4.

ARCUL ELECTRIC ÎN APARATELE DE COMUTATIE

La deconectarea circuitelor electrice parcurse de curenti, între elementele de contact ale aparatelor
de comutatie (întreruptoare, contactoare) apare un arc electric ai carui parametri (tensiune, densitate
de curent, durata) depind de conditiile locale din camera de stingere. Existenta arcului electric
conduce la o solicitare suplimentara, cauzata de transferul de energie din coloana arcului catre
piesele componente conductoare sau izolate ale aparatului. Aceasta se manifesta prin
supratemperaturi care pot solicita elementele de contact pâna la vaporizare. Si la închiderea unor
circuite poate aparea un arc electric între elementele de contact, dar daca viteza de închidere este
suficient de ridicata, efectul termic al acestui proces este neînsemnat.
În scopul limitarii efectelor produse de arcul electric în aparatele de comutatie, este util a se
prezenta unele aspecte din fizica arcului, aspecte teoretice ale tehnicii întreruperii, principiile
folosite în scopul întreruperii arcului si aplicatiile acestor principii în constructia aparatelor de
comutatie.
4.1. Aspecte fizice
Tipul de descarcare ce ne intereseaza este acela care are loc între contactele care se îndeparteaza
într-un mediu izolant, iar aspectul ce trebuie cunoscut pentru întelegerea fenomenelor de arc electric
este cel al tranzitiei mediului dintre contacte, din starea de conductie în cea dielectrica.
4.1.1. Formarea arcului electric la separarea pieselor de contact,
Etapele sunt reprezentate schematic în figura.4.1. Pâna în momentul t1 piesele de contact sunt în
atingere, fiind apasate cu o forta suficienta pentru a obtine o presiune optima pe contact, de exemplu
pentru un contact punctiform :

(4.1)

Figura 4.2
Formarea arcului electric la separarea pieselor
de contact

In intervalul t1 - t2 forta de apasare scade, aparatul tinzând sa-si deschida contactele, punctul de
contact se diminueaza ca arie, rezistenta de contact creste, metalul se încalzeste ridicându-si
temperatura pâna la temperatura de topire. In aceasta situatie tensiunea pe contact este:

(4.2)
unde T este temperatura de topire a metalului T0-temperatura initiala, L-constanta Lorentz.. In
momentul t3 se termina încalzirea metalului si se produce vaporizarea acestuia în mod exploziv.
Rezultatul este formarea de plasma în locul format anterior de puntea metalica. Dupa formarea
plasmei are loc vehicularea purtatorilorde sarcina, care din cauza sarcinilor spatiale, în fata
catodului mai ales, dar si în fata anodului, distorsioneaza puternic câmpul electric. Astfel se produce
un gradient puternic în fata catodului, din care se extrag electroni prin efect de câmp electric, dar si
prin efectul de încalzire al catodului, în zona petei catodice. Procesul descris pâna în acest stadiu
corespunde formarii arcului electric scurt, mai ales în aparatele de comutatie în vid. Daca arcul se

1
lungeste prin îndepartarea contactului mobil si piesele de contact nu sunt în vid, intervine ionizarea
gazului din mediul ambiant ca suport pentru vehicularea purtatorilor de sarcina.
4.1.2. Formarea arcului electric la închiderea pieselor de contact
Se explica prin strapungerea electrica a distantei de separatie dintre piesele de contact ce se apropie
nîn procesul de închidere. Stapungerea electrica necesita o anumita valoare a intensitatii câmpului
electric deci a tensiunii aplicate distantei dintre piesele de contact, iar initierea descarcarii se
datoreaza electronilor eliberati din catod prin emisie la rece.
Din cele prezentate se poate trage concluzia ca arcul electric se poate forma numai daca exista o
anumita tensiune minima între electrozi respectiv un anumit curent minim.
4.1.3. Prezentare generala a arcului electric
Arcul electric în aparatele de comutatie este o descarcare electrica autonoma care evolueaza într-un
dielectric gazos (aer, SF6, N2 s.a.), caracterizata prin temperatura ridicata si densitate mare de curent
la electrozi. Arcul consta într-o coloana de plasma si doua zone de cadere de tensiune cu zonele lor
de trecere. In fig.4.1 se prezinta arcul electric într-o forma puternic idealizata, cu caderile de
tensiune: anodica UaA catodica UaK si a coloanei UaC. Coloana arcului este o plasma în echilibru
termic, temperatura electronilor, a ionilor si a atomilor neutri având aproximativ aceeasi valoare si
se comporta ca un conductor foarte mobil, usor deplasabil sub actiunea curentilor de fluid, a
câmpului electric si magnetic si a carui sectiune se ajusteaza spontan dupa valoarea curentului care
o parcurge. Variabilele masurabile ce pot caracteriza fiecare din cele trei regiuni sunt intensitatea
câmpului electric si distributia temperaturii. Variatia de principiu a potentialului electric în lungul
arcului electric este prezentata tot în figura 4.1. Gradientul de potential în coloana arcului este
dependent de :
curentul ce strabate arcul,
schimbul de energie cu mediul învecinat,
tipul, presiunea si viteza de curgere a gazului si
prezenta si forma frontierelor dielectrice solide.

