COLEGIUL TECOLEGIUL TEHNIC “DR.

ALEXANDRU BĂRBAT”

VICTORIA

PROIECT DE CERTIFICARE A

COMPETENȚELOR PROFESIONALE

DE NIVEL 4

Specializare: TEHNICIAN ECOLOG ȘI PROTECȚIA CALITĂȚII

MEDIULUI

ÎNDRUMĂTOR:

PROF. Băiulescu Maria-Magdalena

ABSOLVENT:

ELEV: Grama Florina-Lavinia

2015
 ARGUMENT

Societatea umană în prezent se confruntă cu probleme care vizează direct calitatea vieţii şi a
sănătăţii oamenilor: poluarea mediului şi calitatea alimentaţiei, şi care de altfel se găsesc într-o
dependenţă directă.

Poluarea mediului a crescut substanţial în ultimele decenii din cauza unui număr mare de
deşeuri industriale, agricole,precum şi a substanţelor periculoase. Majoritatea poluanților de mediu
pun în pericol viaţa umană şi a mediului, dar şi integritatea şi funcţia ecosistemelor.

Am ales ca tema de aprofundat “Toxicitatea mediului” deoarece produsele chimice, care

reprezintă o prezență permanentă a zilelor noastre, pot cauza daune în funcție de doză, de timpul de
expunere și de frecvența acesteia - în condiții de fabricare necorespunzătoare, utilizare sau
prelucrarea reziduurilor – având efecte toxice asupra organismelor vii.

In tratarea acestei teme am urmarit:

- clasele de substante toxice

- comportarea substantelor chimice in mediu
- circulatia poluantilor in biosfera
- efectele substantelor toxice asupra organismelor.
 CAPITOLUL I

CLASE DE SUBSTANȚE TOXICE

O substanță toxică este o substanță chimică capabilă să producă moartea sau serioase
dezechilibre organismelor vii, când este prezentată in cantități relativ mici ( Camougis, 1981).
Sursele potențiale ale acestor substanțe, pentru speciile biotice, includ aerul, hrana, si apa. Intr-o
serie de cazuri substanțele toxice pot fi folositoare omului ( pesticide, insecticide, etc..); in alte
cazuri substanțele potențial dăunătoare sunt introduse neintenționat in mediu ( metale grele, produse
petroliere, etc..).

Una din primele considerații tehnice ce trebuie avute in vedere in evaluarea efectelor
potențiale toxice ale substanțelor chimice este identificarea substanței. Aceasta este cel mai adesea o
problema dificila, costisitoare si care necesită timp îndelungat pentru investigații. De aceea este
necesar ca aceste substanțe sa fie clasificate, chiar dacă sunt introduse doar câteva categorii
generale de substanțe . Știind clasa sau categoria căreia ii aparține substanța chimica putem avea o
imagine generala privind potențialul ei toxic. Analizele de detaliu, daca mai sunt necesare, vor
oferii informațiile necesare despre proprietățile specifice acelei substanțe.

Exista mii de substanțe potențial toxice:

a) Compuși organici: Din aceasta categorie pesticidele si erbicidele au cea mai mare
importanță pentru studiile de mediu. Hidrocarbonul clorurat si heptaclorul sunt puțin solubili in
apă, au persistență mare in mediu si astfel se acumulează in lanțul alimentar. Acești compuși sunt
toxici pentru insecte si multe organisme acvatice; sunt considerabil mai puțin toxici pentru om. O
altă clasă a pesticidelor include organofosfații. Aceștia sunt solubili in apă si in general instabili,
ținând sa devină toxici atât pentru speciile acvatice cât si pentru cele cu sânge cald. Cele mai multe
insecticide își exercită efectul toxic prin atacarea sistemului nervos al animalelor.

b) Hidrocarburi petroliere: Sunt de asemenea compuși organici dar datorită interesului

deosebit si răspândirii lor sunt tratate separat. Hidrocarburile petroliere sunt amestecuri complexe
de molecule aromatice ( lanț ciclic). Au presiunea de vaporizare ridicată, sunt puțin solubile in apă
si de regulă densitate mai mică. Toxicitatea variază mult, depinzând atât de speciile biotice cat si de
compoziția moleculara. Multe din hidrocarburile aromatice găsite in petrol sunt foarte toxice si o
bună parte din ele sunt cancerigene.
c) Substanțe chimice anorganice: Acesta este un alt mare grup de compuși ce conțin acizi,
baze, si săruri, cei mai mulți fiind foarte solubili in apa. Amoniacul este foarte solubil in apa si este
un produs de descompunere al substanțelor organice. Este in general toxic pentru organismele
acvatice. Clorul este si el solubil in apa. Are o presiune de vaporizare ridicată si astfel tinde să se
evapore in atmosfera. Clorul este toxic pentru speciile acvatice. Alte substanțe care pot fi toxice la
concentrații mici includ cianuri, nitrați, nitriți. Un caz special este cel al bioxidului de sulf eliberat
prin arderea cărbunelui fosil, care se combina rapid cu apa si formează acizi ( acid sulfuric – toxic
pentru tulpina plantelor si pentru plămânii organismelor cu sânge cald).
d) Metale: Metalele si sărurile lor sunt de asemenea solubile in apa. Cantități mici ale
câtorva metale ( cobalt, cupru, zinc) sunt esențiale pentru viață pentru ca formează componenți
importanți cu moleculele organice, cum ar fi vitamine sau enzime. In concentrație mare, câteva
metale grele sunt toxice ( cadmiu, mercuru, seleniu, plumb), astfel ca li se acorda o atenție sporită.
 CAPITOLUL II

