC)1/2, DC=tf/tc
în care:
 DC – durata relativă de funcţionare;
 tf – durata de funcţionare;
 tc – durata totală a ciclului (timp de funcţionare + timp de repaus).
Pentru durate de funcţionare mai mari de 5 min. şi durata totală a ciclului mai mică de 10 min. se consideră
că regimul de funcţionare este permanent.
La instalaţiile electrice de forţă, secţiunile determinate se verifică la stabilitate termică în regim de scurtă durată
la pornire, pe baza următoarelor valori pentru densitatea de curent maxim admis:
 pentru conductore de cupru, de 35A/mm2;
 pentru conductoare de aluminiu, de 20A/mm2.
Pierderi de tensiune maxim admise.

În cazul în care alimentarea consumatorului se face din cofretul de branşament de joasă tensiune, valorile
căderilor de tensiune, în regim normal de funcţionare faţă de tensiunea nominală a reţelei, trebuie să fie de cel
mult:
 3% pentru receptoarele din instalaţiile electrice de lumină;
 5% pentru restul receptoarelor (forţă etc.).
Pierderile de tensiune se vor stabili pentru puterea maximă absorbită, la care se dimensionează coloanele şi
circuitele electrice în cauză, pe traseul cel mai lung şi mai încărcat dintre tabloul general (respectiv cofretul de
branşament sau contorul, la clădiri de locuit) şi receptorul electric cel mai îndepărtat.
În cazul în care alimentarea consumatorului se face dintr-un post de transformare sau din centrala proprie,
valorile pierderilor de tensiune în regim normal de funcţionare a acestora trebuie să fie de cel mult:
 8% pentru receptoarele din instalaţii electrice de lumină;
 10% pentru restul receptoarelor (forţă, etc.).
Pierderile de tensiune se stabilesc pentru puterea maximă absorbită în regim normal de funcţionare pentru
care s-a dimensionat ansamblul distribuţiei, pe traseul dintre postul de transformare sau centrală şi receptorul
electric cel mai îndepărtat.
33
În cazul instalaţiilor electrice de alimentare a motoarelor electrice, pierderea de tensiune, la pornire, faţă de
tensiunea nominală trebuie să fie cel mult egală cu aceea specificată de producător pentru motorul şi paratele de
comandă respective, dar de maxim 12% dacă nu se dispune de alte date.
Secţiuni minim admise.

Secţiunile conductoarelor de fază, neutru şi de protecţie se determină din STAS 12604/4,5, în conformitate
cu valorile rezultate din calculele de încălzire, de pierderi de tensiune, verificarea condiţiei de rezistenţă mecanică
şi verificarea la solicitări electrodinamice atunci când este cazul.
Secţiuni minime admise la conductoarele montate în exterior, pe pereţii clădirilor.
Nr. Destinaţia conductoarelor Secţiuni, mm2
Crt. Cupru Aluminiu
1. Pentru instalare pe pereţi, pe izolatoare la distanţă de maximum 4m 4 10
între suporturi
2. Pentru interiorul corpului de iluminat montat pe perete 1 -
Secţiuni minime admise pentru conductoarele utilizate în instalaţiile electrice din interiorul clădirilor.
Nr. Destinaţia conductoarelor Secţiuni, mm2
Crt. Cupru Aluminiu
1. Pentru interiorul corpului de iluminat:
Conductoare multifilare 0.50
Conductoare monofilare 0.75
2. Pentru un singur corp de iluminat, conductor de fază 1 2.5
3. Pentru o singură priză, conductor de fază 1.5 2.5
4. Pentru circuite de lumină, conductor de fază 1.5 2.5
5. Pentru circuite de priză, conductor de fază 2.5 4
6. Pentru circuite trifazate cu patru conductoare, conductorul neutru
pentru secţiuni ale conductorului de fază de:
25mm2
35mm2 16 25
2
50mm 16 25
25 25
7. Pentru coloane din clădiri de locuit, conductorul de protecţie (PE)
-la coloane collective
-la coloane individuale 6
4
8. Pentru circuite din apartamente, conductorul de protecţie (PE) 2.5
Criterii privind alegerea soluţiei de alimentare cu energie electrică a consumatorilor.

