LECŢIA 5.

RECICLAREA DEŞEURILOR
Cuvinte cheie: metode de reciclare a deşeurilor, valorificarea
deşeurilor ca resurse secundare.
5.1. Reciclarea deşeurilor
Recuperarea şi reciclarea materialelor refolosibile nu reprezintă o activitate de dată
recentă. Din totdeauna au existat oameni preocupaţi să colecteze, să prelucreze şi să
folosească produse degradate sau disponibilizate de primii utilizatori. Dar, declanşarea
primului şoc petrolier din anii '70, a făcut ca omenirea să se găsească, pentru prima dată,
confruntată cu o realitate dură şi anume: resursele naturale sunt limite o cantitativ, ceea ce
a impus necesitatea de a gândi dezvoltarea economică în noi termeni.
S-a ajuns astfel, la înţelegerea realităţii că recuperarea şi reutilizerea resurselor:
reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre cerinţele procesului
de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor.
În acelaşi timp a conştientizat o altă primejdie care pândea - degradarea ecolgică
continuă - ceea ce a adăugat o nouă dimensiune problematicii reciclării materialelor. Cele
două domenii - cel al reciclării şi cel al protecţiei mediului - interferă profund,
intensificarea reciclării diminuând sensibil presiunea poluantă asupra mediului.
Abordând problema recuperării şi recirculării resurselor refolosibile din acest
unghi, numeroase ţări au trecut la o coordonare unitară, pe ansamblul complexului lor
economic a acestei activităţi, opţiunile fiind diferite, în funcţie de condiţiile specifice ale
fiecăruia.
S-au intensificat acţiunile pentru reglementarea activităţilor de recuperare, cele
pentru stabilirea formelor organizatorice de colectare, precum si eforturile de cercetare
pentru găsirea celor mai eficiente căi de recuperare şi valorificare a materialelor
refolosibile.
Odată cu dezvoltarea acestei activităţi, a apărut necesitatea realizării unor dialoguri
la nivel internaţional, ceea ce a condus la apariţia unor organisme specializate. În acest
context este demn de menţionat Biroul Internaţional al Recuperării (constituit încă din
anul 1948 la Paris, din iniţiativa a 4 ţări: Franţa, Marea Britanie, Olanda şi Belgia),
organizaţie fără scop lucrativ, ai cărei membrii sunt federaţii naţionale reprezentând firme
de reciclare din întreaga lume.
Necesitatea unei cât mai corecte şi mai rapide informări a participanţilor la
procesul de reciclare, a determinat apariţia unor publicaţii de specialitate (La
Recuperation Recyclage în Franţa, Rohstoff - Rundschau în Germania, Scrap Age - în
SUA), care influenţează vizibil generatorii şi utilizatorii de resurse refolosibile, precum
şi raporturile opţionale ce se stabilesc între aceştia.
În România primele unităţi organizate de recuperare datează din anul 1949. Astăzi,
în tara noastră funcţionează circa 250 de societăţi specializate în recuperare (cu capital de
stat şi privat) şi care lucrează efectiv, la care trebuie să adăugăm alte numeroase firme din
sfera de producţie sau a cercetării preocupate sau chiar antrenate efectiv în activităţi de
reciclare.
Când analizăm activitatea de recuperare, în mod obligatoriu trebuie să avem în
vedere evoluţia producţiei industriale, a consumului intern şi de ce să nu recunoaştem
gradul de capitalizare actual al societăţilor de recuperare şi nivelul blocajului financiar
- care influenţează şi activitatea acestor agenţi, îndeosebi în relaţia cu populaţia.

