Fermentarea anaeroba

1.1. Introducere

Fermentarea anaerobă a nămolurilor se realizează în absenţa oxigenului atmosferic , în

instalaţii perfect închise, prevăzute cu sisteme de colectare a metanului, denumite rezervoare
de fermentare a nămolului.
Obiectivele fermentării anaerobe a nămolurilor sunt:
- reducerea materiei organice biodegradabile, având drept consecinţă micşorarea
volumului de nămol şi producerea de biogaz;
- reducerea agenţilor patogeni.
Eficienţa stabilizării prin fermentare anaerobă este măsurată prin cantitatea de materii
organice reduse în timpul procesului. Fermentarea anaerobă realizează o reducere a materiilor
organice în proporţie de 40-60% - procent numit limită tehnică de fermentare.

1.2. Procesul de fermentare anaerobă

Fermentarea anaerobă are loc, ca rezultat al unei serii complicate de reacţii chimice şi
biochimice. Reacţiile care au loc implică participarea mai multor populaţii de microorganisme
(în majoritate bacterii) ce interacţionează, datorită specificităţii substratelor pe care le folosesc
şi produşilor lor individuali.
Procedeul implică procese de degradare şi fermentaţie prin care substanţele organice
sunt convertite la metan (CH4) şi dioxid de carbon (CO2).
Procesele microbiene fundamentale evoluează în patru etape succesive [4]:
 hidroliza polimerilor (proteine, glucide şi lipide) sub acţiunea bacteriilor heterotrofe
convenţionale (nemetanogene) la monomeri, respectiv la aminoacizi, glucide simple,
acizi graşi şi glicerol;
 în faza a doua, acidogenă, aceşti produşi sunt degradaţi prin procese fermantative cu
formare de acizi graşi volatili inferiori (butiric, propionic, lactic) şi de etanol, butanol,
propanol, acetonă;
 în faza a treia acetogenă, aceşti produşi reduşi sunt oxidaţi anaerob la acetat, formiat,
CO2 şi H2;

Pagina 1 din 6
  H2 astfel produs este greu de detectat, deoarece este rapid şi preferenţial oxidat de
bacteriile metanogene, simultan cu reducerea CO2 la CH4 în faza metanogenă. Etapa
finală, de fermentaţie metanică, este rezultatul a două tipuri de reacţii:
- conversia CO2 şi a hidrogenului la metan:
4H 2  CO 2  CH 4  2H 2 O
- conversia acetatului la CH4 şi CO2:
CH 3 COO  H   H 2 O  CH 4  HCO 3  H 

1.3. Factorii care influenţează procesul de fermentare anaerobă

Factorii cei mai importanţi ce afectează fermentarea anaerobă sunt:
- timpul de retenţie a materiilor solide,
- temperatura,
- pH-ul
- prezenţa substanţelor toxice
- alcalinitatea
- nutrienţii

Pentru fiecare etapă de fermentare în parte există un timp minim de retenţie a materiilor
solide, timp care dacă nu este prevăzut, poate duce la eşuarea procesului prin faptul că bacteriile nu
pot să se dezvolte suficient.

Temperatura este importantă deoarece influenţează gradul de fermentare, viteza reacţiei de

hidroliză şi formarea biogazului.
Din punct de vedere al temperaturii sistemele de fermentare anaerobă pot fi [2]:
a) sisteme criofile: t°C = 15 – 20°C;
b) sisteme mezofile: t°C = 30 – 37°C;
c) sisteme termofile: t°C = 50 – 57°C;

Fermentarea criofilă, presupune costuri de exploatare reduse (nu necesită încălzirea

nămolului influent şi nici recirculare), dar costuri de investiţie foarte mari pentru rezervoarele de
fermentare, deoarece, procesele se desfăşoară la o viteză mai scăzută, necesită timp de retenţie mari,
respectiv volume mai mari.
Pagina 2 din 6
 Fermentarea termofilă este capabilă să reducă mai mult substanţele volatile pe unitatea de
volum a rezervorului de fermentare decât fermentarea mezofilă, deoarece viteza reacţiilor
biochimice creşte odată cu creşterea temperaturii. Se realizează şi o distrugere într-o proporţie mai
mare a agenţilor patogeni. În schimb, datorită cerinţei de menţinere a temperaturii la o valoare de 50
- 57ºC, necesită costuri foarte ridicate de exploatare, respectiv de încălzire a nămolului (influent şi
de recirculare).
Cea mai utilizată metodă de fermentare o constituie cea mezofilă, care este varianta de
compromis dintre cele două metode de fermentare prezentate anterior, în sensul că presupune
costuri moderate de exploatare şi investiţie.
În timp ce alegerea temperaturii de funcţionare este un parametru important, un lucru şi mai
important este menţinerea unei temperaturi constante de funcţionare, datorită bacteriilor ce sunt
implicate în proces şi sunt sensibile la variaţiile de temperatură. Variaţia temperaturii cu peste
1ºC/zi, poate duce la eşuarea procesului.

Bacteriile anaerobe, în special cele metanogene, sunt sensibile la pH. Producţia optimă de
gaz metan are loc la un nivel al pH-ului cuprins între 6,8 şi 7,2 [2]. Reducerea pH-ului în timpul
proceselor fermentării inhibă formarea de biogaz putând conduce în final la eşuarea proceselor de
fermentare.

Substanţele toxice. Dacă substanţe precum amoniacul, metale grele, sulfuri şi unele
substanţe organice se găsesc în concentraţie mare, pot crea condiţii instabile în interiorul
rezervoarelor de fermentare, respectiv inhibarea formării de gaz metan.

Alcalinitatea este un factor care influenţează procesul de fermentare, în strânsă legătură cu

pH-ul. O bună desfăşurare a procesului de fermentare se realizează şi prin menţinerea unui raport
acizi volatili/alcalinitate totală sub 0,5 [3].

Nutrienţii (azot, fosfor) sunt necesari pentru desfăşurarea reacţiilor biochimice; raportul N/C
trebuie să fie minim 1/26 [3].

1.4. Sisteme de fermentare anaerobă

Configuraţiile proceselor de fermentare anaerobă folosite actualmente sunt: fermentarea de
mare încărcare şi fermentarea în două etape [2]. Fermentarea anaerobă poate funcţiona la două
regimuri ale temperaturii: mezofilă (30 – 37°C) şi termofilă (50 – 57°C).

Pagina 3 din 6
  Fermentarea anaerobă de mare încărcare, într-o singură treaptă (fig. 1).
Rezervoarele de fermentare de mare încărcare sunt caracterizate prin amestecul şi încălzirea
nămolului, debit de alimentare uniform şi concentrarea nămolului înainte de a fi fermentat.

Fig. 1 - Fermentarea anaerobă de mare încărcare într-o singură treaptă [2].

 Fermentarea în două trepte (fig. 2).

Procesul cuprinde două etape fundamentale:
- faza I: hidroliza substanţei organice; timpul de retenţie hidraulic:2 zile;t°C = 55°C;
- faza II: producţia de biogaz; timpul de retenţie hidraulic: 10 zile; t°C = 37 °C;

Fig. 2 - Fermentarea anaerobă în două etape [2].

Pagina 4 din 6
1.5. Rezervoare de fermentare anaerobă a nămolurilor (RFN)
Rezervoarele de fermentare sunt construcţii acoperite pentru a colecta gazul, a reduce
mirosul, pentru a stabiliza temperatura interioară a rezervorului de fermentare şi pentru a menţine
condiţiile anaerobe.
Rezervoarele de fermentare pot avea formă:
- rectangulară,
- cilindrică,
- ovoidală.
Rezervoarele rectangulare sunt folosite acolo unde disponibilitatea suprafeţelor este o
problemă. Costurile de execuţie sunt mai mici, dar sunt dificil de exploatat datorită tendinţei de a se
crea zone moarte, ce se dezvoltă din caracteristicile slabe de amestecare.
O configuraţie optimizată a rezervorului este rezervorul de fermentare de formă ovoidală.
Cerinţele de amestecare ale rezervorului de fermentare de formă ovoidală sunt mult mai mici decât
pentru rezervoarele cilindrice.

Fig. 3 - Rezervor de fermentare de formă ovoidală [1,2]

Pagina 5 din 6
1.6. Stocarea biogazului
Biogazul produs prin fermentarea anaerobă a nămolului este colectat fie pentru a fi
valorificat, fie este eliminat prin ardere.
Biogazul rezultat în urma fermentării anaerobe conţine aproximativ 65-70% CH4, 25-30%
CO2, şi cantităţi mici de N2, H2, H2S, vapori de apă, şi alte gaze. Biogazul de fermentare are o
greutatea specifică de aproximativ 0,86 din greutatea specifică a aerului [2].
Biogazul de conţine aproximativ 65% metan, puterea calorică a gazului de fermentare este
de 21000 - 22.400 kJ/m3 [2].
Producţia de biogaz realizată este corelată în mod direct, biochimic, cu cantitatea de
substanţe volatile mineralizate şi este exprimată ca volumul de biogaz pe unitatea de masă a
materiilor volatile reduse.
Sunt folosite două tipuri de rezervoare de depozitare a biogazului [2]:
a) Rezervoarele cu capac flotant sunt rezervoare cu presiune constantă şi volum variabil.
b) Rezervoarele sub presiune, au de obicei formă sferică şi menţin o presiune cu valori medii
cuprinse între 140 – 350 kN/m2.

1.7. Avantajele şi dezavantajele procesului de fermentare anaerobă

Avantaje fermentării anaerobe sunt următoarele:

- se produce biogaz în a cărei componenţă se găseşte preponderent gaz metan. Biogazul
poate fi folosit pentru încălzirea nămolului influent şi a nămolului de recirculare la
temperatura de proces, iar în marile staţii de epurare poate fi folosit pentru producerea de
energie electrică.
- producerea de nămol inofensiv, stabil din punct de vedere biologic.

Dezavantajele fermentării anaerobe sunt următoarele:

- proces biochimic complex
- operaţiile de curăţare şi întreţinere sunt dificile şi periculoase datorită bazinului ce este
închis.
- există pericolul exploziei, ca rezultat al unei exploatări şi întreţineri necorespunzătoare, a
scurgerilor sau a neglijenţei.
- în timpul fermentării, metalele grele sunt concentrate în nămol, ele putând restricţiona
posibilităţile de valorificare în agricultură.

Pagina 6 din 6