Figura 4.1
-Reprezentarea schematica
a arcului electric cu
coloana uniforma si
strangulari în apropierea
electrozilor.
-Distributia de principiu a
potentialului electric si
gradientului mediu de
potential în lungul
coloanei arcului electric

Studiile au evidentiat ca dimensiunea transversala a arcului electric se autoregleaza astfel încât sa

asigure un gradient de potential minim posibil. În functie de solutia constructiva aleasa pentru
camera de stingere a întreruptoarelor, gradientul de potential poate varia cu câteva ordine de
marime. În mod esential coloana arcului electric nu contine sarcini spatiale în exces, deoarece
sarcina electronilor este echilibrata de cea a ionilor, desi intensitatea curentului este determinata de

2
mobilitatea mult superioara a electronilor. Mecanismul care asigura densitatea necesara a
purtatorilor de sarcina este puternic influentat de presiunea din interiorul traseului si poate fi
reprezentat de eliberarea de electroni si ioni de catre catod (la arcul electric în vid) sau de “ionizare
termica” (la arcul electric în mediu de înalta presiune). În acest din urma caz temperaturile în
interiorul coloanei pot atinge valori de 5000 K – 25000 K (în functie de mediul în care se dezvolta
arcul si de configuratia impusa coloanei).
Pentru arcul electric, cele doua zone extreme ale sale îndeplinesc doua functii:
reprezinta zona de tranzitie dintre un mediu conductor cu conductivitate variabila (coloana
arcului )la un conductor solid cu conductivitate preponderent constanta (contactele); este un rol
pasiv.
alimenteaza coloana cu purtatori de sarcina , este un rol activ , si de aceea puternic dependent de
materialul contactelor din care elibereaza electroni care vor fi accelerati în zonele de câmp
electric intens, pâna capata suficienta energie pentru a produce ionizarea particulelor neutre.
Distributia potentialului electric în regiunea catodica este în esenta dependenta de materialul
catodului si se poate împarti, la rândul ei, în :
zona caderii de potential catodice (10…16 V; 10-3…10-2 mm) si
stratul catodic de frontiera (mm).
În regiunea anodica se pot definii aceleasi doua zone:
zona caderii de potential anodice( 0…5 V; 0…10-3 mm)
stratul anodic de frontiera (mm) format din cauza pierderii de energie termica a coloanei catre
anodul rece.

4.1.3.1 Fenomene catodice FACULTATIV

Într-o descarcare în arc electric rolul catodului este de a furniza coloanei acestuia electronii ce
asigura curentul electric prin coloana. În functie de materialul din care sunt formati, catozilor le
sunt caracteristice fenomene specifice de eliberare a electronilor. În prezenta unui câmp electric
foarte intens (de ordinul 102 kV/cm) existent la nivelul asperitatilor microscopice ale suprafetei
catodului realizat din materialele refractare cu temperatura de fierbere înalta ( tungsten, carbon,
molibden, zirconiu) se emit electroni atunci când temperatura locala este inferioara celei de
evaporare, la care are loc emisia termoionica. Prin bombardarea cu ioni accelerati în regiunea
catodica, pe suprafata electrodului se formeaza, de obicei,o singura pata cu temperatura de peste
3500 K. Densitatile de curent j ce se pot obtine cu ajutorul catozilor calzi, se pot estima cu ajutorul
ecuatiei Richardson – Dushman:
qeV0 We
j AT 2 exp AT 2 exp (4.1)
kT kT
unde:
T- temperatura absoluta a catodului
V0 - potentialul de iesire (necesar pentru eliberarea de pe suprafata unui electrod a unui
singur electron), 4…5 V pentru metalele electronegative si 1.5 …4 V pentru cele
electropozitive
qe – sarcina electrica a electronului;
k – constanta lui Boltzmann;
A - o constanta de material, cca.60A/(cm2K2)
Valorile tipice pentru densitatea de curent j sunt de ordinul 104 A/cm2.Din punctul de vedere al
întreruperii curentului alternativ, racirea acestei pete fierbinti este lenta în comparatie cu scara
timpului asociata vitezei de variatie a tensiunii de restabilire (zeci de µs). Pe de alta parte
materialele termoionice folosite în combinatie cu materiale bune conductoare (cuprul sau argintul)
prezinta o erodare slaba la actiunea arcului electric de curent intens si de aceea astfel de solutii se

3
folosesc la întreruptoare la care functia de întrerupere se asigura în principal pe baza
proprietatilor coloanei.
Pentru arcul electric în mediu vidat, se pot constata si fenomene tranzitorii explozive. În acest caz
catodul nu are numai rolul de a asigura furnizarea de electroni ci si de ioni negativi ce contribuie
la cvasi-neutralitatea plasmei dintre electrozi. Electronii si ionii negativi sunt emanati din zone
discrete de pe suprafata catodului, fiecareia corespunzându-i curenti de ordinul 15…150 A, în
functie de material. Din cauza dimensiunilor extrem de reduse a acestor pete, la trecerea prin zero
a curentului alternativ racirea lor este aproape instantanee.
Densitatea de curent din regiunea catodica este cu circa doua ordine de marime mai mare decât
cea din coloana arcului. Rezultatul este o presiune magnetica datorata modificarii câmpului
magnetic propriu, care conduce la îndepartarea accelerata a gazului fata de catod (efectul
Maecker). Antrenarea unui gaz mai rece din zonele învecinate conduce la formarea unei frontiere
termice în fata catodului, în care gazul rece este încalzit pâna la temperatura plasmei din coloana
arcului.

4.1.3.2 Fenomene anodice

Anodul poate fi activ sau pasiv. În modul pasiv el serveste numai pentru colectarea electronilor ce
asigura circulatia curentului dinspre coloana arcului spre suprafata electrodului. O regiune din
fata anodului, ocupata de sarcini spatiale accelereaza electronii din coloana, favorizând ionizarile
din aceea zona, unde temperatura este prea redusa pentru a permite aparitia termoionizarii. În
modul activ, materialul superficial al anodului se vaporizeaza, ceea ce conduce la ionizarea
regiunii anodice si la alimentarea cu ioni a plasmei coloanei. Temperatura de functionare a petelor
anodice rezulta din bilantul de energie la suprafata anodului, unde aportul de energie Wpr rezulta
din densitatea de flux termic tranzitat dinspre plasma spre anod:
5 kTe
W pr Wcp Wrp j Wa W0 (4.2)
2 qe
Unde cei trei termeni din membrul drept al ecuatiei de bilant au semnificatiile urmatoare:
primul termen reprezinta fluxul termic prin conductie termica;
al doilea termen se refera la fluxul termic prin radiatie;
ultimul termen reprezinta fluxul termic asociat curentului electronic compus din:
5 kTe
- entalpia electronilor, j
2 qe
- energia electronilor acumulata în regiunea caderii de potential anodice jWa
- energia chimica a electronilor, reprezentata de energia de iesire anodica, jW0.
Anodul pierde energie termica ce se poate exprima prin relatia:
qp = qev + qca + qrs (4.3)
Unde
qev – pierderea de energie prin evaporare;
qca – energie termica cedata prin conductie termica materialului masiv al anodului;
qrs – caldura radiata de suprafata fierbinte.
Dintre termenii de mai sus, cel ce va domina este stabilit prin solutia constructiva aleasa pentru
contacte si camera de stingere. De exemplu, pentru contacte în vid termenii dominanti în bilantul
energetic sunt încalzirea datorata curentului si energia pierduta prin evaporarea materialului
anodic. Pentru arcul electric în mediu de presiune înalta si cu anod din material refractar, energia
cedata anodului prin conductie termica este comparabila cu fluxul de energie adus de trecerea
curentului electric, iar aceste aporturi de energie sunt pe departe depasite de radiatia ce are loc la
suprafata anodului. Este de observat ca în cele doua zone ale regiunii anodice predomina starea de
dezechilibru termic, ceea ce face dificila o analiza teoretica.

4
În general, densitatea de curent a petei anodice este semnificativ mai mica decât cea caracteristica
petei catodice. Un flux redus îndepartat de anod prin actiunea gradientului de presiune magnetica
va avea ca efect aspirarea în regiunea anodica a unei mase de gaz rece, ceea ce va duce la racirea
locala a arcului si deci la o constrictie si mai puternica.Aceasta va duce la o sporire a efectului de
reactie, pâna când pierderile termice sporite, din tregiunea constrictionata vor conduce la
stabilizarea arcului.

