Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea de Biologie și Chimie

Specialitatea de Chimie

Lucru individual

Reciclarea deșeurilor galvanice

A elaborat: Studenta Tatiana Lupu

A verificat: Lector universitar D-na Alina Trofim

Chișinău 2018
 Cuprins

1. Clasificarea
2. Valorificarea deșeurilor de vanadium
3. Reciclare deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE)
4. Reciclare aluminiu, cupru și alte metale neferoase
4.1. Reciclarea aluminiului
4.2. Reciclarea cuprului
4.3. Reciclarea alamei
4.4. Reciclarea fierului vechi
5. Reciclarea apelor uzate industrial, cu continut de metale grele

6. Metode de recuperare a metalelor grele din apele de mină

6.1.Compoziția apelor uzate provenite din minerit
6.2.Metode performente de recuperare a metalelor grele

2
 1. Clasificarea
Deșeurile galvanice a metalelor grele se clasifică în:
 Albastru de Prusia care se conține în deșeurile vinicole și amine pîna la 30%
 Deșeuri cu vanadiu centrale termoelectrice
 Produși petrolieri conțin substanțe organice, impermiabile pentru pătrunderea oxigenului
 Pesticide
 Nămolurile de la stația de epurare biologică SEB
Deșeurile galvanice sunt prezentate în Republica Moldova prin acumulări de la fabrici
nefuncționate. De regulă în Republica Moldova sunt peste 2500 tone de deșeuri galvanice care sunt
supuse acțiunii de oxidare la aer liber. În deșeurile galvanice intră următoarele metale: Cu, Zn, Fe, Al,
Cr, toate fiind toxice pentru organismele din natură.
Pentru valorificarea deșeurilor galvanice sunt efectuate citeva etape:
 Prima etapă reziduurile sunt diluate sau tratate cu acizii sulfuric sau clorhidric concentrat
 A doua etapă cuprinde separarea ionilor de cupru prin reacția specifică de cementare. În calitate
de reducător se aplică fier metalic el se adaugă la soluția acidă sub formă de strujituri. Soluția
se încălzește pînă la 600 în rezultat are loc reducerea ionilor de cupru pînă la forma metalică
conform reacției chimice:
t=60
3CuCl + 2Fe 3Cu +2FeCl3
Pentru separarea din soluție a cuprului metalic se efectuiază filtrarea și se spală cu apă distilată.
Apele de la separare sunt din nou supuse procesului de sedimentare.
 A trea etapă, pentru oxidarea fierului bivalent în fier trivalent se adaugă soluția cu concentrația
6N acid azotic, procesul care are loc pînă cînd pH-ul soluției nu scade pînă la 1. Ulterior soluția
se fierbe 2-3 minute ca rezultat are loc oxidarea completă a ionilor de fier bivalent în
conformitate cu reacția:
FeCl2 + HNO3 FeCl3 + NO + Fe(NO3)3
 A patra etapă, în soluția dată se adaugă hidroxid de sodiu cu concentrația de la 4-8N. În rezultat
are loc creșterea pH-ului pînă la 5,4 și se crează sedimentul de hidroxid de fier.
FeCl3 + 3NaOH Fe(OH)3 + 3NaCl
AlCl3 + 3NaOH Al (OH)3 + 3NaCl
Separarea ionului de fier și de aluminiu se efectuiază prin decantare și uscare.
 În următoarea etapă soluția supusă transformării conține cantități sporită de zinc și crom. Din
acest motiv în soluție se adaugă sulfitul de sodium sau altă sare sulfatică a sodiului. În rezultat
are loc reducerea cromului hexavalent în crom trivalent.
H2Cr2O7 + 3Na2SO3 + 6HNO3 Cr2(SO4) 3 + 4H2O + 6NaNO3
3
 Pentru a sedimenta metalele în soluție se adaugă hidroxid de sodiu.
Cr2(SO4)3 + 6NaOH 2Cr(OH)3 + 3Na2SO4
2NaOH + ZnSO4 Zn(OH) + Na2SO4

1. Valorificarea deșeurilor de vanadiu

Deșeurile cu conținut de vanadium se crează în mare parte la centralele termoelectrice. Aceste

deșeuri sunt extrase cu hidroxid de sodium în prezența unui oxidant puternic (NH4)2S2O3. Această
reacție are loc mai active la sporirea temperaturii pînă la 1400C. În rezultat se obțin mai multe
substanțe în moleculele cărora sunt atomi de vanadium. Cantitativ cele mai aporite în volum și
cantitate sunt metavanadații cu formulele generale NaVO3 , Ca(VO3)2 . În soluție pe al doilea loc după
cantitate sunt pirovanadații cu formula general Na4V2O7 sau ortovanadatul de sodium Na3VO4 .
Toate trei substanțe sunt ușor solubile în hidroxid de sodium și se extrag rapid și total la
interacțiunea cu hidroxizii concentrați. Această reacție de diluție prevede întrunirea a trei componenți:

 Oxid de vanadium din deșeu

 Hidrixid de sodiu
 Oxidantul puternic

Conform reacției de mai jos:

V2O3 + 6NaOH + 2(NH4)2S2O4 2NaVO3 + 2(NH4)2SO4 + 3Na2SO4

Următoarea treaptă constă în tratarea soluției care s-a obținut cu excesul de sulfat de amoniu
care la temperature de 70-900 timp de o ora transform toți compușii vanadiului în metavanadat de
amoniu conform reacției chimice:

2NaVO3 + (NH4)2SO4 2NH4VO3 + Na2SO

4
 Deșeuri de vanadiu
H2SO4 NaOH,oxidant,t0C

Solubilizare Solubilizarea

Decantare Faza lichidă (NO2)3, SO4, Decantare

Na2SO4, Cr2(SO4)3
NaOH
Faza solidă
Sedimentare
SiO3 , CaSO4
(NH4)2SO4 Na2O*5V2O3*2H2O (NH4)2SO4

Solubilizarea în formă de NaVO3,Na4V2O3

NH4VO3 , t0 = 700C Na2VO4, t0 - 700

Decantarea
NH4VO3 – faza
lichidă,t0 – 700C

Faza lichiă
NH4VO3 - sediment
180C

NH4VO3, 180C

1. Reciclare deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE)

Deșeurile electrice, electronice și electrocasnice includ: mașini de spălat rufe, mașini de spălat
vase, frigidere, lăzi frigorifice, aparate de aer condiționat, cuptoare, plite electrice, televizoare,
calculatoare, telefoane, ceasuri, CD/DVD/playere, casete și console de jocuri, ceainice, prăjitoare de
pâine, mixere și blendere, cuptoare cu microunde, uscătoare de păr, periuțe de dinți electrice și aparate
de ras, mașini de tuns iarba, trimmere și suflante de frunze. tocătoare, lămpi, lanterne, aspiratoare,
telefoane fixe, telefoane mobile, aparate de radio, televizoare, imprimante, camere video etc.
Aparatele electrice sunt fabricate dintr-o gamă largă de materiale, inclusiv metale prețioase
(cum ar fi aurul și platina), metale grele toxice, circuite integrate metalice, materiale plastice mixte,
materiale ignifuge și sticlă. Metalele grele – plumb, cadmiu, mercur și arsenic – precum și materialele
ignifuge, pot cauza contaminarea mediului prin scurgerile care au loc de la gropile de gunoi în surele

5
de apă. Prin reciclare, aceast tip de contaminare poate fi evitat și resursele utile pot fi conservate,
deoarece până la 95% din materiale pot fi recuperate pentru reutilizare.[1].
Acestea includ compuși halogenați, cum ar fi PCB (bifenili policlorurați) în condensatori și
transformatoare, PVC (policlorura de vinil), în izolația cablurilor, litiu în baterii, cadmiului în cartușe
de toner și cerneală tipografică sau seleniu în fotocopiatoare .
Un tub catodic al unui televizor polueaza 50 de metri patrati de sol timp de 30 de ani;
Sistemul electronic al ceasului desteptator contine mercur;
Frigiderele contin cloro-fluoro-carbon;
Telefoanele celulare, calculatoarele contin metale grele si metale rare;

Daca ar fi incinerate, deseurile de echipamente electrice si electronice ar elibera anual o

cantitate de 36 tone de mercur si 16 tone de cadmiu. Reciclarea deșeurilor electrice, electronice și
electrocasnice a devenit obligatorie în unele țări pentru a le menține în afara fluxului de deșeuri. Ca
țară membră a Uniunii Europene, România are obligația asumată de a colecta și recicla, anual, 80 000
de tone deșeuri de echipamente electrice și electronice – DEEE (4 kg de DEEE pe locuitor). Cea mai
mare parte a echipamentelor electrice pot fi refolosite sau pot fi valorificate pe bucăți. În cazul în care
echipamentul electric este încă în stare de funcționare, se poate vinde la mâna a doua sau se poate
dona.[2].

2. Reciclare aluminiu, cupru și alte metale neferoase

Producerea aluminiului din minereu necesită cantități mari de energie. Procesul de extragere a
aluminiului din alumină, care este minereul brut, este destul de complex. Reciclarea aluminiului
foloseste doar 5% din energia nesesară pentru producerea de metal nou, din minereu, și 5% din
emisiile de dioxid de carbon. Reciclarea unei conserve de aluminiu economisește suficientă energie
pentru a ține pornit un televizor timp de trei ore. Reciclarea unui kilogram de aluminiu economisește
până la 6 kg de bauxită, 4 kg de produse chimice și 14 kWh de energie electrică.

În afară de aluminiu, mai sunt și alte metale neferoase care pot fi reciclate: cupru, nichel, zinc
(sau alama, în aliaj cu cuprul), plumb, aur, argint. Deoarece aceste metale sunt destul de scumpe, doar
o cantitate mică este în circulație. Din păcate, recuperarea acestor metale este uneori ignorată, mai ales
atunci când sunt utilizate în gospodării.