COMPORTAREA SUBSTANTELOR CHIMICE IN MEDIU

Comportarea unei substanțe chimice, odată intrata in mediu, este rezultatul unui proces
complex, dificil de evaluat si care presupune abordarea sa numai in contextul conceptului de
ecosistem. Substanțele ajung in diverse compartimente ale mediului si foarte rar ating echilibru. Sa
consideram cazul DDT-ului, unul din cele mai studiate substanțe chimice, cu o larga distribuție in
mediu ( Figura 2.1). Sa observam cum moleculele de DDT pot migra dintr-un compartiment in altul
al mediului. Căile preferențiale si rata cantitativă de transfer depind de multifactori fizici, chimici si
biologici.

Figura. 2.1 Dinamica substanțelor chimice toxice in mediu (Camougis, 1981)

Factorii de mediu pot si ei influenta comportarea substanțelor chimice. DDT-ul este un bun
exemplu in acest sens: el poate rămâne decenii in mâlul si aluviunile de pe fundul ecosistemelor
acvatice ( faza organică), fiind astfel considerat ca are o persistenta mare; pe de alta parte, orice
cantitate apreciabila de DDT rămasă in apa are o viață foarte scurtă (de ordinul a câtorva zile sau
ore).

Substanțele chimice, ajunse in mediu, participa la următoarele cicluri principale:

 Ciclul hidrologic: acest ciclu presupune deplasarea compușilor chimici dizolvați in apa,
din zona terestra, in mare si apoi in atmosferă;
 Ciclul biogeochimic: elementele chimice folosite de către organisme; aceasta are însă
implicații si asupra litosferei si atmosferei;
 Ciclul sedimentarii: sedimentele constituie principalul rezervor pentru majoritatea
elementelor; de aici sunt preluate prin dizolvare si revin apoi prin sedimentare.
 CAPITOLUL III

CIRCULATIA POLUANȚILOR IN BIOSFERA

Definirea noțiunii de poluare s-a făcut in diferite moduri, pornind de la faptul ca etimologic,
a polua înseamnă a murdării, a degrada, a profana. Poluarea poate fi definita ca o modificare
defavorabila mediului natural, care apare parțial sau in totalitate ca urmare a activității umane, are
efecte directe sau indirecte asupra acestuia, alterând repartiția fluxului de energie, nivelul de
radiații, compoziția fizico-chimica a mediului natural si abundenta speciilor. Aceste modificări pot
influența omul direct sau indirect, prin intermediul produselor agricole, apei si altelor produse
biologice, afectează obiectele fizice, posibilitățile recreative ale omului si urâțesc natura (Ramade,
1992).
Poluanții sunt răspândiți in biosfera prin mecanisme specifice fiecărui mediu de viață, sunt
încorporați in biomasa organismelor vegetale si animale și își măresc concentrația in diferite verigi
ale lanțurilor trofice printr-un mecanism acvatic de bioconcentrare.

3.1. Clasificarea generala a poluanților

Clasificarea poluanților poate fi făcuta după foarte multe criterii, de exemplu:

- după natura agenților poluanți: fizici, chimici, biologici;
- după modul ecologic de acțiune, adică după mediul in care sunt emiși si locul in care
acționează;
- după modul de acțiune asupra organismului animal: prin inhalație, ingestie, cutanat,
auditiv;

După Ramade (1992), principalii agenți poluanți pot fi clasificați astfel:

- poluanți fizici:
- radionuclizi ( radiații);
- temperaturi ridicate;
- sunete si vibrați de joasa frecvență ( infrasunete);
- poluanți chimici:
- derivați gazoși ai carbonatului si hidrocarburi lichide;
- detergenți;
 - materiale plastice;
- pesticide si alți compuși organici de sinteza;
- derivați de sulf;
- derivați de azot;
- metale grele;
- fluoruri;
- particule solide și aerosoli;
- substanțe organice fermentascibile;
-poluanți biologici:
- contaminarea microbiologica a mediului cu bacterii si virusi;
- modificarea biocenozelor prin introducere de specii noi de plante si animale;
-modificări estetice:
- degradarea peisajelor si biotopilor naturali printr-o urbanizare excesiva sau o
amenajare rău aleasa;
- implantări industriale in biotopi naturali nemodificați sau puțin modificați de om.

3.2. Incorporarea poluanților in biomasa

Dispersia poluanților in biomasa nu este condiționat numai de factorii abiotici ce determina

circulația lor in atmosfera, hidrosfera si litosfera, ci ei pot fi încorporați in organisme vegetale si
animale prin diverse procese metabolice, pătrund in lanțurile trofice devin ecosisteme, se integrează
ciclului substanțelor in biocenoza si exercita o acțiune nefasta asupra speciilor vegetale si animale.

Prin intermediul animalelor migratoare ( pești, păsări, mamifere,) se produce o dispersie activa a
poluanților si extinderea in acest mod a zonei contaminate cu un anumit poluant, la distante mari de
sursa de emisie.

Organismele vegetale si animale au capacitatea, in diferite grade, de a concentra poluanții

din mediu in biomasa proprie, acționând ca adevărați concentratori biologici. Multe organisme
marine au capacitatea de a concentra din mediu substanțe naturale existente in concentrații foarte
mici in apa marilor si oceanelor. Astfel, alga Fucus concentrează in talul ei cantități însemnate in
iod, in sângele calmarilor sunt concentrați ridicate de vanadiu, in hepatopancreasul moluștei Pecten
sunt concentrate cantități mari de cadmiu.

Această mare putere de concentrare a poluanților in biomasa se manifesta si la animalele

terestre si acvatice. Râmele pot acumula in organismul lor concentrați de DDT de zeci de ori mai
mari decât cea existenta in humusul din sol. Molusca bivalva Crassostrea virginică poate acumula in
organism DDT in proporție de 70.000 de oi mai mare decât in apa in care trăiește.

In general, majoritatea viețuitoarelor au capacitatea de a acumula in organismul lor substanțe

nebiodegradabile sau greu degradabile, dar sunt relativ puține cele care pot concentra forate mult
aceste substanțe, ducând la un fenomen de amplificare biologica a poluării in ecosistem. Factorul de
concentrare al unui poluant, adică raportul dintre concentrația poluantului in țesut si concentrația lui
in mediu, este cu atât mai mare cu cat acea substanță este mai greu metabolizabilă.

3.3. Concentrarea poluanților in lanțurile trofice

Pornind de la acumularea poluanților in biomasa producătorilor primari, se constata ca in

lungul lanțurilor trofice are loc o creștere treptata a concentrației substanțelor toxice, care ajunge in
cantități maxime in biomasa producătorilor, aflați la capătul acestor lanțuri trofice.

Nivel trofic Organisme Dieldrine (ppm)

I Fitoplancton 10-3

II Zooplancton 1,5-2·10-2

III Crustacee 3·10-2

Pești microfagi

Pești carnivori
IV
Peșcaruși 1-2 ·10-1

V Cormorani 1,2 (în ouă)

1,6 (în ficat)

Tabelul 3.1. Concentrarea insecticidului Dieldrine intr-un lanț trofic marin ( după Robinson, 1987)

In ecosistemele limnice poate fi pusa in evidenta concentrarea unor metale grele in lanțurile
trofice.
 La Minamata, in Japonia, in anul 1956 a avut loc un fenomen de intoxicare cu mercur,
concentrat in lungul lanțurilor trofice marina, ce a dus la moartea a câteva sute de persoane si
invaliditatea altor câteva mii.

Daca figuram sub forma de piramida concentrația anumitor poluanți care contaminează
specii situate la diferite nivele trofice intr-o biocenoză, se constată ca aceasta are un aspect invers
fată de piramida biomasei. (figura 3.1)

Carnivore 2

carnivore2

carnivore1
carnivore

erbivore erbivore

plante

A Plante B

Figura 3.1. Piramida biomasei (A) si piramida concentrației poluanților (B) intr-un ecosistem.

Exista o diferența intre fenomenul de bioacumulare a poluanților si bioamplificarea a

poluării. Daca majoritatea poluanților sunt susceptibili de a fi absorbiți de organismele vii si
acumulați in corpul lor, numai o parte din aceștia pot determina fenomene de bioamplificare in
lanțurile trofice. In acest sens se pot distruge trei situații:

- cazul elementelor biogene si a unor săruri indispensabile ființelor vii, când are loc un transfer
de la un nivel trofic la altul, fără creșterea concentrației in lungul lanțului trofic;

- cazul radionuclizilor si a unor substanțe puțin biodegradabile , când se produce un fenomen

de bioamplificare in lanțurile trofice;

- cazul substanțelor incapabile sa traverseze bariera intestinala a animalelor, precum

plutoniul, când se observa o scădere a concentrației poluantului in lungul lanțului trofic.

