Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA POLTEHNICA DIN BUCUREŞTI

0
Cuprins:

Titlu Pag

1. Introducere 2
2. Oxidarea anodică a cianurilor 2
2.1. Oxidarea directă a cianurilor 2
2.3. Oxidarea indirectă a cianurilor cu clor activ 4
generat electrochimic
3. Reactoare electrochimice filtru -presă utilizare 5
la oxidarea rezidurilor organice lichide
4. Serii de electrolizoare filtre – presă bipolare (FB) 6
5. Oxidarea anodică a 1,4-dioxan cu elctrozi de 6
bor dopat cu diamant pentru tratarea apelor uzate
6. Oxidarea electrochimică a glicolilor pe anozi 7
de diamant dopaţi cu bor
7. Mecanismul de oxidare anodică a 4-cloro-3-metil 8
fenol în soluție apoasă folosind electrozii Ti/SnO2-Sb/PbO2
8. Oxidarea anodică a fenolului în prezența NaCl pentru 10
tratarea apelor uzate
9. Bibliografie 11

1
1.Introducere
Scopul oxidării în tratarea apelor uzate este de a converti compuşii chimici nedoriţi
în alţii care nu sunt, sau sunt mai puţin supărători. În acest scop nu este necesară oxidarea
completă, de exemplu, în cazul substanţelor organice, nu este necesară transformarea lor
până la bioxid de carbon, apa şi alţi oxizi. Oxidarea se aplică atât substanţelor anorganice
(de exemplu Mn2+, S2- , CN-, SO32- etc) cât şi celor organice (de exemplu fenoli, amâne,
acizi humici, diverse combinaţii cu însuşiri toxice, bacterii etc).
Oxidarea anodică este o metodă capabilă să suplinească în anumite cazuri
incinerarea clasică, având o eficienţă energetică mult mai ridicată.
După modul în care se realizează oxidarea electrochimică a poluanţilor, metoda poate fi
împărţită în oxidare anodică directă şi oxidare anodică indirectă. Oxidarea anodică directă
se aplică în special apelor reziduale cu un conţinut ridicat de fenoli, crezoli,
cianuri,cianaţi, tiocianaţi. Mecanismul şi natura proceselor de electrod care au loc în
cazul oxidării directe sunt dependente de o serie de factori precum: natura speciei
chimice supuse oxidării, tipul de electrod folosit, proprietăţile electrocatalitice ale
anodului, natura electrolitului, pH-ul soluţiei. Oxidarea indirectă se bazează pe generarea
unui agent oxidant la anod direct în electrolitul ce conţine poluantul respectiv.

2.Oxidarea anodică a cianurilor


Principiul metodei se bazează fie pe oxidare anodică directă a ionului CN - la azot şi
dioxid de carbon, fie pe oxidarea cianurilor cu hipoclorit şi regenerarea continuă a
hipocoritului pe cale electrochimică, din ionul Cl - rezultat din reacţia chimică de
denocivizare.

2.1.Oxidarea directă a cianurilor


Aceasta metodă de denocivizare se utilizează la tratarea efluenţilor rezultaţi din
băile de metalizare electrochimică pe bază de cianuri. Mecanismul de oxidare are la baza
oxidarea anodică a ionilor CN- şi a compuşilor metalici cianurici până la faza de cianat,
conform reacţiilor:

CN- + 2OH- - 2e- → CNO- + H2O (1)

2
[Cu(CN)3]2- + 6HO - 6e- → Cu2 + 3CNO- + 3 H2O (2)

[Zn(CN)4]2- + 8 HO- - 8e- → Zn2+ + 4CNO- + 4H2O (3)

Etapa următoare consa într-o reacţie cu viteza lentă a ionului de cianat format
anterior cu ionii OH-
2CNO- + 4OH- - 6e- → N2 + 2CO2 + H2O (4)

Concomitet cu aceasta reactie are loc o reacţie secundară de hidroliza a ionului cianat:

CNO- + 2H2O → NH4+ + CO32- (5)


