Universitatea Politehnica din Bucureşti

Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice

Disciplina: Instalaţii pentru reciclarea deşeurilor

LABORATOR
PRODUCEREA BIOGAZULUI DIN BIOMASĂ
CONCEPTUL DE SECURITATE ENERGETICĂ LA NIVEL EUROPEAN

Strategia Europa 2020

reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30%, în

condiţii favorabile) faţă de nivelurile înregistrate în 1990;
creşterea ponderii surselor de energie regenerabilă până la 20%
creşterea cu 20% a eficienţei energetice.

Utilizarea energiei regenerabile la nivelul Uniunii Europene în anul

2005 vs. 2020
Printre mijloacele de utilizare a biomasei în vederea obţinerii de energie, producerea
biogazului prin procesul de fermentaţie anaerobă reprezintă în momentul de faţă cea mai
răspândită practică în Europa.

Fermentaţia anaerobă reprezintă un proces de descompunere a substratului

de natură organică în prezența mai multor specii de bacterii, în condiţii
controlate de mediu, în absenţa oxigenului.

În natură, acest proces are loc în mlaștini, iazuri, bălți, depozite de
deșeuri şi canalizare.

 O largă varietate de microorganisme sunt implicate în procesul anaerob,

în urma căruia rezultă două produse finale: BIOGAZUL şi
DIGESTATUL.
 Amestecul gazos format din metan (max.80%) şi dioxid de carbon (min.20%),
alături de care se întâlnesc cantităţi mici de hidrogen (H2), hidrogen sulfurat
(H2S), mercaptani, vapori de apă, urme de amoniac şi azot constituie
BIOGAZUL.

Digestatul reprezintă substratul descompus anaerob, bogat în macro- şi

micronutrienţi, care poate fi utilizat ca îngrăşământ în agricultură.
 Cele mai utilizate categorii de materii prime pentru producerea biogazului
sunt:

deşeuri rezultate din zootehnie (gunoi de grajd, dejecţii animaliere,

nămoluri)
resturi vegetale (paie, frunze, fructe etc)
reziduuri agricole secundare
deşeuri organice din industria alimentară
fracţia organică a deşeurilor menajere
nămoluri de canalizare
culturi energetice (porumb, salcia energetică, Miscanthus)

Printre tipurile variate de substrat adecvate procesului de fermentaţie

anaerobă, culturile energetice au fost intens investigate în special pentru
utilizarea lor împreună cu dejecţiile animaliere în procesul de co-digestie.
 Producerea biogazului prin fermentație anaerobă este un proces complex
care implică patru etape principale: hidroliza, acidogeneza, acetogeneza şi
metanogeneza.

Hidroliza este prima etapă a procesului de fermentare anaerobă, pe parcursul căreia

substanțele organice complexe constituite de polimeri sunt descompuse în substanțe mai
mici, numite monomeri sau oligomeri [1].
Acidogeneza este cea mai rapidă etapă în procesul de conversie anaerobă a materiei
organice complexe, fiind denumită şi etapa de fermentație acidă.
În faza a treia, bacteriile acetogene convertesc acizii graşi volatili şi alcoolii în
hidrogen (H2), dioxid de carbon (CO2) şi acid acetic, care reprezintă substratul pentru ultima
etapă a procesului, metanogeneza
În ultima fază a procesului de fermentație anaerobă, metanogeneza, intervin
bacteriile metanogene care sunt foarte sensibile la schimbările factorilor de mediu, cum sunt
pH-ul şi temperatura. În aceste condiţii, bacteriile metanogene sunt considerate a fi factorul
care limitează viteza de desfăşurare a procesului de fermentație anaerobă [7]. Pe parcursul
acestei etape, microorganismele convertesc hidrogenul și acidul acetic formate anterior în
metan (CH4) și dioxid de carbon (CO2),
Factorii care influenţează producţia de biogaz

Temperatura
pH (6.8 – 7.2)
Elemente nutritive
Substanţe toxice
Compoziţia materiei organice
Omogenizarea
Încălzirea
Izolaţia termică
Îmbogăţirea cu microorganisme metanogene (inocularea)
 Materia primă folosită la producerea de biogaz trebuie să asigure mediul
prielnic dezvoltării şi activităţii microorganismelor ce concură la digestia
substratului şi, în final, la producerea biogazului.

Acest mediu trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

• să conţină materie organică biodegradabilă;

• să aibă o umiditate ridicată, de peste 90%;
• să aibă o reacţie neutră sau aproape neutră (pH = 6,8-7,3);
• să conţină carbon şi azot într-o anumită proporţie (C/N = 15-25);
• să nu cuprindă substanţe inhibitoare pentru microorganisme: unele metale
grele, detergenţi, antibiotice, concentraţii mari de sulfaţi, etc.
 Procesele de fermentaţie anaerobă decurg la temperaturi diferite
(10°÷55°C). Dintre acestea, două sunt optime:
fermentarea mezofilă care are loc la o temperatură de 35°C şi
fermentarea termofilă, care se desfăşoară la 55°C.

Un alt procedeu de fermentare este cel criofil, însă acesta se desfăşoară

la o temperatură mai scăzută, 20°C.
 pH-ul este, de asemenea, un parametru important în procesul de
fermentare anaerobă a biomasei. Intervalul de pH optim pentru
fermentarea anaerobă în domeniul de temperatură mezofil este situat
între 6,5 şi 8, iar procesul este inhibat dacă valoarea pH-ului scade sub
valoarea 6,0 sau creşte peste valoarea 8,3. Valoarea pH-ului poate fi
crescută de către amoniac, în timpul descompunerii proteinelor, sau prin
prezenţa acestuia în fluxul de alimentare, în timp ce acumularea de acizi
graşi volatili scade valoarea pH-ului
 Metalele grele. În funcţie de concentraţia în care se regăsesc, metalele grele pot
avea un rol stimulator, inhibitor sau chiar toxic în procesul de fermentare
anaerobă. Studiile în domeniu au arătat că elementele Co, Fe, Mo, Ni şi Se sunt
foarte importante în stabilitatea procesului de fermentare anaerobă [12].
 Omogenizarea conţinutului supus procesului de fermentare anaerobă în vederea
obţinerii de biogaz, este de asemenea un parametru important. Omogenizarea
conținutului prin agitare (amestecare) este o operație tehnologică obligatorie în
fermentator. Ea asigură un contact permanent între materia organică și
microorganisme și o uniformizare a temperaturii din fermentator. Totodată,
previne formarea crustei, ajută la degajarea mai rapidă a biogazului format și
conferă materialului fermentat o consistență convenabilă pentru operaţiunea de
evacuare.
 Biocombustibilii derivaţi din culturile agricole (soia, grâu, porumb,
floarea soarelui și sfecla de zahăr) şi din biomasa lignocelulozică
prezintă o presiune enormă asupra pieţelor de alimente mondiale,
contribuie la diminuarea resurselor de apă, la reducerea calității apei și
solului din cauza utilizării intensive a îngrășămintelor, precum şi la
distrugerea pădurilor la nivel global.

În ultima perioadă se acordă o atenţie deosebită producerii biogazului din

alge, care prezintă o serie de avantaje:

reducerea gazelor cu efect de seră;

nu se pune în pericol siguranţa alimentară; viteza de creştere ridicată;
conţinut mic de lignină, ceea ce favorizează viteze mari de hidroliză;
nu au nevoie de pesticide şi nici de teren arabil aşa cum necesită
culturile de câmp;
necesită o cantitate mult mai mică de apă;
digestatul reprezintă un îngrăşământ pentru sol care poate substitui
utilizarea îngrăşămintelor minerale.
 Un sistem tipic pentru tehnologia biogazului consistă în următoarele
componente:

 Colectarea gunoiului de grajd;

 Fermentaţia anaerobă;
 Stocarea produselor;
 Purificarea gazului;
 Utilizarea propriu – zisă a gazului.

 Cele mai multe operaţii în fermele de animale manipulează dejecţii

sub formă lichidă, semilichidă, semisolidă şi solidă.
 Acestea sunt depozitate în lagune, bazine din beton, rezervoare şi alte
structuri, fiind în special proiectate pentru a corespunde cerinţelor şi
regulilor de protecţie a mediului.
O instalaţie de producere a biogazului completă trebuie să cuprindă următoarele
sisteme:

•buncăr stocare materii prime;

•echipamente pentru mărunţirea materiei prime;
•sisteme de transport a substratului;
•sistem de alimentare a materiei prime (dozator);
•fermentator anaerob;
•pompe alimentare/recirculare;
•sisteme purificare biogaz;
•rezervor colectare biogaz produs;
•rezervor colectare digestat;
•instalație transformare biogaz în energie termică/electrică (cogenerare).
Schema de bază a unei instalatii de biogaz, dotată cu un digestor
orizontal

Fig. 1 Schema de bază a unei instalatii de biogaz

Fluxul tehnologic de producere a biogazului
Sisteme de alimentare

Sistem de alimentare a) cu transportor elicoidal

şi b) cu piston
Tipuri de fermentatoare

Fermentator în flux orizontal (a) și în flux vertical (b)

9
Sisteme de amestecare mecanică a substratului
 Stocarea biogazului

Sistem de stocare a biogazului cu membrană dublă

A – membrana externă; B – membrana internă; C – sistemul fluxului de aer;
D – sistem de curele; E – inel de prindere; F – supape; G – ventilator;
H –supapa de subpresiune; I – supapa de suprapresiune; J – ferestre de vizitare

Sattler Brochure, Biogas storage tanks for each plant design. 11

 Exemple de staţii de biogaz

Instalaţie de biogaz pentru biomasă şi dejecţii animaliere (Austria, 2004)

Lipp, R., Advanced Biogas Technology for the Food Processing Sector, Germany. 6
 Instalaţie de biogaz din Danemarca (1992)

Lemvig Biogas, An example of successful centralized co-digestion in Denmark, IEA Bioenergy, 2013 7
 Instalaţie de biogaz din Germania

***[Link] 8
Producerea biogazului în România

12
Prima stație de biogaz “Luethe-CWT” din România – în construcție

Procesează zilnic:
 până la 30 t de reziduuri de abatorizare
 30 mc de apă uzată din abatorizare
 dejecţii de porcine
 siloz de porumb
Rezultă:
 zilnic 5.500 mc. de biogaz, care prin cogenerare este transformat în
energie electrică și termică
zilnic în jur de 65 tone de digestat (îngrășământ lichid/ pământ de
flori)
apă la NTPA 001/2005 (Normativ privind colectarea, epurarea și
evacuarea apelor uzate urbane)

[Link] 25
 Avantajele utilizării biogazului

• sursă de energie regenerabilă;

• emisii reduse de gaze cu efect de seră;
• contribuţie la alinierea la cerinţele Uniunii Europene pentru
energie şi protecţia mediului;
• reducerea deşeurilor biodegradabile prin valorificarea acestora
sub formă de biogaz şi digestat (îngrăşământ valoros pentru
agricultură);
• reducerea mirosurilor provenite de la dejecţiile din zootehnie dar
şi de la alte deşeuri organice;
• sursă suplimentară de venit considerabilă pentru sectorul agricol.