MATERIALE MAGNETICE

Cuprins
1.Notiuni generale............................................................................................................................3
2.Clasificarea și caracterizarea materialelor metalice......................................................................4
3.Funcțiile materialelor metalice.....................................................................................................7
4. Aplicaţie practică a materialelor magnetice şi a legii Laplace: Difuzoarele...............................8
5.Concluzii.....................................................................................................................................11
6.Bibliografie.................................................................................................................................12
 1.Noțiuni generale

Cunoscute din cele mai vechi timpuri, materialele permanent magnetice au căpatăt o largă
utilizare abia după ce electricitatea a ajuns să fie în centrul atenţiei fizicienilor şi inginerilor şi să
capete răspandirea cunoscută.
Prima referire la proprietăţile magnetice ale magnetitului datează din anul 2369 î.Hr. din
China. În Europa, fenomenul este amintit de Tales din Milet în anul 585 î.Hr., apoi descris într-o
carte, în 1269, de către P. de Maricourt, supranumit Petrus Peregrinus. La acea dată busola,
inventată de chinezi, era deja cunoscută şi în Europa. În 1600, în cartea De Magnet foarte lăudată
de către Galilei şi Kepler şi susţinută apoi de Newton, medicui englez W. Gilbert compară
atracţia magnetică cu cea electrostatică şi încearcă, să explice aceasta proprietate. În 1750 John
Michell explică inducţia magnetică şi un an mai tarziu B. Franklin arată ca electricitatea poate
magnetiza şi demagnetiza acele din fier. Apoi, în 1823, A.M. Ampere dezvota o teorie care face
legătura între electricitate şi magnetism, deschizând calea electrotennici moderne.
Primii magneţi utilizaţi la sfarşitul sec. XIX la generarea electricităţii erau făcuţi din lamele
din oţel călit, magnetizate şi aşezate una peste alta, şi aveau proprtetăţi magnetice foarte slabe.
La începutui sec. XX apar oţelurile cu 6% wolfram, apoi oţelurile cu 3,5% crom cele cu cobalt,
cu proprietatj din ce în ce mai bune şi după 1920 aliajele AlNi şi AlNiCo, folosite şi astăzi pe
scara largă. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial apar feritele, magneţii SmCo şi în ultimul
timp magneţii cu Neodium.
 2.Clasificarea și caracterizarea materialelor metalice

Din punct de vedere al comportării în câmpul magnetic şi în funcţie de mărimea permeabilităţii

magnetice, există următoarele tipuri de materiale magnetice:
- diamagnetice
- paramagnetice
- feromagnetice
- ferimagnetice
- antiferomagnetice
2.1 Materialele diamagnetice au permeabilitatea magnetică µr subunitară, aproape de unitate,
mai mică decât cea a vidului, dar foarte apropiată de aceasta (exemplu Cu foarte având
µr=0,999995[H/m]). Acest gen de materiale sunt respinse atunci când sunt introduse într-un
câmp magnetic Ex: argint, cupru, zinc, sulf, fosfor, siliciu, hidrogenul, carbonul, aurul,
germaniul, seleniul, etc.
2.2 Materialele paramagnetice se caracterizează printr-o permeabilitate magnetică µr
supraunitară, dar totuşi apropiată de unitate (exemplu aerul având µr=1,000003[H/m]).
Acest gen de materiale sunt atrase atunci când sunt introduse într-un câmp magnetic mai
intens. Ex: oxigen, oxid de azot, seleniu, aluminiul, titan, vanadiu V, crom, platina, manganul,
radiul, potasiul, pământuri rare (samariu Sm, ceriu Ce, neodium Ne).
2.3 Materialele feromagnetice sunt acele materiale la care permeabilitatea magnetică nu mai
este constantă, depinzând de intensitatea câmpului magnetic stabilit în interiorul lor şi are valori
mult mai mari decât la materialele magnetice liniare. La foarte multe materiale utilizate azi în
tehnică, µr = 10 4 – 10 5 [H/m] .
Materialele feromagnetice sunt cunoscute sub denumirea de materiale magnetice. Acestea
sunt: fierul, cobaltul, nichelul, gadoliniul şi aliaje. Ele au permeabilitate magnetică relativă mult
mai mare decât unitatea, ajungând la valori peste 100 000.
Aceste materiale îşi pierd complet proprietăţile magnetice la temperatura Curie, care este de
7690C pentru fier, 10750C pentru cobalt, 3600C pentru nichel şi între 60 şi 3800C pentru aliaje,
în funcţie de compoziţie.
 Conform teoriei magnetismului molecular, materialele magnetice se compun dintr-un număr
foarte mare de magneţi extrem de mici – magneţi moleculari.
Într-un material nemagnetizat, magneţii moleculari sunt asezaţi în dezordine (figura 1.a). Prin
magnetizare, magneţii moleculari se orientează succesiv după direcţia câmpului de magnetizare
(figura 1.b). În consecinţă, efectele magnetice ale materialului se manifestă şi în exterior,
materialul sa magnetizat.

Figura 1. Magneţi moleculari

a-în material ferromagnetic nemagnetizat; b-în material ferromagnetic magnetizat
2.3.1 Materialele feromagnetice moi, sunt acele materiale feromagnetice care se pot magnetiza
şi demagnetiza relativ uşor.
Din punctul de vedere al proprietăţilor, aceste materiale au permeabilitatea magnetică µr
destul de ridicată, valori ridicate ale inducţiei la saturaţie Bs = 1,8 ... 2,2 T şi pierderile prin
magnetizare relativ reduse şi ciclu de histerezis suplu, respectiv valori reduse ale Br şi HC.
Din categoria materialelor magnetic moi fac parte: fierul tehnic, fonta, oţelul, aliajele de Fe-
Si, Fe-Ni, Fe-Co cu eventuale adaosuri.
Deoarece pierderile de putere necesare magnetizării sunt mici, materialele magnetic moi se
utilizează, în electrotehnică, în special la realizarea circuitului magnetic (miezurilor magnetice)
al maşinilor, electromagmneţilor, aparatelor şi transformatoarelor electrice, respectiv la
realizarea de structuri capabile să orienteze şi să conducă liniile câmpului magnetic.
2.3.2 Materialele feromagnetice dure, se caracterizează prin ciclu de histerezis foarte larg,
respectiv prin valori importante ale inducţiei magnetice remanente şi ale intensităţii câmpului
magnetic coercitiv, ele magnetizându-se şi demagnetizându-se foarte greu.
Din acest motiv, aceste materiale sunt utilizate la fabricarea magneţilor permanenţi
(generarea câmpurilor magnetice staţionare), aceştia având o utilizare largă: inductoare ale
generatoarelor de medie şi mică putere, elemente de excitaţie ale ale micromaşinilor electrice,
elemente componente de bază în unele dispozitive de prindere şi ridicare a greutăţilor metalice,
în echipamente electronice, în construcţia unor aparate de măsurat.
Materiale pentru miezuri magnetice sunt fierul (99 ... 99,9%), aliaje fier-siliciu, denumite oţel
electrotehnic, aliaje nichel-fier, aliaje fier-cobalt.
Magneţii permanenţi sunt aliaje Fe-Al-Ni, Fe-Al-Ni-Co sau compuşi ai Fe, Ni, Co cu
elemente din grupa pământurilor rare (samariu Sm, ceriu Ce, Neodium Ne).
2.3.3 Materialele ferimagnetice (ferite) au proprietăţi comparabile cu cele ale materialelor
feromagnetice, dar se deosebesc de acestea printr-un pronunţat caracter semiconductor.
Feritele sunt de regulă compuşi ai unor metale bivalente cu oxidul de fier. Ele se realizează
atât ca materiale magnetic moi (feritele de zinc, cadmiu, mangan, magneziu, etc) dar şi ca
materiale magnetic dure (bariu, cobalt, plumb).
Deoarece conductivitatea lor este mică în comparaţie cu materialele feromagnetice, la ferite,
pierderile prin curenţi turbionari devin neglijabile. (Curenţii turbionari1 sunt acei curenţi care
apar în miezurile magnetice ca urmare a inducerii în acestea a unor tensiuni electromotoare, în
condiţiile unei variaţii în timp a fluxului magnetic – legea inducţiei electromagnetice). Din acest
motiv, feritele pot substitui materialele feromagnetice în construcţia miezurilor micromaşinilor
electrice. Ele sunt singurele materiale utilizate în construcţia unor echipamente care lucrează în
înalta frecvenţă: antenele magnetice ale releelor, capetele magnetice de înregistrare, bobine de
şoc şi de inductanţă, generatoare de impuls, multiplicatoare de frecvenţă, etc.
Un neajuns al feritelor îl constituie sensibilitatea lor mare în raport cu temperatura. În cazul
feritelor, în locul unei singure reţele cristaline (ca la materialele feromagnetice), există două
subreţele, cu momentele magnetice orientate antiparalel. Magnetizaţiile spontane ale subreţelelor
se compensează parţial, rezultând o magnetizaţie nenulă, dar mai mică decât la substanţele
feromagnetice.
2.4 Materialele antiferomagnetice prezintă proprietăţi mult mai puţin importante (caracteristici
magnetice mai slabe decât la materialele feromagnetice sau ferite). În fapt, ceea ce deosebeşte
aceste materiale este structura lor cristalină. La materialele antiferomagnetice magnetizările
spontane ale celor două subreţele (ca la ferite) este practic completă.
 3. Funcţiile materialelor magnetice
Proprietăţile materialelor fero şi ferimagnetice le conferă acestora o largă aplicabilitate practică
în îndeplinirea unor funcţii specifice, ca suport material al utilizării tehnice a fenomenelor
electromagnetice. Principalele funcţii sunt:
• Funcţia de miez magnetic. O bobină cu miez magnetic este echivalenta unei bobine cu vid cu
inductivitate de µr ori mai mare. Se utilizează în special la circuitele magnetice ale maşinilor şi
aparatelor electrice, ale bobinelor şi transformatoarelor, etc.
• Funcţia de generare a câmpului magnetostatic. Un circuit magnetic cu întrefier, al cărui miez
magnetic a fost în prealabil magnetizat până la saturaţie, reprezintă un magnet permanent între
polii căruia există un câmp magnetostatic.
• Funcţia de înregistrare magnetică a informaţiei. Această funcţie se bazează pe proprietatea că
magnetizarea remanentă să depindă univoc de câmpul magnetic de excitaţie. Materialele utilizate
în acest scop trebuie să aibă un câmp coercitiv mare care să împiedice efectul de ştergere a
informaţiei sub influenţa unor câmpuri perturbatoare.
• Funcţii neliniare şi parametrice. Caracterul neliniar al caracteristicii de magnetizare a
materialelor magnetice în special al celor cu ciclu histerezis dreptunghiular, permite realizarea
unor funcţii de circuit neliniare şi parametrice.
• Funcţia de ecran magnetic. În vederea înlăturării acţiunii perturbatoare a unor câmpuri
electromagnetice exterioare unele dispozitive şi elemente electronice se ecranează.
• Funcţia de traductor piezomagnetic. Materialele fero- şi ferimagnetice suferă modificări ale
dimensiunilor exterioare sub influenţa variaţiei stării de magnetizare, fenomen denumit
piezomagnetism. De regulă materialele piezomagnetice îndeplinesc funcţia de traductor
piezomagnetic, invers, transformând energia electromagnetică în energie mecanică (generatoare
sonore şi ultrasonore).
• Funcţia de traductor de temperatură. Variaţia cu temperatura, la câmp constant, la
permeabilităţi relative cu preponderenţă în apropierea temperaturii Curie, permit utilizarea
acestora ca traductoare de temperatură.
 4. Aplicaţie practică a materialelor magnetice şi a legii Laplace: Difuzoarele

După construcţie, difuzoarele pot fi împărţite în:

- electromagnetice
- dinamice.
4.1 Difuzoarele electromagnetice
Primele difuzoare din această categorie au fost de fapt nişte căşti gigantice, care aveau
plasate în dreptul orificiului capacului nişte pâlnii (cornete acustice). Pentru reglaj, membranele
acestora erau prevăzute cu un buton exterior. Un asemenea difuzor poate fi văzut în figura 2

Figura 2 Difuzor cu pâlnie

Difuzoarele cu pâlnie erau foarte sensibile, dar din punct de vedere muzical nu erau fidele,
redând puternic şi distorsionat notele ascuţite şi aproape de loc pe cele grave. Pentru receptoarele
cu cristal (cu galenă) erau însă foarte indicate.
Ulterior au apărut difuzoare mai perfecţionate. Acestea au fost difuzoarele cu paletă
echilibrată. Construcţia schematică a unui astfel de difuzor este arătată în figura 3

Figura 3 Difuzor electrodinamic

 După cum se vede, la unul din polii unui magnet puternic, în formă de potcoavă, se fixează o
paletă de oţel, groasă de 0,5-2 mm, denumită şi armătură. Al doilea capăt al armăturii este
îndreptat spre celălalt pol al magnetului şi introdus în întrefierul unei piese, în care poate să
vibreze. Piesa polară, care are forma literei „C”, este confecţionată din oţel special şi are la
capătul superior o bobină din conductor foarte subţire, prin care trece curentul ce excită
difuzorul.
Când curentul parcurge bobina, paleta, care înainte se află în echilibru, exact în mijlocul
piesei polare, este atrasă sau respinsă de polii acestei după sensul curentului. Mişcările ei sunt
transmise unei membrane conice din hârtie prin intermediul unei tije numite niplu. Membrana,
oscilând înainte şi înapoi, pune în mişcare o masă importantă de aer, generând astfel sunetele.
Difuzoarele cu paletă echilibrată prezintă însă un dezavantaj apreciabil, în sensul că vibraţiile
sunt limitate de spaţiul restrâns al piesei polare. Din această cauză sunetele foarte înalte sau
foarte joase sunt alterate.
Mai bine sunt difuzoarele cu paletă liberă, la care paleta numai este introdusă în interiorul
piesei polar, ci fixată deasupra polilor magnetului, cu ajutorul unui resort fin. acesta menţine
distanţa dintre magneţi şi capătul liber al paletei care, în acest fel, este mai liberă şi nu-l poate
atinge. Membranele de calitate ale difuzoarelor se execută din hârtie specială, fără rezonanţă
proprie (pentru a nu introduce frecvenţe străine în gama de sunete reproduse).
4.2 Difuzoare dinamice
Aceste difuzoare se folosesc în majoritatea radioreceptoarelor moderne produse în industrie
sau de amatori, deoarece asigură o redare mai fidelă a sunetelor. În comparaţie cu difuzoarele
electromagnetice ele consumă o energie de audiofrecvenţă mai mare. Principiul lor de
funcţionare se bazează pe acţiunea reciprocă dintre câmpul permanent al unui magnet sau
electromagnet şi conductorul parcurs de un curent electric (Legea lui Laplace). Un difuzor
dinamic clasic este alcătuit dintr-un magnet sau electromagnet puternic, o bobină mobilă,
înfăşurată pe o carcasă scurtă care face corp comun cu o membrană conică vibrantă
(confecţionată din hârtie cu masă redusă şi cu frecvenţa de rezonanţă proprie foarte ridicată şi un
şasiu de formă specială, din aluminiu, bachelită sau carton presat, care suportă întregul
ansamblu. Marginile membranei sunt ondulate, pentru a-i permite o deplasare uşoară, şi sunt
fixate prin lipire cu clei de inelul periferic al şasiului.
Bobina mobilă se mişcă axial, fără fricţiune, într-un întrefier creat între orificiul circular din
mijlocul armăturii magnetului şi pivotul său cilindric. Centrajul se obţine cu ajutorul unei piese
speciale (numită uneori Spider) care suprimă orice joc lateral permiţând numai deplasări
longitudinale. Bobina este constituită din câteva zeci de spire înfăşurate într-unul sau două staturi
cu conductor emailat de 0,15-0,25 mm, iar capetele de ieşire sunt confecţionate din liţă izolată.
Bobinele mobile sunt calculate să lucreze cu tensiuni reduse şi cu intensităţi de curent relativ
ridicate, impedanţele lor fiind cuprinse în general 1,5 şi 5 Ω şi mai rar 10-15 Ω. De aceea ele nu
pot fi niciodată conectate direct în circuitul final al receptorului sau amplificatorului. Conectarea
lor se face numai prin intermediul unui transformator de ieşire.
 Figura 4 Difuzor permanent dinamic obişnuit
În figura 2.2 se poate vedea construcţia şi reprezentarea schematică a unui difuzor permanent
dinamic obişnuit.
Funcţionare unui difuzor dinamic se înţelege foarte uşor. Când radio receptorul este în stare
de funcţionare, transformatorul său de ieşire furnizează bobinei mobile un curent de intensitate
variabilă, ale cărui pulsaţii sunt în concordanţă cu sunetele produse înaintea microfoanelor staţiei
radio. Fiind uşoară şi plastă în câmpul puternic creat de magnet, bobina va fi împinsă când într-o
parte, când într-alta, după sensul curentului care o străbate. Oscilaţiile sale vor fi transmise mai
departe membranei, cu care face corp comun şi transformate în acest fel în sunete.
Difuzoarele dinamice la care câmpul magnetic este produs de un magnet permanent sunt
denumite permanent-dinamice. Magnetul lor este turnat din aliaje speciale de oţel (cu cobalt, cu
adaos de tungsten, crom sau molibden, sau nichel şi aluminiu) sau este ceramic cu oxizi puternic
magnetizaţi (cum sunt magneţii difuzoarelor moderne produse în prezent).
Mai există însă şi difuzoare la care câmpul magnetic este creat de un electromagnet. La
acestea, peste pivotul central se aşează bobina de excitaţie care are un mare număr de spire
(figura 2.7 b). când prin bobină trece un curent continuu, în întrefier apare un câmp magnetic
puternic. Acestea sunt difuzoarele electrodinamice.
Difuzoarele de acest tip pot fi utilizate numai în receptoarele alimentate de la reţea, deoarece
consumă o cantitate apreciabilă de energie pentru alimentarea bobinei de excitaţie.
 5.Concluzii
Materialele magnetice au fost mereu alături de noi pe Pământ, dar omul a ajuns la utilizarea
lor abia în ultimele secole. Evoluţia tehnologică a impus folosirea proprietăţii acestor materiale
de a atrage alte corpuri. Astăzi ştim că fierul şi alte materiale magnetizabile se compun din mici
magneţi, numiţi domenii magnetice. Acestea sunt de obicei orientate aleatoriu, astfel încât
momentul rezultant al eşantionului este nul. Dacă dintr-o cauză oarecare, aceste domenii se
orientează după direcţii mai mult sau mai puţin apropiate, atunci momentul magnetic rezultant al
eşantionului va deveni diferit de zero.
 6.Bibliografie
[1] H. Gavrilă, H. Chiriac, P. Ciureanu, V. Ioniţă, A. Yelon, Magnetism tehnic şi aplicat, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2000
[2] F. Fiorillo, Measurement and Characterization of the Magnetic Materials, Elsevier Academic
Press, 2004
[3] V. Ioniţă, E. Cazacu, Correction of Measured Magnetization Curves Using Finite Element
Method, IEEE Trans Mag, 45 (3), 2009, pp. 1174-1177
[4] V. Ioniţă, L. Petrescu, Magnetic Material Characterization by Open Sample Neasurements,
Rev. Roum. Sci. Tehn. – Electrotechnique et Energetique, 54, 1, pp. 87- 94, 2009
[5] Dr. Jun Kameda , Office of Naval Research International Field Office - Nanostructured
Magnetic Materials, - http://www.onrifo.navy.mil/reports/reports.asp
[6] R.A. McCurrie, Ferromagnetic Materials – Structure and Properties, Academic Press
Limited, 1994
[7] H. Gavrilă, Înregistrări Magnetice, Ed. Printech, Bucureşti, 2005
[8] L. Petrescu, The Investigation of the Anisotropy for the magnetic materials, Proceedings of
The 7th International Conference of Applied and Theoretical Electricity, ICATE 2004, pp. 441-
444
[9] D. Băzăvan, L. Petrescu, Studiul asupra unui mediu dur de înregistrare magnetică,
Proceeding, SNET’05, Bucuresti, 2005 [10] http://www.lakeshore.com