4.1.3.3 Coloana arcului

Orice arc electric produs la departarea contactelor va trece printr-o faza initiala în care vaporii
electrozilor constituie principala sursa de purtatrori de sarcina. La cresterea distantei dintre
electrozi influenta acestor vapori ramâne dominanta numai în cazul arcului electric în vid. Pentru
arcul electric lung din camerele de stingere cu gaz sub presiune, efectul materialului contactelor
este totusi redus,iar coloana arcului dintre contacte depinde în principal de mediul ambient gazos.
Coloana arcului este formata din plasma, mediu cvasineutru din punct de vedere electric însa
puternic ionizat (în volumul ocupat de coloana arcului materia este disociata în purtatori de
sarcina elementari – electroni s ioni pozitivi respectiv negativi). În ceea ce priveste descrierea
cantitativa a starii plasmei din coloana arcului electric, trebuie considerate urmatoarele 5 procese:
1. Plasma constituie un mediu chimic reactiv caracteristica impune completarea ecuatiei
conservarii masei cu ecuatiile reactiilor chimice.
2. Pentru fiecare component al plasmei (electroni, ioni, atomi sau compusi molrculari) exista
câte o ecuatie de stare termodinamica
3. În interiorul plasmei exista o generare volumetrica de energie termica, ce trebuie descrisa
de un termen corespunzator în ecuatia bilantului de energie.
4. Plasma radiaza puternic si termenul corespunzator energiei radiate devine preponderent în
ecuatia bilantului de energie. În multe situatii, o parte considerabila din aceasta energie
este resorbita în plasma, astfel încât alaturi de ecuatia bilantului de energie trebuie
adaugata si ecuatia transferului prin radiatie sau un echivalent al ei, cum ar fi valori
tabelate ale coeficientului de emisie net.
5. Deoarece plasma este electric conductoare, este necesar a se folosi ecuatiile ce descriu
interactiunile cu câmpul magnetic. Aceste câmpuri magnetice fie aplicate din exterior, fie
sunt generate de curentul electric din arc (câmpuri magnetice proprii). Ca un exemplu al
interactiunii acestor câmpuri se poate considera accelerarea axiala a plasmei din cauza
compresiunii radiale ce poate apare în fata unui electrod sau într-un ajutaj (efectul
Maecker). Modificarea densitatii de curent între arcul constrictionat si cel liber conduce la
variatia presiunii magnetice în lungul axei z a arcului electric. Rezulta de aici un gradient
al presiunii magnetice în axa arcului:
Ra
pz j r , z B r dr (4.4)
0
unde
Ra
B r j2 d
2 r 0 (4.5)
este componenta tangentiala a inductiei magnetice,
-7
0 = permeabilitatea magnetica :4 10 H/m;
Ra = rza arcului electric.
În ipoteza unei densitati uniforme a curentului din sectiunea transversala, se obtine:
p I j
j z, r j z r 0, Ra z 4 z (4.6)
unde I este curentul total.
Vitezele calculate au rezultat în jurul valorii de 100 m/s sau chiar mai mari.

5
Considerând toate cele cinci procese mentionate mai sus, se ajunge la un sistem complex de ecuatii,
a carui solutie se obtine cu mare dificultate. De aceea, pentru cazurile practice, se pot face o serie
de simplificari acceptabile, care permit obtinerea relativ mai comoda a solutiei, în cadrul unui
model cilindric al arcului electric.
În cazul unui arc electric complet dezvoltat din punct de vedere termic si hidrodinamic, care
evolueaza într-un spatiu limitat, cu pierderi de presiune neglijabile în directia axiala, bilantul
energetic pe unitatea de volum se exprima prin ecuatia Elenbaas-Heller:
1 T
r pR s E2 (4.7)
r r r
Primul termen din membrul stâng al ecuatiei corespunde pierderilor termice radiale prin conductie
termica, iar al doilea termen - pr - reprezinta densitatea puterii pierdute prin radiatie optica
îngusta (radiatie reabsorbita în coloana arcului); - conductivitatea termica, W/m/ K. Membrul
drept contine puterea dezvoltata în unitatea de volum a arcului electric prin efect Joule; este
conductivitatea electrica a mediului de arc.
In numeroase cazuri practice, ecuatia permite evaluarea calitativa rapida a influentei exercitate de
variatia diferitelor marimi care intervin în structura ecuatiei, asupra comportarii arcului electric:
scaderea diametrului canalului,
intensificarea curentului,
natura mediului în care evolueaza arcul,
variatia pR.
De exemplu, sa presupunem ca viteza de racire a arcului creste brusc, la curent constant. Arcul
electric va reactiona reducându-si diametrul, adica spatiul geometric în care temperatura are
valori asociate cu o conductivitate electrica apreciabila este caracterizat acum de o sectiune
transversala mai redusa. Din ecuatia Elenbaas-Heller rezulta ca daca gradientul de temperatura la
frontiera arcului îsi pastreaza valoarea si pentru noua raza, mai mica, temperatura maxima va
trebui sa scada. Pe de alta parte curentul din arc ramâne constant, deci densitatea de curent, la
diametru mai mic, creste. Conform legii lui Ohm, j = E puterea volumetrica E2 disipata în
coloana arcului va creste si ea. In centrul coloanei arcului, aceasta crestere a puterii disipate va
conduce la cresterea locala a temperaturii arcului; în consecinta, pentru satisfacerea bilantului
energetic de regim permanent (descris de ecuatia Elenbaas-Heller), gradientul de temperatura la
frontiera arcului electric trebuie sa creasca. Cresterea pierderilor termice prin conductie si
radiatie va compensa crestea temperaturii în zona centrala, pâna când se va atinge un o noua stare
de echilibru. Apare astfel un efect paradoxal: intensificarea racirii arcului electric poate conduce
la temperaturi axiale mai ridicate !
O intensificare a curentului va conduce, în general, la o crestere a diametrului arcului electric si o
scadere în consecinta a densitatii de curent. Daca cresterea diametrului arcului are loc pe fondul
cresterii pierderilor de caldura la frontiera acestuia, densitatea de curent va creste odata cu
cresterea curentului. Astfel de conditii apar atunci când frontiera arcului se apropie de un perete
rece sau când pierderile prin convectie si radiatie devin dominante. Numai în aceste conditii
intensificarea curentului va conduce la temperaturi centrale mai ridicate.
Cu ajutorul ecuatiei Elenbaas-Heller putem urmari si modul în care arcul electric se comporta în
gaze diferite. Pentru gaze cu conductivitate termica mai mare vor spori si pierderile termice ale
arcului, astfel încât un arc electric în hidrogen va avea un diametru mai mic si temperaturi centrale
mai mari, în comparatie cu un arc electric evoluând în SF6.

6
 4.2. TEORIA ARCULUI ELECTRIC
4.2.1. Ecuatiile lui Weizel si Rompe FACULTATIV
Asa cum s-a aratat, coloana arcului este formata din plasma în echilibru termic. Pentru descrierea
unui arc format din plasma intereseaza în general urmatoarele marimi, dependente de pozitie si, la
fenomene nestationare, de timp:
V - potentialul electric;
E - intensitatea câmpului electric;
Ne, Nj - numarul de electroni, respectiv de ioni, din unitatea de volum;
je, ji - densitatea curentului de electroni, respectiv de ioni;
- temperatura;
De , Di - coeficientii de difuzie ai electronilor, respectiv ionilor;
ve, vi - mobilitatea electronilor, respectiv ionilor;
Cu considerarea cvasineutralitatii (Ne= Nj = N), aceste marimi pot fi legate, dupa Weizel si Rompe
printr-un sistem de 6 ecuatii:
1. Dependenta dintre intensitatea câmpului electric si potential
(4.7)
2. Ecuatia de continuitate:
(4.8)
3. Densitatea curentului de electroni:
(4.9)
4. Densitatea curentului de ioni:
(4.10)
5. Bilantul de puteri în unitatea de volum:
(4.11)

Pentru un arc stationar

relatia (4.7) devine:

(4.12)
6. Dependenta dintre concentratia purtatorilor de sarcina si temperatura:

(4.13)

Relatia (4.13) da dupa simplificari, pe baza ecuatiei generale a lui Saha:

7
 (4.14)

cu (4.15)

Din sistemul de ecuatii (4.7) (4.14) se pot calcula exact datele fizice ale coloanei arcului, daca se
cunosc valorile coeficientilor si conditiile la limita pe frontierele domeniului în vare se integreaza
sistemul. Deoarece coeficientii depind în majoritatea lor de temperatura, sistemul de ecuatii este
neliniar. În plus conditiile la limita, presiunea gazului si intensitatea câmpului electric, sunt
imprecis cunoscute, ceea ce face ca integrarea sistemului de ecuatii sub forma data sa nu fie în
general posibila. Ecuatiile prezentate constituie totusi un tablou al proceselor fizice ce se petrec în
coloana arcului.
4.2.2. Modelul de canal cilindric
Pentru aprecierea comportarii arcului se folosesc frecvent modele simplificate. Unul din acesta,
asa numitul model de canal cilindric, contine urmatoarele simplificari:
coloana arcului se considera cilindrica, de raza r1, temperatura 1, conductivitate electrica
constanta ( 1) = ct. si conductivitate termica infinita:
coloana arcului este înconjurata de un domeniu neconductor electric, cu conductivitate
termica constanta, ale carui dimensiuni exterioare formeaza un perete cilindric de raza r2,
ce se afla la o temperatura constanta 2 (fig.4.3).

