Energetica nucleară

Energia electrică se produce la scară industrială în instalaţii numite centrale

electrice. În funcţie de tipul de energie transformată în energie electrică, cele mai
importante pot fi:
 termocentrale – în care se transformă energie termică, rezultată prin
arderea
combustibililor;
 hidrocentrale – în care se transformă energia potenţială a apei;
 nuclearo-electrice – în care se transformă energia rezultată din reacţiile
nucleare.
Centrala nucleară (CN)
ENERGIE CN ENERGIE
NUCLEARĂ ELECTRICĂ

Energia necesară în aceste centrale se obţine în urma reacţiilor nucleare.

Reacţii nucleare – sunt transformările suferite de nucleele atomilor unor
substanţe,când sunt bombardate cu particule ,  şi neutroni.
a) dacă energia de reacţie Q  0, avem reacţii endoenergetice, care se petrec
numai cu absorbţia unei părţi din energia cinetică a particulelor incidente.
b) dacă energia de reacţie Q  0, avem reacţii exoenergetice , în care se
eliberează energie nucleară sub formă de energie cinetică, se mai numesc şi reacţii
exoterme, deoarece se eliberează energie şi sub formă de căldură.
Într-o reacţie nucleară numărul de nucleoni care intră în reacţie, este egal cu
numărul de nucleoni rezultaţi din reacţie.
Exemple: bombardarea nucleului de azot cu o particulă :
7N + 2  8O + 1H unde 1H  1p, deci rezultă un izotop al oxigenului şi un
14 4 17 1 1 1

proton, iar reacţia se numeşte transmutaţie nucleară.

3Li + 1p  2 2 + Q unde Q  836.10 J; 4Be + 2 
7 1 4 9 9 4 12 1 1
6C + 0n, 0n este un neutron
care se transmută.
1.Fuziunea nucleară
La fisiune se câştigă energie, deoarece fragmentele nucleare posedă energie de
legătură medie per nucleon mai mare decât a nucleului de uraniu şi rezultă ideea că
energia eliberată la unirea constituienţilor nucleari într-un nucleu s-ar putea valorifica.
Fuziunea nucleară este reacţia nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai
satbil, din nuclee mai uşoare.
Dacă energia de legătură a unui nucleon a nucleelor iniţiale este mai mică decât
a
Nucleului final, diferenţa va fi eliberată în cadrul reacţiei; acest lucru este valabil pentru
nucleele uşoare: 11H, 21D, 31T, 32He, 73Li, deoarece din variaţia energiei de legătură per
nucleon, în funcţie de numărul de masă A, se constată a fi, ca până la aproximativ A =
6;
W1/A – crescător continuu şi care variază mult mai rapid în zona elementelor uşoare,
decât în zona elementelor grele şi deci energia degajată în procesul de fisiune va fi mult
mai mare decât cea din reacţiile de fisiune (ex: 0,85MeV/nucleon la fisiune şi
4,95MeV/nucleon la fuziune)
Pentru exemplificare dăm câteva reacţii de sinteză (fuziune) a unor nuclee
uşoare şi energia eliberată:
1H + 1H  2He + 19,8MeV 1H + 1H  2He + 0n + 17,6MeV
1 3 4 3 2 4 1

1H + 1H  1H + 1p + 4,02MeV 1H + 1H  2He + 0n + 3,25MeV

2 2 3 1 2 2 3 1

1H + 1H  2He + 1p + 18,3MeV
3 2 4 1

Pentru a avea loc reacţia de fisiune, nucleele uşoare trebuie să se apropie la o distanţă
mai mică de 10-15m, distanţă la care apar puternic forţele de respingere coulombiană,
deci nucleele care se unesc trebuie să aibă o energie cinetică iniţială mare, care se
poate obţine prin creşterea temperaturii la valori mari T  5.109K, de aceea aceste
reacţii se mai numesc şi reacţii termonucleare.

Combustibilii
Din punct de vedere chimic combustibilii sunt substanţe care prin reacţia chimică de oxidare
eliberează energia stocată în structura substanţei.
Clasificare
 După starea de agregare combustibilii se clasifică în combustibili solizi, lichizi şi gazoşi.
◦ La combustibilii solizi şi lichizi compoziţia se exprimă în fracţii (sau procente)
masice, iar proprietăţile lor fizice şi chimice se exprimă raportate la un kilogram
(kg).
◦ La combustibilii gazoşi compoziţia se exprimă în părţi (sau procente) volumice,
iar proprietăţile lor fizice şi chimice se exprimă raportate la un metru cub normal
3
(m )
N
 După puterea calorifică inferioară raportată la masa iniţială combustibilii se
clasifică în:
◦ Combustibili inferiori, cu puterea calorifică inferioară sub 12,56 MJ/kg
(3000 kcal/kg);
◦ Combustibili medii, cu puterea calorifică inferioară între 12,56 –
20,93 MJ/kg (3000 – 5000 kcal/kg);
◦ Combustibili superiori, cu puterea calorifică inferioară peste
20,93 MJ/kg (5000 kcal/kg).
 Combustibilii solizi:
◦ Dintre combustibilii solizi naturali fac parte biomasa din plante arse ca atare
(paie, lemn), cărbunii, şisturile combustibile. Sunt consideraţi combustibili
artificiali mangalul, cocsul şi semicocsul, brichetele de cărbune, deşeurile
combustibile solide (rumeguş, talaş, coji de seminţe, puzderii etc.), combustibilii
pentru rachete solizi.
 • Combustibilii lichizi
– Singurul combustibil lichid natural este considerat ţiţeiul. Sunt consideraţi
combustibili artificiali benzina, petrolul lampant, combustibilul pentru aviaţie,
motorina, combustibilul lichid uşor, gazul petrolier lichefiat, păcura, metanolul,
combustibilii pentru rachete lichizi.

• Combustibilii gazoşi
Dintre combustibilii gazoşi naturali fac parte gazul natural şi gazele de sondă. Sunt consideraţi
combustibili artificiali gazul de furnal, gazul de cocserie, gazele de rafinărie, hidrogenul.
  Dupa sursa de energie combustibilii se mai clasifica in:
◦ Combustibili Chimici:
 Substante care genereaza energie reactionand cu substante din jurul lor,
in principal prin procesul de oxidare. Aceste substante au fost primii
combustibilii folositi de om.
◦ Combustibili Nucleari:
 Combustibilul nuclear include orice material care este consumat pentru a
crea energie nucleara. Cele mai comunte elemente chimice folosite
pentru energia nucleara sunt U-235 si Pu-239.

Combustibilii Chimici
Bio-combustibilul:
 Combustibil in orice stare de agregare format sau derivat din biomasa. Bio-
combustibilul poate fi obtinut din orice sursa de carbon ce poate fi refacuta rapid
(ex. Plantele). Primul combustibil folosit a fost probabil lemnul, acum peste 1,5
milioane de ani, in Africa de Sud.
 In prezent, bio-combustibilii se impart in: Bio-etanol si Bio-diesel si asigura 1.8%
din combustibilul necesar pentru transportul global (2008).

