LICEUL TEHNOLOGIC”IORDACHE GOLESCU”

GĂEȘTI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU
EXAMENUL DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROFESIONALE
NIVELUL 4

Calificarea:
TEHNICIAN ÎN INSTALAȚII ELECTRICE

Îndrumător: Elev:
ing. Enescu Cătălin Andrei Alexandru
clasa a XII-a C

2022
 Tema lucrării:

Arcul electric

Cuprins:

1.Argument;
2.Formarea arcului electric;
3.Proprietatile arcului electric;
4.Procesele de ionizare a arcului electric;
5.Ionizarea prin emisie;
6.Ionizare termica;
7.Deionizarea arcului electric;
8.Caracteristicile arcului electric;
9.Arcul electric de current continuu si stingerea sa;
10.Bibliografie.

Argument

Intreruperea unui circuit electric este intotdeauna insotita de un arc electric intre
contactele aparatului de comutatie. Acest arc se numeste de deschidere . Daca acest proces
de aparitie a arcului n-ar exista , ar aparea mari greutati in folosirea instalatiilor electrice
, deoarece toata energia acumulata in campul magnetic al sistemului s-ar transforma , la
intreruperea circuitului, in energie a campului electric , ceea ce ar aduce la supratensiuni
periculoase pentru instalatiile electrice. Prezenta arcului electric permite sa se intrerupa
un circuit de curent continuu, fie cu supratensiuni mici nepericuloase fie fara
supratensiuni. Energia campului magnetic al sistemului se transforma in arcul electric in
energie calorica.
De asemenea, si la inchiderea circuitelor electrice apare un arc intre contactele
aparatului de comutatie, dar efectul termic al acestui arc este mic datorita vitezei mari de
inchidere a contactelor.
Fenomenele tranzitorii care apar la deconectarea circuitelor electrice de inalta
tensiune constituie unele dintre cele mai complexe fenomene din electrotehnica. Studiul lor
este dificil datorita influentelor reciproce intre functionarea aparatelor de inalta tensiune ,
care produc aceste fenomene si insasi desfasurarea acestor fenomene. De asemenea, o
serie de proprietati bine determinate se pot manifesta in mod diferit in functie de conditiile
locale. Astfel, de exemplu, reamorsarea unui arc intre contactele unui intrerupator care se
deschide, poate avea ca efect limitarea supratensiunii in cazul unui curent inductiv de
slaba intensitate, pe cand aceeasi reamorsare poate sa produca din contra o supratensiune
relativ mare in cazul unui curent capacitiv corespunzator unei linii de gol.
Arcul electric poate fi considerat ca un conductor extrem de mobil, care se deplaseaza
sub actiunea curentilor de aer si a campului electromagnetic. In deplasarea sa, daca sare
pe doua conductoare cu diferenta de potential intre ele produce un scurt circuit. Arcul
electric are o temperatura inalta atat in coloana lui , cat si in punctele sale de sprijin, asa
incat el produce o solicitare suplimentara fata de solicitarile termice la care este supus in
mod normal aparatul si corodeaza contactele pe care le sprijina. Arcul electric deci fiind
distrugator, trebuie limitat ca timp si spatiu.
Studiul arcului electric, cunoasterea proprietatilor sale, precum si a metodelor de
stingere a lui au o mare importanta pentru proiectarea, construirea si exploatarea
rationala a aparatelor de comutatie, intrucat intreruperea unui circuit electric consta de
fapt in a stinge arcul electric intr-un timp scurt, inainte ca el sa devina periculos atat
pentru echipamentele alaturate cat si pentru stabilitatea functionarii sistemului.

2.Formarea arcului electric

Cercetarile au aratat ca procesul de formare a arcului electric la desfacerea a doua

contacte ale unui circuit strabatut de curent se desfasoara in felul urmator. In momentul
cand cele doua contacte se separa, stratul subtire de aer de rezistenta r care se interpune
intre ele este strabatut de curentul electric si prin aceasta trecere a curentului se produce o
temperatura foarte mare, care da nastere la o licarire albstra de mare stralucire – o
scanteie.
Aceasta strapungere a stratului subtire de aer ramane scanteie daca puterea intrerupta
este mica. Daca insa puterea intrerupta are o valoare importanta strapungerea devine arc
electric in 10-9 s. se constata corodarea contactelor in punctele de sprijin ael arcului
electric si volatilizarea materialului contactului care este apoi antrenat in spatiul dintre
contacte.
Volatilizarea metalului contactelor contribuie mult la formarea arcului electric . la
desfacerea contactelor ,forta de strangere se micsoreaza repede in functie de timp,
suprafata reala de atingere se micsoreaza si rezistenta de contact creste. Caldura
corespunzatoare Rl2t se concentreaza intr-un volum foarte mic de metal, format din
varfurile conurilor care se ating (v. cap. 3).
Aceste varfuri se incalzesc pana la temperaturi foarte inalte si pana la urma se
volatilizeaza sub forma de explozie, formand astfel o plasma de mare conductibilitate.
Arcul electric se considera ca se formeaza imediat dupa explozia puntilor de contact, intre
ramasitele lor. La disparitia atingerii ultimelor suprafete elementare ale contactelor,
varfurile conurilor sunt deja incalzite la temperatura la care incep emisiunile
termoelectronice.
Particularizarea caracteristica a arcului de deschidere este ca el se formeaza la o
tensiune de aprindere mica.
Formarea arcului electric la inchiderea contactelor se datoreaza in principal
curentului capacitiv, cele doua contacte formand armaturile unui condesator. Arcul
electric apare cand gradientul tensiunii intre contacte ajunge la 10 7 V/cm, valoare la care
incepe autoemisia de electroni.
Arcul electric este un flux de electroni si de ioni, care are in zona sa centrala o
temperatura foarte ridicata. Fluxul de electroni si ioni constituie miezul arcului, zona sa
axiala , a carui sectiune are o valoare anumita pentru o presiune a mediului inconjurator
data si este proportionala cu intensitatea curentului din arc. Aceasta parte a arcului
electric, de o luminozitate intensa, este de fapt coloana lui, care are conductibilitatea
electrica cea mai mare , prin care trece aproape 100% din curent. Acest miez este
inconjurat cu un strat mai gros , dar mai putin luminos, denumit aureola , a carui natura
difera, datorita temperaturii mari , de mediul initial in care s-a produs arcul. Aureola
prezinta un gaz destul de incalzit si luminos, dar temperatura lui fiind relativ mica,
conductibilitatea lui este mica. Variatia temperaturii din coloana arcului care arde intr-un
mediu de vapori de apa este data in figura 1.

Zona centrala I este inconjurata de zonele II si III cu caderi de temperatura foarte

mari. In zona III se descompun moleculele de apa in molecule de O 2 si H2. In zona II se
produce disocierea moleculelor de O2 si H2 in atomi de O si H. Zona centrala I este
caracterizata de o intensa ionizare termica a atomilor de O si H. Mediul in care arde arcul
influenteaza caderea de tensiune pe coloana lui. In tabelul de mai jos sunt date
conductibilitatea termica a diferitelor gaze si caderea de tensiune, ca marimi relative fata
de datele obtinute pentru arcul care arde in aer .
 De aici rezulta eficienta folosirii ca materiale de stingere, a acelor materiale care prin
descompunerea lor dau cantitati mari de hidrogen.

3.Proprietațile arcului electric

Arcul electric este o descarcare electrica autonoma in gaze care se caracterizeaza

