Fig.

4 Cameră de depunere cu rafturi

S3
III. Utilaje de separare prin centrifugare
Operaţia de sedimentare liberă are un randament relativ scăzut, mai ales în cazul
particulelor fine. Se constată că viteza de sedimentare a particulei creşte prin mărirea masei
particulelor (aglomerarea mai multor particule), prin scăderea densităţii gazului (încălzirea
gazului) sau prin creşterea acceleraţiei gravitaţionale (prin aspirare). Deoarece primele două
metode nu sunt economice se utilizează o a treia metodă şi anume creşterea forţei centrifuge în
cicloane.

1. Cicloane
Gazele poluate pătrund şi se deplaseză, în ciclon, tangenţial
datorită unui confuzor amplasat la intare (fig. 5). Datorită
confuzorului şi formei cilindro-conice a ciclonului particulele
sunt accelerate foarte mult şi forţa centrifugă creşte atingând
valori de 5÷2500 ori, faţa de forţa gravitaţională. Valorile
crescute ale forţei centrifuge se ating în cicloane cu diametre mici
(cca. 10 cm).
Separarea aerului de particulele solide de material, în
cicloane se face datorită fenomenului de centrifugare.
Fig. 5 Ciclon

7
 Curentul de aer şi material pătrund tangenţial în ciclon prin conducta 1 şi datorită ciocnirii
cu pereţii exteriori ai ciclonului, particulele de material îşi reduc viteza şi se preling de-a lungul
pereţilor corpului ciclonului 2, depunându-se la baza acestuia de unde sunt evacuate. Aerul iese
prin partea superioară a corpului.
Mişcarea particulelor într-un asemenea ciclon este prezentată în figura 6. S-a observat că,
în interiorul ciclonului, se creează două spirale de gaz. Prima, este descendentă, şi se formează
imediat după pătrunderea gazului în ciclon şi se află în apropierea peretelui, figura , iar a doua,
ascendentă central, se formeză în partea inferioară şi se evacuează prin orificiul de evacuare
central. Pe traseul descendent, particulele solide părăsesc gazul, evacuându-se pe partea
inferioară a ciclonului. Pe spirala ascendentă se evacuează numai particulele foarte fine.
Scăderea presiunii în vâna de curent se produce datorită pătrunderii într-un spaţiu cu volum
mărit, iar apariţia curentului exterior descendent se datorează faptului că intrarea în ciclon se
efectuează tangenţial. Particulele pierd din viteză prin frecarea cu peretele ciclonului, dar şi
datorită frecărilor interne între particule. Aceste pierderi sunt compensate de conicitatea
ciclonului.

Fig. 6 Scheme de mișcare a particulelor solide în ciclon

8
 2. Multicicloane
Ţinând seama că în practică se lucrează cu debite mari de aer a apărut ideea combinării mai
multor cicloane de diametru mic intr-o singură unitate, numită multiciclon. Multicicloanele se
mai numesc baterii de cicloane sau cicloane celulare. S-a constatat că cu cât scade diametrul
ciclonului cu atât selectarea particulelor se face pe categorii dimensionale din ce în ce mai fine.
Astfel au fost construite cicloane cu diametre din ce în ce mai mici, cuprinse între 0,05÷0,2 m,
care au fost montate într-o carcasă comună (Fig. 7, 8 și 9).
Cicloanele sunt montate în carcasă între două plăci. Gazul poluant se introduce, prin
racordul lateral, între cele două plăci de fixare a cicloanelor. Gazul poluant este purificat
simultan în cicloane aşa cum a fost descris anterior iar particulele separate sunt evacuate pe la
partea inferioară a camerei. Fiecare element a unei baterii de cicloane este prevazut la partea
superioară, central, cu o spirală elicoidală, ce imprimă gazului o mişcare centrifugală
descendentă (fig. 10) sau cu o rozetă (fig.11) care are acelaşi rol. În acest caz, pentru obţinerea
mişcării centrifuge, nu se mai introduce aerul tangenţial în cilindrul elementului de ciclon ca în
cazul ciclonului obişnuit. Paleta montată între cilindrul exterior şi cel interior al elementului de
ciclon, obligă curentul de aer să capete o mişcare centrifugă.