68
 Organizarea şi gestiunea mai eficientă a materialelor refolosibile în ţara noastră se
impune ca o prioritate de prim ordin în procesul tranziţiei economiei româneşti la
modelul de piaţă, în eforturile de stabilire şi relansare a activităţii economice, în
conturarea liniilor directoare ale dezvoltării în perspectivă a sectorului reciclării
materialelor refolosibile în economia ţării noastre, trebuie pornit de la câteva premize
esenţiale, majoritatea încurajatoare:
- potenţialul de materiale refolosibile este ridicat, aceasta constituind un argument de
baza în evaluarea eficienţei activităţii economice;
- suportul tehnic şi tehnologic la nivel naţional al acestei activităţi este relativ
modest, dar poate fi simţitor îmbunătăţit fără eforturi investiţionale deosebite;
- organizarea structurală a activităţii de reciclare a materialelor refolosibile la nivel
naţional este suficient de simplă, suplă şi eficientă; îmbinarea în viitor, în cadrul
acesteia a formelor de proprietate de stat şi privată, este în măsură să-i sporească
apreciabil valenţele;
- nivelul de sensibilizare a agenţilor economici şi a populaţiei cu privire la importanţa şi
imperativele reciclării materialelor este redus, dar poate fi sensibil îmbunătăţit prin acţiuni
concertate de mediatizare, susţinută şi de instruire la scară amplă.
Strategia în domeniul reciclării vizează următoarele obiective principale:
- prevenirea formării deşeurilor prin promovarea tehnologiilor curate şi a
ecoproduselor;
- valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere colectivă;
- eliminarea finală a deşeurilor, care nu şi-au găsit o soluţie de valorificare.
Aceste obiective vor fi realizate prin:
- crearea cadrului legislativ specific;
- încurajarea activităţii de recuperare şi reutilizare;
- reducerea depozitării deşeurilor;
- promovarea cercetării ştiinţifice;
- monitorizare;
- programe educaţionale.

Elveţia este campionul mondial la reciclarea sticlelor de plastic, cu o rată de returnare la

fabrici de 80 % după folosire. În alte state europene, media de reciclare a sticlelor de
plastic variază între 20-40 %. Se estimează că fiecare elveţian reciclează în medic 100 de

69
 sticle de plastic pe an. Aceste rezultate pot fi parţial explicate prin faptul că elveţienii au
deja o cultură ecologică, dar şi prin numărul mare de instalaţii ecologice.
 Sticlele sunt făcute din PET (polietilen tereftalat) care este utilizat pe scară largă
pentru băuturi răcoritoare şi ape minerale, cât şi pentru sucuri de fructe, bere şi ulei pe o
scară din ce în ce mai largă. PET-urile s-au dovedit atât de populare încât opt din zece
ambalaje pentru băuturi utilizează acest material. De asemenea, PET-urile sunt mai uşoare
şi mai ecologice decât PVC-ul şi canurile din aluminiu.
 De când sistemul depozit a fost oprit în urmă cu doi ani, elveţienii au
continuat să aducă cu sfinţenie sticlele la unul dintre cele 15.000 puncte de
reciclare a declarat Gilles Oberson, directorul general de la Seba Aproz, o
companie care produce ape minerale şi băuturi răcoritoare pentru Migros, cel
mai mare lanţ de supermarketuri din Elveţia.
 Unul dintre motivele pentru care elveţienii sunt atât de nerăbdători să
recupereze atât de mult este „taxa pe sacul de gunoi”, care este aplicată în cele mai multe
părţi din ţară.
 Taxa obligă gospodăriile şi firmele să pună stickere galbene pe sacii în
care îşi depozitează gunoiul. Aceste stickere se pot obţine numai contra cost.
Aceasta înseamnă că oamenii sunt bucuroşi să separe elementele reciclabile
din gunoiul menajer, pentru a reduce volumul acestuia şi implicit, pentru a
reduce numărul de stickere utilizate. Astfel, ei pun separate plasticele, sticla,
hârtia, metalele pentru a economisi bani.
 „La început, utilizatorii erau atraşi de PET pentru că era uşor, greu de distrus şi
ieftin. Odată cu trecerea timpului, s-a dezvoltat un fenomen de conştientizare ecologică şi
responsabilitate civică” a declarat Oberson pentru agenţia Swissinfo.
Unul dintre cele mai frecvente argumente utilizate în dezbaterea cu privire la ambalaje
îl constituie creşterea alarmantă a volumului deşeurilor din ambalaje. Pe baza unor
statistici din 11 ţări ale Uniunii Europene, se pot trage unele concluzii privind natura
deşeurilor formate în funcţie de profilul specific al sectoarelor de activitate sau al
consumatorilor. Chiar dacă aceste statistici au niveluri diferite de acurateţe şi reprezintă
diferiţi indicatori, toate cifrele arată aceeaşi tendinţă: O stabilizare a cantităţii de ambalaje ce
intră pe piaţă şi o puternică descreştere a deşeurilor finale.
Pentru statele candidate la aderarea la UE, aflate la început de drum, cele de mai jos
pot constitui o pledoarie în favoarea unei abordări şi nu emoţionale, bazată pe fapte şi analize
bine fundamentate ştiinţific. În caz contrar, există riscul unor decizii costisitoare şi ineficiente,
cu consecinţe majore pe termen lung.
Germania una din puţinele ţări ce dispun de o evidenţă cuprinzătoare şi corectă în
acest domeniu. Consumul total de ambalaje a scăzut de la 15,6 milioane în 1991 la 14,1 în
1998 (-9 %}.
În aria ambalajelor acoperite de Sistemul Dual German (DSD) scăderea a fost de 0,5
%. Dacă se pune la socoteală şi creşterea importantă a reciclării (de la cea 50 % în 1991 la
cea 86 % în 1998) se poate concluziona că impactul datorat deşeurilor din ambalaje s-a
redus dramatic, acestea scăzând de la 3,84 milioane tone la 0,96 milioane tone.
Austria e o altă ţară europeană care obţine rezultate remarcabile în reciclarea şi
recuperarea ambalajelor datorită firmei ARA (Alstoff Recycling Austria). Astfel, în
perioada 1993/1998 totalul deşeurilor din ambalajele aflate în depozitele specifice, a scăzut
de la 675 kt la 170 kt, respectiv o reducere de cca. 75 %.

