Modulul 1 - Montarea Si Utilizarea Aparatelor Electrice de Joasa Tensiune

Centrul de Formare si Evaluare Profesionala TensiuF.E.G.
“Education” Electrician Exploatare Medie si Joasa Tensiune

Modulul 1 – MONTAREA ŞI UTILIZAREA APARATELOR
ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
Aparatele electrice sunt ansambluri de dispozitive electrotehnice şi mecanice destinate modificării,

reglării, controlului şi protejării automate sau neautomate a funcţionării instalaţiilor electrice.
În general, un aparat electric este format dintr-o parte conducătoare de curent (calea de curent),
diferite mecanisme care asigură modificarea, reglarea, controlul şi protejarea funcţionării instalaţiei electrice
(mecanism de acţionare), o parte izolantă care separă partea conducătoare de restul aparatului (sistem de
izolaţie) şi dintr-o parte susţinătoare şi protectoare a părţilor componente (sistemul de fixare şi protecţie).
Clasificarea aparatelor electrice.

a) În funcţie de utilizarea lor:
Aparate industriale – sunt destinate instalaţiilor industriale de putere.
Pentru comanda motoarelor electrice:
 Manuale (comutatoare stea-triunghi, inversoare de sens, comutatoare de poli, autotransformatoare de
pornire, reostate de pornire şi de reglaj, reostate de excitaţie, controlere)
 Automate (contactoare de curent continuu, contactoare de curent alternative, comutatoare stea-
triunghi, inversoare de sens, comutatoare de poli).
Pentru protecţia motoarelor şi reţelelor electrice:
 Cu înlocuire (siguranţe fuzibile)
 Cu armare manuală sau automată (contactoare cu relee, întreruptoare automate).
Pentru acţionări:
 Manuale (butoane, chei, întreruptoare, comutatoare)
 Automate (microîntreruptoare, limitatoare, relee, ventile, electromagneţi).
Pentru semnalizări:
 Optice (lămpi de semnalizare)
 Acustice (sonerii, hupe).
Aparate pentru instalaţii – destinate instalaţiilor electrice de mică putere:
 Întreruptoare folosite în circuitele de lumină, la aparatele pentru încălzit, la motoarele de mică putere
 Comutatoare folosite în circuitele de lumină (comutatoare de capăt, comutatoare cruce), la aparatele
pentru încălzit
 Prize şi fişe pentru prize, cuple
 Butoane pentru sonerii şi lumină
b) După funcţiile pe care le îndeplinesc:
 Aparate de comutaţie automată sau neautomată a circuitelor electrice – conectează (închid) şi
deconectează (deschid) circuitele electrice sau comută curenţii de pe un circuit pe altul (exemple:
întreruptoare pârghie, comutatoare pentru lumină şi forţă, butoane, separatoare, controlere,
contactoare, etc.)
 Aparate de protecţie a instalaţiilor electrice împotriva valorilor periculoase ale curenţilor şi
tensiunilor (exemple: siguranţe fuzibile, relee, descărcătoare, etc.)
 Aparate pentru alimentarea circuitelor de măsurat şi de protecţie – asigură alimentarea
aparatelor de măsurat şi de protecţie şi izolează circuitele de joasă tensiune de circuitele primare de
înaltă tensiune (exemple: transformatoare de curent, transformatoare de tensiune, divizoare de
tensiune)
 Aparate automate de control şi de protecţie – controlează regimul de funcţionare al instalaţiilor
neelectrice, al mersului procesului tehnologic (exemple: relee)
 Aparate de amplificare şi stabilizare – amplifică şi stabilizează tensiunea, curentul, puterea în
scopul reglării automate (exemple: amplificatoarele, stabilizatoarele)
 Aparate de comandă continuă şi în trepte – execută pornirea şi oprirea maşinilor electrice şi a altor
receptoare electrice (exemple: reostate, bobine)
1
Centrul de Formare si Evaluare Profesionala TensiuF.E.G. “Education” Electrician Exploatare Medie si Joasa Tensiune
 Aparate de reglare automată continuă – realizează menţinerea la un anumit nivel a unor
carcateristici: nivelul apei, nivelul tensiunii, curentului, puterii, frecvenţei (exemple: regulatoarele)
 Aparate pentru efectuarea unui lucru mechanic cu ajutorul energiei electrice – exemple:
dispozitive de acţionare electromagnetice, cuple electromagnetice, frâne electromagnetice,
electromagneţii de ridicat, supapele electromagnetice
 Aparate pentru măsurat – ampermetre, voltmetre, wattmetre, cosfimetre, frecvenţmetre, contoare,
varmetre
c) După principiile de funcţionare:
 Electromagnetice – relee, contactoare
 Bazate pe acţiunea reciprocă dintre curent şi câmpul magnetic – relee de inducţie, mecanisme
electrodinamice, mecanisme de inducţie dinamice
 Bazate pe procese neliniare – amplificatoarele, descărcătoarele
 Termice – releele termice, mecanismele bimetalice
d) După tensiunea de alimentare:
 Aparate de înaltă tensiune
 Aparate de medie tensiune
 Aparate de joasă tensiune (max 1000V c.a. şi max 1200V c.c.)
e) După felul curentului:
 Aparate de curent continuu
 Aparate de curent alternativ
f) După numărul de poli:
 Monopolare
 Bipolare
 Tripolare
 Multipolare
g) După durata de funcţionare:
 Cu serviciu de scurtă durată (temporar)
 În serviciu intermitent (perioadele de funcţionare alternează cu perioade de pauză)
 Cu serviciu de durată (permanent)
h) După tipul de protecţie a aparatului:
 Protejate împotriva pătrunderii corpurilor străine
 Protejate împotriva pătrunderii apei
 Protejate împotriva loviturilor mecanice
i) După protecţia faţă de mediul ambiant:
 Deschise
 Protejate
Mărimi nominale ale aparatelor electrice
În timpul exploatării, aparatele electrice sunt solicitate complex şi diferit. Nu este posibil să se
realizeze aparate pentru fiecare situaţie particulară de utilizare şi de aceea, prin standarde, s-au fixat anumite
valori nominale pentru mărimile caracteristice funcţionării aparatelor. Respectarea condiţiilor tehnice
prevăzute în standardele şi normele de produs asigură buna funcţionare a aparatelor electrice. Depăşirea
valorilor admise ale parametrilor conduce la deteriorarea sau distrugerea aparatelor electrice.
Tensiunea nominală – este tensiunea pentru care a fost construit aparatul şi la care se garantează
funcţionarea lui în regim normal. Este înscrisă pe plăcuţa indicatoare. Valorile standardizate sunt: 60V c.c.
sau c.a. până la 1000V c.a. şi 1200V c.c. pentru aparatele de joasă tensiune.
Tensiunea de serviciu sau tensiunea nominală de utilizare – este tensiunea la care este utilizat
aparatul şi care poate fi egală sau mai mică decât tensiunea nominală.
2
Tensiunea nominală de comandă – este tensiunea de alimentare a bobinei electromagnetului, dacă
aparatul are sistem de comandă.
Exemplu: un contactor poate avea 660V tensiune nominală, 500V tensiune de serviciu şi 220V
tensiune de comandă.
Curentul nominal – este curentul cel mai mare pe care îl poate suporta aparatul un timp oricât de
lung fără ca încălzirea diferitelor părţi ale aparatului să depăşească încălzirea maximă admisibilă.
Pentru aparatele de joasă tensiune, plaja curenţilor nominali este cuprinsă între 2A şi 4000A.
Curentul nominal de utilizare - este stabilit de constructor în funcţie de tensiunea de serviciu şi
condiţiile de mediu.
Capacitatea de comutaţie – se exprimă prin curentul de rupere şi prin curentul de închidere.
Curentul de rupere este cea mai mare valoare a curentului pe care aparatul este capabil să-l întrerupă sub o
tensiune dată. Curentul de închidere este cel mai mare curent pe care aparatul îl poate stabili sub o tensiune
dată.
Curentul limită termic – reprezintă valoarea maximă a curentului pe care aparatul îl poate suporta în
poziţia închis un timp foarte scurt (1s) fără ca încălzirea pieselor conductoare să depăşească o anumită
valoare.
Serviciul continuu (de durată) – este serviciul în care contactele principale ale aparatului sunt
străbătute de curent un timp îndelungat (mai mare de 8 ore) fără ca încălzirea diverselor părţi să depăşească
valoarea maximă admisă.
Serviciul de scurtă durată – cuprinde cicluri identice cu timp de funcţionare şi timp de pauză.
Timpul de funcţionare este suficient de lung pentru a se atinge temperatura maximă, iar timpul de pauză este
suficient de lung pentru ca temperatura diverselor părţi ale aparatului să scadă la valoarea temperaturii
mediului ambiant.
Serviciul intermitent – este caracterizat tot prin cicluri identice, fiecare ciclu cuprinzând o durată de
funcţionare şi o durată de pauză. În timpul funcţionării, aparatul nu atinge temperatura maximă, iar în timpul
pauzei nu se răceşte până la temperatura mediului ambiant.
Frecvenţa relativă de conectare – reprezintă numărul de cicluri de funcţionare ale aparatului, în
timp de o oră.
Elemente componente ale aparatelor electrice
1. Contacte electrice şi legături de contact
Prin contact electric se înţelege situaţia în care prin două elemente conductoare care se ating, se
realizează trecerea curentului electric. Noţiunea de contact electric se mai referă şi la piesele de contact care
se ating.
Piesele de contact realizează continuitatea circuitului ca urmare a îmbinării între ele, îmbinare ce se
poate realiza prin sudare, lipire, cu şuruburi şi piuliţe sau prin apăsare.
După modul de realizare a îmbinării de contacte, contactele pot fi:
 Contacte fixe – pot fi nedemontabile, realizate prin sudare sau prin lipire, sau demontabile, realizate
prin strângerea elementelor de contact cu şurub şi piuliţă. Şuruburile şi piuliţele de la bornele
aparatelor trebuie strânse suficient ca să asigure un contact bun. Şurubul bornei se alege în funcţie de
intensitatea curentului. Legarea conductoarelor la borne se face prin realizarea unui ochi sau folosind
piese de record (papuci, cleme). În cazul conductoarelor şi bornelor de legătură din aluminiu se
introduc piese elastice pentru a evita tasarea aluminiului. Toate şuruburile bornelor sunt prevăzute cu
şaibe de siguranţă, rondele resort, contrapiuliţe sau alte piese prin care se împiedică deşurubarea
întâmplătoare, datorită vibraţiilor şi variaţiilor de temperatură.
 Contacte de întrerupere – realizează închiderea circuitului, continuitatea circuitului în poziţia închis
şi întreruperea circuitului. Continuitatea circuitului se menţine prin apăsare cu ajutorul unor resorturi
sau datorită arcuirii pieselor de contact. Pentru întreruperea curenţilor de ordinul sutelor sau miilor de
3
amperi se folosesc două rânduri de piese de contact şi anume: contacte de lucru sau principale, care
asigură continuitatea circuitului în poziţia închis, şi contacte de rupere, care le deschid pe cele
principale protejându-le astfel împotriva solicitărilor prin arc electric.
 Contacte de alunecare – stabilesc continuitatea circuitului electric între două piese în mişcare una
faţă de cealaltă.
Formele constructive ale pieselor de contact sunt variate. După geometria zonei de contact, ele pot fi:
 Contacte plane – se realizează prin strângerea cu şuruburi a barelor conductoare sau la legăturile
realizate prin papuci. La separatoare şi siguranţe, piesele de contact fixe au formă de furci.
 Contacte liniare – se întâlnesc la aparatele pentru curenţi mari şi sunt contacte de presiune şi de
frecare. Forme constructive:
- Contacte deget – uitilizate la întreruptoarele de joasă tensiune cu întrerupere în aer. În
momentul închiderii, o piesă de contact execută o mişcare de rostogolire cu frecare pe
cealaltă piesă de contact. Datorită acestei mişcări, suprafaţa de contact este curăţată de
oxizi şi de impurităţi, iar zona de întrerupere a circuitului este diferită de zona de lucru.
- Contacte lalea – au o construcţie mai complicată, dar asigură un contact bun şi sigur,
insensibil la vibraţii şi la forţele electrodinamice şi sunt indicate în construcţia
aparatelor de înaltă tensiune. Contactele lalea pot fi realizate cu piese deget masive,
piese lamelare sau în formă de Z. Contactul mobil este o tijă de cupru.
 Contacte punctiforme – se folosesc pentru intensităţi mici, sub 15A şi se realizează sub forma unor
nituri de contact. Continuitatea circuitului este realizată prin simpla apăsare.
Solicitările specifice pieselor de contact sunt variate, ele depinzând de condiţiile de exploatare şi de
regimul de funcţionare ale acestora. Piesele de contact sunt cele mai solicitate părţi ale aparatelor electrice.
Efectele principale ale acestor solicitări sunt: încălzirea, tendinţa la sudare, oxidarea, coroziunea, eforturi
mecanice datorate ciocnirii la inchidere şi prin forţe electrodinamice (vibraţii, deformări plastice), eroziunea
prin migraţie fină şi brută de material.
Materialele utilizate pentru realizarea pieselor de contact trebuie să aibă conductibilitate electric şi
termică mare, duritate suficientă, stabilitate la acţiunea agenţilor chimici, potenţial electrochimic redus,
temperatură de topire ridicată, stabilitate termică mare, rezistenţă la uzură mecanică, cost redus, întreţinere
uşoară.
Se folosesc metale pure şi aliaje de cupru, argint, wolfram, tantal, molibden, metale cu acoperiri
galvanice din argint, aur, cupru şi material sinterizate (Cu-Wo, Ag-Wo, Ag-CdO, Ag-Ni).
Legături electrice conductoare – sunt porţiuni scurte ale căilor de curent realizate din conductor
flexibil sau sub formă de bară rigidă. Legăturile electrice pot fi:
 Rigide – bare profilate din Cu sau Al, sunt utilizate la aparatele din tablourile de distribuţie
 Flexibile – fascicule din fire de cupru împletite sau răsucite, fâşii din tablă subţire, sunt utilizate între
elemente care se dilată, între elemente în mişcare, pentru racordul contactelor mobile.
2. Electromagneţi
Dacă se înfăşoară în jurul unei bare de oţel moale sau din alt material magnetic mai multe spire din
conductor izolat şi se lasă să treacă un curent electric prin această înfăşurare, se constată că miezul capătă
proprietăţi magnetice (atrage piesele din fier din vecinătate). Un astfel de dispozitiv, format dintr-un miez
magnetic şi o bobină, a cărui magnetizare este datorată curentului electric ce străbate bobina se numeşte
electromagnet. Electromagneţii au proprietăţi magnetice numai atât timp cât bobinele lor sunt parcurse de
curent. Electromagneţii care fac parte din construcţia aparatelor electrice şi au rolul de a pune în mişcare
anumite subansambluri ale acestora.
În funcţie de construcţie şi funcţionare, electromagneţii pot fi:
 Electromagneţi de curent continuu
 Electromagneţi de curent alternativ
4
Un electromagnet este construit:
 Dintr-o armătură fixă, din material ferromagnetic
 Dintr-o armătură mobilă, care este atrasă de armătura fixă şi care poate fi cu mişcare de
translaţie sau cu mişcare de rotaţie
 Dintr-o bobină, alcătuită dintr-o carcasă din carton electrotehnic, bachelită sau material
plastic, pe care este aşezată o înfăşurare din conductor izolat cu email, bumbac sau mătase.
Armătura mobilă trebuie să dezvolte un anumit lucru mecanic în timpul deplasării şi să suporte un
anumit număr de acţionări pe oră. Curentul absorbit trebuie să fie cât mai mic posibil, iar electromagnetul să
funcţioneze cu un consum mic de energie, să funcţioneze în bune condiţii la variaţii de tensiune, să execute
comenzile într-un anumit timp, să fie robust şi să funcţioneze uneori în medii cu pulberi, vapori, gaze
corozive sau explozive.
De regulă, electromagneţii se construiesc cu circuite magnetice închise (întrefier cât mai mic) Se
construiesc cu circuite deschise la aparatele de măsurat şi la relee.
Electromagneţii de curent continuu au pierderi prin încălzire mai mici decât electromagneţii de
curent alternativ şi forţe de atracţie mai mari. Se construiesc dintr-un miez de oţel masiv pe care se aşează
bobina cu înfăşurarea derivaţie sau serie. Dezavantaje: necesită sursă de curent continuu, absorb un curent
mare în poziţia deschis în raport cu cel necesar pentru a asigura forţa de menţinere în poziţia închis. De
aceea, pentru a limita valoarea curentului în momentul conectării la cea necesară menţinerii armăturii, se
înseriază o rezistenţă electric în momentul închiderii.
Electromagneţii de curent alternativ au următoarele dezavantaje: pierderi de energie în fier (de
aceea, miezul magnetic este realizat din tole de tablă silicioasă, izolate între ele cu lac sau hârtie) şi vibrează
puternic, producând un zgomot neplăcut şi putând conduce la desprinderea armăturii la scăderea accindentală
a tensiunii (se introduc în apropierea planului de lipire a armăturilor, spire în scurtcircuit). Sunt utilizaţi la
acţionarea contactoarelor.
Electromagneţii de frână sunt o categorie specială de electromagneţi de acţionare. Aceştia produc
frânarea unui mecanism, acţionând în sens contrar asupra unor arcuri sau greutăţi care vor frâna mecanismul
respectiv. Dispozitivul de frânare necesită forţe foarte mari pentru deblocare. De aceea, electromagnetul de
frână are dimensiuni mari şi absorb la anclanşare un curent foarte mare.
Electromagnetul de curent alternativ se execută cu alimentare trifazată, iar când frecvenţa de
acţionare creşte, este necesară micşorarea cursei electromagnetice pentru ca încălzirea bobinelor să nu
depăşească limitele admise. La montare, circuitul bobinei electromagnetului este alimentat sau interupt de un
contactor sau de un releu intermediar, comandat la rândul său de un alt element al schemei respective.
Materialele utilizate pentru circuitele magnetice sunt material magnetice moi sau dure. Dintre
materialele magnetice moi, cel mai utilizat este fierul tehnic pur pentru fabricarea miezurilor masive, a
miezurilor pentru relee. Oţelul şi fonta se folosesc numai în câmpuri magnetice constante pentru a evita
curenţii turbionari. În câmpuri magnetice variabile se foloseşte tabla silicioasă (aparate de măsurat, relee) sau
aliaje fier-nichel (transformatoare de curent, aparataj telefonic, radio).
Materialele magnetice dure se folosesc la fabricarea magneţilor permanenţi utilizaţi în aparatele de
măsurat magnetoelectrice, contoare electrice (oţeluri carbon, oţeluri aliate cu wolfram).
Materialele utilizate pentru bobine sunt conductoare pentru bobinaj, materiale electroizolante şi
materiale pentru confecţionarea carcaselor. Pentru bobinele aparatelor electrice se utilizează conductoare
rotunde din cupru, emailate sau conductoare din cupru izolate cu bumbac.
Materialele electroizolante sunt utilizate pentru izolarea circuitelor electrice între ele şi faţă de
pământ. Pentru izolarea conductoarelor de bobinaj sau a cuprului se folosesc fire de bumbac. Pentru izolarea
conductoarelor subţiri de bobinaj se folosesc fire de mătase natural sau artificial. Pentru îmbunătăţirea
caracteristicilor firelor, acestea se impregnează în ulei sau răşini electroizolante.
Pentru carcase se utilizează cartonul preşpan, masele plastice.
Pentru mărirea rigidităţii dielectrice a izolaţiei, eliminarea umidităţii, protecţia împotriva agenţilor
fizici şi chimici şi pentru mărirea rezistenţei mecanice a bobinajelor şi circuitelor, acestea se impregnează sau
se acoperă cu lacuri electroizolante.
5
3. Termobimetale
Termobimetalele sunt utilizate în construcţia aparatelor electrice pentru protecţia la suprasarcină a

