2.

REGIMUL ELECTROCINETIC
În anumite condiţii mediile conductoare se pot găsi în stare electrocinetică.
Corpurile care se găsesc în această stare se spune că sunt străbătute de curenţi electrici de
conducţie, denumiţi mai simplu curenţi electrici.
Starea electrocinetică este pusă în evidenţă prin anumite efecte: efectul magnetic,
efectul mecanic, efectul caloric, efectul luminos, efectul chimic.
În afară de curentul electric de conducţie există şi curentul de convecţie, care
corespunde mişcării macroscopice a unor corpuri sau particule încărcate electric.
Noţiunea de curent electric este însă mai largă, prin curent electric în sens larg,
înţelegându-se, în general, suma dintre intensităţile curenţilor de conducţie, convecţie,
deplasare şi Roengen.

2.1. Intensitatea curentului electric de conducţie.

Densitatea de curent.
În regim electrostatic, intensitatea câmpului electric în conductoare este diferită
de zero. Datorită prezenţei 2câmpului electric în conductoa2re asupra purtătorilor mobili
de sarcină electrică se vor exercita forţe F = q ⋅ E , ce vor imprima acestora o mişcare
ordonată. Mişcarea ordonată a purtătorilor mobili de sarcină cu o viteză medie diferită de
zero în raport cu corpul care-i conţine reprezintă curentul electric de conducţie.
Caracterizarea globală a stării electrocinetice a unui conductor se face cu ajutorul mărimii
fizice scalare primitive numită intensitatea curentului electric, i. Unitatea de măsură a
intensităţii curentului electric este Amperul (A).
Intensitatea curentului electric printr-o secţiune S a unui conductor este egală cu
sarcina purtătorilor liberi care străbat secţiunea considerată în unitatea de timp. Dacă se
notează cu ∆Q sarcina care străbate suprafaţa în intervalul de timp ∆t:
∆Q dQ
i = lim
∆t → 0 ∆t
= [A ] E
dt i F v
Sensul curentului este sensul de q<0
mişcare al purtătorilor liberi de sarcină v F
pozitivă, respectiv sensul opus deplasării q>0
ds
purtătorilor negativi. i J
Caracterizarea locală a stării
electrocinetice se face cu ajutorul unei mărimi
S
fizice vectoriale numită densitatea curentului
electric, notată cu J . Valoarea densităţii de
curent este egală cu sarcina purtătorilor liberi
ce străbat în unitatea de timp, unitatea de
suprafaţă a secţiunii transversale a conductorului.
 ∆2 Q ∆i di
J = lim
∆t → 0 ∆t ⋅ ∆s
= lim
∆s → 0 ∆s
=
ds
[A / m ]
2

∆s → 0

Rezultă că intensitatea curentului electric printr-o suprafaţă oarecare S se poate

exprima în funcţie de densitatea de curent:
i = ∫ J ⋅ ds
S
Dacă suprafaţa S se alege normală la axa conductorului, iar în secţiunea
transversală a conductorului densitatea de curent este constantă (conductor filiform), i
devine: i = J⋅S.
În regim staţionar (curent continuu) intensitatea curentului electric se notează cu
literă mare I.

2.2. Legea conducţiei electrice

În fiecare punct al unui mediu conductor în stare electrocinetică, între intensitatea
câmpului electric şi densitatea curentului de conducţie există o anumită dependenţă:
J=JE () (7.)
Forma explicită a acestei relaţii depinde de natura şi starea mediului conductor. Relaţia
(7.) este o lege de material şi reprezintă legea conducţiei electrice în formă locală.
Mediile conductoare la care dependenţa exprimată de relaţia (7.) este liniară se
numesc medii liniare, în caz contrar mediile conductoare sunt neliniare.
Pentru medii izotrope şi liniare, legea conducţiei electrice se scrie sub formă
simplă:
J = σ⋅E respectiv E = ρ⋅J
în care:
σ este o constantă de material (scalar pozitiv) numită conductivitatea
electrică a mediului respectiv [S/m]
1
ρ = se numeşte rezistivitate electrică [Ω⋅m]
σ
Forma locală a legii conducţiei electrice referitoare la medii liniare se mai
numeşte şi legea lui Ohm în formă locală.
Într-un caz mai general asupra purtătorilor de sarcină electrică din mediile
conductoare pot să acţioneze şi forţe care nu sunt de natură electrică. Astfel de situaţii pot
să apară datorită unor neomogenităţi locale (de concentraţie, de temperatură etc.) sau
dacă mediile conductoare sunt accelerate. La materialele semiconductoare prezintă
importanţă deosebită cazul când intervine un gradient al concentraţiei purtătorilor de
sarcină. Notând cu Fi forţa medie de natură neelectrică ce se exercită asupra unui
F
purtător mobil de sarcină (q0), raportul i = E i are dimensiunea unei intensităţi de câmp
q0
electric şi se numeşte intensitatea câmpului electric imprimat. Această mărime are
înţeles numai în interiorul mediilor conductoare unde se manifestă forţele de natură
neelectrice respective. În prezenţa câmpurilor imprimate, legea conducţiei electrice
pentru medii liniare şi izotrope se scrie sub forma:
 J = σ E + Ei( )(8.)
unde Ei - intensitatea câmpului electric imprimat
Să considerăm un conductor filiform, la care dimensiunile secţiunii transversale
sunt mult mai mici decât lungimea lui. La astfel de conductoare vectorii E, J, dl, ds sunt
coliniari. Pentru obţinerea formei integrale se integrează relaţia (8.) între două puncte 1 şi
2 de-a lungul curbei medii a conductorului.
( )
2 2
1
∫ E + E i ⋅ dl = ∫ σ ⋅ J ⋅ dl dl
1 1
ds 2
2 uei
u 12 = ∫ E ⋅ dl
1 E
J
2
u 12i = ∫ E i ⋅ dl 1
I
1
u12 - tensiunea electrică între punctele
1 şi 2
u12 i - tensiunea electrică imprimată între punctele 1 şi 2
La circuitele filiforme curentul este repartizat uniform pe secţiune.
i = ∫ J ⋅ ds = J ⋅ S
S
2 2 2
1 1 dl
∫σ ⋅ J ⋅ dl = ∫σ ⋅ J ⋅ dl = i ⋅ ∫ σ ⋅ S = i ⋅ R 12
1 1 1
2
dl
în care R 12 = ∫ este rezistenţa electrică a conductorului între punctele 1 şi 2.
1 σ ⋅S

l 1 l
Dacă σ = ct. şi S = ct. ⇒ R = 12 [Ω] dar ρ = ⇒ R = ρ⋅
σ ⋅S σ S
u + ue = R⋅i
pentru un circuit închis ue = R⋅i
pentru un circuit fără câmp electric imprimat u = R⋅i
Experienţa arată că, în general, rezistivitatea ρ a mediilor conductoare variază cu
temperatura ϑ. În general variaţia este dată de relaţia:
ρ = ρ 20 [1 + α (θ − 20 )]
unde ρ şi ρ20 sunt valorile rezistivităţii la temperaturile ϑ şi 200C.
α este o constantă de material, numită coeficientul termic al rezistivităţii
(pentru metale α > 0, deci ρ creşte cu temperatura
pentru semiconductoare α < 0, deci ρ scade cu temperatura)

2.3. Legea transformării energiei în conductoare

parcurse de curenţi
Experienţa arată că în orice conductor străbătut de curent electric are loc
transformarea energiei electromagnetice în alte forme de energie.
 Forma locală a legii transformării energiei în conductoare stabileşte că puterea
cedată de câmpul electromagnetic unităţii de volum a conductoarelor aflate în stare
electrocinetică este egală cu produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric şi
densitatea curentului electric.
p = E⋅J (10.)
( )
Ţinând seama de legea conducţiei electrice în formă locală ( J = σ ⋅ E + E i )
1
p = ⋅ J2 − Ei ⋅ J = ρ ⋅ J2 − Ei ⋅ J
σ
în care:
- termenul ρJ2 > 0 corespunde efectului electrocaloric (Joule-Lenz),
reprezentând densitatea de volum a puterii pierdută ireversibil de câmpul
electromagnetic şi transformată în căldură
- termenul E i ⋅ J reprezintă densitatea de volum a puterii schimbată de câmpul
electromagnetic cu sursele de câmp electric imprimat (>0 – cedează sursa şi
primeşte câmpul sau <0 – invers)
Forma integrală a legii transformării energiei în conductoare se obţine integrând
relaţia (10.) pentru întregul volum. Astfel, puterea totală primită de conductor din partea
câmpului electromagnetic în procesul de conducţie electrică este:
P = ∫ p ⋅ dv = ∫ E ⋅ J ⋅ dv
v v
Pentru un circuit filiform,
( )( )
P = ∫ ∫ E ⋅ J ⋅ dl ⋅ ds = ∫ E ⋅ dl ⋅ ∫ J ⋅ ds = u ⋅ i
l S l S
Pentru o porţiune pasivă de circuit (fără surse de câmp imprimat),
u2
P = R ⋅i =
2

R
este puterea electrică transformată în căldură în procesul de conducţie electrică
Energia electrică transformată în căldură în timpul t este:
t t
W = ∫ P ⋅ dt = ∫ R ⋅ i 2 ⋅ dt
0 0
În regim staţionar (c.c.) expresia energiei electrice devine
W = R⋅I2⋅t (J)
1J=1W⋅1s (1 kWh = 3,6 ⋅ 106 J)
 2.4. Legea conservării sarcinii electrice
Experienţa arată că dacă sarcina electrică din interiorul unei suprafeţe închise Σ
variază în timp, această variaţie presupune implicit
apariţia unui curent electric prin suprafaţa Σ. Spre Σ
exemplu, intensitatea curentului ce se stabileşte în
conductorul M la descărcarea unui condensator, în - +
prealabil încărcat cu sarcină electrică, este numeric - +
egală cu variaţia în unitatea de timp a sarcinii electrice - + ds
din interiorul suprafeţei Σ, respectiv de pe armături.
+
În formă integrală legea conservării sarcinii
electrice se exprimă astfel: intensitatea curentului total J
iΣ care străbate o suprafaţă închisă Σ este în fiecare
moment egală şi de semn contrar cu derivata în raport
cu timpul a sarcinii electrice QΣ din interiorul M
suprafeţei,
dQ Σ
i Σ = ∫ J ⋅ ds = −
Σ dt
Semnul “-“ apare în legătură cu alegerea sensului de referinţă pentru intensitatea
curentului electric înspre exteriorul suprafeţei Σ, independent de faptul că sarcina creşte
 dQ   dQ 
 > 0  sau scade  < 0 .
 dt   dt 
În regim staţionar, sarcina electrică nu variază în timp, i Σ = ∫ J ⋅ ds = 0 (deci
Σ
intensitatea c.c. este aceeaşi în orice secţiune a unui circuit electric neramificat).

2.5. Legea electrolizei

La dizolvarea sărurilor (ex. NaCl) în apă, o parte din molecule se desfac în ioni
pozitivi (Na+) şi negativi (Cl-). Acest fenomen se numeşte disociaţie electrolitică şi este
independent de trecerea curentului electric.
Reacţia chimică produsă la trecerea curentului electric printr-un electrolit (acid,
baze sau săruri în soluţie) se numeşte electroliză. Sub influenţa câmpului electric creat în
electrolit de o sursă de curent continuu exterioară, ionii negativi se deplasează prin
electrolit spre electrodul pozitiv (anod) iar ionii pozitivi spre electrodul negativ (catod).
Mişcarea acestor ioni este însoţită şi de un transport de substanţă. Conform legii
electrolizei, masa m de substanţă care se depune în timpul ∆t la un electrod este
proporţională cu sarcina electrică trecută prin baie.
∆t
m = k ⋅ ∫ i ⋅ dt = k ⋅ Q
0
în care:
∆t
Q = ∫ i ⋅ dt este sarcina electrică corespunzătoare curentului i ce trece prin baia
0

electrolitică în timpul ∆t
 1 A
k= ⋅ este constanta electrostatică
F0 γ
unde: F0 = N⋅e = 96.490 C/echivalent gram = constanta lui Faraday
N = 6,02⋅1023 – numărul lui Avogadro (numărul de molecule
conţinute într-o moleculă gram, respectiv numărul de atomi
conţinuţi într-un atom gram)
A – masa atomică
ν - valenţa produsului depus prin electroliză