Figura 4.3
Modelul de canal cilindric

Puterea ce se disipa în coloana arcului este:

(4.16)
Puterea care se cedeaza prin transmisie termica, prin suprafata laterala a cilindrului de raza r si
lungime unitara, este:
(4.17)
Cum P1 = P2 , rezulta:
(4.18)

(4.19)
si prin integrare se obtine:

8
 (4.20)

Dependenta cunoscuta între conductivitatea electrica si temperatura coloanei arcului 1 face ca

aceasta ecuatie sa descrie legatura între marimile nominale ale coloanei arcului r1, 1 si E.
Împreuna cu alte doua ecuatii rezultate din conditiile de minim:

(4.17)
se pot determina exact parametrii coloanei arcului pentru modelul de canal, daca se dau valorile
lui I, r2, 2, si .
Arcul electric din camera de stingere a unui întreruptor nu are forma cilindrica din cauza
diferitelor influente la care este supus si anume: forte electrodinamice, jetul de gaz sau de lichid cu
care se face suflajul arcului, traseul obligat din cauza formei camerei de stingere. In afara acestor
influente, arcul este supus fortei Lorentz. Aceasta forta se manifesta sensibil la intensitati ridicate
(peste 3 kA), ori tocmai acesta este cazul în întreruptoare, când curentul întrerupt poate atinge
valori de 1 100 kA. In teoria modelului cilindric nu s-a tinut cont de existenta fortei Lorentz, ceea
ce face ca teoria expusa sa fie valabila numai pentru valori reduse ale curentului de scurtcircuit în
zona de trecere a curentului alternativ prin valoarea 0. Cu alte cuvinte, utilitatea teoriei modelului
de canal (modelul cilindric) este de a studia regimul de functionare al arcului electric intr-un
domeniu interesant pentru stingerea arcului in intreruptoarele de curent alternativ.
4.2.3. Efectul Pinch
Curentul prin arc produce un câmp magnetic al carui efect asupra purtatorilor de sarcina
(electroni si ioni) consta dintr-o forta Lorentz, care are expresia:
(4.18)
si apare ca urmare a interactiunii dintre densitatea de curent j si inductia magnetica proprie B.
Într-un arc electric de forma cilindrica forta Lorentz este dirijata spre axul coloanei, astfel încât
acesta sufera o compresiune (figura 4.4).
In acest caz forta Lorentz este egala cu gradientul de presiune:
(4.19)

Figura 4.4 – Efectul Pinch

Pornind de la ecuatia I-a a lui Maxwell (legea circuitului magnetic):

(4.19)
pentru modelul de canal cu o densitate de curent j constanta în aria sectiunii transversale de forma
circulara si H functie numai de raza r, se obtine:

9
 (4.20)
In acest caz:
(4.21)
unde r este raza curenta si R raza cercului de limitare a coloanei arcului.
Pentru a calcula presiunea în coloana arcului, se scrie gradientul în coordonate cilindrice:

(4.22)
si deoarece p / z 0 iar j are componenta numai dupa directia z, se poate scrie:
(4.23)

(4.24)

(4.25)

(4.26)
Presiunea cea mai mare se obtine în axa arcului:

(4.27)
Procesul de comprimare al coloanei de plasma, ca urmare a dezvoltarii fortei Lorentz, se numeste
efectul Pinch. Din punct de vedere practic, acest efect conduce la diametre de arc sensibil mai mici
decât cele obtinute cu relatia (4.20) în care nu s-a considerat forta Lorentz.
Un arc electric care arde într-un gaz nu îsi poate mentine coloana sub forma cilindrica, deoarece
piciorul arcului îsi are sediul pe un material conductor (metal) unde densitatea de curent este mai
mare, iar coloana se dezvolta într-un gaz, care este un mediu mai putin conductor. Ca urmare
diametrul coloanei de gaz va depasi sensibil diametrul petei catodice, iar arcul electric va prezenta
o umflare în zona centrala (figura 4.5).

Figura 4.5 – Efectul Pinch. Ejectia de plasma

a-diametrul variabil
b-arc electric strangulat

Aceasta modificare de diametre, pe masura ce se trece la alta sectiune transversala în coloana

arcului electric, cauzeaza o asimetrie de câmp magnetic si de densitate de curent si deci o
modificare a fortei Lorentz fata de cazul modelului cilindric. Efectul acestei asimetrii consta în
formarea unor curenti de plasma catre axa de simetrie transversala a arcului electric. In zona
acestei axe, curentii de plasma provenind de la cei doi electrozi se izbesc si dau nastere unei
radiatii (ejectii) de plasma, în planul de simetrie transversal. În figura 4.5.a s-a reprezentat

10
schematic coloana de diametru variabil a plasmei care se afla în echilibru hidrodinamic. Pentru un
punct oarecare situat la o anume distanta fata de piciorul arcului, echilibrul electrodinamic este
definit de relatia:
(4.28)

