Inducția electromagnetică este fenomenul care constă în
apariția unei tensiuni electromotoare într-un circuit electric, datorită variației în timp a fluxului magnetic (numit inductor) care străbate conturul circuitului. 1.1 Fenomenul inducţiei electromagnetice. Aplicaţii practice Descoperirea inducției electromagnetice a fost făcută în anul 1831 de către Michael Faraday, ajungănd la aceasta după 10 ani de experimente realizate cu magneţi şi bobine. În primul rând, Faraday a descoperit fenomenul inducției electromagnetice pentru cazul în care bobinele sunt înfășurate pe același tambur. Dacă un curent electric apare sau dispare într-o bobină ca urmare a conectării sau deconectării unei baterii galvanice de la aceasta, atunci un curent pe termen scurt apare în cealaltă bobină în acest moment. Acest curent este detectat de un galvanometru, care este conectat la a doua bobină. Apoi, Faraday a stabilit și prezența unui curent de inducție în bobină atunci când o bobină în care curgea un curent electric a fost adusă mai aproape de ea sau scoasă din ea. În cele din urmă, al treilea caz de inducție electromagnetică, pe care Faraday l-a descoperit, a fost acela că un curent a apărut în bobină atunci când un magnet a fost introdus în ea sau îndepărtat din ea. Legea inducției electromagnetice a lui Faraday Fenomenul inducţiei electromagnetice are numeroase aplicaţii practice. El se află la baza construcţiei generatoarelor de curent alternativ şi continuu, a motoarelor electrice, transformatoarelor, diferitor dispozitive electrotehnice şi radiotehnice. Există foarte multe aparate şi dispozitive în care este folosită inducţia electromagnetică. Ele se utilizează în diverse domenii, începând cu aparatele casnice şi terminând cu cele mai avansate tehnologii industriale. 1.2 Fluxul câmpului magnetic. Regula lui Lenz Mărimea fizică Φ egală cu produsul dintre modulul vectorului inducţiei magnetice B şi aria proiecţiei Sn a suprafeţei cercetate pe planul perpendicular vectorului se numeşte flux magnetic: Φ = BSn sau Φ = BS cos α. Unitatea de flux magnetic în SI a fost numită weber (Wb) în cinstea fizicianului german Wilhelm Weber (1804–1891). 1Wb = 1T· m2 . În anul 1833, analizând experimentele efectuate de Faraday referitoa - re la inducţia electromagnetică, Lenz a observat că variaţiile fluxului câmpului magnetic inductor ΔΦ şi al celui indus ΔΦ i întotdeauna au sem - ne opuse. În baza observărilor sale asupra fenomenului inducţiei electro - magnetice, Lenz formulează o regulă generală pentru determinarea sen - sului curentului de inducţie ce-i poartă numele: Curentul de inducţie are un astfel de sens, încât fluxul magnetic indus se opune variaţiei fluxului magnetic inductor. Regula lui Lenz exprimă o proprietate fundamentală a oricăror siste - me fizice: O acţiune exterioară asupra oricărui sistem stimulează în interiorul lui procese care tind să atenueze rezultatele acestei acţiuni. Regula lui Lenz 1.3 Legea inducţiei electromagnetice. Tensiunea electromotoare de inducţie. Existenţa curentului de inducţie într-un circuit închis, ca şi a oricărui alt curent electric, este determinată de prezenţa în acest circuit a unei tensiuni electromotoare Dacă în intervalul de timp Δt fluxul magnetic se modifică cu ΔΦ, atunci t.e.m. de inducţie Et = – ΔΦ/Δt . Raportul ΔΦ/Δt din această relaţie arată cât de repede variază fluxul magnetic şi este numit viteză de variaţie a fluxului magnetic, iar semnul „minus” corespunde regulii lui Lenz. Această relație reprezintă o lege universală, numită legea inducţiei electromagnetice (legea lui Faraday). Ea este valabilă întotdeauna, indiferent de forma circuitului străbătut de fluxul magnetic şi de módul în care se produce variaţia lui. Tensiunea electromotoare de inducţie într-un circuit închis este egală cu viteza de variaţie a fluxului magnetic prin suprafaţa mărginită de acest circuit luată cu semnul opus. Variaţia fluxului magnetic printr-un circuit închis conduce la apariţia unui câmp electric cu linii închise, adică turbionar. Un weber (Wb) este fluxul magnetic printr- un contur închis, la micşorarea căruia până la zero în timp de 1 s în acest contur ia naştere o t.e.m. de inducţie de 1 V: 1 Wb = 1 V·s. Sensul curentului indus şi al t.e.m. de inducţie se stabileşte cu ajutorul regulii lui Lenz, însă în cazul unui conductor rectiliniu este mai simplă şi mai comodă utilizarea regulii mâinii drepte Regula mîinii drepte Mâna dreaptă se aşază astfel ca vectorul inducţiei magnetice să intre în palmă, iar degetul mare întins lateral să indice sensul vectorului viteză de deplasare a conductorului. În acest caz celelalte patru degete întinse vor indica sensul curentului indus Ii în conductor. Sfîrși t