Sunteți pe pagina 1din 56

14 Instalaţii de protecţie

împotriva şocurilor electrice


14.1 Aspecte generale
Instalaţiile sau echipamentele electrice nu prezintă un pericol de exploatare,
atâta timp cât curentul electric circulă prin conductoare izolate faţă de pământ şi
desigur sunt respectate şi aplicate normele şi regulile de protecţia muncii.
Probabilitatea unor pericole apare atunci când, într-o instalaţie sau un echipament
electric iau naştere curenţi electrici de scurgere, care circulă pe alte căi decât cele
prestabilite.
Intensitatea curenţilor electrici de scurgere şi, în consecinţă, gradul de pericol
depinde de starea izolaţiei sau echipamentului, nivelul tensiunii din instalaţie şi ca-
racteristicile circuitului nou realizat.
Continuitatea şi siguranţa în funcţionare, sub aspectul asigurării protecţiei per-
sonalului, se realizează printr-un complex de măsuri ce vizează, atât concepţia, cât
şi exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor. În acest sens, au fost redactate stan -
darde, normative şi norme [14.1  14.9] pentru asigurarea măsurilor de securitate a
muncii în exploatarea instalaţiilor, echipamentelor şi utilajelor alimentate de la
reţelele electrice publice sau industriale. În general, cele mai multe accidente prin
şoc electric apar în reţelele de joasă tensiune, la care, tensiunea între fiecare fază şi
pământ, în regim normal de funcţionare, nu depăşeşte 250 V (400 V între fazele
reţelei electrice trifazate).

14.1.1 Efectele trecerii curentului electric prin corpul uman

Celula şi organismul uman în ansamblu se comportă, într-un câmp electro-


magnetic, ca un conductor şi, în acelaşi timp, ca un generator de tensiuni electro-
motoare. Interacţiunea dintre câmpul electromagnetic şi organismele vii se produce
prin intermediul celulei, ca unitate morfologică şi genetică, reprezentând cel mai
simplu sistem viu [14.7].
Curentul electric, care parcurge corpul omenesc determină o reacţie specifică
a organismului, în funcţie de intensitatea acestuia. Astfel, la un curent electric alter-
nativ, cu o valoare de 1 mA, apar contracţii musculare şi o senzaţie neplăcută, la 20
mA contracţia este dureroasă şi spasmodică, iar la 50 mA curentul electric devine
periculos, putând provoca moartea prin oprirea activităţi inimii sau prin suspenda-
rea activităţii centrului respirator [14.10]. Considerând că rezistenţa electrică a
organismului uman, respectiv a pielii, este de ordinul a 1000 , rezultă că, aplicând
teorema conducţiei (Ohm), o tensiune mai mare de 50 V devine periculoasă.
542 Consumatori de energie electrică

Aşa cum se cunoaşte, acţiunea diverşilor factori de mediu este percepută de


organismul viu prin sistemele senzitive şi senzoriale. Implicaţiile fenomenelor
electromagnetice în funcţiile organismului viu nu intră, în majoritatea lor, în mod
direct, în sfera percepţiei senzoriale.
Trecerea curentului electric prin corpul uman este însoţită de fenomene ale
căror efecte se manifestă sub forme multiple şi conexe. Efectele curentului electric
[14.11] pot fi:
 termice, manifestate prin arsuri;
 mecanice, manifestate prin ruperea ţesuturilor şi lezarea vaselor;
 chimice, prin electroliza sângelui;
 biologice, prin alterarea proceselor metabolice caracteristice materiei vii.
Sensibilitatea omului faţă de curentul electric diferă de la un individ la altul.
S-a constatat experimental că femeile şi copii sunt mai sensibili faţă de curentul
electric. Intensitatea de prag pentru aceste categorii de persoane este mai mică cu
30% în raport cu intensitatea de prag specifică pentru bărbaţi. Senzaţia, în funcţie
de intensitatea curentului electric, variază de la simpla percepţie, reprezentând
intensitatea de prag, până la încetarea respiraţiei sau a funcţiilor inimii pentru
intensitatea ce depăşeşte valoarea limită suportabilă.
Fenomenele care apar în organism, ca urmare a trecerii curentului electric,
reprezentate prin tulburări cardiace şi ale sistemului nervos, definesc noţiunea de
şoc electric sau electrocutare (în concepţia actuală, electrocutarea este un şoc
electric fatal). Sub acţiunea curentului electric se produc contracţii şi destinderi
foarte rapide şi dezordonate ale muşchiului inimii, situaţie în care funcţionarea
inimii este denumită fibrilaţie.
Omul se comportă ca un sistem de reglare închis, în care componentele prin-
cipale sunt inima şi aparatul respirator, care îşi asigură funcţionarea, în aşa fel încât
cedarea unei componente înseamnă distrugerea întregului organism. Muşchii care
participă la producerea respiraţiei se contractă puternic provocând sufocarea,
simptom caracteristic electrocutării.
Formele de manifestare a fenomenelor determinate de trecerea curentului
electric prin organism depind de frecvenţa şi de natura curentului. Curenţii electrici
alternativi de joasă frecvenţă produc senzaţii dureroase, contracţii musculare pre-
lungite şi în final convulsii. În acest sens, curentul electric alternativ de joasă frec-
venţă este mai periculos pentru organism decât curentul electric continuu deoarece
acesta trece prin corpul uman fără a produce convulsii.
Tensiunea alternativă determină tulburări cardiace şi respiratorii chiar la valori
de 70 V spre deosebire de tensiunea continuă pentru care aceste fenomene apar la
valori de 120  140 V. Frecvenţa cea mai periculoasă pentru organismul uman este
cuprinsă între 35 şi 100 Hz. Faptul că nu orice excitaţie electrică provoacă fibrilaţia
inimii se datorează sensibilităţii diferenţiate a acesteia în diferite stări de contracţie.
Inima este deosebit de sensibilă atunci când se găseşte într-o stare de relaxare, între
o contractare şi dilatarea care îi urmează. În instalaţiile electrice de joasă tensiune,
cel puţin 2/3 din electrocutările produse au avut drept cauză primară a morţii
fibrilaţia inimii.
Un alt tip de accident datorat curentului electric se referă la apariţia unor leziuni
locale, denumite traumatisme electrice, ca de pildă arsurile electrice şi metalizarea
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 543

pielii, provocate de arcurile electrice. Arsurile apar, în general, datorită căldurii


mari dezvoltate de arcul electric, iar metalizarea pielii se produce datorită
pătrunderii în tegument a stropilor din metal topit.

14.1.2 Modelarea corpului uman ca element de circuit electric

În timp ce conductoarele obişnuite pot fi bine definite şi caracterizate din


punct de vedere fizic, conductorul electrobiologic neomogen [14.10, 14.21, 14.23]
cum se poate defini corpul uman şi, în general, orice organism viu, este caracterizat
printr-o structură complexă, ceea ce determină o conductibilitate diferită a părţilor
sale constituente: pielea, oasele, ţesuturile, muşchii şi sângele. Valoarea şi caracte-
rul rezistenţei electrice (liniar sau neliniar) ale unui asemenea conductor depind, nu
numai de proprietăţile fizice, aşa cum este cazul materialelor sau al obiectelor, ci şi
de reacţiile şi procesele biofizice şi biochimice, foarte complicate, care au loc în
fiinţele vii.
Organismul uman are o rezistenţă electrică dată de rezistenţa electrică pielii şi
rezistenţa electrică a ţesuturilor profunde. Rezistenţa ansamblului, măsurată între
doi electrozi este de până la 105 , atunci când contactele sunt făcute pe o piele
îngroşată şi uscată; este de 2000 6000  în condiţii obişnuite şi scade sub 1000 
dacă contactul se face prin pielea umedă. Rezistenţa electrică totală a corpului
uman, considerând că stratul de piele este intact, depinde, aproape în întregime, de
rezistenţa electrică a acestui strat.
Măsurătorile arată că rezistenţa electrică a pielii se modifică în cursul celor 24
ore ale unei zile. Aceasta scade brusc atunci când pielea se umezeşte, de exemplu,
la emoţii. Rezistenţa electrică a pielii Rp poate fi exprimată aproximativ prin relaţia:
ρ d
Rp  (14.1)
S ,
în care  este rezistivitatea pielii corespunzătoare suprafeţei de contact; d –
grosimea pielii; S – aria suprafaţei de contact.
Valorile  şi d pot fi extrem de variate nu numai pentru persoane diferite, dar
chiar şi la aceeaşi persoană. Ele pot să se modifice în limite largi, în raport cu locul
aplicării contactului.
Impedanţa conductorului electrobiologic nu este pur rezistivă şi nici constantă.
Aceasta face ca variaţia curentului electric în funcţie de tensiune să nu fie liniară.
Din oscilogramele şi măsurătorile efectuate s-a constatat şi un defazaj între
curentul electric care circulă prin corp şi tensiunea aplicată. Procesul are loc identic
cu cel al trecerii curentului electric printr-o soluţie apoasă. Câmpul electric diso -
ciază moleculele substanţei dizolvate în apă, ionii pozitivi formaţi se îndreaptă spre
polul negativ, iar ionii negativi către cel pozitiv, transportând astfel sarcinile
electrice prin soluţie. Fenomenul polarizării observat în soluţii se constată şi la
organismele vii.
Trecerea curentului electric în organismele vii se complică datorită diferenţei
ce există între celule, din punct de vedere al compoziţiei chimice şi al concentraţiei
soluţiilor. Astfel, când unui ţesut viu i se aplică o tensiune continuă se observă, la
fel ca în soluţii, o scădere treptată a intensităţii curentului electric care tinde spre o
anumită limită.
544 Consumatori de energie electrică

Tensiunea electromotoare de polarizare care ia naştere este de semn contrar


tensiunii aplicate şi creşte cu timpul, limitând valoarea curentului electric. În
acelaşi timp, ţesutul viu se comportă ca un condensator electric şi are o capacitate
ce depinde de proprietăţile dielectrice ale stratului exterior al pielii. Experimental s-
a constatat că la o tensiune alternativă de 30 V, cu o frecvenţă de 50 Hz, capaci ta-
tea electrică a corpului uman este de 0,02  0,03 pF/cm2.
Impedanţa conductorului electrobiologic numită şi impedanţa biologică Zh
este, astfel, o combinaţie de rezistenţe active R şi reactanţe capacitive 1/(C). În
principiu, rezultă:
1
Zh  R2  . (14.2)
ω C2
2

Se observă faptul că, în expresia impedanţei, nu apare reactanţa inductivă, având


în vedere faptul că, în organismele vii, nu s-au observat efecte de autoinducţie. Se
constată că impedanţa se modifică în funcţie de starea sistemului endocrin, demon-
strându-se dependenţa însuşirilor fizice ale sistemului de metabolism şi de funcţiile
de reglare.
În calculele practice, se neglijează influenţa capacităţilor datorită valorilor
mici pe care le are reactanţa capacitivă în impedanţa biologică, încât în final
aceasta este considerată ca o rezistenţă electrică.
Corpul uman poate fi considerat deci ca un corp conductor acoperit cu o
izolaţie imperfectă: pielea. Curentul electric traversează pielea cu atât mai uşor cu
cât tensiunea aplicată este mai mare.
Intensitatea Ih a curentului electric ce trece prin organism poate fi exprimată
aproximativ de relaţia:
U
Ih  h , (14.3)
Rh
în care Rh – rezistenţa electrică a corpului uman la tensiunea Uh aplicată organismu-
lui.
Pe măsură ce rezistenţa Rh scade ajungând la valoarea R, datorită fenomenelor
prezentate anterior, intensitatea curentului electric I creşte, mai mult decât propor-
ţional cu tensiunea Uh
U hk
I , (14.4)
R
în care exponentul k (k 1) depinde de tensiune şi de condiţiile de contact dintre
sursă şi corpul uman.
În acest mod, evoluţia procesului de şoc electric depinde de raportul dintre
valoarea reală a tensiunii şi rezistenţa electrică a corpului. Dacă tensiunea aplicată
are o valoare cunoscută şi deci măsurabilă, nu acelaşi lucru se poate afirma despre
rezistenţa conductorului biologic, care se modifică în limite extrem de largi, în ra-
port cu o serie de factori. Dintre aceşti factori se menţionează [14.11 14.13]:
 tensiunea aplicată;
 locul de pe suprafaţa corpului uman în care se produce contactul cu sursa de
tensiune;
 aria suprafeţei de contact;
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 545

 presiunea de contact;
 umiditatea mediului înconjurător;
 durata de acţiune a curentului electric.
Rezistenţa electrică a unui conductor electrobiologic este mai mare la trecerea
curentului continuu decât la trecerea curentului electric alternativ. Acest fenomen
este datorat conductanţei reactive, capacităţilor electrice şi tensiunii electromotoare
de polarizare [14.11, 14.14].
Rezistenţa electrică depinde şi de frecvenţa tensiunii aplicate. De exemplu,
rezistenţa electrică scade la jumătate la o frecvenţă de 1000 Hz, faţă de 50 Hz.
De asemenea, rezistenţa electrică depinde şi de traseul căii de curent electric:
este mai mare în cazul unei căi de curent electric mână – mână (fig. 14.1 a)) decât
în cazul unei căi de curent electric mână – picior (fig. 14.1 b)) şi cu mult mai mare
decât o cale de curent electric mâini – picioare (fig. 14.1 c)).

6000 

4000  2000 

a) b) c)
Fig. 14.1  Rezistenţa electrică a corpului uman faţă de
un circuit electric, pe diferite căi de curent electric:
a) fază  neutru sau fază  fază ale unui circuit electric
cu calea mână  mână; b) fază  pământ, cu calea de
curent electric mână  picior; c) fază  pământ, cu calea
de curent electric, ambele mâini  picioare.

De subliniat şi faptul că rezistenţa electrică depinde de momentul intercalării


în circuitul electric (noaptea sau ziua, iarna sau vara), cât şi de particularităţile re -
flexului psihologic. Valorile cele mai mici sunt atinse în orele de intensă activitate.
Umiditatea, transpiraţia, substanţele chimice bune conductoare, praful bun
conductor din metal sau cărbune etc., în contact cu corpul uman, scad rezistenţa
electrică a conductorului electrobiologic. Această rezistenţă electrică poate să se
micşoreze şi ca urmare a temperaturii mediului ambiant sau a duratei trecerii
curentului.

14.1.3 Factorii de influenţă la trecerea curentului electric


prin corpul uman

Factorii care influenţează fenomenele care au loc la trecerea curentului electric


prin corpul uman sunt legate de parametri ai acestuia:
 natura şi intensitatea curentului electric;
 densitatea curentului electric determinată de traseul acestuia şi locul de contact;
 durata de trecere a curentului electric şi implicit cantitatea de electricitate;
546 Consumatori de energie electrică

 viteza de variaţie;
 curba de variaţie;
 frecvenţa curentului electric.
De asemenea, prezintă interes şi alţi factori:
 starea fizică şi psihică a individului;
 condiţiile de mediu: temperatura, umiditatea, presiunea, conţinutul de oxigen
şi de bioxid de carbon;
 câmpul electric şi magnetic exterior.
În principiu, se consideră ca nepericulos curentul electric alternativ de frec-
venţă industrială cu intensitatea de până la 10 mA şi curentul electric continuu cu
intensitatea de până la 50 mA.
Prin curent electric puţin periculos se defineşte acel curent electric de sub
acţiunea căruia omul se poate elibera prin forţe proprii.
Analizând reacţiile fiziologice s-a constatat că efectul de excitaţie al curentului
electric alternativ este dat de valoarea de vârf şi nu de valoarea efectivă a acestuia.
De aceea, pentru caracterizarea fenomenelor ce au loc în organism la trecerea
curentului electric se utilizează valoarea de vârf şi nu valoarea efectivă a curentului
electric.
În cazul unei acţiuni de scurtă durată a curentului electric, valoarea limită Ihl se
determină din relaţia:
0,165
I hl  , (14.5)
t
în care t [s] este timpul cât durează trecerea curentului electric (sub o secundă).
Acţiunea curentului electric, în cazul unei durate scurte de trecere, depinde de
faza în care se află inima în momentul trecerii acestuia. Timp de aproximativ 0,4 s
între fiecare contractare sau dilatare, inima se găseşte într-o fază de relaxare în care
este deosebit de sensibilă la acţiunea curentului electric. Astfel că, dacă trecerea
curentului electric durează mai mult de o secundă, sigur va cuprinde faza de
relaxare. Rezultă că, cu cât durata de trecere a curentului electric este mai scurtă,
cu atât este mai mică probabilitatea de a coincide cu faza de relaxare a inimii.
Pentru instalaţiile electrice de joasă tensiune, o deconectare într-un timp de 0,2 s
poate evita electrocutarea.
Pe baza relaţiei (14.5), din care rezultă valorile curentului electric pentru care
se produce fibrilaţia inimii, în tabelul 14.1 sunt indicate câteva valori limită ale
curentului electric şi durata de timp corespunzătoare.
Din tabelul 14.1, se observă că pentru evitarea fibrilaţiei, limitele considerate
ale timpului de deconectare de 0,2 s, în cazul instalaţiilor electrice de joasă
tensiune de până la 250 V şi 0,1 s pentru tensiuni de până la 500 V sunt justificate
şi acoperitoare.

