Forța electromagnetică

Din relația de definiție a inducției rezultă expresia forței electromagnetice în cazul unui
conductor perpendicular pe liniile de câmp.
F=B*I*I`
Se constată experimental că forța electromagnetică, F, exercitată asupra unui conduc
B, este direct proporțională și cu sinα:
liniar care face unghiul α cu direcția inducției magnetice, ⃗
F~sinα.
Rezultă atunci că, pentru o orientare oarecare a conductorului în câmp, expresia forței
electromagnetice este dată de relația:
F=B*I*I`*sinα
Bcu direcția conductorului
Unde α, este unghiul format de vectorul de inducție magnetică ⃗
parcurs de curent.
Observație: expresia forței electromagnetice se poate scrie și vectorial, în forma :
F =I ⋅ ( ⃗I ⋅ ⃗
⃗ B) ,
unde ⃗I este un vector având modului egal cu I, direcția și sensul fiind identice cu cele ale
curentului.

Interacțiunea magnetică a curenților electrici staționari

Considerăm două conductoare rectilinii lungi, paralele, parcurse de curenți staționari de
intensități I1 și I2, situate la distanța r unul de altul. Curentul de intensitate I1 generează în jurul
primului conductor un câmp magnetic de inducție:
1
B1=μ ×
2 Πr
La distanța d de primul conductor, unde este plasat cel de al doilea conductor, inducția
acestui câmp magnetic are valoarea
1
B1=μ ×
2Π d
Câmpul magnetic exercită asupra unei porțiuni de lungime l din al doilea conductor o
forță electromagnetică
F 12=B1 × I 2 × l
 Folosind în această relație expresia lui B1 obținem expresia forței exercitate de primul
conductor parcurs de curent asupra unei porțiuni de lungime l din al doilea conductor
I 1 × I 2 ×l
F 12=μ ×
2 Πd
Observații:
1) Printr-un mecanism analog, cel de al doilea conductor parcurs de curent exercită asupra
unei porțiuni de lungime l din primul conductor o forță egală și opusă ⃗ F 21=−⃗F12.
2) Forța exercitată de un conductor parcurs de curent asupra unei porțiuni de lungime l din
celălalt conductor este numită și forță electrodinamică.
3) Pentru a stabili direcția și sensul forțelor electromagnetice exercitate între doi conductori
rectilinii paraleli parcurși de curenți staționari se aplică de două ori regula burghiului:
întăi pentru a determina direcția și sensul inducției magnetice generate de unul dintre
curenți și, apoi, pentru a determina direcția și sensul forței electromagnetice conform
relației:
F 12=I 2 ( ⃗l × ⃗
⃗ B1 )
4) Conform observației 3 se constată că, atunci când conductoarele sunt parcurse de curenți
de același sens, ele se atrag, iar când sunt parcurse de curenți de sensuri contrare se
resping.
Definiție: 1 Amper este intensitatea a doi curenți electrici constanți, identici, care, circulând prin
două fire conductoare rectilinii, paralele, foarte lungi, așezate în vid la distanță de 1 m unul de
altul, produce între aceste conductoare o forță de 2 ⋅ 10−7 N pe fiecare metru de lungime.

Forța Lorentz
Se constată experimental că asupra oricărui purtător de sarcină electrică în mișcare în
câmp magnetic se exercită de o forță, numită forță Lorentz. Ea este dată de relația
⃗
f L =q × ( ⃗v × ⃗
B) ,

unde:
-q- sarcina particulei [q]si=1 C;
-⃗v- viteza particulei [v]si=1 m/s
-este inducției câmpului magnetic în care se mișcă particula, [B]=1 T.
Observați:
1) Conform expresiei precedente, direcția forței Lorentz este perpendiculară pe planul
vectorilor ⃗v și ⃗
B ,iar sensul forței Lorentz este determinat cu ajutorul regulii burghiului
 2) Dacă se constată expresia forței electromagnetice ⃗F =I ⋅ ( ⃗I ⋅ ⃗
B ) , ca fiind determinată
experimental, din această expresie poate fi dedusă teoretic expresia forței Lorentz și
invers.

Fluxul magnetic
Se numește flux magnetic al unui câmp magnetic uniform printr-o suprafață normalș la
direcția câmpului mărimea fizică scalară Φdefinită de relația:
Φ=B∗S n

Unde:
-B este inducția câmpului magnetic, [B]si=1T;
-Sn este aria suprafeței normale [Sn]si= 1m 2.
Unitatea de măsură a fluxului magnetic în SI se numește weber, are simbolul Wb și se
definește pe baza relației precedente:
[ Φ ] si=[ B ] si∗[ S n ] si=1T ∗1m2=1 Wb
1 weber este fluxul magnetic al unui câmp megnetic uniform, de inducție egală cu 1T, printr-
o suprafață de m 2, așezată normal pe direcția câmpul magnetic.
Se numește inducție electromagnetică fenomenul de generare a unei tensiuni electromotoare
întru-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil în timp.
Observații:
1) Fenomenul de inducție electromagnetică a fost pus în evidență experimental de M.
Faraday (1831)
2) Dacă circuitul străbătut de fluxul magnetic variabil este deschis, în el se induce o tensiune
electromotoare numită tensiune indusă. Dacă circuitul străbătut de fluxul magnetic
variabil este închis, în el se induce un curent electric numit câmpul indus. Generarea
curentului indus demonstrează existența unui câmp electric indus.
3) S-a demonstrat teoretic (J. C. Maxwell) și experimental că în jurul unui câmp magnetic
variabil în timp apare un câmp electric cu linii de câmp închise. Din acest motiv
fenomenul de inducție electromagnetică se poate defini mai general ca generarea unui
câmp electric cu linii de câmp închise în regiunea în care există un flux magnetic variabil
în timp.
Generalizând observațiile experimentale, H. Lenz a formulat regula de stabilire a sensului
curentului indus, numită regula lui Lenz.
 Curentul indus într-un circuit închis străbătut de un flux magnetic variabil are un astfel de
sens, încât fluxul magnetic produs de curentul indus se opune variației fluxului magnetic
inductor.

Legea lui Faraday

Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variație a fluxului
magnetic prin suprafața acelui circuit, luată cu semn schimbat.
−ΔΦ
ⅇ=
Δt

Autoinducția
Se numește autoinducție fenomenul de inducție electromagnetică produs într-un cirucit
datorită variației intensității curentului din acel circuit.