Este posibilă de asemenea şi reacţia competitivă de formare a oxalatului de amoniu ca
urmare a formării şi hidrolizei dicianatului:

(CN)2 + 4H2O → C2O42- + 2NH4+ (6)


Valorile de pH la care are loc oxidarea sunt importante pentru menţinerea în
parametrii optimi de operare. Valorile acestuia se situează între 9.5-13.5.
Randamentul procesului creşte odată cu creşterea, concentraţiei cianurilor din apele
supuse decianurarii electrochimice. Acesta implică fie evitarea diluării efluenţilor la
punctul de descărcare, fie o etapă preliminară de concentrare a acestora. Din cauza
volatilităţii şi toxicităţii ridicate a HCN, este de preferat prima variantă.
Un efect benefic asupra vitezei de decianurare îl au şi ionii de cationi metalici, cum
ar fi: Cu2+ şi Ni2+, sau de anioni de halogeni, viteza reacţiei anodice crescând sensibil în
prezenţa ionilor Cu2+.
În ceea ce priveşte anionii, ex. Cl -, efectul benefic al acestora se datorează
participării competitive a acestuia în procesul anodic, având loc, simultan cu oxidarea
CN-, şi oxidarea ionilor Cl-:

2Cl- - 2e- → Cl2 (7)


Temperatură are un efect redus asupra reacţiei electrochimice propiu-zise, dar o
contribuţie însemnată asupra vitezei de oxidare anodică a ionilor CN-. Acesta influenţează
o serie de etape şi procese intermediare cum ar fi: difuzia, adsorbţia, desorbţia,
conductibilitatea electrică.
Catodul celulei de electroliză este confecţionat din oţel inoxidabil, iar anodul poate
fi alcătuit dintr-o serie variată de materiale, cum ar fi: cupru, dioxid de plumb, grafit,
grafit vitros, titanul,nichelul, oţelul inoxidabil, etc.

3
2.2. Oxidarea indirectă a cianurilor cu clor activ generat
electrochimic
Conţinutul de cloruri din efluentul de tratat determina un proces de oxidare indirectă a
cianurilor, proces care are loc din punct de vedere cinetic cu viteză mult mai mare decât
reacţia de oxidare directă. Astfel, în prezenţa unei cantităţi mai mari de Cl - în apă
reziduală cianurica, reacţia anodică principală este cea de producere a clorului activ, care
oxidează cianurile simple şi complexe după următorul mecanism:

2Cl- - 2e- → Cl2 (8)


Cl2 + 2OH- → Cl- + ClO- + H2O (9)

2CN- + 2ClO- + 2H2O → 2CNCl + 4HO- (10)


2CNCl + 4HO- → 2CNO- + 2Cl- + 2H2O (11)

2CN- + 2ClO- → 2CNO- + 2Cl- (12)


Procesul de oxidare completa poate fi descris prin următor lanţ de reacţii care au loc în
soluţie (cu excepţia clorului care ia naştere la anod) :

5Cl- + 10OH- - 10e- → 5ClO- + 5H2O (13)

2CN- + 5ClO- + H2O → 2CO2 + N2 + 2 OH- + 5Cl- (14)


La interfaţa anod/electrolit mai are loc şi reacţia secundară de formare a dicianatului:

2CN- - 2e- → (CN)2 (15)


Cantitatea de hipoclorit necesară oxidării cianurilor se regenerează din produşii de
reacţie, procesul putând fii clasificat ca un proces autocatalitic.
Procesul poate fi accelerat alegând corespunzător materialul din care este construit
anodul. Natura materiaului are un rol mai mult sau mai puţin pronunţat, cu influenţe
directe asupra cineticii reacţiei globale.
Viteza reacţiei de oxidare a cianurilor creşte cu creşterea continutuli de clorura şi cu
creşterea densităţii de curent (dacă valorea concentraţie de clor este peste 0.5 N, aceasta
nu mai influenţează semnificativ cinetică procesului de oxidare a cianurilor).
Gradul de conversie al cianurilor prin acest procedeu poate atinge valoarea de 97%, dar
pentru mărirea acestuia, instalaţiile moderne folosesc instalaţii combinate de tratare
electrochimică în prima treaptă, urmată de o tratare chimică finală, în cea de-a doua

4
treaptă, soluţia conţinând urme reziduale de cianură fiind oxidată prin adăugarea de
soluţie de permanganat de potasiu.