receptoarelor electrice.
Un bimetal este format din metale sau aliaje sudate între ele şi apoi laminate la rece sub forma unor
table sau benzi suprapuse, cu grosimi între 0.2 şi 3.5mm. cele două componente ale bimetalului au coeficienţi
de dilatare foarte diferiţi.
Funcţionarea unui bimetal este bazată pe efectul termic al curentului electric. Prin încălzire lamela
bimetal se încovoaie, putând deplasa o tijă cu contacte mobile. Bimetalele se pot realiza şi sub formă de disc
sau de spirală.
4. Camere de stingere
Arcul electric – este o descărcare luminoasă şi persistentă formată dintr-un flux de electroni şi ioni, însoţită
de valorizarea parţială a electrozilor.
La deschiderea unui aparat de conectare, arcul electric format continuă să ardă până când anumite
condiţii determină stingerea lui.
Dacă în deplasarea lui, arcul electric întâlneşte piese metalice aflate la tensiuni diferite se poate fixa
pe acestea formând un arc permanent şi poate provoca scurtcircuite de mare intensitate.
Arcul topeşte piesele conductoare pe care se amorsează, carbonizează izolanţii organici, distruge
izolatoarele de porţelan pentru că în afara wolframului şi cărbunelui niciun alt material nu poate rezista
temperaturii mari din coloana arcului.
Pentru a evita distrugerea pieselor care vin în contact cu arcul electric este necesară stingerea lui
înainte ca acesta să le distrugă.
Pentru stingerea arcului electric se poate acţiona prin deionizarea coloanei de arc şi prin difuzie
(deplasarea particulelor purtătoare de sarcini electrice din coloana de arc către mediul înconjurător).
Metode de stingere a arcului electric:

 alungirea coloanei arcului
 reducerea concentraţiei particulelor purtătoare de sarcini prin executarea contactelor din
metale cu temperatură ridicată de vaporizare şi cu absorbţie cât mai mare de energie
 creşterea presiunii asupra coloanei de arc ceea ce va spori difuzia şi va favoriza
deionizarea
 răcirea coloanei de arc care va reduce ionizarea
 utilizarea unor contacte masive cu mare capacitate calorică
 folosirea de pereţi reci pentru a intensifica deionizarea
 deplasarea extremităţilor arcului în locuri reci
 laminarea arcului prin deplasarea acestuia în spaţii înguste unde turbulenţa în arc creşte şi
efectul pereţilor este intensificat
Dispozitive de suflaj magnetic

Stingerea arcului electric este mai uşoară dacă el este forţat să se deplaseze pe o direcţie
perpendiculară pe axa sa. Acest lucru se poate obţine prin realizarea contactelor, între care apare, sub forma
unor coarne. Arcul electric se va alungi creând posibilitatea stingerii lui. Alungirea coloanei arcului poate fi
şi mai mare dacă se măreşte câmpul magnetic în care se află arcul prin folosirea unei bobine numită bobină
de suflaj magnetic.
6
Pentru curent continuu se pot folosi electromagneţi de suflaj cu înfăşurarea legată în paralel, iar
pentru curent alternativ, înfăşurările pentru suflaj se leagă numai în serie cu arcul. Pentru aparate mici de
curent continuu se folosesc magneţi permanenţi.
Pentru stingerea arcului electric şi pentru limitarea spaţiului de dezvoltare a lui, aparatele de
conectare sunt echipate cu camere de stingere.
Camerele de stingere pot fi:

 camere de stingere largi
 camere de stingere cu fantă
 camere de stingere cu grătar
Camere de stingere largi

- au distanţa dintre pereţi mai mare sau egală cu diametrul arcului corespunzător celui mai mare curent de
rupere posibil.
- pereţii camerei sunt din materiale rezistente la temperaturi înalte (steatit, ceramică)
- stingerea arcului este realizată prin suflaj magnetic
- mişcarea aerului prin cameră este liberă
- pereţii camerei joacă rol de pereţi reci, activând procesul de deionizare a arcului
- lăţimea camerei trebuie să fie suficient de mare pentru a cuprinde în interiorul ei sistemul de contacte ale
aparatului.
Camere de stingere înguste cu fantă

- Distanţa dintre pereţii lor se îngustează în sensul în care este suflat aerul, formând o fantă îngustă în
care este refulată coloana de arc.
- unele fante au profil ondulat pentru a mări lungimea coloanei arcului şi a realiza suprafeţe de răcire
cât mai mari
- lăţimea fantei trebuie să fie mai mică decât diametrul arcului pentru a se asigura un contact cât mai
intim între arc şi pereţii camerei şi pentru a provoca o mişcare turbulentă prin laminarea arcului
- la camerele cu fante cu profil ondulat iau naştere forţe electrodinamice care presează arcul electric pe
pereţii camerei, intensificând procesul de deionizare prin efect de perete rece
- suflajul arcului trebuie să fie suficient pentru a putea învinge rezistenţa opusă de frecările arcului cu
pereţii camerei, rezistenţă care se manifestă mai ales în momentul pătrunderii arcului în fantă.
Suflarea arcului trebuie să-l împingă în fantă şi să o traverseze cu o viteză suficientă pentru că oprirea
arcului în fantă conduce la distrugerea camerei de stingere şi chiar a întregului aparat.
- partea largă a camerei cuprinde în interior sistemul de contacte ale aparatului
Camere de stingere cu grătar (camere deion)

- au un puternic efect deionizant
- grătarele sunt confecţionate din cupru sau oţel cuprat
- plăcile din cupru au o mare capacitate calorică şi răcesc coloana de arc
- plăcile din oţel cuprat sunt prevăzute cu o crestătură care are rol de nişă de fier
- grătarele izolante se folosesc în cazul suflajului prin fluide
7
Stingerea arcului de curent continuu

În contactoarele de curent continuu arcul electric este stins prin suflaj magnetic şi prin răcirea în
canale înguste.
5. Rezistenţe electrice
Pot fi:
- Rezistenţe chimice pentru limitarea curentului în lămpile cu neon (puteri mai mici de 2W)
- Rezistenţe bobinate folosite ca rezistenţe economizoare pentru contactoarele de curent continuu
(puteri mari, până în 50W)
- rezistenţe lichide sau metalice pentru limitarea curentului pentru reostatele de pornire şi reglaj
Materialele folosite pentru construcţia rezistenţelor electrice trebuie să aibă o rezistivitate cât mai
mare pentru ca rezistenţele să aibă dimensiuni mici şi un coeficient de variaţie a rezistivităţii cu temperatura
cât mai mic.
Metalele pure sau slab aliate sunt puţin utilizate pentru că sunt supuse coroziunii la temperaturi
ridicate, au rezistivităţi mai mici şi coeficienţi de variaţie a rezistivităţii cu temperatura mai mari decât
aliajele lor.
Aluminiul – aparate de încălzire casnice până la 500oC.
Fierul – reostate de pornire şi elemente de încălzire.
Fonta – reostate cu temperaturi mai mici de 400oC pentru a nu se forma zgură.
8
Nichel – la spiralele pentru cuptoarele electrice până la 900oC.
Wolfram – spirale pentru cuptoare în vid, în hidrogen sau în vapori de alcool, până la 1800oC.
Molibden – spirale pentru cuptoare în vid, în hidrogen sau în vapori de alcool, până la 1400oC.
Platina – spirale şi benzi pentru cuptoare în aer, până la 1350o
Aliajele pentru rezistenţele de precizie şi pentru reostate sunt:
 Aliaje de tip manganină (1)
 Aliaje de tip constantan şi nichelină (2)
 Aliaje cupru-zinc şi cupru-nichel-zinc (3)
 Aliaje pe bază de metale preţioase
(1) Se pot trage uşor în benzi şi sârme subţiri. Se utilizează la fabricarea rezistenţelor electrice de
precizie.
(2) Pot fi trase în sârme subţiri (0,02mm) şi laminate în benzi cu grosime mică (0,02mm). În cazul
unei încălziri de scurtă durată (3s) la 900oC urmată de o răcire în aer, pe suprafaţa sârmii de
constantan se formează o peliculă izolantă de oxid, flexibilă şi rezistentă. Datorită acestui strat
izolant, sârma de constantan se poate înfăşura spiră pe spiră pentru fabricarea reostatelor, atunci
când tensiunea între două spire vecine nu depăşeşte 1W. Nichelina se prelucrează mai uşor decât
constantanul. Ea este utilizată în construcţia reostatelor de pornire şi reglaj.
(3) Sunt utilizate în aparatele de măsurat sau la fabricarea reostatelor pentru curenţi mai mari.
Utilizări:
 Manganina:
- rezistenţe etalon
- cutii de rezistenţe pentru măsurări
- rezistenţe adiţionale pentru voltmetre
- şunturi pentru ampermetre
- reostate
 Constantan:
- reostate
- elemente de încălzire
- cupluri termoelectrice cu fier sau cupru
 Nichelina:
- reostate
 Alpaca:
- reostate
- aparate de măsurat
 Argentan:
- reostate
- rezistenţe în aparatele de măsurat obişnuite
 Aur-crom:
- rezistenţe de precizie
 Argint-mangan-staniu:
- rezistenţe de precizie
 Aliaje pentru rezistenţele de încălzire electrică
Conductoarele cu rezistenţă mare la temperaturi ridicate se construiesc din:
 Aliaje pe bază de nichel şi crom sau nichel-fier-crom
 Aliaje pe bază de fier-crom-aluminiu
 Aliaje de crom-siliciu-fier
 Carbură de siliciu
6. Izolaţii, piese izolante şi izolatori
9
Izolaţia aparatelor electrice este realizată din materiale izolatoare solide, lichide sau gazoase.
Calităţile de izolare sunt apreciate prin:
 rezistenţa de izolaţie – este o proprietate a materialului izolant legată de conducţia electrică.
 rigiditatea dielectrică – reprezintă intensitatea câmpului electric la care are loc străpungerea
izolatorului Estr=Ustr /d
 permitivitatea dielectrică – este o constantă de material şi depinde de fenomenul de polarizare
electrică prin material
 tangenta unghiului de pierderi – depinde de fenomenul de conducţie şi este specifică dielectricilor
condensatoarelor
 stabilitatea termică – constă în păstrarea caracteristicilor la o anumită temperatură maximă, admisă
pentru toată durata normală de funcţionare a aparatului
Izolatoarele servesc la susţinerea mecanică şi izolarea căilor de curent.

Sunt realizate din porţelan sau alte materiale ceramice şi din răşini de turnare. Pentru fixarea
maselor ceramice pe suport sau pentru fixarea căilor de curent sunt echipate cu piese metalice numite
armături sau flanşe.
Forma lor constructivă depinde de solicitările la care sunt ele supuse:
 solicitări mecanice date de forţele electrodinamice şi de greutatea conductoarelor
 solicitarea la străpungere
 solicitarea la conturnare în stare uscată
 solicitarea la conturnare în stare umedă şi murdară
 solicitarea la conturnare sub ploaie
 solicitarea termică prin radiaţii solare şi prin arc electric de conturnare.
Izolatorul trebuie să aibă o formă care să mărească tensiunea de străpungere în raport cu cea de
conturnare, pentru ca solicitarea electrică să producă numai conturnarea acestuia.
7. Elemente arcuitoare
Materialele din care se realizează cele mai uzuale elemente arcuitoare sunt aliajele cuprului şi
oţelurile speciale.
 alama – se foloseşte sub formă de benzi laminate cu proprietăţi electrice satisfăcătoare sub 200oC
 tombacul – este folosit pentru elemente de contact cu arcuire proprie
 bronzurile cu beriliu – se folosesc la realizarea de piese suport elastic pentru unele contacte
electrice
 oţelurile speciale – se folosesc pentru elementele arcuitoare ale mecanismelor de acţionare
10
8. Mecanisme de acţionare şi de zăvorâre
Mecanisme de acţionare
Acţionarea reprezintă modificarea voită sau automată a conexiunilor dintr-un circuit electric, prin
punerea în mişcare şi aducerea într-o poziţie stabilă a contactelor principale.
Prin acţionarea unui aparat se înţelege închiderea şi deschiderea contactelor principale, respectiv
anclanşarea şi declanşarea.
Dispozitivul de acţionare este format din mecanisme de acţionare care transmit şi aplică forţe ce pun
în mişcare contactele principale ale aparatului.
Mecanismele de acţionare cuprind elemente rigide, legate între ele prin cuple, cu mişcări unic
determinate, în scopul transmiterii unor acţiuni mecanice.
11
Mecanisme de zăvorâre
Prin zăvorâre sau blocare mecanică a unui aparat de conectare se înţelege situaţia de împiedicare a
declanşării aparatului, respectiv a deschiderii contactelor principale.
Tipuri de aparate electrice
A. Aparate electrice de comandă acţionate manual
1. Aparate de conectare – modifică starea unui circuit, în condiţii normale de funcţionare prin:
închidere, deschidere, comutare
Caracteristici comune:
- nu sunt prevăzute cu elemente de protecţie sau de reglare
- nu sunt destinate să întrerupă curenţi mai mari decât cei nominali
- au frecvenţă mică de comutare
1.1 Întreruptoarele cu pîrghie

- au cea mai simplă construcţie
- se montează în serie cu siguranţe fuzibile, pentru protecţie la scurtcircuit, pentru că nu au camere
de stingere şi au capacitate de rupere redusă
- pot fi monopolare sau tripolare
- se realizează în două variante constructive: cu placă de bază şi capac de bachelită (In=25, 63,
100A) şi pe cadru metalic pentru montare pe panou (In mari)
- acţionarea lor este realizată cu ajutorul unei manete izolate sau cu un sistem de pârghii
- stingerea arcului electric se obţine prin suflaj în aer liber. Alungirea arcului este favorizată de
mişcarea ascendentă naturală a aerului cald.
- sunt utilizate în instalaţii industriale mici
1.2 Întreruptoare şi comutatoare cu camă

12
Sunt formate dintr-un număr variabil de căi de curent identice, suprapuse, iar acţionarea contactelor
mobile se face rotind un ax central comun.
Se folosesc mai ales drept comutatoare.
Comutatoarele cu came sunt alcătuite din:
- plăci de etaj
- mâner
- plăci frontale
- dispozitiv de sacadare
Contactele fixe sunt aşezate pe un cerc periferic. Închiderea şi deschiderea circuitelor se realizează prin
mişcări de translaţie ale contactelor mobile. Piesele de contact realizează contacte de presiune punctiforme.
Contactele de lucru sunt nituri de argint.
Pe fiecare etaj sunt câte două cai de curent.