Fig. 7 Element de Fig. 8 Ansamblu de Fig. 9 Multiclon cu

multiciclon multiciclon elemente orizontale

9
 Spirala elicoidală determină imediat mişcarea elicoidală la cicloanele cu dimensiuni reduse.
S-a remarcat că eficacitatea unui ciclon este cu atât mai mare cu cât diametrul este mai mic, iar
viteza deci si debitul de aer la care se poate merge sunt limitate.
Corpul elementelor de multiciclon se face de obicei din fontă, dar la unitaţi de multiciclon
cu puţine elemente se poate face şi din tablă de oţel. Unghiul de înclinare al paletei turbionare se
ia 25˚, considerându-se ca fiind optim. Experienţa a arătat că reducerea unghiului sub 25˚,
măreşte insuficient capacitatea multiciclonului pentrua compensa creşterea suplimentară de
presiune.
Este importat ca trecerile elementelor de multiciclon prin placa superioară şi prin cea
inferioară să fie bine etanşate, deoarece trecerea gazelor prin placa superioară cât şi prin cea
inferioară reduce mult eficacitatea aparatului (fig.8).
Trecerile între elemente pentru curaţire, sunt necesare când prin natura prafului sau gazului
se prevede posibilitatea de înfundare.
O altă variantă de multiciclon este multiciclonul cu elemente orizontale (fig.9)
Amestecul de aer cu praf intră în tuburile 1, unde cu ajutorul paletelor 2, capătă o mişcare
de rotaţie. Particulele de praf se separă şi ajung în camera de praf 3, iar aerul fără praf iese prin
tuburile centrale 4.
Pentru o bună funcţionare a multiciclonului, trebuie eliminată tendinţa de înfundare, care se
poate datora unei descărcări nefăcute la timp, a pătrunderii de aer fals în buncăr sau a aderenţei
materialului. Pentru a elimina adeziunea materialului trebuie să se ia măsuri constructive
corespunzătoare: amestecul de aer şi material să fie împarţit in mod uniform la elementele
ciclonului; concentraţia amestecului să nu depăşească anumite limite.
În acest scop la intrarea în ciclon se pun şicane care împart jetul în mod uniform, iar
elementele de multiciclon se execută cât mai egale ca dimensiuni. Concentraţia amestecului se
limitează la 0,1 kg material/ N aer, iar în unele cazuri la valori şi mai mici.
Pentru că pierderile de presiune pe fiecare ciclon sunt însemnate, s-a ajuns la soluţia
constructivă prezentată în figura 10. Fiecărui element de multiciclon i s-a montat o pâlnie
tronconică din tablă, care are la capătul inferior trei petale răsucite în spirală. Dispozitivul se
numeşte spirocon. Acest dispozitiv a redus pierderile cu pâna la 55%. Multicicloanele reţin
particulele pâna la 1 µm, faţă de cicloanele care reţin particulele cu dimensiuni până la 20 µm.

10
 O soluţie interesantă a fost montarea cicloanelor cu dimensiuni mici în poziţie înclinată cu
axa la 45 (fig. 12). Acest tip de multiciclon poate face şi o separare a prafului, în particule
grosiere şi particule fine.

Fig. 10 Element de multiclon cu ”spiricon”

Fig. 11 Element de Fig. 12 Multicicloane cu elemente montate la 45˚,

multiciclon cu rozetă (multicicloane Tubik)

11
 Elementul de multiciclon este închis în partea superioară, în zona orientată către racordul
de alimentare, ceea ce obligă gazul poluat, pe lânga destinderea pe care o suferă la
intrare, datorită trecerii din racordul de alimentare în spaţiul mult mai larg dintre cele două plăci
de susţinere a elementelor de multiciclon, să facă o rotire de 180˚, să pătrundă în spaţiul
multiciclonului. Acestea face ca particulele mari să părăsească gazul înainte de a intra în element
şi să se evacueze, prin alunecare pe placa inferioară, înclinată. Particulele fine, împreună cu
gazul pătrund în elementele multiciclonului şi se separă în modul cunoscut. Gazul epurat iese pe
la racordul din partea superioară şi este evacuat, iar praful cade pe partea inferioară a carcasei şi
se evacuează datorită înclinaţiei acesteia.
Acest tip de multiciclon este utilizat pentru epurarea prafului de la măcinarea clincherului
de ciment, de la depozitarea minereurilor feroase şi neferoase, de la gazele de ardere rezultat de
la centralele care lucreză cu cărbune pulverizat.

12
 S4
III. Utilaje pentru separarea particulelor solide prin procedeul
umed
Pentru mărirea eficienţei instalaţiilor de epurare a aerului s-a recurs la umezirea
particulelor, ceea ce are drept efect creşterea greutăţii lor prin formarea de aglomerate. Astfel
sunt realizate granule ce conţin toate dimensiunile de praf, chiar şi pe acelea care în mod curent
nu pot fi sortate în cicloanele uscate. Ele se depun prin sedimentare sub formă de nămoluri.

1. Ciclon cu peliculă de apă

Cicloanele uscate sunt destinate, în general, desprăfuirii grosiere. Pentru a reţine şi
particulele mai mici se recurge la producerea unei pelicule de apă pe peretele interior al
ciclonului (fig. 13).
Astfel particulele foarte fine, care ajung la perete, sunt antrenate de pelicula de apă şi
evacuate pe la partea inferioară.