Bune practici în reciclarea aluminiului, cuprului și altor metale neferoase este de obicei colectat
selectiv în două grupe: metale neferoase (aluminiu, cupru, zinc etc.) și metale feroase (oțel/inox/fier).
Puteți testa deșeurile metalice ca să vedeți din ce categorie fac parte prin utilizarea unui magnet.

6
Metalele neferoase nu sunt magnetice, deci nu se va lipi magnetul de ele, în timp ce metalele feroase
sunt magnetice.

Pe unele obiecte poate exista un simbol ca ALU (pentru aluminiu) pentru a indica metalul din
care este fabricat. Cutiile de băuturi sunt de obicei realizate din aluminiu. Puteți folosi culoarea, textura
și alte ajutoare vizuale pentru a afla exact cu ce tip de metale aveți de a face. Se pot recicla în
recipientul pentru aluminu doze pentru bere sau pentru băuturi răcoritoare şi sucuri, tuburi de spray
pentru deodorante sau pentru cosmetice, folie de aluminiu. Se pot recicla la fier vechi, deci în grupa
metalelor feroase, capace de borcane, cutii de vopsele sau de lacuri goale și alte obiecte din metal de
care se lipește magnetul.[3].

4.1. Reciclarea aluminiului

Aluminiu este adesea vopsit cu vopsea albă, în mod natural are o culoare albicioasă, argintie și
poate fi îndoit ușor dacă este subțire. Cutiile de aluminiu nu sunt singurele obiecte din aluminiu pe care
le puteți recicla. Aluminiul se mai foloseste adesea la jgheaburi, ramele ferestrelor, ușietc. Pentru a
primi cea mai mare valoare posibilă, toate obiectele din oțel sau componentele străine trebuie să fie
eliminate din aluminiu. Scoateți șuruburile, nituri și orice alt material care atrage un magnet. Cele mai
scumpe deșeuri din aluminiu sunt cele nevopsite și nepătate. Diferite aliaje de aluminiu au valori
diferite. De exemplu, roțile auto din aluminiu și ramele din aluminiu ale ferestrelor garantează un preț
mai mare decât pentru aluminiul turnat.

4.2. Reciclarea cuprului

Cuprul are culoare roșiatică dacă este în stare bună, iar dacă este un pic învechit poate avea o
culoare mai închisa maro, cu unele zone ruginite verzi. Cuprul este unul dintre metalele cele mai
valoroase, colectarea și reciclarea lui vă poate aduce ceva bani în plus. Pentru a primi cea mai mare
valoare posibilă, cuprul trebuie, de asemenea, sa nu fie excesiv plumbuit, cositorit sau sudat. sa nu
conțină componente din alamă sau bronz, conținut excesiv de ulei, fier și alte obiecte nemetalice.

4.3. Reciclarea alamei

Alama este un aliaj de cupru și zinc în diverse proporții, gălbui, cu ceva nuanță de roșu și este
un metal foarte greu. Se folosește adesea la confecționarea cheilor, mânerele ușilor, corpuri de iluminat
și corpuri de baie.

4.4. Reciclarea fierului vechi

7
 Zăcămintele de metale feroase sunt resurse neregenerabile, care se vor epuiza exploatate în
ritmul actual.Minereul de fier este comun și se găsește din abundență, dar este de obicei combinat cu
oxigen sau alte elemente, cum ar fi sulful sau carbonul. Cantități mari de energie sunt necesare pentru
a produce fierul brut din minereu.Peste 11 milioane de tone de fier și oțel sunt produse în fiecare an.
Din acest total, 70 la sută este recuperat. Din cantitatea rămasă, două treimi ajung în gropile de gunoi.
Fiecare tonă de oțel reciclat poate salva 1,5 tone de minereu de fier , 0,5 tone de cărbune, 40% din apa
folosită în producție, 75% din energia necesară pentru a produce oțel din materia primă, 1,28 tone de
deșeuri solide, reducerea emisiilor în atmosferă cu 86% și reducerea poluării apei cu 76%. Metale
neferoase, cum ar fi cupru, aluminiu, alama, inox și bronz valorează mai mult la centrele de colectare.
Metalele feroase, ca oțelul sau fierul, nu sunt la fel de valoroase, dar sunt deopotrivă acceptate de
centrele de colectare și reciclate.[4]

5. Reciclarea apelor uzate industrial, cu continut de metale grele

Caracteristica esențială a apelor uzate industrial o constituie varietatea nelimitată de poluanți şi

nocivitatea lor deosebită. În poluarea cu metale grele a apelor uzate industrial ponderea cea mai mare o
au industria minieră, metalurgică, constructoare de maşini şi industria chimică, ce constituie sursa unor
poluanți cum sunt: plumbul, zincul, cuprul, cadmiul, arsenul, mercurul etc. 140 de metale grele sunt
deosebit de toxice pentru organismele vii, determinând inhibarea proceselor enzimatice celulare sau
provocând alte numeroase dereglări fiziologice. Datorită proprietăților deosebite de care dispun
(adsorbție, desorbție, schimb ionic, catalitice), zeoliții au ajuns să fie utilizați cu succes în domeniul
controlului şi dirijării proceselor poluante.[5].