70
 În Marea Britanie o statistică generală nu este disponibilă. Totuşi, INCPEN
(Consiliul Industrial pentru Ambalaje şi Mediu) a analizat problema deşeurilor menajere
tipice ultimilor 20 de ani şi a arătat că greutatea totală a ambalajelor a rămas constantă,
între 2,5 şi 3 kg. Pe fiecare gospodărie săptămânal, cu o tendinţă de scădere uşoară.
Acest lucru este benefic având în vedere faptul că astăzi sunt pe piaţă mai multe
produse ambalate. Odată cu creşterea efectivă a pieţei, cifra medie a produselor de băcănie,
într-un supermarket a crescut de la 2000 produse în 1960 la cca. 15.000 de produse în
prezent.
Luând în considerare o creştere moderată a numărului de gospodării individuale şi o
importantă creştere a ratei de reciclare, odată cu implementarea directivei UE privind
ambalajele, este probabil corectă estimarea ce consemnează drept constantă cantitatea de
deşeuri în ultimii 10 ani.
Exemplele ar putea continua. Datele existente nu au acelaşi grad de acurateţe şi nu
sunt comparabile direct unele cu altele. Totuşi, acestea indică aceeaşi tendinţă de stabilizare
sau chiar de reducere a cantităţii de ambalaje puse pe piaţă inclusiv o diminuare a
deşeurilor finale. Conform datelor prezentate, această reducere este estimată la 35 %.
Informaţiile prezentate sunt valabile doar pentru câteva ţări membre UE. Întrucât aceste ţări
acoperă 56 % din totalul deşeurilor din ambalaje în cadrul UE pentru anul 1997, se poate
considera că ele sunt reprezentative pentru Uniune.
Reciclarea, recuperarea materiilor prime, reprezintă o posibilitate de a reduce volumul
deşeurilor. O altă posibilitate este aceea de a produce din capul locului mai puţine deşeuri. Dar
pentru aceasta este nevoie şi de o educaţie în acest sens. Cotele de recuperare a unor materiale
în Germania sunt pentru fier-oţel 55,1 %, plumb 50,6 %, hârtie 43,8 %, sticlă 43,2 %, cupru
38,5 %, aluminiu 38,3 %, material plastic 6,8 %, în timp ce în alte ţari, activitatea de
recuperare a materialelor refolosibile nu decurge în sistem organizat.
Date recente (Science & Vie, nr. 915, decembrie 1993) arată că Germania se află pe primul
loc în Europa în ceea ce priveşte recuperarea sticlei, prin cele 2.459.000 t colectate, din care 65 %
au fost reciclate; în Franţa s-au colectat 1,1 Mt din care doar 44 % s-au reciclat; în Olanda 73 %
din cele 378000 t colectate au fost reciclate; în Elveţia 72 % din 212000 t; în Grecia 20 % din
30.000 t; ţările estice nu sunt prezentate în această statistică, Japonia reciclează azi 24 % din
materialele plastice de origină menajeră (65 % în anul 2000 şi 90 % în 2005).
Locuitorii Parisului valorifică deşeurile din sticlă prin retopire ştiind că 11 % din cele vechi
sunt recuperabile, iar din cele sparte se fabrică prin topire altele noi. De asemenea, intreprinderea
pariziană Soulier este specializată în reciclarea hârtiei şi cartoanelor. În Franţa, 58 % din
producţia de hârtie se realizează prin reciclare. Colectarea atentă a acestor tipuri de reziduuri face
ca poluarea în oraşe să fie mai mică..
Pentru reducerea de volum a deşeurilor solide se aplică:
fragmentare, compactare, şi incinerare.
Deşeurile se compun din cca. 70 % materiale compresibile sau
incinerabile: bucăţi de plastic 25 %, hârtie şi textile 25 %, mici obiecte metalice şi
sticlă 15%, obiecte de lemn, animale 5%, etc, restul de 30 % este constituit din
materiale necombustibile: 20% piese metalice mari, 10 % resturi de zidărie, beton,
pământ,etc.(CIPLEA,CIPLEA,1978).
Compactarea deşeurilor solide se face la presiuni de la 30 la 150 kg/cm,
în prese obişnuite de comprimare, cu piston orizontal sau vertical şi care
trebuie să fie prevăzute cu ecrane de protecţie contra radiaţiei gama şi cu

71
sisteme de ventilaţie pentru a împiedica contaminarea internă a
personalului de manevră a preselor. S-a stabilit că există anumite presiuni
maxime, în funcţie de natura materialului care este compactat, peste care
nu mai are rost să ridicăm presiunea, deoarece el nu-şi mai reduce
volumul. Aceste presiuni maxime sunt: polietilenă 80kg/cm 2, fibre 70 kg/cm2,
bumbac 50 kg/cm , deşeuri metalice 110 kg/cm .
2 2

Tabelul 2.2Cantităţi de materiale refolosite, în urma colectării deşeurilor de la

populaţie şi agenţi economici în municipiul Timişoara
(S.C. RETIM S.A. 2001)
Luna Sticlă Deşeuri Fontă Carton Folie Anve Acumu- Neme-
feroase -lope latori talice
(buc.)
Ian. 4890 1020 0 49400 11070 14 150 0
Feb. 3501 750 0 34110 10900 0 64 45
Mar. 1369 1050 450 43110 15430 32 150 0,3
Apr. 2500 1160 0 53030 10790 0 0 0
Mai 2100 400 0 56290 9280 38 170 0
Iun. 1230 562 0 38030 10820 44 0 0
Iul. 560 1450 0 25500 3000 14 190 0
Aug. 1700 1350 0 16250 4780 0 0 67
Sep. 3200 3600 0 34050 11260 30 180 45
Oct. 4300 2650 0 66840 14070 44 0 0
Nov. 7600 3240 0 40250 4500 0 0 0
Dec. 4600 50 0 41150 7150 0 0 0

În activitatea de colectare a materialelor refolosibile din judeţul Timiş sunt

implicate S.C. REMAT S.A., S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A., S.C.
NEFERPROD S.R.L., S.C. CELULOZĂ, OŢEL S.R.L, S.C. MULLER-
GUTTENBRUNN RECYCLING S.R.L, S.C. ALFA PLAST S.A. şi persoane fizice
autorizate să desfăşoare aceste tipuri de activităţi.
Pe lângă colectarea de materiale feroase şi neferoase, hârtie şi carton, se mai
colectează deşeuri din cauciuc (anvelope), sticlă, textile (tabelul 2.2).
S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A. a colectat în anul 2001, 900 t de deşeuri
reciclabile din care hârtie 450 t, fier 135 t, plastic 225 t, sticlă 90 t.
Reciclarea materialelor refolosibile feroase şi neferoase în municipiul Timişoara este
asigurată de către concernul austriac Muller-Guttenbrunn Grupp prin intermediul Societăţii
Muller-Guttenbrunn Recycling.
În data de 10 mai 2000 a fost pusă piatra de temelie a investiţiei din Timişoara
Muller-Guttenbrunn Recycling susţinută cu un capital social (integral privat străin) de 736
000 euro.
Pe un teren viran de aproximativ 41 000 mp, situat în Timişoara pe Calea Şagului nr.
201, au fost construite o platformă de beton de cea 13 000 mp, o hală cca. 2 000 mp, spaţii de
depozitare şi un corp administrativ de 600 mp, structurat şi dotat la cele mai înalte
standarde.
Domeniul de activitate al societăţii este reciclarea materialelor refolosibile feroase şi
neferoase (deşeuri):

72
-fier vechi, fontă, tablă, caroserii auto
-aluminiu, cupru, motoare electrice, alamă, plumb, acumulatori
-radiatoare-auto, zinc, bronz, cositor, ambalaje băuturi răcoritoare
-maculatură - hârtie, cartoane
-componente electronice: plăci calculatoare, aparatură uz casnic (cuptor microunde, mixer,
uscător de păr), telefoane mobile şi fixe, plăci TV, aparatură de radio-emisie, cabluri
electrice, prize., etc.
Ca dotări societatea dispune de utilaje moderne şi competitive:
- 4 greifere
- 8 camioane cu macara
- 2 Wola
- 4 motostivuitoare
- ghilotină-presă pentru caroserii auto
- presă balotat hârtie, carton şi folie-plastic
- maşini secţionat PVC din cabluri electrice
- maşină de extras cupru din electromotoare
- bandă electromagnetică de sortat doze din aluminiu şi tablă
- aparate de tăiere cu plasmă pentru neferoase
-containere

73
 La sfârşitul anului 2002, Muller-Guttenbrunn Recycling împreună cu Inspectoratul
Şcolar Judeţean-Timiş au demarat proiectul" bani pentru un învăţământ civilizat ". Proiectul
destinat şcolilor din Timişoara continuă şi în anul 2003 şi îşi propune desfăşurarea unui
program educativ ce are ca scop posibilităţile de păstrare şi refacere a mediului înconjurător.
Toată logistica acestui program este asigurată de Muller-Guttenbrunn Recycling:
- punerea la dispoziţie a containerelor, în incinta şcolilor
- colectarea maculaturii adusă de elevi
- ridicarea şi transportul maculaturii/arhivelor
Sistemul de reciclare se desfăşoară după următoarele etape :
-amplasarea containerelor în incinta furnizorilor (generatorii de deşeuri)
-în momentul în care acestea sunt pline, prin telefon, fax sau e-mail se face o informare la
sediul firmei şi sunt programate pentru ridicare
-se pun la dispoziţia furnizorului echipe cu personal specializat în vederea dezmembrării,
demolării, dezafectării deşeurilor din fabrici.
-persoane fizice şi juridice pot valorifica deşeurile direct la sediul firmei.
O altă societate comercială implicată în activitatea de reciclare a unor materiale
refolosibile este S.C. ALFAPLAST JEBEL S.A. obiectul de activitate fiind reciclarea
maselor plastice (polietilenă: pungi, saci şi folii). Fluxul tehnologic de reciclare a maselor
plastice conţine următoarele etape: sortare, spălare, uscare, mărunţire, topire şi granulare.
Produsul finit sub formă de granule este comercializat către unităţile producătoare de
ambalaje din folie de polietilenă.
5.2. Valorificarea deşeurilor ca resurse secundare
În funcţie de modul de valorificare a deşeurilor acestea pot fi grupate în deşeuri ce
pot fi valorificate direct (A) şi deşeuri ce nu se valorifică direct sau se valorifică în
proporţii mici (B). (BERCA, 1998)
Deşeurile din grupa A sunt reprezentate de către:
• metale feroase;
• metale neferoase şi preţioase;
• substanţe chimice;
• materiale textile;
• materiale sticlă;
• reziduuri agricole şi din industria alimentară.
Metale feroase. Recuperarea pulberilor de fier de la coşurile furnalelor şi
oţelăriilor solicită unele probleme tehnologice speciale. Sunt necesare credite şi
subvenţii pentru dotarea cu tehnologii moderne de prelucrare a fierului vechi. Dacă
toate cantităţile de metale feroase prevăzute ar putea fi reciclate, s-ar realiza un aport
economic echivalent cu circa 200 milioane dolari SUA la care se adaugă importante
economii de energie şi combustibil (consumuri energetice cu 60 - 70% mai mici
decât în tehnologiile clasice, pornind de la minereu).
Metale neferoase şi preţioase
• separarea diferitelor sortimente;
• deferizarea deşeurilor;
• eliminarea tehnologiilor mixte care conduc la degradarea metalelor;
Deşeurile de metale neferoase şi preţioase (cupru, aluminiu, plumb,
zinc, aur, argint) sunt valorificate în procent de 24 %. Este singura eficienţă
tehnologică acceptabilă.

74
 O problemă tehnologică nerezolvată, foarte importantă managerial pentru o
gestionare durabilă, o constituie realizarea şi implementarea unor tehnologii
nepoluante, pentru extragerea plumbului şi a oxizilor de plumb din acumulatorii
uzaţi.
Deşeuri chimice. Deşeurile de cauciuc, rezultate din producţie şi consum
sunt valorificate prin actualele tehnologii în procent de 9,2 % cu o posibilă
creştere la 11,9 %, problemă nerezolvată integral.
Pentru creşterea gradului de recuperare şi valorificare a deşeurilor din
cauciuc se cer rezolvate următoarele probleme:
• creşterea gradului de recuperare a anvelopelor uzate (de la 5,3 % actual, la 27 %
în ţările dezvoltate);
• creşterea şi modernizarea infrastructurii rutiere, pentru exploatarea raţională a
anvelopelor;
• folosirea deşeurilor de cauciuc drept combustibil sau ca adaos la furnale, în
condiţiile utilizării unor tehnologii de ardere nepoluante.
Cantitatea totală de materiale plastice utilizată în România este de 166
000 tone, la nivelul anului 1990. Gradul de reciclare este foarte redus, 5 % din
total, faţă de Japonia care reciclează peste 50 % din deşeurile plastice. Noi soluţii
organizatorice şi tehnologice sunt necesare şi pentru deşeurile plastice, aşa cum s-a
prezentat în strategia germană.
Deşeurile de hârtie, cartoane sunt valorificate în procent de circa 37 %, din
care 24,5 % provin din colectare spre deosebire de alte ţări unde acesta este mult
mai mare (45 % în Franţa şi 46 % în Anglia).
Pentru gestionarea superioară a acestei importante resurse secundare se mai
impun următoarele condiţii:
• stocarea deşeurilor pe posibilitate de reutilizare;
• descernelizarea hârtiei.
Lipsa de organizare a colectării, sortării şi reutilizării fac ca această importantă
resursă să fie utilizată drept combustibil, în procent de 40 – 50 %. Prezenţa lor în
haldele de gunoi este foarte mare (20-30 %).
Deşeuri textile. Sondajele efectuate în România arată următoarea situaţie
privind totalul articolelor textile uzate:
• 4 % se recuperează pentru reutilizare în industrie;
• 50 % se reciclează pentru utilizare "second hand";
• 40% sunt utilizate sub formă de cârpe în gospodării, devenind nevalorificabile
industrial, ele ajung în final în haldele de gunoi.
În ţările dezvoltate situaţia se prezintă astfel:
• reciclare textile uzate - 66 % în S.U.A, din care:
- 8 % în industria textilă
- 55 % în alte ramuri industriale
Gestionarea corectă în România a acestei resurse presupune:
• dezvoltarea corespunzătoare a unei subramuri specifice care să asigure:
- sortarea, spălarea şi dezinfecţia materialelor;
- destrămarea obiectelor din îmbrăcămintea scoasă din uz;
- fabricarea de produse noi, îndeosebi materiale izolante;
- crearea de noi locuri de muncă.

75
 Deşeuri de sticlă. Deşeurile de sticlă erau valorificate la nivelul anului 1990 în
procent de 30%, din care 11,8 % provine din colectări. Şi aici, situaţia din ţările
dezvoltate este net superioară :
• 74% în Elveţia;
• 56% în Anglia;
• 46% în Franţa.
Următoarele oportunităţi manageriale trebuie luate considerare pentru
mărirea capacităţii de valorificare a deşeurilor din sticlă:
- organizarea colectării pe sortimente a deşeurilor de sticlă;
- reutilizarea ambalajelor prin folosirea lor ca atare;
- reintroducerea în procesele de fabricare a cioburilor de s ticlă. În acest din
urmă caz se pot obţine:
- 26% reduceri consum energie electrică;
- 10% reduceri combustibil;
- 50% reduceri costuri materii prime.
Deşeuri şi resturi agricole şi ale industriei alimentare. Sub diferite forme, la
nivelul anului 1990 ele au reprezentat 5,7 milioane tone iar în 1995 9,2 milioane
tone. Ele se prezintă sub formă de subproduse provenite de la industria
zahărului şi morăritului, borhoturile, te scovinele, drojdiile şi altele. Toate
aceste deşeuri pot fi utilizate în reţele speciale, fie în furajarea animalelor, fie
în industria chimică a medicamentelor sau altele conexe.
Managementul utilizării acestor produse trebuie să rezolve următoarele
probleme:
• valorificarea superioară a unor subproduse, ca seminţele de roşii, de struguri,
zeruri din industria laptelui etc;
• valorificarea superioară a tescovinei şi resturilor provenite
din industria de sucuri, prin obţinerea unor subproduse superioare (ge latine,
cheratine etc.).
Deşeurile din grupa B sunt reprezentate de către:
Haldele şi iazurile miniere. Reprezintă una din cele mai importante surse de
poluare a mediului.
Depunerile care alcătuiesc haldele şi iazurile miniere se situează la 360
milioane tone şi ocupă o suprafaţă de 11,6 milioane ha, adică 0,08 % din totalul
suprafeţei agricole a României şi 0,12 % din totalul resurselor de teren arabil.
Managementul gestionării acestor materiale trebuie să-şi pună următoarele
acţiuni:
• tehnologii moderne pentru reprelucrare şi extragerea unor sub stanţe utile (fier,
minereuri neferoase, metale nobile);
• reamenajarea haldelor şi iazurilor pentru culturi agricole, pomicole şi silvice. Există
experienţe în acest sens în bazinul Gorjului. Finanţarea se obţine de la poluator,
conform legii. În momentul de faţă numai 9 % din halde şi iazuri au fost amenajate.
Următorii ani ar trebui să ducă la o amenajare de cel puţin 50 % din suprafaţă. Costurile
amenajării s-ar ridica la circa 300 dolari SUA/ha, recuperabili destul de rapid,
ţinând cont că se pot obţine producţii de 350 - 500 dolari S.U.A/an. (BERCA, 1998)
Cenuşă şi zguri. Rezultă din arderile în termocentrale a combustibililor
solizi (lignit şi huilă); cantitate circa 13,5 milioane tone în 1991, respectiv 24 milioane

76
tone în 1995. Din total, 12 milioane tone anual sunt cenuşă de lignit, practic de neutilizat,
iar 2 milioane tone sunt cenuşă de huilă, care în plan internaţional sunt bine
folosite. În prezent, cenuşile depuse în halde în cantitate de 360 milioane
m3 imobilizează circa 360 ha teren agricol. Ele poluează grav atât subsolul, prin
apele acide care coboară în subteran, cât şi mediul înconjurător prin prafurile care sunt
antrenate de vânturi.
Valorificare: o mică parte din emisiile de termocentrale 0,37 % (50 mil. t/an)
sunt utilizate în industria cimentului.
Perspective manageriale:
• tehnologii pentru utilizarea lor, a cenuşilor, în industria de betoane, în industria
materialelor de construcţii;
• tehnologii pentru utilizarea lor în industrii speciale (construcţii rutiere, terenuri de
sport şi altele).
Deşeuri menajere. În 1990, în România a rezultat o cantitate de 4,1 milioane
tone deşeuri menajere. În 1991 au fost 5 milioane tone, adică +36,5 %. Pe cap de locuitor,
această evoluţie a fost de la 175 kg/an în 1990 la 243 kg/an în 1991, situându-se la nivelul
Greciei şi al Portugaliei din 1989.
În deşeurile menajere româneşti predomină componenţa organică, făcând dificilă
valorificarea lor, spre deosebire de ţările dezvoltate, ca Japonia, S.U.A, Franţa, Germania,
unde predomină partea anorganică, ceea ce le face mai uşor de valorificat.
Pentru valorificarea lor în România au fost construite 7 staţii de incinerare,
care să le utilizeze sub formă de energie termică. Se valorifică astfel doar 6-7 % din
total reziduuri menajere în România.
Haldele de deşeuri menajere ocupă actualmente peste 2500 ha şi sunt în
extindere, poluând grav solul, atmosfera, apele freatice etc.
Gestiunea acestora impune următoarele soluţii manageriale:
• selectarea substanţelor utile la sursele de producere şi d epunere pe halde,
numai a resturilor organice;
• valorificarea prin compostare a resturilor organice care nu ard;
• valorificarea prin ardere a celor combustibile;
• organizarea unei logistici a selectării printr-un intens proces educaţional al
poluanţilor casnici.
Adoptarea unor asemenea soluţii preconizează recuperarea în ţara noastră a
următoarelor cantităţi de materiale refolosibile:
- 200 000 t hârtie/an;
- 100 000 t metale/an;
- 40 000 t sticlă/an;
- 10 000 t mase plastice/an;
- 20 000 t textile/an.
Se pot produce 1 - 1 , 5 milioane tone compost/an, respectiv o producţie
de energie termică, echivalentă cu 500 000 t combustibil convenţional.
În vederea valorificării selective a resurselor refolosibile ce fac parte din
componenta gunoaielor menajere s-a pus la punct o tehnologie de valorificare complexă a
reziduurilor menajere. Fluxul tehnologic pe care îl parcurg deşeurile după sortare, în
funcţie de natura lor, este prezentat în această figura 2.10.

77
 Figura 2.10 Schema tehnologică a staţiei de valorificare complexă a reziduurilor
menajere-Roma-după procedeul CECCHINI

Nămolurile din staţiile de epurare a apei . În România există instalaţii

de canalizare în 257 oraşe şi 280 comune, care au produs 1,5 milioane tone nămol
în 1990 şi 2,5 milioane tone în 1995. Nămolurile conţin atât reziduuri industriale
cât şi menajere, ele nefiind separate. Pentru reciclarea nămolurilor din apele
reziduale se impun următoarele măsuri manageriale:
• construirea de staţii de epurare orăşeneşti şi comunale, cu cântarea nămolului;
• utilizarea nămolului pentru producerea biogazului;
• valorificarea reziduurilor în urma fabricării biogazului, ca îngrăşământ agricol.
Pulberi minerale emanate în atmosferă. Acestea se cifrează la circa
300.000 tone/an după Comisia Naţională de Statistică (estimare incorectă după
părerea numeroşilor specialişti).
Valorificări: resursele acute, captate prin tehnologii speciale pot fi valorificate:
• la fabricarea cimentului;
• în industria metalurgică;

78
• în industria chimică.
Investiţii mari, costisitoare în acest domeniu sunt absolut necesare. Rezultatul va
fi însă un dublu efect, şi anume:
- substanţe valorificate de mare valoare;
- un mediu curat şi un habitat excelent.
Deşeuri radioactive
Deşeurile radioactive din România reprezintă un pericol constant de
contaminare radioactivă a factorilor de mediu şi populaţiei, dacă nu sunt complet
neutralizate.
Cele mai importante surse-potenţial de pericol nuclear, producătoare de
deşeuri radioactive sunt în prezent:
• reactoarele de cercetare I.F.I.N Măgurele;
• reactoarele de testare a materialelor I.C.N. Piteşti-Colibaşi;
• Centrala nucleară Cernavodă;
• Depozitul Naţional de îngropare pentru deşeuri radioactive, cu activitate
joasă (Băiţa, Bihor);
• sterilul rezultat din procesarea uraniului (Feldioara, Braşov) şi E.M. (Banat,
Oraviţa).
Deficienţele apărute în finanţarea proceselor de depozitare la locurile
stabilite pot conduce la acumularea deşeurilor în alte zone decât cele
prestabilite, cu posibilitatea creării unui potenţial de contaminare radioactivă a
factorilor de mediu şi a populaţiei fiind faptul că, mai ales reactorul de la Măgurele
nu poate fi dezafectat fără a investi de 10 ori mai mult decât costul menţinerii lui în
funcţiune, este necesar a se înţelege că este absolută nevoie a se aloca costurile de
întreţinere şi neutralizare a deşeurilor radioactive. (BERCA, 1998)

Întrebări:
1. Care sunt obiectivele principale urmărite în strategia reciclării
deşeurilor?
2. Prezentaţi câteva metode de reciclare în funcţie de natura şi
compoziţia deşeului.
3. Ce intreprinderi din judeţul Timiş au la baza fluxului tehnologic o
metodă de reciclare a deşeurilor?
4. Cum pot fi grupate deşeurile în funcţie de metoda de valorificare a
acestora ca resurse secundare?
5. Prezentaţi schema şi procesul tehnologic de valorificare a deşeurilor
menajere după procedeul Cecchini?

79