Fig. 13 Ciclon cu peliculă de apă pe perete

13
 Din bazinul de apă situat la partea superioară apa, se scurge gravitaţional, printr-o conductă
la duzele amplasate radial în ciclon şi formează pelicula de apă de pe pereţii ciclonului. Intrarea
gazului, cât şi evacuarea se execută tangenţial, circulaţia efectuându-se din partea inferioară spre
partea superioară. Apa ce a antrenat praful se acumulează într-un vas decantor situat la partea
inferioaă a ciclonului. Nămolul decantat este periodic evacuat, iar apa folosită este reciclată.

Fig. 14 Ciclon cu duze centrale de stropire

2. Ciclon cu duze centrale de umezire

Sunt construcţii de cicloane care sunt prevăzute în interior, în partea centrală, cu nişte duze
care determină o ploaie de picături de apă, figura 14.
Această instalaţie colecteză praful atât de pe pereţii ciclonului cât şi cel aflat în interiorul
său. Curentul de gaz care intră pe partea inferioară a ciclonului, este trecut printr-o ploaie de
particule de apă, realizată cu o ţeavă dispusă axial, prevăzută cu duze care dau naştere unor
picături foarte fine de apă.

14
 3. Epurarea cu tub Venturi
Instalaţia din figura 15 este construită tot dintr-un ciclon 1, care reţine particulele
aglomerate. Aglomeratele se produc prin umectarea gazului poluat cu un jet de apă creat de o
conductă amplasată în centrul tubului Venturi 5, montat pe orificiul de alimentare. În tubul
Venturi jetul de apă este dispersat, ceea ce determină o umectare eficientă a particulelor de praf.
Apa cu particulele de praf este colectată în vasul tampon 2, unde particulele de praf sedimentează
şi sunt evacuate pe la partea inferioară. Apa aflată în partea superioară este pompată în vasul de
limpezire 3, unde sunt îndepărtate ultimele resturi de praf. Pompa 4, alimentează tubul din
interiorul tubului Venturi cu apă curată. Gazul care pătrunde în confuzorul tubului Venturi este
accelerat mărindu-şi foarte mult energia cinetică astfel încât se ating la iesirea din confuzor
viteze de 70÷100 m/s. În zona difuzorului are loc dispersia apei în masa de gaz poluat şi ca
urmare a contactului dintre particule, la viteză mare, se produc aglomeratele.
Particulele reţinute de aceste instalaţii au dimensiuni de 0,001÷0,5 mm, dar sunt reţinute şi
particulelel mai mari de 0,5÷2 mm.

Variante constructive ale tuburilor Venturi

Funcţie de dispunerea tubului de injecţie a apei sunt mai multe soluţii constructive (fig.16).
Varianta a are injectorul amplasat axial şi pulverizează apa în gâtul tubului Venturi
formând un con. Particulele solide din gazul poluat străbat această perdea conică de apă şi în
difuzor se lipesc formând aglomerate suficient de mari spre a fi reţinute în ciclon.
Varianta b are injectorul amplasat tot axial dar poziţia acestuia este astfel realizată
încât se formează un dublu con de apă, primul realizat de injector iar al doilea prin reflexia de pe
peretele tubului Venturi. Astfel se creşte efectul de umectare deoarece gazul poluat străbate două
perdele conice de apă.
Varianta c are injecţia amplasată radial şi se realizează cu mai multe injectoare montate
într-un plan transversal în gâtuirea tubului Venturi.
Varianta d foloseşte fenomenul de condensare a vaporilor de apă ce se produce la
transversarea tubului Venturi. Astfel se execută o primă umectare a particulelor înainte de
confuzor urmată de a doua umectare pentru a elimina posibilitatea de uscare a particulelor la
trecerea prin tubul Venturi când acestea îşi accelerează viteza şi se produc frecări importante cu
degajare de căldură.

15
Fig. 15 Instalație de epurare gaze cu tub Venturi

Fig. 16 Tipuri de tuburi Venturi

16
 4. Separatoarele cu jet
O instalaţie de separare eficientă cu gabarit relativ restrâns, este instalaţia cu spălare cu jet,
figura 17, care se mai numeşte şi injectorul spălător. Ea este formată din două sau mai multe
unităţi fiecare unitate este compusă dintr-un bazin cu apă în interiorul căruia este montat un
injector care realizează umezirea pereţilor. Prin orificiul axial al injectorului pătrunde apă la o
presiune de 0,3÷0,6 Mpa, iar în lateral, printr-un orificiu dispus la 90˚ faţă de axa injectorului,
intră gazul poluant. La trecerea prin injector similar, ca în tubul Venturi, particulele solide sunt
umezite şi se aglomerează. Presiunea le deplasează spre bazin unde la contactul cu apa,
sedimentează. Particulele umede care nu au construit aglomerate sunt şi ele dirijate spre bazin
unde vor sedimenta.
Gazul ajuns în bazin împreună cu particulele fine ce nu au sedimentat este evacuat printr-o
conductă racordată la partea superioară a bazinului spre injectorul următor în care procesul de
epurare este reluat.
Instalaţia poate reţine particulele de până la 0,8 µm; are dezavantajul unui consum mare de
energie şi apă. Cheltuielile mai pot fi reduse prin recircularea apei.