CAPITOLUL IV
 EFECTELE SUBSTANTELOR TOXICE ASUPRA ORGANISMELOR

Daca o substanță chimica este folosita intenționat pentru a omorî sau a controla anumite
specii biologice, aceste specii se numesc specii țintă. Alte organisme din acea zonă ( ecosistem)
care pot suferii de asemenea, efectele toxice ale acelei substanțe se numesc specii non țintă.
Comportarea fiecărei specii in raport cu o substanță chimica dată, depinde de următorii factori
( Camougis, 1981):

- natura substanței chimice;

- concentrația substanței chimice;
- timpul de expunere;
-toxicitatea substanței pentru acea specie particulară;

Un concept fundamental in toxicologie îl reprezintă concentrația substanței chimice. Simpla

prezenta a unei substanțe toxice nu înseamnă neapărat ca există un pericol real; cantități mici de
metale grele in apele de suprafață sunt practic pretutindeni, ca si prezentă in cantități mici a DDT-
ului in organismul uman este mai curând regula decât excepție.

Toxicitatea acută a multor substanțe chimice este cunoscută atât pentru oameni cât si pentru
animale. De asemenea sunt multe substanțe chimice pentru care toxicitatea nu este cunoscută sau
este cunoscută doar pentru câteva specii.

O serie de forme de cancer uman si diferite anomalii ale organismelor biotice pot fi
determinate de expunerea cronica a acestora la substanțele chimice existente in natura.

Mult mai dificil este sa evaluăm toxicitatea sub-acută sau cronica ( pe termen lung) pentru o
serie de substanțe chimice, pentru că unele substanțe se acumulează progresiv in lanțul alimentar.

Problema efectelor cronice ale substanțelor chimice in mediu este încă una din marile
întrebări ale comunități tehnice.

Astfel, cunoscând concentrația unei substanțe chimice pentru o perioadă de timp este posibil
să prognozăm ce se va întâmpla cu o serie de specii care vor fi expuse la acea substanță. În acest caz
vorbim de toxicitatea acuta ( termen scurt) a unei substanțe. Cele mai multe substanțe chimice au o
curba clasica concentrație –efect ( Fig 4.1.)
 Fig 4.1. Curba concentrației-efect, pentru o substanța chimica toxică ( Camougis , 1981).

4.1. Efectele poluării atmosferice asupra organismelor vegetale

Poluarea atmosferică are efect negativ atât asupra criptogramelor cât si asupra
fanerogamelor. Gradul de sensibilitate este mai mare la anumite grupe sistematice precum licheni si
coniferele, specii care pot fi utilizate ca indicatori biologici ai poluării atmosferice.

In ordinea sensibilități organismelor vegetale la gazele sulfuroase se poate stabili o ierarhie:

cele mai sensibile sunt ciupercile si lichenii, urmează coniferele si plantele ierboase, cei mai
rezistenți fiind arbori cu frunze căzătoare.

Bioxidul de sulf perturbă puternic fiziologia plantelor, intrând in competiție cu CO2 in faza
luminoasa a fotosintezei.

Efectul fitotoxic al gazelor sulfuroase este proporțional cu timpul de expunere si doza

poluantului, dar este greu de stabilit nivelul de toleranță al plantelor la SO2 deoarece efectele par sa
fie de tip cumulativ.

Ozonul si bioxidul de sulf au efect sinergic si de potențare a acțiunii fitotoxice. Astfel, la

conifere, concentrații de 100 ppb din fiecare produs luat separat au efecte toxice mai ușoare decât
daca gazele sunt in amestec.

Fluorul este toxic pentru plante chiar la concentrați reduse. Efectul fitotoxic al fluorului
este de tip cumulativ. La concentrații de sub 1ppb produce necrize si alte tulburări fiziologice.

Cei mai sensibili la fluoruri sunt arborii fructiferi, in special caișii, care nu rezista in
apropierea uzinelor producătoare de aluminiu.
 Ploile acide reprezintă un tip aparent de poluare atmosferică. Ele apar când oxizii de sulf si
cei de azot se combina cu vaporii de apă din atmosferă, rezultând acid azotic, respectiv sulfuric.

Ploile acide constituie cauza a degradării pădurilor. La nivelul anului 1984, se estimă că
aproape jumătate din suprafața forestiera a Pădurii Negre din Germania era afectată de ploi acide.
Sunt, de asemenea, afectate zonele forestiere întinse din nordul Americi de Nord si Canada.

