www.referat.

ro

Universitatea Tehnica “ Gheorghe Asachi “ Iasi

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului
Specializarea Ingineria Mediului

Biomonitoring
(Biomonitorizarea)

Profesor Coordonator: Student:

Igor Cretescu Chiriac Lucian
Grupa: 2208

2011-2012

Cuprins

Introducere – 3
Bioindicatori – 4
Biomonitoringul in tara noastra – 11
Metode de biomonitorizare propuse pentru bazinul Someş – 11
Sistemul de biomonitorizare în Ţara Branului - 14
Concluzii – 17
Bibliografie – 19
 BIOMONITORING
Introducere
Biomonitoringul reprezintă observarea stării mediului prin comportamentul
organismelor vii adică prin bioindicatori.
După conştientizarea existenţei pericolului dezechilibrării ecosistemelor care
susţin viaţa pe întreaga planetă, s-a căutat găsirea unor modalităţi de supraveghere a
acestora. Scopul acestei supravegheri este reprezentat, în primul rând, de detectarea din
timp a unor eventuale modificări în funcţionarea şi componenţa sistemelor biologice, care
le-ar putea conduce pe acestea în final la dezorganizare, la colaps, sau le-ar putea angaja
într-o direcţie de evoluţie nefavorabilă. Alertarea din timp a specialiştilor dă
posibilitatea factorilor de decizie să ia măsuri pentru remedierea situaţiei, înainte să apară
efecte negative ireversibile.
În al doilea rând, se urmăreşte studierea reacţiei şi a răspunsului biosistemelor la
modificarea globală a mediului, care rămâne o realitate, în ciuda eforturilor internaţionale
care au început să se facă pentru realizarea unei dezvoltări durabile, care presupune
concomitent şi conservarea mediului.
Informaţiile obţinute pe baza sistemelor de supraveghere sunt stocate în baze de
date, pentru a da posibilitatea realizării unor comparaţii în timp. Pe plan global există mai
multe reţele de supraveghere a ecosistemelor sau doar a anumitor parametri abiotici.
Aceste reţele au o desime şi o extindere variate şi sunt dotate cu aparatură mai mult sau
mai puţin sofisticată.
Cea mai extinsă reţea de supraveghere a ecosistemelor se află în Europa.
Monitorizarea poate fi instrumentală sau biologică. Monitorizarea biologică sau
biomonitoringul poate să înlocuiască sau să completeze monitoringul instrumental.
Biomonitoringul este de preferat monitorizării instrumentale, în cazul în care nu
se dispune de resurse financiare suficiente pentru amplasarea şi întreţinerea unui
echipament sofisticat (cum este în general cazul în ţările în curs de dezvoltare sau
subdezvoltate); el este foarte convenabil pentru cazurile în care se urmăreşte
monitorizarea pe timp foarte îndelungat a unor suprafeţe de mari dimensiuni.
Complementaritatea biomonitoringului rezidă în faptul că supravegherea instrumentală
realizează măsurători instantanee şi periodice legate, în general, de factorii abiotici,
furnizând doar informaţii cantitative, separat pentru fiecare dintre aceştia; monitoringul
biologic, în schimb, poate oferi indicaţii despre variaţia în timp, acumularea sau efectul
interacţiunii anumitor factori abiotici şi despre răspunsul organismelor vii individuale sau
al comunităţilor de organisme la modificările mediului.

Bioindicatorii

Bioindicatorii sunt specii, populaţii, sau ansambluri de specii care, datorită

variabilităţii lor (biochimice, fiziologice, etologice sau ecologice), permit caracterizarea
stării unui ecosistem şi pun în evidenţă, cât mai precoce posibil, modificările natural sau
antropice ale acestuia. Bioindicatori sunt organisme sau asociaţii de organisme
care răspund la încărcatura de poluanţi schimbându-şi funcţiile vitale sau acumulând
poluanţi.
Ideea speciilor bioindicatoare este vehiculată încă din secolul trecut, când a fost
observată capacitatea indicatoare a lichenilor în ceea ce priveşte compoziţia, puritatea şi
umiditatea aerului. În a doua jumătate a secolului XX, cercetările au vizat în general
găsirea unor indicatori şi punerea la punct de metode care să ofere informaţii legate de
poluanţi (ai aerului, solului, apelor). Ulterior, pe măsura apariţiei preocupărilor legate de
alte tipuri de degradare a ecosistemelor, s-a căutat identificarea unor bioindicatori care să
ofere informaţii legate de stabilitatea ecosistemelor, de menţinerea biodiversităţii, de
gestionarea durabilă a unor ecosisteme forestiere sau agricole (efectul anumitor măsuri
sau tehnici de gestionare asupra acestor ecosisteme), sau informaţii legate de răspunsul
ecosistemelor la modificarea globală a climei.
În ceea ce priveşte indicatorii poluării, aceştia sunt de două tipuri: specii sensibile,
care indică prezenţa unui poluant prin apariţia unor leziuni sau malformaţii şi specii
acumulatoare, care concentrează poluantul în corpul lor. Mai există şi o altă categorie, şi
anume specii care proliferează şi devin abundente în zonele poluate.
Indicatorii poluării pot fi animali sau vegetali, aceştia din urmă mai numeroşi.
Bioindicatorii pentru poluare au ca avantaj, faţă de monitorizarea instrumentală,
faptul că pot oferi un răspuns la efectul combinat al anumitor poluanţi, spre deosebire de
instrumente care măsoară separat cantităţile fiecărui poluant şi pot da indicaţii, în urma
analizei de ţesuturi, legate de cantităţi foarte mici de poluanţi din mediu, precum şi de
evoluţia poluantului în timp, pe perioade mai îndelungate.
Aşa cum s-a menţionat, primele şi cele mai cunoscute specii folosite ca
indicatoare ale calităţii aerului au fost speciile de licheni. Valoarea lor ca bioindicatori a
fost recunoscută încă de acum 100 de ani, dar metode concrete de monitorizare a poluării
aerului cu dioxid de sulf, prin intermediul lichenilor, au fost puse la punct şi îmbunătăţite
în ultimii 30 de ani .
 Alte specii de plante au fost utilizate ca indicatori ai poluării cu ozon; aceşti
bioindicatori (împreună cu alţi indicatori ai poluării aerului) pot fi încadraţi în două
categorii:
~specii introduse, în general plante ierbacee, repede-crescătoare, uniforme
genetic, numite generic “specii santinelă” (utilizarea lor face obiectul metodei active de
biomonitorizare) ~ specii care cresc natural într-o anumită zonă, sunt plante perene,
arbuşti sau arbori, cu creştere înceată şi care au o reacţie lentă la creşterea concentraţiei
de poluant, efectele apărând mai târziu în decursul perioadei de creştere; aceste specii
sunt numite generic “specii detector” sau biomonitori (utilizarea lor face obiectul metodei
pasive de monitorizare).
Exemple pentru speciile din prima categorie sunt tutunul (Nicotiana tabacum L.)
şi urzicuţa (Urtica urens L.), iar pentru speciile din a doua categorie, în S.U.A. se
utilizează: mălinul american (Prunus serotina Ehrh.), pinul galben (Pinus ponderosa
Laws.), frasinul american (Fraxinus Americana L.), frasinul de Penssylvania (Fraxinus
pennsylvanica Marsh.), plopul temurător (Populus tremuloides L.), arborele lalea
(Liriodendron tulipifera L.).
Speciile-santinelă reacţionează de obicei rapid la creşterea concentraţiei de ozon
din aer, fiind folosite pentru a semnala de timpuriu prezenţa acestuia. Reacţia rapidă este
însă caracteristică doar stadiilor juvenile şi de aceea plantele trebuie reintroduse periodic.
Ele sunt în prealabil cultivate în aer curat, lipsit de poluanţi şi transplantate apoi în zonele
monitorizate; fiind uniforme genetic, şi reacţia lor la poluant este relative uniformă.
Speciile-detector nu fac obiectul unor măsuri speciale de îngrijire în mediul natural în
care cresc. Trebuie menţionat că doar unii indivizi dintr-o populaţie şi anume cei
sensibili, reacţionează la concentraţii ridicate de ozon. De asemenea, reacţia indivizilor
este condiţionată şi de celelalte condiţii staţionale.
Printre alte specii de plante care sunt utilizate ca bioindicatori pentru diferiţi
poluanţi se pot menţiona: sunătoarea (Hypericum perforatum L.) pentru acid fluorhidric,
urzicuţa (Urtica urens L.) pentru ozon şi pentru peroxiacetil-nitraţi, zâzania (Lolium
multiflorum Lam.) pentru acid fluorhidric şi metale grele, fetica (Valerianella locusta
Betke.) pentru metale grele, lucerna (Medicago sativa L.) pentru dioxidul de sulf, orzul
(Hordeum vulgare L.) pentru metale grele şi compuşi ai florului, porumbul (Zea mays L.)
pentru acid fluorhidric, dioxid de sulf, metale grele etc.
Alături de plante, ca bioindicatori ai poluării se folosesc insectele, cum sunt albina
(Apis mellifera L.) pentru acid fluorhidric, sau păduchele socului (Aphis sambucci L.)
pentru dioxid de sulf, iar dintre mamifere, şobolanul (Rattus rattus L.) pentru dioxidul de
azot.
După cum s-a menţionat, indicatorii biologici nu sunt utilizaţi doar în cazul
poluării, ci si pentru alte scopuri. Astfel, furnicile (Formicidae, Hymenoptera) sunt
utilizate ca bioindicatori în condiţiile reconstrucţiei ecologice în anumite zone (zone
degradate de activităţi miniere, zone distruse de incendii) sau ca bioindicatori ai
diversităţii. În general, se studiază ansamblul de specii de furnici din zonele respective şi
relaţiile lor cu prada sau prădătorii.
Alte specii de insecte, şi anume carabidele (Carabidae, Coleoptera), sunt un fidel
indicator al modului de distribuţie a vegetaţiei: există specii caracteristice mediului alpin,
subalpin sau forestier. Aceste specii au, faţă de condiţiile abiotice (şi implicit biotice),
exigenţe foarte stricte (de altfel, o condiţie a alegerii speciilor bioindicatoare este ca ele
să fie stenotope); în plus carabidele sunt caracterizate printr-o mare mobilitate, astfel
încât orice perturbare a microclimatului lor specific determină o reacţie rapidă şi
deplasarea indivizilor spre alt habitat, mai convenabil.
Răspunsul insectelor la modificările mediului este mai rapid ca al vegetaţiei, de
exemplu. Inventarierea la un anumit interval de timp, a ansamblului de specii de
carabide şi stocarea acestor informaţii în baze de date poate oferi, prin comparaţie,
informaţii privitoare la dinamica ecosistemelor.
Alte insecte, cum sunt libelulele (Odonata), pot oferi, în urma studierii evoluţiei
distribuţiei acestora în spaţiu, indicaţii despre apariţia unei perturbări în funcţionarea
ecosistemului din care acestea fac parte.
Fluturii (Lepidoptera) pot oferi informaţii despre reapariţia şi succesiunea
speciilor vegetale pe teren denudat .De asemenea, păianjenii (Araneide) pot fi utilizaţi ca
bioindicatori ai echilibrului ecosistemelor.
Păsările sunt foarte buni bioindicatori (şi în unele cazuri, singurii) ai schimbărilor
de mediu, la care reacţionează prin modificarea compoziţiei speciilor din cadrul unei
biocenoze, prin modificarea comportamentului sau a aspectului şi a capacităţii de
reproducere.
Păsările pot fi utilizate pentru a examina efectele pe termen lung ale fragmentării
habitatelor lor, efectul introducerii de noi specii în ecosistem, pentru monitorizarea
calităţii apelor, pentru obţinerea de informaţii privind sănătatea populaţiilor de peşti,
pentru identificarea unor poluanţi, cum sunt pesticidele organoclorurate, metalele grele
sau substanţele radioactive. Un avantaj al utilizării păsărilor ca bioindicatori este
reprezentat de faptul că au fost în amănunt studiate în trecut şi, ca urmare, se dispune deja
de numeroase date privitoare la răspândirea lor naturală, la ecologia şi etologia lor, care
pot fi comparate cu date noi, obţinute din ecosisteme afectate eventual de degradare sau
perturbări diverse .
Astfel, pentru supravegherea calităţii apelor izvoarelor de munte din ecosisteme
forestiere, în Statele Unite este utilizat ca bioindicator sturzul de apă (Seiurus motacilla
L). El a fost ales ca bioindicator pentru stabilitatea ecosistemelor forestiere care
adăpostesc izvoare, pentru stabilirea măsurilor prioritare de conservare a acestor
ecosisteme şi stabilirea unor obiective pentru reconstrucţia ecologică, acolo unde este
cazul (ecosistemele respective fiind afectate de fragmentarea suprafeţelor forestiere şi de
acidificarea apelor datorită tehnicilor de drenare miniere). Sturzul de apă a fost selectat ca
bioindicator deoarece este legat atât de calitatea apelor de munte, cât şi de suprafeţe
întinse de pădure matură .
Diferite specii de bufniţe au fost şi ele utilizate ca specii santinelă, pentru
avertizare precoce în cazul degradării ecosistemelor.
Aceste specii, la fel ca şi alte specii de prădători, au fost utilizate ca biomonitori
deoarece sunt larg răspândite, au un comportament teritorial, nu sunt migratoare, au o rată
de înmulţire ridicată şi un metabolism rapid.
Fiind consumatori de ordin superior, bufniţele pot concentra în corpul lor, datorită
prăzii consumate, diverse substanţe poluante. Bufniţele s-au dovedit sensibile la o variată
gamă de poluanţi, cum sunt pesticidele (organoclorurate sau organofosforice), metalele
grele, floruri, şi concentrează în corp, datorită hranei consumate, pesticide.
Speciile folosite ca indicatori în diverse zone ale globului, mai ales în America de
Nord (Canada şi S.U.A.), Europa (Norvegia, Olanda, Spania, Marea Britanie) şi Africa
(Africa de sud) sunt reprezentate de ciuful de pădure (Asio otus L), striga (Tyto alba L.),
buha (Bubo bubo L., Bubo virginianus L.), ciuful de câmp (Asio flameus L.), ciuvica
(Glaucidium perlatum L.). Utilizarea acestor specii ca bioindicatori presupune studii
privind modificare a comportamentului legat de reproducere, studii ale grosimii cojii
ouălor, studii legate de enzimele de detoxifiere din ficat şi analize nedistructive, cum sunt
cele ale penelor, sângelui sau excreţiilor.
Un alt bioindicator care a fost frecvent utilizat şi bine studiat este şoimul călător
(Falco peregrinus L.), ale cărui populaţii au înregistrat în trecut o drastică diminuare
datorită expunerii la D.D.T şi la alte insecticide organoclorurate. După interzicerea
acestor insecticide, populaţiile speciei s-au refăcut în numeroase ţări şi interesul pentru
această specie ca bioindicator a mai scăzut, locul ei fiind luat de diferitele specii de
bufniţe menţionate anterior.
Se fac cercetări, de asemenea, pentru punerea la punct a metodelor de folosire a
chiţcanilor (Soricidae, Insectivora) şi liliecilor (Chiroptera) ca bioindicatori ai efectelor
fragmentării habitatelor, defrişărilor, utilizării pesticidelor, diminuării diversităţii
biotopurilor. Se urmăreşte, concomitent, găsirea de măsuri pentru protejarea acestor
specii şi implicit pentru conservarea biodiversităţii ecosistemelor din care fac parte.

Grupuri de organisme acvatice (moluşte, macrofite, alge filamentoase, peşti) au

fost monitorizate în diferite ecosisteme acvatice.
Moluştele. Constituie unul din grupurile cel mai des utilizate în cadrul
biomonitoringului graţie unui şir de avantaje. Moluştele bivalve, cat şi cele gasteropode
sunt răspandite pe larg în ecosistemele acvatice, determinand biomasa zoobentosului în
majoritatea bazinelor de apă dulce. Ele duc un mod sedentar de viaţă, iar unele dintre ele,
de exemplu, Dreissena polymorpha duce un fixat de viaţă în cea mai mare parte a ciclului
vital, datorită prezenţei glandei bisus.
Astfel, colectarea eşantioanelor nu reprezintă o dificultate. Colectarea este
facilitată şi de dimensiunile relativ mari ale moluştelor din genurile Unio, Anodonta,
Dreissena, Viviparus, Lymnaea, Planorbarius (anume speciile din aceste genuri sunt de
cele mai multe ori întrebuinţate pentru efectuarea determinărilor cantitative din cadrul
biomonitoringului).
Se ştie, că organismele de dimensiuni mai mari au, de obicei, şi o durată mai mare
de viaţă, ceea ce este foarte convenabil în cazul unor observaţii de lungă durată.
Uneori ca organisme-monitoare sunt utilizaţi indivizi de Sphaerium sp.,
Lithoglyphus naticoides, Bithynia tentaculata, Physa acuta, care au dimensiuni relativi
mai mici, dar care uneori se caracterizează printr-o densitate numerică destul de mare.
Totodată, dimensiunile moluştelor fiind destul de mari, este suficientă colectarea
unui număr mic de indivizi pentru efectuarea analizelor. Aşa, în cazul elucidării
diferenţelor dintre valorile medii ale concentraţiilor substanţelor investigate, în literatura
ştiinţifică se recomandă colectarea din fiecare populaţie a 10-30 de indivizi.
Unele cercetări ţin doar de investigarea nivelului de concentrare a diferitor tipuri
de poluanţi în cochiliile moluştelor şi nu intamplător: ele se colectează şi se păstrează mai
uşor, dispare necesitatea curăţirii tubului digestiv al animalului, care este obligatorie
înainte de efectuarea analizelor în corpul total sau doar corpul moale.
Pe lângă aceasta, s-a stabilit că multe elemente chimice se concentrează
preponderent în cochiliile moluştelor, de exemplu, cota-parte a stronţiului concentrat în
cochilie depăşeşte 90% din conţinutul lui total în corp, cea a aluminiului şi titanului
variază între 60 şi 95%, iar a manganului şi zincului - intre 52 şi 82%.
Asupra nivelului de acumulare a diferitor substanţe în corpul moluştelor
influenţează aşa factori ca anotimpul, dimensiunile, sexul. Iată de ce unii cercetători
propun utilizarea în cadrul monitoringului doar a indivizilor nematuraţi sexual.
O condiţie necesară pentru organismele - monitoare este prezenţa unei anumite
corelaţii dintre conţinutul metalului în corp şi concentraţia lui medie în apă.
În cazul metalelor grele această corelaţie este foarte înaltă atât pentru cochilie
(r>0,98), cat şi pentru ţesuturile moi (r=0,84-0,98).
A fost înregistrată şi o corelaţie evident între conţinutul unor izotopi radioactivi în
apă şi în cochiliile moluştelor.
Moluştele, datorită toleranţei lor inalte faţă de substanţele poluante, constituie
acumulatori importanţi ai metalelor grele, radionuclizilor. Aşa, coeficientul acumulării
produselor de scindare a unor pesticide clororganice in corpul moluştelor este de ordinul
sutelor - zecilor de mii.
Macrofitele. Constituie al grup utilizat cu succes în cadrul biomonitoringului.
Printre speciile utilizate se numără Phragmites australis, Butomus umbellatus,
Sagittaria sagittifolia, Salvinia natans, Hydrocharis morsusranae, Spirodela polyrrhiza,
Nymphaea alba, Ceratophyllum demersum, Myriophyllum spicatum, Elodea canadensis,
Trapa natans, Iris pseudoacorus, specii din genurile Typha, Potamogeton.
Printre avantajele macrofitelor se numără suprafaţa mare de răspandire. De
exemplu, în regiunea de deltă a mai multor rauri din bazinul Mării Negre (Dunăre, Nistru,
Nipru, Don) trestiei (Phragmites australis) îi revin 30- 70% din suprafaţa totală a
teritoriilor neafectate de activitatea umană.
În ultimele decenii se înregistrează sporirea continuă a suprafeţelor ocupate de
plantele superioare acvatice datorită reglării cursurilor de apă şi, ca rezultat, a proceselor
de înnămolire a bazinelor acvatice.
De obicei, se colectează tulpinile, frunzele şi inflorescenţele plantelor.
În cazul microelementelor coeficientul de acumulare oscilează în limitele
ordinelor 102-103 pentru stronţiu, 103-104 pentru bariu, plumb, crom, molibden,
zirconiu, 104-105 pentru mangan nichel, cupru.
În cazul utilizării unor specii, de exemplu, a trestiei, stufului trebuie să ţinem cont
de faptul că concentraţia metalelor în părţile subacvatice ale acestor plante este mult mai
înaltă decat în cele dispuse de-asupra apei şi respectiv, diferă coeficientul lor de
acumulare în aceste părţi ale plantei.
Algele filamentoase. Se utilizează în cadrul biomonitoringului algele verzi
filamentoase din genurile Cladophora, Spirogira, Enteromorpha care se dezvoltă
abundent în bazinele noastre acvatice cu apă stătătoare pe parcursul întregii perioade de
vegetaţie. Constituie macroconcentratori ai metalelor şi în unele cazuri chiar depăşesc
alte grupuri de hidrobionţi, de exemplu, macrofitele, după conţinutul de metale şi
radionuclizi.
Perifitonul. În unele lucrări de specialitate se recomandă utilizarea algelor
perifitonice în cadrul monitoringului, ţinând cont de faptul că ele vegetează în masă pe
substraturile tari, neorganice, adeseori pot fi depistate în locurile, în care alte grupuri de
hidrobionţi lipsesc. Deoarece ele duc un mod fixat de viaţă, colectarea lor este destul
de comodă.
 Se dezvoltă pe suprafaţa diferitor obiecte aflate în apă sau plasate special în ea,
ceea ce dă posibilitate de a colecta probe practic în orice punct al ecosistemului acvatic.
Au o capacitate sporită de concentrare, de exemplu, în comunităţile algelor
perifitonice din lacurile de acumulare de pe fl.Nipru conţinutul 137Cs este de sute şi mii
de ori mai mare decat in apă.
Un dezavantaj al algelor perifitonice ca organismemonitoare constă în numărul
mare de specii constituente - câteva sute, printre care domină algele diatomee, verzi şi
cianofitele, de aceea, în acest caz, probabil, nu putem vorbi de specii - monitoare, ci de
comunităţi – monitoare.
Peştii. Sunt supuşi investigaţiilor diferite grupuri funcţionale de peşti: peşti
fitofagi (amur alb, sanger, novac), consumatori de bentos (crap, caras argintiu, plătică,
tarancă) şi peşti răpitori (biban, şalău, ştiucă ş.a).
Constituind verigi finale ale multor lanţuri trofice, peştii consumatori de bentos şi
cei răpitori se caracterizează prin concentraţii ale toxicanţilor de zeci de mii şi sute de mii
de ori mai mari în comparaţie cu conţinutul acestora în apă.
De obicei, la peşti este analizat conţinutul de substanţe poluante în diferite organe
şi ţesuturi – înnotătoare, opercule, branhii, solzi, piele, muşchi, ficat, rinichi, pancreas,
intestin, coloană vertebrală, gonade, encefal.
Totuşi pentru realizarea obiectivelor monitoringului este suficientă investigarea
nivelului de acumulare a substanţelor poluante doar in solzi sau (şi) piele, branhii,
deoarece se ştie, că ele, contactand nemijlocit cu apa, concentreză activ multe elemente
chimice şi manifestă un grad înalt de corelaţie cu conţinutul acestora în mediul
înconjurător.
Practic, unicul dezavantaj al întrebuinţării peştilor ca organisme-monitoare rezidă
în colectarea deloc uşoară a eşantioanelor.
Sunt propuse şi alte categorii de hidrobionţi, care se întalnesc în masă în unele
ecosisteme dulcicole, sunt buni concentratori şi ar putea fi antrenate în biomonitoring:
unele crustacee, insecte (imago sau larvele acvatice ale unor specii), spongieri,
oligochete, hirudinei. Totuşi, pană cand, aceste grupuri de organisme acvatice cedează ca
importanţă în desfăşurarea biomonitoringului: unele datorită dimensiunilor mici, altele -a
corpului moale sau a determinării anevoioase a apartenenţei taxonomice.
În ceea ce priveşte plantele acvatice superioare, se recomandă utilizarea în cadrul
biomonitoringului a plantelor acvatice submerse, precum sunt speciile din genul
Potamogeton, Ceratophyllum, Myriophyllum, compoziţia chimică a cărora manifestă o
corelaţie cu mult mai înaltă cu conţinutul elementelor chimice din apă, comparativ cu
plantele emerse.
Bioindicatorii deschid un câmp larg de cercetare; numeroase proiecte de cercetare
sunt în curs de desfăşurare şi definitivare, deoarece sunt încă numeroase aspecte de
clarificat şi este necesară punerea la punct a unor metode coerente de supraveghere a
mediului prin intermediul bioindicatorilor.
Pentru ca aceştia să poată fi utilizaţi în mod concret, în practică trebuie alese
specii capabile să furnizeze informaţiile necesare scopului urmărit prin monitorizare şi
ale căror relaţii cu factorii de mediu şi cu celelalte specii din biocenoză să fie foarte bine
cunoscute.
 Cu ocazia primei prelevări de probe biologice se stabileşte componenţa calitativă
şi cantitativă a comunităţilor, după care pe baza probelor periodice, în sistem monitoring
pot fi stabilite tendinţele şi direcţiile modificărilor.
La elaborarea metodelor concrete de monitorizare trebuie să se ţină cont de scara
la care se fac determinările şi de datele exacte care se culeg, precum şi de modalitatea de
prelucrare şi stocare a acestor date, pentru ca ele să fie relevante, iar interpretările
realizate pe baza lor să fie cât mai apropiate de realitate.
Ţinând cont de dificultăţile financiare existente în ţara noastră şi de alte motive
obiective, care fac dificilă supravegherea instrumentală a ecosistemelor forestiere,
biomonitoringul reprezintă o alternativă (sau o eventuală completare) deosebit de
interesantă.

Motivele cele mai importante pentru folosirea bioindicatorilor:

Arată cum este integrat efectul biologic al poluanţilor cu sensibilitatea senzorilor
biologici şi factorii ambientali (climatici)

Posibilitatea de a forma şi reorganiza foarte uşor reţeaua de biomonitoring

Recunoaşterea timpurie a efectelor poluanţilor asupra plantelor şi altor organisme

animale ca şi pericolul toxicităţii lor asupra omului

Investiţii şi costuri scăzute

Aspecte psihologice şi educaţionale

Posibilitatea de standardizare a metodelor de lucru

Biomonitoringul în ţara noastră

Deficitul de informaţii poate fi înlăturat numai prin aprofundarea cercetării

conexiunilor existente într-un ecosistem pe o parte şi instaurarea unui sistem de
monitorizare a ecosistemelor (biomonitoring) pe de altă parte.
Având în vedere că ţara noastră are dificultăţi financiare, biomonitoringul poate
reprezenta o alternativă sau o completare, mai ales că aceasta este o metodă care necesită
investiţii şi costuri scăzute.

Metode de biomonitorizare propuse pentru bazinul Someş

Categorii de calitate a apelor corespunzator recomandărilor monitorizării integrate

şi clasificării calităţii ecologice a apelor de suprafaţă ale Uniunii Europene:
 1. Calitatea ecologică excelentă: Impactul antropic asupra comunităţilor şi a
comunităţilor este minim sau lipseşte. Natura (compoziţia şi diversitatea) şi capacitatea
ecologică (productivitatea) comunităţii ecologice reflectă că acesta se află în relaţii
naturale cu habitatele lor neafectate.
2. Calitate ecologică bună: Impactul antropic detectat asupra comunităţilor şi
asupra habitatelor este de un nivel scăzut. Biotele şi comunităţile arată semnele stresului
antropic, dar procesele de autoepurare naturală sunt funcţionale. Comunităţile diferă puţin
faţă de comunităţile aflate habitate în stare naturală.
3. Calitate ecologică mediocră: Impact antropic evident asupra comunităţilor şi
asupra habitatelor naturale. Biotele reflectă deviaţii calitative şi cantitative moderate faţă
de situaţia nenaturală.
4. Calitate ecologică slabă: Impact semnificativ asupra comunităţilor şi
habitaetlor; comunităţile diferă mult de cele constituite pe cale naturală, determinată de
prezenţa factorilor perturbatori.
5. Calitate ecologică nesatisfăcătoare: Sunt prezente numai câteva specii cu
toleranţă ecologică ridicată sau din unele grupe sistematice lipsesc speciile cu
desăvârşire.

Metode ecofiziologice moderne pentru biomonitorizarea calităţii apelor râurilor

cu ajutorul microalgelor dulcicole:
- determinarea parametrilor fluorescenţei clorofiliene induse în suspensiile de
celule algale dezvoltate în apa diferitelor sectoare de râu,
- determinarea gradului de acumulare a unor forme de oxigen reactiv şi a activităţii
unor enzime antioxidative cu rol protector în condiţiile diferitelor grade de stres
ambiental oxidativ datorat unor poluanţi care induc geneza formelor de oxigen reactiv în
celulele algale
Parametrii fluorescenţei clorofiliene induse în culturi ale algei Scenedesmus
opoliensis oferă informaţii utile despre stadiile incipiente ale modificărilor induse la
nivelul funcţionării aparatului fotosintetic de către diferiţi agenţi chimici (ierbicide,
metale grele) care datorită activităţilor umane se pot acumula în mediile acvatice şi
exercită un efect poluant care provoacă scăderea eficienţei fluxurilor energetice în
ecosistemele afectate.
Dintre aceşti parametri fluorescenţa clorofiliană iniţială reflectă gradul de
organizare a complexelor de pigmenţi antenari care captează energia fotonilor la nivelul
membranelor tilacoidale.
Fluorescenţa maximă tranzitorie reflectă intensitatea transportului de electroni
energizaţi în regiunea acceptoare a sistemului fotochimic de tip II (la nivelul acceptorilor
chinonici primari şi secundari).
Biomonitorizarea calităţii apei pe cale microbiologică
Are la bază determinarea numărului total de bacterii şi a abundenţei unor grupe
nutriţionale de bacterii care servesc ca indicatori ai contaminării apei.
Testele prezumtive sunt urmate de teste de confirmare care utilizează medii
selective ce permit doar dezvoltarea unui anumit grup fiziologic de bacterii.
Metodă de monitoring ecologic bazată pe studiului vegetaţiei
 Pentru a evalua tipurile de habitate şi starea lor naturală de-a lungul bazinului
hidrografic pe baza vegetaţiei în lunca râului în dreptul staţiilor de prelevare se cercetează
foarte amănunţit vegetaţia de mal a râului într-o zonă de aproximativ 10 km de-a lungul
râului apreciind gradul de alterare a habitatelor pe baza vegetaţiei.
Se urmăreşte răspândirea speciilor adventive pe toată lungimea râului şi se
realizează la finalul lucrării câte o hartă pentru fiecare specie adventivă.

Speciile adventive, urmărite în mod deosebit:

o Robinia pseudoaccacia

o Impatiens glandulifera

o Helianthus tuberosus

o Erigeron annuus

o Xanthium strumarium

o Galinsoga parviflora

o Reynoutria x bohemica

Pe parcursul cercetărilor de teren se notează următoarele date:

 tipurile de habitate (Natura 2000) prezente;

 speciile de plante caracteristice sau abundente în fiecare dintre aceste habitate;

 starea naturală sau gradul de afectare antropică a fiecăreia dintre habitate pe o

scară de la 1 la 5, conform

Monitorizarea calităţii apelor pe baza macrozoobentosului

Organisme bioindicatoare: macrofitele acvatice, moluştele, trichopterele,
efemeropterele, pot fi colectate cu uşurinţă şi a căror identificare nu prezintă dificultate
pentru specialişti.
Macroozobentosul este foarte sensibil la prezenţa unor factori perturbatori, atât în
albia râului, cât şi în ecosistemele ripariene
Pe baza identificarii speciilor de macrozoobentos este posibilă stabilirea unor:
 sectoare naturale sau aproape naturale - categoria ecologică 1,

 sectoare parţial naturale - calitatea ecologică 2,

 sectoare mediocru afectate sau artificiale - calitatea ecologică 3,

 sectoare grav afectate - calitate ecologică 4,

  sectoare total distruse - calitate ecologică 5.

Aprecierea influenţei antropice pe baza populaţiilor de păsări de mal

Se urmăreşte prezenţa unor specii cu valoare de bioindicator al acestui habitat.
Fluierarul de munte (Actitis hypoleucos) este o specie cu răspândire tipic lineară
de-a lungul cursurilor de apă. Teritoriile au o lungime medie de 200 de metri, iar
densitatea lor este de obicei de o pereche pe o lungime de 1 km
Codobatura de munte (Motacilla cinerea) este de asemenea o specie legată de apă
cu teritorii lineare. Din punctul de vedere al hranei, codobatura de munte este şi mai mult
legată de prezenţa şi abundenţa organismelor bentonice din râu

Metode de biomonitorizare pe baza comunităţilor de păsări acvatice

Se vor studia comunităţile de:
 lăstuni de mal,

 pescăruşi albastri

 fluierari de munte.

Fiecare dintre speciile menţionate populează în întregime râul Someş.

Sistemul de biomonitorizare în Ţara Branului

Deoarece sistemul de monitoring national integrat este de la început gandit sa

asigure posibilitatea controlului poluării mediului, acesta nu poate livra toate datele
necesare studiului modificarii biosferei ca urmare a schimbarii climei (Global Change).
Din acest motiv CENTRUL DE ECOLOGIE MONTANA (CEM) şi-a propus instaurarea
unui sistem pilot de monitorizare ecologica (biomonitoring) în Ţara Branului în
conformitate cu activităţile Programului International de Geosferă-Biosferă (IGBP).
Principalul obiectiv: determinarea impactului modificărilor (naturale şi antropice)
preconizate ale climei asupra ecosistemelor terestre.

Se are în vedere instaurarea unor suprafeţe de observare permanent:

I. pedologice (includ şi fauna solului),
II. limnologice (includ şi vegetaţia şi fauna),
III.floristice/vegetaţionale
IV. climatice.

Program de supraveghere permanent pedologic

Criterii de selecţie pentru suprafeţele pedologice de supraveghere permanenta

(SPSP): reprezentativitate pentru peisaj, tip de sol, forma de folosinta, grad de poluare;
omogentitate a suprafeţei; suprafeţele selectate trebuie să stea pe un termen foarte lung la
dispoziţie
Descrierea de baza a suprafeţei pedologice de supravehere permanentă:
- cartare pedologică detailată a SPSP
 - poziţionarea gropii săpate în sol şi delimitarea suprafeţei centrale de
supraveghere;
- determinarea factorilor specifici locali, de folosire şi de poluare;
- măsurarea exactă, documentaţie foto, diferenţe de nivel, sectorizarea şi forma
suprafeţei;
Analize periodice (ciclice):
- parametrii fizici ai solului;
- parametrii chimici ai solului;
- determinarea vegetţtiei;
- parametrii microbiologici ai solului;
- eroziunea solului;
- bilanţul substanţelor nutritive şi poluante;
- hidrologie, ape de suprafaţă, evaporare;
- parametrii climatici;
- parametrii biologici ai solului;
În regiunea montană şi alpină a Branului - care include şi Munţii Bucegi şi Piatra
Craiului sunt prevazute aproximativ 15 SPSP-uri.
Durata de observare preconizată este de minimum 20 ani.
CEM are în vedere la această activitate - recoltarea şi interpretarea datelor - o
stransă legatuăa cu instituţile de specialitate, facultăţi, dar în special cu ONG-uri
specializate în domeniu.

Program de supraveghere permanent - Vegetatie si flora

Criterii de selectie a suprafetelor de supraveghere permanenta a vegetatiei

(SSPV):
- reprezentativitate pentru peisaj; omogentitate din punct de vedere al formei de folosinţă,
sol; SSPV trebuiesc legate de reţele deja existente de supraveghere; suprafeţele selectate
trebuie să stea pe un termen foarte lung la dispoziţie.
Descrierea de baza a SSPV : forma de vegetaţie(pădure, păşune, pajişte.);
expoziţie, înclinaţie; descriere pedologică; vegetaţia potenţială naturală; cartarea
vegetaţiei; poziţionarea şi delimitarea SSPV; determinarea factorilor specifici locali, de
folosire şi de poluare; măsurarea exactă, documentaţie foto, diferenţe de nivel,
sectorizarea şi forma suprafeţei;
Analize periodice (ciclice): lista de abundenţă şi dominanţă a specilor (dupa
Braun-Blanquet, 1964); înălţimea şi etajarea vegetaţiei; dominanţa diferitelor etaje;
studii morfologice pentru specii selectate; analize chimice ale plantelor
(fotospectrometru); hidrologie, ape de suprafaţă, evaporare; parametrii climatici;
parametrii biologici ai solului.

Program de supraveghere permanent – Limnologie

Inventariere de bază: descrierea bazinului; descrierea profilului şi din punct de

vedere botanic, pedologic şi geologic; trasarea profilului sau profilelor - altitudine şi
lungime; analiza chimică a izvoarelor; stabilirea exactă a datelor pentru anlizele
periodice; stabilirea punctelor pentru analizele limnologice.
Analize periodice (ciclice): descrierea şi măsurarea secţiunilor transversale ale
râurilor; analiza faunei nocturne şi diurne; analiza parametrilor fizici ai apei; analiza
parametrilor chimici ai apei; analiza parametrilor chimici al solurilor de pe maluri;
vegetaţia malurilor; vegetaţia râurilor; fauna din apă şi de pe pietre, plante, bucăţi de
lemne; date climatice; determinarea calităţii apei;

Program de supraveghere automatizată permanentă – Climatologie

Criterii de selecţie pt. suprafeţele climatologice de supraveghere permanentă

(SCSP):
reprezentativitate pentru întreaga regiune; reprezentativitate pentru SPSP şi SSVP;
accesibilitate;
Inventariere de bază: crearea bazei de date (măsurători) efectuate pana acum de
către alte instituţii; contract de colaborare cu Inst. d. Meteorologie, sau alte instituţii
interesate; descrierea amplă a climatului şi topoclimatului;
Analize periodice (ciclice): temperatura; inversiuni de temperatură; presiune
atmosferică; direcţia vântului; viteza (intensitatea) vântului; umezeala aerului;
nebulozitatea şi insolaţia;
- precipitatiile atmosferice; stratul de zăpadă; notarea şi măsurarea fenomenelor
hidrometeorologice deosebite.

CONCLUZII

 Ţinând cont de dificultăţile financiare existente în ţara noastră şi de alte motive

obiective, care fac dificilă supravegherea instrumentală a ecosistemelor forestiere,
biomonitoringul reprezintă o alternativă (sau o eventuală completare) deosebit de
interesantă, reprezintând o metodă care necesită investiţii şi costuri modeste.

 Există o legătură cauzală între schimbările calitative şi cantitative constatate la

nivelul populaţiilor şi comunităţilor de organisme vii şi schimbările factorilor de
mediu.

 Biomonitoringul poate oferi indicaţii despre variaţia în timp, acumularea sau

efectul interacţiunii anumitor factori abiotici şi despre răspunsul organismelor vii
individuale sau al comunităţilor de organisme la modificările mediului.
 Bioindicatorii sunt specii, populaţii, sau ansambluri de specii care, datorită
variabilităţii lor (biochimice, fiziologice, etologice sau ecologice), permit
caracterizarea stării unui ecosistem şi pun în evidenţă, cât mai precoce posibil,
modificările natural sau antropice ale acestuia, aceştia pot fi: licheni, diferite
specii de plante, insectele, păsări, moluşte, algele, peştii.

 Pentru ca bioindicatorii să poată fi utilizaţi în mod concret, în practică trebuie

alese specii capabile să furnizeze informaţiile necesare scopului urmărit prin
monitorizare şi ale căror relaţii cu factorii de mediu şi cu celelalte specii din
biocenoză să fie foarte bine cunoscute.

 Răspunsul insectelor la modificările mediului este mai rapid ca al vegetaţiei.

 Păsările pot fi utilizate pentru a examina efectele pe termen lung ale fragmentării
habitatelor lor, efectul introducerii de noi specii în ecosistem, pentru
monitorizarea calităţii apelor, pentru obţinerea de informaţii privind sănătatea
populaţiilor de peşti, pentru identificarea unor poluanţi, cum sunt pesticidele
organoclorurate, metalele grele sau substanţele radioactive.

 Biocenozele acvatice conservă în structura lor, pe o perioadă lungă de timp, cea

mai puţin favorabilă şi în consecinţă cea mai utilă de semnalat condiţie a calităţii
apei;

 Indicatori biologici ai calităţii apei furnizează informaţii relevante care nu pot fi

obţinute prin alte metode. De exemplu, analiza saprologică este o măsură exactă
nu a gradului de poluare ci a condiţiilor metabolice de încărcare cu poluanţi.
 Bibliografie

www.mmediu.ro
www.wikipedia.org
www.ddbra.rowww.ddbra.ro
www.bucovina-forestiera.ro
www.tiras.vox.md
www.cem.ro

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate