Sisteme de cogenerare si

trigenerare
 1. Introducere
COGENERAREA - producerea combinată într-o instalație integrată a electricității și căldurii este o
tehnologie în expansiune continuă și accelerată, atât extensivă, cât și sortimentală, prin abordarea
domeniului până nu de mult restricționat tehnic, al instalațiilor de capacități mici și mijlocii, dispersate
teritorial, mai aproape de consumatori.

În strategia formulată în anul 1997 de Comisia Europeană s-a prevăzut obiectivul de dublare până
în 2010 a utilizării acestei tehnologii, atingându-se o pondere a cogenerării de 18% în producția UE de
electricitate. Se estimează că realizarea acestui obiectiv va determina diminuarea emisiilor de CO cu 2
peste 65 milioane tone anual.

La producerea prin metode clasice a energiei electrice (în centrale termoelectrice) o mare parte din
energia conținută în combustibili este disipată în mediul ambiant sub formă de căldură de nivel termic
scăzut (în procesul de condensare a aburului folosit ca agent energetic). Cogenerarea (CHP), recuperează
aceasta pierdere si produce simultan energie electrica si căldură, mai eficient și, în același timp, cu emisii
poluante mai reduse, in raport cu tehnologiile clasice. Cogenerarea este producerea simultana a energiei
electrice și căldurii. În cazul aplicării adecvate, cogenerarea poate conduce la reduceri substanțiale ale
costurilor pentru energie la consumatori.

1.1. Principiul cogenerării.

Într-un SISTEM DE COGENERARE: un motor termic (turbină cu abur sau cu gaze, motor cu
ardere internă) acționeaza un generator electric care produce energie electrică iar căldura evacuata (abur,
gaze de ardere si/sau lichide de răcire) este recuperată si produce abur tehnologic sau agenti de
incalzire.

1.2. Necesarul de energie este în general complex-căldură și electricitate

În mod frecvent consumatorii necesită atât căldură cât și electricitate. Necesarul de căldură care
poate fi considerat pentru a fi acoperit din sistemele de cogenerare este căldura pentru încălzire spațială
(apă fierbinte, aer cald, abur de joasă presiune), pentru apă caldă sanitar-menajeră sau pentru procese
industriale de temperaturi joase și/sau moderate. Nu intră în aria de interes a cogenerării consumurile de
înaltă temperatură (gătitul în sectorul casnic și terțiar, procesele piro-energetice din industria chimică,
petrochimică, metalurgică și a materialelor de construcție, pentru care soluția de alimentare cu caldură prin
arderea directă de combustibil nu are alternativă.
 1.3. În mod uzual și simplist, consumatorul își acoperă necesarul de căldură și de
electricitate din cazane proprii cu combustibil fosil și prin cumpărare de energie electrică
din sistem.

Utilizarea cogenerării pentru livrarea simultană, dintr-o sursă comună a celor două feluri de energie,
a fost aplicată extensiv în România în cadrul marilor sisteme centralizate de alimentare cu căldură a
platformelor industriale și a localităților urbane. În stadiul actual al tehnicii, procedeul a devenit posibil și
profitabil chiar și în cazul unor aplicații de capacități reduse amplasate la consumator. Prezentul ghid își
propune să trateze în special această categorie, a cogenerării mici și mijlocii, care poate deveni un
domeniu de interes pentru un număr substanțial mărit de factori implicați, în prezent încă insuficient
documentați privind aspectele specifice tehnice și economice.

2. Avantajele cogenerării
2.1. Principalul avantaj al cogenerării este economia de energie

Conform diagramelor de fluxuri de energie prezentate mai jos, în cazul utilizării cogenerarii ca
tehnologie energetică, în mod curent, 85% din energia conținută în combustibil (uzual, gaze naturale) se
transformă în energie utilă (sub formă de electricitate și căldură). Această caracteristică evidențiază faptul
că în cogenerare valorificarea combustibilului, se realizează cu o eficiența energetică aproximativ dublă în
raport cu eficiența în cazul producerii de electricitate prin procedee clasice.

Profitul rezultat din reducerea consumului de combustibil cu 32% (de la 100 de unităti la 68 de
unități) se materializează prin diminuarea factorilor pentru energie ale utilizatorilor de energie electrică și
termică. Chiar în cazul în care cogenerarea intră in concurență cu tehnologiile noi, avansate, de producere
a energiei electrice (instalatii combinate gaze-abur, cu randamanete de ordinul 50%) economiile realizabile
sunt de 15-18 %.