prin : densitate mare de curent, temperatura inalta, presiune mare a gazului (atmosferica
sau mai mare) si cadere mica de tensiune (un gradient mic al tensiunii in coloana arcului
10 …20 V/cm).
Caracteristica principala a descarcarii in gaze este proprietatea spatiului de gaz, in
general izolant , de a deveni conductor electric. Conductibilitatea gazului este determinata
de densitatea purtatorilo de sarcina liberi si de viteza lor de deplasare spre cei doi
electrozi si variaza cu densitatea , temperatura, natura mediului si intensitatea campului
electric.
Descarcarea autonoma este caracterizata prin existenta unui inonizari suficient de
intense care sa permita formarea avalansei de electroni si de ioni.
Trecerea din descarcarea neautonoma in cea autonoma are loc atunci cand numai este
nevoie de un agent exterior de ionizare. Procesul de ionizare este dependent de campul
electric si de presiunea gazului respectiv. Daca intr cele doua contacte aflate la distanta d
se considera o repartitie uniforma a campului electric E rezulta tensiunea U aplicata pe
electrozi :
 U = E •d.
Valoarea tensiuni Ua aplicata pe electrozi , la care are loc trecerea de la descarcarea
neautonoma la cea autonoma se numeste tensiune de aprindere .
In figura 2.26. este data curba tensiunii de aprindere a arcului in aer in functie de
(p•d). Aceasta curba ne arata ca tensiunea de aprindere esta o functie de produsul
presiunii gazului cu distanta dintre electrozi (p•d). Astfel variind si respectiv presiunea
gazului se poate pastra constanta tensiunea de aprindere. Ua= f(p•d) este legea lui
Paaschen, valabila in campuri uniforme. Valoarea minima a curbei lui Paaschen defineste
tensiunea minima de strapungere a spatiului dintre electrozi intr-un mediu gazos. Pentru
valori mai mari ale presiunii, deci pentru pd>(pd)min, drumul liber mediu al electronilor
este micsorat si ciocnirile intre electronii si atomii de gaz vor fi elastice. Pentru a produce
ionizarea prin soc este necesar ca intensitatea campului electric si deci si U sa creasca.
Pentru valori mai mici ale presiunii, deci pentru pd>(pd)min drumul liber mediu creste si
deci creste posibilitatea ionizarii la ciocnirile unui electron cu un atom neutru, insa
probabilitatea ciocnirilor este redusa. Pentru a produce descarcarea autonoma este
necesar sa se creasca cat mai mult probabilitatea ionizarii prin soc , iar singura cale , in
acest caz , este cresterea , intensitatii, campului electric si deci a tensiunii aplicate
electrozilor.
 In figura 2.27 este aratata dependenta dintre tensiune si curent pentru diferite
descarcari in gaze. Descarcarea luminiscenta are loc pentru o cadere de tensiune catodica
intre 200-250 V si un curent de 10-5-10-1A.

O crestere a curentului pana al 1A produce o cadere brusca a tensiunii si reprezinta

asa-numita regiune de trecere, in care descarcarile nu sunt stabile si au loc numai in regim
tranzitoriu.
Dupa aceasta descarcare , la cresterea curentului apare descarcarea in arc ,
caracterizata de o cadere de tensiune catodica mica 10-20 V si o densitate de curent mare
10-105 A/cm2.
Variatia caderii de tensiune si a gradientului in arc este data in figura 2.28.
 Din figura 2.28 se vede ca langa catod are loc o variatie brusca a tensiunii denumita
cadere de tensiune catodica si un gradient mare al tensiunii. In lungul coloanei arcului
tensiunea creste uniform, avand in aceasta portiune un gradient al tensiunii constant.
Langa anod are loc , de asemenea , o variatie brusca de tensiune, denumita cadere de
tansiune anodica .
Caderea de tensiune catodica Uc , pentru acelasi mediu si acelasi material al
electrozilor, este o marime aproape constanta si este cuprinsa intre 10-20 V.
Caderea de tensiune catodica se gaseste ca valoare, intre potentialul de ionizare al
vaporilor din materialul catodului si potentialul de ionizare al gazului. Aceasta se explica
prin faptul ca langa catod, gazul care inconjoara arcul contine intotdeauna o cantitate
anumita de vapori din metalul contactelor, iar potentialul de ionizare al vaporilor de metal
este mai mic decat cel al gazelor.
Caderea de tensiune anodica Ua este in general variabila si depinde in primul rand de
curent. De obicei ea este mai mica deact cea catodica, iar in cazul curentilor mari se
apropie de zero.
Caderile de tensiune de langa electrozi sunt concentrate pe portiuni foarte mici din
lungimea arcului (10-4cm).
In acest caz se poate exprima astfel tensiunea arcului(caderea de tensiune in arc) :
U= Uc+Ul+Ua . (2.51).
 Pentru contacte din acelasi material , pentru acelasi mediu , aceeasi presiune si
temperatura , caderea de tensiune in coloana arcului Ul este impedanta de curentul din
arc. Adica , arcul se poate considera ca un conductor a carui sectiune se ajusteaza
automat la curentul care trece prin el, in asa fel ca o anumita diferenta de potential este
suficienta pentru a asigura trecerea unui curent anumit.
Pentru a fi mai usor intelese procesele ce au loc in coloana arcului se reamintesc
procesele de ionizare si de deionizare a spatiului de arc.

