Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
lui Planck. Momentul cinetic de spin este o mărime ce intervine în ecuaţiile cu ajutorul cărora se determină
proprietătile magnetice ale substanţelor. Momentul cinetic de spin al electronului permite modelarea
noţiunii de bit cuantic (unitatea de transmitere a informaţiei din informatica cuantică). Bitul cuantic poate
lua simultan valorile 0 şi 1, spre deosebire de bitul clasic, ce ia fie valoarea 0, fie valoarea 1.
Deoarece numărul cuantic de spin al electronului este 𝑠 = 1/2, electronul face parte din categoria
fermionilor (acele particule sau sisteme de particule caracterizate prin valori semiîntregi ale numărului
cuantic de spin). Numărul cuantic magnetic de spin al electronului ia valorile 𝑚 = ±1/2.
Figura 4.1
Mărimea care evaluează cantitativ conductibilitatea electrică a unui material se numeşte conductivitate
electrică şi se notează cu litera din alfabetul grec 𝜎 (sigma). Pentru metalele uzuale, valoarea conductivității
electrice la temperatura camerei (𝑇 = 300𝐾) satisface inegalitatea
𝜎 ≥ 10 Ω ∙𝑚 (𝑆 ∙ 𝑚 ) (4.3)
în care 𝑆 = 𝛺 se numeşte siemens (se citeşte „zimăns”) şi reprezintă unitatea de măsură în SI a
conductanței electrice. Conductanța electrică (notată cu 𝐺) este o mărime ce exprimă uşurința cu care un
eşantion de material permite trecerea unui curent electric de conducție şi ţine cont atât de natura materialului
cât şi de dimensiunile eşantionului. Curentul electric de conducţie reprezintă fenomenul de mişcare dirijată
a sarcinilor electrice cvasilibere prin substanță (electronii în cazul metalelor) sub acţiunea unui câmp
electric exterior. Conductanța electrică este egală cu inversul rezistenței electrice
1
𝐺= (4.4)
𝑅
Rezistenţa electrică este mărimea care evaluează în ce măsură un eşantion de material se opune trecerii
curentului electric, 〈𝑅〉 = Ω (ohm, se citeşte „om”).
Inversul mărimii 𝜎 poartă numele de rezistivitate electrică 𝜌 (litera ro din alfabetul grec) şi din
inegalitatea (4.3) rezultă pentru metalele uzuale
1
𝜌= ≤ 10 𝛺 ⋅ 𝑚 (4.5)
𝜎
Valori mari ale mărimilor 𝜎 şi 𝐺 semnifică faptul că materialul (respectiv eşantionul de material)
conduce cu uşurinţă curentul electric, iar valori mari ale mărimilor 𝜌 şi R exprimă faptul că materialul
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
(respectiv eşantionul de material) se opune într-o mare măsură trecerii curentului electric.
Stările cuantice ale electronilor sunt descrise de funcţiile de undă 𝜳(𝒓⃗, 𝒕) care se exprimă cu
ajutorul unor mărimi numite numere cuantice (𝒏, 𝒍, 𝒎, 𝒎𝑺 ). 𝒏 este numărul cuantic principal, 𝒍 se
numeşte numărul cuantic secundar sau orbital, 𝒎 reprezintă numărul cuantic magnetic şi 𝒎𝑺 este
numărul cuantic magnetic de spin.
Le
WF
Wp
W3
W2
W1
Metal Vid
Figura 4.2
În condiții normale, electronii cvasiliberi sunt menținuţi în interiorul metalului datorită forțelor de
atracție exercitate de nucleele atomice. Din punctul de vedere al fizicii cuantice, aceasta înseamnă că la
suprafața de separare metal-vid există o aşa-numită barieră în calea ieşirii electronilor din metal, barieră
determinată de energia potențială de atracție electrostatică a nucleelor atomice, 𝑊 = 𝑐𝑡. În fizica cuantică,
acest “obstacol” care împiedică ieşirea electronilor din metal poartă numele de barieră de potențial. Se mai
foloseşte exprimarea: electronii se află într-o groapă de potențial (fig. 4.2).
În figura 4.2 este reprezentată groapa de potențial finită în care se află electronii la temperatura
𝑇 = 0𝐾. Electronii ocupă nivelurile energetice începând cu energia cea mai joasă, 𝑊 , până la o valoare
egală cu energia Fermi 𝑊 . Nivelul energetic cu energia cea mai joasă se numeşte nivel fundamental, iar
nivelul maxim ocupat cu electroni la temperatura 𝑇 = 0𝐾 se numeşte nivel Fermi. Din figura 4.2 se observă
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
ocuparea nivelurilor energetice cu electroni în conformitate cu principiul lui Pauli. Pe fiecare nivel energetic
(stare cuantică) pot exista cel mult doi electroni şi aceştia trebuie să aibă spini opuşi (𝑚 = ±1/2). În
figura 4.2 spinii opuşi au fost sugerați, în mod convențional, prin săgeți cu vârfuri opuse.
Pentru ca electronii cvasiliberi de pe nivelul 𝑊 să poată ieşi din metal (deci să escaladeze groapa
de potențial) este necesar să li se comunice o cantitate minimă de energie, sau să se efectueze un lucru
mecanic, numit lucru mecanic de extracție (figura 4.2) a cărui expresie matematică este
𝐿 = 𝑊 −𝑊 = 𝑊 −𝑊 (4.11)
Lucrul mecanic de extracție se defineşte ca energia minimă necesară unui electron cvasiliber, aflat pe
nivelul Fermi, pentru a părăsi metalul şi a se îndepărta la infinit (𝑊 ). În literatura de specialitate, nivelul
energetic 𝑊 se numeşte nivel de vid sau afinitate electronică.
Curentul de electroni emişi prin efect termic de metale este caracterizat prin mărimea numită
densitate de curent, 𝑗, a cărei formulă demonstrată în contextul fizicii cuantice este
𝑑𝐼
𝑗= = 𝐴𝑇 𝑒 (4.12)
𝑑𝑆
Relația (4.12) este cunoscută sub denumirea de relația Richardson-Dushman. Mărimile din relație au
următoarele semnificații: 𝑑𝐼 = intensitatea curentului electric infinitezimal care străbate o secțiune de arie
extrem de mică 𝑑𝑆, 𝑇 = temperatura absolută a metalului, 𝐿 = lucrul mecanic de extracție al metalului,
𝑘 = constanta lui Boltzmann, A = constantă universală exprimată prin formula
4𝜋𝑒𝑚 𝑘
𝐴= (4.13)
ℎ
unde 𝑒 = |𝑒 | = modulul sarcinii electrice a electronului, 𝑚 = masa de repaus a electronului, ℎ = constanta
lui Planck.
Figura 4.3
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
Tunul de electroni este reprezentat de un tub din sticlă, umplut cu neon, ce conţine 3 electrozi (catodul- K,
grila- G şi anodul- A).
Catodul este cu încălzire indirectă, prin intermediul unui filament. Filamentul, fiind parcurs de
curent electric, se încălzeşte (efectul Joule, numit şi efectul electrocaloric al curentului electric) şi transmite
această căldură catodului aflat în apropiere. În această situaţie, catodul are inerție termică mare şi necesită
un anumit timp de încălzire. Catodul ajunge la o temperatură suficient de mare încât emite electroni prin
fenomenul de emisie termoelectronică.
În spaţiul dintre catodul (K) şi anodul (A), electronii sunt accelerați la tensiunea electrică 𝑈 , astfel
încât energia lor cinetică devine
𝑚 ∙v
𝑊 = = |𝑒 | ∙ 𝑈 (4.14)
2
şi viteza acestora se exprimă prin formula
2 ∙ |𝑒 | ∙ 𝑈
v= (4.15)
𝑚
în care 𝑒 este sarcina electrică a electronului şi 𝑚 este masa de repaus a acestuia. În modelarea
fenomenului se lucrează în aproximația conform căreia electronii părăsesc catodul cu o viteză ințială foarte
mică (v ≈ 0) şi prin accelerare pe o distanță foarte scurtă ajung la viteza finală v = v. Deoarece în
procesul de accelerare a electronului viteza acestuia este mult mai mică față de viteza luminii în vid, în
relația (4.14) s-a folosit formula energiei cinetice din mecanica clasică.
Electronii emişi de catod pătrund în câmpul magnetic uniform, creat de un sistem format din 2 bobine
circulare plate (bobinele Helmholtz), cu viteza exprimată de relația (4.15). Câmpul magnetic exercită
asupra electronului forța
𝐹⃗ = 𝑞 v⃗ × 𝐵⃗ (4.16)
numită forța Lorentz, în care 𝑞 = 𝑒 .
traiectorie
q
v
Figura 4.4
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
În figura 4.4 este exemplificată reprezentarea forței Lorentz care acționează asupra unei sarcini electrice
punctiforme 𝑞⟩0, atunci când ∠ v⃗, 𝐵⃗ = 𝛼 ≠ 𝜋/2. Conform formulei (4.16), forța Lorentz se exprimă
printr-un produs vectorial. Prin urmare, ea este caracterizată de:
- modulul = 𝐹⃗ = |𝑞||v⃗| 𝐵⃗ 𝑠𝑖𝑛 𝛼, 𝛼 = ∠ v⃗, 𝐵⃗ ; (4.16’)
- direcția perpendiculară pe planul vectorilor care se înmulțesc;
- sensul determinat prin regula burghiului drept.
Regula burghiului drept: se translatează vectorii v⃗ şi 𝐵⃗ astfel încât să aibă originea comună. Se aşează
burghiul perpendicular pe planul vectorilor v⃗ şi 𝐵⃗ şi se roteşte în sensul suprapunerii vectorului v⃗ peste
vectorul 𝐵⃗ , pe drumul cel mai scurt. Sensul de înaintare a burghiului va coincide cu sensul forței Lorentz,
în cazul în care sarcina electrică este pozitivă. Dacă sarcina electrică este negativă, sensul forței Lorentz va
fi opus sensului de înaintare a burghiului.
Din relația (4.16) se observă că
𝑑𝑟⃗
𝐹⃗ ⊥ v⃗ = ⇒ 𝐹⃗ ⊥ 𝑑𝑟⃗
𝑑𝑡
în consecinţă, lucrul mecanic al forței Lorentz este nul, după cum se obţine din formula
𝜋
𝐿 = 𝐹⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ = (𝐹 ⋅ 𝑑𝑟 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 ) = 0 (4.17)
2
Ținând cont de teorema de variație a energiei cinetice, rezultă că forța Lorentz nu produce o modificare a
energiei cinetice a electronului, deci nu modifică modulul vitezei, ci doar direcția.
Dacă 𝛼 ≠ 𝜋/2 , traiectoria electronilor este elicoidală. Dacă 𝛼 = 𝜋/2 , modulul forței Lorentz ce
acționează asupra electronului este
𝐹 = |𝑒 |v𝐵 (4.18)
şi traiectoria are forma unui arc de cerc (fig. 4.5).
e
v
FL = Fcp
Figura 4.5
Deoarece forța Lorentz curbează traiectoria electronului, aceasta joacă rolul unei forțe centripete
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
𝑚 v
𝐹 = (4.19)
𝑟
în care 𝑟 este raza traiectoriei circulare. Egalând forțele din relațiile (4.18) şi (4.19), rezultă
𝑚 v 𝑚 v
|𝑒 |v𝐵 = ⇒ |𝑒 |𝐵 = (4.20)
𝑟 𝑟
Dacă se substituie viteza din relația (4.15) în formula (4.20), se obține
𝑚 2|𝑒 |𝑈 |𝑒 | |𝑒 | |𝑒 | |𝑒 |
|𝑒 |𝐵 = ⋅ ⇒ 𝐵𝑟 = 2 ⋅𝑈 ⇒ 𝐵 𝑟 =2 ∙𝑈
𝑟 𝑚 𝑚 𝑚 𝑚 𝑚
|𝑒 | 2𝑈
⇒ = (4.21)
𝑚 𝐵 𝑟
în care
|𝑒 |
(4.22)
𝑚
reprezintă sarcina specifică a electronului, considerată în modul.
Expresia inducției câmpului magnetic B creat în centrul sistemului de bobine Helmholtz se
determină din relația (4.23), ținând cont de numărul de spire n ale unei bobine, raza R a unei spire,
intensitatea curentului electric I ce parcurge spirele
⁄
4 𝐼
𝐵= ∙𝜇 ∙𝑛∙ (4.23)
5 𝑅
şi permeabilitatea magnetică absolută a vidului
𝐻 ℎ𝑒𝑛𝑟𝑦
𝜇 = 4𝜋 ⋅ 10
𝑚 𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢
Valorile mărimilor specifice dispozitivului experimental sunt date în paragraful 4.3.
