CAPITOLUL II

ELECTROCINETICA

​În acest capitol se consideră că sarcina electrică este mobilă şi se poate deplasa într-unmediu
conductor sub acţiunea unui câmp electric. Sarcinile electrice care se deplasează se numesc
purtători mobili de sarcini și pot fi:
✔ ​electroni liberi în cazul metalelor ;
✔ ​ioni pozitivi sau negativi în cazul electroliţilor ;
✔ ​protoni sau particule α în cazul unor gaze ionizate.
Mediile care posedă purtători mobili de sarcină electrică se numesc medii
conductoare, cele ce nu au această proprietate se numesc medii izolatoare. Fenomenul de
conducţie electrică constă într-un transport dirijat de sarcină electrică sub acţiunea forţelor de
​ ​EqF ​). Această mişcare complexă se suprapune peste mişcarea de agitaţie
natură electrică ( =
tehnică şi generează curentul de conducţie.

2.1. Intensitatea curentului electric.

Densitatea de curent.

​ ărimea fizică scalară ce caracterizează fenomenul de conducţie electrică şi este numeric

M
egal cu cantitatea de sarcină transportată în unitatea prin secţiune transversală a unui
conductor se numeşte intensitate a curentului electric.

q I​ Δ ​
Δ​ = ​[A]
t

În cazul în care prin conductor se transportă sarcini egale în intervale de timp egale curentul
se numeşte continuu sau staţionar.
Mărimea fizică vectorială ce caracterizează fenomenul de conducţie se numeşte densitate de
curent ( J ​ ​).
I​
J
A
​⎥​ ⎤ ⎢​ ⎡ ​
⎦​ ⎣​ ⋅= ​2
n
A
m
unde : I - este intensitatea curentului electric
A - este suprafaţa transversala a conductorului.

Densitatea de curent este o măsură a solicitării termice a

conductoarelor.
În cazul metalelor 2​ ​J ​−→ ​/)102( ​mmA ​.

12
2.2. Tensiunea electromotoare
 Procesul de conducţie electrică este caracterizat de ciocniri între purtători de sarcină
sau între purtători şi reţeaua cristalină a mediului conductor.
O parte din energia purtătorilor de sarcină se pierde astfel încât procesul de conducţie
poate înceta dacă această energie nu este compensată din exterior. Dispozitivele fizice care
realizează acest lucru şi transformă diverse forme de energie în energie electrică se numesc
surse de tensiune electromotoare​.
Acestea pot fi pile electrice, acumulatoare sau generatoare electrice de inducţie.
Câmpul electric creat de acestea se numeşte ​indus ​sau ​imprimat ​)(​E​i .​ Tensiunea
electromotoare este cea mai mare valoare a tensiuni măsurată la bornele sursei în regimul de
mers în gol (sursa nu debitează curent într-un circuit extern).

2.4. Legea conducţiei electrice

a. ​Forma locală ​a legi.

În orice moment şi în orice punct vectorul densitate de curent este proporţional cu intensitatea
câmpului electric total din punct.
)( ​σ += ​EEJ ​i

unde: E​i -​ este intensitatea câmpului electric imprimat

​σ ​- este constantă de materia şi se numeşte conductivitate electrică a mediului

ρ​1 ​σ
σ
⎥​ ⎤ ⎢​ ⎡ []
⎦​ ⎣​ ⋅Ω= ​m
→​
m​S
si se numeşte rezistivitate electrică a materialului (rezistenţă specifică, adică rezistenţa unităţi
de lungime cu suprafaţa unitară).

= ρ ​JE -​ o altă exprimare a legi conducţiei electrice.

t​

b. ​Forma integrală

Se consideră o latură activă de mediu conductor (conţine

sursă de tensiune electromotoare). Tensiunea totală la
bornele laturii:
 13
2
)(
∫
ldiEEU
+=
1
2

∫
dlEU
B
= 1

U bornelatensiunea
∫
B
2
−
dlEU
=
ie
1

U tensiune electromotoare
e I​ dl ​
ld ​ J Idl
2

2
−
2 2

dlEE ​
i​
====+ ​
∫∫∫∫
)(​ IR
σσ σ ​A
1
1
A
2 2
1 1

dl ​
R ​ρ
unde: ​
∫∫ dl
==

σ​ ​[​Ω​] – rezistenţa electrică a laturii ​1 A

​

1
A

Pentru laturi omogene şi de secţiune constantă:

l​
R ​ρ
l

σ ==
​
A A
 ​Inversul rezistenţei electrice se notează cu litera:
electrică​. Se poate scrie
G= ​
în final:
1​
SR
şi se numeşte ​conductanţă ​ ][

​ →
IRUU Ohmluilegea ​+ ​eB =

Pentru laturi pasive (nu conţin surse):

= ​0 ​⇒ ​B ​=
e​
IRUU

​ ezistenţa electrică a mediilor conductoare este variabilă cu temperatura după următoarea

R
lege :
​ α ​⋅Δ​θ
)1( ​= ​RR 0​ +​

unde : R​0 -​ rezistenţa electrică la temperatura de 0​o ​C;

α- se numeşte coeficient de temperatură al rezistivităţii;
​Δ​θ - creşterea temperaturii sau supratemperatură.

14
2.5. Legea transformării energiei în conductoare

​ rocesul de conducţie electrică este caracterizat de numeroase ciocniri ale purtătorilor de

P
sarcină cu alţi purtători, cu reţeaua cristalină sau cu impurităţi ale reţelei. O parte din energia
acestora este cedată reţelei sub formă de căldură astfel încât orice conductor parcurs de curent
se încălzeşte.
Puterea cedată unităţii de volum o notăm cu p.

>=⇒⎪​ ⎪​
0 2​ ​ ⎭​ ⎬​⎫
EJp​ρ
⋅= ​
Jp

ρ​ ​(este strict pozitivă)

JE
⋅=

Puterea cedata unităţii de volum este strict pozitiva, ceea ce înseamnă ca aceasta circulă de la
conductor înspre mediu (încălzire), si nu invers.
Considerând conductoarele de formă cilindrică se obţine puterea totală disipată pe conductor:
2
I​ I​ l​
I​ d​V dV IdldA
dVJdVpP 2 2
=== = = ​⋅== ​
∫∫∫∫ ​∫ ∫ ρ​ ρ δ​ 2​ ​WRI
2 2 2
ρρ
A A A ][ 2​ 2
A
VVVVAl

​Exprimări echivalente :
2
U​
RIP ​===
2
UI
R
​Căldura care se disipă pe

latura este:
2

∫ Δ⋅⋅==
​
22​
JtRIdtRIQ ​][
t
1

unde : ∆t este intervalul de timp.

24,0 [ ] 2​ ​Δ⋅⋅⋅= ​caltRIQ ​⋅​ ​15