DEGRADAREA BIODIVERSITĂȚII

ACȚIUNI ȘI CAUZE

Intensitatea manifestata de impactului

antropic asupra biodiversitatii se
diferentiaza pe scara temporala.
Impactul antropic in ecosfera poate fi evaluat poate in cel
mai obiectiv mod, prin prisma modificarilor aduse in
structura speciilor, a locului pe care omul si-l “revendica” a-i
fi necesar in cadrul ecosistemului planetar.
In mod direct, omul depinde de un numar relativ mic de
specii, care constituie baza alimentatiei sale.
Dar, impactul nu este legat numai de aceasta pozitionare in
sistemul trofic, cu atat mai mult cu cat rolul hranei obtinute
prin valorificarea speciilor din flora si fauna a scazut, mai
ales sub raport cantitativ.
Degradarea biodiversitatii se manifesta in multiple planuri,
plecand de la reducerea intraspecifica si ajungand la
disparitia unor specii sau a unor ecosisteme.
Este interesant de observat ca, desi dependenta unei specii
de alta inseamna, in plan individual, in numeroase cazuri, o
relatie conflictuala, aceasta nu conduce la disparitia nici uneia
dintre cele doua.
Omul este, practic, singura componenta a ecosferei care nu
respecta acest mecanism, aducand, prin activitatea lui, in
mod direct sau indirect, o diminuare in biodiversitate, o
distrugere a speciilor si, astfel, declansand un efect in lant,
datorita multiplelor conexiuni ale fiecaruia dintre speciile
afectate.
Degradarea (erodarea) biodiversitatii apare in urma
manifestarii presiunii antropice in patru planuri:
• distrugerea si fragmentarea habitatelor;
• supraexploatarea speciilor (vanatoare, pescuit);
• introducerea speciilor “alohtone”;
• pierderi “in cascada”, dupa principiul efectului in
lant declansat in momentul in care o prima specie
este afectata.
Distrugerea si fragmentarea habitatelor sunt
considerate cele mai importante cauze ale erodarii
biodiversitatii. Aceasta se manifesta direct prin
reducerea suprafetei ocupate de ecosistemele
naturale, sau indirect, prin efectele poluarii asupra
conditiilor de viata ale speciilor.
Agricultura extensiva reprezinta cel mai important
factor de presiune sub raport spatial. El se manifesta
inraport cu cele mai importante tipuri de ecosisteme,
care concentreaza o mare diversitate de organisme –
padurile si zonele umede.
Reducerea suprafetelor impadurite a devenit un
fenomen mondial. Din 1700 si pana in 1980 au
disparut, in favoarea terenurilor cultivate, circa 12
milioane de kmp (respectiv 20% din paduri).
Lucrarile de asanare a zonelor umede pentru a atrage noi
terenuri in circuitul agricol au devenit o practica curenta
incepand cu secolul al XIX-lea.
Acestea au fost considerate intotdeauna ca victorii
hotaratoare ale omului asupra naturii. In plan ecologic insa
este mai degraba vorba de insuccese, intrucat mlastinile sunt
ecosisteme de mare productivitate si diversitate, cu un rol
fundamental in mentinerea echilibrului biologic natural
(regularizarea cursurilor de apa, “alimentarea” solurilor si
apelor litorale etc.). Astfel, gainusa albastra de balta a
disparut din Sicilia si Sardinia din cauza desecarii mlastinilor.
Alte specii, cum sunt pelicanul cret, cormoranul mic, lopatarul
sunt amenintate datorita restrangerii suprafetelor cu stufarisuri
si ape de mica adancime.
Poluarea afecteaza habitatele, conducand chiar la
distrugerea lor. Efecte globale (modificarile climatice) si
regionale (ploi acide) conduc la schimbari in structura
biocenotica, iar scara de timp pe care actioneaza
anuleaza posibilitatile adaptative ale majoritatii speciilor.
Poluarea cu substante chimice de sinteza cu toxicitate
ridicata si (sau) cu predispozitie de concentrare in
verigile superioare ale lanturilor trofice a afectat
numeroase specii. Astfel, pasarile pradatoare constituie
ultima veriga a acestor lanturi, ceea ce le expune la
influenta nefasta a pesticidelor sau altor otravuri folosite
in momelile din capcanele pentru vulpi si lupi.
Efectivele unor specii cum sunt vulturul negru, zaganul,
acvila de camp, acvila de stepa, codalbul, gaia alba,
soimul calator au scazut alarmant datorita intoxicarii cu
pesticide organo-mercurice sau organo-clorurate.
Supraexploatarea speciilor afecteaza mai
mult de o treime din acestea, aducandu-le in
pragul disparitiei.
Relatia omului cu speciile din flora si fauna a
depasit de mult timp limitele satisfacerii
nevoilor existentiale, dar, in multe cazuri si pe
cele ale mecanismelor care asigura existenta
acestora.
Practic, sunt exploatate ecosistemele naturale,
in care omul nu intervine pentru a contracara
efectele actiunii lui, asa cum se intampla in
cazul ecosistemelor agricole.
Vanatoarea, dar mai ales pescuitul contribuie inca,
intr-o proportie semnificativa, la asigurarea resurselor
alimentare. In acelasi timp, ele constituie surse de
materii prime pentru numeroase ramuri ale industriei
usoare (medicamente, cosmetice, confectii, textile din
piele etc.), modalitati agreate sau traditionale de
petrecere a timpului liber sau de gasire a unei
companii “exotice”.
Vegetația nu este exceptata. De altfel, lemnul este
inca considerat unul din cele mai valoroase materiale
de constructie, iar medicamentele “verzi” si-au
dovedit eficienta in tratarea a numeroase afectiuni.
Iata numai cateva din motivatiile care conduc la
sporirea presiunii antropice asupra ecosistemelor
naturale.
Modificarea echilibrului biocenotic prin
introducerea de specii alohtone (originare din
alte zone, inexistente in ecosistem) este o
alta cauza a reducerii biodiversitatii, cu
precadere in ecosistemele izolate cu
numeroase specii endemice, cu atat mai mult
cu cat se suprapune distrugerii habitatelor
naturale, vanatorii sau pescuitului.
In astfel de situatii, nu exista mecanisme
naturale prin care efectivele speciilor
“intruse” sa fie limitate, declansandu-se
efecte in lant care saracesc diversitatea
speciilor.
Un alt aspect al “transferului” de specii se
produce la nivel microscopic, fiind astfel mult
mai dificil de controlat.

Microorganisme patogene (bacterii, ciuperci,

virusi) si insecte parazite sunt introduse in
ecosisteme in care gasesc organisme gazda
care nu dispun de sisteme imunitare adaptate,
provocand imbolnaviri in masa ale acestora.
Factori directi, cum sunt cresterea
demografica, neadaptarea sistemelor
economice, politice si juridice (mai
ales in planul drepturilor de proprietate
si de acces la resurse), insuficienta
cunostintelor, contribuie semnificativ
la erodarea biodiversitatii.