Branşamentele electrice aeriene se proiectează şi se execută respectându-se condiţiile prevăzute în
normativul PE 106, iar branşamentele electrice subterane, respectându-se condiţiile prevăzute în normativul PE
107.
Modul de racordare la reţeaua de distribuţie se stabileşte de către furnizorul de energie electrică.
34
Prevederea alimentării de rezervă cu energie electrică pe lângă alimentarea normală cu energie electrică, la
consumatori, este obligatorie în următoarele cazuri:
 la consumatori industriali şi similari, cu receptoare care trebuie să funcţioneze fără întrerupere, în condiţiile
date în normativul PE 124.
 la consumatori echipaţi cu instalaţii electrice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi la consumatori
prevăzuţi cu iluminat de siguranţă, în condiţiile date în normativul NP-I7-02.
Justificat, se poate prevedea la consumator alimentare de rezervă pe lângă alimentarea normală şi în alte
cazuri decât cele menţionate mai sus, în condiţiile prevăzute în normativul PE 124, cu acordul investitorului.
Alimentarea de rezervă de siguranţă se realizează cu:
 baterii de acumulatoare;
 pile electrice sau surse neîntreruptibile (UPS);
 generatoare independente de alimentare normală.
Trecerea la alimentare de rezervă se face:
 manual, comutarea fiind făcută de un operator sau
 automat, fără intervenţia unui operator.
Alimentarea de rezervă cu comutare automată, după durata de comutare poate fi:
 fără întrerupere, alimentare automată care poate fi asigurată în mod continuu, în condiţii specifice privind
perioada de tranziţie (de ex. variaţii de tensiune şi frecvenţă);
 cu o întrerupere foarte scurtă, durata de comutare fiind mai mică de 0,15 s;
 cu o întrerupere scurtă, durata de comutare fiind mai mică de 0,5 s;
 cu o întrerupere medie, durata de comutare fiind mai mică de 15 s;
 cu o întrerupere lungă, durata de comutare fiind mai mare de 15 s.
Atunci când întreruperea alimentării cu energie electrică poate avea consecinţe foarte grave, punând în
pericol viaţa oamenilor (de ex. în blocul operator din spitale, centrul de dirijare al zborurilor etc.), se recomandă ca
alimentarea de rezervă să se facă în schema IT.
Alegerea caracteristicilor alimentării de rezervă cu energie electrică (sursa, comutarea, durata de comutare)
se face de către proiectant împreună cu tehnologul şi investitorul astfel încât să fie respectate condiţiile de siguranţă
impuse.
La consumatori alimentaţi direct din reţeaua furnizorului de energie electrică, instalaţiile electrice se
execută cu distribuţie monofazată, pentru valori ale curenţilor până la 30 A şi cu distribuţie trifazată, pentru
situaţiile în care curentul în regim monofazat este peste 30 A.
Fac excepţie de la această prevedere instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor monofazate
speciale, cu valori ale curenţilor peste 30 A (de ex. transformatoare de sudare), care pot fi alimentate monofazat,
dar numai cu avizul furnizorului de energie electrică.
Coloanele electrice care pleacă în branşamentele clădirilor de locuit, comerciale, social-culturale şi
administrative, se proiectează şi se execută, respectându-se pe lângă condiţiile din normativul NP-I7-02 şi
condiţiile din normativul PE 155.
Pentru instalaţiile electrice de lumină şi forţă se prevede tablou electric de distribuţie comun, cu următoarele
excepţii:
 dacă se aplică tarife diferenţiate pentru consumul de energie electrică;
 dacă funcţionarea receptoarelor de forţă provoacă fenomene supărătoare în instalaţiile de lumină (de ex.
pâlpâiri, scăderea luxului luminos);
35
 dacă este necesară separarea instalaţiilor tehnologice din considerente de siguranţă sau din considerente
economice.
La proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice trebuie respectate condiţiile din HG 170/99 referitoare la
obligativitatea prevederii la consumator a aparatelor de înregistrare a cantităţii de energie consumată şi a aplicării,
atunci când este cazul, a măsurilor pentru îmbunătăţirea factorului de putere şi pentru limitarea regimului deformat,
conform normativului PE 143.
Amplasarea contoarelor de energie electrică la blocuri de locuinţe trebuie să permită înregistrarea şi citirea
consumului, fără ca acestea să fie condiţionate de prezenţa sau acceptul abonatului.
Repartizarea pe faze şi respectiv pe circuite de alimentare a receptoarelor electrice, trebuie să se facă astfel
încât să se asigure o încărcare cât mai echilibrată a acestora.
Tablouri de distribuţie.
Tablourile de distribuţie se realizează în construcţie deschisă sau închisă (protejată). Tablourile de
distribuţie se execută în construcţie protejată, prin instalare, după necesităţi, în cutii, dulapuri sau nişe cu grad de
protecţie. Se recomandă ca pe cutii, dulapuri şi nişe după instalare să se inscripţioneze tensiunea de funcţionare.
Tablourile de distribuţie în execuţie deschisă se instalează în încăperi din clasa BA5 (EE). Se admite
instalarea lor şi în încăperi din clasa AD 1 (U0) din clădiri încadrate în categoriile (BE 1a D) şi BE 1b (E), dacă
sunt respectate prevederile referitoare la protecţia împotriva şocurilor electrice.
Se interzice amplasarea tablourilor de distribuţie în poduri şi în subsoluri de cabluri, cu excepţia cazurilor
prevăzute în normativul PE 107.
Se recomandă să nu se amplaseze tablouri de distribuţie care conţin aparate de măsură, în încăperi cu
temperaturi sub 0°C şi peste +40°C sau în alte condiţii decât acelea permise de producătorul aparatelor respective.
În cazurile în care nu pot fi respectate prevederile de mai sus, trebuie luate măsuri pentru a se asigura funcţionarea
corectă a aparatelor de măsură (de ex. realizarea unei încălziri locale, reducerea încărcării circuitelor electrice,
folosirea de aparate speciale corespunzătoare condiţiilor deosebite, etc.).
Tablourile de distribuţie trebuie amplasate la distanţa de la cel puţin 3 cm faţă de elementele din materiale
combustibile din clasele CA 2a ÷ CA 2d (C1 ÷ C4). Fac excepţie tablourile metalice în execuţie IP 54 care pot fi
montate direct pe elemente din materiale combustibile.
Trebuie evitată instalarea tablourilor de distribuţie în încăperi din categoria BE 2 (C) şi din categoria AE 5
(PC). În cazurile în care se impune totuşi o astfel de amplasare, trebuie luate măsuri pentru prevenirea şi protecţia
împotriva propagării incendiilor, utilizându-se tablouri de distribuţie din materiale incombustibile, din clasa CA1
(C0) cu grad de protecţie corespunzător.
Tablourile generale de distribuţie ale consumatorilor industriali trebuie amplasate cât mai aproape de
racordul de branşament, în spaţiile de acces ale halelor industriale sau în încăperi speciale.
Tablourile de distribuţie se prevăd cu întrupătoare generale. Fac excepţie tablourile din locuinţe şi tablourile
pentru instalaţii electrice de importanţă redusă la care necesitatea prevederii întrerupătoarelor generale se stabileşte
pe baza unei analize tehnico-economice.
Tablourile cu puteri instalate mai mari de 20 kW inclusiv şi tablourile şantierelor, se prevăd cu disjunctor
general, dacă sunt racordate direct la reţeaua de joasă tensiune a furnizorului de energie electrică sau dacă sunt
alimentate prin posturi de transformare proprii. Fac excepţie tablourile generale ale unităţilor de alimentaţie publică
şi tablourile generale ale consumatorilor de forţă in cvartalurile de locuinţe, a căror putere instalată este de cel mult
5 kW (de ex. puncte termice, staţii de pompare, etc.) Se admite montarea de siguranţe fuzibile generale cu condiţia
ca toate receptoarele de forţă ale acestora să fie prevăzute cu protecţie la scurtcircuit, la suprasarcină şi la curent de
defect.
36
În cazul utilizării unui întrerupător general automat al tabloului general de distribuţie acesta nu trebuie
prevăzut cu protecţie la tensiune minimă (să nu declanşeze la funcţionarea AAR-urilor din amonte).
La clădirile cu săli aglomerate, tabloul de distribuţie al acestora trebuie prevăzut cu posibilitatea de
întrerupere a alimentării cu energie electrică a instalaţiilor electrice aferente (cu excepţia celor de siguranţă).
Întrerupătorul respectiv trebuie amplasat într-un loc în care nu are acces publicul, marcat şi uşor accesibil pentru
intervenţii în caz de incendiu.
Pentru depozite de materiale combustibile şi depozite apreciate de beneficiar şi comunicate proiectantului
ca având importanţă deosebită sau care adăpostesc valori importante, precum şi în toate cazurile cu risc de
incendiu, fără personal permanent de exploatare, tabloul general de distribuţie trebuie prevăzut cu posibilitatea de
întrerupere şi din exteriorul clădirii respective. Întrerupătorul se va instala într-un loc marcat, protejat şi accesibil
pentru intervenţii în caz de incendiu.
La confecţionarea tablourilor de distribuţie trebuie să se folosească material incombustibile, din clasa CA 1
(C0) sau greu combustibile, din clasa CA 2a (C1) şi nehigroscopice. Materialele electroizolante utilizate se aleg cu
caracteristici corespunzătoare care să asigure stabilitatea în timp în condiţii de lucru normale şi de avarie în
interiorul tablourilor de distribuţie. Pentru realizarea unor elemente de protecţie împotriva atingerilor directe se
admite folosirea de materiale greu combustibile din clasa CA 2a (C1) şi CA 2b (C2) (de ex. textolit, pertinax, PVC
etc.).
La tablourile de distribuţie ale receptoarelor prevăzute cu alimentare de bază şi cu alimentare de rezervă din
sursa de alimentare de rezervă (conform PE 124) se prevăd măsuri constructive de separare între panourile celor
două alimentări, astfel încât un incendiu de la unul dintre panouri să nu-l poată afecta pe cel de al doilea.
Trecerile barelor prin ecranul antifoc se execută prin izolatoare de trecere de interior, iar trecerile cablurilor
se protejează în canal la trecerea prin ecrane în condiţiile prevăzute în normativul PE 107.
În tablourile capsulate, separaţia între cutiile alimentării de bază şi în cele ale alimentării de rezervă se
consideră realizată prin pereţii cutiilor respective iar golurile de trecere necesare se vor etanşa.
Se recomandă să se evite gruparea în acelaşi tablou a aparatelor de current alternativ împreună cu aparatele
de curent continuu sau a aparatelor alimentare la tensiuni diferite între fază şi pământ. În cazurile în care nu se pot
respecta aceste condiţii, aparatele pentru acelaşi tip de curent sau aceleaşi tensiuni trebuie instalate separat şi
marcate distinct. Fac excepţie aparatele care necesită pentru funcţionarea lor, curenţi de natură diferită sau tensiuni
de valori diferite, pentru care nu se impune respectarea condiţiilor de mai sus.
Se interzice instalarea în tablourile de distribuţie a aparatelor cu dielectrici combustibili (de ex. ulei). Se
admite montarea în tablouri a aparatelor cu dialectici a căror incombustibilitate este garantată de către producător.
Legăturile electrice între elementele componente din tablourile de distribuţie, pentru curenţi mai mari de
100 A, se execută în mod obişnuit din bare. Se interzice utilizarea în tablouri a elementelor de racord sau a
conectorilor din materiale combustibile clasa CA2a ÷ CA2d (C1 ÷ C4).
La tablourile capsulate pentru curenţi până la 200 A, se admite asamblarea fără cutii de bare.
Între părţile fixe sub tensiune ale diferitelor faze dintr-un tablou precum şi între acestea şi elemente şi părţi
metalice legate la pământ, trebuie prevăzută o distanţă de conturare de minimum 30 mm şi o distanţă de izolare în
aer de 15 mm.
Distanţa de izolare în aer între părţile sub tensiune neizolate ale tabloului trebuie să fie de cel puţin:
 50 mm, până la elementele de construcţie (uşi pline, pereţi, etc.);
 100 mm, până la pereţi sau uşi din plasă;
 200 mm, până la bariere de protecţie.
37
Pereţii şi îngrădirile de protecţie şi uşile pline sau din plasă se execută cu înălţimea de minimum 1,7 m, iar
barierele, cu înălţimea de minimum 1,2 m.
Distanţa dintre elementele metalice de protecţie sau susţinere care sunt legate la pământ sau la neutru ale
unui tablou de distribuţie (carcase, panouri, etc.) din încăperi, puţin periculoase la şocuri electrice (de ex. încăperi
de producţie şi laboratoare, cu pardoseli electroizolante uscate, din lemn, asfalt, etc.) şi elemente metalice legate la
pământ, trebuie să fie de minimum 0,8 m. În încăperi industriale, această distanţă trebuie să fie de cel puţin 1,25 m.
În cazul în care se iau măsuri prin care elementele metalice în legătură cu pământul devin inaccesibile pe întreaga
suprafaţă din zona de manipulare (de ex. prin acoperirea cu măşti, tuburi etc. din materiale electroizolante), nu se
mai impune respectarea acestor distanţe.
Tablourile de distribuţie se instalează astfel încât înălţimea laturii de sus a tablourilor faţă de pardoseala
finită să nu depăşească 2,3 m. Fac excepţie tablourile din locuinţele pentru care se admite o înălţime de cel mult 2,5
m.
La tablourile capsulate, înălţimea laturii de jos a tabloului faţă de pardoseala finită se stabileşte avându-se
în vedere posibilitatea de realizare a razei de curbură admisă pentru cablul cu cel mai mare diametru care se
racordează la tablou. La tablourile de distribuţie amplasate în încăperi de clasa BA 5 (EE), înălţimea de montaj nu
se normează.
Aparatele de măsură cu înregistrare sau citire directă ale tablourilor se amplasează pe uşa acestora ţinân du-
se seama de recomandările din normativul PE 111/7.
Coridorul de acces din faţa sau din spatele unui tablou, se prevede cu o lăţime de cel puţin 0,8 m măsurată
între punctele cele mai proeminente ale tabloului şi elementele neelectrice de pe traseul coridorului (pereţi,
balustrade de protecţie etc.).
Coridorul de acces între două tablouri de distribuţie şi coridorul dintre tablou şi părţi metalice proeminente
care nu sunt sub tensiune ale unui alt echipament sau receptor electric, trebuie să aibă o lăţime de cel puţin 1 m.
În încăperi de clasa BA 5 (EE) între elementele sub tensiune, neizolate şi protejate împotriva atingerilor
directe ale tablourilor aşezate pe ambele părţi ale unui coridor de acces şi alte elemente şi utilaje electrice, trebuie
asigurată o distanţă de cel puţin 1,4 m.
În încăperi de clasa BA 5 (EE) între elementele sub tensiune neizolate din spatele unui tablou de distribuţie
şi elementele neelectrice de pe peretele opus, trebuie asigurată o distanţă de cel puţin 1 m.
Între pardoseala finită a coridorului din faţa sau din spatele tabloului de distribuţie, plafonul încăperii şi
elementele metalice care nu fac parte din circuitele curenţilor de lucru, se prevede o distanţă liberă pe verticală de
cel puţin 1,9 m. Aceste elemente se protejează împotriva atingerilor directe dacă se găsesc la mai puţin de 2,5 m de
la pardoseală. Distanţa dintre aceste elemente şi elementele care fac parte din circuitele curenţilor de lucru şi care
în exploatare se găsesc sub tensiune şi nu sunt protejate împotriva atingerilor, trebuie să fie cel puţin 2,5 m.
La coridoarele de acces ale tablourilor de distribuţie, formate din mai multe panouri cu o lungime totală mai
mare de 10 m, se prevede accesul pe la ambele capete.
În cazul coridoarelor cu o lăţime mai mare de 3 m, prevederea a două căi de acces nu este obligatorie.
Tablourile cu acces prin spate şi care nu sunt instalate în încăperi de clasa BA 5 EE), se prevăd cu îngrădiri
de protecţie pe partea laterală a tablourilor. Îngrădirile de protecţie se execută din panouri pline din materiale
incombustibile sau din rame cu plasă cu ochiuri de cel mult 20 x 20 mm, amplasate astfel încât să nu fie posibilă
atingerea părţilor sub tensiune.
Aparatele de protecţie, de comandă, de separare, elementele de conectare etc., cât şi circuitele de intrare şi
de ieşire din tablourile de distribuţie, se etichetează clar şi vizibil astfel încât să fie uşor de identificat pentru
manevre, reparaţii şi verificări. Pe etichetele siguranţelor fuzibile se menţionează şi curenţii nominali ai acestora.
38
Manetele de pe tablouri, care trebuie manevrate în caz de incendiu, calamitate naturală etc., se marchează
distinct, vizibil şi clar astfel încât să poată fi identificate rapid la necesitate.
Tablourile de distribuţie trebuie montate vertical şi fixate sigur pentru a corespunde cerinţelor Legii
10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea atât statică cât şi dinamică (la vibraţii).
Tablourile şi stelajele lor trebuie protejate împotriva coroziunii.
Instalaţii electrice pentru iluminat şi prize.

