Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Cursul 5

Cap.1 Materialele feroelectrice

1.1 Structura cristalină a materialelor feroelectrice. Feroelectricitatea

În aşa-numitele materiale dielectrice, atomii constitutivi se consideră a fi ionizaţi până

la un anumit grad şi fiecare este încărcat pozitiv sau negativ.
În asemenea cristale ionice, când se aplică un câmp electric, cationii (ionii pozitivi) sunt
atraşi de catod şi anionii (ionii negativi) la anod datorită interacţiunii electrostatice. Norii de
electroni, de asemenea produc dipolii electrici. Acest fenomen poartă numele de polarizare
electrică a dielectricilor şi polarizarea este exprimată cantitativ ca suma dipolilor electrici pe
unitatea de volum (C/m3). Fig.1.1 prezintă schematic originea polarizării electrice. Sunt trei
tipuri de polarizări raportate la reorientarea electronilor, ionilor şi dipolilor.

Fig. 1.1. Originea microscopică a polarizării electrice

Comparaţi cu condensatoarele electrice în vid, condensatoarele cu dielectric pot stoca

mai multă sarcină electrică datorită polarizării dielectrice P dupa cum este prezentat in fig.
1.2.

Fig. 1.2. Acumularea de sarcină electrică într-un condensator dielectric

1
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Cantitatea fizică corespunzătoare sarcinii electrice stocate pe unitatea de suprafaţă se

numeste deplasare electrică D (respectiv, inducţie electrică) şi depinde de intensitatea
câmpului electric în modul următor (numită legea legăturii dintre inducţia electrică,
intensitatea câmpului electric şi polarizaţie):
D   0 E  P   0 r E . (1.1)
Aici,  0 este permitivitatea vidului (  8,854  10 12 F / m ),  r este permitivitatea
relativă a materialului (sau mai simplu denumită permitivitatea sau constanta dielectrică, dar,
în general este un tensor).
Depinzând de structura cristalină, în unele reţele cristaline, centrele sarcinilor pozitive
şi negative nu coincid chiar şi fără aplicarea unui câmp electric extern. În acest caz, se
spune că în cristal există polarizare spontană şi, în special, cand polarizarea dielectricului
poate fi schimbată de un câmp electric, se numeşte feroelectricitate.
Nu orice dielectric poate fi feroelectric. Cristalele pot fi clasificate în 32 de clase de
simetrie conform simetriei lor cristalografice, şi aceste clase de simetrie pot fi împărţite în
două mari grupe, una cu centru de simetrie şi cealaltă fără. Există 21 de clase de simetrie care
nu au centru de simetrie. În cristale, pe lângă cele 20 de clase de simetrie [exceptând clasa
de simetrie (432)], la aplicarea tensiunilor apar pe suprafeţe sarcini pozitive şi negative.
Aceste materiale sunt cunoscute sub numele de piezoelectrice.
Piroelectricitatea este fenomenul în care, datorită faptului că temperatura depinde de
polarizarea spontană, când temperatura cristalului s-a schimbat, sarcinile electrice
corespunzătoare schimbării, apărute în urma polarizării spontane, migrează la suprafaţa
cristalului.
Printre cristalele piroelectrice, acelea ale căror polarizări spontane pot fi inversate
de un câmp electric (nedepăşind limita de rupere a cristalului) se numesc feroelectrice.
Definiţia este, totuşi, ambiguă. Cu scopul de a stabili ce este feroelectricitatea, este necesară
aplicarea unui câmp electric unui material piroelectric şi să ne asigurăm experimental de
reversabilitatea polarizării.

1.2 Originea polarizării spontane

De ce cristalele care, datorită energiei elastice, ar trebui să fie stabile fiind nepolare,
încă experimentează deplasarea ionilor pozitivi şi negativi, devenind polarizate spontan ?
Motivul este explicat, pe scurt, în rândurile următoare. Pentru simplificare, să
presupunem că momentele dipolului rezultă din deplasarea unui ion de tip A (sarcina
electrică q) aparţinând reţelei cristaline. Se ia în considerare cazul în care polarizarea este
produsă prin deplasarea tuturor ionilor de tip A în mod egal în reţea. Rezultă că, în fiecare ion
individual de tip A există un câmp local din polarizarea înconjurătoare P , chiar dacă acolo
nu există nici un câmp extern.
Conceptul de câmp local este prezentat schematic în fig.1.3. Se poate arăta că:
loc
E  [ /(3 0 )]P . (1.2)

2
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig. 1.3. Conceptul de câmp electric local

Aceasta este forţa motoare a deplasării ionilor. Aici,  se numeşte factorul Lorentz. Se
ştie că pentru un sistem cubic şi izotropic,   1 (Kittel, 1966);  0 este permitivitatea în vid
şi este egală cu 8,854  10 12 F / m . Dacă polarizabilitatea ionică a ionului de tip A este  ,
atunci momentul dipolului celulei elementare a acestui cristal este:

  [ /(3 0 )]P . (1.3)

Energia acestui moment dipolar (legătura dipolară) este:

loc
wdip     E  [ 2
/(9 02 )]P 2 . (1.4)