Fig. 17 Separatoare cu jet

17
 5. Hidrociclonul
Hidrociclonul este un aparat simplu şi eficient pentru separarea din aer a pulberilor
reziduale, ce apar ca urmare a operaţiilor de măcinare, cernere, depozitare etc. Un asemenea
aparat este prezentat în figura 18.

Fig. 18 Hidrociclon

Principiul de funcţionare se bazează pe turbionarea intensă a amestecului gazos poluat la

trecerea printr-o fantă îngustă. Schimbarea bruscă a direcţiei curentului de gaz, la pătrunderea în
apă din bazin, ca şi forma fantei, dau naştere unei mişcări centrifuge, care determină o spumare
intensă la suprafaţa apei, în zona fantei. Turbionarea se realizează pe seama energiei cinetice a
gazului.
Gazul poluat, introdus sub cupola centrală este forţat, de presiunea de la intrare, să treacă
prin apa din bazin, unde, datorită umezirii, pierde particulele de dimensiuni mai mari, iar la
trecerea prin norul de spumă, format la ieşire din fantă, pierde şi particulele mai fine. Evacuarea
gazului se face prin racordul, aflat la partea superioară a carcasei.

18
 Debitul de gaz este limitat atât superior cât şi inferior de pulverizarea lichidului prin fantă
ci formarea spumei.
Stabilirea debitului optim de gaz se face prin încercări experimentale direct pe instalaţie în
momentul pornirii.

6. Desprăfuitorul cu pulverizatoare rotative

În acest tip de aparat gazul intră printr-un racord dispus tangenţial, la partea inferioară a
zonei cilindrice a carcasei (fig. 19). Gazul se ridică către partea superioară, ajutat şi de
ventilatorul plasat la ieşire, în racordul de evacuare a gazului epurat. Pe traseu sunt dispuse, la
distanţe egale, pe axa aparatului, discuri cu orificii, care sunt alimentate cu apă printr-un racord
conectat la un bazin cu apă.
Discurile sunt antrenate în mişcare de rotaţie
de motoare electrice, etanşate special pentru a se evita
pătrunderea apei în interior. Discurile aruncă picături
fine de apă către pereţii aparatului, formând o pânză
de picături fine până la peretele aparatului, iar pe
perete se obţine o peliculă continuă de apă.
Particulele de praf sunt antrenate fie de
picăturile fine din spaţiul aparatului, fie de pelicula de
apă de pe pereţi fiind dirijate către partea inferioară a
aparatului, intr-un bazin. Nămolul depus pe fundul
acestuia este evacuat periodic, iar apa limpezită poate
fi reciclată. Aparatul reţine particule de până la
0,3÷0,6 µm.

Fig. 19 Desprăfuitorul cu pulverizatoare

19
 7. Separator pentru aerosolii de clorură de amoniu
Separatorul pentru aerosolii de clorură de amoniu este un aparat cu destinaţie specială, care
a dat rezultate bune la reţinerea aerosolilor de bioxid de sulf.
Gazul poluat intră în racordul lateral (fig. 20) şi întâlneşte pelicula de apă de la baza
aparatului 1, urcă apoi pe ţeava centrală 2, pe lânga conul cu poziţie reglabilă 3, către partea
superioară. Conul reglabil şi pâlnia deflectoare 4 reglează debitul de gaz, împidicându-l să

Fig. 20 Separatorul de aerosoli de clorură de amoniu

părăsească prea repede apararatul. Înainte de ieşirea din aparat, gazul trece printr-un separator de
picături 5 şi părăseşte spaţiul prin racordul situat pe capacul aparatului.

20
 Amestecul de picături din separator este dirijat pe pâlnia 4 către peretele sferic 6, ce susţine
conducta centrală şi se scurge prin ţeava laterală 7, situată la baza aparatului. Aerosolii de clorură
de amoniu au dimensiuni de 0,15÷1,15 µm situându-se printre cei mai fini aerosoli, ceea ce îi
face foarte greu de reţinut.
Consumul de apă este de 0,5÷4,5 l/ de gaz.

21