Circuitele iluminatului normal trebuie să fie distincte de circuitele de prize.
Se admit doze comune pentru circuitele de iluminat normal, de prize, de comandă şi de semnalizare, dacă
circuitele respective funcţionează la aceeaşi tensiune.
Circuitele şi dozele iluminatului normal trebuie să fie distincte de cele ale iluminatului de siguranţă.
Stabilirea numărului circuitelor de iluminat normal se face respectându-se condiţia de a nu se depăşi o
putere totală instalată de 3 kW pe un circuit monofazat şi de 8 kW pe un circuit trifazat. Fac excepţie circuitele de
lumină din locuinţe unde puterea totală instalată pe un circuit de lumină este de 1,5 kW, în cazul în care puterea
instalată pe apartament este de până la 9 kW (conform PE 155); Fac excepţie, de asemenea, circuitele de lumină
din spaţiile comune ale clădirilor de locuit (de ex. Holuri, scări, etc.) unde puterea totală instalată este de 1 kW.
În clădirile de locuit trebuie să se prevadă cel puţin câte un loc de lampă în fiecare încăpere de locuit şi
dependinţă.
În subsolurile clădirilor de locuit se admite prevederea de locuri e lampă respectându-se condiţiile din
STAS 6646/1,2.
Stabilirea numărului de prize monofazate în clădirile de locuit şi social-culturale se face considerând o
putere instalată pe circuit de 2 kW. În locuinţe, pentru receptoare cu puteri de minimum 2,5 kW (de ex. maşini de
spălat, aparate de climatizare etc.) trebuie prevăzute cât un circuit de priză separat. Secţiunile conductoarelor se
dimensionează corespunzător puterii receptorului respectiv.
Prizele cu tensiunea de 230 V sunt prevăzute cu contact de protecţie receptoarelor de forţă.
Dimensionarea circuitelor care alimentează prize de tensiuni reduse sau prize de separaţii, se face pe baza
puterii nominale a transformatorului de protecţie, respectiv de separare.
Trebuie evitată traversarea încăperilor din clasele de mediu AD 2 (U1), AD 3 (U2), AD 4 (U3), AF 2, AF 3,
AF 4 (K), AA 5 (T), AE 5 (PC) şi din categoria BE 2 (C) cu circuite electrice care deservesc alte încăperi. Fac
excepţie încăperile pentru bucătării şi băi din locuinţe, precum şi alte cazuri justificate de către proiectant, în care
se admit astfel de traversări.
Alimentarea transformatorului de sonerie sau soneriei de 220 V se face dintr-un circuit de iluminat normal,
dintr-un circuit de prize sau direct din tabloul de distribuţie.
Corpurile de iluminat se aleg şi se montează respectându-se pe lângă prevederile din normativul I7-02 şi
condiţiile din STAS 6646/1,2,3.
Alegerea corpurilor de iluminat şi a surselor de lumină se face în funcţie de:
 influenţele externe ;
 destinaţia încăperilor şi a construcţiei;
 cerinţele luminotehnice;
 măsurile de protecţie împotriva şocurilor electrice;
 regimul de funcţionare;
 criterii economice.
39
În încăperi cu aglomerări de persoane se folosesc corpuri de iluminat executate din materiale
incombustibile de clasa CA 1 (C0) sau greu combustibile de clasa CA 2a (C1).
În încăperi cu praf, scame sau fibre combustibile, din clasa AE 5 (PC) se aleg corpuri de iluminat pe
suprafaţa cărora temperatura va fi de cel mult 200°C.
Corpurile de iluminat echipate cu lămpi incandescente, fluorescente sau cu descărcări în vapori metalici
care se instalează în depozite de materiale combustibile, trebuie să fie prevăzute cu glob, respectiv cu difuzor şi
dacă există şi pericol de şocuri mecanice, vor avea şi grătar protector. Aceste corpuri de iluminat trebuie amplasate
astfel încât un eventual scurtcircuit la ele să nu poată provoca un incendiu.
Legarea carcasei corpurilor de iluminat la un conductor de protecţie se face în cazurile şi în condiţiile d ate
în STAS 12604/5.
Corpurile de iluminat cu elemente metalice accesibile (de ex. cu soclu metalic) nelegate la un conductor de
protecţie trebuie instalate faţă de elemente în legătură cu pământul la distanţa de cel puţin 0,8 m în încăperi „puţin
periculoase la şocuri electrice” şi la cel puţin 1,25 m, în cele „periculoase sau foarte periculoase la şocuri electrice”
(definite în STAS 8275).
Conductorul de fază se leagă în dulia lămpii la borna din interior, iar conductorul neutru la borna conectată
la partea filetată a duliei.
Corpurile de iluminat echipate cu lămpi incandescente se amplasează la următoarele distanţe măsurate între
axa optică a sursei de lumină şi materialul combustibil:
Puterea [W] Distanţa [m]

Maximum 100 0,5
Între 100 şi 300 0,8
Între 300 şi 500 1,0
 Fac excepţie corpurile de iluminat cu marcaj „F”

 Corpurile de iluminat echipate cu lămpi cu descărcări în vapori metalici se prevăd cu dispozitive pentru
îmbunătăţirea factorului de putere.
 Dispozitivele pentru suspendarea corpurilor de iluminat (cârlige de tavan, bolţuri, dibluri etc,) se aleg astfel
încât să poată suporta fără deformări o greutate egală cu de 5 ori greutatea corpului de iluminat respectiv,
dar nu mai puţin de 10 kg.
.
Instalaţii electrice de forţă.
Alimentarea cu energie electrică a fiecărui receptor electric de forţă trebuie să se facă prin circuit separat.
Se admite alimentarea mai multor receptoare electrice de forţă de aceeaşi natură (de ex. motoare, etc.) printr-un
circuit prevăzut cu protecţie comună la scurtcircuit, dacă puterea totală instalată a acestor receptoare nu depăşeşte
15 kW.
Puterea nominală a unui motor se alege din scara de puteri normalizate, la valoarea imediat superioară
aceleia stabilite prin calcul.
Motoarele electrice se amplasează avându-se în vedere asigurarea spaţiului necesar pentru verificări,
întreţinere şi reparaţii.
În cazul consumatorilor racordaţi direct la reţeaua de joasă tensiuni a furnizorului, pornirea motoarelor
electrice se face:
40
a) direct, pentru:
 motoare monofazate (cu tensiunea de 220 V) cu puteri până la 4 kW inclusiv;
 motoare trifazate (cu tensiunea între faze de 380 V) cu puteri până la 5,5 kW inclusiv.
b) cu aparate de pornire, (pentru motoare cu puteri mai mari decât cele de la punctul a), la tensiunile
respective.
La consumatorii alimentaţi din posturi de transformare proprii, puterea celui mai mare motor care porneşte
direct se determină prin calculul pe baza verificării stabilităţii termice şi dinamice a transformatoarelor de
alimentare, dar nu va depăşi 20% din puterea transformatoarelor respective.
La consumatorii alimentaţi cu surse proprii de energie electrică, puterea motoarelor care pot fi pornite direct
se determină pe bază de calcul, verificându-se satisfacerea condiţiei de pierdere de tensiune admisă.
Motoarele electrice alimentate prin circuite separate trebuie prevăzute pe toate fazele cu dispozitive
automate de protecţie la scurtcircuit (siguranţe fuzibile etc.) şi cu dispozitive de comandă şi detecţie automată a
suprasarcinilor (contactoare cu relee termice etc.).
Protecţia împotriva suprasarcinilor nu este obligatorie la motoarele cu puteri mai mici de 1,1 kW,
alimentate prin circuite separate, când supraîncărcarea lor nu este posibilă (de ex. motoare de acţionare a
ventilatoarelor etc.). În aceste cazuri se prevede numai protecţia la scurtcircuit.
Protecţia la tensiune nulă sau la tensiune minimă trebuie prevăzută:
 la motoarele electrice care pornesc prin aparate de pornire cu acţionare manuală;
 la motoare electrice a căror pornire automată nu este permisă din motive de siguranţă pentru personalul de
exploatare sau datorită condiţiilor impuse de procesul tehnologic.
Protecţia la tensiune nulă sau la tensiune minimă în cazurile în care este necesară, se prevede la fiecare
motor. Se admite utilizarea în comun a unui dispozitiv de protecţie la lipsa de tensiune pentru mai multe motoare în
următoarele condiţii:
 în cazul în care motoarele sunt cu pornire directă, dacă toate motoarele sunt instalate în aceeaşi încăpere şi
suma puterilor nominale este de maximum 15 kW;
 în cazul în care motoarele pornesc prin dispozitive de pornire, dacă toate motoarele sunt instalate în aceeaşi
încăpere şi dispozitivele lor de pornire sunt readuse automat în starea iniţială de pornire, în cazul lipsei de
tensiune.
Motoarele de curent continuu cu excitaţie serie trebuie prevăzute cu dispozitive de protecţie împotriva
creşterii turaţiei peste valoarea admisă în cazul în care condiţiile tehnice de funcţionare permit o asemenea creştere
a turaţiei sau când această creştere
poate periclita personalul.
2. MĂSURI DE PROTECŢIE.
În instalaţiile electrice trebuie să se aplice măsuri pentru protecţia utilizatorilor (persoane şi animale
domestice sau de crescătorie), împotriva şocurilor electrice datorate atingerii directe sau indirecte.
Măsurile de protecţie se aleg avându-se în vedere particularităţile lor, posibilităţile de aplicare în funcţie de
influenţele externe şi tipul instalaţiei, echipamentului, aparatului etc. În toate situaţiile în care se pot aplica mai
multe măsuri de protecţie, soluţia se va alege pe criterii tehnico-economice la aceeaşi eficienţă.
Măsurile de protecţie diferite aplicate în aceeaşi instalaţie nu trebuie să se influenţeze sau să se anuleze
reciproc, respectându-se şi prevederile din NSSMUEE 111 – NORME SPECIFICE DE SECURITATE A MUNCII
LA UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN MEDII NORMALE.
41
Măsurile de protecţie pot fi realizate fie prin însăşi construcţia materialului sau a echipamentului utilizat, fie
prin aplicarea unei măsuri de protecţie la executarea instalaţiei, fie printr-o combinare a acestora.
Măsurile de protecţie trebuie alese şi aplicate astfel încât să fie asigurate şi durabile în timp.
2.1. Protecţia împotriva atingerilor directe şi indirecte.

Protecţia împotriva atingerilor directe şi indirecte se va considera asigurată dacă se aplică măsura de
protecţie “alimentare la tensiune foarte joasă de securitate” (TFJS, TFJP), conform SR CEI 60 364-4-41, în
 tensiunea cea mai ridicată a circuitului va fi sub limita superioară a domeniului I de tensiune (50 V c.a. şi
120 V c.c.);
 sursa de alimentare va fi o sursă de protecţie (siguranţă).
Sursele de siguranţă pentru alimentarea la TFJS sau TSJP trebuie să fie de următoarele tipuri:
a) transformator de separare (SR EN 60742/98) sau transformator cu înfăşurări separate asigurând o
separare de siguranţă între circuitele primar şi secundar, astfel încât între circuitele TFJS şi TFJP să nu apară o
tensiune mai mare decât valorile indicate în domeniul I şi a cărui tensiune primară să fie de cel mult 1000 V;
b) sursa de curent cu un grad de siguranţă echivalent cu al sursei de la pct. a); (de ex. separate, grup motor-
generator cu înfăşurări separate electric, dacă caracteristicile lor şi valorile de încărcare sunt comparabile cu acelea
ale transformatorului de separare);
c) sursa electrochimică (acumulatoare) sau altă sursă ce nu depinde de circuitele de tensiune ridicată (de ex.
grup motor termic-generator);
d) dispozitivele electrotermice în care s-au luat măsuri constructive care asigură chiar în caz de defect intern
în acest dispozitiv, ca tensiunea la bornele de ieşire să nu fie mai mare decât limita superioară a domeniului I de
tensiune.
La instalarea circuitelor de TFJS şi TFJP trebuie respectate următoarele condiţii:
a) părţile activate ale circuitelor de TFJS să nu fie în legătură cu părţile activate sau conductoarele de
protecţie ale altor circuite sau cu pământul;
b) masele materialelor şi echipamentelor electrice să nu fie legate la pământ, la vreun conductor de
protecţie sau cu masele altor instalaţii sau elemente conductoare pentru circuitele TFJS;
c) între părţile active ale circuitelor TFJS şi TFJP şi cele ale circuitelor de tensiune mai ridicată să fie luate
măsuri constructive de protecţie pentru a se asigura o separaţie cel puţin echivalentă cu aceea existentă între
circuitele primare şi secundare la un transformator de separare;
d) pentru circuitele de TFJS şi TFJP se recomandă să se utilizeze conducte electrice distincte;
e) folosirea în comun a unui cablu multifilar fără nici un înveliş metalic sau conductoare izolate montate în
tuburi izolante, se admite cu condiţia ca toate circuitele să aibă o izolaţie corespunzătoare pentru tensiunea cea mai
mare din circuitele din tub sau cablu, fiecare circuit să aibă la originea sa protecţia împotriva suprasarcinilor şi
materialele să fie corespunzătoare tuturor condiţiilor de influenţe externe la care acestea sunt supuse;
f) pe circuitul de alimentare al sursei să se prevadă un întrerupător iar pe circuitul primar şi pe cel secundar
se vor prevedea dispozitive de protecţie (siguranţe) pe ambele conductoare ale circuitului;
g) prizele de curent de TFJS şi TFJP trebuie să fie marcate distinct prin etichete fixate sigur sau prin
mijloace adecvate sau să nu permită constructiv decât conectarea fişelor
circuitelor TFJS şi TFJP;
h) prizele de TFJS să nu aibă contact de protecţie;
42
i) transformatoarele sau grupurile de motor-generator trebuie să îndeplinească condiţiile impuse clasei II de
protecţie (masele şi miezurile nelegate la pământ) şi de regulă, cele executate în clasa I de protecţie să nu fie
amplasate în locuri “foarte periculoase” definite conform STAS 8275;
j) dacă tensiunea nominală a circuitului este mai mare de 50 V c.a. sau 120 V c.c., toate
părţile activate trebuie să fie protejate împotriva atingerilor directe prin bariere sau învelişuri cu gradul de protecţie
minim IP 2XX sau să fie izolate, izolaţia putând suporta tensiunea de încercare de 500 V timp de 1 minut.
2.1.1 Protecţia împotriva atingerilor directe.

Toate materialele şi echipamentele electrice trebuie să aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a
părţilor active. Necesită numai parţial astfel de măsuri, instalaţiile electrice din încăperile sau spaţiile pentru
servicii (echipamente) electrice, dacă sunt deservite de personal instruit sau calificat (clasele BA 4 şi BA 5 (EE)) şi
dacă au fost respectate Normele Generale de Protecţie a Muncii şi Reglementările Specifice în ceea ce priveşte:
 condiţiile referitoare la marcarea încăperilor sau spaţiilor;
 instalarea de obstacole sau distanţarea faţă de părţile active în încăperile pentru echipamentele electrice
neînchise;
 distanţele şi înălţimile minime pentru spaţii de circulaţie şi manevră.
Protecţia împotriva atingerilor directe trebuie să se realizeze prin una din următoarele măsuri:
a) izolarea părţilor active;
b) prevederea de carcase în interiorul cărora să se găsească părţile active;
c) instalarea unor bariere sau obstacole care să împiedice atingerile întâmplătoare cu părţile active;
d) amplasarea părţilor active în afara zonei de accesibilitate;
e) dispozitive de curent diferenţiat rezidual cu ID ≤ 30 mA ca măsură suplimentară.
Protecţia prin “izolarea părţilor active” trebuie să se realizeze prin acoperirea completă a părţilor active cu o
izolaţie care să aibă caracteristici corespunzătoare în condiţiile de solicitare mecanică, termică, electrică etc., din
explorare. Vopselele, lacurile şi produsele analoge nu se vor considera izolaţii cu caracteristici corespunzătoare în
cazul protecţiei împotriva atingerilor directe.
Protecţia prin “carcase” se realizează astfel încât în mod permanent să nu fie posibilă atingerea părţilor
active datorită naturii, amplasării, fixării, rezistenţei mecanice şi eventual şi a caracteristicilor izolante ale acestora,
în condiţii normale de exploatare. Pentru ca protecţia prin “carcase” să fie completă, trebuie îndeplinite
a) Gradul de protecţie al învelişurilor (carcaselor) exterioare să fie cel puţin IP 2XX iar între obstacole şi
partea activă distanţa minimă va fi de minim 40 mm. Nu este necesar să fie respectată această distanţă dacă părţile
sunt mecanic solidare cu obstacolele sau obstacolele sunt din material izolant sau sunt acoperite cu un înveliş
izolant.
b) Suprafeţele superioare ale învelişurilor (carcaselor) din materiale neizolante, uşor accesibile (de ex.
învelişurile pe care se poate circula) vor avea gradul de protecţie IP4XX.
c) Învelişurile (carcasele) vor fi fixate sigur şi trebuie să aibă, în funcţie de materialul, şi
dispunerea lor, suficientă rezistenţă mecanică pentru a suporta solicitările în funcţionare normală.
d) Desfacerea sau scoaterea învelişurilor (carcaselor) nu trebuie să fie posibilă decât cu o cheie sau cu o
sculă numai după scoaterea de sub tensiune a părţilor active protejate prin aceste bariere sau învelişuri.
Tensiunea nu trebuie să poată fi restabilită decât după remontarea barierelor sau învelişurilor sau să fie
prevăzut un al doilea obstacol care să nu poată fi scos decât cu o cheie sau o sculă şi care să constituie o
protecţie parţială.
43
Protecţia prin “bariere sau obstacole” se aplică numai în încercări pentru echipamentele electrice şi poate
constitui un mijloc de protecţie parţial dacă este realizată astfel împiedică:
 fie o apropiere întâmplătoare de părţile active (de ex. prin balustrade sau panouri grilaj);
 fie contacte întâmplătoare cu părţile activate, în cursul operaţiilor de întreţinere sau exploatare (de ex. prin
ecranarea sau protecţia aparatelor de separare).
Protecţia prin “amplasarea în afara zonei de accesibilitate” poate asigura numai o protecţie parţială.
Conform acestei măsuri, părţile active simultan accesibile ce se găsesc la potenţiale diferite vor fi amplasate astfel
încât să nu se găsească în interiorul zonei de accesibilitate.
Două părţi active simultan accesibile se vor considera două părţi active aflate la o distanţă mai mică de 2,5
m pe verticală, conform SR CEI 60364-4-41. Dacă în încăperea respectivă se transportă sau se manipulează obiecte
sau scule din materiale conductoare, distanţa se va mări corespunzător. Dacă suprafaţa pe care se stă sau se circulă
de obicei este limitată printr-un obstacol (de ex. balustrade, panouri-grilaj) care asigură un grad de protecţie mai
mic decât IP 2XX, distanţele ce-i limitează zona de accesibilitate la atingere, se vor măsura de al acest obstacol.
În cazul în care se cere o siguranţă mărită (de ex. în condiţii de pericol de incendiu), măsurile de protecţie
împotriva atingerilor directe trebuie completate cu dispozitive diferenţiale de protecţie de înaltă sensibilitate, cu un
curent nominal (de funcţionare) de max. 30 mA.
2.1.2. Protecţia împotriva atingerilor indirecte.

Măsuri de protecţie împotriva atingerilor indirecte trebuie luate în cazurile în care există pericolul ca
utilizatorii să intre simultan în contact cu o masă şi un element conductor, între care, ca urmare a unui defect, poate
să apară o diferenţă de potenţial periculoasă.
Fac excepţie şi nu necesită aplicarea de măsuri de protecţie împotriva atingerilor indirecte:
a) Materialele şi echipamentele electrice fixe şi cele mobile utilizate la post fix, dacă satisfac simultan
 sunt situate în încăperi cu prezenţă neglijabilă a apei, din clasa AD1 (U0) încadrate în “locuri puţin
periculoase”, definite conform STAS 8275;
 sunt amplasate la distanţe mai mari de 0,8 m de toate elementele conductoare în legătură cu pământul. Dacă
totuşi două mase ale echipamentelor fixe sau mobile pot fi atinse simultan, trebuie luate măsuri de protecţie
împotriva atingerilor indirecte.
b) Materialele şi echipamentele electrice fixe şi cele mobile cu tensiunea nominală de lucru sub valorile
tensiunilor de atingere şi de pas maxim admise.
c) Tuburile de protecţie metalice sau alte carcase metalice de protecţie de clasa II de protecţie, dacă se
găsesc la un capăt în contact permanent, de rezistenţă neglijabilă (de ex. îmbinare prin filetare) cu o masă legată la
un conductor de protecţie şi tuburile metalice utilizate pentru protecţia trecerilor prin elemente de construcţie.
d) Alte materiale şi echipamente prevăzute în standardul de condiţii speciale sau în reglementări specifice.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte se poate realiza prin:
A. Măsuri de protecţie “fără întreruperea alimentării”, care cuprind următoarele mijloace:
a) folosirea materialelor şi echipamentelor de clasa II (SR CEI 60536) sau echivalente;
b) izolarea amplasamentelor, conform SR CEI 60 364-4-41;
c) separarea de protecţie;
d) executarea de legături de echipotenţializare locale,
B. Măsuri de protecţie prin “întreruperea automată a alimentării”, folosind dispozitive de protecţie.
44
Măsura de protecţie împotriva atingerilor indirecte “fără întreruperea automată a alimentării” este indicată
de exemplu pentru echipamentele electrice care cer o funcţionare fără întreruperi, chiar la un prim defect de
izolaţie, fără a periclita viaţa oamenilor (de ex. în laboratoare de încercări, în unele procese de producţie).
Protecţia prin “folosirea materialelor şi echipamentelor din clasa II de protecţie” se aplică prevăzând astfel de
mijloace sau echivalente (cu dubla izolaţie prin construcţie) şi respectând şi următoarele condiţii de utilizare:
a) părţile active conductoare accesibile şi părţile intermediare ale echipamentelor nu trebuie legate la nici
un conductor de protecţie;
b) instalarea echipamentelor (fixarea, racordarea lor etc.) se face fără a afecta în vreun fel dubla izolaţie cu
care este prevăzut echipamentul;
c) verificarea stării dublei izolaţii (izolaţiei suplimentare) se face periodic;
d) în normele de produs trebuie precizat că echipamentele fac parte din clasa II de protecţie şi au fost
certificate ca atare.
Protecţia prin “izolarea amplasamentului” se realizează în timpul executării instalaţiei electrice în cazul
materialelor şi echipamentelor care au numai izolaţie principală, prin acoperirea cu o izolaţie suplimentară
realizată ca un înveliş izolant pe toate părţile sau printr-o carcasă metalică acoperită cu material izolant la
interior şi la exterior, în următoarele condiţii:
a) învelişul trebuie astfel realizat încât să aibă un grad de protecţie minim IP 2XX şi să acopere toate părţile
active, putând suporta toate solicitările (mecanice, electrice, termice, etc.) în funcţionare normală; tensiunea de
încercare va fi de 2500 V (între părţile active şi părţi metalice exterioare) pentru o tensiune nominală de max. 500
V şi rezistenţa de izolaţie trebuie să fie mai mare de 7 MΩ;
b) învelişul nu va fi traversat de elemente conductoare care ar putea transmite un potenţial dintr-o parte în
alta;
c) dacă învelişul are un capac ce poate fi scos fără ajutorul unei scule speciale, trebuie
prevăzut cu un ecran izolant pentru protecţia împotriva atingerii întâmplătoare nu numai a părţilor active ci şi a
părţilor intermediare accesibile numai dacă învelişul este deschis şi acest ecran trebuie să poată fi scos numai cu o
sculă specială;
d) masele din interiorul învelişului nu vor fi legate la conductorul de protecţie şi nici aparatele, chiar dacă
au bornă de protecţie; se admite trecerea conductoarelor de protecţie ale unor aparate din exteriorul învelişului, cu
condiţia ca acestea să fie marcate corespunzător şi izolate în interiorul lui (inclusiv bornele de protecţie) în aceleaşi
condiţii ca şi părţile active;
e) marcajul de legare la pământ va fi anulat vizibil dacă există pe borne şi aparate;
f) învelişul nu trebuie să deranjeze buna funcţionare a materialelor sau a echipamentelor astfel protejate.
Protecţia prin “izolarea amplasamentului” se aplică numai în încăperi din clasa AD1 (U0), în care pardoseala şi
pereţii sunt izolaţi şi în care trebuie îndeplinite una sau mai multe din următoarele condiţii:
a) masele fixe sunt dispuse la distanţe de peste 2 m pe orizontală şi 2,5 m pe vertical astfel încât nu există
pericolul unui contact simultan cu o masă şi un element conductor
oarecare, în cazul în care acestea s-ar putea găsi la potenţiale diferite datorită unui defect de izolaţie a părţilor
active; această distanţă se poate reduce la 1,25 m în afara zonei de accesibilitate la atingere.
b) nu sunt prevăzute nici un fel de conductoare de protecţie.
c) izolaţia trebuie să aibă o rigiditate mecanică suficientă şi să poată suporta o tensiune de încercare de cel
puţin 2000 V. curentul de fugă nu trebuie să fie mai mare de 1 mA în condiţii normale de utilizare.
Protecţia prin “separare electrică de protecţie” a circuitelor se realizează prin intercalarea între reţeaua de
alimentare şi receptor a unui element intermediar care poate fi:
45
 transformator de separare cu înfăşurări distincte şi izolaţie întărită, asigurând o separare de siguranţă
echivalentă între circuitul primar şi secundar şi cu tensiunea primară de maxim 1000 V;
 grup motor-generator cu înfăşurări distincte electric, asigurând o separare de siguranţă între circuitul primar
şi secundar, echivalentă cu cea a unui transformator de separare.
La aplicarea măsurii “separare de protecţie” se respectă următoarele condiţii de instalare:
a) sursele de separare vor fi de clasa II de protecţie;
b) tensiunea nominală a circuitului separat va fi de maxim 500 V;
c) circuitul separat nu va avea nici un punct comun cu alt circuit şi nici un punct legat la
pământ;
d) circuitul separat va fi pozat în tub separat sau să fie executat cu cablu distinct şi va fi
asigurat cu o protecţie proprie la suprasarcini;
e) distribuţiile fixe vor fi executate cu conductoare izolate, pozate în tuburi de protecţie sau în cabluri fără
nici un înveliş metalic şi aparatele de instalaţii (cutii de derivaţii sau conexiuni, prize etc.) vor fi cu carcase din
material izolant;
f) masele circuitului separat nu vor fi legate nici la pământ nici la masele altui circuit;
g) dacă circuitul alimentează un singur aparat, masa sa nu va fi legată la un conductor de protecţie;
h) se admite şi alimentarea dintr-o singură sursă de separare a mai multor aparate, dacă se respectă simultan
 masele circuitelor separate trebuie legate între ele prin conductoare de egalizare a potenţialelor, aceste
conductoare nu vor fi legate la pământ, la alte conductoare de protecţie, la masele altor circuite sau la
elemente conductoare;
 prizele trebuie să fie cu contact de protecţie şi la acestea se leagă conductoarele de egalizare a potenţialelor
menţionate anterior; la cablurile flexibile, aceste conductoare vor fi cuprinse în cablu;
 se prevede un dispozitiv de protecţie care să semnalizeze primul defect de izolaţie la masă şi care să
deconecteze în maximum 5 s. din momentul apariţiei celui de al doilea defect de izolaţie la altă masă.
În cazul echipamentelor electrice portabile se vor respecta şi prevederile STAS 12216.
Protecţia prin “legături locale” de egalizare a potenţialelor, fără legare la pământ poate asigura numai o protecţie
parţială şi are un domeniu limitat de aplicare, la locuri de muncă de mică întindere, unde trebuie împiedicată
apariţia tensiunilor de atingere periculoase şi nu se poate realiza o protecţie împotriva atingerilor indirecte prin
deconectarea automată a alimentării. În cazul folosirii acestui mijloc de protecţie se iau măsuri pentru evitarea
expunerii unei persoane care vine din afară în amplasamentul respectiv, la diferenţe de potenţial periculoase.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte prin întreruperea automată a alimentării, trebuie astfel realizată încât să
întrerupă automat circuitul ca urmare a unui defect între o parte activă şi o masă a circuitului sau a echipamentului,
astfel încât să nu se poată menţine o tensiune de atingere prezumată mai mare de 50 V c.a. sau 120 V c.c. un timp
suficient pentru crearea unui risc fiziopatologic periculos asupra unei persoane. În condiţii speciale se impun valori
de 25 V c.a. şi 50 V c.c. Protecţia împotriva atingerilor indirecte prin “întreruperea automată a alimentării” se
realizează cu:
 dispozitive automate de protecţie împotriva supracurenţilor;
 dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual (DDR)
Este necesară folosirea PACD cu DDR în cazul în care:
 nu sunt asigurate condiţiile de declanşare în timp util prin protecţiile la suprasarcină şi la scurtcircuit (de ex.
cazurile circuitelor electrice de impedanţă mare – conductoare lungi şi/sau scurte cu secţiune relativ mică);
 circuitele alimentează receptoare care trebuie să rămână în funcţiune nesupravegheate de personal.
46
La alegerea dispozitivului de protecţie se ţine seama de tipul schemei de legare la pământ.
În reţele legate la pământ (schemele TT şi TN) se aplică protecţia prin “întreruperea automată a alimentării”
şi “semnalizare” la primul defect, respectându-se următoarele condiţii generale:
 toate masele instalaţiei trebuie legate la un conductor de protecţie, cu excepţia acelora pentru care s-a
aplicat ca măsură de protecţie “TFJS sau TFJP”, sau una din măsurile de protecţie fără întrerupere automată
a alimentării;
 masele care pot fi simultan accesibile se leagă prin conductoare de protecţie la aceeaşi priză de pământ,
chiar dacă fac parte din instalaţii diferite;
 toate masele unei aceleiaşi instalaţii vor fi legate prin conductoare de protecţie la aceeaşi priză de pământ;
 masele care nu sunt simultan accesibile, în schemele IT pot fi legate la prize diferite de pământ numai dacă
toate masele asociate aceluiaşi dispozitiv de protecţie vor fi legate la aceeaşi priză de pământ;
 conductoarele de protecţie şi prizele de pământ se dimensionează şi se execută respectându-se pe lângă
condiţiile din acest subcapitol şi condiţiile speciale şi standardele şi reglementările specifice;
 în fiecare clădire se execută o legătură principală de egalizare a potenţialelor (conductor principal de
egalizare a potenţialelor) având o secţiune minimă de 16 mm 2 Al, şi 10 mm2 Cu sau o secţiune echivalentă
în cazul altor materiale, la care trebuie legate următoarele elemente: conductorul principal de protecţie (PE
sau PEN), conductele de apă; conducte de gaze; coloanele de încălzire; elementele metalice ale construcţiei.
 în cazurile în care condiţiile impuse în protecţia prin deconectare automată nu pot fi în totalitate îndeplinite
şi se cer condiţii de siguranţă mărită, trebuie executate şi legături suplimentare de egalizare;
În schema TN trebuie respectate şi următoarele condiţii:
a) Toate masele instalaţiei electrice trebuie legate prin conductoare de protecţie la neutral alimentării legat
la pământ (PE PEN).
b) Conductorul principal de protecţie trebuie legat la pământ în apropierea fiecărui transformator, la
capetele şi ramificaţiile aeriene şi la distanţe de cel mult 1000 m pe traseu.
c) Legarea la pământ trebuie să se facă la prize de pământ distribuite pe ansamblul instalaţiei, iar rezistenţa
rezultantă a prizelor să fie cât mai mică posibil, dar nu mai mare de 4 W.
d) Dispozitivele de protecţie la supracurenţi şi secţiunile conductoarelor de protecţie PE
sau PEN se aleg astfel încât dacă se produce o legătură accidentală directă între fază şi conductorul de protecţie sau
masă, acest defect să provoace un curent de scurtcircuit cu o intensitate suficientă pentru a asigura deconectarea în
caz de defect într-un timp inferior specificat în norme, în funcţie de tensiunea de atingere prezumată.
Pentru aceasta trebuie satisfăcută relaţia:
 Za x In ≤ Uo
în care:
 Za – impedanţa buclei de defect, în ohmi;
 In – curentul ce asigură funcţionarea dispozitivului de deconectare automată la scurtcircuit într-un timp mai
mic decât cel din tabelul 4.2, în A;
 Uo – tensiunea de fază, în V.
Dacă nu poate fi realizată condiţia de mai sus, trebuie executată o legătură suplimentară pentru egalizarea
potenţialelor.
e) Conductorul de protecţie şi de neutru se pot folosi în comun (conductor PEN) sau separat (PE, N)
conform SR CEI 60364-3.
f) În schema TN se pot utiliza ca dispozitive de protecţie automate:
 dispozitive de protecţie de curent maximal;
47
 dispozitive de protecţie automată la curent de defect (PACD).
g) În cazul în care conductorul de protecţie şi de neutru sunt combinate (PEN), nu poate fi utilizată
deconectarea prin dispozitiv diferenţial de protecţie şi atunci trebuie să fie asigurată deconectarea prin dispozitiv de
protecţie la curent maximal.
h) În cazul utilizării dispozitivelor PACD nu este necesară legarea maselor la un conductor de protecţie din
schema TN dacă ele sunt legate la o priză de legare la pământ având o rezistenţă corespunzătoare curentului de
funcţionare a PACD-ului. În acest caz se aplică toate condiţiile de la schema TT. Dacă nu există o priză de pământ
locală, racordarea maselor la PE se va face în amonte de dispozitivul PACD. În reţelele legate la pământ va fi de
regulă aplicată schema TN în corelare cu protecţia prin deconectarea automată.
În schema TT se utilizează următoarele dispozitive de protecţie:
 dispozitive de protecţie împotriva supracurenţilor;
 dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual (DDR);
 dispozitive PATA – atunci când dispozitivele de mai sus nu pot fi utilizate.
În schema TT se vor respecta şi următoarele condiţii:
a) Masele materialelor şi echipamentelor electrice protejate prin acelaşi dispozitiv de protecţie trebuie
interconectate şi legate printr-un conductor de protecţie la aceeaşi priză de pământ. Dacă există mai multe
dispozitive în serie, condiţia se aplică fiecărei grupe de mase legate direct la acelaşi dispozitiv. Masele simultan
accesibile trebuie legate la aceeaşi priză de pământ.
b) Trebuie asigurată deconectarea automată a alimentării în cazul apariţiei unui defect de izolaţie,
respectându-se relaţia, în conformitate cu SR CEI 60364-4-41:
R p x Ia ≤ U L
în care:
 Ia – curentul ce asigură funcţionarea dispozitivului de protecţie, în A;
 Rp – rezistenţa prizei de pământ a maselor, în ohmi;
 U – tensiunea limită admisă UL în V.
Dacă se foloseşte un dispozitiv PACD (utilizare, de regulă, recomandată în aceast schemă), Ia este egal cu
curentul diferenţial rezidual nominal de funcţionare, In şi U este egal cu UL.
c) Pentru aplicarea protecţiei prin “întreruperea automată a alimentării” în schema TT se vor aplica
condiţiile specifice din standardul de condiţii speciale.
În schema IT se utilizează următoarele dispozitive de protecţie şi control:
 aparat pentru controlul permanent al izolaţiei (CPI);
 dispozitive de protecţie împotriva supracurenţilor;
 dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual.
În schema IT trebuie respectate şi următoarele condiţii:
a) Masele echipamentelor trebuie legate la priza de legare la pământ fie individual, fie pe grupuri, fie în
ansamblu. Masele simultan accesibile se leagă la aceeaşi instalaţie de legare la pământ.
b) Legarea unui conductor activ la pământ este interzisă.
c) Rezistenţa de dispersie la pământ a maselor legate la pământ prin intermediul unui conductor de protecţie
trebuie să satisfacă următoarea relaţie:
 R p x Id ≤ U L
în care:
 Rp – rezistenţa de dispersie a maselor legate la pământ;
 Id – curent de defect în cazul legării directe dintre conductorul de fază şi masă. Valoarea
48
 Id ţine seama de curentul de fugă şi de impedanţa globală a punerii la pământ a instalaţiei electrice;
d) Este obligatorie prevederea unui dispozitiv de control al izolaţiei care să semnalizeze automat
alimentarea.
e) La apariţia unui al doilea defect, condiţiile de protecţie sunt conform SR CEI 60 3644-41.
Dispozitivele diferenţiale de protecţie (DDR) în funcţie de comportarea la declanşări intempestive pot fi, conform
SR CEI 61008 şi SR CEI 61009:
 cu funcţionare temporizată (caracterizate printr-o funcţionare temporizată – cca. 10 …50 ms de tip G şi
respectiv S permiţând trecerea undelor de impuls şi evitarea declanşărilor nedorite);
 fără temporizare care riscă să declanşeze în prezenţa undelor de impuls;
În funcţie de caracteristica de funcţionare în caz de curent diferenţial cu component continuă, conform SR CEI 755
+A1+A2, dispozitivele diferenţiate pot fi:
 dispozitiv diferenţial de tip AC, pentru care declanşarea este asigurată pentru curenţi diferenţiali alternativi
de formă sinusoidală, care sunt aplicaţi brusc sau care cresc lent;
 dispozitiv diferenţial de tip A, pentru care declanşarea este asigurată: pentru curenţi diferenţiali alternativi
sinusoidali; pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii; pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii cu o
componentă continuă de 0,006 A, cu sau fără control al unghiului de fază, independent de polaritate, cu
curenţi care se aplică brusc sau au o creştere lentă;
 dispozitiv diferenţial de tip B, pentru care declanşarea este asigurată: pentru curenţi diferenţiali alternativi
sinusoidali; pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii; pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii cu o
componentă continuă de 0,006 A; pentru curenţi diferenţiali care pot proveni de la circuite redresoare,
adică:
 redresor simplă alternanţă cu sarcină capacitivă care produce un curent continuu neted;
 redresor trifazat simplă alternanţă sau punte redresoare trifazată cu dublă alternanţă;
 punte redresoare cu dublă alternanţă între faze, cu sau fără control al unghiului de fază, independent de
polaritate, curenţii care se aplică brusc sau au o creştere lentă.
Se recomandă ca instalarea dispozitivelor diferenţiale de protecţie să se facă în tabloul electric sau în
apropierea acestuia.
Se admite montarea dispozitivelor diferenţiale de protecţie de mare sensibilitate şi în corpul prizelor
electrice, dacă acestea sunt prin construcţie destinate acestui scop.
Dispozitivul diferenţial de protecţie DDR selectiv de tip S se admite să fie utilizat ca dispozitiv de comandă
şi protecţie a instalaţiei electrice.
Selectivitatea dispozitivelor diferenţiale de protecţie se realizează pe orizontală sau pe verticală (în
cascadă).
Selectivitatea orizontală asigură protecţia unui singur circuit sau grupe de circuite, în acest caz dispozitivul
de protecţie diferenţial utilizat trebuie să fie fără temporizare. Selectivitatea verticală va fi realizată în două sau trei
trepte. Timpul de declanşare al dispozitivului din amonte trebuie să fie mai mare decât timpul de declanşare al
dispozitivului din aval.
Porţiunea de instalaţie cuprinsă între dispozitivul general de comandă şi protecţie şi dispozitivele de
protecţie diferenţiale, trebuie realizată în clasa II de protecţie.
În domeniul casnic, protecţia împotriva atingerilor indirecte trebuie realizată cu:
 dispozitiv diferenţial de branşament de tip S (disjunctor diferenţial)
49
 dispozitiv automat de protecţie la curent diferenţial rezidual instalat la intrarea în tabloul de apartament sau
dispozitiv diferenţial de 30 mA, tip G, pe circuitele de lumină sau prize din locurile periculoase sau foarte
periculoase definite conform STAS 8275.
În instalaţiile electrice din domeniul casnic sau similare, se interzice utilizarea PACD reglabile cu DDR, cu
excepţia celor montat pe branşament (disjunctorul de branşament) cu posibilitatea reglajului nivelului puterii
absorbite prin intermediul fixării treptei de curent de suprasarcină.
2.2. Legături suplimentare de egalizare a potenţialelor.