Pe unitatea de volum, este:

Wdip  N  wdip  [ N 2 /(9 02 )]P 2 . (1.5)

Pe de altă parte, când ionii de tip A sunt deplasaţi din poziţiile lor de echilibru nepolar,
creşte, de asemenea, şi energia elastică. Dacă deplasarea este u şi constantele forţei k şi k '
, atunci creşterea energiei elastice pe unitatea de volum poate fi exprimată:

k k 
Welast  N  u 2  u 4  . (1.6)
2 4 

Aici, ( k '  0 ) este constanta forţei cu ordinul de mărime cel mai mare. De remarcat că,
în materialele piroelectrice, k ' joacă un rol important în determinarea mărimii momentului
dipolar. Rescriind ecuaţia (1.6), obţinem:

P  N qu (q este sarcina electrică). (1.7)

3
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Combinând cu ec.(1.5), energia totală poate fi exprimată (de urmărit şi fig.1.3) după
cum urmează:

 k N 2  2 k
Wtot  Wdip  Welast     P  P4 . (1.8)
 2 Nq
2
9 02  4 N 3 4
q

Fig. 1.4. Interpretarea originii energiei spontane

Din această relaţie, putem observa că dacă coeficientul termenului armonic al energiei
elastice este egal sau mai mare decât coeficientul legăturii dipol-dipol, atunci P  0 , adică,
ionii de tip A sunt stabili şi rămân în poziţiile lor de echilibru nepolar. Altfel, o deplasare de

la poziţia de echilibru P  [2 N /(9 0 )  k /( Nq )] /[ k  /( N q )]  este stabilă.
2 2 2 2 3 4

În structura cristalină de tip perovskite (ca a titanatului de bariu) ce va fi descrisă în

următoarea parte a cursului, se consideră că datorită apariţiei unui factor Lorentz mai mare 
(≈10) decât cel găsit în alte structuri cristaline, polarizarea spontană poate avea loc mult mai
uşor.

1.3 Originea solicitării induse de câmp

La aplicarea unui câmp electric, materialul dielectric provoacă - inevitabil - efort sau
deformarea cristalului.
Sunt două tipuri de efort (definite prin raportul L / L ; valoarea deformării în raport cu
lungimea iniţială) acestea pot fi induse de un câmp electric depinzând de natura ″arcurilor″
dintre ioni, care este, pe rând, determinat de structura cristalină (Uchino, 1983).

4
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

După cum este prezentat în fig.1.5, a, în cristalele care nu au centru de simetrie,

solicitarea  , este proporţională cu intensitatea câmpului electric E . Acesta este efectul
piezoelectric invers şi cantitatea tensorială d , definită de relaţia:

 d E , (1.9)
se referă la coeficientul piezoelectric.

Fig. 1.5. Diagrama originii deformării piezoelectrice (a) şi electrostricţiunea (b)

Pe de altă parte în cristalele cu centru de simetrie, ca în fig.1.5, b, dilatarea şi

contracţia ″arcului″ sunt astfel încât răspunsul net este aproximativ zero.
Oricum natura nearmonică a mişcării ″arcului″ va determina pe cât posibil o solicitare
redusă care va fi proporţională cu pătratul intensităţii câmpului electric E . Aceasta se referă
la efectul electrostrictiv, care este exprimat în funcţie de solicitarea,  , de câmpul electric
aplicat E şi de coeficientul electrostrictiv, M, ca:
  M  E2. (1.10)

Sistemul prezentat în fig.1.5, a are, de asemenea, o polarizare spontană a sarcinii

electrice. Atunci când un câmp electric cu polarizare inversă mare este aplicat unui cristal
care are o polarizare spontană într-o anumită direcţie polară, se formează o ″fază″ de tranziţie
căre este o altă stare cristalină stabilă în care poziţiile relative ale ionilor sunt inversate (în
funcţie de un monocristal nedublat, care este echivalentul rotaţiei cristalului la 180° în jurul
unei axe perpendiculare pe axa sa polară).
Aceasta tranziţie, numită şi inversarea polarizării, de asemenea produce o importantă
modificare a solicitării.
Această clasă particulară de substanţe se referă la feroelectrice, cum s-a menţionat la
începutul acestui capitol. În general, s-a observat că o solicitare indusă de câmp, este o
combinaţie complexă a celor 3 efecte de bază mai sus menţionate.

1.4 Efectul electrooptic

Întrucât lumina este o undă electromagnetică alternantă - cu direcţii ale câmpului

electric şi magnetic ce se întretaie reciproc – va induce o polarizare electrică într-un cristal
dielectric şi lumina, în sine, este, la rândul ei, influenţată de cristal (reacţie).