Tabelul 14.1
Valorile curenţilor electrici la care apare fibrilaţia inimii
Valoarea curentului
95 110 160 165 250 350 500 1000
electric [mA]
Durata de trecere [s] 3 2,25 1,06 1 0,43 0,22 0,108 0,027
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 547

Fundamentarea teoretică a noţiunii de tensiune puţin periculoasă nu este


posibilă deoarece şocul electric este determinată de produsul intensitate  timp,
deci de cantitatea de electricitate şi nu de tensiune.
Deşi, în calculele practice, se ia tensiunea ca element de referinţă, în realitatea
curentul electric este mărimea definitorie. Principalul motiv este că tensiunea este
cunoscută şi relativ constantă pentru orice instalaţie electrică, în timp ce curentul
electric care trece prin om, aşa cum s-a menţionat, nu poate fi riguros precizat. De
asemenea, asupra tensiunii se poate acţiona direct pe când asupra curentului
electric nu se poate interveni. Pentru a indica totuşi o limită de periculozitate pentru
tensiuni, necesară în proiectarea diferitelor sisteme, s-a stabilit o relaţie a cărei
fundamentare se bazează pe rezultatele experimentale referitoare la intensităţile de
prag, cele mai nefavorabile, ale curentului electric. Astfel, pentru un timp de scurtă
durată, de sub o secundă, cu condiţia deconectării rapide s-a stabilit relaţia:
I R
U a  hl h (14.6)
C t ,
în care Ua este tensiunea de atingere [V], definită ca tensiunea la care este supus
omul, când atinge un element aflat sub o tensiune accidentală; Ihl – curentul electric
[A] ce străbate corpul uman; Rh – rezistenţa electrică a corpului uman []; t – dura-
ta [s] trecerii curentului electric prin om; C – coeficient de siguranţă, având valori
de la 1 la 8 în funcţie de categoria instalaţiei, condiţiile de exploatare şi de timpul
de deconectare.
Sistemele de protecţie limitează durata trecerii curentului electric în condiţiile
în care poate fi suportat de om fără pericol. Astfel, valoarea limită a curentului
electric, considerat ca puţin periculos într-o instalaţie electrică de joasă tensiune,
atunci când sursa de tensiune poate fi deconectată în mai puţin de 3 s şi dacă omul
se află sub incidenţa acestei surse (tensiune accidentală), corespunde unei valori de
65 V în cazul tensiunii alternative şi 110 V în cazul tensiunii continui.
Dacă timpul de deconectare este mai mare de 3 s sau mediul înconjurător în
care apare tensiunea accidentală este foarte periculos din punct de vedere al şocului
electric, atunci valorile tensiunii acceptate pentru o instalaţie sunt de cel mult 40 V
în cazul tensiunii alternative, respectiv 64 V în cazul tensiunii continue. Aceste
valori sunt şi mai mici şi anume de 24 V, atunci când mediul înconjurător sau
condiţiile de exploatare sunt foarte periculoase (de exemplu, în cazul instalaţiilor
electrice din excavaţiile subterane sau al echipamentelor portative).

14.2 Apariţia tensiunilor accidentale de atingere


14.2.1 Pericolele de accidente datorate curentului electric

Şocul electric se datorează atingerii unor elemente conductoare aflate sub


tensiune în mod normal, situaţie denumită atingere directă sau a unor elemente
conductoare, care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar ajung în mod accidental
sub tensiune şi care este denumită atingere indirectă [14.11, 14.15 14.17].
O atingere indirectă o constituie şi atingerea simultană a două puncte de pe sol
care se află la potenţiale diferite [14.18, 14.19]. Standardul CEI 61140 [14.5] a
redenumit „protecţia împotriva contactului direct” cu termenul de „protecţie de
548 Consumatori de energie electrică

bază”. Acelaşi standard a redenumit „protecţia împotriva contactului indirect” cu


sintagma „protecţia la defect”.
Atingerea elementului aflat sub tensiune poate avea loc fie cu o parte a corpu-
lui omenesc, fie prin intermediul unui obiect mobil, bun conductor electric, ca
urmare a micşorării distanţei sau atingerii acestuia de elementul aflat sub tensiune.
Asemenea cazuri pot să apară în cazul ruperilor şi căderilor de conductoare pe
obiecte ce pot fi atinse, a deteriorării izolaţiei faţă de carcasă etc.
Atingerile directe pot să apară în următoarele situaţii:
 atingerea elementului aflat sub tensiune normală de lucru;
 atingerea elementului scos de sub tensiunea normală de lucru, însă rămas
încărcat cu sarcini electrice datorită capacităţii intrinseci a sistemului electric;
 atingerea elementului scos de sub tensiunea normală de lucru, însă aflat la
tensiune indusă, datorită unor influenţe electromagnetice sau electrostatice produse
de alte instalaţii electrice aflate în vecinătate.
Atingeri indirecte pot să apară când:
 Elemente destinate îngrădirii, carcasele sau platformele unei instalaţii sau
unui echipament electric, primesc o tensiune electrică din cauza unui defect (dete-
riorarea izolaţiei, ruperea sau desprinderea de conductoare, conturnare, descărcare
electrică etc.);
 Unele elemente primesc o tensiune indusă datorită unor influenţe electro-
magnetice sau electrostatice cum ar fi, de exemplu, cazul conductoarelor lungi de
alimentare cu apă sau gaze, aflate în apropierea unei linii bifazate de tensiune
alternativă pentru tracţiunea feroviară;
 Unele elemente intră accidental sub tensiune datorită unor contacte electrice
cu alte elemente intrate accidental sub tensiune sau cu puncte de pe sol care au po-
tenţiale periculoase.
Tensiunea la care este supusă o persoană în cazul atingerilor indirecte este
denumită tensiune de atingere.
Tensiunea la care este supus corpul omenesc atunci când atinge două puncte
de pe sol din apropierea unei scurgeri de curent electric la pământ, aflate la poten-
ţiale diferite, este denumită tensiunea de pas. Tensiunea de pas poate să apară în
apropierea unei prize de pământ de exploatare sau de protecţie, prin care trece un
curent electric sau în apropierea unui conductor al unei linii aflate sub tensiune,
căzut la pământ [14.18  14.20].
Valorile tensiunilor de atingere şi de pas admisibile au fost stabilite în funcţie
de gradul de pericol al mediului, conform tabelului 14.2. Faţă de datele prezentate
în tabelul 14.2 trebuie făcute anumite precizări privind categoria utilajelor şi mediul
de lucru.
Prin echipament electric fix se înţelege acel echipament care are un amplasa-
ment fix şi destinat a funcţiona permanent într-un anumit loc. Prin echipament
electric mobil se înţelege acel echipament care nu are un amplasament fix, funcţio-
nează temporar într-un anumit loc şi este mutat, de la un loc la altul, numai după ce
a fost scos de sub tensiune, deci în timpul funcţionării nu este mutat din locul lui de
amplasare. Prin echipament electric portativ se înţelege cel care este construit
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 549

special astfel încât, în timpul lucrului, fiind sub tensiune, poate fi purtat uşor de una
sau mai multe persoane [14.10, 14.21].

Tabelul 14.2
Valorile maxime admisibile ale tensiunilor de atingere şi de pas pentru instalaţiile
electrice de joasă tensiune
Tensiune de atingere şi de pas, valori maxime [V]
Mediu puţin periculos Mediu periculos Mediu foarte periculos
Locul de Categoria Timpul de deconectare al protecţiei maximale de curent electric
utilizare utilajelor
 3s  3s  3s  3s  3s  3s
t.c t.a t.c t.a t.c. t.a t.c t.a. t.c. t.a. t.c. t.a.
Fixe şi
La 110 65 65 40 110 65 65 40 65 40 65 40
mobile
suprafaţă
Portabile 110 65 65 40 24 24 24 24 24 24 24 24
În Toate
    24 24 24 24 24 24 24 24
subteran categoriile
S-au notat cu t.c. instalaţiile de tensiune continuă şi cu t.a. instalaţiile de tensiune alternativă.

Din punct de vedere al mediului înconjurător, locurile de muncă pot fi:


 cu grad mic de pericol;
 periculoase;
 foarte periculoase.
Locurile de muncă cu grad mic de pericol (puţin periculoase) sunt cele în care:
 pardoseala nu este conductoare electric sau este acoperită cu materiale izolante;
 încăperea este uscată, adică cu umiditate relativă a aerului sub 75%, este
ventilată, iar temperatura este cuprinsă între 15 şi 30C;
 nu există elemente bune conductoare electric (metalice sau beton armat) în
contact cu pământul în zona de manipulare a omului, astfel încât acesta, atingând
echipamentul electric, nu poate să atingă concomitent şi elementul metalic sau din
beton armat;
 nu există praf bun conductor sau agenţi corosivi.
Locuri de muncă periculoase sunt cele în care apar cel puţin unul din urmă-
torii factori:
 pardoseala este bună conductoare electric (pământ, beton armat), pardosele
din materiale neconductoare electric, însă umede sau murdare;
 elemente metalice în legătură electrică cu pământul şi care ocupă până la
60% din suprafaţa zonei de manipulare;
 umiditate relativă a aerului peste 75%, dar cel mult 97%, la o temperatură a
mediului înconjurător de peste 30C, dar fără a depăşi 35C;
 prezenţa de pulberi conductoare (pilitură de metal, grafit etc.).
Locuri de muncă foarte periculoase sunt cele în care apar cel puţin unul din
următorii factori:
 umiditate relativă a aerului peste 97%, la o temperatură a mediului înconju-
rător de peste 35C;
 elemente metalice în legătură electrică cu pământul care ocupă mai mult de
60% din suprafaţa zonei de manipulare;
 medii corosive.
550 Consumatori de energie electrică

Zona de manipulare este spaţiul în care omul poate ajunge cu mâna în toate
direcţiile fără mijloace ajutătoare speciale. Ca distanţă de manipulare a omului se
consideră: în sus 2,5 m, în direcţia laterală, în faţă, în spate şi în jos 1,25 m.
Încăperile cu praf conductor se consideră cele în care, datorită proceselor
tehnologice, se pot produce şi acumula cantităţi mari de praf care micşorează rezis-
tenţa de izolaţie a echipamentelor electrice sau au o influenţă nefavorabilă asupra
rezistenţei electrobiologice.
Încăperile cu agenţi corosivi se consideră cele în care, datorită procesului
tehnologic, se emană vapori sau gaze care acţionează în mod distructiv asupra izo-
laţiei sau carcaselor echipamentelor electrice sau micşorează rezistenţa electro-
biologică.
Căldura are o influenţă defavorabilă atât asupra izolaţiei cât şi asupra rezisten-
ţei electrice a corpului omenesc, datorită transpiraţiei pe care o provoacă.
Pentru prevenirea accidentelor prin atingere directă, personalul din
exploatarea instalaţiilor sau echipamentelor electrice este obligat să-şi însuşească şi
să aplice normele de tehnica securităţii muncii.
În vederea prevenirii accidentelor prin atingere indirectă este necesară existenţa
unor sisteme diferite de protecţie ale instalaţiilor electrice care să limiteze tensiu-
nile de atingere la valori admise de norme şi să deconecteze în timp util echipa-
mentul defect.

14.2.2 Clasificarea sistemelor de legare la pământ

Reţelele electrice pot fi de tensiune continuă sau de tensiune alternativă. Cele


două tipuri de reţele diferă şi prin aceea că, în cazul reţelelor de tensiune alternati-
vă, izolate faţă de pământ, intervine şi capacitatea reţelei, determinând apariţia unor
curenţi electrici capacitivi cu valori care pot fi, uneori suficient de mari, încât să
egaleze valorile admise ale curenţilor electrici prin organismul uman.
Pot fi întâlnite următoarele tipuri de reţele electrice:
 reţele de tensiune continuă izolate faţă de pământ;
 reţele de tensiune continuă cu un pol legat la pământ;
 reţele de tensiune alternativă izolate faţă de pământ, monofazate sau trifa-
zate (în cazul reţelei trifazate izolate faţă de pământ, punctul neutru este izolat şi nu
este folosit pentru lucru);
 reţele de tensiune alternativă legate la pământ: monofazate cu un conductor
(al doilea fiind conductorul neutru) sau cu două conductoare şi trifazate cu 4 sau 5
conductoare (în cazul circuitelor cu 4 conductoare, al patrulea fiind conductorul
PEN – conductorul neutru şi de protecţie, iar în cazul circuitelor cu 5 conductoare,
conductorul neutru N este separat de conductorul de protecţie PE).
În acest fel, în instalaţiile electrice schemele de legare la pământ pot fi de trei
tipuri: TN, TT şi IT [14.22].
Simbolurile literare utilizate, pentru schemele de legare la pământ, prin 2, 3
sau 4 litere au următoarele semnificaţii [14.22  14.26]:
 prima literă se referă la situaţia reţelei de alimentare în raport cu pământul:
T  legare directă la pământ a unui punct activ – neutrul, în cazul în care
acesta este accesibil sau a unui conductor de fază, în cazul în care neutrul nu este
accesibil;
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 551

I – izolarea tuturor părţilor active faţă de pământ sau legarea la pământ a


unui punct printr-o impedanţă de valoare foarte mare;
 a doua literă, se referă la situaţia maselor instalaţiei electrice în raport cu
pământul:
T – legarea direct la pământ a maselor electrice ale instalaţiei,
independent de eventuala legare la pământ a unui punct de alimentare;
N – legarea directă a maselor electrice ale instalaţiei la punctul neutru al
sursei de alimentare, care este legat la pământ;
 alte litere se referă la dispunerea conductorului neutru (N) şi a conductorului
de protecţie (PE) în schema TN:
C – conductor PEN, funcţiile conductorului neutru (N) şi ale conducto-
rului de protecţie (PE) sunt îndeplinite de acelaşi conductor (PEN);
S – funcţiile conductorului neutru (N) şi ale conductorului de protecţie
(PE) sunt îndeplinite de conductoare separate.

14.2.2.1 Schema IT

În schema IT (fig. 14.2) punctul neutru al alimentării este fie izolat faţă de
pământ, fie legat la pământ printr-o impedanţă Z de valoare mare, iar masele
instalaţiei electrice sunt legate la pământ separat faţă de neutrul alimentării.
În schema IT, curentul electric Id care apare la primul defect între o fază şi
masă (fig.14.3) are o valoare redusă, astfel încât nu poate determina apariţia unei
tensiuni periculoase şi, deci, se permite Acontinuarea alimentării. A
B B
C C
N N
Z PE Z PE
Z1
Rs Rc Rs Rc
Fig. 14.2  Sistemul IT (neutrul legat la pământ Fig. 14.3  Cazul primului defect în
prin impedanţă. sistemul IT.

Valoarea acestui curent electric este dată de expresia:


Uf
Id  (14.7)
Rs  Rc  Z  Z1 ,
în care Uf este tensiunea de fază; Rs – rezistenţa electrică de dispersie a prizei de
pământ a sursei; Rc – rezistenţa electrică de dispersie a prizei de pământ a utilizato-
rului; Z – impedanţa de legare la pământ a punctului neutru al sursei; Z1 – impe-
danţa de defect.
Curentul electric al primului defect se poate închide prin impedanţa Z de
legare la pământ a punctului neutru şi, în acest fel, se poate semnaliza apariţia
defectului.
În schema IT, limitarea intensităţii curentului electric, rezultat în cazul unui
singur defect, se obţine fie prin absenţa legăturii la pământ a alimentării, fie prin
intercalarea unei impedanţe, suficient de mare, între punctul neutru şi pământ, care
552 Consumatori de energie electrică

să limiteze curentul electric de defect la valori cuprinse între 150  230 mA, pentru
a permite funcţionarea schemei de semnalizare a defectului. Astfel, dacă se alege o
impedanţă Z cu valori cuprinse între 1000 şi 2000 , curentul electric determinat
de primul defect va avea valorile:
Uf 230
I d1    0,23 0,15 A
Z 1000  2000 (14.8)
.
În relaţia (14.8), s-au neglijat mărimile Z1, Rs şi Rc .
În cazul apariţiei celui de-al doilea defect impedanţa buclei de defect scade
până la valori apropiate de zero, ceea ce conduce la apariţia unui curent electric de
defect Id2 care practic este un curent electric de scurtcircuit:
U
Id 2  , (14.9)
Z2
în care U este tensiunea de linie; Z2 – impedanţa circuitului.
Pentru o valoare a impedanţei Z2 = 0,1  se obţine:
400
Id 2   4000 A ,
0,1
În schema IT este, deci, necesară prevederea unor dispozitive de protecţie
împotriva curenţilor de scurcircuit. Acestea pot fi siguranţe fuzibile sau relee
maximale de curent electric, cu care sunt echipate întreruptoarele automate.
La apariţia unui al doilea defect, pe o altă fază sau pe conductorul neutru al
instalaţiei, deconectarea rapidă devine absolut necesară.
Timpii de deconectare pentru sistemele IT depind de felul în care sunt inter-
conectate cele două prize de pământ, a instalaţiei şi a sursei de alimentare. Pentru
circuitele terminale, care alimentează echipamente electrice cu un curent electric
nominal care nu depăşeşte 32 A, şi având părţile conductoare accesibile conectate
la o priză de pământ comună cu cea a sursei de alimentare, timpii maximi de
deconectare sunt indicaţi în tabelul 14.3 [14.17].

Tabelul 14.3
Durate maxime [s] ale tensiunii de atingere Uc la tensiune alternativă
Uc [V] 50 <Uc  120 120 <Uc  230 230 < Uc  400 Uc > 400
TN sau IT 0,8 0,4 0,2 0,1
Sistem
TT 0,3 0,2 0,07 0,04

Pentru alte grupe de circuite având prize de pământ independente de cea a


sursei de alimentare, timpul maxim de deconectare este 1 s.

