Sunteți pe pagina 1din 56

Solicitari electrice in aparate si instalatii electrice

SOLICITARI ELECTRICE IN
APARATE

SI INSTALATII ELECTRICE

Solicitarea electrica apare asupra unui izolant electric atunci cand


doua regiuni ale sale se afla la potentiale diferite. Tensiunea aplicata intre
cele doua regiuni tinde sa formeze o cale conducatoare de curent, fie prin
strapungere, fie prin conturnarea izolantului. Se
numeste strapungere formarea unui canal conducator de electricitate (fig.1)
prin interiorul unui izolant solid, lichid sau gazos, iar conturnarea reprezinta
formarea unui canal conducator pe suprafata unui izolant solid.

Fig. 1 Solicitarea izolatiilor

Cauzele solicitarilor electrice sunt supratensiunile ce solicita


aparatele si instalatiile electrice si pot fi clasificate in:

- supratensiuni de origine atmosferica;

- supratensiuni datorate descarcarilor electrostatice;

- supratensiuni de comutatie;

- supratensiuni temporare (la frecventa industriala).

1 SUPRATENSIUNI IN RETELE ELECTRICE


Instalatiile electrice functioneaza la o tensiune nominala Un. Aceasta
functionare implica o solicitare dielectrica prin campului electric la care-i
supus materialul izolant, solicitare produsa de valoarea de amplitudinea
tensiunii nominale. La aparitia unei supratensiuni intr-o instalatie, campul
electric creat depaseste valoarea produsa de amplitudinea tensiunii nominale
si exista riscul strapungerii izolatiei. Problema care se ridica este cum putem
dimensiona izolatia echipamentelor si instalatiilor electrice astfel incat sa
reziste la solicitarile supratensiunilor ? Supratensiunile,
conform prezentarii din acest capitol functie de tipul lor, au valori ale
amplitudinii intr-o gama foarte mare. Intrebarea logica este la ce valoare a
tensiunii trebuie sa reziste izolatia in scopul asigurarii continuitatii in serviciu
a instalatiei sau echipamentului electric? O supradimensionare excesiva a
izolatiei echipamentelor si instalatiei nu-i economica si totodata imposibila de
realizat pentru toata gama de supratensiuni in special a celor de origine
atmosferica. Nu ar fi mai economic dimensionarea pana la un anumit nivel
de tensiune a instalatiei electrice in corelare cu practicarea unor masuri de
reducere a supratensiunilor? Raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ si
poarta denumirea de coordonarea izolatiei ce cuprinde un ansamblu de
masuri privind dimensionarea izolatiei echipamentelor electrice pentru a
realiza in mod economic o protectie impotriva supratensiunilor si in scopul
asigurarii continuitatii in serviciu a instalatiei electrice. Am ajuns astfel la
alta intrebare: care este nivelul de tensiune cel mai economic si cum il
obtinem? Raspunsul rezida din analiza supratensiunilor si caracterizarea
acestora functie de amplitudine si durata. Raportand amplitudinea cea mai
mare a supratensiunii la amplitudinea tensiunii nominale putem
defini factorii de supratensiune. Clasificarea supratensiunilor pe categoriile
prezentate (temporare ,comutatie, atmosferice) a fost realizata functie
de factorii de supratensiune dar si de durata frontului. Analiza fiecarei
categorii de supratensiune functie de factorii de supratensiune si durata
acesteia poate determina severitatea solicitarii .

1.1 Nivelul supratensiunilor temporare

Supratensiunile temporare denumite si supratensiuni la frecventa


industriala au cauze diverse, dar pot fi rezumate si caracterizate prin factori
de supratensiune redusi (< ) si durata ridicata (> 1secunda). Dintre cele
mai frecvente cauze ale acestor supratensiuni amintim:

Punerea la pamant a unei faze conform figurii 2 solicita


izolatia dintre faza si pamant de pana la ori.
.

Fig. 2 Punerea la pamant a unei faze

Punerea la pamant a unei faze functie de modul de tratare al neutrului


poate fi un scurtcircuit a carui durata este mai mare de o secunda motiv
pentru care solicitarea electrica a izolatiei dintre faza si pamant este
caracterizata numai prin factorul de supratensiune. Supratensiunea ce apare
intre faza si pamant depinde de modul de tratare al neutrului, altfel spus de
valoarea reactantei homopolare. Notand raportul reactanta
homopolara Xo pe reactanta directa Xd prin factorul k=Xo/Xd, atunci se
poate defini solicitarea dielectrica (severitatea acesteia)

(1)

ce pentru:

retelele cu neutru izolat:

X o= (Zn= ) si Ss= (2)

retelele cu neutru legat direct la pamant:

Xo=Xd (Zn=0) iar Sd= 1. (3)

in cazul general al retelelor electrice Xo< 3 Xd , iar severitatea


dielectrica are valoarea Sd= 1,25 (4)

In concluzie punerea la pamant a unei faze se caracterizeaza printr-


o durata mai mare de o secunda si un factor de supratensiune cuprins intre
1< Sd <

efectul Ferranti

Liniile electrice (cabluri sau linii aeriene) constituie sarcini capacitive la


functionarea lor in gol. Conductoarele liniilor avand potentiale diferite sunt
parcurse de curenti capacitivi ce se inchid prin dielectricul dintre conductoare
sau dintre conductoare si pamant. Trecerea curentului capacitiv prin
reactanta inductiva a bobinei produce la extremitatea libera a liniei o
tensiune mai mare in raport cu tensiunea de la extremitatea de alimentare
(Efect Ferranti). Acest efect apare numai in cazul liniilor electrice lungi (sute
de Km) intrucat inductivitatea specifica este redusa (0,05-0,1 H/m pentru
cabluri). In cazul liniilor electrice aeriene reactanta lineica in /Km este
pentru linii cu conductoare multiple de ordinul 300 /Km.

Considerand linia de transport un cuadripol in , conform figurii 3,


tensiunea extremitatii libere U3 poate fi exprimata functie de tensiunea
extremitatii de alimentare U2 din ecuatiile generale ale cuadripolului:

(5)

Pentru simplitatea calculelor, in determinarea supratensiunii ce


solicita extremitatea libera a liniei poate fi considerata linia fara pierderi (fig.
13b). In acest caz avem:

- ; (6)

- ; (7)

- ; (8)

- . (9)

Impunand ecuatiilor cuadripolului conditia de functionare in gol


(I3=0), deducem factorul de

supratensiune: (10)

Linia fiind cu extremitate libera pe care se propaga unda


electromagnetica de lungime (T=20 ms), cu cat lungimea liniei se
apropie mai mult de valoarea cu atat cresterea de tensiune este mai
pronuntata.
Fig.3 Efectul Ferranti

Simuland numeric alimentarea cuadripolului de la o sursa de


tensiune alternativa cu frecventa de 50 Hz si oscilografiind tensiunea in cele
doua extremitati, rezulta o crestere mai pronuntata a tensiunii U3 cu cat
inductivitatea L este mai mare.

Fig. 4. Simularea numerica a efectului Ferranti

Comutarea acestei linii (inchiderea sau deschiderea)este insotita


intotdeauna de supratensiuni ce solicita intreruptorul. Factorul de
supratensiune total definit ca raport intre tensiunea la extremitatea libera si
tensiunea sursei poate fi determinat din relatia:

(11)

conducand la: (12)

Cazul functionarii in gol a liniilor electrice apare foarte rar si, in special,
il intalnim dupa un scurtcircuit cand actioneaza Reanclansarea Automata
Rapida (R.A.R.). Pentru determinarea factorilor de supratensiune se cupleaza
in ambele extremitati ale liniei reactante inductive pentru a face curentul,
chiar la functionarea in gol a liniei, sa aiba un caracter inductiv.

In concluzie, efectul Ferranti are un factor de supratensiune

(13)

ce, in cazul retelelor electrice cu lungimea de 300Km are valoarea 1,05 iar
la o lungime de 500 Km are valoarea de 1,16. Durata supratensiunii este
mai mare de o secunda .

Ferorezonanta este rezultatul rezonantei aparute intre capacitatea


liniei si inductivitatea unei bobine cu miez de fier saturate cum ar fi bobina
unui transformator electric conform figurii 5 . Unei tensiuni e a sursei de
alimentare ii corespund trei valori ale curentului I marcate cu M,N
P Functionarea la ferorezonanta (punctele N sau P) unde ul=uc conduce la
existenta unor tensiuni pe elementele reactive (capacitatea este a retelei )
independente de valoarea tensiunii sursei si mult mai mari decat aceasta .
Raportul tensiune pe condensator pe tensiunea sursei defineste solicitarea
electrica a retelei ce poate atinge valoarea 2

Fig 5 Ferorezonanta

1.2 Nivelul supratensiunilor de comutatie

Cauza supratensiunilor de comutatie o constituie schimbarea brusca a


structurii retelei rezultat al scurtcircuitelor ce conduce la nivele de tensiuni
diferite in general foarte joase. Deconectarea scurtcircuitelor este
intotdeauna insotita de aparitia tensiunii tranzitorii de restabilire
caracterizata printr-o amplitudine mult mai ridicata si oscilatii pe frecvente
superioare.

La o incarcare normala a retelei cu un factor de putere kp=P/S mai


mare de 0,7 nivelul supratensiunii (amplitudinea) este puternic atenuat din
cauza caracterului rezistiv (P ridicat) al retelei. In acest caz, factorul de
supratensiune are valori cuprinse intre 1,2-1,5 cu probabilitatea atingerii
valorii 2 (factorul de oscilatie al tensiunii tranzitorii de restabilire
impune nivelul supratensiunii) si frecvente de oscilatie cuprinse in gama
250-500 Hz

La curenti redusi de incarcare a retelei caderea de tensiune rezistiva


este neglijabila si se manifesta reactanta liniei(C2 si L2) ce poate intra
in rezonanta cu reactanta aparatului de comutatie. Rezonanta se
caracterizeaza prin aparitia supratensiunilor cu frecventa proprie de oscilatie
dependenta de tipul aparatului de comutatie, frecventa suprapusa undei de
frecventa industriala. Spre exemplificare se prezinta in figura 6 deconectarea
unei sarcini inductive L2 de un aparat de comutatie ce prezinta inductivitatea
proprie Lp1 si capacitatea proprie Cp1.Frecventa de oscilatie a
circuitului D- Lp1-Cp1 este de ordinul MHz,

(14)

a circuitului secundar D-C1 Lo-C2 , este intre 100-500 kHz

(15)

iar a intregului circuit este cuprinsa intre 5-20 kHz

(16)
Dintre cele mai periculoase cauze ale acestor supratensiuni in retelele
de medie si inalta tensiune amintim:

Defectul in linie, numit si defect kilometric, consta in aparitia unui


scurtcircuit, nu imediat dupa intreruptor, ci pe o linie la cativa km de
intreruptor dupa cum se indica in figura 7 b. Reteaua s-a reprezentat prin
sursa de curent alternativ de tensiune u, rezistenta R1, inductivitate L1,
capacitate C1, iar linia scurtcircuitata la un capat prin inductivitatea L2,
rezistenta R2 si capacitatea C2. In figura 7c, cu linie plina s-a trasat nivelul
tensiunilor efective pe durata scurtcircuitului, iar cu linie punctata - nivelul
tensiunilor dupa ridicarea scurtcircuitului si amortizarea fenomenelor
tranzitorii.

Pe durata scurtcircuitului valoarea de varf a tensiunii la ambele borne


ale intreruptorului este u0, tensiunea punctului de scurtcircuit este nula, iar
tensiunea sursei se mentine practic constanta la valoarea de varf .
Fig. 7. Defectul in linie.

Dupa intreruperea curentului de scurtcircuit, tensiunea bornei 2 a


intreruptorului oscileaza, tinzand catre valoarea zero iar tensiunea bornei 1
oscileaza, tinzand catre valoarea . Tensiunea oscilanta de restabilire intre
bornele 1 si 2 este u1, 2 = u1 u2 si constituie o solicitare dielectrica
importanta a intreruptorului din cauza pantei mari in etapa initiala. Panta
mare a tensiunii oscilante de restabilire se datoreaza frecventei ridicate de
oscilatie a liniei de lungime relativ mica.

Tensiunea bornei 2 se calculeaza prin stabilirea unui circuit echivalent


pentru linia intrerupta, cu o extremitate libera si cu cealalta conectata la
pamant. Daca se neglijeaza amortizarea liniei rezulta o linie fara pierderi,
care oscileaza pe sfert de lungime de unda, adica:

Pentru aceasta linie se poate stabili un circuit echivalent pentru


fundamentala (n =0), daca se impune sa aiba aceeasi frecventa de oscilatie
si acelasi curent capacitiv ca linia reala cu constante uniform distribuite. In
aceste conditii, linia va oscila pe sfert de lungime de unda, ca in figura 8, iar
frecventa proprie de oscilatie va fi:

(17)

unde: - L = L0l; C = C0l; - l = lungimea liniei; - C0, L0 = constante


uniform repartizate.

Fig. 8 Oscilatiile de curent si tensiune ale unei linii scurtcircuitate.


Conditia de a avea acelasi curent capacitiv este: , iar conditia de
a obtine aceeasi frecventa de oscilatie

este, sau de unde rezulta:

(18)

In ipoteza intreruperii curentului la trecerea prin valoarea zero, din


circuitul echivalent al liniei din figura 7 b, rezulta:

sau

cu notatiile:

- ; - ; - (19)

se obtine

curentul: (20)

iar tensiunea bornei 2 este:

(21)

In ipoteza amortizarii nule (R2=0; 2=0), expresia tensiunii u2 devine

(22)

Tensiunea bornei 1 se calculeaza pe baza circuitului echivalent al


retelei din figura 7 b. Daca se admite ca pe o durata mica, la trecerea
curentului de scurtcircuit prin zero, tensiunea u a sursei are
valoarea constanta, se scrie:

sau , de unde rezulta:


(23)

unde: - ; - ; -

In ipoteza amortizarii nule, tensiunea devine:

(24)

Fig. 9 Diagrama tensiunii de restabilire la un defect in linie

In figura 9 s-au reprezentat grafic, curbele tensiunilor u2 ,


u1 si u 1, 2 = u1 - u2, care reprezinta tensiunea de restabilire la bornele
intrerupatorului. Se constata ca frecventa de oscilatie a liniei este mult
superioara frecventei de oscilatie a retelei si ca panta initiala a tensiunii
u1,2 este accentuata.

Observatie:

Calculul efectuat pentru determinarea tensiunii de restabilire u1,2 este


aproximativ, intrucat s-au facut ipoteze simplificatoare pentru a scoate in
evidenta fenomenele principale. Pentru obtinerea unor rezultate mai exacte
se recurge fie la modelarea retelei si a liniei, fie la utilizarea calculatoarelor
electronice.

In cazurile practice, frecventa tensiunii u2 este de ordinul 100 KHz, a


tensiunii u1 de ordinul 15 KHz, iar zona periculoasa este cuprinsa intre 0,8 si
9 km.
Pericolul defectului kilometric consta in reamorsarea arcului electric in
intreruptor, deoarece din cauza vitezei mari de crestere a tensiunii de
restabilire, aceasta intrece ca valoare tensiunea de tinere intre contactele
intreruptorului.

Cu cat valoarea tensiunii u0, existenta la ambele borne ale


intreruptorului in momentul izolarii liniei, este mai mare, cu atat panta
initiala a tensiunii oscilante de restabilire este mai mare, ceea ce se poate
urmari si pe figura 18.

Valoarea maxima a tensiunii u0 depinde de valoarea curentului de


scurtcircuit si in prima aproximatie, de reactanta liniei scurtcircuitate,
conform relatiei:

unde: - I - este curentul de scurtcircuit, ca valoare efectiva;

- l - lungimea liniei;

- X0 - reactanta liniei pe unitatea de lungime.

In retelele in care curentul de scurtcircuit are valori moderate, adica


mai mici decat 20 KA, valoarea tensiunii u0 ramane relativ redusa, iar panta
initiala a tensiunii oscilante de restabilire este mica si ca urmare nu se
produc reamorsari in intreruptor. Defectul kilometric este sesizabil numai in
retelele in care curentul de scurtcircuit este mai mare decat 20 KA si unde
puterea de rupere a intreruptorului este apropiata de puterea de scurtcircuit
a retelei in punctul considerat.

Dupa Pouard, severitatea (Sev) solicitarii intrerupatorului depinde de:

- solicitarea termica data de curentul de scurtcircuit I;

- valoarea UA=2uo a primului maxim al tensiunii oscilante de


restabilire;

- panta dur/dt a tensiunii oscilante de restabilire pana la primul maxim,


dupa relatia:

(25)

Curentul de scurtcircuit (valoarea efectiva) se calculeaza cu relatia:


unde: - X1 - este reactanta retelei;

- X0 reactanta pe 1 km de linie;

- l - lungimea liniei.

Valoarea UA a primului maxim se calculeaza aproximativ:

Panta tensiunii de restabilire se calculeaza aproximativ:

(26)

unde: - ZC este impedanta caracteristica a liniei scurtcircuitate. Cu


relatiile deduse expresia severitatii solicitarii devine:

Deconectarea unui scurtcircuit la bornele transformatorului

Acest proces de comutatie produce la bornele intreruptorului o


tensiune oscilanta de restabilire cu panta mare, intocmai ca la deconectarea
defectului kilometric. In figura 10, s-a reprezentat:

a) pozitia intreruptorului in reteaua cu scurtcircuit la bornele


transformatorului;

b) schema electrica echivalenta, unde s-a neglijat influenta rezistentelor;

c) diagrama tensiunilor: u a sursei, u1 a bornei intreruptorului spre


retea, u2 a bornei intreruptorului spre transformator si u1,2 = u1-u2, care
reprezinta tensiunea oscilanta de restabilire la bornele intreruptorului.

Pe durata scurtcircuitului raportul intre tensiunea la bornele


transformatorului UT si tensiunea U a sursei, presupusa de putere infinita,

este: (27)

unde: - XR - reactanta retelei;

- XT reactanta transformatorului.
Cu cat transformatorul are o putere nominala mai mica, cu atat
reactanta sa este mai mare, iar tensiunea la bornele transformatorului
este mai mare. Pentru cazurile practice raportul UT /U= 0,60,9.

Fig. 10 Deconectarea unui transformator cu scurtcircuit in secundar

Frecventa proprie de oscilatie a transformatorului la scurtcircuit


variaza intre 10 KHz, la tensiuni de ordinul 400 KV si 2030 KHz, la tensiuni
de ordinul 50 KV. Frecventa proprie de oscilatie a retelei din amonte este de
ordinul 13 KHz.

Intocmai ca la defectul kilometric, solicitarea dielectrica produsa de


tensiunea oscilanta de restabilire u1,2 este data atat de valoarea amplitudinii
UA, cat si de frecventa proprie de oscilatie a transformatorului in scurtcircuit.
Se poate obtine astfel o panta de ordinul 5,9 KV/s, pentru UA = 148 KV,
ceea ce reprezinta o solicitare extrem de dura pentru intreruptor.

In concluzie, deconectarea unui scurtcircuit in apropierea unui


transformator poate conduce la solicitari dielectrice importante, daca puterea
transformatorului este mica, spre exemplu ..10% fata de puterea de
scurtcircuit a intreruptorului.

Deconectarea in opozitie de faza

Aceasta situatie poate aparea in retelele de inalta tensiune,


interconectate, alimentate de cel putin doua centrale. Ca urmare a
deconectarii intreruptorului, care asigura functionarea in paralel a celor doua
centrale, tensiunea de restabilire la frecventa industriala poate atinge valori
2Un, unde Un este tensiunea compusa a retelei. Procesul va fi studiat pe
schema electrica echivalenta monofazata din figura 11a.

a) circuit monofazat b)configuratie reala

Fig.11 Deconectarea in opozitie de faza

Doua generatoare echivalente G1 si G2 alimenteaza consumatorul prin


intermediul liniilor de inductivitate L1 si L2. In functionare normala, tensiunile
la bornele celor doua generatoare sunt in faza. La aparitia unui scurtcircuit la
bornele sarcinii Z, ambele generatoare vor contribui la obtinerea curentului
de scurtcircuit cu valoarea:

(28)

Existenta scurtcircuitului face sa dispara sarcina activa a


generatoarelor si, ca urmare, cele doua generatoare ies din sincronism.
Dupa eliminarea scurtcircuitului, prin deschiderea intreruptorului B, intre cele
doua generatoare se va stabili un curent de circulatie determinat de
diferenta de faza existenta intre tensiunile la borne ale celor doua
generatoare. Acest curent de circulatie este de natura unui curent de
scurtcircuit, iar valoarea lui cea mai mare apare la opozitia de faza intre
tensiunile la bornele celor doua generatoare. Daca U este tensiunea la borne
a unui generator, acest curent este:

(29)
Raportul intre curentul de scurtcircuit in opozitie de faza si curentul
I1 de scurtcircuit normal

este: (29)

Raportul k are valoarea cea mai mare (k = 0,5) pentru L1 = L2.


Curentul de scurtcircuit I2 este intrerupt prin deschiderea intreruptorului A,
iar tensiunea de restabilire, la frecventa industriala, este U1,2 ca in figura 12.

Fig. 12. Diagrame fazoriale la deconectarea in opozitie de faza

In regim de scurtcircuit, dupa deconectarea intrerupatorului B,


tensiunea U1,2 se aplica deconectarea in opozitie de faza inductivitatilor L1 si
L2. Tensiunea de restabilire UBa intreruptorului B este redusa ca marime si
ca urmare intreruptorul B deconecteaza scurtcircuitul in conditii usoare.
Tensiunea oscilanta de restabilire u1,2 a intreruptorului A, pentru cazul
opozitiei totale de faza, este indicata calitativ in figura 13 si rezulta ca o
diferenta a tensiunilor de restabilire u1 si u2 care exista la bornele
condensatorului C1, respectiv C2.
Fig. 13 Diagrame de marimi instantanee la deconectarea in opozitie de faza.

Frecventele proprii de oscilatie ale acestor tensiuni de restabilire sunt


diferite:

(30)

deci, in general f1f2. Ca urmare si valorile de varf ale tensiunilor nu coincid


in timp si deci factorul de oscilatie y, considerat la valoarea de varf , este
mai mic adica in acest caz =1,2. Pentru constructorii de aparate,
deconectarea in opozitie de faza impune conditii grele in realizarea
intreruptorului. Acesta urmeaza sa reziste la o solicitare dielectrica egala cu
de doua ori valoarea de varf a tensiunii de exploatare si la curent de rupere
de 0,5 din curentul de scurtcircuit al retelei. Deoarece iesirea din sincronism
a celor doua generatoare este posibila, dar ajungerea in opozitie de faza
completa este putin probabila, in scopul realizarii unor constructii economice
de intreruptoare se convine intre constructori si exploatatori ca valoarea
curentului de rupere, la incercarea in opozitie de faza, sa fie redusa de la
0,5I1 la 0,25I1.

Concluzie:

Supratensiunile de comutatie sunt caracterizate prin amplitudini


ridicate de nivel 2 - 4 dar si prin frecvente ridicate deci front de crestere
ridicat t=1/f =(1/5-1/20)10-3 =0,2-0,05 milisecunde .

1.3 Nivelul supratensiunilor datorate descarcarilor atmosferice si


electrostatice

Mecanismul incarcarii norilor cu sarcini electrice este un fenomen


natural ce nu este deplin elucidat. Norul, incarcat cu sarcini electrice, este,
fata de pamant, un veritabil dipol. In climat temperat (cazul tarii noastre)
majoritatea norilor contin sarcini negative in partea inferioara. Problema
incarcarii si orientarii dipolilor constituenti ai norului se presupune ca este
functie de traseul ascendent sau descendent de miscare a maselor de aer.

Pentru aparitia unei descarcari electrice intensitatea campului


electric trebuie sa depaseasca 20 KV/m. Procesul fizic al descarcarii sub
forma de trasnet este studiat cu ajutorul camerei fotografice Boys.
Descarcarea atmosferica incepe de la norul negativ si inainteaza cu o viteza
de cateva sute de Km/s, pana cand aceasta descarcare se stinge. Urmeaza o
predescarcare de la nor la punctul de stingere al descarcarii pilot (fig. 14).
In momentul in care predescarcarea a ajuns la extremitatea
canalului format anterior de descarcarea pilot, aceasta extremitate
straluceste puternic datorita formarii unui camp electric si a unei ionizari
intense. Din aceasta extremitate pleaca o noua descarcare pilot pe o distanta
de 15 - 80 m. Procesul este reluat de mai multe zeci de ori cu panze de 60 -
70 s pana cand o predescarcare atinge solul.

Fig. 14 Descarcarea atmosferica

Practic, pana in acest moment se formeaza un canal ionizant intre


nor si sol. In momentul atingerii solului incepe descarcarea principala de la
sol la nor. Urmeaza apoi mai multe lovituri de traznet separate prin intervale
de timp de 2ms 0,5 secunde. Fiecare lovitura de traznet corespunde unei
predescarcari de la nor la sol si a unei descarcari principale de la sol la nor.

Fig. 15 Curentul descarcarii atmosferice


In figura 15 sunt redate loviturile de traznet pe o durata de 0,5
secunde, lovituri ce evidentiaza cresteri ale curentului cuprinse intre 50-
100 KA/s pentru prima descarcare.

In tabelul 1 este prezentata statistic valoarea curentului si


probabilitatea obtinerii lui din energia descarcarii atmosferice.

Tabelul 1

Panta
Nr. de
Curent Probabilitate de Durata
lovituri
crestere totala
de
KA % sec
traznet
KA/s
26 50 48 0.09 2 14
73 10 74 0.56 5 70
180 1 97 2.7 12 330

Din aceasta statistica rezulta ca supratensiunile de origine atmosferica


sunt unipolare cu o durata a semiamplitudinii de 50 s. Descarcarile
atmosferice pot fi directe sau indirecte.

A Descarcarea atmosferica directa se obtine daca traznetul cade


pe un conductor activ al unei linii electrice aeriene. Amplitudinea acestei
supratensiuni se calculeaza cu relatia divizorului de

tensiune: (31)

unde:

- - reprezinta supratensiunea pe linie fata de pamant;

- - tensiunea norului fata de pamant;

- - impedanta caracteristica a liniei;

- - impedanta caracteristica a canalului ionizant nor-linie.

Relatia se explica cu ajutorul figurii 14 unde lovitura de traznet cade


pe linia de impedanta Zc si se propaga spre stanga si spre dreapta, motiv
pentru care in calcul a fost o portiune de linie de impedanta Zc / 2.
Intensitatea curentului de descarcare este calculata cu relatia: si are
valori conform tabelului 2 (25 - 200 KA).

Supratensiunea atmosferica se propaga pe linie sub forma unei unde


calatoare care, in punctele de modificare a impedantei caracteristice
( ) sufera o frangere (fig. 16).

Locurile de modificare ale impedantei caracteristice sunt trecerea de


la o linie aeriana la cablu, la o instalatie capsulata sau in cazul terminarii
unei linii (statie). In aceste locuri, unda de amplitudine U1 se frange intr-o
unda transmisa Ut ce se propaga mai departe si o unda care se reflecta de
amplitudine Ur. Notand cu k indicele de reflexie (k=Ur/U1), atunci unda
transmisa poate fi scrisa sub forma:

(32)

intrucat Ur are sens opus undei incidente si conform relatiilor:

(33)

sau, in modul . (34)

Fig. 16 Unda de supratensiune atmosferica

Din cauza reflexiilor multiple si a frangerii undei supratensiunea poate atinge


valoarea dubla a amplitudinii undei incidente. Pentru a descarca
supratensiunea pe o linie, la orice modificare de impedanta caracteristica a
liniei, trebuie sa se monteze descarcatoare electrice in acord cu principiile
coordonarii izolatiei. Pentru a proteja conductoarele active (fig. 17) de
descarcarile atmosferice directe se utilizeaza conductoare de garda.
Fig. 17 Protectia liniilor aeriene

Tot o descarcare atmosferica de tip invers se obtine in cazul in care traznetul


loveste stalpul liniei aeriene (fig. 17.a).

Considerand rezistenta stalpului metalic si respectiv inductivitatea


sa , atunci tensiunea la care este supus lantul de
izolatoare poate fi determinata utilizand circuitul din figura 18b.cu

relatia (35)

B Descarcarea atmosferica indirecta

Intr-o descarcare atmosferica indirecta, presupunem ca traznetul


loveste un corp din apropierea unui post de transformare (fig. 18).

Fig. 18 Descarcare atmosferica indirecta


Presupunand D distanta fata de punctul de impact, potentialul intr-
un punct oarecare poate fi aproximat cu

relatia: (36)

unde: - I - curentul descarcarii atmosferice;

- - rezistenta solului.

Calculand potentialul pentru cazul instalatiei din figura 18


cu , , , , se obtine potentialul prizei
neutrului de 40 KV, iar cel al prizei instalatiei de 80 KV. Rezulta astfel o
diferenta de potential de 40 KV ce solicita instalatia de joasa tensiune. Acest
exemplu demonstreaza posibilitatea aparitiei unei supratensiuni ridicate intr-
o instalatie de joasa tensiune, caz foarte rar, tinand cont de faptul ca
aceasta supratensiune este functie de distanta fata de punctul de impact si
rezistenta solului.

C Supratensiuni datorate descarcarilor electrostatice

Descarcarea atmosferica ce loveste stalpul induce sarcini in linie,


sarcini ce se scurg pe circuitul din figura 18.b, fie prin interiorul izolatorilor
(strapungerea), fie pe suprafata acestora (conturnarea). Durata de crestere
a frontului de unda este de ordinul nanosecundelor .In momentele
premergatoare unei descarcari atmosferice , norul dipolar induce (fig. 19) in
liniile aeriene sarcini.

Fig. 19 Descarcari electrostatice


Aceste sarcini induse cresc pe o durata foarte scurta potentialul
conductoarelor, implicit campul electric fata de pamant . Capacitatile
partiale linie pamant sunt supuse unor tensiuni de 150-500 kV ce produc
campuri electrice mai mari de 30KV/m ce strapung aerul dintre linie si sol.
Apare astfel o descarcare electrostatica a sarcinilor induse in linie Pentru
protectie se utilizeaza eclatoare si descarcatoare cu rezistenta variabila,
conform principiilor coordonarii izolatiei.

Tot o descarcare de scurta durata apare in cazul topirii fuzibilului


sigurantelor ultrarapide pentru protectia componentelor semiconductoare. In
figura 20.a este prezentata schema electrica simplificata necesara
exemplificarii functionarii la scurtcircuit a sigurantei fuzibile (SF). Parametrii
retelei sunt LR, RR, CP, iar impedanta receptorului scurtcircuitat este ZR. In
figura 20 b sunt trasate diagramele de tensiuni si curenti, cu explicatiile din
legenda. Procesul formarii supratensiunii se explica pe baza ecuatiei de
functionare a schemei din figura 20 a, considerand ca rezistenta
echivalenta RR, este mult mai mica decat rezistenta echivalenta a arcului
electric si apoi a 'omizii' incandescente din siguranta:

(37)
Fig. 20 Supratensiuni la topirea fuzibilului

In aceasta ecuatie se considera trei etape reprezentative:

Etapa 1, in care curentul este crescator in timp, iar tensiunea sursei


uS este mai mare decat tensiunea u a arcului electric, formata din suma
tensiunilor de arc elementare, intre picaturile de metal lichid. Numarul de
picaturi de metal topit este relativ mic si, corespunzator, si tensiunea de arc
este redusa. Relatiile care caracterizeaza aceasta etapa sunt:

(38)

Etapa 2, poate fi considerata punctuala, curentul i ajunge la valoarea


maxima il (de limitare). Numarul de picaturi de lichid si de arcuri electrice
elementare este cel mai mare, iar relatiile sunt:

(39)

Etapa 3, este caracterizata prin valori descrescatoare ale curentului,


iar tensiunea arcului electric este mai mare decat tensiunea sursei.
Tensiunea suplimentara a arcului electric este de autoinductie, iar energia
suplimentara corespunzatoare provine din energia campului magnetic.
Relatiile corespunzatoare sunt:

(40)

Aceasta este etapa de formare a supratensiunii de amplitudine .


Procesul formarii supratensiunii se poate scoate in evidenta, in mod simplu,
daca se admite ca evolutia curentului, cu panta negativa, este liniara de
forma:

(41)

unde ta - este durata de ardere a arcului electric.


Ecuatia tensiunilor se transforma in:

(42)
Cantitatea cu care tensiunea u depaseste valoarea de varf a
tensiunii sursei se numeste supratensiune si este direct proportionala cu
durata arcului electric. Valoarea de varf a tensiunii de comutatie solicita
izolatia nu numai a sigurantei fuzibile, ci si a intregii instalatii electrice, si de
aceea - prin recomandarile C.E.I., publicatia 282-1, in concordanta cu
normele de coordonare a izolatiei - valoarea u este limitata prin raportul:

(43)

Nota:

Tensiunea u poate avea si un usor caracter oscilant, avand in vedere


capacitatea parazita CP si inductivitatea LR. Pe durata arcului electric in
siguranta fuzibila si a formarii omizii de nisip sinterizat rezistenta electrica
a intervalului intre bornele sigurantei fuzibile creste. Aceasta rezistenta este
de natura sa amortizeze puternic procesul oscilant.

Concluzii:

Supratensiunile datorate descarcarilor electrostatice si


atmosferice analizate in acest capitol sunt caracterizate
prin supratensiuni foarte ridicate 107 V, deci factori de supratensiune mai
mari de 4 , dar si prin fronturi de crestere ridicate cuprinse intre 1- 10
microsecunde producand campuri electrice de ordinul 1000 kV/ .

Sintetic, toate supratensiunile analizate si caracterizate prin amplitudine


si durata sunt prezentate in tabelul urmator:

Categoria de Factor de Durata Front de Solicitarea


supratensiune supratensiune crestere produsa
sau
frecventa
Temporare >1 s Industriala mica
<
<500Hz
Comutatie 24 1ms 1-20 kHz medie
Descarcari >4 1-10 1000kV/ . mare

Reprezentarea grafica a factorului de supratensiune si tipul


supratensiunii reda nivelurile de tensiuni din instalatii electrice .
2 NIVELUL TENSIUNII DE IZOLATIE IN INSTALATII ELECTRICE

Coordonarea izolatiei cuprinde un ansamblu de masuri privind


dimensionarea izolatiei echipamentelor electrice pentru a realiza in mod
economic o protectie impotriva supratensiunilor si in scopul asigurarii
continuitatii in serviciu a instalatiei electrice.

Protectia economica impotriva supratensiunilor se refera la

costul izolatiei;

costul echipamentului de protectie;

costul lucrarilor de inlocuire a echipamentului defect, a echipamentului


inlocuit dar si costul intreruperii alimentarii cu energie a consumatorilor;

Stabilirea nivelului de protectie la care rezista echipamentul electric si


instalatia fara alte masuri suplimentare este o problema tehnologica
dependenta de caracteristicile echipamentelor utilizate si a instalatiei. O
prima masura , utilizata este de supradimensionarea izolatiei instalatiei si
echipamentului electric pentru a rezista la supratensiuni cu nivel mai mic de
2.

Protectia la supratensiuni cu nivel mai ridicat de 2 este posibila


prin introducerea unor elemente de protectie a caror zona de protectie
trebuie bine definita. Zona de protectietrebuie sa fie delimitata functie de
nivelul de tensiuni dar si localizata fizic .

Delimitarea si limitarea zonei de protectie trebuie realizata pentru


intreaga gama a nivelurilor de tensiuni.

Nivelele de izolatie au doua componente, si anume:


Nivelul tensiunii de tinere, la care echipamentul incercat trebuie sa
reziste, in sensul ca nu sufera nici conturnare, nici strapungere.

Nivelul tensiunii de protectie.

2.1 Nivelul tensiunii de tinere

Nivelul tensiunii de tinere (rezistenta) deriva din doua notiuni:


strapungerea (gaze, lichide, solide) si conturnarea (numai pe suprafata
materialelor izolante solide).

Tensiunea de tinere (de rezistenta) este functie de tipul


supratensiunii aplicate, de frecventa acesteia, de panta de crestere si de
durata. Factorii de baza care o influenteaza sunt pentru:

Solide: - conditiile de mediu (umiditatea, poluarea, radiatiile


ultraviolete);

- valoarea campului electric permanent;

Gaze: - variatia presiunii aerului cu altitudinea;

- variatia presiunii in camera de stingere.

Tensiunea de tinere , fiind functie de tipul supratensiunii aplicate,


trebuie analizata pentru fiecare categorie de supratensiuni, astfel:

Supratensiunile de frecventa industriala (temporare)

Tensiunea de tinere a unei retele sau echipament electric trebuie sa fie


mai mare decat nivelul acestor supratensiuni temporare. Supratensiunile
temporare, caracterizate printr-un factor de supratensiune si cu o
durata cuprinsa intre o secunda si cateva ore, conduc la tensiuni de tinere
caracterizate printr-un nivel superior ( ) si o durata de un minut. Astfel,
in retelele de joasa tensiune ( ), tensiunea de tinere are o valoare de
2500 V c.a. aplicata timp de 1 minut. Incercarea echipamentului de joasa
tensiune se face la o tensiune de frecventa industriala cu valoarea 2,5 KV cu
ajutorul Msi se considera ca echipamentul rezista daca rezistenta de
izolatie este mai mare de 10 M.

In retelele de inalta tensiune, tensiunea de tinere are nivelul 3 ceea


ce presupune incercarea echipamentului si izolatiei la o tensiune alternativa
de frecventa industriala cu valoarea aproximativa timp de 1 minut.
Standardul CEI 171 prezinta valoarea tensiunii aplicate de
frecventa industriala timp de 1 minut functie de valoarea tensiunii nominale
a liniei conform tabelului urmator:

Tensiunea 3,6 7,2 12 17,5 24 36 52 72,5 123 145 170 245


nominala
[KV]

(valoare
efectiva)
Tensiunea 10 20 28 38 50 70 95 140 185 230 275 325
de tinere
230 275 325 400
aplicata
timp de 1
minut

Supratensiunile de comutatie sunt caracterizate prin factori de


supratensiune cuprinsi in gama 2 4 si durata scurta. Rezistenta
echipamentului si a instalatiei la astfel de supratensiuni, implicit
determinarea tensiunilor de tinere constituie obiectul unor studii de
probabilitate, fiind dependenta de frontul de crestere al supratensiunii
(figura 21) si de durata acesteia (T2 timp de injumatatire a primei
amplitudini), iar parametru este distanta dintre partile conductoare (distanta
dintre doua plane conductoare aflate in aer).

Fig. 21 Tensiunea de tinere

Analiza minimului de rezistenta la front de crestere variabil al undei


aplicate si la durata de aplicare variabila a condus la definirea prin
recomandarea CEI 60 a unui impuls standardizat de incercare la
supratensiuni de comutatie a echipamentelor electrice. In datele prezentate
in figura 21 ,tensiunea U50 are un minim (U50 reprezinta tensiunea la care
probabilitatea aparitiei arcului este de peste 50%) si conduce la un impuls
de tensiune aplicat pe medie si inalta tensiune cu un front de crestere de
250 s si o durata de 2500 s (durata masurata pana in momentul
injumatatirii amplitudinii impulsului).
Amplitudinea impulsului este functie de tensiunea nominala a retelei
fiind redata sintetic in tabelul 3

Fig. 22 Impuls standardizat pentru tensiuni de comutatie

Impulsul standardizat pentru incercarea la supratensiuni de comutatie


pe joasa tensiune a circuitelor inductive respectiv capacitive este redat in
figura 22 b si c cu valoarea amplitudinii de 1000 V

Supratensiunile datorate descarcarilor electrostatice si


atmosferice au un front de crestere mult mai rapid si o durata foarte
scurta. Aceleasi studii probabilistice au determinat unda impuls de tensiune
ce are front de crestere de 1,2 cu o durata de 50 s si numai de polaritate
pozitiva. Amplitudinea impulsului este functie de tensiunea nominala a
retelei fiind redata sintetic in tabelul 3.

Impulsul de curent, conform recomandarii CEI - 60 este de 8/20 s,


ceea ce corespunde unei cresteri a frontului de 8 s cu o durata de 20 s.
Fig. 23 Impuls standardizat a) - de curent b) - de tensiune

Intrucat in astfel de incercari apare arc electric, izolatiile respective se


numesc autoregeneratoare deoarece rigiditatea dielectrica a mediului se
reface dupa disparitia arcului electric de conturnare.

Probabilitatea de strapungere, respectiv de tinere a unei izolatii este


indicata in figura 24 pentru unda de impuls data. Valoarea U50 reprezinta
valoarea tensiunii aplicate la care se produc 50 % amorsari ale arcului
prin izolatie.

Fig. 24 Riscul de clacare al izolatiei

In retelele de inalta si medie tensiune, aceasta tensiune este


calculata functie de distanta de conturnare prin relatia:
. (44)

Tensiunea de tinere se alege sub valoarea tensiunii U50 pentru a avea


probabilitatea de tinere mai mare decat probabilitatea de clacare. Formula
de determinare a tensiunii de tinere functie de distanta este:

. (45)
In ambele cazuri tensiunea este exprimata in MV iar distanta in metri.

5.2.2 Nivelul tensiunii de protectie

Solicitarile electrice impun coordonarea izolatiei prin definirea factorilor de


supratensiunea tipurilor de supratensiuni, a tensiunii de tinere si a tensiunii de protectie
conform urmatoarei diagrame.

Pana in prezent au fost studiate masurile ce sunt luate pentru a face


echipamentele si instalatiile electrice sa reziste la supratensiuni. Aceste
masuri nu sunt suficiente si trebuie completate cu masuri de reducere a
supratensiunilor.

In acest sens, in retelele electrice se introduc elemente ce limiteaza


supratensiunile si, totodata, se iau masuri de compensare a
liniilor. Compensarea liniilor se realizeaza longitudinal prin introducerea de
condensatoare si transversal prin introducerea de bobine. Elementele ce
descarca liniile de supratensiuni sunt descarcatoarele. Acestea sunt
construite cu un nivel de izolatie inferior echipamentului din instalatie.

Descarcatoarele au fost concepute initial pentru protectia impotriva


descarcarilor de origine atmosferica iar, in faza actuala, prin dezvoltarea
capacitatii termice, pot face fata si supratensiunilor de comutatie. Din aceste
motive, descarcatoarele au o tensiune nominala de tinere (rezistenta)
superioara nivelului supratensiunii provocate de punerea la pamant a unei
faze iar tensiunea de protectie (nivelul tensiunii de lucru) apartine nivelului
supratensiunilor de comutatie si atmosferice.

In figura 25 (a-d), sunt date cateva exemple privind locul


descarcatorului intr-o retea electrica, dupa cum urmeaza:
a) Intre neutrul unui transformator si pamant. O unda de
supratensiune care ar patrunde in transformator se poate reflecta in locul de
modificare a impedantei, adica in punctul neutru.

b) Intre linia aeriana si pamant, in posturile de transformare rurale,


pentru a limita supratensiunile atmosferice si a proteja transformatorul.

c) La intrarea unei linii aeriene intr-o statie de conexiuni sau de


transformare.

d) La conexiunea prin cablu a unui motor electric.

Fig. 25 Relativ la locul descarcatoarelor in instalatii electrice

Eclatoarele sunt utilizate in retelele de medie si inalta tensiune, fiind


plasate in punctele de intrare al statiilor de transformare, inclusiv in cele de
medie si joasa tensiune. Functia lor este de a crea in anumite puncte de
control a retelei o slabire a izolatiei prin arcul ce se formeaza daca tensiunea
retelei depaseste valoarea unei tensiuni impuse (nivel de tensiune).

Constructiv, primele eclatoare si cele mai vechi dispozitive de


protectie contin doi electrozi arcuiti , conectati unul la pamant iar al doilea la
conductorul ce trebuie protejat. Electrozii plasati in aer sunt fixati la o
distanta reglabila de un suport izolator.

Principiul de functionare al eclatoarelor este foarte simplu, constand


in amorsarea arcului intre electrozi, daca tensiunea depaseste un nivel
impus. Arcul creat intre electrozi se dezvolta conducand la scurgerea
supratensiunii liniei.

Fig. 26 Eclatoare (Merlin Gerin)

Unele eclatoare contin intre cei doi electrozi o vergea (tija) cu scopul
de a preveni scurtcircuitele datorate stationarii pasarilor pe electrozi.

Reglarea distantei dintre electrozi conduce la ajustarea nivelului de


protectie. Aceste dispozitive, foarte simple si economice dar au o serie de
dezavantaje, precum:

- tensiunea de amorsare a arcului are o mare dispersie si


dependenta de conditiile atmosferice (variatie de pana la 40%);

- nivelul de amorsare a arcului (caracteristica arcului) este


dependenta de amplitudinea supratensiunii (fig.27)

- creste durata de amorsare a arcului la descresterea supratensiunii.


Fig. 27 Nivelul de amorsare a arcului in eclatoare

In aceste conditii, un impuls de tensiune poate sa produca arc


(strapungere) intr-un dispozitiv cu o tensiune de tinere mai mare decat a
eclatorului, pentru simplu motiv ca acest dispozitiv are o intarziere mai mica
a amorsarii arcului (exemplu: in cabluri apare strapungerea). Mai mult, in
eclatoare, dupa amorsarea arcului dintre electrozi din cauza aerului ionizat,
arcul continua sa existe si la disparitia supratensiunii. In acest caz apare,
rezultat al unei supratensiuni, o punere la pamant in retelele cu neutru.
Acest curent de punere la pamant este sesizat de dispozitivele de protectie a
curentului de defect ce comanda deconectarea liniei iar apoi reaclansarea
automata rapida (R.A.R.)

Pentru inlaturarea acestor neajunsuri in retele electrice se


utilizeaza descarcatoarele ce au capacitatea de a impiedica scurgerea de
curent a eclatoarelor dupa disparitia supratensiunii

Rolul functional al descarcatorului electric este de a limita


supratensiunile de origine atmosferica si cele de comutatie, in acord cu
principiile coordonarii izolatiei.

Din punct de vedere constructiv, dupa cum se vede in figura 28 un


descarcator este alcatuit din:

- coloana de eclatoare 1. Numarul acestora depinde de tensiunea


nominala a retelei. Pentru retelele de joasa tensiune descarcatorul are un
singur eclator;

- rezistentele nelineare 2, care asigura repartizarea tensiunii in mod


uniform pe spatiile disruptive;
- rezistenta nelineara principala 3, formata din inserierea mai multor
discuri realizate din carbura de siliciu sau oxid metalic (ZnO 90%, Bi203,
CoO);

- anvelopa din portelan 4, care adaposteste reperele 1, 2, 3.

Reperele l, 2, 3 se afla in atmosfera de azot; anvelopa este inchisa ermetic


avand in vedere ca rezistentele nelineare sunt higroscopice si ca amorsarea
eclatoarelor depinde de umiditatea continuta in atmosfera. Se poate folosi si
pentaoxidul de fosfor pulbere pentru eliminarea umiditatii reziduale.

Functionarea descarcatorului se initiaza prin amorsarea eclatorului la


aparitia unei supratensiuni. Relatia de dependenta intre curentul i si
tensiunea u aplicata rezistentei nelineare este de forma: unde c =
(650700) V/A si = 0,160,3, la rezistentele din carbura de siliciu (SiC). La

rezistentele din oxizi metalici. = 2050, adica rezistenta este extrem de


nelineara. Unele firme constructoare realizeaza descarcatoare pana la cele
mai mari tensiuni nominale numai cu rezistente nelineare din oxizi metalici si
deci fara eclatoare. Dupa scurgerea sarcinilor electrice, intensitatea
curentului electric scade, rezistenta nelineara creste foarte mult si
eclatoarele se sting.

Fig.28 Schita unui descarcator 1 coloana cu eclatoare; 2 rezistenta


nelineara cu rol de divizor de tensiune 3 rezistenta nelineara principala; A,
B bornele aparatului

Exista o mare varietate constructiva de descarcatoare ce depinde de


marimea si felul tensiunii nominale a instalatiei.
Pentru tensiuni joase (Un< 1.000 V) descarcatorul are un singur
eclator (fig.29 ).

Fig. 29 Eclatorul unui descarcator de joasa tensiune:

1, 3 electrozi de Am; 2 saiba izolanta de mica

Pentru tensiuni medii eclatorul este inglobat in rezistenta nelineara,


care, intocmai unui divizor de tensiune, asigura o egala repartizare a
tensiunii pe intervalele disruptive (fig.30). La tensiunea nominala, in absenta
unei supratensiuni, din geometria constructiei si neuniforma intensitate a
campului electric se realizeaza o stare de preionizare in zone imediat
apropiate intervalelor disruptive.

Fig. 30 Eclator cu rezistente de uniformizare pentru descarcator de medie tensiune

1 electrod; 2 rezistenta nelineara; 3 canal de expandare; 4


spatiu preionizat

Pentru tensiuni continue relativ joase (Un = I.000 3.000 V) eclatorul


este prevazut cu un sistem de suflaj magnetic care introduce arcul electric
intr-o camera de stingere cu pereti reci si fanta progresiv ingustata in
vederea stingerii (fig.31).
Fig. 31 Eclatorul descarcatorului de curent continuu:

1. magnet permanent; 2, 3 electrozii eclatorului

Pentru tensiuni inalte si foarte inalte descarcatorul este construit din


module conectate in serie. In figura 32 este prezentata schema electrica a
unui modul de 810 kV, al unui descarcator electric cu suflaj magnetic. Un
asemenea modul cuprinde mai multe eclatoare de amorsare si stingere Eas,
conectate in serie cu un subansamblu format din bobina de suflaj L si
rezistenta nelineara R1 si cu rezistenta nelineara principala R2. Fiecare modul
este suntat de rezistenta nelineara R3, care asigura repartizarea uniforma a
tensiunii pe module.

Fig. 32 Un modul de descarcator cu suflaj magnetic


La tensiuni nominale fiecare modul este prevazut si cu
condensator de capacitate C = 50 100 pF, pentru a asigura o repartitie inca
mai uniforma pe module. In principiu, prin constructie este necesar sa se
asigure suflaj magnetic. repartizarea uniforma a tensiunii pe eclatoarele unui
modul si scoaterea de sub influenta diferitelor cuplaje capacitive a coloanei
eclatoarelor. Aceasta se realizeaza prin introducerea eclatoarelor(figura 30)
in interiorul unui tub, care reprezinta rezistentele 2 din figura 28 si reperul 2
din figura 29.

Functionarea descarcatorului se urmareste pe diagramele din figura


33 a si schema electrica din figura 32. Ca referinta s-a luat diagrama
tensiunii ui. In absenta unei supratensiuni, prin rezistenta R3 trece un curent
de ordinul miliamperilor. In momentul t1apare o supratensiune, iar in
momentul t2 amorseaza eclatoarele Eas la tensiunea de amorsare ua.
Curentul de descarcare id trece prin rezistenta R1 de suntare a bobinei B.
Prin aceasta nu trece un curent important, deoarece impedanta ei este
practic infinita pentru armonicele de frecventa inalta ale curentului de
descarcare td. Acest curent parcurge si rezistenta nelineara principala R2.
Tensiunea cea mai mare, dupa amorsare, la bornele descarcatorului este
tensiunea reziduala ur. Dupa conducerea la pamant a sarcinilor electrice ale
descarcarii, eclatoarele isi conserva ionizarea, iar prin descarcator va trece,
incepand cu momentul t3, curentul de insotire ii. Acesta este limitat la cateva
sute de amperi de catre rezistentele R2. Curentul de insotire fiind de
frecventa relativ redusa (50 sau 60 Hz) va trece prin bobinele de suflaj
magnetic L. Acestea determina inductia magnetica B in zona eclatoarelor si
astfel se dezvolta forte Lorentz, care imping arcul electric in camerele de
stingere cu fanta si pereti reci. Datorita racirii intense a arcului electric,
tensiunea lui de ardere creste si in cele din urma arcul electric se stinge
(momentul t4). Dupa cum se vede in figura 33 b, curentul de insotire este
determinat de tensiunea sursei si de impedanta buclei de scurtcircuit, in care
intra si rezistenta arcului electric in eclatoare si rezistenta principala R2.
Fig. 33 Functionarea unui descarcator:

a) diagrame de marimi electrice; b) formarea curentului de insotire ii

In absenta descarcatorului supratensiunea ajunge, dupa linia punctata,


la valoarea ustn. Tensiunea de protectie a descarcatorului upd este practic
tensiunea de amorsare sau cea reziduala.

Rezistenta nelineara. Aceasta se prezinta sub forma de discuri cu


diametrul de 7..100 mm si grosime 1..20 mm. Caracteristic pentru un
asemenea disc este dependenta nelineara intre tensiune si curent.

In figura 34 este data caracteristica volt-amper a unui disc din carbura


de siliciu (material cu caracteristica nelineara), obtinuta la aplicarea unui
impuls de curent. Tensiunea cea mai mare obtinuta se numeste tensiune
reziduala ur la valoarea maxima a curentului, care in figura 34 este de 10
kA.
Fig. 34 Caracteristica nelineara a unui disc de SiC, din componenta
rezistentei R2

Carbura de siliciu (SiC) este obtinuta la temperatura arcului electric din


reactia carbunelui (C) cu nisipul de cuart (SiO2). Materialul rezultat este
spalat de fier cu ajutorul acizilor, macinat, deferizat din nou cu ajutorul
separatorului magnetic si sortat dupa granulatie. In aceasta stare materialul
primeste un liant (de exemplu: sticla lichida) este aglomerat sub forma de
discuri cu ajutorul presei hidraulice si apoi calcinat la aproximativ 600C.
Pentru a stabiliza nelinearitatea discurilor se aplica cateva socuri (impuls
10/20 s) de amplitudine egala cu intensitatea nominala, de exemplu 10 kA.

Performantele unui descarcator sunt determinate in mare masura


de nelinearitatea rezistentelor si precizia amorsarii si stingerii eclatoarelor.
Cu cat rezistentele sunt mai nelineare conducerea sarcinilor electrice la
pamant, sub forma curentului de impuls, este mai rapida, iar in etapa finala
a vehicularii sarcinilor electrice, cand intensitatea curentului este redusa,
rezistenta ia valori mari, ceea ce favorizeaza stingerea arcului electric.
Precizia la amorsarea si stingerea eclatoarelor se obtine printr-un control
riguros al tensiunii ce revine fiecarui eclator. Din punct de vedere practic,
acest control se realizeaza cu ajutorul divizoarelor capacitive, rezistive sau
mixte.

Specificatiile principale ale unui descarcator sunt:

a) Tensiunea nominala, care se alege in functie de tensiunea de


serviciu a liniei si de coeficientul de punere la pamant. Tensiunea nominala a
descarcatorului trebuie sa fie usor superioara tensiunii fazelor sanatoase in
situatia punerii la pamant a unei faze.

b) Tensiunea de amorsare la unda 1.2/20 s. Aceasta tensiune poate fi

definita prin relatia:

unde n este numarul eclatoarelor conectate in serie, iar ua1 este tensiunea
de amorsare a unui eclator.

c) Tensiunea reziduala, care este definita prin relatia:

unde uri reprezinta tensiunea reziduala individuala a unui disc, iar m este
numarul discurilor care formeaza rezistentele de tip R2 ale descarcatorului
(fig.32).
d) Tensiunea de amorsare pe frontul undei 1,2/50 s. Tensiunea de
amorsare la unda de 1,2/50 s, aceea de amorsare pe frontul undei
1,2/50 s, divizata cu 1,15 si tensiunea reziduala au valori apropiate si
constituie nivelul de protectie. Raportul intre nivelul de tinere la unda
1,2/50 s si nivelul de protectie trebuie sa fie minimum 1,2. Pentru
supratensiunile de comutatie (unda 250/2500 s) acest raport este de
minimum 1,1

e) Curentul nominal este curentul maxim de impuls 10/20 s, care se


poate repeta fara a deteriora descarcatorul. Valori nominalizate sunt de 5 kA
si 10 kA. La aceasta se asociaza curentul singular pe care il poate suporta un
descarcator, spre exemplu 100 kA.

f) Curentul de insotire poate ajunge la 1 000 Amax, iar durata lui se


poate prelungi pana la cateva ms. La descarcatoarele moderne tensiunea
maxima obtinuta la trecerea curentului de insotire nu depaseste de 2, 3 ori
tensiunea nominala a descarcatorului.

Nota: Diferenta functionala intre un descarcator si un eclator apare


din examinarea caracteristicii volt-secunda in varianta amorsarii pe frontul
undei de impuls de tensiune. In figura 35 s-au trasat amplitudinile tensiunii
de impuls pentru pante diferite ale frontului undei, sub forma unor zone -
pentru a tine seama de caracterul statistic al descarcarii - in cazurile
urmatoare:

- un transformator, curba l, reprezentand nivelul de tinere;

- un descarcator cu rezistenta variabila, curba 2, reprezentand nivelul


de protectie;

- un eclator, curba 3, reprezentand nivelul de protectie sub forma cea


mai ordinara.

Se constata astfel ca descarcatorul cu rezistenta variabila 2 protejeaza


transformatorul 1 pentru orice pante ale tensiunii de impuls, ca de exemplu:

- 200 kV/s, dreapta a; 100 kV/s, dreapta b; 18,75 kV/s, dreapta


c,
Fig. 35 Caracteristica volt secunda pe frontul undei: 1 transformator; 2
descarcator; 3 - eclator

In figura 36 se arata cum


descarcatorul cu rezistenta variabila
limiteaza amplitudinea tensiunii (curba a), iar
eclatorul taie unda (curba b) si prin acesta
creeaza solicitari extreme (gradient de
potential) in infasurarile transformatoarelor
existente in reteaua electrica.

Eclatorul a ramas sub forma unor


electrozi plasati la extremitatile unui lant de
izolare, ca in figura 37 , cu rolul functional de
a uniformiza gradientul de potential in lungul
lantului de izolatoare, de a evita descarcarile
partiale si de a feri lantul de izolatoare de
actiunea arcului electric.
Eclatorul nu ofera protectie decat pentru unde cu pante reduse (18,75 kV/s,
dreapta c). Rezulta de aici ineficacitatea protectiei cu ajutorul eclatoarelor,
care, desi sunt aparate simple, au neajunsurile de a provoca scurtcircuite la
pamant, deoarece nu sunt capabile sa stinga arcul electric al curentului de
insotire la frecventa industriala, de a produce o unda de impuls taiata si de a
amorsa cu intarziere relativ mare.
Fig. 5.36 Diagrame comparative:

a) tensiunea limitata de
descarcator,

b) tensiunea taiata de eclator

Fig.
37 Lant de izolatoare

1, 2 armaturi; 3 izolator

DESCARCATORUL CU REZISTENTA NELINEARA DIN OXIZI METALICI

(ZINC OXIDE VARISTOR)


Cuvantul varistor provine de la asocierea a doua cuvinte: Variable
rezistors. Inainte ca descarcatoarele bazate pe varistoare de ZnO sa apara
pe piata dispozitivelor de protectie a circuitelor electrice, elementele mai sus
mentionate erau folosite, pentru diminuarea avariilor, cu toate dezavantajele
lor. Astfel:

- Eclatorul: are doua mari dezavantaje - variatia tensiunii de protectie


cu timpul de crestere a supratensiunii (durata frontului undei) si existenta
curentului de insotire.

- Silicon jonction (precum Diodele, Tiristoarele) sunt utilizate doar in


circuite de joasa tensiune si de mica energie (cca. 1 Joule)

- Varistoarele: sunt reprezentate de doua tipuri de materiale - Carbid


Siliconic si Oxid de Zinc.

Primul tip de material (SiC) prezinta un ridicat curent de scurgere


(peste 10 mA) si o neliniaritate slaba (de 10 ori mai mica decat la
varistoarele pe baza de ZnO) - ceea ce a impus la utilizarea lor in serie cu
eclatoare de amorsare. Tensiunea de prag a acestui ansamblu serie incepe
sa devina foarte sensibil la timpul de crestere a supratensiunii.

Al doilea tip de material (ZnO), de curand intrat pe piata, nu este


exceptat de defecte, dar varistoarele bazate pe ZnO reprezinta un
compromis acceptabil in domeniul energiei, curentului de scurgere,
raspunsului in timp si a costului.

Istoric

In 1958, Kosman si Gesse din fosta URSS, au descoperit, pentru prima


data, proprietatile neliniare ale materialelor bazate pe ZnO, insa fara un prea
mare ecou pe piata industriala.

Abia in 1968, Matsuoka de la Matsushita Electronic Components a


anuntat descoperirea efectului de varistor dupa multe cercetari efectuate pe
contacte realizate intre o ceramica semiconductoare (ZnO) si un metal
(Argint).

La cativa ani dupa publicarea descoperirii lui Matsushita in 1970,


principalele companii producatoare de echipamente pentru energetica s-au
angajat pentru aceeasi aventura: aplicatii diversificate pentru protectie,
incepand de la JT pana la IT - General Electric Company, ABB, Meidensha
Company (aceasta din urma beneficiind de colaborarea cu Matsushita).
Cazul GECo este foarte sugestiv de relatat in acest sens

- dupa ce Matsushita a anuntat in 1970 realizarea varistoarelor pe


baza de ZnO, GECo se lanseaza in 1971 in cercetarea si dezvoltarea de
materiale, prin solutionarea succesiva a problemelor legate de: neliniaritatea
varistorului, stabilitatea sub tensiune continua si alternativa, alegerea
electrozilor si acoperirea varistoarelor pentru a preveni conturnarea
acestora; aceasta munca a durat 5 ani ;

- la sfarsitul lui 1976, GECo a inceput sa produca descarcatoare pentru


retele de curent alternativ de la 10 600 kV ;

- primul descarcator cu ZnO de curent alternativ - 588 kV, fara


eclatoare, este instalat pentru prima data in sistemul ITAIPU- Brazilia .

Similar cu aceste eforturi de dezvoltare, cercetarile au continuat cu


tarie in scopul intelegerii mecanismului de conductie in acest tip de material,
al corelarii intre unele elemente de impurificare si proprietatile electrice ale
materialului.

In anii 80 au aparut cca. 80 articole/an in reviste stiintifice, avand ca


subiect varistoarele cu ZnO, pentru a se stabiliza (in mod curent) la cca. 40
articole/an.

Este foarte dificil de estimat exact aportul economic al varistoarelor


bazate pe ZnO, dar se poate preciza cu exactitate ca in Japonia se fabrica
cca. 1,2 bilioane unitati/an.

Producatori europeni renumiti: Harris, ABB, Soule, Siemens, Raychem,


Iskra, LCC-Thomson .

Compozitie

Intr-un varistor cu ZnO, procentul cel mai mare de material este de


peste 90 mol % ZnO si compozitia este echilibrata prin adaugarea de alti
oxizi metalici.

Un numar de diferiti oxizi suplimentari poate fi folosit pentru realizarea


proprietatilor materialului varistorului: Bi, Pr, Ba, Sr, La, Co, Mn, Ni, Cr, Sb,
Si, B, Ti.

Un varistor tipic cu ZnO contine suplimentar - Sb2O3 , Bi2O3 ,


CoO , MnO si Cr2O3 .
Pudrele de oxizi (obtinute prin macinare) sunt amestecate, uscate si
presate apoi in corpuri brute care apoi sunt sinterizate la temperaturi in jur
de 1200 0C.

Proces de fabricatie

Varistoarele pe baza de ZnO sunt realizate, in general, printr-un


proces conventional folosit si la fabricarea ceramicelor.

Oxizii aditionali utilizati pentru impurificare (dopare) in formarea


pudrei cu dimensiuni de cativa microni, sunt cantariti si amestecati cu oxidul
de zinc prin intermediul bilelor de macinare. Durata acestei operatii este de
cateva ore in mediul umed, cu adaugare de produse organice precum lianti
si lubrifianti care sa faciliteze operatiile urmatoare. Aceasta ultima operatie
permite obtinerea unei pudre cu sferoide de 100 m diametru. Pudra este
presata intr-o matrita cu o forma corespunzatoare si mostrele obtinute sunt
apoi sinterizate la 1100-1300 0C. Aceasta operatie este foarte importanta
deoarece ea asigura dezvoltarea (cresterea) cristalina a granulelor de ZnO
si formarea microstructurii de care depinde proprietatile electrice ale
varistorului .

Microstructura

Microstructurile rezultate constau din granule de ZnO si faze


intergranulare, constituite (de fapt) din spineli minerali (de tip Zn7Sb2O12) si
un numar de faze bogate in Bi; mai sunt si alte faze minore care nu se pot
detecta prin tehnica conventionala .

Grauntele de spineli sunt in mod uzual prezente intre granulele de ZnO


si sunt considerate a fi izolante electric si nu contribuie direct la
caracteristica neliniara curent/tensiune.

Formulele chimice ale produselor sinterizate sunt complexe,


complexitatea lor fiind dependenta de natura elementelor de impurificare
(dopare), care sunt o prezenta invariabila in fiecare faza .

Impurificatorul principal in faza ZnO este cobaltul, dar manganul,


cromul nichelul si antimoniul sunt deasemenea prezente in foarte mici
concentratii. Componentele principale ale materialului granular sunt toate
dopate prin crom, mangan, cobalt si nichel.

Tensiunea de strapungere a varistorului este determinata de


dimensiunile granulelor de ZnO din materialul varistorului. Ele variaza de la
cativa microni (pentru aplicatii la IT) sute de microni (pentru aplicatii la JT in
electronica). Dimensiunile granulelor sunt controlate prin cantitatea si natura
oxizilor aditionali.

Blocul de baza introdus in varistor este granula de ZnO formata ca


rezultat al sinterizarii.

In timpul acestui proces, variate elemente chimice sunt distribuite in


asa fel incat microstructura formata va avea proprietati puternic rezistive in
zona de vecinatate a grauntilor de ZnO si proprietati puternic conductive in
interiorul grauntilor de ZnO.

Microstructura functionala a varistoarelor de ZnO poate fi descrisa ca


fiind constituita din :

- granule de ZnO semiconductoare impurificate;

- interfete ZnO care asigura bariere la conductia electrica si care dau o


crestere a caracteristicilor neliniare curent/tensiune

- o retea continua asigura o cale alternativa de conductie, si poate


aduce o contributie semnificativa la conductivitatea din regiunea de pre-
strapungere a caracteristicilor curent/tensiune.

Mecanismul de conductie in varistorul de ZnO

Datorita microstructurii granulare a varistorului de ZnO, exista bariere de potential intre granulele de
ZnO datorate unor electroni captati.

Practic, frontiera unitara dintre doua granule de ZnO reprezinta un


semiconductor unic cu caracteristica neliniara si proprietatile rezistorului
sunt date de o retea de microvaristoare conectate serie-paralel. La fiecare
frontiera, bariera de potential controleaza trecerea curentului de la o granula
la alta (se opun trecerii curentului pentru tensiunea de nivel scazut, dand o
mare rezistivitate materialului).

Cand tensiunea aplicata pe doua granule adiacente (pe o frontiera


unitara) este in jur 3 V, se produce un fenomen de recombinare care
neutralizeaza sarcina spatiala si provoaca un colaps al barierei de potential,
curentul incepand sa circule prin rezistor. Rezistivitatea materialului
descreste puternic si ea este limitata doar de rezistivitatea granulelor de
ZnO. Datorita unei foarte pronuntate neliniaritati a rezistentei de ZnO, la o
crestere relativ mica a tensiunii, curentul atinge valori de ordinul sutelor-
miilor de amperi.

Aplicatii ale varistorului cu ZnO in retele de joasa tensiune


Supratensiunile sunt intotdeauna prezente in retelele electrice (la joasa
sau inalta tensiune).

Pentru sistemul de distributie la joasa tensiune, supratensiunile provin


de la surse externe fata de retea - supratensiuni de trasnet, supratensiuni
care provin de la defecte ale sistemului de distributie, precum si de la surse
interne - arderea sigurantelor in circuite inductive etc .

O statistica arata ca supratensiunile apar, in medie, de 5 ori/an cu o


amplitudine care poate creste pana la 4 kV.

Pe de alta parte, luand in considerare faptul ca tensiunea la care se


produc strapungerile dielectricului la cele mai uzuale masini electrice nu
depaseste 1500 V (regula 2U + 1000), se poate constata usor ca pericolul de
deteriorare este mare sau, in cel mai favorabil caz, se va observa o
diminuare a duratei de viata a masinii.

Ca urmare, este imperativ necesara utilizarea dispozitivelor de


protectie care se amplaseaza in paralel pe intrarea liniei de alimentare. Intr-
un sistem trifazat, se plaseaza cate un dispozitiv pe fiecare faza, intre faze si
pamant si intre neutrul retelei si pamant.

Caracteristicile folositoare ale varistorului de ZnO sunt :

- un foarte bun coeficient de neliniaritate (mai mare de 50);

- un foarte bun coeficient de calitate: V (1 mA) / V (5 kA) = 1.6 - 1.8;

- o mare capacitate de absorbtie a energiei de descarcare (200 J/cm3);

- o slaba diminuare a caracteristicilor datorita imbatranirii.

Componentele folosite in sistemul de protectie (un modul) are, in


general, varistoare de ZnO si eclatoare in gaz.

Eclatorul de amorsare este un dispozitiv de protectie folosit in trecut in


domeniul telecomunicatiilor. El este compus din electrozi metalici si o
anvelopa ceramica umpluta cu un gaz rar. Pe peretele anvelopei se depun
linii de grafit care servesc la initierea descarcarii.

Capacitatea de absorbtie a energiei eclatoarelor nu este mare.


Interesul pentru ele rezida in valoarea foarte scazuta a capacitatii lor. Din
acest motiv, ele sunt folosite la protectie liniilor de semnal.
Modulele de protectie de joasa tensiune sau descarcatoarele de joasa
tensiune sunt realizate pentru a fi conectate in sistemul public de distributie
sau in instalatiile electrice cu tensiuni sub 1000 V, pentru protectia lor
impotriva supratensiunilor atmosferice sau industriale. Modulele sunt
realizate doar cu varistoare de ZnO sau prin asociere varistoare ZnO -
eclatoare. Eclatoarele sunt foarte rar utilizate singure pentru liniile de putere
de 250/400 V, deoarece se pune problema incendiului.

Caracteristici

1. Limitarea supratensiunilor intr-o retea electrica se poate face prin


doua categorii de masuri - masuri tehnice si masuri privind coordonarea
izolatiei .

- Masuri tehnice: au rolul de reducere functionala a supratensiunilor si


care se practica in special in retelele de IT; ca de exemplu: echiparea LEA cu
fire de garda, echiparea statiilor cu paratrasnete Franklin, echiparea
intreruptoarelor cu rezistente sunt pentru conectarea LEA, conectarea
controlata - sincronizata sau cu control de polaritate;

- Masuri privind coordonarea izolatiei: care au rolul de a permite


realizarea unei protectii economice prin dimensionarea corespunzatoare a
izolatiei echipamentului si de a asigura continuitatea in functionare a retelei .

Una din principalele masuri, din ansamblul de masuri ce


constituie coordonarea izolatiei, este introducerea descarcatoarelor
electrice .

2. Descarcatorul cu rezistenta variabila (drv) reprezinta protectia


primara impotriva diferitelor categorii de supratensiuni: exterioare
(atmosferice, care se propaga pe LEA ) si interne (de comutatie). El se
monteaza in paralel cu echipamentul care va fi protejat, in general intre faza
si pamant si, mult mai rar, intre faze .

3. Elementele active ale drv-ului din ultima generatie sunt realizate


dintr-un material rezistiv cu puternic caracter neliniar (caracteristica
rezistiva neliniara U-I mult mai puternica decat la drv-urile cu SiC si spatii
de amorsare), material compus din mai multe parti oxid de zinc si alti oxizi
de metal si sinterizate impreuna. In consecinta, drv-ul modern poate fi
numit - in mod uzual - descarcator ZnO (cu oxid de zinc ) sau MO (metal
oxid).

Rezistenta din oxizi metalici este un semiconductor, proprietatile


electrice speciale fiind rezultatul microstructurii acesteia. Granulele de ZnO
au o conductivitate electrica foarte buna si fiecare frontiera unitara dintre
doua granule de ZnO reprezinta un semiconductor unic cu caracteristica
puternic neliniara. Astfel, proprietatile rezistentei sunt date de o retea de
microvaristoare conectate serie-paralel si la fiecare frontiera, o bariera de
potential controleaza trecerea curentului de la o granula la alta. Cand
tensiunea de deschidere este depasita, barierele de potential (care in conditii
normale, sub tensiunea de continua functionare Uc, limiteaza circulatia
curentului la valori de ordinul zecilor de A) cad si curentul incepe sa
circule prin rezistor. Datorita unei foarte pronuntate neliniaritati a rezistentei
de ZnO, la o crestere relativ mica a tensiunii, curentul atinge valori de
ordinul sutelor - miilor de amperi .

In felul acesta, in cazul aparitiei unor supratensiuni, drv-ul intra in


conductie prin cresterea imediata si puternica a curentului, limitand nivelul
supratensiunii la valoarea tensiunii reziduale ce se stabileste la bornele
descarcatorului prin trecerea curentului de descarcare. Cand supratensiunea
dispare, drv-ul revine imediat la starea sa esentiala de ne-conductie, cu un
curent de scurgere extrem de redus (nesemnificativ).

4. O diferenta majora fata de drv-ul clasic (cu carbura de siliciu) este


si aceea ca nu are spatii de amorsare si ca urmare, elementele active sunt
acum solicitate continuu sub tensiunea de serviciu a retelei, tot atat de mult
ca sub orice conditii anormale de serviciu. In consecinta, drv-ul cu ZnO este
dimensionat la solicitari astfel incat el sa poata rezista la aceste solicitari
pentru toata viata lui (tinand cont de fenomenul de imbatranire naturala a
elementelor active, repartitia neliniara pe blocurile active, supratensiunile de
comutatie si atmosferice provocate de trasnet, supratensiuni temporare cu
durata lunga, stabilitate termica ) .

Proprietatile electrice ale varistorului ZnO in domeniul curentului de


scurgere permit obtinerea unei scheme echivalente, ca in figura 38

Fig. 1 Schema echivalenta a varistorului cu ZnO

Pentru un ansamblu drv cu ZnO, in conditii normale de functionare,


este predominanta componenta capacitiva a curentului total, in timp ce,
componenta rezistiva este minora.
NOTA

In timp ce, pentru drv-urile cu ZnO de inalta tensiune domeniul tipic in


care ia valori componenta capacitiva este 0,..3 mA (valoare de varf, si este
dependenta de capacitatile parazite si de tensiunea de continua functionare
Uc) si, in acelasi timp, componenta rezistiva este in
domeniul 50250 A (valoare de varf), la 20 oC (ex. marca ABB, tip EXLIM -
montate in SEN), pentru drv-urile de medie tensiune limitele maxime sunt: 1
mA - curent total de scurgere si < 10 A - componenta rezistiva de
conductie (ex: marca RAYCHEM, tip HDA).

Specialisti din tarile nordice (ex: Power Gride Company NORWAY)


afirma ca, dintr-un util punct de vedere, este de dorit sa se verifice starea
drv-ului cu ZnO la intervale regulate de timp, prin procesarea curentului de
scurgere si fara scoaterea de sub tensiune a drv-ului. Instrumentul uzual
folosit la verificarea drv-urilor 'clasice' in serviciu ( mA-metru ) nu este
solutia optima pentru verificarea drv-ului cu ZnO, deoarece nu poate
diferentia componentele curentului total ; mA - metru va masura curentul
total de scurgere. In plus, el nu poate separa curentul de scurgere intern de
curentul de scurgere de pe suprafata izolatorului.

Cea mai precisa metoda de verificare a drv-ului, in conditii de serviciu,


este de a masura componenta rezistiva de conductie a curentului de
scurgere prin drv .

De exemplu: pentru drv-urile de IT, ABB a proiectat un sofisticat


aparat cu microprocesor - numit LCM (Leakage Current Monitor - monitorul
curentului de scurgere), care poate lucra cu orice tip de drv cu ZnO de IT,
dar echipat cu contor - de tip TXC. Metoda optima de masurare consta in
analiza armonica a curentului de scurgere prin descarcator, metoda cu care
se obtin rezultate de incredere si prin introducerea unei probe in camp,
proba ce permite o compensare pentru armonicele de curent generate de
armonicele de tensiune.

Evident, si componenta rezistiva a curentului total de scurgere prin drv


este dependenta de tensiunea aplicata si de temperatura. Ca urmare, la
masuratoarea in conditii de exploatare este necesara cunoasterea
metodologiei de corectie a valorilor masurate pentru a putea fi comparate cu
cele de referinta .

Pentru drv-urile cu ZnO cu anvelopa din masa polimerica (etanse, fara


spatiu de aer), firmele de renume nu recomanda nici macar masurarea
curentului total de scurgere
6. Printre avantajele care impun utilizarea lor rapida in locul celor
clasice se remarca :

- influenta neglijabila a temperaturii asupra caracteristicii neliniare la ZnO ;

- stabilitatea caracteristicii neliniare la impulsuri de curent repetate ;

- pierderile de putere activa mai reduse cu cca. 35 - 40% ;

- nivele de protectie mult mai coborate, fapt ce permite coeficienti de


siguranta mari;

- atenuarea mai rapida a supratensiunilor temporare, pe care le suporta un


timp limitat;

-capacitate de descarcare mai mare si comportare mult mai buna la


supratensiuni de comutatie ;

- durata de viata mai mare ;

- constructia anvelopelor din mase polimerice speciale, indeosebi polimer


siliconic, asigura excelente caracteristici dielectrice pe suprafata exterioara si
o mare rezistenta la conditii severe de poluare (apa de mare, praf, nisip,
poluare industriala)

Constituind piesa vitala a echipamentului la bornele caruia este montat


cat si in asigurarea altui echipament din statie impotriva distrugerii, este
esential ca drv-ul sa aiba o mare sensibilitate intrinseca in orice conditii de
functionare a sistemului.

Drept urmare, sistemul in care va fi introdus drv-ul co ZnO trebuie


cunoscut in toate conditiile de functionare, cu accent pe conditiile de
supratensiuni temporare (tranzitorii) .

7. In general, doar supratensiunile temporare aparute in cazul


punerilor la pamint si la pierderea sarcinii prezinta interes.

Anumite configuratii de retele pot da (uneori) si supratensiuni de


rezonanta, care pot fi evitate prin proiectarea sistemului si nu pot constitui
un motiv de baza pentru alegerea capacitatii drv-ului de a suporta
supratensiunea temporara. Daca la pierderea sarcinii se produce o punere la
pamant, supratensiunile temporare pe fazele sanatoase tind sa creasca mai
mult decat ar ajunge daca evenimentele se produc separat.
Dar, aceste situatii fiind rare in exploatare, poate fi justificata
acceptarea defectarii drv-ului in loc de alegerea unui drv mai performant si
care, avand un inalt nivel de protectie, scade mult marja de protectie a
echipamentelor din statie (definita conf. PE 109/ 92 ) .

8. Pentru a cunoaste marimile ce caracterizeaza noua generatie de


drv-uri, si pentru a sublinia necesitatea cunoasterii supratensiunilor
temporare din sistemul in care se va introduce drv-ul cu ZnO, trebuie sa
definim urmatoarele:

- tensiunea (maxima) de continua functionare Uc,


[kVef] (Maximal Continuous Operating Voltage - MCOV sau COV) -
valoarea eficace admisa, la frecventa sistemului, care poate fi aplicata in
mod continuu intre bornele drv-ului si care trebuie sa indeplineasca conditia
minima:

Uc > Um , pentru retele cu neutru izolat sau tratat prin


bobina ;

Uc > Um/ 3 , pentru retele cu neutru legat direct sau tratat


prin rezistenta,

unde : Um - tensiunea maxima de functionare a sistemului, [kVef] .

- tensiunea nominala Ur, [kVef] (Rated Votage) - tensiunea eficace


pe care trebuie sa o suporte drv-ul timp de minimum 10 secunde, dupa ce a
fost preincalzit la 60 0C si a fost supus unei injectii mari de energie conform
standardelor .

Drept urmare, intr-o retea cu o anumita tensiune maxima de


serviciu se pot alege drv-uri cu diferite tensiuni nominale Ur, pentru conditii
diferite de supratensiuni .

- capacitatea de absorbtie a energiei E, [kJ/kV din Uc sau


Ur] (Energy Capability) - energia electrica maxima pe care drv-ul o poate
absorbi la un moment dat, fara sa necesite o pauza pentru racire si fara a
diminua stabilitatea termica la care a fost fabricat (si testat) in conditii
normale de functionare cu un impuls inalt de curent de amplitudine si durata
specificate ;

- nivel admis de supratensiuni temporare Tr sau Tc,


[u.r.] (Temporary Overvoltage Withstand Strength Factor) - caracterizeaza
rezistenta la solicitarile supratensiunilor temporare si reprezinta cresterea
temporara a tensiunii de frecventa industriala pe care drv-ul o poate suporta
pe o durata de t secunde.

Comportare la supratensiuni temporare se prezinta sub forma unei


curbe: T (calculat ca raport intre valoarea supratensiunii temporare pe
descarcator si valoarea efectiva a tensiunii Uc sau Ur a drv-ului, functie de
firma) functie de durata timpului de solicitare in tensiune, la o anumita
temperatura ambientala si pentru doua situatii - cu impuls anterior prin drv
(drv energizat) si fara impuls anterior .

- nivel de protectie la supratensiuni atmosferice (de trasnet) -


tensiunea reziduala generata de un impuls de curent nominal [kA, forma
8/20 s] .

- caracteristici de protectie - multimea valorilor tensiunii reziduale


[kVef] obtinute pentru diferite forme si amplitudini de curent de impuls [kA,
1/10 s - 8/20 s - 30/60 s] .

9. Daca tensiunea Uc se alege functie de tensiunea maxima de serviciu


a retelei, tensiunea nominala Ur a drv-ului se alege functie de conditiile de
supratensiuni specifice retelei; deci tensiunea Ur este o masura a
capacitatii de a suporta supratensiunile temporare.

Progresul tehnologic privind realizarea rezistentelor neliniare din oxizi


metalici pe baza de ZnO, Bi2O3, CoO permit realizarea unui descarcator fara
eclator (figura 38). Dificultatea depasita a fost de a mentine curentul de
regim permanent prin rezistenta neliniara la valori acceptabile, de cativa mA.
La cresterea tensiunii (supratensiune atmosferica sau de comutatie) din
cauza neliniaritatii accentuate a rezistentei, acesta trece in stare de
conductie si astfel se limiteaza tensiunea la borne.
Fig. 38 Descarcator cu oxid de zinc

Absenta aerului si inlocuirea acestuia cu oxidul de zinc ZnO conduce la


existenta unui curent de scurgere permanent cu o valoare redusa 10mA.
Dependenta neliniara a tensiunii de curent pentru ZnO face ca rezistenta
acestuia sa descreasca de la 1,5 M la 15 . Curentul de scurgere pentru
descarcatoarele cu ZnO si SiC este redat in figura 39

Fig. 39 Curentul de scurgere

Spre exemplificare sunt redate in continuare specificatiile pentru


descarcatoarele cu oxid de zinc produse de Telemecanique
ale descarcatorului HN 65S20:
Tensiunea maxima permanenta 12,7KV
Rata tensiunii 24KV
Valoarea reziduala a tensiunii la <75KV
descarcarea curentului
Rata de descarcare a curentului (impuls 5KA
6/20 s)
Rezistenta (tinerea) la impulsul de 6,5KA
curent4/10s)