Capitolul al 4- lea

DETERIORAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI.

POLUAREA MEDIULUI. SURSE DE POLUARE

Cuvinte cheie: poluarea artificială, poluarea

naturală, legile poluării, metale grele,
radioactivitate

“Am ajuns până la lună şi înapoi dar avem

probleme când traversăm strada. Am cucerit spaţiul dar
nu şi pe cel intern, am făcut lucruri mai mari dar nu mai
bune. Am curăţat aerul dar am poluat solul, am cucerit
atomul dar nu şi prejudecăţile noastre.”
"Paradoxul vremurilor noastre"
Octavian Paler [5]

“Poluarea - cel mai recent pluton de execuţie.”

Vasile Ghica [1]

Acest capitol prezintă căile principale de

deteriorare a mediului, conceptul de poluare, sursele de
poluare ale mediului, legile poluării (legile ecologiei
generale), tipurile de poluare şi modalităţile de protecţie
ale mediului.

1
 Dezvoltarea societăţii umane a determinat în timp o creştere a presiunii
asupra mediului natural. Necorelarea caracterului limitat al resurselor naturale
cu nivelul în creştere al consumului şi necunoaşterea funcţionării sistemice a
mediului a produs treptat apariţia unor disfuncţionalităţi majore ale acestuia [2].
Primele semnale despre efectele negative ale activităţii umane apar în a
doua parte a secolului XIX (P.G. Marsh, 1864; E. Reclus, 1877; M. Tribolet,
1886). Semnalul de alarmă este dat de lucrarea Silent Spring (Rachel Carson,
1962), în care este denunţat pericolul unor activităţi agricole şi industriale pentru
sănătatea oamenilor [2].
Impactul omului asupra mediului înconjurător depăşeşte sfera poluării,
termenul cel mai cuprinzător fiind acela de deteriorare a mediului.
Prin deteriorarea mediului se înţelege alterarea caracteristicilor fizico-
chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea
diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate,
afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii cauzate, în principal, de
poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor naturale,
gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea
necorespunzătoare a teritoriului [8].
Echilibrul ecologic reprezintă ansamblul stărilor şi inter-relaţiilor dintre
elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea
structurii, funcţionarea şi dinamica armonioasă a acestuia [8].
Resursele naturale reprezintă totalitatea elementelor naturale ale
mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile -
minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol, floră, faună sălbatică
şi permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor [8].
Aşa cum rezultă din definiţie, căile principale de deteriorare a mediului
sunt [6]:
1. poluarea;

2
 2. supraexploatarea resurselor: extragerea masivă din ecosisteme a
unor componente abiotice sau biologice;
3. modificarea ecosistemelor prin construcţii hidrotehnice şi de
amenajare a teritoriului;
4. introducerea (intenţionată sau accidentală) a unor specii, ceea ce
conduce la modificarea structurii trofice şi a echilibrului ecologic.
Căile şi factorii de deteriorare a mediului nu acţionează independent ci
corelat în timp şi spaţiu, asupra diverselor componente ale ecosistemelor şi
asupra ecosferei în ansamblul acesteia [9].
Deteriorarea mediului are efecte multiple [7]:
1. afectează toate categoriile trofice;
2. afectează toate nivelurile de organizare ale materiei vii:
- - nivelul individual: poluanţii provoacă intoxicaţii acute,
uneori mortale sau efecte cronice (efecte cancerigene etc.)
;
- - nivelul populaţional: creşte sau scade efectivul, se
modifică distribuţia spaţială a populaţiei, se schimbă
structura pe vârste şi sexe, unele populaţii dispar;
- - nivelul biocenozei: se modifică structura şi funcţionarea
biocenozei, scade numărul de specii şi diversitatea
biologică, se modifică relaţiile trofice, de apărare, de
reproducere etc., se modifică acţiunea selecţiei naturale,
creşte cantitatea de substanţe toxice în lanţurile trofice;
3. modifică biotopul direct prin lucrări de amenajare (baraje etc.),
poluare, incendii, inundaţii şi indirect prin acţiunea biocenozei
afectate;
4. modifică ecosistemele prin acţiunea asupra biotopului şi
biocenozei, ceea ce conduce la afectarea complexelor de

3
 ecosisteme care conţin ecosistemele afectate şi în final este
afectată întreaga ecosferă:
- sunt modificate circuitele biogeochimice planetare (nivel
global) ;
- este afectată capacitatea de autoreglare la nivelul
ecosferei;
- se deteriorează condiţiile de viaţă ale omului şi ale
celorlalte specii;

Poluarea poate fi definită în mai multe moduri:

- Poluarea este o modificare a componentelor fizice, chimice şi
biologice ale mediului care este dăunătoare pentru om, pentru
ecosistemele naturale cât şi pentru cele antropizate sau create de
către om.
- Poluarea se manifestă ca rezultat al introducerii în mediu a
poluanţilor.
Prin poluant înţelegem orice substanţă (chimică, biologică) solidă,
lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau orice formă de energie (radiaţie
electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care, introdusă în
mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce
daune bunurilor materiale [6].
Termenul poluare provine din latină: polluo-ere – a murdări, a degrada.
Cu alte cuvinte, prin poluare se poate înţelege o acţiune prin care omul îşi
degradează propriul mediu de existenţă. Acţiunea de poluare nu este
caracteristică doar omului modern, şi nici măcar omului în genere, ci este o lege
naturală conform căreia fiinţele vii produc deşeuri, care neeliminate din mediul
lor de viaţă le fac imposibilă continuarea existenţei. Prin urmare, pentru fiecare
specie, prima categorie de poluanţi o constituie deşeurile activităţii sale vitale,

4
care, la rândul lor permit dezvoltarea unor organisme parazite: viermi,
microorganisme, virusuri. Aceste categorii de poluanţi determină aşa-numita
poluare naturală, care poate fi importantă dacă de exemplu se desfăşoară în
spaţii închise (aceste situaţii constituie excepţii). În mod normal, deşeurile unei
categorii de fiinţe vii servesc ca resurse pentru alte fiinţe vii (a se vedea relaţiile
trofice şi circuitele materiei). Se poate spune că omenirea a cunoscut, în afara
poluării naturale, inerentă naturii biologice a omului (poluare menajeră – care
parţial este naturală – şi poluare biologică), poluarea agricolă şi poluarea
industrială [7].
Definiţia dată ceva mai sus poluanţilor ca forme de energie sau substanţe
„dăunătoare”, deşi destul de completă, nu surprinde faptul că uneori reacţia unui
organism viu la o anumită substanţă depinde şi de doza substanţei respective. În
funcţie de concentraţia unui element în corpul organismului sau în mediul în
care acesta trăieşte putem avea carenţe în dezvoltarea organismului, dezvoltare
optimă, toxicitate sau chiar letabilitate. De aici rezultă că poluanţii pot fi definiţi
ca factori care, aflaţi în mediu în cantităţi şi concentraţii care depăşesc limitele
de toleranţă ale uneia sau mai multor specii, împiedică înmulţirea sau
dezvoltarea normală a acestora.
Poluanţii cei mai importanţi sunt:
- substanţele chimice: pesticide, petrol, gaze, metale grele,
substanţe organice;
- factorii fizici (ce pot fi priviţi ca forme de energie): temperatură
ridicată (sau scăzută), zgomote, radiaţii nucleare sau ionizante
etc. ;
- factorii biologici: germeni patogeni, paraziţi etc.
Există mai multe criterii de clasificare ale poluării [9]:
a) după mărimea ariei de răspândire a poluantului:

5
 1. poluarea industrială – care se manifestă pe o suprafaţă redusă
(uzine, exploatări miniere periferia oraşelor) şi care este produsă
îndeosebi de deşeurile solide;
2. poluarea regională – care se manifestă pe o suprafaţă mai extinsă
( poluarea unui fluviu, a unei mări, ploi acide etc) şi care este
produsă cu precădere de către apele uzate sau de gazele
periculoase;
3. poluarea globală – ce se manifestă la nivelul planei (emisiile de
CO2).
b) după provenienţa agenţilor poluanţi:
1. poluarea naturală – care se datorează unor fenomene fizice,
climatice, geologice, hidrologice şi/ sau biologice naturale
(erupţii vulcanice, furtunile de praf, apele subterane acide sau
saline etc) ;
2. poluarea antropică – ce se datorează acţiunilor directe şi indirecte
ale omului asupra mediului.
c) după sursa agenţilor poluanţi:
1. poluarea domestică - produsă de nişa umană (deşeurile
fiziologice şi rezultate în urma activităţilor casnice);
2. poluarea municipală – produsă de aglomerările urbane;
3. poluarea industrială – produsă de fabrici şi uzine;
4. poluarea agricolă – rezultată ca urmare a activităţilor de creştere
a plantelor şi animalelor;
d) după natura agenţilor poluanţi:
1. poluarea chimică – datorată substanţelor chimice toxice şi
periculoase şi/sau materiilor organice fermentescibile;
2. poluarea fizică – care poate fi: radioactivă, termică, sonoră;

6
 3. poluarea biologică – care poate fi microbiologică şi
macrobiologică;
e) după natura factorilor de mediu poluanţi:
1. poluarea aerului;
2. poluarea apei;
3. poluarea solului;
4. poluarea factorilor biologici.
Sursele de poluare ale mediului sunt numeroase, dar se poate face o
clasificare generală a acestor surse în [3, 4]:
 surse punctiforme: apele care se scurg prin sistemele de
canalizare, gazele eliminate prin coşurile combinatelor chimice şi
termocentralelor etc.; sursele punctiforme pot fi mai uşor
controlate prin localizarea lor şi aplicarea de tehnologii de
reducere a cantităţilor de poluanţi emise;
 surse difuze: ape de infiltraţie care antrenează poluanţi, drenajele
apelor din sistemele de irigaţii, detritusul organic provenit prin
eroziunea solurilor, activităţile agricole şi de defrişare, depuneri
atmosferice etc.; aceste surse sunt mai dificil de controlat datorită
dispersiei;
Atunci când sursa de poluare este difuză – de exemplu provine de la mai
multe surse de poluare prezente în mediul urban – se constată o dispersie
neregulată a poluanţilor în mediu, în funcţie de diverşi factori – distanţă, vânt,
înălţime etc.
Pentru măsurarea globală a efectelor poluării s-au pus la punct proceduri
de evaluare a impactului asupra mediului care constau în cuantificarea
efectelor activităţii umane şi a proceselor naturale asupra mediului, a sănătăţii şi
securităţii omului, precum şi a bunurilor de orice fel [3].

7
 Pentru adoptarea unor măsuri corecte de control al poluării şi de refacere
a mediului se implementează sisteme informatice de monitorizare a mediului.
Acestea sunt sisteme de supraveghere, prognoză, avertizare şi
intervenţie ce au în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor
calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi
semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale
schimbărilor produse, urmate de măsuri care se impun.

Bibliografie şi webografie:

1. Ghica, V., http://www.avocatnet.ro/content/forum|

displayTopicPage/topicID_57514/pageID_5/Maxime-Aforisme-Cugetari.html
2. Marinescu, I., Geografia mediului, Suport de curs, Universitatea din Craiova,
2008, p. 10- 11, http://www.scribd.com/doc/27118750/Geografia-Mediului;
3. Manoliu, M., Conceptul energie si mediu, standarde europene, Bucuresti, B.O.,
2005
4. Nistreanu, V., Chimia mediului, Edit. B.V., Bucuresti, 2004
5. Paler, O., "Paradoxul vremurilor noastre",ww.chicbebe.ro/forum/sutra25625.html
6. http://cfrmarfa.rdscv.ro/facultate/sism/SISM1.pdf
7. http://cfrmarfa.rdscv.ro/facultate/sism/SISM4.pdf
8. www.icpa.ro/proiecte/Suport_curs/.../Glosar%20de%20termeni.doc
9. http://www.epm.ugal.ro/Protectia%20mediului-curs.pdf