Tema nr.

15: Unde în medii elastice

Procese ondulatorii
15.1. Propagarea undelor într-un mediu elastice. Ecuaţia undei

Dacă într-un punct al uni mediu elastic (solid, lichid sau gazos) provocăm oscilarea
particulelor lui, atunci datorită interacţiunii dintre particule această oascilaţie începe să se propage
în mediu cu o anumită viteză  .
Procesul de propagare a oscilaţiilor în spaţiu se numeşte proces ondulatoriu sau undă.
În dependenţă de direcţia de oscilare a particulelor faţă de direcţia în care se propagă unda,
deosebim unde transversale şi longitudinale.
Transversale sunt undele în care particulele mediului oscilează perpendicular pe direcţia de
propagare a undei, iar longitudinale oscilează de-a lungul direcţiei de propagare a undei.
Distanţa parcursă de undă într-un interval de timp egal cu o perioadă se numeşte
lungime de undă.
   T (15.1)
1
Substituin în (15.1) perioad T  ,  - frecvenţa oscilaţiilor, obţinem:

   (15.2)
Locul geometric al punctului la care ajung oscilaţiile la un moment
de timp t se numeşte front al undei. Iar locul geometric al punctelor care
oscilează în aceeaşi fază se numeşte suprafaţa undei.
Există o mulţime infinită de suprafeţe de undă, pe când în fiecare moment există un singur
front de undă.
Frontul undei se deplasează permanent iar suprafeţele undei sunt imobile.
Suprafeţele de undă pot avea orice formă, cel mai simplu întâlnindu-se sub formă de plan sau
sferă. Şi respectiv unda se numeşte undă plană sau sferică.
În cazul undei plane suprafaţele de undă reprezintă o totalitate de plane reciproc paralele, pe
când în unda sferică un sistem de sfere concentrice.
Relaţia care exprimă elongaţia unui punct oscilant ca o funcţie de coordonatele x, y, z şi t se
numeşte ecuaţia undei.
f  f ( x, y , z , t ) , (15.3)
Să determinăm această funcţie în cazul undei plane, considerând că oscilaţiile sunt armonice.

1
 Pentru a deduce ecuaţia undei vom cerceta o undă plană, presupunând că oscilaţiile au un
caracter armonic şi axa x coincide cu direcţia de propagare a
undei. În acest caz suprafeţele de undă sunt perpendiculare pe axa
x şi deoarece toate punctele suprafeţei de undă oscilează în
aceeaşi fază (identic), atunci mărimea ce caracterizează mişcarea
oscilatorie va depinde numai de coordonata x şi timpul t , adică:

f  f  x, t  (15.4)

Admitem, că oscilaţiile punctelor, situate în planul x  0 (fig.12.2) au aspectul:

f  0, t   A cos  t  (15.5)

În cele ce urmează, vom determina oscilaţiile particulelor într-un plan, ce corespunde unei
valori arbitrare a lui x. Unda v-a parcurge spaţiul de la planul x  0 până la acest plan în timpul

x
 , unde  este viteza de propagare a undei. Aşadar, oscilaţiile punctelor, ce se află în planul

x , vor rămâne în urmă faţă de oscilaţiilr punctelor din planul x  0 cu timpul  şi vor avea
forma:

 x
f  x, t   A cos   t     A cos   t   (15.6)
 
În cazul general ecuaţia undei plane, ce se propagă de-a lungul direcţiei pozitive a axei x
într-un mediu ce nu absoarbe energie are forma

  x 
f  x, t   A cos   t     (15.7)
   
 x
În (15.7) expresia (  t    ) reprezintă faza undei.
  
 x
Să presupunem că în procesul ondulatoriu faza este constantă:   t      const , (15.8)
 
Diferenţiind relaţia (15.8) obţinem:
1 dx
dt  dx  0   . (15.9)
 dt
Aşadar, viteza de propagare a undei  , este viteza deplasării fazei. Viteza de propagare a
fazei undei şi se numeşte viteză de fază. Să deducem acum ecuaţia de undă, adică ecuaţia de
propagare a undelor.

2
  x
Deci, relaţia f  A cos   t 
 
, defineşte unda, care se propagă în sensul creşterii lui x.

Iar unda care se propagă în sens opus, adică în sensul micşorării lui x, are aspectul:

 x
f  A cos   t   . (15.10)
 
Ecuaţia undei plane se poate scrie simetrică în raport cu x şi t, introducând noţiunea de

număr de undă k
2
k . (15.11)

Conform relaţiilor (15.1) şi (15.11) rezultă că între viteza de
fază  , frecvenţa ciclică  şi numărul de undă k există relaţie

 . (15.12)
k
Substituind relaţia (15.12) în (15.6) şi în urma unor transformări matematice obținem:

f  x, t   A cos  t  k x   . (15.13)

Astfel s-a constatat, că ecuaţia oricărei unde este o soluţie a ecuaţiei diferenţiale care este
numită ecuaţia undei. Relaţia (15.13) este ecuaţia undei plane ce se propagă în direcţia lui x.

