Capitolul 1

Forme de energie utilizate în sistem rezidenţial

Cererile de energie în sectorul rezidenţial constau, în principal, pentru încălzirea

spaţiilor locuite în perioada de iarnă, respectiv, de răcire pentru climatizare în perioada de
vară, asigurarea de apă caldă menajeră şi energie electrică. Prin urmare, cerinţele de
energie rezidenţiale le putem rezuma la energie termică (căldură) şi energie electrică,
având în vedere faptul că frigul se poate obţine din energie electrică sau din căldură.

1.1 Energia electrica

1.1.1 Utilizarea energiei electrice in sistemul rezidential
Energia electrică are drept scop principal alimentarea consumatorilor casnici:
iluminat şi aparatele electrocasnice.
Energia electrică, de asemenea, poate fi utilizată pentru încălzirea clădirilor, fie prin
boilere electrice, fie prin radiatoare electrice panou, iar pentru prepararea apei calde
menajere în încălzitoare de apă. În cazul în care energia electrică este utilizată în interiorul
clădirilor, această căldură reziduală provenită din consumul de energie electrică contribuie
la furnizarea de căldură, împreună cu alte surse de căldură pentru a echilibra cererea de
încălzire a spaţiului. Se poate spune că energia electrică este utilizată de două ori: prima
dată în scopul său principal de alimentare a consumatorilor electrocasnici şi a doua oară
când contribuie la furnizarea indirectă de căldură.
În timpul sezonului cald, utilizarea energiei electrice pentru iluminat, gătit şi pentru
aparatele electrocasnice, cât şi utilizarea gazelor contribuie la creşterea cererii de răcire,
pentru climatizarea spaţiului.
Modul cel mai comun de rezolvare a cererii de energie electrică în clădirile rezidenţiale
este de conectare la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice. Electrificarea a fost
realizată în toate ţările europene, iar în ţara noastră aproape pe întreg teritoriul naţional.
O altă posibilitate de rezolvare a cererii de electricitate este de conectare a
rezidenţei la o sursă proprie. Alegerea se face întotdeauna pe considerente economice.
Pentru aceasta este nevoie să se cunoască necesarul de energie şi ponderea fiecărui tip de
energie, termică şi electrică.
Într-o rezidenţă necesarul de energie constă în acoperirea nevoilor de:
 încălzire a spaţiului şi asigurarea de apă caldă menajeră;
 iluminat şi funcţionarea aparatelor electrocasnice.
Distribuţia energiei pe cele două componente diferă de la o ţară la alta în funcţie de
preţul energiei. Astfel într-o casă tipică din Marea Britanie, 62% din energie este folosită
pentru încălzirea spaţiului, cu o suplimentare de 23% pentru încălzirea apei. Doar 15% din
total este pentru iluminat şi alte nevoi care necesită electricitate.

Fig. 1.1 Ponderea de energie într-o locuinţă în Marea Britanie

1
 Ponderea acestor nevoi nu diferă foarte mult în alte ţări nord europene, fiind în
medie de 60% pentru încălzirea spaţiului de locuit, 20-25% pentru obţinerea de apă caldă
menajeră şi 15-20% pentru celelalte nevoi care sunt electrice. De exemplu, în Franţa,
pentru încălzirea spaţiilor de locuit se consumă 60% din energie, 19% se consumă pentru
apa caldă menajeră, 21% alte nevoi electrice.
1.1.2. Producerea de energie electrică
A. Eficienta Producerea de energie electrica in cazul sistemelor centralizate
denumite si sisteme de generare separată a energiei (sisteme SHP - Separated Heat and
Power), presupune conversia energiei primare în energie utilă care este evaluată pe baza
factorului de eficienţă EFF (Eficiency Factor), definit ca raport procentual între energia
utilă şi energia primară,
EFF=(Eu/Ep)100 %,
unde Eu este energia utilă iar Ep este energia primară.
Un rol foarte important în conversia energiei primare în energie utilă îl are
randamentul fiecărui element component al lanţului de conversie, transformare şi transport
(distribuţie).
Energia electrică se generează prin transformarea multiplă a energiei, şi anume:
energia primară a unui combustibil (QF), este transformată în energie termică (QH), care, la
rândul ei, este transformată în energie mecanică (WM), pentru ca, în final, aceasta să fie
transformată în energie electrică (E). Eficienţa generării energiei electrice (EFFP) se
defineşte cu relaţia:
E QH WM E
EFFP  
QF QF QH WM
Valoarea acesteia este mult mai mică decât cea a eficienţei generării energiei termice.
Conform legii conservării energiei, în procesele fizice, energia nu poate fi creată
sau distrusă, majorată sau diminuată, ci doar transformată (convertită) dintr-o formă de
energie în alta. Conform acestei legi, cantitatea totală de energie a unui sistem rămâne
constantă, şi este numită energia primară a sistemului. Elementele în care este depozitată
energia primară a unui sistem sunt numite surse de energie.
În cazul combustibililor (fie aceştia fosili sau bio), energia primară se obţine prin
ardere şi se evaluează înmulţind cantitatea de combustibil ars cu puterea calorifică a
acestuia. Numeric, puterea calorifică a unui combustibil este energia rezultată în urma
arderii unei cantităţi unitare de combustibil (de exemplu, un Kg – când combustibilul este
solid sau lichid, ori un m3 - dacă este gazos).
In marea lor majoritate, combustibilii conţin apă, care, la ardere, se degajă sub
formă de vapori. Din această cauză, la ardere, o parte din energia rezultată din reacţiile
chimice se consumă pentru evaporarea apei. Ca urmare, energia primară ce se converteşte
în căldură în timpul arderii combustibilului nu poate fi măsurată direct, ci doar evaluată, iar
evaluarea se face relativ la o stare de referinţă a apei din combustibil.
Stările de referinţă standardizate pot varia, şi de aceea au fost definite mai multe
puteri calorifice ale aceluiaşi combustibil. Cele mai uzuale sunt puterea calorifică
inferioară, [în engleză LHV (Lower Heating Value) sau NCV (Net Calorific Value)], şi
puterea calorifică superioară, [HHV (Higher Heating Value) sau GCV (gross calorific
value)]. In majoritatea calculelor se foloseşte puterea calorifică inferioara, LHV. Pentru
puterea calorifică inferioară, starea de referinţă a apei este cea gazoasă, iar pentru puterea
calorifică superioară, starea de referinţă a apei este cea lichidă. Din aceasta cauză, puterea
calorifică inferioară descreşte odată cu creşterea conţinutului de apă (ignorînd faptul că

2
conţinutul mare de apă implică un conţinut mai mic de substanţe combustibile). În practică,
pentru a putea aprinde combustibilul şi a extrage energia din el, conţinutul de apă maxim
admisibil este de 55% (raportat la masa umedă). În tabelul 1.1 este prezentat conţinutul
energetic al unor combustibili uzual utilizaţi.

Tabel 1.1 Conţinutul energetic al combustibililor– tabel de conversie

Produs energetic kJ (NCV) kgoe (NCV) kWh (NCV)

1 kg cocs 28500 0,676 7,917

1 kg antracit 17200 — 30700 0,411 — 0,733 4,778 — 8,528
1 kg brichete lignit 20000 0,478 5,556
1 kg lignit superior 10500 — 21000 0,251 — 0,502 2,917 — 5,833
1 kg lignit 5600 — 10500 0,134 — 0,251 1,556 — 2,917
1 kg şisturi bituminoase 8000 — 9000 0,191 — 0,215 2,222 — 2,500
1 kg turbă 7800 — 13800 0,186 — 0,330 2,167 — 3,833
1 kg brichete turbă 16000 — 16800 0,382 — 0,401 4,444 — 4,667
1 kg ţiţei greu 40000 0,955 11,111
1 kg păcură 42300 1,010 11,750
1 kg benzină 44000 1,051 12,222
1 kg parafină 40000 0,955 11,111
1 kg gaz petrolier lichefiat 46000 1,099 12,778
1 kg gaz natural[1] 47200 1,126 13,10
1 kg gaz natural lichefiat 45190 1,079 12,553
1 kg lemn (umiditate 25 %)[2] 13800 0,330 3,833
1 kg pelete/brichete din lemn 16800 0,401 4,667
1 kg deşeuri 7400 — 10700 0,177 — 0,256 2,056 — 2,972
1 MJ căldură derivată 1000 0,024 0,278
1 kWh energie electrică 3600 0,086 1 [3]
Sursa: Eurostat.
[1] 93 % metan.
[2] Statele membre pot aplica alte valori, în funcţie de tipul de lemn utilizat cel mai mult în statul membru
respectiv.
[3] Aplicabil în cazul în care economiile de energie sunt calculate ca energie primară prin intermediul unei
abordări ascendente bazate pe consumul energetic final.

Factorul de eficienţă este dependent de randamentele conversiei energiei în diferite

elemente componente ale lanţului de producere, distribuţie şi utilizare a energiei conform
modelului de generare centralizată din figura 1.2.