Întreruptoarele şi comutatoarele cu came se realizează pentru tensiuni nominale de 380-500V şi
curenţi nominali cuprinşi între 10 şi 200A. Frecvenţa de conectare, puterea de rupere şi durata de serviciu
sunt mari. Se pot realiza într-o mare varietate de scheme, cum ar fi: întreruptoare bipolare, comutatoare
tripolare cu două direcţii, inversoare de sens, comutatoare stea-triunghi, comutatoare voltmetrice pentru
măsurarea tensiunii între faze sau între faze şi nul, comutatoare pornit-oprit, comutatoare ampermetrice
pentru trei puncte de măsură cu transformatoare de curent.
13
1.3 Separatoarele
Sunt aparate care realizează conectarea şi deconectarea circuitelor sub tensiune, dar fără sarcină şi
asigură distanţa de izolare de circuitul întrerupt prin separarea vizibilă a pieselor de contact.
Întreruperea circuitului se realizează prin deschiderea unui cuţit, care constituie contactul mobil.
Calea de curent este racordată prin borne la furci care constituie contactele fixe.
Construcţia separatoarelor este asemănătoare cu a întreruptoarelor pârghie şi se realizează pentru
curenţi între 200 şi 4000A.
Cu ajutorul separatoarelor se despart vizibil porţiuni din instalaţie, pentru protecţia personalului care
execută lucrări.
1.4 Întreruptoare de sarcină
Sunt preferate în locul întreruptoarelor pârghie pentru că au durată de serviciu mai mare şi capacitate
de rupere superioară. Constructiv sunt asemănătoare întreruptoarelor automate fără relee.
1.5 Întreruptoare cu siguranţe
Combină cele două funcţiuni într-o unitate constructivă.
1.6 Prize şi fişe industriale
Consumatorii mobili (maşinile de găurit, grupurile pentru sudare, polizoarele, etc.) primesc energie
electrică prin intermediul prizelor în care se introduc fişele care au contactele conectate la conducta flexibilă
de alimentare a consumatorului.
Atât priza, cât şi fişa sunt alcătuite din calea de curent, piesa de material izolator (ce asigura şi fixarea
mecanică pentru elementele căii de curent) şi carcasa cu rol de protecţie.
Piesele de contact la priză sunt teci cilindrice sau furci, iar la fişă ştifturi sau lamele din alamă. Prizele
şi fişele sunt echipate în plus un contact de nul şi unul de legare la pământ. Poate exista un singur contact cu
ambele funcţiuni. Ştiftul care corespunde contactului neutru stabileşte primul contactul electric pentru că este
mai lung.
Piesa izolantă este realizată din porţelan sau din material plastic termorezistent.
Carcasa se realizează din poliamide , poliesteri cu fibre de sticlă, fontă sau aliaje de aluminiu. Carcasa
prizei este prevăzută cu un şurub de legare la pământ şi cu capac cu arc. Carcasa fişei are o brăţară de fixare
rigidă a conductei de legătură.
Prizele şi fişele industriale se construiesc pentru tensiuni de 380 şi 500V şi pentru curenţi între 16 şi
125A. Ele nu se pot folosi decât pentru tensiunea nominală pentru care au fost realizate.
Prizele şi fişele nu au capacitate de rupere şi de aceea este strict interzisă întreruperea circuitului prin
scoaterea fişei din priză. Prizele pot fi asociate cu aparate de protecţie. La prizele de 63A, un întreruptor
încorporat blochează scoaterea fişei din priză atât timp cât circuitul nu este întrerupt.
14
2. Aparate pentru acţionarea maşinilor electrice
Pentru comanda manuală a maşinilor de mică putere se utilizează comutatoare cu came, cu ajutorul
cărora se pot realiza:
- Scheme de pornire prin conectarea stea-triunghi a înfăşurărilor statorice
- Scheme pentru inversarea sensului de rotaţie
- Scheme pentru schimbarea numărului de poli.
Conectarea şi deconectarea la reţea a motoarelor asincrone se poate realiza cu întreruptoare cu pârghie şi
întreruptoare cu came.
Pentru pornire şi reglare se utilizează reostate.
Pentru reglarea curentului de excitaţie la maşinile de curent continuu se utilizează reostate de excitaţie.
2.1 Comutatoare stea-triunghi
La motoarele asincrone trifazate care au în funcţionare normală înfăşurările de fază conectate în
triunghi, reducerea curentului de pornire care trece prin înfăşurări se poate face legându-le în stea, în
momentul conectării.
Când motorul a atins o turaţie suficientă comutatorul realizează legarea în triunghi a fazelor
motorului. Fiecare fază este alimentată, în regim normal, cu tensiunea de linie a reţelei.
Pentru curenţii mai mari de 100A, pornirea stea-triunghi a motoarelor asincrone trifazate se realizează
cu aparate de comandă automate.
2.2 Inversoare de sens

Pentru inversarea sensului de rotaţie al motoarelor asincrone trifazate este suficient să se schimbe
între ele legăturile de alimentare a două faze statorice.
2.3 Comutatoare de număr de poli

Fiecare fază a statorului motoarelor asincrone trifazate se execută fragmentat, cu posibilitatea
modificării conexiunilor. Prin legături corespunzătoare executate cu ajutorul comutatorului se modifică
numărul de poli şi turaţia motorului.
Pentru motoarele de puteri mai mari, construcţia comutatoarelor de număr de poli este asemănătoare
cu cea a controlerelor.
15
2.4 Autotransformatoare de pornire

Un autotransformator de pornire conţine un transformator trifazat numai cu două faze bobinate şi un
comutator. Prin pornirea cu AT se asigură motorului asincron trifazat o tensiune redusă de pornire.
Alimentarea fazelor motorului se face pe la bornele U1 V1 şi W1. Pornirea se realizează efectuând trei
manevre cu comutatorul:
- Poziţia I – se leagă între ele fazele AT prin închiderea contactelor 1-1’, 2-2’, 3-3’.
- Poziţia II – se închid contactele 4-4’, 5-5’, 6-6’ şi motorul porneşte cu tensiune redusă.
- Poziţia III – se închid contactele 7-7’, 8-8’, 9-9’ şi motorul primeşte de la reţea întreaga tensiune de
alimentare.
2.5 Reostate de pornire şi de reglare

Micşorarea curentului de pornire la motoarele asincrone trifazate cu rotorul bobinat se face prin
înserierea unor rezistoare, pe fiecare fază, în momentul pornirii.
Se folosesc reostate de pornire care cuprind în acelaşi ansamblu atât rezistoarele realizate în trepte,
cât şi comutatorul de trepte.
Pentru pornirea motoarelor de puteri mai mari se folosesc baterii de rezistoare şi un controler pentru
comutare directă, amplasat separat. Controlerul realizează scurtcircuitarea treptelor, inversarea de sens şi
reglajul turaţiei.
Pentru frecvenţe mari de conectare, se folosesc controlere indirecte.
Rezistoarele din componenţa reostatelor de pornire sunt metalice. Ele sunt executate din sârmă sau
din benzi de crom-nichel, fecral, constantan. Rezistoarele metalice amplasate în baterii separate se execută
din elemente de fontă sau tablă silicioasă, strânse pe axe izolate şi înseriate prin rondele metalice.
2.6Controlerele
Sunt aparate de conectare care pot servi la modificarea conexiunilor în circuitele electrice, într-o ordine
prestabilită sau pot introduce rezistoare în circuitul rotoric al motoarelor mari pentru pornirea şi reglajul
turaţiei acestora.
Controlerele cu tobă
16
Se realizează prin comutarea directă a curenţilor mari.
Elemente principale:
- Ax central izolat, care poate fi rotit din exterior cu o manetă şi pe care sunt montate contacte mobile
din alamă fixate pe sectoare circulare din fontă
- Bare izolate pe care sunt prinse contacte-deget fixe.
- Sistem de sacadare care asigură oprirea manetei în poziţia dorită
- Capac şi placă de bază
- Cameră de stingere cu suflaj magnetic
Controlerele cu came
Au montate pe axul mobil came cu profile diferite executate din textolit şi care alunecă pe role
metalice. Prin intermediul unor pâlnii, camele acţionează contactele mobile.
Controlerele indirecte
Sunt controlere cu came care stabilesc şi întrerup curenţii de comandă ai bobinelor contactoarelor
care au contactele principale în circuitul rotoric al motorului comandat. Ele se mai numesc şi controlere de
comandă sau controlere pentru circuite secundare. Cu ajutorul lor se pot, de exemplu, scurtcircuita treptele
rezistoarelor introduse în circuitul rotoric al motoarelor asincrone trifazate cu rotor bobinat.
2.7 Reostatele de excitaţie

Se folosesc pentru modificarea curentului de excitaţie al generatoarelor electrice. Conţin rezistoare
conectate la platourile unui comutator şi amplasate într-o cutie metalică.
Pe măsura extinderii sistemelor automate, comanda manuală este utilizată din ce în ce mai puţin.
Funcţiile realizate de aparatele acţionate manual au fost preluate de aparate de comandate automat.
Dezvoltarea electronicii de putere a permis realizarea funcţiilor aparatelor clasice de către blocuri cu
componente electronice, cu avantaje certe privind: comutaţia, rapiditatea de acţionare, siguranţa în
exploatare, întreţinerea redusă.
17
3. Aparate de racord la reţea şi aparate de conectare pentru instalaţii interioare
3.1 Prizele şi fişele sunt aparate care servesc pentru racordul la instalaţia electrică interioară.
Prizele sunt formate din:
- Soclu din material electroizolant pe care sunt fixate toate elementele.
- Teci de contact din tablă de alamă
- Borne de racord la circuitul exterior din alamă
- Capacul de protecţie din aminoplast sau bachelită
- Elemente de fixare mecanică în suport
- Resoarte pentru realizarea presiunii în contacte
- Şuruburi de fixare.
Contactele prizelor sunt permanent sub tensiune. Prizele se montează îngropat sau aparent.
Fişele sunt formate din:
- Ştifturi de contact
- Piese de fixare a conductelor la ştifturile de contact
- Piese izolante
- Bridă de prindere a conductoarelor.
3.2 Blocuri multiprize, cuple şi prelungitoare

Sunt utilizate pentru alimentarea receptoarelor mobile cu energie electrică.
18
3.3 Aparate de conectare

Din această categorie fac parte întreruptoarele şi comutatoarele. Întreruptoarele sunt folosite pentru
închiderea şi deschiderea circuitelor pentru iluminat, dar pot fi montate şi pe receptoare mobile.
Comutatoarele sunt folosite la modificarea în mod succesiv a conexiunilor în circuitele electrice. Ele se
montează îngropat sau aparent.
Constructiv, întreruptoarele pot fi: rotative, cumpănă şi basculante. Construcţia modernă de
întreruptoare realizează mecanismul de întrerupere separat şi apoi se introduc în cadre speciale, realizate prin
turnare. Cadrele prevăzute cu plinte permit montarea întreruptoarelor de-a lungul jgheaburilor aparente.
Întreruptoarele şi comutatoarele de instalaţii se construiesc pentru curenţi nominali de 10A şi tensiune
nominală de 250V.
Elemente componente:
- Soclu din material plastic
- Capac şi buton realizate din amino-plaste
- Contacte de întrerupere din tombac
- Elemente de fixare mecanică
- Mecanism de sacadare
- Borne de racord
- Şuruburi de fixare
Contactele întreruptorului se leagă numai pe conductorul de fază, legătura spre sursă se face la
contactul fix, iar legătura spre receptor se face la contactul mobil.
19
Cele mai utilizate comutatoare sunt comutatoarele de capăt şi comutatoarele cruce.
Întreruptoarele moderne conţin componente electronice care permit temporizări, comanda de la

distanţă sau alte funcţii.
Astfel, întreruptoarele cu temporizări, pot fi comandate din locuinţă prin butoane, pentru iluminatul
subsolurilor, a casei scărilor şi permit reglajul intervalului de menţinere a luminii între 2 şi 20 minute.
Întreruptoarele automate în infraroşu aprind lumina în locuri de trecere sau în zone întunecoase.
Temporizarea este reglabilă de la 6 secunde la 6 minute. Ciclul se repetă atât timp cât se sesizează o mişcare
într-o zonă de detecţie de 10m. Pragul de luminozitate este reglabil.
Din ce în ce mai folosite sunt variatoarele de lumină. Acestea sunt întreruptoare care realizează
variaţia intensităţii luminoase. Alte variante constructive permit comanda aprinderii, reglarea intensităţii
luminoase a tuburilor fluorescente şi stingerea acestora. Funcţionarea se bazează pe comutaţia statică
realizată prin conducţia comandată a unui triac.
Tendinţele de modernizare a aparaturii folosite în instalaţii se îndreaptă către:
 soluţii constructive modulare, uţor de asamblat şi de montatla locul de utilizare
 folosirea de materiale de calitate
 design atractiv şi plăcut
 execuţie adaptată la cerinţele normelor europene şi internaţionale
 asocierea cu elemente de protecţie, semnalizare, sesizoare de prezenţă sau elemente pentru
realizarea altor cerinţe.
 folosirea de blocuri funcţionale realizate cu componente electronie şi înglobate în variante
constructive clasice de aparate.
4. Aparate electrice pentru protecţie
4.1 Siguranţe fuzibile

Sunt aparate folosite împotriva scurtcircuitelor.
20
Avantaje:
- construcţie foarte simplă
- întrerup curenţi de scurtcircuit de intensităţi mari intr-un timp foarte scurt
- întrerup curenţi intenşi de scurtcircuit înainte ca aceştia să atingă valoarea maximă, deci
realizează limitarea acestora şi a solicitărilor termice şi dinamice care s-ar produce.
Dezavantaje:
- înlocuirea fuzibilului necesită o durată relativ mare
- timpul de topire a firului fuzibil variază în limite largi şi este dependent şi de temperatura
mediului înconjurător. În cazul receptoarelor trifazate un element fuzibil nu protejează decât o singură fază.
La arderea siguranţei pe o fază, motoarele electrice trifazate rămân alimentate numai pe două faze şi se
supraîncălzesc sau chiar se ard.
- nu permit reglări în exploatare pentru a se putea obţine o anumită caracteristică de protecţie.
Siguranţele fuzibile asigură protecţia circuitului prin întreruperea acestuia datorită topirii elementului
fuzibil.
Elementul fuzibil se află în interiorul patronului, care constituie elementul înlocuitor al siguranţei.
Elementul fuzibil trebuie să aibă o rezistenţă electrică foarte mică, iar încălzirea acestuia nu trebuie să se
transmită elementelor din circuit.
Izolarea elementului fuzibil faţă de piesele conductoare legate la pământ se face prin soclu. Soclul
este caracterizat prin două mărimi electrice:
- tensiunea nominală, în funcţie de care se dimensionează izolaţia siguranţei
- curentul nominal al soclului, în funcţie de care se dimensionează contactele şi căile de curent (25, 63,
100, 200, 350, 630, 1000A)
Mărimile electrice pentru patron sunt: tensiunea nominală, curentul nominal, puterea disipată
nominală, capacitatea de rupere nominală, caracteristica timp de topire-curent. Atunci când se realizează
limitarea curentului, capacitatea de rupere se referă la curentul de scurtcircuitare prezumtiv. Prin acesta se
inţelege curentul de scurtcircuit care ar străbate instalaţia, dacă acesta nu ar fi întrerupt rapid de siguranţă.
Variaţia timpului care se scurge de la începutul scurtcircuitului până la topirea elementului fuzibil, în
funcţie de valoarea curentului de scurtcircuit prezumtiv reprezintă caracteristica de topire a siguranţei.
Cunoaşterea caracteristicii de topire este necesară pentru a se putea asigura selectivitatea protecţiei la
scurtcircuit, adică pentru a se putea stabili succesiunea de funcţionare în timp a diferitelor protecţii montate
în serie într-un circuit electric. Caracteristica de topire se poate reda şi ca tabel de valori ale timpului minim
şi maxim de topire, pentru intensităţi de curent multiplii ai curentului nominal. Obţinerea unei anumite
caracteristici de topire este legată de materialul, dimensiunile şi forma constructivă a elementului fuzibil.
Elementul fuzibil poate fi pentru:
- Capacitate mică de rupere, pentru curenţi nominali între 1 şi 4A
- Capacitate medie de rupere, pentru curenţi nominali între 2 şi 100A
- Capacitate mare de rupere, pentru curenţi nominali între 100 şi 630A
Elementul fuzibil este realizat sub formă de fir sau de bandă.
Siguranţele cu caracteristică normală sau lentă pentru protecţia instalaţiilor electrice de joasă tensiune
cu valori nominale ale curentului sub 20A au elementul fuzibil sub formă de fir calibrat din cupru cu
puritatea de 99,95% sau 99,97%.
Siguranţele cu caracteristică de topire rapidă şi ultrarapidă au firul fuzibil sub formă de bandă cu zone
ştrangulate.
Pentru protecţia motoarelor electrice, elementul fuzibil nu trebuie să se topească la curenţi mari de
pornire, iar conductoarele de alimentare se aleg astfel încât să fie protejate de fuzibilul respectiv. Se folosesc
siguranţe cu caracteristică de topire lent-rapidă la care pe banda fuzibilă se aplică o pastilă de aliaj staniu-
plumb, care formează cu argintul sau cuprul benzii un aliaj uşor fuzibil. La supracurenţii mici de lungă durată
banda se topeşte în zona pastilei, iar la supracurenţi mari de scurtcircuit banda se topeşte în zona strangulată.
Cele mai folosite tipuri de siguranţe fuzibile sunt:
- Siguranţele în tub de sticlă – utilizate la protecţia circuitelor de mică putere pentru curenţi sub 1A
21
- Siguranţele cu filet – utilizate în instalaţiile casnice, semiindustriale şi industriale pentru protecţia

circuitelor de lumină şi forţă de curenţi medii (6-100A)
- Siguranţele MPR – utilizate în reţelele de distribuţie urbană a energiei electrice sau în instalaţii
industriale care au curenţi nominali între 63 şi 630A
Siguranţele cu filet sunt alcătuite din:
- Soclul se poate executa cu legături pe spate sau cu legături pe faţă
- Patronul se execută din porţelan şi conţine elementul fuzibil îngropat în nisip; nisipul este folosit ca
mediu de stingere pentru arcul electric. Arcul electric este stins datorită condensării vaporilor metalici
pe granulele de nisip, ceea ce favorizează răcirea şi procesele de deionizare din spaţiul de arc.
- Capacul este o piesă filetată care serveşte la fixarea patronului în soclu. Capacul are un orificiu
pentru a se observa culoarea discului indicator. Această culoare indică valoarea curentului nominal al
firului fuzibil. (de exemplu: verde-6mm, In=6A)
-
Patronul siguranţelor MPR conţine un element fuzibil din benzi sau fire de argint înglobate în nisip.
Învelişul izolant al patronului este din porţelan sau din răşină epoxidică.
22
În exploatarea siguranţelor fuzibile trebuie să se respecte câteva reguli:

- Alegerea corectă a curentului nominal al elementului fuzibil în raport cu curentul de serviciu şi cu
regimul de funcţionare al instalaţiei
- Strângerea suficientă a legăturilor de contact
- Verificarea periodică a acestora
- Aşezarea siguranţelor în partea de sus a tablourilor de distribuţie pentru a se evita încălzirea altor
elemente ale instalaţiei de la căldura degajată de siguranţe
- Înlocuirea patroanelor cu fuzibilul ars numai cu alte patroane noi cu element fuzibil calibrat
- Introducerea în furci a siguranţelor MPR să se facă având mănuşi de protecţie şi ochelari de protecţie
pentru a se evita accidentele produse de explozia siguranţei la o eventuală închidere pe un scurtcircuit
4.2 Relee
Releul este un aparat care poate realize un contact electric, în mod brusc, în funcţie de valoarea
semnalului de comandă. În funcţionarea unui releu se disting numai două stări distincte: închis – deschis, în
funcţie de valoarea semnalului de comandă. La un releu, mărimea de ieşire nu variază continuu cu mărimea
de intrare, ci prezintă numai două stări distinct: de funcţionare şi de repaus. Prin stare normal a unui releu se
înţelege starea în care un releu montat într-o schemă are mărimea de intrare nulă. Prin valoare reglată se
înţelege valoarea mărimii de intrare, pentru care releul urmează să intre în funcţiune.
Releele termice sunt aparate la care mărimea de intrare este temperatura elementului sensibil, iar
mărimea de ieşire este o deplasare bruscă, mecanică a acestui element, deplasare prin care acţionează un
contact electric.
Releele termice sunt folosite cu precădere pentru protecţia receptoarelor electrice la solicitările
produse de suprasarcini (I=(1.2 – 6)In). Suprasarcinile produc solicitări mari prin efect termic. Un motor
electric trifazat, cu o fază întreruptă, se supraîncălzeşte datorită solicitării prin suprasarcină pe celelalte două
faze.
Releele termice se realizează ca unităţi distincte, bipolare sau tripolare care se asociază unor
contactoare, sau ca elemente integrate în construcţii monobloc ale contactoarelor cu relee.
Elemetele componente ale unui releu termic cu bimetal sunt: lamelele bimetalice, sistemul mechanic
de acţionare a contaactelor, bornele de record la circuitul exterior, sistemul de reglare a curentului de
declanşare, sistemul pentru rearmare, bornele de record la circuitul bobinei contactorului, carcasa din
material izolant.
Funcţionarea unui releu termic cu bimetal se poate explica folosind schema de principiu:
23
Curentul care încălzeşte

lamelele bimetalului, produce
dilatarea acestora şi deplasarea
tijei izolate. Sub acţiunea
resortului, sistemul bistabil îşi
schimbă poziţia: se închide
contactul 6 şi se deschide
contactul 5. După răcirea
bimetalului, prin apăsarea pe
butonul 7 prin lamelele 8 şi 9,
sistemul revine la poziţia iniţială.
Releele electromagnetice sunt alcătuite din electromagneţi, la care atunci când curentul prin bobină
depăşeşte o anumită valoare, este atrasă armătura mobilă. Prin intermediul unor pârghii, sau direct, armătura
acţionează asupra unor contacte electrice.
Releele electromagnetice pot fi folosite atât în curent continuu, cât şi în curent alternative. Ele asigură
protecţia la curenţi de scurtcircuit sau la scăderea tensiunii, la tensiune nulă, etc., cu acţiune instantanee sau
temporizată.
Relee electronice sunt din ce în ce mai folosite pentru că singure sau în combinaţie cu alte aparate
pot îndeplini într-o instalaţie funcţii diverse: de protecţie, de temporizare, de supraveghere, etc.
Releele electronice pot supraveghea depăşirea unor praguri de tensiune sau de curent, continuu sau
alternativ, prestabilite prin reglaj.
Releele pentru protecţia termică a motoarelor electrice conţin sonde cu termistoare (elemente
semiconductoare a căror rezistenţă variază cu temperatura).
Cu ajutorul releelor electronice se poate realiza protecţia în reţele electrice cu defecte de izolaţie,
protecţia contactelor electrice sensibile, se poate comanda realizarea temporizată a închiderii, deschiderii,
comutării după un anumit interval de timp, pornirii sau opririi motoarelor, etc.
Releele multifuncţionale pot realiza protecţia motoarelor electrice la suprasarcini, întreruperea unei
faze, la ventilaţie deficitară, la griparea palierelor de la arbori, defecte de izolaţie, demaraj prea lung,
solicitări datorită regimului greu de funcţionare, calarea motorului, inversarea succesiunii fazelor, modificări
inacceptabile ale factorului de putere. Releul multifuncţional asigură semnalizarea defectelor, măsurarea
tensiunii între faze, poate comanda motorul independent (ex: schimbarea sensului de rotaţie), după
declanşarea termică se poate arma manual sau automat, iar curentul reglat poate fi stabilit local sau de la
distanţă.
Comunicarea parametrilor şi vizualizarea funcţiilor realizate de releu este asigurată de un
microcalculator PC printr-o interfaţă.
Panoul frontal al unui releu electronic multifuncţional şi panoul frontal al unui releu electronic cu
temporizare, pentru pornirea stea-triunghi a motoarelor asincrone:
24
4.3 Declanşatoare
Sunt aparate care, datorită unei mărimi de intrare de natură electrică, acţionează printr-un impuls
mecanic direct asupra mecanismului de declanşare al unui întreruptor, pentru a întrerupe alimentarea
receptorului protejat în momentul apariţiei unui regim anormal de funcţionare. Declanşatoarele
electromagnetice sunt electromagneţi de tip clapetă la care bobina este astfel dimensionată încât armătura
mobilă este antrenată numai la valoarea reglată a mărimii supravegheate.
Deplasarea armăturii reprezintă un impuls mecanic prin care se comandă direct mecanismul de
declanşare al unui întreruptor automat.
Declanşatoarele electromagnetice de curent – se folosesc pentru protecţia la scurtcircuit. Pentru
protecţia motoarelor reglajul este între (5-10)In, astfel încât să nu acţioneze la curenţi de pornire. Reglajul se
face prin reglarea întrefierului sau a forţei antagoniste a electromagnetului.
Declanşatoarele de tensiune minimă – se folosesc pentru protecţia motoarelor şi intră în construcţia
întreruptoarelor automate. Declanşatorul conţine un electromagnet a cărui armătură mobilă se deplasează la
scăderea tensiunii sub o anumită valoare a tensiunii, deschizând întreruptorul şi împiedicând închiderea
acestuia dacă tensiunea nu a crescut la o valoare prescrisă. Pentru declanşatoarele de tensiune minimă de
curent alternativ pentru protecţia motoarelor electrice, sunt impuse condiţiile: să declanşeze între 0.7 şi
0.35Un şi să nu închidă la 0.85Un.
Dacă declanşatorul nu ar împiedica închiderea necontrolată a circuitului motorului, după o întrerupere
mai îndelungată a tensiunii, s-ar putea produce solicitări anormale şi chiar accidente datorită pornirii directe
cu tensiune normală a motoarelor care trebuie pornite cu tensiune redusă sau datorită antrenării brusce a
maşinilor sau mecanismelor cuplate cu motoarele electrice şi distrugerea unor piese sau accidentarea unor
persoane.
Observaţii:
 Dacă motorul electric este comandat prin contactor şi bobina contactorului este introdusă în circuit
printr-un buton cu revenire, cu contact normal deschis, nu mai este utilă protecţia prin declanşatoare
de tensiune minimă.
 Dacă bobina declanşatorului preia mărimea de intrare prin intermediul unor transformatoare de curent
sau de tensiune, declanşatorul se numeşte declanşator indirect. Curentul prin bobina declanşatorului
poate fi stabilit prin acţiunea unui releu.
 Releele funcţionează pe baza dependenţei discontinue dintre mărimea de intrare şi mărimea de ieşire.
Mărimea de ieşire a releului determină modificarea stării contactelor sau a stării de conducţie a unor
elemente semiconductoare dintr.un circuit. Declanşatoarele sunt relee directe la care mărimea de
ieşire este un impuls mecanic asupra mecanismului de declanşare a întreruptorului automat.
25
B. Aparate electrice de comandă acţionate automat
Sunt aparate electrice care pot fi comandate de la distanţă de către un operator sau de către un releu.
Sunt folosite pentru conectarea, deconectarea şi protecţia circuitelor şi mai ales pentru protecţia
motoarelor electrice.
1. Contactoare şi ruptoare
Contactorul este un aparat de comutaţie cu acţionare mecanică, electromagnetică sau pneumatică, cu o

singură poziţie stabilă şi care este capabil să stabilească, să suporte şi să întrerupă curentul dintr-un circuit în
condiţii normale de exploatare, inclusiv în condiţii de suprasarcină.
Deosebirea esenţială dintre contactor şi ruptor constă în starea normală a contactelor din
circuitul principal: la contactor contactele principale sunt CND, iar la ruptor, sunt CNÎ. Starea normală este
starea contactelor când bobina de comandă nu este alimentată.
Contactoare fără relee

Schema de principiu a unui contactor cu mişcare de rotaţie şi schemele electrice pentru un contactor
tripolar şi un ruptor monopolar:
Elemente componente ale unui contactor cu mişcare de translaţie:
Elementele componente ale unui contactor se pot grupa în trei categorii:
26
 circuitul principal de curent (borne de racord, contacte principale fixe şi mobile)
 circuitul de comandă (bobina electromagnetului de comandă, contactul auxiliar de automenţinere
legat în paralel cu butonul de pornire)
 circuite auxiliare (contacte auxiliare pentru blocare, semnalizare)
Pentru stingerea arcului electric produs între contactele principale se prevăd camere de stingere.
Unele aparate conţin bobină de suflaj magnetic străbătută de de curentul din circuitul principal, care
realizează deplasarea şi alungirea rapidă a arcului.
Contactele principalle sunt CND, iar contactele auxiliare sunt CND sau CNÎ.
Bobina poate fi alimentată în curent continuu sau curent alternativ. La alimentarea bobinei, contactele
îşi schimbă starea. Când bobina 3 este alimentată, este atrasă armătura 6 solidară cu puntea 7 a contactelor
mobile, care închid contactele fixe.
Mărimile caracteristice ale unui contactor:

 tensiunea nominală – tensiunea la care se dimensionează izolaţia, distanţele de străpungere şi de
conturnare
 curentul nominal – pe care îl poate suporta circuitul principal al contactorului, fără a depăşi
încălzirea maxim admisă în regim normal de lucru
 curentul de serviciu – curentul nominal al releului termic, dacă este asociat contactorului un releu
termic
 puterea maximă a motorului, dacă contactorul comandă un motor electric
 frecvenţa de acţionare – numărul de acţionări pe care contactorul le poate executa într-o unitate de
timp
 durata relativă de conectare – este standardizată
 regimul de lucru sau clasa de lucru – determinată de durata relativă de conectare şi de frecvenţa de
conectare
 capacitatea de rupere nominală sau capacitatea de închidere nominală
Tipuri constructive de contactoare:

 După felul curentului principal:
 contactoare de curent continuu – sunt definite 5 categorii tipice de regimuri de lucru:
DC1 – pentru sarcini slab inductive (sarcini rezistive) sau neinductive
DC2 – pentru pornirea şi oprirea motoarelor de curent continuu cu excitaţie în derivaţie
DC3 – pentru pornirea, mersul cu şocuri şi reversarea motoarelor cu excitaţie în derivaţie
DC4 – pentru pornirea şi oprirea motoarelor de curent continuu cu excitaţie în serie
DC4 – pentru pornirea, inversarea sensului de rotaţie, mersul cu şocuri şi frânarea contracurent a motoarelor,
cu excitaţie în serie
 contactoare de curent alternativ – sunt definite 4 categorii tipice de regimuri de lucru:
AC1 – sarcini neinductive sau slab inductive (cuptoare)
AC2 – pentru motoarele cu rotorul bobinat, circuitelor de iluminat fluorescent fără compensare, circuitelor cu
lămpi cu filament
AC3 – pentru motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit (compresoare, lifturi, scări rulante, conveiere)
AC4 – pentru motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit cu şocuri de sarcină şi inversări de sens
(maşini de tipărit, maşini de bobinat)
AC11şi DC11 sunt regimuri standardizate pentru contactele auxiliare.
 După modul de dplasare a contactelor mobile:
 Contactoare cu mişcare de translaţie – au un gabarit redus, durată mare de serviciu, cost mai redus, se
pretează foarte bine la montare pe tablouri electrice
 Contactoare cu mişcare de rotaţie – se comportă mai bine la utilizarea în curent continuu, au putere de
rupere mare, rezistă la solicitări deosebite de mediu, la vibraţii şi şocuri, pot întrerupe sarcini
capacitive şi se pot realiza în diferite variante constructive
27
 Contactoare cu mişcare combinată – au o rezistenţă mărită la uzura sub sarcină şi o vibraţie a
contactelor foarte redusă.
 După modul de acţionare a contactelor mobile:
 Contactoare acţionate electromagnetic
 Contactoare acţionate pneumatic
 După numărul de contacte (poli) din circuitul principal:
 Contactoare monopolare
 Contactoare bipolare
 Contactoare tripolare
 Contactoare tetrapolare
Contactoarele se construiesc pentru tensiuni până la 440V curent continuu şi 380 sau 660V pentru
curent alternativ şi pentru intensităţi nominale cuprinse între 6 şi 600A.
Contactoare cu relee
Contactoarele folosite în schemele electrice se pot asocia cu relee. Pentru pornirea motoarelor
electrice se folosesc demaroare electromagnetice. Demarorul electromagnetic conţine un contactor asociat cu
relee termice şi se realizează în construcţie închisă sau deschisă.
Contactorul îndeplineşte funcţia de aparat conectare, iar releele termice îndeplinesc funcţia de aparate
de protecţie la suprasarcină.
Pentru protecţia la scurtcircuit în amonte se montează siguranţe fuzibile sau un întreruptor automat.
Cu ajutorul contactoarelor cu relee se pot realiza scheme de acţionare foarte diverse.
Contactoare statice
Comutaţia dinamică, realizată prin închiderea şi deschiderea circuitellor pe cale mecanică, ridică
probleme cu privire la:
 stingerea arcului electric care solicită puternic contactele
 producerea de vibraţii
 alegerea materialelor pentru părţile aflate în mişcare
 reducerea uzurii mecanice şi electrice
Contactoarele statice preiau funcţiile contactoarelor clasice şi elimină dezavantajele
contactelor clasice. Ele nu au piese în mişcare fiind realizate cu componente electronice.
Avantaje:
- durată mare de funcţionare
- frecvenţă de comutaţie ridicată mai mică sau cel mult egală cu 20kHz
- durată de comutaţie mică, de ordinul a 10-3s
- funcţionează fără vibraţii şi fără zgomot
28
- nu se produce arc electric
- puterea de comandă este redusă
- întreţinerea este mai simplă
Dezavantaje:
- preţ de cost ridicat
- căderi mai mari de tensiune
- nu pot fi utilizate la tensiuni prea mari
- sunt sensibile la acţiunea curenţilor de defect şi a supratensiunilor
În aparatajul de comutaţie statică, cea mai largă utilizare o au:
- Diodele – se comportă ca un ventil necomandat din cauza conductibilităţii în sens direct şi a
inexistenţei acesteia în sens invers.
- Tiristorul – se comportă ca un ventil semicomandat. Semnalul pe electrodul de comandă determină
momentul intrării în conducţie a tiristorului
- Triacul – echivalează cu un ventil semicomandat, dar prezintă conductibilitate ridicată în ambele
sensuri, dacă este amorsat cu ajutorul electrodului de comandă.
Starea de conducţie a acestor elemente de circuit echivalează cu starea contacte închise. Rolul bobinei de
comandă de la contactoarele electromagnetice este preluat de dispozitivele electronice care comandă intrarea
în conducţie a elementelor semiconductoare şi deci închiderea circuitului.
Principiul de funcţionare al unui contactor static de c.c.
1. Pentru starea de conducţie, pe grila tiristorului T1 se aplică un impuls de comandă. T1 intră în conducţie.
Curentul parcurge sarcina Z, iar condensatorul se încarcă prin rezistenţa R, cu polaritatea din figură.
Contactorul funcţionează în poziţia închis.
2. Pentru poziţia deschis, se comandă intrarea în conducţie a tiristorului T2. Condensatorul este conectat cu
(-) pe anodul T1, blocându-l. Condensatorul C se descarcă şi apoi se încarcă prin sarcina Z la tensiunea sursei
cu polaritatea din dreapta.T2 conduce un curent foarte mic datorită valorii mari a rezistenţei R.
3. Pentru închiderea contactorului se comandă conducţia T1. La bornele T2 va fi conectat condensatorul C
încărcat cu polaritatea din dreapta. T2 se blochează, condensatorul se descarcă prin T1 şi se încarcă la
polaritatea iniţială prin R.
Dacă sarcina Z are caracter inductiv, pe durata comutaţiei la bornele la bornele T1 apar suprartensiuni.
Protecţia se realizează prin dioda D. În funcţionare normală D este blocată. Şa întreruperea curentului prin
sarcină, D conduce, diminuând tensiunea de comandă prin scurtcircuitarea sarcinii.
T1 în conducţie, închide circuitul. T2 în conducţie deschide circuitul. Condensatorul blochează pe
rând cele două tiristoare.
Contactoarele statice de c.c. Necesită o sursă separată de alimentare, blocuri de comandă şi de
separare galvanică, blocuri de protecţie.
29
Tensiunea de alimentare se aplică între bornele 1 şi 2, iar sarcina se conectează între bornele E şi 2.
Când tensiunea de comandă se aplică pe bornele a şi b, sarcina va fi parcursă de curent. Tensiunile şi curenţii
de comandă au valori mici (25mA pentru 24V). Protecţia contactoarelor statice de c.c. este realizată
electronic. Tiristoarele au o capacitate termică redusă şi de aceea se impune folosirea unor scheme eficace şi
ultrarapide pentru protecţia la suprasarcină şi scurtcircuite.
Principiul de funcţionare a contactoarelor statice de curent alternativ:
La montajul antiparalel, fiecare dintre cele două tiristoare conduce într-o semiperioadă a tensiunii de
alimentare. Durata conducţiei reprezintă timpul scurs între aplicarea semnalului de comandă pentru
deschiderea tiristorului şi momentul trecerii naturale a tensiunii prin 0. Pentru a sesiza momentul când
tiristorul în conducţie s-a blocat, contactorull este prevăzut cu un dispozitiv de detectare a momentului
trecerii prin 0 a tensiunii, moment cu care este sincronizată deschiderea celuilalt tiristor. Sarcina poate fi
inductivă sau rezistivă. În caz de avarie, pe circuitul de comandă nu trebuie să se transmită tensiunea de lucru
şi de aceea se realizează separarea galvanică printr-un bloc optocuplor.
Montajul în punte Graetz
Diodele de putere D1, D3, D2 şi D4 conduc pe rând două câte două, în funcţie de polaritatea
tensiunii. Dacă tiristorul T este amorsat la fiecare semiperioadă, el este parcurs de curent continuu, iar sarcina
Z este parcursă de curent alternativ.
Blocurile funcţionale ale unui contactor static de c.a.
30
Tensiunea de comandă se aplică între bornele a,b. În intervalul contactor închis, prin sarcina Z circulă
curent. Protecţia la scurtcircuit este realizată cu siguranţe ultrarapide.
2. Întreruptoare automate
Sunt aparate de conectare capabile să închidă, să suporte şi să întrerupă curenţi în condiţii prestabilite
şi, de asemenea, să închidă pe o durată specificată şi să întrerupă curenţi anormali cum sunt curenţii de
scurtcircuit.
Întreruptoarele automate se utilizează pe scară largă:
- ca aparate de conectare pentru consumatori importanţi
- ca aparate normale de conectare acolo unde există riscul scăderii tensiunii sau chiar dispariţia acesteia
- ca aparate normale de conectare unde sunt prezente vibraţii şi şocuri mecanice semnificative
- pentru protecţia instalaţiilor de iluminat
- pentru protecţia selectivă a reţelelor de distribuţie a energiei electrice, fiind incluse în componenţa
tablourilor electrice din centrale, staţii şi posturi de transformare.
Întreruptoarele de joasă tensiune sunt, de regulă, de tip disjunctor, adică numai cu declanşare liberă,
închiderea făcându-se prin acţionare directă sau prin comandă voită de la distanţă.
Părţi componente:
 Circuitul principal de curent care conţine: contactele principale, contactele de rupere, bobină de suflaj
magnetic, coarne de suflaj, borne de racord la circuitul exterior, realizate din profile de cupru
 Camere de stingere a arcului electric
 Piese izolante pentru susţinerea căilor de curent şi pentru separarea fazelor, realizate prin presare, din
răşini fenolice
 Mecanism de acţionare şi zăvorâre
 Aparate de protecţie (declanşatoare, relee)
 Aparate şi elemente accesorii: transformatoare de curent, contacte auxiliare, etc.
 Cutia aparatului, din răşini fenolice sau din tablă de oţel
Mecanismul de acţionare şi zăvorâre, denumit uzual şi broască sau zăvor, are următoarele funcţiuni:
- Să menţină întreruptorul în poziţia închis un timp oricât de lung, fără consum suplimentar de energie,
prin blocarea mecanică a contactelor mobile la sfârşitul cursei de închidere
- Să asigure declanşarea întreruptorului, eliberând contactele mobile, la comanda automată a unui releu
de protecţie sau la comanda voită a unui aparat, cu ajutorul unei energii reduse
- Să asigure declanşarea liberă, adică la existenţa unui ordin de declanşare, întreruptorul să nu poată fi
nici închis, nici menţinut în poziţia închis.
- La închiderea manuală a întreruptorului să asigure o viteză minimă a contactului mobil
- Să adapteze caracteristica cuplului rezistent la caracteristica motorului
Deschiderea contactelor mobile se face cu mare viteză sub acţiunea unor resorturi puternice.
Realizarea funcţiilor menţionate se face cu ajutorul mecanismelor cu clichet sau genunchi.
31
Întreruptoarele realizează întreruperea unor curenţi mari de scurtcircuit. De aceea, forţele
electrodinamice care solicită contactele sunt foarte mari.
La valori de 30-40 kA, forţele electrodinamice şi forţa de reacţiune în contacte au tendinţa de a le
deschide şi de a provoca în cele din urmă sudarea lor. La întreruptoarele normale, contactele fixe au forme
speciale pentru a fi anulat acest inconvenient.
Camerele de stingere sunt solicitate la arc electric intens. Întreruptoarele de putere se echipează cu
camere de stingere deschise, înguste, cu plăci metalice, etc. La curenţi intenşi, arcul electric este deviat şi
alungit cu ajutorul unor bobine parcurse de curentul principal (bobine de suflaj).
Spre deosebire de contactoare, care sunt echipate numai cu relee, întreruptoarele automate conţin atât
relee, cât şi declanşatoare şi realizează protecţia atât la suprasarcină, cît şi la scurtcircuit.
Declanşatorul este sensibil la o mărime electrică ce determină o acţiune mecanică de eliberare a unei
forţe.
Releul este sensibil la o mărime electrică ce determină închiderea sau deschiderea unui contact
electric. La întrerupere, releele pot stabili curentul în bobina declanşatorului.
Schema de principiu a unui întreruptor automat:
Clasificarea întreruptoarelor automate:

 după natura curentului: de c.c., de c.a.
 După numărul de poli: monopolare, bipolare, tripolare
 După modul de acţionare a aparatului la deschidere: cu acţionare manuală, cu acţionare electrică sau
cu acţionare pneumatică
32
 După modul de declanşare: declanşare liberă, declanşare automată
 După timpul total de deschidere la scurtcircuit: limitatoare, rapide, normale, selective
Întreruptoare automate limitatoare se construiesc pentru curenţi de ordinul sutelor de amperi şi
capacităţi de rupere până la 100kA, curent prezumat. Sunt acţionate manual sau cu motor electric.
Întreruptoare automate rapide de curent continuu se folosesc pentru protecţia redresoarelor cu
elemente semiconductoare.
Întreruptoarele automate selective pot sesiza diferenţa între valorile curenţilor de pe conductorul de
fază şi nul, de exemplu, în cazul unei slăbiri a izolaţiei, când diferenţa indică scurgeri de curent la masă.
Întreruperea rapidă a circuitului evită accidentele prin electrocutare şi producerea de incendii.
Întreruptoarele automate de joasă tensiune se execută cu întrerupere în aer, în construcţie deschisă şi
închisă, pentru curenţi între 10 şi 4000A.
O categorie aparte o constituie întreruptoarele automate de instalaţii, de formă aplatizată,
pretându-se la gruparea pe panouri sau de formă cilindrică, cu filet E27, acestea din urmă fiind denumite
siguranţe automate şi utillizate la tablourile din locuinţe.
Avantajele utilizării întreruptoarelor automate:

- Economie de energie
- Posibilitatea de a obţine capacităţi de rupere mari
- Insensibilitate la şocuri şi vibraţii
- Posibilitatea de a dimensiona foarte judicios electromagneţii de acţionare
Dezavantaje:
- Construcţie complicată
- Frecvenţe de conectare reduse la câteva zeci de manevre pe zi
Construcţiile moderne de întreruptoare automate se caracterizează prin execuţie modulară, dimensiuni
mai reduse, asociere cu aparate de protecţie realizate cu componente electronice, caracteristici superioare,
coordonare mai bună a caracteristicilor elementelor de protecţie, design plăcut şi atractiv, posibilitatea
monitorizării prin computer a parametrilor din instalaţii.
33
Porţiune din panou frontal al unui întreruptor, referitoare la ansamblul electronic pentru reglarea
nivelelor de anclanşare a întreruptorului.
Analiza comenzilor pentru declanşare în funcţie de valorile prestabilite se face de către un
microprocesor încorporat. Defectarea microprocesorului este semnalizată prin LED-uri montate pe panou.
Valoarea curentului reglat al releului termic şi valorile curenţilor pe fază pot fi afişate printr-un bloc numeric
ataşat
34
În schemele de acţionare şi de comandă este foarte importantă alegerea şi coordonarea
caracteristicilor aparatelor de protecţie în funcţie de sarcina protejată. De exemplu, stabilirea protecţiei
circuitului unui motor depinde de tipul maşinii antrenate, siguranţa operaţiilor, frecvenţa de conectare, durata
serviciului continuu impus de sarcină, standardele aplicate pentru a asigura protecţia şi menţinerea
caracteristicilor pe toată durata de funcţionare.
Exemplu de alegere a aparatelor de protecţie pentru acţionarea unui motor electric:
Întreruptorul – realizează protecţia la scurtcircuit şi deconectarea manuală a motorului pentru operaţii de

întrţinere
Contactorul – comandă pornirea-oprirea şi după caz, pornirea şi variaţia vitezei
Releele termice – asigură protecţia la suprasarcini (I mai mic 10In) pentru demaror şi conductele de legătură
Protecţia specifică sau internă a motorului este destinată, în principal defectelor de izolaţie şi încălzirii
înfăşurării.
3. Aparate auxiliare pentru acţionări industriale şi automatizări
Sunt destinate comenzii altor aparate sau semnalizării la locul de comandă a stării circuitului comandat.
Butoane de comandă, chei de comandă, lămpi de semnalizare

Butoanele de comandă sunt acţionate manual, se realizează de regulă pentru curenţi nominali de
serviciu de 6A c.a. Şi 1.5-2A c.c. Şi pentru tensiuni de 220, 440V c.c şi 220V c.a.
Butoanele normale sunt butoane cu revenire la poziţia iniţială după ce au fost acţionate.
Butoanele selectoare pot realiza diferite scheme, în funcţie de poziţia mânerului rotativ.
Butoanele de comandă cu cheie se pot încuia pe poziţia dorită.
Butoanele de comandă cu reţinere rămân pe poziţia închis, din care pot ieşi prin tragere sau prin
rotire.
Constructiv, butoanele de comandă conţin un număr de CND şi un număr de CNÎ.
35
Acţionarea eronată a unui buton poate provoca accidente în instalaţie. Din acest motiv se aleg pentru
butoane forme constructive speciale şi se utilizează marcaje prin culori şi prin litere pentru:
- Împiedicarea acţionării accidentale sau greşite
- Identificarea rapidă a butoanelor de oprire, respectiv de scoatere de sub tensiune (litera O sau
culoarea roşie)
- identificarea butoanelor de pornire sau de punere sub tensiune (litera I sau culoarea verde)
- acţionarea comodă şi corectă
Cheile de comandă sunt variante constructive ale butoanelor selectoare sau ale comutatoarelor cu came de
curent mic (10-16A). Se caracterizează prin mai multe poziţii stabile, dar se pot realiza şi cu revenire.
Cheile de comandă pot fi prevazute şi cu lămpi de semnalizare.
Lămpile de semnalizare avertizează cu privire la situaţia din circuitul supravegheat: dacă este normală sau
anormală. Lămpile de semnalizare se montează pe panouri sau pe pupitre de comandă individuale sau
încorporate în casete cu inscripţii.
Întreruptoare de sfârşit de cursă

Se mai numesc şi limitatoare de cursă şi sunt aparate de conectare care întrerup sau stabilesc circuite
sub acţiunea unui element mecanic mobil din instalaţie.
36
Limitatoarele de cursă se utilizează la ascensoare, poduri rulante, maşini-unelte, conveiere, aplicaţii

pentru securitate şi în orice situaţie în care este necesară o comandă la sfârşitul unor acţiuni executate de
elemente mecanice. Elementele mecanice din instalaţii au mişcări lente. Pentru realizarea întreruperii sau
închiderii bruşte a circuitelor, limitatoarele de cursă au dispozitive de acţionare bruscă a contactelor.
Limitatoarele de cursă pot fi directe sau indirecte.
Limitatoarele indirecte realizează întreruperea bobinei unui contactor. Ele se execută ca aparate de
întrerupere în aer pentru 6-10A, tensiuni până la 380V, au frecvenţă mare de conectare şi capacitate de rupere
foarte mică.
Carcasa limitatoarelor directe este metalică sau din materiale plastice rezistente.
Elementele cinematice sunt foarte variate: buton, rolă, levier, tijă, etc.
Microîntreruptoarele
Sunt aparate acţionate mecanic, pentru comanda închiderii şi deschideriicontactelor. Sunt utilizate în
instalaţiile de automatizare, în componenţa diferitelor relee, a dispozitivelor de programare, etc. Toate
soluţiile constructive urmăresc realizarea unui mecanism de dimensiuni reduse, dar suficient de rezistent,
care sub acţiunea lentă a unui element mecanic să realizeze brusc , rapid şi ferm modificarea stării
contactelor. Variantele constructive au ca element comun un mecanism cu elemente elastice: cu lamele
elastice în T, în arc de cerc, cu resort elicoidal.
În afară de întreruperea precisă a circuitului, microîntreruptoarele se mai caracterizează prin:

frecvenţă mare de conectare, curenţi nominali 0.5-2A c.c. Şi 6-10A c.a., cursă mică, efort mecanic mic,
posibilitatea folosirii aceluiaşi aparat şi în c.c. Şi în c.a. Microîntreruptoarele se realizează în construcţie
normală, miniaturizată şi subminiaturizată.
Întreruptoare trestie (relee Reed) sunt alcătuite din două lamele din material magnetic care sunt închise
într-un tub de sticlă umplut cu un gaz inert.
37
În zona de contact electric, lamelele sunt acoperite cu un strat subţire de aur, argint, sodiu. În stare
normală, contactul dintre lamele este deschis. Dacă tubul se introduce într-un câmp magnetic, lamelele se
magnetizează şi se atrag, stabilind contactul electric în circuit. Performanţe:
- Consum redus de energie
- Rezistenţă de contact mică
- Insensibilitate la factori de mediu
- Dimensiuni reduse
- Durată mare de serviciu
- Viteză mare de acţionare
Dezavantaje:
- Capacitate de rupere foarte mică (sub 1A)
- Sensibilitate deosebită la suprasarcini
- Nu se pot utiliza decât în c.c.
Relee intermediare
Au rolul de a primi la intrare comenzi de mică putere de la aparatele care supraveghează instalaţiile şi
de la ieşire comenzi de putere mai mare, capabile să determine închiderea sau deschiderea contactoarelor sau
a întreruptoarelor electromagnetice.
Releele intermediare amplifică puterea de comandă. Cu ajutorul lor, un aparat poate transmite
simultan comenzi în mai multe circuite diferite.
Constructiv, releele intermediare electromecanice sunt aparate de întrerupere în aer, foarte
asemănătoare contactoarelor electromagnetice, dar dimensionate pentru curenţi nominali de 2-10A. După
necesităţi, contactele releelor intermediare se pot modifica în CNÎ sau CND.
Pot fi realizate şi cu componente electronice cu ieşire de relei sau cu ieşire statică.
Automate programabile
Servesc pentru realizarea comezilor necesare funcţionării unei instalaţii tehnologice în care se găsesc
receptoare şi alte aparate electrice. Ele comandă secvenţe de lucru pentru alte aparate pe baza unui program
elaborat într-un limbaj specializat. În funcţie de numărul intrărilor şi ieşirilor, automatele programabile se pot
grupa în: nanoautomate, microautomate, automate.
Automatele programabile se alimentează cu 24Vcc şi c.a. sau 220V c.a. Semnalele de intrare sunt de
tip numeric (0,24V) sau analogic (0-10V; 10V, 4-20mA). Semnalele de ieşire sunt de tip numeric (contact de
releu sau contact static) sau de tip analogic (0-10V; 10V, 4-20mA)
Pentru mărirea puterii semnalelor de ieşire se folosesc interfeţe capabile să comande aparatele de
comutare. Prin interfaţă se înţelege un bloc funcţional care realizează adaptarea între alte două blocuri
funcţionale care au tipuri şi nivele de semnale diferite. Interfeţele de ieşire pot conţine relee intermediare
electromecanice sau relee statice. Pentru adaptarea semnalelor din procesul tehnologic la caracteristicile
38
intrărilor automatului programabil se folosesc interfeţele de intrare. Ele pot fi relee statice sau relee
electromecanice. Separarea galvanică între intrare şi ieşire se realizează prin optocuploare.
Automatele programabile se realizează cu o schemă logică cu microprocesor şi memorii
programabile. Programarea în funcţie de utilizare se face cu o consolă specializată (panou cu taste), cu care
se introduce în memoria automatului programul de lucru. Automatele programabile se pot asocia cu
transformatoare, alimentatoare, minicontactoare, contactoare, relee electronice de timp, pentru satisfacerea
cerinţelor procesului tehnologic.
Instalaţii prefabricate de joasă tensiune

Cuprind aparate electrice de comandă, de protecţie sau de măsurare, cu legăturile aferente
dintre ele. Se realizează sub formă de pupitre, panouri de comandă, tablouri de distribuţie, celule de
distribuţie.
La instalaţiile prefabricate cu tensiuni periculoase se iau măsuri speciale pentru evitarea
atingerii pieselor sub tensiune: blocaje care împiedică deschiderea sub tensiune, amplasarea grupată a
aparatelor şi cu legături cât mai scurte, protecţie cu materiale electroizolante, amplasarea conductoarelor de
legătură pe trasee speciale şi în canale electroizolante, legarea la pământ a carcaselor, etc.
O atenţie deosebită se acordă legăturilor electrice între componente şi asigurării distanţelor
minime de izolare între părţile aflate sub tensiune.
Montarea şi reglarea aparatelor electrice
Montarea corectă a aparatelor electrice, respectând instrucţiunile de montare şi exploatare, precum şi

regulile de protecţie a muncii, permite funcţionarea acestora în bune condiţii şi evitarea distrugerilor,
deteriorărilor şi accidentelor de muncă.
Verificarea aparatelor înainte de montare

Înainte de montare este necesară verificarea stării aparatelor şi corectitudinea alegerii lor. Se vor
verifica în ordine: carcasa, cadrul sau placa de bază, căile de curent, contactele, dispozitivul pentru stingerea
arcului electric, releele şi declanşatoarele, dispozitivul de acţionare.
Carcasele vor fi verificate în ceea ce priveşte integritatea şi etanşeitatea lor. Carcasa spartă se va înlocui cu
una identică nespartă. Nu se vor înlocui carcasele din material plastic cu carcase metalice. Verificarea
etanşeităţii carcaselor presupune verificarea stării garniturilor de etanşare şi a strângerii şuruburilor.
Garniturile nu trebuie să fie rupte sau să prezinte fisuri, iar cauciucul sau materialul din care sunt făcute nu
trebuie să fie sfărâmicios. Garniturille strivite, cele care şi-au pierdut elasticitatea sau sunt fisurate se vor
înlocui.
Cadrul sau placa de bază realizate din material izolant (bachelită, melamină sau porţelan) nu trebuie să fie
fisurate sau sparte. În caz contrar, aparatul va fi înlocuit cu unul nou.
În cazul căilor de curent (de regulă din cupru sau aliaje de cupru) se va controla dacă nu s-au format straturi
de oxizi în urma deteriorării acoperirilor galvanice. La nevoie se vor demonta aparatele şi se va reface
acoperirea. Cea mai potrivită acoperire galvanică este argintarea, iar dacă aceasta nu e posibilă, nichelarea.
39
O atenţie deosebită va fi acordată contactelor aparatului. Se vor verifica: starea contactelor din punct de
vedere al oxidării, călcarea corectă a contactelor fixe şi mobile unul peste celălalt, forţa de apăsare în contact.
Urmele de oxid sau petele se vor curăţa cu o pilă fină sau cu hârtie de şmirghel. După curăţare contactele se
vor şterge cu benzină/alcool tehnic, iar aparatul se va sufla cu aer pentru a îndepărta pilitura.Forţa de apăsare
pe contact se va verifica cu un dinamometru şi se va compara cu cea indicată în instrucţiunile de exploatare
ale aparatului. Pentru a observa exact momentul desprinderii contactelor , se va folosi o foaie de hârtie
subţire care se va prinde între contacte sau o lampă de 24V alimentată prin transformator şi legată în serie cu
contactele.
Dispozitivele de stingere a arcului electric se vor verifica dacă sunt complete. Nu se vor monta aparate cu
una sau două camere de stingere lipsă. De asemenea, se va verifica integritatea lor.
Pentru dispozitivele de acţionare se va verifica dacă există corespondenţă între tensiunea lor de lucru şi
tensiunea reţelei.
După ce s-a verificat starea aparatelor, este necesar să se verifice respectarea următoarelor condiţii generale:
 Corespondenţa dintre caracteristicile nominale şi de lucru ale aparatelor şi cele ale instalaţiei
electrice.
 Corespondenţa dintre regimul de funcţionare al instalaţiei şi regimul de funcţionare pentru care a fost
construit aparatul.
 Utilizarea unui aparat cu tipul de protecţie corespunzător mediului de lucru existent în instalaţie.
În timpul efectuării montării este necesar să fie respectate următoarele reguli:

 Poziţia de funcţionare a aparatului (indicată în catalog sau în instrucţiuni)
 Legăturile la borne se vor face cu conductoare dimensionate corespunzător (secţiunea lor trebuie să
corespundă cu intensitatea curentului nominal al aparatului) – conductoarele prea groase nu se pot
fixa bine la borne, pot deforma calea de curent, iar cele prea subţiri se pot încălzi peste limitele
admise.
 Se vor strânge bine toate şuruburile de borne cu şurubelniţe şi chei potrivite.
 Se va face legătura la pământ sau la masă cu conductorul prevăzut şi se va strânge bine conductorul
de legătură.
 Se va completa aparatul cu toate piesele sau subansamblurile care au fost scoase pentru a înlesni
montarea aparatului.
 Se vor verifica blocajele mecanice.
 Se vor unge contactele cu vaselină neutră atunci când darea în exploatare se va face după un interval
de timp mai mare de la montare.
 Se vor regla subansamblurile speciale în funcţie de parametrii instalaţiei.
 Se va reface stratul de vopsea de acoperire la piesele sau carcasele lla care acestea s-au deteriorat prin
lovituri sau zgârieturi în timpul montării.
 Se va măsura rezistenţa de izolaţie Se vor curăţa aparatul şi locul de montare a acestuia.
 a diferitelor aparate din instalaţie (nu trebuie să fie mai mică de 10MΩ.
 Se va verifica funcţionarea dispozitivului de acţionare fără a aplica tensiune la bornele de intrare a
căilor de curent.
Montarea întreruptoarelor
40
Montaj îngropat:
o Demontarea capacului/plăcii întreruptorului prin desfacerea şuruburilor şi asigurarea accesului la
elementele de legătură ale aparatului
o Dezizolarea capetelor conductoarelor circuitului, pe o lungime de cca 1cm, pentru executarea
legăturii la borne şi curăţarea acestora cu cuţitul sau cu o perie de sârmă moale, după cum
conductoarele sunt din cupru sau din aluminiu.
o Introducerea capetelor curăţate ale conductoarelor în locaşurile bornelor şi strângerea şuruburilor de
contact, fără a le forţa, pentru evitarea deteriorării filetului şurubului şi obţinerea unui contact mai
slab.
o Slăbirea şuruburilor care ţin desfăcute ghearele de fixare, introducerea aparatului în doză, cu
dispunerea cât mai liberă a conductoarelor şi strângerea şuruburilor până la desfacerea ghearelor, care
fixează astfel întreruptorul de peretele dozei, rama acestuia trebuind să fie lipită de suprafaţa
peretelui.
o Montarea capacului/plăcii întreruptorului şi fixarea lui/ei prin şuruburi
Montaj aparent:
Se aplică aceeaşi tehnologie de montare, dar fixarea se face în dibluri, cu ajutorul şuruburilor.
Montarea comutatoarelor
Comutatoarele modifică succesiv conexiunea unuia sau a mai multor circuite electrice, astfel încât să
se aprindă o parte sau toate lămpile unei lustre, unul sau mai multe corpuri de iluminat.
Se conectează la conductorul de fază astfel încât la deschidere lampa să nu se mai afle sub tensiune.
Montajul în doză sau aparent şi fixarea conductoarelor în locaşurile clemelor se realizează respectând
tehnologia de execuţie de la întreruptoare.
Condiţii specifice:
 Implică utilizarea a unuia sau a două conductoare suplimentare de nul, pe lângă cel de fază şi de nul
folosite în cazul întreruptoarelor, în funcţie de tipul comutatorului (serie, de scară, în cruce)
 La comutatoarele serie conductorul de fază se leagă la clema 2, iar conductoarele de nul ale lămpilor
A şi B se leagă la clemele 1 şi 3. În poziţia în care comutatorul serie stabileşte contactul între clemele
1,2,3 se aprind ambele lămpi A şi B. Rotind comutatorul cu 90o spre dreapta, se stabileşte contactul
numai între clemele 3 şi 2, astfel încât lampa A se stinge, iar lampa B continuă să ardă.
 La comutatoarele cruce este posibilă conectarea unui circuit din mai multe locuri, între două
comutatoare de scară (de capăt) putând fi intercalate oricâte comutatoare cruce sunt necesare.
41
 La comutatoarele de scară (de capăt) sunt posibile conectarea şi deconectarea unui circuit din două
locuri diferite. În poziţia 1-4 a comutatorului de scară I, se aprind ambele lămpi A şi B, comutatorul II
fiind în poziţia 6-8. Lămpile A şi B se pot aprinde sau se pot stinge de la oricare dintre cele două
comutatoare indiferent de poziţia pe care o au contactele unuia faţă de celălalt.
Observaţii:
1. În camerele de baie şi chiar în bucătării nu se instalează întreruptoare. Acţionarea corpurilor de
iluminat din aceste încăperi se face de la întreruptoarele montate în exterior. Dacă această soluţie nu
este posibilă, de regulă în cazul bucătăriilor, se vor utiliza întreruptoare de tip special, protejate contra
umidităţii.
2. Întreruptoarele şi comutatoarele se montează, de regulă, la o înălţime de 1.50m de la pardoseală.
Montarea prizelor bipolare

Montajul îngropat sau aparent se realizează respectând tehnologia de execuţie de la întreruptoare şi
comutatoare.
La montajul aparent:
 Soclul prizei se fixează cu două şuruburi pentru lemn pe tencuială, cu piuliţe de 6mm, apoi se aşează
legăturile şi se fixează cu cleme.
 Cuiele de oţel pot fi bătute direct în zidărie
 În cazul unor pereţi mai groşi/duri se folosesc doar cuie scurte, potrivite cu grosimea zidăriei,
evitându-se posibilitatea ruperii cuielor.
 Legăturile se conectează la doză numai după ce sunt curăţate, iar introducerea lor se face respectând
unghiul corespunzător
 În timpul montării, legătura trebuie izolată pe lungimea corespunzătoare şi scurtată la dimensiunea
potrivită
42
Observaţii:
1. Prizele cu contact de protecţie se leagă printr-un conductor de cupru, de minimum 2,5mm 2, montat în
tub, la nulul firidei de branşament, iar legătura se face prin lipire sau printr-o brăţară metalică
2. Prizele nu se montează în camerele de baie.
3. Prizele pentru maşinile electrice de bărbierit se pot monta în camerele de baie, lângă chiuvetă, numai
dacă sunt alimentate printr-un transformator special de separare, cu o putere de cel mult 15W, cu
înfăşurarea secundară separată de cea primară, care se montează îngropat, într-un loc inaccesibil, cu
carcasa legată de pământ
4. Fixarea prizelor se face la o înălţime faţă de pardoseală de:
 0.15-0.30m – în camerele de locuit şi în birouri
 1.20-1.40m – în încăperile cu pardoseli neizolate
 1.5m – în camere pentru copii, creşe, grădiniţe
Montarea întreruptoarelor, comutatoarelor şi prizelor etanşe

 Montajul se execută aparent, fixând aparatele pe dibluri cu şurub, introduse în locaşurile special
prevăzute în carcasele acestora
 În cazul întreruptoarelor fixate pe pereţi de lemn, între ele şi perete se introduce o placă din material
necombustibil
 Prizele se prevăd cu câte o bornă pentru legarea la priza de pământ
 Montarea se execută, de regulă, în plan vertical, iar fixarea se face la locul de montaj, prin şuruburi
introduse în urechile de fixare ale aparatelor
 Conductoarele de alimentare se introduc prin orificiul de racordare al tubului la priză
 Capetele conductoarelor de alimentare, dezizolate, se leagă la borne (care devin accesibile prin
desfacerea celor două şuruburi care fixează capacul prizei de corpul ei şi prin îndepărtarea capacului)
 Etanşarea dintre carcasă şi capac este asigurată prin garnituri de etanşare
Montarea aparatelor de instalaţii în camere umede şi ude