Acest lucru duce la micșorarea productivități primare, concretizată in degradare pădurilor si

uscare arborilor, deci la uriașe pierdere economice. Poluarea atmosferica afectează toate plantele de
cultura cauzând pagube enorme in agricultura.

4.2. Efectele poluării atmosferice asupra organismelor animale

Smogul din zonele industrializate contribuie semnificativ la creșterea morbidități si

mortalități in mediul urban. Smogul acid, din zonele reci este cauza a numeroase boli respiratorii
cronice: bronșite, emfizem pulmonar, astm bronșic, etc. Smogul oxidant, din zonele calde, produce
numeroase afecțiuni oculare precum iritați, conjunctivite, infecții oculare.

Particulele solide de carbon din atmosfera poluata cu fum se acumulează in citoplasma

celulelor macrofage din plămâni, care le înglobează prin fagocitoza. Ele se transforma astfel in
celule cu pulberi, care dau culoarea neagră parenchimului pulmonar si scad capacitatea respiratorie
a persoanelor afectate.

In zonele contaminate puternic cu aerosoli se produce o modificare a formulei sanguine, o

hiperglobulie asemănătoare cu cea întâlnită la populațiile ce trăiesc la altitudini ridicate, cu
atmosfera rarefiata.

Monoxidul de carbon din aer, chiar in concentrați slabe, are un efect anemiant, producând o
anemie de tip hipocrom.

Fluorul, rezultat din diferite activități industriale, se acumulează in citoplasma celulelor

vegetale in cantități pana la 2000 mg /kg pe țesut uscat.

Consumul de plante contaminate cu fluor de către animalele ierbivore provoacă o intoxicație

cronica numita fluoroză. Datorită afinități mari pentru calciu, fluorul in cantități mari perturbă
procesul de osificare producând deformări ale oaselor si afecțiuni dentare.
 In cazul intoxicări cronice cu fluor a vacilor se constată o scădere a cantități de lapte produse
si o scădere a concentrației de grăsimi din lapte. Apar necroze ale rinichilor si glandelor suprarenale
si leziuni ale tubului digestiv.

Plumbul care contaminează atmosfera ajunge prin sedimentare sau antrenat de precipitații in
sol si de aici se încorporează in biomasa vegetala. Animalele care pasc in vecinătatea centrelor de
extracție si prelucrare a minereurilor de plumb suferă o intoxicație cronica manifestata prin
numeroase modificări fiziologice.

4.3. Efectele pesticidelor asupra speciilor, populațiilor si biocenozelor

Poluarea mediului înconjurător cu pesticide are drept urmare perturbări ecologice la nivelul
speciilor, populațiilor si biocenozelor. Acest fapt este legat de lipsa selectivități multor pesticide,
ceea ce explica amploarea efectelor ecologice.

După modul lor de acțiune asupra speciilor, populațiilor si biocenozelor, pesticidele pot
avea efecte directe si efecte indirecte.

Efectele directe pot avea consecințe imediate asupra speciilor, datorită toxicități acute
asupra pesticidelor, produc moartea unei anumite părți de populația de organisme vegetale si
animale sensibile, cu atât mai mare cu cât doza de pesticide este mai ridicată.

Efectele directe constau si in diminuarea biodiversității ecosistemelor afectate de pesticide.

Astfel, ierbicidele administrate in agroecosisteme, odată cu buruienile elimina si plantele spontane
de pe marginea ogoarelor, care constituiau zone de refugiu pentru numeroase specii de animale.

Pulverizarea insecticidelor deasupra pădurilor adus la intoxicarea puternica a acvifaunei,

ceea ce a determinat diminuarea puternica a efectivelor acestuia. Reducerea biodiversității in
ecosisteme datorata folosiri pesticidelor este uniforma, cele mai afectate sunt speciile de talie mare
si cele aflate la capătul lanțurilor trofice.

Efectele indirecte ale utilizări pesticidelor pot fi evidențiate atât la nivelul populației cât si
la nivelul biocenozei. Prin ingestia de hrană contaminată are loc dispariția aproape completă a
speciilor sensibile, scăderea potențialului biotic al speciilor, scăderea coeficientului de creștere
naturală a speciilor afectate.

Folosirea abuziva a pesticidelor a dus si la apariția unor rase de insecte rezistente la

insecticide. In 1961 era semnalata rezistenta a 98 de specii parazite la animale si 35 de specii
dăunătoare ale culturilor vegetale rezistente la unu sau mai multe insecticide. Astăzi, numărul
speciilor rezistente la insecticide a depășit cifra de 450.

Pesticidele administrate pe sol ajung in apele de suprafață prin șiroire. Aceste substanțe pot
provoca moartea puietului de pește,in mod direct prin toxicitatea acută sau în mod indirect,
decimând hrana naturală a puietului care astfel moare prin înfometare.

Tratamentele cu pesticide produc moartea aproape in totalitate a endoparazițiilor si ca

urmare are loc, in mod paradoxal, o creștere rapida a populației de insecte pe care doream sa o
combatem.

Pesticidele acționează si asupra succesiunii biocenozelor. Ierbicidele mai puțin selective au

efecte comparabile cu ale focului si aduc ecosistemul la stadiul inițial de colonizare cu plante
pionier. Ierbicidele mai selective, cum sunt cele utilizate la limitarea extinderi mărăcinișurilor si
arbuștilor in prerie, au blocat succesiunea preeriilor la un stadiu intermediar mai diversificat (cu
arbuști) care s-a finalizat cu studiul de pădure.

4.4. Efectele poluării chimice asupra organismelor acvatice

Poluarea chimica afectează toate grupele de hidrobionți, diferit in funcție de grupul

sistematic, de specie, de concentrația agentului poluant si de natura acestuia.

Nevertebratele si vertebratele acvatice sunt sensibile in diferite grade la poluarea chimica.

Peștii, datorită respirației branhiale, sunt deosebit de sensibili la poluanți chimici, de aceea sunt
utilizați ca indicatori biologici ai poluări apelor. Așa numitul ‘fișh test’ constă în introducerea unui
teleostean de apă dulce intr-o apă poluată si măsurarea timpului de supraviețuire in aceea apa.

Pesticidele au toxicitate crescuta, atât pentru nevertebrate cat si pentru vertebrate. Dozele
letale depind de natura pesticidului si de specia asupra căreia acționează. De exemplu pentru pești
DL50 este de 0,02 ppm la DDT, 0,4-0,5 ppm la erbicidul 2,4D si de 335 ppm pentru fungicidul
Aminotriazol.

Pesticidele perturba biocenozele acvatice in ansamblul lor. Ele se concentrează in lanțurile

trofice si scad potențialul biotic al speciilor de la capătul acestora. Așa se explica scăderea
numărului de păsări marine ihtiofage din ecosisteme contaminate cu pesticide.

Detergenții utilizați pentru emulsia petrolului din apa acționează asupra nevertebratelor
planctonice si bentonice. In zonele tratate cu detergent au dispărut numeroase specii de moluște,
crustacee si pești. Detergenți folosiți la emulsia petrolului au efect sinergic cu petrolul si măresc
toxicitatea acestuia asupra organismelor acvatice.

4.5. Efectele contaminări cu radionuclizi

Extracția minereurilor neuranifere. În galeriile de mină, tuneluri, peșteri, datorită slabei

comunicări cu aerul atmosferic, se acumulează gaze radioactive naturale (radon si thoron).

Utilizarea rocilor fosfatice. Roca fosfatica este materia primă în producția de fosfați
necesari industriei îngrășămintelor chimice. Îngrășămintele chimice fosfatice adăugate solurilor
agricole măresc concentrația elementelor radioactive naturale.

Apele geotermale, apele de zăcământ se caracterizează printr-o concentrație radioactivă

crescută a radiului. Aceste ape se folosesc la încălzirea locuințelor, ca apă caldă, la unele procedee
semiindustriale ( topitul inului si al cânepei), ca tratament in stațiunile balneoclimaterice.

Radionuclizii artificiali sunt fie prin activitatea altor nuclizi, fie în urma reacților de fisiune
sau de fuziune.

Sursele principale de producere a radionuclizilor artificiali:

- exploziile nucleare efectuate in atmosfera și în subterana, atât în vederea perfecționări

armelor nucleare, cât și în scop pașnic. Pentru teste nucleare intervalul de experimentare a fost
1952-1968, experimentele fiind apoi sistate. Majoritatea țărilor au respectat moratoriul de sistare la
care au aderat. Excepție au făcut China si Franța care au mai efectuat explozii nucleare si după
1968.
- utilizarea radionuclizilor în diferite domenii ale științei si tehnici pot conduce la
contaminarea radioactivă a hidrosferei, atmosferei, litosferei și biosferei. Printre sursele de radiații
naturale modificate tehnologic intră tritiul si carbonul 14.

Categoriile de reactori nucleari

Reactori nucleari se împart in două categorii:

- reactori nucleari experimentali (de cercetare), cu putere mică și influență redusă

asupra mediului, atât la funcționarea normală cât și la avarie;
 - reactori energetici, cu putere medie sau mare și influență redusă asupra mediului
în funcționare normală, dar influența mare în caz de avarie.

În funcție de modul de protejare , reactorii energetici se împart:

- reactori cu anvelopă

- reactori fără anvelopă.

