ACTUALITĂŢI ÎN SĂNĂTATEA

MEDIULUI AMBIANT
CUPRINS
1. INTRODUCERE
1.1. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
1.2. FACTORII DE MEDIU
1.3. CERINŢE DE BAZĂ PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS
1.4. MEDICINA MEDIULUI

2. MODIFICĂRI GLOBALE DE MEDIU ŞI SĂNĂTATEA

POPULAŢIEI
2.1. MODIFICĂRI ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
2.2. MODIFICĂRI ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN RELAŢIE CU CALITATEA
VIEŢII OMULUI
2.3. CRIZA ECOLOGICĂ CONTEMPORANĂ
2.4. MODIFICĂRILE CONTEMPORANE DE SĂNĂTATEA MEDIULUI ŞI SĂNĂTATEA
POPULAŢIEI
1. INTRODUCERE

1.1. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, mediul de

existenţă al omului, reprezintă totalitatea
factorilor ecologici cu care organismul se află în
relaţii directe sau indirecte, cu acţiune pozitivă
sau negativă asupra organismului viu.

1.2. FACTORII DE MEDIU sunt factori din afara

organismului uman, prezenţi la un moment dat şi
care acţionează asupra omului şi a activităţii sale.
CLASIFICAREA FACTORILOR DE MEDIU,
după criteriile:

- după origine:
• naturali, de bază, vitali: aer, apă, sol, alimente
• artificiali , antropogeni: locuinţa, aşezările
umane, îmbrăcămintea şi încălţămintea
- după natura lor:
• fizici – biometeorologici (temperatură, umiditate,
curenţi de aer, presiune atmosferică), radiaţii
neionizante şi ionizante, zgomot și vibrații
• chimici – fie modificarea compoziţiei chimice naturale
a factorilor de mediu (carenţă sau exces), fie
supraadăugarea unor substanţe la compoziţia chimică
naturală (exemple: praf, fum de ţigară, droguri,
medicamente, aditivi alimentari)
• biologici – bacterii, virusuri, paraziţi, fungi
• sociali – relaţii interumane, stres
• accidentali – accidente (casnice, de circulaţie, la locul
de muncă, recreaţionale), răniri intenţionale (suicid,
abuz)
- după influenţa asupra organismului:
• sanogeni, pozitivi pentru promovarea stării de
sănătate
• patogeni, negativi pentru promovarea stării de
sănătate, cauzatori de boli
• de risc, orice caracteristică sau condiţie care poate
favoriza, declanşa sau agrava apariţia unui fenomen
negativ pentru starea de sănătate.
 1.3. CERINŢE DE BAZĂ PENTRU UN
MEDIU SĂNĂTOS
• aer curat (mediul aerian de existenţă a omului; în absenţa aerului,
viaţa este posibilă doar câteva minute)

• apă suficientă şi neprimejdioasă (mediul apos este mediul de

apariţie şi de răspândire a vieţii; componenta principală a
organismului viu; fără apă, viaţa este posibilă 4-5 zile)

• alimente furnizoare de nutrienţi şi lipsite de riscuri abiotice şi

biotice

• aşezări umane sigure şi liniştite

• ecosistem global stabil, favorabil habitatului uman.

MEDICINA MEDIULUI studiază şi supraveghează
efectele asupra sănătăţii datorate factorilor ecologici.

Prin acest termen, Medicina mediului, se recunoaşte

existenţa unei patologii legate de calitatea actuală a
mediului înconjurător, cât şi procesele de
monitorizare, supraveghere, diagnostic şi
profilaxie.
Monitorizarea expunerii la factorii de mediu
cuprinde:

- pentru mediu:
metode fizice, chimice, microbiologice, biologice,
matematico-statistice
indicatori direcţi (exemplu: poluanţi în factori de
mediu) şi indirecţi (exemplu: poluanţi în regnul
vegetal şi animal, în probe biologice umane)
- pentru sănătatea populaţiei:
metode clinice, paraclinice, epidemiologice
metode experimentale pe animale de laborator.

! Monitorizarea eficientă a expunerii la factori de risc

echivalează cu corecţii mici în calitatea factorilor
de mediu şi cu răsunet favorabil pentru populaţie.
Supravegherea sănătăţii urmăreşte decelarea
efectelor adverse precoce datorate expunerii la
factorii de mediu, şi se împart în:
• efecte spontan reversibile
• efecte reversibile prin întreruperea expunerii sau
intervenţie medicală.

! Beneficiile sunt pentru colectivitate, şi mai ales pentru

persoanele cu risc.
Diagnosticarea bolii asociate expunerii la factorii
de mediu în caz de:

 efecte adverse tardive (progresie ireversibilă)

 boală cronică
 insuficienţe de organ.
Profilaxia bolilor asociate expunerii la factorii
de mediu prezintă patru nivele în raport cu boala şi
ţinta căreia i se adresează.

Profilaxia primordială se adresează:

colectivităţilor umane, prin educarea pentru
sănătate, cu participare activă şi conştientă
(păstrarea şi promovarea sănătăţii, crearea de
deprinderi igienice de viaţă şi muncă)
mediului, prin măsuri de protecţie, investigarea
unor posibili factori de risc.
Profilaxia primară urmăreşte:

impactul factorilor ecologici pe sănătate

(screeninguri)
îndepărtarea, anihilarea, minimalizarea factorilor de
risc (respectarea normelor de calitate a mediului).
Profilaxia secundară urmăreşte:

depistarea precoce a îmbolnăvirilor

reducerea duratei de îmbolnăvire
prevenirea complicaţiilor şi recidivelor
! beneficiar: individul.
Profilaxia terţiară urmăreşte:

recuperarea, readaptarea, reinserţia bolnavului în

familie, societate, loc de muncă
!beneficiar: bolnavul în stadiu mai avansat de
boală.
În concluzie:

! Profilaxia primordială şi profilaxia primară aduc

beneficii mari omului (remedierea comportamentelor
cu risc) şi mediului (înlăturarea sau remedierea
factorilor de risc).

! Profilaxia secundară şi profilaxia terţiară: riscul este

parţial reductibil.

! Numărul de beneficiari scade enorm de la profilaxia

primară la profilaxia terţiară. Cheltuielile cresc enorm
în acelaşi sens.
2. MODIFICĂRI GLOBALE DE MEDIU ŞI
SĂNĂTATEA POPULAŢIEI
2.1. MODIFICĂRILE MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR:

 substanţiale şi în creştere, dominant fiind omul în

relaţia sa cu mediul
 cu evoluţie de la caracter local şi rezolvare locală, la
caracter transfrontalier şi global, şi rezolvare
internaţională, şi cu apariţia ameninţării sănătăţii şi
poate chiar a supravieţuirii umane
 mediul natural s-a transformat progresiv într-un
mediu artificial instabil şi fragil, prin activitatea
omului şi activitatea economică şi industrială.
2.2. MODIFICĂRILE MEDIULUI ÎN
RELAŢIE CU CALITATEA VIEŢII
OMULUI sunt:

 pozitive – noi tehnologii de conservare a energiei

şi resurselor, îmbunătăţirea comunicaţiilor,
circulaţie mai rapidă, dezvoltarea cooperării
internaţionale
 negative – degradarea mediului şi apariţia
factorilor de risc.
2.3. CRIZA ECOLOGICĂ CONTEMPORANĂ
necesită o abordare interdisciplinară şi internaţională,
şi se defineşte prin:
 creşterea populaţiei globului (1,6 miliarde în 1990, 9 miliarde
în 2030) → dezvoltare economică pe măsură → eliminarea unor
cantităţi mari de poluanţi în mediu
 înlocuirea progresivă a produselor naturale cu produse
artificiale, unele cu potenţial toxic, cumulative în organismele
vii
 dezvoltarea unor tehnologii periculoase → dezvoltarea
transportului acestor tehnologii în ţările sărace, în curs de
dezvoltare, fără infrastructură adecvată → degradarea
accentuată a mediului (în absenţa controlului calităţii factorilor
de mediu).
2.4. MODIFICĂRILE CONTEMPORANE DE
SĂNĂTATEA MEDIULUI ŞI
SĂNĂTATEA POPULAŢIEI:

 încălzirea globală (modificări climatice)

 diminuarea stratului de ozon
 reducerea resurselor
 dispariţia unor specii şi reducerea biodiversităţii
 poluarea mediului
 deşertificarea
 macro- şi micromodificări în ecosisteme.
2.4.1. Încălzirea globală

Clima este factor de mediu fizic natural complex, rezultat

al interacţiunii dintre pământ şi soare (klima – greceşte
= înclinaţia radiaţiei solare).

Clima este regimul vremii într-un interval de timp

îndelungat într-o zonă geografică dată.
Vremea este fenomenul natural care rezultă din îmbinarea
complexă şi dinamică a fenomenelor fizice din natură:
 radiaţia calorică
 temperatură şi umiditate
 curenţi de aer
 presiune atmosferică
 electricitate atmosferică,
în interrelaţie cu teritoriul subiacent:
 uscat şi apă
 configuraţia reliefului
 latitudine şi altitudine.

Vremea se manifestă într-un interval de timp scurt.

Relaţia om – climă:
 om (← climă)
 aclimatizare
 creearea climatului artificial (locuinţă,
îmbrăcăminte, încălţăminte)
 clima (← om)
 creşterea eliberarii de energie
 creşterea vaporilor de apă .
Atmosfera, învelişul gazos al pământului, acţionează ca o seră:
permite trecerea radiaţiei solare spre sol şi absoarbe radiaţia
reflectată de sol.

Gazele de seră (vapori de apă, dioxid de carbon, oxizi de azot,

metan, hidrocarburi, ozon) au un rol hotărâtor în stabilitatea
termică a planetei (temperatură medie anuală, temperatură
medie la suprafaţa solului, diferenţe de temperatură zi – noapte)
şi menţinerea vieţii.

Vaporii de apă sub formă condensată, norii, reflectă circa 30% şi

absorb circa 15% din radiaţia solară care îi străbate ziua.
Noaptea, reţin radiaţiile care vin dinspre pământ.
Dioxidul de carbon este componenta cu cel mai mare rol al
efectului de seră.
Surse de producere a dioxidului de carbon:
 combustii naturale din sol
 respiraţia fiinţelor vii; omul elimină prin aerul expirat
dioxid de carbon în concentraţie de 4%, de 100 de ori mai
mare decât în aerul inspirat
 combustii industriale
 putrefacţia şi descompunerea substanţelor organice
 arderea combustibililor
 transformarea bicarbonaţilor în carbonaţi la nivelul
mărilor şi oceanelor, cu eliberare de dioxid de carbon
 izvoare minerale suprasaturate
 emanaţii vulcanice.
Consumul dioxidului de carbon:
 fotosinteza plantelor verzi care elimină oxigen
 transformarea carbonaţilor în bicarbonaţi la suprafaţa
mărilor şi oceanelor
 precipitaţii (ploi, ninsori).
În atmosferă, dioxidul de carbon nu este distrus, iar capacitatea de
îndepărtare a fost nelimitată până nu demult.

În prezent s-au redus consumatorii de dioxid de carbon şi au crescut

eliminările de dioxid de carbon:
• distrugerea pădurilor (reținere) cu dezgolirea humusului
(oxidări=producere)
• extinderea agriculturii cu accelerarea oxidării substanţelor
organice din sol (producere) şi cu trecerea insecticidelor
folosite, în apă, cauză a reducerii fotosintezei
fitoplanctonului
• intensificarea arderii combustibililor în mijloacele de
transport, centrale termoelectrice, industrii, focare
domestice.
Metanul

Surse – descompunerea plantelor: agricultură, cultura

orezului
- descompunere în stomacul animalelor: crescătorii
de vaci şi oi
Creşterea concentraţiei gazelor de seră duce la creşterea
temperaturii medii la suprafaţa solului dovedită şi posibilă:

 creşterea cu 0,6 grade Celsius în secolul XX

 în prima jumătate a secolului XXI, creştere prognozată cu
0,5 grade Celsius
 până în 2100, creştere cu 1,4-5,8 grade Celsius.
CONSECINŢELE ÎNCĂLZIRII GLOBALE
Anomalii de vreme

 valuri de căldură → creşterea riscului de deces

 ierni calde → reducerea mortalităţii iarna
 furturni şi tornade → dislocarea unui număr mare de persoane →
consecinţe psihologice
 ploi torenţiale → împiedică tratarea apelor reziduale, purificarea
apei în uzinele de apă → risc crescut de transmitere fecal-orală a
patogenilor
↓
consumul fondurilor naţionale pentru cazuri de dezastre.
Boli transmise de vectori
temperatura crescută + umiditate crescută, permite creşterea
varietăţii, abundenţei şi virulenţei insectelor
↓
 boli tropicale şi subtropicale, cu creşterea incidenţei, prevalenţei
şi a mortalităţii (exemplu: înmulţirea ţânţarilor → malaria)
 apariţia unei noi specii de ţânţari, Aedes albopictus în SUA (anii
1980), evidenţiat recent în Italia şi Albania; vector pentru
arbovirusuri cauzatoare de febră hemoragică, encefalita virală.
Boli hidrice infecţioase

 ploile abundente → transportul agenţilor patogeni tereştri în

sursele de apă →boli infecţioase hidrice bacteriene, parazitare
 încălzirea mediului marin → dezvoltarea algelor → concentrare
de biotoxine în peşti şi crustacee → risc crescut de intoxicaţii
 creşterea temperaturii apei → creşterea rezervorului hidric de
patogeni prin multiplicarea lor (v.holeric), creşterea
concentraţiei de germeni prin scăderea cantităţii de apă din râuri
(salmonele)
 inundaţiile → contaminarea surselor de apă
 seceta → concentrarea patogenilor în sursele de apă.
Criza apei

 acces insuficient la apă potabilă (OMS: 1,7 milioane de

persoane mor anual prematur)
 fără acces la o sursă sigură de apă (OMS:peste un
miliard de persoane)
↓
limitarea creşterii populaţiei în multe zone ale lumii.
Criza apei

= termen general folosit pentru a descrie o situaţie în care apa

disponibilă într-o regiune este mai mică decât cererea.
ONU (Organizația Naţiunilor Unite), FAO (Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură) asociază crizei de apă:
– deficitul global de apă utilizabilă
– poluarea apei
– defrișarea pădurilor, flora fiind inseparabilă apei.
• Pământul are apă accesibilă limitată, stocată în straturi
acvifere, ape de suprafaţă şi atmosferă.

• Uneori, oceanele sunt confundate cu apă disponibilă,

dar cantitatea de energie necesară pentru a transforma apa sărată
în apă potabilă este prohibitivă, de aceea doar o fracţiune foarte
mică de apă potabilă provine din desalinizarea apei.

• Există țări care și-au terminat rezervele de apă dulce,

iar prețurile pentru un asemenea produs cresc cu repeziciune.
• Criza apei potabile poate deveni în următoarele decenii, cea mai
mare problemă cu care omenirea s-a confruntat
vreodată:
– populația globului va crește de la 6 miliarde de oameni în anul
2000, la aproape 9 miliarde în anul 2030
– o singură persoană dintr-o țară dezvoltată poate consuma până
la 3000 de m3 de apă/an
– datorita creșterii populației și pentru acoperirea cererii de apă
va fi nevoie să se descopere surse de cel puțin 2000 de km3 de
apă.
• Manifestări principale ale crizei de apă

– accesul inadecvat la apă potabilă sigură

– accesul inadecvat la apă pentru canalizare şi evacuarea
deşeurilor
– consumul excesiv de apă subterană, ceea ce duce la
randamente agricole diminuate
– poluarea resurselor de apă cu prejudicierea biodiversităţii
– conflicte regionale pe resursele de apă limitate.
Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor

Cauze:
- din topirea calotelor de gheaţă polare şi alpine (exemplu: gheţarul
de pe Kilimanjaro – 12 kmp în 1912, 2,5 kmp în 2000)
- din expansiunea termică a mărilor şi oceanelor
↓
 întreruperea unor ecosisteme costale
 creşterea salinităţii râurilor din apropiere (surse de apă)
 dislocarea, până la jumătate de miliard de oameni din zone
costale joase (Olanda, China, Japonia, Insulele Maldive).
Dezvoltarea paraziţilor agricoli

Modificarea vegetaţiei
 dezvoltarea buruienilor, unele alergizante, creşterea
cantităţii de polen → risc crescut de astm bronşic.
Afectarea securităţii alimentaţiei umane

 modificarea regimului precipitaţiilor şi a umidităţii solului →

afectarea viabilităţii semănăturilor

 creşterea radiaţiei ultraviolete → influenţă negativă asupra

reproducerii şi creşterii plantelor.
Pierderea solului fertil prin metode neraţionale şi
nepotrivite de agricultură
↓
 poluarea aerului cu particule
 reducerea calităţii surselor de apă prin
sedimente, fertilizante, pesticide, sare.
2.4.2. REDUCEREA STRATULUI DE OZON
• Ozonul
= starea alotropică a oxigenului, este întâlnit în proporție redusă, 0,2-
0,8 mg/100 m3 aer, cu importanță deosebită pentru echilibrul
atmosferei și protecția vieții pe Pământ.
• Ozonul este dispus diferenţiat pe verticală, de la sol până în
stratosferă unde atinge cea mai mare concentraţie sub forma
stratului de ozon sau ozonosferă, cu rol în filtrarea radiației
ultraviolete solare, așa numitul ozon bun.
• În atmosfera joasă, ozonul troposferic ca și gaz puternic
oxidant, este toxic pentru organismele vii și este numit ozonul
rău.
Ozonul stratosferic

= 90% din ozonul atmosferic și este situat între 10-40 km altitudine,

concentrația maximă fiind la 30 km altitudine.

Are grosimea de 3 mm sau 300 DU (unitate Dobson; 1 DU=10μm

din strat și conține 2,69x1020 molecule ozon/m2).
Ozonul stratosferic

Ozonul stratosferic este rezultatul echilibrului fotochimic care

implică moleculele de oxigen, atomii de oxigen și radiația
solară, dintre:
• formarea ozonului, pornind de la oxigen, sub influenţa radiaţiei
ultraviolete
O2  2O, sub acţiunea UV tip C, sub 240 m
O + O2  O3
• descompunerea ozonului, cu formare de oxigen, sub influenţa
radiaţiei ultraviolete
2O3  3O2 sub acţiunea UV tip B, 240-320 m.
• Ozonosfera are rol de ecran faţă de radiaţia ultravioletă de tip
B cu lungime de undă între 240-320 m periculoasă pentru
ființele vii, şi pentru schimburile energetice între straturile
atmosferice superioare şi inferioare.

• Generalizarea procesului de diminuare a ozonului stratosferic

pe glob, a dus la primele măsuri coordonate de prevenire și
combatere a deteriorării ozonului, începând cu Protocolul de la
Montreal, 1987, urmat și de altele.
Strategiile se referă la reducerea sau stoparea emisiilor care
afectează ozonosfera.
• Din 1985 s-au semnalat găurile de ozon deasupra Antarcticii,
respectiv o subţiere a stratului de ozon în jur de 1 mm.

• Deasupra Europei se semnalează distrugeri de ozon în

Scandinavia, Europa Centrală. România se situează la o latitudine
considerată mai ferită de degradare.
Printre cauzele subţierii stratului de ozon figurează:

•halocarbonii (în principal freonii), molecule foarte ușoare care

migrează în aerul atmosferic pe verticală, persistând zeci de ani; se
desfac doar în condiții polare; rezultaţi în industria refrigeratoare,
aerului condiţionat, chimică, extinctoare

•zborurile stratosferice, preferenţial la aproximativ 20 km

altitudine, cu eliberare de gaze arse cu oxizi de azot, oxigen atomic,
hidrogen, grupări hidroxil, care interacţionează fotochimic cu
ozonul, consumându-1; zgomotul avioanelor supersonice, numit
bang sonic
• erupții vulcanice (exemplu: erupția vulcanului Pinatubo de pe
insula filipineză Luzon, 1991) cu eliberări importante de SO2

• explozii nucleare experimentale, cu eliberări mari de azot

• încălzirea atmosferei, provocată de gazele de seră în principal

CO2, duce indirect la distrugerea ozonului

• agricultura, prin folosirea îngrășămintelor cu azot.

Implicații ecologice ale diminuării stratului de ozon

•creșterea cantității de ultraviolete la suprafața solului, cu afectarea

viețuitoarelor
•perturbări fiziologice și morfologice la plantele terestre, cu efecte
negative pentru valoarea nutritivă
•deteriorarea fitoplanctonului și zooplanctonului, cu perturbarea
lanțului trofic marin
•creșterea reactivității chimice în troposferă, datorită creșterii
cantității de ultraviolete.
Consecinţele reducerii stratului de ozon pentru om:

 asupra pielii: melanom malign, cancer de piele nemelanic,

arsuri solare, fotodermatoze

 asupra ochiului: fotocheratită şi fotoconjunctivită, cancer de

cornee şi conjunctivă, cataractă, retinopatie solară acută,
degenerare maculară

 asupra funcţiei imune: afectarea imunităţii celulare, a

susceptibilităţii la infecţii, a imunizărilor profilactice
Ozonul troposferic

În apropierea solului, ozonul tropospheric provine din:

– ozonosferă, prin mişcarea aerului pe verticală
– regruparea atomilor de oxigen formaţi prin descărcări electrice,
evaporarea suprafeţelor de apă, cu oxigen molecular
– poluanți de la autovehicule (gaze de eșapament, CO2), industrii
(NOx, CH4), termocentrale (SO2), în reacții chimice în prezența
luminii solare.
Sub aspect ecologic, ozonul troposferic este o componentă de
bază în forme de poluare accentuată a mediului:

- ploile acide
- smogul
- încălzirea globală în care participă ca și gaz de seră.
2.4.3. DEFORESTIZAREA

= totalitatea acțiunilor prin care pădurile sunt înlăturate complet de

pe anumite suprafețe, din cauze naturale și mai ales din cauze
antropice.
Funcțiile pădurii în echilibrul mediului înconjurător
• păstrează și ameliorează calitatea mediului
• are rol de reglare a temperaturii
• purifică aerul, fiind sursă de oxigen și menține umiditatea
acestuia
• are o funcție edafică și estetică
• are rol antierozional
• participă la circuitul hidrologic.
Cauzele despăduririlor

•expansiunea agricolă
•tăierile pentru consumul casnic, materie primă industrială; anual se
exploatează circa 3,5 miliarde m3 de masă lemnoasă (mai ales în
zona caldă), în timp ce capacitatea de regenerare este de numai de
2,7 miliarde m3/an
•expansiunea urbană
•hazarde naturale (erupții vulcanice, cutremure, alunecări de teren,
avalanșe)
•incendiile (de cauze naturale, dar mai ales provocate).
Efectele despăduririlor
•Odată distrusă pădurea, solul ar dispărea într-o singură decadă,
ducând la inundații pentru că nu mai există sol care să acumuleze
apa.
•Defrișarea pădurii îi lasă pe oamenii care trăiesc în pădure fără
adăpost și fără hrană, și duce la dispariția unui stil de viață care a
existat neschimbat mii de ani.
•Efectul cel mai dezastruos al defrișării este impactul asupra climei
planetei. Distrugerea pădurii ecuatoriale:
- ar produce un dezechilibru în cantitatea de CO2 produs și
reciclat, cu acumularea în atmosferă și schimbări majore de
climă
- copacii tăiați pentru a face loc agriculturii au fost arși sau
lăsați să putrezească, eliberând mai mult CO2 în atmosferă.
2.4.4. REDUCEREA SURSELOR

• criza apei → ameninţări la securitatea apei, cantitative şi

calitative
• criza rezervelor de peşte oceanic, cu scăderea acestuia
(creşterea temperaturii → proliferarea algelor toxice →
proliferarea zooplanctonului)
• criza energetică a statelor în curs de dezvoltare, cu
combustie de cărbuni inferiori → cresc gazele de seră şi gradul
de poluare a mediului.
2.4.5. DEŞERTIFICAREA

= procesul de degradare a terenurilor și are loc în zonele terestre

unde:
- solul este afectat de eroziunea eoliană din cauza defrișărilor
masive
- căderile de ploaie sunt rare și climatul arid
- există activități umane.

Rezultatul:
- distrugerea stratului fertil
- urmată de pierderea capacității solului de a susține
biodiversitatea și alte activități umane.
2.4.5. DEŞERTIFICAREA

• Toate zonele lumii sunt mai mult sau mai puțin afectate de
deșertificare.

• Terenurile degradate prin eroziune se pot reface, dar procesul

este foarte lent, după cum estimează specialiștii fiind nevoie de
o perioadă de aproximativ 500 de ani pentru a reface 2,5 cm de
sol.
Fenomenele care evidențiază deşertificarea

•Distrugerea solului prin eroziune în suprafaţă, formarea unor

cruste, aridizare, salinizare şi alcalinizare.
Se reduce cantitatea de apă care se infiltrează în sol, scurgerea
acesteia pe versanţi generând o intensificare a proceselor de eroziune
în suprafată şi de ravenare.
•Eroziunea accelerată a solurilor generează la rândul ei, distrugerea
mai accentuată a vegetației.
Transformarea dunelor de nisip fixate în dune mobile şi înaintarea
acestora.
•Furtunile de praf reprezintǎ o problemă tot mai acută în multe zone
afectând sănătatea oamenilor şi a ecosistemelor locale şi de la
distanţă mare.
Consecinţele deşertificǎrii

•diminuarea producţiei de hrană, datorită reducerii productivităţii

solului
•creşterea inundaţiilor în zonele din avalul râurilor, reducerea
calităţii apei, sedimentarea în râuri şi lacuri, şi colmatarea lacurilor
de acumulare şi a canalelor navigabile
•agravarea problemelor de sănătate datorate furtunilor de nisip şi
praf, în special a infecţiilor oculare, a dificultăţilor respiratorii, a
alergiilor şi a stress-ului
•reducerea mijloacelor de trai, forţând populaţia afectată să migreze.
Deșertificarea în România

•Regiunile cele mai expuse deșertificării existente pe teritoriul

României sunt: Dobrogea, Sudul Moldovei și Sudul Câmpiei
Române.

•Una din cauzele majore este fenomenul distrugerii conștiente

antropice a terenurilor arabile, în special al stratului protector de
sol fertil (incendieri).
2.4.6. POLUAREA MEDIULUI

 ploi acide

 dezastre şi catastrofe de mediu

• accidente nucleare
• scurgerile masive de petrol în apa mărilor şi oceanelor
• pătrunderea insidioasă de substanţe toxice stabile în biosferă,
prin lanţuri trofice marine şi terestre (plumb, mercur,
dioxină, DDT – diclordifeniltricloretan, PCB – compuşi
bifenilpoliclorinaţi).
Ploaia acidă este un tip de poluare atmosferică.

Se formează atunci când oxizii de sulf și de azot se combină cu

vaporii de apă din atmosferă, rezultând acizi sulfurici și azotici.

Acizii pot fi transportați la distanțe mari de la locul producerii, și pot

precipita sub formă de ploaie, zăpadă, lapoviță cu un pH mai
mic de 5,6.
Cauzele ploii acide

•Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majoră a

formării ploii acide.
•SO2 este răspunzător de apariția ploii acide, provenit din surse
naturale (vulcanii, picăturile fine din apa mărilor și oceanelor,
descompunerea resturilor vegetale) și surse artificiale (arderea
combustibililor). Când SO2 ajunge în atmosferă, inițial se oxidează la
sulfură, apoi devine acid sulfuric prin reacții cu atomii de hidrogen
din aer și cade pe pământ.
•NO și NO2 sunt și ei componenți ai ploii acide. Sursele lor sunt
centralele electrice și gazele de eșapament. La fel ca SO2, oxizii
azotului se ridică în atmosferă, sunt oxidați pentru a forma acidul
azotic.
Consecințele ploilor acide

•Ceața acidă afectează vizibilitatea, face deplasarea mai dificilă

pentru piloți, împiedică cursul luminii solare către pământ.

•Particulele acide cauzează coroziunea clădirilor, statuilor,

podurilor, șoselelor, punând în pericol siguranța cetățenilor.

•Ploaia acidă are efecte nocive asupra florei și faunei apei lacurilor,
apelor curgătoare.
• Ploaia acidă reacționează cu substanțele nutritive necesare
copacilor, cum sunt calciul, magneziul, potasiul, ceea ce
îngreunează hrănirea lor. Arborii devin fragili și nu mai rezistă
vântului sau greutății zăpezii, frunzele au o culoare anormală și
cad.

• Ploaia acidă care pătrunde în clădirile în care sunt păstrate cărțile

și obiectele de artă, le deterioează.

• Ploaia acidă afectează sănătatea omului, provocând tuse, astm,

dureri de cap, iritații ale ochilor, nasului și gâtului, prin emisiile
de SO2 și NO2.
2.4.7. MODIFICĂRI DEMOGRAFICE

 creşterea populaţiei în ultimii 200 de ani, şi bruscă în ultimii

100 de ani:
- în secolul XX – cauze: „revoluţia verde” de după al doilea
război mondial; vaccinările; protecţia mediului; terapia
rehidratării orale; optimismul în legătură cu viitorul;
vârsta mică de căsătorie şi reproducere la fete
 previziuni ONU pentru secolul XXI: predominenţa populaţiei
bătrâne
  Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel
mai important accident nuclear

Reactorul de la Cernobâl, de construcţie sovietică

-este un reactor cu Uraniu slab îmbogăţit (mare producător de
Plutoniu),
-fără anvelopă (construcţie de beton armat, cu grosimea de 1-2 m,
cu rol de barieră împotriva răspândirii radionuclizilor în caz de
accident),
-cu moderator pentru neutroni din grafit (material care arde în caz
de accident),
-ca agent de răcire, apa.
 Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai
important accident nuclear

Nerespectând regulile de funcţionare din punct de vedere al

siguranţei în exploatare, şi conform cărora se interzice
funcţionarea reactorului la o putere de sub 90% din puterea
instalată, în noaptea de 25 spre 26 aprilie puterea reactorului a
coborât la 10% din puterea instalată. După aproximativ 1 oră,
datorită coeficientului de reactivitate pozitiv şi a imposibilităţii
opririi reactorului, temperatura zonei active a crescut foarte mult.

La interval de câteva secunde s-au produs două explozii, iar

incendiul de la moderatorul de grafit nu a putut fi stins timp de 2
săptămâni.
 Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai
important accident nuclear

Explozia a fost cauzată de acumularea unei presiuni prea mari,

urmată de o explozie de hidrogen și penetrarea tuturor straturilor
de protecție ale reactorului, împrăștiind material radioactiv în
mediu, în condițiile absenței structurii de beton din reactorului, cu
rol de protecție.

În atmosferă au ajuns produşi de fisiune, produşi de activare,

combustibil nuclear, cu răspândire în toată emisfera nordică.
 Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai
important accident nuclear

Afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus şi Rusia.

Au urmat ţările nordice, Norvegia, Suedia, Finlanda, datorită

norului deplasat de curenţii de aer deasupra Europei din zilele
imediat următoare, în direcţia nord şi nord-vest.

În zilele de 29-30 aprilie şi 1 mai, direcţia vântului s-a schimbat,

predominent spre sud, determinând contaminarea atmosferei şi
deasupra României, cea mai afectata ţară, după ţările ex-URSS.
 Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai
important accident nuclear

Sursele de expunere pentru om în cazul accidentului nuclear au

fost:
•expunerea externă la radiaţii gamma emise de radionuclizi din
norul aeropurtat, depuşi pe sol şi pe corp
•expunerea internă prin inhalarea radionuclizilor din aer şi prin
ingestie de alimente şi apă contaminate radioactiv.

Se estimează că accidentul de la Cernobâl a eliberat în medie o

cantitate de radionuclizi de 400 de ori mai mare, comparativ
cu cele două bombe de la Hiroshima şi Nagasaki.
 Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

• 1 milion de oameni au murit în urma accidentului nuclear

• 3,5 milioane de oameni, dintre care 1,3 milioane de copii, au

fost iradiate

• 170000 de ucrainieni au fost evacuați în urma accidentului,

89,85% dintre aceștia s-au îmbolnăvit

• 84,7% dintre oamenii care trăiesc în zone contaminate sunt

bolnavi.
 Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Cele mai importante elemente radioactive

•izotopii radioactivi de iod, cu timpi scurţi de înjumătăţire (Iod

131 cu T1/2 = 8 zile, Iod 132 cu T1/2 = 2,4 ore şi Iod 133 =20,8
ore)
•Cesiu 134 şi Cesiu 137 (T1/2 = 30 de ani)
•Stronţiu 90 (T1/2 = 50 de ani)
•Plutoniu 239 (T1/2 = 24000 de ani).
 Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Efectele negative asupra ţesuturilor sunt corelate cu

instabilitatea substanţelor radioactive care se dezintegrează și
produc radicali liberi la nivel celular.

•Cancere: cancerul de tiroidă.

 Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Efectele negative asupra ţesuturilor: afecțiuni non-maligne

-ale sistemului endocrin, în special glanda tiroidă (tiroidite),
diabet zaharat
-cataractă cu debut precoce
-afecţiuni ale sistemului imun (infecţii şi boli alergice în special
la copii)
-probleme cardiovasculare (tulburări de ritm şi cardiomiopatii;
hipertensiune arterială)
-scăderea fertilităţii în rândul lichidatorilor şi scăderea drastică a
ratei natalităţii
-efecte asupra sarcinii (avorturi spontane şi retard mintal prin
suferinţă fetală).
 Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Efecte psihologice şi sociale:

-expunerea la stres: cefalee, tulburări de somn, probleme de

concentrare, anxietate, sentimente de victimizare şi nesiguranţă,
probleme de relaţionare, izolare socială
-problemele legate de numărul mare de persoane evacuate
-lipsa de încredere în autorităţi
-scădere generală a nivelului de trai
-creştere generală a morbidităţii.
  Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie
2011, cel mai recent accident nuclear

S-a produs la centrala electrică atomică Fukushima din Japonia,

cu 4 reactoare nucleare, ca urmare a cutremurului din nord-estul
țării de la ora 14:46, urmat de un tsunami de mari proporții.

Autoritățile japoneze au declarat clasificarea accidentului nuclear

de la Fukushima la nivelul 7, nivelul maxim pe scara
accidentelor nucleare. Nivelul 7 a fost și nivelul declarat la
accidentul nuclear de la Cernobâl în 1986.
 Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie
2011, cel mai recent accident nuclear

 Fukushima Dai-ichi este una din cele mai mari centrale

nuclearo-electrice din lume, construită în 1971.

Centrala este de tip BWR (Boiling Water Reactor) - reactor cu

apă la fierbere (sub presiune), ca și la Cernobâl.
Principiul pe care se bazează reactoarele de tipul BWR este
asemănător cu o oală sub presiune. Combustibilul nuclear
încălzește apa, apa fierbe și creează abur, aburul pune în
mișcare turbinele care produc electricitate, apoi aburul este
răcit și acesta condensează din nou, fiind refolosit.
Combustibilul nuclear este oxidul de uraniu.
 Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie
2011, cel mai recent accident nuclear

 Cutremurul a fost mai puternic decât cutremurul pentru care a

fost proiectată centrala.

În caz de catastrofe majore (cutremur de magnitudine mare),

prima măsură care se ia este izolarea (deconectarea) zonei
afectate de la rețeaua electrică națională, concomitent cu
sistarea transporturilor de combustibil gazos sau lichid.

Măsura aceasta are rolul de a limita posibilitatea apariției și

extinderii unor incendii și explozii.
 Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie
2011, cel mai recent accident nuclear

Când cutremurul de 8,9 grade pe scara Richter a avut loc, s-a

întrerupt sursa externă de electricitate pentru reactorul nuclear
și centrala nucleară s-a oprit automat.
După ce reactorul este închis, sistemul de răcire trebuie să
prevină supraîncălzirea combustibilului nuclear, lucru ce duce în
final la eliberarea de substanțe radioactive.

Menținerea sistemelor de răcire și eliminarea căldurii

reziduale a fost principala problemă cu care s-au confruntat
operatorii reactoarelor avariate din Japonia.
 Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie
2011, cel mai recent accident nuclear

 În faţa accidentului nuclear de la Fukushima, oficialităţile

japoneze au hotărât depopularea forţată a zonei (a fost
interzis accesul la mai puţin de 20 Km în zona centralei
nucleare de la Fukushima) şi interzicerea pescuitului,
constatându-se faptul că peştii au fost contaminați cu uraniu.

 Efectele negative nu au fost resimţite doar pe plan local, ci şi

internaţional, radiaţiile făcându-se simţite şi în state precum
New York, Alaska, Hawaii, Oregon, California, Montreal şi
Australia.
 Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie
2011, cel mai recent accident nuclear

 Cercetătorii sunt de părere că între cele două accidente

nucleare (Fukushima 2011 vs Cernobâl 1986) nu există
termen de comparaţie în ceea ce priveşte degradarea
mediului şi efectele asupra sănătăţii populaţiei:
• explozia de la Cernobâl s-a realizat cu un reactor în funcţiune
care a trimis cantităţi mari de radiaţii în atmosferă,
răspândindu-le peste tot în lume; la Fukushima, reactoarele
erau oprite şi nu a existat o explozie în interiorul incintei de
securitate
• diferenţa constă şi în numărul de victime şi pierderi
economice, Cernobâlul constituind cel mai grav caz de
explozie a unei centrale nucleare.
Migrarea populaţiei:
spre mediul urban (50% din populaţia globului în oraşe, în anul
2000), datorită industrializării, mecanizării agriculturii,
atracţiei pentru locuri de muncă mai bine plătite
↓
• creşterea numărului de metropole cu peste 10 milioane de
locuitori (exemple: Tokyo – 27 milioane, Moscova – 13
milioane)

• aglomerarea zonelor suburbane, cu situaţie igienico-

sanitară precară, status nutriţional deteriorat → risc crescut
de îmbolnăviri
Transportul aerian internaţional (de afaceri, pentru
angajări temporare, de plăcere)
↓
transport de patogeni între ţări, continente, la populaţii cu
susceptibilitate crescută.
2.4.8. APARIŢIA ŞI REAPARIŢIA UNOR
INFECŢII

 HIV şi SIDA – recunoscute în 1981 în SUA,

răspândite în întreaga lume, cu variaţii dependente de
factori ecologici, sociali şi individuali
↓
revenirea TBC şi sifilis la persoane
imunocompromise; cele trei boli au devenit endemice
în suburbiile marilor oraşe, la persoanele fără locuinţă
 infecţii nou apărute, date de:
• virus Ebola
• hantavirus
• Borrelia burgdorferi
• Legionella pneumophila

 modificări în evoluţia unor boli infecţioase:

agravarea infecţiilor cu streptococ hemolitic, prin
creşterea rezistenţei la antibiotice.