Dacă într-o instalaţie sau într-o parte a instalaţiei condiţiile de protecţie împotriva atingerilor indirecte prin
deconectare automată nu pot fi respectate trebuie realizate legături suplimentare de egalizare a potenţialelor.
Această măsură se aplică în întreaga instalaţie, numai unei părţi a acesteia, unui aparat sau unui amplasament, în
a) Trebuie interconectate toate elementele metalice simultan accesibile (maselor aparatelor fixe, elementele
conductoare, armăturile principale, conductele de gaze, conductoarele de protecţie ale tuturor aparatelor);
b) Legăturile suplimentare trebuie realizate fie prin elemente conductoare cum sunt şarpantele metalice, fie
prin conductoarele de protecţie suplimentară, fie prin combinaţia dintre acestea.
c) Trebuie verificată eficacitatea legăturii suplimentare Conductoarele suplimentare de egalizare a
potenţialelor trebuie să îndeplinească condiţiile pentru conductoare de protecţie.
Se pot folosi, drept conductoare de protecţie, elementele conductoare ale construcţiei şi ale instalaţiilor. Se
interzice utilizarea tuburilor metalice de protecţie ale instalaţiilor electrice drept conductoare PEN. Ele vor fi numai
legate la conductoare de protecţie.
În cazurile în care conductoarele de protecţie sunt pozate în acelaşi tub sau element de protecţie cu
conductoarele active, ele vor avea acelaşi grad de izolare ca şi conductoarele active.
Dacă instalaţiile electrice sunt în distribuţie prefabricată în învelişuri metalice (cutii, carcase), aceste învelişuri
pot fi utilizate drept conductoare de protecţie dacă satisfac următoarele trei condiţii:
a) continuitatea lor electrică este asigurată şi menţinută în timp prin măsuri de protecţie corespunzătoare
împotriva solicitărilor mecanice, chimice, electrochimice, termice sau de altă natură.
b) secţiunea lor este cel puţin egală cu aceea rezultată din norme ;
c) permit, pe traseul lor, racordarea altor conductoare de protecţie.
Elementele conductoare ale construcţiei sau din construcţii (cum sunt de exemplu conductele de apă, şarpantele
metalice, căile de rulare ale utilajelor de ridicat şi transport) pot fi utilizate drept conductoare de protecţie dacă
îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
a) continuitatea lor electrică este asigurată fie prin construcţie fie prin mijloace adecvate realizându-se astfel
încât să fie protejată împotriva deteriorărilor mecanice, chimice, electrochimice, termice sau de altă natură;
b) secţiunea lor este cel puţin aceea determinată prin norme;
c) demontarea lor nu se poate face decât dacă au fost prevăzute măsuri de compensare.
Se interzice folosirea elementelor conductoare ale construcţiei pentru dubla funcţiune de conductor de
protecţie şi de neutru (PEN).
Structura metalică de susţinere a cablurilor poate fi utilizată drept conductor de protecţie.
În zonele expuse, conductoarele de protecţie şi legăturile pentru egalizarea potenţialelor vor fi protejate în
tuburi de protecţie împotriva deteriorărilor mecanice, chimice şi eforturilor electrodinamice.
Se interzice legarea în serie a maselor materialelor şi echipamentelor legate la conductoare de protecţie într -
un circuit de protecţie.
50
Se admite ca învelişurile care protejează un singur conductor de fază, de exemplu învelişurile sau
armăturile metalice ale cablurilor monopolare să fie legate la pământ într-un singur punct, cu condiţia ca în toate
celelalte puncte să fie luate măsuri (izolare sau separare corespunzătoare) prin care să se împiedice orice
posibilitate de atingere a învelişurilor ce ar putea fi puse sub tensiuni periculoase.
Se admite în schemele TN, în instalaţiile fixe, ca funcţiunile de conductor de protecţie şi de neutru să fie
îndeplinite de un singur conductor (PEN), cu condiţia ca secţiunea lui să fie cel puţin egală cu 10 mm2 Cu sau 16
mm2 Al şi porţiunea comună să nu se găsească în aval de un dispozitiv de protecţie diferenţial.
Conductorul PEN trebuie legat la borna sau bara prevăzută pentru conductorul de protecţie. În cazul în care
conductorul de protecţie este diferit de conductorul de neutru, ele trebuie legate la borne separate. Nu se admite
folosirea în comun, pentru mai multe circuite, a conductorului PRN, cu excepţia coloanelor şi a barelor tablourilor.
În toate cazurile în care conductorul de protecţie este cupru şi nu face parte dintr-un cablu sau conductoare
în tuburi, el va avea secţiunea cel puţin egală cu 4 mm2.
Conductorul pentru legături principale de egalizare a potenţialelor trebuie să aibă secţiuni cel puţin egale cu
jumătate din secţiunea cea mai mare a conductorului de protecţie din instalaţie dar minim 10 mm 2 Cu; secţiunea lui
se poate limita la maximum 25 mm 2 Cu sau o secţiune echivalentă pentru alt material. Conductorul pentru legături
suplimentare de egalizare a potenţialelor între două mase trebuie să aibă secţiunea cel puţin egală cu cea mai mică
secţiune a conductoarelor de protecţie legate la acele mase. Legăturile suplimentare se vor realiza prin elemente
conductoare nedemontabile (de ex. şarpante metalice), prin conductoare suplimentare sau prin combinarea acestor
două soluţii.
Reţeaua conductoarelor de legare la pământ trebuie să fie formată din:
 conductoare de ramificaţie, care asigură legătura dintre receptor şi reţeaua principală de legare la pământ,
cu secţiunile minime: 10 mm2, dacă conductoarele sunt de Cu şi au o protecţie împotriva coroziunii; 50 mm 2
pentru OL.
 conductoare principale de legare la pământ, cu secţiunile minime: 16 mm 2 din Cu masiv (grosimea minimă
2 mm sau funie); 100 mm2 pentru OL (grosimea minimă 3 mm);
 conductoare de legare a prozei de pământ cu conductoarele principale, cu secţiunile
minime: 100 mm2 pentru OL (grosimea minimă 4 mm pentru oţel Zn şi 6 mm pentru oţel nezincat) sau 16 mm 2 Cu.
2.3. Prize de legare la pământ.