3.Reactoare electrochimice filtru –presă utilizate la


oxidarea reziduurilor organice lichide
Reactoarele electrochimice de tip filtru presă fac parte din generaţia a treia de
reactoare electrochimice pentru depoluarea apelor reziduale şi au fost dezvoltate pentru
distrugerea compuşilor organici prin oxidare electrochimică sau eliminarea metalelor
grele din depunere şi codepunere catodică. Acestea sunt folosite în principal la epurarea
apelor reziduale din industria nucleară sau provenite din depozitele de stocare a
materialelor active folosite în domeniul militar.
Geometria plăcilor paralele utilizată la construcţia reactoarelor electrochimice filtru
presă folosite pe scară industrială este una dintre cele mai attractive tipuri de geometrii de
construcţie datorită:
- construcţie, asamblare şi dezasamblare uşoară, aplicabilitate largă a materialelor de
electrodsi, unde este cazul, a separatorilor,
- distribuţia uniformă a potenţialului şi a densităţii de current pe suprafaţa electrodului,
- viteza transportului de masă poate fi controlată prin viteza de curgere a electrolitului şi
creşterea turbulentei promotorilor;
- aria electrodului poatefi mărita prin folosirea porilor, a electrozilor tridimensionali;
-mărimea scalei poate fi uşor făcută prin creşterea mărimi electrozilor, mărimea
numărului de electrozi de o anumită mărime sau duplicarea numărului de cellule (perechi
identice de electrozi).
Reactoarele electrochimice filtru presa permit o densitate maximă de current de
ordinal a 5 kA/m2 şi o dependentă liniara a randamentului de extracţie dacă se menţine
constantă viteza electrolitului (de obicei în intervalul 0.02-0.4 m/s).
Alcătuirea interioară a reactorului se bazează pe un număr (de obicei nu mai mare
de 40) de perechi de electrozi separate între ei cu o umplutură de politetrafluoroetilen
(PTFE) şi, unde este cazul, membrane separatoare schimbătoare de ioni.
Ansamblul este comprimat între plăci polimerice şi plăci din oţel inoxidabil folosind
tije de legătură. Reactorul poate fi constituit într-o varietate de configuraţii de electrozi,
incluzând plăci plane, plăci cu deschideri, plase metalice şi spume. Materialele pentru
electrod titan, oţel inoxidabil, nichel, carbune, plumb, zirconium, niobiu platinat şi titan
îmbrăcat cu o serie de oxizi metalici de valoare bazaţi pe RuO2 şi IrO2.
4.Serii de electrolizoare filtre – presă bipolare (FB)

5
În structurile cu celule bipolare, conectarea electrică directă se face doar la catodul
şi anodul terminali, la fiecare sfârşit de stivă. Acest aranjament reduce numărul
conexiunilor electrice şi permite folosirea materialelor electrodice cu conductivitate
scăzută.
Electrolizoarele FB sunt folosite într-o gamă diversă de aplicaţii cum ar fi
regenerarea reactivilor redox, la tratarea apelor reziduale industriale provenite din
industria de sinteze organice, şi în industria nucleară.
Folosirea unor promotori adiacenţi de turbulenţă din plase de plastic la electrozii cu
plăci plane determina o creştere a transportului de masă.
Folosirea electrozilor tridimensionali poroşi determină o creşterea a produsului dintre
coeficientul mediu de transport de masă şi aria electrodului de peste 100 de ori.
Reactoarele electrochimice filtru presă sunt folosite în conjuncţie cu diferite tehnologii şi
procedee de depoluare a apelor reziduale.