Admitem că unda se propagă într-o direcţie arbitrară, în cazul dat, oscilaţia unui punct pe
suprafaţă de undă considerată, v-a fi determinată de rază vectoare r a punctului dat.

Fie dată o undă şi un punct arbitrar pe suprafaţă de undă situat la distanţa l , de la originea de
coordonate (fig. 12.3), iar oscilaţiile în planul dat, care trec prin originea de coordonate au forma:
f 0  A cos t (15.14)
Ecuaţia oscilaţiei punctuli dat pe suprafaţa undei va fi:

 l   l 
f  r , t   A cos   (t  )     A cos ( t  )     A cos t  kl    . (15.15)
     
Relaţia (12.15) s-a obţinut tinând cont de numărul de undă k şi deoarece

l  r cos    r , n  , (15.16)

n este vectorul unitar al normalei putem scrie astfel:

f  r, t   A cos  t  k r  n   . (15.17)
3
Notăm vectorul k kn. (15.18)

2
fiind egal ca modul cu numărul de undă k  , dar orientat după normală la suprafaţa de undă

(direcţia propagării undei) şi numit vector de undă. Prin urmare, ecuaţia undei ce se propagă în
direcţia arbitravă are aspectul:

f  r , t   A cos  t  k r   .   (15.19)

Când direcţia de propagare a undei coincide cu axa x , atunci ecuaţia acestei unde este (15.13),
astfel derivând această relaţie de două ori în rapor cu x şi timpul t , obţinem:
f
  A sin   t  k x    , (15.20)
dt
2 f
  A 2 cos   t  k x     2 f , (15.21)
t 2

de unde urmează
2
1 d f
f  . (15.22)
 dt
2 2

Atunci când derivăm în raport cu x avem:

df
 Ak sin  t  kx    , (15.23)
dx
2
d f
  Ak cos  t  kx     k f ,
2 2
2 (15.24)
dx
2
1 d f
de unde urmează: f  2 2 (15.25)
k dx

Egalând (15.22) cu relaţia (15.25) primim:

2 2 2 2 2
1 d f 1 d f d f k d f
  , sau  .. (15.26)
 dt 
2 2 2 2 2 2 2
k dx dx dt


2
k 1
Aşa cum, numărul ondulatoric k  iar  atunci relaţia (15.26) primeşte forma:
 
2

2

2 2
d f 1 d f
 , (15.27)
 dt
2 2 2
dx

4
am obţinut ecuaţia undei, care se propagă de-a lungul axei x al spaţiului. În cazul când undă se
propagă într-o direcţie arbitrară, atunci:

 2 f 2 f 2 f  1 2 f
 2  2  2  2 2 . (15.28)
 x y z   t

Introducem operatorul lui Laplace, care reprezintă operatorul sumei derivatelor parţiale de

ordinul doi în raport cu coordonatele x, y, z

 2 f 2 f 2 f 
f   2  2  2  , (15.29)
x y z 
1 2 f
atunci f  . (15.30)
2  t 2

Principiul superpoziţiei. Viteza de grup

Dacă mediul în care se propagă în acelaş timp mai multe unde, este liniar, adică proprietăţile
lui nu se modifică sub axţiunea perturbaţiilor produse de undă, atunci aceste unde se supun
principiului superpoziţiei (suprapunerii) undelor: dacă într-un mediu liniar se propagă mai
multe unde, atunci fiecare undă se propagă astfel de parcă celelalte nici nu ar exista, iar
perturbaţia rezultantă într-un punct oarecare al mediului este egală cu suma perturbaţiilor
corespunzătoare fiecărei unde aparte.
Reeşind din principiul superpoziţiei şi dezvoltarea în serie Fourier a unei funcţii arbitrare
 
f  x   b0   an sin  n x    bn cos  n x  (15.31)
n 1 n 1

se poate afirma, că orice undă poate fi reprezentată ca o sumă de unde armonice, adică ca un pachet
sau grup de unde. Aşadar, se numeşte pachet de unde, superpoziţia undelor cu frecvenţe ce se
deosebesc puţin şi care ocupă în fiecare moment de timp o regiune finită a spaţiului.
Fie două unde ce constituie cel mai simplu pachet de unde cu amplitudini egale, ce se
propagă în aceeaşi direcţie de-a lungul axei x în direcţia pozitivă, cu frecvenţele şi numerele de
undă foarte apropiate. Atunci:

f  A0 cos   t  k x   A0 cos  0  d  t   k  dk  x  

t d   x dk
 2 A0 cos cos   t  k x   A cos   t  k x  (15.32)
2
5
Amplitudinea este o funcţie lent variabilă faţă de coordonată şi timp. Drept viteză de propagare a
acestei unde nearmonice (pachetului de unde), se ia viteza de propagare a maximului amplitudinei,
considerându-l drept centru al pachetului de unde.

