LEGILE FENOMENELOR ELECTROCINETICE

1. Legea conservării sarcinii electrice ;

2. Teorema potențialului electric staționar;
3. Legea conducției electrice (Ohm) ;
4. Legea transformării energiei în conductoare (Joule);
5. Legea electrolizei.

1. Legea conservării sarcinii electrice în procese electrocinetice

Legea conservării sarcinii electrice este o lege generală de conservare, universal

valabilă, echivalentă legilor conservării masei, energiei, impulsului, momentului
cinetic.
Legea se referă la suprafețe închise Σ, care delimitează un anumit domeniu DΣ, în
care există sarcină electrică liberă și eventual variabilă.
ENUNȚ:

Intensitatea curentului total iΣ, ce străbate orice suprafață închisă Σ, este egală
cu viteza de scădere a sacinii electrice, q, din domeniul DΣ, delimitat de
suprafața Σ.
𝒅𝒒𝑫𝜮
𝒊𝜮 = − .
𝒅𝒕

⬚
𝑖𝚺 = 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗ ∙ 𝑑𝑆 ;
𝚺
⬚
𝑞 = ∭𝐕 𝜌 ∙ 𝑑𝑉 ;
VDΣ dV ρV 𝐃𝚺
𝐽⃗ iΣ
i ⬚
∯𝚺 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗𝑑𝑆 = −
⬚
∭𝐕𝐃𝚺 𝜌 ∙ 𝑑𝑉 .
𝑛⃗
𝐽⃗ = densitatea curentului de conducție pe
dS
elementul de suprafață dS și normală
exterioară 𝑛⃗ .
qk
Σ ρV = densitatea volumică de sarcină
electrică din elementul de volum dV.

LEGEA CONSERVĂRII SARCINII ELECTRICE ÎN PROCESE ELECTROCINETICE.

Curentul iΣ este curentul total ce străbate suprafața închisă Σ , având semn pozitiv
dacă iese din domeniul D. Normala exterioară, 𝐧⃗, este normala de referință în calculul
curentului i. 𝑖𝚺 = ∯𝚺 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗ ∙ 𝑑𝑆 ;
Sarcina electrică totală din domeniul delimitat de suprafața închisă Σ este suma
sarcinilor electrice distribuite și concentrate din domeniul D.

𝑞 = ∭𝐕 𝜌 ∙ 𝑑𝑉 .
𝐃𝚺

Forma integrală a legii conservării sarcinii electrice este dată de formula:

∯𝚺 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗ ∙ 𝑑𝑆 = − ∭𝐕𝐃𝚺 𝜌 ∙ 𝑑𝑉 .

Dacă qDΣ, sarcina electrică din domeniul delimitat de Σ, nu se modifică în timp,

rezultă forma legii în condiții staționare:
În condiții staționare, curentul total ce străbate orice suprafață închisă Σ este
totdeauna nul: IΣ = 0 .
Consecințe :
a. Teorema I-a lui Kirchhoff: În rețelele electrice de curent continuu, suma
algebrică a curenților ce ies dintr-un nod de rețea este egală cu 0.
b. Într-un tub de curent, intensitatea curentului electric de conducție este aceeași
în orice secțiune a tubului. (Un tub de curent este un volum conductor format
din linii de curent, cu bazele secțiuni normale la curent și suprafața laterală
formată din linii de curent.)

S S2
i Intensitatea curentului electric , i și
𝑛⃗ 𝐽⃗
Densitatea curentului electric de conducție, 𝐽⃗:
i2
⬚
𝑖 = ∬ 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗ ∙ 𝑑𝑆 .
dS O linie de curent este o curbă tangentă în
S1 i 1 Linie de orice punct vectorului 𝐽⃗, densitatea
curent curentului electric de conducție.

Tub de curent: Intensitatea curentului electric de conducție este aceeași în orice

secțiune S a unui tub de curent (conductor în stare electrocinetică) : i1= i = i2

c. Sursele curentului electric de conducție sunt variațiile temporale de sarcină

electrică.
Forma locală a legii conservării sarcini electrice în procese electrocinetice se deduce
prin aplicarea teoremei Gauss-Ostrograski câmpului de vectori 𝑱⃗, pe suprafața

închisă Σ: ∯ 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗ ∙ 𝑑𝑆 = ∰ 𝑑𝑖𝑣𝐽⃗ ∙ 𝑑𝑉, unde VDΣ este volumul

domeniului delimitat de suprafața Σ.
Forma locală a legii conservării sarcinii electrice:
𝒅𝝆𝑽
𝒅𝒊𝒗 𝑱⃗ = − .
𝒅𝒕
Sursele densității curentului electric de conducție sunt variațiile temporale ale
densității volumice de sarcină electrică.

Consecințe:

a. În condiții staționare (ρV=ct.) , 𝑑𝑖𝑣𝐽⃗ = 0 , adică câmpul electrocinetic staționar

este un câmp solenoidal (de divergență nulă).
b. În rețelele electrice de curent continuu, liniile de curent formează curbe
închise.
c. În conductoare omogene, izotrope, neaccelerate, la temperatură constantă, în
condiții electrostatice, curentul de conducție este nul.
d. Sursele curentului electric de conducție pot fi conductoare neomogene,
anizotrope, accelerate, situate într-un gradient de temperatură, iradiate etc.
Surse electrice de curent continuu.
Sursele de curent continuu sunt conductoare neomogene sau anizotrope, accelerate,
iradiate sau situate într-un gradient de temperatură în care altă formă de energie se
transformă în energie electrică sub forma unui curent electric de conducție.
Dacă energia primară este de natură chimică sursele se numesc pile galvanice (baterii,
acumulatoare) și sunt constituite din conductoare de speța II-a (electroliți), în care sunt
introduse conductoare cu potențial electrochimic diferit. În general, conductoarele de
speța II-a neomogene pot genera un curent electric.
Pilele cu combustie (pile cu hidrogen) transformă energia de ardere a hidrogenului în
aer, (2H2 + O2 = 2 H2O , puternic exotermă), în energie electrică de curent continuu.
La suprafața de separație dintre două metale cu mobilități electronice puternic diferite
(Cu + Fe, de exemplu) apare un câmp electric imprimat datorat migrației electronilor
din materialul mai puternic dopat în cel mai puțin dopat (cu electroni), care poate
conduce la un curent electric de conducție în condițiile în care cele două joncțiuni din
circuit se află la temperaturi diferite (termocuplurile).
Un conductor accelerat, de exemplu un disc de cupru care se rotește rapid în jurul
axei sale, poate genera un curent electric de conducție, datorită forței centrifuge la
care sunt supuși electronii de conducție din material.
Piezoelectricitatea este datorată anizotropiei cristalelor (de cuarț).
În celulele fotovoltaice (panouri fotovoltaice) generarea curentului electric de conducție
este asigurată prin transferul unui electron din banda de valență în banda de conducție
a unui semiconductor, Si, sub acțiunea unui foton luminos (efectul fotoelectric intern)
și deplasarea în sensuri contrare a „electronilor” și „golurilor”, astfel formate, datorată
existenței „zonei de sarcină spațială” a joncțiunii pn a diodei semiconductoare.
În toate sursele electrice de curent continuu, variația temporală a densității volumice
de sarcină electrică este de altă natură decât cea electrică (difuzie, migrație,
accelerare, iradiere, gradient de temperatură, deformare mecanică etc.) și conduce la
apariția unui câmp electric imprimat, 𝐄⃗, de altă natură decât cea electrică.

Câmpul imprimat , 𝐄𝐢 , poate fi definit ca raportul între forța de natură neelectrică,Fneel,

𝐅𝐧𝐞𝐞𝐥⃗
și sarcina electrică, q, a purtătorului mobil: 𝐄⃗ = .
𝐪

Circulația câmpului electric imprimat, Ei, în lungul unei linii de curent între
bornele sursei se numește tensiunea electromotoare a sursei, e.
𝐁
𝐞𝑨𝑩 = ∫𝐀 𝐄⃗ ∙ 𝐝𝐥⃗ .

- 𝐸⃗ +
A Fe Cu B +
i -
- 𝐸⃗ e

i i
R

Câmp electric imprimat, Ei, în sursa de curent continuu. Circuit de c. continuu.

𝐸⃗ + 𝐸⃗ = 0 , pentru i=0 ( în condiții electrostatice!) .

În exteriorul surselor curentul circulă de la + la - (de la potențialul electric

pozitiv spre potențialul electric negativ).

În interiorul surselor curentul circulă de la – la + și este datorat câmpului

electric imprimat, 𝑬⃗ , deci tensiunii electromotoare e.
 2. Legea conducției electrice (OHM)

Legea conducției electrice arată, local, dependența dintre densitatea curentului electric
de conducție și intensitatea câmpului electric dintr-un conductor în stare
electrocinetică, respectiv, dependența dintre intensitatea curentului electric de
conducție dintr-un conductor și tensiunea electrică de la capetele conductorului.
Forma locală:

Enunț: Densitatea curentului electric de conducție, 𝑱⃗, dintr-un punct al unui

conductor aflat în stare electrocinetică este direct proporțională cu suma între
intensitatea câmpului electric de potențial , 𝑬⃗ și câmpul electric imprimat, 𝑬⃗.

𝑱⃗ = 𝝈 ∙ 𝑬⃗ + 𝑬⃗ .
Constanta de proporționalitate, σ, este dependentă de natura conductorului, se
numește conductivitatea electrică a mediului și este o constantă de material.
Legea conducției electrice este o lege de material.

𝐽⃗ Forma locală :
𝐸⃗ S2 , V2
𝑑𝑙⃗ 𝑱⃗ = 𝝈 ∙ 𝑬⃗ + 𝑬⃗ .
S 𝑛⃗ 𝐸⃗ i
Forma integrală:

dS 𝐮𝟏𝟐 + 𝐞𝟏𝟐 = 𝐑 𝟏𝟐 ∙ 𝐢.
Linie de curent
Rezistența electrică:
S1 , V1
𝟐 𝝆∙𝒅𝒍
i 𝑹𝟏𝟐 = ∫𝟏 .
𝑺

Legea conducției electrice ρ=1/σ este rezistivitatea

conductorului în secțiunea S.

Dacă nu există surse de curent , 𝑬⃗ = 𝟎, (fără câmp imprimat) densitatea curentului

electric de conducție 𝑱⃗, este direct proporțională (coliniară) cu intensitatea câmpului
electric 𝑬⃗, din punctul respectiv: 𝐉⃗ = 𝛔 ∙ 𝐄⃗. Constanta de proporționalitate, σ, este
conductivitatea electrică a materialului.

Relația de mai sus se mai scrie și sub forma : 𝐄⃗ = 𝛒 ∙ 𝐉⃗ , unde ρ este o

𝟏
constantă, rezistivitatea electrică a materialului: 𝛒= .
𝛔
Forma locală a legii conducției electrice se scrie și sub forma:

𝐄⃗ + 𝐄⃗ = 𝛒 ∙ 𝐉⃗ .
Forma integrală
Forma integrală a legii conducției electrice se opține prin integrarea formei locale în
lungul unei linii de curent ce leagă capetele conductorului de secțiune S1 și potențial
V1, respectiv secțiune S2 și potențial electric V2. Conductorul se comportă ca un tub
de curent parcurs de curentul i, același în toate secțiunile.
𝟐
∫𝟏 𝐄⃗ ∙ 𝐝𝐥⃗ = 𝐕𝟏 − 𝐕𝟐 = 𝐮𝟏𝟐 ;
𝟐
𝐞𝟏𝟐 = ∫𝟏 𝐄⃗ ∙ 𝐝𝐥⃗ ;
𝟐 𝟐 𝒊 𝟐 𝒅𝒍
∫𝟏 𝝆 ∙ 𝑱⃗ ∙ 𝒅𝒍⃗ = ∫𝟏 𝝆 ∙ 𝑺 ∙ 𝒏⃗ ∙ 𝒅𝒍⃗ = 𝒊 ∙ ∫𝟏 𝝆 ∙ 𝑺 = 𝑹𝟏𝟐 𝒊 .
𝟐 𝝆∙𝒅𝒍
Mărimea 𝑹𝟏𝟐 = ∫𝟏 se numește rezistența electrică a conductorului între
𝑺
secțiunile S1 și S2.

Enunț: Intensitatea curentului electric de conducție , i, dintr-un conductor aflat

în stare electrocinetică este proporțională cu suma dintre tensiunea electrică,
u12, dintre capetele conductorului și tensiunea electromotoare, e12 dintre
acestea: 𝐮𝟏𝟐 + 𝐞𝟏𝟐 = 𝐑 𝟏𝟐 ∙ 𝐢.
Constanta de proporționalitate, R12, se numește rezistența electrică a
conductorului.
Pentru un conductor omogen, filiform, de secțiune constantă sc, lungime lc și
rezistivitate electrică ρc, rezistența electrică se calculează cu formula: RC= ρc·lc/sc .
Pentru o latură a unui circuit electric, legea conducției electrice se scrie: u + e = R·i ,
unde R este rezistența laturii. În condițiile convenției de la receptoare schema
electrică echivalentă a laturii circuitului este prezentată în figură.

(1) e R (2)
i u + e = R·i .

u i R

Legea conducției electrice u

(convenția de la receptoare )

u=Ri
Pentru o porțiune pasivă de circuit, fără surse, legea conducției electrice trece în
Legea lui Ohm: U = R · I .
Rezistența electrică a unui dispozitiv pasiv este mărimea fizică egală cu raportul
dintre tensiunea electrică aplicată la bornele dispozitivului și intensitatea curentului
electric de conducție care parcurge dispozitivul.
𝑼
𝑹= .
𝑰
Rezistența electrică se măsoară în Ohmi , 1Ω.
1 Ohm este rezistența electrică a unui conductor parcurs de un curent electric
𝟏𝑽
de 1 Amper dacă i se aplică tensiunea de 1 Volt : 𝟏𝜴 = .
𝟏𝑨
Dispozitivul electric caracterizat integral de rezistența sa electrică se numește
rezistor electric ( sau reostat, dacă este variabil).

3. Teorema potențialului electrocinetic staționar

Teorema potențialului electric staționar este o generalizare a teoremei potențialului
electrostatic, observând că, în condiții staționare, densitatea volumică de sarcină
rămâne constantă în nodurile și pe laturile rețelei.

Enunț: Circulația vectorului intensitatea câmpului electric, 𝑬⃗, pe un ochi de rețea

electrică de curent continuu este totdeauna nulă (egală cu zero).
Un ochi de rețea este un drum închis, care trece prin cel puțin două laturi diferite.
O latură este un drum (o cale) dintre două noduri. Un nod este o zonă (un punct) a
rețelei în care se întâlnesc cel puțin trei curenți (trei căi).
O rețea este bine definită dacă se cunosc numărul de laturi, L, numărul de noduri, N
și numărul de ochiuri independente O.
Consecința teoremei potențialului electrocinetic staționar este:
Suma algebrică a tensiunilor laturilor unui ochi de rețea electrică de curent
continuu este egală cu zero. ∑ ∈( ) 𝑢 =0 .
Dacă se înlocuiește tensiunile laturilor u k, cu valorile lor, conform legii conducției
electrice, se găsește teorema a II-a lui Kirhhoff:
Parcurgând un ochi de rețea, într-un sens, suma algebrică a căderilor de tensiune,
RkIk , este egală cu suma algebrică a tensiunilor electromotoare parcurgând același
ochi de rețea, în același sens.

∑ ∈( ) 𝑅 ∙𝐼 =∑ ∈( ) 𝐸 .
Se pot scrie L-N+1 ecuații de tip Kirchhoff II, independente, care, adăugate la cele
N-1 ecuații de tip Kirchhoff I independente, furnizează setul complet de L ecuații cu
L necunoscute, necesar rezolvării rețelelor electrice de curent continuu cu L laturi.
 4. Legea transformării energiei în procese electrocinetice.
(legea JOULE)

Legea transformării energiei în procese electrocinetice este expresia matematică și

fizică a efectului termic al curentului electric de conducție: „Orice corp parcurs de un
curent electric de conducție se încălzește”. Legea, descoperită de JOULE, descrie
transformarea energiei electromagnetice în căldură, în procesul conducției electrice.

Forma locală:
Enunț: Cantitatea de energie electromagnetică transformată în căldură în
unitatea de timp și unitatea de volum este egală cu produsul scalar între

densitatea curentului electric de conducție 𝐉⃗ și intensitatea câmpului electric 𝐄⃗,

din volumul respectiv:

𝒑𝑱 = 𝑱⃗ ∙ 𝑬⃗ .

pJ sunt „pierderile Joule” și reprezintă cantitatea de energie electromagnetică

transformată în căldură în unitatea de timp și unitatea de volum în procesul conducției

electrice: 𝑝 = lim ∙
; 𝐽⃗ este densitatea curentului electric de conducție
→
→

din volumul conductor ΔV, aflat în stare electrocinetică și 𝐸⃗ este intensitatea câmpului
electric de potențial . pJ caracterizează local starea de conducție electrică și este o
densitate de putere [ W/m3].

Din E⃗ = ρ ∙ ⃗J , unde ρ este rezistivitatea electrică a materialului, rezultă:

𝒑 𝑱 = 𝝆 ∙ 𝑱𝟐 .

Puterea electrică transformată în căldură în procesul conducției electrice este

proporțională cu pătratul densității curentului electric de conducție, nu depinde de
sensul curentului ci numai de modulul acesteia. Efectul termic este nepolar.
 𝐽⃗ Forma locală :
𝐸⃗ S2 , V2
𝑑𝑙⃗ 𝒑𝑱 = 𝑱⃗ ∙ 𝑬⃗ = 𝝈 ∙ 𝑱𝟐 .
S 𝑛⃗ 𝐸⃗ i
Forma integrală:

dV 𝑷𝑱 = 𝐮𝟏𝟐 ∙ 𝐢 = 𝐑 𝟏𝟐 ∙ 𝐢𝟐 .
Linie de curent
Rezistența electrică:
S1 , V1
𝟐 𝝆∙𝒅𝒍
i 𝑹𝟏𝟐 = ∫𝟏 .
𝑺

Legea Joule ρ=1/σ este rezistivitatea

conductorului în secțiunea S.

Forma integrală

Forma integrală a legii transformării energiei în conductoare parcurse de un curent

electric de conducție se obține prin integrarea formei locale în întreg volumul
conductorului aflat în stare electrocinetică.

𝑃 = 𝑝 ∙ 𝑑𝑉 = 𝐽⃗ ∙ 𝐸⃗ ∙ 𝑑𝑆 𝑛⃗ 𝑑𝑙⃗ = 𝐸⃗ ∙ 𝑑𝑙⃗ ∙ 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗𝑑𝑆 = 𝑢 ∙𝑖.

2 𝜟𝑾𝒆
𝑢 = ∫1 𝐸⃗ ∙ 𝑑𝑙⃗ ; 𝑖 = ∫𝑆 𝐽⃗ ∙ 𝑛⃗𝑑𝑆 . 𝑷𝑱 = 𝐥𝐢𝐦 .
𝜟𝒕→𝟎 𝜟𝒕

𝐉 𝟏𝟐

Enunț: În procesul conducției electrice, cantitatea de energie

electromagnetică transformată în căldură în unitatea de timp este
egală cu produsul dintre intensitatea curentului electric de
conducție și tensiunea electrică dintre capetele conductorului.

PJ este o putere și caracterizează integral fenomenul de conducție

electrică , deci starea electrocinetică a conductorului.

Aceasta este forma legii descoperită și enunțată de JOULE.

Aplicând legea lui OHM pentru o porțiune pasivă de circuit electric: 𝐮𝟏𝟐 = 𝐑 𝟏𝟐 ∙ 𝐢 ,

rezultă 𝐏𝐉 = 𝐑 𝟏𝟐 ∙ 𝐢𝟐 . Efectul termic este nepolar.

Puterea electrică transformată în căldură în procesul conducției electrice

este proporțională cu pătratul intensității curentului electric ce străbate
conductorul. Constanta de proporționalitate este rezistența electrică, R12,
a conductorului, între secțiunile de intrare și ieșire a curentului electric de
𝟐 𝝆∙𝒅𝒍
conducție. 𝑹𝟏𝟐 = ∫𝟏 .
𝑺

Dacă înmulțim forma integrală a legii conducției electrice, 𝒖𝟏𝟐 + 𝒆𝟏𝟐 = 𝑹𝟏𝟐 ∙ 𝒊, cu
intensitatea curentului, i, se obține: u12·i + e12·i = R12 ·i2 .

u12 ·i = Pex reprezintă puterea electrică primită de conductor din exterior . Ea poate
fi pozitivă (consumată) dacă u12 și i au același sens, respectiv negativă (generată) dacă
u12 și i au sensuri contrare (opuse).

e12·i = Pin reprezintă puterea furnizată de sursele interne.

P =R ∙i este puterea JOULE, transformată în căldură.

Pex + Pin = PJ reprezintă legea conservării energiei în

procesele electrocinetice.

(1) e R (2) u·i + e·i = R·i2 .

i

u i R

Legea conservării energiei u

(convenția de la receptoare )
PJ = R i2

Pentru o rețea electrică izolată, legea conservării energiei se exprimă sub forma:

∑ 𝑅 ∙𝑖 =∑ 𝑒 ∙𝑖 , și reprezintă formula de verificare a rezolvării

rețelelor electrice.