4.Procesele de ionizare a arcului electric

Electronii liberi care se gasesc intotdeauna in spatiul dintre electrozi se deplaseaza cu

viteza mare spre anod sub actiunea campului electric existent. In drumul lor acesti
electroni produc ionizarea prin ciocnire a particulelor neutre.
Ionizarea prin ciocnire depinde de presiunea gazului, de potentialul de ionizare a
moleculelor gazului din spatiul de arc si de tensiune aplicata. Cresterea presiunii gazului
in jurul arcului atenueaza procesul de ionizare.
Datorita cresterii rapide a distantei dintre contacte intensitatea campului electric E
din coloana arcului scade si din aceasta cauza ionizarea prin ciocnire nu poate asigura
conductibilitatea spatiului de descarcare in arc.

5.Ionizarea prin emisie

Emisia de electroni de la suprafata catodului se face in doua feluri :

-emisia autoelectronica produsa de un camp electric intens in regiunea catodului ;
-emisia termoelectronica.
Emisia autoelectronica are loc in primele momente dupa desfacerea contactelor
sau in ultimele momente la inchiderea contactelor cand, distanta intre ele fiind foarte mica,
apare un gradient de tensiune foarte mare, care produce smulgerea de electroni de la
suprafata catodului. La deschiderea contactelor acest gradient de tensiune scade foarte
repede, intrucat distanta dintre contacte creste repede.
Emisia de electroni de la suprafata catodului nu inceteaza cu incetarea emisiei
autoelectronice, deoarece se continua emisia termoelectronica de la suprafata incalzita a
petei catodice care a inceput de fapt din momentul desfacerii contactelor.
Prin miscarea electronilor catre anod se formeaza langa catod sarcini spatiale
pozitive. Repartitia temperaturii si a densitatii de curent pe suprafata catodului are aceeasi
forma ca si cea din sectiounea coloanei arcului (fig. 2.25). Particulele neutre care se
formeaza prin recombinarea langa catod a ionilor si a electronilor isi continua, in virtutea
inertiei miscarea catre catod si iau parte la bombardarea lui. Ca rezultat al acestei
bombardari suprafata catodului devine incandescenta, producandu-se topirea si
pulverizarea metalului. Partea ceam mai incandescenta se numeste pata cotodica si are o
temperatura de circa 1500 K. La aceasta temperatura ridicata a metalului se produce
emisia termoelectronica de pe suprafata catodului si in special de pe suprafata petei
catodice, pe care se concentreaza aproape intregul curent al arcului.

6.Ionizare termica

Procesul de ionizare in coloana arcului se datoreste in cea mai mare parte

temperaturii inaltre a gazului, ionizarea termica fiind in acest caz fundamentala si practic
singura care contribuie la dezvoltarea si mentinerea arcului electric.
Partea centrala a arcului are o temperatura foarte inalta, de 5000-10000 K si in
unele cazuri ajunge la 50000 K. Aceasta temperatura depinde de intensitatea curentului de
natura mediului ambiant si de presiunea acestuia. Prin aceasta parte centrala trece cea
mai mare parte a fluxului de electroni.
La trecerea curentului prin zero (in cazul curentului alternativ) temperatura scade
pana la 1000-2000 K.
La temperaturile foarte inalte din coloana arcului atomii si moleculele gazului
capata viteze mari, respectiv energii cinetice mari. La ciocnire apar particule incarcate cu
electricitate de semn contrar, electroni si ioni. Ionizarea termica a gazelor are loc la
temperaturi 8∙103÷104 K , iar a vaporilor de metal la 4000 K. In arcul electric care se
formeaza la intreruperea unui circuit exista intotdeauna vapori metalici , deci pentru ca sa
se produca ionizarea termica este nevoie ca temperatura sa aiba valoarea de peste 4000-
5000 K.

