Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2 Transformatoare Electrice
2.1.1 Construcţie
Transformatoarele sunt constituite din două sau mai multe circuite electrice, denumite
înfăşurări, dispuse în jurul unui miez magnetic închis, acestea reprezentând părţile active,
esenţiale funcţionării unui transformator.
Miezul magnetic este întotdeauna de tip lamelat, realizat din tole de oţel electrotehnic,
izolate electric între ele. Transformatoarele ce funcţionează la 50 Hz se execută cu tole de
grosimea de 0,35 mm.
Montarea şi demontarea uşoară a înfăşurărilor impune ca miezul magnetic să se
constituie din subansambluri separate. Părţile pe care se dispun înfăşurările se numesc
coloane, iar cele care leagă coloanele se numesc juguri. Figura 2.1(a) înfăţişează un
transformator monofazat, iar Figura 2.1(b) unul trifazat, ambele având miez magnetic de
tip coloane. Există de asemenea transformatoare având miezul magnetic de tipul în manta,
Figura 2.2. Transformatoarele care lucrează la frecvenţe ridicate, zeci-sute de kHz au
miezul magnetic realizat din ferite.
a) b)
Figura 2. 1
10
Înfăşurările transformatoarelor se construiesc din conductoare izolate electric, din
cupru sau aluminiu. Conductorul elementar poate fi rotund sau de secţiune dreptunghiulară,
având secţiunea astfel încât curentul alternativ ce-l străbate să se repartizeze practic uniform,
cu densitate aproape constantă.
Figura 2. 2
Figura 2. 3
11
2.1.2 Principiul de funcţionare
Funcţionarea transformatorului indiferent de tip are la bază fenomenul de inducţie
electromagnetică dintre două sau mai multe circuite electrice imobile, cuplate magnetic.
Fie un transformator monofazat, Figura 2.4, a cărui înfăşurare primară are w1 spire şi
este alimentată cu tensiunea u1 variabilă în timp. Curentul i1 care străbate înfăşurarea primară
creează fluxul magnetic în miez. Acest flux magnetic fiind şi el variabil în timp induce în
înfăşurarea secundară, care are w2 spire, o tensiune electromotoare. Dacă această înfăşurare
este conectată pe o sarcină oarecare, transformatorul debitează un curent secundar i2.
Fie R1 şi R2 rezistenţele electrice ale celor două înfăşurări; prin aplicarea teoremei a doua a lui
Kirchhoff pe contururile 1 şi 2, Figura 2.4 se obţin relaţiile:
Figura 2. 4
d
− u1 R1i1 u e1 −w1
dt
2 ddt
u R i u − w
2 22 e2
Căderile de tensiune R1i1 şi R2i2 fiind mult mai mici decât tensiunile la borne
corespunzătoare rezultă:
d d
u 1 w1 şi u 2 w2 ,
dt dt
u 1 w1
k T
uw2 2
H m l m w1i1 −w2 i2
12
unde Hm este intensitatea câmpului magnetic în miez, iar lm este lungimea conturului . Ca
Bm
urmare a valorilor ridicate ale permeabilităţii magnetice , mărimea H m l m l are valori
m
mult mai mici decât oricare dintre cei doi termeni din partea stângă a ultimei relaţii, astfel
încât:
de unde rezultă:
w1 i2
k T
wi2 1
u1 i2 w1
kT
uiw
2 1 2
de unde rezultă:
p1 u1 i1 u 2 i 2 p 2
Prin urmare, în ipoteza neglijării pierderilor Joule în înfăşurări şi atunci când cuplajul
celor două înfăşurări este perfect şi când miezul magnetic este ideal ( ), puterea p1
absorbită de primar este egală cu p2 transferată sarcinii, rolul transformatorului fiind acela de
a modifica tensiunea u2 în raport cu u1.
Transformatoarele monofazate se simbolizează în schemele electrice ca în Figura 2.5
(a), iar cele trifazate printr-una din cele două variante prezentate în Figura 2.5 (b).
(a) (b)
Figura 2. 5
Ipoteze simplificatoare:
1. se neglijează pierderile prin curenţi turbionari şi histerezis produse în miezul
feromagnetic;
2. se neglijează reacţia curenţilor turbionari induşi în miez asupra fluxului magnetic
inductor;
3. se consideră circuitul magnetic liniar: Fe = ct.;
4. se consideră că înfăşurările au parametrii concentraţi şi constanţi.
14
φ12 + φ21
φ12 + φ21
1 i1 i2 2 R L
w1,R1 2
w L22
u1 C
R2∆ L21 u
2
L11,L12
2’
1’ φ12 + φ21
a)
1 i1 R1 R2 i2 2
u1
u e1 e2 u2
u
1’ 2’
b)
Figura 2. 6
1 e1 d t
− u R1 i1 u − d11 12
2 2 2 e2 d t
22
u R i u −
d 21
Fluxurile proprii şi mutuale se pot exprima în funcţie de inductivităţile
corespunzătoare:
di di
i −L 1 1 −L 2 2
− u1 R1 111
dtdt
di2 di
u 2 R2i2 −L22 −L21 1
dtdt
di2 1
u 2 R2i2 L i2 dt
dt C
L12;L21 I2 2
1 I1 R1 R2
U1 U2
L11 L22
1’ 2’
Figura 2. 7
1 i1 2
i 2
1 φσ1 φσ2 2
u u Z
1’ 2’
Figura 2. 8
Lσ1
1 σ1 i1
w
1
L
2 σ 2 σ 2 i2
w
2
unde,
L1 şi L2 fiind inductivităţile de dispersie, corespunzătoare fluxurilor de dispersie.
Putem scrie pentru transformatorul considerat, următoarele relaţii:
17
ddi d
u1 R1 i111w1 1 R i L 1 1 w1
dt dt dt
2
ddi d
u 2 R2 i2 w2 R2 i2 L2 2 w2
− dt dt dt
di2 1
u 2 R i2 L i2 dt
dt C
ddid
u1 R1 i111w11 1 R i L 1 1 w
dt dt dt
d did
u 2 R2 i2 w2 2 R2 i2 L2 2 w2
− dt dt dt
di2 1
u2 R2 i2 L i2 dt
dt C
f
m
m w1 1 w2 i2
i
de tensiune pe rezistenţa înfăşurării primare R1i1, care este mică în raport cu tensiunea de
alimentare, u1. Obţinem:
d
u1 w1
dt
1 U1
t0u1 dt 2 sin t − m sin t −
w11 w 22
Fluxul magnetic este aproximativ sinusoidal în timp, fiind defazat cu /2 în urma
tensiunii primare; valoarea sa maximă este:
18
U 2
m 1
w1
Observaţii:
1 1
1) 12 21 Li12 i2 L21 1
ww
1 2
L
21 w1 i1 w2 i2
w w
1 2
În cazul circuitelor liniare filiforme se poate considera că L21 = L12. Inductivitatea utilă
a înfăşurării primare faţă de cea secundară este, prin definiţie:
w1
Lu21 L
w2 21
Lu21 Lu21
2 1 1 w2 i2 2
wi
ww
m 1 1
U e1 −j 1 w
U e2 −j w2
19
Se observă că raportul lor este egal cu raportul de transformare, cele două tensiuni
electromotoare fiind în fază:
U e1 w1
U e2 w2
1 I1 R1 Xσ1 Xσ2 R2 I2 2
U1 U2
-Ue1 -Ue2
1’ 2’
Figura 2. 9
20
p f B 2
H H
relaţie în care:
- factorul H se determină experimental şi depinde de tipul materialului feromagnetic;
- f, frecvenţa de variaţie a fluxului magnetic;
- B, inducţia magnetică.
Pierderile prin curenţi turbionari, variază proporţional cu pătratul inducţiei magnetice,
B, şi cu pătratul frecvenţei, f, după o relaţie de forma:
p f 2 B 2
F F
p p p ( f f 2 ) B 2
m H F H F
Pm pm M ( H f F f 2 ) B 2 M
B S m
Pe de altă parte, din expresia tensiuni electromotoare, Ue1, putem exprima fluxul prin
relaţia:
1
U e1
w1
Obţinem:
1
B S m U e1
w1
2
B2 U e1
w12 S m2
2
2
Înlocuind B în expresia pierderilor, acestea se pot scrie sub forma:
21
2
U e1
Pm
RFe
în care,
2 w12 S m2
RFe
H f F f 2 M
Figura 2. 10
În Figura 2.10 s-a notat I 10 I a I r , componenta curentului primar, I1,
corespunzătoare magnetizării miezului şi pierderilor în fier.
’
În cazul în care transformatorul funcţionează în gol, I2 = 0, deci I1 = I10 şi
reprezintă curentul de mers în gol. Curentul de mers în gol variază relativ puţin de la
funcţionarea în gol la funcţionarea în sarcină
2.3.1 Autotransformatorul
Autotransformatorul numit şi transformator în construcţie economică, are utilizări
multiple acolo unde se cere modificarea tensiunii în limite restrânse de până la 50%, când este
preferat transformatorului ca urmare a randamentului superior. El se execută monofazat,
trifazat sau polifazat în general. Se construiesc autotransformatoare de mare putere ce servesc
la interconectarea reţelelor electrice de tensiuni apropiate şi de mică putere utilizate în
radiotehnică, automatică etc. Autotransformatoarele de mică putere se execută uscate, cele de
mare putere în ulei.
22
a) b)
Figura 2. 11
Schematic un autotransformator monofazat se reprezintă ca în Figura 2.11. Miezul
feromagnetic pe care este plasată înfăşurarea se realizează ca şi la transformator. Bornele 1, 1’
ale înfăşurării sunt bornele primarului autotransformatorului, bornele 2, 2’ sunt bornele
secundarului; există o porţiune a înfăşurării autotransformatorului, care este comună
primarului şi secundarului.
Puterea se transmite de la primar la secundar atât pe cale electromagnetică (ca la
transformatoarele obişnuite), dar şi pe cale galvanică, prin curentul comun care străbate
înfăşurările, aşa cum arată schema electrică din Figura 2.11 (b).
Dacă wl este numărul total de spire al înfăşurării între bornele 1, 1’ şi w2 numărul de spire
între 2, 2’, raportul de transformare al autotransformatorului la neglijarea căderilor de
tensiune este:
w1 U
kT 1
w22 U
S S e S g U 2 I 2 U1 I1
U I
Introducând raportul de transformare kT 1 2 şi considerând că defazajul între
UI2 1
curenţii I 1 I 2 I S este neglijabil, suma lor vectorială (I 1 I s I 2 ) se poate înlocui cu suma
modulelor lor (I1 I S I 2 ) şi rezultă:
23
U k
S e U 2 I S U 2 I 2 −I1 U 2 I 2 − 1 I1 T
kk
−1
S T T
S g S −S e
Sk
T
Dacă cele două primare au acelaşi număr de spire, w1 atunci tensiunile vor fi:
Usp U AM 1,5 U f ;
Usp U BC 3 U f ;
unde s-a ţinut seama de diagrama din Figura 2.13
w w 3
U Usp U f ;
wS wS 2
w w
U Usp 3 U f ;
wS wS
Din diagrama prezentată în Figura 2.14 rezultă că U este coliniar cu U AM , care este
paralelă cu înălţimea AM a triunghiului ABC, U este paralelă U BC , unghiul dintre U şi
U fiind de / 2 . La funcţionarea în sarcină simetrică, curenţii I şi I constituie un
sistem bifazat simetric dacă U U , adică,
Figura 2. 14
25
w 2
1,15
w 3
I j I
În altă variantă de montaj Scott este păstrat acelaşi număr de spire în secundarele
transformatoarelor, w w w2 şi se calculează relaţia dintre numerele de spire primare,
Ecuaţiile (5.6) şi (5.7) conduc la un sistem care se poate rezolva în ambele sensuri,
IA
w−
w
I 1
(5.8)
w
I B
w
2
1 I 3
w I
I C
2w
1
I − 3 I
Dacă se pune condiţia ca sistemul secundar, bifazat să fie simetric atunci este
satisfăcută relaţia (5.5) şi rezultă din (5.8),
IA
w w
−
I ;
1
I B w 13
j I ; (5.9)
w 2 2
1
I C − j I ;
w
w 2 13 2
1
26
w
Dacă se notează: − I I ' , atunci
w
rezultă, 1
I A I ' ; I B I ' e −j2 3 ; I C I ' e −j4 3 (5.10)
adică cei trei curenţi absorbiţi de la reţeaua trifazată constituie un sistem trifazat simetric. În
cazul alimentării cu un sistem simetric de tensiuni cu valoarea nominală de 400V, cele două
secundare asigură un sistem bifazat de tensiuni de 230V.
Schimbarea de la m1 = 3 la m2 = 6 şi de la m1 = 3 la m2 = 12.
Pentru această transformare este necesar un transformator trifazat cu înfăşurările
secundare divizate, fiecare în câte două semibobine. Conexiunile se realizează ca în Figura
2.15, astfel că la capetele înfăşurării secundare (şase borne) se culege un sistem hexafazat de
tensiuni.
Figura 2. 15
Figura 2. 16
I1n
kin
I2n
Măsurând curentul din secundar I 2 se poate determina o valoare I1 ' a curentului din
circuitul primar:
I1 ' kin I 2
care, în general, diferă de valoarea curentului real I1 .
Eroarea de măsură a valorii curentului I1 introdusă de transformatorul de curent este:
I1 '−I1 k −ki
i % 100 in
Ik
100 1 i
I
unde s-a notat cu k i 1 raportul real de transformare.
I2
În afara acestei erori privind coeficientul de transformare, transformatorul de curent
introduce şi o eroare de unghi , reprezentând defazajul dintre fazorul I1 şi fazorul I1 ' .
Această eroare influenţează precizia măsurătorii unor aparate ca: wattmetre, contoare, unele
traductoare etc.
Deoarece eroarea de mărime i creşte odată cu creşterea impedanţei sarcinii, pentru
fiecare transformator de curent se indică o anumită putere aparentă nominală, reprezentând
28
puterea maximă de sarcină pentru care transformatorul respectă clasa de precizie pentru care a
fost construit: 0,2; 0,5; 1; 3; 5; 10; cifrele reprezentând eroarea de măsură.
Dintre tipurile constructive se deosebesc: transformatorul de curent cu miez toroidal,
cu ajutorul căruia se pot efectua măsurători foarte precise şi transformatoare de curent de tip
cleşte la care conductorul al cărui curent urmează a fi măsurat joacă rolul înfăşurării primare.
Transformatoarele de curent măsoară curenţi de (5,...15000)A, curentul nominal
standardizat fiind 5A.
U
k un 1n
U2n
U1 − U1 ' k −kun
u % 100 u
Uk'
100 1 un
U
unde s-a notat cu ku 1 raportul real de transformare.
U2