3
 Import/
Export

Producţie Transport
centralizată 400kV&220kV

Distribuţie
60kV

Staţie de
transformare

Consumatori

Fig. 1.2 Model de generare centralizată a energiei electrice

B. Valorile de referinţă ale eficienţei producerii separate de energie electrică,

armonizate aplicabile la nivel naţional
Valorile de referinţă armonizate ale eficienţei producerii separate de energie
electrică au la bază puterea calorifică inferioară şi condiţiile ISO standard (15°C
temperatură exterioară, 1,013 bar presiune, 60% umiditate relativă).
Pentru sistemele SHP, valorile de referinţă ale factorului de eficienţă pentru
producerea de energie electrică sunt funcţie de tipul combustibilului folosit şi de anul
punerii în funcţiune al centralei. Conform Ordin ANRE 13/2007 valorile de referinţă ale
factorului de eficienţă pentru producerea de energie electrică sunt prezentate în tabelul 1.2.

Tabel 1.2 Eficienţa producerii separate de energie electrică

Valoarea eficienţei
Solid

Anul PIF
=< 2006-
1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Tipul 1996 2012
combustibilului
Huilă, (antracit)/
39.7% 40.5% 41.2% 41.8% 42.3% 42.7% 43.1% 43.5% 43.8% 44.0% 44.2%
cocs
Lignit (cărbune
37.3% 38.1% 38.8% 39.4% 39.9% 40.3% 40.7% 41.1% 41.4% 41.6% 41.8%
brun)
Turbă 36.5% 36.9% 37.2% 37.5% 37.8% 38.1% 38.4% 38.6% 38.8% 38.9% 39.0%
Combustibil
25.0% 26.3% 27.5% 28.5% 29.6% 30.4% 31.1% 31.7% 32.2% 32.6% 33.0%
lemnos
Biomasă agricola 20.0% 21.0% 21.6% 22.1% 22.6% 23.1% 23.5% 24.0% 24.4% 24.7% 25.0%
Deşeuri
biodegradabile 20.0% 21.0% 21.6% 22.1% 22.6% 23.1% 23.5% 24.0% 24.4% 24.7% 25.0%
(municipal)
Deşeuri
nerecuperabile
20.0% 21.0% 21.6% 22.1% 22.6% 23.1% 23.5% 24.0% 24.4% 24.7% 25.0%
(municipal şi
industrial)
Şist bituminos 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 38.9% 39.0%

4
 Păcură (motorină
Lichid
+reziduuri păcură), 39.7% 40.5% 41.2% 41.8% 42.3% 42.7% 43.1% 43.5% 43.8% 44.0% 44.2%
GPL
Biocombustibili 39.7% 40.5% 41.2% 41.8% 42.3% 42.7% 43.1% 43.5% 43.8% 44.0% 44.2%
Deşeuri
20.0% 21.0% 21.6% 22.1% 22.6% 23.1% 23.5% 24.0% 24.4% 24.7% 25.0%
biodegradabile
Deşeuri
20.0% 21.0% 21.6% 22.1% 22.6% 23.1% 23.5% 24.0% 24.4% 24.7% 25.0%
nerecuperabile
Gazos

Gaz natural 50.0% 50.4% 50.8% 51.1% 51.4% 51.7% 51.9% 52.1% 52.3% 52.4% 52.5%
Gaz de rafinarie /
39.7% 40.5% 41.2% 41.8% 42.3% 42.7% 43.1% 43.5% 43.8% 44.0% 44.2%
Hidrogen
Biogaz 36.7% 37.5% 38.3% 39.0% 39.6% 40.1% 40.6% 41.0% 41.4% 41.7% 42.0%
Gaz de cocs, gaz
de furnal, alte gaze
de ardere, căldură 35% 35% 35% 35% 35% 35% 35% 35% 35% 35% 35%
evacuată
recuperată

Creşterea factorului de eficienţă înseamnă producerea unei cantităţi mai mari de

bunuri materiale şi prestarea unui număr mai mare de servicii, consumând o cantitate mai
mică de resurse energetice primare, pentru a obţine energia utilă, adică se realizează o
economisire a energiei.
Conversia energiei primare a combustibilului în energie electrică, într-o centrală
termică, se realizează cu un randament mediu de 33%. Energia electrică produsă de
centrală este transportată pe linia de distribuţie a energiei şi ajunge la consumator, ca
energie livrată, cu un randament de 85%. Apoi consumatorul o foloseşte pentru
alimentarea unor receptoare, la ieşirea cărora aceasta devine energie utilă. Pentru
producerea separată de energie electrică, şi considerând un randament mediu de 33%,
bilanţul energetic se prezintă conform figurii 1.3. În această situaţie pierderile reprezintă
67%.

Pierderi 67 Energie electrică 33

Combustibil
100
η=33%

Fig. 1.3 Bilanţul energetic al producerii separate a energiei electrice

Nevoile de energie ale consumatorului nu se rezumă doar la energie electrică şi
căldură, ci şi frig pentru realizarea confortului în spaţiile locuite, în zonele cu climat cald şi
în perioada foarte caldă a anului. În acest fel schema din figura 1.4 se poate completa prin
adăugarea unei unităţi de producere a frigului pentru a acoperi toate necesităţile
consumatorului:energie electrică, căldură, apă caldă şi frig pentru climatizare.
Totdeauna, în orice sistem sau proces, se urmăreşte în special factorul de eficienţă,
şi se analizează modalităţile de creştere şi de maximizare a acestuia.

1.2 Energia termica

1.2.1 Eficienta producerii de energie termică

5
 Alimentarea cu căldură, prin intermediul sistemelor de termoficare urbană, se
face doar pentru zonele urbane aglomerate care sunt situate, totuşi, în apropierea
centralelor electrice. Nu este economic să se facă o distribuţie a căldurii aşa cum se face
distribuţia de energie electrică pe întreg teritoriul.
Căldura se poate produce cu ajutorul unui boiler, prin transformarea energiei
primare a unui combustibil (energie chimică) în energie termică utila consumatorului.
Boilerele (cu condensare şi fără condensare) sunt, de departe, tehnologia cea mai adoptată,
pe scară largă, pentru producerea separată (excluzând sistemul de încălzire urbană) de
căldură pentru încălzirea spaţiilor şi încălzirea apei calde menajere.
Eficienţa transformării energiei combustibilului în căldură (EFFH) poate fi definită,
conform principiului întâi al termodinamicii, ca raportul dintre energia netă la ieşire (QH) şi
energia combustibilului consumat (QF), energii măsurate în kWh.
Q
EFFH  H
QF
Eficienţa transformării energiei combustibilului în căldură este dependentă de tipul
combustibilului utilizat şi de performanţa camerei de ardere. Dacă boilerul utilizează gaz
metan, eficienţa standard este de 90%, iar dacă utilizează biomasă se consideră că eficienţa
este de 65%, dacă căldura de condensare nu poate fi recuperată. Bilanţul energetic se
prezintă conform figurii 1.4.

Combustibil η=90%
20 Căldură 18

Pierderi 2

Fig. 1.4 Bilanţul energetic al producerii separate a energiei termice

la utilizarea de gaz metan

Condiţia de creştere a eficienţei întregului sistem înseamnă creşterea eficienţei

fiecărui element component al sistemului.

Valorile de referinţă armonizate aplicabile la nivel naţional ale eficienţei

producerii separate a energiei termice
Valorile de referinţă armonizate ale eficienţei producerii separate de energie
termică au la bază puterea calorifică inferioară şi condiţiile ISO standard (15°C
temperatură exterioară, 1,013 bar presiune, 60% umiditate relativă).
Pentru sistemele SHP, valorile de referinţă ale eficienţei pentru producerea de
energie termică sunt funcţie de tipul combustibilului folosit şi de agentul termic conform
tabelului 1.3

6
 Tabel 1.3 Eficienţa producerii separate a energiei termice
Valoarea eficienţei
Agent termic Gaze evacuate**) (cu
Abur*)/ Apă fierbinte
Tipul de combustibil utilizare directă)
Solid Huilă (antracit)/cocs 88% 80%
Lignit (cărbune brun) 86% 78%
Turbă 86% 78%
Combustibil lemnos 86% 78%
Biomasă agricolă 80% 72%
Deseuri biodegradabile (municipal) 80% 72%
Deşeuri nerecuperabile (municipal şi 80% 72%
industrial)
Şist bituminos 86% 78%
Lichid Păcură (motorină + reziduuri păcură), gaz 89% 81%
petrolier lichefiat
Biocombustibili 89% 81%
Deşeuri biodegradabile 80% 72%
Deşeuri nerecuperabile 80% 72%
Gazos Gaz natural 90% 82%
Gaz de rafinărie/Hidrogen 89% 81%
Biogaz 70% 62%
Gaz de cocs, gaz de furnal, alte gaze de 80% 72%
ardere, căldură evacuată recuperată
Conform Ordin ANRE 13/2007

*) Valorile eficienţei se reduc cu 5% în cazul agentului termic abur, atunci când este aplicat art. 15 „Calcule
alternative", paragraful 2 din Hotărârea Guvernului nr. 219/2007, şi se ia în considerare returnarea condensatului în
calculul randamentului unei unităţi de cogenerare.
**) - valorile aplicabile gazelor evacuate trebuie utilizate dacă temperatura acestora este mai mare sau egală cu
250°C;
- prin utilizare directă a gazelor evacuate se înţelege cedarea energiei termice conţinute de acestea printr-un
proces de transfer de căldură direct, fără agent termic intermediar.