5
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Frecvenţa alternativă a luminii este aşa de ridicată ( ≈ 10 15 Hz), încât numai polarizarea
electronică ar trebui să urmeze modificarea câmpului şi permitivitatea relativă a cristalului
este mică, nedepăşind valoarea 10. Permitivitatea  la această înaltă frecvenţă este legată de
indicele de refracţie n prin următoarea ecuaţie:

  n2 . (1.11)

Când un câmp electric extern este aplicat cristalului, deplasarea ionului este indusă,
deformând configuraţia norului de electroni şi, prin urmare, indicele de refracţie se schimbă.
Acest fenomen se numeşte efect electrooptic.
În general, indicii de refracţie sunt cantităţi tensoriale 2-D simetrice şi sunt reprezentaţi
utilizând indicatoare de refracţie (ec.1.12) unde n1 , n2 , n3 sunt principalii indici de refracţie:

x2 y2 z 2
  1 (1.12)
n12 n22 n32

La aplicarea unui câmp electric, modificarea indicelui de refracţie este dată de expresia
extinsă:

1
1 / nij2 ( E )  1 / nij2 (0)  r ijk Ek 
2
 g ijkl E k El (1.13)

Aici rijk este coeficientul electrooptic principal (efectul lui Pockel) iar g ijkl este
coeficientul secundar (efectul Kerr).
Considerând, ca exemplu, faza paraelectrică a unui cristal perovskite (m3m),
coeficienţii Kerr sunt reprezentaţi în următoarea matrice:

 g11 g12 g12 0 0 0 

g g11 g12 0 0 0 
 12 
 g12 g12 g11 0 0 0 
 
0 0 0 g 44 0 0 
0 0 0 0 g 44 0 
 
0 0 0 0 0 g 44 

Atunci, indicatorii de refracţie sub acţiunea câmpului electric aplicat de-a lungul
direcţiei z se pot exprima astfel:

x2  y2 z2
  1. (1.14)
n02 [1  (n02 / 2) g 12 E z2 ] 2 n02 [1  (n02 / 2) g11 E z2 ]2

Când lumina este transmisă de-a lungul directiei y , întârzierea de fază (decalajul) y
dintre o lumină normală şi una polarizată este dată de:
2
2 n03 V 
y   ( g12  g11 ) L   z  , (1.15)
 2 d 

unde d este distanţa dintre electrozi şi L este lungimea traiectoriei optice (fig.1.6).

6
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig. 1.6. Încetinirea fazei optice printr-un cristal electrooptic

Punând un cristal între polarizorii încrucişaţi la 45° în raport cu axa z , intensitatea

luminii la ieşire poate fi modulată ca o funcţie a tensiunii aplicate, în următorul mod:

 y  1
I  I 0 sin 2    I 0 (1  cos y ) . (1.16)
 2  2

Acesta este principiul unui întrerupător/releu optic şi tensiunea necesară pentru primul
maxim al intensităţii (adică, y   ) este esenţială şi se numeşte tensiunea jumătate de
lungime de undă.

1.5 Exemplu de feroelectric

Un feroelectric ceramic reprezentativ este titanatul de bariu (BaTiO 3), care este utilizat,
aici, ca exemplu, pentru a ilustra câteva proprietăţi ale feroelectricilor.
Dupa cum este prezentat în fig.1.7, BaTiO3 are o structură cristalină perovskite. În faza
paraelectrică, la temperatura înaltă (faza nepolară), nu există polarizare spontană (simetria
este Oh - m3m). Sub temperatura de tranziţie Tc numită temperatură Curie (temperatura de
tranziţie magnetică, aproximativ 120° C), are loc polarizarea spontană şi structura cristalină
devine uşor alungită, adica tetragonală (C4v – 4mm).

Fig. 1.7. Structura BaTiO3

7
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig.1.8. prezintă schematic dependenţa temperaturii de polarizarea spontană Ps şi

permitivitatea  . Ps scade odată cu creşterea temperaturii şi dispare la punctul Curie, în timp
ce  tinde a devia aproape de Tc . De asemenea, permitivitatea reciproca 1
 este
cunoscută a fi liniară în raport cu temperatura într-un domeniu întins în faza paraelectrică
(aşa-zisa lege Curie-Weiss):

C
  (1.17)
(T  T0 )

Fig. 1.8. Dependenţa temperaturii de polarizarea spontană şi permitivitate

Aici C este constanta Curie-Weiss şi T0 este temperatura Curie-Weiss. T0 este uşor

mai scazută decât temperatura exactă de tranziţie Tc .
De asemenea, este ştiut că polarizarea spontană Ps şi solicitarea spontană  s urmează
relaţia:

 s  Q  Ps2 . (1.18)

Parametrul  s descreşte aproape liniar cu creşterea temperaturii. În cazul BaTiO 3, în

faza feroelectrică, se manifestă efectul piezoelectric, în timp ce în faza paraelectrică este
nepiezoelectric şi se manifestă efectul electrostrictiv.

1.6 Aplicaţii ale feroelectricilor

Materialele feroelectrice, în special ceramica policristalină, promit foarte mult pentru o

varietate de domenii de aplicaţie cum ar fi: condensatoare cu permitivitate mare, senzori
piroelectrici, traductoare piezoelectrice/electrostrictive, dispozitive electrooptice şi
termistori PTC.
Pentru dielectricii condensatorului, este utilizată constanta dielectrică de vârf în jurul
temperaturii de tranziţie (Curie), în timp ce dependenţa mare a temperaturii de polarizarea
spontană sub Tc este aplicabilă pentru senzorii piroelectrici. Materialele piezoelectrice sunt
aplicabile în senzori şi actuatori.
Senzorii de presiune şi acceleraţie acum sunt disponibili pe piaţa în completare la piezo-
vibratoarele convenţionale.
Dispozitivele de poziţionare de precizie şi motoarele liniare cu impuls de comandă au
fost deja montate în: strungul universal de precizie, maşinile de fabricat semiconductori etc.