5.Oxidarea anodică a 1,4-dioxan cu elctrozi de bor dopat


cu diamant pentru tratarea apelor uzate
Un studiu al oxidării anodice pentru 1,4-dioxan, un poluant al apei, cu electrozi de dor
dopat cu diamant (BDD),a fost realizat cu ajutorul unor variabile: concentraţia iniţială,
intensitatea curentului, temperatura, pH, concentraţia electrolitică. Comportamentul
1,4-dioxan-ului îndepărtat a fost monitorizat de consumul chimic de oxigen (COD), iar
rezultatele au fost comparate cu modele teoretice pentru incinerarea electrochimică a
compuşilor organici. Eficienţa eliminării COD a fost dovedită a fi mai mare de 95% în
cele mai multe cazuri.
Degradare experimentală a fost de acord și cu modelele teoretice, ceea ce înseamnă că
variabilele de sistem pot fi prezise, chiar și atunci când procesul este aplicată la scară
pilot. Procesele efectuate la concentrații inițiale mai mici și temperaturi mai ridicate
generează mai bine eficiența consumului de energie. Un compromis între timpul de
tratament și consumul de energie este necesar pentru a atinge eficienț?a dorită. Între timp,
concentraţiile electrolitice şi pH-ul nu au afectat eficiența de reacție, ceea ce sugerează că
ajustarea pH-ului înainte de tratare a apelor uzate nu este necesară. Astfel, oxidarea
anodică a1,4-dioxan cu electrozi BDD promite să fie economică și eficientă în procesul
de tratare a apelor uzate.
1,4-dioxan este cunoscut ca un cancerigen pentru animale şi ca un suspect cancerigen
pentru oameni şi este considerat ca un periculos poluant. Dacă 1,4-dioxan-ul nu este
îndepărtat din apele industriale uzate, este reţinut în apele subterane ca un constituent
xenobiotic.

6
Procese de oxidare avansată (AOPs) care folosesc radicali hidroxil ca oxidanţi atrag
atenţia pentru eficacitatea lor în tratarea apelor reziduale. În ultimii ani, interesul pentru
oxidarea anodică a fost dezvoltat de poluanţii organici pentru tratarea apelor uzate cum
ar fi procesele electrochimice de oxidare avansate . Oxidanţii tari precum radicalii
hidroxil pot fi generaţi de anod în reacţiile electrochimice. Comparativ cu procesele
convenţionale, oxidarea anodică are avantaje cum ar fi eficienț?a ridicată de oxidare, rata
de reacție rapidă, și operare ușoară . Mai mult decât atât, în cazul în care mai mulți
parametri de celule (transportul de masă, densitatea de curent, compoziț?ia apei, etc) sunt
optimizaţi și sunt dezvoltate materiale mai eficiente de electrozi,consumul de energie
poate fi redus în mod semnificativ în EAOPs. Cu toate acestea, deși o oxidare anodică
este un mijloc atractiv de tratare a apelor uzate, lipsa de anozi ideali rămâne o problemă
critică. În general, anozi folosiţi în scopuri de degradare poluanţilor trebuie să aibă un
nivel ridicat de O2. În caz contrar, o cantitate mare de curent furnizat va fi irosit în
producția de oxigen, ceea ce duce la un randament de curent scăzut. Recent dezvoltaţi,
electrozii de bor dopat cu diamant (BDD) sunt cei mai promiţători pentru anozi EAOPs,
deoarece au stabilitate electrochimică, stabilitatea la coroziune chiar și în medii foarte
agresive, și de suprafață inertă cu proprietăți de adsorbție scăzute. Prin urmare, electrozii
BDD au fost folosiţi cu succes în electroanaliză, și electrosinteza precum, și în tratarea
apelor uzate.
Prin urmare, obiectivul acestui studiu a avut drept scop să dezvolte un EAOP eficient
folosind anozi BDD pentru îndepărtarea de 1,4-dioxan. Variabilele de sistem selectate
pentru optimizarea în acest studiu sunt concentrația inițială a 1,4-dioxan, temperatura,
densitatea de curent, pH-ul, concentrația de electrolit și de sprijin.Incinerarea
electrochimică de poluanți organici depinde în principal de condițiile de reacție și aceste
variabile specifice de sistem.

