Combustibilii fosili 

sunt hidrocarburi, cărbune, petrol sau gaze naturale, formate din rămășițele

fosilizate ale plantelor și animalelor moarte.  Teoria organică a formării hidrocarburilor din aceste
resturi organice a fost emisă de către Mikhail Lomonosov în 1757. Există și o teorie anorganică a
formării țițeiului formulată în 1929 de chimistul român Ludovic Mrazek.
În vorbirea curentă, termenul „combustibil fosil” include și resursele naturale cu
conținut de hidrocarburi, dar care nu provin din surse animale sau vegetale. Acestea
sunt denumite mai corect combustibili minerali.
Combustibilii fosili au făcut posibilă dezvoltarea impresionantă a industriei din
ultimele secole și înlocuirea utilizării pe scară largă a lemnului și turbei pentru
încălzire.
„Combustibil fosil” este termenul folosit pentru depozite geologice subterane de
materii organice formate din plante și animale putrezite care s-au transformat în țiței,
cărbune, sau gaze naturale, sub acțiunea căldurii și a presiunii din scoarța terestră,
de-a lungul sutelor de milioane de ani.
Pentru a genera electricitate, energia degajată de arderea combustibililor fosili este
adesea folosită pentru a pune în mișcare o turbină. Generatoarele mai vechi foloseau
adesea aburul obținut prin arderea combustibililor pentru a pune în mișcare turbina,
dar în generatoarele moderne, se folosesc direct gazele de ardere ale
combustibililor.
În lumea modernă a secolelor 20 și 21, setea de energie provenită din combustibili
fosili, mai ales pentru benzină, provenită din petrol, este una din cauzele majore ale
conflictelor globale și regionale. S-a născut astfel o mișcare globală spre generarea
de energie regenerabilă, pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor crescânde de
energie.
Arderea combustibililor fosili de către omenire este cea mai importantă sursă a
emisiilor de dioxid de carbon, care este unul din gazele cauzatoare ale efectului de
seră, care împiedică dispersarea radiațiilor și contribuie la încălzirea globală.
Concentrația de CO2 din atmosferă este în creștere, producând îngrijorare cu privire
la gradul de reținere a radiației solare, care va avea ca rezultat creșterea temperaturii
medii a suprafeței terestre.
Doar o mică cantitate a combustibililor pe bază de hidrocarburi sunt biocombustibili,
adică derivați din dioxidul de carbon din atmosferă, deci care nu contribuie, prin
ardere, la creșterea cantității globale de dioxid de carbon.

Limite și alternative
Emisiile anuale de dioxid de carbon, defalcate pe diferiți combustibili, în perioada
1800-2004. Arată rata crescândă de utilizare a acestora. Principiul cererii și
ofertei sugerează că diminuarea rezervelor de hidrocarburi duce la creșterea
prețurilor acestora. Ca rezultat, exploatarea surselor de energie alternativă,
considerate ineficiente economic să devină eficiente. Benzina artificială și alte surse
de energie regenerabilă necesită tehnologii de producție și procesare mai scumpe
decât exploatarea rezervelor convenționale de petrol, dar pot deveni economic
viabile în viitorul apropiat.
 Combustibil nuclear
Combustibilii nucleari sunt materiale care fisionează sau fuzionează,
producând energie nucleară. Sintagma combustibil nuclear este folosită în analogie
cu combustibilii fosili, deși nu suferă procese de combustie, ci de fisiune sau fuziune
nucleară. Combustibilii nucleari utilizați în reactorii nucleari conțin izotopi
fisili (susceptibili să sufere reacții de fisiune nucleară). Similar, combustibilii nucleari
de fuziune vor suferi reacții de fuziune nucleară.
Materialele fisionabile au proprietatea de a capta neutroni, iar în urma procesului
elementar de fisiune emit alți neutroni, propagând reacția nucleară de fisiune în lanț.
Cel mai cunoscut material fisil este 235U, un izotop al uraniului, aflat în amestecul
izotopic natural într-un procent de 0,72 %. Alte exemple de izotopi fisili
sunt 233U, 239Pu, 250Cm, 252Cf etc. Pe lângă reactorii nucleari comerciali, fenomenul de
fisiune este întâlnit în natură (a se vedea fisiunea spontană, reactorul natural de
fisiune nucleară, centrul Pământului ca un reactor de fisiune, etc.)
Există și așa numiții izotopi fertili care, în urma unui proces de activare
neutronică sub neutron rapizi, se transformă în izotopi fisili (de exemplu, 232Th se
poate transforma în 233U, în timp ce 238U trece în 239Pu, etc.).
Exemplul clasic de combustibil de fuziune este tritiul, un izotop
al hidrogenului (3H). Chiar dacă procesul de fuziune nucleară nu este complet
controlat încă de către om, acesta are loc în natură (exemplul
clasic, Soarele / stelele ca reactori nucleari de fuziune).