Universitatea Politehnica din Bucuresti, Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor

1
Cuprins

1. Introducere ..................................................................................................................................................3

2. Notiuni generale .........................................................................................................................................4

3. Obtinerea bioetanolului din porumb.........................................................................................................6

3.1. Materii prime ..........................................................................................................................................6

3.2. Reacţiile chimice ce descriu procesul ..................................................................................................7

3.3 Tehnologia de fabricare .........................................................................................................................7

4. Utilizarile bioetanolului ...........................................................................................................................12

5. Concluzii ...................................................................................................................................................12

6. Bibliobrafie ...............................................................................................................................................14

2
 1. Introducere

Porumbul (Zea mays L) este una din cele mai valoroase plante cultivate datorită productivității
foarte ridicate și multiplelor întrebuințări a produselor sale în alimentația oamenilor, în zootehnie și în
industrie. Boabele (care conțin în medie 10% proteine 7% substanțe extractive ne azotate, 4%
grăsime2%,celuloză 1%, cenușă 13% apa), sunt folosite cu precădere ca nutreț concentrat în alimentația
tuturor categoriilor de animale.
Ele sunt utilizate în larga masura și în alimentația oamenilor sub forme variate, precum și ca
materie primă pentru importante industrii (aamidonului, glucozei, alcoolului și uleiului), de la care
rămân reziduuri (tărâțe, turte, șroturi, borhoturi,) folosite în furajarea animalelor.
După conţinutul de amidon şi randamentul în alcool, porumbul este materia primă cea mai
valoroasă pentru fabricarea alcoolului. Porumbul reprezintă o cereală de bază folosită în economia ţării
noastre atât în alimentaţie, furajare cât şi în industrie. Există multe specii de porumb care se deosebesc
între ele după forma şi culoarea bobului cât şi după aspectul endospermului: sticlos sau fainos.
Pentru fabricarea spirtului se preferă porumbul cu boabe făinoase, mai ales specia Dentiformis
care se caracterizează printr-un conţinut ridicat în amidon şi mai scăzut în substante proteice.
Conţinutul în amidon al porumbului reprezintă circa 70% din sunbstanţa uscată a bobului. Alături de
amidon se găsesc şi cantităţi mai reduse de zahăruri simple, dextrine si pentozani.
În ţara noastră sunt nişte fabrici de producerea alcoolului etilic din porumb, dintre care cea mai
cunoscută este Fabrica de alcool Pet&Ady din Bistriţa. Firma are ca obiect principal de activitate
producţia de alcool etilic de fermentaţie din cereale. Instalaţia de producţie a intrat în funcţiune din
ianuarie 2005, având o capacitate de producţie actuală de 3.200 litri alcool anhidru/24h, corespunzători
unei producţii de 96.000 litri/lună.

Figura 1. Zea mays dentiformis

3
 2. Notiuni generale
Porumbul este o planta cerealieră raspandita din cele mai vechi timpuri, incepand din sudul
Argentinei si pana in Canada. In Europa, porumbul a fost adus pentru prima data de catre Cristofor
Columb în anul 1492.
Desi se cultiva din cele mai vechi timpuri, in tara noastra porumbul a fost introdus pentru prima
oara in Muntenia in 1678 si in Moldova in 1693.
Porumbul (Zea mays) face parte din familia Granineae, genul Zea cu speciile Zea Mays, Zea
Mexicana, Zea Permis. Cea mai importanta este Zea Mays care prezinta subspeciile urmatoare:
- Zea Maxs Indurata: are boabe cu o mare diversificare de forme, bob lucios si capatul rotunjit
spre perifie;
- Zea Mays Identala (dinte de cal) boabele sunt mari, netede, de forma alungita, de culoare
galbena sau alb galbui;
- Zea Mays Everta: (pop corn) are boabele marunte de culoare alba sau portocalie si au
endospermul complet sticlos;
- Zea Mays Scharta: boabe cu suprafata incretita, de culoare alba sau galbena, cu un procent mare
de zahar si dextrine in compozitie. De obicei se consuma sub forma conservata in cutii de tabla
sau borcane de sticla.

