Echipamente electrice. Definiţie. Clasificare. Solicitări.

Un sistem electroenergetic se compune din:

- surse sau centrale electrice de tip termo, hidro, nucleare;
- staţii de transformare (de joasă şi înaltă tensiune);
- linii de transport a energiei electrice (linii aeriene sau cabluri);
- staţii de distribuţie a energiei electrice;
- consumatori.
Definiţie
Echipamentul electric este dispozitiv electromecanic având funcţia de
comutaţie, protecţie sau comanda a circuitelor şi instalaţiilor electrice.
CLASIFICAREA ECHIPAMENTELOR ELECTRICE
a)Din punct de vedere al rolului funcţional
1. Echipamente de comutaţie
 Echipamente de comutaţie care servesc la conectarea şi deconectarea
circuitelor electrice.
 Echipamente de comutaţie a circuitelor aflate sub tensiune şi neparcurse de
curent (separatoarele).
 Echipamente de comutaţie a circuitelor parcurse de curenţi cel mult egali cu
curentul nominal (separatoarele de sarcină, întreruptoarele pachet,
controlerele).
 Echipamente destinate unui număr mare de cicluri conectări-deconectări de
circuite parcurse de curenţi cel mult egali cu curentul nominal şi a unui număr
limitat de comutaţii la suprasarcină (7...10)  I n (ex. contactoarele).
 Echipamente de comutaţie a circuitelor în regim normal şi de avarie
(întreruptoarele).
 Echipamente pentru deconectarea circuitelor în regim de suprasarcină şi
scurtcircuit (siguranţele fuzibile).
 Echipamente limitatoare destinate reducerii curenţilor de sarcină (rezistenţele,
reostatele) sau de scurtcircuit (bobinele de reactanţă, reactoarele comandate).
2.Echipamente pentru alimentarea circuitelor de măsură şi protecţie
(transformatoarele de măsură).
3.Echipamente de control a mărimilor electrice şi neelectrice (releele,
traductoarele).
4.Echipamente de reglaj (regulatoarele de tensiune etc).
5.Echipamente de comandă : electromagneţii, electrovalvele, cuplajele
electromagnetice, servomecanismele
6. Echipamente de stabilizare şi amplificare.
7. Echipament complex în carcasă metalică ce cuprinde circuite de comutaţie
primară şi de comandă (celule electrice prefabricate, instalaţii capsulate de
înaltă tensiune).
b) După felul curentului electric:
 de curent continuu;
 de curent alternativ.
 c) După numărul de poli:
 monopolare;
 multipolare.
d) După valoarea tensiunii de serviciu:
 de joasă tensiune:
 în curent alternativ: U n  1000V
 în curent continuu: U n  1200V
 de înaltă tensiune:
 în curent alternativ: U n 1000V
 în curent continuu: U n  1200V
 medie tensiune  32kV ;
 înaltă tensiune  65kV ;
 foarte înaltă tensiune  220kV ;
 ultra înaltă tensiune  750kV .
e) Din punct de vedere a intervenţiei personalului de exploatare:
 automat :starea închis-deschis a echipamentului nu depinde de
operator,ci de starea normală sau anormală a circuitului (echipamentele
de comutaţie sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie);
 neautoma:starea închis-deschis a echipamentului depinde de
intervenţia operatorului.
f) Din punct de vedere al gradului de protecţie faţă de mediu ambiant:
 echipamente în construcţie deschisă;
 echipamente în construcţie închisă;
 echipamente în construcţie antideflagrantă (Exd).
 echipamente în construcţie siguranţă mărită (Exe).
g) Din punct de vedere a valorii curentului nominal:
 echipamente în construcţie uşoară I n  1250 A ;
 echipamente în construcţie grea I n  1250 A .
PARAMETRII NOMINALI AI ECHIPAMENTELOR ELECTRICE
Un echipament electric poate fi caracterizat prin parametrii:
1.TENSIUNEA NOMINALĂ U n kV  reprezintă cea mai mare valoare
efectiva din şirul valorilor nominale standardizate pentru care a fost dimensionată
izolaţia aparatului pentru a funcţiona pe întreaga durată de viaţă fără evenimente de
natură dielectrică. Tensiunea nominala a echipamentului a fost adoptată ca fiind
valoarea tensiunii maxime a reţelei în care se montează.
U max retea  U n echipament
Tabelul 1 Şirul tensiunilor nominale standardizate
Un reteakV  3 6 10 20 35 60 110 220 400