În curent alternativ se folosesc prizele de pământ naturale (fundaţiile şi structurile metalice ale
construcţiilor, conducte de apă îngropate în pământ, etc.). În curent continuu este interzisă utilizarea prizelor
naturale.
Prizele de pământ artificiale trebuie prevăzute numai în cazul în care nu se pot folosi prize naturale sau
acestea nu asigură realizarea valorii prescrise pentru rezistenţa de dispersie dorită a prizei de pământ.
La construcţiile noi, se recomandă prevederea unui conductor pe contur înglobat în fundaţiile clădirii odată
cu turnarea acestora (priza de fundaţie). Secţiunea minimă a conductorului de oţel-bandă, trebuie să fie de 100 mm 2
(cu grosimea minimă de 3 mm) şi de 95 mm2 pentru oţel funie.
51

Modulul 8 - Protectia Instalatiilor Electrice de Joasa Si Medie Tensiune

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul 8 - Protectia Instalatiilor Electrice de Joasa Si Medie Tensiune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Centrul de Formare si Evaluare Profesionala TensiuF.E.G.

“Education” Electrician Exploatare Medie si Joasa Tensiune

Modulul 8. PROTECŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

INSTALAŢII DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRII

b. Cazuri de electrocutare prin atingere indirectă.

Micşorarea tensiunii de atingere.

Micşorarea duratei de trecere a curentului electric prin corpul uman.

Metode de protecţie de bază.

În funcţie de poziţia de montare a electrozilor se deosebesc:

Calculul prizei de pământ.

(Rezistivitatea solului, lungimea electrodului).

Pentru a se măsura rezistenţa prizei de pământ P

LEGEA nr. 319 din 14 iulie 2006 securităţii si sănătăţii în muncă.

Cap I: Dispoziţii generale.

Cap. II: Domeniu de aplicare.

Cap. III: Obligaţiile angajatorilor.

SECŢIUNEA 1: Obligaţii generale ale angajatorilor.

SECŢIUNEA 2: Servicii de prevenire şi protecţie.

SECŢIUNEA 4: Alte obligaţii ale angajatorilor.

SECŢIUNEA 5: Informarea lucrătorilor.

SECŢIUNEA 6: Consultarea şi participarea lucrătorilor.

SECŢIUNEA 7: Instruirea lucrătorilor.

CAPITOLUL IV: Obligaţiile lucrătorilor.

CAPITOLUL V: Supravegherea sănătăţii.

CAPITOLUL VI: Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor.

SECŢIUNEA 2: Accidente de muncă.

SECŢIUNEA 3: Bolile profesionale.

CAPITOLUL VII: Grupuri sensibile la riscuri.

CAPITOLUL VIII: Infracţiuni.

Cap. IX: Contravenţii.

UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE IN MEDII NORMALE.

REGLEMENTARI PRIVIND PROIECTAREA SI EXECUTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE

Amplasarea elementelor instalaţiilor electrice. Distanţe minime.

Distanţe minime (cm)

conductoare izolate montate pe izolatoare, pe

bare electrice montate pe izolatoare

Categorii de mediu din încăperi şi spaţii.

A. Condiţii de mediu Condiţii speciale De exemplu lubrifiere

Dimensionarea secţiunii conductoarelor şi barelor. Secţiuni minime admise.

Curenţii maximi admisibili în conducte şi bare.

Pierderi de tensiune maxim admise.

Secţiuni minim admise.

Criterii privind alegerea soluţiei de alimentare cu energie electrică a consumatorilor.

Instalaţii electrice pentru iluminat şi prize.

Puterea [W] Distanţa [m]

 Fac excepţie corpurile de iluminat cu marcaj „F”

2.1. Protecţia împotriva atingerilor directe şi indirecte.

2.1.1 Protecţia împotriva atingerilor directe.

2.1.2. Protecţia împotriva atingerilor indirecte.

2.2. Legături suplimentare de egalizare a potenţialelor.

2.3. Prize de legare la pământ.

S-ar putea să vă placă și