Combustibilul Fosil:

 Hidrocarburi, cărbune, petrol sau gaze naturale, formate din rămăşiţele fosilizate
ale plantelor şi animalelor moarte. Teoria organică a formării hidrocarburilor din
aceste resturi organice a fost emisă de către Mikhail Lomonosov în 1757. Există şi
o teorie anorganică a formării ţiţeiului formulată în 1929 de chimistul român
Ludovic Mrazek.
 Combustibilii fosili au făcut posibilă dezvoltarea impresionantă a industriei din
ultimele secole şi înlocuirea utilizării pe scară largă a lemnului şi turbei pentru
încălzire.
 În lumea modernă a secolelor 20 şi 21, setea de energie provenită din
combustibili fosili, mai ales pentru benzină, provenită din petrol, este una din
cauzele majore ale conflictelor globale şi regionale. S-a născut astfel o mişcare
globală spre generarea de energie regenerabilă, pentru a ajuta la satisfacerea
nevoilor crescânde de energie.
  Arderea combustibililor fosili de către omenire este cea mai importantă sursă a
emisiilor de dioxid de carbon, care este unul din gazele cauzatoare ale efectului
de seră, care împiedică dispersarea radiaţiilor şi contribuie la încălzirea globală.
Concentraţia de CO2 din atmosferă este în creştere, producând îngrijorare cu
privire la gradul de reţinere a radiaţiei solare, care va avea ca rezultat creşterea
temperaturii medii a suprafeţei terestre.

2.COMBUSTIBILI NUCLEARI
Combustibilul nuclear este orice material care poate fi consumat pentru a obtine
energie electrica.
Cel mai comun tip de combustibil nuclear este reprezentat de elementele fisile
grele care pot fi supuse reactiei de fisiune în lant într-un reactor nuclear; denumirea de
combustibil nuclear se poate referi atât la materialul combustibil cât si la obiectele fizice
compuse din material combustibil.
Combustibili sub forma de oxizi
        UOX (Uranium dioxide)
Bioxidul de uraniu este un solid semiconductor de culoare neagra. Poate fi
obtinut prin reactia dintre nitrat de uranil cu o baza (amoniac) pentru a forma un solid
(uranat de amoniu).
        MOX (Mixed oxide)
Combustibilul MOX este un amestec de plutoniu si uraniu natural sau uraniu
saracit, având comportare similara (dar nu identica) cu uraniul îmbogatit.
Combustibili metalici
Combustibilii metalici au avantajul unei mult mai ridicate conductivitati termice
decât cea a combustibililor sub forma de oxizi, dar si dezavantajul ca nu pot supravietui
în aceeasi masura temperaturilor înalte.
        Combustibil TRIGA
Combustibilul TRIGA este folosit în reactoare TRIGA (Training, Research,
Isotopes, General Atomics). Acest tip de combustibil consta dintr-o matrice uraniu -
zirconiu - hidrura.
        Combustibilul cu actinide
 Într-un reactor cu neutroni rapizi, actinidele minore produse prin captura de
neutroni în uraniu si plutoniu, pot fi folosite pe post de combustibil.
Combustibili ceramici si lichizi
        Combustibili ceramici
Combustibilii ceramici au avantajul unei înalte conductivitati termice si punct de
topire ridicat, dar au tendinta sa se umfle mai mult decât combustibilul sub forma de
oxizi si sunt mai putin întelesi bine.
Nitrura de uraniu: acesta este combustibilul folosit adesea în reactoarele
proiectate de NASA, un avantaj fiind acela ca nitrura de uraniu are o conductivitate
termica mai buna decât UO2.Nitrura de uraniu are un punct de topire foarte înalt.
Carbura de uraniu: cele mai multe cunostinte despre carbura de uraniu se refera
la elementul combustibil de tip "creion" destinat reactorilor rapizi reproducatori si studiati
intens în perioada anilor 1960-1970.
        Combustibili lichizi
Saruri anhidre topite: acestea includ combustibilii dizolvati în agentul de racire.
Solutii apoase ale sarii de uranil: reactoarele omogene apoase folosesc o solutie de
sulfat de uranil (sau alta sare de uraniu) în apa.
3.Reactoare nucleare
Reactorul nuclear este un sistem în care se autoîntreţine reacţia în lanţ, iar
energia eliberată la fisiunea nucleelor poate fi folosită în mod controlat.
Primul reactor nuclear a fost construit de Enrico Fermi în anul 1942, în oraşul Chicago,
iar Kurceatov în 1946 în fosta URSS.
În clasificarea reactoarelor nucleare avem mai multe criterii:
a) după energia neutronilor, care produc majoritatea reacţiilor de fisiune, avem
reactoare cu: neutroni lenţi şi cu neutroni rapizi;
b) după structura zonei active, avem reactoare:  omogene (în care
combustibilul nuclear este amestecat cu moderatorul, care este apa, apa
grea, grafitul);  heterogene (în care combustibilul nuclear este separat de
moderator; apare sub formă de bare, iar combustibilul este distribuit în masa
moderatorului, formând o reţea geometrică regulată.
c) după concentraţia nucleelor 23592U, avem reactoare:  cu uraniu slab
îmbogăţit (concentraţie c = 1 – 2%);  uraniu cu îmbogăţire medie (c = 5 –
10%);  cu uraniu puternic îmbogăţit (c  50%).
d) după moderatorul folosit, avem reactoare cu:  apă obişnuită;  apă grea; 
beriliu;  grafit;  unii compuşi organici.
e) după puterea reactoarelor, aceştia pot fi:  de putere zero (de la 1w la 1kw); 
de putere medie (1 – 50kw);  de putere mare ( 100kw).
APLICATII ALE REACTOARELOR
Reactoarele nucleare au trei tipuri de aplicații.
• Cea mai semnificativă aplicație comercială este producerea de energie electrică
sau de căldură (termoficare, procese industriale).
• O altă aplicație este propulsia navală (în special pentru scopuri militare).
• Există și reactoare nucleare pentru cercetare unde fascicolele de neutroni se
folosesc pentru activități științifice sau pentru producerea de radioizotopi destinați
utilizărilor civile (medicină, industrie, cercetare), sau militare (arme nucleare).
 4.Centrale nucleare
Centralele nucleare sunt centralele în care se produce energie electrică pe baza
energiei nucleare, obţinute din reacţii nucleare.
Schema de principiu al unei centrale nucleare, se poate reprezenta astfel:
Reactor Sistem de răcire
nuclear Turbină
Vaporizator Generator
(energie (energie (energie termică) (energie (energie
electrică)
nucleară) termică) mecanică)
Părţi constructive:
 Combustibilul nuclear – substanţa fisionabilă formată din bare de uraniu îmbogăţit
235 239 233
92U sau izotopi artificiali ca 94Pu, 92U obţinuţi în reactoare, ca produse secundare
prin captarea de neutroni 0n de către 23892U şi 23291Th; uraniu îmbogăţit fisionează mai
1

uşor dar este mai scump decât uraniul natural.

 Moderatorul – este substanţa în care neutronii 10n sunt încetiniţi, prin ciocnirile
succesive dintre ei şi nucleele moderatorului; neutronii încetiniţi (lenţi sau termici),
produc mai uşor fisiunea nucleelor 23592U şi sunt captaţi mai greu de 23892U. Au rol de
control al reacţiei de fisiune. Cei mai folosiţi moderatori sunt: apa, apa grea, grafitul,
beriliu, dar apa grea este cel mai bun moderator, ea absoarbe foarte puţin neutronii, dar
produce o încetinire mare a acestora. Reacţia în lanţ este o reacţie exoenergetică,
rezultând o cantitate mare de căldură, care este preluată de agentul de răcire.
 Agentul / fluidul de răcire – care circulă prin reactor şi transportă în exterior energia
termică degajată în urma reacţiei de fisiune. Ca fluid de răcire se folosesc: apa, apa
grea, metalele lichide, CO2, etc.
 Barele de control şi barele de securitate – sunt substanţe care absorb neutronii şi
sunt sub formă de bare de bor sau cadmiu.
 Cuva reactorului – confecţionată din oţel sau fontă pentru a absorbi radiaţiile
emise, iar partea exterioară a reactorului este un zid gros de beton, asigurându-se o
bună protecţie contra radiaţiilor apărute.
România a fost a 11-a ţară din lume, care a instalat în anul 1957 un reactor
nuclear cu uraniu îmbogăţit (4,5kg) cu 10% 23592U sub formă de 16 bare, iar ca
moderator, reflectător şi agent de răcire se folosea apa distilată. Acest reactor producea
izotopii necesari pentru industrie, materialul fisionabil şi servea la efectuarea de
cercetări ştiinţifice în Fizica neutronilor, Fizica solidului şi studiul fenomenelor referitoare
la tehnica reactoarelor nucleare.
Centrala Nucleară Electrică de la Cernavodă – având o putere de 700Mw,
fiind prevăzută cu cinci reactoare de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), cu
moderator apa grea (produsă la ROMAG – Drobeta Turnu Severin) şi combustibil
uraniu natural. Primul reactor a fost dat în folosinţă în anul 1996, furnizând 10%din
energia electrică a României, iar al doilea reactor este în construcţie.
În condiţiile normale de funcţionare, prin folosirea unei proiectări şi tehnologii
moderne, cât şi datorită existenţei a cinci bariere de protecţie, reactoarele CANDU sunt
considerate printre cele mai sigure şi mai puţin poluante din lume, având un impact
minim asupra mediului înconjurător. Deşeurile radioactive vor fi ţinute timp de 10 ani în
bazine special amenajate în incinta centralei în vederea scăderii radioactivităţii şi a
temperaturii, după care vor fi stocate timp de 50 ani într-un depozit intermediar şi apoi
transferate într-un depozit definitiv. Pentru alegerea locului de depozitare definitivă se
efectuează încă studii geologice privind structura solului şi seismicitatea.

Bibliografie:
1. Ioan Ursu – Fizică Atomică
2. Manualele de Fizică – clasa a VIII-a, aflate în vigoare

E L P - 5

5. ACCIDENTE NUCLEARE

Vreme de decenii, radiaţiile ionizate au constituit doar o curiozitate de laborator,

cunoscută numai câtorva iniţiaţi. Descoperirea radioactivităţii artificiale şi apoi aceea a
fisiunii uraniuli, în deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold
cercetărilor de fizică nucleară. Pentru marele public, energia nucleară a ieşit însă din
anonimat abia după aruncarea celor două bombe atomice în 1945 asupra Japoniei.
 Constuirea reactorilor nucleari şi posibilitatea de a utiliza aceste instalaţii pentru
a produce energie electrică în cantitate mare, au transferat apoi problema cercetării
radiaţiilor, şi odată cu aceasta şi problema protecţie contra radiaţiilor, în plin domeniu
industria şi economic.
Creşterea necontenită a numărului de reactori nucleari şi a puterii acestora necesită
aplicarea unor măsuri de securitate pentru a evita eventualele accidente şi consecinţele
lor ca de exemplu cel de la Windscale, Anglia în octombrie 1957 când au fost eliminate
în mod accidental în atmosferă importante substanţe radioactive care au produs
contaminarea solului, a producţiei agricole şi a apei potabile din întreaga regiune.
Prin poluare, sau contaminare, radioactiva, se înţelege prezenţa nedorită sau
accidentală, a materialelor radioactive, în interiorul sau la suprafaţa unor factori de
mediu (cum sunt apa, aerul, alimentele) sau în organisme vii situaţie în care se
depăşeşte conţinutul radioactiv natural propriu al produsului respectiv.
Una din principalele surse de poluare radioactivă a globului pământesc îşi avea
provenienţa în exploziile nucleare din atmosferă.
Dacă la 16 iulie 1945 în deşertul Alamogordo, statul New Mexico a avut loc prima
explozie experimentală a unei bombe atomice lucrurile nu s-au oprit aici şi la 6 august
1945 ora 8:15 la Hiroshima în Japonia explodează prima bombă aruncată asupra
populaţiei, ca măsură militară de distrugere, pentru ca în 9 august 1945 să explodeze
cea de-a doua bombă atomică la Nagasaki. În urma acestor două explozii bilanţul a
fost:

Hiroshima Nagasaki
Morţi 78.150 23.753
Dispăruţi 13.983 2.924
Răniţi 37.425 23.345
Atinşi de arsuri 235.650 89.025