U n echipament kV  3.6 7.2 12 24 42 72.5 123 245 420

 2.CURENTUL NOMINAL I n [ A] este cel mai mare curent din şirul
valorilor nominale standardizate, pentru care a fost dimensionată calea de curent în
regim de lungă durată, fără a se depăşi temperatura maximă admisibilă
corespunzătoare unui anumit material.
3.STABILITATEA TERMICĂ este capacitatea aparatului de a face faţă
efectelor termice ale curentului de scurtcircuit. Măsura stabilităţii termice este
curentul limită termic I lt [kAef ] , definit ca cel mai mare curent de scurtcircuit în
valoare efectivă pe care îl poate suporta o cale de curent un timp dat (1..5 sec), fără
a depăşi limitele admisibile de temperatură în regim de scurtcircuit. Durata
standardizată este1 s.
Solicitarea termică depinde de variaţia în timp a curentului de scurtcircuit,
amplitudinea şi durata acestuia. Evaluarea solicitarii termice este dată de valoarea
medie termică reală a curentului de scurtcircuit.
4. STABILITATEA DINAMICĂ este capacitatea aparatului de a face faţă
efectelor electrodinamice ale curentului de scurtcircuit. Măsura stabilităţii dinamice
este curentul limită dinamic ied kAmax  - cel mai mare curent de scurtcircuit în
valoare instantanee pe care o cale de curent îl suportă fără a se depăşi eforturile
unitare admisibile corespunzătoare unui anumit tip de material şi solicitare mecanică
şi fără sudarea contactelor.
5. CAPACITATEA DE COMUTAŢIE are două aspecte: capacitatea de
închidere (de conectare) şi capacitatea de deschidere (deconectare sau rupere).
6. CAPACITATEA DE RUPERE se exprimă prin curentul de rupere I r la o
tensiune dată, în condiţii de funcţionare prescrise, la frecvenţă şi factor de putere dat
(respectiv constanta electromgnetică  ). La înaltă tensiune factorul de putere nu se
precizează, fiind foarte mic.
7. CURENTUL DE RUPERE NOMINAL I rn este cel mai mare curent de
scurtcircuit în valoare eficace, măsurat în momentul separării contactelor, la tensiunea
nominală. Curentul de rupere al unui echipament depinde de tensiunea de serviciu,
puterea de rupere din circuit fiind constantă.
S r  3  U funct  I r
8. CURENTUL LIMITĂ DE RUPERE I r lim este curentul de rupere maxim
la tensiunea de serviciu minimă U min .
9. CURENTUL CRITIC DE RUPERE I r critic curentul de rupere pe care un
întreruptor îl întrerupe cel mai greu (durata arcului electric este maximă). Aceasta se
datorează faptului că unele dispozitive folosesc pentru stingerea arcului electric chiar
efectele energetice ale curentului de scurtcircuit (suflaj magnetic, autosuflaj).
10. CAPACITATEA DE CONECTARE este curentul maxim, în valoare de
vârf, pe care îl poate stabili aparatul la o tensiune şi frecvenţă dată.
11.DURATA RELATIVĂ DE CONECTARE caracterizează funcţionarea în
regim intermitent şi se exprimă cu relaţia :
 te
DC  100 %
te  t p .
unde t l este timpul de lucru sau funcţioanare, t p este timpul de pauză, tl  t p  t c
fiind durata ciclului. Cu referire la durata relativă de funcţionare se defineşte curentul
echivalent termic I ech , în două situaţii:
I ech  I functionare  t p  t e I e1 
I ech  I functionare  t p  t e I e2 
Valorile standardizate ale duratei de conectare DC % sunt : 25; 40; 60; 80; 100.
12. FRECVENŢA DE CONECTARE f c [c / h] - numărul de conectări într-o oră.

SOLICITĂRILE ECHIPAMENTELOR ELECTRICE

Solicitările sunt efectul curenţilor de scurtcircuit sau supratensiunilor ce pot să
apără în cazul deteriorării echipamentelor electrice sau a unor manevre greşite.
În caz de avarie, releele sesizează creşterea valorii curentului şi dau comanda
deschiderii întreruptorului. La separarea contactelor apare arcul electric; după
stingerea arcului electric între contactele echipamentului se restabileşte tensiunea
sursei, printr-un proces tranzitoriu şi apare tensiunea tranzitorie de restabilire.
Din momentul apariţiei curentului de scurtcircuit până la deconectarea
circuitului apar solicitări ale căilor de curent şi echipamentelor electrice, produse de
valorile mari ale curentului respectiv tensiunii.
Solicitările pot fi :
a) solicitări produse de curenţi :
 solicitări termice proporţionale cu  i2;
 solicitări electrodinamice- proporţionale cu  i2;
b) solicitări produse de supratensiuni:
 solicitări dielectrice (strapungerea , conturnarea)
c)solicitări produse de mediu ambiant
Solicitări electrodinamice
Curentul de scurtcircuit provoacă forţe electrodinamice ce acţionează asupra
căilor de curent, evaluate cu formula:
F  c  i y2 ,
i y fiind valoarea curentului de şoc la scurtcircuit. Aceste forţe dau naştere unor
solicitări mecanice caracterizate prin valori periculoase ale eforturilor specifice, ce pot
deforma sau rupe căile de curent.
Solicitările termice
3.STABILITATEA TERMICĂ este capacitatea aparatului de a face faţă
efectelor termice ale curentului de scurtcircuit. Măsura stabilităţii termice este
curentul limită termic I lt [kAef ] , definit ca cel mai mare curent de scurtcircuit în
valoare efectivă pe care îl poate suporta o cale de curent un timp dat (1..5 sec), fără
a depăşi limitele admisibile de temperatură în regim de scurtcircuit. Durata
standardizată este1 s.
 Curenţii de scurtcircuit produc încălziri excesive ale căilor de curent şi ale
zonelor de contact. Alte solicitări termice apar datorită prezenţei arcului electric, în
coloana căruia apar temperaturi de 10000-12000 K. Aceste temperaturi determină
topirea şi vaporizarea contactelor precum şi carbonizarea materialelor izolante.
În funcţie de stabilitatea termică, materialele electroizolante se împart în
clase de izolaţie, aşa cum este prezentat în tabelul 1.
Tabelul 1 Clasificarea materialelor în funcţie de stabilitatea termică
Clasa de Temperatura Tipuri de materiale
izolaţie maximă
admisibilă [oC]
Y 90 Materiale solide organice (bumbac, hârtie,
celuloză, polietilenă, polistiren etc)
A 105 Materiale solide organice imprenate cu lacuri
bachelitice, melaminice etc.
E 120 Emailuri, mase plastice cu umplutură
organică, stratificate pe bază de hârtie şi
ţesături etc.
B 130 Materiale organice pe bază de mică, sticlă,
impregnate cu lacuri pe bază de răşini
naturale, lacuri oleobituminoase, mase
plastice cu umplutură anorganică etc
F 155 Materialele din clasa B dar cu lianţi din
răşini cu proprietăţi mai bune: steclotextolitul,
micanita
H 180 Materiale pe bază de sticlă, mică dar cu lianţi
din răşini siliconice, elastomeri siliconici etc.
C 180 Materiale anorganice fără lianţi mica,
ceramica, porţelanul, teflonul etc.

Solicitările echipamentelor supuse factorilor ambientali

Mediul ambiant influenţează comportarea echipamentelor electrice, în special a
celor de înaltă tensiune, prin intermediul factorilor:
 Temperatura şi variaţia în timp a acesteia.
 Presiunea atmosferică.
 Precipitaţiile, de ex. ploaia, roua, zăpada.
 Ceaţa.
 Gheaţa, chiciura
 Vântul, furtunile.
 Radiaţiile solare.
 Poluarea şi contaminarea suprafeţelor.
 Vibraţiile, scuturăturile.
 Factorii microbiologici, microorganismele, mucegaiurile.
Contaminarea izolaţiei sub acţiunea factorilor atmosferici poluanţi
 Gradul de contaminare al izolaţiei externe a echipamentelor electrice
depinde de caracteristicile zonei de funcţionare şi distanţa faţă de sursa de
poluare. Poluarea se manifestă prin prezenţa în aer a unor substanţe nocive ionizate
sau neionizate, în concentraţii care pot conduce la periclitarea funcţionării
echipamentelor. Gradul de poluare al zonei depinde de:
1. caracterul sursei de poluare (agenţi solubili sau insolubili în apă, pelicule
aderente sau neaderente pe suprafaţa izolatoarelor etc.) şi
2. intensitatea poluării care depinde de direcţia vântului, configuraţia terenului,
ceaţa, roua, burniţa, zăpada etc. Ploaia este un element pozitiv, conducând la
curăţirea suprafeţelor contaminate.
3. Poluarea suprafeţelor izolante poate fi:
 poluare granulară care constă din depunerea de particule solide organice sau
anorganice, influenţată direct de viteza şi direcţia vântului;
 poluare electrolitică ce constă în formarea pe suprafeţele izolante a unor electroliţi
cu umiditatea din atmosferă
În acest context proiectarea izolaţiei se va realiza prin intermediul liniei de fugă
specifică, reglementată pe baza gradelor de poluare a zonelor de amplasament al
echipamentelor.

Lungimea specifică minimă a liniei de fugă cm/kV

Instalaţii electrice exterioare de Instalaţii electrice exterioare de
Gradul 100...400kV cu neutrul legat la 3...35kV cu neutrul izolat sau tratat
de pământ
poluare Pentru
al echipamentul Pentru izolaţia Echipamentul LEA şi bare
zonei electric al LEA şi barelor din staţii colectoare
staţiilor de colectoare
transformare
I 1,55 1,55 1,7 1,7
II 1,8 2,0 1,9 2,6
III 2,2 2,7 2,7 3,5
IV 3,2 3.6 3,4 4,0

Linia de fugă a izolaţiei echipamentului este distanţa minimă măsurată pe

suprafaţa curbilinie a izolaţiei externe între părţile metalice aflate la potenţiale
diferite. Linia de fugă specifică este raportul dintre lungimea totală a liniei de fugă a
izolatorului şi tensiunea maximă de serviciu.