6.Oxidarea electrochimică a glicolilor pe anozi de diamant


dopaţi cu bor
În această lucrare a fost investigată oxidarea electrochimică a deșeurilor apoase poluate
cu glicoli (glicerol, etilen glicol și dietilen glicol) cu bor dopate cu diamant (BDD). În
studiul voltametric, s-au dovedit că nu există diferențe între comportamentele celor 3
compuşi alifatici și posibilei oxidări direct în suprafață BDD .
Electroliza a fost efectuată cu ajutorul anozilor de diamante dopaţi cu bor în celula
electrochimică . Îndepărtarea totală a oxigenului și mineralizarea completă a glicolilor au
fost obținute în condiții de operare diferite și parametrii experimentali. Influența
concentrației inițiale, densitatea și rezistenţa electrolitului au arătat că oxidarea mediată
de către reactivi electro-generaţi prin oxidarea anodică joacă un rol important în eficiența

7
procesului electrochimic. Electroliza cu densitatea de curent variabilă în condiții critice
duce la un proces mai eficient și economic și confirmă rolul important al densității de
curent în oxidarea electrochimică a substanţelor organice, la anozi BDD.
Glicoli sunt utilizaţi ca componente în numeroase produse și ca intermediari în
aplicaţii industriale pentru fabricarea de produse, cum ar fi săpunuri / detergenți și
polimeri. Ei se găsesc în produsele de larg consum, cum ar fi produsele farmaceutice,
cosmetice, tutun, produse alimentare și băuturi și sunt găsiţi în numeroase alte produse,
cum ar fi vopsele, râşini și hârtie în lichid de degivrare .
Apele uzate care conţin glicoli sunt extrem de poluate cu valori ridicate ale cererii
de oxigen chimic (COD) și a totalului de carbon organic (COT), provocând astfel o
deteriorare a mediului la organismele vii . În mod tradițional, aceste ape uzate sunt tratate
prin metode biologice și chimice , care sunt considerate inadecvate pentru eliminarea
tuturor materiei organice. Metodele de oxidare electrochimică sunt cele mai puternice şi
trebuie să fie dezvoltate pentru a distruge aceste ape uzate, pentru a evita acumularea lor
periculoasă în mediul acvatic.
În ultimii ani, oxidarea electrochimică cu electrodul apare ca fiind unul dintre cele
mai promiţătoare tehnologii pentru tratarea apelor reziduale reale şi sintetice
industrialeBDD în instalaţii de laborator şi bench-scara, datorită eficienţei sale ridicate
pentru arderea poluanţilor organici parţial sau total. Suprafaţa acestui electrod permite
producerea de cantităţi mari de radicali liberi hidroxil din electroliza apei care sunt bine
cunoscuţi a fi agenţi de oxidare foarte puternici. Scopul activităţilor descrise aici este:
-studierea tratamentului pentru apele uzate care conţin etilen glicol, glicerina şi dietilen
glicol, cu BDD-oxidare anodică în ceea ce priveşte efectul diferiţilor parametrii
experimentali şi condiţii de exploatare,
-pentru a oferi o înţelegere mai bună a mecanismelor oxidative în oxidarea electrochimică
a compuşilor organici alifatici cu electrozi conductivi.

7.Mecanismul de oxidare anodică a 4-cloro-3-metil fenol în


soluție apoasă folosind electrozii Ti/SnO2-Sb/PbO2
Oxidarea electrochimică a 4-cloro-3-metil fenol (CMP) a fost examinată cu ajutorul
anozilor Ti/SnO2-Sb/PbO2. Proprietățile fizico-chimice ale electrozilor au fost
caracterizate prin difracţie de raze X (XRD), microscopie electronică de baleaj (SEM) și
măsurători electrochimice. Degradarea a fost studiată prin monitorizarea carbonului
organic total (COT) îndepărtartat din CMP, și variație concentrației din intermediari prin
cromatografie lichidă de înaltă performanță (HPLC), cromatografie ionică (IC) și
cromatografie în fază gazoasă / spectrometrie de masă (GC / MS) . Mineralizarea CMP
este confirmată a fi controlată de transfer de masă sau de către ambele reacțîi chimice și
de transfer de masă. Radicalii hidroxil și clorul activ de pe suprafața electrodului au avut

8
un rol dominant în procesul de electro-oxidare.Clorul din CMP a fost în principal
transformat în ioni hipoclorit și clor, în soluție apoasă. În plus, acidul formic și acidul
acetic au fost relativ stabili, nu au fost eficient electro-oxidati în experimente. Calea de
degradare a CMP este propusă pe baza acestor rezultate.
Electro-oxidare este folosită pe scară largă pentru eliminarea poluanților din apă. În
general, procesul de oxidare anodică este dependent de materialul electrodului. Pt,
carbon, bor dopate cu diamant (BDD) și oxizi de metal, cum ar fi PbO 2, SnO2, RuO2,
IrO2, și oxidul ternar Ti-Ru-Sn sunt toate utilizate ca materiale anodice. PbO 2 şi BDD,
considerate ca fiind electrozi "non-activi", sunt cei mai atractivi electrozi din cauza
potenţialului lor ridicat de oxigen. Anozi din BDD au avantaje de stabilitatea chimică și
electrochimică, cu randament actual ridicat, viață lungă. Cu toate acestea, costul ridicat și
dificultatea de a găsi un substrat adecvat pentru depunerea unui strat subțire de diamant
limitează aplicarea pe scară largă a acestor electrozi. Tantal, niobiu și substraturi de
tungsten sunt foarte scumpe, și un substrat de siliciu este foarte fragil și are o
conductivitate slabă. Recent, un anod PbO2 a fost considerat a fi practic pentru aplicații
industriale ample. PbO2 nu este scump, electrodul este relativ ușor să se pregătească, are
rezistivitate electrică scăzută, stabilitate chimică bună și are o suprafață mare. Mai mult
decât atât, electrozii Ţi/PbO2, cu stratul SnO2 şi Sb2O3 pot crește durata de viață a
electrozilor și nivelul de activitate electrocatalitica.
Materialele anodice pot influența eficiența de oxidare și mecanismele de reacție.
La anod, oxidarea poluanților organici pot fi atribuite oxidarea electrochimică directă pe
suprafaţa anodului, oxidare electrochimică indirectă mediată de oxidanți electrogenerati,
cum ar fi peroxidisulfat (în prezența SO42-) și clor activ (în prezenț?a Cl-), și oxidare
electrochimică indirectă mediată de radicalii hidroxil. Panizza și Cerisola au declarat că
oxidarea sintetic tăbăcăriei apelor uzate a avut loc la anodul Ti/PbO2 prin transfer
direct de electroni și indirect, mediat de oxidarea clorului activ.
Compușii fenolici sunt contaminanți importanţi care sunt evacuaţi în fluxurile de ape
uzate provenite din diverse activități industriale, cum ar fi conversia cărbunelui,
conservarea lemnului, prelucrarea produselor alimentare și fabricarea hârtiei. Recent,
oxidare anodică folosind anozi stabili dimensional (DSA) a atras o mare atenție pentru
tratamentul apelor uzate care conţin fenol.
Printre compușîi fenolici, fenolii cloruraţi și crezolii, care apar adesea în apele
uzate industriale, sunt cunoscuţi ca fiind toxici pentru om, precum pentru viaţă acvatică.
Conform mecanismului implicat în electro-oxidarea a acestor compuși fenolici clorurați,
evoluţia clorului este o altă problemă. Mulți cercetători au studiat declorare compușilor
clorurați. Primele studii au raportat că clorura a fost transformată în hipoclorit, care a fost
fie oxidat, fie combinat cu materiale organice. Cu toate acestea, s-a constatat că ionii de
clor nu au fost transformaţi în acid hipocloros (HClO). În plus, Iniesta a arătat că a fost
detectat cloroformul numai la sfârșitul reacției în degradarea electrochimică a fenolului

9
când a fost prezenta NaCl. Astfel, o atenție adecvată trebuie acordată evoluţiei de clor în
timpul procesului de oxidare anodică.

8.Oxidarea anodică a fenolului în prezența NaCl pentru


tratarea apelor uzate

Oxidarea electrochimică a fenolului în prezența de NaCl pentru tratarea apelor uzate a


fost studiată la anozii Ti/SnO2 și Ti/Ir02 . Rezultatele experimentale au arătat că prezența
NaC1 catalizează oxidarea anodică de fenol doar la anodul Ti/IrO 2 din cauza participării
C10 electrogenerat la oxidare.
Analiza produselor de oxidare a arătat că inițial se formeaza compusi organo-
clorurați în electrolit, care sunt în continuare oxidati la compusi organici volatili
(CHC13).
Pe langa materiale anorganice (metale grele, acizi,baze și săruri), apele uzate industriale,
de asemenea, conțin poluanți organici, care trebuie să fie tratati înainte de ca apa poate fi
evacuată. Există mai multe metodele de tratare a apelor uzate industriale care conțin
poluanți organici, inclusiv incinerarea, absorbtia, tratarea biologică și chimică sau
oxidare electrochimica. Alegerea tratamentului depinde de economie, precum și ușurința
de control, fiabilitate și de eficiența tratamentului.
Metoda electrochimică de tratare a apelor uzate a atras o mare atenție recent, în
principal din cauza ușurinței de control și eficienței crescute oferite de utilizarea
reactoarelor electrochimice Analiza reacțiilor intermediare și de măsurare a
randamentului de current au arătat că anozi tradiționali (Pt, Ti/IrO 2,Ti/RuO2, Ti/PbO2) dau
relativ o eficienta scăzută în contrast cu anodul Ti/SnO2, care nu numai că dau randament
ridicat , dar permite eliminarea completă de carbon organic total (COT). Oxidarea
electrochimica a fost comparata cu oxidarea chimică utilizând H 202 și astfel a fost propus
acest mecanism pentru oxidarea electrochimică .În cadrul acestei anchete scopul a fost de
a examina influența NaC1 (care este, de obicei, prezent în apele uzate), asupra oxidarii
electrochimice anodice a fenolului în soluția alcalină de epurare a apelor uzate.Oxidarea
anodică a substantelor organice în prezența NaC1 a fost studiata și astfel s-a observat că
problema majoră în acest proces a fost faptul că unele dintre substantele organice devin
clorurate. Acest lucru poate duce la creșterea toxicității și constituie un pericol mediu si
apele uzate.
Principalele reacții care apar în timpul oxidarii anodice a fenolului în electrolit și în
prezența NaC1 sunt:
 la anod:
Oxidarea directă de fenol (Ph)

10
Ph – ze- → Ox → produşi finali (16)
C1- + 2OH- → OC1- + H20 + 2e – (17)
6C10- + 3H2O → CIO3- + 4C1- + 6H +3/2 + 6e- (18)
4OH- → 2H2O + O2 + 4e- (19)
 la catod:
2H2O + 2e- → H2 + 2OH- (20)
9.Bibliografie

1)http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0304389409017026
2)http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0304389410003730
3)http://ser.cienve.org.tw/download/18-3/jeeam18-3_231-237.pdf
4)http://link.springer.com/article/10.1007%2FBF00251260?LI=true
5)Văireanu Dănuţ Ionel, Metode electrochimice aplicate în protecţia mediului, Bucureşti,
Ed.Printech, 2007

11

S-ar putea să vă placă și