În 1956 existau în evidenţa spitalelor 6000 de bolnavi la Hiroshima şi 3000 de

bolnavi la Nagasaki cu sechele după iradiere, care necesitau diferite tratamente, la
momentul actual în lume existând aproximativ 300000 de persoane ca victime ale
exploziilor nucleare.
La 22 ianuarie 1954 marinarii vasului "Fukuriumarii no.5" au sesizat un fenomen
neobişnuit, globul de foc al exploziei termonucleare de pe atolul Bikini. Drept urmare toţi
membrii echipajului şi peştele prins au fost afectaţi de cenuşa radioactivă atât la
suprafaţă cât şi în interiorul organismului.
Altă urmare a acestei explozii a fost căderea ploilor radiactive în luna mai a
aceluiaşi an, radioactivitatea menţinându-se la un nivel măsurabil până în
septembrie1954.
Imediat după 1954 L. Pauling a demonstrat că izotopul C14 apare în mod artificial cu o
frecvenţă crescândă, depunându-se pe sol. Tot el a atras atenţia asupra prezenţei
izotopului Sr90 în depunerile atmosferice de pe teritoriul S.U.A.
Poluarea radioactivă a atras atenţia pentru prima oară în mod deosebit în anul
1965 la Salt Lake City în Statele Unite ale Americii, când nouă adolescenţi au fost
internaţi în spital datorită unor noduli anormali ai glandei tiroide. Anchetarea cazurilor a
condus la constatarea că aceşti copii, cu 15 ani în urmă (1950), au suferit consecinţele
unor depuneri atmosferice radioactive provenite de la poligonul din Nevada, aceste
depuneri conţinând izotopul I-131.
Studii recente au arătat că datorită tuturor cauzelor de poluare radioactivă, doza
de radiaţii pe cap de locuitor a crescut în ultimii 20 de ani de 5 până la 10 ori.
Iradierea îndelungată, chiar cu doze mici, poate produce leucopenii, la malformaţii
congenitale, pe când iradierea cu doze mari duce la accentuarea leucopeniei, la
eriteme, la hemoragii interne, căderea părului, sterilitatea completă iar în cazurile
extreme produce moartea.
Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:
a) Utilizarea practică în industrie, medicină, cercetare a diferitelor surse de radiaţii
nucleare, care, ca materiale radioactive, se pot răspândi necontrolate în mediu
b) Exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare primară, transport şi
depozitare, pot contamina aerul, prin gaze şi aerosoli, precum şi apa prin procesul de
spălare
c) Metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi fabricarea combustibilului
nuclear, care prin prelucrări mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul
procesului tehnologic şi produşi reziduali gazoşi, lichizi sau soliziŞ stocarea, transportul
eventual evacuarea lor pot determina contaminarea mediului
d) Instalaţiile de rafinare şi de retratare a combustibilului nuclear
e) Reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care se pot produce
industrial noi materiale radioactive
f) Centralele nuclearoelectrice care poluează mai puţin în cursul exploatării lor
corecte, dar mult mai accentuat în cazul unui accident nuclear
g) Exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în aer sau în apă şi
subteran, pot contamina vecinătatea poligonului cât şi întregul glob, prin depunerea
prafului şi aerosolilor radioactivi, generaţi de către ciuperca exploziei
h) Accidentele în transportul aerian, maritim, feroviar sau rutier a celor mai felurite
materiale radioactive.

TOP 10 cele mai mari accidente nucleare

Cele mai mari accidente nucleare din istorie potrivit datelor Agentiei Internationale a
Energiei Atomice (IAEA).

Idaho, Statele Unite

Centrala Nationala de Testare a Reactoarelor

Anul accidentului: 1961

Rating INES: 4

A fost unul din primele accidente nucleare si s-a produs in urma contactului barelor de
combustibil radioactiv de la unul din reactoarele testate cu lichidul din sistemul de
racire. Explozia rezultata a dus la moartea a trei angajati.

Sursa Foto Wikipedia

Jaslovske Bohunice, Slovacia

Anul accidentului: 1977

Rating INES: 4

Cel mai vechi reactor al centralei nucleare slovace era dotat cu un reactor sovietic
netestat. Acesta a avut numeroase probleme care au dus la 30 de opriri neprogramate
in primii ani de folosinta.

Cu un an inainte, in 1976, doi muncitori au murit in urma unei defectiuni la sistemul de

racire cu dioxid de carbon.

In 1977, in urma unei erori umane din timpul schimbarii barelor de uraniu reactorul a
fost pe punctul de a se supraincalzi.

Sursa Foto Wikipedia

Tomsk 7, Rusia

Anul accidentului: 1993

Rating INES: 4

In timpul operatiunii de curatare a unui rezervor de la fabrica de reprocesare a

plutoniului, acidul nitric folosit a reactionat cu reziduurile de plutoniu.

Explozia produsa a eliberat un nor radioactiv in mediul inconjurator.

Sursa Foto Wikipedia
Tokaimura, Japonia

Anul accidentului: 1999

Rating INES: 4

Fabrica Tokaimura procesa uraniul folosit de centralele nucleare din Japonia.

Accidentul a fost cauzat de muncitorii slab pregatiti care au amestecat oxid de uraniu cu
acid nitric intr-o concentratie de sapte ori mai mare decat cea prevazuta. 

Amestecul a declansat o reactie in lant care a dus la depasirea nivelului critic de radiatii
si la moartea a doi muncitori.

Sursa Foto Wikipedia

Fukushima, Japonia
Anul accidentului: 2011

Rating INES: 4

Centrala nucleara Daiichi este printre cele mai mari din lume, cu sase reactoare
nucleare. 

Dupa cutremurul din martie 2011, penele de curent au cauzat oprirea pompelor de
racire ale reactoarelor, fapt ce a provocat depasirea nivelului critic de temperatura si
ulterior producerea de explozii la patru din cele sase reactoare.

Sursa Foto Wikipedia

Chalk River, Canada

Anul accidentului: 1952

Rating INES: 5

Accidentul din 1952 a fost cauzat de o supratensiune la reteaua electrica care a dus la
pierderi in sistemul de racire. Din cauza unor deficiente mecanice la sistemul de control
si al erorilor umane s-au produs explozii de hidrogen ce au determinat topirea
reactoarelor.

Laboratoarele acestor fabrici situate in regiunea Ontario furnizeaza o treime din

necesarul mondial de radioizotopi.
Sursa Foto Wikipedia

Windscale Pile, Marea Britanie

Anul accidentului: 1957

Rating INES: 5

Incendiul de la Windscale a fost cel mai mare dezastru nuclear din Marea Britanie. Se
estimeaza ca cel putin 200 de persoane s-au imbolnavit de cancer din cauza
materialului radioactiv eliberat.

Numarul real al victimelor nu este cunoscut pentru ca guvernul britanic a incercat sa

ascunda si sa minimalizeze efectele incendiului. 

Sursa Foto Wikipedia 

Three Mile Island, USA

Anul accidentului: 1979

Rating INES: 5

Evenimentul este considerat a fi cel mai mare accident din istoria centralelor nucleare
comerciale din Statele Unite.

Acesta a fost cauzat de o valva defecta care a dus la supraincalzirea reactorului si la

pierderi de gaze radioactive. 

Sursa Foto Wikipedia

Kyshtym, Rusia

Anul accidentului: 1957

Rating INES: 6
La una dintre fabricile care se ocupa cu procesarea reziduurilor, sistemul de racire de la
un container cu 80 de tone de deseuri s-a defectat. 

Radioactivitatea a dus la incalzirea deseurilor care a cauzat explozia containerului.

Astfel. aproximativ 270.000 de persoane au fost expuse la nivele ridicate de radiatii. 

Sursa Foto Wikipedia

Cernobil, Ucraina

Anul accidentului: 1986

Rating INES: 7

Ca dimensiune, dezastrul de la Cernobil a fost de patru ori mai mare decat cel de la
Kyshtym.
Totul a pornit de la o procedura experimentala de inchidere a reactorului. Greselile
angajatilor au dus la explozia reactorului, incendiul ridicand in atmosfera cantitati
substantiale de produse radioctive.
Peste 335.000 de oameni au trebuit sa fie evacuati, iar norul radioactiv s-a raspandit in
toata Europa.