Componentul Orz Grâu Secară Porumb Sorg

APĂ 14 14 14 14 13,5
PROTEINE 11,5 11,6-12,7 9,9 10,3 11,1
GRĂSIME 2,41 2,11-2,31 2,18 4,85 4,42
AMIDON 50,1 52,4-53,7 54,0 54,3-56,9 56,0
FIBRĂ:
-hemiceluloză 6,7 5,3-7,7 6,9 4,2 4,0
-celuloză 4,1 2,4-2,5 2,6 2,1 3,5
CENUSĂ 1,7 1,7 1,7 1,2 2,2
Tabel 1: Compoziţia chimică a porumbului comparata cu alte cereale

4
 Pana in trecutul apropiat valorificarea alimentara a porumbului se rezuma la procesare de malai în
conditii rudimentare in peste 5000 de mori, alaturi de utilizarea unor cantitati mici pentru fabricarea de
amidon si de spirt. In ultimii ani, atat pe plan national, cat si mondial, se inregistreaza o diversificare si
prelucrare multilaterala in conditii industriale a porumbului, introducandu-se tehnologii noi.
Compozitia chimica a boabelor de porumb este extrem de variata fiind influentata de: conditiile
pedoclimatice, varietate, soi, agrotehnica folosita.
Componentele chimice ale bobului de porumb au o
distributie neuniforma in masa bobului, ele avand
proportii extrem de diferite in cele trei parti principale (
invelis - pericarm, endosperm si germen - embrion ).
Astfel, endospermul este foarte bogat in substante
extractive neazotoase, dar sarac in grasimi si foarte sarac in substante minerale. In schimb gemenul este
foarte bogat in proteina bruta, grasimi si substante minerale, iar învelisul in celuloza bruta si substante
neazotoase.
S. cerevisiae este tipul reprezentativ al genului Saccharomyces Meyernemend Reess. Numele
generic de Saccharomyces a fost introdus de Meyen în 1838, iar genul a fost definit pentru prima data
în 1870 de Reess.
Drojdiile din genul Saccharomyces prezinta celule de forma variata - rotunda, ovale, alungite,
cilindrice - care uneori formeaza pseudomicelii si se inmultesc pe cale vegetativa prin inmugurire
multilaterala si sexuat prin spori. In conditii naturale, celula diploida se transforma in urma diviziunii
meiotice intr-o asca cu patru ascospori - 2α si 2s. Lindegren si Lindengren au demonstrat existenta unei
perechi de alele a şi α, care controleaza imperecherea. Pe mediu nutritiv complet sau in conditii optime
de hrana in natura, intre spori sau celule vegetative se realizeaza conjugarea, rezultand zigotul diploid.
Toate tulpinile de drojdii apartin la doua tipuri: heterotalic si homotalic. In practica homotalismul si
heterotalismul la drojdii se determina prin testarea capacitatii de sporulare si imperechere.
Heterotalismul presupune obligatoriu incrucisarea intre celule de tip opus de imperechere a si α care
deriva din culturi unisporale. Homotalismul a fost observat la Saccharomyces cerevisiae vkr
ellipsoideus si ulterior la F. Chevalieri.
Saccharomyces cerevisiae este specia folosita din cele mai vechi timpuri in industria de bere si
panificatie si cea mai mare parte a drojdiei alimentare si furajere este obtinuta prin recuperarea acestei
drojdii de la fabricile de bere. Dezavantajele folosirii tulpinilor de Saccharomyces cerevisiae pentru

5
producerea industriala de drojdie alimentara si furajera il constituie tendinta de a se dezvolta pe
substraturi mai costisitoare.
Celulele de S. cerevisiae se incadreaza in 3 grupe de dimensiuni: in prima grupa sunt incadrate
celulele cu dimensiuni 4,5 – 10,5 × 7 – 21 mm, cele din grupa a doua au dimensiuni de 2,5 – 7 × 4,5 –
11 – 18,5 μm, iar ultima grupa, a III – a, cuprinde celulele cu cele mai mici dimensiuni, 3,5 – 8 × 5
(11,5) – 17,5 μm.

3. Obtinerea bioetanolului din porumb

3.1. Materii prime

Prepararea industrială a etanolului cuprinde mai multe operatii. Ca materii prime se folosesc
cereale, pentru continutul lor de amidon și zahăr. Cerealele sunt sfărâmate sunt amestectei cu apă la
temperatura de 600C și de preferat la presiunea de 1 atm pt ca procesul să decurgă fără cheltuieli
financiare în plus. Temperatura nu trebuie să depășească 600C, deoarece altfel amilaza este distrusă.
După cca. o oră, amestecul din zaharificator se transformă într-un lichid subțire și cu gust dulce, cea
mai mare parte din amidon s-a transformat în maltoză.
Lichidul obținut este răcit la 15-200C, după care i se adaugă drojdie de bere. Aceasta se
înmultește și, după un timp, începe o fermentație energică. Fermentația alcoolică durează 2-3 zile.
Vasele în care se produce fermentația trebuie răcite, deoarece prin fermentarea fiecarui kg. de zahăr se
degajă 133 kcal. Bioxidul de carbon format în acest timp poate fi colectat.

6
 3.2. Reacţiile chimice ce descriu procesul

Figura 2: Reactia de obtinere a bioetanolului

3.3 Tehnologia de fabricare

Garuntele uscate de porumb contin in principal amidon, dar alaturi de acesta si ulei si gluten.
Compozitia masica a porumbului este prezentata in tabelul 2.

Componentul % de masă
Amidon 66
Ulei 3,9
Gluten alimentar ( 21 % proteine) 24
Gluten pulbere ( 60 % proteine) 5,7
Pierderi 0,4
Tabelul 2. Compoziţia masică a porumbului

7
 Deoarece etanolul se obtine din amidon hidrolizat, considerand randamentul teoretic 0,5 L, dintr-un
kg de boabe de porumb uscat se poate obtine o cantitate de 0,374 kg etanol anhidru, considerand
pierderile zero.
Ciclul industrial etanol – porumb este prezentat in fig. 3. Resursele neregenerabile din figura
includ: uleiul crud, metan, carbuni, electricitate obtinuta din combustibili fosili, minerale din pamant,
ingrasaminte, apa din panza freatica, etc .

Figura 3: Ciclul industrial etanol – porumb

Fazele principale ale procesului de obtinere a etanolului din porumb sunt:

 Purificarea amidonului
 Lichefierea si zaharificarea ( hidroliza amidonului la glucoza)
 Fermentatia alcoolica
 Distilarea
 Deshidratarea pentru obtinerea bioetanolului de minim 99,5 % concentratie
 Denaturarea
 Valorificarea produselor

8
Procedeul de macinare uscata a porumbului

Procesul de macinare uscata a porumbului este realizat în cinci etape, și anume:

 Manipulare biomasă (măcinare)
 Lichefiere
 Hidroliza (zaharificare)
 Fermentare
 Distilare și recuperare

Figura 4: Schema de flux a procesului de macinare uscata

In acest proces, porumbul este trecut printr-o moara cu ciocane si macinat in particule fine, astfel
facilitandu-se introducerea apei si a enzimelor în etapele următoare. In procedeul tipic, boabele de
porumb sunt macinate pana ce se obtine o pulbere care este incalzita cu apa la 85 OC. In timpul
fierberii, se adauga enzima α-amilaza, iar amestecul astfel format, se incalzeste la 110 – 150 OC timp de
o ora. Acest lucru duce la lichefierea amidonului și reduce cantitatea de bacterii. Se raceste la 85 OC si
se mentine la aceasta temperatura 1h, timp in care se adauga o cantitate mai mare de α-amilaza.
Urmatoarea etapa este reprezentata de o noua racire, pana la temperatura camerei; se adauga gluco-
amilaza pentru a asigura conversia amidonului din porumb in dextroza. Astfel, se poate spune ca

9
procesul este catalizat enzimatic. In cele mai multe instalatii de macinare uscata, gluco-amilaza este
adaugata direct in fermentator, procesul purtand denumirea de “ zaharificare si fermentare simultana”.
Astfel, sunt reduse costurile si minimizat riscul de conatminare.
În procesul de fermentație, drojdiile transforma glucoza in etanol si dioxid de carbon. Procesul de
fermentare poate fi operat, atat discontinuu, cat si continuu. De obicei, pentru finalizarea acestui proces
este nevoie de aproximativ 40-50 de ore. In aceasta etapa, amestecul rezultat anterior, este agitat
continuu pentru a distribui uniform drojia si pentru a o mentine rece si activata. Dupa fermentare,
amestecul rezultat, cunoscut sub denumirea de “bere”, este transferat in coloanele de distilare unde are
loc separarea etanolului. Reziduul obtinut contine ulei, fibre si proteine. Acesta este uscat pana la
obtinerea unui produs ce contine 27 % proteine si care este folosit in hrana animalelor [1] .

Procedeul de macinare umeda a porumbului

În procesul de măcinare umedă, boabele de porumb sunt separate în trei parti, într-un mediu apos,
înainte de fermentare: coaja, germeni si endosperm. Produsele primare de la măcinarea umedă includ
amidon și derivati din amidon (de exemplu, sirop de porumb bogat în fructoză și etanol), ulei de
porumb si gluten de porumb.
După cum se arată schematic în fig. 5, procesul constă in mai multe etape. Inainte, de a ajunge in
moara, porumbul este supus unei etape de curatare pentru indepatarea materialului nedorit cum ar fi:
bucăți de știuleți, bete, coji, făină și pietre. Boabele curatate trec in rezervoare “ abrupte”, unde sunt
tinute in acid sulfuric timp de 24-48 h, la temperatura de 52 OC. Pentru aceasta etapa sunt utilizate mai
multe rezervoare in serie.
In general, apa rezultata de la primul rezervor, care contine aproximativ 6 % din cantitatea initiala de
boabe uscate, este evacuata in evaporatoare.
Germenii indepartati din boabele de porumb tratate cu acid sulfuric sunt introdusi intr-o moara de
“degerminare”, unde sunt separati de amidon, fibre si gluten. Ulterior, sunt spalati, deshidratati, uscati și
prelucrati în continuare pentru a se extrage uleiul de porumb.
Amidonul si glutenul din pasta rezultata sunt separate de restul materialului fibros prin spalare,
macinare si metode screening. Ulterior, amidonul este separat de gluten prin centrifugare; aceasta etapa
se poate repeta de cate ori este necesara.
Cand suspensia de amidon purificat este obtinuta, procesul de macinare umeda devine similar cu
cel de macinare uscata. In primul rand, pH-ul suspensiei de amidon este ajustat la 5.8-6.2, dupa care se

10
adaugă α-amilaza pentru a converti amidonul în dextrine (lichefiere). Calciul este adesea adăugat (20-
100 ppm) pentru a mari stabilitatea enzimei. Obtinerea pastelor cu un continut de 30-40 % amidon este
adesea intalnita.
Pentru zaharificare, pasta obtinuta in etapa de lichefiere este amestecata cu apa. In aceasta etapa,
glucozamilaza adaugata, converteste dextrinele in glucoza, la un pH de 4,5 si la o temperatura de 65
O
C. Dupa etapa de zaharificare, se adauga drojdii S. Cerevisiae care ajuta la fermentarea zaharului ( se
obtine etanol si CO2). Timpul total de fermentație variază intre 20-60 h, depinzand de gradul de
zaharificare anterior fermentatiei. Foarte puține solide insolubile se gasesc in aceste sisteme de
fermentație, care usureaza reciclarea drojdie și îmbunătateste randamentul de fermentație. Produsul
final rezultat intr-un proces continuu va avea un conținut de etanol de 8-10 % vol [1] .

Figura 5: Schema de flux a procesului de macinare umeda

11
 4. Utilizarile bioetanolului

Un numar mare de substante chimice sunt produse in industria etanolului, mai ales in cea a
bioetanolului de generatia a doua. Aceste substante au numeroase utilizari in industria farmaceutica,
cosmetica, bauturilor si in sectorul medical. Prin urmare, utilizarile bioetanolului nu se limiteaza doar la
combustibil pentru transporturi sau producere de energie.
SEKAB co-produce următoarele substanțe chimice, împreună cu etanolul:
1. Acetaldehida (materie primă pentru alte produse chimice de exemplu, liant pentru vopsele și
coloranți)
2. Acid acetic (materie primă pentru materiale plastice, agent de albire, conservare)
3. Acetat de etil (vopsele, coloranți, materiale plastice, cauciuc)
4. Etanol 95% (produse alimentare, produse farmaceutice, combustibil,detergenti)
5. Thermol (mediu rece pentru aparate de refrigerare și pompe de căldură)
De asemenea, KWST produce o serie de substanțe chimice cum ar fi:
1. Alcool etilic (industria băuturilor alcoolice, cosmetice și lacuri)
2. Alcool izopropilic (IPA), acetat de etil (EAC), WABCO-antigel (dezinfectant, agent de curățare
pentru dispozitive electronice, solvenți)
3. vinasă, sulfat de potasiu (hrană, îngrășăminte)

5. Concluzii

Bioetanolul prezinta o serie de avantaje comparativ cu combustibilii clasici, fapt ce-1 recomanda ca
pe unul din cei mai promitatori inlocuitori ai combustibililor fosili.
Aceste avantaje pot fi sumarizate astfel:
 Bioetanolul se obtine din materii prime regenerabile si nu din produse finite cum este etanolul
sintetic.
 Emisia de gaze este mult mai mica comparativ cu emisiile de gaze rezultate la utilizarea
benzinei din petrol (emisia de fum, hidrocarburi, monoxid de carbon si dioxid de carbon sunt
reduse). Din aceste motive are un impact pozitiv asupra calitatii aerului datorita "arderii curate".
 Bioetanolul are o cifra octanică ridicata fapt ce previne detonatiile si elimina necesitatea
utilizarii tetraetil plumbului sau MTBE pentru marirea cifrei octanice.
 Comparativ cu combustibilul fosil bioetanolul este biodegradabil si nu este toxic.

12
 Utilizarea bioetanolului in benzina intr-un procent de 5- 10% nu necesita modificari ale
motoarelor autovehiculelor. Adaptarea corespunzatoare a motorului este necesara numai pentru
combustibilul E 85 (85 % bioetanol si 15 % benzina) si E 100.
 Este amestecat si distribuit la statiile de benzina cu mijloacele clasice utilizate pentru produse
petroliere.
 Bioetanolul se obtine din resurse interne si astfel reduce dependenta de import de titei,
participand astfel la independenta energetica a tării.
 Utilizarea bioetanolului incurajeaza economia rurala.

13
 6. Bibliobrafie

1. Mustafa Vohra, Jagdish Manwar, Rahul Manmode, Satish Padgilwar, Sanjay Patil, Bioethanol
production: Feedstock and current technologies, Journal of Environmental Chemical Engineering,
2 (2014) 573–584.
2. M. Balat, H. Balat, Recent trends in global production and utilization of bioethanol fuel, Applied
Energy 86 (2009) 2273–2282.
3. S. Banerjee, S. Mudliar, R. Sen, L. Giri, D. Satpute, T. Chakrabarti, R.A. Pandey, Commercializing
lignocellulosic bioethanol: technology bottlenecks, Biofuels, Bioproducts and Biorefining 4 (2010)
77–93.
4. http://biofuels.dbioro.eu/bioetanol.php, 28.11.2014, ora 17:15.
5. Ghe. Hubca, A. Lupu, Biocombustibili, Ed. Matrix Rom, Bucuresti, 2013.
6. Ghe. V. Roman, V.Tabara, G. Morar, Fitotehnie - Vol. I - Cereale şi leguminoase pentru boabe, Ed.
Universitara, Bucuresti, 2011
7. I. Floarea Dumitru, A. Vamanu, O. Popa, Drojdiile – Biotehnologii clasice si moderne, Ed. Ars
Docendi, Bucuresti, 2002.

14
15