2.2. Avantajul cogenerării este de asemenea economic

Cogenerarea, realizată la consumator, permite acestuia să beneficieze și financiar de efectele

economiilor la consumul total de combustibil. Atât căldura cât și electricitatea, produse și consumate local,
cu numai cca 15 % pierderi, (față de cca 65 % pierderi la producerea electricității în centralele
termoelectrice din sistem) necesită pe ansamblu cheltuieli mai reduse suma facturilor energetice (gaze
sau căldură plus electricitate cumpărată de la "Electrica") în alternativa alimentării separate cu cele două
feluri de energii.

Diferențele la sarcina termică, peste capacitatea disponibilă a cogenerării, se acoperă din cazane
de vârf de abur sau de apă caldă.

Diferentele la sarcina electrică, peste puterea disponibilă a cogenerării, (ținând seama și de variația
consumului termic care condiționează puterea electrică disponibilă) se acoperă cu energie absorbită din
sistemul energetic. În aceste cantități poate fi luată în considerare șli energia care ar putea fi preluată din
sistem în perioadele în care prețul practicat de furnizor este mai mic decât prețul de producere în
instalația locală cu cogenerare (perioadele de tarif redus).

2.3. Maximizarea economiei de energie este plafonată de condițiile de eficiență economică a

investiției.

Caracteristicile consumului determină variații neproporționale, în tranșe din ce în ce mai mici, ale
economiei de energie, respectiv ale cheltuielillor pentru energie, în raport cu tranșele de putere instalată în
cogenerare. O dublare a capacității nu determină o dublare a economiei de combustibil. Ca urmare
dimensiunea optimă a capacități termice a instalației cu cogenerare se oprește la un nivel inferior valorii
maxime a sarcinii termice. Această limitare este definită în principal prin următoarele aspecte:

 investiția pentru un spor de capacitate peste o anumită limită nu se mai justifică prin plusul de
economii la cheltuielile cu energia;
 tranșa suplimentară posibilă ar avea o durată de funcționare mai mică decât cea impusă de
condițiile de eficiență;

CONDIȚII DE CALITATE PENTRU COGENERARE:

Economiile preliminare se realizează numai dacă procesul de cogenerare îndeplinește o serie de

condiții de calitate, dintre care se menționează:

Căldura și electricitatea produse în timpul funcționării sunt utilizate în totalitate și în mod eficient.
Sunt de evitat perioadele de funcționare în care nu există consum de căldură sau livrarea de căldură pentru
acoperirea unor consumuri neraționale (pierderi) care pot fi ușor eliminate.

Valoare ridicată (peste 80...85 %) a randamentului global.

Valoare cât mai mare a indicelui de cogenerare. Electricitatea fiind o formă superioară de energie,
convertibilă usor în toate celelalte forme (forță, căldură, lumină, radiații etc.), o valoare mare a acestui
indice semnifică o calitate deosebită a conversiei combustibilului.

3. TIPURI DE SISTEME DE COGENERARE

Există o gamă relativ variată de tipuri de instalații cu cogenerare. Diferențele între acestea constau
în principal în:

 tehnologia procesului de cogenerare;

 combustibilul utilizat;
 agentul purtător și parametrii căldurii livrate;
 raportul electricitate/căldură generată.

În stadiul tehnologic actual, producerea combinată a căldurii și electricității poate fi realizată în mod
practic/comercial cu următoarele tipuri de sisteme:
  Motoare cu piston (MP), cu scânteie - tip Otto - sau tip Diesel, cu gaze naturale sau cu
carburant lichid;
 Turbine cu gaze (TG);
 Turbine cu abur (TA);

3.1. Motoare cu piston (MP)

Instalația are drept componentă principală un motor cu ardere internă (tip Otto-cu scânteie sau tip
Diesel) care antrenează un generator pentru producerea energiei electrice. Puterea electrică unitară este
cuprinsă între 25 și 5000 kW.

Combustibil: Gaze naturale, Motorină, Biogaz, Biodiesel, Gaz de generator.

Căldura din gazele arse evacuate (la 500 C) poate fi recuperată în proporție de cca 70%, prin
racirea acestora până la 120 C (motorul Otto) si respective 200 C (motorul Diesel). Caldura din apa de
racire si din uleiul de ungere (la cca 100 C) pot fi recuperate practic in totalitate.

În ansamblu indicatorii caracteristici ai balanței de energie pentru un system de tip motor cu piston
sunt:

Căldura recuperată din acest tip de motor poate fi în general utilizată la procese care necesită
temperaturi până la 100°C. În unele cazuri, se produc cu aceste sisteme și cantități reduse de abur,
necesare în anumite procese.