Sursa Foto Wikipedia
Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/slideshow/International/116818/top-10-accidente-
nucleare.html?full#ixzz3XV9577w2 
Follow us: @WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook
Efectele biologice ale radiațiilor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radiațiile X, α, β și γ au proprietatea de a străbate substanțele, producând modificări chimice ale

acestora. Datorită efectului lor ionizant radiațiile modifică celulele materiei vii cu care
interacționează. Modificările funcționale care se produc datorită schimbării structurii celulelor unui
organism, sub acțiunea radiațiilor, se numesc efecte biologice ale radiațiilor.

Mărimi și unități pentru măsurarea efectelor

radiațiilor[modificare | modificare sursă]
Radiașiile, interacționând cu substanța pe care o străbat. cedează acesteia o parte sau toată
energia lor. Energia cedată de radiație unității de masă a substanței cu care interacționează
reprezintă doza absorbită (D).

unde, ΔW este energia cedată masei iar Δ energia cedată de substanță. Unitatea de măsură în
S.I. a dozei absorbite: Gray (Gy)

Altă unitate de măsură, pentru doza absorbită, folosită în practică este: rad.

Doza biologică[modificare | modificare sursă]

Fișier:1279625914.jpg
Un contor Geiger-Müller

Mărimea care corespunde efectului biologic produs de radiații se numește doză

biologică (B).

B = η x D unde, η este un factor de proporționalitate, numit eficacitate bilogogică

relativă, care depinde de tipul radiației. Valori ale eficacității biologice relative pot fi
urmărite în următorul tabel.
Radiații X γ β α
η 1 1 1 20
Unitatea de măsură, în S.I., pentru doza biologică este: Sievert (Sv)
 În practică se mai folosește pentru doza biologică și unitatea de măsură: rem

Observații[modificare | modificare sursă]
1.Doza biologică se măsoară cu detectori de radiație numiți dozimetre.
Dozimetrele conțin un film sensibil la radiații. După developare, filmul permite
evaluarea dozei de radiații primite de persoana care l-a purtat.

 Contorul Geiger-Müller permite numărarea ionilor prezenți în aer și prin

urmare, intensitatea radiațiilor care i-au produs.

 Contorul cu scintilație are în alcătuirea lui substanțe (precum sulfura de

zinc) care devin flourescente sub acțiunea radiaților.
2. Dacă o persoană este supusă mai multor tipuri de radiații, doza biologică
este suma dozelor fiecărei radiații.
3. Din studiile realizate de-a lungul anilor s-au stabilit anumite limite pentru doza
biologică pentru care nu se observă efecte biologice asupra organismului în tot
timpul vieții. Această mărimte se numește doza maximă permisă. Limitarea
dozei la această valoare îi permite organismului să se refacă.

6.Efecte biologice
Radiaţiile în condiţii controlate pot avea efecte benefice, astfel încat
observăm:utilizarea radiaţiilor în tratamentele medicale (distrugerea celulelor
canceroase),diagnosticări (radiografii), în industria alimentară (conservarea alimentelor)
în industria farmaceutică (sterilizarea instrumentelor chirurgicale), etc.

Efectele radiaţiilor nucleare asupra omului depind de câţiva factori foarte importanţi:
cantitatea de radiaţii primită de victimă, locul care a fost iradiat, vârsta persoanei
expuse și timpul în care este supus radiațiilor.

Efectele biologice ale radiatiilor pot fi grupate în:

1)Efectele somatice, care apar la nivelul celulelor și afectează fiziologia individului
expus; pot provoca distrugeri ce duc la moartea individului sau la reducerea speranței
de viață.
În cazul unei doze mari (6 sieverţi la Cernobâl)- decesul este o consecinţă sigură.
Între 4 şi 4,5 sieverţi, jumătate din persoane mor. Radiaţiile ard pielea, distrug sistemul
nervos central, măduva osoasă şi celulele digestive. În plus, întregul sistem imunitar se
prăbuşeşte.
 Încă de la o expunere de peste un Sievert, apar primele simptome: greţuri, vomă,
hemoragii interne. Toate aceste efecte sunt cauzate de moartea celulelor.
Dacă iradierea este medie, celule reuşesc să supravieţuiască dar se alterează
AND-ul lor lucru care poate declanşa apariţia unor cancere ani sau chiar zeci de ani
după expunerea la radiaţii. Cele mai frecvente forme de cancer sunt leucemia cancerul
de tiroidă şi mai târziu, cel de plămâni sau de piele care pot apărea şi la 40 de ani după
iradiere. Pentru moment nu s-a demonstrat că ar exista un risc ereditar , o alterare a
spermatozoizilor sau a ovocitelor.
În sfârşit, impactul unor doze mici de radiaţii - sub 0,3 Sieverti - este greu de
măsurat, nu se poate spune obiectiv cum îi răspunde organismul uman. În afară de
posibilitatea de a face cancer, se mai evocă :cataractele, bolile cardiovasculare şi
dereglarea sistemului nervos central.

2)Efectele genetice, care apar în celulele germinale conducând, astfel, la mutatii

genetice la descendenți.
Cele mai importante efecte se observă la celulele germinale. În urma interacțiunii
dintre radiații și celulele germinale se observă o alterare a cromozomilor și a codului
genetic - ADN. Gravitatea acestor probleme este amplificată prin transmiterea lor la
descendenți chiar și la doze foarte mici.
Cum te poţi feri de radiaţii? În afară să te închizi într-un local ca să eviţi pe cât se
poate inhalarea de particule iradiate, nu există multe soluţii. În schimb cancerul la tiroidă
poate fi evitat prin înghiţirea unor pastile de iod. Leacul trebuie să fie administrat în
jumătatea de oră ce urmează expunerii la razele nucleare. Iodul are particularitatea de
a satura tiroida, iodul radioactiv nemaiputând atunci să se fixeze pe glandă.

Efectele biologice ale radiatiilor - radioprotectia

„Fara radiatii nu am fi fost si nu am putea fi, dar cu prea multe radiatii nu putem trai”

Activitatea vitala a tuturor sistemelor organizate biologic si in special a omului, se desfasoara intr-un univers supus actiunii
unei multiple si variate game de radiatii, de la cele sesizabile direct cu simturile noastre, pana la cele sesizabile doar prin
intermediul unei aparaturi, uneori foarte complicate.

Mediul inconjurator contine surse naturale de radiatii, existente de miliarde de ani pe planeta Pamant inca de la formarea
acestuia, insotind aparitia si evolutia vietuitoarelor, inclusiv a omului. Prin activitatea sa economica si sociala de-a lungul
timpului, omul a modificat si modifica sursele naturale de radiatii, creand astfel o radioactivitate naturala suplimentara.

Radiatiile sunt de origine si natura foarte variate, clasificandu-le astfel:

u radiatii electromagnetice, X sau g de inalta frecventa, avand aceiasi natura ca lumina

v radiatii corpusculare incarcate electric: a, b, ioni accelerati

w radiatii corpusculare neutre electric: neutroni.

Radiatiile nucleare pot actiona asupra organismului in trei moduri: actiune directa, actiune indirecta si actiune la distanta.

Prin actiune directa sunt lezate macromoleculele de mare importanta, chiar vitala (proteine, acizi nucleici) care sufera
transformari datorita ionizarii sau excitarii directe.
Actiunea indirecta  este datorata elementelor care apar in urma proceselor radiochimice. Mediul principal in care se
desfasoara procesele biologice fiind apa, efectele apar datorita ionizarii acesteia (apar ioni sau radicali) care actioneaza ca
agenti oxidanti si reducatori asupra unor componente esentiale celulare, perturband functionarea normala a acestora.

Efectele biologice care apar in urma iradierii, sunt dependente de: doza de radiatii si debitul dozei. Efectele biologice ale
radiatiilor pot fi grupate astfel:

N Efecte somatice – care apar la nivelul celulelor somatice si actioneaza asupra fiziologiei individului expus, provocand
distrugeri care duc fie la moartea rapida, fie la reducerea semnificativa a sperantei medii de viata. Leziunile somatice apar in
timpul vietii individului iradiat si pot fi imediate sau tardive – efectele somatice imediate sau pe termen scurt, se manifesta
la cateva zile , saptamani sau luni de la iradiere. Aceste efecte sunt de regula nestochastice (nealeatorii) adica se produc la
toti indivizii expusi la o doza superioara dozei de prag. Efectele somatice tardive sunt cele care apar dupa o perioada mai
lunga de timp, de ordinul anilor, numita perioada de latenta si se manifesta in special sub forma de leucemie sau cancer.
Aceste efecte sunt de natura stochastica (intamplatoare) in sensul ca este imposibil de evidentiat o relatie cauzala directa –
probabilitatea producerii unui efect este proportionala cu doza de iradiere.

N Efecte genetice – care apar in celulele germinale sexuale din testicule sau ovare – aceste mutatii letale sau subletale
la descendenti se datoreaza unor efecte imediate ale radiatiilor cum ar fi: alterarea cromozomilor (translocatii, aparitia
de extrafragmente) ruperea unor segmente de cromatina, alterarea chimica a codului genetic, fie prin actiunea radicalilor
liberi asupra bazelor azotate ale acizilor nucleici, fie prin ruperea lantului acelorasi acizi. Gravitatea efectelor mutagene apare
prin transmiterea la descendenti a unor translocatii cromozomiale, efect biologic, care apare si la doze mai mici.

Dozele de radiatii care pot produce aparitia unui minim de mutatii intr-o generatie de indivizi, intr-un ecosistem, daca sunt
mentinute in permanenta pot conduce la adevarate catastrofe ecologice in generatiile urmatoare.

7.Radioprotecţia

Radioprotecţia are drept obiectiv să asigure protecţia persoanelor şi a

mediului ambiant faţă de efectele radiaţiilor ionizante. Întrucât aceste radiaţii pot
reprezenta un pericol pentru om, radioprotecţia acoperă ansamblul aspectelor
tehnice şi de reglementare întreprinse pentru asigurarea securităţii.

La nivel mondial, organizaţia care asigură expertiza în materie de

radioprotecţie este Comisia Internaţională de Protecţie Radiologică, în timp ce,
pentru Europa, comisia EURATOM este însărcinată cu reglementarea activităţilor
nucleare.

Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, care exercită

atribuţiile de reglementare, autorizare şi control conform legii (111/1996) este
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare – CNCAN.

1.1. Radiaţii ionizante

1.1.1. Caracterizarea radiaţiilor ionizante
Radiaţiile ionizante pot fi:
  Cu particule încărcate: radiaţii , +, -. Radiaţia  este formată din
particule masive (nuclee de heliu), nu parcurge decât câţiva
centimetri în aer şi poate fi oprită printr-o foaie de hârtie. Radiaţia ,
formată din electroni şi pozitroni, parcurge câţiva metri în aer şi
poate fi oprită printr-un perete de lemn sau sticlă.
 Cu particule neîncărcate: radiaţia este formată din neutroni, cu mare
putere ionizantă, dar este puternic atenuată de către substanţe
hidrogenate, cum ar fi, apa obişnuită şi cea grea.
 Radiaţii electromagnetice: de tip X şi Y. Radiaţia X este compusă din
fotoni, iar pentru a o opri sunt necesare ecrane de plumb. Radiaţia Y
formată tot din fotoni, dar cu o energie mai mare decât cei X, poate
parcurge mai multe sute de metri în aer: ecrane dense de plumb sau
beton sunt necesare pentru a o opri.
Surse de radiaţii:

 Surse nesigilate: sunt surse radiologice, care prin prezentare şi prin

condiţiile normale de utilizare nu permit prevenirea dispersării de
substanţe radioactive. Exemple: Iod125, Fluor18 etc.
 Surse sigilate: invers faţă de precedentele, sunt surse constituite din
substanţe radioactive solid încorporate în substanţe inerte. Exemplu:
radioterapie prin bombe cu cobalt.
 Generatoare de raze X: adică aparate radiologice.
 Acceleratoare de particule.
1.1.2. Iradierea accidentală
 Iradierea externă
- Sursa acţionează la distanţă: ţinând cont de drumul scurt parcurs în aer
de către radiaţiile  şi , periculoase nu pot fi decât radiaţiile
neutronice, cea X şi cea Y.
- Sursa este în contact cu pielea: se produce o iradiere la baza pielii, cât şi
o iradiere în interior.
 Iradierea internă are loc prin:
- Calea cutanată: contaminare superficială sau prin rană şi/sau piscătură.
- Calea respiratorie: contaminare cu gaz sau aer.
- Calea digestivă: prin apă, prin alimente sau prin contact bucal cu un
obiect contaminat.
Împotriva iradierii externe, există trei posibilităţi de protecţie:
 - Creşterea distanţei – expunerea este invers proporţională cu pătratul
distanţei faţă de sursă.
- Micşorarea timpului de expunere – iradierea este direct proporţională cu
timpul de expunere.
- Utilizarea unui ecran – se produce o slăbire a intensităţii radiaţiilor
denumită şi atenuare.
Pentru o aceeaşi intensitate a radiaţiilor incidenţa şi atenuarea intensităţii
fasciculului de radiaţie depinde de grosimea şi natura materialului, după o relaţie
exponenţială de forma:

7.Radioprotectia = totalitatea metodelor si mijloacelor de reducere a efectelor nocive

ale radiatiilor. Sursele de iradiere pot fi: ¨ surse externe – aflate in afara organismului si
¨ surse interne – aflate in interiorul organismului.

Ø Protectia impotriva efectelor nocive ale radiatiilor, produse de sursele externe, poare
fi:

· protectie fizica – realizata prin mijloace de reducere a dozei de expunere, ca: distanta,
ecranarea, timpul de expunere; · protectie chimica – prin folosirea unor substante
chimice (cistamina, gamofos, etc.), care se administreaza inainte sau dupa iradierea
persoanei; · protectie biochimica – realizata prin folosirea unor preparate sau
macromolecule biologice (sange, plasma, etc.) care administrate imediat dupa iradiere,
ajuta la refacerea celulara; · protectie biologica – se realizeaza prin transplantul de
celule viabile in maduva (hematoformatoare).

Ø Reducerea gradului de contaminare radioactiva se poate realiza prin: ·

decontaminare – indepartarea izotopilor radioactivi din tubul digestiv (cu alginat de
sodiu, fosfat de aluminiu, etc.) si din arborele traheobronsic (prin spalari cu ser
fiziologic; · decorporare – eliminarea izotopilor radioactivi fixati in diferite organe (cu
sare de Zn sau Ca a acidului dietilen – triamino – pentaacetic); · dilutie izotopica –
administrarea iodurii de potasiu impotriva Iodului – 131, consumarea unor cantitati mari
de apa pentru reducerea fixarii tritiului in organism, etc.

Masurile de radioprotectie, pot fi grupate in: J masuri preventive; J masuri de

supraveghere; J masuri de limitare si lichidare.

Efectul nociv al radiatiilor asupra materiei vii este datorat proprietatii de a ioniza mediul
prin care trec, ionizarea fiind modul dominant de pierdere a energiei de catre radiatii
cand traverseaza mediul material. Materia vie este caracterizata prin existenta unor
molecule deosebit de mari ale caror proprietati si functionalitate biochimica pot fi
ireversibil perturbate. Astfel, un act de ionizare, de trecere a unui electron pe un alt nivel
in acest ansamblu, sau de smulgere a lui, provoaca mari schimbari in caracteristicile
moleculei respective, schimbari care acumulate la nivelul celulei se pot traduce prin grave
dereglari ale metabolismului, culminand cu moartea celulei sau cu erori de structura si
functionare a aparatului genetic celular, de tip cancerigen sau mutagen.

PRO!
"O DESCOPERIRE IN SINE NU ESTE NICIODATĂ BUNĂ SAU REA… BUN SAU RĂU ESTE NUMAI MODUL ÎN
CARE OAMENII O FOLOSESC. “ (KARL WINNACKER)

Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, evoca posibilitatea de a se descoperi ,,o

substanta sau o arma distructiva de o eficacitate atat de ingrozitoare, incat toate
razboaiele sa devina imposibile”. Amenintarea cosmarului atomic ii face pe unii savanti
sa pledeze pentru sistarea cercetarilor nucleare si ignorarea cu buna stiinta a
perspectivelor pe care aceasta sursa de energie le poate deschide progresului general
al umanitatii.
Evident, mersul inainte al stiintei nu poate si nu trebuie sa fie oprit, nici in
domeniul nuclear, ca de altfel in nici un alt domeniu al cunoasterii. Dar cercetarile si
aplicatiile nucleare trebuie sa aiba, ca suprem comandament, garantarea utilizarii
acestei uriase surse de energie exclusiv in folosul omului si al umanitatii, asigurarea
tuturor conditiilor pentru ca fiecare tara sa poata beneficia, in deplina securitate si la
adapost de orice pericol, de imensele avantaje ale folosirii energiei nucleare in vederea
accelerarii progresului si prosperitatii sale. Ideile afirmate cu luciditatea,
competenta si responsabilitatea proprii omului de stiinta in cadrul diverselor reuniuni
internationale, oglindesc pregnant preocuparea tot mai marcata a savantilor de a
contribui la solutionarea, in interesul fiecarui popor si al intregii umanitati, a problemei
crearii unai lumi eliberate de spectrul catastrofei nucleare, a unei lumi in care singura
ipostaza a atomului sa fie cea reprezentata de utilizarea pasnica a energiei nucleare
Societatea modernă industrializată utilizează cantităţi mari de energie. În zilele noastre
există o preocupare privind rezervele viitorului şi a măsurilor care sunt necesare pentru
conservarea resurselor.
  În unele ţări, printre care Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia şi
cele vest europene trăiesc aproximativ 12, 5% din populaţia globului. Cu toate acestea
aceste ţări consumă nu mai puţin de 60% din totalul rezervelor energetice mondiale.
Ţările mai sărace, unde trăiesc 87, 5% din populaţia lumii, consumă doar
40% din rezervele energetice. Aceste ţări nu îşi permit să consume suficientă energie
pentru a-şi hrăni, îmbrăca, educa şi adăposti corespunzător populaţia. Marea parte a
energiei mondiale provine din combustibili convenţionali- cărbune, petrol, gaze naturale.
Combustibilii convenţionali s-au format din rămăşiţele fosilizate ale plantelor şi
animalelor preistorice. Rezervele de combustibili se consumă cu o viteză alarmantă.
CONTRA!
Prin poluare, sau contaminare, radioactiva, se intelege prezenta nedorita
sau accidentala, a materialelor radioactive, in interiorul sau la suprafata unor factori de
mediu (cum sunt apa, aerul, alimentele) sau in organisme vii situatie in care se
depaseste continutul radioactiv natural propriu al produsului respectiv. Una din
principalele surse de poluare radioactiva a globului pamantesc isi avea provenienta in
exploziile nucleare din atmosfera. Studii recente au aratat ca datorita tuturor cauzelor
de poluare radioactiva, doza de radiatii pe cap de locuitor a crescut in ultimii 20 de ani
de 5 pana la 10 ori.
Iradierea indelungata, chiar cu doze mici, poate produce leucopenii, la
malformatii congenitale, pe cand iradierea cu doze mari duce la accentuarea
leucopeniei, la eriteme, la hemoragii interne, caderea parului, sterilitatea completa iar in
cazurile extremeproduce moartea.
In perioada Ceauşescu, se zvonea că Romania are posibilitatea construirii bombei
atomice. Se induceau astfel două idei : superioritatea noastră faţă de vecini şi
capacitatea României de a fi un pod între est şi vest.
Indirect, se sugera prietenului de la răsărit că deschiderea occidentului
faţă de România se datorează şi capacităţii noastre de a ne înarma nuclear, atenuând
astfel senzaţia de trădare pe care au creat-o anumite gesturi ale regimului de la
Bucureşti.
In cazul CNE Cernavoda, tipul de reactor se numeste CANDU ( CANada Deuterium
Uranium), care s-ar traduce astfel: sistem de reactor canadian, moderator este apa
grea, iar combustibil este uraniul si face parte din tipul de reactori HWR. Miezul
reactorului (zona activa) se afla intr-un rezervor cilindric asezat orizontal, numit
Calandria.
Rezervorul Calandria este prevazut cu 380 locasuri (canale) in care sunt
amplasate 380 tuburi cu fasciculele combustibil. pastilele de combustibil nuclear (bioxid
de uraniu) cu diametrul de cca 10 mm in numar de 30, introduse intr-un tub de zircaloy
(aliaj in care predomina zirconiul), sudat la capete, alcatuiesc un creion de combustibil;
37 de asemenea creione formeaza un fascicul de combustibil de cca 25 Kg, iar 12
fascicule se introduc intr-un tub din cle 380 de canale. Astfel intra in reactor : 25 kg • 12
fascicule • 380 canale = cca 114 tone combustibil nuclear.
Apa grea se utilizeaza ca moderator, reflector si agent de racire. In natura
se gasesc concomitent H (hidrogen usor), D (deuteriu sau hidrogen greu) si T (titriu sau
hidogen supragreu). Raportul D/H are valoarea 1,5 • 10-4. Apa grea, cu o puritate 99,8
% se obtine prin separare din apa obisnuita, sau prin descompunerea apei pe baza
diferentei dintre proprietatile fizice si chimice ale moleculelor izotopice.
Cernobal
Denumirea oraşului este compusă din două cuvinte: чорний (ciornii – negru) şi
билля (bilia – fir); deci literalmente ea înseamnă firul negru. Motivul pentru această
denumire este necunoscut. Precizări diferite au apărut după accidentul nuclear din
1986. S-au făcut eforturi pentru a lega această calamitate cu profeţiile din Apocalipsa
Sfântului Ioan din Noul Testament. Pentru acestea, vedeţi articolul Cernobîl în conştiinţa
populară.
La data de 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei
Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea. Toţi locuitori permanenţi ai
oraşului şi împrejurimilor acestuia au fost evacuaţi pentru că nivelul de radiaţie în aria
respectivă devenise periculos.
In dimineata zilei de 26 aprilie 1986, o explozie in reactorul unitatii 4 A
centralei electrice nucleare din Cernobal, Ucraina, a dus la eliberarea in atmosfera
aunui nor de praf. Acest nor continea de mai multe ori radiatia creata de bombele
atomice aruncate asupra oraselor Nagasaki si Hiroshima in Japonia la sfarsitul celui de-
al doilea razboi(1939-1945).
 Praful radioactiv a cazut sub forma de ploaie pe intinderi mari de paduri si
teren agricol pe intreaga emisfera nordica, unde o mare parte din el a ramas. Efectele
continue pe care le-a avut explozia de la Cernobal asupra sanatatii umane, asupra
economiei si a mediului sunt aproape incalculabile.Efectele sale vor fi simtite timp de
multi ani si in viitor.
Centrala electrica de la Cernobal a fost construita in 1977 la Pryp’yat, la cateva mile
distanta de Cernobal, aproape de granita intre Bielorusia, Rusia si Ucraina, atunci
apartinand URSS. Proectarea celor 4 reactoare de la fabrica de la Cernobal a fost
cruciala pentru succesiunea de evenimente care a dus la iesirea de sub control a
Unitati 4 in timpul accidentului.
Acest tip de reactor cu apa presurizata nu a fost construit in afara URSS –
ului si era foarte diferit de reactoarele folosite in alte parti ale lumii pentru ca era
conceput pentru a produce plutoniu pentru explozibili nucleari precum si energie
electrica.
URMARILE DEZASTRULUI
Autoritatile sovietice au sperat ca nimeni nu va observa , dar la 27 aprilie
locuitorii din Pryp’yat au fost evacuate. Dupa ce au ascuns adevarul ,sovietici au admis
ca a avut loc un accident la Cernobal si ca incendiul de la reactor inca nu era sub
control. Expunandu-se unui risc foarte mare pompierii au incercat sa opreasca
scurgerile de radiatii .
Trei oameni murisera in explozie . Alti 29 au murit in saptamaniile
urmatoare din cauza arsurilor si bolilor provocate de radiatii. Aaproximativ 200 de mii
de alti oameni care locuiau in zonele din jur au primit doze mari de radiatii si arsuri.
Praful radioactiv a cazut sub forma de ploaie pe toata Ucraina, Bielorusia si Rusia
.Norul a transportat praf chiar si in Siberia,Iran , Arabia, Franta , Italia, Marea Britanie
etc..
Multe tarii au fost nevoite sa distruga toate plantele comestibile cultivate in zonele de
contaminare. Multe dintre restrictii mai sunt vizibile si astazi. Fauna a fost grav afectata
de radioactivitate, Multe defecte de nastere au fost inregistrate in randul animalelor
salbatice si domestice, in mod similar copii nascuti chiar dupa accident au avut o
incidenta neobisnuit de mare de probleme clinice.
Numarul total al cazurilor de deces provocate de accidentul de la
Cernobal sar putea sa nu fie cunoscut niciodata.
Dublarea necesitatilor de energie electrica, la fiecare 12-13 ani, a facut sa creasca
brusc interesul pentru reactorii nucleari, impunand dezvoltarea centralelor
nuclearoelectrice, crestere competitivitatii energiei electrice de origine nucleara si
ridicarea continua a performantelor atinse de reactorii acestor centrale, ca temperatura
si presiunea agentului transportor de caldura, a puterii instalate pe unitatea de masa a
zonei active a reactorului. Insa fara masuri de radioprotectie corespunzatoare, reactorii
nucleari pot produce si :
A) Contaminarea partiala a mediului ambiant si anume:
a atmosferei, prin produsele de fisiune volatile ca 131I, 133Xe
a apei folosita ca agent de racire
a solului din vecinatatea care se contamineaza cu produse de fisiune
B) O mare cantitate de deseuri radioactive, a caror evacuare pune probleme
grele pentru a evita contaminarea mediului in care se face evacuarea.
Efectele radiatiilor asupra materiei vii

Compozitia materiei vii difera la plante fata de organismele animale, difera

de la un organ la altul, ceea ce face ca radiatiile sa produca o multitudine de efecte,
care , de multe ori, sunt greu de explicat. In functie de tipul si energia radiatiei, se poate
spune, in general, ca radiatiile alfa sunt oprite de stratul superficial al pielii, radiatiile
beta pot traversa mai multi centimetrii de tesut moale, iar radiatiile gamma, cosmice si
neutronii interactioneaza sau trec cu usurinta prin organism, putand traversa si blindaje
de plumb.
In cazul contaminarii interne cu radionuclizi emitatori de radiatii alfa, sunt produse
leziuni celulare grave, ca si in cazul neutronilor, evidentiate destul de usor la nivelul
acizilor nucleici. In principal, efectul radiatiilor ionizante asupra omului se datoreaza
inducerii unor radicali liberi si ioni cu reactivitate chimica mare si toxicitate, aparuti, mai
ales, in interactiunea radiatiilor cu apa din organism.
Efectele biologice la iradiere sunt multiple. La doze mici de radiatii,
specifice fondului natural, organismele reactioneaza in limitele fiziologice normale, o
stimulare temporara a metabolismului. Dozele mari de radiatii, cu mult peste fondul
natural, duc la distrugerea unor constituenti celulari, in special acizii nucleici, iar in final
celula, tesutul, sau chiar organismul moare.
Nu toate organismele sunt afectate la fel. Cele mai inevoluate specii, cum
ar fi bacteriile, rezista doze de iradiere de ordinul miilor de Gray, pe cand organismele
cu sange cald mor la 5-6 Gy.