Epurarea folosind zeoliți se poate afirma că este o metodă naturală şi curată. În plus se poate
realiza recuperarea substanțelor reținute ceea ce reprezintă un avantaj economic sau o internalizare a
costurilor de mediu. La nivel mondial primul loc în ceea ce priveşte consumul de zeoliți este ocupat de
Europa de Vest, urmată în procente aproape egale de către America de Nord şi Asia; la finele
clasamentului – Europa Centrală şi de Est. România, cu precădere Transilvania, dispune de zăcăminte
de zeoliți care nu sunt suficient valorificate.

Principiul metodei

Eliminarea ionilor de metale grele dintr-o apă uzată industrial, prin schimb ionic se bazează pe
proprietatea schimbătorilor de ioni – cationiți – de a schimba cationii proprii cu cei din apa uzată.
Tehnologia de epurare prin schimb ionic constă în înlocuirea ionului poluator din apa uzată cu un alt
ion care este mult mai puțin poluant sau care conduce la obținerea unui compus chimic insolubil sau
mai uşor de îndepărtat. Schimbul ionic dintre zeolit şi ionii de metale grele este de tip adsorbție –

8
reacție chimică – desorbție, iar procesul este determinat de transferul prin porii zeolitului. Procesul este
favorizat de creşterea temperaturii, creşterea pH-ului soluției din apa reziduală, creşterea concentrației
de ioni de metale grele a soluției inițiale, creşterea cantității de tuf vulcanic. Noul procedeu de filtrare
constă în aceea că apa uzată este trecută printr-un filtru umplut cu tuf vulcanic zeolitic cu conținut de
SiO2 şi Al2O3.[6].
SiO2 Si + O2
2Al2O3 4Al + 3O2

Cationii schimbabili ai zeoliților (Na+,K+,Ca2+,Ba2+) sunt amplasați într-o rețea de canale şi

cavități şi sunt înconjurați de moleculele de apă, ceea ce le conferă o mare mobilitate, putând schimba
ionii metalelor grele din apa uzată. Ionii de siliciu tetravalent sunt substituiți cu ioni de aluminiu
trivalent, rezultând câte o sarcină negativă liberă. Sarcinile negative rezultate din acești substituți vor fi
neutralizate de cationi mono- şi divalenți: Na+, K+, Ca2+, Mg2+, Cs2+, Sr2+. Legarea tetraedrilor de
(Si,Al)O4 se realizează prin colțuri, iar spațiul rezultat este constituit din canale capabile să primească
în interiorul lor cationi cu rază ionică mare, molecule de apă sau molecule organice. După ieşirea din
filtrul ionic, apa nu mai constituie ioni de metalele grele poluatoare şi poate fi reutilizată în instalații
industriale sau poate fi evacuată, fără a polua mediul. Prezentarea procedeului de filtrare se observă în
figura 1.

Capacitatea de schimb ionic a zeoliților se datorează structurii lor specifice. Schimbul unor
cationi din structura zeolitică cu alți cationi se poate realiza prin spălarea zeoliților într-o soluție
concentrată în cationul respectiv. Capacitatea de schimb cationic este determinată de gradul de
substituire al ionului de Si cu Al în structura zeolitului. Cu cât gradul de substituție este mai avansat,
cu atât deficiența de sarcină este mai mare, iar numărul de cationi pentru neutralizare creşte.[7].

9
6. Metode de recuperare a metalelor grele din apele de mină
Industria minieră şi industria metalurgică constituie sursa unor poluanţi cum sunt: plumbul,
zincul, cuprul, cadmiul, arsenul, mercurul şi altele. Metalele grele acţionează în general asupra
organismelor vii, ca substanţe toxice, determinând inhibarea proceselor enzimatice celulare sau
provocând alte numeroase dereglări fiziologice. Depoluarea apelor se realizează în instalaţii de
epurare special amenajate care la noi, în cele mai multe cazuri, nu funcţionează la capacitate

6.1.Compoziția apelor uzate provenite din minerit

Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate industrial constituie cea mai masivă şi nocivă categorie de
poluare. Cauzele poluării cu ape uzate industrial îşi au originea în lacunele concepţiei despre procesul
de producţie, examinarea sumară a fenomenelor secundare care nu influenţează rezultatele procesului
de bază; se procedează la eliminarea cât mai simplă a deşeurilor şi subproduselor fără preocupări
speciale în ceea ce priveşte consecinţele ce pot avea loc asupra mediului. Caracteristica esenţială a
apelor uzate industrial o constituie varietatea nelimitată de poluanţi şi nocivitatea lor deosebită. În
poluarea cu metale grele a apelor uzate industrial ponderea cea mai mare o au industria minieră,
industria metalurgică şi industria chimică. Industria minieră.
Apele uzate de la extracţia minereurilor sunt impurificate atât cu suspensii minerale cât şi cu
substanţe chimice. Industria extractivă generează două categorii de ape uzate:
• ape de mină provenite de la extracţia minereurilor;
• ape uzate rezultate din procesul de preparare a minereurilor.
Principalele surse de formare a apelor de mină ar fi:
– apele provenite din precipitaţii atmosferice şi pânzele freatice ale apelor de suprafaţă, care se
infiltrează în formaţiunile litologice de profunzime;
– apele subterane acumulate în formaţiuni acvifere deschise prin lucrări miniere de explorare,
de exploatare sau lucrări speciale de asecare;
– apa tehnologică introdusă în exploatările miniere pentru foraj umed, combaterea prafului,
rambleierea hidraulică a golurilor excavate.

6.2. Metode performente de recuperare a metalelor grele

Evacuarea apelor de mină se realizează prin drenaje adecvate regimului hidrologic. În cazul
minelor cu regim hidrologic stabil, evacuarea apei subterane se realizează prin drenaj pasiv, constând
din lucrările miniere de deschidere şi exploatare obişnuite (puţuri, galerii, plane înclinate, rostogoale),
iar pentru minele cu formaţiuni acvifere importante şi regim hidrologic variabil în limite largi se
10
prevăd sisteme speciale de drenaj activ, constând din lucrări de asecare prealabilă exploatării (puţuri de
asecare, foraje, filtre, baraje etc.). Apele de mină pot fi introduse în fluxul tehnologic al uzinelor de
preparare în combinaţie cu apa limpezită din iazul de decantare şi/sau apă de completare prelevată din
sursa de suprafaţă.
Elementele dizolvate în apele de mină se pot grupa în:
– anioni: SO4 2-, HCO3 - , PO4 3-, Cl- , Br-.
– cationi: Ca2+, Mg2+, Cu2+ , Zn2+, Fe2+ , Mn4+ .
– microelemente: As, Zn, Cd. Ni, Ti, Be, S, V, Co, Ga, Mo, Ag, Sn, Te, Bi, Ba.
Turbiditatea apelor de mină anulează procesele de fotosinteză, prin împiedicarea pătrunderii
luminii la plante şi alge. Când reaeraţia prin contactul apei cu aerul şi prin fotosinteză nu reuşeşte să
refacă balanţa de oxigen dizolvat al apei, rezultă un deficit de oxigen care poate determina micşorarea
sau anularea capacităţii de autoepurare a receptorului, când materiile organice nu pot fi oxidate total şi
substanţele chimice agresive nu se mai neutralizează. În astfel de cazuri dispare fauna piscicolă şi
uneori întreaga faună acvatică. Conţinuturile mari de ioni de Fe3+ şi Mn4+ determină formarea
precipitatului Fe(OH)3 şi Mn(OH)4 care colmatează fundul albiei şi malurile, reducând pânza freatică
şi distrugând flora şi fauna acvatică. Plumbul, atât ca sedimente cât şi din masa apei, poate trece în
lanţurile şi reţelele trofice, fiind acumulat cu intensităţi variabile de diferite specii, în funcţie de
concentraţia lui în mediu şi de alţi factori. Metalele grele cu efect nociv (Zn, Ni, Pb, Cr), acumulate în
sedimente şi biocenoze, conduc la aşa-numita poluare terţiară, ca urmare a resolubilizării la scăderea
pH-ului.
Metalele grele cu efect nociv (Zn, Ni, Pb, Cr) conduc la poluări secundare, prin bioconversia
realizată de organisme acvatice. Ramura preparării minereurilor utilizează cantităţi importante de apă,
datorită faptului că majoritatea proceselor tehnologice de concentrare a substanţelor minerale utile se
realizează în mediu umed. Tot în sectorul de concentrare (preparaţii şi flotaţii) apar efluenţi cu conţinut
de produşi organici (agenţi de flotaţie) care produc spumă şi sunt toxici.
Apele reziduale de la extracţia şi prelucrarea minereurilor radioactive pentru obţinerea
combustibilului nuclear prin procese hidrometalurgice au o activitate specifică de iradiere foarte mare
şi o puternică acţiune nocivă. Uraniul mai ales sub formă de oxizi (UO2 şi UO3), se găseşte în peste
150 minerale, dintre care cele mai răspândite sunt pechblenda (uranitul), micelele de uraniu (uranitele)
şi nasturanul.[8].
Apele uzate de la extragerea, concasarea şi măcinarea minereurilor pot conţine materii în
suspensie, săruri dizolvate (ioni de Fe, Mn, U, As, V, sulfaţi, azotaţi, cloruri) şi impurificatori
radioactivi. Circuitul antropogen industrial şi agricol al metalelor grele este prezentat în figura 1.

11
 În funcţie de natura şi caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor impurificatoare şi de
condiţiile locale, epurarea apelor de mină se realizează prin metode combinate, urmărindu-se atât
efectele sociale cât şi recuperarea elementelor care au valoare economică. Dintre procedeele fizice,
cele mai utilizate sunt: decantarea particulelor solide, tratarea magnetică sau electrică a apei,
12
coagularea. Procedeele chimice aplicate în epurarea apelor de mină se stabilesc în urma cercetării
elementelor impurificatoare aflate sub formă de suspensii sau sub formă de ioni în soluţie. Dintre
acestea, cele mai frecvent utilizate sunt: neutralizarea pH-ului, precipitarea cationilor şi anionilor
impurificatori, extracţia cu schimbători de ioni, flotaţia, osmoza inversă şi procedeele chimice
combinate, care includ două sau mai multe dintre procedeele amintite.
Epurarea cu răşini schimbătoare de ioni se aplică în special pentru îndepărtarea ionilor de fier,
mangan, zinc, cupru, sulfaţi prezenţi în apele de mină în concentraţii ridicate. Schimbătorii de ioni
utilizaţi cu rezultate bune sunt cei din gama Ambertite, Purolite etc. Decuprarea, de exemplu, prin
extracţii cu schimbători de ioni se realizează trecând apa de mină (decantată în prealabil, pentru
eliminarea suspensiilor grele) printr-o coloană cu răşină cationică în care sunt reţinuţi ionii de cupru,
care apoi sunt extraşi prin eluţie (cu HCl, H2SO4 10 %). Se obţine, de exemplu, după eluţie, clorura de
cupru (sulfat de cupru) care se prelucrează prin electroliză, rezultând cupru metalic. După terminarea
eluţiei, masa cationică este spălată pentru îndepărtarea elementului reţinut în spaţiile interstiţiale ale
granulelor, apoi este regenerată cu un acid ales corespunzător valorii pH-ului a cationitului şi din nou
se spală pentru eliminarea excesului de agent de regenerare, după care se reia ciclul de extracţie cu o
altă încărcătură de apă de mină. Apa decuprată se poate trece în continuare printr-o coloană cu răşină
amintită, care reţine o mare parte din ionii SO42⎯ şi, totodată, aduce pH-ul la 6,5–7.
Din punct de vedere tehnologic, purificarea apelor reziduale prin schimb ionic se realizează
prin trecerea apei de tratat printr-o coloană umplută cu răşină schimbătoare de ioni (filtru ionic),
parcurgându-se etapele prezentate în continuare.
a) Prefiltrarea. În apele de mină există o serie de impurităţi mecanice transportate de apa de
mină. Toate aceste impurităţi, în special cele fine, pot produce înfundarea porilor de răşină şi a
spaţiului intergranular, având drept urmare creşterea rapidă a pierderii de presiune prin strat. Pentru
eliminarea suspensiei de materii solide din apa de spălare se folosesc filtre mecanice sub presiune
montate în amonte de filtrele ionice. Utilizarea cărbunelui activ, ca material filtrant, permite reţinerea
din ape a substanţelor tensioactive şi a altor compuşi organici precum şi realizarea unei filtrări
mecanice fine; particulele coloidale, care trec prin stratul de nisip cuarţos, sunt absorbite şi reţinute de
cărbunele activ, îndepărtându-se şi urme de grăsimi şi ulei.
b) Decationizarea. Aceasta este prima treaptă de schimb ionic. Răşina schimbătoare de ioni
utilizată, de regulă este cationitul puternic acid de formă H+ . Cationii se reţin în masa cationică în
ordinea afinităţii lor faţă de răşini.
c) Dezanionizarea. Eliminarea anionilor din apele de spălare decationizate se realizează prin
trecerea lor prin coloane cu schimbători de ioni anionici slab bazici şi puternic bazici, regeneraţi sub
forma OH⎯. Schimbătorii de ioni slab bazici şi mediu bazici conţinând drept grupe active amine
primare şi secundare sunt capabili să schimbe numai anionii acizilor puternic şi mediu disociaţi în apă.
13
Schimbătorii de ioni puternic bazici, ale căror grupe active sunt constituite din amine terţiare şi
cuaternare, schimbă anionii tuturor acizilor dizolvaţi în apă, inclusiv cei ai acizilor slab disociaţi ca:
H2CO3, HCN, H2SiO3, acizi organici etc.[9].
Datorită proprietăţilor avantajoase, cea mai utilizată este răşina slab bazică, ce are o capacitate
de schimb dublă faţă de cea puternic bazică şi o afinitate mare pentru ionii OH⎯, ceea ce necesită un
mic exces de reactivi pentru regenerare. De asemenea, prezintă o bună stabilitate la acţiunea oxidantă a
substanţelor existente în apă precum şi o bună stabilitate termică. Răşinile puternic bazice formează cu
anionii complecşi ai metalelor grele legături chimice puternice care nu pot fi desfăcute la o regenerare
normală, ceea ce constituie un motiv pentru utilizarea răşinilor slab bazice. Deoarece acizii slabi ca
acidul salicilic, cianhidric, carbonic, acizii organici, nu sunt reţinuţi pe răşina slab bazică, este necesară
şi o treaptă de tratare cu o răşină puternic bazică.
d) Regenerarea răşinii. În cursul regenerării, ionii străini sunt reţinuţi în masa ionică, sunt
eluaţi şi răşina schimbătoare de ioni este readusă la forma sa ionică activă iniţială. Ionii H+ , respectiv
OH⎯ necesari pentru refacerea legăturii ionice active a grupelor funcţionale sunt furnizaţi de soluţia de
acid sau hidroxid utilizată la regenerare. Procedeul de regenerare cel mai utilizat este cel în
contracurent, ceea ce înseamnă că în timpul deionizării apa de tratat intră în partea de sus a filtrului
ionic, traversează stratul de răşină în sens descendent şi iese în partea de jos a filtrului, iar în timpul
regenerării soluţia de regenerare intră în partea de jos, trece prin strat în sens ascendent şi părăseşte
coloana în partea superioară a acestuia. În cazul regenerării în contracurent, soluţia de regenerare
proaspătă şi cu mare exces de reactivi regenerează complet zona inferioară a stratului de răşină cu care
vine în contact, astfel că în cursul următorului ciclu de funcţionare apa de tratat, înainte de ieşirea din
filtru, va traversa stratul de răşină cu capacitatea cea mai mare, care reţine şi urmele de ioni străini ce
nu au fost reţinuţi în zonele superioare ale umpluturii de răşină. În acest fel, concentraţia reziduală de
ioni străini neadsorbiţi pe răşină este foarte mică în efluent, obţinându-se o apă deionizată într-un grad
foarte avansat.
Datorită faptului că granulele de răşină îşi schimbă volumul de mai multe ori în timpul ciclului
de funcţionare şi pentru efectuarea unei spălări corespunzătoare trebuie prevăzută o posibilitate de
expansiune a stratului, fixarea patului de răşină trebuie să fie elastică şi uşor înlăturabilă. Fig. 3. Filtru
ionic pentru regenerarea în contracurent, cu două plăci de drenare şi spaţiu liber pentru afânare–
spălare:
a – regenerare;
b – încărcare cu circuit auxiliar pentru mărirea vitezei de curgere.
Spălarea după regenerare se face cu un volum dublu de apă faţă de volumul răşinii. Cantitatea
de eluat se stabileşte concret de la început şi se ia de obicei maximum de 3 ori volumul răşinii de
cationit şi de 3,5 ori volumul răşinii de anionit. Schimbul ionic cu încărcare în pat fluidizat şi
14
regenerare în contracurent are avantajul de a realiza un contact intim foarte eficient între granulele de
solid şi un fluid în curent ascendent. Coloana schimbătoare de ioni are două planşee de drenaj cu duze,
unul inferior şi altul superior, între care se află răşina schimbătoare de ioni. Pentru alegerea tipului
schimbătorului de ioni şi forma ionică activă a acestuia se are în vedere în primul rând încărcarea
electrică a ionului sau ionilor de separat ţinând cont că în multe cazuri metalul se află în soluţie sub
forma unui anion complex şi poate fi separat atât sub formă anionică complexă pe o răşină anionică,
dar şi sub formă de cation metalic pe o răşină cationică ce descompune anionul complex.
De asemenea, se ia în considerare natura compusului chimic sub forma căruia este cel mai
avantajos să se obţină la regenerarea răşinii metalului recuperat. Alegerea tipului de răşină trebuie să se
facă în funcţie de caracterul chimic al soluţiei din care se reţine componentul urmărit, în sensul că în
condiţii de pH şi de compoziţie a soluţiei date, răşina schimbătoare de ioni să aibă o selectivitate
corespunzătoare. Schimbătorii de ioni cationici cu grupe active carboxilice slab acide şi schimbătorii
chelatici prezintă o selectivitate pronunţată faţă de metale ca zinc, cupru, nichel, cadmiu etc. Aceste
tipuri de răşini au o capacitate de schimb mult mai mare faţă de răşina puternic acidă. [10].
O proprietate caracteristică a răşinilor cationice selective este afinitatea lor maximă faţă de ionii
de hidrogen, în timp ce cationiţii puternic acizi prezintă faţă de aceşti ioni afinitatea cea mai mică. Din
această cauză, necesarul de acid pentru eluarea metalelor fixate pe răşină în cazul răşinilor selective
este aproape de cantitatea teoretică., Din cauza afinităţii mari faţă de ionii H+ , cationiţii slab acizi în
forma H nu pot reţine în mod satisfăcător ionii de metale grele. De aceea, după regenerare în forma H
cu un acid, aceşti cationiţi trebuie condiţionaţi înaintea reutilizării, adică trebuie convertiţi la forma Na
cu o soluţie de hidroxid de natriu. Pe de altă parte, regenerarea directă a răşinii în forma Na nu asigură
eluarea corespunzătoare a ionilor de metale grele fixate în răşină. În consecinţă, regenerarea trebuie
făcută în două faze. În prima fază metalul este eluat din răşină cu acid, răşina trecându-se în forma H,
de exemplu pentru nichel:
R
Ni + 2H+ ↔ 2R–H + Ni+
R
Eluatul este constituit din soluţia apoasă a sării metalului separat cu acidul de regenerare. Faza
a doua a regenerării are loc de regulă cu soluţie de hidroxid de sodiu:
2R–H + 2NaOH → 2R–Na + 2H2O
Tot din cauza afinităţii deosebite a acestor tipuri de răşini faţă de ionii H+ , pH-ul soluţiei de
tratat nu trebuie să fie prea mic, deoarece răşina leagă ionii de hidrogen în mod preferenţial înaintea
ionilor metalici. Selectivitatea schimbătorilor de ioni cationici slab acizi este influenţată şi de natura
anionilor din soluţia de lucru. Afinitatea faţă de zinc a răşinii cu grupa funcţională aminodiacetică, în
soluţie de cloruri este mai mare decât faţă de cadmiu, în aceleaşi condiţii de pH, în timp ce în soluţii de
15
sulfat acest raport este invers. Recuperarea cadmiului din electroliţii de cadmiere se realizează cu o
răşină cationică slab acidă, cu grupă activă carboxilică. Datorită afinităţii mari a grupei aminodiacetică
faţă de cupru, răşina schimbătoare de ioni chelatică poate absorbi chiar în forma H urme de cupru din
soluţii neutre sau slab acide. Cuprul poate fi recuperat chiar din soluţii amoniacale şi cu ajutorul răşinii
cu grupa activă carboxilică.
Recuperarea nichelului impune utilizarea schimbătorului de ioni selectiv sub forma
monosodică. Pentru reţinerea nichelului pot fi utilizate ambele tipuri de răşină selectivă cu menţiunea
că răşina cationică slab acidă carboxilică este mult mai puţin selectivă pentru nichel în prezenţa ionilor
de calciu decât cea chelatică. Pentru reţinerea ionului cromat se foloseşte o răşină anionică slab bazică.
În băile de aurire aurul se află sub forma anionului complex de dicianoaurat [Au(CN)2]⎯ care se reţine
foarte energic pe schimbătorul anionic puternic bazic în forma OH⎯. [11].
Concluzii:
Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate industrial constituie cea mai masivă şi nocivă categorie de
poluare. După aderarea României la Uniunea Europeană, reţinerea metalelor grele din apele de mină
va deveni o operaţie obligatorie cel puţin din două puncte de vedere. În primul rând, pentru că ionii de
metale grele sunt toxici şi în prezent sunt deversaţi în emisari, poluându-i şi, astfel, apa de suprafaţă nu
mai este sursă de apă potabilă. Pe de altă parte, şi fauna acvatică şi flora sunt afectate de această
poluare.
Utilizarea acestor ape ca sursă pentru irigaţii nu este recomandată pentru că metalele grele se
acumulează în sol şi, în acelaşi timp, unele plante acumulează aceste metale, iar plantele consumate de
animale pot ajunge în lapte sau în alte produse din carne, produse consumate de om. Reţinerea acestor
metale este utilă şi din punct de vedere economic, oprindu-se/păstrându-se de regulă metalele grele
care sunt mai scumpe. Valorificarea acestor metale poate duce la scăderea costurilor operaţiilor de
epurare.