14.2.2.2 Schema TN

Schema TN are următoarele caracteristici:


 punctul neutru al alimentării este legat direct la pământ;
 masele instalaţiei electrice sunt legate la punctul neutru prin conductoare de
protecţie.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 553

Se disting trei tipuri de scheme TN, în funcţie de modul de dispunere a


conductorului neutru şi a conductorului de protecţie:
 schema TN–S în care conductorul de protecţie (PE) este diferit de conducto-
rul neutru (N) şi este utilizat în întreaga instalaţie (fig. 14.4);
 schema TN–C în care funcţiile conductoarelor neutru (N) şi de protecţie
(PE) sunt îndeplinite de acelaşi conductor (PEN) în întreaga instalaţie (fig. 14.5);
 schema TN–C–S în care funcţiile conductorului neutru (N) şi a celui de
protecţie (PE) sunt îndeplinite de un singur conductor (PEN) pentru o porţiune a
instalaţiei (fig. 14.6).

IT JT
A
B
C
N
PE
N N

PE PE

Fig. 14.4  Sistemul TNS.

IT JT
A
B
C
PEN

N N

PE PE

Fig. 14.5  Sistemul TNC.

Schema TNC Schema TNS


IT JT
A
B
C
PEN
N
PE
N N

PE PE

Fig. 14.6  Sistemul TNC S.


554 Consumatori de energie electrică

De precizat faptul că sistemul TN–C nu este permis pentru conductoare din


cupru cu aria secţiunii transversale sub 10 mm 2 (16 mm2 pentru aluminiu) sau
pentru echipament portabil, iar sistemul TN–S (5 conductoare) este obligatoriu
pentru circuite cu conductoare cu aria secţiunii transversale sub 10 mm 2 şi pentru
echipamente portabile.
În schema TN valoarea curentului electric de defect Id între priză şi pământ
este dată de relaţia:
Uf
Id  (14.10)
Z ,
în care Uf este tensiunea de fază; Z – impedanţa buclei de defect.
Astfel, pentru Z = 0,1 , rezultă un curent electric de defect:
230
Id   2300 A.
0,1
Se observă faptul că rezultă un curent electric de defect practic egal cu un
curent electric de scurcircuit, astfel că schema TN trebuie să se prevadă o protecţie
la scurcircuit. Întreruptorul trebuie prevăzut obligatoriu cu dispozitive de sesizare a
curenţilor electrici de scurtcircuit şi de transmisie a comenzilor corespunzătoare
(siguranţe fuzibile sau relee maximale de curent electric). Siguranţele fuzibile se
aleg conform relaţiei:
I f  In , (14.11)
în care If este curentul electric de funcţionare al fuzibilului într-un timp t  0,4 s
pentru tensiunea de 230 V; In – curentul electric pe care dispozitivul diferenţial îl
suportă în funcţionare normală.
Releele electromagnetice ale întreruptoarelor automate se aleg încât:
Im  In , (14.12)
în care Im este curentul electric de funcţionare instantaneu al releului electro-
magnetic.
Tensiunea de atingere, în caz de defect, nu trebuie să depăşească valoarea:
ZBIm = UL  50 V pentru instalaţii de tensiune alternativă şi UL  120 V pentru
instalaţii de tensiune continuă (ZB  impedanţa buclei de defect; UL – tensiunea
limită admisă). Dacă această condiţie nu poate fi îndeplinită, se impune realizarea
de legături echipotenţiale suplimentare sau utilizarea de dispozitive diferenţiale
reziduale de protecţie.
În schema TN–C executarea legăturilor echipotenţiale este obligatorie.
În schema TN–S se pot folosi dispozitive diferenţiale reziduale pentru pro-
tecţia împotriva defectelor de izolaţie – protecţia instalaţiei şi consumatorilor împo-
triva curenţilor de defect – deoarece datorită separării conductorului neutru (N) de
conductorul de protecţie (PE) funcţionarea dispozitivului diferenţial este posibilă.
Funcţionarea dispozitivului de curent diferenţial rezidual este prezentată în
detaliu în paragraful 14.4.5.
În schema TN–C nu se pot folosi dispozitive diferenţial reziduale împotriva
curenţilor de defect datorită utilizării unui singur conductor având funcţia atât de
neutru cât şi cea de protecţie (PEN). Pe conductorul PEN este interzisă montarea
oricărui dispozitiv de separare, protecţie sau comandă.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 555

În schema TN dispozitivele de protecţie la scurtcircuit (siguranţe fuzibile sau


întreruptoare comandate de relee electromagnetice) pot asigura şi protecţia contra
şocurilor electrice prin atingere indirectă.

14.2.2.3 Schema TT

Schema TT are următoarele caracteristici:


 punctul neutru al sursei este legat direct la pământ;
 masele instalaţiei electrice sunt legate la prize de pământ independente de
A A
priza de pământ a alimentării (fig. 14.7).
B B
C C
N N
PE
N N
N
PE
PE PE

a) b)
Fig. 14.7  Sistemul TT:
a) receptoare trifazate; b) receptoare monofazate şi trifazate.

În schema TT, curentul electric de defect Id dintre fază şi masă are o valoare
inferioară curentului electric de scurtcircuit, dar poate fi suficient de mare pentru a
determina apariţia unei tensiuni de atingere periculoase.
Rezistenţa electrică de dispersie Rm a prizei de pământ a maselor trebuie să
aibă o valoare astfel aleasă încât, în cazul unui defect, tensiunea de atingere să nu
depăşească valoarea limită admisă de 50 V, în instalaţiile de tensiune alternativă
sau 120 V în instalaţiile de tensiune continuă.
În cazul schemei TT se pot folosi, pentru protecţia împotriva defectelor de
izolaţie, dispozitive diferenţiale reziduale (DR) al căror curent electric diferenţial
nominal In se alege astfel încât să fie respectată condiţia:
U L 50
I n   la tensiune alternativa;
Rm Rm
(14.13)
U 120
I n  L  la tensiune continua .
Rm Rm
În relaţiile (14.13), In este curentul electric rezidual nominal al DR; Rm –
rezistenţa de dispersie a prizei de pământ a maselor instalaţiei electrice; UL – ten-
siunea limită admisă.
În cazul în care curentul electric de defect Id , calculat, depăşeşte curentul
electric de rupere al întreruptorului, asociat dispozitivului de curent electric
diferenţial rezidual utilizat, acesta trebuie prevăzut cu dispozitive de protecţie
împotriva curenţilor electrici de scurtcircuit.
Standardul IEC 60364-4-41 [14.6] prevede timpii maximi de deconectare ale
dispozitivelor de protecţie. Astfel:
556 Consumatori de energie electrică

 pentru circuite terminale cu un curent electric nominal inferior valorii de


32 A, timpul maxim de deconectare nu va depăşi limitele indicate în tabelul 14.4;
 pentru celelalte circuite, timpul maxim de deconectare este stabilit la 1 s.
Tabelul 14.4
Timpul maxim de declanşare pentru circuite terminale
de tensiune alternativă, din sistemul TT, care nu depăşesc 32 A
Uc [V] t [s]
50 < Uc  120 0,3
120 < Uc  230 0,2
230 < Uc  400 0,07
Uc > 400 0,04

De exemplu, dacă rezistenţa prizei de pământ a unei instalaţiei electrice are


valoarea Rm = 20 , iar curentul electric prin circuitul de punere la pământ este Id =
6 A, tensiunea de atingere UL = Id Rm = 120 V, deci periculoasă, iar In = 50/20 =
2,5 A. Dacă se montează un dispozitiv standard de 300 mA, acesta va deconecta
circuitul în circa 30 ms (tabelul 14.4), fără temporizare şi va întrerupe curentul
electric de defect.
Toate masele instalaţiilor electrice, protejate de acelaşi dispozitiv diferenţial,
trebuie legate la aceeaşi priză de pământ. La verificarea măsurilor de protecţie
privind atingerea indirectă, la măsurarea tensiunilor de atingere şi de pas, este
necesar să se considere rezistenţa electrică a omului Rh = 3000  ca fiind o valoare
acoperitoare. Pentru protecţia împotriva atingerilor directe, rezistenţa electrică a
omului se va considera Rh = 1000 , apreciind că o asemenea situaţie este mai
nefavorabilă decât cea din cazul atingerilor indirecte.

14.2.3 Reţele de tensiune continuă sau de tensiune alternativă


monofazate, izolate faţă de pământ

În figura 14.8 este prezentat cazul în care este atins un singur element conductor
de curent electric, într-o porţiune desizolată a unei reţele izolată faţă de pământ, de
tensiune alternativă sau de tensiune continuă, cu două conductoare. Al doilea punct
atins de om este pământul. În situaţia prezentată, curentul electric se închide prin
om, prin pământ şi prin izolaţia faţă de pământ a reţelei.
Dacă se notează cu R1 şi R2 rezistenţele de izolaţie faţă de pământ ale
conductoarelor reţelei, curentul electric care va circula prin om va avea valoarea:
U  R1
Ih  . (14.14)
Rh   R1  R2   R1  R2
Dacă se consideră că rezistenţele de izolaţie sunt egale (R1=R2=Riz) rezultă:
U
Ih  . (14.15)
2  Rh  Riz
Analiza relaţiei (14.15) pune în evidenţă influenţa favorabilă a rezistenţei de
izolaţie Riz privind pericolul de şoc electric deoarece poate limita substanţial curen-
tul electric prin om. Astfel, pentru o valoare a curentului electric de 10 mA este
necesar ca rezistenţa de izolaţie să fie mai mare decât cea rezultată din relaţia:
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 557
F
U
Riz   2  Rh (14.16)
0,N01 . Rh
R1 R2 R1

K Rd
I1
Ih

Rh R2
N
Rd
a) b)
Fig. 14.8  Atingerea unui singur element conductor de curent electric într-o
porţiune desizolată a unei reţele electrice cu două conductoare, izolată faţă de
pământ:
a) circulaţia curenţilor electrici; b) schema electrică echivalentă.

Dacă se consideră Rh = 1000 , rezultă că pentru o reţea electrică de 230 V,


rezistenţa de izolaţie trebuie să fie mai mare de 20000 .
În cazul în care rezistenţa de izolaţie faţă de pământ, a celui de-al doilea
conductor, este complet deteriorată (R20) valoarea curentului electric va fi:
U
Ih  (14.17)
Rh ,
ceea ce este echivalent cu cazul atingerii simultane a două conductoare ale reţelei
electrice în porţiuni desizolate.
În cazul în care pardoseala pe care se află omul are o anumită rezistenţă de
izolaţie sau omul este izolat faţă de pământ şi faţă de alte obiecte aflate în contact
cu pământul (platforme, covoare, cizme sau mănuşi de cauciuc), curentul electric
prin corp va fi redus, întrucât în circuit apare rezistenţa electrică suplimentară Rd
(fig. 14.8 b)). În această situaţie, valoarea curentului electric este:
U
Ih  (14.18)
2   Rh  Rd   Riz .
În relaţia (14.18) s-a considerat cazul în care (R1=R2=Riz).
Dacă R1R2 rezultă
U  R1
Ih  (14.19)
 Rh  Rd    R1  R2   R1  R2 .
În cazul în care R2 = 0, pardoseala sau mijloacele individuale de protecţie au
un rol favorabil, valoarea curentului electric fiind:
U
Ih  (14.20)
Rh  Rd .
De exemplu, într-o reţea de 400 V, dacă Rd  50000 , valoarea curentului
electric este sub 10 mA.
558 Consumatori de energie electrică

În cazul reţelelor monofazate de tensiune alternativă, reactanţa capacitivă a


conductoarelor reţelei electrice faţă de pământ este mică în raport cu rezistenţele de
izolaţie ale acestora faţă de pământ. În acest fel, curentul electric ce poate trece prin
om, în ipoteza neglijării componentei active a curentului electric de defect, este
constituit numai din componenta capacitivă. Acest caz, cât şi schema echivalentă a
circuitului în care este intercalat omul când ating un conductor al reţelei electrice,
în ipoteza că (R1=R2=Riz), este redat în figura 14.9.

I F
F I1
U Ih I1 Ih
N Rh Uh Riz X1=1/(C1)

K Riz C1 Riz C2
Ih Riz X2=1/(C2)

Rh N

Rd
a) b)
Fig. 14.9  Atingerea unui singur element conductor de curent electric într-o porţiune
desizolată a unei reţele electrice de tensiune alternativă, cu două conductoare, izolată faţă
de pământ:
a) circulaţia curenţilor electrici; b) schema electrică echivalentă.

Schema echivalentă a circuitului din figura 14.9 a), în care este intercalat
omul, în ipoteza că R1=R2=Riz=, se transformă în schema simplificată din figura
14.10 a). Dacă se transformă circuitul paralel
Rh şi X1 într-un circuit serie, schema echi- F F
valentă se prezintă ca în figura 14.10 b).
Re
Elementele circuitului serie se obţin în Uh Rh X1 Uh
funcţie de rezistenţa electrică Rh şi de Xe
reactanţa X1, calculându-se, pentru început,
X2 X2
impedanţa complexă Z1 a circuitului paralel: N N
R  jX 1 Rh  X 12  jRh2  X 1
Z1  h  (14.21) a) b)
Rh  jX 1 Rh2  X 12 Fig. 14.10  Schema electrică pentru o
Din relaţia (14.21) rezultă imediat rezistenţă de izolaţie ideală
a) schema cu circuit paralel;
rezistenţa electrică echivalentă Re şi reactanţa b) schema cu circuit serie.
echivalentă Xe:
R X2
Re  h 1 ;
Rh2  X 12
(14.22)
Rh2  X 1
Xe  ,
Rh2  X 12
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 559

De asemenea, impedanţa echivalentă Ze rezultă:


Rh  X1
Z e  Re2  X e2  . (14.23)
Rh2  X12
Impedanţa întregului circuit (fig. 14.10 b)) este:
Z Re2   X e  X 2  2 . (14.24)
Curentul electric total din circuit va fi:
U U
I  , (14.25)
Z Re2   X e  X 2  2
iar tensiunea Uh aplicată omului este:
U  Rh  X1
U h  I  Ze  ,
2 , (14.26)
Re2   Xe  X2
 2 2
Rh  X1
Intensitatea curentului electric care trece prin om rezultă:
U U  X1
Ih  h  . (14.27)
Rh Rh2  X1  X 2  2  X12  X 22
Dacă se consideră că X1=X2=Xp=1/(Cp) relaţia (14.27) devine:
UXp U
Ih   

Rh2  2  X p 2  X 4p  4  Rh2  X 2p
U U ωCp (14.28)
  .
R2 4  Rh2  ω 2  C 2p  1
X p  4  h2  1
Xp
În general, curentul electric care trece prin corpul uman se închide, atât prin
rezistenţa de izolaţie a reţelei faţă de pământ (componenta activă), cât şi prin
capacităţile faţă de pământ ale conductoarelor (componenta reactivă).
În ipoteza că R1=R2=Riz0 şi X1=X2=Xp0 intensitatea curentului electric este:
2 2 , (14.29)
I h  I ha  I hc
în care
U
I ha  ;
2  Rh  Riz
U ωCp
I hc  .
4  Rh2  ω 2  C 2p  1
Schema de principiu, pentru cazul general, este îndicată în figura 14.11 a),
iar schema electrică echivalentă corespunzătoare, în figura 14.11 b).
Din figura 14.11 se observă că, între conductorul fazei F şi neutru (pământ) N,
sunt intercalate impedanţele Zh, Z1 şi Z'1 a căror impedanţă echivalentă este:
1 1 1 1
   (14.30)
Z 'e Z h Z 1 Z '1 .
560 Consumatori de energie electrică

Z1=jX1
I
C1 C2
Rh R1 U
R2
Z'2=R2 Z"e
Z2=jX2

N N

a) b) c)
Fig. 14.11  Schema electrică echivalentă pentru cazul în care se produce atingerea unui
element conductor de curent electric al unei reţele cu două conductoare izolate faţă de
pământ:
a) schema electrică de principiu; b) schema circuitului electric echivalent; c) schema
echivalentă simplificată.

Din relaţia (14.30) rezultă:


Z h  Z 1  Z '1
Z 'e  
Z h  Z 1  Z h  Z '1  Z 1  Z '1
 jX 1  R1  Rh
 .
Rh  R1  j X 1  Rh  X 1  R1 
Între conductorul N şi pământ sunt intercalate impedanţele Z2 şi Z'2 având
impedanţa echivalentă
1 1

Z "e Z
,
sau
Z "e (14.31)

Z

Impedanţa întregului circuit (fig. 14.11 c)) rezultă:


Z  Z 'e  Z "e . (14.32)
Intensitatea curentului electric din circuit rezultă din relaţia I = U/Z , iar
tensiunea aplicată omului are valoarea Uh = IZ'e .
Intensitatea curentului electric ce poate trece prin om, în cazul general, atunci
când se ia în consideraţie capacitatea şi conductanţa izolaţiei are expresia:
U Z'
Ih h  I  e . (14.33)
Rh Rh
Trebuie acordată atenţie, de asemenea, încărcării remanente, după deconecta-
rea sursei de alimentare, în cazul reţelelor de tensiune alternativă şi, respectiv, în
cazul reţelelor de tensiune continuă aflate în funcţiune.
O reţea de tensiune alternativă, datorită capacităţii conductoarelor în raport cu
pământul, după deconectare, rămâne încărcată o anumită perioadă de timp. Dacă în
acest timp, omul atinge conductoarele reţelei, în ipoteza că este izolat faţă de
pământ, prin el va trece curentul electric de descărcare al capacităţii între conduc-
toarele reţelei deconectate.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 561

Curentul electric ce trece prin om în această situaţie are o variaţie expo-


nenţială:
t

U
I h  0  e Rh C12 , (14.34)
Rh
în care U0 este tensiunea remanentă a reţelei în momentul atingerii; Rh – rezistenţa
electrică a omului; t – timpul începând din momentul atingerii; C12 – capacitatea
între conductoarele reţelei deconectate.
Tensiunea remanentă depinde de parametrii circuitului, de caracterul inductiv
al acestuia, cât şi de momentul în care s-a produs întreruperea. Fenomenul prilejuit
de atingerea conductoarelor unei reţele electrice deconectate este similar fenome-
nului determinat de scurcircuitarea unui condensator cu capacitatea C12 de către un
rezistor cu o rezistenţă electrică egală cu cea a omului.

14.2.4 Reţea trifazată izolată faţă de pământ (simbol I)

14.2.4.1 Determinarea curenţilor electrici prin om la o atingere directă

Într-o reţea electrică cu punctul neutru izolat în raport cu pământul (niciun


punct al circuitelor curenţilor electrici de lucru nu este legat direct la pământ)
atingerea directă, adică atingerea concomitentă de UA
către om a unui element aflat sub tensiunea reţelei, de A
UB B
exemplu un conductor de linie şi a pământului, va UC C
determina închiderea unui curent electric Ih prin acesta
şi prin impedanţele de izolaţie corespunzătoare celor-
lalte conductoare ale circuitului (fig. 14.12).
K
Impedanţa corespunzătoare conductoarelor reţelei
este determinată de capacitatea naturală a fiecărui con-
ductor faţă de pământ, din rezistenţa de izolaţie a Rh
acestora sau din ambele elemente legate în paralel.
În mod obişnuit, în reţelele electrice de distri- Fig. 14.12  Atingerea directă a
unui conductor şi atingerea
buţie, reţelele electrice trifazate pot fi reprezentate indirectă a unor elemente care,
prin impedanţe concentrate faţă de pământ. În figura în mod normal, nu sunt sub
14.13 este prezentată schema electrică de principiu a tensiune.
unei asemenea reţele, corespunzătoare cazului din
figura 14.12. În sistemele trifazate echilibrate, impedanţele pe cele trei faze pot fi
considerate ca fiind egale.
Expresia impedanţei Z, ţinând seama de schema echivalentă (fig. 14.14), în
care Riz este rezistenţa de izolaţie totală a unui conductor al liniei faţă de pământ şi
Cp capacitatea totală a aceluiaşi conductor faţă de pământ, este:
1 Riz Riz  jω  C p  Riz2
Z   .
1 (14.35)
 jω  C p 1  jω  C p  Riz 1  ω 2  C 2p  Riz2
Riz
Dacă impedanţele sunt egale pe cele trei faze (ZA=ZB=ZC=Z), într-un sistem
trifazat cu punctul neutru bine izolat, sarcinile fiind echilibrate pe cele trei faze,
562 Consumatori de energie electrică

potenţialul 0 al pământului este acelaşi cu potenţialul punctului neutru N. În acest


caz, diferenţa de potenţial dintre punctul neutru şi pământ este nulă, tensiunile
punctului neutru faţă de bornele exterioare ale sursei sunt egale între ele ca valoare
efectivă. Circuitul este considerat simetric.

UA
A
N UB
B
UC A (B, C)
C
Ih

UN0=VN UA=Uf Rh ZA ZB ZC Riz Cp

Fig. 14.13  Schema de principiu a unei reţele Fig. 14.14  Schema


trifazate, izolate faţă de pământ, când se echivalentă a
produce atingerea unui element conductor impedanţei.
(faza A).

În momentul în care intervine o modificare sub aspectul simetriei circuitului


sau tensiunilor, sistemul se dezechilibrează. O asemenea modificare poate să apară
în cazul în care omul atinge una din faze. În această situaţie între faza atinsă şi
pământ apare rezistenţa electrică a omului Rh şi sistemul se dezechilibrează (fig.
14.15). În condiţiile unui sistem trifazat dezechilibrat potenţialul punctului neutru
N va fi diferit de zero (VN  0). Determinarea acestui potenţial se poate face cu
ajutorul teoremei lui Millman. Conform acestei teoreme potenţialul VN al punctului
N de întâlnire a ramurilor a unui multipol pasiv în stea, cu n ramuri, prin care intră
curenţii I1 , I2 , ... , In şi cu bornele 1, 2, … , n , având potenţialele V1 , V2 , ... , Vn ,
faţă de un punct de referinţă arbitrar, este egal cu media aritmetică a potenţialelor
bornelor de acces, ponderate cu admitanţele laturilor corespunzătoare:
V  Y  V 2  Y 2  ...  V n  Y n
VN  1 1 .
Y 1  Y 2  ...  Y n
Pentru a calcula potenţialul punctului neutru se consideră un punct 0 (fig.
14.15) faţă de care se raportează potenţialele diferitelor puncte ale reţelei.
Cu notaţiile din figura 14.15, tensiunile aplicate receptoarelor pe fiecare fază
în parte, vor fi:
U AN  U A0  U N 0 ;
U BN  U B 0  U N 0 ; (14.36)
U CN  U C 0  U N 0 ,
în care UN0 reprezintă tensiunea între punctul neutru N al reţelei şi punctul arbitrar
0, iar tensiunile UA0 , UB0 , UC0 corespund fiecărui conductor al liniei faţă de acelaşi
punct arbitrar.
Curenţii electrici de linie au valorile:
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 563

U AN U A0  U N 0
I 'A   ;
ZA ZA
U AN U A0  U N 0
Ih   ;
ZA Rh
U BN U B 0  U N 0 (14.37)
IB   ;
ZB ZB
U CN U C0  U N 0
IC   .
ZC ZC
A Ih Rh
UAB UCA UBN
IB UA0 ZB
B N
UBC UCN
IC UB0 ZC
C
UC0
UN0
0
Fig. 14.15  Schema echivalentă a circutului din
figura 14.13.

Dacă se aplică teorema I-a lui Kirchhoff în nodul N rezultă:


I ' A  I h  I B  I C  0. (14.38)
În ipoteza că ZA = ZB = ZC = Z relaţia (14.38) a curenţilor electrici devine:
U A0  U N 0 U B 0  U N 0 U C 0  U N 0 U A0  U N 0
   0 (14.39)
Z Z Z Rh ,
sau
U A0  U B 0  U C 0 3U N 0 U A0 U N 0
    0. (14.40)
Z Z Rh Rh
Dacă se are în vedere că:
U A0  U B 0  U C 0  0 ,
se obţine:
U Z
U N 0  10 . (14.41)
3  Rh  Z
Intensitatea curentului electric care poate trece prin corpul uman, de rezistenţă
electrică Rh , este:
U  U N 0 3 U N 0 3  U A0 3 U
I h  A0    (14.42)
Rh Z 3  Rh  Z 3  Rh  Z ,
în care U este tensiunea de linie.
Dacă în relaţia (14.42) se înlocuieşte impedanţa Z prin elementele de circuit
care o definesc (fig. 14.14) rezultă expresia curentului electric Ih sub forma:
564 Consumatori de energie electrică

3 U 3 U
Ih   
3  Rh  Z 3  R  Riz
h
1  jω  Riz  C p
3  U  (1  jω  Riz  C p )
  (14.43)
(3  Rh  Riz )  3  jω  Rh  Riz  C p


  
3  U  Riz  3  Rh  1  ω 2  Riz2  C 2p  jω  Riz2  C p ,

9  Rh2  1  ω 2  Riz2  C 2p   Riz   Riz  6  Rh 
având valoarea:
3 U
Ih  .
Riz   Riz  6  Rh  (14.44)
9  Rh2 
1 ω 2
 Riz2  C 2p ,
Tensiunea fazei conductorului care este atins de om este:
U Z
U ' A  U A0  U N 0  U A0  A0 
3  Rh  Z
(14.45)
 Z  3  Rh U  3  Rh
U A0  1    U A0   ,
 3  Rh  Z  3  Rh  Z 3  Rh  Z
iar tensiunile celorlalte faze sunt:
U Z
U ' B  U B 0  U N 0  U B 0  A0 
3  Rh  Z


3  Rh  U B 0  Z  U B 0  U A0  U  3  Rh  Z
 ;
 
3  Rh  Z 3  Rh  Z
U Z (14.46)
U 'C  U C 0  U C 0  U C 0  A0 
3 R  Z h


3  Rh  U C 0  Z  U C 0  U A0  U  3  Rh  Z
 .
 
3  Rh  Z 3  Rh  Z

Relaţiile (14.46) se pot simplifica observând că UA0 = UB0 = UC0 = U/ 3 şi că


UB0  UA0 = U , UC0  UB0 = U . De asemenea, U'B = U'C .
Diagrama tensiunilor, în cazul analizat, este indicată în figura 14.16.
lim Z  Riz )
În particular, atunci când Z = Riz, ( C p 0 (fig. 14.17) se obţin relaţiile:
U R
U N 0  A0 iz ;
3  Rh  Riz
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 565

U A0  Riz
U ' A  U A0  U N 0  U A0  
3  Rh  Riz
3Rh
 U A0  ;
3  Rh  Riz
U R
U ' B  U B 0  U N 0  U B 0  A0 iz 
3 R  R h iz
3  Rh  U B 0  Riz  U B 0  U A0  3  Rh  U B 0  Riz  U AB
 ;
3  Rh  Riz 3  Rh  Riz
U R
U C'  U C 0  U N 0  U C 0  A0 iz 
3  Rh  Riz
(14.46)
3  Rh  U C 0  Riz  U C 0  U A0  3  Rh  U C 0  Riz  U CA
 .
3  Rh  Riz 3  Rh  Riz

UN0 C
UA
A
N UB
U'C UCA B
UC0 UC
C
Ih
UBC UN0 UA0
0 UA' A
UN0=VN UA=Uf Rh Riz Riz Riz

U'B UB0
UAB 0

UN0 B
Fig. 14.16  Diagrama fazorială a tensiunilor Fig. 14.17  Schema echivalentă a
pentru schema din figura 14.13. reţelei trifazate izolate atunci când se
neglijează capacităţile faţă de pământ.

Din relaţiile (14.46) şi din diagrama fazorială din figura 14.16 se observă că
tensiunea faţă de pământ a conductorului A, atins de om, scade faţă de valoarea ini-
ţială, la valoarea U'A , iar tensiunile faţă de pământ ale conductoarelor B şi C cresc,
având valorile U'B şi respectiv U'C, comparativ cu tensiunile UB0 şi respectiv UC0 .
În general, curenţii capacitivi măresc cu mult intensitatea curentului electric
care trece prin corpul uman, uneori chiar determină în totalitate valoarea acestui
curent electric. Dacă reactanţa capacitivă faţă de pământ este mică în raport cu re-
zistenţa de izolaţie (Riz>>Xp), atunci se poate neglija curentul electric care se închi-
de prin rezistenţa de izolaţie şi se consideră numai valoarea curentului electric care
se închide prin capacitatea faţă de pământ a fiecărui conductor. În ipoteza
lim Z   j /(ω  C p ) , adică atunci când rezistenţa de izolaţie este infinită, iar
Riz 
capacitatea liniei faţă de pământ are o valoare bine precizată, care nu poate fi negli -
566 Consumatori de energie electrică

jată, curentul electric Ih , care trece prin corpul uman, este, în totalitate, determinat
de această capacitate, având expresia:
3  U A0 3  U A0  ω C
p
 j  3  ω  Rh  C p 
Ih   .
j 1  9  ω 2  Rh2  C 2p (14.47)
3  Rh 
ωCp
lim Z  Riz
Dacă se neglijează reactanţa capacitivă ( C p 0 ) expresia curentului
electric Ih devine:
3  U A0
Ih  . (14.48)
3  Rh  Riz
În cazul unei funcţionări normale a reţelei electrice, fără defecte de izolaţie, nu
este posibil totdeauna ca rezistenţele de izolaţie ale diferitelor echipamente să fie
menţinute la valorile necesare evitării unor scurgeri de curent electric. Întrucât
aceste rezistenţe sunt legate în paralel la reţea, rezistenţa electrică echivalentă de
izolaţie a reţelei scade sub valoarea care determină, în cazul unor atingeri mono-
fazate, un curent electric nepericulos pentru om.
Pe de altă parte, fiecare conductor are o capacitate Cp faţă de pământ care, în
general, nu poate fi neglijată. În acest fel, în cazul general, impedanţa Z provine din
capacitatea naturală faţă de pământ a elementelor circuitelor curenţilor electrici de
lucru şi rezistenţa de izolaţie a acestora, legate în paralel.

14.2.4.2 Caracteristici ale reţelelor trifazate izolate

O reţea electrică trifazată, izolată faţă de pământ, prezintă avantaje faţă de o re-
ţea cu punctul neutru legat la pământ, în ceea ce priveşte protecţia împotriva atin-
gerilor directe, cu condiţia ca toate elementele care fac parte din circuitele curenţi -
lor de lucru să fie inaccesibile unei atingeri întâmplătoare, cât şi împotriva atinge -
rilor indirecte; folosirea circuitelor izolate pentru alimentarea utilajelor portative
constituie chiar unul din mijloacele principale de protecţie împotriva şocurilor
electrice.
Pentru ca reţeaua trifazată izolată să-şi poată păstra avantajele pe care le are
faţă de reţeaua cu neutrul legat la pământ, se interzice folosirea punctului neutru
pentru scopuri de exploatare. Această practică incorectă este utilizată la alimenta-
rea receptoarelor monofazate (corpuri de iluminat, aparate de încălzit etc.), când se
foloseşte punctul neutru pentru racordarea unui conductor, care în acest gen de
utilizare este numit „conductor neutru”. O astfel de destinaţie dată punctului neutru
conduce, practic, la pierderea calităţii de reţea izolată, întrucât se produce desizola-
rea punctului neutru faţă de pământ. Această situaţie poate conduce la accidente
grave. De exemplu, într-o reţea izolată există o punere la pământ nesemnalată,
curentul electric de scurgere la pământ având o valoare redusă şi protecţia la supra-
sarcină nu a acţionat; dacă omul stând pe pământ atinge aşa-zisul „conductor
neutru” folosit pentru alimentarea unui receptor monofazat, considerându-l ca fiind
fără tensiune este supus unui şoc electric, curentul electric închizându-se pe urmă-
torul circuit: faza defectă  pământ  om  conductor neutru (punctul neutru) 
sursa de alimentare. Pentru alimentarea receptoarelor monofazate este necesară
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 567

folosirea unui transformator de separaţie alimentat de la reţeaua principală de


400 V între faze, de la care apoi se vor alimenta aceste receptoare.
De menţioonat faptul că releele de protecţie nu acţionează la scurgeri de
curent electric spre pământ şi nu au ca scop principal evitarea accidentelor prin
atingere directă. Aceste relee sunt destinate protecţiei împotriva atingerilor indirecte.
De altfel, releul de protecţie controlează numai rezistenţa de izolaţie a reţelelor,
dar, în numeroase cazuri, cea mai mare parte a curentului electric ce s-ar stabili
prin om la o atingere directă (presupunând că nu este o defecţiune de izolaţie în
reţea) o reprezintă componenta capacitivă.
Trebuie avut în vedere şi faptul că în cazul apariţiei unui al doilea defect al
izolaţiei reţelei, omul va fi spus la întreaga tensiune dintre faze a reţelei (fig.
14.18 a)), valoarea curentului electric ce poate străbate corpul uman va atinge
valoarea Ih = U/Rh (fig. 14.18 b)). Acest accident este echivalent practic cu o
atingere bifazată, adică atingerea simultană a două faze în porţiuni desizolate.

UA A
A
UB
B B
UC U
C C
Ih

Rh RA RC
Ih
receptoare M
Rh

a) b)
Fig. 14.18  Apariţia unui al doilea defect
a) circuitul electric; b) schema electrică echivalentă.

14.2.5 Reţea electrică trifazată cu punctul neutru legat la pământ


(simbol T)

Aspectele care se referă la reţeaua trifazată, cu punctul neutru legat la pământ,


din punct de vedere al securităţii muncii, se pot aplica şi reţelelor monofazate de
tensiune alternativă, precum şi celor de tensiune continuă. Această reţea funcţio-
nează cu punctul neutru al sursei de alimentare – transformator sau generator –
legat la pământ printr-o instalaţie de legare la pământ de exploatare.
În această instalaţie se stabileşte, în mod voit, legătura cu pământul a unor
elemente ale instalaţiei electrice care fac parte din circuitele curenţilor electrici de
lucru, cum este de exemplu, punctul neutru al sursei de alimentare. Punctul neutru
legat direct la o instalaţie de legare la pământ de exploatare se numeşte punctul de
nul al reţelei sau nulul reţelei
Reţeaua trifazată cu punctul neutru legat la pământ se caracterizează, atât prin
tensiunea de linie, notată cu UA sau U, ce reprezintă tensiunea dintre faze, cât şi
prin tensiunea de fază, ce reprezintă tensiunea unei faze faţă de pământ (neutru),
notată cu Uf .
568 Consumatori de energie electrică

În figura 14.19 a) este reprezentat contactul prin atingere directă de către om a


unui element din circuitul curenţilor electrici de lucru al unei reţele trifazate cu
punctul neutru legat la pământ, iar în figura 14.19 b) este indicată schema electrică
echivalentă. Omul se află supus tensiunii unei faze faţă de pământ. Curentul
electric va circula pe următorul traseu: fază  om  pământ  instalaţie de
legare la pământ  punctul neutru al reţelei sursa de alimentare. Intensitatea
acestui curent electric este:
Uf
Ih  , (14.49)
Rh  R0
în care R0 este rezistenţa electrică de dispersie a instalaţiei de legare la pământ.

I
A A
B B
U U
C I C
Uf
Ih

R0 Rh
Ih RA RB RC
receptoare I Rd
Rh

Rd
a) b)
Fig. 14.19  Atingerea unui element conductor de curent electric într-o reţea electrică
cu neutrul legat la pământ:
a) circuitul electric; b) schema electrică echivalentă.

Deoarece rezistenţa R0 este neglijabilă în raport cu rezistenţa electrică a


omului (rezistenţa R0 este de 4 , iar rezistenţa corpului uman se consideră, pentru
atingerile directe, 1000 ) se poate scrie:
Uf
Ih  ,
Rh
sau
U
Ih  .
3  Rh
Din relaţia (14.50) rezultă că la atingerea unui element dintr-o instalaţie, care
face parte din circuitul curenţilor electrici de lucru, rezistenţa de izolaţie faţă de
pământ a reţelei nu are nicio acţiune protectoare, aşa cum se întâmplă în cazul
reţelelor izolate.

Observaţii
 În toate cazurile de atingere a unui singur element aflat sub tensiune,
indiferent de tipul reţelei, pericolul poate fi redus dacă omul este izolat faţă de
pământ sau faţă de elementul de sub tensiune al reţelei. În această situaţie, se
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 569

adaugă o rezistenţă electrică Rd în circuitul curentului electric care se stabileşte prin


om, limitând valoarea acestuia la valori nepericuloase:
Uf
Ih  . (14.51)
Rh  Rd
 Dacă se consideră limita curentului electric nepericulos pentru om ca fiind
10 mA, reiese că un material cu o rezistenţă de izolaţie Rd > Uf/0,01 Rf este
suficient pentru a evita eventualele accidente. Astfel, în cazul unei tensiuni de
230 V, rezistenţa electrică Rd trebuie să fie mai mare de 21000 . De aici, rezultă
importanţa pe care o are folosirea mijloacelor individuale de protecţie în exploata-
rea instalaţiilor electrice (mănuşi de protecţie, covoraşe de cauciuc etc.).
 Un caz grav îl constituie atingerea simultană a două faze, situaţie în care
omul se află supus tensiunii de linie. Ea poate să apară atunci când porţiunile
desizolate sunt la mică distanţă între ele.

14.3 Măsuri de protecţie de bază


Măsurile de protecţie de bază împotriva şocului electric se referă la adoptarea
sistemelor de protecţie absolut necesare în instalaţiile electrice în funcţiune care să
asigure o protecţie împotriva atingerilor directe sau indirecte. Acestea pot fi:
 folosirea unor tensiuni de alimentare foarte joase (protecţie prin TFJS sau
TFJP);
 protecţie prin legare la pământ;
 protecţie prin legare la conductorul de protecţie (PE).
14.3.1 Protecţia prin TFJS sau TFJP

Acest sistem de protecţie se justifică prin faptul că intensitatea curentului prin


corpul uman scade odată cu tensiunea aplicată. Protecţia împotriva atingerilor
directe sau indirecte este realizată, în acest caz, dacă se asigură alimentarea instala-
ţiei cu o tensiune foarte joasă de securitate sau de protecţie având circuitul de
protecţie fie nelegat la pământ (TFJS), fie legat la pământ (TFJP).
Normele în vigoare [14.15, 14.22] prevăd respectarea simultană a următoa-
relor condiţii:
 tensiunea nominală să fie mai mică de 50 V la tensiune alternativă sau 120 V
la tensiune continuă;
 sursa de alimentare trebuie să fie cu protecţie de tipul:
 transformator de separare sau transformator cu înfăşurări separate între
ele, asigurând o separare de siguranţă între circuitele primar şi secundar;
 sursă cu un grad de siguranţă echivalent cu cel al unui transformator de
separare (grup motor – generator cu înfăşurări separate electric);
 sursă electrochimică (acumulatoare) sau o altă sursă ce nu depinde de
circuitele de tensiune ridicată (grup motor termic – generator);
 dispozitive electronice în care s-au luat măsuri restrictive ce asigură,
chiar în caz de defect intern în acest dispozitiv, ca tensiunea la bornele de ieşire să
570 Consumatori de energie electrică

nu fie mai mare decât limita superioară a acesteia (50 V tensiune alternativă sau
120 V tensiune continuă).
La instalarea circuitelor de TFJS şi TFJP trebuie respectate mai multe măsuri
[14.12] dintre care sunt menţionate:
 părţile active ale circuitelor trebuie să fie separate electric de orice alt circuit;
 masele electrice ale obiectelor şi echipamentelor electrice ale circuitelor
TFJS să nu fie legate electric la pământ, la conductoare de protecţie ale altor
circuite electrice sau la masele altor instalaţii;
 circuitele TFJS şi TFJP trebuie să utilizeze conductoare electrice distincte;
 prizele electrice pentru circuitele TFJS şi TFJP trebuie să fie marcate distinct
şi durabil, să nu permită intrarea fişelor circuitelor altor tensiuni, iar prizele de
TFJS să nu aibă contact de protecţie.

14.3.2 Protecţia împotriva şocurilor electrice prin atingere directă

Protecţia împotriva atingerilor directe se realizează prin aplicarea unor măsuri


prin care atingerea conductoarelor sau a elementelor conductoare, aflate în mod
normal sub tensiune, inclusiv conductoarele N, să nu fie posibilă. Aceste măsuri
pot fi caracterizate ca fiind:
a) complete dacă se realizează:
 izolarea părţilor active;
 prevederea de carcase în interiorul cărora să se afle părţile active;
b) parţiale dacă se realizează:
 instalarea unor bariere sau obstacole care să împiedice atingerea acci-
dentală a părţilor active;
 amplasarea în afara zonei de accesibilitate;
c) suplimentare, prin dispozitive de protecţie diferenţială cu I  30 mA.
Protecţia prin „izolarea părţilor active” trebuie să se realizeze prin acoperirea
completă a elementelor active cu o izolaţie, ce nu poate fi scoasă decât prin distru-
gere, cu caracteristici care să-i asigure menţinerea în stare corespunzătoare la soli-
citările mecanice, termice, electrice din exploatare. Vopselele, lacurile şi produsele
analoge nu constituie un material izolant ce asigură o protecţie împotriva atin-
gerilor directe.
Protecţia prin „carcase” se realizează astfel încât, în mod permanent, să nu fie
posibilă atingerea părţilor active în condiţii normale de exploatare. Pentru ca
protecţia prin „carcase” să fie completă, trebuie îndeplinite mai multe condiţii
dintre care se menţionează:
 gradul de protecţie al carcaselor să fie cel puţin IP2X;
 desfacerea sau scoaterea carcaselor să fie posibilă numai cu o cheie sau o
sculă şi numai după scoaterea de sub tensiune a părţilor active aflate în interiorul
acestor carcase.
Protecţia prin „bariere sau obstacole” se aplică numai în încăperi pentru echi-
pamente electrice cu scopul de a împiedica, fie o apropiere întâmplătoare de părţile
active, fie un contact accidental cu acestea în cursul operaţiilor de întreţinere sau
exploatare. Această protecţia se poate realiza de exemplu, prin folosirea de ba -
lustrade sau panouri grilaj.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 571

Protecţia prin „amplasarea în afara zonei de accesibilitate” constă în adoptarea


unor măsuri prin care să se împiedice atingerea nedorită a părţilor active simultan
accesibile şi care se găsesc la potenţiale diferite. De exemplu, în încăperea bate -
riilor de acumulatoare, cu tensiunea de cel puţin 120V, cu elemente active aflate
sub tensiune şi neizolate, pardoseala din jurul bateriei trebuie acoperită cu material
izolant, iar bateriile vor fi dispuse astfel încât persoanele să nu poată atinge simul-
tan părţi sub tensiune, aflate la o diferenţă de potenţial mai mare de 120 V.

14.3.3 Protecţia prin legare la pământ

Dacă se execută o legare la pământ, curenţii de defect se închid prin instalaţia


de legare la pământ de exploatare a sursei de alimentare, în cazul reţelelor electrice
cu neutrul legat la pământ (schemele de tip TT şi TN) sau prin izolaţia şi
capacităţile faţă de pământ ale conductoarelor pentru reţelele izolate faţă de pământ
(schema de tip IT).
Legare la pământ constă în stabilirea voită a unui contact electric cu pământul.
Spre deosebirea de această noţiune, prin punere la pământ se înţelege stabilirea în
mod accidental a unui contact electric cu pământul, datorită unui defect (deteriora-
rea izolaţiei, conturnare etc.).
Indiferent de tipul reţelei, în cazul unui defect al izolaţiei faţă de o carcasă le-
gată la pământ, se stabileşte un curent electric de defect care se scurge la pământ
prin rezistenţa electrică a izolaţiei deteriorate riz , rezistenţa electrică a legăturii la
pământ de protecţie Rp şi rezistenţa electrică pe care o prezintă omul Rh (fig. 14.20 a)).
Rezistenţa legăturii la pământ Rp şi rezistenţa omului Rh sunt conectate în
paralel. Rezistenţa de scurgere Rd la pământ, la locul defectului (fig. 14.20 b)) este:
R p  Rh
Rd  riz  . (14.52)
R p  Rh
Curentul electric de scurgere la pământ (curentul electric de defect) Id are va-
loarea:
A
Id
B
C
riz
Ih
UA
Rh Rp Ua

riz
Rh

a) b)
Fig. 14.20  Traseul curentului electric de defect Id datorită
deteriorării izolaţiei unei faze faţă de pământ:
a) circuitul electric; b) schema electrică echivalentă.
572 Consumatori de energie electrică

UR UR
Id  
Rd R p  Rh (14.53)
riz 
R p  Rh ,
în care UA este tensiunea fazei A pe care este se află defectul.
Curentul electric ce poate trece prin om are valoarea:
Rp
Ih  Id  . (14.54)
R p  Rh
Dacă omul se află cu mâna pe carcasa utilajului şi cu picioarele la un potenţial
nul, tensiunea de atingere Ua la care este supus va avea valoarea:
R p  Rh
U a  I h  Rh  I d  . (14.55)
R p  Rh
Curentul electric Ip ce trece prin instalaţia de legare la pământ este:
Rh
I p  Id  . (14.56)
R p  Rh
Dacă se neglijează rezistenţa electrică Rp în raport cu Rh, deoarece rezistenţa
electrică a legăturii la pământ (circa 4 ) este cu mult mai mică decât rezistenţa
electrică a omului (circa. 1000 ), se obţine:
I p  Id (14.57)
şi deci:
Ua  I p  Rp  Id  Rp . (14.58)
Relaţia (14.58) îndică faptul că tensiunea de atingere este determinată direct
de curentul electric de defect Id şi de rezistenţa electrică Rp a legăturii la pământ.

14.3.3.1 Schema IT (reţea electrică izolată faţă de pământ)

În figura 14.21 se prezintă cazul în care un utilaj electric este alimentat de la o


reţea electrică trifazată cu neutrul izolat. Aşa cum se observă din figura 14.21 a),
datorită defectului rezistenţei de izolaţie a fazei A faţă de carcasa utilajului, se sta-
bileşte un curent electric de defect care se scurge la pământ prin rezistenţa riz a
izolaţiei defecte, rezistenţa electrică Rp a instalaţiei de legare la pământ şi rezistenţa
electrică Rh a omului. Din schema electrică, prezentată în figura 14.21 b) rezultă că
rezistenţa echivalentă la locul de defect este cea dată de relaţia (14.52). În această
situaţie, schema electrică echivalentă din figura 14.21 b) se transformă în schema
din figura 14.22, în care s-au neglijat reactanţele capacitive Xp=1/(Cp) ale con-
ductoarelor fazelor faţă de pământ. De asemenea, s-a neglijat rezistenţa riz, consi-
derându-se o punere netă a fazei defecte la masa carcasei (riz  0).
La atingerea carcasei de către om, rezistenţa electrică de scurgere la pământ, la
locul defectului, se compune din rezistenţa electrică Rh a omului, rezistenţa
electrică Rp a instalaţiei de legare la pământ şi rezistenţa electrică a conductorului
fazei defecte.
Determinarea tensiunilor din circuit, între fazele A şi B, respectiv B şi C se
face pe baza relaţiilor:
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 573

riz
Rh

Rp

a)
A
B
C
Id
riz
Ip
Cp Cp Cp
Ua Ih Rh Rp Riz Riz Riz

b)
Fig. 14.21  Alimentarea de la o reţea electrică trifazată, izolată
faţă de pământ, a unui echipament ce prezintă un defect de izolaţie
faţă de carcasă:
a) circulaţia curenţilor electrici; b) schema electrică echivalentă.

Ih Rh
IA=Id Ip Rp
0 A Riz

IB Riz
B
Fig. 14.22  Schema simplificată pentru un
defect într-o reţea electrică trifazată izolată faţă
de pământ.

U A  U B  Re  I A  Riz  I B ;
(14.59)
U A  U C  Re  I A  Riz  I C ,
în care
1 1 1 1
   .
Re R h R p Riz
Dacă se aplică teorema I-a lui Kirchhoff în nodul 0 se obţine:
I A  I B  I C  0. (14.60)
574 Consumatori de energie electrică

Explicitând expresiile curenţilor electrici IB şi IC din relaţia (14.59) şi înlocuind


în (14.60) rezultă relaţia care permite determinarea valorii curentului electric IA:
2 U A  U B  U C
IA  . (14.61)
2  Re  Riz
Dacă se are în vedere că UA+UB+UC = 0 relaţia (14.61) devine:
3 U A
IA  , (14.62)
2  Re  Riz
În funcţie de tensiunea de linie, valoarea curentului electric de defect Id = IA
rezultă
3 U
Id  . (14.63)
2  Re  Riz
Tensiunea de atingere are valoarea:
U a  I d  Re  I h  Rh , (14.64)
iar valoarea curentului electric Ih care trece prin om se obţine din expresia:
R 3 U R 3 U
Ih  Id  e   e  .
Rh 2 R e  Riz R h 2  R  Riz  Rh (14.65)
h
Re
Dacă se înlocuieşte expresia rezistenţei electrice echivalente Re în relaţia
(14.65) se obţine:
3 U
Ih  
 1 1 1 
2 Rh  Riz  Rh     
 Riz R p Rh 
  (14.66)
3 U
 .
Riz  Rh
3  Rh   Riz
Rp
În cazul în care echipamentul analizat nu este legat la priza de pământ (Rp=),
expresia curentului electric Ih devine:
3 U
I h ( R p  )  . (14.67)
3  Rh  Riz
Raportul dintre valoarea curentului electric ce trece prin om, în cazul în care
carcasa echipamentului este legată la pământ (relaţia 14.65), şi valoarea curentului
electric atunci când echipamentul nu este legat la pământ (relaţia 14.67) este :
Ih 3  Rh  Riz 1
  .
I h  R p   3  R  R  Riz  Rh 1  Riz  Rh (14.68)
h iz
Rp R p  (3  Rh  Riz )
Din relaţia (14.68) se observă faptul că acest raport este subunitar şi, deci,
rezultă că intensitatea curentului electric ce traversează corpul uman, atunci când
atinge carcasa legată la pământ este întotdeauna mai mic decât în cazul atingerii
carcasei nelegate la priza de pământ.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 575

Cum, în general, rezistenţa Rp a prizei de pământ este de ordinul ohmilor, mult


mai mică decât suma dintre Rh şi Riz, rezistenţa echivalentă Re este aproximativ
egală cu Rp (Re  Rp) şi relaţia (14.63) devine:
3 U
Id  . (14.69)
2  R p  Riz
Tensiunea de atingere dintre carcasă şi pământ rezultă:
3 U  R p
U a  Id  Rp  . (14.70)
2  R p  Riz
Relaţia (14.70) pune în evidenţă faptul că tensiunea de atingere scade odată cu
micşorarea rezistenţei Rp; dacă rezistenţa Rp este suficient de mică, valoarea tensiu-
nii Ua va fi sub limita admisibilă.
Din relaţia (14.70) poate fi calculată valoarea limită a rezistenţei de pământ Rp:
Ua
Rp  R iz . (14.71)
3 U  2 U a
În cazul reţelelor electrice trifazate cu neutrul izolat, curentul electric de
defect, care se scurge prin instalaţia de legare la pământ a echipamentului sau
utilajului, legat la pământ, la apariţia unui defect (punere la masă a unui element
activ al acestuia), este dat de relaţia de calcul (14.63), unde Re reprezintă rezistenţa
echivalentă a rezistenţei de legare la pământ Rp aflată în paralel cu rezistenţa de
izolaţie Riz a conductorului fazei reţelei afectat ă de defect
1 1 1
 
Re R p Riz .
Tensiunea de atingere rezultă:
U a  I d  Re  I pa R p . (14.72)
în care Ipa este intensitatea curentului electric de scurgere la pământ (fig. 14.23).
De asemenea, rezultă:
I R 3 U R 3 U
I pa  d e   e  
Rp 2 R e  Riz R p Riz R p
2  Rp 
Re
(14.73)
3 U 3 U
 .
1 1
2  R p  Riz R p (  ) 3  R p  Riz
R p Riz
Intensitatea curentului electric capacitiv, calculată în ipoteza neglijării rezis-
tenţei de izolaţie, este:
3 U j 3  U  ω C p
I pc  
1 1  3  j ω C p  R p
3 Rp 
j ω C p
cu valoarea:
576 Consumatori de energie electrică

3 U  ω  C p
I pc  . (14.74)
1  9  ω 2  R 2p  C 2p
Curentul electric total de punere la pământ, în ipoteza că rezistenţele faţă de
pământ RA , RB şi RC ale conductoarelor fazelor sunt egale, având valoarea Riz
(RA = RB = RC = Riz) este:
U
Ip 
Riz  ( Riz  6  R p ) (14.75)
3  Rp  1 2 2 2 2
9  R p  (1  ω  Riz  C p )
Relaţia (14.75) rezultă din relaţia (14.43) unde s-a înlocuit Rh cu Rp.
Intensitatea curentului electric total, de scurgere la pământ, se poate determina
şi din relaţia:
I p  I 2pa  I 2pc (14.76)
atunci când sunt cunoscuţi curenţii electrici prin rezistenţa de izolaţie a reţelei Ipa şi
prin reactanţa capacitivă a reţelei faţă de pământ Ipc.
Protecţia prin legare la pământ dirijează A
numai curenţii de defect, scurgerea acestora prin B
instalaţia de protecţie putând avea loc un timp C
nedeterminat, fără a fi sesizaţi. Pentru ca punerile Id
la masă să poate fi depistate şi înlăturate, adică
defectul să fie semnalizat, va trebui să existe, în Ipa
plus, o instalaţie de control şi semnalizare care U Rp Riz Riz Riz
supraveghează, în mod permanent, starea izolaţiei a
reţelei electrice faţă de pământ. Dacă rezistenţa de
izolaţie scade sub o anumită valoare, instalaţia de
semnalizare declanşează un semnal acustic sau
optic. Pericolul devine foarte mare, dacă în timp Fig. 14.23  Determinarea
ce există punerea unei faze la pământ, de exemplu curentului electric de punere la
pământ.
prin carcasa unui utilaj, datorită deteriorării
izolaţiei aceste faze, apare o altă punere la pământ pe o altă fază a reţelei. În
această situaţie se stabileşte un curent de defect între faze, adică o dublă punere la
pământ (fig. 14.24).
Cele două utilaje sunt legate la câte o instalaţie de legare la pământ, având
fiecare rezistenţa Rp1 şi respectiv Rp2. Circuitul curentului de defect Id se închide
între cele două faze cu izolaţiile deteriorate şi prin rezistenţele instalaţiilor de
legare la pământ.
Intensitatea curentului electric de defect Id , la dubla punere la pământ, este
dată de relaţia:
U
Id 
Rc  ( R p1  R p 2 ) (14.77)
riz1  riz 2 
Rc  R p1  R p 2
în care U este tensiunea de linie; riz1 – rezistenţa electrică a izolaţiei deteriorate a
utilajului 1, pe faza C; riz2 – rezistenţa electrică a izolaţiei deteriorate a utilajului 2,
pe faza A; Rp1 – rezistenţa electrică a instalaţiei de legare la pământ la care este
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 577

conectată carcasa utilajului 1; Rp2 – rezistenţa electrică a instalaţiei de legare la


pământ la care este conectată carcasa utilajului 2; Rc – rezistenţa electrică a
elementului conductor de legătură dintre carcasele celor două utilaje.
Id

Ih Ih
1 riz1 riz2 2
Rh Rh
Rc

Rp1 Rp2
Uc
Ip1 Ip2

Fig. 14.24  Alimentarea a două echipamente având fiecare un


defect de izolaţie.

Dacă riz1 = riz2 = 0, ceea ce corespunde unei puneri directe la masă a fiecărei
carcase, se obţine:
U
Id  .
Rc  ( R p1  R p 2 ) (14.78)
Rc  R p1  R p 2
Curenţii electrici care trec prin cele două instalaţii de legare la pământ au
valoarea:
Rc
I p1  I p 2  I d  (14.79)
Rc  R p1  R p 2 .
În cazul în care Rc = , adică nu există o legătură electrică între cele două
utilaje, respectiv între cele două instalaţii de legare la pământ, curenţii electrici de
punere la pământ, aşa cum se poate observa fin figura 14.24, au valoarea:
U
I p1  I p 2  (14.80)
R p1  R p 2 ,
iar tensiunile de atingere pe carcasele celor două utilaje au valorile:
R p1
U a1  I p1  R p1  U  (14.81)
R p1  R p 2
şi, respectiv
R p2
U a2  I p2  R p2  U  . (14.82)
R p1  R p 2
Se remarcă faptul că Ua1+ Ua2 = U indiferent de rezistenţele Rp1 şi Rp2 . Deoarece
suma tensiunilor de atingere este constantă şi egală cu tensiunea de linie a reţelei,
rezultă că cel puţin la unul dintre utilaje va apărea o tensiune de atingere periculoasă.
În cazul unei duble puneri la pământ, dacă nu există o legătură la pământ între
carcasele utilajelor defecte, respectiv între instalaţiile de legare la pământ la care
578 Consumatori de energie electrică

sunt legare aceste utilaje, tensiunile de atingere nu depind de rezistenţele de legare


la pământ, ci de raportul lor k = Rp1/Rp2. Expresiile (14.81) şi (14.82) pot fi expri-
mate în funcţie de acest raport:
k
U a1  U  (14.83)
k 1
şi respectiv
1
U a2  U  . (14.84)
k 1
Dacă Rp1= Rp2 rezultă Ua1 = Ua2 = U/2, A
adică tensiunile de atingere sunt egale între B
ele şi egale cu jumătatea valorii tensiunii de C
linie. Dacă însă între carcasele utilajelor
electrice există o legătură electrică cu o Rc1 Rc1
rezistenţă de valoare redusă Rc, situaţia este
total schimbată.
riz1 riz2
În calculul curenţilor de defect şi al Rc I
tensiunilor de atingere se iau în considerare
Uc
şi rezistenţele conductoarelor fazelor, până
la sursa de alimentare, prin care se închide
circuitul curenţilor de defect, deoarece Ua2 Rp1 Rh Rp2 Rh Ua2
acestea sunt de acelaşi ordin de mărime cu
rezistenţa Rc şi deci nu pot fi neglijate (fig. Ip
14.25).
Valoarea curentului electric total Id , de Fig. 14.25  Schema electrică echivalentă
pentru montajul din fig. 14.24.
defect rezultă:
U
Id 
Rc  ( R p1  R p 2 ) (14.85)
Rc1  Rc 2 
Rc  R p1  R p 2 ,
în care Rc1 şi Rc1 sunt rezistenţele electrice ale conductoarelor fazelor 1 (C) şi 2 (A),
iar celelalte mărimi au aceleaşi semnificaţii ca mai sus.
Curentul electric care se închide prin instalaţiile de legare la pământ are valoarea
Rc
I p  Id  (14.86)
Rc  R p1  R p 2 .
Tensiunile de atingere corespunzătoare utilajelor vor fi:
U  Rc  R p1
U a1  I p  R p1  (14.87)
 Rc1  Rc 2   ( Rc  R p1  R p 2 )  Rc  ( R p1  R p 2 )
şi, respectiv
U  Rc  R p 2
U a2  I p  R p2  (14.88)
 Rc1  Rc 2   ( Rc  R p1  R p 2 )  Rc  ( R p1  R p 2 )
Prin legarea între ele a carcaselor utilajelor electrice, curenţii de defect sunt
mari, deoarece sunt curenţi de scurtcircuit, capabili să determine deconectarea
sectorului defect. Chiar dacă defectul nu este înlăturat în timp util, tensiunile de
atingere sunt reduse, sub limita admisibilă.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 579

De asemenea, în figura 14.24, pentru circuitul care cuprinde traseul carcasa 1


 Rp1  Rp2  carcasa 2  conductorul Rc se poate scrie:
I p  R p1  I p  R p 2  Rc  I (14.89)
şi prin urmare
U a1  U a 2  U c .
Curentul electric care trece prin conductorul de legătură dintre masele celor
două utilaje are valoarea
R p1  R p 2 R p1  R p 2
I  Ip   Id  (14.90)
Rc Rc  R p1  R p 2 ,
iar căderea de tensiune pe acest conductor rezultă:
( R p1  R p 2 )  Rc
U c  Rc  I  I d  (14.91)
Rc  R p1  R p 2 ,
Analiza datelor prezentate mai sus pune în evidenţă faptul că, în reţelele
izolate faţă de pământ, se poate obţine o protecţie foarte bună cu ajutorul instala -
ţiilor de legare la pământ dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
 există o legătură electrică cu o rezistenţă suficient de mică între masele
electrice ale echipamentelor sau utilajelor electrice; această legătură se numeşte de
egalizare a potenţialului. Se observă că legăturile de egalizare pot asigura
deconectarea sectorului defect al reţelei, cât şi reducerea tensiunilor de atingere,
ceea ce conduce la micşorarea pericolului de şoc electric;
 rezistenţele electrice ale instalaţiilor de legare al pământ să fie suficient de
mici;
 efectuarea unui control riguros şi periodic al rezistenţei electrice a instala-
ţiilor de legare la pământ şi a legăturilor de protecţie;
 adoptarea unui domeniu adecvat de reglare al aparatelor de protecţie în
vederea deconectării sectorului defect în cazul dublei puneri la pământ.
În mod obişnuit, protecţia prin legare la pământ a maselor tuturor utilajelor
sau echipamentelor se realizează printr-o reţea comună de legare la pământ.
Această reţea face legătura între toate masele electrice ale utilajelor alimentate de
la aceeaşi sursă de alimentare. Toate utilajele trebuie să fie legate la reţeaua comu -
nă de protecţie; un singur utilaj sau echipament nelegat la această reţea creează pe-
ricolul de punere la pământ bifazat. Din acest motiv, când din aceeaşi sursă se ali-
mentează mai multe sectoare, reţelele generale de protecţie ale acestora trebuie să
fie legate între ele, constituind o reţea comună. Este recomandat ca reţeaua genera-
lă de legare la pământ să fie realizată în circuit închis. În acest caz, legătura la priza
de pământ este asigurată şi în cazul întreruperii conductoarelor reţelei. Legătura
între priza de pământ şi reţeaua comună se realizează cel puţin prin două conductoare.
Legând printr-un conductor de protecţie elementele instalaţiei electrice care
pot intra accidental sub tensiune, în cazul unui defect, cu diferite elemente metalice
din vecinătate, aşa cum sunt construcţiile metalice sau armăturile metalice ale
cablurilor sau conducte metalice accesibile atingerii, se realizează atât o egalizare a
potenţialelor, cât şi o legătură directă între elementele instalaţiilor electrice şi dife-
rite prize de pământ naturale.
580 Consumatori de energie electrică

În general, reţelele izolate faţă de pământ se folosesc acolo unde se impune ca,
în cazul unei puneri la pământ, curenţii de defect să fie foarte mici. Datorită acestui
fapt, în aceste reţele se interzice legarea voită la pământ a unui circuit electric din
reţeaua respectivă. Punctul neutru al sursei dintr-o reţelei trifazată de tip IT se va
menţine izolat faţă de pământ şi nu va fi folosit pentru închiderea unui circuit de
lucru.

14.3.3.2 Reţea electrică cu neutrul legat la pământ (schema TT


şi schema TN)

Într-o reţea electrică trifazată legată la pământ, punctul neutru al sursei de


alimentare este legat la pământ printr-o instalaţie dedicată, cu rezistenţa electrică R0
de trecere la pământ (fig. 14.26). De la această reţea se alimentează, de exemplu,
un utilaj sau un echipament electric având carcasa legată la pământ printr-o priză
cu rezistenţa electrică Rp.

R0 Id riz
Ih
Ip

Ih Rh Rp Ua
riz
Rh Ip

R0 Rp

a) b)
Fig. 14.26  Alimentarea de la o reţea electrică trifazată, cu neutrul legat
la pământ, a unui echipament cu defect de izolaţie:
a) circuitul electric; b) schema electrică echivalentă.

În cazul unui defect al izolaţiei faţă de carcasă se stabileşte un curent electric


care se scurge prin rezistenţa electrică riz a fazei defecte, prin rezistenţa electrică Rp
a legăturii la pământ de protecţie, prin rezistenţa electrică Rh a omului, prin
rezistenţa electrică R0 a legăturii la pământ de exploatare şi se închide prin sursa de
alimentare a reţelei.
Valoarea curentului electric de defect rezultă:
Uf
Id 
R p  Rh (14.92)
riz   R0 ,
R R p h
în care Uf este tensiunea nominală de fază a reţelei.
Curentul electric care trece prin instalaţia de protecţie are valoarea:
Rh Rh
I p  Id  U f  (14.93)
R p  Rh  riz  R0   ( R p  Rh )  R p  Rh .
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 581

Deoarece rezistenţa electrică a instalaţiei de legare la pământ este cu mult mai


mică decât rezistenţa electrică a corpului uman, ea poate fi neglijată în suma
(Rp +Rh). În acest caz, curentul electric total, de defect, are o valoare practic egală
cu curentul electric Ip care trece prin instalaţia de legare la pământ:
Uf
I p  Id  . (14.94)
riz  R0  R p
Dacă se neglijează şi rezistenţa riz , ceea ce corespunde cazului cel mai nefavo-
rabil, relaţia (14.94) devine:
Uf
I p  Id  . (14.95)
R0  R p
Tensiunea la care poate fi supus omul în cazul atingerii carcasei utilajului
defect rezultă
Rp
Ua  I p  Rp  U f  . (14.96)
R0  R p
Tensiunea de atingere dintre nulul reţelei şi pământ are valoarea
R0
U a 0  I d  R0  U f  . (14.97)
R0  R p
Suma celor două tensiuni de atingere este egală cu tensiunea pe fază
U a  U a0  U f .
Se observă că, indiferent de valorile Rp şi R0 , cel puţin una dintre tensiunile de
atingere ajunge, în general, la valori periculoase.
Dacă se notează raportul k = Rp/R0 , expresiile tensiunilor de atingere devin:
k
Ua  U f  (14.98)
k 1
şi respectiv
1
U a0  U f 
. (14.99)
k 1
Se observă faptul că tensiunile de atingere nu depind de valorile absolute ale
rezistenţelor instalaţiilor de legare la pământ, ci de raportul lor. Aceasta este unul
dintre cele mai importante dezavantaje ale protecţiei prin legare la pământ, în
reţelele cu neutrul legat la pământ.
Dacă se are în vedere numai limitarea tensiunii de atingere Ua, care trebuie să
fie mai mică decât 40 V, valoarea limită se obţine din raportul k = Ua/(Uf Ua). În
cazul reţelelor de 400/230 V, acest raport trebuie să fie egal cu k = 1/4,75.
Dacă rezistenţa electrică a instalaţiei de legare la pământ este Rp = 4 ,
înseamnă că, pentru a se realiza o tensiune de atingere mai mică de 40 V, rezistenţa
minimă a instalaţiei de legare la pământ de exploatare trebuie să fie egală cu
R0 = 4,754 = 19 .
Tensiunea de atingere la instalaţia de legare la pământ de exploatare va fi de
190 V, valoare care poate produce accidente grave. Rezultă de aici că legarea la
pământ a utilajelor sau echipamentelor, alimentate în reţele cu neutrul legat la
pământ, nu constituie o metodă de protecţie la fel de eficientă ca în cazul alimentă-
rii din reţelele cu neutrul izolat. După cum s-a arătat mai sus, în cazul reţelelor cu
582 Consumatori de energie electrică

neutrul izolat consecinţele grave ale punerilor la pământ pot fi înlăturate dacă se
execută o legătură electrică de rezistenţă mică între masele echipamentelor
electrice alimentate de la aceeaşi sursă. Prin analogie, şi în reţelele cu neutrul legat
la pământ poate fi înlăturat orice risc de accidentare, dacă între instalaţia de legare
la pământ şi cea de protecţie se realizează o legătură electrică de rezistenţă mică,
astfel încât curentul de defect să devină un curent de scurcircuit. Această metodă se
reduce practic la protecţia prin legare la conductorul (neutru) de protecţie.

14.3.4 Protecţia prin legare la conductorul (neutru) de protecţie

14.3.4.1 Schema TT

În schema TT toate masele utilajelor sau echipamentelor electrice protejate


prin acelaşi dispozitiv de protecţie şi toate masele electrice, simultan accesibile,
trebuie interconectate prin conductoare de protecţie (PE) şi legate la aceeaşi priză
de pământ (fig. 14.27).

Tablou de
distribuţie
A
B
C
N
PE

R0 Rp
Fig. 14.27  Schema TT.

Accidente grave pot avea loc dacă o reţea alimentează unele utilaje, unde este
aplicată protecţie prin legare la pământ prin conductorul de protecţie PE şi alte
utilaje, care sunt legate numai la conductorul neutru. Într-o asemenea situaţie pot să
apară tensiuni de atingere periculoase pe toate carcasele utilajelor sau echipamen-
telor electrice legate la conductorul neutru. Se constată, că în cazul punerii sub
tensiune a unei carcase protejate prin legare la pământ, curentul de punere la
pământ va avea valoarea:
Uf
Id  . (14.100)
R0  R p
Atât utilajul defect, cât şi utilajele conectate la conductorul neutru vor
prezenta o tensiune de atingere:
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 583

Rp
U ap  R p  I d  U f (14.101)
R0  R p
şi, respectiv
R0
U aN  R0  I d  U f . (14.102)
R0  R p
Deoarece Uap + UaN = Uf rezultă că, în general, tensiunile de atingere la toate
utilajele, inclusiv la utilajul defect legate numai la conductorul neutru vor avea va -
lori periculoase.

14.3.4.2 Schema TN

În acest tip de schemă, masele instalaţiei electrice sunt legate la punctul neutru
prin conductoare de protecţie.
În cazul producerii unui defect de izolaţie (fig. 14.28) apare un curent electric
de defect a cărui intensitate este
Uf
Id  (14.103)
R f  Rn ,
în care: Uf este tensiunea fazei defecte; Rf – rezistenţa electrică a conductorului
fazei defecte de la sursă până la locul defectului; Rn – rezistenţa conductorului de
protecţie prin care se închide curentul de defect.
În relaţia (14.103) s-au neglijat reactanţele inductive Xf şi Xn ale conductoarelor.

A A
B
C
PEN PEN

Rf Rn
K
PE
Rf
Xf =Lf Xn =Ln
Rn riz
riz

R0
a) b)
Fig. 14.28  Principiul protecţiei prin legare la conductorul unuic de
protecţie PEN:
a) circuitul curentului electric de defect; b) schema electrică
echivalentă.
În cazul în care curentul electric de defect este suficient de mare, protecţia
maximală de curent electric, care acţionează întreruptorul K, deconectează utilajul
defect. Pentru ca protecţia să fie eficientă este necesar ca deconectarea echipamen-
tului defect să aibă loc într-un timp mai mic de 0,2 s, astfel încât tensiunile de
atingere să nu poată avea o acţiune gravă asupra omului.
584 Consumatori de energie electrică

Conform acestei metode, protecţia este asigurată dacă se iau măsuri încât
curentul electric Id să fie suficient de mare (conductorul de protecţie PE dimensio-
nat în mod corespunzător), protecţia întreruptorului să fie corect reglată, iar legă -
tura la masa (carcasa) utilajului la conductorul de protecţie să fie îngrijit executată.
În figura 14.29 este ilustrat exemplu unei reţele cu o schema de tip TN – C.
Dacă dintr-un anumit motiv, conductorul PEN se întrerupe în punctul A, carcasele
receptoarelor conectate în aval de punctul A ajung, în caz de defect, la tensiunea de
fază.
A
B
C
A PEN

N
N PE
PE

R0
Fig. 14.29  Apariţia pericolului de electrocutare în cazul
întreruperii conductorului PEN.

Nici instalarea separată a conductorului de protecţie (schemă de tip TN –S) nu


este suficientă pentru evitarea sigură a accidentelor. În cazul întreruperii acestui
conductor (fig.14.30) toate utilajele legate la conductorul de protecţie pe partea
întreruptă rămân neprotejate; dacă unul din acestea se defectează, ajung la tensiu-
nea reţelei nu numai utilajul defect, dar şi celelalte utilaje care sunt legate la acelaşi
conductor de protecţie. Pentru a evita asemenea consecinţe, trebuie verificată în
permanenţă continuitatea conductorului neutru N şi a conductorului de protecţie PE.

14.4 Măsuri suplimentare de protecţie


Principalele măsuri suplimentare pot fi:
 izolarea suplimentară de protecţie;
 separarea de protecţie;
 egalizarea şi dirijarea repartiţiei potenţialelor;
 protecţia automată împotriva tensiunilor de defect;
 protecţia automată împotriva curenţilor electrici de defect;
 mijloace individuale de protecţie.
A
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice B 585
C
N
PE
A

N PE

PE N N
PE

Id

R0

Fig. 14.30  Apariţia pericolului de electrocutare în cazul întreruperii conductorului PE.

14.4.1 Izolarea suplimentară de protecţie

Intensitatea curentului electric ce străbate corpul uman scade atunci când


impedanţa (rezistenţa electrică) a acestuia creşte. Această cerinţă se obţine dacă în
serie cu corpul uman se introduc elemente izolatoare de protecţie, caracterizate prin
rezistenţe electrice de valoare ridicată.
Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza pe două căi principale:
 prin izolarea de protecţie a echipamentului sau instalaţiei electrice, care
constă în realizarea unei izolări suplimentare a acestora, astfel încât în cazul dete-
riorării izolaţiei obişnuite de lucru, omul să nu poată veni în contact cu elemente
aflate sub tensiune;
 prin izolarea amplasamentului, care constă în prevederea unei izolări între
om şi pământ sau elemente bune conducătoare de electricitate aflate în contact cu
pământul.
Izolarea de protecţie a echipamentului electric se poate realiza în trei moduri:
a) sub forma unui înveliş protector care acoperă toate elementele accesibile
unei atingeri şi care ar putea ajunge sub tensiune; această măsură poate fi realizată
prin executarea carcaselor din material izolant sau acoperirea cu material izolant;
b) sub forma unei izolaţii intermediare între elementele accesibile unei atingeri
şi elementele care ar putea ajunge sub tensiune, ca de exemplu: piese de separare şi
piese intermediare izolatoare, care întrerup continuitatea electrică a arborilor, pâr-
ghiilor, pereţi despărţitori, carcase;
c) sub forma unor izolaţii întărite, care este echivalentă cu o izolaţie de
protecţie suprapusă peste cea de lucru.
Straturile de lac, vopsea, email sau oxid precum şi învelişurile din material
fibros nu asigură izolarea de protecţie. Izolarea de protecţie trebuie să fie executată
cu materiale care să reziste în timp la solicitări termice şi mecanice.
Izolarea amplasamentului omului faţă de pământ se realizează prin acoperirea
cu material electroizolant a pardoselii şi a tuturor elementelor, metalice aflate în
zona de manipulare, şi care sunt în legătură cu pământul. Această măsură este
adecvată numai în cazul echipamentelor electrice fixe.
Acoperirile cu material izolant trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
586 Consumatori de energie electrică

 să fie suficient de rezistente la solicitările mecanice şi termice;


 să aibă dimensiuni suficient de mari, astfel încât echipamentul electric
respectiv să poată fi atins numai de pe partea acoperită;
 acoperirile să fie fixate pe suportul lor;
 dacă există mai multe echipamente electrice care pot fi atinse, de pe partea
izolată, este necesar ca toate elementele metalice, care nu fac parte din circuitele
curenţilor electrici de lucru, să fie legate electric între ele pentru egalizarea poten-
ţialelor.
Pentru izolarea amplasamentului se pot folosi: cauciucul electroizolant, lemnul
uscat, materiale plastice corespunzătoare, care pot rezista solicitărilor în condiţii
grele de exploatare. În exterior, izolarea amplasamentelor se poate realiza prin aco-
perirea terenului cu o rocă de mare rezistivitate, cel mai des folosindu-se piatra
sfărâmată curată (balast).
Rezistenţa electrică Rd a izolării amplasamentului trebuie să îndeplinească
condiţia:
U
Rd   Rh (14.104)
Ih ,
în care: U este tensiunea totală posibilă faţă de pământ la locul atingerii; Ih –
curentul electric considerat nepericulos pentru om; Rh – rezistenţa electrică a
corpului uman.
Deoarece tensiunea Uh la care este supus omul,atunci când există o izolare
între el şi elementele legate la pământ, este:
U h  I h  Rh ,
condiţia (14.104) devine:
U 
Rd  Rh   1. (14.105)
 Uh  ,
Se observă faptul că, pentru obţinerea unei protecţii cât mai bune, trebuie să se
considere o valoare a rezistenţei corpului uman cât mai mare. Astfel, dacă Uh =Ua =
40  şi considerând valoarea limită a curentului nepericulos ca fiind Ih = 0,01 A,
rezultă Rh =40/0,01=4000 .
În cazul utilajelor portative care se alimentează cu o tensiune Un  24 V,
valoarea considerată pentru Rh ar trebui să fie 2400 .
În general, în cazul protecţiilor împotriva şocurilor electrice prin atingere indi-
rectă, se consideră pentru rezistenţa corpului uman valoarea medie de 3000 .
Această valoare, introdusă în relaţia (14.105) pentru tensiunea de 230 V, determină
următoarele valori ale rezistenţei de trecere la pământ la locul amplasamentului:
 pentru utilaje fixe:
 230 
Rd  3000    1  14250 
 40 
;
 pentru utilaje portative:
 230 
Rd  3000    1  25750 
 24 
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 587

.
În calculul rezistenţei Rd trebuie să se aibă în vedere şi alte considerente.
Astfel, rezistenţa de scurgere la pământ printr-o pardoseală în interior sau balast în
exterior nu este constantă; ea variază foarte mult în funcţie de gradul de umiditate
al pardoselii sau balastului. Dacă pardoseala sau solul se acoperă cu un material
izolant, se ţine seama de faptul că proprietăţile dielectrice ale acestuia se înrăută-
ţesc în timp, datorită îmbătrânirii materialului.
În practică se procedează astfel:
 pentru interioare, în cazul rezistenţei Rd , când se aplică materiale izolante
pentru pardoseli se consideră că Rh = 3000  şi Ih = 0,0025 A, astfel încât condiţia
(14.105) devine:
Rd  400  U  3000 . (14.106)
 în cazul instalaţiilor exterioare sau a pardoselilor care în timpul exploatării
se pot umezii, se consideră cazul defavorabil cu Rh = 1000  şi Ih =0,001 A
(respectiv Uh = 10 V)), obţinându-se condiţia:
Rd  100  U  1000. (14.107)
Pentru cazul protecţiei împotriva atingerilor directe se consideră rezistenţa
corpului uman egală cu 1000 , iar în relaţia (14.105) se introduce valoarea
Uh = 10000,0025= 2,5 V, încât pentru o tensiune de 230 V, de exemplu, se obţine:
 230 
Rd  1000    1  91000 
 2,5 
Pe baza valorilor obţinute pentru Rd se poate determina rezistivitatea minimă
care trebuie să o îndeplinească materialele folosite pentru a asigura protecţia
necesară.

14.4.2 Separarea de protecţie

Separarea de protecţie reprezintă o metodă de protecţie cu ajutorul căreia se


obţine o reţea izolată faţă de pământ în locul celei obişnuite, care funcţionează cu
neutrul legat la pământ. Procedeul constă în introducerea unui transformator de
separare, cu înfăşurări distincte şi izolaţie întărită (raport de transformare 1:1) sau a
unui grup motor – generator cu înfăşurări distincte electric între reţeaua de alimen-
tare şi receptoare. În acest fel, circuitul de lucru al utilajului este separat electric de
reţeaua de alimentare şi este izolat faţă de pământ, astfel încât nu se poate închide
circuitul unui curent de defect şi deci nu poate să apară nici o tensiune de atingere.
Principiul metodei se bazează pe următorul considerent: atingerea unui ele-
ment aflat sub tensiune al unei reţele legate la pământ este întotdeauna periculoasă,
pentru că, în aceste condiţii, corpul omului este supus la întreaga tensiune faţă de
pământ a reţelei; în reţelele cu neutrul izolat, intensitatea curentului electric ce
trece prin corpul uman poate fi limitată la valori nepericuloase, dacă rezistenţele de
izolaţie sunt menţinute la valori suficient de mari. Prin separare, chiar dacă reţeaua
de alimentare este cu neutrul legat la pământ, secundarul transformatorului nu este
legat la pământ. În acest mod, de exemplu, un utilaj portativ S este alimentat dintr-
o reţea izolată faţă de pământ, realizată cu ajutorul transformatorului de separare
TS (fig. 14.31). Rezistenţa de izolaţie a reţelei izolate fiind suficient de ridicată
588 Consumatori de energie electrică

poate limita astfel curentul electric prin corpul uman la valori nepericuloase, atunci
când apare un defect de izolaţie a unei faze.
S

Riz

R0

Fig. 14.31  Separarea de protecţie.

Chiar dacă apare o punere la masă, intervenită la un utilaj portativ, nu rezultă


o tensiune de atingere periculoasă. Dacă apare un al doilea defect de izolaţie, al
altei faze, ca de exemplu o punere la pământ, protecţia prin această metodă este
anulată, omul fiind supus acţiunii tensiunii dintre cele două faze (fig. 14.32).
S

Riz

R0

Fig. 14.32  Atingerea unui echipament portativ ce prezintă o punere la masă,


iar una dintre faze are un defect de izolaţie.

O asemenea coincidenţă este, în practică, puţin probabilă întrucât izolaţia


cablului de alimentare a utilajului portativ este verificată periodic. În scopul măririi
siguranţei acestui sistem de protecţie, fiecare utilaj se alimentează de la un transfor -
mator de separe propriu, iar conductoarele de legătură se fac cât mai scurte.
Se recomandă [14.16] să se respecte relaţia:
U  L  100000 (14.108)
în care U este tensiunea nominală a circuitului [V], iar L  500 m – lungimea
circuitului secundar.
Se admite şi alimentarea mai multor echipamente dintr-o singură sursă de
separare, dacă se respectă simultan următoarele condiţii [14.15]:
 masele circuitelor separate să fie legate între ele prin conductoare de egali -
zare a potenţialelor; aceste conductoare nu vor fi legate la pământ, la alte conduc-
toare de protecţie, la masele altor circuite sau la elemente conductoare;
 prizele să fie cu contact de protecţie şi la acestea se leagă conductoarele de
egalizare a potenţialelor;
 se prevede un dispozitiv de protecţie care să semnalizeze primul defect de
izolaţie de masă şi care să deconecteze în maximum 5 secunde din momentul
apariţiei celui de al defect de izolaţie la altă masă.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 589

Separarea de protecţie se foloseşte ca metodă de protecţie în special la echipa-


mente portative de puteri mari, care nu pot fi alimentate cu tensiune redusă. La
acest sistem de protecţie trebuie acordată o atenţie deosebită utilizării şi montării
regulamentare a conductoarelor şi în special izolării întregului circuit faţă de pă-
mânt. Orice conductor cu izolaţia deteriorată, conductoare înnădite, favorizează
apariţia defectului de punere la pământ.
Domeniile principale de aplicare a protecţiei prin separare sunt: industria
construcţiilor, construcţia navelor, cazane şi alte spaţii înguste, unde protecţia prin
alimentare la tensiune redusă nu poate fi aplicată, întrucât echipamentele sunt
construite pentru tensiunea de 230 V, respectiv 400 V.

14.4.3 Egalizarea şi dirijarea repartiţiei potenţialelor

Principiul acestei metode constă în dirijarea repartiţia potenţialelor prin utili-


zarea unei instalaţii de protecţie adecvată, astfel încât, în cazul unei puneri la
pământ, circuitul curentului electric de defect să determine ca tensiunile de atingere
şi de pas să fie mai mici decât valorile maxime admise.
În interior, dirijarea repartiţiei potenţialelor se realizează cu ajutorul unor
inserţii metalice montate în pardoseală, legate la instalaţia de legare la pământ de
protecţie din încăperea respectivă.
În cazul unui defect, curenţii electrici care se trec prin instalaţia de legare la
pământ se ramifică prin elementele instalaţiei de protecţie de egalizare şi de dirijare
a repartiţiei potenţialelor. Cu cât potenţialele Uk ale diferitelor puncte ale solului
sau pardoselii sunt mai apropiate de valoarea potenţialului Up a instalaţiei de legare
la pământ, cu atât tensiunile de atingere Ua vor fi mai mici, deoarece:
Ua  Uk U p. (14.109)
Dacă se reuşeşte ca valorile potenţialelor Uk să fie egale cu tensiunea Up , se
obţine o egalizare a potenţialelor, situaţie în care tensiunea de atingere se anulează.
Cu cât potenţialele Uk, sunt mai apropiate ca valoare între ele, cu atât tensiunile de
pas Upas sunt mai mici, conform relaţiei:
U pas  U k 2  U k1 (14.110)
în care Uk1 şi Uk2 sunt potenţialele a două puncte aflate pe sol sau pardoseală, la o
distanţă între ele egală cu lungimea unui pas normal. Dacă se reuşeşte ca valorile
potenţialelor Uk, să fie egale între ele se obţine de asemenea o egalizare a potenţia-
lelor, adică tensiunea de pas se anulează.
Rezultă că o instalaţie de dirijare şi egalizare a potenţialelor se consideră cu
atât mai bună cu cât curba care reprezintă repartiţia potenţialelor pe o anumită
suprafaţa are o derivată mai mică.
De menţionat că dirijarea repartiţiei potenţialelor poate realiza o bună protecţie
în imediata apropiere a instalaţiei sau echipamentului electric, în jurul căruia s-a
amplasat instalaţia de protecţie respectivă.
În consecinţă, pentru a micşora tensiunile de atingere şi de pas este necesar să
se obţină:
 o alură a curbei potenţialelor cât mai plată, printr-o egalizare sau dirijare a
repartiţiei potenţialelor în jurul locului unde obiectul poate fi atins de oameni;
590 Consumatori de energie electrică

 curenţii electrici care se trec la pământ să fie cât mai mici, prin asigurarea a
cât mai multor căi de scurgere;
 rezistenţa electrică a căilor de trecere la pământ să fie cât mai mică, prin
adăugarea unui număr corespunzător de prize de pământ.

14.4.4 Protecţia prin întreruperea automată a alimentării

Măsura de protecţie prin întreruperea automată a alimentării trebuie realizată


astfel încât să împiedice ca, la apariţia unui defect de izolaţie, utilizatorul să fie
supus la o tensiune de atingere periculoasă, peste 50 V la tensiune alternativă sau
120 V la tensiune continuă, un interval de timp suficient pentru a provoca efecte
fiziopatologice periculoase. În condiţii speciale, se impun valori de 25 V la
tensiune alternativă şi 50 V la tensiune continuă [14.15]. Orice defect, apărut într-
un echipament electric şi care provoacă circulaţia unui curent electric, trebuie
întrerupt într-un interval de timp care să asigure protecţia persoanelor.
Această măsură de protecţie se aplică prin utilizarea unui dispozitiv de pro-
tecţie care trebuie să separe automat, într-un anumit timp, funcţie de mărimea şi
durata tensiunii de atingere, alimentarea circuitului echipamentului sau utilajului
protejat împotriva contactelor indirecte, în caz de defect. Protecţia împotriva
atingerilor indirecte prin întreruperea automată a alimentării se realizează cu:
 dispozitive automate de protecţie împotriva curenţilor electrici de scurcircuit
sau suprasarcină;
 dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial (DR).
Folosirea PACD (Protecţia automată împotriva curenţilor de defect) cu DR
este necesară [14.16] în cazul în care:
 nu sunt asigurate condiţiile de deconectare, în timp util, prin protecţiile la
suprasarcină şi la scurtcircuit;
 circuitele alimentează receptoare care trebuie să rămână în funcţiune nesu-
pravegheate de personal.
La alegerea dispozitivului de protecţie se ţine seama de tipul schemei de
legare la pământ.
În reţelele legate la pământ (schemele TT şi TN) se aplică protecţia prin
întreruperea automată a alimentării, iar în reţelele izolate faţă de pământ (IT) se
aplică protecţia prin întreruperea automată a alimentării şi semnalizare la primul
defect, respectându-se următoarele condiţii generale:
 toate masele electrice ale instalaţiei trebuie legate la un conductor de protecţie;
 masele electrice care pot fi simultan accesibile se leagă prin conductoare de
protecţie la aceeaşi priză de pământ, chiar dacă fac parte din instalaţii diferite;
 toate masele electrice ale unei aceleaşi instalaţii vor fi legate prin conduc -
toare de protecţie la aceeaşi priză de pământ.
La aplicarea măsurii de protecţie prin întreruperea automată a alimentării
trebuie asigurate două condiţii:
a) Realizarea sau existenţa unui circuit denumit „buclă de defect” pentru a
permite circulaţia curentului electric de defect. Construcţia acestei bucle depinde
de schema de legare la pământ (TN, TT, IT). Alegerea dispozitivului de protecţie
trebuie să respecte condiţia:
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 591

0,8  U f  S f
I REM  (14.111)
ρ  1  m   L ,
în care IREM este curentul electric de reglare al declanşatoarelor electromagnetice;
Uf – tensiunea de fază; Sf – aria secţiunii transversale a conductoarelor de fază;  
rezistivitatea la temperatura normală de funcţionare; m = Sf/SPE , unde SPE este aria
secţiunii transversale a conductorului de protecţie; L – lungimea conductorului.
b) Întreruperea curentului de defect printr-un dispozitiv de protecţie corespun-
zător, într-un interval de timp depinzând de anumiţi parametri, cum ar fi tensiunea
de atingere la care poate fi supusă fără risc o persoană, probabilitatea de defect şi
atingerea cu părţile defecte.
În tabelul 14.5 sunt indicaţi timpii maximi admişi de acţionare a dispoziti-
vului de protecţie în care o persoană poate fi supusă fără pericol la o anumită
tensiune de atingere.
În schema TT [14.7] toate masele receptoarelor electrice, protejate prin
acelaşi dispozitiv de protecţie şi toate masele simultan accesibile trebuie inter-
conectate prin conductoare de protecţie şi legate la aceeaşi priză de pământ.
Defectul care apare între fază şi masă provoacă circulaţia unui curent prin bucla de
defect (fig. 14.33).
Dispozitivele de protecţie la supracurenţi electrici nu pot fi folosite la protecţia
împotriva atingerilor indirecte decât dacă rezistenţele electrice Rp de dispersie, ale
prizelor de pământ sunt mici şi îndeplinesc condiţia:
R p  I d  U max , (14.112)
în care: Rp este rezistenţa electrică de dispersie a prizei de legare la pământ a
maselor; Id – curentul electric de defect care asigură funcţionarea dispozitivului de
protecţie în timpul prevăzut în tabelul 14.5, corespunzător valorii de atingere
prevăzute; Umax – tensiunea maximă admisă (50 V la tensiune alternativă).
Din relaţia (14.112) rezultă Id  12,5 A pentru Rp = 4  şi Id  50 A pentru
Rp = 1 .

Tabelul 14.5
Timpii de acţionare ai dispozitivelor de protecţie pentru diferite
tensiuni de atingere
Tensiune de Timpii maximi de acţionare ai dispozitivului
atingere prezumată de protecţie [s]
[V] Tensiune alternativă Tensiune continuă
 50 5 5
50 5 5
75 0,6 5
90 0,45 5
120 0,34 5
150 0,27 1
220 0,17 0,4
280 0,12 0,3
350 0,08 0,2
500 0,04 0,1
592 Consumatori de energie electrică

A
B
C
N

Receptor
Bucla de Masa
defect

R'p Rp

Fig. 14.33  Circulaţia curentului electric prin


bucla de defect în schema TT.

În schema TT se pot folosi următoarele dispozitive de protecţie:


 dispozitive de protecţie la supracurenţi electrici;
 dispozitive de protecţie diferenţiale.
Dispozitivele automate de protecţie la tensiuni de atingere (PATA) se pot fo-
losi în situaţii speciale, atunci când alte dispozitive de protecţie nu pot fi utilizate
În schema TN toate masele instalaţiei electrice trebuie să fie legate prin con-
ductoare de protecţie la punctul neutru al sursei, care trebuie legat la pământ, în
apropierea acesteia.
Se pot utiliza dispozitive de protecţie diferenţială la:
 schema TN-C, unde sunt utilizate pentru întreruperea automată a unui circuit
din exteriorul zonei de acţiune a legăturii echipotenţiale; masele receptoarelor
trebuie să fie legate la o priză de pământ având o rezistenţă care să asigure funcţio -
narea dispozitivului de protecţie;
 schema TN – C – S, unde legarea conductorului de protecţie la conductorul
comun PEN trebuie să se facă în amonte de dispozitivul de protecţie diferenţial, sau
altfel spus conductorul PEN nu trebuie utilizat în aval de dispozitivul de protecţie.
În schema IT, cu neutrul alimentării izolat faţă de pământ, curentul electric
al primului defect care poate afecta o fază, se închide prin impedanţele (capacitive
şi rezistive de izolaţie) ale celorlalte faze faţă de pământ. La apariţia primului
defect de izolaţie, curentul electric de defect Id va trebui să fie limitat astfel încât în
instalaţie să nu apară o tensiune de atingere Ua mai mare decât cea admisă
Rm  I d  U a , (14.113)
în care Rm este rezistenţa electrică de dispersie a prizei de pământ a maselor recep-
toarelor.
Respectarea condiţiei (14.113) permite evitarea întreruperii alimentării recep-
toarelor la apariţia primului defect. Pentru menţinerea acestui avantaj, defectul de
izolaţie trebuie detectat cu ajutorul controlului permanent al instalaţiei (CPI) şi,
desigur, apoi eliminat. Dacă primul defect nu este eliminat şi dacă se produce un al
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 593

doilea defect de izolaţie la o altă fază, va apărea un curent electric de dublu defect
(curent electric de scurtcircuit între faze).
Rezultă astfel că în schema IT se pot utiliza următoarele dispozitive de pro -
tecţie şi semnalizare:
a) CPI – dispozitive de control permanent al izolaţiei;
b) dispozitive de protecţie la curent electric diferenţial (la primul defect);
c) dispozitive de protecţie la supracurenţi electrici (la al doilea defect).

14.4.5 Protecţia împotriva atingerilor indirecte cu ajutorul


dispozitivului diferenţial

Protecţia este asigurată dacă este îndeplinită condiţia:


Rm  I n  U a , (14.114)
în care In este curentul electric diferenţial nominal de funcţionare.
Tensiunea de atingere maxim admisă [14.15, 14.16] are valoarea:
 50 V la tensiune alternativă, în cazul general;
 25 V la tensiune alternativă, pentru şantiere şi ferme agrozootehnice.
Curentul electric diferenţial nominal de funcţionare In trebuie să aibă o
valoare apropiată de valoarea curentului electric diferenţial rezidual I . Valoarea
acestui curent electric depinde de rezistenţa de dispersie la pământ Rm a maselor
receptoarelor, conform datelor din tabelul 14.6.
În cazul în care nu este posibil să se realizeze o rezistenţă mai mică de 500 
pentru Ua = 50 V, la tensiune alternativă, şi de 250  pentru Ua = 25 V, la tensiune
alternativă, se recomandă utilizarea unui dispozitiv diferenţial de înaltă sensibilitate
(I = 6, 10, 30 mA). PE A B C N
La montaj, circuitul magnetic al dispo-
zitivului diferenţial trebuie să cuprindă toate
conductoarele active ale circuitului protejat,
inclusiv conductorul neutru. Conductorul de
spre releul
protecţie PE al circuitului va rămâne în afara diferenţial
circuitului magnetic (fig. 14.34).
Fluxul magnetic care străbate miezul
magnetic al dispozitivului diferenţial va
depinde în orice moment de suma fazorială a
Fig. 14.34  Schema de principiu a
curenţilor electrici ce-l străbat. dispozitivului diferenţial.

Tabelul 14.6
Dependenţa dintre valoarea curentului diferenţial rezidual şi
rezistenţa de dispersie
Valoarea maximă a rezistenţelor de dispersie
la pământ Rm a maselor receptoarelor legate la
Curentul diferenţial rezidual I
pământ []
[mA]
Ua = 50 V tensiune Ua = 25 V tensiune
alternativă alternativă
1000 50 25
594 Consumatori de energie electrică

Dispozitive 650 76 38
diferenţiale de 500 100 50
medie 300 166 83
sensibilitate 100 500 250

Într-un circuit fără defect, în funcţionare normală, suma curenţilor prin cele
trei faze şi conductorul neutru este nul şi, prin urmare, nu va exista flux magnetic
în miez, iar tensiunea electromotoare indusă în bobină va fi de asemenea nulă. O
punere la pământ, însoţită de un curent electric care nu se întoarce prin conductorul
neutru, va determina ca suma fazorială a curenţilor electrici care traversează miezul
magnetic să fie diferită de zero, ceea ce produce apariţia unui flux magnetic în
acesta.
Diferenţa de curent electric este denumită „curent rezidual” , iar principiul este
cunoscut ca „principiul curentului diferenţial rezidual”. Fluxul magnetic alternativ
rezultant în miezul magnetic induce o tensiune electromotoare în bobină, astfel
încât curentul electric, ce apare, circulă prin bobina de acţionare a dispozitivului de
deconectare. Dacă curentul electric rezidual depăşeşte valoarea impusă pentru
funcţionarea dispozitivului de deconectare cu dispozitiv diferenţial, atunci întrerup-
torul automat asociat va deconecta şi separa zona defectă.
Blocul general de comandă şi protecţie al unei instalaţii electrice alimentate
din reţeaua publică de joasă tensiune, adică disjunctorul de branşament poate să nu
aibă şi funcţie diferenţială.
Disjunctorul de branşament cu funcţie diferenţială poate fi utilizat în cazul
protecţiei la atingeri indirecte pentru rezistenţe electrice Rm conform tabelului 14.6.
În cazul unui defect de izolaţie întreaga instalaţie este deconectată de către
disjunctorul de branşament. Pentru a evita această situaţie trebuie instalate dispo-
zitive diferenţiale la plecarea fiecărui circuit sau grupuri de circuite, conform sche -
melor de selectivitate din figurile 14.35, 14.36, 14.37 şi 14.38.
În cazul utilizării dispozitivelor diferenţiale de protecţie, selectivitatea poate fi
realizată pe orizontală (fig. 14.36) sau pe verticală, în cascadă (fig. 14.37).
Selectivitatea verticală poate fi realizată în două trepte (fig.14.37) sau în trei trepte
(fig.14.38).
Instalaţie de Disjunctor de branşament Instalaţie de Disjunctor de branşament
branşament fără funcţie diferenţială branşament fără funcţie diferenţială
Instalaţie Instalaţie
DR
interioară interioară

DR1 DR2 DR3

Fig. 14.35  Schema de selectivitate a unui Fig. 14.36  Schemă cu selectivitate pe


defect de izolaţie. verticală.
Instalaţii de protecţie împotriva şocurilor electrice 595

DR 500 mA
DR 500 mA;
40 ms

DR 30 mA DR 30 mA DR 30 mA

Fig. 14.37  Schema cu selectivitate Fig. 14.38  Schemă cu selectivitate în


pe verticală (în cascadă, în două trepte). cascadă, în trei trepte.

În instalaţiile electrice mari, cu un număr mare de niveluri de distribuţie se pot


combina cele două sisteme de selectivitate (orizontală şi verticală). În acest caz, în
tabloul general de distribuţie, se montează un disjunctor general fără funcţie
diferenţială. În instalaţia electrică protejată cu dispozitive diferenţiale de înaltă
sensibilitate, masele receptoarelor trebuie legate la pământ.
Disjunctorul de branşament de tip S (selectiv) permite asigurarea selectivităţii
pe verticală, în două sau trei trepte, prin utilizarea dispozitivelor diferenţiale de
100 mA sau 30 mA amplasate în aval de acesta.

14.4.6 Mijloace individuale de protecţie

Mijloacele individuale de protecţie sunt utilizate de către persoanele care, prin


atribuţiile lor, lucrează direct la elementele bune conductoare electric, ce fac parte
din circuitele curenţilor electrici de lucru.
În scopul reducerii la minimum a pericolului de accidentare este necesar să se
folosească, separat sau concomitent, următoarele:
 Mijloace de protecţie izolante care reprezintă, de fapt, rezistenţe foarte mari
introduse în serie cu corpul uman. Astfel: cizmele, galoşii, covoraşele şi preşurile
din cauciuc electroizolant, platformele izolante reprezintă obiecte care izolează
omul faţă de pământ; mănuşile din cauciuc, sculele cu mâner izolant, prăjinile
izolante etc., izolează omul faţă de elementele aflate sub tensiune;
 Indicatoare de tensiune cu care se verifică prezenţa sau lipsa tensiunii;
 Garnituri mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ, care asigură protecţia
împotriva tensiunilor induse, a descărcării sarcinilor electrice înmagazinate în
capacitatea dintre elementele conductoare sau dintre acestea şi pământ;
 Îngrădiri provizorii (mobile) care protejează personalul împotriva atingerii
accidentale a elementelor aflate sub tensiune din apropierea locului de muncă;
 Plăci avertizoare, care avertizează asupra existenţei unor pericole sau care
atrag atenţia asupra interzicerii unor manevre ce ar putea conduce la accidente sau
indică măsuri ce trebuiesc luate.

Bibliografie
596 Consumatori de energie electrică

[14.1] *** Efectele curentului asupra omului si animalelor domestice. Partea 1:Aspecte generale,
SR CEI 60479-1:1995.
[14.2] *** Efectele trecerii curentului prin corpul omului. Partea 2: Aspecte particulare. SR CEI
60479-2:1995.
[14.3] *** Efectele curentului asupra omului si animalelor domestice. Partea 3: Efectele trecerii
curentului prin corpul animalelor domestice, SR CEI 60479-3: 2005.
[14.4] *** Efectele curentului asupra omului si animalelor domestice. Partea 4: Efectele loviturilor
de trăsnet asupra omului si animalelor domestice, SR CEI/TR 60479-4: 2005.
[14.5] *** Protection against electric shock - Common aspects for installation and equipment,
IEC 61140-am1: 2004.
[14.6] *** Low-voltage electrical installations - Part 4-41: Protection for safety – Protection against
electric shock, IEC 60364-4-41: 2005.
[14.7] Voiculescu C. I., Petriciu C. I., Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, Bucureşti,
1974.
[14.8] *** Instalaţii electrice de joasă tensiune. Partea 4-41: Măsuri de protecţie pentru
asigurarea securităţii. Protecţia împotriva şocurilor electrice, SR HD 60364-4-41 (CEI 60364-
4-41).
[14.9] *** Protection against electric shock - Common aspects for installation and equipement, CEI
61140:2004.
[14.10] *** Protecţia împotriva electrocutărilor. Limite admise, STAS 2612-87.
[14.11] Ionescu I., Aspecte privind protecţia muncii în exploatarea instalaţiilor, utilajelor şi
echipamentelor electrice, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 1997.
[14.12] *** Protecţia împotriva şocurilor electrice. Aspecte comune in instalaţii şi echipamente
electrice, SR EN 61140: 2002.
[14.13] Sufrim M., Protecţia împotriva tensiunilor accidentale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1967.
[14.14] Vasilache G., Sisteme de protecţie împotriva tensiunilor electrice accidentale, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1980.
[14.15] *** Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000
V c.a. şi 1500 V c.a., Normativ I 7.
[14.16] *** Ghid pentru instalaţii electrice cu tensiuni până la 1000 V c.a. şi 1500 V c.a.,Editura
Impuls, Bucureşti, ICECON SA: 2000.
[14.17] *** Manualul instalaţiilor electrice, Schneider Electric, Bucureşti, 2007.
[14.18] Mocanu C.I., Teoria câmpului electromagnetic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981.
[14.19] Gavrilă H., Electrotehnică şi echipamente electrice, vol. 1, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1993.
[14.20] Centea O., Bianchi C., Instalaţii electrice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1973.
[14.21] *** Protecţia împotriva electrocutării la utilajele şi echipamentele electrice mobile.
Prescripţii, STAS 12217-88.
[14.22] *** Metodele şi măsurile de protecţie în instalaţiile electrice de joasă tensiune şi protecţia
împotriva supratensiunilor, SR CEI 60364-4.
[14.23] *** Instalaţii electrice in construcţii. Partea 4: Protecţie pentru asigurarea securităţii.
Protecţie împotriva perturbaţiilor de tensiune si perturbaţiilor electromagnetice, SR CEI
60364-4-44.2005.
[14.24] *** Instalaţii electrice in construcţii. Partea 4: Protecţie pentru asigurarea securităţii.
Protecţie împotriva perturbaţiilor de tensiune si perturbaţiilor electromagnetice, SR CEI
60364-4-44:2005/A1, 2005.
[14.25] *** Instalaţii electrice în construcţii. Partea 4: Măsuri de protecţie pentru asigurarea
securităţii. Capitolul 44: Protecţia împotriva supratensiunilor. Secţiunea 442: Protecţia
instalaţiilor de joasa tensiune împotriva defectelor la pământ din instalaţiile de înaltă tensiune,
SR CEI 60364-4-442+A1: 1999.
[14.26] *** Verificări ale instalaţiei electrice, SR CEI 60364-6.