7.Deionizarea arcului electric

Din cele de mia sus rezulta ca dintre toate tipurile de ioniozari posibile,
ionizarea termica este aceea care mentine arcul. De aici rezulta ca masura cea mai
potrivita pentru stingerea arcului electric este indepartarea caldurii din spatiul de arc,
deci scaderea temperaturii.
Scaderea temperaturii gazului din coloana arcului nu numai ca inlatura sursa de
ioni si electroni, dar contribuie foarte mult la recombinarea particulelor pozitive si
negative , obtinandu-se procesul care se cheama deionizare. Procesul de deionizare in
spatiul de arc are loc simultan cu procesul de ionizare si , cat timp arcul arde stabil , ele se
gasesc in echilibru. In stadiul de aprindere si de dezvoltare a arcului procesul de ionizare
este preponderent, iar in stadiul de stingere – procesul de deionizare.
Procesul de deionizare se realizeaza prin :
a) Recombinarea particulelor incarcate ;
b) difuzia ionilor in afara spatiului de arc.
Fenomenul de recombinare consta in aceea ca doua particule incarcate cu sarcini
pozitive si negative care se ating isi neutralizeaza sarcinile electrice si formeaza o
particula neutra. In coloana arcului se recombina ioni de sens contrar. Recombinarea
directa a electronului cu un ion pozitiv esta putin probabila, deoarece viteza de deplasare
a electronilor este de circa 1000 ori mai mare decat viteza de deplasare a ionilor. In aceste
conditii recombinarea se face cu participarea unui al treilea agent : particulele neutre. Se
presupune ca electronul avand o mobilitate mare, mai intai incarca cu sarcina negativa o
particula neutra alaturandu-se de ea, formand astfel un ion negativ. Dupa aceea ionii
pozitivi si negativi, care au aproximativ aceeasi masa si aceeasi viteza de deplasare se
atrag reciproc si atingandu-se se transforma in particule neutre.
 Procesul de recombinare este intotdeauna insotit de emisie de caldura.
Atingerea particulelor care se recombina se face fie datorita atractiei lor
reciproce electrostatice , fie datorita agitatiei lor termice. Cu cat energia particulei este
mai mare, cu atat mai mare este viteza ei de miscare si cu atat mai mica este probabilitatea
de recombinare.
Intensitatea de recombinare depinde de :
- gradientul campului electric ; cu cat gradientul este mai mic cu atat viteza de
miscare a particulelor incarcate este mai mica si cu atat este mai mare posibilitatea de
recombinare a lor ;
- natura gazului ;
- temparetura gazului in spatiul de arc ; cu cat temperatura este mai mica
intensitatea recombinarii este mai mare ;
- presiunea gazului in spatiul de arc, care favorizeaza recombinarea ;
- sectiunea arcului; la sectiuni mici ale arcului recombinarea este mai intensa.
O recombinare intensa a particulelor incarcate se observa de asemenea si la suprafata
unui dielectric solid cu care arcul electric vine in atingere, cum ar fi de exemplu cazurile
de ardere a arcului in tuburi sau in spatii inguste.
Difuzia ionilor este al doilea proces de deionizare a arcului si consta in deplasarea
particulelor incarcare din zona arcului, cu concentratie mare de sarcini electrice , in
mediul inconjurator cu concentratie mai micade sarcini. Se stie ca in gaze nu poate
persista mult timp o modificare locala a starii lui. Intr-un gaz ionizat orice acumulare de
ioni sau electroni, determinata de o cauza oarecare, se va imprastia imediat dupa aparitie,
datorita miscarii termice in intregul volum ocupat de gaz. Legile difuziei se deduc din
teoria cinetica a gazelor. De aici rezulta ca in cazul repartitiei neuniforme a densitatii
sarcinilor pe sectiunea transversala a arcului apare un camp electric, care forteaza ionii
sa se miste perpendicular fata de axa arcului , parasind chiar zona acestuia datorita
diferentei mari de temperatura care exista intre spatiul de arc si mediul ambiant. Ionii care
difuzeaza in mediul ambiant pierda sarcinile lor prin recombinare cu ionii negativi care se
gasesc in mediul inconjurator.
Difuzia produce deci o micsorare a numarului de ioni din arc, micsorand
conductibilitatea arcului.
 Pentru ca ionii care difuzeaza in mediul inconjurator sa nu formeze in jurul arcului
zone cu sarcini pozitive , care ar impiedica mai departe difuzia ionilor pozitivi din arc, este
necesar ca recombinarea ionilor in mediul inconjurator sa se faca intens. Intensificarea
recombinarilor in mediul inconjurator se obtine prin suflarea arcului cu ajutorul unui gaz
relativ rece si neionizat. Acest suflaj , marind diferenta de temperatura dintre arc si mediul
inconjurator , contribuie direct la intensificarea difuziei. Acelasi rezultat se obtine si prin
deplasarea arcului in mediul ambiant.
Difuzia depinde de :
- diferenta dintre temperatura arcului si temperatura mediului ambiant ;
- raportul dintre perimetrul arcului si sectiunea sa ;
- lungimea arcului,
si variaza invers proportional cu patratul razei coloanei arcului.
Temperatura arcului variaza brusc de la axa lui spre periferie. Cu cat este mia brusca
caderea de temperatura cu atat se micsoreaza mai repede zona de ionizare termica din
sectiunea arcului si creste difuzia.
In cazul arcului liber recombinarea este importanta , iar difuzia este neglijabila. In
cazul insa cand arcul este deionizat puternic printr-un suflaj , iar raza arcului este mult
mai mica decat in cazul arcului liber, difuzia incepe sa devina mai intensa. In cazul arcului
care arde in spatii inguste sau in canale cu pereti izolanti cu toate ca diametrul arcului
este mic , recombinarea are un rol hotarator , crescand foarte mult daca arcul atinge
peretii.