8
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Dezvoltarea de ultima oră se regăseşte în motoarele ultrasonice.

Materialele electrooptice vor deveni viitoare componente cheie în sistemele de afişaj şi
în cele de comunicare optică.
Pentru aplicaţiile cu termistori, ceramica feroelectrică semiconductoare cu un coeficient
de temperatură pozitiv (PTC) al rezistivităţii - datorită efectului joncţiunii - a fost dezvoltată
dintr-un material care are la bază titanatul de bariu (BaTiO3).

1.7 Relaxor feroelectric

Există două clase de condensatoare ceramice: una este folosită pentru compensarea
termică a circuitelor electrice, folosind un material bazat pe TiO 2, iar cealaltă este
reprezentată de condensatori cu permitivitate mare, cu materiale bazate pe BaTiO3 sau
Pb(Zr,Ti)O3. Recent, feroelectricele cum ar fi Pb(Mg 1/3 Nb 2/3)O3 şi Pb(Zn 1/3 Nb 2/3)O3 au fost
dezvoltate pentru condensatoare foarte compacte. Motivele pentru care aceste cristale
perovskite au fost intens studiate pentru aplicaţiile condensatoarelor sunt:
 au o permitivitate foarte mare;
 caracteristicile independente de temperatură (tranziţie de fază difuză) în comparaţie cu
substanţele solide normale perovskite.
A fost propus un model intuitiv cristalografic pentru a explica permitivitatea mare a
cristalelor perovskite în dezordine. Figurile (1.9, a) şi (1.9, b) prezintă structurile organizate şi
dezorganizate pentru un cristal perovskite A(B1 1/2 B11 1/2)O3. Presupunând un model de ioni
rigizi, un spectru mai mare pentru ciocniri este de aşteptat pentru ionii B mai mici din
structura în dezordine, deoarece ionii B mai mari rup structura organizată. Un spaţiu mult mai
mic pentru ciocniri este necesar în structura organizată unde atomii învecinaţi se strâng
sistematic în jurul ionilor B mici.

Fig. 1.9. Modele de structuri cristaline ale A( B I 1 / 2 BII 1 / 2 )O3 de tip perovskite:
a) structura ordonată cu un mic spaţiu de vibraţie; b) structura dezorganizată cu spaţiu
mare de vibraţie
(cu cerc al - B I ; cu cerc negru - B II

În momentul în care este aplicat un câmp electric unui cristal perovskite în dezordine,
ionii B cu spaţiu mare de ciocniri se pot deplasa cu uşurinţă fără a perturba structura de

9
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

oxigen. Poate fi aşteptată o polarizare ridicată pe unitate de magnitudine a câmpului electric;

cu alte cuvinte, constante dielectrice şi constante Curie-Weiss mai mari. Pe de altă parte, în
structurile perovskite organizate cu un spaţiu restrâns, ionii B nu se pot deplasa fără a
perturba structura octoedrică. Sunt de aşteptat permitivităţi şi constante Curie-Weiss mai
mici.
Nu au fost, încă, stabilite motivele pentru care faza de tranziţie devine difuză în
feroelectricii relaxori, deşi modelul "fluctuaţiei compoziţiei microscopice" este cel mai
acceptat.
Luând în considerare "regiunea Känzig" (regiunea minimă care are scopul de a cauza
un fenomen cooperativ, feroelectricitatea) în plaja de (100-1000) Å, perovskitele
dezorganizate cum ar fi Pb(Mg 1/3 Nb 2/3)O3 dezvăluie o fluctuaţie locală a distribuţiei ionilor
Mg2+si Nb5+.
Figura 1.10 prezintă o simulare computerizată a fluctuaţiei compoziţiei în cristalul de
tip A(B1 1/2 B11 1/2)O3 calculată pentru diverse grade de organizare a ionilor. Fluctuaţia
raportului B1/B11 satisface condiţiile de distribuţie Gaussiana a erorilor (distribuţie normală).
H.B.Krause a observat cu ajutorul ultramicroscopiei, distribuţia cu rază scurtă de acţiune a
ionilor de Pb( Mg 1/3 Nb 2/3)O3.

Fig. 1.10. Simularea pe calculator a fluctuaţiei compoziţiei calculată pentru diferite

grade de ordine ionică

Fig. 1.11. Imaginea la microscop electronic a insulelor ordonate de ioni în plaja 20-50 Å

10
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Imaginea de mare rezolutie din fig.1.11 prezintă insule oarecum ordonate (aranjate
ionic) în plaja 20-50 Å, fiecare putând avea temperaturi de tranziţie puţin diferite.

Fig. 1.12. Dependenţa temperaturii de permitivitate şi tangenta unghiului de pierderi

pentru diferite frecvenţe la relaxorul feroelectric analizat

Altă caracteristică importantă a acestor feroelectrici "relaxori" este relaxarea dielectrică

(permitivitatea dependentă de frecvenţă), de unde şi denumirea. Dependenţa pemitivităţii de
temperatură a Pb(Mg 1/3 Nb 2/3)O3 este punctată în fig.1.12 pentru diferite frecvenţe măsurate.

Odată cu creşterea frecvenţei, permitivitatea în faza de temperatură joasă scade, iar

temperatura de vârf se deplasează spre frecvenţa de vârf; acest lucru contrastează cu
feroelectricii normali cum ar fi BaTiO3, unde temperatura de vârf se modifică foarte puţin cu
frecvenţa. Acest fapt este probabil cauzat de zone multipotenţial superficiale dintr-o celulă
perovskite deformată local datorită aranjamentului ionic dezorganizat, pe lângă fenomenul
feroelectric de tranziţie de fază.

Condensatori multistrat

Au fost dezvoltate structuri multistrat în producţia condensatoarelor cu scopul

miniaturizării şi integrării componentelor circuitului electric. Fig.1.13 prezintă schematic
un chip multistrat. Foiţe subţiri realizate prin "tehnica turnării benzii", începând cu o
suspensie de pulbere dielectrică şi solvenţi organici, sunt acoperite cu Pt sau cu o pastă Ag-Pd
pentru a forma electrozi, apoi câteva zeci de foiţe sunt suprapuse şi sinterizate.

11
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig. 1.13. Structura unui chip condensator multistrat

În final, electrozii externi sunt utilizaţi pentru a conecta chip-ul în circuit.

1.8 Fenomenologia feroelectricităţii

1.8.1 Teoria Landau a tranziţiei de fază

O teorie termodinamică care să explice comportamentul unui cristal feroelectric poate fi

obtinuţă considerând forma de extindere a energiei ca o funcţie a polarizării P . Presupunem
că energia liberă Landau F - într-o singură dimensiune - ar trebui reprezentă formal ca:

1 1 1
F ( P, T )  P 2   P 4  P 6  .......... (1.19)
2 4 6

Coeficientii α, β, γ depind, în general, de temperatură. De observat că şirul nu conţine

termeni ai lui P la puteri impare deoarece energia liberă a cristalului nu se va schimba cu
inversarea polarizării ( P →  P ). Formula fenomenologică trebuie aplicată întregii game
de temperatură, prin faze paraelectrice şi feroelectrice.
Polarizarea de echilibru într-un câmp electric E satisface relaţia:

F
 E  P   P 3  P 5 (1.20)
P

Pentru a obţine starea feroelectrică în care structura polarizată este stabilă, coeficientul
termenului P 2 trebuie să fie negativ, în timp ce în starea paraelectrică trebuie să fie pozitiv
la trecerea prin zero a temperaturii (vizualizată ca funcţie periodică de T0 ); unde T0 este
temperatura Curie-Weiss:

  (T  T0 ) /( 0  C ) (1.21)

C este luat ca o constantă pozitivă şi T0 este egală sau mai mică decât temperatura
efectivă a tranziţiei Tc (temperatura Curie).

12
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Variaţia lui  cu temperatura este explicată minuţios de dilatarea termică şi alte efecte
ale interacţiunii reţelei nearmonice.

1.8.1.1 Tranziţia de ordinul al doilea

Când  este pozitiv,  este des neglijat deoarece nimic special nu este adăugat
acestui termen. Polarizarea, pentru un câmp aplicat cu valoarea zero, este dată de ecuaţia 1.22
care se obţine din 1.20 (pentru E  0 ). Aceasta fiind o ecuaţie de gradul trei soluţiile ei sunt
date de ecuaţiile: Ps  0 , respectiv, Ps2  (T0  T ) /(    0  C ).
T  T0
Ps  Ps3  0 . (1.22)
0 C

Pentru T T0 , este obţinută soluţia unică Ps  0 . Pentru T T0 se obţine minimul
energiei libere Landau:

Ps  (T  T0 ) /(    0  C ) . (1.23)

Tranziţia de fază are loc la Tc  T0 şi polarizarea tinde continuu către zero la această
temperatură; aceasta se numeşte tranziţia de ordinul al doilea.
Permitivitatea relativă  r s-a calculat cu relaţia:

1 /  r   0 /(P / E )   0 (  3 P 2 ) . (1.24)

Atunci,
C /(T  T0 ) cand T  T0
r  
C /[ 2(T0  T )] cand T0  T (1.25)

Fig. 1.14, a arată variaţiile lui Ps şi  r cu temperatura. Este notabil faptul că

permitivitatea devine infinită la temperatura de tranziţie. Sulfatul triacidului aminoacetic
este un exemplu care demonstrează tranziţia de ordinul al doilea.

1.8.1.2 Tranziţia de ordinul întâi

Când în ecuaţia 1.19,  este negativ şi  este pozitiv, tranziţia devine de ordinul întâi.
Condiţia de echilibru pentru E  0 , ec.1.26 conduce la una din cele două Ps  0 sau 1.27.

T  T0
Ps  Ps3  Ps5  0 ; (1.26)
0 C

4 (T  T0 )
Ps2       2  
0 C (2 ) . (1.27)

Temperatura de tranziţie Tc este obţinută din condiţia care specifică egalitatea

energiilor fazelor paraelectrică şi feroelectrică: F  0 , sau:

13
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

T  T0 1 1
  Ps2  Ps4  0 . (1.28)
0  2 3

În consecinţă:

3
Tc  T0  ( 2   0  C /  ) . (1.29)
16

De remarcat că temperatura Curie Tc este puţin mai mare decât temperatura Curie-
Weiss T0 , şi că saltul distinctiv al lui Ps apare la Tc .

Fig. 1.14. Tranziţiile de fază într-un feroelectric

a) de ordinul doi; b) de ordinul întâi
b)
De asemenea, permitivitatea arată un maxim limitat la Tc pentru tranziţia de ordinul
întâi (fig.1.14, b). Titanatul de bariu este un bun exemplu.

1.8.2 Fenomenologia electrostricţiunii

Să presupunem că energia elastică (liberă) Gibbs ar trebui extinsă într-o formă

unidimensională:

1 1 1 1
G1 ( P,  , T )  P 2  P 4  P 6  s 2  QP 2  , [α = (T-T0)/(ε0C)];
2 4 6 2
(1.30)
P,  , T reprezintă respectiv polarizarea, solicitarea şi temperatura iar s şi Q se
numesc rezistenţa la arcuire elastică şi coeficient electrostrictiv. De remarcat că termenul
cuplării piezoelectrice  P este omis şi termenul cuplării electrostrictive  P2 este introdus
când faza paraelectrică are centru de simetrie (nepiezoelectric). Aceasta conduce la ecuaţiile
1.31 şi 1.32:

E  (G1 / P)  P  P 3  P 5  2QP ; (1.31)

x  (G1 /  )  s  QP 2 . (1.32)

14
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

1.8.2.1 Cazul I:   0

Când o solicitare externă este zero, au rezultat următoarele ecuaţii:

E  P   P 3  P 5 (1.33)
x  QP 2 (1.34)
1   3P 2  5P 4 (1.35)
0 r 

Dacă, câmpul electric extern este egal cu zero ( E  0 ), derivă două stări diferite; P  0
şi
P 2  (  2  4   ) /( 2 ) .

(I) Faza paraelectrică: Ps  0 sau P   0   r  E (sub un câmp electric mic E ).

Permitivitatea:
   r  C /(T  T0 ) (legea Curie-Weiss ). (1.36)

Electrostricţiunea:
2
x  Q 02  r E 2 (1.37)

(II) Faza feroelectrică:

Ps2  (  2  4   ) /( 2 ) sau P  Ps   0   r  E (sub un câmp electric mic E ).

2
x  Q( Ps   0   r  E ) 2  QPs2  2   0   r  Q  Ps  E  Q   02   r  E 2 (1.38)

Solicitarea spontană:
 s  QPs2 (1.39)
Constanta piezoelectrică:
d  2   0   r  Q  Ps (1.40)

Fig. 1.15. Dependenţa temperaturii de solicitarea spontană şi constanta piezoelectrică

15
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Piezoelectricitatea este echivalentul fenomenului electrostrictiv polarizat de polarizarea

spontană. Dependenţa temperaturii de solicitarea spontană şi constanta piezoelectrică sunt
prezentate în fig.1.15.

1.8.2.2 Cazul II:   0

Când se aplică o presiune hidrostatică p (    p ), permitivitatea inversă se schimbă

proporţional cu p :
  3 P 2  5P 4  2Qp ( feroelectric)
1/  0   r  
  2Qp  (T  T0  2  Q   0  C  p ) /( 0  C ) ( paraelectric) (1.41)

În consecinţă, dependenţa presiunii de temperatura Curie-Weiss, T0 , sau de

temperatura de tranziţie Tc a rezultat după cum urmează:

(T0 / p )  (Tc / p )  2  Q   0  C . (1.42)

În general, temperatura Curie feroelectrică scade odată cu creşterea presiunii

hidrostatice.

Cap. 2 Materiale piezoelectrice

În jurul anilor 1950, titanatul de bariu ( BaTiO 3 ) a început să fie utilizat în vibratoare
piezoelectrice de tip Langevin. Mai târziu, la Biroul Naţional de Standarde (NBS) în USA
(acum NIST), pentru PZT (Pb(Zr,Ti)O 3→ titanat-zirconat de plumb) s-au obţinut constante
piezoelectrice de două ori mai mari decât cele de la BaTiO 3 (titanatul de bariu), în zona
suprafeţei de separare a fazelor morfotropice între fazele romboedrice-tetragonale. Ulterior,
PZT a fost modificat prin dopare, şi o soluţie ternară solidă cu un cristal special perovskite
fiind supus unei cercetări intense. Exemple de soluţii ternare: Pb(Mg1/3Nb2/3)O3,
Pb(Ni1/3Nb2/3)O3, etc.
Datele piezoelectrice pentru ceramici PZT sunt prezentate în tabelul1.

Tabelul 1 Parametrii electromecanici ai ceramicilor PZT-PMN

16
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

În ceramica piezoelectrică policristalină, un proces de persaj - adică de inversare a

dipolilor (prin aplicarea unui câmp electric continuu puternic) este necesar pentru rearanjarea
polarizării spontane. Dupa acest proces, ceramica poate manifesta acelaşi efect piezoelectric
ca şi monocristalele (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Ilustrarea schimbării solicitării asociată cu inversarea domeniului într-o

ceramică feroelectrică

Piezoelectricitatea s-a întâlnit şi în polimeri (Kawai, 1969), ca de ex. fluorura de

poliviniliden (PVDF) prezentată în fig.2.2.

17
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig. 2.2. Piezoelectricitatea la polimeri

Polimerii piezoelectrici au următoarele caracteristici :

a) constante piezoelectrice " d " mici (pt.actuatoare) si constante " g " mari
(pt.senzori).
b) greutate foarte mică şi flexibilitate mare, ceea ce duce la impedanţă acustică
foarte bună, potrivită (adaptată) apei sau corpului uman.
c) factor mecanic Qm scăzut, deci o bandă de frecvenţe de rezonanţă mare.
Cercetările de la finalul secolului XX, în domeniul piezoceramicilor compozite şi al
polimerilor, sunt remarcabile (Klicker, 1981), fiind obţinute răspunsuri piezoelectrice
superioare, în timp ce este menţinută flexibilitatea mecanică a polimerilor.

2.1 Rezonanţa piezoelectrică

Când un câmp electric este aplicat unui material piezoelectric, apar deformarea ( L )
sau efortul ( L / L ). Atunci când, câmpul electric este alternativ, apar vibraţii mecanice, iar
dacă frecvenţa câmpului este adaptată frecvenţei de rezonanţă mecanică a dispozitivului, este
generat un efort de rezonanţă foarte mare. Acest fenomen, poate fi înţeles ca o amplificare a
efortului datorită acumulării energiei de intrare, purtând numele de rezonanţă piezoelectrică.
Rezonanţa piezoelectrică este foarte folositoare pentru realizarea dispozitivelor de stocare
a energiei, actuatoarelor, etc. Consideraţiile teoretice sunt descrise în cele ce urmează.
Dacă, câmpul electric aplicat şi efortul generat nu sunt mari, efortul  şi deplasarea
dielectricului D (inducţia electrică) pot fi reprezentate de ecuaţiile:

xi  sijE   j  d mi  E m ( i, j =1,2,…,6; m,k =1,2,3) (2.1)

Dm  d mi   i   X
mk  Ek . (2.2)

Acestea sunt numite ecuaţii piezoelectrice. Numerele parametrilor independenţi pentru

E
un cristal triunghiular cu cea mai simplă (joasă) simetrie sunt: 21 pentru sij ,18 pentru d mi şi
6 pentru  mkX
. Numărul parametrilor independenţi descreşte odată cu creşterea simetriei
cristalografice. Privitor la ceramica policristalină, axa polară este, de obicei, axa Z iar
ceramica este izotropă în raport cu această axă Z (clasa de simetrie C ∞ v (∞ m)). Numărul de
matrici diferite de zero este 10 ( s11E , s12E , s13E , s33
E E
, s 44 , d 31 , d 33 , d15 ,  11X si 33
X
).
Se introduce factorul de cuplaj electromecanic k , corespunzător eficienţei unui
traductor electro-mecanic. Energia internă a unui vibrator piezoelectric este dată de

18
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

însumarea energiilor mecanică UM (= ∫ x d  ) si electrică UE (= ∫ D dE). Tensiunea U este

calculată după cum urmează, atunci când ecuaţiile liniare (2.1) şi (2.2) sunt valabile:

1 1 
U  U M  U E    sijE  j  i   d mi E m  i  
 2 i, j 2 m ,i 
1 1 
  d mi  i E m    mkX
Ek Em 
2 2
 i, j k ,m 
(2.3)

Termenii s şi  reprezintă respectiv energiile mecanică şi electrică (U M şi UE), iar

termenul d arată transformarea energiei electrice în energie mecanică sau viceversa prin
intermediul efectului piezoelectric.
Factorul de cuplaj k este definit ca:

k  U ME U M U E (2.4)

Valoarea lui k variază cu modul de vibraţie (chiar şi în aceeaşi mostră ceramică) şi

poate avea atât valori pozitive cât şi negative (tabelul 2).

Tabelul 2 – Forme de rezonator şi caracteristicile lor

Să luăm în considerare vibraţia mecanică transversală a unei plăci piezoceramice după

cum este arătat în fig. 2.3.

19
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig. 2.3. Vibraţia transversală la o placă piezoceramică

Daca polarizarea se face pe direcţia axei z , iar planele x  y sunt planele

electrozilor, vibraţia extinsă pe direcţia x este reprezentată de următoarea ecuaţie dinamică:

( 2 u / t 2 )  F  (11 / x)  ( 12 / y )  (13 / z ),

(2.5)
" u " este deplasarea elementului de volum mic, în placa ceramică pe direcţia X . Relatiile
dintre efort, câmp electric (există doar E z ) şi efortul indus sunt date de:

x1  s11E  1  s12E  2  s13E  3  d 31 E z

x 2  s12E 1  s11E  2  s13E  3  d 31 E z
x3  s13E  1  s13E  2  s33
E
 3  d 33 E z
x 4  s 44
E
4 (2.6)
x5  s 44  5
E

x 6  2( s11E  s12E )  6 .

În cazul în care placa este foarte lungă şi foarte subţire,  2 şi  3 pot fi aproximate cu
zero prin placă. Deoarece, tensiunea de forfecare nu va fi generată de câmpul electric E z ,
ecuaţiile (2.6) se reduc la:

 1  x1 / s11E  (d 31 / s11E ) E z . (2.7)

u E z
Introducând ec. (2.7) în ec. (2.5) şi admiţând x1  şi  0 (datorită aceluiaşi
x x
potenţial pe fiecare electrod) se ajunge la o ecuaţie de vibraţie armonică:

  2 s11E u   2 u / x 2 (2.8)

 este frecvenţa unghiulară a câmpului aplicat, iar  densitatea. Substituind o soluţie

generală u  u1 ( x)e jt  u 2 ( x)e  jt în ec.(2.7) şi condiţia limită 1  0 pentru x  0 ,
respectiv, pentru x  L (lungimea mostrei), poate fi obţinută soluţia următoare:

u / x  x1  d 31 E z [sin  ( L  x) / v  sin(x / v)] / sin(L / v ) (2.9)

Aici, v este viteza sunetului în piezoceramică şi este dată de relaţia:

20
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

v  1/ s11E (2.10)

Când mostra este folosită ca şi componentă electrică, precum un filtru sau vibrator,
impedanţa electrică (tensiunea aplicată/curentul indus) joacă un rol important. Traseul
curentului în mostră este descris de incrementul sarcinii superficiale, adică,
D3 şi
t
curentul total este dat de:

L
 X d 31 2 L
 d 
i  jw D3 dx  jw   33  E  E z  31
E
x1  dx . (2.11)
0 
0  s11  s11 

Folosind ecuaţia (2.9), admitanţa pentru mostra nesolicitată mecanic se calculează ca:
1 i i jwL LC  d 2  tan[L /(2v)]  
    33 1  LC31 E    , (2.12)
z V Ezt t   33 s11  L /(2v)  
unde w este lăţimea; L este lungimea; t este grosimea mostrei şi V este tensiunea
aplicată.
 33
LC
este permitivitatea într-o mostră prinsă longitudinal şi este dată de:

 33LC   33X  (d 312 / s11E ) . (2.13)

Rezonanţa piezoelectrică este obţinută acolo unde admitanţa devine infinită sau
impedanţa este zero. Frecvenţa de rezonanţă f R este calculată cu ajutorul relaţiei (2.12), iar
frecvenţa proprie (fundamentală) este dată de:

f R  v /(2 L)  1 /(2 L s11

E
). (2.14)

Pe de altă parte, starea de antirezonanţă este obţinută pentru admitanţă zero sau
impedanţă infinită:

AL  L d2 k2
cot A   LC31 E   31 2 . (2.15)
2v 2v  33 s11 1  k 31

Transformarea finală este dată de definiţia:

1  1 E 2 X 2 
k 31  d 31 E z X 1 /  s11 X 1  33 E z   d 31 / s11E  33X . (2.16)
2  2 

Stările de rezonanţă şi antirezonanţă sunt descrise de următorul model intuitiv. Într-un

material cu un factor de cuplaj electromecanic mare, k  1 , stările de rezonanţă şi
antirezonanţă apar pentru tan[L /( 2v )]   sau 0, adică, L /(2v)  ( m  1 / 2) sau mπ
(m întreg). Distribuţia amplitudinii efortului  I pentru fiecare stare [calculată folosind ec.
(2.9)] este ilustrată în fig.2.4.

21
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 5

Fig. 2.4. Generarea de efort în stările de rezonanţă şi antirezonanţă

În starea de rezonanţă, sunt induse amplitudini mari ale efortului şi schimbări mari ale
capacităţii, iar curentul poate străbate cu uşurinţa dispozitivul. Contrar, în antirezonanţă,
efortul indus în dispozitiv este compensat în totalitate, necauzând schimbări ale capacităţii,
curentul strabătând greu dispozitivul.
În cazul obişnuit, unde k 31  0,3 , starea de antirezonanţă variază de la cazul menţionat
anterior până ajunge aproape de starea de rezonanţă. Materialele cu factor de cuplaj mici
arată o stare de antirezonanţă unde variaţia capacităţii datorată varierii dimensiunii este
compensată complet de curentul necesar încărcării capacităţii statice.
În general, viteza sunetului v a mostrei este obţinută prima dată din frecvenţa de
rezonanţă f R , apoi factorul de cuplaj electromecanic k 31 este calculat din valoarea v şi din
frecvenţa de antirezonanţă f A utilizând ec. (2.15). În special, în materialele piezoelectrice
având factor de cuplaj scăzut este valabilă următoarea ecuaţie de aproximaţie:

2
k 31 /(1  k 31
2
) (f / f R ) (f  f A  f R ) . (2.17)
4

22