UNIVERSITATEA DIN PETROSANI Felul examenului: scris

FACULTATEA IME Sesiunea: ianuarie

DEPARTAMENT A.C.I.E.E. Disciplina: Maşini electrice
STUDENT:Chilian Georgel
Grupa:EH12
Bilet de examen Nr. 4

1. Ecuaţiile de funcţionare ale transformatorului

2. Transformatorul pentru schimbarea numărului de faze
3. Reacţia indusului la generatorul sincron

1. Ecuaţiile transformatorului
În teoria fizică a transformatorului, ecuaţiile tensiunilor se scriu în funcţie de inductivităţile
proprii şi mutuale ale înfăşurărilor.

Ipoteze simplificatoare:
1. se neglijează pierderile prin curenţi turbionari şi histerezis produse în miezul feromagnetic;
2. se neglijează reacţia curenţilor turbionari induşi în miez asupra fluxului magnetic inductor;
3. se consideră circuitul magnetic liniar: mFe = ct.;
4. se consideră că înfăşurările au parametrii concentraţi şi constanţi.

Convenţii de sensuri pozitive privind mărimile electrice:

1. pentru înfăşurarea primară, considerată ca receptor, se adoptă convenţia de la receptoare;
2. sensul pozitiv al curentului i2 se alege astfel încât solenaţiile primară, respectiv secundară, să
magnetizeze miezul în acelaşi sens;
3. pentru înfăşurarea secundară, considerată generator, se adoptă convenţia de la generatoare.
În Figura 2.6 (a), pe schema de principiu a unui transformator monofazat, având un consumator
de tip R-L-C la bornele secundare, s-au evidenţiat fluxurile magnetice proprii (f11, f22) şi mutuale
(f21, f12) ale înfăşurărilor, respectiv inductivităţile corespunzătoare acestor fluxuri. Primul indice se
referă la înfăşurarea prin care este considerat fluxul, cel de-al doilea la înfăşurarea (curentul) care
produce fluxul respectiv. Trebuie menţionat totodată că aceste fluxuri sunt fluxuri fasciculare, adică
corespund unei singure spire, atât pentru înfăşurarea care le generează cât şi pentru cea pe care o
străbat.
Corespunzător celor două circuite reprezentate în Figura 3.6 (b) (primarul şi secundarul
transformatorului), se pot scrie ecuaţiile:
 φ12 +φ21 φ12 +φ21

1 i1
w1,R1 w2 R2∆ i2 2 L
L11,L12 R
u1
φ12 +φ21 L22 C
u 2 21
L

1’ 2’

a)

1 i1 R1 R2 i2 2

u1
ue1 ue2 u2

1’ 2’ b)

Figura 2. 6

−u1 + R i = ue1 = − d( 11 tf12 ) u2 + R2i2 = ue2 = − d f22 t f21)

Fluxurile1 proprii şi mutuale se pot exprima în funcţie de inductivităţile corespunzătoare:
1 d
−u1 + R i = −L 1 di −  
1 L 2 di2
11 1 1d
dt dt
u2 + R2i2 = −L22 di2 − L21 1di
dt dt

Ecuaţia corespunzătoare circuitului receptor este:

di 1
u2 = R2i2 + L dt2 + C i2dt

Obţinem un sistem de trei ecuaţii cu trei necunoscute, u2, i1 şi i2:

 u1 = R1 ×i1 + 11 di
dt1+ 12 dtdi−u2
2 = R2 ×i2 + L22 dt + L21 dt u2 = R×i2 + L dt + C i2dt
L determină,
L
Sistemul obţinut împreună cu condiţiile iniţiale, toate necunoscutele, în regimurile
cele mai generale de funcţionare
di a transformatorului.
di
2 1

di 2 1
Ecuaţiile de funcţionare în regim sinusoidal. Schema echivalentă.
În regim sinusoidal, tensiunea la bornele primare variază în timp, după relaţia: u1(t)=U1
2sinwt
Ecuaţiile tensiunilor, definite de relaţiile generale de funcţionare ale transformatorului, se pot
scrie, aplicând reprezentarea în complex simplificată, sub următoarea formă:

U1 = R ×1I1 + jω× L 1 × I1 + jω× L12 × I2 −U2 = R2 ×I2 + jω× L22 ×I2 + jω×L21 ×I1
1
U2 = R× 1I2 + jω× L× I2 + jω×C I2

în care, U1, U2, I1, I2 sunt fazorii tensiunilor şi curenţilor.

Comportarea transformatorului se poate studia fie în funcţie de valorile parametrilor circuitului
receptor, fie considerând curentul secundar, I2, ca parametru.
Pe baza relaţiilor de mai sus se poate construi schema echivalentă a transformatorului care este
un model de calcul ce reflectă toate ipotezele simplificatoare admise, Figura 2.7.

1 I1 R1 L12;L21 R2 I2 2

U1 L11 L22 U2

1’ 2’

Figura 2. 7

Ecuaţiile transformatorului monofazat în teoria tehnică

 În cazul în care transformatorul funcţionează în sarcină, solenaţia primară produce un
câmp magnetic de excitaţie iar cea secundară un câmp magnetic de reacţie, fluxul magnetic
rezultant în miez fiind produs de solenaţia rezultantă, qm.
Datorită saturaţiei circuitului magnetic, dependenţa f = f(qm) nu mai este liniară şi
câmpul magnetic rezultant nu se mai poate determina pe principiul superpoziţiei, ca sumă a celor
două componente ale sale, corespunzătoare solenaţiilor w1×i1, respectiv w2×i2. Urmărind
spectrul liniilor de câmp la un transformator ca cel reprezentat schematic în Figura 2.8, putem
trage concluzia că, fiecare înfăşurare e înlănţuită de un flux magnetic de dispersie (scăpări), care
se închide parţial prin miezul feromagnetic, parţial prin aer, fără a înlănţui însă şi spirele celei de
a doua înfăşurări.

1 i1 i2 2

u1 φσ1 φσ2 u2 Z

1’ 2’

Figura 2. 8

Reluctanţa magnetică a traseului pe care se închid liniile fluxului de scăpări este formată
dintr-o reluctanţă corespunzătoare traseului prin miezul feromagnetic şi una corespunzătoare
traseului prin aer al liniilor de câmp. Aceasta din urmă este constantă în raport cu intensitatea
câmpului magnetic, deci neinfluenţată de saturaţie şi mult mai mare faţă de reluctanţa
corespunzătoare traseului prin miez, chiar la saturaţia acestuia. Putem aprecia că fluxul magnetic
de dispersie al înfăşurărilor nu este afectat de fenomenul de saturaţie magnetică, deci se pot scrie
relaţiile:

f1 =fσ1 +f = Lσ1 ×i +f 1
f2 =fσ2 +f = Lσ2 1
w ×i2 +f 2
unde, w
Ls1 şi Ls2 fiind inductivităţile de dispersie, corespunzătoare fluxurilor de dispersie.
Putem scrie pentru transformatorul considerat, următoarele relaţii:
 d di d
u1 = R ×i1 +1w × 1dt1 = R ×i 1+ Ls1
1 × dt + 1w × dt
1

−u2 = R2 ×i2 + w2 ×ddt2 = R2 ×i2 + Ls 2di×2 dt + w2d×

 dt
di 1
u2 = R×i2 + L× dt +2 C i2 ×dt

Dacă la aceste relaţii adăugăm caracteristica de magnetizare a transformatorului, f=f(qm) şi

relaţia qm = w1×i1 + w2×i2, obţinem un sistem de 5 ecuaţii, având necunoscutele i1, i2, u2, qm şi f;
complet şi descriind funcţionarea transformatorului în orice regim de funcţionare.

d di d
u1 = R ×i1 +1w ×1dt1 = R ×i1+ Ls1
1 × dt +1w × 1dt

ddt2 = R2 ×i2 + Ls 2di×2 dt + w2

−u2 = R2 ×i2 + w2 × d× dt
di 1
u2 = R2 ×i2 + L× dt 2+ C i2 ×dt f = f qm
qm = 1w× 1 + w2 ×i2
i 

Sistemul de ecuaţii obţinut este neliniar datorită ecuaţiei f = f(qm).
Deoarece reluctanţa magnetică corespunzătoare fluxului magnetic util este mult mai mare decât
cea corespunzătoare fluxului magnetic de dispersie, f >> fs1, deci la funcţionarea în sarcină a
transformatorului putem neglija căderea de tensiune Lσ1 × di1 precum şi căderea

dt în raport cu tensiunea de
de tensiune pe rezistenţa înfăşurării primare R1×i1, care este mică
alimentare, u1. Obţinem:

d
u1 @ w1 × dt

În cazul unei tensiuni de alimentare sinusoidale, u1 =U1 2sinωt , obţinem pentru flux
următoarea expresie:

f = w 1t u1 ×dt = w ×w
U1 2 ×sinwt − p = Fm ×sinwt − p
1
0
1 2 2
Fluxul magnetic este aproximativ sinusoidal în timp, fiind defazat cu p/2 în urma tensiunii
primare; valoarea sa maximă este:
 Fm = wU×1 2
1 

Ecuaţiile de funcţionare în regim sinusoidal, fără pierderi în miez. Schema

echivalentă.
La funcţionarea transformatorului în regim staţionar, dacă tensiunea la bornele primare
variază sinusoidal în timp, putem aplica transformarea în complex simplificată sistemului de
ecuaţii generale şi se obţine:

U1 = R1× I1 + jw × Ls1 × I1 −Ue1 −U2 = R2 × I2 + jw ×Ls 2 × I2 −Ue2 U2 = R× I2 + jw

× L× I2 + j 1 C I2
f = Lu21 qm 1
qm = w w21× I1 + w2 × I2

Observaţii:
1) f =f12 +f21 = 1 12 ×i2 + 1 L21 × 1 1 2
f= L21 (w L i
w ×i + w2 ×i2
w )1 2
1
w w 1

În cazul circuitelor liniare filiforme se poate considera că L21 = L12. Inductivitatea utilă
a înfăşurării primare faţă de cea secundară este, prin definiţie:

Lu21 = w1 L21 2
w

Fluxul rezultant prin miez, f, se poate scrie sub forma:

f = Lu21 ( 1 × 1 + w2 ×i2 )= Lu21 qm 1 1

w i
w2 w2

2) Ue1 şi Ue2 sunt tensiunile electromotoare induse de fluxul rezultant în înfăşurări:

Ue1 = − jw×w1 ×f Ue2 = − jw×w2 ×f

 Se observă că raportul lor este egal cu raportul de transformare, cele două tensiuni
electromotoare fiind în fază:

w
e1 =1
w 2
e2

Dacă în sistemul de ecuaţii (3.28) facem substituţiile:

Xs1 = w×Ls1 - reactanţa de dispersie a înfăşurării primare; Xs2 = w ×Ls2 - reactanţa de
dispersie a înfăşurării secundare;
I1m = θm = I1 + w2 I2 - curentul de magnetizare (din primar); 1 1
putem wrescrie ecuaţiile
w sistemului sub următoarea formă:

U1 = R1× I1 + j × Xs1 × I1 −Ue1 −U2 = R2 × I2 + j× Xs 2 × I2 −Ue2

I1m = I1 + w2 I2 1
f = Lu21 I1mw1
Ue1 =w− jw ×w1 ×f Ue2 = − jw ×w2 ×f
Pe baza sistemului de mai sus se poate alcătui şi schema echivalentă a transformatorului
reprezentată în Figura 2.9.

1 I1 R1 Xσ1 Xσ2 R2 I2 2

U1 -Ue1 -Ue2 U2

1’ 2’

Figura 2. 9

Schema echivalentă a transformatorului, cu pierderi în miezul feromagnetic.

În cazul unei tensiuni de alimentare sinusoidale, neglijând căderile de tensiune în înfăşurarea
primară, fluxul magnetic are aproximativ tot o variaţie sinusoidală în timp. Datorită acestui fapt, în
miezul feromagnetic al transformatorului se produc pierderi prin fenomenul de histerezis şi datorită
curenţilor turbionari (Foucault).
Pierderile specifice prin histerezis, în unitatea de masă, se pot exprima prin relaţia:
 pH =sH × f × B2

relaţie în care:
- factorul sH se determină experimental şi depinde de tipul materialului feromagnetic; - f,
frecvenţa de variaţie a fluxului magnetic;
- B, inducţia magnetică.
Pierderile prin curenţi turbionari, variază proporţional cu pătratul inducţiei magnetice, B,
şi cu pătratul frecvenţei, f, după o relaţie de forma:
pF =sF × f 2 × B2

în care sF este o constantă care depinde de grosimea tolei, de rezistivitatea electrică şi de

densitatea materialului din care este confecţionată tola respectivă.
Pierderile principale specifice în miez vor fi prin urmare:

pm = pH + pF = (sH × f +sF × f 2)×B2

Pierderile totale în miez vor fi egale cu produsul dintre pierderile specifice, pm şi masa,
M a miezului:

P m= pm ×M = (sH × f +sF × f 2)×B2 ×M

Fluxul magnetic se poate aproxima ca produsul dintre inducţia magnetică şi secţiunea,

Sm, a miezului:

f = B×Sm

Pe de altă parte, din expresia tensiuni electromotoare, Ue1, putem exprima fluxul prin
relaţia:

1
f = w×w Ue1 Obţinem:
B×Sm = w×w
1 Ue1
1
2 Ue112
B
w2 ×w2 ×S21

Înlocuind B2 în expresia pierderilor, acestea se pot scrie sub forma:
m
 2
P = Ue1 Fe
m
în care,R
w2 ×w2 ×S2
sH × f +sF 1× f 2m×M
FeR



Rm este o rezistenţă echivalentă în care, dacă-i aplicăm la borne tensiunea Ue1, se
disipă o putere egală cu cea datorată pierderilor în miezul transformatorului. Făcând această
observaţie putem modifica schema echivalentă a transformatorului astfel încât să ţinem cont
şi de pierderile în miezul feromagnetic, în vederea obţinerii unui model de calcul cât mai
apropiat de realitate, Figura 2.10.

F
igura
1.32

Transfor
matoarel
e de
masura
Figura 2. 10 sunt
destinate
alimentar
În Figura 2.10 s-a notat I10 = Ia + Ir , componenta curentului primar, I1, ii unor
corespunzătoare magnetizării miezului şi pierderilor în fier. aparate
În cazul în care transformatorul funcţionează în gol, I2’ = 0, deci I1 = I10 şi de
reprezintă curentul de mers în gol. Curentul de mers în gol variază relativ puţin de la masura
funcţionarea în gol la funcţionarea în sarcină (amperm
etre,
2. Transformatoare pentru transformarea numarului de faze voltmetre
,
Exista situatii, în practica, când alimentarea receptoarelor necesita un numar de faze wattmetr
diferit ca cel al retelei de alimentare. e), în
Des întâlnite sunt transformatoarele pentru modificarea numarului de faze de la m = scopul
3 la m = 6 sau m = 12 utilizate la instalatiile de alimentare a puntilor redresoare pentru adaptarii
ameliorarea nesimetriilor introduse de redresoare ca si reducerea armonicilor de ordin lor la
superior. În figura 1.32 se reprezinta schema de transformare a unui sistem trifazat în unul marimile
hexafazat unde se transforma sistemul trifazat în stea în sistemul hexafazat în stea dubla. de
masurat
(tensiuni
înalte,
curenti intensi, puteri mari). Ele se construiesc la puteri mici si pot fi de curent sau de fi
tensiune. ind 5A.
Transformatoarele de curent, se folosesc pentru extinderea domeniului de masura al T
ampermetrelor, wattmetrelor, contoarelor de energie electrica, etc. Ele sunt formate dintr-un ransform
miez feromagnetic pe care sunt dispuse doua înfasurari: una cu spire putine de sectiune mare atoarele
conectata în serie cu circuitul al carui curent se masoara (uneori chiar conductorul circuitului de
joaca rolul acestei înfasurari), reprezentând înfasurarea primara, cealalta cu spire multe, de tensiune
sectiune mica conectata în serie cu aparatul de masura, reprezentând înfasurarea secundara. se
Deoarece impedanta aparatelor conectate în secundar este, în general, foarte mica folosesc
(impedanta ampermetrelor este de ordinul miliohmilor), transformatorul de curent pentru
functioneaza întrun regim apropiat de cel de scurtcircuit. Din acest motiv functionarea în gol largirea
ar induce în secundar o t.e.m. foarte mare care ar putea distruge izolatia înfasurarii domeniul
secundare. ui de
masura
al:
voltmetre
lor,
wattmetr
elor,
contoarel
or.
D
Figura 1.33 Figura 1.34 in punct
de vedere
Transformatorul de curent este caracterizat de un raport nominal de transformare: construct
kin = I1n . (1.50) iv el este
I2n similar
Masurând curentul din secundar I2, se poate determina o valoare I'1 a curentului din unui
circuitul primar: transfor
I1' = kin ⋅I2, (1.51) mator
care, în general, difera de valoarea curentului real I1. monofaz
Eroarea de masura a valorii curentului I1 introdusa de transformatorul de curent este: at de
mica
putere, în
ε [%]= I'1 −I1 ⋅100 = kin −k i ⋅100, (1.52) secundar
i ul caruia
I1 ki se
unde s-a notat cu k i = I1 raportul real de transformare. I2 conectea
În afara acestei erori privind coeficientul de transformare, transformatorul de curent za
introduce si o eroare de unghi δ, reprezentând defazajul dintre fazorul I1 si fazorul I'1. Aceasta aparatul
eroare influenteaza precizia masuratorii unor aparate ca: wattmetre, contoare, unele de
traductoare etc. masura
Deoarece eroarea de marime εi creste odata cu cresterea impedantei sarcinii, pentru cu o
fiecare transformator de curent se indica o anumita putere aparenta nominala, reprezentând impedant
puterea maxima de sarcina pentru care transformatorul respecta clasa de precizie pentru care a foarte
a fost construit: 0,2; 0,5; 1; 3; 5; 10; cifrele reprezentând eroarea de masura. mare. Ca
Dintre tipurile constructive se deosebesc: transformatorul de curent cu miez toroidal, urmare,
cu ajutorul caruia se pot efectua masuratori foarte precise si transformatoare de curent de tip curentul
cleste la care conductorul al carui curent urmeaza a fi masurat joaca rolul înfasurarii primare.
Transformatoarele de curent masoara curenti de (5÷15000)A, curentul nominal
standardizat
secundar fiind foarte redus, se poate aprecia ca transformatorul de tensiune lucreaza în regim coloana,
de gol. de
Transformatorul de tensiune este caracterizat de un raport nominal de transformare: închidere
k un = U1n . (1.53) a fluxului
U2n magnetic
Pentru o anumita valoare a tensiunii masurate în secundar U2 se obtine o valoare a de
tensiunii primare: U1' = kun ⋅U2 care difera de valoarea reala U1 prin eroarea de masura a dispersie
transformatorului: prin sunt.
εu[%] = U1' − U1 ⋅100 = kun − ku ⋅100, (1.54) M
U1 ku odificare
unde s-a notat cu k u = U1 raportul real de transformare. a pozitiei
U2 tronsonul
Pentru micsorarea erorilor se urmareste micsorarea pierderilor din înfasurari prin ui
utilizarea unor densitati de curent reduse, si micsorarea dispersiilor prin asezarea relativa a miezului
înfasurarilor precum si utilizarea de tole de calitate superioara în vederea reducerii curentului de fier
de magnetizare si a pierderilor în fier. (figura
Pe placuta transformatorului se înscrie puterea nominala a acestuia, reprezentând 1.38) în
puterea aparenta maxima la care poate fi încarcat transformatorul de tensiune fara ca erorile sensul
sale sa depaseasca limitele claselor de precizie. Acestea pot fi: 0,2; 0,5; 1; 3; cifrele modifica
referindu-se la eroarea de masura. rii
Tensiunea secundara nominala a acestor transformatoare este standardizata la 100V. întrefieru
Transformatoarele de sudura sunt destinate alimentarii instalatiilor de sudura prin arc lui δ are
electric si prin contact. Atât la amorsarea arcului electric cât si la stabilirea contactului ca efect
metalelor ce se sudeaza rezulta o importanta cadere de tensiune fata de regimul de mers în variatia
gol al transformatorului. reactante
Daca s-ar utiliza transformatoare de constructie obisnuita, curentul secundar i bobinei
corespunzator unei tensiuni în sarcina atât de redusa fata de tensiunea de gol, ar rezulta auxiliare
nepermis de mare datorita rigiditatii mari a caracteristicii externe (figura 1.35). Pentru înseriate
limitarea curentului la valori acceptabile se impune realizarea unui transformator cu în
caracteristica externa moale (figura 1.36). secundar
ul
transfor
matorulu
i ducând
la
modifica
rea
curentulu
i I2 dupa
Figura l.35 Figura 1.36 preferint
a.
Obtinerea unei caracteristici externe moi (înclinate), se realizeaza prin marirea caderii
de tensiune:∆U2 = I2 ⋅(R2 + j⋅X2d ). În practica se actioneaza asupra componentei reactive
marind inductivitatea de dispersie X2d prin urmatoarele procedee:
− asezarea primarului si secundarului pe coloane diferite;
− sectionarea primarului si a secundarului (figura 1.37);
− utilizarea suntului magnetic (figura 1.37);
− montarea în serie cu secundarul a unei bobine cu reluctanta variabila (figura 1.38);
− utilizarea prizelor reglabile (figura 1.38).
Modificarea pozitiei suntului magnetic (figura 1.37) se face cu ajutorul unui surub
actionat de o roata aflata pe carcasa transformatorului. Se regleaza astfel aria comuna cu
 În functie de pozitia suntului magnetic sau de valoarea întrefierului δ se poate obtine (6
o .2)
familie de caracteristici externe, ca în figura 1.39.

Figura 1.37

Figura 1.38 Figura 1.39

Transformatoarele de sudura reprezentând sarcini monofazate introduc nesimetrii în

reteaua trifazata. Pentru simetrizarea retelei trifazate se folosesc transformatoare trifazate de
sudura cu mai multe posturi.

3.Reacția indusului la generatorul sincron

La funcţionarea normală în sarcină, repartiţia câmpului magnetic rezultant de-a lungul pasului
polar se abate mult de la repartiţia ideală sinusoidală. Deformarea formei câmpului se datoreşte atât
variaţiei întrefieru-
 lui cât şi fenomenului de reacţie a indusului. Influenţa câmpului magnetic de reacţie asupra
câmpului inductor este afectată în cea mai mare măsură de caracterul sarcinii. În funcţie de caracterul
sarcinii - rezistiv, inductiv, capacitiv sau mixt - între axa câmpului magnetic inductor şi cea a câmpului
de reacţie a indusului intervine un anumit defazaj care schimbă forma câmpului rezultant.
Deoarece contribuţia fiecărei faze la formarea câmpului rezultant este identică, se va studia
fenomenul de reacţie a indusului pentru o singură fază şi o pereche de poli. Se alege faza prin care
intensitatea curentului este maximă, moment în care axa câmpului magnetic învârtitor de reacţie coincide
cu axa acestei înfăşurări. Din diagrama fazorială se determină poziţia polilor inductori faţă de axa
înfăşurării considerate reprezentată printr-o singură bobină.
Pentru determinarea formei câmpului rezultant maşina se reprezintă liniar iar spectrul liniilor de
câmp se reprezintă separat (fictiv) pentru inductor şi indus şi apoi se sumează.

Fig. 6.14. Reacţia indusului la sarcină activă. Fig. 6.15. Reacţia indusului la sarcină
inductivă.
Se consideră pentru început cazul sarcinii pur active. Pentru construcţia diagramei fazoriale se ia
ca o- rigine de fază fluxul inductor Φex, tensiunea electromotoare Eo fiind decalată în urmă cu 90o, iar
curentul de sar- cină I este în fază cu tensiunea electromotoare Eo (Fig. 6.14 -a). Fluxul de reacţie a
indusului Φa are aceeaşi dir- ecţie cu sensul curentului. Fluxul rezultant în întrefier Φδ se obţine prin
compunerea fluxului inductor cu fluxul de reacţie a indusului şi se obţine fluxul rezultant în întrefier Φδ
căruia îi corespunde tensiunea electromotoare Eδ. În figura 6.14 -b), este reprezentat modul de variaţie al
inducţiilor bex, ba, bδ corespunzătoare fluxurilor din diagrama fazorială. Dacă se aplică regula burghiului
drept, se constată că în axa înfăşurării AX se formează un pol nord fictiv a cărui axă este în urma axei
polului sud de pe rotor cu 90o care este un pol activ dacă se ţine cont de sensul de rotaţie indicat în figură.
Prin urmare efectul de reacţie a indusului se manifestă pe axa trans- versală a maşinii şi are caracter
distorsionant.
Pentru o sarcină pur inductivă, fenomenul de reacţie a indusului este prezentat în figura 6.15. În
aceas- tă situaţie, curentul de sarcină este decalat în urma tensiunii electromotoare cu 90o iar fluxul de
reacţie a indusu- lui Φa este în opoziţie de fază cu fluxul inductor Φex, deci fluxul rezultant în întrefier Φδ
devine mai mic decât fluxul inductor (Fig. 6.15 -a). Prin urmare, efectul de reacţie a indusului în cazul
sarcinii inductive se manifestă pe direcţia axei longitudinale şi are efect demagnetizant. În practică, un
asemenea caz poate fi întâlnit în situaţia în care are loc un scurtcircuit la bornele generatorului sincron,
ţinând cont că rezistenţa fiecărui circuit de fază es-te mult mai mică decât reactanţa şi poate fi neglijată.
Efectul demagnetizant al reacţiei indusului în acest caz poate fi compensat în primul moment prin
forţarea excitaţiei pentru a nu perturba stabilitatea sistemului energe- tic prin scăderea bruscă a tensiunii
la bornele generatorului sincron. În figura 6.15 -b), este prezentat modul de compunere a inducţiilor în
întrefier.
 Cazul sarcinii pur capacitive este explicat cu a-
jutorul figurii 6.16. De această dată, efectul de reacţie a
indusului, care se manifestă tot pe direcţia axei
longitudi- nale, are efect magnetizant. Din diagrama
fazorială (6.16
-a) se constată că fluxul de reacţie creat de
înfăşurarea statorică parcursă de un curent capacitiv
este în fază cu fluxul inductor. În figura 6.16 -b) se
indică modul de ob- ţinere a câmpului rezultant în
Fig. 6.16. Reacţia indusului la sarcină întrefier. Un asemenea caz poate fi întâlnit în cazul în
capacitivă. care generatorul sincron trans- feră puterea către
receptor prin intermediul unei linii lungi de transport,
la care capacitatea liniei rămasă în gol
poate influenţa buna funcţionare a generatorului sincron, ajungându-se până la situaţii limită de
pierderea con- trolului excitaţiei.
La maşina cu poli aparenţi, întrefierul este neuniform fiind mai mare în dreptul spaţiului
interpolar. De aceea, inducţia produsă de solenaţia indusului în întrefier Va depinde nu numai de valoarea
acesteia, ci şi de poziţia maximului ei în raport cu cele două axe, longitudinală şi transversală. Fluxul
rezultant în întrefier Φδ nu mai poate fi dedus din solenaţia rezultantă Vδ , calculată ca suma geometrică a
solenaţiilor de excitaţie Vex şi a indusului Va ca la maşina cu poli înecaţi:
 Vδ = Vex (6
ca la maşina cu poli + Va , .3)
înecaţi.
 Se notează cu Ψ unghiul de defazaj dintre fazorul tensiunii electromotoare Eo indusă în

înfăşurarea sta- torului de fluxul de excitaţie Φex şi curentul din înfăşrarea statorului I.
Fig. 6.17. Variaţia inducţiei în cazul sarcinii Fig. 6.18. Variaţia inducţiei in cazul sarcinii reactive
la maşina cu poli aparenţi. mixte la maşina cu poli aparenţi.
În situaţia în care întrefierul este neuniform, distribuţia inducţiei în întrefier este marcată prin
suprafaţa haşurată. S-a considerat că întrefierul sub poli este foarte mic, în timp ce în spaţiul interpolar
reluctanţa magne- tică este infinită şi inducţia se anulează. În figurile 6.17 şi 6.18 sunt reprezentate
graficele pentru variaţia induc- ţiei în întrefier în cazul reacţiei indusului la maşina cu poli aparenţi pentru
o sarcină pur reactivă şi una mixtă, activ inductivă.
Prima armonică a curbei inducţiei ba1 are amplitudinea relativ mică în cazul sarcinii active şi mai
mare în cazul sarcinii reactive.
Pentru evitarea dificultăţilor legate de variaţia reluctanţei întrefierului la diversele valori ale
unghiului Ψ, la studiul funcţionării maşinii sincrone se foloseşte metoda celor două reacţii, imaginată de
Blondel. Solena- ţia indusului Va se descompune în componentele sale, pe cele două direcţii:
- longitudinală:
Vad = Va sin ψ , (6.4)
- şi Vaq = Va cos ψ ,
transversală: (6.5)
fiecare producând respectiv fluxurile de reacţie a indusului Φad şi Φaq care induc în fazele
înfăşurării statorice tensiunile electromotoare:
Ead = - j Xad Id ; (6.6)
Eaq = - j Xaq Iq . (6.7)
În relaţiile (6.6) şi (6.7), Xad şi Xaq sunt reactanţele corespunzătoare celor două fluxuri de dispersie
care se găsesc ca mărime în inegalitatea:
Xad > Xaq , (6.8)
datorată faptului că întrefierul este minim în dreptul pieselor polare şi maxim în dreptul spaţiului
interpolar. În această situaţie se păstrează şi inegalitatea:
Ead > Eaq . (6.9)
În situaţia în care reacţia indusului se manifestă pe direcţia longitudinală, amplitudinea
fundamentalei
curbei inducţiei se +
calculează astfel: 2 π d
B = 2 α. (6.
 10)
a B cos α
d1 π -
π
2
În acest caz, inducţia produsă de reacţia indusului are distribuţie
sinusoidală: (6.11)
B = Bad cos α ,
pentru α cuprins între - αpπ/2 şi + αpπ/2. Cu αp s-a notat raportul dintre lăţimea piesei polare şi
pasul polar:
αp = bp .
 τ (6.12)
Bad reprezintă amplitudinea inducţiei reacţiei longitudinale a
indusului:
Bad = μ V μ  s
o ad = o Va in ψ , (6.13)

δ δ
 Kδ   Kδ 
Kμ Kμ
iar Va este tensiunea magnetică de reacţie a indusului:
V = 3 2  W1  Kw1  I .
(6.14)

a π p
Valoarea armonicii fundamentale a inducţiei de reacţie longitudinală se calculează cu relaţia:
 + +
2 αpπ B = B (αp π +
B =
2ad cos2 αBad αpπ (1 + ad sin αp π) , (6.15)
 dα π 2cos2α )dα =
ad1 π -  π
αpπ -
2
αpπ
2
 încât se poate defini coeficientul de reducere a amplitudinii fundamentalei fluxului de reacţie a
indusului, la maşina cu poli aparenţi, faţă de maşina cu întrefier uniform:
K = Bad1 = αp π + sin αp  π ,
d

Bad π (6.16)
iar reactanţa longitudinală de reacţie a indusului, conform subcapitolului 4.3, se determină cu
relaţia:
3 μ  D  l  W1K 2
Xad = Kd  Xa =  o ω (6.17)
w1  1 Kd .

π δ  Kδ  Kμ  p 
Dacă reacţia indusului este transversală, printr-un raţionament similar se constată că inducţia
variază în raport cu axa longitudinală după o lege sinusoidală:
B = Baq sin α , (6.
în μo μo 18)
care: δ

Baq = δ  K  K  Vaq = δ   K  Va cos ψ (6.19)

δ
μ K μ ,
este amplitudinea inducţiei reacţiei transversale a indusului.
În timp ce la reacţia longitudinală din dezvoltarea în serie Fourier a curbei inducţiei lipsesc
termenii în sinus, la reacţia transversală lipsesc termenii în cosinus, iar fundamentala se calculează astfel:
Baq = 2 +π +
1 π 2 αpπ B α 
2
 =aq sin2 dα = (6.20)
Bsin α dα 2  Baq Kq .
-π π
2 -
αpπ
2
Ca şi în cazul anterior, se defineşte un coeficient subunitar care indică cu cât este mai mică
amplitudi-
nea fundamentalei faţă de unda rezultantă a reacţiei indusului pe axa transversală:
π - sin  π
Baq αp αp
1 K = = (6.21)
q
Baq π
Reactanţa datorată reacţiei indusului pe direcţia transversală:
3 μ  D  l  W1K 2
Xaq = Kq  Xa =  o ω (6.22)
w1  1  Kq .

π δ  Kδ Kμ  p 
La maşina cu poli aparenţi, curba inducţiei în întrefierul maşinii, creată
Fig. 6.19. de
Variaţia inducţiei bex. înfăşurarea de excitaţie are o repartiţie dreptunghiulară în dreptul
polilor şi este nu- lă în spaţiul interpolar (Fig. 6.19).
Rezultă amplitudinea primei armonici a inducţiei:
αpπ
 2 2 Be = α
B x cos α dα 4Bex spπ . (6.23)
- πin 2
ex1 π
αp
π
2
Se calculează raportul dintre prima armonică şi inducţia corespunzătoare înfăşurării de excitaţie
în în-
trefier cu = Bex1 αp  π .
relaţia: = 4 sin

Ke (6.24)
Bex π 2
Fundamentala solenaţiei de excitaţie, echivalentă cu solenaţia de reacţie a indusului pe axa
longitudina- lă se calculează din consideraţia ca efectele lor să fie aceleaşi:
μo  Ve  Ke μ  Va  Kd (6.25)
δ  Kδ  Kμ xd = o d ;
δ
 Kδ 
Kμ
Vexd = Vad W1   Id (6.26)
Kad = Kw1
3 .

2 π p
ad
Curentul de excitaţie, necesar pentru compensarea efectului reacţiei longitudinale are expresia:
 =  W1   Id
Iexd 3
Vaxd Kw1 K (6.27)
,
= Wex 2 π p
Wex ad
 în care s-a notat cu Wex numărul de spire dintr-o bobină dispusă pe un pol şi cu Kad raportul:
K = Kd = αpπ + sin αp  π .
ad α (6.28)
Ke 4 sin pπ

2
Analog se defineşte un coeficient şi pentru axa transversală:
K = Kq = αpπ - sin αp  π .
aq α (6.29)
Ke 4 sin pπ

2
În calculul coeficienţilor s-a considerat întrefierul uniform şi foarte mic în raport cu spaţiul
interpolar. În realitate întrefierul se măreşte spre marginile piesei polare pentru a obţine o repartiţie a
inducţiei cât mai a- propiată de o sinusoidă.
Reacţia indusului în cazul maşinii sincrone monofazate se manifestă diferit de reacţia indusului la
ma- şina trifazată. Regimul monofazat poate apare la întreruperea unei faze a maşinii trifazate sau în
cazul unui scurtcircuit monofazat. Câmpul alternativ creat de înfăşurarea statorică se descompune într-un
câmp direc şi u- nul invers. Câmpul direct se comportă faţă de câmpul de excitaţie ca în cazul maşinii
trifazate. În schimb, câm- pul invers are faţă de rotor o viteză egală cu dublul vitezei de sincronism şi va
induce în rotor o tensiune elec- tromotoare de frecvenţă dublă. Curenţii care se stabilesc în piesele polare
masive şi în înfăşurarea de excitaţie produc pierderi suplimentare, dar pe baza legii lui Lenz micşorează
amplitudinea câmpului invers. Efectul de a- mortizare este mai puternic la maşinile sincrone cu poli
înecaţi datorită faptului că rotoarele sunt masive şi mai redus la maşinile cu poli aparenţi.
Pentru a elimina neajunsurilor cauzate de prezenţa
câmpului invers, maşinile cu poli aparenţi se prevăd cu înfăşurări
de amortiza- re (Fig. 6.20). Înfăşurările de amortizare sunt
realizate din bare de bronz 4 introduse în crestături de formă
circulară practicate în piesele polare 1. Barele sunt scurtcircuitate
cu două inele de scurtcircuitare 3. Sunt situaţii în care
scurtcircuitarea se face prin segmente inelare pen- tru a face
Fig. 6.20. Înfăşurarea de posibilă demontarea cu uşurinţă a polilor inductori 2. Coli- via de
amortizare. amortizare, pe lângă efectul de anihilare a câmpului invers, mai
serveşte la pornirea motorului sincron în asincron şi pentru redu-
 cerea unor oscilaţii pendulare ale vitezei rotorului în jurul vitezei de sincronism. Colivia este
eficientă dacă pen- tru fiecare pol barele reprezintă aproximativ 15% din secţiunea totală a înfăşurării
ce revine unui pas polar.