unde (j x B) reprezinta forta Lorentz, v vectorul viteza cu care este antrenata plasma si d
densitatea. In axa coloanei B = 0, deci forta Lorentz este nula, astfel ca ramâne:
(4.29)
ceea ce arata ca presiunea scade de la electrod spre coloana, adica se obtine o cadere de presiune
în directia axiala, care este cauza fluxului de plasma de la electrod. Pe portiunea cilindrica în
apropierea electrodului se poate considera coloana cilindrica si masa plasmei imobila, adica este
valabila relatia (4.22).
Formarea curentilor de plasma are drept consecinta eliminarea unei mase de plasma si deci
deionizarea arcului electric. Sub acest aspect, în tehnica întreruperii arcului electric se urmareste
formarea de zone strangulate de arc electric, ca de exemplu în figura 4.4.b, unde arcul electric este
strangulat de placile izolante 1 si 2. Disimetria astfel formata determina curenti de plasma dupa
directia aratata cu sageti.
4.2.4. Regimul dinamic al arcului electric
Arcul electric în aparatele de comutatie, ca fenomen de descarcare electrica în gaz, este puternic
influentat de conditiile locale din camera de stingere, cum sunt lungimea arcului, cedarea de
caldura, intensitatea curentului si felul curentului (alternativ sau continuu).
În tehnica întreruperii se urmareste limitarea duratei arcului electric în scopul reducerii la minimum
a efectelor termice în aparat si a efectelor curentilor de scurtcircuit în instalatiile protejate de aparat.
În aceste situatii intereseaza ca stingerea arcului sa se realizeze fie la trecerea prin valoarea zero a
curentului (la curent alternativ), fie prin crearea unor instabilitati de ardere (curent continuu).
Cum energia dezvoltata în arc (ua·i·dt) se afla în echilibru termodinamic cu energia cedata mediului
(P·dt) si cu variatia energiei interne (variatia caldurii continute în arc, dQ) avem:
(4.30)
sau:

(4.31)
Ecuatia (4.31) descrie echilibrul termodinamic al arcului electric. Tinând seama ca arcul electric are
o temperatura ridicata (3000 12000°K) si ca exista o legatura între temperatura si gradul de
ionizare, se poate admite continutul de energie Q ca fiind o functie de conductanta arcului:
(4.32)
si prin derivare:
(4.33)
împartind relatia (4.33) cu G si tinând cont de (4.31) se scrie:

(4.34)

(4.35)

11
Marimea
(4.36)
se numeste constanta de timp a arcului si are dimensiunea [s].
Cu aceasta precizare si cunoscând ca:

(4.37)
relatia (4.35) devine:

(4.38)
Expresia (4.38) este o ecuatie diferentiala neliniara, care se poate integra în conditii particulare. Se
mai observa ca T nu este o constanta, daca intensitatea curentului variaza în coloana arcului. Pentru
curenti mici, respectiv curenti mari, aceasta ecuatie se poate rezolva cu acceptarea unor ipoteze
simplificatoare.
a) Ipoteza Mayr (curenti mici)

Mayr a imaginat un model de arc electric cilindric, în care plasma se afla în echilibru termic,
densitatea de curent se datoreste electronilor, iar cedarea de caldura se face radial prin conductie si
se considera constanta, P = P0 .
In aceste conditii, Mayr ajunge la concluzia ca expresia conductantei electrice se poate scrie sub
forma:

(4.39)
unde K si Q0 sunt constante, iar Q este continutul de caldura al arcului electric. Atunci expresia
constantei de timp Tm pentru aceasta ipoteza este:
(4.40)
în aceste conditii ecuatia dinamica a arcului (4.35) devine:
(4.41)
si se poate deduce ecuatia diferentiala a conductantei:

(4.42)
sau:

(4.43)
respectiv:

(4.44)
care este o ecuatie liniara de tip Bernoulli, având solutia:

(4.45)
unde G0 este valoarea conductantei la momentul t = 0.

12
În curent continuu i = ct.; di/dt = 0; dua/dt = 0 , ecuatia (4.38) devenind:
(4.46)
ceea ce înseamna ca în curent continuu exista egalitate între puterea dezvoltata si puterea disipata.
In reprezentarea grafica cu coordonatele u si i, (ecuatia 4.46) reprezinta o hiperbola echilaterala
având drept parametru valorea puterii disipate P0
In curent alternativ sinusoidal în ecuatia (4.38) se introduce si cum
, rezulta:

(4.47)
unde:
(4.48)

Reprezentarea grafica a relatiei (4.48) este data în figura 4.6, având ca parametru pe Tm . Pentru
·Tm 8 , adica la frecvente foarte mari ale curentului, tensiunea arcului electric este:

(4.49)
si este în faza cu intensitatea curentului.
Pentru diagrama tensiunii prezinta un vârf de aprindere (mai mare) si unul de
stingere (mai mic). Se observa din figura ca, cu cât constanta de timp Tm a arcului este mai mica, cu
atât vârful de tensiune care apare în jurul trecerii prin zero ( ·t = 0) este mai mare. Dar ca Tm =
Q0/P0 sa fie cât mai mica, trebuie ca fluxul disipat P0 sa fie cât mai mare.