8.Caracteristicile arcului electric

Caracteristica volt ampetica pentru o anumita lungime constanta a arcului este una din
caracteristicile cele mia importante ale descarcarii in arc.
Daca curentul din arc variaza atat de incet , incat pentru fiecare valoare a curentului
corespunde o stare stabila atat a parametrilor fizici, cat si a parametrilor geometrici ai
arcului , atunci dependenta tensiunii arcului de curent reprezinta asa-numita caracteristica
tensiune-curent statica a arcului, a carei forma este aratata in figura 2.29.
 Forma curbei se explica prin faptul ca la cresterea curentului creste si temperatura si
se intensifica procesele de ionizare termica. Aceasta duce la o crestere brusca a densitatii
de electroni din canal si a conductibilitatii gazului si deci la o reducere a tensiunii arcului.
Dependenta dintre gradientul din canalul arcului si curent se poate exprima analitic
prin relatia :
E= CI-n. (2.52)
Exponentul n are valori intre 0,5- 0,25 , valoarea o,5 corespunzand la curenti foarte
mici (pana la 10 A). In zona curentilor mari n are valori intre 0,35-0,25.
Cand curentul din arc variaza in timp repede, nu exista o stare stabila a arcului si
tensiunea arcului difera fata de valorile date de caracteristica tensiune-curent statica.
Datorita inertiei termice si inertiei la modificarea diametrului coloanei arcului,
conductibilitatea si tensiunea arcului se vor determina din valorile precedente ael
curentului. De aceea in cazul mariri curentului tensiunea va fi superioara celei de la starea
stabila, iar in cazul descresterii- mai mica. In general ,intereseaza variatia tensiunii in
cazul micsorarii curentului in arc , intru-cat acesta corespunde stingerii lui.
In figura 2.30 este aratata o familie de caracteristici tensiune-curent pentru aceeasi
distanta intre electrozi si pentru diferite viteze de variatie a curentului din arc. Aceasta
dependenta a tensiunii arcului de curent se numeste caracteristica tensiune-curent
dinamica. Caracteristica dinamica se schimba in functie de viteza de variatie a curentului.
Curba OA corespunde unei viteze infinit de mari de micsorare a curentului, cand rezistenta
coloanei arcului ramane constanta. Aceasta curba OA este o limita care in practica nu se
poate atinge. Caracteristica aceasta liniara corespunde unui regim ideal de micsorare a
curentului.

9.Arcul electric de curent continuu si stingerea sa

Caracteristica tensiune-curent a arcului de curent continuu este data in figura 2.31.

forma acestei curbe este determinata de procesele de ionizare si de deionizare a spatiului
de arc.
 Arcul electric ia nastere intre contactele aparatului la o tensiune Ua care se numeste
tensiune de aprindere si care depinde de distanta intre contactele arcului, de temperatura
si presiunea mediului ambiant, de temperatura si materialul contactelor etc. Daca viteza
de variatie a curentului nu este mare , tensiunea arcului se micsoreaza cand curentul
creste. In figura 2.31 curba a-b este caracteristica tensiune-curent statica a arcului. Daca
inca de la punctul b curentul arcului se va micsora cu viteza mare (figura 2.31) se obtine
curba b-c , adica caracteristica dinamica a arcului. Ea este situata sub caracteristica
statica.
Tensiunea arcului U8 , corespunzatoare curentului care tinde cartre zero , se numeste
tensiunea de strangere U8.

Bibliografie

1. N. Mira, C. Negus – Instalatii si echipamente electrice, manual pentru clasele a

XI-a si aXII-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996

2. https://ro.scribd.com/document/511990255/Sudare-Cu-Arc-Electric-Proiect-
Atestat