Poluarea mediului

si Protectia sa
Conf. univ. dr. Lucica Tofan
 1.Capitolul 1. Noţiuni introductive
Deteriorarea mediului şi protecţia sa

2.Capitolul II. Sursele de degradare şi poluare a mediului

Sursele naturale de degradare a mediului, Sursele artificiale (antropice).

3.Capitolul III. Poluarea aerului

Surse de poluare a aerului, Factorii ce determină poluarea şi autopurificarea aerului, Date
privind starea atmosferei in Romania

4.Capitolul IV. Caracterizarea principalilor poluanţi atmosferici

Caracteristicile principalilor poluanţi atmosferici , Efecte de lungă durată ale poluanţilor
atmosferici., Caracterizarea poluanţilor atmosferici in funcţie de acţiunea lor asupra stării de
sănătate a populaţiei umane

5.Capitolul V. Poluarea apelor.

Caracterizarea apelor naturale din punct de vedere fizico-chimic, Proprietăţile generale ale
apelor naturale, Caracterizarea specifică a diferitelor surse naturale de apă, Resursele de
apă, utilizarea şi protecţia lor, Poluarea apelor de suprafaţă, Poluarea apelor subterane.

6.Capitolul VI. Poluarea solului.

Rolul solului ca factor de mediu, Surse de poluare a solului, Starea solurilor in Romania.
Bibliografie

Andreiaşi, N., Mihalache, M., 1999 - „Solurile României”,

Barnea, E.,1979 - ”Ecologie umană”,Ed.St.Bucureşti.
Bica, I., 2000 – ” Elemente de impact asupra mediului ”,
Brown, L.R. ,1988 - ”Probleme globale ale omenirii”,
Caluianu, S., Cociorva, S., 1999 – „Măsurarea şi controlul poluării
atmosferei’,
Chirilă, E., 2000- ‘Protecţia mediului”,
Ciplea, L., I., şi Ciplea, Al., 1978, - «  Poluarea mediului ambiant », Ed.
Tehnică , Bucuresti.
Coste, I., Borza, I. si Arsene, G.,G., 2001 – „ Ecologie generală şi
agricolă”,
Gaştescu, P., 1998, - “ Limnologie şi oceanografie”,
Godeanu, S., 1997 – „ Elemente de monitoring ecologic/integrat”,
Institutul Roman de Standardizare. STAS 9081-88. Poluarea atmosferei.
STAS 10331-92.Puritatea aerului. Principii şi reguli generale de
supraveghere a calităţii aerului.
Institutul Roman de Standardizare. STAS 1342-91. Apa potabilă.
Institutul Roman de Standardizare. STAS 4706-88. Ape de suprafaţă.
Categorii şi condiţii tehnice de calitate.
Ionescu, Al. , 1973 - ”Efectele biologice ale poluării mediului”,
Irwin, R., van Mouwerik, D., Stevens, L., Seese, M., and Basham, W.,
-1977- “ Environmental contaminants Encyclopedia”,
Jelev, J., 1991, - “ Mediul inconjurător”,
Kirk, R. and Othmer, D., 1949 – “Encyclopedia of Chemical Technology”,
Kroschwits, J. and Howe-Grant, M. ( eds.), 1991, - “Kirk-Othmer
Encyclopedia of Chemical Technology”,
Macoveanu, M, Macoveanu, M., Paleu M. , 1998 - „Impactul compuşilor
macromoleculari
asupra solului”
Mănescu, S. ,1980 - ”Poluarea şi sănătatea”,
Meadows, D. H.si col. , 1995 -”Beyond the limits”,
Mohan, Ghe. şi Ardelean, A., 1993 - „Ecologia şi protecţia mediului”,
Morrison, R., 1999, - “Environmental Forensics. Principles and Applications”,
Neff, J. , 1979 – «Polycyclic Aromatic hydrocarbons in the Aquatic
Environment»,
Partin, E. şi Rădulescu, M., C., 1995, - «Dicţionar ecologic», Ed.
Garamond, Bucuresti.
Popescu, M. şi Popescu, M., 2000, „Ecologie aplicată”,
Pratt, C., R. , 1995 - ”Disturbance in Ecology”
Ramade, F., 1989, - “Elements d’Ecologie (ecologie appliquee),
Rojanschi, V., 1991- «Posibilităţi de evaluare globală a impactului poluării
asupra calităţii ecosistemelor»,
Sadgrove, K. ,1998 - ”Ghidul ecologic al managerilor”,
Savii, C., Savii ,G., 2000 – “Modelarea şi simularea poluării aerului”,
Stern, A., C., 1976, - «Air Pollution»,
Sturgen, B., 1965, 1965, - «Ecologie generală»,
Tobolcea V. , 1993 –„Elemente de protecţie a mediului„ Iaşi
Varduca, A., Moldoveanu, A., 1999 – «Poluarea. Prevenire si control»,
Visan, S., Anghelescu A. şi Alpopi, C., 2000-«Mediul inconjurator»,
Zamfir, Ghe., 1974 - «Poluarea mediului ambiant»,
 Capitolul 1. Noţiuni introductive

Deteriorarea mediului şi protecţia sa,

Creşterea demografică şi epuizarea resurselor,

Poluare – poluanţi,

Evoluţia şi progresul ingineriei şi ştiinţelor environmentale,

Apariţia substanţelor poluante.

Clasificarea poluanţilor şi a tipurilor de poluare.

Dispersia poluanţilor in mediu şi concentrarea lor in cadrul

ecosistemelor
Mediul inconjurător
– notiune fundamentala, la baza ecologiei ca ştiinţă.
= toţi factorii exteriori organismului, care determină şi influenţează existenţa
acestuia.

relief Organismele aer

-Crestere
-Dezvoltare
-Comportament radiatii
sol apa

ESTE OMUL DEPENDENT DE MEDIU CA SI CELELALTE VIETUITOARE?

In dorinţa sa de a se emancipa şi de a-şi spori comfortul dezechilibre

Omul utilizează in activitatea sa diferite resurse naturale:

- resursele regenerabile (apă, aer, sol, floră, faună),
- neregenerabile (minerale şi combustibili fosili)
- permanente (energia solară, eoliană, geotermală şi a
valurilor).
 Protectia mediului :
condiţie indispensabilă pentru progresul social.

Astazi procesele ecologice cunosc o mare amploare,

- ideea de politică ecologică trebuie să
dobandească aceeaşi importanţă ca politica
economică.

Prognoza ecologică - la fel de importantă pentru

luarea deciziilor ca şi politica economico- socială.

Necesitatea unei NOI POLITICI ECONOMICE

care sa tina seama de realitatile ecologice

- Lester R. Brown: “Planul B…”( Ed. Tehnica, 2006)

Protecţia mediului urmăreşte :

- folosirea raţională a acestor resurse naturale de către om,

- corelarea activităţii de sistematizare a localităţilor pentru

protejarea factorilor naturali,

- adoptarea de tehnologii de producţie cat mai puţin poluante

şi echiparea instalaţiilor tehnologice cu dispozitive care să
limiteze poluarea şi să producă cat mai mici efecte dăunatoare
asupra mediului,

- recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale

utilizabile,

- iniţierea acţiunilor de cooperare tehnico-economică şi

ştiinţifică in domeniul protecţiei mediului.
Protecţia mediului - problemă care îi interesează şi îi
afectează pe majoritatea cetăţenilor / daunele aduse mediului
înconjurător au devenit din ce în ce mai grave, dorinţa de a
face sacrificii pentru îmbunătăţirea mediului a crescut
considerabil. 

O anchetă recentă, întreprinsă pe întreg cuprinsul UE a

relevat faptul că 86% din cetăţenii UE consideră politica
mediului înconjurător drept o prioritate politică. Doar
şomajul, lupta împotriva sărăciei şi a crimei organizate şi
menţinerea păcii au fost cotate mai sus.

Publicul larg din Europa aşteaptă, aşadar, ca UE să joace un

rol activ în protecţia şi conservarea mediului, atât pe plan
intern, în cadrul legislaţiei europene, cât şi extern, cu

participarea UE la diferite acorduri internaţionale.

Noţiunea de mediu inconjurător cuprinde de fapt
toate activităţile umane in relaţia om-natură .

Legătura dintre dezvoltarea economică şi problemele

ecologice este deosebit de importantă in cadrul acţiunilor de
protecţia mediului.

Problemele dezvoltării şi ale creşterii economice se

intrepătrund tot mai mult cu cele ecologice, intr-o reţea de
cauze şi efecte.

Relaţia dezvoltare-mediu este o relaţie prezent-viitor

DEZVOLTAREA : satisfacerea generaţiilor prezente

PROTECTIA MEDIULUI: existenţa pentru generaţiile viitoare

La începutul anilor 70, au fost recunoscute
necesitatea si legitimitatea unei politici comune
în domeniul mediului.

Se dezvolta progresiv un drept comunitar al

mediului - în prezent peste 200 directive si
regulamente ce privesc:

protectia apelor
calitatea aerului
protectia florei si faunei
zgomotul
eliminarea deseurilor
Politica în domeniul mediului - obiective:
- protectia mediului
- ameliorarea calitatii mediului
- protectia sanatatii publice
- utilizarea prudenta si rationala a resurselor
naturale
- promovarea masurilor Ia nivel international
privind rezolvarea problemelor mediului de
dimensiuni regionale si mondiale
Programul guvernamental

stabileşte principiile de bază ale politicii de mediu a

României, în conformitate cu prevederile europene şi
internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea
naturii, a diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a
componentelor acesteia.

-1999 Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă

- 2002 Strategia Protecţiei Mediului.

Principii generale:

- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de

sănătate a oamenilor;
- dezvoltarea durabilă;
- evitarea poluării prin măsuri preventive;
- conservarea diversităţii biologice şi
reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;
- conservarea moştenirii valorilor culturale şi
istorice;
- principiul “poluatorul plăteşte”;
- stimularea activităţii de redresare a mediului.
 Criteriile pe baza cărora au fost stabilite obiectivele
protecţiei mediului sunt:

- menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii

vieţii;
- menţinerea şi îmbunătăţirea capacităţii productive şi de
suport a sistemelor ecologice naturale;
- apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;
- respectarea prevederilor Convenţiilor internaţionale şi ale
Programelor internaţionale privind protecţia mediului;
- maximizarea raportului beneficiu / cost;
- integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Au fost stabilite obiective pe termen scurt până în anul 2005,

obiective pe termen mediu până în anul 2010

si obiective pe termen lung pana in 2013.

Creşterea demografică şi epuizarea resurselor

La inceputul erei neolitice – 10 mil. oameni, care dispunand

de unelte primitive nu puteau aduce mediului deteriorări,
trăiau in armonie cu natura, ca şi celelalte vieţuitoare.

La mijlocul secolului XIX - 1 miliard locuitori, după

declanşarea revoluţiei industriale, deteriorarea mediului
necunoscand incă manifestări preocupante, cu excepţia
anumitor perimetre din unele ţări occidentale (de ex. Anglia).

In secolul XX – 6 miliarde de locuitori.

In ultimele 3 decenii: crestere de la 5 la 6 miliarde loc.

Poluarea devine o problemă globală, mai precis in ultimele

trei decenii.
I
Unde va duce creşterea demografică şi ce efecte va avea
intensificarea poluării ?
Vom ajunge oare sa ne ingropăm in „gunoaie”, să bem „otravă”
şi să respirăm cu o „mască de gaze”, sau vom lua măsuri
pentru a evita acest coşmar ?

Iată cum luarea unor decizii trebuie să ţină seama de politica

ecologică, astfel incat să se acţioneze eficient pentru a opri
creşterea demografică.

Este alarmantă această creştere demografică din ultimele două

secole, cand populaţia a crescut de 7 ori.
In istoria sa, omenirea a inregistrat o asemenea creştere de-a
lungul miilor de ani şi nu a sutelor.
O astfel de explozie demografică a populaţiei umane pune in
pericol epuizarea resurselor naturale, şi deci propria ei
existenţă (Sadgrove, K., 1998).
 CRIZA ACTUALA A OMENIRII:

acţiunea conjugată de scădere a resurselor naturale,

risipite de ţările industrializate cu cea de creştere
demografică sinucigaşă, in ţările subdezvoltate.

Această "presiune demografică" asupra mediului

inconjurător este o problemă care-i preocupă pe
demografi, economişti, medici şi alţi specialişti dar şi pe
oamenii politici.
Problema asigurării hranei suficiente populaţiei umane a fost
ridicată cu mai mult timp in urmă, facandu-se eforturi de
soluţionare a ei

Degradarea mediului ambiant ca urmare a intensificării

poluării a fost mai recent semnalata.

Numai in ultimele trei decenii la nivel mondial a crescut

nivelul de conştientizare a populaţiei cu privire la efectele
poluării mediului, la eroziune şi la alte fenomene, datorate
acţiunii, voite sau nu a omului, procese ce afectează nu
numai posibilităţile de procurare a hranei, ci şi alte aspecte
ale existenţei umane, pereclitand in primul rand sănătatea.
Poluare - poluanţi
 - Dezvoltarea economică
- Creşterea populaţiei la nivel mondial
- Criza resurselor naturale
- Inarmarea şi utilizarea armelor de orice tip (inclusiv cele nucleare)

POLUAREA : aer, apă, sol,

apariţia schimbărilor climatice globale,
dispariţia a numeroase specii de plante şi animale,
dezechilibre ecologice mari

Omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare.

Efectele poluarii afecteaza zonele polare, neatinse totuşi de civilizatie.

POLUAREA
Cuprinde toate tarile si continentele

FENOMEN TRANSFRONTIER
Poluarea = deteriorarea materiei sau energiei dintr- un ecosistem.

„ polluo”-ere, a murdări, a degrada.

In sens biologic, - un proces de distrugere a echilibrului in cadrul

ecosistemelor, datorită modificării concentraţiilor unor factori existenţi,
prin atingerea unor valori toxice, sau prin introducerea unor factori de
mediu noi.

In cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator

(Stockholm -1972) :
“modificare a componentelor naturale sau prezenţa unor componente
străine, ca urmare a activităţii omului şi care, in lumina cunoştinţelor
noastre actuale, provoacă prin natura lor, prin concentraţia in care se
găsesc şi prin timpul cat acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii,
crează disconfort sau impietează asupra diferitelor utilizări ale mediului
la care acesta putea servi in forma sa anterioară”.
 poluant = orice substanţă (solidă, lichidă sau gazoasă) sau
formă de energie, care manifestă un potenţial dăunator asupra
organismelor şi mediului in cadrul unui ecosistem, producand
disconfort şi alterand starea ecosistemului.

factor poluant = orice element al mediului care prin valorile

sale depăşeşte limita de toleranţă a speciilor existente in
ecosistem, manifestandu-şi astfel potenţialul său nociv.

Acţiunea poluantă este cu atat mai grava cu cat diferenţa

dintre concentraţia poluantului in mediu şi limita de toleranţă

este mai mare şi cu cat această acţiune este mai indelungată.

Poluanţi primari - poluanţii emisi direct de surse .

Poluanţi secundari - rezultaţi in urma reacţiilor dintre poluanţii primari intre ei sau
dintre poluantii primari şi celelalte componente ale mediului.

Noxa - agentul fizic, chimic sau biologic cu acţiune dăunătoare asupra

organismelor vii, in mediul luat in consideratie. Acest termen cuprinde pe langă
substanţe şi radiaţiile, zgomotul, microorganismele, etc.

Poluaţii chimici : pesticide şi de erbicide, produşi industriali secundari, cum sunt

oxizii carbonului, sulfului şi azotului, diferite hidrocarburi, plumb, mercur şi cadmiu.

Mulţi poluanţi, cum sunt deşeurile, smogul şi petrolul sunt amestecuri complexe ale
diferiţilor compuşi.

Trebuie să facem o distincţie generală intre poluanţii biodegradabili şi cei

nebiodegradabili.

Poluanţii biodegradabili pot fi descompuşi de micro-organisme, fiind astfel total

inlocuiţi, intr-un timp lung, din ecosistem.

Poluanţii ne-biodegradabili nu pot fi inlocuiţi (mai periculoşi pentru oameni).

DESEURI

deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate,

în mediul urban şi în mediul rural, din gospodării, instituţii, unităţi
comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri menajere), deşeuri stradale
colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, deşeuri din
construcţii şi demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;

deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile

industriale; pot fi :
- deşeuri de productie nepericuloase ,
- deşeuri de productie periculoase;

deşeuri generate din activităţi medicale: sunt deşeurile

generate în spitale, policlinici, cabinete medicale :
- deseuri medicale periculoase, care sunt cele infecţioase, înţepătoare-
tăietoare, organe anatomo-patologice, deşeurile provenite de la secţiile de
boli infecţioase, etc.
- alte deşeuri (care intră în categoria deşeuri asimilabile).
Deşeurile care includ dejecţiile animalelor sunt produse reziduale
conţinand azot, fiind bogate in substanţe organice.

Dacă acestea se folosesc ca fertilizatori, in concentratii moderate, solul

se poate imbogăţi, dar dacă este permisă acumularea lor in lacuri şi
rauri, apa işi creşte foarte mult conţinutul in nutrienţi (Eutrofizare ), ceea
ce va avea efecte serioase asupra ecosistemului.

Această poluare poate fi exacerbată de poluarea termica, descărcarea

de ape cu temperatură ridicată, provenite de la centralele energetice, in
apele raurilor şi in estuare. Acest fapt ridică temperatura apei,
determinand creşterea ratei metabolice şi a consumului de oxigen de
catre microorganisme. In aceste condiţii supravieţuirea peştilor este
foarte dificilă.

Deşeurile sunt in mare parte biodegradabile şi astfel problema poluării

cu deşeuri ar putea fi rezolvată prin reciclare: constituenţii chimici din
deşeuri pot fi extraşi prin mijloace naturale sau artificiale, reintorcandu-se

in ecosistem.
Poluanţii chimici, proveniţi din procesele industriale:

- mercurul, produs secundar rezultat din diferite procese industriale şi un

constituent al multor fungicide utilizate in agricultură. In ultimile decenii a
crescut nivelul sau in apa lacurilor şi a raurilor, are loc o concentrare mare
a sa in organismele acvatice – peşti, de mii de ori mai mare decat
concentraţia sa in mediul acvatic respectiv.

- plumbul este un alt poluant important. Oamenii conţin diferite cantităţi

de plumb in corpul lor, provenind in special de la arderile motoarelor
autovehiculelor sau de la deteriorarea vopselelor vechi, cu conţinut ridicat
de plumb. Concentraţiile mari de plumb cauzează simptomele intoxicaţiei
– boala numită saturnism, a cărei simptomatologie constă in anemie,
dureri abdominale, disfuncţii renale etc. Cercetările au arătat că la copiii
strazii din marile oraşe, atat in Marea Britanie cat şi in S.U.A., există o
corelaţie statistică intre concentraţia plumbului in sange şi retardarea
mintala. In prezent se fac eforturi pentru reducerea utilizării plumbului şi

scăderea sa in mediu.
Petrolul reprezintă un poluant major pentru mediul marin.

In 1967 un imens tanc petrolier – Torrey Canyon a naufragit şi s–a rupt

in două, in dreptul coastei de sud–vest a Angliei. Peste 100000 tone de
petrol brut s–au scurs in mare.

Pentru a opri deversarea sa pe plajele Cornish au fost utilizate cantităţi

de detergent tot atat de mari cu ale poluantului deversat, astfel incat a
fost dificil de distins efectele petrolului de cele ale detergentului asupra
ecosistemului afectat.

Un lucru este cert: petrolul ucide păsările marine. Ca rezultat al

dezastrului petrolierului Torrey Canyon au murit 20000 pasari acvatice.

Surprinzator este faptul ca fitoplanctonul a fost uşor afectat, dar efectele

petrolului asupra ecosistemului marin trebuie privite pe termen lung.

Smogul.

In sens strict, smogul inseamnă un amestec de fum şi ceaţă, dar termenul

este mult mai complex, incluzand diferişi poluanţi atmosferici.
Smogul provine din multe surse, incluzand fabrici, oţelării, rafinării de
petrol, combinate chimice şi bineinţeles motoarele vehiculelor.
Ingredientele sale includ monoxidul de carbon, oxizii sulfului şi ai azotului,
plumb şi diferite hidrocarburi. Aceşti poluanţi se acumulează in atmosferă
la suprafaţa solului in situaţii cand un strat de aer mai cald situat deasupra
impiedică răspandirea lor – inversiune termică.

Efectele poluării atmosferei asupra sănătăţii au fost studiate

intens la Los Angeles, unde există un fel particular de smog – fotochimic,
cauzat de acţiunea radiaţiilor solare asupra produşilor secundari industriali
şi asupra emisiilor autovehiculelor.
Smogul din Los Angeles constă dintr–un amestec complex de monoxid de
carbon, ozon şi PAN– peroxiacetilnitrat. Efectele sale asupra populaţiei se
manifestă prin iritarea ochilor, migrene, dispnee şi stări de ameţeală şi

confuzie.
Smogul modifică compoziţia aerului atmosferic şi efectele sale pe
termen lung pot fi foarte serioase.

S–au facut eforturi mari pentru reducerea poluării atmosferei. De

exemplu, in Marea Britanie legislaţia pentru aer curat a transformat
atmosfera marilor oraşe industriale.

Dezastrul produs de smogul londonez, care ar fi cauzat moartea a

4000 de oameni in anul 1952 nu trebuie să se mai repete niciodată.
Şi in California echiparea autovehiculelor cu filtre ale emisiilor
gazoase pare să prevină apariţia smogului . Dar in ciuda acestor
remedii, cantităţi imense de dioxid de sulf şi alţi poluanţi sunt incă
eliminaţi in atmosferă, pe intreg globul, in marile zone industriale.

In aceste zone, ca şi in zonele invecinate lor, concentraţia dioxidului

de sulf din atmosferă poate atinge valori ce provoacă daune

organismelor, incluzand conifere şi plante cultivate.

 Sursele de degradare şi poluare a mediului

- naturale

- antropice (artificiale).
 Sursele naturale de degradare a mediului

- există pe tot globul, nu au o repartiţie uniformă

- au efecte locale sau regionale
- contribuind la deteriorarea mediului şi la producerea unei poluări de fond.

- praful cosmic şi căderile de meteoriţi, au şi un caracter radioactiv asupra zonelor de impact ;

anual se se depune 1000 t /anual praf cosmic, iar in ceea ce priveşte căderile de meteoriţi: 3600-
7200 t/ anual, creaza cratere şi dezechilibre in zona de impact ;
- solul, prin eroziune poate elibera in aer şi in apă particule solide sau substanţe organice
rezultate prin descompunerea organismelor plante şi animale ce trăiesc in sol, poate emana gaze
(CO2, H2S, NH3) si substanţe odorante complexe ;
- vanturile, transportă pe distanţe mari, cu intensităţi diferite, cantităţi mari de praf şi nisip, in
special in zonele de deşert şi stepă, impedicand vizibilitatea, transportul, respiraţia plantelor şi a
animalelor, etc. ;
- vulcanii activi, emit gaze (CO, CO2, H2), vapori de apă, praf şi lavă, cu acţiune devastatoare
asupra biotopului invecinat, dar şi asupra aerului; gazele şi vaporii emanaţi pot ajunge la inălţimi
extrem de mari, pană in stratosferă, avand efecte de lungă durată pe teritorii mult mai extinse decat
zona de emisie ; contribuie activ la efectul de sera!
- plantele, prin anumite produse ale lor: polenul, sporii, mucegaiurile, etc. declanşează
fenomene alergice la oameni; de ex. in S.U.A. se apreciază că 12 milioane de oameni suferă de
alergii declanşate de polenul din aer, in special in perioadele de inflorire a acestora ;
- incendiile pădurilor şi savanelor duc la apariţia in aer a unor mari cantităţi de fum, gaze, cenuşă,
care poluează aerul dar şi la distrugerea habitatelor precum şi a speciilor de plante şi animale din
zonele afectate, determinand grave dezechilibre ale ecosistemelor ;
- cutremurele duc la distrugerea solului, la eliberarea unor gaze in atmosfera ;
- schimbările meteorologice bruşte, aşa cum sunt variaţiile temperaturii şi presiunii şi
precipitaţiile pot avea de asemenea efecte nocive asupra speciilor de plante şi animale dintr-un
ecosistem, depăşind posibilităţile de adaptare ale acestora la astfel de variaţii bruşte ale unor
factori de mediu.
 Sursele artificiale (antropice)
Ca urmare a existenţei unei mari
diversităţi de activităţi umane, există şi o
mare diversitate de surse de poluare,
cele mai importante :
- industrie,
- transporturi,
- agricultură,
- comunităţile umane.
Industria poluează toate componentele mediului : aer, apă şi sol, printr-o
mare diversitate de substanţe (gazoase, lichide şi solide) utilizate sau
rezultate in diferite procese tehnologice.

Depozitarea unor materiale cu potential toxic sau exploziv implică riscuri

pentru personalul care lucrează in domeniul respectiv, dar şi pentru
populaţia din zonele invecinate.

Atat in cazul depozitelor cat şi in timpul exploatărilor şi desfaşurării

proceselor tehnologice, ca urmare a unor erori umane, se pot produce
accidente, soldate cu emisii mari ale poluanţilor la surse, a căror efecte s-au
dovedit a fi devastatoare, aducand prejudicii mari mediului dar mai ales
ducand la pierderea de vieţi omenesti.

Astfel de accidente au avut loc in toate statele lumii, pe toate continentele.

Sursele de poluare industriala sunt fixe, astfel incat putem aprecia că există
o concentraţie mai mare a poluanţilor in apropierea sursei de emisie, iar pe
măsura indepărtării de aceasta, va avea loc dispersia şi diluţia poluantului.
1969 - Rinul a fost poluat cu endosulfan, un insecticid organoclorurat, prin
scăparea accidentală in fluviu a unui recipient conţinand acest produs.
Deoarece nu se pot aplica tratamente de indepărtare a acestor substanţe
din apă, timp de 1 săptămană, locuitorii Roterdamului au fost opriţi să
consume apă potabilă, căci oraşul avea ca principală sursă Rinul
contaminat.

2000 - Un accident similar a avut loc la noi in ţară, cand de la exploatările

miniere au fost deversate cianuri in apele Tisei, afectand nu numai bazinul
acestui rau, dar şi pe cel inferior al Dunării. Pe langă distrugerile produse
populaţiilor de organisme acvatice au avut de suferit toţi locuitorii ce aveau
ca sursă de apă potabilă bazinele acestor ape. Această poluare a afectat
şi locuitorii de peste Tisa, din localităţile ungureşti, constituind astfel o
problemă transfrontieră.

1976 - Seveso, prin explozia unui reactor dintr-o uzină de producere a

erbicidelor şi bactericidelor, s-a emis in atmosferă un nor gazos de dioxina,
ce s-a răspandit deasupra a 4 localităti din apropierea uzinii, producand
eczeme cutanate (cloracnee) la 200 de persoane .

1983 - In India, la Bhopal, tot datorită erorilor umane, a explodat un

rezervor ce conţinea izocianat de metil. In decurs de 1 ora cat a durat
eliberarea in aer a acestui gaz extrem de toxic, s-a format un nor de
contaminare care s-a răspandit pe distanţa de 200 Km si a dus la moartea
a 6000 de persoane.
Cernobal - aprilie 1985, a avut loc explozia unui reactor
nuclear, care a dus la eliberarea in aer a 186·1016Bq de gaze
rare( Xenon si Kripton) si a 186·1016Bq de alţi radionuclizi,
de I131, Cs137, ce au fost ridicaţi la altitudini de 1000 m, fiind
transportaţi de curenţii atmosferici la distanţa de 2000 Km faţă
de sursă, poluand astfel o mare parte din teritoriul Europei.

Urmările au fost devastatoare pentru populaţia din zonă,

determinand evacuarea a peste 135 000 de oameni şi 10 000
de animale, imbolnăvirea sau moartea persoanelor care se
aflau la locul accidentului, dar şi contaminarea a mii de
persoane aflate in zonele de impact ale norului radioactiv,
efectele asupra acestora fiind de durată lungă.

Sursele de poluare industriala sunt fixe, astfel incat putem

aprecia că există o concentraţie mai mare a poluanţilor in
apropierea sursei de emisie, iar pe măsura indepărtării de
aceasta, va avea loc dispersia şi diluţia poluantului.
Industria extractivă iţi desfasoară activitatea fie la suprafaţa
solului - « la zi » ( in cariere), fie in subteran ( activităţi
miniere). Pe durata exploatării resurselor minerale se elimina
praf şi cărbune, fiind distrus stratul de sol fertil, flora şi fauna
zonei de impact.
Ca urmare a distrugerii vegetaţiei se produc eroziuni ale
solului, alunecări de teren, şi surpări.
Din operaţiile de preparare a minereurilor, rezultă halde de
steril, care scot din circulaţie solul, schimbă pH-ul solului,
duce la poluarea atmosferei şi a apelor şi mai ales
« poluează estetic » peisajul.
In ceea ce priveşte exploatările in subteran, in cazul
abandonării minelor şi neumplerii galeriilor cu steril, au avut
loc prăbuşiri şi alunecări de teren (de ex. in Romania, in
zonele miniere subcarpatice), soldate de multe ori cu mari
pierderi materiale: distrugerea terenurilor agricole dar şi a
aşezărilor omeneşti aflate in regiunile miniere
Industria de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului poluează
prin emanaţia de gaze şi scurgerile de ţiţei la sondele de
extracţie, poluand aerul, solul şi apa freatică

De asemenea, prin transportul, prelucrarea şi depozitarea

produselor petroliere există riscul producerii unor explozii
şi incendii, pe langă efectele datorate scăpării acestor
substanţe in mediu.

Instalaţiile care servesc tuturor acestor operaţii trebuie să

indeplinească anumite condiţii : să nu fie corozive, să
reziste la presiuni şi temperaturi foarte mari, să fie
prevazute cu sisteme de protecţie şi de răcire, aşa cum
este cazul rezervoarelor de benzină cu capacitate mare.
 Industria energetica.

Energia electrica se obtine din surse convenţionale, astfel : 40%

din arderea ţiţeiului, 27% din cărbune, 23 % din gaze naturale, 7%
din procese nucleare şi 3 % din forţa apei.
Cea mai mare pondere in obţinerea energiei electrice o deţine
procesele de combustie.

Prin arderea combustibililor in centralele termo-electrice se

poluează mediul cu mari cantităţi de oxizi ai sulfului, azotului şi ai
carbonului, cu hidrocarburi, reziduuri solide (praf şi pulberi), are
loc de asemenea o poluare termică şi fonică a mediului.
Acestea afectează puternic vegetaţia şi produc disconfort sau
chiar inbolnăviri grave ale populaţiei din zonele invecinate surselor
de poluare.

Chiar şi in condiţiile reţinerii pulberilor intr-o proporţie de 95-99%,

o centrală electrică de 2000 MW, alimentată cu cărbune, elimină
anual in atmosferă circa 42 000 t de particule solide (pulberi).
- Hidrocentralele modifică peisajul, deteriorează ecosistemul prin
reducerea diversităţii şi a numărului de specii, afectează calitatea apei,
făcand-o impropie consumului de către populaţie, afectează agricultura
prin infiltraţiile de apă, producand băltiri sau prin evaporarea apei,
determină sărăturarea solului
- Centralele nuclearo-electrice poluează mediul prin
volumele mari de ape de răcire, conţinutul in radionuclizi al
gazelor, lichidelor şi tuturor deşeurilor radiactive. Apa caldă
rezultată din procesul de răcire duce la poluarea termică a
bazinelor acvatice receptoare.

Energetica contribuie cu 57% la creşterea efectului de

seră, deoarece emite 55% din totalul de CO2, 15% din
CH4, 6 % din NOx si 7 % din CFC. Deţine primul loc in
emisiile oxizilor de sulf şi azot ţi al doilea loc (dupa industria
materialelor de constructie) la emisiile de pulberi.

Ca surse neconvenţionale de obţinere a energiei termo-

electrice avem centralele eoliene, solare şi geotermale.
Centralele eoliene poluează fonic mediul, datorită turbinelor
şi ocupă suprafeţe mari de teren, ca şi in cazul centralelor
solare. Centralele geotermale pot aduce la suprafaţa solului
gaze toxice( H2S şi NH3) sau pot contribui la salinizarea
apei.
Industria siderurgică poluează mediul prin cantitaţile
mari de pulberi emise in atmosferă, de ex:
10 kg pulberi la 1 t. de otel produs,
12 Kg pulberi la 1 t bronz
450 kg ….1 t aluminiu
Pe langă pulberi, sunt emisi CO, SO2 şi alte substanţe
gazoase, datorită impurităţilor existente in materia primă.

In prima fază tehnologică are loc concentrarea in

minereu util, operaţie care urmareşte indepărtarea unor
impurităţi nedorite (ex. S), obţinandu-se aglomerate cu
conţinut mare de fier.

Poluarea cu pulberi se produce la incărcarea şi

descărcarea benzilor de transport al minereului, iar
poluarea cu gaze are loc in timpul expunerii la foc.
Cocsificarea : prin incălzirea cărbunilor la 1000 C, in
condiţii anoxice, pentru imbogăţirea in carbon (95%) şi
eliminarea substanţelor volatile.

Pentru obţinerea cocsului se foloseşte huila cocsificabilă,

(care are un conţinut mare de bitum natural) şi compuşi
fuzibili, consituind liantul ce aglutinează praful de cărbune.

Din procesul de cocsificare (distilare uscată a cărbunilor)

rezultă : cenusă, funingine, SO2, H2S, HPA etc.

Din fracţiunea gazoasă rezultată, se recuperează

benzenul, naftalina, fenolul etc.

Cocsul rezultat se brichetează, se incarcă in vagoane şi se

răceşte cu apă, proces in care se degajă o mare cantitate
de fenoli.
La producerea oţelului, prin oxidarea impurităţilor din fontă
topită, la temperaturi foarte mari, are loc poluarea cu pulberi (fum
roşu), CO, SO2, compuşi ai fluorului, ai arsenului etc.

Fumurile roşii conţin in principal oxizi de fier: 70% Fe3O4 si 8%

Fe2O3, epurarea acestora ridicand probleme tehnologice mari,
datorită volumului mare al gazelor din care trebuie recuperate
pulberile, fineţea mare a lor dar şi datorită temperaturilor ridicate.

Pentru obţinerea oţelurilor de calitate se foloseşte şi

feromanganul, din care 10% se pierde in aer sub formă de oxizi.

Studiile au arătat că in cazul combinatelor siderurgice ce dispun

de tehnologii invechite, valorile poluanţilor la surse depaşesc cu
mult CMA, chiar şi la distanţe apreciabile de la surse, de 6 Km
pentru pulberi, sau de 3 Km pentru fenoli.

In unele cazuri, topografia locului de amplasare a combinatului

influenţează dispersia poluanţilor, aşa cum se intampla la Reşiţa,
unde codiţiile de relief (vale ingusta) favoriza acumularea
poluanţilor la sol.
 Industria materialelor de construcţii

Cimentul, ipsosul, bitumuri, azbest, var, ceramica şi sticla

- poluarea mediului in diferite proporţii, principala ramură
poluatoare fiind cea de producere a cimentului .

Cimentul se obţine prin arderea la temperaturi mari (15000C) a

calcarului şi argilei, obţinandu-se clincherul, care apoi este
măcinat cu ghips sau alte materiale refolosibile (zgura, cenuşa,
calcarul).

Chiar dacă de-a lungul proceselor tehnologice se folosesc

electrofiltre, sunt emise in atmosferă cantităţi foarte mari de
pulberi. In producţie, se cunosc două procedee tehnologice: uscat
şi umed, cel din urmă reducand poluarea cu pulberi de 25-50%, in
acest fel economisind şi materia primă .

In obţinerea celorlalte materiale de construcţie, cum sunt ipsosul,

varul, ceramica sau sticla, pulberile emise conţin silicaţi şi sulfat
de calciu, iar in cazul obţinerii bitumurilor, are loc poluarea cu
hidrocarburi şi funingine.
Industria chimică poluează mediul printr-o gamă
mare de substanţe, aparţinand la diferite clase, in
timpul producerii reacţiilor chimice ale proceselor
tehnologice, sau ca urmare a producerii unor avarii,
dat fiind temperaturile şi presiunile mari la care sunt
supuse instalaţiile, in multe cazuri
necorespunzatoare solicitărilor.

Principalii poluanţi rezultă de la producerea acizilor,

unde este folosit ca materie primă mineralul ce
conţine nemetalul din compozitia acidului : Cl, S, N,
P, F etc.

Acizii fiind folosiţi in multe ramuri industriale, alături

de poluanţii specifici industriei respective, se mai
adaugă şi cei chimici datorită utilizării acizilor.
Industria chimica organica
- cantitatea de poluanţi emişi este mai redusă, exceptand
situaţia producerii unor avarii.
- Produşii sunt in majoritate volatili iar sistemul tehnologic se
bazează pe ermetizare, recuperare şi recirculare.
Poluanţii produşi diferă după ramura industrială, dupa cum
urmează :
petrolieră : hidrocarburi, SO2, H2S, CO, mercaptanii, aldehide,
acizi organici, amoniac, pulberi ;
petrochimică şi carbochimică : hidrocarburi aromatice,
benzină, hidrocarburi nesaturate, hidrocarburi clorurate, cetone,
alcooli, eteri, fenoli etc ;
mase plastice şi mătase artificială : compuşi cu plumb, Cd şi
ftalati, clorura de vinil, dicloretilamina, S2C, H2S etc ;
- materiale de vopsitorie, chimico-farmaceutică, coloranţi
sintetici .
Din industria lemnului, hartiei şi celulozei sunt
eliminaţi in mediu următorii poluanţi : mercaptani,
metilmercaptani, SO2, H2S, rumeguş, pulberi etc.

Dupa 1989, in ţara noastră ca urmare a schimbărilor

socio-economice, au luat fiinţă mici intreprinderi de
prelucrare a lemnului, care sunt mai numeroase in zonele
montane şi care nu dispun de tehnologii ecologice, astfel
că aceste surse numeroase punctiforme de emisie a
poluanţilor nu trebuiesc neglijate in evaluarea surselor
generale de poluare a mediului.

Procedeele de albire a celulozei prin utilizarea clorului,

determină poluarea cu substanţe organoclorurate, printre
care sunt dioxinele, care prezinte toxicitate foarte mare
 Industria pielariei şi a altor produse animale

cuprinde tăbăcăriile, intreprinderile de tratare a părului,

unghiilor, pufului, oaselor, coarnelor etc.

Astfel o fabrică de ulei sau de clei de oase poluează aerul cu

substanţe urat mirositoare pe o distantă de 5 Km (de ex. Fabrica
de oase de la Mărăşeşti).

La noi in ţară, in ultimii 15 ani au luat amploare activităţile de

tăbăcire şi prelucrare a pieilor in comunităţi mici, luand fiinţă
multe societăţi familiale, o adevarată industrie locală.
La Sebiş şi Pancota - 100 de ateriere de tăbăcărie-cojocarie.
Pentru un profit mai mare, se ignoră legislaţia protecţiei
mediului, dar şi pe cea a sănătăţii şi a muncii.
Deoarece nu dispun de sisteme de neutralizare sau de tratare a
apelor reziduale sau de recuperare şi diminuare a noxelor la
nivelul surselor, aceste ateliere au devenit un real pericol, atat
pentru comunităţile in mijlocul cărora au rasarit, cat şi pentru
mediu.
Tipuri de poluare :
poluare organică : resturi de hipodermă
deversate necontrolat, pericol pentru
declanşarea unor epidemii, imbolnăvirea
oamenilor şi animalelor din zonă ;
poluare chimică : prin acizii utilizati: H2SO4,
acid lactic, alfa şi beta naftalinsulfonici, NaOH
sau apele reziduale şi sărurile rezultate (de Cr),
CaS, NH3, vopsele, lacuri, aniline etc. ;
poluarea aerului cu substanţe toxice şi urat
mirositoare (H2SO4 sau acid cromic) ;
poluare sonoră, fiind amplasate chiar in
perimetrul oraşului.
 Zone critice sub aspectul poluarii atmosferice:
Copsa Mica, Zlatna, Baia Mare zone poluate in special cu metale
grele (cupru, plumb, cadmiu), dioxid de sulf si pulberi in
suspensie provenite din industria metalurgica neferoasa;
Hunedoara, Calan, Galati zone poluate in special cu oxizi de fier,
metale feroase si pulberi sedimentabile provenie din
siderurgie;
Rm. Valcea, Onesti, Savinesti, Stolnicei, Ploiesti zone poluate in
special cu acid clorhidric, clor si compusi organici volatili
proveniti din industria chimica si petrochimica;
Tg. Mures zona poluata in special cu amoniac si oxizi de azot
proveniti din industria de ingrasaminte chimice;
Braila, Suceava, Dej, Savinesti si Borzesti zone poluate in
special cu SO2, CS4, H2S, mercaptani din industria de
celuloza, hartie si fibre sintetice.
 Obiective industriale a caror activitate determina frecvente
depairi ale concentratiilor maxim admise la
indicatorii de calitate ai atmosferei:

Bucureti - Automatica, Acumulatorul, Platforma chimica Dudesti, Faur,

Griro, Aeroport; Ploiesti -Petrotel, Astra, Derolever, Vega; Brasov - Sofert;
Bacau - CCH Letea; Turda - Cimentul, UCT Turda; Baia Mare - Phoenix,
Romplumb; Craiova - SC Doljchim, CET Isalnita; Neamt - Pergodur;
Constanta-Oil Terminal; Cluj - Terapia; Zlatna - Ampellum; Hunedoara
-Siderurgica; Oradea - Sinteza; Piteti - Arpechim; Tirgu Jiu - Romcin; Braila
- Celhart Chiscani; Calarasi - Siderca; Galati - Sidex; Giurgiu - Verachim;
Ramnicu Valcea - Oltchim; Resita - Combinatul Siderurgic; Copsa Mica -
Sometra; Slatina - Platforma Industriala Slatina; Slobozia - Amonil;
Suceava- Ambro; Targovite - COS; Targu Mures - Azomures; Timioara -
Solventul; Vaslui - Moldosin; Popeti Leordeni - Danubiana; Brazi -
Petrobrazi; Oneti - Carom; Borzeti - Chimcomplex; Codlea - Colorom;
Fagaras - Nitramonia; Bicaz - Moldocim; Savinesti - Platforma Chimica
Savinesti; Navodari - Petromidia; Medgidia - Romcim; Ocna Mures - UPS;
Paroseni - Renel FE Paroseni; Ales Chistag - Romcim; Campulung Muscel
- Aro; Rovinari - CET Rovinari.
 Transporturile

Dintre toate mijloacele de transport

(autoturisme, navale, aeriene şi feroviare), care
poluează toate componentele mediului : aer,
apă şi sol, autovehicolele deţin contribuţia cea
mai mare in poluare, prin numărul lor imens.
Situaţia aceasta se regăseşte şi in Romania,
conform statisticilor efectuate de ministerul de
resort in anul 2000
Contribuţia emisiilor cauzate de transporturi
la poluarea atmosferei (sursa MAPPM-
internet)
In Los Angeles, de exemplu există un
autovehicol la fiecare persoană.
Deoarece majoritatea autovehiculelor sunt
concentrate in oraşe, ne explicăm şi nivelul
ridicat de poluare a atmosferei la oraşe,
comparativ cu alte zone.
Pe langă poluarea chimică, transporturile
produc şi o poluare fonică, care in marile
centre a devenit un factor de stres pentru
populaţie.
Foarte mulţi locuitori ai oraşelor işi iau măsuri
de protecţie a locuinţelor faţă de acest tip de
poluare, una dintre acestea fiind şi folosirea
unor geamuri antifonice.
Determinările poluanţilor emişi in diferite etape de
rulaj a motoarelor au arătat valori diferite.
Astfel, cele mai mari cantităţi de poluanţi sunt
emişi, atunci cand motorul este pornit şi maşina
staţionează precum şi la franarea autovehiculului,
in cazul CO2 la motoarele care au aprindere prin
scanteie, iar la motoarele Diesel este mai mare
emisia de NOx, la acestea aprinderea se face prin
compresie.
Dintre principalii poluanţi emişi in atmosferă de
către autovehicule enumerăm : CO, NOx, SO2,
CO2, Pb, PAN, hidrocarburi nearse, aldehide,
azbest, fum, pulberi etc.
Evoluţia numărului autoturismelor după 1989 in Romania
Transportul naval presupune utilizarea unor
motoare puternice cu ardere internă, folosind
combustibili grei.
Conform legislaţiei in vigoare, reziduurile
combustiei, ape şi uleiuri, trebuiesc deversate
controlat, in bazine colectoare existente in
toate porturile.
De multe ori legislaţia nu este respectată sau
au loc accidente, care se soldează cu poluarea
apelor marine.
Aeronavele, cu toate că poluează aerul mai puţin
decat autovehiculele, ca urmare a utilizării unui
combustibil superior rafinat, totuşi efectele zborurilor
sunt resimţite in stratosferă, contribuind la creşterea
efectului de seră.
Faptul că stratosfera este mult mai rarefiată decat
troposfera, face ca poluanţii să işi prelungească
timpul de acţiune.
Vaporii de apă care rezultă in urma combustiei sunt
solidificaţi la temperaturile scăzute, formand cristale
fine de gheaţă, care crează nebulozitate şi
diminuează radiaţiile solare.
In plus, cu cat aeronava este mai mare cu atat
cantitatea de CO2 emisă este mai mare:
- un transatlantic consumă 720 kg carburant/pasager
eliminand in atmosferă peste 1 t CO2 si 1 t H2O.
Dintre toate vehiculele, locomotivele
poluează cel mai puţin mediul.

Avand motoare Diesel electrice, emit

cantităţi minime de poluanţi, ceea ce
reprezintă un mare progres faţă de situaţia
de acum 100 de ani, cand existau numai
locomotive cu abur, bazate pe combustia
cărbunilor.
 Agricultura

Activităţile agricole pot dăuna solului sau pot constitui

surse de poluare a mediului prin :
-declanşarea unor procese de degradare a solului, cum ar fi
eroziunea, sărăturarea, compactarea, etc. ;
-efectuarea lucrărilor de imbunătăţiri funciare (desecări,
asanări, săpări, excavaţii, irigări in exces etc) ;
-aplicarea pesticidelor, in scopul combaterii dăunătorilor
vegetali sau animali, pentru protecţia materialelor şi a
produselor stocate ;
-utilizarea ingrăşămintelor chimice şi fertilizările in exces (cu
azotat de amoniu, care duce la acidifierea solului)  ;
-zootehnia, prin dejecţiile animale, sau prin substanţele
dezinfectante utilizate la curăţirea adţposturilor de animale si
prin folosirea biostimulatorilor ;
-preindustrializarea şi industrializarea unor produse agricole ;
Pesticidele - poluanţi majori prin toxicitatea lor
ridicată asupra tuturor componentelor mediului, atunci
cand utilizarea lor nu se face corect sau in cazul unor
avarii la locul de producţie sau de depozitare a lor.
Din cantitatea totală de pesticide aplicată in activităţile
din agricultură, numai o mică parte este activă, cea
mai mare cantitate este emisă in sol, aer şi apă,
contribuind la poluarea acestora.
Rezultatele analizelor solului, plantelor şi
organismelor ce trăiesc in solau arătat conţinutul
excesiv in pesticide.
Toxicitatea pesticidelor se exprima prin DL50,
efectele fiind diferite, in funcţie de natura si
concentraţia pesticidului aplicat.
 Pesticidele se pot grupa in 4 grupe de toxicitate
Persistenţa pesticidelor in sol se exprimă prin timpul
de injumatăţire TD50- timpul in care dispare 50% din
produs ( Şchiopu S., 1997).
Efectele de intoxicare acută sunt determinate de
insecticide, rodenticide, nematocide, moluscocide
precum şi de unele fungicide.
Grupele de toxicitate ale pesticidelor :
Efecte DL50 (mg/kg corp)
I Foarte toxic 50
II Toxic 50-200
III Moderat toxic 200-1000
IV Toxicitate mica > 1000
Datorită rezistenţei, procentului scăzut de acţionare şi
toxicităţii ridicate, unele pesticide au fost interzise pe
plan internaţional, inclusiv in Romania (de ex. DDT,
Aldrin, Dieldrin, Dinase s.a.).
In unele situaţii s-a constatat că toxicitatea unor astfel
de produse creşte extrem de mult, in cazul in care
apar impurităţi in produsul de bază, datorită
defectelor de fabricaţie.
In Pakistan, in 1976, cand pentru combaterea
paludismului s-a folosit un insecticid pe bază de
malation, produs de catre o firmă fără licenţă de
producere, astfel că produsul aplicat a conţinut
impurităţi (2% izomalation), fiind extrem de toxic şi
determinand imbolnavirea a 2500 şi moartea a 5
muncitori.
Ingrăşămintele aplicate in exces (N, P, K)
reprezintă de asemenea o sursă de
poluare gravă atat pentru sol cat şi pentru
apele subterane sau alte surse de apă
potabilă, punand astfel in pericol viaţa
animalelor şi a omului, cum este cazul
azotaţilor.

De asemenea, fertilizanţii in exces

determină carenţe de microelemente in
sol, ducand la apariţia unor boli la plante,
diminuand astfel recoltele.
 Comunităţile umane

Gunoiul menajar a inceput să constituie o

problemă pentru mediul inconjurator in
ultima sută de ani, odată cu creşterea
demografică explozivă şi cu intensificarea
emancipării sociale, a manifestării revoluţiei
tehnologice pretutindeni in lume.

Aşa cum s-a mai scris, vom ajunge oare să

ne ingropăm in propiile gunoie ?
Daca in S.U.A. statisticile inregitrau
in 1926 numai 1,25 Kg deşeuri/loc./zi,
In 1976 arătau o dublare a deşeurilor,
iar in 1986 acestea ajungeau la 4 Kg/loc./zi.

In special hartia şi materialele plastice crează probleme,

deoarece
cantităţile zilnice ajung in S.U.A. la:
-30 mil.t. hartie,
- 4 mil.t. materiale plastice,
- milioane tone de cutii metalice si de sticle

Trebuie avută in vedere viteza de degradare a acestor

deşeuri, care in cazul unora, cum ar fi aluminiul sau sticla este
de sute sau chiar mii de ani.

- trebuiesc aplicate măsuri de recirculare şi de tratare a

deşeurilor.
Pe langa aspectul estetic neplacut,
disconfortul creat de mirosurile neplacute
ale depozitelor de gunoie la marginea
oraşelor, sau chiar intre blocuri, o alta
problemă pe care o ridică deşeurile
menajere, in special cele de natură
alimentară, este aceea a declanşării unor
epidemii la animale şi la om, de aceea
problema amplasării şi siguranţei gropilor de
gunoi este foarte importantă pentru protecţia
mediului.
a) Zone critice sub aspectul poluării atmosferice:

–Copşa Mică, Zlatna, Baia Mare – zone poluate in special

cu metale grele (cupru, plumb, cadmiu), dioxid de sulf şi
pulberi in suspensie proveniţi din industria metalurgică
neferoasă;
–Hunedoara, Calan, Galaţi – zone poluate in special cu
oxizi de fier, metale neferoase şi pulberi sedimentabile
provenite din siderurgie;
–Rimnicu Vilcea, Oneşti, Savineşti, Stolnicei, Ploieşti –
zone poluate in special cu acid clorhidric, clor şi
compuşi organizi volatili proveniţi din industria chimică
şi petrochimică;
- Tirgu Mureş – zonă poluată in special cu amoniac şi oxizi
de azot proveniţi din industria de ingrăşăminte chimice;
–Brăila, Suceava, Dej, Savineşti, Borzeţti – zone poluate in
special cu dioxid de sulf, sulfură de carbon, hidrogen
sulfurat, mercaptan, provenite din industria de celuloză,
hirtie şi fibre sintetice.
 Sursele majore:

metalurgia neferoasă: Copşa Mică, Zlatna, Baia

Mare–metale grele (cupru, plumb, cadmiu)
coroborată cu o cantitate crescută de dioxid de
sulf şi pulberi in suspensie la Baia Mare.
industria chimică şi petrochimică: poluanţi
organici şi anorganici: Rimnicu Vilcea, Oneşti,
Savineşti, Stolnicei–la acid clorhidric şi clor.
industria de celuloza, hirtie şi fibre sintetice:
Brăila, Suceava, Dej, Savineşti, Borzeşti–dioxid
de sulf, sulfura de carbon, hidrogen sulfurat şi
mercaptani.
ingrăşăminte chimice: Arad, Işalniţa, Tirgu Mureş–
amoniac şi oxizi de azot.
siderurgie: Hunedoara, Călan, Galaţi–oxizi de fier şi
metale feroase şi pulberi sedimentabile.
 Poluarea aerului

Poluarea atmosferei : prezenţa in atmosferă a unor substanţe care in funcţie de

natură, concentraţie şi timp de acţiune afectează sănătatea, generează disconfort
şi/sau alterează mediul.

OMS: poluarea aerului este determinată de prezenţa unei substanţe străine de

compoziţia sa normală sau variaţia importantă a proporţiilor componenţilor săi şi care
pot avea, ţinand cont de cunoştinţele ştiinţifice actuale, efecte nocive sau pot produce
direct sau indirect alterarea sănătăţii omului.

Compoziţia şi structura atmosferei

Atmosfera este invelişul gazos al Pămantului, care prezintă o grosime cuprinsă intre
1000-3000 km.

In compoziţia acestui amestec gazos se mai găsesc particule de praf, vapori de apă,
microorganisme, polen etc.

Compoziţia aerului in volume :

78% azot,
21% oxigen
1 % alte gaze
Datorită atracţiei gravitaţionale, partea inferioară a
atmosferei este mai densă decat zona superioară.
½ din masa atmosferică este situată pană la o
altitudine de 6,5 km.
2 zone mari:

HOMOSFERA, zona inferioară, denumită astfel

datorită compoziţiei relativ uniforme a acesteia,
situată pană la o altitudine de 100 Km  ;

HETEROSFERA, zona superioară, caracterizată

printr-o densitate mult mai mică, unde particulele
se ciocnesc rar, spre deosebire de zona inferioară,
unde particulele se ciocnesc des, situată la peste
100 km, cu zonele: ionosfera (< 500 km) şi
ezosfera (> 500 km).
Ezosfera - stratul cel mai inalt şi mai
rarefiat al atmosferei, avand loc disocierea
gazelor, la temperaturi 1200-1700oC,
conţinutul său fiind caracteristic gazului
interplanetar, cu aproximativ 600 protoni şi
600 electroni pe cm3.
O altă structurare a atmosferei este realizată de
meteorologi, in funcţie de temperatură şi presiune,
variaţia acestor parametrii realizandu-se in funcţie
de altitudine:
TROPOSFERA - temperatura scade odată cu
creşterea altitudinii
STRATOSFERA - temperatura creşte odată cu
creşterea altitudinii
MEZOSFERA - temperatura scade odată cu
creşterea altitudinii
TERMOSFERA - temperatura creşte odată cu
creşterea altitudinii.
Trecerea intre 2 tipuri de straturi se face prin “ pauze”:
- tropopauza
- stratopauza
- mezopauza.
TROPOSFERA -zona cea mai importantă pentru
om, deoarece aceasta este responsabilă pentru
menţinerea vieţii, schimbările sezoniere afectand
sau influenţand diversele forme de viaţă.
Nu trebuie neglijată şi importanţa celorlalte zone, in
special al stratosferei, care prin importanţa
proceselor sale contribuie la filtrarea razelor
ultraviolete, ca urmare a stratului de ozon din
structura sa.
Dezvoltarea industriei şi amplificarea fenomenelor
de emisii in atmosferă au afectat cele 2 straturi
atmosferice, ultimul secol fiind răspunzator de
aceste modificări majore.
Transferul de căldură in troposferă presupune deplasările marilor mase de
aer in plan orizontal (latitudinal şi longitudinal) şi pe verticală (altitudinal).
Teoria contemporană a circulaţiei maselor mari de aer din troposferă susţine
existenţa a trei celule de aer: celula Hadley, celula Ferrel şi celula Polară
In privinţa mişcărilor verticale, aşa după cum se
observă din schemă, la intalnirea a două celule
Hadley, la ecuator, se formează mişcări ascendente
de aer, ce determină formarea maselor imense de
nori, ce ajung pană la altitudinea de 18 km, in pătura
superioară a troposferei, fiind transportate spre Nord
şi coborand la nivelul latitudinilor medii, in cadrul
celulei Ferrel. Apoi sunt transportate spre zona
polară, parcurgand zona superioară din celula
polară, ca apoi ajungand la pol să coboare la
altitudini mici.
Analiza mişcărilor maselor de aer pe direcţie
orizontală arată că in zona de convergenţă
ecuatorială, a alizeelor, deplasările maselor de aer se
fac oblic, de la S-E spre N-V in emisfera australă şi
de la N-E la S-V in emisfera boreală, ca urmare a
mişcării Pămantului.
Mişcările maselor de aer se realizează :

P. mare P. mică.

In zonele polare, aerul este rece şi dens la suprafaţa

Pămantului (P. mare), iar la altitudinile mari este foarte
rarefiat (P. mica).

Există la latitudinea medie o zonă de P. mică, situată intre

cele doua zone cu P. mare (subtropicală şi polară).

Se vor crea două circuite de aer de mică altitudine, spre

zona temperată: unul de la marile presiuni polare şi celălalt
de la marile presiuni subtropicale, iar returul acestor
circuite, de aer rece şi respectiv de aer cald, care converg
in zona temperată , se va face in direcţie oblică, datorită
mişcării Pămantului.
Poluarea de fond a atmosferei este poluarea existentă in
zonele in care nu se manifestă direct influenţa surselor de
poluare.

Evaluarea poluanţilor se face in cm3 poluant / m3 aer

(1000000 cm3), in condiţii normale (Nm3), ceea ce inseamnă
volume per milion (V.p.m.).

Pentru cantităţile mai mici de poluanţi se mai utilizeaza:

volume per bilion ( V.p.b.) sau volume per trilion ( V.p.t.).

Pentru compararea toxicităţii substanţelor poluante:

-exprimarea conc. subst. in mg/Nm3.

Nivelul de poluare reprezintă concentraţia poluanţilor in aer,

intr-un punct sau intr-o zonă, determinată prin măsuratori
sistematice in raport cu anumiţi factori, cum sunt riscul pentru
sănătate, poluarea de fond, concentraţia maximă admisă etc.
Concentraţia maximă admisă ( C.M.A.) este concentraţia cea
mai mare de poluant, conform legislaţiei, pentru anumite zone
şi intervale de timp, care nu au efecte nocive asupra
organismelor vii sau asupra mediului.

Pragul de acţiune este concentraţia minimă a unui poluant in

aer, la care apar primele efecte decelabile asupra omului sau
asupra mediului.

Toxicitatea unei substanţe depinde de concentraţie (c) şi de

timpul de expunere (t), deci de doza (W), W = c · t.

Zona poluată este o anumită arie din mediu, in care prin

măsurători, s-au determinat concentraţii ale poluanţilor ce
depăşesc C.M.A.
Din punct de vedere al naturii poluanţilor se
distinge:
- poluarea chimică, datorată diversităţii
substanţelor chimice emise in atmosferă
(industria, transporturile, agricultura etc.);
- poluarea fizică in care factorii poluanţi sunt
radioactivitatea, radiaţiile calorice şi
ultraviolete, zgomotul, vibraţiile;
- poluarea biologică, datorată germenilor
patogeni care pot fi răspandiţi de om şi
animale.
Principalele surse de poluare a aerului sunt cele antropice sau
tehnologice, care se pot clasifica după importanţa lor:
- procese de combustie in instalaţii fixe,
- transporturile
- procesele industriale diverse.

Procesele de combustie in instalaţii fixe au loc ca urmare a funcţionarii

electro şi termocentralelor, care funcţioneaza pe bază de carbune, petrol
sau gaze naturale, prin arderea cărora se formează mari cantităţi de
poluanti.

Un combustibil ideal n-ar trebui să producă prin ardere decat CO2 şi H2O
sub formă de vapori dar, practic nu există un asemenea combustibil sau nu
pot fi indeplinite condiţiile tehnologice care să ducă la asemenea rezultate.

Chiar la arderea gazelor naturale care conţin in cea mai mare parte CH4 se
elimină in atmosferă NOx şi in funcţie de condiţiile de ardere, CO, aldehide,
acizi organici şi uneori HA şi funingine.

Utilizarea gazelor naturale in producerea energiei se răstrange pe plan

mondial pentru că acestea au devenit o materie primă valoroasă pentru
industria chimică.
Transporturile terestre, maritime şi aeriene a dus la
o creştere accentuată a poluării aerului.

Volumul poluanţilor emişi in atmosferă de mijloacele

de transport se situează imediat după cel al
combustiilor din surse fixe dar, ţinand seama de
faptul că mijloacele rutiere de transport elimină
poluanţii la nivelul solului, riscul pentru sănătate al
acestui tip de poluare, in special in zonele intens
populate, este mult mai crescut.

Poluanţii emisi, fiind vorba de instalaţii mobile de

ardere, sunt in general cei specifici arderilor: COx,
NOx, pulberi, funingine, hidrocarburi nearse şi
produşi de oxidare ai acestora (aldehide şi acizi
organici) dar şi Pb.
Procesele industriale cu diversitatea de poluanţi pe care-i
aruncă in bazinul aerian, din punct de vedere al volumului
emisiilor se situează pe locul al treilea, poluarea produsă de
aceasta fiind limitată la zone restranse.
Cu toate acestea in unele oraşe sau zone puternic
industrializate acest tip de poluare poate ridica probleme foarte
serioase pentru confortul şi sănătatea populaţiei.
Poluarea produsă de industrie poate fi analizată in funcţie de
natura poluanţilor emişi sau in funcţie de profilul industriei.

Rafinarea petrolului. Petrolul brut fiind un amestec de

hidrocarburi cu mici cantităţi de sulf, oxigen, azot şi alte
elemente, pentru obţinerea gamei largi de produse necesare
este supus unor prelucrări: distilare, cracare, tratare chimică,
desulfurare etc.
In cursul acestor operaţii de rafinare se pot elimina in atmosferă
diverşi poluanţi ca oxizi ai sulfului, hidrocarburi, oxizi ai
azotului, pulberi funigene, oxid de carbon, aldehide,
amoniac.
Industria cimentului
Fabricile de ciment produc pulberi.
Materiile prime: calcarul, marna şi argila (concasate,
măcinate) - incălzire la temperatură ridicată - clincher din care,
prin măcinare - cimentul.
2 procedee de fabricare a cimentului:
- procedeul uscat : materiile prime sunt introduse in cuptoarele
rotative de ardere (de transformare in clincher) sub formă uscată
-procedeul umed : amestecul de materii prime este introdus in
cuptoarele rotative de ardere in stare umedă sub forma unei
suspensii.

Pentru obţinerea cimentului, clincherul este măcinat in mori cu bile pană se

obţine o pulbere in care particulele au diametrul de cca 50 μm. Emisiile cele
mai mari de pulberi le dau cuptoarele rotative iar pe ansamblu, fabricile care
aplică procedeul uscat. In cazul utilizării petrolului drept combustibil se emit
şi mari cantităţi de SO2.
Deoarece majoritatea fabricilor de ciment produc şi azbociment sub formă de
plăci sau tuburi şi cum 2/3 din producţia de azbest este utilizată la obţinerea
produselor de azbociment, poluarea atmosferei cu azbest ridică, pentru
zonele respective probleme deosebite.
Pentru obţinerea cimentului, clincherul este măcinat
in mori cu bile pană se obţine o pulbere in care
particulele au diametrul de cca 50 μm.
Emisiile cele mai mari de pulberi le dau cuptoarele
rotative iar pe ansamblu, fabricile care aplică
procedeul uscat.
In cazul utilizării petrolului drept combustibil se emit
şi mari cantităţi de SO2.

Deoarece majoritatea fabricilor de ciment produc şi

azbociment sub formă de plăci sau tuburi şi cum
2/3 din producţia de azbest este utilizată la
obţinerea produselor de azbociment, poluarea
atmosferei cu azbest ridică, pentru zonele
respective probleme deosebite.
Industria sticlei şi ceramicei.
Materiile prime: silicaţii, carbonaţii iar in cazul sticlei dioxidul
de siliciu (cuarţ), iar
principalii poluanţi sunt pulberile.

In cazul fabricării sticlei, pentru a obţine sticla incoloră nisipul se

spală cu acid clorhidric pentru indepărtarea urmelor de fier care
colorează sticla in verde. La uscarea nisipului după spălare se
elimină in atmosfera acid clorhidric.
Pentru obţinerea sticlei de bună calitate, sticla pentru oglinzi
sau geamuri clare, in amestecul agregatelor se adaugă
anhidrida arsenioasă in proporţie de 1% care in final se
elimină pe coş sub formă de aerosoli iar pentru obţinerea sticlei
cristal, sticlei optice sau sticlei pentru baloanele becurilor
electrice, amestecului i se adaugă litarga (PbO) in proporţie de
pana la 30 %, pe coş putandu-se elimina cantităţi de plumb sub
formă de aerosoli.
Metalurgia feroasă, siderurgia emite poluanti ca: pulberi,
dioxid de sulf, oxid de carbon, funingine, gudroane, fenoli
şi altele
- prepararea minereului, pt. indepărtarea unor impurităţi şi pt.
obţinerea de aglomerate cu un conţinut mai mare de metal,
minereul este ars in anumite condiţii. Se degajă praf şi SO2
provenit din sulfurile metalice;
- prepararea cocsului – operatie ce are loc in cocserii. Pt.
eliminarea unor impurităţi din cărbune, acesta este ars in
anumite condiţii şi apoi stins cu apă. Se degajă particule de
cărbune, cenuşă, funingine, gudroane, dioxid de sulf,
hidrogen sulfurat, oxid de carbon şi fenoli.
-prepararea fontei : minereul este redus la metal. Se elimină
in atmosferă mari cantităţi de pulberi cu compoziţie diversă:
SiO2,Al12O3,CaO, K2O,Na2O, ZnO precum şi oxid de carbon
şi dioxid de sulf.
- la obtinerea oţelului se degajă pulberi roşii de Fe2O3 care
fiind foarte fine sunt greu de reţinut in dispozitivele de
recuperare, dioxid de sulf, precum si oxid de mangan. Pentru
dezoxidarea oţelului precum şi pentru obţinerea oţelurilor
manganoase se adaugă feromangan.
In cadrul metalurgiei neferoase, un loc deosebit il
deţine industria aluminiului.
Minereul de baza este bauxita (cu un continut de 30-
70 % Al2O3) din care se prepară alumina - materia
primă pentru obţinerea aluminiului.
Aluminiul se obţine prin electroliza aluminei, dar
deoarece aceasta se topeşte la o temperatură foarte
ridicată, i se adauga criolit (conţine F), care coboară
punctul de topire la cca 1000 C şi permite separarea
electrolitică a aluminiului din masa topită de Al2O3.
Prezenţa criolitului determină degajarea fluorului şi
deci poluarea atmosferei cu acid fluorhidric şi
floruri sub formă de aerosoli.
 Poluarea apelor

Prin poluare apa işi modifică calităţile fizice, chimice şi biologice şi

devine impropie utilizării sale in mod normal.

Stroganof (1941) : “poluare” - situaţii in care procesele biologice din apa

bazinului se modifică ca rezultat al activităţii omului şi nu mai decurg in
interesele lui.

O serie de legi elaborate de diferite ţări, privind constatarea şi

combaterea poluării apei, dau diverse definiţii poluării, acestea referindu-
se in general la efectele dăunatoare pe care poluarea le cauzează.
Legea belgiană (1950) : ”poluarea dăunează apelor prin aceea că le
face urat mirositoare sau putrescibile, nocive pentru floră şi fauna
acvatică naturală sau cultivată, nepotrivite pentru adăparea animalelor,
irigarea solului, pentru scopuri domestice sau industriale”.
Legea elvetiana privind combaterea poluării apei (1955), prevedea:
“măsuri necesare pentru combaterea poluării sau altor deteriorări ale
apelor de suprafaţă şi freatice, astfel incat sănătatea umană şi animală
să fie protejată, apa freatică să fie potabilă, apa de suprafaţă să poată fi
tratată spre a o face potrivită pentru consum şi uz industrial, pentru ca
peştii să poată trăi in ele, lucrările de construcţie să nu fie deteriorate, iar
ţărmurile să nu fie desfigurate”.
Legea finlandeză (1961) : ”deversarea de reziduuri, lichide,
gaze, ori alte materiale intr-un curs de apă, astfel incat direct
sau indirect, sunt cauzate alterări ale calităţii apei, daune
pentru peşte, aspect neplăcut, pericol pentru sănătate sau
alte neplăceri de interes privat sau public”.

Legea franceză (1964):” deversările, drenajele, reziduurile,

stocajele, materiale de orice fel pot cauza direct sau indirect,
deteriorarea calităţii apei de suprafaţă , freatică, maritimă,
teritorială, prin schimbarea caracteristicilor sale fizice,
chimice, biologice, sau bacteriologice”.

Legislatia romana (Legea apelor Nr.107/1996): Poluarea

apelor presupune orice alterare fizică, chimică, biologică sau
bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită,
inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă
direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie
pentru o folosire normală in scopurile in care această folosire
era posibilă inainte de a interveni alterarea.
 Caracterizarea apelor naturale (fizico-chimica)

Calitatea apelor naturale = totalitatea substanţelor minerale

sau organice, gazele dizolvate, particulele in suspensie şi
organismele vii prezente.

Impurităţile dispersate in apă (după dimensiunile particulelor):

- Suspensii
- Coloizi
- Soluţii

In apele naturale se mai pot găsi şi alte tipuri de impurităţi, cum ar fi Pb sau
Cu, intalnite in urma proceselor de tratare a apelor sau din apele meteorice.

Alte ape naturale conţin substanţe radioactive, in principal radium, dar

numai in cazul unor ape subterane concentraţia acestora poate atinge valori
mari, prezentand un risc pentru mediu.

Alte surse naturale de ape conţin crom, cianuri, cloruri, acizi, alcalii, diferite
metale sau poluanţi organici, aduse in receptori de apele uzate provenite din
industrie sau aglomeraţiile urbane.
 Continutul in substante al apelolor naturale, sub diferite stari de agregare:
Sursa Suspensii Coloizi Gaze Substanţe Ioni Ioni negativi
neionizate şi pozitivi
dipoli
Din solul -nămol argila CO2 Ca2+ HCO3-
mineral -nisip SiO2 Mg2+ Cl-
şi roci -alte Na+ SO42-
Fe2O3
substanţe K+ NO3-
Al2O3 CO32-
anorganice Fe2+
MnO2 HSiO3-
Mn2+
Zn2+ H2BO3-
HPO42-
H2PO4-
OH-
F-
Din N2 H+ HCO3-
atmosferă O2 SO42-
CO2
SO2
Din -sol organic -materii CO2 -materii vegetale Na+ Cl-
descom- -resturi organice vegetale NH3 colorate NH4+ HCO3-
punerea organice O2 -resturi organice NO2-
H+
materiei -resturi N2 NO3-
organice organice H2S OH-
CH4 HS-
radicali organici
H2
Organisme vii -peşti -virusi
-alge -bacterii
-diatomee -alge
Calitatea apei
- un ansamblu convenţional de caracteristici
fizice, chimice, biologice şi bacteriologice,
exprimate valoric, care permit incadrarea
probei intr-o anumită categorie, ea căpătand
astfel insuşirea de a servi unui anumit scop .

Pentru stabilirea calităţii apei, din multitudinea

caracteristicilor fizice, chimice şi biologice care
pot fi stabilite prin analize de laborator se
utilizează practic un numar limitat, considerate
mai semnificative .
Sistemul mondial de supraveghere a mediului
inconjurător prevede urmărirea calităţii apelor
prin trei categorii de parametri :

-parametrii de bază: temperatură, pH,

conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili 

-parametrii indicatori ai poluării persistente :

cadmiu, mercur, compuşi organo - halogenaţi şi
uleiuri minerale ;

- parametrii opţionali: carbon organic total

(COT), consum biochimic de oxigen (CBO),
detergenţi anionici, metale grele, arsen, bor,
sodiu, cianuri , uleiuri totale, streptococi .
 Pentru precizarea caracteristicilor de calitate a apei se
utilizează urmatoarea terminologie :

-criterii de calitate a apei - toti indicatorii de calitate a apei

care se utilizează pentru aprecierea apei in raport cu măsura
in care satisface un anumit domeniu de folosinţă sau pe
baza cărora se poate elabora o decizie asupra gradului in
care calitatea apei corespunde cu necesităţile de protecţie a
mediului inconjurator ;

-indicatori de calitate ai apei - reprezentaţi de caracteristici

nominalizate pentru o determinare precisă a calităţii apelor ;

-parametri de calitate ai apei – sunt valori şi exprimări

numerice ale indicatorilor de calitate a unei ape ;

- valori standardizate ale calităţii apei - reprezintă valori

ale indicatorilor de calitate a apelor care limitează un
domeniu convenţional de valori acceptabile pentru o anumitã
folosinţă a apei .
 Indicatori de calitate ai apei

Pentru caracterizarea calităţii şi gradului de poluare a unei ape se utilizează

indicatorii de calitate .

Clasificarea lor,
I. după natura lor şi
II. după natura şi efectele pe care le au asupra apei ….

A. Clasificare dupa natura indicatorilor de calitate:

- indicatori organoleptici ( gust, miros).

- indicatori fizici ( pH, conductivitate electrica, culoare, turbiditate).
- indicatori chimici
- indicatori chimici toxici
- indicatori radioactivi
- indicatori bacteriologici
- indicatori biologici
Tabele indicatori ( dupa efectul lor):
organoleptici
Fizici
Chimici
Chimici toxici
radioactivi
Biologici
 Proprietăţile generale ale apelor naturale

Proprietăţile apelor naturale sunt determinate in

principal de substanţele solide, lichide şi gazoase
existente sub formă de materiale in suspensie
sau dizolvate.

Aceste substanţe, foarte numeroase, provin din

interacţiile complexe hidrosferă – atmosferă –
litosferă - organisme vii.

Există mai multe criterii de clasificare a

compuşilor care definesc compoziţia chimică a
apelor naturale, după natura acestora,
provenienţă, efect toxic şi metode de analiză
 Caracterizarea indicatorilor organoleptici

Culoarea reală a apelor se datorează substanţelor dizolvate in

apă şi se determină in comparaţie cu etaloane preparate in
laborator. Culoarea apelor naturale şi a celor poluate poate fi o
culoare aparentă care se datorează suspensiilor solide uşor de
filtrat prin depunere şi filtrare .

Mirosul apelor este clasificat in şase categorii, după intensitate:

fără miros; cu miros neperceptibil; cu miros perceptibil unui
specialist; cu miros perceptibil unui consumator; cu miros
puternic şi cu miros foarte puternic .

Gustul se clasifică utilizindu-se denumiri convenţionale, cum ar

fi: Mb - ape cu gust mineral bicarbonato-sodic; Mg - ape cu gust
mineral magnezic; Mm - ape cu gust mineral metalic; Ms - ape
cu gust mineral sărat; Oh - ape cu gust organic hidrocarbonat;
Om - ape cu gust organic medical farmaceutic; Op - ape cu gust
organic pămantos; Ov - ape cu gust organic văzos .
 Caracterizarea indicatorilor fizici

-Turbiditatea se datorează particulelor solide sub formă de

suspensii sau in stare coloidală. Intr-o definiţie generală se
consideră că suspensiile totale reprezintă ansamblul
componentelor solide insolubile prezente intr-o cantitate
determinată de apă şi care se pot separa prin metode de
laborator (filtrare, centrifugare, sedimentare).

Se exprimă gravimetric in mg/l sau volumetric in ml/l.

Valoarea suspensiilor totale este deosebit de importantă pentru
caracterizarea apelor naturale. In funcţie de dimensiuni şi
greutate specifică, particulele se separă sub formă de depuneri
(sedimentabile) sau plutesc pe suprafaţa apei (plutitoare).

Suspensiile gravimetrice reprezintă totalitatea materiilor solide

insolubile, care pot sedimenta, in mod natural intr-o anumită
perioadă limitată de timp.
Procentul suspensiilor gravimetrice din suspensiile
totale este un indicator care conduce la
dimensionarea şi exploatarea desnisipatoarelor
sau predecantoarelor, instalaţii destinate reţinerii
acestora.

Suspensiile şi substanţele coloidale din ape

reprezintă totalitatea substanţelor dispersate in
apă, avand diametrul particulelor intre 1 şi 10 µm.

Caracterizate prin proprietăţi electrice de

suprafaţă, prezintă un grad mare de stabilitate,
care le face practic nesedimentabile in mod
natural.
Eliminarea substanţelor coloidale din apă a
impus tratarea chimică cu reactivi de
destabilizare in vederea coagulării şi precipitării
acestora.

Relaţia dintre substanţele in suspensie

(proprietate gravimetrică) şi turbiditate
(proprietate optică) determină aşa-numitul
“coeficient de fineţe” al suspensiilor.
Pentru aceeaşi sursă de apă, coeficientul de
fineţe variază in limite bine determinate in cadrul
unui ciclu hidrologic anual.
-Indicele de colmatare reprezintă puterea
colmatantă a unei ape şi are drept cauză
toate elementele din apă a caror dimensiuni
permit reţinerea lor pe filtre.

-Temperatura apei variază in funcţie de

provenienţă şi de anotimp.

- Radioactivitatea este proprietatea apei

de a emite radiaţii permanente alfa, beta
sau gama.
 - Conductivitatea
Conductivitatea apelor constituie unul dintre
indicatorii cei mai utilizaţi in aprecierea gradului de
mineralizare a apelor cel puţin din următoarele
considerente:
- masurătorile de conductivitate (rezistivitate) a apei
permit determinarea conţinutului total de săruri
dizolvate in apă ;
- au avantajul diferenţierii dintre săruri anorganice şi
organice (ponderal) pe baza mobilităţilor ionice
specifice;
- elimină erorile datorate transformării speciilor de
carbonaţi/bicarbonaţi prin evaporare la 105 C
(conform metodologiei de determinare gravitationala a reziduului fix, in
cazul bicarbonatilor pierderile sunt de circa 30%).
 - Concentraţia ionilor de hidrogen

pH-ul apelor naturale este cuprins intre 6,5 - 8, abaterea

de la aceste valori dand indicatii asupra poluării cu
compuşi anorganici .

pH-ul şi capacitatea de tamponare a acestuia constituie

una din proprietăţile esenţiale ale apelor de suprafaţă şi
subterane, pe această cale asigurandu-se un grad de
suportabilitate natural faţă de impactul cu acizi sau baze,
sărurile de Na+, K+, Ca2+ şi Mg2+ jucand un rol esenţial
in acest sens.

Aceasta capacitate de tamponare a pH–ului este deosebit

de importantă nu numai pentru echilibrele din faza apoasă,
dar şi pentru cele de la interfaţa cu materiile in suspensie,
respectiv cu sedimentele.
Concentraţia ionilor de hidrogen din apă, reprezintă un
factor important care determină :

-capacitatea de reactivitate a apei,

-agresivitatea acesteia,
-capacitatea apei de a constitui medii pentru dezvoltarea
diferitelor organisme etc.

Intre valoarea pH-ului apei şi aciditatea sau alcalinitatea

acesteia nu există o identitate.

Creşterea alcalinităţii sau acidităţii nu sunt insoţite şi de variaţii

corespunzatoare ale pH-ului, datorită capacităţii de tamponare
de care dispun indeosebi apele naturale.

Principalul sistem tampon al apelor naturale il reprezintă

sistemul acid carbonic dizolvat/carbonaţi, pentru care pH-
ul apei are valori cuprinse intre 6,5-8,5.
 Caracterizarea indicatorilor chimici

Indicatori ai regimului de oxigen

Oxigenul este un gaz solubil şi se află dizolvat in apă sub forma de molecule
O2, prezenţa oxigenului in apă condiţionand existenţa marii majorităţi a
organismelor acvatice. Toate apele care se află in contact cu aerul
atmosferic conţin oxigen dizolvat in timp ce apele subterane conţin foarte
puţin oxigen. Solubilitatea oxigenului in apă depinde de presiunea
atmosferică, temperatura aerului, temperatura şi salinitatea apei.

Conţinutul in oxigen al apei raurilor este rezultatul următoarelor acţiuni

antagoniste:

- reabsorbţia oxigenului din atmosferă la suprafaţa apei prin difuzie lentă

sau prin contact energic, interfaţa apă-aer prezentand o importanţă
deosebită in acest sens. Acest transfer este serios perturbat de prezenţa
poluanţilor cum ar fi detergenţii şi hidrocarburile;

- fotosinteza, care poate asigura o importanţa realimentare cu oxigen a

apei, ajungandu-se la valori care pot depăşi saturaţia;

- consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice

poluante.
Oxigenul dizolvat (OD) - Cel mai important parametru de
calitate al apei din rauri şi lacuri este conţinutul de oxigen
dizolvat, deoarece oxigenul are o importanţă vitală pentru
ecosistemele acvatice.
Astfel, conţinutul de oxigen din apele naturale trebuie să fie
de cel putin 2 mg/l, in timp ce in lacuri, in special in cele in
care funcţionează crescătorii de peşte, conţinutul de oxigen
dizolvat trebuie să fie de 8 – 15 mg/l.

Consumul biochimic de oxigen (CBO) reprezintă

cantitatea de oxigen, in mg/l, necesară pentru oxidarea
substanţelor organice din ape, cu ajutorul bacteriilor.
Mineralizarea biologică a substanţelor organice este un
proces complex, care in apele bogate in oxigen se produce
in două trepte. In prima treaptă se oxidează in special
carbonul din substratul organic (faza de carbon), iar in a
doua fază se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din
determinările de laborator s-a tras concluzia că este
suficient să se determine consumul de oxigen după cinci
zile de incubare a probelor (CBO5).
 Consumul chimic de oxigen (CCO). Deoarece CBO5
necesită un timp de cinci zile pentru determinare, pentru a
depăşi acest neajuns se utilizează metode de oxidare
chimică diferenţiate după natura oxidantului şi a modului de
reacţie. Se cunosc două tipuri de indicatori:

- CCOMn care reprezintă consumul chimic de oxigen prin

oxidare cu KMnO4 in mediu de H2SO4. Acest indicator se
coreleaza cel mai bine cu CBO5, cu observaţia că sunt
oxidate in plus şi cca 30-35% din substanţele organice
nebiodegradabile.
- CCOCr care reprezinta consumul chimic de oxigen prin
oxidare cu K2Cr2O7 in mediu acid. Acest indicator determină
in general 60-70% din substanţele organice, inclusiv cele
nebiodegradabile.
Prin aceste metode, prezentate anterior nu se pot determina
substanţele organice volatile.
Carbonul organic total (COT) reprezintă
cantitatea de carbon legat in materii organice şi
corespunde cantităţii de dioxid de carbon obţinut
prin oxidarea totală a acestei materii organice.
Se utilizează pentru determinarea unor compuşi
organici aromatici, a căror randament de oxidare
nu depaşeşte 60% cu metodele prezentate
anterior. Pentru determinarea acestora se
utilizează oxidarea catalitică la temperaturi
ridicate (800-11000C).
 Săruri dizolvate

In apele naturale se află, in mod obişnuit, cationi şi anioni, ioni de care depind
cele mai importante calităţi ale apei .

In majoritatea cazurilor, sărurile aflate in apele naturale sunt formate din

următorii cationi :
Ca2+, Mg2+, Na+, K+ şi anioni HCO3 , SO4, Cl-.

Ceilalţi ioni se află, in mod obişnuit, in cantităţi nesemnificative, deşi cateodată

influenţează esenţial asupra proprietăţilor apei.
Clorurile pot fi prezente in apă intr-o concentraţie mare, datorită solubilităţii lor
ridicate; astfel, solubilitatea clorurii de sodiu sau a celei de calciu la
temperatura de 25 C este in jur de 26%, respectiv de 46%.

Apele naturale conţin elemente fundamentale şi elemente caracteristice.

Dintre elementele fundamentale sunt cele care aparţin tuturor apelor naturale,
respectiv molecula de H2CO3 şi ionii de HCO3-, CO3, H+, OH-, Ca2+, iar
dintre elementele caracteristice se pot cita ionii de SO4, Cl-, Mg2+, Na+,
K+ etc..
Aceste elemente pot fi prezente sau nu in apele naturale, intr-o concentraţie
mai mare sau mai mică, conferind apei un anumit caracter.
 Reziduul fix
reprezintă totalitatea substanţelor dizolvate in apă, stabile
după evaporare la 105oC, marea majoritate a acestora
fiind de natură anorganică.
Valoarea reziduului fix in diferite ape naturale variază in
funcţie de caracteristicile rocilor cu care apele vin in
contact, valorile reziduului fix al diferitelor ape fiind
următoarele:
Ape de suprafaţă 100 – 250 mg/l;
Ape din panza freatică 200 – 350 mg/l;
Ape din panza de mare adancime 100 – 300 mg/l;
Ape de mare 20000 – 22000 mg/l;
Ape din regiuni sărăturoase 1100 – 5000 mg/l;
Ape de ploaie 10 – 20 mg/l;
Ape minerale potabile 1000 – 3000 mg/l.
Conţinutul mineral al apelor naturale este strans legat de
factorii meteorologici şi climatologici.

In perioadele cu precipitaţii sau in cele de topire a zăpezilor,

apele curgătoare işi reduc mineralizarea, datorită diluării lor
cu ape cu conţinut mineral foarte sărac. In aceste situaţii,
de exemplu, apele raului Damboviţa au o mineralizare de
100 – 120 mg/l, iar cele ale Argeşului de 80 – 100 mg/l.

In perioada de iarnă, cand apele de suprafaţă sunt

alimentate in special de izvoare subterane, mineralizarea
acestora este mai crescută fiind de 200 –250 mg/l.

Apele subterane şi mai ales cele din panze freatice de mare

adancime, se caracterizează printr-o mineralizare mai
ridicată şi in acelaşi timp mai puţin variabilă, datorită
contactului cu straturile minerale in care staţionează.
Indicatori biogeni
( azot, fosfor)
Compuşi ai azotului. Amoniacul, nitriţii şi nitraţii constituie etape importante
ale prezentei azotului in ciclul sau biogeochimic din natură şi implicit din
apă.
Azotul este unul dintre elementele principale pentru susţinerea vieţii,
intervenind in diferite faze de existentă a plantelor şi animalelor.
Formele sub care apar compuşii azotului in apă sunt azot molecular (N2),
azot legat in diferite combinaţii organice (azot organic), amoniac (NH3),
azotiţi (NO2-) şi azotaţi (NO3-).
Amoniacul constituie o fază intermediară in ciclul biogeochimic al azotului.
Azotul amoniacal decelat in cursurile de apă poate proveni dintr-un mare
număr de surse:
- din ploaie şi zapadă, care pot conţine urme de amoniac ce variază intre
0,1 - 2,0 mg/l;
- in apele de profunzime, curate din punct de vedere biologic şi organic,
amoniacul poate apare prin reducerea nitriţilor de către bacteriile autotrofe

sau de către ioni feroşi conţinuţi;

-in apele de suprafaţă apar cantităţi mari de azot amoniacal
prin degradarea proteinelor şi materiilor organice azotoase
din deşeurile vegetale şi animale conţinute in sol. Această
cantitate de azot amoniacal este in cea mai mare parte
complexată de elementele aflate in sol şi numai o mică
cantitate ajunge in rauri.

-un număr mare de industrii (industria chimică, cocserie,

fabrici de gheaţă, industria textilă etc.) sunt la originea
alimentării cu azot amoniacal a cursurilor de apă.

Prezenţa amoniacului in apele de alimentare este limitată

de normele recomandate de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, la cantităţi foarte mici (sub 0,05 mg/l) datorită
efectelor nocive pe care le poate avea asupra
consumatorilor.
Nitriţii constituie o etapă importantă in metabolismul
compuşilor azotului, ei intervenind in ciclul biogeochimic
al azotului ca fază intermediară intre amoniac şi nitraţi.
Prezenţa lor se datoreşte fie oxidării bacteriene a
amoniacului, fie reducerii nitraţilor.

Nitraţii constituie stadiul final de oxidare a azotului

organic.

Azotul din nitraţi, la fel ca şi cel din nitriţi sau amoniac,

constituie un element nutritiv pentru plante şi, alături de
fosfor, este folosit la cultura intensivă in agricultură.

Prezenţa nitraţilor in apele naturale se poate explica prin

contactul apei cu solul bazinului hidrografic.

Compuşi ai fosforului.

Conţinutul de fosfaţi in apele naturale este relativ redus (0,5-5 mg/l).

Dacă apele străbat terenuri bogate in humus in care fosfatul este
legat in compuşi organici, acestea se imbogăţesc in fosfaţi. De
asemenea, o pondere importantă revine poluării difuze din agricultură
datorată administrării de ingraşăminte pe bază de azot şi fosfor.

Fosfatul monocalcic poate proveni in apă mai ales prin mineralizarea

resturilor vegetale sau animale. Fosfatul monocalcic este solubil in
apă şi reprezintă o formă de fosfor asimilabil. Concentraţii mai mari
de 0,5 mg/l P exprimat in PO4 in apele de suprafaţă
determinăeutrofizarea progresivă a lacurilor, prin favorizarea
dezvoltării algelor.

Conţinuturi mai mari de fosfaţi in apele subterane sau de suprafaţă

pot să constituie un indiciu asupra poluării de origine animală, mai
ales dacă se corelează cu dezvoltarea faunei microbiene.

Fosforul sub formă de combinaţii, poate fi prezent in apele de

suprafaţă, fie dizolvat, fie in suspensii sau sedimente.

 Indicatori biologici şi bacteriologici

Analiza hidrobiologică constă in inventarierea microscopică a

fito şi zooplanctonului, organisme din masa apei, precum şi analiza
organismelor bentonice (situate pe fundul apei) şi a perifitonului
(organisme fixate pe diferite suporturi), din probele de apă prelevate in
secţiunea de control.

Stabilirea gradului de curaţănie sau poluare a unui rau sau lac se

face prin compararea organismelor existente cu tabele standard
cuprinzand grupe faunistice şi număr de unităţi sistematice de
organisme indicatoare de apă curată sau murdară.

Calitatea apei şi modificările datorate diverselor forme de poluare

influenţează compoziţia biocenozelor acvatice (tip şi număr de
organisme), iar acestea pot reprezenta un mijloc de a diagnostica
calitatea apei.
Analiza bacteriologică.

Apa destinată utilizării de catre om trebuie să fie cat mai puţin

contaminată de bacterii sau virusi patogeni, această regula fiind
foarte strictă dacă apa este destinată consumului potabil sau este
folosită in industria alimentară; in acest caz, ea trebuie să fie
complet lipsită de germeni patogeni.

Pe de altă parte, cantitatea mare de apă folosită in mod centralizat

de populaţie prezintă pericolul ca in condiţiile poluării, apa să
constituie un factor important de imbolnăvire.

Bolile răspandite prin apă pot cuprinde, in general, un număr mare

de persoane, imbrăcand caracterul unor boli cu extindere in masă.

In analiza bacteriologică a apei au fost adoptaţi ca indicatori

bacteriologici :

- numărul total de germeni şi

- determinarea bacilului coli.

 Caracterizarea specifică a diferitelor surse
naturale de apă

Fiecare tip de sursă de apă prezintă caracteristici

proprii, fizico-chimice şi biologice, variind de la o
regiune la alta in funcţie de :

- compoziţia mineralogică a zonelor strabătute,

- timpul de contact,
- temperatura
- condiţiile climatice.

Pentru acelaşi tip de sursă se pot evidenţia anumite

caracteristici comune.
 Apa de rau

- mineralizare mai scăzută,

- suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l
- formată din dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu,
potasiu, calciu şi magneziu.
- Duritatea totală sub 15 grade, fiind formată in cea mai mare
parte din duritate dicarbonatată.
- pH-ul in jurul valorii neutre, fiind cu un pH = 6,8 - 7,8.
- gazele dizolvate : oxigenul dizolvat, saturaţie intre 65 -
95% şi bioxidul de carbon liber, in general sub 10 mg/l.

Caracteristica principală:
- incărcarea variabilă cu materii in suspensie şi substanţe
organice, incărcare legată direct proporţional de condiţiile
meteorologice şi climatice.
- cresc in perioada ploilor, ( max. La viiturile mari) şi scad in
Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a condus la
alterarea calităţii cursurilor de apă şi la apariţia unei
game largi de impurificatori:
- substanţe organice greu degradabile,
- compuşi ai azotului, fosforului, sulfului,
- microelemente (cupru, zinc, plumb),
- pesticide, insecticide organo-clorurate,
- detergenţi etc.
De asemenea, in multe cazuri se remarcă impurificări
accentuate de natură bacteriologică.
O particularitate caracteristică a apei din rauri este
capacitatea de autoepurare datorată unor serii de
procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-
apă.
 Apa de lac

Lacurile, formate, in general, prin bararea naturală sau

artificială a unui curs de apă, prezintă modificări ale
indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal,
datorită stagnării apei un anumit timp in lac, insolaţiei
puternice şi fenomenelor de stratificare (vara şi iarna) şi
destratificare termică şi minerală (primavara şi toamna).

Stagnarea apei in lac conduce la o decantare naturală a

materiilor in suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi
mai puţin sensibilă la condiţiile meteorologice.
Stratificarea termică, combinată la lacurile adanci şi cu o
stratificare minerală, conduce, in perioada de vară şi toamnă, la
excluderea aproape completă a circulaţiei apei pe verticală.

Acest lucru atrage după sine scăderea concentraţiei oxigenului

dizolvat in zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare
anaerobă, avand drept efect creşterea conţinutului in substanţe
organice, in săruri de azot şi fosfor şi uneori, apariţia
hidrogenului sulfurat la fundul lacului.

In perioadele de destratificare termică şi minerală (primavara şi

toamna), are loc o circulaţie a apei pe verticală şi o uniformizare
calitativă a apei lacului, conducand la imbogaţirea cu substanţe
organice şi nutrienţi a apei din zona fotică.

Conţinutul de substanţe organice şi nutrienţi, combinat cu

insolarea puternică, conduce la posibilitatea dezvoltării unei
Apa lacurilor se caracterizează, in general, printr-un conţinut mai
ridicat in substanţe organice, nutrienţi şi biomasa
planctonică, ce pot avea repercusiuni şi asupra unor indicatori
organoleptici şi fizici cum ar fi gust, miros, culoare, turbiditate, pH.

Din punct de vedere al tratării apei, acumulările au un efect

favorabil asupra calităţii apei prin reducerea conţinutului de
suspensii, asigurarea unei temperaturi scăzute şi relativ
constante, eliminarea pericolului ingheţului şi formării zaiului.
De multe ori apar şi influenţe defavorabile: dezvoltări masive de
biomasă, apariţia coloraţiei apei, imbogaţire in substanţe naturale.
Tratarea unei astfel de ape trebuie, pe de o parte să folosească
avantajele staţionării indelungate a apei, iar pe de altă parte să

rezolve şi problemele corectării indicatorilor menţionaţi mai sus.

La noi in tara, caracterizarea globala a calitatii apei lacurilor s-a facut prin
interpretarea rezultatelor analizelor efectuate, in campanii sezoniere, cu
referire la incadrarea in categorii de calitate.

Determinarea gradului de trofie a apei lacurilor s-a efectuat prin

urmarirea evolutiei valorilor urmatorilor indicatori fizico-chimici si biologici:

temperatura apei;

transparenta;

regimul de oxigen;

regimul de nutrienti;

evolutia biocenozelor (biomasa fitoplanctonica si gradul de trofie) in functie

de limitele prevazute in standardele in vigoare.

Categorii de trofie: oligotrofe, mezotrofe si eutrofe

 Apa subterană

- mineralizare mai ridicată, conţinutul in săruri minerale dizolvate

fiind peste 400 mg/l : dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu,
potasiu, calciu şi magneziu.

- Duritatea totală : 10-20 grade germane şi este formată, in

cea mai mare parte, din duritate dicarbonatată.

pH neutru = 6,5 - 7.

- gazele dizolvate : predomină dioxidul de carbon liber,

oxigenul foarte scăzut : sub 3 mg O2/l.

In funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, unele

surse subterane conţin cantităţi insemnate de fier, mangan,

hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai azotului etc.

 Resursele de apa, utilizarea si protectia lor

Apa - element foarte important, condiţionează existenţa

vieţii şi dezvoltarea comunităţilor umane.
Primele forme de viaţă au apărut in mediul acvatic , primele
comunităţi umane s-au dezvoltat de-a lungul cursurilor de apă.
Apa - mediul de desfăşurare a reacţiilor metabolice şi
orice ţesut vegetal sau animal conţine apă intr-o anumită
proporţie.
Ca urmare, apa fiind atat de importantă pentru toţi locuitorii
planetei, resursele de apă ale acesteia trebuie protejate
impotriva poluării.
Există pe Terra 1,4 miliarde km3 apă, din care:
97,2% - ape sărate (apa oceanelor şi mărilor);
2,2% - gheaţa (calotele polare);
0,6% - ape dulci (ape curgătoare, lacuri, ape freatice)
In Romania, reţeaua hidrografică este compusă din
rauri, ape freatice, lacuri, etc.
Un loc important il ocupă şi apele artificiale
(amenajările de ape).
Apele de suprafaţă constituie o parte integrală a
peisajului natural, iar ecosistemele ce aparţin acestor
habitate sunt caracterizate printr-o mare biodiversitate.

Sursele de apă dulce se găsesc la nivelul raurilor şi

lacurilor.
In raport cu alte ţări, resursele de apă ale Romaniei
sunt reduse, cu variaţii mari in timp şi spaţiu.

Resursele totale de apă in Romania : 40 miliarde

m3/an, din care numai 5 miliarde m3/an sunt resurse
de apă utilizabilă.
Utilizarea apei

Resursele de apă sunt folosite in diferite scopuri :

- sectoarele industriale,
- activităţi publice,
- agricultură,
- turism,
- producerea de energie,
- transport etc.

Factori ce duc la cresterea folosirii apei: creşterea

demografică, industrializarea, intensificarea agriculturii,
suplimentarea reţelelor de apă, construcţia rezervoarelor
şi creşterea folosirii apei pentru recreere şi sport .
management sustenabil al apei
Indicatori de calitate

Măsurători zilnice:
- Oxigen dizolvat (OD)
- Materiale in suspensie
- Cloruri ( Cl-)
- Consum chimic de oxigen ( CCOMn)
- Amoniu ( NH4+)
- Azotati ( NO3-)
- Azotiti( NO2-)
- Fenoli

Masuratori saptamanale: Cd, Cr, Cu, Fe, Mn, Ni, Pb si Zn

Din punct de vedere al calitatii, cursurile de apa din Romania se
clasifica in urmatoarele categorii:

Categoria I grupeaza apele care pot fi potabilizate pentru

alimentarea cu apa a centrelor populate, sau care pot fi utilizate la
alimentarea fermelor zootehnice si la pastravarii;

Categoria a II-a contine apele de suprafata care pot fi folosite la

piscicultura (in afara de salmonicultura), si anume la alimentarea
cu apa pentru necesitati tehnologice ale industriilor si la agrement;

Categoria a III-a reprezinta apele care pot fi utilizate la irigarea

culturilor agricole, la producerea energiei electrice in
hidrocentrale, in instalatii de racire din industrie, spalatorii si in alte
folosinte care suporta o astfel de calitate;

Categoria D este categoria de ape degradate in care fauna

piscicola nu se poate dezvolta.
MODALITATI de protecţie a surselor de apă

- crearea de zone de protecţie, in regiunea

montană, pe cursurile apelor;
- amplasarea obiectivelor economice in
concordanţă cu capacitatea cursurilor de apă
de a primi apele uzate;
- dotarea surselor de poluare cu tehnologii de
epurare a apelor uzate;
- recircularea apelor in procesele tehnologice,
in scopul economisirii resurselor de apă.
 Poluarea apelor de suprafaţă
- Surse ale poluarii apelor de suprafaţă

Apele curgatoare de suprafaţă sunt principale surse de

aprovizionare cu apă pentru industrie, consum menajer
şi agricultură.
Pentru a fi utilizate, acestea trebuie sa prezinte o calitate
cat mai buna,
dar utilizarea lor va avea ca efect impurificarea,
degradarea si incarcarea apelor cu produsii rezultati in
diferite procese de productie (industriala sau agricola)
sau ca urmare a utilizarii casnice.
In funcţie de modul de deversare a apelor uzate in
cursurile de apă (controlata sau necontrolata),
se va produce o poluare locală (diluţia poluantului va
creşte pe măsură ce ne indepărtăm de sursă) sau o
poluare difuză (poluarea se menţine constantă pe
distanţe mari, in perioade lungi de timp).

O parte din poluanţii din rauri se sedimenteaza sau

sunt incorporati in microorganisme,
alta parte este inactivata prin procese
chimice/biochimice
si partea ramasa in solutie este transportata in
bazinele de varsare: in lacuri sau in mari si oceane.
 Hidrocarburile şi alţi compuşi organici volatili

Cantitatea de compuşi organici ai carbonului din atmosferă a

crescut mult prin dezvoltarea chimiei organice şi a transportului.

Hidrocarburile alifatice sunt inerte, din punct de vedere

biochimic, faţă de organismele vii. Efecte toxice ale acestora
apar la concentraţii mari :700 mg/m3 - nu se ating in atmosferă.

Hidrocarburile aromatice monociclice şi policiclice sunt

cunoscute pentru toxicitatea lor mare in mediu, ele provenind
din combustia incompletă a carburanţilor lichizi şi din
evaporarea lor din rezervoare. Benzenul, toluenul, xilenul,
trimetil benzenul produc frecvent intoxicaţii la locurile de
muncă, unde sunt folosiţi ca: dizolvanţi ai cauciucului, in
fabricarea adezivilor, lacurilor şi vopselelor, anvelopelor, in
industria de incălţăminte etc.
Fenomenele de poluare cele mai acute au loc in
bazinele continentale – mări, lacuri (de ex. Marea
Neagră, Lacul Aral etc.), care fiind inchise,
recepţionează poluanţii din bazinele hidrografice
inconjuratoare.
Poluantii se sedimenteaza pe fundul bazinului, iar
circulatia lor este redusa, mai ales in situatia in care nu
exista curenti verticali, asa cum este cazul Marii Negre.
Ca urmare, in situatia in care nu se pot recircula,
autoepurarea apei fiind impiedicata, poluantii determina
eutrofizarea bazinelor acvatice de receptie, perturband
echilibrul ecologic si determinand modificari severe in
structura si functionarea ecosistemului acvatic.
Poluarea apelor in măsură mai mare sau mai mică, este
greu de evitat.

Statisticile au arătat ca sursele de poluare

„punctiforme” provin de la orase sau fabrici si care
sunt evacuate prin emisari in guri de descarcare,
reprezinta doar 35% din totalul surselor de poluare,

in timp ce cele „nepunctiforme”, fara guri de

descarcare reprezinta 65%.

Daca pentru prima categorie se pot lua masuri de

epurare a lor, acest lucru nu este posibil in cazul
surselor de poluare „nepunctiforme”.
Sursele de poluare a apelor de suprafaţă pot fi
grupate in două categorii mari:

a) Surse neorganizate de poluare.

Sunt de mai mică importanţă şi au un caracter temporar şi

difuz, adeseori accidental.
Sunt insuficient cunoscute, de regula sunt neglijate, desi, nu
arareori poluarile cauzate de ele au constituit cauzele unor
epidemii de natura hidrica.
Sunt reprezentate de diverse centre populate amplasate in
apropierea cursurilor de apa, pe care le polueaza ca rezultat al
raporturilor teritoriale şi de folosinţă a apei.

Starea de salubritate deficitară a unor centre populate, face ca

după precipitaţii, dezghet etc., apele de spalare a solului poluat
sa ajunga in cursul de apa pe care-l polueaza uneori intr-o
masura foarte mare.
In zonele de munte şi deal ale raurilor, cu văi inguste,
unde colectivităţile sunt amplasate in imediata
vecinătate a raului, pe care il folosesc pentru toate
necesităţile menajere şi gospodăreşti, apele de
suprafaţă prezintă un grad ridicat de poluare,
indeosebi bacteriologică, chiar incepand din
apropierea izvoarelor.

Unele explozii epidemice de febră tifoidă şi dizenterie

apărute in regiunile montane, se explica prin existenta
unor astfel de posibilitati de poluare a apei.

Diverse utilizări sezoniere ale apei (pentru scăldat,

pescuit, topitul plantelor textile etc.) precum şi unele
deversari de reziduuri solide sau fecaloid-menajere
(vidanjari), contribuie, de asemenea, la poluarea apei.
 Unii afluenţi temporari pot contribui de asemenea in
poluarea cursurilor de apă. Văile acestor afluenţi fiind seci o
lungă perioadă din an, constituie locul de depozitare a unor
reziduuri provenite din colectivitati.

In anumite situaţii (după dezghet, precipitaţii etc.) aceşti

afluenţi devin torentiali, antrenand toate aceste reziduuri in
cursul de apa in care se varsa, astfel contribuind la poluarea
cursului de apa.

De asemenea, depozitarea de reziduuri pe marginea

cursurilor de apă (gunoaie, rumegus, dejecţii ale animalelor
etc.) constituie posibilităţi de poluare, mai ales după
precipitaţii, cand toate aceste reziduuri sunt spălate sau

antrenate in cursurile de apă.

-amplasrea unor sonde petroliere, conducte de
transport şi rezervoare de depozitare a petrolului,
benzinei,

- amenajarea de bataluri cu namol de sonda,

- existenta unor rampe de incarcare a petrolului sau

benzinei etc. in imediata apropiere a raurilor,

duc la posibilitati de poluare neorganizata a cursurilor

de apă.
Reintoarcerea in rauri sau lacuri a apelor de irigaţie a
terenurilor agricole , care de regulă sunt tratate cu
pesticide, fertilizanţi etc. sau chiar numai spălarea
acestor terenuri de către apele de pecipitaţii, constituie
alte posibilităţi de poluare neorganizată a cursurilor de
apă.
Din confruntarea efectelor tuturor acestor surse
de poluare, foarte variate sub aspectul debitului şi
compoziţiei lor, cu capacitatea de autopurificare
caracteristica fiecarui bazin, in functie de
particularitatile lui hidrologice, topografice,
meteorologice etc. rezulta grade diferite de poluare a
apei.
Surse de poluare organizate

sunt acele surse ale căror

reziduuri se deversează in
rauri receptoare printr-un
sistem de canalizare constituit
in acest scop.
Hidrocarburile şi alţi compuşi organici volatili.
Cantitatea de compuşi organici ai carbonului din atmosferă a crescut mult
prin dezvoltarea chimiei organice şi a transportului.

Hidrocarburile alifatice sunt inerte, din punct de vedere biochimic, faţă

de organismele vii.
Efecte toxice ale acestora apar la concentraţii mari
(700 mg/m3) - nu se ating in atmosferă.

Hidrocarburile aromatice monociclice şi policiclice sunt cunoscute

pentru toxicitatea lor mare in mediu, ele provenind din combustia
incompletă a carburanţilor lichizi şi din evaporarea lor din rezervoare.
Benzenul, toluenul, xilenul, trimetil benzenul produc frcvent intoxicaţii
la locurile de muncă, unde sunt folosiţi ca: dizolvanţi ai cauciucului, in
fabricarea adezivilor, lacurilor şi vopselelor, anvelopelor, in industria de
incălţăminte etc.
Alcoolii şi fenolii (R-OH), dintre care alcoolul metilic,
alcoolul etilic, fenolul, furfurolul, prezintă toxicitate la
locul de muncă. Sunt semnalate cazuri de otrăviri
mortale, in masă, mai ales in perioadele de prohibiţie a
producerii alcoolului.

Aldehidele sunt compuşi toxici, rezultaţi in industria

prelucrării petrolului, din combustiile mijloacelor de
transport, din incinerarea deşeurilor, din fumul de ţigară
etc. Aldehida formică (formolul) este un bun
dezinfectant, avand acţiune bactericidă şi paralizantă.
Fiind volatilă, manipularea sa este periculoasă,
producand intoxicaţii grave la muncitori.

Acroleina este de asemenea volatilă, la temperaturi

mari (53 C). Rezultă in gazele de eşapament,
producand iritaţia ochilor şi a căilor respiratorii.
 Compuşii azotului
Oxizii azotului. Azotul formează cu oxigenul, sub acţiunea
luminii sau a descărcărilor electrice, o serie de oxizi: N2O,
NO, NO2, N2O3 si N2O5.
Dintrea aceştia numai NO si NO2, notaţi NOx, sunt importanţi
din punctul de vedere al poluării aerului.
Protoxidul de azot (N2O) se găseşte in atmosferă in
concentraţie mare in comparaţie cu ceilalţi oxizi (0,9 mg/m3
aer), dar este netoxic. Trioxidul (N2O3) şi pentoxidul de azot
(N2O5) se găsesc numai ca intermediari in reacţiile
atmosferice ale dioxidului de azot.
Amoniacul ( NH3)
Oxidanţii fotochimici sunt poluanţi secundari, reprezentaţi
prin ozon şi o clasă de substanţe al cărei prim termen este
peroxiacetil nitratul – P.A.N.
Monoxidul de azot (NO)
- gaz incolor, puţin solubil in apă.
Formarea:
- direct din N + O2 din aer ( procesele de combustie> 1093 C;
- descărcări electrice
- eruptiile vulcanice;
- dintr-un mare număr de proc. biologice ( de ex. reducerea de către anumite bacterii,
in mediu anaerob, a compuşilor cu azot).
Sursele naturale emit de 10 ori mai mult NO decat totalitatea surselor tehnologice
Sursele naturale fiind repartizate oarecum uniform pe glob, poluarea de fond este
foarte scăzută in comparaţie cu poluarea din zonele industriale sau urbane cu
circulaţie auto intensă.
In atmosferă:
2 NO + O2 2 NO2

Oxidarea depinde de concentraţia NO :

La 1000 ppm (1227 mg/m3 aer) oxidarea …………….. minute.
La 1ppm (1,227 mg/m3 aer), oxidarea a 50 % din NO …………… 100 ore
0,1 ppm (0,125 mg/m3), oxidarea 50 % din NO…………………1000 ore.

In prezenţa O3, oxidarea se face foarte rapid:

La 1 ppm, oxidarea totală …… in 2 secunde,
la 0,1 ppm, oxidarea totală …… in 18 secunde.
Dioxidul de azot (NO2)
- gaz stabil, de culoare roşie brună, cu miros caracteristic.

Gazul pur se condensează la 21,2 C, sub forma unui lichid

brun, care la 10 C devine galben, iar la –11 C se solidifică sub
forma unor cristale incolore.
Chimic, se comportă ca anhidrida mixtă a ac. azotic şi azotos.

2 NO2 + H2O HNO3 + HNO2

300 kJ/mol( UV)

NO2 NO + O
Principalele surse de poluare (NOx) sunt:

- motoarele autovehiculelor şi centralele termice.

- fabricile de acid azotic şi ingraşăminte azotoase

- in timpul operaţiilor de diazotare in industria chimică organică, la decaparea pieselor

din cupru, sau din aliaje din cupru, precum şi in timpul operaţiilor de sudură sau tăiere a
metalelor.

- depozitele de nitraţi, nitriţi, nitroceluloza, leluloid, - pericolul de a se aprinde vara

de ex: un accident a avut loc in Cleveland ( S.U.A.),

arderea a 500 de filme radiografice, a rezultat NO2, moartea a 126 bolnavi.

In timpul proceselor de combustie se formează in special NO,
NO2 reprezinta < 0,5 % din total.

NOx eliberati in aer participă la reacţii care modifică continuu raportul lor.

NO2 UV NO + O

O + O2 O3

O3 + NO NO2 + O2

energia solară intervine ca o pompă, alimentand reactiile

 Existenţa unor concentraţii ridicate de ozon, determină oxidarea NO2 la
N2O5, care fiind anhidrida acidului azotic se dizolvă in vaporii de apă din
atmosferă şi formează acid azotic:

2NO2 + O3 N 2O 5 + O 2
N2O5 + H2O 2 HNO3

In acest mod, procesele atmosferice stabilizează oxizii de azot sub formă

de acid azotic, respectiv azotaţi.
-In anumite condiţii meteorologice, oxizii de azot
poluare „smog oxidant” sau ceaţă fotochimica - 1944 la Los Angeles,
in California.
Smogul oxidant apare vara, in zilele insorite şi la ore la care circulaţia
autovehiculelor este intensă şi se manifestă ca o ceaţă care provoacă o
reducere accentuată a vizibilităţii, iritaţii oculare şi tulburări respiratorii.
- In ceaţa fotochimică se găsesc o serie de poluanţi ca ozon,
peroxiacetilnitraţii (P.A.N.), aldehide, care nu sunt emişi de surse de
poluare şi se formează prin acţiunea radiaţiilor solare – UV – asupra
oxizilor de azot şi compuşilor organici nesaturaţi (hidrocarburi nearse),
eliminaţi de motoarele autovehiculelor.
 Peroxiacetilnitratul (P.A.N)

CH3- CO –OONO2.

In funcţie de radicalul de la care provin, se mai cunosc:

P.P.N. (peroxipropionil nitrat: C2H5- CO –OONO2;

P.Bz.N. (peroxibenzoilnitrat), C6H5- CO –OONO2 etc.

Toate aceste substanţe iau naştere in atmosferă in aceleaşi condiţii şi se

găsesc alături de ozon şi oxizii de azot, in smogul fotochimic oxidant.
PAN- cel mai des intalnit, se prezintă ca un lichid incolor, uşor
volatil la temperatură obisnuită, care apare numai in atmosfera
zonelor cu circulaţie auto intensă in zilele puternic insorite,
unde poate atinge concentraţii de pană la 0,06 ppm (cca
300µg/m3). (1 ppm PAN la 25 C = 4945 µg/m3).
 Amoniacul ( NH3)
-utilizat sub formă gazoasă sau lichefiat,
-ca agent frigorific
-la prepararea coloranţilor şi a oglinzilor.
- provoca accidente prin acţiunea sa toxică
- irită mucoasele
- miros sufocant.
Ca şi ceilalţi poluanţi gazoşi ( S, N) micşorează
capacitatea HB de a transporta gazele respiratorii şi
crează dezechilibre acido-bazice ale sangelui, la
concentraţii mai mari.
 Oxidanţii fotochimici - poluanţi secundari:
O3 (ozon) şi peroxiacetil nitratul – P.A.N.

Poluanţii primari care au un rol deosebit in formarea oxidanţilor

fotochimici sunt NO2 şi hidrocarburile.

Reacţiile care au loc in atmosferă intre dioxidul de azot,

hidrocarburi, resturi ale acestora şi oxigenul atmosferic
sunt foarte complexe, iar concentraţia oxidanţilor rezultaţi
depinde de:
- concentraţia NO2 si a hidrocarburilor
- intensitatea luminii
- temperatură.
 Ozonul

- In lipsa poluarii, exista in cantităţi mici in atmosferă

- Se formează in timpul descărcărilor electrice sau in
urma reacţiei oxigenului atomic cu oxigenul molecular.

-In pătura inferioară a atmosferei pot apare cantităţi

foarte mici de ozon (de ordinul a 20-30 µg/m3) datorită
difuziei şi curenţilor de aer.
- Cu toate acestea, in unele zone urbane, concentraţia
ozonului poate atinge valori foarte ridicate (de ordinul
sutelor de µg/m3aer) in special in timpul fenomenului
de ceaţă fotochimică oxidantă.
Apariţia in troposferă a unor concentraţii mari de ozon poate fi
explicată astfel:
NO2 U.V. > 3700 A NO + O (1)

O + O2 O3 (2)

O3 + NO NO2 + O2 (3)

Reactiile 1 si 3 fiind la fel de rapide, NO si O3 sunt distruşi cu aceeaşi viteză.

Pentru a explica creşterea concentraţiei O3, ca urmare a acţiunii radiaţiilor

U.V. asupra NO2, Leighton aplică cinetica chimică la starea de echilibru
dintre cele trei gaze (NO2, NO si O3) şi introduce relaţia:
[O3] = k I  NO2
NO 


in care : I = intensitatea luminii, k = o constantă a cărei valoare este

determinată de absorbţia caracteristică a NO2 şi de viteza reacţiei 3.
Dacă la un moment dat,
cantitatea de O3 consumată in reacţia 3 este mai mică decat
cantitatea de NO transformată in NO2,
echilibrul se strică şi concentraţia O3 si a NO2 creşte,
in timp ce concentraţia NO scade.

Măsurători ale concentraţiei de O3, NO2 si NO in timpul orelor

puternic insorite au confirmat justeţea acestei relaţii.

In timpul nopţii, din cauza emisiilor continue de NO, dar lipsei

radiaţiilor generatoare de ozon si vitezei reacţiei 3,
valoarea raportului NO2/NO scade, iar concentraţia ozonului, la
nivelul solului, se apropie de zero.
Hidrocarburile intervin de asemenea in ciclul fotolitic al
NO2, deoarece oxigenul atomic le poate transforma in
radicali liberi, care reacţionează cu NO pentru a
produce NO2.
RH + O R· + C·H
R· + O2 R· O2
R· O2 + NO R· O + NO2

In acelaşi timp, gazele de eşapament conţin, pe langă

hidrocarburi nearse, aldehide şi cetone, care in
prezenţa radiaţiilor U.V. sunt oxidate şi transformate in
radicali liberi peroxiacetil.
Radicalul liber peroxiacetil reacţioneaza cu
uşurinţă cu NO şi formează nitrit de
peroxiacetil.
Astfel, şi in acest mod, concentraşia
monoxidului de azot rezultat din reactia 1
scade, facand să crească valoarea raportului
NO2/NO şi implicit concentraţia O3.
Radicalul peroxiacetil reacţioneaza insă şi cu
NO2 şi formează nitrat de peroxiacetil (P.A.N.).
 Radicalul liber peroxiacetil reacţioneaza cu
uşurinţă cu NO şi formează
nitrit de peroxiacetil.
Astfel, şi in acest mod, concentratia NO rezultat
din reactia 1 scade, facand să crească valoarea
raportului NO2/NO şi implicit concentraţia O3.

Radicalul peroxiacetil reacţioneaza insă şi cu

NO2 şi formează
nitrat de peroxiacetil (P.A.N.).
 Efectul de seră

Incălzirea globală a Terrei este influenţată de

creşterea „efectului de seră”.
Invelişul gazos al Pămantului este implicat in
acest fenomen.
- situat in troposferă, bogat in vapori de apă şi o
serie de gaze: CO2, CH4, NO2, O3, freonii
(CFC), halogenii (bromo-, fluorocarboni O=Br),
etc. numite gaze de seră.
Radiaţiile solare străbat atmosfera si acest inveliş
gazos, ajung pe suprafaţa Pămantului, care iradiază o
parte din radiaţiile primite sub formă de raze
infraroşii, care ajungand la invelişul gazos, sunt
reţinute in mare parte, constituind astfel un inveliş
cald al planetei.

- efect benefic de „seră”, in lipsa lui, temperatura

medie a atmosferei ar fi de –15 C.
-efectele negative apar prin amplificarea „efectului de
seră”, ca urmare a creşterii emisiilor din sursele de
poluare şi a acumulării gazelor de seră, una dintre
consecinţele ce decurg de aici fiind şi aceea a
creşterii temperaturii globale pe Pămant .
Dintre gazele de seră, CO2 se găseşte in
cantitatea cea mai mare, avand aportul cel
mai mare in producerea efectului de seră,
fiind emis din procese de ardere industriale,
motoare, consum casnic, vulcanism, etc.
Cele mai mari emisii de CO2 rezultă de la
centralele termoelectrice, prin arderea
combustibililor fosili, in special a cărbunelui şi
mai puţin de la arderea produselor petroliere
sau a gazului metan.
In ultimele decenii, s-a inregistrat o creştere
continuă a emisiei acestui gaz ca urmare a
creşterii consumului energetic.
Aportul diferiţilor poluanţi gazoşi in producerea efectului de seră
Nr. crt. Poluantul / Surse de emisie Procentul ( %)
1 CO2 50
Centrale electrice 14
Industrie 13
Transporturi 8
Combustie lemn 8
Combustii casnice 5
Alte surse 2
2 CH4 19

3 CFC ( freoni) 17

O3 8

NO2 4

Vapori de apa 2
 Estimarea emisiei de CO2 in perioada 1971- 2010

Anul emisiei 1971 1991 2010

CO2 (miliarde t.) 14,9 21,6 31,9

Consum energetic 4,9 7,8 11,6

(miliarde t. unitati
petroliere)
In mod natural, CO2 este preluat din atmosferă
pe diferite căi:
- fotosinteză (Plante),
- dizolvarea in apa mărilor şi oceanelor, in
apele continentale
- reacţionează cu rocile alcaline, formand
carbonaţii.
Nivelul emisiilor depaşeşte capacitatea naturală
de preluare din atmosferă acumularea
in anul 1960 - concentraţie de 320 ppm,
in anul 2000 - 370-400 ppm.
 Situaţia emisiei tuturor gazelor de seră din Romania
-după 1989, emisiile acestora au scăzut in principal datorită
reducerii activităţii economice, dar şi prin demararea unor
programe de reducere a emisiilor.

Dintre poluanţii reglementaţi prin Protocolul de la Kioto

(Romania – 1999) au fost inventariate urmatoarele emisii de
gaze cu efect de seră:
-dioxidul de carbon,
-oxizii de azot
-metanul,

In perspectivă se vor inventaria şi celelalte gaze prevăzute in

protocol (hidrocarburi fluorurate, perfluorocarburi şi
hexafluorura de sulf).
 Emisiile de CO2 in Romania in deceniul 90

250
Emisii CO2(Gg)x1000

200

150

100

50

0
anul 1989 anul 1990 anul 1991 anul 1994 anul 1995 anul 1999 anul2000
 In ultimul secol s-au produs schimbări
climatice, ca urmare a impactului poluării.

Suprafaţa Pămantului s-a incălzit cu 0,3-0,6° C,

iar ultimii ani au fost cei mai caldurosi din 1860,
de cand au inceput să se inregistreze
fenomenele meteorologice.

In ultimii ani au fost inregistrate o mulţime de

evenimente meteorologice deosebite in
intreaga lume, precum: valuri de caldura,
inundaţii, uragane, furtuni.
The 1997-98 - El Niño/
Southern Oscillation 
(ENSO 97-98)
  
A large mass of anomalously cool water in the Equatorial Pacific (image of sea surface temperature anomalies on 20 August
1998
   SYNOPSIS: 14 JUNE - 20 AUGUST 1998  
As El Niño continues to fade, it is not clear whether events such as southern U.S. droughts and heavy monsoons in Asia are
ENSO-related. Flooding in China has been identified as associated with ENSO.  The dengue outbreak continues over most of the
western Pacific and Asia. Effects reported here of the drought in the southern U.S., the warm winters in the northeastern U.S.,
and the warm waters in Alaska and British Columbia may reverberate through ecosystems and local economies for years.  
A tongue of cold water in the eastern Pacific ocean may signal the onset of an occurrence of La Niña, the cold-water version of El
Niño.  Previous Niña events have been scarcer than ENSOs and we have much less idea of their characteristics or of whether
what we are seeing now is Niña or Niño. 
Broken Records 
Guam, December 16, 1997. Maximum surface wind velocity: 236 MPH by Supertyphoon Paka at Andersen Air Force Base
(previous record 231 MPH on Mount Washington). 
BUT: This record contested! 
January and February 1998: Warmest national average temperature, continental U.S. : 37.5oF (normal 32.1oF, previous
record 37.0oF in 1990).  Los Angeles Times, Tuesday, March 10, 1998. 
January and February 1998: Highest rainfall, continental U.S. : 6.01 inches (normal 4.05 inches, previous record 5.7
inches in 1979).  Los Angeles Times, Tuesday, March 10, 1998. 
Alaska, February 27, 1998: Early first singing of Varied Thrush and first hooting of Blue Grouse. 
March 29, 1998  Washington, D.C. (Dulles Airport), : Record High Temperature (86oF).  
March 30, 1998: Record High Temperatures in Atlantic City, N.J., Philadephia, PA, New York City, N.Y., Wilmington, DE
(86oF) and Baltimore-Washington International Airport  (89oF). 
World Meteorological Organization, March 31, 1998: The Northern Hemisphere had its warmest February since 1950 
April 3, 1998: Record High Temperature (105oF) Ho Chi Minh City, Vietnam 
April 9, 1998: Deadliest Tornado Season in 14 years, U.S. 
May 9, 1998: Record High Temperature (33.9oC) Mexico City, Mexico 
June 8, 1998: Record World High Temperature: 1.76 degrees above the average of 61.7 degrees (1961 to 1990) 
June 8, 1998: Warmest Spring on record, Canada 
June 13, 1998: Wettest day on record, Boston, Mass., and Providence, R.I
June 15, 1998: Earliest onset of monsoons in 97 years, India 
June 17, 1998: Warmest summer in 60 years, New Zealand 
July 2, 1998: Most officer fatalities by drowning, U.S.
July 5, 1998: Warmest first half of a year since records began, Detroit, MI
July 7, 1998: Warmest first half of a year since records began, global 
July 8, 1998:  Warmest January through June period since climate records were first kept in 1895, 12 Northeast U.S.
 Degradarea stratului de ozon

Distrugerea ozonului stratosferic, cu efectele

sale potenţiale asupra creşterii radiaţiei UV-
B la nivelul solului constituie o caracteristică
atmosferică la scară globală.

Stratul de ozon se formează la altitudini mari

(20-50 km), in stratosferă, fiind un strat
benefic, ce protejează sănătatea umana şi
implicit viaţa pe Terra.
 Energia solară determină in stratosferă o
fotodisociere a oxigenului, cu formare de
oxigen atomic, instabil, care atacă celelalte
molecule pentru a forma in final ozonul,
compus reactiv.

O2 + hv 2 O·

2 O2 + 2 O· 2 O3
- absoarbe sau poate reflecta UV emise de soare
- constituie un filtru care absoarbe UV- B, nocive

- Scăzand doar cu 1 % concentraţia de ozon

stratosferic, fluxul de radiaţii UV- B creşte cu 2%,
creste de 6 ori frecvenţa cancerului pielii, a bolilor
oculare,
- diminuand recoltele la plante, fitoplanctonul, fauna
acvatică etc.
- degradarea unor materiale de construcţii, materialele
plastice dure plesnesc şi se decolorează.

Degradarea stratului de ozon s-a observat după 1963,

cand s-a constatat ca iarna şi primavara se formează
goluri in stratul de ozon in Arctica şi Antarctica,
cantitatea de ozon scăzand cu 30-40%.
 Degradarea stratului de ozon :
- acumularea emisiilor gazoase din sursele de
poluare antropice, cum sunt: CO, CO2, CH4,
hidrocarburi, NO, fluoruri, halogeni, H2, vapori
de apă, ce determină producerea unor
importante reacţii in fotochimia troposferei şi
stratosferei.
Degradarea stratului de ozon in aceste
condiţii este efectul unor reacţii chimice din
domeniul chimiei eterogene, care au loc la mari
altitudini şi temperaturi scăzute (-80 C) in norii
stratosferei din cortexul arctic sau subarctic.
 Mecanismele care duc la consumul O3 şi
distrugerea acestui strat?
Mărirea vitezei este determinată de urme de gaze
care sub influenţa rad. UV eliberează cloruri şi
bromuri in stratosferă.
Aceste gaze ajung in stratosferă in urma traziţiei
troposferei fără modificări.
Aceste gaze sunt compuşii fluorului şi carbonului :
- compuşi complet halogenaţi ;
- haloni ( au 1 sau mai multi atomi de Br) ;
- alti compuşi ( CCl 4, metil-cloroform) etc.
1.-Tetrafluorodicloretan CFC-114 -15.-Tetrafluoro cloroetan HCFC-120
2.-Diflurocloretan HCFC-141B -16.- HALON-2402
3.-Difluroclormetan HCFC-22 -17. Difluro clorobromometan

HALON-1211
4.-Tricloro trifluoroetan CFC-113 -18.- 2-CHLORO-1,1,1-TRIFLUOROETHANE
5.- METHYL BROMIDE -19.-CHCl2CF3 HCFC-123
6.-Diflurocloretan HCFC-142B -20.- HCFC-124A
7.- CARBON TETRACHLORIDE -21.- HCFC-123A
8.-Diclorodifluorometan CFC-12 -22.- HCFC-225
9.-Triclorofluorometan CFC-11 -23.- HCFC-225CB
10.- HALON-1301 -24.- HCFC-225CA
11.-Pentafluoro clorometan CFC-115 -25.- HCFC-132B
12.- CFC-13 -26.-1,1,2,2-TETRACHLORO-1-FLUOROETHANE (HCFC-121)
13.- 1,1,1-TRICHLOROETHANE -27.-Trifluoro dicloretan
HCFC-123 (3 ISOMERS)
14.-CHFClCF3/ HCFC-124 --
Cl eliberat in stratosferă din compuşii fluorului şi
ai carbonulului sub acţiunea rad. UV
reacţioneaza cu O3, formand ClO.

Cl reactionează şi cu alte gaze, noile

componente neavand efect asupra O3.

Cl + CH4= HCl

Cl + NO2= Cl ONO2 ( nitrat de Cl)

HCl şi ClONO2 devin rezervoare de atomi de Cl,
rezultand «norii sidefii», care sunt staţionari, chiar in
cazul unor vanturi puternice.

Aceşti nori se formează la temperatura de – 89 C, la

altitudini foarte mari (10- 100 Km), in stratosferă - nori
polari stratosferici ( PSC lb.engleză : polar stratosferic
clouds ).

Procesul de eliberare a Cl incepe primavara, cand in

Antarctica soarele disociaza Cl2 in atomi de clor.

Cl atomic reacţionează cu O3, eliberand O2

 Cl 2 Hv Cl + O3 Cl O O2
+
Cl Cl O

soare
Cl2O2 O2

ClO reacţionează cu Cl şi rezultă Cl2O2 (instabil).

Br reacţionează in acelaşi mod cu clorul.

Clorul manifestă un mare potenţial de distrugere a

moleculelor de ozon – pană la 100.000 de molecule de
ozon la o singură moleculă de C.F.C.
 Aşa cum s-a constatat din ultimile evaluări
internaţionale, a continuat declinul ozonului in
emisfera nordică in stratosfera arctică.
In lunile ianuarie-februarie 2000 s-au atins, episodic,
scăderi de aproximativ 60% la inălţimi de cca 18 km,
iar temperaturile stratosferice din această regiune au
fost cele mai scăzute din ultimii 10 ani.
In primele două săptămani din luna martie 2000,
cantitatea de ozon total din zona polară a fost cu 16%
mai mică decat valorile din anii 1980.
La sfarşitul lunii martie, la latitudinile europene medii,
cantitatea medie de ozon total a fost cu 15% sub
valorile medii neperturbate.
In Romania, acumularea unui fond de date timp de 21 ani a
permis evaluarea, cu un grad de confidenţă ridicat, a starii
ozonului total.

Tendinţa de scădere a continuat şi in cursul anului 2000,

aceasta reprezentand 9,41% faţă de mediile lunare
multianuale.

Abaterile medii lunare ale ozonului total din anul 2000 faţă de
valorile corespunzatoare cu 5 ani inainte de 2000 sunt negative
in totalitate, ceea ce confirmă tendinţa de scădere, aceasta
fiind accentuată in plus de valorile negative mari din cursul
anotimpului cald
 Consecinţele ireversibile ale acestui fenomen atat
asupra ecosistemelor terestre, acvatice şi asupra
sănătăţii populaţiei, cat şi asupra sistemului climatic
au condus la necesitatea unui efort concentrat la nivel
global, şi ca urmare, a fost instituit regimul
internaţional al ozonului, la care sunt astăzi parte 176
de ţări.
Romania a aderat la Convenţia de la Viena privind
protecţia stratului de ozon, adoptată la 25 martie
1985, la Protocolul de la Montreal privind substanţele
care epuizează stratul de ozon, adoptat la 16
septembrie 1987 şi la Amendamentul adoptat la
Londra la 27-29 iunie 1990 prin Legea nr. 84/15
decembrie 1993.
 Consecinţele ireversibile ale acestui fenomen atat
asupra ecosistemelor terestre, acvatice şi asupra
sănătăţii populaţiei, cat şi asupra sistemului climatic
au condus la necesitatea unui efort concentrat la nivel
global, şi ca urmare, a fost instituit regimul
internaţional al ozonului, la care sunt astăzi parte 176
de ţări.
Romania a aderat la Convenţia de la Viena privind
protecţia stratului de ozon, adoptată la 25 martie
1985, la Protocolul de la Montreal privind substanţele
care epuizează stratul de ozon, adoptat la 16
septembrie 1987 şi la Amendamentul adoptat la
Londra la 27-29 iunie 1990 prin Legea nr. 84/15
decembrie 1993.
De asemenea, a fost iniţiată procedura de acceptare a
Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat
la Montreal in 1997, care prevede instituirea unui
sistem de licenţe pentru producţia, importul şi exportul
de substanţe care epuizează stratul de ozon, in scopul
prevenirii traficului ilicit cu aceste substanţe.
Perioada 1 iulie 1999 -1 iulie 2000 a reprezentat anul
ingheţării consumului de clorofluorocarburi (CFC) la
nivel naţional şi intrarea intr-o nouă etapă a procesului
de eliminare treptată a acestor substanţe, in
concordanţă cu obligaţiile care revin ţării noastre ca
semnatară a tratatelor internaţionale menţionate. Cu
un consum de 350 tone CFC, Romania s-a incadrat in
limitele de producţie şi consum stabilite in cadrul
protocolului.
 Ploile acide
Ploaia acidă este un tip de poluare atmosferică,
formată cand oxizii de sulf şi cei de azot se
combină cu vaporii de apă din atmosferă,
rezultand acizi sulfurici şi acizi azotici, care
pot fi transportaţi la distanţe mari de locul
originar producerii, şi care pot precipita sub
formă de ploaie.
Ploaia acidă este in prezent un important
subiect de controversă datorită acţiunii sale
pe areale largi şi posibilităţii de a se
răspandi şi in alte zone decat cele iniţiale
formării.
EFECTE - erodarea structurilor, distrugerea culturilor
agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea
speciilor de animale terestre dar şi acvatice, deoarece
puţine specii pot rezista unor astfel de condiţii, deci in
general distrugerea ecosistemelor.
Emisiile industriale constituie cauza majoră a formării
ploii acide. Datorită faptului că reacţiile chimice ce
decurg in cadrul formării ploii acide sunt complexe şi
incă putin inţelese, industriile au tendinţa să ia măsuri
impotriva ridicării gradului de poluare a acestora, şi de
asemenea s-a incercat strangerea fondurilor necesare
studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele
statelor in cauză si-au asumat răspunderea să le
suporte.
In 1988 o parte a Naţiunilor Unite, Statele Unite ale Americii şi alte 24 de
naţiuni au ratificat un protocol ce obligă stoparea ratei de emisie in
atmosferă a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987.

Amendamentele din 1990 la Actul privind reducerea poluării atmosferice, act

ce a fost semnat incă din 1967, pun in vigoare reguli stricte in vederea
reducerii emisiilor de dioxid de sulf din cadrul uzinelor energetice, in jurul a
10 milioane de tone pe an pană pe data de 1 Ianuarie 2000. Această cifră
reprezintă aproape jumatate din totalul emisiilor din anul 1990.

Studii publicate in 1996 sugerează faptul că pădurile şi solul forestier sunt

cu mult mai afectate de ploaia acida decat se credea prin anii ’80, şi
redresarea efectelor este foarte lentă. In lumina acestor informaţii, mulţi
cercetători cred că amendamentele din 1990 in vederea reducerii poluării şi
a purificării aerului nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile şi solurile
forestiere de viitoarele ploi acide.