16
Bibliografie
1. [https://www.colectaredeseuri.ro/reciclare-deee/].
2. [https://www.colectaredeseuri.ro/reciclare-metale-neferoase/].
3. [https://www.colectaredeseuri.ro/reciclare-fier-vechi/].
4. [ Bărbat, A., Tufurile vulcanice zeolitice. Proprietăți şi utilizări în agricultura şi protecția
mediului înconjurător, Editura Dacia, 1989.].
5. [ Anastasiu, N., Minerale şi roci sedimentare-Determinator, Editura tehnică, Bucureşti, 1977, 350
pag.].
6. [ Popa, M., Anastasiu, N., Roban, R., Resurse minerale asociate formațiunilor sedimentare din
România - reconsiderări sedimentologice şi petrografice şi reevaluarea potențialului lor economic.].

8. Denuţ, I. Reabilitarea ecologică şi managementul siturilor degradate din industria minieră,

Baia-Mare, Editura Universităţii de Nord.
9. *** OMS, Risques pour la santé liés à la presence d’arsénic, de cadmium, de manganese, de
mercure et de plomb dans l’eau, Bureau Regional de l’Europe, Copenhague, pp.105.
10. *** L’équilibre écologique, in La pollution. Robert Laffont, Grammont, Lausanne,
Barcelone, pp.19.
11. Gergely, A., Bay, Emilia ş.a. Tratarea apelor reziduale şi recuperarea electroliţilor în
galvanotehnică, Bucureşti, Editura Tehnică, 1992.

17