3.2. Turbine cu gaze (TG)

În cazul acestei tehnologii, prin arderea combustibilului, într-o cameră de ardere specială, se produc
gaze de presiune și temperaturi ridicată care acționează o turbină cu gaze, cuplată la un generator
electric. Aceeași turbină antrenează și compresorul care alimentează cu aer camera în care se realizează
arderea combustibilului. Puterea electrică unitară este cuprinsă între 0,25 și 0,5 MW, în cazul unităților de
mică putere și atingând 50 MW, în cazul grupurilor de puteri mari.
 Combustibil: Gaze naturale, Păcură sau Motorină.

Căldura reziduală evacuată cu debitul important de gaze arse fierbinți (la cca 500°C) poate să fie
utilizată pentru acoperirea unor consumuri termice (abur sau apă caldă).

O eventuală post-combustie a unui supliment de combustibil, utilizând conținutul ridicat de oxigen al

acestor gaze poate determina o creștere a cantității de căldură livrate, cu o îmbunătățire corespunzătoare a
randamentului general.

În comparație cu tehnologia motoarelor cu piston, turbinele cu gaze sunt mai potrivite pentru
acoperirea unor consumuri de abur fiind posibilă atingerea parametrilor aburului livrat de 110 bar/525°C.
Balanța de energie pentru un sistem de tip turbină cu gaze este următoarea:

3.3. Turbine cu abur (TA)

În aceste turbine energia mecanică, respectiv electrică, se produce prin expandarea aburului de
presiune și temperatură înaltă generat de un cazan de abur care poate folosi o gamă variată de
combustibili.

Puterea electrică unitară este cuprinsă între 3 și 150 MW.

Combustibil: Gaze naturale, Păcură, Cărbune sau Combustibil deșeu.

Căldura reziduală conținută în aburul de 0,7...16 bar evacuat din turbină, la ieșirea din treapta
finală sau prin prize, poate să fie utilizată pentru acoperirea unor consumuri termice (abur sau apă caldă).
 Indicatorii balantei de energie pentru un sistem de tip turbina cu abur sunt:

Aceste tipuri de scheme au fost soluția aplicată practic în exclusivitate în România pentru instalațiile
cu cogenerare, instalații care totalizau cca 37% din puterea electrică disponibilă a centralelor gestionate de
Societatea "Termoelectrica".
Ele au constituit sursele generatoare de căldură atât pentru sistemele mari centralizate de
alimentare cu căldură la distanță a consumatorilor urbani și a platformelor industriale, cât și pentru
alimentarea cu energie la nivel de incintă industrială a proceselor tehnologice și/sau pentru încălzirea
clădirilor.

3.4. Avantaje și dezavantaje ale diferitelor sisteme

Caracteristicile instalațiilor care realizează procesul de cogenerare diferă funcție de tipul instalației,
ceea ce conferă acestora avantaje și dezavantaje determinante pentru definirea ariei de aplicare. O
enumerare succintă a acestor avantaje și dezavantaje este prezentată în tabelul de mai jos.
 Principalii indicatori economici ai diferitelor instalații cu cogenerare sunt prezentați în tabelul
alăturat.

4. CONCEPTIA SOLUTIILOR
4.1. Principii generale

La locul de instalare, condiționarea cea mai rigidă a regimului de funcționare este determinată de
consumul termic. Diferențele la energia electrică între consumul local și producția instalației (proporțională
cu sarcina termică) se compensează, fără dificultăți tehnice, din rețeaua electrică la care instalația este
racordată. Ca urmare, dimensionarea și funcționarea cogenerării este determinată de criteriul termic.

Cogenerarea utilizează agregate complexe, respectiv cu valoare ridicată. Pentru a fi rentabile (cu
economii de energie suficiente pentru compensarea efortului de investiții), acestea trebuie să fie utilizate
cât mai mult timp si la incărcări cât mai mari. O durată de functionare de peste cca 4000 h/an poate fi
considerată drept una din regulile de bază necesar a fi respectate.
 Consumurile de căldură au, practic intotdeauna, un caracter variabil in timp, cu componentă de
bază (cu durată mare/quasiconstantă) peste care se suprapun componente "de vârf" (cu durate mai
scurte/cu intreruperi). Variatiile consumului sunt determinate atat de temperatura exterioara cat si de
perioadele, duratele si regimurile specifice ale proceselor alimentate. Ținând seamă de modul de variație a
consumului rezulta ca pentru a îndeplini condiția de funcționare de minimum 4000 h/an, instalația de
cogenerare trebuie să aibă o capacitate mai mică decât consumul maxim de vârf. Se definește drept
coeficient de cogenerare (de termoficare) raportul dintre capacitatea termică a cogenerării și sarcina
termică maximă anuală. Condiția duratei minime de funcționare de 4000 h/an conduce la valori maxime
admisibile α =0,3...0,5 (conform exemplului din figură: 2 sau 3 agregate indeplinesc conditita recomandată;
- agregatul 4, cu functionare de 3000h/an este nerecomandabil).