Montajul aparent: implică protecţia dozelor de aparat şi de ramificaţie, a întreruptoarelor şi a prizelor
împotriva umezelii, în punctele de trecere şi utilizarea unui întreruptor cu protecţie la variaţii de tensiune, cu
o sensibilitate sub 30mA, împământat corect, prin podeaua umedă.
Montajul sub tencuială implică utilizarea de doze cu acoperire de protecţie împotriva pătrunderii apei,
prevăzute cu capac tip clapă, care împiedică pătrunderea stropilor de apă.
Protecţia suplimentară constă în sigilarea profesională a cablului care trece prin aparate şi instalarea
unui întreruptor de curent rezidual, cu intensitatea sub 30mA.
Camerele de baie:
Zone funcţionale:
 Zona 0 – se află în interiorul căzii sau al cabinei de duş, fiind interzisă utilizarea sau montarea
oricărui aparat electric
 Zona 1 – cuprinde peretele vertical din imediata apropiere a căzii/cabinei de duş, de la podea şi până
la o înălţime de 2.25m, fiind interzisă montarea prizelor sau întreruptoarelor de lumină şi fiind
permise robinetele de apă caldă sau gheizerele electrice, cu condiţia să fie izolate împotriva apei care
ţâşneşte
 Zona 2 – se întinde la 60cm de zona 1 fiind interzisă instalarea prizelor sau a întreruptoarelor şi
permise aparatele de iluminat, dacă sunt protejate împotriva apei care ţâşneşte
 Zona 3 – se află la o distanţă de până la 2.40m de zona 2, astfel încât distanţa de la aceasta până la
cadă sau cabina de duş atinge 3m, iar înălţimea ei este de 2.25m faţă de podea, fiind permise prizele,
numai dacă sunt asigurate cu un întreruptor de curent rezidual de cel mult 30mA
43
Egalizatorul de potenţial:
 Se utilizează chiar şi atunci când nu există facilităţi electrice în camera de baie
 Uneşte între ele toate componentele metalice ale instalaţiei sanitare (scurgerile de la cadă, ţevile
pentru apă, ţevile de încălzire)
 Este un cablu de cupru, cu o secţiune transversală de cel puţin 4mm 2 sau o bandă de oţel galvanizată
de cel puţin 2.5x20mm, legat de doza de ramificaţie prin cablul de protecţie
 Pentru căzile de baie simple/cu duş şi cabinele de duş cablul egalizator se poate fixa de şurubul prins
de capacul cu valvă din partea de jos a acestora
 Pentru căzile de inox este suficientă conectarea lor doar la egalizatorul de potenţial
Observaţii:
1. În zonele 0,1 şi 2 ale camerei de baie/duş nu trebuie plasate cabluri în/sub tencuială şi nici în spatele
materialului cu care e acoperit peretele, cu excepţia cablurilor de alimentare ale aparatelor montate în
zona 1 sau 2 (care trebuie trecute prin spate şi fixate în siguranţă)
2. Cablurile de alimentare pentru celelalte camere nu trebuie instalate în zonele 0, 1, 2 şi 3 ale camerei
de baie/duş
3. Cablurile fixate în partea din spate a zonei de protecţie (de exemplu, în camere alăturate) trebuie să
fie plasate la o distanţă de cel puţin 6cm de suprafaţa camerei de baie/duş
Saunele (construite în locuinţe) sunt considerate camere uscate, nu umede, dar trebuie să respecte o serie de
indicaţii:
 Utilizarea exclusivă a cablurilor rezistente la căldură
 Absenţa dozelor de branşare în interiorul lor
 Folosirea instalaţiilor specifice zonei 1 în spaţiul de 0.5m din jurul sursei de încălzire a saunei
 Absenţa cerinţelor speciale impuse instalaţiei electrice (zona 2) până la o înălţime de 0.5m deasupra
podelei
 Utilizarea exclusivă a cablurilor cu rezistenţă la căldură de 170 oC şi a aparatelor care suportă până la
125oC (zona 3) de la 0.5m deasupra podelei şi până la 0.5m sub tavan
 Instalarea exclusivă a termostatelor, întreruptoarelor de protecţie pentru cabluri şi cablurilor de
legătură corespunzătoare deasupra zonei 3 şi până la tavan (zona 4)
 Respectarea temperaturii corespunzătoare zonei 3 şi în zona 4
 Prevederea unui termostat pentru generatorul de energie al sursei de încălzire a saunei, care să-i
întrerupă funcţionarea la depăşirea temperaturii de 140oC în zona 4
44
 Conectarea exclusivă a tuturor componentelor instalaţiei pentru saună la reţea, printr-o instalaţie
stabilă
 Întreruperea curentului dintr-un punct aflat în exteriorul saunei
 Instalarea cuptoarelor saunei exclusiv de către specialişti, datorită instalaţiei lor de cabluri, plasată la
înălţime şi alimentării lor cu curent trifazat
Montarea prizei de pământ şi a reţelei generale de legare la pământ

Cauza producerii accidentelor – atingerea carcasei metalice a unui receptor, pusă accidental sub
tensiune la 220V prin atingerea ei de către conducta de fază, care asigură alimentarea receptorului, desfăcută
din şurubul de prindere sau dezizolată într-un alt punct (stare care nu produce deteriorări receptorului, dar
poate provoca accidente umane grave, mergând până la electrocutare, în cazul atingerii carcasei respective)
Metode de protecţie uzuale:
1. Legarea la nulul de protecţie

 Este utilizată când punctul neutru al reţelei electrice este legat la pământ
 Nulul de protecţie este o conductă de cupru, formată la cofret sau la tabloul general din nulul comun
şi care se leagă la pământ
 La nulul de protecţie se leagă toate părţile metalice care ar putea ajunge în mod accidental sub
tensiune
45
2. Legarea la pământ
 Este utilizată când punctul neutru al reţelei electrice este izolat faţă de pământ
 Toate părţile metalice care ar putea ajunge în mod accidental sub tensiune se leagă la pământ (adică la
priza de pământ)
 Legătura se realizează prin intermediul unei reţele generale de legare la pământ, executată aparent,
din bandă de oţel-zinc de 25x4mm 2, pe un contur închis sau deschis, având două sau mai multe
legături la pământ
 Ramificaţiile reprezintă legăturile de la părţile metalice la reţeaua generală de legare la pământ şi se
execută tot aparent, din bandă de oţel-zinc de 20x3mm2
Priza de pământ
 Este alcătuită din mai mulţi electrozi verticali (ţevi din OL-Zn de 2/2″ diametru şi 3m lungime),
plasaţi în sol, la adâncimea de îngheţ (mai mare de 0.8m), şi un electrod orizontal de legătură (bandă
de OL-Zn de 40x4mm2)
 Poate forma un contur închis în jurul construcţiei sau unul deschis
 Toate legăturile la priză se realizează prin intermediul unei piese de separaţie montată pe faţada
construcţiei sau în interiorul acesteia
 Actual, pentru economisirea oţelului, se utilizează ca prize de pământ armăturile din beton armat ale
fundaţiilor sau alte elemente metalice din sol care, parcurse de curent, nu au de suferit nici din punct
de vedere funcţional.
Observaţii:
1. Metodele de protecţie prin legare la nulul de protecţie şi la pământ sunt, fiecare dintre ele, suficiente
pentru evitarea pericolului de electrocutare, dar, pentru creşterea siguranţei, se recomandă utilizarea
ambelor metode, una ca metodă de bază (în funcţie de tipul reţelei de alimentare cu energie electrică)
şi cealaltă ca metodă suplimentară de protecţie, în acest caz fiind necesară o priză de pământ unică,
pentru legarea nulului de protecţie şi a reţelei generale de legare la pământ
46
2. Legarea la pământ se face pentru toate corpurile metalice ale tuturor elementelor ce pot fi atinse, în
mod normal izolate electric, dar care pot intra în mod accidental în contact cu curentul electric –
boilere, aragaze, cuptoare, maşini de spălat, frigidere, motoare, lampadare, tuburi fluorescente,
cadrele metalice ale uşilor, etc. Practic, se leagă la pământ:
 Aparatele unei instalaţii electrice (soclurile prizelor) şi conductoarele de protecţie (firul galben şi
verde) ale tuturor circuitelor electrice.
 Masa aparatelor de clasă I care au borna marcată
 Legăturile echipotenţiale principale ale clădirilor, adică elemente conductoare ca acoperişurile
metalice, conductele metalice de gaz, de apă sau de încălzire
 Legăturile echipotenţiale din camerele de baie, duşuri şi saune
3. Condiţii şi specificaţii pentru prizele de pământ:

 Priza de pământ trebuie să aibă o rezistenţă electrică determinată în funcţie de sensibilitatea
dispozitivului diferenţial al instalaţiei din clădire (de exemplu, pentru un disjunctor de branşament
diferenţial selectiv de 500mA, rezistenţa electrică maximă a prizei de pământ este de 100Ω). Această
rezistenţă electrică depinde de electrodul prizei de pământ, de forma acestuia şi de rezistivitatea
terenului, care variază în funcţie de adâncime, umiditate şi temperatură
 Prizele de pământ se stabilesc, de regulă, în fundaţiile clădirilor, în pivniţe, astfel încât să se afle în
locuri ferite de uscăciune şi îngheţ.
 Prizele de pământ trebuie să fie plasate la distanţă de orice fel de infiltrare care o supune la coroziune
şi nu trebuie să stea în apă
 Priza de pământ exterioară în buclă trebuie să fie îngropată la cel puţin 0.5m adâncime şi la cel puţin
1m distanţă de ziduri
 Utilizarea conductelor de apă, gaz sau încălzire termică drept prize de pământ este interzisă, iar
utilizarea conductelor de distribuţie a apei nu este autorizată de distribuitorii de apă potabilă
 Valoarea rezistenţei electrice a prizei de pământ se măsoară cu mijloace convenţionale, priza fiind
izolată de orice alt element conductor
Tipuri de prize de pământ:

 Prize simple de suprafaţă (orizontale) – realizate din benzi sau conductoare plasate orizontal, sub
formă de fâşii sau inel
 Prize orizontale – realizate ca nişte plase amplasate la mică adâncime
 Cabluri cu manta metalică neprotejată sau armături care se comportă ca o priză simplă orizontală
 Prize naturale – formate din părţile de structură conductoare conţinute în betonul fundaţiei şi care
asigură o suprafaţă mare de contact cu solul
 Prize tijă – constau din ţevi, bare care sunt instalate sau îngropate la o adâncime mai mare de 1m
(uzual între 3 şi 30m sau chiar mai mult)
Sistemele de montare a prizelor de pământ depind mai ales de mediul în care urmează a fi instalate:
 Sistemul triangular de electrozi (ţăruşi) – care utilizează cel mai puţin conductor
47
 Sistemul labă de gâscă – care ocupă o suprafaţă ceva mai mare decât primul, deoarece fiecare din
conductele orizontale are câte 8m
 Sistemul labă de gâscă îmbunătăţit – care permite găsirea solurilor de naturi diferite, pentru scăderea
rezistenţei
 Sistemul de electrozi aliniaţi – care este utilizat în cazul în care zonele de terasament (săpături) sunt
limitate
48
 Trebuie plasată o fereastră de vizitare, care să permită accesul la priza de pământ şi măsurarea
acesteia
 Interconectarea conductoarelor se face prin strângere, cu coliere din acelaşi material, prin sudare,
nituire sau lipire
Verificarea instalaţiei pentru priza de pământ depinde de nivelul protecţiei (de exemplu, se face la 2 ani,
pentru nivelul I şi la 4 ani pentru nivelul IV)
Montarea separatoarelor
Se va avea în vedere ca barele de legătură să fie îmbinate corect. Suprafeţele de contact trebuie
argintate sau cositorite, pentru că aparatele se manevrează rar, iar şuruburile de legătură trebuie bine strânse.
Şuruburile bornelor de legătură sunt prevăzute cu şaibe elastice, care să asigure menţinerea stării contactelor.
Se va verifica închiderea corectă a contactelor mobile – dacă toate cuţitele intră axial în furci, fără să
tragă furca într-o parte.
La montarea separatoarelor se va avea grijă ca aparatul să nu se poată deschide întâmplător, de la sine
sau din greşeală. Din acest motiv se va monta întotdeauna un dispozitiv de blocare în poziţia închis care să nu
poată fi îndepărtat decât în momentul când întreruptorul automat din aval este deschis.
Montarea întreruptoarelor pârghie
Pentru montarea întreruptoarelor pârghie cu manetă se vor efectua următoarele operaţii:

Se va trasa în spatele panoului locul destinat întreruptorului. Pe placa frontală a panoului, coaxial cu
pârghia de acţionare, se trasează locul destinat manetei de acţionare. Maneta se fixează oblligatoriu lateral
faţă de întreruptor, în dreptul pârghiei de acţionare.
Se decupează în panoul frontal locaşul pentru introducerea manetei de acţionare. Se fixează apoi
maneta cu cele 4 şuruburi. Se fixează întreruptorul pârghie şi se leagă tija manetei de acţionare de pârghia
întreruptorului. Poziţiei închis îi corespunde poziţia cu maneta în sus. Se fac legăturile la borne.
Se verifică funcţionarea aparatului în circuitul scos de sub tensiune, urmărindu-se deplasarea uşoară a
manetei şi a axului contactelor şi intrarea corectă a contactelor mobile în contactele fixe. În cazul
întreruptoarelor bi şi tripolare se verifică intrarea simultană a contactelor mobile în contactele fixe.
Se montează apoi camera de stingere şi capacul de protecţie. Este strict interzisă manevrarea
aparatelor fără camere de stingere şi capace de protecţie, deoarece se pot produce scurtcircuite între faze, care
duc la distrugerea aparatului.
Înainte de darea în exploatare se va unge cu vaselină neutră mecanismul, lagărele axului, furcile-lagăr
ale contactelor. Se vor unge cu un strat subţire şi capetelle contactelor mobile care intră în contactele fixe.
49
Montarea comutatoarelor cu came
Comutatoarele cu came tip K se utilizează în circuitele primare şi de comandă. Tipul C16 este utilizat
pentru pornirea motoarelor asincrone de maxim 7.5kW, C25 pentru instalaţii de iluminat, C40 pentru
instalaţii de forţă la tablouri de distribuţie, C63 pentru comutarea circuitelor de forţă.
Pentru montarea unui comutator K trebuie respectată succesiunea următoarelor operaţii:
 se verifică dacă comutatorul corespunde schemei electrice pe care vrem s-o realizăm
 se demontează butonul şi se îndepărtează placa frontală. Pentru demontarea plăcii frontale se va
proceda astfel
 La tipul C16 – se va scoate rozeta care fixează plăcile frontale (una transparentă şi una neagră)
 La tipurile C25, 40, 63 – se vor deşuruba cele două şuruburi care strâng inelul de fixare al plăcilor
frontale.
 Se fixează aparatul de panou cu ajutorul a patru şuruburi cu cap înecat. Strângerea şuruburilor de
fixare trebuie să se facă uniform pentru a evita spargerea plăcii frontale
 Se montează la loc plăcile frontale şi butonul în ordinea inversă demontării, având grijă să se aşeze
corect butonul
 Se realizează legăturile la borne urmărindu-se indicaţiile schemei electrice. Şuruburile bornelor vor fi
bine strânse
 Aparatul se poate monta pe panouri metalice sau din material izolant având o grosime de maximum
10mm
Montarea microîntreruptoarelor
Înainte de a se incepe montarea se vor verifica datele de catalog ale microîntreruptoarelor cu cele din
circuitul în care sunt montate. Se vor urmări:
 Spaţiul de montare disponibil
 Tensiunea nominală şi curentul nominal
 Forţa de acţionare, viteza de deplasare a organului de acţionare şi frecvenţa de acţionare
 Posibilităţile de legare la borne cu şurub sau cu lipitură
 Modul de fixare
 Mediul ambiant
La fixarea aparatului se vor folosi numai găurile prevăzute în acest scop, iar şuruburile se vor strânge
definitiv numai după verificarea organului de acţionare. Pentru că bornele sunt apropiate, foaia de polietilenă
dintre borne trebuie păstrată în bună stare pentru că le asigură distanţa de conturnare şi evită scurtcircuitarea
bornelor
Montarea contactoarelor
La montarea contactoarelor se va avea în vedere în primul rând poziţia de funcţionare prevăzută în

instrucţiunile de exploatare. Montarea aparatelor în alte poziţii, poate duce la ieşirea rapidă din funcţiune şi
necesitatea montării unor aparate noi.
Suportul pe care se montează contactoarele va fi astfel construit încât şocul de anclanşare al unuia să
nu influenţeze pe celelalte. Astfel, nu se va monta un contactor de 200A pe acelaşi suport cu o serie de
contactoare de 6A sau 10A.
Fixarea contactoarelor la locul de montare se va face numai cu şuruburile prevăzute. Nu se vor utiliza
şuruburi cu diametrul mai mic, pentru că în timpul funcţionării contactorul capătă joc şi vibrează şi nici nu se
vor utiliza şuruburi mai mari pentru că se va slăbi rezistenţa mecanică a postamentului. După montarea
aparatului, se vor face legăturile la bornele circuitului principal, la contactele auxiliare şi la bornele bobinei.
Reţeaua se va lega întotdeauna la bornele RST ale contactorului, iar receptorul la bornele ABC. Bornele
50
contactelor auxiliare sunt marcate cu cifre impare pentru contactele CNÎ şi cu cifre pare pentru CND.
Conductoarele se vor marca cu etichete metalice sau de hârtie plasate fie direct pe conductor, fie pe o piesă
auxiliară din cauciuc sau bachelită, astfel încât identificarea circuitelor să se facă uşor. Este foarte important
ca şuruburile bornelor să fie bine strânse încă de la montare, pentru că un contact imperfect poate fi foarte
greu detectat în timpul probelor sau exploatării. La montarea contactoarelor se vor verifica:
 Poziţia contactelor mobile faţă de cele fixe
 Mişcarea uşoară a echipajului mobil şi a contactelor mobile
 Funcţionarea corectă a CND şi CNÎ. Verificarea se va face cu tensiune redusă de alimentare (24V) de
la un transformator, folosind o lampă de control
 Existenţa şi integritatea camerelor de stingere
 Verificarea corespondenţei tensiunii nominale a bobinelor de acţionare cu tensiunea de alimentare.
După terminarea montării, se pun bobinele contactoarelor sub tensiune (fără tensiune în circuitul
principal) şi se verifică dacă nu au vibraţii sau fac zgomot.
Montarea limitatoarelor de curs pentru circuite secundare
Montarea aparatului se face cu ajutorul a patru şuruburi, pe o suprafaţă plană. Poziţia pe verticală a
aparatului se va stabili la montare în funcţie de înălţimea la care se află elementul de acţionare. Aceasta poate
determina şi poziţia de montare a pârghiei de acţionare a limitatorului. După montarea aparatului se va face o
verificare funcţională a acestuia cu capacul şi camerele de stingere demontate. Manevrând pârghia de
acţionare se va urmări sacadarea fermă a contactelor precum şi simultaneitatea deschiderii sau închiderii
acestora. După montarea aparatului se vor face legăturile electrice. În poziţia de 0 a pârghiei de acţionare
contactele vor fi normal închise. Aparatul este prevăzut cu o bornă exterioară şi una interioară de punere la
pământ, făcându-se în mod obligatoriu ambele legături. Nu este admisă funcţionarea aparatului fără capacul
superior şi cel inferior montate complet, cu numărul de şuruburi prevăzut.
Montarea siguranţelor fuzibile
Soclurile cu legături în spate se montează pe panouri izolante de marmură sau azbociment. Picioarele
soclului servesc atât la legarea conductoarelor cât şi la fixarea soclului pe panou. De aceea trebuie avut grijă
ca aceeaşi piuliţă să nu servească şi la strângerea piesei pe panou şi la aducerea curentului. Succesiunea
corectă a elementelor pe piciorul soclului cu legătură în spate este (pornind de la panou spre capăt): şaibă
plată din fier, inel de siguranţă, piuliţă de strângere din alamă, şaibă plată din alamă, conductor pentru
legătura electrică, şaibă plată din fier, inel de siguranţă, piuliţă de strângere din fier.
La montare se va avea în vedere ca conductoarele să aibă ochi în jurul bornei sau, în cazul secţiunilor
mari, papuc.
Soclurile cu legături în faţă sunt destinate a fi montate pe plăci metalice sau izolante, bare sau profile,
legăturile conductoarelor făcându-se pe faţa panoului. Elementele sunt prevăzute cu capace de protecţie
pentru a împiedica atingerea pieselor sub tensiune. Este necesar ca tubul de protecţie al conductoarelor să
intre până sub capacul de protecţie al elementului. Se vor strânge foarte bine conductoarele la bornele de
legătură pentru a se evita supraîncălzirea bornelor şi în acest fel influenţarea caracteristicii de fuziune a
patronului fuzibil.
Patroanele fuzibile se introduc cu ajutorul capacelor filetate în soclurile de siguranţă.
Montarea contactoarelor cu relee
Se montează şi se reglează ca şi contactoarele obişnuite.