Figura 4.6 – Tensiunea arcului electric

Analiza conditiilor de stabilitate ale arcului arata ca pentru a obtine un arc instabil în curent
alternativ este necesar ca Tm sa fie mai mic decât o anumita valoare limita. In acest sens cresterea
puterii disipate P0 se realizeaza prin activarea racirii plasmei cu mijloacele pe care le vom analiza
ulterior si care constau din diverse procedee de alungire, deionizare sau suflaj al arcului electric.
Ipoteza Mayr se verifica experimental pentru domeniul trecerii prin zero al curentului electric, când
diametrul coloanei arcului este minim si se admite ca racirea se face prin conductivitate termica.

13
 b) Ipoteza Cassie (curenti intensi)

Cassie a pornit de la ipoteza ca disiparea caldurii este proportionala cu volumul ocupat de arc. În
acest caz pentru unitatea de lungime a arcului, puterea disipata este proportionala cu sectiunea
acestuia:

(4.50)
unde r este raza arcului si transmisivitatea termica rezultanta. Exresiile de calcul pentru Q-caldura
înmagazinata în unitatea de volum de arc, G-conductanta pe unitatea de lungime de arc si legea lui
Ohm la bornele rezistentei neliniare a arcului se calculeaza cu relatiile:

(4.51)

unde c este caldura specifica si conductivitatea electrica. Prin diferentiere se obtine:

(4.52)
rezultând:

(4.53)
si astfel relatia generala (4.35) devine:

(4.54)
rezulta ca în regim stationar, dG/dt=0, avem:

(4.55)
adica caderea de tensiune pe arc, în regim stationar, nu depinde de curent. Aceasta concluzie este în
concordanta cu rezultatele experimentale, care indica ca pentru curenti mai mari caracteristica
ua = f(i) are o portiune orizontala.
Se poate demonstra ca, în curent alternativ, pentru un timp caderea de tensiune pe arc este
aproximativ constanta.
4.2.5. Distributia densitatii de curent si a temperaturii în arcul electric

Daca rezolvarea sistemului de ecuatii (4.7) (4.14) este deosebit de dificila, simplificarile facute în
cazul modelului de canal (paragraful 4.2.2) si anume: conductivitate termica constanta în coloana
arcului, transmisivitate termica constanta, duc la relatii putin precise.
În realitate temperatura scade, având valoarea maxima în axa coloanei. Odata cu ea se modifica
conductivitatea electrica si conductivitatea termica. Se stie ca în gaze conductivitatea depinde
puternic de temperatura si determina starea coloanei arcului. De aceea distributia densitatii de
curent si a temperaturii arcului sunt foarte neuniforme (figura 4.7). În fig.4.7.a se indica repartitia
temperaturii (T) si a densitatii de curent (j) într-un plan transversal pe arc, iar în fig.4.7.b distributia
temperaturii într-un plan median pe arc (care contine axa intervalului dintre electrozi). Coloana
centrala fierbinte a arcului are o temperatura maxima care descreste rapid spre periferie, granita de
existenta a arcului electric corespunzând temperaturii de disociere a gazelor.

14
 Figura 4.7 Repartitia temperaturii si a
densitatii de curent

În aparatele de comutatie se folosesc frecvent lichide de stingere, în special uleiul izolant. La

deschiderea contactelor într-un mediu fluid are loc, sub influenta temperaturilor înalte din arcul
electric, o rapida vaporizare si supraîncalzire a lichidului înconjurator. Se obtine o bula de gaz sub
presiune (figura 4.8) în care se instituie o repartitie a temperaturilor în zone mai mult sau mai putin
conturate. Capacitatea mai buna de racire a arcului în lichide fata de aer se datoreste conductivitatii
termice si caldurii specifice c, mult mai mari în ulei fata de aer. Aceasta justifica utilizarea
uleiului ca mediu de stingere la întreruptoarele de înalta tensiune.

Figura 4.8 - Structura pe zone a arcului electric

dezvoltat în ulei izolant

În sfârsit, în vid înaintat, mediu care datorita rigiditatii dielectrice mari este un mediu de stingere
ideal, posibilitatea de ionizare este atât de redusa încât plasma, respectiv coloana arcului, în sens
clasic, nu poate exista.
Ca o observatie generala se mentioneaza ca la trecerea prin coloana arcului curentul electric este
format 99 99,9% din electroni. Aceasta rezulta si din ecuatiile densitatii de curent în plasma
(relatiile 4.9 si 4.10), care prin neglijarea densitatii de curent de difuzie devin:

(4.56)
cunoscut fiind ca la numar egal de sarcini Ne = Ni, viteza de deplasare a electronilor este mult mai
mare decât cea a ionilor (ve » vi).

15
This document was created with Win2PDF available at http://www.win2pdf.com.
The unregistered version of Win2PDF is for evaluation or non-commercial use only.
This page will not be added after purchasing Win2PDF.