Astfel, înlocuind în relația (4.23) valorile mărimilor specifice dispozitivului, se obține formula
𝐵 =𝐾∙𝐼 (4.24)
Figura 4.6
Sistemul de bobine Helmholtz utilizat pentru producerea unui câmp magnetic uniform este
caracterizat prin faptul că distanța dintre bobine este egală cu raza bobinelor 𝑅 = 0.2 𝑚. Fiecare bobină
este reprezentată de o înfășurare din sârmă de cupru, în 14 straturi, fiecare strat având 11 spire. Prin urmare,
numărul total de spire ale unei bobine este 𝑛 = 14 ∙ 11 = 154. Bobinele conectate la sursa de
alimentare (6) sunt legate în serie, deci sunt parcurse de un curent de aceeași intensitate I, măsurată cu
multimetrul (8), reglat pe funcţia de ampermetru.
Din schema circuitului electric al tunului de electroni (fig. 4.3) se observă că filamentul este
conectat la o tensiune de 6.3 V, în timp ce tensiunea dintre catod (K) și anod (A) poate fi reglată cu ajutorul
a două potențiometre, astfel încât să fie cuprinsă între (100 – 300)V. Valoarea acestei tensiuni se citește cu
multimetrul (9), setat pe funcţia de voltmetru.
Balonul din sticlă este umplut cu neon la o presiune foarte mică, ceea ce facilitează focalizarea
fasciculului de electroni. În interior, balonul conţine o scară axială, cu ajutorul căreia se determină raza
traiectoriei fasciculului de electroni.
Traiectoriile electronilor se observă astfel. Unii dintre electronii acceleraţi în interiorul tunului de
electroni excită prin ciocniri inelastice atomii de neon din balonul de sticlă, iar prin dezexcitarea radiativă
a acestor atomi, se emite lumină preponderent din domeniul radiaţiei roşii (fig. 4.7).
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
Figura 4.7
este nulă (nu există câmp magnetic) se observă că fasciculul de electroni nu este deviat de la direcţia
iniţială (fasciculul este rectiliniu), ca în figura 4.7. Dacă există o abatere de la condiţia v⃗ ⊥ 𝐵⃗, se vor
observa traiectoriile elicoidale ale electronilor (de forma unor spirale).
4. Se alege o valoare a tensiunii de alimentare a tunului de electroni și se modifică valoarea intensităţii
curentului electric prin spirele bobinelor, până când se obține o traiectorie circulară cu cea mai mică
rază, de 0.02 m (fig. 4.7). Se notează valoarea intensității curentului. Se modifică din nou valoarea
intensităţii curentului electric prin spirele bobinelor, astfel încât să se obțină următoarele traiectorii
circulare cu raze variabile, până la 0.05 m (fig. 4.7). Se trec valorile în tabelul 4.1.
100
120
140
160
180
200
220
240
260
280 -
300 -
Tabel 4.1
Metoda I
6. Cu ajutorul relației (4.25) se determină valoarea sarcinii specifice a electronului (în modul) pentru
fiecare măsurătoare în parte.
7. Se determină valoarea cea mai probabilă şi erorile de măsură, prin metoda Lagrange.
8. Se compară valoarea cea mai probabilă, obținută experimental, cu valoarea din literatura de specialitate
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei
|𝑒 |
= 1.758 ∙ 10 𝐶 ⁄𝑘𝑔
𝑚
Metoda a II-a
Din relația (4.21) se observă că dependența = 𝑓(𝐵 ) este liniară. Prin urmare, sarcina specifică a
realizarea graficului în Excel, apelând la o fitare liniară, prin metoda lui Lagrange. După introducerea
valorilor experimentale şi selectarea coloanelor, se parcurg paşii: Insert → 𝐶ℎ𝑎𝑟𝑡𝑠 →Scatter →Add
Trendline → Display Equation on Chart → 𝑦 = 𝑏 𝑥 + 𝑎 .
Metoda a III-a
Dacă se studiază dependența 𝑈 = 𝑓(𝐼 𝑟 ), aceasta este, de asemenea, liniară. În consecinţă, din relația
(4.25) se obține pentru sarcina specifică a electronului formula
|𝑒 |
= 4.177 ∙ 10 ∙ 𝑏 (4.27)
𝑚
în care 𝑏 este panta dreptei 𝑦 = 𝑈 = 𝑓(𝐼 𝑟 = 𝑥) ⟺ 𝑦 = 𝑏 𝑥 + 𝑎 . Se va obţine un grafic de tipul celui
din figura 4.8.
300
y = 39542x + 23.967
250
U (V)
200
150
100
2.00E-03 3.00E-03 4.00E-03 5.00E-03 6.00E-03 7.00E-03 8.00E-03
[(I*r)^2] (Am)^2
Figura 4.8
Iulia Brîndușa Ciobanu Gabriela Apreotesei