1.2.2 Modalităţi de alimentare cu energie termica a consumatorilor

rezidenţiali
Zonele urbane, suburbane şi rurale au condiţii diferite pentru încălzirea spaţiului în
sectorul rezidenţial. Soluţiile de încălzire pot fi:
 centralizate;
 descentralizate.
Soluţia de încălzire centralizată înseamnă de fapt reţele de termoficare urbană în
zonele cu densitate ridicată cu clădiri multi-familiale, publice şi comerciale.
Soluţia de încălzire descentralizată înseamnă reţea de alimentare cu gaze naturale,
pentru generarea de căldură local în boilere sau sobe.
Pentru zonele rurale soluţiile de încălzire nu sunt decât soluţii individuale cu sobe
sau centrale pentru combustibil lichid, GPL, cărbune, lemn de foc.
O analiza a distribuţia populaţiei pe zone urbane şi rurale ( figura 1.2) indica o
pondere de 74% a populatiei UE locuieste in zona urbana. Această pondere a populaţiei
urbane variază între 50% şi 97% în cele 27 de ţări ale UE. Trebuie însă specificat că,
definiţia zonei urbane nu este armonizată la nivelul UE, oferind, de asemenea, unele
variaţii între ţări. Fracţiunea de populaţia urbană este oarecum mai mare în UE15 (ţări
fondatoare ale UE) şi ţările EFTA 3 (the European Free Trade Association - Norvegia,

7
Elveţia, Islanda) în comparaţie cu ţările NMS13 (New Member States) printre care si
Romania.

Fig. 1.5. Ponderea populaţiei urbane în UE

Prin urmare, cele mai multe dintre cererile de căldură pentru spaţii rezidenţiale sunt situate
în zonele urbane. În această analiză a distribuţiei populaţiei trebuie evidenţiată şi distribuţia
de locuinţe în case multi-familiale şi case pentru o singură familie pentru a vedea cât de
concentrată sau distribuită este cererea de căldură. Figura 1.6 arată ponderea de locuinţe în
case pentru o singură familie şi în case multi-familiale în ţările UE.

Fig. 1.6 Ponderea de locuinţe în case multi-familiale şi case pentru o singură familie

Numărul de locuinţe în case multi-familiale este foarte mic în Belgia, Irlanda,

Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia, Regatul Unit, Ungaria, Malta, Slovenia, Croaţia, şi
Norvegia. Situaţia opusă apare în Italia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Elveţia, ţări
în care mai mult de 60% din locuinţe sunt situate în case multi-familiale.
In această situaţie pot să existe următoarele soluţii de încălzire:

8
 • reţele de termoficare urbană în zonele cu densitate ridicată cu clădiri multi-
familiale, publice şi comerciale. Aceasta soluţie este, de asemenea, competitivă în
zonele suburbane în cazul în care sursa de încălzire este ieftină şi o altă
alternativă de alimentare cu căldură este scumpă;
• reţele de alimentare cu gaze naturale, pentru generarea de locala de căldură în
boilere sau sobe, care este realizată, în principal, în zonele urbane şi suburbane.
În cazul în care densitatea populaţiei este destul de mare, reţeaua gazelor naturale
este, de asemenea, extinsă în oraşele mici şi posibil sate;
• soluţii individuale cu sobe sau centrale pentru combustibil lichid, GPL, cărbune,
lemn de foc şi care sunt utilizate de regulă în zonele rurale. Alte soluţii
individuale sunt: consumul de energie electrică în boilere, radiatoare panou,
rezervoare de stocare a apei calde, pompe de căldură sau alte surse regenerabile.
Aceste soluţii pot fi, de asemenea, utilizate în zonele urbane.

1.2.2.1 Sistem centralizat

Mulţi ani modelul dezvoltării industriei energiei electrice s-a bazat pe ideea că
energia trebuie produsă centralizat, în mari centrale electrice, apoi livrată zonelor mari
de consum, prin intermediul unor linii electrice de transport, şi, în final, distribuită
consumatorilor, prin infrastructura de distribuţie, la niveluri de tensiune joasă accesibilă
consumatorilor. Acest model al producerii centralizate asigură alimentarea cu energie
electrică şi căldură a consumatorilor conform figura 1.6.

Sistem centralizat Consumator

Energie
CET electrică

Punct
Căldură
termic
Apă caldă
Fig. 1.7 Sistem centralizat de producere a energiei

Energia necesară consumatorilor rezidenţiali se obţine în CET-uri din energia

primară a combustibililor. Transformarea se face cu o eficienţă dependentă de tipul
combustibilului.

1.2.2.2 Sisteme distribuite (descentralizate)

S-a arătat, în cadrul sistemelor centralizate, preocuparea de maximizare a eficienţei

prin creşterea randamentului fiecărui element component al sistemului.
O altă cale de creştere a factorului de eficienţă implică modificarea modului de
gestionare a energiilor primare şi de conversie a acestora în energie utilă.
O alternativă la producerea centralizată de energie o constituie producerea
descentralizată de energie, situaţie în care consumatorul ia din reţea doar energia electrică
pentru acoperirea necesităţilor de electricitate, în timp ce nevoia de căldură pentru
încălzirea spaţiului de locuit şi a apei calde o satisface local, individual, aşa cum se poate
vedea în figura 1.8.

9
 Reţea de Consumator
energie Energie
electrică electrică
Unitate de
producere Frig
frig

Centrala Căldură
termică
Apă caldă

Fig. 1.8 Sistem descentralizat de producere a energiei

Nevoia introducerii unor instalaţii ”prietenoase” cu mediul, au determinat creşterea

interesului pentru generarea distribuită, în particular pentru generarea locală (“on-site”).
Introducerea instalaţiilor prietenoase cu mediul determină implementarea a două concepte,
şi anume resurse de energie distribuite (în engleză DER - Distributed Energy Resources)
şi surse regenerabile de energie (în engleză RES - Renewable Energy Sources).
De fapt conceptul DER cuprinde trei aspecte principale, care se centrează pe
energia electrică:
 Generarea distribuită (în engleză DG - Distributed Generation), adică producerea
de energie local din diferite tipuri de surse. Generarea distribuită a apărut ca o
opţiune cheie pentru promovarea eficienţei energetice şi utilizarea surselor
regenerabile ca alternative la generarea tradiţională;
 Răspuns la cerere(în engleză DR - Demand Response) adică realizarea economiei
de energie de către consumator prin participarea la programe specifice pentru
reducerea vârfului de putere sau a energiei consumate. Răspunsul la cerere (DR)
implică nu numai satisfacerea cererii de energie electrică a consumatorului ci şi
asigurarea oricărei forme de energie cerută de consumator (căldură , climatizarea
spaţiului de locuit etc), în orice moment, şi în cantităţile specific necesare
consumatorului;
 Stocare distribuită (în engleză DS - Distributed Storage): stocare locală a energiei
cu diferite dispozitive.
În cazul unei rezidenţe, implementarea conceptului DER constă în realizarea sistemului
de producere a energiei pe baza asocierii convenabile a trei idei cheie şi anume:
 producerea combinată a căldurii şi energiei electrice, din acelaşi
combustibil, în acelaşi sistem, rezultând conceptul de cogenerare (aşa numitul
Combined Heat and Power system - sistem CHP);
 folosirea simultană a mai multor surse de energie (combustibil fosil, soare,
vânt, surse geotermale etc) şi integrarea acestora într-un sistem;
 amplasarea instalaţiilor de cogenerare cât mai aproape posibil de
consumatorul final şi dimensionarea acestora astfel încât să ofere cantitatea de
căldură şi electricitate necesară consumatorului, rezultând un sistem local de
producere a energiei electrice şi termice, în cantităţile specific necesare pentru
satisfacerea, în fiecare moment, a nevoilor de energie utilă ale fiecărui
consumator (Fig. 1.9).

10
 În cazul sistemelor centralizate se urmăreşte creşterea randamentului de conversie a
energiei prin reducerea pierderilor de energie, în timp ce la sistemele distribuite se
realizează creşterea randamentului prin recuperarea pierderilor de energie.
Generarea distribuită foloseşte, de regulă, unităţi de generare de mică putere,
amplasate la consumator sau în vecinătatea consumatorului. Aceste unităţi se instalează cu
scopul de a acoperi toate nevoile consumatorului, pentru a asigura o funcţionare economică
a reţelei electrice de distribuţie sau pentru a le satisface pe amândouă. Generarea distribuită
este complementară producerii tradiţionale centralizate şi distribuţiei energiei electrice. Ea
asigură un răspuns favorabil (sub aspectul costului de capital) la creşterea cererii de
energie, evită instalarea unor capacităţi suplimentare de transport şi distribuţie, localizează
generarea de energie electrică acolo unde este necesară şi are flexibilitatea de a o livra în
reţea în vecinătatea consumatorului.

Fig. 1.9 Sistem energetic pentru o rezidenţă bazat pe conceptul DER

Concluzie
În orice sistem energetic, creşterea factorului de eficienţă a energiei se poate realiza
pe două căi:
a) prin reducerea pierderilor de energie, ca urmare a creşterii randamentului de
conversie a energiei în fiecare element component al lanţului conversiei
energiei primare în energie utilă;
b) prin recuperarea pierderilor de energie din componentele lanţului conversiei
energiei primare în energie utilă şi transformarea acestor pierderi în energie
utilă.

1.3 Consumuri rezidenţiale de energie şi tendinţe

Principalul scop al acestui subcapitol este de a prezenta o situaţie generală şi o

descriere a pieţei europene de căldură şi energie primară, insistând pe situaţia din ţara
noastră. Definiţia pieţei de căldură europene este o bază importantă pentru cuantificarea
beneficiilor unei utilizări extinse a sistemelor de încălzire urbană în Europa.
Focalizarea a fost îndreptată spre partea de cerere a sistemului energetic european şi
nu a resurselor. Toată cantitatea de energie (electrică şi termică) ia în considerare căldura
(după conversia energiei atunci când se utilizează combustibili), care este utilizată în
statisticile internaţionale dincolo de interfaţa de consum final de energie. Cu toate acestea
este prezentată şi originea de aprovizionare cu energie termică. Surse de informaţii
principale pentru analiză au fost balanţele energetice IEA (International Energy Agency)
pentru ţările OECD şi non-OECD. În ceea ce priveşte România, sursa de informaţii a fost
Institutul Naţional de Statistică (INS) [http://www.insse.ro].

11
 1.3.1 Consumul de energie în sectorul rezidenţial

Căldura este utilizată pentru diferite scopuri, pentru a acoperi cerinţele din
consumul european de energie finală. Cererile de căldură la un nivel de temperatură înaltă
şi medie apar mai ales în cadrul proceselor din industria de topire, evaporare, uscare.
Cererile de căldură la un nivel de temperatură joasă cele mai frecvente care apar în
rezidenţe, clădiri comerciale publice şi clădiri industriale sunt datorate solicitărilor de
încălzire a spaţiilor şi de furnizare a apei calde menajere. O mică cantitate de căldură este,
de asemenea, utilizată pentru gătit. Fiecare sector are cereri diferite de căldură în funcţie de
activitatea desfăşurată.
Piaţa de căldură s-a dezvoltat în timp. Datorită condiţiilor climaterice diferite,
naţionale, regionale şi locale, cererile de încălzire au fost realizate în moduri diferite în
Europa. În unele ţări [33], domină utilizarea gazelor naturale în boilere locale. În alte ţări
[33], sistemele de încălzire – termoficare de cartier – domină piaţa de căldură la nivelul
temperaturilor scăzute. Cererea anuală de energie termică este scăzută în zona
mediteraneană, astfel încât încălzirea spaţiului nu are, prin tradiţie, o foarte bună
organizare. Piaţa europeană de căldură este extrem de diversificată, oferind şi utilizarea
unor soluţii diferite, în scopul de a satisface cerinţele clienţilor finali la un cost acceptabil.
Prin urmare, piaţa europeană de căldură are opt dimensiuni: aspectul ce priveşte
aprovizionarea cu energie primară, emisiile de noxe, operatorii - agenţii de transport de
căldură, cererile de căldură, sectoarele comunităţii, locaţiile (ţările), timp şi cost. Nici o
descriere coerentă şi armonizată nu există pe piaţa europeană de căldură. Actualmente
amploarea acestei pieţe nu este încă definită. Sunt utilizate patru unităţi de măsură diferite
pentru căldură în diverse descrieri: tone de echivalent petrol - tep ( tons of oil equivalents),
Joul, Watt-oră, şi calorie. Atunci când cererea de căldură totală este rezumată, sunt folosite
puterile calorifice ale combustibililor pentru boilere şi adăugate la energia termică livrată
de la sistemul de termoficare sau încălzire electrică, neglijând pierderile reale locale de
conversie în boilere individuale.
Cererile de căldură în sectorul rezidenţial constau, în principal, pentru încălzirea
spaţiilor şi producerea de apă caldă în clădiri rezidenţiale, publice, comerciale. În unele
diagrame din statisticile existente se ia în considerare pentru sectorul rezidenţial şi sectorul
serviciilor (toate clădirile publice şi comerciale), în altele acestea intră la alte sectoare, la
care se adaugă şi agricultura. Dar şi în această situaţie, cererea de căldură constă, în
principal, din necesarul pentru încălzirea spaţiului.
Cererea totală în sectorul rezidenţial, servicii şi sectoarele agriculturii (de
asemenea, recunoscute ca alte sectoare în statisticile internaţionale de energie) a fost de
13,0 EJ (Exa Joule=1018J) de căldură şi de 5,9 EJ (Exa Joule=10 18J) net de energie electrică
(la nivelul anului 2003).
Cererea finală totală de energie termică şi energie electrică netă a fost de 32,1 EJ.
Cererea de transport final a fost estimată la numai 2,6 EJ. Oferta totală de energie primară
a fost 81,1 EJ, în timp ce consumul final de energie a fost 57,3 EJ. Acest lucru dă totalul
pierderilor de căldură în sectorul de transformare a energiei la 23,8 EJ, în timp ce pierderile
de căldură în sectoarele consumatoare a fost 22,6 EJ, în principal în sectorul de transport.
Prin urmare, concluzia este uimitoare, faptul că cererea finală netă de căldură de 21,7 EJ
are aceeaşi magnitudine ca pierderile de căldură totale în sectorul de transformare a
energiei. Europa are pierderi uriaşe de căldură ce pot fi recuperate.
Cele mai multe dintre cererile de căldură apar în zonele urbane. Un nou index de
încălzire european (EHI- European Heating Index) a fost inventat şi introdus, în scopul de
a explica distribuţia geografică a cerinţelor medii specifice de încălzire a spaţiului de locuit

12
în Europa. Suprafaţa totală a clădirilor de locuit a fost estimată la 20,9 miliarde de m 2, în
timp ce sectorul corespunzător zonei de servicii a fost estimată la 7,0 miliarde de m2.
Factorii majori necunoscuţi în cererea pentru încălzirea spaţiului interior sunt
temperaturile utilizate şi media naţională a consumului de apă caldă. Mai multe studii
naţionale referitoare la domeniul acestor parametri ar contribui la o mai bună înţelegere a
pieţei de căldură.
Consumul anual specific de energie în sectorul rezidenţial depinde esenţial de
temperatura exterioara, aşa cum rezultă din fig. 1.10. Acesta reprezintă suma consumurilor
anuale specifice de energie electrică şi căldură. Consumul anual specific de energie este
raportul dintre consumul total de energie dintr-un an şi suprafaţa rezidenţei în care se
realizează acel consum.
Pentru ţările din EU15 valoarea medie a acestuia este de 599 MJ/m 2 iar pentru
ţările din NMS10 este de 713 MJ/m2. Media mai mare pentru ţările din NMS10 se justifică
prin poziţionarea într-un climat mai rece şi o izolaţie termică mai slabă a clădirilor.
Pentru România, valoarea medie a consumului anual specific de energie este de
500MJ/m2, iar valoarea medie a raportului dintre consumurile anuale specifice de energie
electrică şi căldură este de 1/9.

Fig. 1.10. Consumul anual specific de energie, funcţie de temperatura exterioară [33]

Dacă energia consumată de rezidenţă nu este estimată separat pentru fiecare funcţie
a rezidenţei, dar este estimată separat pentru fiecare formă de energie, atunci sunt precizaţi
doi indicatori statistici şi anume: consumurile anuale specifice de căldură şi energie
electrică. Acestea se referă la consumurile de căldură şi energie electrică corespunzătoare
tuturor funcţiilor rezidenţei, cum ar fi încălzirea spaţiilor, prepararea apei calde, ventilaţia,
climatizarea, iluminatul, aparatura de gătit din bucătărie sau altele. Valorile acestor
consumuri anuale specifice se determina statistic la nivel naţional. Pentru exemplificare, în
fig. 1.11 sunt prezentate consumurile anuale specifice de căldură şi energie electrică în
cazul rezidenţelor aflate în diferite state europene.

13
Fig. 1.11. Valorile consumurilor anuale specifice de căldură şi energie electrică
în cazul rezidenţelor aflate în diferite state europene

14