Este recomandată împărțirea în 2-3 agregate a capacității instalate în cogenerare, atât din
considerente de disponibilitate a sursei cât și pentru optimizarea regimurilor de încărcare în exploatare și a
planificării lucrurilor de întreținere.

Tipul instalației de cogenerare se alege în funcție de mărimea consumului termic aferent acesteia
(conform paragrafelor anterioare) precum și ținând seama de următoarele considerente:

 se vor utiliza motoarele cu piston (cu ciclu Otto-pentru combustibil gaze naturale - și cu ciclu
Diesel - pentru alți combustibili), în cazul unor consumuri de căldură preponderent sub formă
de apă caldă;
 se vor utiliza turbinele cu gaze, în cazul unor consumuri de căldură preponderent sub formă
de abur.

4.2. Stabilirea consumurilor de căldură

În general, la consumatori, informațiile cu grad acceptabil de încredere sunt indicațiile contoarelor

(gaze, căldură, apă caldă) care evidențiază cantitățile de căldură și/sau de agenți purtători de energie,
consumate pe diferite perioade de timp.

Pe baza rezultatelor unor studii concrete de caz, prezentul ghid recomandă o metodă simplificată,
pornind de la datele de contorizare a agenților energetici, pentru evaluarea puterilor/sarcinilor și a duratelor
de utilizare a consumurilor termice preluabile prin cogenerare. Sunt de parcurs, în acest scop, urmîtorii
pași:

 stabilirea necesarului anual de căldură preluabilă prin cogenerare - Q, [GJ/an];

 stabilirea necesarului maxim orar de caldură
 stabilirea capacității termice a sursei cu cogenerare - P, [kW]
  stabilirea energiei termice produse prin cogenerare - Q , [GJ/an]

4.2.1. Stabilirea necesarului anual de căldură.

Necesarul anual de căldură,în GJ/an, se determină, fie prin însumarea înregistrărilor contoarelor de
căldură (abur și/sau apă fierbinte, în cazul în care acestea există), fie prin prelucrarea înregistrărilor de
consum de combustibil.

În acest, al doilea, caz procedura implică deducerea, în prealabil, din consumul total de combustibil,
a cantităților care nu au legatură directă cu producerea, posibilă prin cogenerare, de agenți de încălzire,
apă caldă sau abur, și anume a următoarelor:

 necesarul pentru gătit sau alte procese de înaltă temperatură care nu pot fi acoperite prin
cogenerare;
 pierderi la cazane (inclusiv la porniri-opriri): 10...20 % (40 % pentru cazane mari și vechi);
 pierderi care pot fi eliminate prin măsuri simple.

În conversia diferitelor energii contorizate de aparatele de măsură, se vor folosi ratele de

transformare prezentate în tabelul alăturat:

4.2.2 Stabilirea necesarului maxim de caldura

În cazul în care nu se dispune de date de proiect, eventual verificate și prin rezultate în exploatare,
sau de alte informații relevante, se poate utiliza o metodologie de evaluare aproximativă a acestei mărimi,
în modul următor:

din înregistrările lunare ale contoarelor de agenți energetici, prelucrate conform punctului 4.2.1 de
mai sus, se selectează consumul lunar cel mai ridicat:

se calculează consumul mediu orar, (Q ) hmedl corespunzător lunii cu consumul lunar cel mai
ridicat;

se înregistrează, prin citirea contoarelor, consumurile zilnice (Q ), în zilele unei săptămâni normale
de lucru, de preferință într-o lună cu consumuri ridicate, se selectează valoarea consumului zilnic maxim (Q
) și se calculează consumul zilnic mediu în săptămâna respectivă: Q =Q /7, [GJ/zi];

se calculează un coeficient de neuniformitate al consumului săptămânal

se înregistrează prin citirea contoarelor, consumurile orar, în toate orele unei zile caracterizate prin
consumul ridicat, se selectează valoarea consumului orar maxim si se calculeaza consumul orar mediu în
ziua respectivă;

se calculează un coeficient de neuniformitate al consumului zilnic;

se calculează consumul orar maxim de caldură

ce verifică valoarea Qhmax calculată prin comparare cu alte valori de consumuri orare măsurate
sau cunoscute anterior. Se reține valoarea cea mai mare dintre valorile comparate.
 Sarcina termică maximă a consumatorilor posibil a fi racordați la cogenerare se calculează cu
formula: 𝑃𝑡𝑚𝑎𝑥 = 𝑄ℎ𝑚𝑎𝑥 ⁄0,0036 [𝑘𝑊]

Durata de utilizare anuală a consumului orar maxim de caldură se definește ca fiind durata ipotetică
de funcționare cu un consum total de integrate gal cu consumul anual Qan si se calculeaza cu formula:
𝑇𝑄ℎ𝑚𝑎𝑥 = 𝑄𝑎𝑛 ⁄𝑄ℎ𝑚𝑎𝑥 [ℎ/𝑎𝑛]

4.2.3. Stabilirea capacității sursei cu cogenerare și a energiei termice posibil a fi produse de

aceasta.

Considerând variația uzuală (tipică) a diferitelor categorii de consumuri termice (definite prin
mărimea duratei de utilizare anuală T a sarcinii termice maxime), rezultă că pentru îndeplinirea condiției de
durată eficientă de funcționare a instalației cu cogenerare, menționată la punctul 4.1, sunt recomandabile
următoarele valori, ale coeficientului de cogenerare:

Puterea termică unitară (P) și numărul agregatelor de cogenerare (n ) posibil a fi instalate se aleg
astfel încât coeficientul efectiv de cogenerare să rezulte cu valori apropiate de valorile recomandate mai
sus.

Se definește Puterea termică în cogenerare prin expresia:

𝑃𝑡𝑐𝑜𝑔 = 𝑛𝑎𝑔𝑟 ∗ 𝑃𝑡𝑎𝑔𝑟 [kW]

Energia termică posibil a fi produsă anual în cogenerare se poate calcula cu formula:

𝑄𝑎𝑛𝑐𝑜𝑔 = 𝑃𝑡𝑐𝑜𝑔 ∗ 𝑇𝑡𝑐𝑜𝑔 [𝑘𝑊ℎ/𝑎𝑛]

Pentru fiecare categorie de consumator, funcție de mărimea coeficientului de cogenerare, valoarea

duratei de utilizare anuală a puterii termice instalate în cogenerare (T ), permisă de caracteristicile de
variație și de durată ale consumului, se obține cu ajutorul graficelor din figura alăturată.
 4.2.4. Stabilirea capacității electrice a sursei cu cogenerare și a energiei electrice posibil a fi
produse de aceasta.

Puterea electrică totală instalată (P) a sursei cu cogenerare se stabilește în funcție de puterea
termică instalată a acesteia și de indicele de cogenerare prezentat pentru fiecare tip de instalație în
tabelele din Cap. 3, cu formula:

𝑃𝑒𝑐𝑜𝑔 = 𝑦𝑥𝑃𝑡𝑐𝑜𝑔 [𝑘𝑊]

Energia electrică produsă de instalația de cogenerare este condiționată de regimul de exploatare

impus de variațiile sarcinii termice, regim caracterizat prin durata (T ) de utilizare anuală a capacității
instalate în cogenerare. Cu un grad de exactitate satisfăcător pentru evaluări preliminare, energia electrică
ce ar putea fi produsă în regim de cogenerare se poate calcula cu formula:

𝐸𝑒𝑐𝑜𝑔 = 𝑃𝑒𝑐𝑜𝑔 ∗ 𝑇𝑡𝑐𝑜𝑔 [𝑘𝑊ℎ/𝑎𝑛]

În baza unor prelucrări statistice ale prețurilor pentru diferite tipuri de instalații de cogenerare de
capacități unitare mici și mijlocii, oferite de firmele furnizoare, precum și a experienței de exploatare a
instalațiilor realizate în străinătate, au rezultat valorile indicatorilor specifici de investiții și cheltuieli anuale
de exploatare, prezentate (în corelație cu puterile electrice instalate ale agregatelor) în următoarele grafice:
 Într-o prezentare sintetică, succesiunea evaluarilor pentru determinarea preliminară a oportunităților
uni aplicații de cogenerare este enumerate in tabelul urmator: