Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor

TEHNICI ŞI SISTEME DE PRODUCERE

A BIOCOMBUSTIBILILOR

CURS 4

BIOGAZUL ŞI TEHNOLOGIA OBŢINERII

ACESTUIA
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

BIOGAZUL ŞI TEHNOLOGIA OBŢINERII ACESTUIA

1.1. Noţiuni introductive

Conform unor studii recente, [8, 28] în Europa se produc anual peste 258 Mt deşeuri
solide, o mare parte dintre acestea reprezentând deşeuri biodegradabile. De asemenea, nămolurile
obţinute de la staţiile de epurare a apelor uzate reprezintă o altă fracţie de deşeuri biodegradabile.
Fermentarea anaerobă s-a dovedit a fi procedeul optim pentru tratarea și valorificarea
deșeurilor biodegradabile, oferind o serie de beneficii socio-economice. Fermentarea anaerobă
reprezintă metoda de tratare biologică prin care substratul de natură organică este descompus cu
ajutorul mai multor specii de bacterii, procesul desfășurându-se în incinte închise, în condiții
controlate de mediu, în absența oxigenului molecular, [4, 35].
Produsele finale ale procesului de fermentare anaerobă sunt biogazul şi digestatul.
Biogazul este amestecul gazos format din metan (CH4 - maxim 80%) și dioxid de carbon
( CO2 - minim 20%), alături de care se întâlnesc cantități mici de hidrogen (H2), hidrogen
sulfurat (H2S), mercaptani, azot, vapori de apă și urme de amoniac, [35].
Digestatul este bogat în azot, fosfor, potasiu și microelemente și poate fi aplicat pe soluri
ca și gunoiul de grajd lichid. Comparativ cu gunoiul animal brut, digestatul prezintă o eficienţă
îmbunătăţită ca fertilizator, datorită omogenităţii sale ridicate şi a disponibilităţii mai mari a
nutrienţilor, un raport mai bun C/N și lipsa aproape totală a mirosurilor neplăcute, [53].
Compoziția biogazului variază în funcție de materia primă procesată dar și de tehnologia
fermentatorului. În general, biogazul are două componente principale, CH4 și CO2, dar poate
conține și urme de impurități, cum sunt H2S, N2 și NH3. Biogazul produs prin procesul de
fermentare anaerobă are compoziția apropiată cu cea a biogazului obținut de la gropile de gunoi,
dar cu un conținut ușor mai ridicat de CH4. Totuși, spre deosebire de gazul natural care are un
conținut foarte scăzut de CO2, (0.67 – 1%), în cazul biogazului acesta poate varia de la 25% la
50%. Un conținut mare de CO2, reduce puterea calorică a biogazului. Biogazul are în
componența sa și un conținut mare de H2S, N2, O2 și NH3, dar spre deosebire de gazul natural are
un conținut mult mai mici de hidrocarburi (exceptând metanul), [2].
Compoziția tipică a biogazului rezultat din procesul de fermentare anaerobă, respectiv de
la gropile de gunoi și a gazului natural este prezentată în tabelul de mai jos:

9
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Tabel 1 Comparație între compoziția biogazului și cea a gazului natural, [36]

Component Biogaz din Biogaz din gropile de Gaz natural

fermentarea anaerobă gunoi
CH4 (%) 53 - 70 30 - 65 81 - 89
CO2 (%) 30 - 50 35 - 47 0.67 - 1
N2 (%) 2-6 < 1 - 17 0.28 - 14
O2 (%) 0-5 <1-3 0
H2 (%) - 0-3 -
H2S (ppm) 0 - 2000 30 - 500 0 – 2.9
NH3 (ppm) < 100 0-5 -

Materii prime utilizate ca substrat în vederea obținerii biogazului

Resursele de biomasă care pot fi utilizate ca substrat în procesul de fermentare anaerobă
în vederea obținerii biogazului, pot fi grupate în mai multe categorii, după cum urmează, [6]:
1. în funcție de rangul taxonomic:
- materii prime de origine animală
- materii prime de origine vegetală
2. în funcție de sectorul din care provin:
- materii prime provenite din agricultură;
- materii prime provenite din sectorul industrial;
3. deșeuri menajere de natură organică.
Principalele componente din deșeurile solide care se descompun sunt carbohidrații,
proteinele și grăsimile. Raportul C:N optim pentru producerea unui procent mare de metan este
de 25:1.
Cantitatea de metan poate fi estimată urmărind formula de mai jos, [29]:
 a b n a b n a b
Cn H a Ob   n     H 2O       CH 4       CO2 (1)
 4 2  2 8 4  2 8 4
unde termenul Cn H aOb reprezintă compoziţia molară a materiei prezente în deşeu la începtul
descompunerii.
Categoriile cele mai frecvente de biomasă utilizate în producţia europeană de biogaz sunt,
[6, 53]:

10
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

1) Sectorul agricol. Cele mai utilizate materii prime în producerea biogazului

provin din sectorul agricol. Instalațiile agricole pentru tratarea deșeurilor prin procesul de
fermentare anaerobă, de proveniență animală, sunt utilizate pe scară largă în întreaga lume.
Acestea se pot clasifica astfel:
deșeuri rezultate din zootehnii: gunoi de grajd, dejecţii animaliere, nămoluri;
culturi vegetale: paie şi produse secundare de la culturile de porumb pentru boabe,
respectiv pentru siloz, trifoi, lucernă, sfecla de zahăr, miscanthus etc.;
2) Sectorul industrial și municipalitate.
industria alimentară: deșeuri de producție, pierderi tehnologice, ape reziduale;
deșeuri rezultate din serviciile de catering, restaurante și piețe;
deșeuri biodegradabile rezultate din serviciile de management ale deșeurilor urbane:
resturi de la curățat arbuști, cosit iarba, amenajarea peisajului etc;
nămoluri provenite de la stațiile de epurare a apelor uzate (de obicei între 30 și 70%
din nămolurile de epurare sunt tratate prin procesul de fermentare anaerobă).
În ultima perioadă s-a acordat o atenţie deosebită producerii biogazului din alge care
prezintă o serie de avantaje, [27]:
- nu se pune în pericol siguranţa alimentară;
- viteza de creştere ridicată;
- conţinut mic de lignină, ceea ce favorizează viteze mari de hidroliză.
Utilizarea biogazului. Biogazul produs în fermentator este preluat prin intermediul instalației de
manipulare și poate fi folosit pentru:
1. generare de energie electrică şi termică, prin arderea acestuia în unităţi de
cogenerare (CHP – combined heat and power);
2. alimentare în conducta de gaze naturale;
3. combustibil pentru boilere, instalații de încălzire sau refrigerare, sau poate fi
utilizat direct pentru mașinile de gătit;
4. transformarea biogazului purificat în biogaz comprimat sau în biogaz lichid
pentru o varietate de aplicaţii ca şi combustibil; biogazul, din care se elimină dioxidul de carbon,
hidrogenul sulfurat și apa, este comprimat și folosit ca și combustibil alternativ pentru vehiculele
de transport. Biogazul comprimat (CBG) este considerat a fi acelaşi cu gazul natural comprimat
(CNG), fiind deseori denumit „Bio- CNG”. Biogazul a fost utilizat drept combustibil de transport

11
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

în Germania în anii 1930, iar interesul a fost reluat în anii 1990. În prezent, biogazul este
furnizat ca şi combustibil pentru transport în benzinăriile din Europa, în special în Germania şi
Suedia, fie ca 100% metan (CBG 100) sau amestecat cu gaz natural (CBG10 şi CBG50), [24,
45].
Pe lângă procesul de fermentare anaerobă utilizat pentru obţinerea biogazului, se mai
întâlneşte şi tehnologia de obţinere a biogazului în depozite de deşeuri solide municipale.
Generarea biogazului de la depozitele de deşeuri solide municipale începe imediat după ce
deşeurile au fost depozitate, componenţii organici fiind supuşi reacţiilor biochimice.
Avantajele utilizării biogazului. Producerea biogazului prin procesul de fermentare
anaerobă şi utilizarea sa, furnizează multe beneficii de ordin socio-economic, dar şi de mediu,
precum, [5]:
 sursă de energie regenerabilă;
 emisii reduse de gaze cu efect de seră şi diminuarea încălzirii globale;
 contribuţie la alinierea la cerinţele Uniunii Europene pentru energie şi protecţia
mediului;
 reducerea deşeurilor biodegradabile prin valorificarea acestora sub formă de biogaz şi
digestat (îngrăşământ valoros pentru agricultură);
 reducerea mirosurilor provenite de la dejecţiile din zootehnie dar şi de la alte deşeuri
organice;
 este monitorizată relaţia complexă sănătate – mediu;
 sursă suplimentară de venit considerabilă pentru sectorul agricol.

1.2. Principii de bază în procesul de fermentare anaerobă

Descompunerea fracţiei organice reprezintă un proces complex şi continuu prin care

structura organică complexă a deşeurilor tratate este redusă la forma sa minerală. Procesul de
descompunere este caracterizat de o serie de procese biologice, fizice şi chimice
Fermentarea anaerobă reprezintă procesul de descompunere a fracţiei organice care se
desfășoară în incinte închise, în condiţii controlate de mediu, în absenţa oxigenului molecular şi a
luminii, în prezența mai multor specii de bacterii, [4, 26, 35].
În procesul de fermentare anaerobă utilizat pentru convertirea materiei organice în
biogaz, sunt necesare o serie de consorţii specifice de microorganisme cu roluri diferite. Procesul

12
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

de formare a biogazului este rezultatul a patru etape succesive, în care substratul supus
procesului de fermentare anaerobă este descompus în molecule tot mai mici.
În figura 1 este prezentată schema procesului de fermentare anaerobă în care sunt
evidenţiate cele patru etape principale ale procesului: hidroliza, acidogeneza, acetogeneza,
metanogeneza.

POLIMERI COMPLECŞI
(Carbohidraţi, proteine, lipide)

Hidroliza

MONOMERI ŞI OLIGOMERI
(Zaharuri, amino acizi, acizi graşi cu
catenă lungă)

Acidogeneza

ACIZI GRAŞI VOLATILI

(Propionat, butirat, acid lactic)

Acetogeneza
H2, CO2 ACETAT
Metanogeneza
CH4 + CO2

Figura 1 Principalele etape ale procesului de fermentare anaerobă, [1, 20bis]

1. Hidroliza/lichefierea
Hidroliza este prima etapă a procesului de fermentare anaerobă, pe parcursul căreia
substanțele organice complexe constituite de polimeri sunt descompuse în substanțe mai mici,
numite monomeri sau oligomeri, [5].
În această etapă, polizaharidele sunt hidrolizate în unităţi mai mici de către
microorganisme de tipul Clostridia, Micrococci, Bacteroides, Butyrivibrio, Fusobacterium,
Selenomonas şi Streptococcus, [14]. Ecuația (2), [26] reprezintă un exemplu de reacție de
hidroliză, în care fracția organică este transformată în glucoză.

13
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

C6 H10O4  2H 2O  C6 H12O6  2H 2 (2)

2. Acidogeneza

Acidogeneza este întotdeauna cea mai rapidă etapă în procesul de conversie anaerobă a
materiei organice complexe. În timpul procesului de acidificare a zaharurilor, acizii graşi cu
catenă lungă şi aminoacizii rezultaţi din etapa de hidroliză sunt utilizaţi ca substrat pentru
microorganismele fermentative (Streptococcus, Lactobacillus, Bacillus, Escherichia coli,
Salmonella) care au ca scop producerea de acizi organici (acid acetic, propionic, butiric), acizi
graşi cu catenă scurtă, alcooli, H2 şi CO2. Această etapă este denumită şi etapa de fermentare.
Ecuațiile (3) – (5) reprezintă trei reacții tipice etapei de acidogeneză, [10].
C6 H12O6  2CH 3CH 2OH  2CO2 (3)

C6 H12O6  2H 2 2CH 3CH 2COOH  2H 2O (4)

C6 H12O6  3CH 3COOH (5)

Ecuaţia (3) descrie reacţia de convertire a glucozei în etanol, ecuaţia (4) descrie reacţia de
transformare a glucozei în propionat iar ecuaţia (5) arată convertirea glucozei în acid acetic.

3. Acetogeneza (producerea de H2)

Metaboliții cum sunt propionatul, butiratul și etanolul produşi în faza de acidogeneză sunt
mai departe convertiţi în acetat de către bacteriile acidogene producătoare de hidrogen (H2), [74].
Bacteriile acetogene sunt strict anaerobe şi au rolul de a converti acizii graşi volatili şi alcoolii în
acetat, dioxid de carbon şi hidrogen, care reprezintă substratul pentru ultima fază a procesului,
metanogeneza, [46].
Ecuațiile (6) – (8) reprezintă trei reacții tipice etapei de acetogeneză, [26].

H 3CH 2COO   3H 2O  CH 3COO   H   HCO3  3H 2 (6)

C6 H12O6  2H 2O  2CH 3COOH  2CO2  4H 2 (7)

CH 3CH 2OH  2H 2O  CH 3COO   2H 2  H  (8)

Ecuaţia (6) reprezintă conversia propionatului în acetat, ecuaţia (7) descrie reacţia de
transformare a glucozei în acetat iar ecuaţia (8) arată reacţia în care etanolul este transformat în
acetat.

14
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

4. Metanogeneza
Substratul pe care bacteriile metanogene îl pot utiliza este foarte limitat, cel mai cunoscut
substrat pentru formarea metanului fiind hidrogenul (H2) şi dioxidul de carbon (CO2), [30].
În această etapă, metanul este produs în două moduri: fie prin intermediul scindării
moleculelor de acid acetic prin generarea de dioxid de carbon şi metan, fie prin reducerea
dioxidului de carbon la hidrogen, [32].
CO2  4H 2  CH 4  2H 2O (9)
CH 3COOH  CH 4  CO2 (10)
Dintre bacteriile care acţionează în procesul de fermentare anaerobă, cele metanogene
sunt cele mai sensibile la schimbările factorilor de mediu, cum sunt pH-ul şi temperatura. În
aceste condiţii, bacteriile metanogene sunt considerate a fi factorul care limitează viteza de
desfăşurare a procesului de fermentare anaerobă, [13].

1.3. Factorii care influenţează procesul de obţinere a biogazului

Procesul de fermentare anaerobă a biomasei în vederea obţinerii biogazului, este un

proces complex fiind influenţat de o serie de factori, cum sunt:
 materia primă;
 temperatura;
 pH-ul și acizii graşi volatili;
 amoniacul;
 metalele grele;
 omogenizarea.

Materia primă utilizată ca substrat în procesul de fermentare anaerobă este un

parametru cheie în calitatea biogazului. Aceasta trebuie să asigure mediul prielnic dezvoltării şi
activităţii microorganismelor ce concură la digestia substratului şi, în final, la producerea
biogazului.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materia primă utilizată în procesul de
fermentare anaerobă sunt următoarele, [42]:
 să aibă un conţinut ridicat de materie organică biodegradabilă;
 să aibă o umiditate ridicată;

15
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

 să nu conţină substanţe inhibitoare pentru microorganisme;

 să conţină carbon şi azot într-o anumită proporţie (C/N = 15 - 30).
Raportul C/N al substratului sau amestecului de substraturi, utilizate în procesul de
fermentare anaerobă, influenţează în mare măsură producţia de biogaz, [44]. Un raport C/N
mare, indică un consum rapid al azotului de către bacteriile metanogene, ceea ce duce la scăderea
producţiei de biogaz. Un raport C/N optim este necesar pentru fermentarea anaerobă, acesta fiind
important în dezvoltarea bacteriilor metanogene. Pentru o bună desfăşurare a procesului de
fermentare anaerobă valoarea raportului C/N al amestecului trebuie să fie cuprinsă între 20 – 30,
[38].
Conform experimentelor realizate de Tong Zhang şi colab. [49], raportul optim C/N este
cuprins între 20 – 35.
Tabel 2 Raportul C/N pentru diferite tipuri de materii prime, [49]
Materie primă Raportul C/N
Iarbă verde 25
Frunze de copaci 41
Lucernă 18
Paie de cereale 56 - 87
Tulpini de soia 32
Dejecții de ovine 12
Dejecții de bovine 12
Dejecții de porcine 9

Temperatura reprezintă cel mai important parametru în procesul de fermentare

anaerobă, aceasta influenţând activitatea enzimelor şi co-enzimelor, producţia de metan, precum
şi calitatea digestatului, [3]. Astfel, viteza de creştere a metanobacteriilor, şi prin urmare
producerea biogazului, depinde de temperatura din fermentator. Deşi teoretic obţinerea
biogazului este posibilă în domeniul de temperaturi de la zero la 600C, creşterea
metanobacteriilor este mult încetinită sub 60C şi peste 550C, [35].
Cu toate că au fost observate o serie de avantaje în cazul procesării substratului în regim
termofilic, cercetătorii au constatat că acesta este foarte sensibil la schimbările condiţiilor de
mediu, spre deosebire de domeniul mezofilic, [21].

16
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Procesul de fermentare anaerobă al substratului utilizat în obţinerea biogazului poate fi

inhibat atunci când modificările parametrului temperatură depăşesc 1°C/zi. Pentru menţinerea
unui process stabil, s-a demostrat că modificările de temperatură trebuie să fie mai mici de 0.6
°C/zi, [3].
Temperatura ridicată, în domeniul termofil, determină rate mai mari ale reacţiilor
chimice, de unde rezultă o eficienţă mai ridicată a producţiei de metan. Este importantă păstrarea
constantă a temperaturii, în timpul procesului de fermentare anaerobă, deoarece schimbările sau
fluctuaţiile de temperatură vor afecta negativ producţia de biogaz, [5].
Procesul de fermentare anaerobă se poate desfășura în trei domenii de temperatură
(figura 2):
1. domeniul criofil - temperatura cuprinsă în intervalul 10 - 200C;
2. domeniul mezofil – temperatura cuprinsă în intervalul 25 - 350C;
3. domeniul termofil – temperatura cuprinsă în intervalul 40 - 550C.
Temperatura din fermentator este un parametru cheie în procesul de fermentare anaerobă,
având o importanţă deosebită în producerea biogazului. În general, bacteriile metanogene se
dezvoltă cel mai bine în domeniul de temperatură mezofil, [25bis].

Figura 2 Influența temperaturii asupra producției de biogaz, [4]

17
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

pH-ul şi acizii graşi volatili sunt de asemenea doi parametri importanţi în procesul de
fermentare anaerobă a biomasei. Intervalul de pH optim pentru fermentarea anaerobă în
domeniul de temperatură mezofil este situat între 6,5 şi 8, iar procesul este inhibat dacă valoarea
pH-ului scade sub valoarea 6,0 sau creşte peste valoarea 8,3. Valoarea pH-ului poate fi crescută
de către amoniac, în timpul descompunerii proteinelor, sau prin prezenţa acestuia în fluxul de
alimentare, în timp ce acumularea de acizi graşi volatili scade valoarea pH-ului, [5].
Acizii graşi volatili care includ în principal acidul acetic, acidul propionic, acidul butiric şi acidul
valeric, sunt compuşii intermediari care apar în timpul procesului de fermentare anaerobă a
fracţiei organice. În general, acizii graşi volatili produşi în timpul procesului de fermentare
anaerobă, pot fi în cele din urmă transformaţi în CH4 şi CO2 de către bacteriile acetogene,
respectiv metanogene, [12, 33].
Amoniacul constituie un alt parametru care trebuie luat în considerare în procesul de
fermentare anaerobă a biomasei, în vederea obţinerii biogazului. Acesta se formează în timpul
procesului de descompunere a proteinelor sau a altor substraturi bogate în azot, existând sub
formă de amoniu (NH4+) şi amoniu liber (NH3). Amoniacul poate fi utilizat ca nutrient esenţial
pentru dezvoltarea bacteriilor implicate în procesul de fermentare anaerobă, deşi pe de altă parte,
dacă se regăseşte în concentraţii mari, poate deveni toxic, inhibând activitatea bacteriilor [43,
47]. De asemenea, este foarte cunoscut faptul că amoniacul are un rol important în echilibrarea
raportului C/N, care poate afecta performanţa procesului de fermentare anaerobă, [44].
Concentraţia amoniacului liber creşte o dată cu creşterea valorii temperaturii şi a pH-ului (fig. 3).

Figura 3 Procentul de amoniac prezent în soluție la temperaturi și pH diferit, [50]

18
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Metalele grele. Prezenţa metalelor grele în procesul de fermentare anaerobă a

substratului constituit din culturi energetice, fracţia organică a deşeurilor municipale şi a celor
provenite din sectorul agricol, are un rol foarte important în performanţa şi stabilitatea
fermentatoarelor unde se produce biogazul. În funcţie de concentraţia în care se regăsesc,
metalele grele pot avea un rol stimulator, inhibitor sau chiar toxic în procesul de fermentare
anaerobă, [32]. Studiile în domeniu au arătat că elementele Co, Fe, Mo, Ni şi Se sunt foarte
importante în stabilitatea procesului de fermentare anaerobă, [20].
Ernestas Zaleckas şi colab., [48], au investigat efectul metalelor grele asupra producţiei
de biogaz în prezenţa ionilor de Ni, Cu şi Zn, utilizând ca substrat nămoluri provenite de la
staţiile de epurare a apelor uzate în amestec cu turte de rapiţă. Din figura 4.4 se poate observa că
o creştere a conţinutului de Zn în substratul procesat, prezintă un impact negativ asupra
producţiei de biogaz. Cea mai scăzută cantitate de biogaz (3300 ml) a fost înregistrată în
momentul în care concentraţia de Zn a crescut la 8000 mg/kg. Ernestas Zaleckas şi colab., au
concluzionat că după 14 zile de fermentare anaerobă, în reactorul anaerob în care s-a adăugat Zn,
s-a înregistrat o scădere a cantităţii de biogaz cu 12% comparativ cu reactorul anaerob martor în
care nu s-au adăugat metale grele.
De asemenea, aceştia au raportat că ionii de Ni şi Cu nu au produs efecte negative
asupra procesului de fermentare anaerobă, neafectând astfel producţia de biogaz. După o periodă
de 14 zile, conţinutul metanului (CH4) în biogaz a variat între 64.5 şi 70%.

Figura 4 Producţia de biogaz pe parcursul a 14 zile de fermentare anaerobă, la diferite

concentraţii de Zn (II), [48]

19
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Omogenizarea conţinutului supus procesului de fermentare anaerobă în vederea

obţinerii de biogaz, este de asemenea un parametru important.
Omogenizarea conținutului prin agitare (amestecare) este o operație tehnologică
obligatorie în fermentator. Ea asigură un contact permanent între materia organică și
microorganisme și o uniformizare a temperaturii din fermentator. Totodată, previne formarea
crustei, ajută la degajarea mai rapidă a biogazului format și conferă materialului fermentat o
consistență convenabilă pentru operaţiunea de evacuare, [35].

1.4. Tipuri de instalaţii de biogaz

Instalațiile pentru biogaz reprezintă la momentul actual cele mai importante aplicații ale
procesului de fermentare anaerobă, [51]. Acestea prezintă dimensiuni variate, diverse tipologii
constructive, precum şi o serie întreagă de tehnologii de procesare.
Instalaţiile pentru biogaz se clasifică astfel:
1. După tipul de încărcare
- cu încărcare continuă
- cu încărcare discontinuă
2. După dimensiune
- instalaţii de capacitate mică
- instalaţii de capacitate mijlocie
- instalaţii de capacitate mare
3. După destinaţie
- staţii de biogaz de natură agro-zootehnică, alimentate cu silozuri de porumb, iarbă,
dejecţii, cereale etc.
- staţii de biogaz agro-industriale, care pot fi alimentate suplimentar cu reziduuri din
industria alimentară, reziduuri din abatorizare etc.
Toate aceste instalaţii au un principiu comun: gunoiul este colectat într-un rezervor de
pre-depozitare, în apropiere de fermentator şi pompat în acesta, care este un rezervor etanş de
gaz, din oțel sau beton, izolat pentru a menţine o temperatură de proces constantă. Timpul mediu
de retenţie este cuprins între 20 şi 40 de zile, în funcţie de tipul de substrat procesat şi de
temperatura de digestie.

20
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

O instalaţie de producere a biogazului completă trebuie să cuprindă următoarele sisteme,

[41]:
 buncăr stocare materii prime;
 echipamente pentru mărunţirea materiei prime;
 sisteme de transport a substratului;
 sistem de alimentare a materiei prime (dozator);
 fermentator anaerob;
 pompe alimentare/recirculare;
 sisteme purificare biogaz;
 rezervor colectare biogaz produs;
 rezervor colectare digestat;
 instalație transformare biogaz în energie termică/electrică (cogenerare).
În figura 5 este detaliat fluxul de producere a biogazului prin procesul de fermentare
anaerobă.

Figura 5 Fluxul tehnologic de producere a biogazului, [41]

Fermentatorul reprezintă componenta principală a instalației de biogaz, de formă verticală

sau orizontală, echipat cu sistem de amestecare și omogenizare a substratului, [8]. La proiectarea
fermentatoarelor pentru stațiile de biogaz trebuie să se țină seama de o serie de factori printre
care se numără: tipul substratului procesat, cantitatea de deșeuri (substrat) generată și condițiile
de mediu locale, [17].

21
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 6 prezintă componentele unei instalaţii de biogaz, împărţite în 5 grupe principale

care se au în vedere la proiectarea acesteia:

Depozitare şi Fermentatorul Rezervor Conducte şi Sistem

tratare gaz armături prelucrar
e gaz
Sisteme de alimentare
Materia primă Tip reactor Tip Conducta de
- pretratare Volum gaz Tip
Număr faze
- Temperatura reactor Material -material Capacitate
depozitare Volum reactor Amplasare -capacitate
Tip material Pompe
Digestat Valve
Izolare şi încălzire
- post-tratare
Amestecare
- depozitare

Figura 6 Componentele unei instalaţii de biogaz, [9]

Departamentul de Energie al Statului Oregon, [54] a raportat că există trei tipuri de
fermentatoare, și anume:
1. fermentator tip lagună acoperită, adecvat pentru gunoiul de grajd în fază lichidă cu o
concentrație a solidelor totale mai mică de 3%;
2. fermentator mixt, adecvat pentru gunoiul de grajd în fază lichidă cu o concentrație a
solidelor totale cuprinsă între 3% - 10%;
3. fermentatoare de tip plug flow (curgere de tip piston), adecvate pentru un substrat cu
o concentrație a solidelor totale cuprinsă între 11 – 13%.
În figurile de mai jos sunt reprezentate tipuri de fermentatoare utilizate pentru producerea
de biogaz prin procesul de fermentare anaerobă.
a) Fermentatoare cu amestecare continuă
Pentru fermentarea anaerobă a deşeurilor organice solide, fermentatoarele cu amestecare
continuă sunt cele mai utilizate datorită construcţiei simple şi a costului scăzut. Aceste tipuri de
fermentatoare sunt utilizate pentru deşeuri organice cum sunt reziduurile din industria
alimentară, gunoiul de grajd şi nămolul provenit de la staţiile de epurare a apelor uzate.
Conţinutul din reactor este amestecat continuu pentru o omogenizare completă. Amestecarea
poate fi realizată cu ajutorul unor amestecătoare mecanice (figura 7a) sau prin recircularea
biogazului (figura 7b).

22
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 7 Fermentator - (a) cu amestecare mecanică; (b) cu recirculare biogaz, [30]

b) Fermentatoare de tip plug flow (curgere de tip piston)

Aceste tipuri de fermentatoare se pretează pentru dejecţii care conţin între 11 şi 40%
solide. O instalaţie tipică plug-flow include un sistem de colectare a dejecţiilor, un bazin pentru
omogenizare şi fermentatorul ca atare. În bazinul de omogenizare se ajustează proporţia de solide
în dejecţii prin adaos de apă. Fermentatorul este un bazin rectangular, lung, de obicei sub nivelul
solului, acoperit ermetic cu un material impermeabil. Materialul pompat în fermentator împinge
materialul existent spre capătul opus (curgere tip piston). Pe măsură ce solidele din dejecţii sunt
descompuse, formează un material vâscos, limitând separarea solidelor în rezervor şi constituind
„pistonul” care împinge lichidul, [42].

Figura 8 Fermentator în flux orizontal (a) și în flux vertical (b)

În figura 9 este prezentată schema unui fermentator orizontal utilizat în Germania, având
o capacitate cuprinsă între 50 – 150 m3, [16].

23
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 9 Reprezentare schematică a unui fermentator orizontal, [16]

1 – substrat; 2 – motor; 3 – schimbător de căldură; 4 – agitator; 5 – colectare biogaz; 6 – digestat

Cea mai simplă soluție de fermentator este aceea care prezintă la partea superioară o membrană
care permite stocarea biogazului, (figura 10).

Figura 10 Fermentator vertical acoperit cu membrană pentru captarea biogazului, [37]

1 – dejecții lichide; 2 – alimentator; 3 – transportor; 4 – fermentator echipat cu membrană
impermeabilă; 5 – agitator; 6 – unitate de cogenerare

Volumul fermentatorului anaerob trebuie adaptat în funcție de cantitatea de substrat

procesat și în funcție de viteza de descompunere a substratului.
În stabilirea volumului unui fermentator, trebuie să se țină seama de doi parametri importanți, [5,
9]:
1. capacitatea de încărcare organică (OLR – organic loading rate);
2. timpul de retenție hidraulică (HRT – hydraulic retention time).

24
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Capacitatea de încărcare organică (OLR) indică masa de substanță organică uscată ce

poate fi încărcată în digestor, pe unitatea de volum şi de timp. Pentru fermentatoarele cu
amestecare continuă, capacitatea de încărcare este cuprinsă între 2 – 3 kg/m3zi. Aceasta poate să
crească până la 4 – 5 kg/ m3zi, dar cu cât este mai mare încărcarea organică cu atât procesul de
fermentare devine mai sensibil.
Pentru a se calcula încărcarea organică, se aplică ecuația (11):
mc
OLR  (11)
Vf

unde:
OLR – capacitatea de încărcare organică, [kg/ m3zi];
m - masa de substrat încărcată pe unitatea de timp, [kg/zi];
c - concentraţia substanţei organice, [%];
Vf – volumul fermentatorului, [m3].
Timpul de retenție hidraulică (HRT) reprezintă intervalul de timp în care substratul este
menținut în interiorul fermentatorului anaerob. HRT este raportul dintre volumul fermentatorului
(Vf) şi cu volumul de substrat încărcat pe unitatea de timp, conform ecuaţiei (12):
Vf
HRT  (12)
V
unde:
HRT - timpul de retenție hidraulică, [zile];
Vf – volumul fermentatorului, [m3];
V - volumul de substrat încărcat pe unitatea de timp, [m3/zi].

Sistemul de alimentare trebuie să fie adaptat în funcţie de tipul fermentatorului şi de

tipul de substrat procesat. Fermentatoarele de tip plug flow şi cele cu amestecare continuă sunt
alimentate în flux continuu sau semi-continuu, cu diferite opţiuni pentru substrat lichid sau solid.
Pretratarea substratului procesat poate schimba tipul sistemului de alimentare.
Substratul lichid este transvazat prin intermediul unei pompe din rezervorul de stocare
în fermentator. Pentru substratul solid, se folosesc transportoare elicoidale sau sisteme cu piston
(figura 11).

25
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 11 Sistem de alimentare a) cu transportor elicoidal şi b) cu piston, [9]

Figura 12 Sistem de alimentare cu transportor elicoidal, [39]

Sistemul de amestecare din dotarea fermentatorului anaerob poate fi, [9]:

1. mecanic – cele mai utilizate sunt agitatoarele cu palete sau elice;
2. hidraulic – metodă eficientă, dar există riscul de colmatare a materialului.
Substratul este comprimat cu ajutorul pompelor şi evacuat printr-o serie de ajutaje, amplasate în
interiorul fermentatorului.
3. pneumatic - adecvat pentru fermentatoarele tip plug flow;
Această metodă este mai puţin utilizată în fabricile agricole de biogaz.
În figura 13 sunt prezentate echipamente de amestecare mecanică, plasate în
fermentatorul anaerob.
26
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 13 Echipamente pentru amestecarea mecanică a substratului, [5, 39]

Stocarea biogazului
În prezent există numeroase soluţii pentru stocarea biogazului, acest lucru putându-se
face în partea superioară a digestoarelor, prin utilizarea unor membrane speciale, care servesc şi
pentru acoperirea acestora. Alegerea corectă a sistemului de stocare a biogazului, precum şi
dimensionarea adecvată a acestuia contribuie în mod substanţial la eficientizarea şi creşterea
siguranţei în ceea ce priveşte operarea fabricii de biogaz. O depozitare corespunzătoare a
biogazului asigură cantităţile necesare şi reduce pierderile acestuia, contribuind, în acest mod, la
creşterea siguranţei şi a fiabilităţii. Facilităţile de stocare a biogazului pot fi operate la presiune
joasă, medie sau înaltă.

27
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Rezervoarele de joasă presiune sunt construite din membrane care trebuie să

îndeplinească condiţii obligatorii de siguranţă. Rezervoarele construite din membrane se
instalează fie sub forma unor rezervoare externe, fie a domurilor care acoperă digestoarele.
Biogazul poate fi stocat şi în rezervoare de medie şi înaltă presiune (tancuri şi recipienţi
presurizaţi construiţi din oţel), la presiuni cuprinse între 5 şi 250 bari. Acest mod de depozitare
necesită costuri mari de operare şi solicită consum de energie, [5].

Figura 14 Sistem de stocare a biogazului cu membrană dublă, [9, 55]

A – membrana externă; B – membrana internă; C – sistemul fluxului de aer; D – sistem de
curele; E – inel de prindere; F – supape; G – ventilator; H –supapa de subpresiune; I – supapa de
suprapresiune; J – ferestre de vizitare

În figura 15 este prezentată schema unei instalații de producere a biogazului din deșeuri
municipale biodegradabile, [40]

28
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Fermentatorul instalației (4) este prevăzut cu un unghi α față de orizontală, pentru a

permite alunecarea materialului fermentat spre zona de evacuare, în care se recirculă lichidul de
fermentație. Sistemul de recirculare cuprinde un filtru mecanic (13) pentru separarea fazei
lichide de cea solidă, care este depozitată într-un container (14). Faza lichidă este transportată
printr-o conductă în care are loc corecția pH-ului cu un agent de corecție din rezervorul 12. Tot
în cadrul sistemului de recirculare se regăsește și schimbătorul de căldură (11) în care are loc
încălzirea fazei lichide dar și sistemul de pulverizare (5) prin care partea lichidă încălzită este
pulverizată pe la partea superioară a fermentatorului (4). Biogazul rezultat din fermentatorul (4)
este trecut prin filtrul (6) unde este reținut hidrogenul sulfurat (H2S), apoi prin filtrul (7) pentru
reținerea unei părți din dioxidul de carbon (CO2). Biogazul purificat și îmbogățit în metan este
trimis în rezervorul de stocare (8) și apoi distribuit la utilizatori [40].

Figura 15 Instalație de producere a biogazului din deșeuri municipale biodegradabile, [40]

1 – deșeuri municipale biodegradabile; 2 – moară pentru mărunțirea deșeurilor; 3 – sistem de
alimentare cu deșeuri; 4 – fermentator; 5 - sistem de pulverizare; 6 – filtru reținere H2S; 7 – filtru
reținere CO2; 8 – rezervor stocare biogaz; 9 – vas prevăzut cu încălzire cu abur; 10 – vas răcire;
11 – schimbător de căldură; 12 – rezervor agent corecție pH; 13 – filtru mecanic pentru separare
parte lichidă; 14 -digestat; 15 – rețea de alimentare; 16 – robinet evacuare condens

29
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Un exemplu de instalaţie de capacitate mică pentru obţinerea biogazului din biomasă se

poate observa în figura 16.

Figura 16 Instalație de biogaz de capacitate mică pentru obţinerea biogazului, [56]

Instalaţia de capacitate mică pentru producerea biogazului are patru părţi principale, şi
anume:
 sistemul de alimentare - constă din rezervorul pentru amestecare a substratului,
prevăzut cu agitator şi o pompă pentru alimentarea fermentatorului anaerob cu un
debit Q  4,12 l / min ;
 fermentatorul anaerob;
 conducta de gaz cu sisteme relative de tratare;
 rezervor pentru stocarea biogazului obţinut.
Materia primă supusă procesului de fermentare anaerobă (dejecţii animale sau reziduuri
provenite din sectorul agricol) este introdusă într-un rezervor realizat din oțel inoxidabil
împreună cu apa şi o serie de substanţe de hrănire (glucoză, clorura de amoniu, de fier, de potasiu
etc.) care au rol de a activa bacteriile în timpul procesului de fermentare anaerobă. Omogenizarea
se realizează cu ajutorul agitatorului cu palete din dotarea rezervorului (aproximativ 1 oră).
Faza lichidă a materialului parţial fermentat este transvazată din rezervorul (3) în fermentatorul
anaerob (1), prin intermediul unei pompe cu piston (16) care este acţionată de la consolă (18).
30
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Fermentatorul anaerob este închis ermetic pentru păstrarea condiţiilor anaerobe pe tot
parcursul procesului de fermentare. În interiorul fermentatorului anaerob are loc controlul
temperaturii probei precum şi controlul pH-ului. Este indicat ca proba să aibă un pH cuprins în
intervalul 6,8 - 7 (neutru), iar dacă este necesar se reglează utilizând soluţia bază sau acid,
conţinută în cele două recipiente (17). Trebuie remarcat faptul că în timpul procesului de
fermentare anaerobă, pH-ul tinde să treacă la mediul acid.
Temperatura optimă pentru desfășurarea procesului de fermentare anaerobă în vederea obținerii
biogazului din biomasă este de 35°C (domeniul mezofil).
În vederea atingerii temperaturii setate, substratul supus procesului de fermentare
anaerobă este încălzit cu ajutorul rezistenţei electrice (2). Masa fermentată este preluată prin
intermediul pompei (4), fie de la partea inferioară, fie de la partea superioară a reactorului, trece
prin rezistenţă și apoi este reintrodusă în fermentatorul anaerob.
Timpul de retenție al substratului în fermentator este de aproximativ 1 săptămână.
Biogazul se produce, de regulă, după aproximativ 2-3 zile de la începutul procesului de
fermentare anaerobă. Înainte de a ajunge în rezervorul de stocare (15), gazul trece printr-o serie
de sisteme de purificare, şi anume: filtru de carbon activ (10) care este utilizat pentru
îndepărtarea hidrogenului sulfurat; filtru de silicagel (13) format din material higroscopic care
este capabil să elimine apa reziduală conţinută în biogaz; separatorul de dioxid de carbon (12)
are rolul de a curăţa gazul de o parte din CO2 conţinut.
Cantitatea de biogaz poate fi citită de la contorul (11) prevăzut cu sistem de alarmă sau
direct de pe consola (18).
În final, biogazul ajunge în rezervorul de stocare (15) care este format din patru camere
de cauciuc suprapuse, cu o capacitate de 120 litri, potrivit pentru depozitarea biogazului la
presiunea atmosferică.

31
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 17 Schema funcţională a instalaţiei pilot (Didacta Italia) pentru producerea biogazului din
biomasă, [56]
1 – fermentator anaerob; 2 – rezistenţă electrică (2000 W); 3 – rezervor pentru amestecare,
prevăzut cu agitator; 4 – pompa P1 pentru amestecare şi recircularea fazei lichide; 5 – manometru
în formă de U; 6 – valvă; 7 – conducte pentru nămolul activ; 8 – decantor (pentru separarea
gazului din nămol); 9 – dispozitiv de siguranţă pentru flacără; 10 – filtre cu carbon activ pentru
îndepărtarea hidrogenului sulfurat; 11 – contor de gaz cu alarmă; 12 – coloană cu apă pentru
îndepărtarea dioxidului de carbon; 13 – filtre cu silicagel pentru îndepărtarea vaporilor de apă; 14
– valvă pentru transferul biomasei în bioreactor; 15 – rezervor pentru stocarea biogazului; 16 –
pompa P2 pentru alimentarea fermentatorului anaerob ( Q  4,12 l / min ); 17 – rezervoare cu
soluţii pentru reglarea pH-ului (acid acetic şi amoniac); 18 – echipament electric de măsură şi
control şi sistem de achiziţii de date; V1 – electrovalvă cu cronometru pentru controlul debitului;
V2 – valvă pentru recirculare şi amestecare; V3 – valvă pentru recircularea nămolului activ; V4 –
valvă pentru adăugarea amoniacului; L1 – traductor de nivel; TIC – termostat pentru controlul
temperaturii din bioreactor; PC – calculator

32
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

1.5. Sisteme de purificare a biogazului

În vederea obținerii energiei din biogaz într-un mod productiv și profitabil, din gaz
trebuie să fie eliminate componentele poluante. Astfel, înlăturarea hidrogenului sulfurat (H2S)
din biogaz este deosebit de importantă, deoarece acesta poate cauza coroziunea, care poate afecta
grav echipamentele de co-generare a energiei sau alte instalații. De asemenea, apa și dioxidul de
carbon (CO2) trebuie eliminate, acestea cauzând condens în conductă, respectiv scăderea
potențialului energetic al acestuia, [52].
Cele mai importante motive pentru îmbunătățirea calității biogazului includ necesitatea
de a îndeplini cerințele instalațiilor în cadrul cărora este utilizat (motoare, boilere, pile de
combustie, vehicule etc), creșterea puterii calorice a acestuia dar și pentru standardizarea
calității, [11bis3].
F. Osorio și J.C. Torres, [31] au realizat un studiu cu privire la purificarea biogazului
(eliminare H2S) obținut în urma procesului de fermentare anaerobă a nămolurilor provenite de la
o stație de epurare a apelor uzate. În figura 18 este prezentată schema instalației pilot utilizată în
realizarea experimentelor.
Stația pilot include cinci etape principale, și anume:
Etapa 1: Măsurarea debitului de biogaz la intrarea în instalație. Această etapă constă în
reglarea fluxului de biogaz pentru a se contoriza cantitatea de biogaz purificată.
Etapa 2: Epurarea chimică. În această etapă, poluanții sunt absorbiți selectiv, procesul
având loc în trei turnuri de spălare cu caracteristici diferite care absorb compuși diferiți.
 Turnul de acid: compușii de azot sunt absorbiți prin intermediul soluției de H2SO4;
 Turnul de oxidare: compușii organici volatili sunt absorbiți prin intermediul soluției de
hipoclorit de sodiu (NaClO);
 Turn cu soluție bazică: compușii organosulfurici sunt absorbiți prin intermediul soluției
de hidroxid de sodiu (NaOH).
Etapa 3: Evacuarea gazului – este produsă prin intermediul unei pompe de vacuum care
compensează pierderea pe parcurs în diferite instalații.
Etapa 4: Răcirea. Echipamentele de răcire reduc temperatura, favorizând eliminarea
siloxanilor.

33
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Etapa 5: În această etapă finală, gazul trece printr-un filtru de carbon activ într-un turn de
absorbție. Acest lucru asigură obținerea unui flux de biogaz constituit din metan (CH4) și dioxid
de carbon (CO2).
În urma analizei biogazului rezultat, s-a constatat că pentru o concentrație de H2S mai
mică de 2000 ppm la intrarea în instalație, concentrația de H2S în gaz la ieșire din instalație este
aproape de zero.

Figura 18 Schema instalației pilot pentru purificare biogaz, [31]

O altă metodă pentru îndepărtarea dioxidului de carbon (CO2), respectiv a hidrogenului

sulfurat (H2S) din biogaz, este utilizarea unei soluții de apă cu amine. Cele mai utilizate amine
pentru acest scop sunt metildietanolamina (MDEA), dietanolamina (DEA) și monoetanolamina
(MEA), [23].
În figura 19 este prezentată schema unei instalații pentru îndepărtarea dioxidului de
carbon și a hidrogenului sulfurat din biogaz, pe bază de soluție de amine.
Această instalație constă dintr-o coloană cu soluţie pe bază de amine în care se elimină
dioxidul de carbon (CO2) și hidrogenul sulfurat (H2S) din biogaz și o coloană de stripare în care
este eliminat dioxidul de carbon (CO2) și hidrogenul sulfurat (H2S) din soluția de amine.
În ecuațiile 13 şi 14 se pot observa reacțiile în timpul proceselor de absorbție și desorbție
ale CO2.

Reacția de absorpție a CO2: RNH 2  H 2O  CO2  RNH3  HCO3 (13)

Reacția de desorbție a CO2: RNH3  HCO3  RNH 2  H 2O  CO2 (14)

34
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Figura 19 Schema instalației pentru îndepărtarea CO2 și H2S din biogaz, [Modificată după 19]
1 – biogaz brut; 2 – coloană cu soluţie pe bază de amine; 3 – coloană de stripare (epurare); 4 –
condensator; 5 – conductă evacuare CO2/H2S; 6 – biogaz purificat; R1, R2, R3 – rezistențe de
încălzire

Biogazul brut (1) intră în coloana cu soluție pe bază de amine (2) pe la partea inferioară.
Dioxidul de carbon (CO2) și hidrogenul sulfurat (H2S) conținute în biogaz reacționează cu soluția
pe bază de amine, fiind astfel reținute în faza lichidă. Soluția pe bază de amine este încălzită
până la o temperatură de 65°C prin intermediul rezistențelor R1 și R2.
În coloana de stripare sunt îndepărtate dioxidul de carbon, respectiv hidrogenul sulfurat,
care au fost reținute în soluția pe bază de amine din coloana (2).
Coloana de stripare este prevăzută la partea inferioară cu o rezistență (R3), cu ajutorul căreia este
încălzită soluția pe bază de amine care are în componență și CO2/H2S. Este necesară încălzirea
soluției pentru a facilita producerea reacțiilor necesare în vederea eliminării dioxidului de carbon
și a hidrogenului sulfurat din amină.
Amestecul format din CO2, H2S și vapori de apă părăsește coloana (3) pe la partea
superioară, fiind ulterior răcit în condensatorul 4. Condensatul format din vapori de apă amine,
se întoarce în coloana de stripare (3). Gazul răcit va conține în principal CO2 și H2S, care vor fi
evacuate prin conducta (5).
Gazul purificat cu un conținut mare de metan (6), părăsește coloana (2) pe la partea superioară.

35
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

Utilizarea membranelor de separare (figura 20) reprezintă o altă modalitate de a reține

CO2, H2S și vaporii de apă. În timpul procesului de purificare, este reținut metanul (CH4) într-un
procent cât mai mare, în timp ce CO2, H2S și vaporii de apă străbat membrana. Membranele
utilizate pentru purificarea biogazului sunt realizate din polimer sticlos, [19, 11].
Utilizarea membranelor pentru tratarea biogazului s-a dezvoltat la începutul anilor 1980
când Kimura și Walmet, [53] au realizat membrane din polimeri, utilizându-le pentru separarea
unui amestec sintetic de CH4 și CO2.

Figura 20 Purificarea biogazului utilizând tehnologia membranelor, [19,57]

Figura 21 Diagrama schematică a unei membrane de permeație, [25]

Purificarea biogazului cu apă sub presiune reprezintă cea mai utilizată metodă de
curăţare a biogazului. Pentru a mări absorbţia dioxidului de carbon (CO2) şi a hidrogenului
sulfurat (H2S), biogazul este de obicei comprimat la 900 – 1200 kPa, utilizându-se şi o suprafaţă
mare a unui material absorbant. În interiorul scruber-ului, biogazul circulă în contra-curent cu
apa care este pulverizată de la partea superioară a scruber-ului, iar absorbția are loc în principal
pe suprafața material absorbant. Metanul este recirculat în rezervor unde presiunea este scăzută

36
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

la 200 – 400 kPa. În final, apa este curăţată în coloana de stripare la presiune atmosferică prin
insuflare de aer. Biogazul rezultat poate conţine un procent de aproximativ 96% CH4, după
uscare, [25, 34]. În figura 22 se poate observa o diagramă schematică a acestei metode.

Figura 22 Diagrama schematică a procesului de purificare a biogazului cu apă sub presiune, [25]

1.6. Tehnologia producerii biogazului în Europa

În ceea ce priveşte producţia biogazului în Europa, există numeroase tipuri de instalaţii

de biogaz clasificate în funcţie de materia primă procesată, în funcţie de capacitatea lor şi în
funcţie de tehnologia aplicată.
Ţările din Uniunea Europeană unde instalaţiile agricole pentru producerea de biogaz sunt
cele mai dezvoltate sunt Germania, Danemarca, Austria şi Suedia. Tehnologia producerii
biogazului este în curs de dezvoltare şi în ţări precum Portugalia, Grecia şi Irlanda, [18].
În ultima perioadă, producţia de biogaz la nivelul ţărilor din Europa prezintă o creştere
semnificativă. Conform celor mai recente date disponibile, aceasta a ajuns la 8,3 mil tone
echivalent petrol în 2009, fapt ce reprezintă o creștere cu 4,3% față de anul 2008. Această
creștere se datorează în principal sectorului de prelucrare a metanului din porumb, care s-a
dezvoltat în Germania în anul 2004. Germanii sunt lideri în acest sector, reprezentând 51% din
producția europeană de biogaz, urmată de Italia, Republica Cehă și Austria, [58].

37
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

În România, tehnologia biogazului este în stadiu incipient, piaţa de biogaz din ţara
noastră fiind printre cele mai puţin dezvoltate din Europa. Biomasa din agricultură poate fi o
sursă important de materie primă în producţia de biogaz, având în vedere că România are o
suprafaţă agricolă utilizată de 13,9 mil. ha. Printre noile proiecte ale instalaţiilor de biogaz din
România, se numără instalația de biogaz de la Ardud, Satu Mare, instalația de biogaz din
Prahova, care procesează o cantitate de 49 de tone de substraturi organice derivate de la fabrica
de mezeluri Cris Tim, stația de biogaz din Tufeni, județul Olt cu o capacitate de 800 kW, care
procesează substratul format din gunoi de grajd și siloz de porumb sau alte deșeuri vegetale.
Alte instalaţii de biogaz se regăsesc în Vaslui (substratul procesat este format din dejecţii
provenite de la găini și plante energetice, cu o capacitate de 500 kW), Ialomiţa, Harghita etc.
În prezent, în România, sunt produse aproximativ 1.700 tone echivalent petrol (tep),
energie electrică și aproximativ 1.900 tep energie termică generată de biogaz/an, [59, 60].

38
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

BIBLIOGRAFIE

1. Ahring B.K., Perspectives for anaerobic digestion, Advances in Biochemical

Engineering/Biotechnology 81 (2003) 1–30.
2. Allen M.R., Braithwaite A, Hills C.C., Trace organic compounds in landfill gas at seven
UK waste disposal sites, Environ Sci. Technol. 1997; 31:1054–61.
3. Apples L., Assche A.V., Willems K., Degreve J., Impe J.V., Dewil R. (2011), Peracetic
acid oxidation as an alternative pre-treatment for the anaerobic digestion of waste
activated sludge, Bioresource Technology, 102, p. 4124 – 4130.
4. Al Seadi T., Rutz D., Prassl H., Kottner M., Finsterwalder T. , Volk S., Janssen R.,
Biogas – Handbook, University of Southern Denmark, p. 7-19, 2008.
5. Al Seadi T., Rutz D., Prassl H., Kottner M., Finsterwalder T., Volk S., Janssen R.,
Ofiţeru A., Adamescu M., Bodescu F., Ionescu D. (2008) - Biogazul-ghid practic, p. 23,
29, 87, ISBN 978-87-992962-0-0.
6. Al Seadi T., Rutz D., Janssen R., Drosg B., Biomass resources for biogas production,
Capitol 2, p. 20, DOI: 10.1533/9780857097415.1.19 în The biogas handbook, Woodhead
Publishing Limited, 2013.
7. Appels L, Baeyens J, Degreve J, Dewil R., Principles and potential of the anaerobic
digestion of waste-activated sludge, Progress in Energy and Combustion Science, 34
(2008) 755–781.
8. Arthurson V., Proper sanitization of sewage sludge: a critical issue for a sustainable
society. Appl. Environ. Microbiol. 74 (2008) 5267-5275.
9. Bachmann N., Erep S.A, Design and engineering of biogas plants, p. 192, 195, DOI:
10.1533/9780857097415.2.191 în The biogas handbook, Woodhead Publishing Limited,
2013.
10. Bilitewski B., Hardtle G., Marek K., Waste management, (1997) Berlin, Springer, 3-540-
59210-5.
11. Baker R. W., Membrane Technology and applications, second Ed., John Wiley& Sons
Ltd, 2004.
12. Buyukkamaci N., Filibeli A., Volatile fatty acid formation in ananaerobic hybrid reactor.
Process Biochem, 39 (2004) 1491–1494.

39
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

13. Chen Y., Cheng J.J., Creamer K.S., Inhibition of anaerobic digestion process: a review,
Bioresour Technol, 99 (2008) 4044 – 4064.
14. Cirne D.G., Lehtomaki A., Bjornsson L., Blackall L.L., Hydrolysis and microbial
community analyses in two-stage anaerobic digestion of energy crops. J Appl Microbiol,
103 (2007) 516–27.
15. Demirel B., Scherer P., Trace element requirements of agricultural biogas digesters
during biological conversion of renewable biomass to methane, Biomass and Bioenergy,
35 (3) (2011) 992-998. http://dx.doi.org/10.1016/j.biombioe.2010.12.022.
16. Fischer T., A. Krieg, Planning and construction of biogas plants, Krieg&Fischer
Ingenieure GmbH, Germany.
17. Hilkiah Igoni A., M.J. Ayotamuno, C.L. Eze, S.O.T. Ogaji, S.D. Probert, Designs of
anaerobic digesters for producing biogas from municipal solid-waste, Applied Energy 85
(2008) 430–438.
18. Holm-Nielsen J.B., T. Al Seadi, P. Oleskowicz-Popiel, The future of anaerobic digestion
and biogas utilization, Bioresource Technology 100 (2009) 5478–5484.
19. Hulteberg C., Bauer F., Persson T., Tamm D., Biogas upgrading – Review of commercial
technologies, Swedish Gas Technology Centre, SGC Rapport 2013:270.
20. Ilangovan K., Noyola A., Availability of Micronutrients during anaerobicdigestion of
molasses stillage using an upflow anaerobic sludge blanket (USAB) reactor,
Environmental Technololy, 14 (8) (1993) 795–799.
21. Kim J.K., Oh B.R, Chun Y.N., Kim S.W., Effects of temperature and hydraulic retention
time on anaerobic digestion of food waste. J Biosci Bioeng 102 (4), (2006) 328–332.
22. Kimura S.G., Walmet G.E., Fuel gas purification with permselective membranes. Sep Sci
Technol, 15 (1980) 1115–1133.
23. Kohl A. and R. Nielsen, Gas Purification, 5th Ed., Gulf Publishing Company, 1997, 734.
24. Lampinen A., Development of biogas technology systems for transport,
〈http://www.ths.fi/Lampinen_TW-3-2013.pdf2013〉; 2013.
25. Liangcheng Yang, Xumeng Ge, Caixia Wan, Fei Yu, Yebo Li, Progress and perspectives
in converting biogas to transportation fuels, Renewable and Sustainable Energy Reviews
40 (2014) 1133–1152.

40
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

25bis Leven L., Eriksson A.R.B., Schnurer A., Effects of process temperature on bacterial
and archaeal communities in two methanogenic bioreactors treating organic household
waste. FEMS Microbiol. Ecol. 59 (2007) 683-693.
26. Merlin P.C., Gopinath L.R., Divya D., A review on anaerobic decomposition and
enhancement of biogas production through enzymes and microorganisms, Renewable and
Sustainable Energy Reviews 34 (2014) 167–173.
27. Montingelli M.E., Tedesco S., Olabi A.G., Biogas production from algal biomass: A
review, Renewable and Sustainable Energy Reviews 43 (2015) 961–972.
28. Montejo C., Martin R., Costa C., Ramos P., Marquez M.-C., Energy recovery of reject
fraction of municipal solid waste resulting from the mechanical biological treatment
plants, Chem. Eng. Trans. 21 (2010) 751-756.
29. Murphy J.D., Thamsiriroj T., Fundamental science and engineering of the anaerobic
digestion process for biogas production, p.112, DOI: 10.1533/9780857097415.1.104 în
The biogas handbook, Woodhead Publishing Limited, 2013.
30. Naomichi Nishio şi Yutaka Nakashimada, Manufacture of biogas and fertilizer from solid
food wastes by means of anaerobic digestion (Capitol 7) în Food Industry Wastes, 2013,
pag.123, DOI: http://dx.doi.org/10.1016/B978-0-12-391921-2.00007-X.
31. Osorio F., J.C. Torres, Biogas purification from anaerobic digestion in a wastewater
treatment plant for biofuel production, Renewable Energy 34 (2009) 2164–2171.
32. Ostrem K., Greening waste: anaerobic digestion for treating the organic fraction of
municipal solid wastes – M.S. Thesis, 2004, Columbia University.
33. Palacio-Barco E., Robert-Peillard F., Boudenne J.L., Coulomb B., On-line analysis of
volatile fatty acids in anaerobic treatment processes. Anal Chim Acta 668, (2010) 74–79.
34. Patterson T., Esteves S., Dinsdale R., Guwy A., An evaluation of the policy and techno-
economic factors affecting the potential for biogas upgrading for transport fuel use in the
UK. Energy Policy, 39 (2011) 1806–1816.
35. Păunescu I., Paraschiv G., Instalaţii pentru reciclarea deşeurilor, 2006, Editura Agir
Publishing, Bucureşti, p. 94 -100, ISBN 973-720-109-4.
36. Persson M., Wellinger A., Biogas upgrading to vehicle fuel standards and grid
introduction. Biogas upgrading and utilization, 2006.

41
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

37. Popescu I., Instalație pilot pentru producerea biogazului Oraș Seini, județul Maramureș -
Raportul privind impactul asupra mediului, 2013.
38. Puyuelo B., Ponsa S., Gea T., Sanchez A., Determining C/N ratios for typical organic
wastes using biodegradable fractions, Chemosphere, 85 (2011) 653–659.
39. Samer M., Biogas plant constructions, Cap. 17 în Biogas, Edited by Sunil Kumar, ISBN
978-953-51-0204-5, 420 pages, Publisher: InTech, Chapters published March 14, 2012.
40. Savu A., Ionel I., Fluturaș M., Savu B., Popescu F., Lontiș N., Cioablă A., Matei A.,
Barboni V., Instalație de producere a biogazului din deșeuri municipale biodegradabile -
Brevet de invenție, Nr. Cerere a 201000446, 29.06.2012, BOPI nr. 6/2012.
41. Tutunaru T., Producerea biogazului şi valorificarea lui în scopuri energetice, p. 62 – 67,
Univ. Tehnică a Moldovei, 2009.
42. Vintilă T., Nikolic V., Integrarea fermentaţiei anaerobe şi captarea metanului în
managementul dejecţiilor într-o fermă de vaci de lapte, Institutul de Biotehnologii Aplicate,
2009, Timişoara.
43. Walker M.Iyer K., Heaven S, Banks C.J., Ammonia removal in anaerobic digestion by
biogas stripping: an evaluation of process alternatives using a first order rate model based on
experimental findings. Chem Eng J, 178 (2011) 138–145.
44. Wang X., Yang G., Feng Y., Ren G., Han X., Optimizing feeding composition and
carbon – nitrogen ratios for improved methane yield during anaerobic co-digestion of dairy,
chicken manure and wheat straw, Bioresource Technology, 120 (2012) 78 – 83.
45. Wellinger A., Biogas for a sustainable future, Seminar Biogas Tehnology, April 28,
2009.
46. Yi Z., Jia Z., Fuqing X., Yebo L., Pretreatment of lignocellulosic biomass for enhanced
biogas - Review, Progress in Energy and Combustion Science 42 (2014) 35-53.
47. Yenigun O., Demirel B., Ammonia inhibition in anaerobic digestion: a review. Process
Biochem; 48 (2013) 901–911.
48. Zaleckas E., Sendzikiene E., Ciutelyte R., Evaluation of heavy metals influence on
biogas production, Environmental Research, Engineering and Management, No. 4(62) (2012)
14-20, ISSN1 392-1649, E ISSN 2029-2139.

42
 Tehnici și sisteme de producere a biocombustibililor – Curs 4

49. Zhang T., Liu L., Song Z., Ren G., Feng Y., Han X., Yang G., Biogas production by co-
digestion of goat manure with three crop residues LoS ONE 8(6) (2013) e66845,
doi:10.1371/journal.pone.0066845.
50. Zhang C., Su H., Baeyens J., Tan T., Reviewing the anaerobic digestion of food waste for
biogas production, Renewable and Sustainable Energy Reviews 38 (2014) 383–392.
51. EBA - European Biogas Association, Biogas- simply the best, Renewable Energy House,
Brussels, Belgium, (2011).
52. IEA Bioenergy Task 24: energy from biological conversion of organic waste. Biogas
upgrading and utilisation. International Energy Agency; 2000.
53. ***http://www.biogasin.org/files/pdf/WP3/D.3.8.6_Trinergi_RO.pdf, Proiect IEE
„BiogasIN”,Consolidare de capacităţi pentru investitori/fermieri, în ceea ce privește
implementarea proiectelor de biogaz în România.
54. *** http://www.oregon.gov/ENERGY/RENEW/Biomass/Pages/Biogas.aspx.
55. *** www.ceno-tec.de, Broșură - Ceno Membrane Technology GmbH, Biogas storage
tanks.
56. *** www.didacta.it.
57. *** http://www.airliquideadvancedtechnologies.com.
58. ***http://www.agro-business.ro.
59. ***http://agrointel.ro.
60. ***http://www.renexpo-bucharest.com.

43