PROTECȚIA MEDIULUI

Note de curs – partea I

Florinela Ardelean

Facultatea de Inginerie a
Instalațiilor
 Bibliografie
1. Ardelean, F., Iordache, V., Ecologie şi protecţia mediului, Editura MATRIX ROM, Bucureşti,
2007, ISBN 978-973-755-255-6, 256 pag.

2. Jelev, I., Burlacu, G., Dăescu, V. ş.a., Dicţionar Explicativ pentru Ştiinţă şi Tehnologie Român,
Englez, Francez, German, Rus, Ecologie şi Protecţia Mediului, Editura Academiei Române,
Editura Agir, Bucureşti, 2007, ISBN 978-973-27-1624-3; ISBN 978-973-720-127-0, 457 pag.;

3. Burlacu, G., Studii de ecologie şi de protecţia mediului, Editura Paideia, Bucureşti, 2010, 278 pag.

4. Filipoiu, M., Burlacu, G., Frumosu, L., Ecologia – dicţionar enciclopedic, Editura Tehnică, 2006,
ISBN (10) 973-31-2285-8; ISBN (13) 978-973-31-2285-2, 1036 pag.

5. Popescu, M., Popescu, M., Ecologie aplicată, Editura MATRIX ROM, Bucureşti, 2000, ISBN 973-
685-183-4, 305 pag.

6. Popescu, M., Popescu, R., Strătulă, C., Metode fizico-chimice de tratare a poluanţilor industriali
atmosferici, Editura Academiei Române, 2006, 491 pag.

7. Filip, C., Protecţia mediului, Editura MATRIX ROM, Bucureşti, 2002, ISBN 973-685-459-0

8. Hütte, Manualul inginerului – fundamente, Editura Tehnică Bucureşti, 1995, 473 pag.

9. Zannetti, P., Environmental Modeling – Vol. I, Computer Methods and Software for Simulating
Environmental Pollution and it’s Adverse Effects, 1993, 532 pag.

10. Legea nr. 104/2011 republicată – privind calitatea aerului înconjurător.

11. STAS 12574/1987 – Aer din zonele protejate – Condiţii de calitate.

12. Legea nr. 278/2013 actualizată-privind emisiile industriale.

 EVALUARE FINALĂ

COLOCVIU

• Chestionar cu timp limitat de rezolvare – 50%

• Referat pe o temă dată– 40 %
• Participare la activitatea didactică – 10 %
 • 1.Introducere
•2. Scurt istoric
•3. Echilibre ecologice și consecințe ale perturbării lor
•3.1. Termeni de specialitate
•3.2. Biosferă, ecosistem, biom
•3.3. Legi ale evoluției comunităților ecologice
•4. Cicluri biogeochimice
•4.1. Ciclul apei
•4.2. Cicluri în fază gazoasă: carbon, oxigen, azot
•4.3. Cicluri în fază de sedimentare: sulf, fosfor
•5. Factorii de mediu
•5.1. Legea minimului; Legea toleranței; Valență ecologică
•5. 2. Limitele de resurse ale biosferei
•6. Calitatea aerului exterior
•6.1. Structura verticală a atmosferei
•6.2. Dinamica maselor de aer în troposferă
•7. Factorii determinanți ai poluării și autopurificării atmosferei
•7.1. Surse de poluare
•7.2. Factorii climatici
•7.3. Factorii topografici
CUPRINS •8. Agenți poluanți (pulberi și gaze) și proprietățile lor fizico-chimice și
toxicologice
•8.1. Aer curat
•8.2. Compușii carbonului
•8.3. Compușii sulfului
•8.4. Compușii azotului
•8.5. Compușii halogenați
•8.6. Metale și compușii lor
•9. Poluare radioactivă; Poluare sonoră;
•Efecte biologice
•10. Efectele poluării biosferei
•10.1. Efectele biologice ale poluanților
•10.2. Influența poluanților asupra clădirilor și materialelor de construcții
•11. Poluarea apei și solului
•12. Supravegherea poluării atmosferice
•12.1. Rețele de monitorizare
•12.2. Indici de calitate
•13. Modelarea poluării atmosferice
•14. Legislație
INTRODUCERE
 Mediul înconjurător

Mediul înconjurător-
Protecția mediului
caracteristici
• reprezintă rezultatul interferenţelor
unor elemente naturale – sol, aer, • ansamblul reglementărilor,
apă, climă, biosferă – cu elemente măsurilor și acțiunilor care au ca
create prin activitatea umană; scop menținerea, protejarea și
îmbunătățirea condițiilor naturale de
• între fiecare organism şi mediu există mediu;
influenţe reciproce complexe; mediul
influenţează organismele, dar şi
• reducerea / eliminarea poluării
acestea (inclusiv omul) modifică
mediul; mediului înconjurător și a surselor
de poluare.
• adaptarea organismelor la mediu este
limitatã.
Protecția mediului presupune:

• Gestionarea rațională a resurselor;

• Reconstrucția ecologică a mediului;
• Limitarea poluării elementelor de mediu: aer, apă și sol;
• Evitarea apariției/accentuării dezechilibrelor ecologice
prin conservarea naturii;
• Identificarea cauzelor care afectează mediul;
• Realizarea de proiecte complexe, bine fundamentate.
 Politica naţională de protecţie a mediului

Constă în principal din următoarele:

a) introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru

reţinerea poluanţilor la sursă;
b) reducerea emisiilor de poluanţi până la realizarea celor
mai scăzute niveluri şi care să nu depăşească capacitatea
de regenerare a mediului;
c) modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de
monitorizare integrată a calităţii aerului.
 Deteriorarea mediului înconjurător

➢ mijloacele de transport;
➢ industria petrolieră, industria termoenergetică,
industria chimică, industria minieră, industria de
prelucrare a lemnului, industria metalurgică, industria
siderurgică, industria electrotehnică, industria
construcţiilor de maşini, industria materialelor de
construcții;
➢ agricultură şi gospodarirea deşeurilor;
➢ explozia demografică fără precedent şi urbanizarea
excesivă.
 Asigurarea condițiilor de viață într-o
aglomerare urbană (oraș inteligent)

• asigurarea facilităţilor legate de desfăşurarea vieţii de

zi cu zi: locuinţe, încălzire rezidenţială, prepararea
apei calde, prepararea hranei, apă potabilă, servicii,
evacuarea deşeurilor lichide şi solide, transport etc.
• oraş inteligent (smart city) - comunitate în care
rețelele și serviciile tradiționale devin mai eficiente
prin utilizarea tehnologiilor digitale și de
telecomunicații, în beneficiul cetăţenilor şi mediului
de afaceri.
 Cauzele apariției dezechilibrelor
ecologice
Echilibrul ecologic
Definiție
• raportul relativ stabil, creat în
decursul vremii, între diferite
grupe de plante, animale și
microorganisme, precum și
interacțiunea acestora cu
condițiile de mediu în care
acestea trăiesc.
Dezechilibre ecologice
Cauze:
• Exploatarea irațională a
resurselor naturale însoțită de
multe ori și de risipă (țări
puternic dezvoltate);
• Explozia demografică fără
precedent înregistrată în țările
slab dezvoltate;
• Poluarea mediului (aer, apă,
sol).
 Efectele acțiunii factorului antropic

a) necesitatea extinderii terenurilor cultivate;

b) limitarea stocului genetic;
c) intensificarea traficului rutier (MAS, MAC);
d) creșterea consumului de energie electrică;
e) explozia demografică înregistrată în țările slab
dezvoltate;
f) creșterea progresivă a conținutului de CO2 din
atmosferă; accentuarea efectului de seră.
Direcții de acțiune pentru protejarea mediului
(pe plan național și internațional)

a) extinderea colaborării internaționale – pentru

soluționarea și prevenirea poluării la scară planetară;
b) aplicarea managementului calității;
c) economia circulară;
d) reducerea emisiilor de substanțe toxice și
nebiodegradabile;
e) intensificarea cercetărilor în domeniul energiei
electrice obținută prin fuziune nucleară.
 Scurt istoric

• Mediul ambiant - totalitatea factorilor naturali şi a

celor creaţi prin activităţi umane care influenţează
echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă şi de
muncă pentru om şi perspectivele de dezvoltare ale
societăţii.
 Scurt istoric
- vârsta pământului este de aproximativ 4,5 miliarde de ani;
- se consideră că viaţa a apărut acum aproape 3,7 milioane
de ani [3,5 miliarde de ani (cercetări recente-structuri
microbiene fosilizate)];
- vârsta unora dintre pădurile tropicale este de 60 – 100
milioane ani;
- acum 500 ani, pădurile tropicale erau netulburate aproape
în întregime;
- în ultimii 80-90 de ani, aproximativ jumătate din aceste
păduri au dispărut, 10% fiind distruse între anii 1979 –
1989;
- 100 milioane ani de evoluţie pot fi distruşi în mai puţin de
100 ani.
 Scurt istoric

1. La început - poluarea a avut surse naturale (eroziunea

solurilor şi erupţiile vulcanice);
2. Focul (700.000 - 800.000 de ani)- reprezintă primul pas
în evoluţia umanităţii;
3. Agricultura (neolitic - cca. 8000 î.e.n.) – prima cauză de
dezechilibru ecologic produsă de om;
➢ Asigură necesarul de hrană;
➢ Substituții de biocenoze;
➢ S-a modificat raportul dintre biomasa umană și mediu.
Fluxul de energie ........și
ciclul de materie într-o
civilizație agrară

a) ciclul de materie nu
este întrerupt;
b) fluxul de energie nu
este perturbat;
- 50 000 kJ/pers.zi -
neolitic;
- 90 000 kJ/pers.zi -
Evul mediu (200-600
e.n. ÷ 1500-1700 e.n.);
- 900 000 kJ/pers.zi –
prezent.

4. Arderea cărbunilor
de pământ – poluare
locală (secolul al XIII-
lea)
 Fluxul de energie ........și 5. Revoluția tehnico - științifică-
ciclul de materie în civilizația începută în secolul al XIV - lea
tehnologică contemporană

Caracteristici:

a) afectată diversitatea
biocenozelor;
b) întreruperea ciclurilor de
materie (creșterea
cantității de deșeuri
nebiodegradabile);

c) modificarea fluxului de
energie.
Echilibre ecologice și consecințe
ale perturbării lor
 Termeni de specialitate în domeniul
protecției mediului
(Legea nr. 104/2011 actualizata – privind calitatea aerului)
a) aer înconjurător - aerul din troposferă, cu excepția celui de la locurile de muncă;
b) poluant - orice substanță prezentă în aerul înconjurător și care poate avea efecte
dăunătoare asupra sănătății umane și/sau a mediului ca întreg;
c) nivel - concentrația unui poluant în aerul înconjurător sau depunerea acestuia pe
suprafețe într-o perioadă de timp dată;
d) evaluare - orice metodă utilizată pentru a măsura, calcula, previziona sau estima
niveluri;
e) valoare-limită - nivelul stabilit pe baza cunoștințelor științifice, în scopul evitării
și prevenirii producerii unor evenimente dăunătoare și reducerii efectelor acestora
asupra sănătății umane și a mediului ca întreg, ce se atinge într-o perioadă dată și
care nu trebuie depășit odată ce a fost atins;
f) prag de alertă - nivelul care, dacă este depășit, există un risc pentru sănătatea
umană la o expunere de scurtă durată a populației, în general, și la care trebuie să
se acționeze imediat;
g) prag de informare - nivelul care, dacă este depășit, există un risc pentru sănătatea
umană la o expunere de scurtă durată pentru categorii ale populației deosebit de
sensibile și pentru care este necesară informarea imediată și adecvată;
 Termeni de specialitate în domeniul
protecției mediului
• h) concentraţia maximă admisibilă (c.m.a) – reprezintă concentraţia cea mai
mare a unui poluant, permisă de reglementările în vigoare, pentru anumite
zone şi intervale de timp, la care nu apar efecte negative asupra organismelor
şi bunurilor materiale;
• i) concentraţia la nivelul solului (la imisie) – concentraţia unui poluant
măsurată în aerul exterior, la o înălţime specificată de până la 2 m;
• j) concentraţia la emisie – este concentraţia unui poluant la punctul de
evacuare în aerul exterior;
• k) efluent – orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză,
inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitere, vidanjare sau
vaporizare;
• l) sursa de poluare – locul, procesul sau activitatea, care generează poluanţi;
• m) receptorul – organismul, populaţia sau obiectivul care trebuie să fie
protejat împotriva unui risc.
 BIOSFERA

Litosferă
• învelișul Pământului în care se
desfășoară viața.

• reprezintă forma cea mai

BIOSFERA cuprinzătoare de interdependenţă
dintre natura vie şi natura
anorganică, din care rezultă
Atmosferă unitatea ei indestructibilă şi
Hidrosferă
(troposferă) permanentă.
 Biosfera – părți componente
• litosfera - componentă a crustei terestre;
➢ reprezintă mediul geofizic planetar al vieţii (acţionează prin forţe
constante, independente de viaţă: forţa gravitaţională, mişcarea de rotaţie a
planetei, câmpul magnetic terestru);
➢ reprezintă mediul geochimic al vieţii (constituit din elementele chimice
care formează cu uşurinţă soluţii apoase care pătrund în materia vie).

• hidrosfera - este mediul hidrologic al vieţii pe plan global; îmbină mediul

geofizic şi cel geochimic;

• atmosfera (troposfera) - pătura inferioară a atmosferei, de la suprafaţa

solului până la o medie de cca.12 km înălţime;
➢ a avut un rol important în evoluţia geologică a biosferei;
➢ face posibilă existenţa normală a mediilor aerobe din hidrosferă şi de pe
continent;
➢ are funcție de transport a materiei organice dintr-un loc al biosferei în altul,
funcţie îndeplinită de curenţii de aer.
 Ecosistemul
Definiții
➢ unitate funcţională şi structurală a
biosferei, accesibilă analizei şi
care se caracterizează printr-o
autonomie relativă faţă de
elementele vecine;
➢ este un sistem ecologic format
dintr-o parte abiotică (biotop) şi
una biotică (biocenoză).
Părți componente
➢ Biocenoza – partea vie a
ecosistemului formată din
totalitatea populaţiilor (specii
vegetale, animale şi microbiene),
ce se regăsesc într-un biotop; între
vieţuitoarele ce ocupă același
biotop se stabilesc relații trofice
(de hrană), de competiţie sau de
simbioză.
➢ Biotopul – partea fără viaţă a
ecosistemului; reprezintă mediul
fizico – chimic în care se dezvoltă
şi trăiesc organismele vii.
ECOSISTEM = BIOTOP + BIOCENOZĂ
Structura ecologică a unui
biom Clasificarea ecosistemelor
(biocenozelor)
- dimensiune spațială -

a) comunități
majoritare;
b) biomuri;
c) comunități;
d) populații;
e) indivizi.
Clasificarea latitudinală a biomurilor
terestre de pe glob
(în funcție de temperatură și umiditate)
 Clasificarea latitudinală a biomurilor
terestre de pe glob

• Zona arctică – tundra;

• Zona subarctică- taiga, pădure boreală;
• Zona temperat rece - păduri mixte temperate, păduri de
conifere temperate;
• Zona temperat caldă sau subtropicală (tip umed și
semiumed);
• Zona tropicală (tip umed, semiumed, semiarid și arid).
Clasificarea latitudinală a biomurilor terestre de
pe glob
• Savană Zona acvatică

• regiuni de apă dulce (au o

concentraţie scăzută de sare -
de obicei sub 1%);
• bălţi şi lacuri;
• Deșert • râuri;
• mlaştini;
• zone marine;
• oceane;
• recifuri de corali;
• estuare.
Zonarea verticală a biosferei și
repartiția biomurilor
Clasificarea speciilor în funcţie de modul lor
de nutriţie
Organism autotrof
➢ este capabil de a-şi acoperi
nevoile metabolice utilizând ca
singură sursă de carbon - CO2
existent în aerul atmosferic (ex.
plante);
➢ aportul de materie nutritivă este
asigurat de mineralele din sol, iar
sursa de energie este soarele.
Organism heterotrof
• are nevoie în alimentaţie de substanţe
biochimice, pentru a putea produce
propria sa energie celulară;
• speciile heterotrofe pot fi:
➢ consumatoare - animale erbivore,
carnivore;
➢ descompunătoare – bacterii, ciuperci.
• plante heterotrofe:
➢ saprofite (se hrănesc cu substanțe
organice din cadavre-plante și animale);
➢ parazite (se hrănesc cu substanțe
organice luate de la organismele vii).
 Legi ale evoluției comunităților
ecologice
1. Reciclarea materiei
• Ciclul de materie (carbon, azot,
oxigen, apă, fosfor, sulf etc.) – se
stabilește între biotop și
biocenoză și se poate efectua la
infinit;
• Ciclul biogeochimic – trecerea
alternativă a elementelor între
mediul anorganic și materia vie
și ale cărui diferite faze se
derulează în cadrul
ecosistemului (C, H, O, N, P, S).
2. Economia de energie
• Fluxul de energie - se scurge sub
forma unui flux univoc, trecând
prin viețuitoarele ce populează
biosfera;
• Procesele biochimice - sunt
procese naturale și se produc
respectându-se principiile
termodinamicii;
• Organismele fotosintetizante
captează energia solară și cele
chemosintetizante pe cea chimică
și o transferă apoi spre grupele de
consumatori.
 Schema circulației de
materie și de energie

• Randamentul
energetic al celulelor
vii – cca. 80 %

• S – fracțiunea de
energie pierdută de
sistem în cursul
tuturor fenomenelor
termodinamice.
 Lanțuri trofice
• Relațiile energetice între viețuitoare sunt univoce
în sensul:

autotrofe heterotrofe

autotrofe consumatoare descompunătoare

➢ Lanț trofic de prădători;

➢ Lanț trofic de paraziți (număr redus de verigi);
➢ Lanț saprofitic (bacterii saprofitice).
• Lanț trofic de prădători Cicluri biogeochimice
categorii importante

1. Ciclul apei;
2. Cicluri în fază gazoasă
(carbon, oxigen, azot);
3. Cicluri în fază
sedimentară (sulf,
fosfor).

Exemplu: plante – girafe - leu

 Impactul direct şi indirect al
activităţilor umane asupra biosferei Ciclurile biogeochimice
și factorul antropic

• Activitatea biochimică a
sistemelor vii se manifestă
prin realizarea în raport cu
mediul a două funcții
esențiale: concentrarea
(acumularea) și
dispersarea selectivă a
elementelor.
 Ciclul apei
• Este întâlnită în toate cele trei părți ale biosferei (atmosferă,
litosferă, hidrosferă) și în cele trei stări de agregare;

• Este substanța organică cea mai răspândită în materia vie: om

(cca. 63%), cereale (cca. 10%), ciuperci (cca. 80 %);

• Apele ajunse la suprafața continentelor pot urma mai multe căi:

infiltrație, evapotranspirație și curgere:
➢ infiltrația – rol important în rehidratarea solului;
➢ evapotranspirația – suma cantităților de apă transpirată de
plante și evaporată la suprafața oglinzilor de apă și de soluri;
➢ curgerea - agentul principal de eroziune a solurilor.
Circuitul apei în natură
• Stările de agregare ale apei
și schimburile de căldură

➢ Qt - căldura latentă de topire

a apei la 00C:

Qt = 334 kJ / kg
Qt Qv

• Qv - căldura latentă de
vaporizare a apei la 00C :

Qv = 2500 kJ / kg
 Ciclul carbonului
• Este cel mai perfect ciclu biogeochimic;

• Se compune din:
➢ fotosinteza - prin care plantele absorb dioxidul de carbon şi eliberează
oxigen;
➢ respiraţia - prin care animalele inspiră oxigen şi expiră dioxid de
carbon;
➢ descompunerea materiei vegetale şi animale în: gaze, uleiuri şi
depuneri solide cu conţinut de carbon;
➢ dezagregarea naturală a rocilor, şi dizolvarea naturală a dioxidului de
carbon în apă.

• Este prezent în natură sub două forme principale: carbonați și CO2;

• Echilibrul natural al carbonului este mai riguros în biomasa terestră și

mai complicat în mediul acvatic.
 Ciclul carbonului
Schimbul de CO2 între atmosferă, hidrosferă și litosferă
 Ciclul carbonului

• Fenomenele biologice fundamentale ce condiționează

circulația carbonului în biosferă: fotosinteza și respirația.
 Perturbarea ciclului carbonului-
accentuarea efectului de seră
⚫ Influenţa omului a început să
modifice sensibil climatul
planetei;

⚫ Toate staţiile meteorologice din

lume au înregistrat o creştere
lentă a temperaturii;

⚫ În ultimii ani au fost înregistrate,

în întreaga lume, o mulţime de
evenimente meteorologice
deosebite, precum: valuri de
căldură, incendii, inundaţii,
uragane, furtuni.

Toate acestea se consideră

rezultatul accentuării efectului
de seră.
 Ce este efectul de seră?

⚫ Este un fenomen natural necesar existenţei vieţii pe Pământ;

⚫ În lipsa acestui fenomen vital temperatura medie a planetei ar fi –18oC,
spre deosebire de +15 oC în prezent.
⚫ Ex: Venus - atmosfera foarte densă reţine aproape toată căldura emisă
de soare,
Marte - lipsa atmosferei duce la o lipsă a efectului de seră, deci
existenţa unor temperaturi foarte scăzute.

⚫ Efectul de seră – apare în atmosferă datorită prezenţei anumitor gaze

(numite gaze cu efect de seră): dioxid de carbon (CO2), metan
(CH4), protoxid de azot (N2O), freoni (CFC), vapori de apă, ozon (O3),
gaze care absorb radiaţia infraroşie reflectată de suprafaţa terestră.
Mecanismul de apariție a efectului de
seră
 Măsuri luate pe plan internațional și în România
• Protocolul de la Kyoto - a
fost negociat în decembrie
1997 de către 160 de ţări-
reducere a emisiilor poluante
cu 8% în perioada 2008-
2012 în comparație cu cele
din 1990;
• Acordul de la Paris - semnat
în anul 2015, prin care -
naţiunile lumii se angajau să
limiteze emisiile de CO2
astfel încât să fie posibilă
oprirea încălzirii globale sub
pragul de +2 grade Celsius
peste nivelul preindustrial.
• Legea europeană a climei- 2020
urmărește să transpună în legislație
obiectivul stabilit în Pactul verde
european, respectiv atingerea, până în
2050, a neutralității climatice de către
economia și societatea europeană.
➢ Țările din UE - vor trebui să tindă către
zero emisii de gaze cu efect de seră (prin
reducerea emisiilor, prin investiții în
tehnologii ecologice și prin protejarea
mediului natural).
➢ Anul 2030 - reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră cu cel puțin 55 % față de
nivelurile înregistrate în 1990.
Consecințele accentuării efectului de
seră

• ridicarea nivelului mării;

• foamete;
• afectarea stării de sănătate a populației;
• inundaţii şi secete, precipitaţii - creştere a
frecvenţei şi duratei marilor inundaţii şi secete;
• modificarea curenţilor marini;
• accentuarea eroziunii şi deşertificării solurilor.
X ppm = (Y mg/m3)(24.45)/(Masa moleculară poluant)
 Ciclul oxigenului

• Oxigenul - este cel mai răspândit element de pe planetă,

găsindu-se atât în stare liberă cât şi sub formă de compuşi;

• În aerul atmosferic, oxigenul molecular - O2, se găseşte în

amestec cu azotul şi alte gaze, într-o proporţie de 20,93% (în
volum) şi 23% (în masă);

• Niciun organism anaerob nu poate rezista la o concentrație de

oxigen mai mare cu 1% față de conținutul său actual în
atmosferă;

• Oxigenul - este toxic, de la anumite concentrații, chiar și

pentru celulele organismelor aerobe.
Ciclul oxigenului în natură
 Perturbarea ciclului oxigenului –
Deprecierea stratului de ozon stratosferic

• Ozonul O3 - se comportă ca un filtru al radiaţiilor ultraviolete

absorbind UV-B şi împiedicând astfel ajungerea la sol a acestora, unde
ar produce următoarele efecte negative:
- pentru oameni: maladii ale ochilor, maladii ale pielii şi maladii
infecţioase;
- pentru plante: reducerea activităţii de fotosinteză, putându-se ajunge
chiar la dispariţia anumitor specii;
- pentru materialele de construcţii: degradarea materialelor plastice
dure (pleznirea, decolorarea) prin expunerea la UV-B, conjugat cu
temperatura şi umiditatea.

• Măsuri de protecţie a stratului de ozon – Protocolul de la Montreal

(1987)
 Perturbarea ciclului oxigenului –
Deprecierea stratului de ozon stratosferic

Cauze
• Naturale - producerea de ozon este mai slabă la nivelul polilor;

• În zonele locuite - acţiunea clorului liber; acesta provine din două

surse:
- natural - cea mai mare parte, prin descompunerea în stratosferă a
oxidului de clor provenit din erupţii vulcanice;
- artificial - din industria bazată pe CFC şi HCFC (hidrocarburi
halogenate).

CFC (freonii) - sunt derivaţi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate.

 Perturbarea ciclului oxigenului –
Deprecierea stratului de ozon stratosferic
• Clorofluorocarburile – CFC, de origine antropică, sunt stabile
în troposferă şi prin difuzie ajung până în stratosferă, unde
prin fotodisociere produc radicali Cl*.

• Radicalii Cl* sunt foarte reactivi, fiecare radical putând distruge

în medie circa 10.000 molecule de ozon.

• Cl* şi ClO* reacţionează cu vaporii de apă formând HCl. În concluzie,

distrugerea O3 este însoţită şi de ploi acide.
 Ciclul azotului

• Se găsește în aerul atmosferic – în proporție de 79%;

• Poate fi fixat în sol de către unele bacterii aflate pe rădăcinile

leguminoaselor;

• După moartea plantelor se introduce în sol azot organic

(proteine), care sub acțiunea bacteriilor bioreducătoare se
transformă în amoniac și apoi în azotați.
 Perturbarea ciclului azotului –
smogul fotochimic
Smogul fotochimic (oxidant) – de tip Los Angeles - apare în special
deasupra marilor aglomerări urbane;

Condiții de apariție:
➢ Introducerea în atmosferă a unor mari cantităţi de hidrocarburi HC
şi oxizi de azot NOx (în general provenite din traficul rutier);
➢ Existenţa unor perioade de timp caracterizate prin temperaturi şi
intensităţi ale radiaţiei solare globale ridicate (în timpul unei zile de
vară) – generatoare de reacţii fotochimice;
➢ Reţinerea acestor poluanţi sub un strat de inversiune termică, care
duce la o creştere substanţială a concentraţiei acestora.
Prin reacţii fotochimice se sintetizează în troposferă ozon
(O3) şi nitrat de peroxiacetil (PAN).
Prin reacţia unora dintre compuşii organici volatili COV care sunt în
general hidrocarburi (RH) cu radicalul OH*, COV se trasformă în
radicali organici oxidaţi, numiţi peroxi (ROO*), care la rândul lor
reacţionează cu NO pentru formarea (după lungi şi complicate reacţii
chimice) a compuşilor carbonilici (aldehide sau cetone), NO2 şi a
radicalului hidroxil OH*

Consecinţa acestei “utilizări parazitare” a NO constă în faptul

că ciclul iniţial (1), care contribuie la distrugerea ozonului, este
perturbat şi astfel se ajunge la o creştere a concentraţiei de
ozon.
 Ciclul sulfului
• Sulful - se găsește sub forma unor compuși gazoși (SO2, H2S), dar
cea mai mare parte a ciclului este de natură sedimentară și se
efectuează în ape și soluri; are un rol important în stabilirea
structurii proteinelor;

• Sulful - se întîlneşte sub formă de zăcăminte minerale de sulfaţi

( ) şi sulfiţi ( ) sau sub formă de impurităţi în combustibilii
fosili (cărbune şi petrol);

• Sulfații solubili în apă reprezintă principala sursă de sulf anorganic

disponibilă pentru ecosisteme;

• Circuitul biogeochimic al sulfului - se desfăşoară prin interacţiunea

circulaţiei hidrologice cu diferite procese fizico-chimice;
• Sursa naturală principală de sulf din atmosferă este hidrogenul
sulfurat H2S.
 Ciclul sulfului
• Partea sedimentară a ciclului constă în precipitarea
sulfului, în condiţii anaerobe și în prezenţa fierului. Sunt
puse în evidenţă următoarele transformări:

• Astfel este acumulat lent şi continuu sulf în profunzime;

• Pricipalii compuşi sedimentabili ai sulfului sunt pirita

FeS2 şi gipsul (CaSO4).
Ciclul sulfului
 Perturbarea ciclului sulfului
• SO2 – rezultă în principal din arderea combustibililor fosili;
• Poluare la scară regională: smog reducător (Londra) și ploi
acide;

Conţinutul de sulf în diferite tipuri de combustibil

Combustibilul Conținutul de sulf [%]

Lignina 1.1-1.6

Cărbunele nordic brun 2.8-3.3

Cărbuni de pământ 1.4

Petrol, produse petroliere 0.1-3.7

 Smogul reducător (smog acid) –
de tip londonez
• Smog – provine din smoke şi fog;

• Smogul - este un amestec de ceaţă solidă sau lichidă şi

particule de fum; umiditatea este crescută și atmosfera este
stabilă (calm atmosferic);

• Smogul acid - reprezintă de fapt o acidifiere a atmosferei;

• Acidifierea atmosferei stă şi la baza apariţiei “ploilor
acide”;
• Timpul de staţionare în atmosferă a SO2 este mic, de 2-4
zile, apoi el se transformă în H2SO4.
• a) în prezenţa radiaţiei solare din domeniul ultraviolet (U.V.),
anhidrida sulfuroasă (SO2) se transformă în anhidridă sulfurică
(SO3);

• b) în contact cu vaporii de apă existenţi în atmosferă se

formează acidul sulfuros;

➢ Ambele reacţii sunt lente, dar sunt catalizate de pulberile

metalice (fier şi magneziu), prezente în atmosferă;
➢ Ulterior, H2SO3 care este instabil, se oxidează la H2SO4.
Un episod de smog reducător poate să apară dacă
sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:

• Existenţa unei concentraţii mari de SO2 (provenit în

special din arderea combustibililor fosili);

• Prezenţa ceţii sau a unei atmosfere umede;

• Zona să fie caracterizată prin presiuni mari şi

temperaturi scăzute;

• Existenţa unor particule care să se comporte ca

nuclee de condensare, cu proprietăţi adsorbante şi
catalizatoare pentru reacţia de obţinere a H2SO4.
Statistica deceselor și emisiilor din
Londra – decembrie 1952

Episoadele de:

➢ smog reducător -
apar în condiţii de
ceaţă;
➢ ploi acide - apar în
condiţii de
precipitaţii lichide.
 Ploi acide
• Ploaia acidă - oxizii de sulf şi cei
de azot se combină cu vaporii de
apă din atmosferă; rezultă acizi
sulfurici şi acizi azotici; aceștia
pot fi transportaţi la distanţe
mari de locul producerii şi pot
precipita sub formă de ploaie;

• Efecte negative: erodarea

structurilor, distrugerea
culturilor agricole şi a plantaţiilor
forestiere, ameninţarea speciilor
de animale terestre, dar şi
acvatice;

• Lichenii – indicatori ai poluării

cu SO2
 Condiţiile de formare şi caracteristicile
principale ale smogului oxidant şi
ale celui reducător
Condiţia Smog fotochimic Smog reducător
caracteristică oxidant (Los Angeles) (Londra)
Inversiunea termică Da Da
Stabilitatea atmosferică Da Da
Presiune ridicată Da Da
Circulaţia atmosferică Da Da
joasă
Umiditatea relativă Scăzută Ridicată
Morfologia: zonă Fenomenul este Fenomenul este
înconjurată de relief accentuat accentuat
muntos, depresiuni
Temperatura zonei Ridicată (24-32oC) Scăzută (0-5oC)
Radiaţia solară Intensă, cer senin Scăzută
Maxima zilnică Mijlocul zilei, primele ore Primele ore ale dimineţii
post-meridian
Poluanţi Secundari Primari
Vizibilitatea Nivel redus Mult redus
Condiţii chimice Oxidante Reduse
atmosferice
 Ciclul fosforului
• Fosforul – este un element esențial al materiei vii;

• Are un rol important în buna funcționare a celulelor nervoase,

fiind implicat în procesele specifice memoriei;

• Se găsește în litosferă sub formă de roci: apatite și fosforite;

• Este un element destul de rar în biosferă, constituind doar

1 % din conținutul total al elementelor chimice; poate fi considerat
un factor limitant;

• Ciclul fosforului – este un ciclu deschis (cadavrele de pești depuse

pe fundul oceanului se reciclează foarte greu);

• Omul accentuează dezechilibrul ecologic prin împrăștierea de

fertilizanți fosforici pe terenurile cultivate.
Circulația fosforului
Ciclul biogeochimic al fosforului
 Perturbarea ciclurilor biogeochimice
(exemple)

◼ Ciclul carbonului – accentuarea efectului de seră;

◼ Ciclul oxigenului – deprecierea stratului de ozon
stratosferic;
◼ Ciclul azotului – smog fotochimic (NOx şi COV) şi
ploi acide;
◼ Ciclul sulfului – smog reducător şi ploi acide;
◼ Ciclul fosforului – pierderi în hidrosferă.
Principalii poluanţi din aer şi tipurile de poluare
troposferică
 Factorii de mediu și influența
acțiunii lor asupra organismelor vii
 Factor ecologic

• Factorul ecologic – orice factor de mediu suseptibil

de a acționa direct asupra organismelor vii, cel puțin
în perioada unei faze a ciclului lor de dezvoltare;

• Rezultatele acțiunii factorilor ecologici: elimină

anumite specii, modifică gradele de fecunditate,
favorizează apariția modificărilor adaptative;

• Toți factorii ecologici - pot să se comporte la un

moment dat ca și factori limitanți.
 a) materie - dacă sunt sau nu constituiți din materie vie (biotici
și abiotici)
Clasificarea factorilor

b) energie – depind sau nu de densitatea populației

ecologici

c) spațiu – climatici, topografici, hidrologici, edafici

d) timp – factori periodici primari (temperatura, lumina),

factori periodici secundari (umiditatea, alimentația vegetală) și
factori neperiodici

e) diversitate specifică - aer, apă, lumină, temperatură, ploi și

umiditate
 Legea minimului; Legea toleranței;
Valență ecologică

• Legea minimului – formulată de Liebig în anul 1840 –

creșterea unei plante nu este posibilă decât în măsura în care
toate elementele necesare pentru dezvoltare sunt în cantitate
suficientă în sol;

• Legea factorilor limitanți – evoluția oricărui proces ecologic

este condiționată, în rapiditate și amploare, prin acel factor
care este cel mai slab reprezentat în mediu.
Legea toleranței a lui
Shelford

➢ Pentru fiecare factor de

mediu există un domeniu
de valori (domeniul de
toleranță), în care orice
proces ecologic, sub
influența acestui factor,
va putea să se efectueze
normal;

➢ Optimum (preferendum)
– metabolismul se
efectuează cu viteză
maximă.
 Valență ecologică

Valență ecologică a unei specii –

posibilitatea speciei de a popula
medii diferite, caracterizate prin
variații mai mari sau mai mici ale
factorilor ecologici;

➢ Stenospecie – o specie de mică

valență ecologică (ex.
temperatura - stenoterme);

➢ Eurispecie – o specie capabilă

să populeze medii foarte
diferite sau variabile (ex.
temperatura – euriterme).
Limitele de resurse
ale biosferei
 Resurse energetice
Surse epuizabile
Surse regenerabile de energie
(convenționale) de energie

• Combustibilii fosili (petrol, • Energia din surse regenerabile

cărbune şi gaze naturale) - înregistrează creșteri continue.
furnizează în prezent cca. 80%
din energia consumată pe • energia hidraulică, eoliană,
întreaga planetă; geotermală, solară şi din
biomasă (resturi menajere,
• Sursele de energie nucleară; municipale, din industrie şi
combustibilii nucleari există din agricultură).
încă în cantitate suficientă,
deșeurile radioactive
reprezentând o adevărată
problemă pentru mediu.
 Scurt istoric – forme de energie
epuizabilă
• “Revoluţia Industrială” din sec. al XVIII-lea - energia termică a
cărei sursă principală era lemnul;

• În sec. al XIX-lea cărbunele a devenit sursa principală de energie în

ţările aflate în curs de industrializare;

• În anii 1990 experţii prevedeau că petrolul va mai alimenta

consumul mondial încă 43 de ani; rezervele de gaze naturale vor fi
suficiente pentru încă 66 de ani, iar cele de cărbune pentru încă 236
de ani, dacă extracţiile se menţin la cotele medii acestei perioade;
• În anii 1990 cărbunele furniza aproximativ 28% din energia
mondială, gazele naturale 21% şi petrolul 40%.
Strategia energetică a României
2019-2030
În anul 1996 a luat fiinţă Agenţia Internaţională de Energie – după
2010 să fie din ce în ce mai mult folosite noile surse
Petrolul - este un amestec complex de numeroase hidrocarburi, cu
molecule conţinând între un atom de C şi aproximativ 100 sau poate
chiar mai mulţi;

➢ rafinării de petrol (benzine, petrol lampant, motorine);

➢ uleiurile de uns (lubrifianţii);
➢ asfaltul care constituie stratul exterior al şoselelor;
➢ materii prime de bază ale industriei chimice: etena, propena,
butenele, benzenul, toluenul (metil-benzenul), xilenii (dimetil-
benzenii) şi alte hidrocarburi, din care se obţin produşii extrem de
numeroşi ai industriei chimice organice (mase plastice, fibre
sintetice, medicamente, coloranţi, antidăunători pentru
agricultură, solvenţi etc.)
 Cărbunii
• Cărbunii fosili sau cărbunii de pământ - s-au format din plante
prin transformări biologice (sub acţiunea unor microorganisme)
şi chimice, în timpul unor lungi perioade și în absenţa oxigenului
din aer.

Compoziția elementară a diferitelor specii de cărbuni

Epoca Apă Cenuşă Compoziţie elementară

geologică a % % %
depunerii C H O
Lemn - 30-50 0,5 50 6 44
Turbă actuală 75-80 0,5 55-60 6 35-40
Lignit terţiar 40 5-15 50-60 4-5 25-30
Cărbune terţiar 30-60 3-8 65-70 5,5-6 20-25
brun
Huilă secundar 2-4 2-20 80-90 4-5,5 4-15
Antracit secundar 2 2 95 2-3 2-3
 Gazele naturale
Gazul metan
• gaz natural uscat;
• se găseşte singur în zăcământ;
• conţine o mare proporţie de metan
şi o cantitate mică de hidrocarburi
superioare metanului;
• se utilizează aşa cum a fost extras,
fiind supus doar unor operaţii
curente de separare mecanică a
impurităţilor solide şi lichide şi a
compuşilor de sulf.
Gazele de sondă
• numite şi gaze umede sau
asociate;
• se găsesc în zăcământ împreună
cu petrolul;
• pot fi extrase direct din zăcământ,
fiind exploatate odată cu petrolul,
dar pot proveni şi din rafinarea
petrolului.
 Surse regenerabile de energie

• Energie regenerabilă - energia derivată dintr-un larg spectru de

resurse, toate având capacitatea de a se reînnoi.

• Aceste resurse de energie pot fi utilizate pentru generarea de energie

electrică în toate sectoarele de activitate, pentru generarea de
energie termică necesară proceselor industriale şi încălzirii
locuinţelor, pentru producerea de combustibili necesari
transporturilor.

• Tehnologiile energetice bazate pe resurse regenerabile generează

relativ puţine deşeuri sau poluanţi care să contribuie la ploile acide,
smoguri urbane sau care să determine probleme de sănătate şi nu
impun costuri suplimentare pentru depoluarea mediului sau pentru
depozitarea deşeurilor.
 Surse regenerabile de energie

Energia pe
Energia Energia Energia
Energia solară bază de
hidraulică eoliană geotermală
biomasă
 Surse regenerabile de energie
• Energia hidraulică - Conversia energiei hidraulice în energie electrică
nu este poluantă, dar crează unele probleme de ordin ecologic
(suprafaţa lacurilor de acumulare etc.);
➢ energia valurilor;
➢ energia mareelor.

• Energia eoliană - energia conţinută de forţa vântului ce bate pe

suprafaţa pământului;

• Energia solară - se referă la o sursă de energie reînnoibilă care este

direct produsă prin lumina şi radiaţia solară;

• Energia pe bază de biomasă – se produce energie prin valorificarea

reziduurilor agricole, industriale sau menajere, în arzătoare, alături de
cărbune, ţiţei sau gaze, sau prin convertirea biomasei în gaze
combustibile;

• Energia geotermală - este rezultatul a două fenomene diferite:

radioactivitatea naturală a solului sau prezenţa unor roci fierbinţi în
apropierea unor pungi de lavă.
 Sursă – Eurostat
Conceptul de dezvoltare durabilă
 Resurse de apă dulce

• Apa - este atât materie primă sau factor de producţie în

agricultură, industrie sau gospodării, cât şi mediul natural al
unor peşti şi plante;
• ciclul artificial al apei tinde să depăşească ritmul spontan de
regenerare a calităţii; apare pericolul degradării progresive a
surselor prin încărcarea cu reziduuri;
• amenajarea resurselor de apă în diverse scopuri
(hidroenergetică, alimentare cu apă, irigaţii, piscicultură,
agremente etc.) reprezintă un domeniu cu largi implicaţii în
ceea ce priveşte impactul şi respectiv protecţia mediului.
 Rezervele de apă de pe globul pământesc

➢ oceanul mondial - 97,3 %;

➢ apa dulce - 2,7 % şi anume:

- gheţari ............................ 77,2 %
- ape subterane ................. 22,4 %
- lacuri, mlaştini .............. 0,35 %
- vapori de apă
în atmosferă ................... 0,04 %
- râuri, fluvii ..................... .0,01 %
Concluzii
1. Apa râurilor şi a fluviilor, care reprezintă cel mai mare interes pentru
economia diferitelor ţări - reprezintă doar 0,01 % din volumul apei
dulci pe glob;
2. Resursele sunt repartizate teritorial foarte neuniform.
 Resursele de apă dulce pentru România

- Râuri interioare - 17,45 %

- Dunărea - la intrarea pe teritoriul României - 80,20%
- Ape subterane - 2,35%

Consumul mediu de apă în lume a crescut continuu.

 Bilanţul hidrologic anual la scara
continentelor
Continentul Precipitaţii Evapotrans- Scurgere Scurgere Scurgere
S max
piraţia totală maximă minimă S tot

km3/an km3/an km3/an % km3/an km3/an -

Europa 7165 4055 3110 8 2045 1065 0,66

Asia 32690 19500 13190 34 9780 3410 0,74

Africa 20780 16555 4225 10,9 2760 1465 0,65

America de 13910 7950 5960 15,3 4220 1740 0,75

Nord
America de 29355 18975 10380 26,7 6640 3740 0,64
Sud
Australia şi 6405 4440 1965 5,1 1500 465 0,76
Oceania
TOTAL 110305 71475 38830 100 26945 11885 0,69
MONDIAL
Ciclul hidrologic cu unele aspecte
induse de stresul uman
 Resurse alimentare
• Alimentaţia este obiceiul care influenţează cel mai mult sănătatea
oamenilor;
• Calitatea alimentelor este esenţială în dezvoltarea armonioasă a
organismelor vii;
• Raţia calorică alimentară - cantitatea de alimente care să satisfacă
cantitativ şi calitativ toate nevoile nutritive ale organismului, în raport
cu munca, sexul, vârsta, diferitele stări fiziologice (alăptare, graviditate,
creştere), climă, pe o perioadă de obicei de 24 de ore.

• Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doza calorică minimă este:

➢ pentru un bărbat adult – 11700 kJ/zi
➢ pentru o femeie – 10000 kJ/zi;
dacă o persoană consumă numai 90% din acest minim necesar nu poate
desfăşura o activitate normală, iar la copii se produc perturbări în creştere.
 Necesar caloric în funcție de tipul
activității
Nevoi calorice în funcție de
munca depusă
• repaus la pat 20-25 calorii/kg
corp/zi;
• muncă uşoară 30-35 calorii/kg
corp/zi;
• activitate fizică moderată 35-45
calorii/kg corp/zi;
• muncă fizică intensă şi prelungită
40-45 calorii/kg corp/zi;
• muncă foarte grea 50-60
calorii/kg corp/zi şi chiar mai
mult.
1 kcal = 4.1868 kJ
Surplusuri de calorii în
funcție de activități
• pentru viaţa sedentară 8-900
calorii peste metabolismul de
bază;
• pentru activitate fizică uşoară
900-1400 calorii în plus;
• pentru activitate moderată 1400-
1800 calorii în plus;
• pentru muncă grea 1800-4500
calorii în plus.
• Zone deficitare din punct de
Securitatea alimentară se
vedere al resurselor alimentare evaluează prin doi indici:

a) rezervele de cereale
măsurate în valori absolute;

b) numărul de zile de consum

de cereale asigurate lumii
întregi, cu stocul existent.
 Explozia demografică umană

• 1840 – 1 miliard locuitori;

• 1960 – 3 miliarde locuitori;
• 2000 – 6,1 miliarde locuitori;
• nov. 2020 – 7.822.981.714 locuitori.

1960-2000 – populația s-a dublat –

explozie demografică
 Populația lumii
evenimente marcante 2006-2050
▪ La 1 ianuarie 2018 (în România) - populaţia după
domiciliu a scăzut la 22. 194.000 de persoane, cu
0,2% mai mică faţă de 1 ianuarie 2017 - conform
datelor furnizate de Institutul Național de Statistică
(INS);

▪ Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt

majoritare: 56,4%, respectiv 51,2%.
Calitatea aerului exterior
 Aerul atmosferic curat

• Aerul curat - este aerul lipsit de substanţe ce manifestă

acţiune agresivă asupra mediului înconjurător;

• Atmosfera – învelişul suprafeței terestre reţinut de aceasta

prin intermediul forţei de atracţie gravitaţională;

• Între suprafața terestră și atmosferă are loc un schimb

permanent de energie și masă; astfel este asigurat mediul
favorabil apariţiei şi dezvoltării biosferei.
Compoziția aerului atmosferic curat și
uscat
Gazele componente Simbol Participaţii volumice Participaţii în greutate
[%] [%]

Azot N2 78,088 75,51

Oxigen O2 20,93 23,01
Argon Ar 0,9325 1,286
Dioxid de carbon CO2 0,033 0,04
Neon Ne 1,8 x 10-3 1,2 x 10-3
Heliu He 5 x 10-4 7 x 10-4
Kripton Kr 1 x 10-4 3 x 10-4
Hidrogen H2 0,01 0,001
Xenon Xe 9 x 10-6 4 x 10-5
Ozon O3 1 x 10-6
Radon Rn 6 x 10-18
 Structura verticală a atmosferei
Atmosfera

• este cel mai uşor dintre învelişurile materiale ale planetei;

• concentrează cea mai mare parte a masei sale în primii 10 km ai grosimii
ei;
• moderează considerabil violenţele climatice la suprafaţa globului;
• reflectă 57% din radiaţiile solare, mai ales din cele mai periculoase, şi
reţine, ca într-o seră, o bună parte din căldura acumulată de sol;
• nu este mereu în repaus;
• face de asemenea parte dintr-o planetă în care omul îşi lasă din ce în ce
mai mult urmele prin activităţile lui, dar mai ales prin poluare şi prin
degradări;
• forma atmosferei este asemănătoare cu cea a Pământului, însă este mai
turtită la poli şi mai bombată la Ecuator, datorită mişcării de rotaţie a
Pământului, de exemplu:
- la poli: grosimea troposferei este de 8-9 km;
- la latitudinea de 45o : este de 11-12 km;
- la Ecuator : este de 16-18 km.
 Structura verticală a
atmosferei

Straturile atmosferice - adoptate și de

Organizația Meteorologică Mondială
(OMM) sunt:
➢ troposfera, stratosfera, mezosfera,
termosfera şi exosfera;

• Între acestea se găsesc zone de

trecere cu grosimi relativ mici (1-2
km): tropopauza, stratopauza,
mezopauza;

• Troposfera şi stratosfera alcătuiesc

atmosfera joasă, iar celelalte trei
subdiviziuni formează atmosfera
înaltă.
Stratificarea atmosferei

Exosfera - la înălţimi mai mari

de 600 (700) km.

Heterosfera – între 80-90 km şi

600 (700) km - azot, oxigen şi
heliu, în stare atomică;

Homosfera - până la
altitudinea de 80-90 km – gaz
perfect;
 Troposfera Stratosfera
(sol – cca. 11 km) (cca. 11 km – 50 km)
 Temperatura scade pe
verticală în sus cu 6,5oC/km;
 În primii 5 km de la sol este
concentrată aproximativ  Temperatura creşte pe
jumatate din masa aerului verticală în sus;
atmosferic;
 Stratificarea maselor de aer;
 Adună aproximativ 80 % din
întreaga masă a aerului  Stratul de ozon.
atmosferic;
 Se regăsește cca. 90 % din
întreaga cantitate de vapori de
apă;
 Sediul principalelor fenomene
meteorologice;
 Zonă caracterizată prin
turbulenţe.
 Mezosfera Termosfera
(50 km – 80 km) (80 km – 600 km)

 Temperatura scade pe  Temperatura creşte după

verticală în sus; o lege neliniară;

 Zonă caracterizată prin

turbulenţe.  Ionosferă
Dinamica maselor de aer în troposferă
• Transferul de căldură în atmosferă însoțește deplasările orizontale
(latitudinale și longitudinale) și verticale (pe altitudine);

• Celule Hadley (0o-30o), Ferrel (30o-60o) și Polare (60o-90o);

• Circuitele de formă celulară impun trei zone de adunare (convergenţă)

ale aerului (la ecuator şi în zonele temperate) şi patru zone de
divergenţă (de unde pornesc principalele mase de aer la nivelul
suprafeţei terestre);

• Mişcarea de revoluţie şi înclinarea axei terestre determină pe parcursul

anului, în cele patru anotimpuri, migrarea ariilor de convergenţă şi
divergenţă.
Circuitele planetare