Din condiţia td   x dk  const (15.33)

dx d 
Obţinem  U (15.34)
dt dk
care este viteza de grup.

Să găsim legătura între viteza de grup şi viteza de fază 
k
d d  k  d  d d     d d
U    k   k       k    
dk dk dk  d  dk   k  d d
2
 (15.35)
k

15. Energia undelor elastice. Vectorul lui Umov

Admitem, că este dat un mediu elastic, în care se propagă o undă elastică conform legii (5.13):
f  x, t   A cos  t  kx   

Separăm în mediu dat un volum infinit de mic dV , astfel încât să putem considera că
f
deformaţia lui cât şi viteza mişcării în toate punctele acestui volum sunt egale cu şi respectiv
dx
f
. Ţinând cont de densitatea energie deformaţiei elastice, volumul separat, v-a poseda energia
dt

E 2 E  f 
2

potenţială de deformaţie elastică: dW p  dV    dV (15.36)

2 2  x 
df
unde   ; iar E - modulul lui Young.
dx
Înlocuind modulul lui Young prin E   2 , unde  este densitatea mediului, iar  - viteza
de fază a undei. Atunci relaţia energiei potenţiale (5.36) primeşte forma:

 2   f 
2

dW p     dV (15.37)
2  x 

  f 
2

Volumul elementar considerat posedă şi energie cinetică: dWc    dV (15.38)

2  t 
f
unde  dV este masa volumului, iar - viteza lui.
t
Suma energiilor cinetice şi potenţiale ne dă energia totală a volumului elementar separat:
6
 dW  dWc  dW p
   f   f  
2 2

dW         dV 2
(15.39)
2  dt    x  
Împărţind relaţia (5.39) la volumul dV, obţinem densitatea energiei totale:
dW    f  2  f 

2 2

w         (15.40)
dV 2  dt    x  
Derivând ecuaţia undei plane (5.13) în rapor cu x şi t obtinem:
f 
  A s i n t  kx    
t 
f  (15.41)
 A s i n t  kx    
x 
Substituind (15.41) în (15.40) primim (15.42):
  A2 2 2 2
w
2
 A2 2 sin 2 t  kx     A2 2 k 2 sin 2 t  kx     
2
   k   sin 2 t  kx   

(15.42)
substituind în (5.42)   k  atunci: w   A2 2 sin 2 t  kx    (15.43)

Reeşind din relaţia (15.43) rezultă, că densitatea energiei în orice moment este diferită în
diferite puncte ale spaţiului şi totodată în fiecare punct al mediului variază cu timpul după legea
pătratului sinusului. Cantitatea de energie transportată de undă într-o unitate de timp printr-o unitate
de suprafaţă perpendiculară pe direcţia fluxului, se numeşte flux de energie, se notează prin  şi
dW
poate fi măsurat în waţi.  (15.44)
dt
Acest flux de energie, poate avea în diferite puncte ale mediului diferită intensitate. Iar mărimea
egală numeric cu cantitatea de energie, transportată de undă într-o unitate de timp printr-o unitate
suprafaţă perpendiculară pe direcţia fluxului se numeşte densitate a fluxului de energie:
dW
j (15.45)
dS   dt

d
Ţinănd cont de relaţia (15.44) putem scrie: j (15.46)
d S

Admitem, că prin suprafaţa cercetată dS  (fig 5.4) într-un

interval de timp dt v-a fi transportată energia dE , care se

conţine în volumul unui cilindru, dV  dS  dT .
Deoarece densitatea de energie în toate punctele cilindrului
se consideră aceeaşi (ţinând cont de dimensiunile mici ale
cilindrului), atunci energia dW va fi egală cu Fig.5.4.
dW  w dV  wdS  dt (15.47)
Substituind (15.47) în (15.45):
7
 dW wdS  dt
j   w (15.48)
dS   dt dS   dt
Aşa cum, viteza de fază este un vector, iar direcţia ei coincide cu direcţia de propagare a
undei, atunci: j  w  (15.49)

unde j este vetorul lui Umov. În conformitate cu (5.43), relaţia (5.49) poate fi scrisă astfel:

j   A  sin  t  k x    
2 2 2
(15.50)

În consecinţă, concludem că vectorul lui Umov, ca şi densitatea energiei, este diferit în diferite
puncte ale spaţiului, pe când în punctul dat variază cu timpil după legea pătratului sinusului.