3.

LINII ELECTRICE LUNGI

3.1 INTRODUCERE

Liniile electrice în care căderile de tensiune în direcţie longitudinală şi pierderile de

curent în direcţie transversală nu se pot neglija, poartă denumirea de linii electrice cu
constante repartizare sau, cu o denumire incompletă, linii electrice lungi. Denumirea este
incompletă deoarece asemenea efecte pot avea loc nu numai datorită lungimii unor linii, ci şi
datorită unor frecvenţe în serviciu înalte. O reprezentare a unei linii cu constante repartizate se
poate realiza cu ajutorul unor elemente de circuit concentrate ca în figura n.1. , în care
R - este rezistenţa lineică (pe unitatea de lungime a liniei) (/m),

L - este inductivitatea lineică (H/m),

G - este conductanţa lineică (S/m) şi

C - este capacitatea lineică (F/m).

Fig. 3.1 Reprezentarea unei linii cu parametrii repartizaţi

Aceste notaţii înlocuiesc pentru simplificare notaţiile având indicele “ l “şi se definesc cu
ajutorul limitelor:
2u  ig q
R  Rl = lim , L  Ll = lim , G  Gl = lim şi C  Cl = lim .
x→0 ix x →0 ix x →0 ux x →0 ux
în care x reprezintă lungimea elementară a unui tronson al liniei, 2u căderea de tensiune
pe cele două conductoare elementare ale tronsonului,  fluxul magnetic prin suprafaţa
delimitată de către cele două conductoare şi liniile tensiunilor la bornele tronsonului, ig
pierderea de curent prin conductanţa dintre conductoare, iar q sarcina electrică a unui
conductor elementar (fig.3 2).

97
 Fig.3.2 Un tronson elementar al liniei

3.2 ECUAŢIILE CU DERIVATE PARŢIALE ALE LINIILOR

Aplicând legea inducţiei electromagnetice conturului închis  şi legea de conservare a
sarcinii electrice suprafeţei închise  din fig.3 2, se obţin ecuaţiile cu derivate parţiale de
ordinul întâi:
u i
− = Ri + L şi (1)
x t

i u
− = Gu + C . (2)
x t
sistem de ecuaţii în care în fiecare dintre ele apar atât funcţia u = u(x,t), cât şi funcţia
i = i (x,t), şi în care s-a renunţat la argumentele explicite x şi t. Pentru a avea ecuaţii în care să
apară fie numai funcţia u(x,t) fie numai funcţia i (x,t), se elimină între ele prin derivare, câte
una dintre acestea, obţinându-se ecuaţiile cu derivate parţiale de ordinul al doilea:

 2u u  2u  2i i  2i
= RG u + ( RC + LG ) + LC şi = RG i + ( RC + LG ) + LC
x 2 t t 2 x 2 t t 2

3.3 REGIMUL ARMONIC PERMANENT AL LINIILOR

Transpunând în complex ecuaţiile cu derivate parţiale de ordinul înâi ca şi cele de
ordinul al doilea se obţine:
dU
− = ( R + j L ) I (3)
dx

dI
− = (G + j  C ) U , (4)
dx

d2 U d2 I
= ( R + j L )(G + j C ) U şi = ( R + j L )(G + j C ) I .
d x2 d x2

98
 Se numeşte constantă de propagare mărimea  = ( R + j L)(G + j C ) =  + j , în
care  este constanta de atenuare, iar  factorul de fază. Rezultă pentru U (x ) ecuaţia

d2 U
= 2 U , (5)
2
dx
cu o soluţie de forma
x − x
U (x ) = A1 e + A2 e .
(6)

Din (3) rezultă curentul complex

1 − x x
I ( x) = ( A2 e − A1 e ) , (7)
Zc

în care Z c , numită impedanţa caracteristică a liniei , are expresia

R + j L
Zc = (8)
G + j C
Constanta de atenuare şi factorul de fază au expresiile:
1
= RG −  2 LC + ( R 2 +  2 L2 )(G 2 +  2 C 2 )  , (9)
2  

1
= − RG +  2 LC + ( R 2 +  2 L2 )(G 2 +  2 C 2 )  . (10)
2  

Impedanţa caracteristică are modulul

R 2 + 2 L2
Zc = 4 şi argumentul (11)
2 2 2
G + C

1  ( LG − RC )
= arctg . (12)
2 RG −  2 LC
Ultimii parametri se simplifică mult, dacă linia este fără pierderi, adică dacă R = 0 şi
G = 0. Se obţine:
 = j  LC , (13)

de unde  = 0 ,  =  LC ,

L
Z c  Zc = şi (14)
C
 = 0.

99
 3.4 SOLUŢIILE ÎN VALORI INSTANTANEE

Tensiunea şi curentul la distanţa x de bornele de alimentare ale liniei şi la momentul t au

expresiile
u ( x, t ) = u d ( x, t ) + ui ( x, t ) i ( x, t ) = id ( x, t ) + ii ( x, t ) în care, (15)

ud ( x, t ) = 2 A2 e − x sin(  t −  x +  2 ) este unda directă de tensiune,

ui ( x, t ) = 2 A1 e  x sin(  t +  x + 1 ) este unda inversă de tensiune,

A2 −  x
i d ( x, t ) = 2 e sin(  t −  x +  2 − ) este unda directă de curent şi
ZC

A1  x
i i ( x, t ) = − 2 e sin(  t +  x +  1 − ) este unda inversă de curent,
ZC
iar 1 şi 2 sunt argumentele constantelor complexe de integrare A1 şi A 2 .
Viteza undelor se determină în ipoteza neglijării pierderilor, când amplitudinile rămân
neschimbate, ca urmare a menţinerii constante a argumentelor, atât a undelor directe cât şi a
celor inverse:
• pentru unda directă, care avansează în direcţia creşterii lui x se pune condiţia
 (t + t ) −  ( x + x) =  t −  x , de unde,
x 
v = lim = , iar (16)
 t → 0 t 
• pentru unda inversă, care avansează în direcţia scăderii lui x , condiţia
 (t + t ) +  ( x − x) =  t +  x conduce la obţinerea aceleiaşi viteze date de (16).
În cazul liniei fără pierderi ( = 0 şi  =  LC ) rezultă,
1
v= (16’)
LC
Ştiind că la linia bifilară cu conductoare de diametru 2a situate la distanţa D >> a,
 D 1
inductivitatea şi capacitatea lineice sunt L = ln şi C =   , înlocuind în (16’) se
 a ln
D
a
obţine v = 1 /   . Lungimea de undă  se calculează din condiţia  x x = = 2 . Rezultă,

2
 = (17)

Dacă linia este fără pierderi, înlocuind pe 2 cu T, în care T este perioada spaţială şi
apoi pe T cu inversul frecvenţei f , înlocuind apoi  =  LC , se obţine:
v
 = (18)
f

100
 3.5 ECUAŢIILE LINIILOR ÎN COMPLEX

Soluţiile (6) şi (7) nu sunt utilizabile atât timp cât ele sunt exprimate în funcţie de
constante de integrare arbitrare. Aceste constante se pot determina în funcţie de mărimile
cunoscute tensiune – curent de la intrarea sau de la ieşirea liniei. Dacă la intrare (x = 0) se
operează în soluţiile amintite, înlocuirile U (0) = U 1 şi I (0) = I 1 , se obţine un sistem de două

ecuaţii din care se determină necunoscutele A1 şi A 2 . Se obţine, A1 = ( U 1 − Z c I 1 ) şi

1
2
A 2 = ( U 1 + Z c I 1 ) . Aceste constante înlocuite în ecuaţii conduc la soluţiile următoare:
1
2
U
U ( x) = U 1 ch  x − Z c I 1 sh  x şi I ( x) = I 1 ch  x − 1 sh  x . (19)
Zc

Dacă se determină constantele în raport cu mărimile de la bornele de ieşire, U 2 şi I 2 ,

atunci se obţin ecuaţiile:
U2
U ( x) = U 2 ch x + Z c I 2 sh  x şi I ( x) = I 2 ch x + sh x , (20)
Zc

cu menţiunea că variabila spaţială x trebuie considerată de la bornele de ieşire.

Criteriul de stabilire a caracterului de linie lungă – scurtă

Linia în care efectele pierderile de curent între conductoarele ei se pot neglija, este
considerată ca fiind o linie scurtă. Ea este caracterizată prin ecuaţii de forma
U 1 = U 2 + ( Rt + j  Lt ) I 2 ,
în care Rt şi Lt sunt rezistenţa şi inductivitatea totale ale liniei de lungime l date de produsele
Rt = R l şi Lt = L l, în care R şi L sunt rezistenţa şi inductivitatea lineice ale liniei. Întrebarea
care se pune este în ce condiţii se poate ajunge la relaţia de mai sus, pornind de la prima
ecuaţie a sistemului de ecuaţii (20). Dacă în această primă ecuaţie se impune pentru x = l
condiţia  l  1 , adică ch  l  1 şi sh  l   l , se obţine
U 1 = U 2 + Z c  l I 2 = U 2 + ( R + j  L) l I 2 , adică ecuaţia liniei scurte. Condiţia  l  1
1
se transcrie pentru linia fără pierderi astfel:  LC l  1 , adică 2 f l  1 sau, datorită
v
1
inegalităţii accentuate, doar f l  1 . Cum însă v =  f , rezultă criteriul de evaluare a
v
caracterului de linie scurtă: l   . O linie poate fi considerată “lungă“ atunci când lungimea
ei este comparabilă cu lungimea (spaţială) de undă l   şi ,evident, când l >  sau l >> .

Linia electrică fără distorsiuni

Dispersia undelor. În conformitate cu relaţiile (9) şi (16) atenuarea  şi viteza v ale
undelor de tensiune şi de curent depind de frecvenţă (prin pulsaţia ) ceea ce înseamnă că
eventualele armonici superioare de pulsaţii 2 , 3 , . . . , n . . . care pot apărea, se
atenuează în mod diferit şi se propagă cu viteze diferite, ceea ce reprezintă o “împrăştiere “a
semnalului în detrimentul calităţii lui. Acest efect poartă denumirea de dispersia undelor.
Dispersia se poate elimina pe două căi:

101
 a) Realizarea unei linii cât mai apropiate de linia fără pierderi, în care aşa cum s-a văzut
atenuarea  şi viteza v ale undelor sunt independente de pulsaţie (condiţie extrem de dificil
de înfăptuit)
R G
b) Realizarea unei linii care să satisfacă condiţia Heaviside = , care se mai scrie
L C
R G R G G
= , respectiv = sau G + j C = ( R + j  L) .
j L j C R + j L G + j  C R
Într-adevăr, înlocuind în expresia constantei de propagare obţinem,

 =  + j = (R + j  L )  (G + j C ) = (R + j L ) , de unde rezultă
G
R
 1
 = R G ,  =  LC şi v = = .
 LC
Aşa cum se vede, atât atenuarea cât şi viteza de deplasare a undelor devin independente
de pulsaţia .

Adaptarea liniilor
Dacă undele de tensiune sau de curent care se propagă pe linii întâlnesc în deplasarea lor
diverse “obstacole“cum ar fi rezistoare, bobine, condensatoare, legate în serie sau în paralel
cu conductoarele, sau o altă linie de impedanţă caracteristică diferită de cea a primei linii
legată în serie cu prima sau în fine, dacă liniile funcţionează cu bornele lor de ieşire în gol sau
în scurtcircuit, în toate aceste condiţii, dar şi în altele asupra cărora nu mai insistăm aici, apar
unde reflectate care se deplasează în sens invers. Semnalele reflectate perturbă calitatea celor
incidente (directe). O soluţie cu ajutorul căreia se elimină apariţia undelor reflectate este
conectarea la bornele de ieşire ale liniilor, a unor receptoare având impedanţa de sarcină Z 2 ,
egală cu impedanţa caracteristică a liniei Z 2 = Z c .
Înlocuind această condiţie în ecuaţiile (20) se obţine,
U 1 = U 2 ch  l + Z 2 I 2 sh  l = U 2 ( ch  l + sh  l ) = U 2 e
l
şi

I 1 = I 2 ch  l + 2 I 2 sh  l = I 2 ( ch  l + sh  l ) = I 2 e .
U l
Z2
Efectuându-se raportul celor două mărimi, rezultă:
U U
Z1 = 1 = 2 = Z 2 şi deci, Z1 = Z 2 = Z c .
I1 I2
Constanta A1 care intervine în expresia undelor reflectate ia valoarea

A1 = (U 1 − Z c I 1 ) = (U 1 − Z 1 I 1 ) = (U 1 − U 1 ) = 0 ,
1 1 1
2 2 2
ceea ce dovedeşte că în condiţia adaptării, nu avem unde reflectate. O linie adaptată şi fără
dispersie se numeşte linie fără distorsiuni.

102
 3.6 LINIA ELECTRICĂ LUNGĂ ÎN REGIM TRANZITORIU

Pentru simplificare studiem regimul tranzitoriu al acestor linii în ipoteza pierderilor nule,
când ecuaţiile (1) şi (2) devin:
u i
− =L şi (21)
x t

i u
− =C . (22)
x t
Ecuaţia în u de ordinul al doilea rezultă eliminându-l i pe prin derivare. Se obţine,
 2u  2u
= LC , (23)
 x2 t2
cu soluţia dată de d’Alembert de forma
u ( x, t ) = u d ( x − vt ) + ui ( x + vt ) , (24)
în care primul termen este unda directă, iar cel de al doilea unda inversă de tensiune, ambele
1
propagându-se în sensuri contrare cu viteza v = .
LC
Ecuaţia în i se obţine din (21) prin integrare în raport cu timpul. Rezultă,

i( x, t ) =
1
ud ( x − vt) − ui ( x + vt) + I 0 ( x) , (25)
Zc

L
în care Z c = . Folosind ecuaţiile (22), (24) şi (25), se poate demonstra că termenul
C
constant de integrare nu depinde nici de variabila spaţială I 0 ( x)  I 0 . Renunţând la scrierea
de fiecare dată a argumentelor x – vt şi x + vt, avem:
u u
i = d − i + I0 . (26)
Zc Zc
Primii doi termeni din membrul al doilea reprezintă undele directe şi inverse de curent:
u
id = d , respectiv (27)
Zc

u
ii = − i . (28)
Zc
Ca urmare, ecuaţiile (24) şi (26) se scriu sub o formă generală astfel:
u = ud + ui + U0 (29)

i = id + ii + I0 . (30)
Valorile U0 şi I0 reprezintă eventualele tensiuni constante sau curenţi constanţi surprinşi
pe linii la apariţia unui proces tranzitoriu.

103
 3.7 LINII LUNGI – PROBLEME REZOLVATE

3.1.R O linie electrică lungă de 45 km fără pierderi, cu inductivitatea lineică

L = 0,25 mH / km şi capacitatea lineică C = 0,1 F / km funcţionează la frecvenţa f = 5 kHz
cu bornele de ieşire gol.
a) Să se determine constanta de propagare, impedanţa caracteristică, viteza de propagare,
lungimea de undă şi factorul de fază ale liniei.
b) Să se determine impedanţa de intrare a liniei.

Soluţie
a) Linia fiind fără pierderi factorul de atenuare este nul  = 0, iar constanta de propagare
este pur imaginară:
 = j = j  LC = j 2  5000 0,25  10 − 3  0,1  10 − 6 = j 0,157 km −1 , deci  = 0,157 km −1 .
Din aceleaşi motive, impedanţa caracteristică este o mărime reală
L 0,25  10 − 3
Z 0 = Z0 = = = 50 
C 0,1  10 − 6
 1 1
Viteza de propagare este v = = = =2  10 5 km/s , iar
 LC 0,25  10 − 3  0,1  10 − 6
 1 2 1
lungimea de undă,  = vT = . = = = 40 km
 f  LC 5  10  0,5  10 − 5
3

În calculele următoare mai intervine produsul l = 0,157  45 = 7,065 .

b). Deoarece linia funcţionează cu bornele de ieşire în gol ( I2 = 0), ecuaţiile se reduc la
sistemul format din ecuaţiile:
U2
U ( x) = U 2 ch  x şi I ( x) = sh  x .
Z0
Impedanţa de intrare este dată de raportul
U (l ) U cos  l
Z1 = 1 = 2 = − j Z 0 ctg  l = − j 50  ctg(7,065 ) = − j 50  1,007 = − j 50,35  .
I 1 (l ) U2
j sin  l
Z0
Evident, impedanţa de intrare variază cu lungimea liniei. Iată mai jos câteva valori particulare:
 2 
Pentru l = 2k  l= 2k = k  ctg k → 
4  4
 2  2k + 1 2k + 1
Pentru l = (2k + 1)  l = (2k + 1) =   ctg  =0 .
4  4 2 2
3.2.R Să se calculeze impedanţa de intrare a unei linii de lungime l având impedanţa
caracteristică şi constanta de propagare Z c şi , care alimentează la ieşire o impedanţă de
sarcină Z s . Să se particularizeze pentru Z s = Z c , pentru Z s = 0 şi pentru Z s →  ,
precum şi pentru linia fără pierderi.

Soluţie
Înlocuind în prima ecuaţie a liniilor, scrise cu coordonata x considerată de la bornele de
U
ieşire, pe I 2 = 2 , iar în cea de a doua pe U 2 = Z s I 2 se obţine:
Zs

104
  Z   Z 
U 1 = U 2  ch  l + c sh  l  şi I 1 = I 2  ch  l + s sh  l  .
 Zs   Zc 
Prin împărţire rezultă,
Z s ch  l + Z c sh  l
Z int = Z c .
Z c ch  l + Z s sh  l
Înlocuim funcţiile hiperbolice cu funcţiile exponenţiale obţinând
Z − Zc −2l
1+ s e
Zs + Zc
Z int = Z c .
Z c − Z s −2  l
1+ e
Zs + Zc
În această expresie efectuăm particularizările cerute în enunţ:
Pentru Z s = Z c  Z int = Z c .

Pentru Z s = 0  Z int = Z c th  l .

Pentru Z s →   Z int = Z c cth  l .

În cazul liniei fără pierderi, constanta de atenuare este nulă, constanta de propagare este
imaginară, iar impedanţa caracteristrică reală:
 = 0,  = j  şi Z c = Zc .

Impedanţa de intrare ia forma:

Z
j c tg  l 1 +
Zs
Z int = Z s .
Zs
1 + j tg  l
Zc
3.3 R Să se calculeze impedanţa de intrare a unei linii de lungime egală cu un număr par,
respectiv impar de sferturi de lungime de undă.

Soluţie
Dependenţa lungimii liniei de sfertul lungimii de undă se exprimă astfel:

l=k ,
4
în care k este fie un număr întreg, pozitiv, par sau impar.
2 2  
Din  = rezultă  l = = k , precum şi
  4 2

−2  l − j 2k
e =e − 2 l
e − 2 j l
= e − 2 l
e 2 = e − 2l e − j k = e − 2l (cos k − j sin k) =
= (−1) k  e −2l .
Înlocuind rezultatul de mai sus în expresia impedanţei de intrare a liniei cu pierderi
obţinută în problema precedentă, se obţine
Z s + Z c + e −2l (Z s − Z c )(− 1)k
Z int = Z c .
Z s + Z c − e − 2l (Z s − Z c )(− 1)k

105
 În cazul în care constanta de atenuare  nu este nulă, dar lungimea liniei l →  se
−2  l
obţine, deoarece e →0,
Z int = Z c ,
deci, în acest caz, impedanţa de intrare nu depide de impedanţa de sarcină.
În cazul în care constanta de atenuare  este nulă, rezultă, pentru k par, Z int = Z s , iar
pentru k impar, obţinem Z int = Z c .
Şi în acest din urmă caz, impedanţa de intrare este independentă de sarcină.

3.4 R Se consideră o linie fără pierderi care alimentează un receptor rezistiv de

rezistenţă Rs. Să se determine repartiţia valorii efective a tensiunii în funcţie de distanţa de la
extremitatea receptoare a liniei.

Soluţie
Modulul ecuaţiei
U ( x) = U 2 ch  x + Z c I 2 sh  x pentru (1)

U2
 = 0,  = j  şi I2 = este
Rs
2
Z 
U ( x) = U 2 cos  x +  c  sin 2  x
2 (2)
 Rs 
Derivata a doua este
Z 2 −R 2 
4 cos 2 x U 2 ( x) − sin 2 2 x   c s 
2 2
Z − Rs   
2  2 
U ( x) = U 2 c  Rs  (3)
 
Rs 2 2 U 3 ( x)
Funcţia (2) prezintă un maxim sau un minim pentru valori ale lui x care anulează derivata
întâi a mărimii de sub radical, adică pentru valorile lui x care anulează produsul
sin  x  cos x = 0 ,
deci, fiecare factor în parte.

a) sin x = 0 are soluţia  x1 = k , deci, când x ia valorile x1 = 2k , în care  este
4
2
lungimea de undă dată de raporul  = . Vom avea:

sin x1 = 0 sin 2x1 = 0
 , iar  .
cos x1 = cos k = (−1) k cos 2x1 = 1
 
b) cos x = 0 are soluţia  x2 = (2k + 1) , deci când x ia valorile x2 = (2k + 1) .
2 4
În acest caz vom avea:
cos  x2 = 0
 cos 2 x2 = −1
  , iar  .
sin  x2 = sin( 2k + 1) = (−1) k sin 2 x2 = 0
 2

106
Aceste valori particulare ale funcţiilor trigonometrice sunt necesare, în evaluarea semnelor pe
care le ia derivata a doua în punctele date de abscisele x1 şi x2, semne care stabilesc dacă
valorile extreme ale funcţiei (2) în dreptul acestor abscise sunt maxime sau sunt minime.
Înlocuind valorile absciselor x1 şi x2 în (2) şi în (3) vom avea:
2
   Z c 2 − Rs 2
• pentru x = x1, U( x1 ) = U2 şi U ( x1 ) =  
2
.
 U 2  Rs
2
Z    Z c 2 − Rs 2
• pentru x = x2, U ( x2 ) = c U 2 şi U ( x2 ) = −   .
Rs  U2  Rs 2
Vom considera următoarele trei cazuri: Zc mai mare, egal şi mai mic decât Rs .

Cazul Zc > Rs
În acest caz vom avea:
• U (x1 )  0 concavitatea este în sus, deci avem un mimim U (x1 ) = U 2 ,
Z
• U (x2 )  0 concavitatea este în jos, deci avem un maxim U (x2 ) = c  U 2  U 2 .
Rs
Cazul Zc = Rs
În acest caz tensiunea se menţine constantă U(x) = U2.

Cazul Zc < Rs
În acest caz vom avea:
• U (x1 )  0 concavitatea este în jos, deci avem un maxim U ”(x1) = U2 ,

• U (x2 )  0 concavitatea este în sus, deci avem un minim U (x2 ) = c U 2  U 2 .

Z
Rs

Fig. 3.4 Variaţia tensiunii raportate în lungul liniei

În fig. 3.4 este reprezentată variaţia tensiunii raportate, notată u(x) (obţinută prin împărţirea cu
tensiunea constantă U2), în cazurile corespunzătoare Zc > R, respectiv Zc < R. În prima situaţie
raportul Zc /Rs a avut valoarea de 1,8, iar pentru cea de-a doua a fost egal cu 0,6.

107
 3.5 R O linie electrică fără pierderi, de lungime l alimentată cu o tensiune armonică de
pulsaţie  funcţionează în gol şi are la intrarea ei, legat în serie, un condensator de capacitate
C. Ce lungime echivalentă le ar trebui să aibă linia, în absenţa condensatorului, pentru a avea
la intrare o impedanţă echivalentă egală cu cea a liniei legată în serie cu condensatorul?

Soluţie
În fig.3.5 R este reprezentată linia în prezenţa condensatorului (a), precum şi în absenţa
lui (b).

Fig.3.5 R Linie cu şi fără condensator

În primul caz, se exprimă impedanţa de intrare înseriind impedanţa condensatorului cu

cea a liniei în gol. Înlocuind I 2 = 0 în ecuaţiile
U 1 = U 2 ch l + Z c I 2 sh  l şi
U2
I 1 = I 2 ch l + sh l ,
ZC
se obţine impedanţa echivalentă
1 U 1 U 2 ch  l
Z 1a = + 1 = + , în care  = j  şi Z c = Z c , deci
jC I 1 I =0 jC U 2
2 sh  l
Zc
1 Z
Z1a = + c ctg  l .
jC j
Z
În cel de al doilea caz, impedanţa de intrare este Z 1 b = c ctg  le .
j
2
Egalând cele două impedanţe de intrare, se obţine cu  = lungimea echivalentă:

  1 2 l 
le = arcctg + ctg .
2   CZ c  
1   2 l 
În cazul particular = Z c această lungime este le = arcctg1 + ctg .
C 2   
Examinând tabelul de mai jos pentru diferite lungimi ale liniei l raportate la lungimea de
l l
undă   , se constată că raportul e obţinut este tot timpul subunitar. Pentru anumite
 l
lungimi ale liniei, problema este imposibilă, obţinându-se (pentru l /  = 1/2 sau 1) valori
nule, sau chiar (pentru l /  = 7/16 sau 15/16 ) valori negative ale lungimii echivalente
raportate le / l.

108
 l 1 1 3 1 5 3 7 1
 16 8 16 4 16 8 16 2
le
0,726 0,59 0,522 0,5 0,53 0,667 - 0,224 0
l

l 9 5 11 3 13 7 15
1
 16 8 16 4 16 8 16
le
0,081 0,118 0,142 0,167 0,204 0,286 –0,104 0
l

3.6 R Să se exprime sub formă matriceală ecuaţiile liniilor eletrice cu constante

repartizate, în regim armonic permanent, şi anume perechea (U 1 ; I 1 ) în funcţie de perechea
(U 2 ; I 2 ) .
Soluţie
Ecuaţiile
U 1 = U 2 ch  l + Z c I 2 sh  l
U
I 1 = I 2 ch  l + 2 sh  l
Zc
se rearanjează în felul urmărtor:
U 1 = (ch  l ) U 2 + (Z c sh  l ) I 2
 1 
I 1 =  ( )
sh  l  U 2 + ch  l I 2
,

 Zc 
ceea ce permite o exprimare matriceală de forma
 ch  l Z c sh  l 
U 1    U 2  .
I  =  1
sh  ch  l   I 2 
 1  Z c 
Notând cu T 1  şi T 2  vectorii perechilor tensiune–curent la intrare şi ieşire, iar cu  
matricea de transfer, se poate scrie forma simplificată
T 1  = T 2  .
în care,
 ch  l Z c sh  l 
U 1  U 1 
T 1 =   , T 2  =   şi  =  1 sh  ch  l  ,

 I1  I 2 
 Z c 
sau, T 2  =  T 1  ,
−1

unde, inversa matricei de transfer este

 1 
1  ch  l − sh  l 
 = 
−1 Zc

, iar
 − Z sh  l ch  l 
 c 
 = ch 2  l − sh 2  l = 1.

109