Anvelopa este construită din beton armat, cu pereți groși de 1 – 2 m, care constituie ultima
barieră împotriva răspândirii radionuclizilor în caz de accident. Rolul protector al anvelopei a reieșit
în cazurile unor accidente. La accidentul reactorului sovietic neanvelopat de la Cernobâl din aprilie
1986, impactul a fost catastrofal.

Iradierea medicală este cea mai importantă sursă de iradiere artificială populației, care
poate fi controlată de om. Se efectuează în scop terapeutic.

Contaminarea plantelor și animalelor cu radionuclizi

Principalele căi de pătrundere în organismele vii sunt: absorbția din aer sau apă prin
suprafețele biologice ( membrana celulelor, suprafața rădăcinilor, tulpinilor, frunzelor, florilor și
fructelor la macrofite, tegument la unele animale regument și traheobranhii la insecte, branhiii la
pești, plămâni la reptile, păsări, mamifere etc.) si ingestia de hrană și apei contaminate.

Metabolismul si transferul radionuclizilor artificiali

Unii radionuclizi (cesiu, stronțiu, rabidiu etc.) se comporta ca oligoelemente, putând fi

metabolizați de către organismele vii și apoi fixați în organe sau sisteme o perioadă de timp, mai
mare sau mai mică, până sunt eliminați. În organismele vii radionuclizi emit radiații nucleare și pot
duce la apariția unor efecte nocive.

Modul de comportare a radionuclizilor artificiali pătrunși în organismele vii:

- metabolizare identica cu elementele chimice cărora le aparțin;

- metabolizare relativ asemănătoare cu a unor elemente chimice cu care au proprietăți chimice

apropriate;

- metabolizare redusă, nespecifică, cu posibilități de eliminarea rapidă.

 Transferul radionuclizilor în ecosisteme acvatice și terestre

În ecosistemele acvatice, radionuclizi sunt preluați direct de la plantele submerse, prin

respirație de către animale, mai puțin prin tegument. Animalele se mai contaminează și prin
ingestie. După moarte animalele și plantele cedează radionuclizi, care reintră în circuitul materiei
prin intermediul organismelor de tritofage și descompunătoare.

În ecosistemele terestre, naturale sau antropizate ( agrosisteme ), radionuclizi sunt preluați

de plante, din aer, apă, sau sol. Transferul este important în deosebi în cazul radionuclizilor cu viață
mai lungă. În cazul contaminări frunzelor prin depuneri atmosferice, radionuclizii pot fi în mare
măsură îndepărtați prin spălare sub jet de apă
 CAPITOLUL V

MASURI DE PROTECTIA MUNCII IN LABORATORUL DE PROTECTIA

MEDIULUI

Pentru prevenirea accidentelor ce se pot produce în laborator se impun o serie de măsuri

generale privind:

A.Manipularea sticlăriei şi a reactivilor:

 Pe masa de lucru se vor aseza numai materialele şi aparatura strict necesare efectuării
lucrării respective;

 Este obligatorie spălarea pe mâini în urma manipulării unor substanţe toxice;

 La incălzirea eprubetelor în flacăra becului de gaz , se utilizează cleştele de lemn;

 Cleştele metalic pentru prins aparatura de sticlă se va încălzi puţin în flacără înainte de a
prinde vasul;

 Este interzis să se încerce reactivii la gust;

 La lucări şi manipulări de substanţe caustice se vor purta mănuşi, eventual şi ochelari;

 Acizii tari, precipitataele , se vor arunca în borcane speciale, aruncarea acestor substanţe la
chiuvetă putând duce la dustrugerea sau înfundarea instalaţiilor;

 Dacă se manipulează acizi concentraţi, aceştia se vor turna încet şi cu atenţie. Dacă se varsă
pe jos, se va turna deasupra nisip, apoi, după ce nisipul a absorbit bine acidul, se spală bine
locul cu apă;

 Transvazarea solvenţilor organici inflamabili sau otrăvitori se execută cu atenţie, departe de

foc şi în nişă;

 Piesele componente ale instalaţiei şi a aparturii care se utilizează trebuie fixate pe suporţi;
starea lucrării se controlează înainte de începerea lucrării;

 Vasele de sticlă se încălzesc progresiv fie pe baie (de apă, de ulei, de nisip), fie pe o sită de
fier acoperită cu azbest;
 Aparatura şi vesela de sticlă pusă la încălzit se vor supraveghea permanent pe toată durata
încălzirii;

 Creuzetele şi capsulele de porţelan fierbinţi, după ce s-au introdus în exsicator, se vor lăsa să
se răcească şi numai după aceea se va pune capacul pe exsicator;

 Lurările cu substanţe nocive şi acizi concentraţi ce sa găsesc în vase deschise trebuie făcute
numai în nişă;

 Lucrările se vor efectua numai în vase perfect curate, care se vor spăla imediat după
experienţă;

 Vasele de laborator nu vor fi utilizate pentru băut şi mâncat;

 Pentru a mirosi o substanţă, gazele sau vaporii trebuie îndreptaţii sper manipulant numai
prin mişcarea mâinii, fără a se înclina capul şi fără a se inspira adânc în plămâni;

 Pipetarea lichidelor toxice sau chimice agrisive se va face cu pipete speciale cu bulă şi se va
trage lichidul cu o pară de cauciuc;

 Tuburile de sticlă ce se introduc în găurile dopurilor sau în tuburi de cauciuc trebuie tăiate
drept, iar marginile ascuţite se vor rotungi în flacără.

B. manipularea dispozitivelor de încălzire:

 Aprinderea şi stingerea becurilor de gaz se face numai la nevoie, iar la plecarea din laborator
se va verifica atent dacă toate ventilele au fost închise;

 La aprinderea becurilor de gaz, desciderea robinetului se va face cu atenţie, apropiindu-se

flacăra de gura becului;

 Tubul de legătură cu care este racordat becul trebuie să fie în stare bună, să nu aibă scăpări
de gaze;

 Este interzis să fie lăsate becurile de gaze aprinse dacă personalul lipseşte din laborator.

C. manipularea substanţelor toxice şi caustice

 Când se lucrează cu substanţe toxice, se vor folosi măşti contra gazelor;

  Sfărâmarea substanţelor ce produc prof coroziv sau toxic (iod , dicromat) se face în
nişă;

 Turnarea acizilor concentraţi precum şi a soluţiilor alcaline concentrate se va face la nişă

sub ventilaţie;

 La diluarea acidului sulfuric concentrat se toarnă acidul în apă şi nu invers, pentru a

preveni stropirile în urma reacţiei violente;

 Manipulara bromului se va face numai în nişă, utilizând ochelari şi mănuşide protecţie;

 Marcurul răspândit se adună cu o lopăţică de cupru, după care se pune floare de sulf
pentru a opri răspândire şi volatilizarea lui;

 Dizolvarea unor materiale (zinc, alte matale) în acizi cu degajare de hidrogen se face
numai la nişă.

D. manipulara substanţelor inflamabile,combustibile şi explozibile

 Se interzice păstrarea sau depozitarea sticlelor care conţin substanţe ce pot produce reacţi
violente degajări de vapori toxici sau inflamabili;

 La manipularea lichidelor inflamabile şi volatile,vasele nu se vor umple mai mult de 90%

din volumul lor;

 Se interzice încalzirea substanţelor direct în vase deschise;

 Păstrarea substanţelor inflamabile în laborator se va face numai în vese cu o capacitate

de până la 1 litru.
 CAPITOLUL VI

LUCRARE DE LABORATOR
 CONCLUZII

Produsele chimice, care reprezintă o prezență permanentă a zilelor noastre, pot cauza daune
în funcție de doză, de timpul de expunere și de frecvența acesteia - în condiții de fabricare
necorespunzătoare, utilizare sau prelucrare a reziduurilor – având efecte toxice asupra organismelor
vii. Riscul daunelor depinde în principal de expoziție, care este funcția dozei și timpului.
Ecosistemele, respectiv sănătatea umană, sunt de cele mai multe ori afectate de micropoluanții
anorganici (ex.: reziduuri de pesticide toxice) combinațiile aromatice și ale hidrocarburilor (ex.
combinații PAH), fenoli și hidrocarburile clorurate (ex.: combinații PCB ). Toxicologia se ocupă în
general cu analiza efectelor negative a produselor chimice ajunse în organismul viu, cu clarificarea
legităților cauză-efect și cu evitarea efectelor negative ale proceselor dăunătoare.

Datorită complexității sale, ecotoxicologia necesită o abordare din punct de vedere

multudisciplinar, apelând la cunoștințele oferite de ecologie, microbiologie, medicina umană,
chimia, științele mediului ș.a. Evaluarea materialelor poluante din punct de vedere al efectelor
asupra mediului este o sarcină complexă, pentru că trebuie să cunoaștem pentru început concentrația
materialului toxic pe care o poate prelua biologic organismul, care poate diferi în funcție de
caracteristicile organismului sau a ecosistemului, iar pe lângă acestea evaluarea nu se referă doar la
un singur produs toxic, ci trebuie să aibă în vedere eventualele efecte conjugate a mai multora.

Pentru stabilirea tipului și a concentrației produselor toxice tot mai numeroase care ajung în
mediu,a evaluării efectului acestora, a proceselor reversibile sau ireversibile care pot să apară în
organismul plantelor, animalelor sau în sistemele ecologice , se necesită procede de măsurare și
monitorizare ecotoxicologică tot mai dezvoltate.