Pentru a evita rămânerea sub tensiune a releelor, la bornele de intrare ale contactorului se leagă
reţeaua, iar releul termic se leagă între contactor şi motorul protejat.
51
Legarea contactorului la borne trebuie făcută cu atenţie din cauza influenţei pe care o poate avea un
conductor nestrâns asupra caracteristicii de declanşare a releului.
După montarea contactorului se verifică funcţionarea corectă a acestuia introducându-se tensiune
numai în circuitul de comandă. Se trece apoi la reglarea contactorului şi a releului. Reglajul releelor termice
în funcţie de curentul absorbit de motor este foarte important pentru că numai astfel se realizează efectiv
protecţia motoarelor.
Verificarea unui bun reglaj la protecţia motoarelor mici se realizează astfel:
 Se porneşte motorul la sarcina nominală sau maximă, lăsându-l să funcţioneze în acest regim timp de
un sfert de oră
 Cu motorul în plin mers se scoate o siguranţă din amonte întrerupându-se o fază
 Releul va trebui în cazul unui reglaj corect să declanşeze în maximum 2 minute.
 Dacă nu declanşează se va roti butonul de reglaj spre limita inferioară a scalei până când releul
declanşează
 Se montează siguranţa la loc şi se verifică dacă releul nu declanşează la pornirea motorului.
Pentru buna funcţionare a releelor trebuie ca în apropierea lor să nu fie montate surse de căldură
excesivă (cutii de rezistenţe, radiatoare, calorifere) sau mijloace de răcire forţată (ventilatoare). Releele
termice nu pot proteja motoarele lucrând într-un regim intermitent cu porniri şi opriri repetate decât până la
maximum
30 conectări/oră, deoarece la o frecvenţă mai mare de conectare curba de încălzire funcţie de timp a
motorului este foarte diferită de alura aceleiaşi curbe pentru releul termic. Pentru a reduce influenţa
temperaturii mediului ambiant, unele blocuri de relee termice sunt prevăzute cu compensator de temperatură.
Montarea întreruptoarelor automate
Aceste aparate sunt constituite în general dintr-o carcasă din material plastic cu capac din acelaşi
material şi în interiorul căreia se găsesc contactele, mecanismul şi declanşatoarele termice şi
electromagnetice.
Legăturile la borne trebuie făcute cu deosebită grijă, în special din cauza curenţilor de scurtcircuit
foarte intenşi, care în cazul unei legături slabe pot duce la smulgerea conductorului sau la topirea bornei şi
prin aceasta la distrugerea aparatului.
Aparatele cu carcasă izolantă sunt în execuţie debroşabilă, construcţie care permite înlocuirea rapidă a
unui aparat prin altul. La această execuţie contactele sunt de tip priză-fişă. Este foarte important ca aparatul
să fie bine introdus în soclu pentru că el are un blocaj care nu permite anclanşarea până când aparatul nu este
introdus în borne şi care pentru a evita formarea unui arc electric la borne, provoacă declanşarea aparatului în
cazul scoaterii din soclu. Blocarea acestui dispozitiv poate duce la defecte foarte mari în instalaţii.
În general pentru legarea conductoarelor la borne şi pentru verificarea reglajului nu este necesară
scoaterea capacului. Dacă acesta a fost scos este necesar să se monteze toate plăcuţele izolante cu care
aparatul este prevăzut, în special între faze. Manevrarea aparatelor se face cu ajutorul unei manete de
bachelită. În timpul montării şi exploatării trebuie să se evite lovirea manetei pentru a nu scoate aparatul din
funcţiune.
Se va controla corespondenţa între reglajul declanşatoarelor şi curentul receptorului protejat.
La aparatele prevăzute cu dispozitiv de acţionare la distanţă, se va controla la montare corespondenţa
tensiunii de comandă cu tensiunea reţelei de alimentare. Se va verifica funcţionarea dispozitivului de
comandă fără tensiune la contactele principale ale aparatului.
Întreruptoarele automate ISOL se fabrică pentru curenţi nominali de 100, 110, 250, 500, 630,
800A, curent alternativ şi continuu. Aparatul ISOL este format din următoarele părţi principale: soclul, cutia
cu declanşatoare termice şi electromagnetice, întreruptorul şi capacul. Aceste părţi sunt fixate între ele prin
şuruburi.
După scoaterea din ambalaj se va verifica integritatea aparatului şi starea de funcţionare. Se
manevrează maneta de anclanşare controlându-se funcţionarea mecanismului şi poziţia contactelor în funcţie
52
de poziţia manetei. Se manevrează paleta de acţionare a releelor controlându-se dacă acestea provoacă
anclanşarea aparatului. Se verifică funcţionarea corectă a declanşatorului de tensiune nulă sau a
declanşatorului de curent. Se verifică poziţia contactelor auxiliare în funcţie de poziţia manetei de acţionare.
Aparatul se poate monta ca atare, în cutia sa de bachelită în încăperi uscate, cu praf puţin. Pentru a fi
utilizat în medii cu praf şi umezeală se introduce în cutii metalice sau pe panouri.
Întreruptoarele automate OTOMAX
Sunt formate din: borne fixe 1, soclu fix pentru execuţie debroşabilă 2, contacte fixe 3 ale soclului,
contacte mobile tip rolă 4 ale întreruptorului care intră peste contactele soclului, contactele principale fixe 5,
contactele principale mobile 6, contactele de rupere fixe 7, contactele de rupere mobile 8, cameră de stingere
9 cu plăcuţe metalice şi reţea izolantă, declanşatoare de curent 10, declanşator de tensiune nulă 11,
declanşator la impuls de tensiune12, mecanism de acţionare 13, manetă de armare a resorturilor 14, resorturi
de anclanşare şi declanşare 15, motorul de armare al resorturilor 16, cadrul de tablă al aparatului 17, paravane
izolante 18, contacte auxiliare 19, conector pentru contactele auxiliare 20.
La montare este recomandat, ca înainte de punerea în funcţiune să se curăţe aparatul de praf cu o

pensulă moale, iar contactele să se şteargă cu benzină uşoară. Înaintea montării camerelor de stingere se va
verifica funcţionarea mecanică,
armându-se resorturile de anclanşare şi provocând succesiv anclanşarea şi declanşarea aparatului prin
butoanele de pe panoul din faţă. Dacă aparatul este prevăzut cu declanşator de tensiune nulă, acesta trebuie
menţinut cu clapeta mobilă apăsată pe miezul fix.
În poziţia închis a întreruptorului se va verifica deschiderea între contactele de rupere.
Se verifică prin apăsare pe pârghia pe care acţionează releul de supracurent că aparatul declanşează.
Aparatul în execuţie fixă se montează pe un cadru cu ajutorul a patru buloane care trec prin găurile
prevăzute pe cadrul aparatului. La aparatul în execuţie debroşabilă se fixează întâi baza şi ghidajele
orizontale cu patru şuruburi.
Legăturile la borne se vor executa cu bare care trebuie bine fixate pentru a evita deformările, datorită
forţelor electrodinamice ce apar la curenţi de scurtcircuit. Barele conductoare trebuie foarte bine curăţate în
regiunea contactului cu borna aparatului.
Montarea aparatelor de pornire şi reglare
Controlerele şi reostatele sunt aparate care se utilizează la pornirea motoarelor de curent continuu sau
asincrone cu inele colectoare şi la reglarea vitezei acestora.
53
La montare şi în exploatare piesele reostatului trebuie să se curăţe de praf, murdărie şi eventual urme
de coroziune. Suprafeţele de pe care s-a deteriorat vopseaua sau lacul vor fi remediate. După terminarea
montajului sau după o păstrare îndelungată se vor executa următoarele operaţii:
 Se decuvează aparatul
 Se verifică dacă suprafaţa de lucru a ploturilor este curată
 Se verifică dacă periile au poziţie corectă pe ploturi
 Se verifică lipsa scurtcircuitelor între spire şi între elementele rezistenţei
 Se curăţă reostatul cu aer comprimat
 Se măsoară rezistenţa de izolaţie a aparatului faţă de masă cu un megohmmetru
 Se verifică dacă datele indicate pe eticheta de fabricaţie corespund cu motorul şi cu tensiunea reţelei
 Se roteşte roata de manevră în cele două sensuri şi se verifică dacă periile se deplasează corect pe
ploturi
 Se aduce roata de manevră pe poziţia de zero şi se măsoară rezistenţa fiecărei faze
 Se încuvează aparatul
 Se fac legăturile la cele două cutii de borne
 Se face legătura la pământ a bornei de pământ a aparatului
 Se asigură conexiunile pentru a împiedica desfacerea sau slăbirea lor în timpul funcţionării
 Dimensiunile cablurilor sau conductoarelor de legătură se vor alege pentru curentul respectiv
 Se toarnă ulei până la atingerea nivelului corespunzător
În vederea realizării unei porniri de probă se va verifica starea de funcţionare a mecanismului şi

rotirea uşoară a axului motorului, învârtind de cuplă sau roata de curea. Se verifică dacă reostatul este pe
poziţia 0. După aceste verificări poate avea loc pornirea de probă. Se închide întreruptorul automat de
protecţie a motorului şi se roteşte roata de manevră a reostatului de la stânga la dreapta din poziţia de zero în
poziţia de mers, fără a rămâne în poziţiile intermediare mai mult de 1-2 secunde.
Dacă motorul nu porneşte după rotirea roţii de manevră cu 2-3 poziţii, se aduce pe zero şi se verifică
echipamentul şi încărcarea mecanismului antrenat.
După câteva porniri de probă se poate trece la exploatarea echipamentului respectiv.
Controlerele pentru motoarele de macara se vor verifica electric înainte de montare:

 Se va controla ca tensiunea şi curentul rotoric de pe eticheta rezistenţei să corespundă cu cele de pe
eticheta motorului
 Se va verifica izolaţia dintre piesele conductoare şi masa aparatului, atât la rezistenţă cât şi la
controler. La controler se va verifica izolaţia între diferitele faze ale dispozitivului de inversare de
sens al motorului şi între acestea şi dispozitivul de scurtcircuitare al rezistenţelor
 Se va verifica valoarea rezistenţei electrice
 Controlerul va fi verificat din punct de vedere al comutaţiei pe fiecare poziţie, rola dispozitivului de
piedică găsindu-se pe fundul dintelui respectiv al roţii de piedică, periile trebuie să calce pe sectoare
Montajul se va face conform schemei de montare a macaralei. Atât periile controlerului cât şi bornele
rezistenţei fiind însemnate cu literele corespunzătoare schemelor pentru a uşura executarea conexiunilor. Se
vor conecta conductoarele de legare la pământ la bornele respective ale rezistenţei şi controlerului.
54
Bibliografie:
1. D. Simulescu, M. Huhulescu, V. Caisin, I.Calin, Aparate de joasa tensiune, montare , intretinere,

exploatare, Editura Tehnica, Bucuresti,1971
2. N. Mirea, C. Negus, Instalatii electrice industriale, manual pentru licee industriale, Editura Didactica
si Pedagogica, Bucuresti, 1981
3. S. Hilohi, D. Ghinea, N. Bichir, Elemente de comanda si control pentru actionari si siteme de
reglare automata, manual pentru clasele a XI-a si a XII-a, licee tehnologice, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 2002
4. R. Dromereschi, V. Gavril, L. Ionescu, Instalatii electrice, Editura MAST, Bucuresti, 2007
55

Modulul 1 - Montarea Si Utilizarea Aparatelor Electrice de Joasa Tensiune

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul 1 - Montarea Si Utilizarea Aparatelor Electrice de Joasa Tensiune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Centrul de Formare si Evaluare Profesionala TensiuF.E.G.

“Education” Electrician Exploatare Medie si Joasa Tensiune

Aparatele electrice sunt ansambluri de dispozitive electrotehnice şi mecanice destinate modificării,

Clasificarea aparatelor electrice.

Mărimi nominale ale aparatelor electrice

Elemente componente ale aparatelor electrice

1. Contacte electrice şi legături de contact

Termobimetalele sunt utilizate în construcţia aparatelor electrice pentru protecţia la suprasarcină a

Metode de stingere a arcului electric:

Dispozitive de suflaj magnetic

Camerele de stingere pot fi:

Camere de stingere largi

Camere de stingere înguste cu fantă

Camere de stingere cu grătar (camere deion)

Stingerea arcului de curent continuu

Izolatoarele servesc la susţinerea mecanică şi izolarea căilor de curent.

8. Mecanisme de acţionare şi de zăvorâre

Tipuri de aparate electrice

A. Aparate electrice de comandă acţionate manual

1.1 Întreruptoarele cu pîrghie

1.2 Întreruptoare şi comutatoare cu camă

Pe fiecare etaj sunt câte două cai de curent.

1.4 Întreruptoare de sarcină

1.5 Întreruptoare cu siguranţe

Combină cele două funcţiuni într-o unitate constructivă.

1.6 Prize şi fişe industriale

2. Aparate pentru acţionarea maşinilor electrice

2.2 Inversoare de sens

2.3 Comutatoare de număr de poli

2.4 Autotransformatoare de pornire

2.5 Reostate de pornire şi de reglare

2.7 Reostatele de excitaţie

3.2 Blocuri multiprize, cuple şi prelungitoare

3.3 Aparate de conectare

Cele mai utilizate comutatoare sunt comutatoarele de capăt şi comutatoarele cruce.

Întreruptoarele moderne conţin componente electronice care permit temporizări, comanda de la

4. Aparate electrice pentru protecţie

4.1 Siguranţe fuzibile

- Siguranţele cu filet – utilizate în instalaţiile casnice, semiindustriale şi industriale pentru protecţia

În exploatarea siguranţelor fuzibile trebuie să se respecte câteva reguli:

Curentul care încălzeşte

B. Aparate electrice de comandă acţionate automat

Contactorul este un aparat de comutaţie cu acţionare mecanică, electromagnetică sau pneumatică, cu o

Contactoare fără relee

Elemente componente ale unui contactor cu mişcare de translaţie:

Elementele componente ale unui contactor se pot grupa în trei categorii:

Mărimile caracteristice ale unui contactor:

Tipuri constructive de contactoare:

Principiul de funcţionare a contactoarelor statice de curent alternativ:

Montajul în punte Graetz

Blocurile funcţionale ale unui contactor static de c.a.

Clasificarea întreruptoarelor automate:

Avantajele utilizării întreruptoarelor automate:

Întreruptorul – realizează protecţia la scurtcircuit şi deconectarea manuală a motorului pentru operaţii de

3. Aparate auxiliare pentru acţionări industriale şi automatizări

Butoane de comandă, chei de comandă, lămpi de semnalizare

Întreruptoare de sfârşit de cursă

Limitatoarele de cursă se utilizează la ascensoare, poduri rulante, maşini-unelte, conveiere, aplicaţii

În afară de întreruperea precisă a circuitului, microîntreruptoarele se mai caracterizează prin:

Instalaţii prefabricate de joasă tensiune

Montarea şi reglarea aparatelor electrice

Montarea corectă a aparatelor electrice, respectând instrucţiunile de montare şi exploatare, precum şi

Verificarea aparatelor înainte de montare

În timpul efectuării montării este necesar să fie respectate următoarele reguli: