STUDIU ANALITIC ŞI DE DEZVOLTARE

3.1. Generalităţi

Atmosfera este stratul de gaze care înconjoară Pământul cu grosimea de 1000 - 3000 Km.
Constituenții gazoși ai atmosferei se pot împărţi conform cu timpul lor de viață în:
- constituenți cvasi-constanți (QC) al căror timp de viață este de ordinul miilor de
ani: N2,02, Ar, He, Ne, Kr şi Xe;
- constituenți care variază lent (L V) al căror timp de viaţă este de câteva luni până
la câţiva ani: CH4, 03, N20, C02, CO şi H2;
- constituenți care variază rapid (RV) al căror timp de viaţă este de câteva zile sau
mai puţin: S02) H2S, NO, N02 şi NH3
Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanțe solide, lichide sau
gazoase. Dat fiind faptul că atmosfera este cel mai larg şi în acelaşi timp cel mai aleator
vector de propagare a poluanţilor, ale căror efecte sunt resimțite în mod direct şi indirect
de om şi de celelalte componente ale mediului se impune ca prevenirea poluării
atmosferei să constituie o problemă de interes public naţional şi internaţional.
Poluarea aerului este potențial cea mai gravă problemă întrucât are efecte pe
termen scurt, mediu şi lung.
Pe termen scurt şi mediu poluarea are efecte negative de natură să pună în pericol
sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor, să provoace pagube
economice.
Pe termen lung poluarea produce modificări asupra mediului prin: efectul de seră,
distrugerea stratului de ozon şi ploile acide.
Prevenirea şi controlul integrat al poluării este soluţia optimă, care deși presupune
un cost necesar investiției, pe termen mediu şi lung este profitabilă: sunt oprite emisiile de
poluanţi în atmosferă, astfel eliminându-se atât operaţiunile de ecologizare (colectarea din
mediu şi managementul poluanţilor) cu costuri enorme, dar şi costurile inestimabile pentru
sănătatea şi recuperarea sănătăţii oamenilor.
Pentru protecția atmosferei împotriva poluării, aerul încărcat cu praf din instalaţiile
de desprăfuire, conform actelor normative în vigoare, trebuie să fie curăţat de praf, apoi
este evacuat în atmosferă. În cazul transportului în scop tehnologic, rolul separatorului de
praf este de a desprinde materialul transportat din curentul de aer care urmează să fie
evacuat în atmosfera liberă.
Instalaţiile de desprăfuire au drept scop captarea particulelor de substanțe degajate
şi evacuarea lor din spaţiul încăperii. Ele se realizează pentru eliminarea pericolului de
1
îmbolnăvire a muncitorilor, protejarea utilajelor de uzura rapidă, protejarea aparaturii
electrice şi electronice existente în secţie, precum şi pentru recuperarea substanţelor
preţioase în vederea reutilizării lor.
La proiectarea instalaţiilor de desprăfuire este important să se cunoască atât natura
şi cantitatea substanţelor degajate, cât şi gama de dimensiuni ale particulelor mai ales ale
celor fine, care nu se depun, menținându-se în suspensie în aer.
Deoarece realizarea şi exploatarea instalaţiilor de desprăfuire implică costuri mari,
este necesar să se încerce mai întâi ca prin procedee tehnologice să se reducă cantităţile
de praf degajate, să se lucreze eventual cu materiale care produc pulberi mai puţin
periculoase.
Cicloanele au o întrebuințare largă în toate domeniile de captare a prafului şi sunt
folosite fie ca aparate individuale, fie montate în baterii.
Separarea prafului prin centrifugare nu este nelimitată. Se porneşte prin calcul de la
o limită care se considera maximă, sub această limită praful nu mai poate fi reținut.
Ciclonul este un separator cu o deficienţă iniţial admisă, dar al cărui cost este în general
mult mai mic decât al oricărui separator.

3.2. Descrierea instalației

Instalația este formata din: concasor; ciclon; epurator; ventilator; coș; 4 tronsoane.
Concasorul este acoperit cu o hotă. Aerul impurificat este transportat cu o viteză de
12 m/s printr-un prim tronson lung de 28 m, cu 10 coturi la 90°, către ciclon.
Din ciclon, prin tronsonul al doilea cu o lungime de 23 m, cu 6 coturi de 90°, gazul
cu particule fine în suspensie, cu o viteza de 12 m/s, trece în epuratorul secundar unde
are loc epurarea.
Pe tronsonul al treilea, care are lungimea de 18 m, cu 5 coturi la 90°, viteza este de
9 m/s. Pe tronsonul al patrulea, care are lungimea de 2 m, cu 1 cot la 60°, gazele epurate
sunt transportate cu o viteza de 6 m/s în ventilator iar de aici sunt ventilate în coş.

Fig.3.1. Schiţa instalatei de epurare gaze

2
 3.3. Ciclonul. Mod de funcţionare

Ciclonul este un aparat brevetat la sfârșitul sec.XIX. Este cel mai cunoscut
separator. Cicloanele sunt aparate care folosesc principiul de epurare centrifugal. Forţa
centrifugală ia naştere la introducerea tangențială a unui curent de aer într-un tub cilindric
sau conic. Aceste aparate sunt cele mai folosite aparate pentru desprăfuirea grosiera
folosită în practică.
Ciclonul se compune dintr-o manta cilindrică din tablă, terminată la partea inferioară
cu un con cu orificiu de evacuare a prafului. În interiorul mantalei se găsește un tub
cilindric de evacuare a aerului curăţit.
Aerul încărcat cu praf este introdus tangențial în partea superioară a mantalei
căpătând astfel o mişcare după o spirala descendentă.
Datorita forţei centrifuge, particulele solide sunt proiectate pe pereţii mantalei, sunt
frânate în mişcarea lor şi curg apoi spre conul inferior, aerul curăţit ieşind prin tubul interior
central. Intrarea şi ieşirea gazelor se face prin partea superioara. Evacuarea prafului se
face în partea inferioară unde ciclonul este prevăzut cu un buncăr acesta având o
înclinaţie mare faţă de axa orizontală. Depunerea prafului în buncăr se face sub acţiunea
forţei gravitaţionale. Pentru a se asigura o epurare eficientă, aerul impurificat trebuie să
execute în ciclon cel puţin două rotații complete în jurul tubului central.
În anumite limite, gradul de separare al cicloanelor creste cu forţa centrifugă, adică
cu masa particulelor, cu viteza de rotire a particulelor, determinată de viteza de intrare
tangențială a amestecului şi cu scăderea diametrului mantalei ciclonului. Din aceste
motive, cicloanele se construiesc de obicei cu un diametru maxim de 1 m. Se realizează,
de asemenea cicloane cu diametre mai mici de 50...250 mm, ce se montează în baterii
formând multicicloane.
Alegerea materialului Pentru cicloane folosite la temperatura de 20°C se poate
alege ca material de construcție a ciclonului OL 37 sau OL 42.2.K. pentru temperaturi mai
ridicate se alege oţel refractar. Pentru ciclonul proiectat se alege OL 37.1.K.

3.4. Epuratorul secundar. Generalităţi

Problema combaterii gazelor dăunătoare în diverse industrii se pune, în primul rând

pentru protecția atmosferei în zonele învecinate, combaterea prafului este îndreptată mai
ales spre îmbunătăţirea condiţiilor de muncă direct la locul de producţie, unde praful

3
acționează în afară de căile respiratorii şi asupra ochilor, provocând leziuni mecanice sau
chimice, ca şi asupra pielii, având uneori şi acţiuni asupra mai multor organe.
În general, fiecare firma producătoare de materiale filtrante are angajaţi care să se
ocupe de problemele legate direct de teoria filtrării pe materialele produse în firmă.
Instalaţiile pentru desprăfuirea aerului cu ajutorul materialelor textile filtrante sub forma de
saci cilindrici sau suprafeţe plane denumite filtre cu saci, prezintă o largă utilizare în
industrie alături de separatoarele umede, cicloane sau electrofiltre. Acolo unde condiţiile
locale pretind un grad avansat de reţinere a prafului (zone locuite sau zone industriale
pentru care praful chiar în cantităţi mici este dăunător activității), se recurge adesea la filtre
cu saci, care în cazul exploatării corecte dau rezultate foarte bune Caracteristicile filtrelor
se diferențiază prin parametrii de lucru: debitul temperatura, umiditatea şi acţiunea chimică
a gazelor, precum şi prin posibilitatea de curăţire a suprafeţele filtrante colmatate şi prin
modul de evacuare a produselor reținute. De asemenea, intervin factori de eficienţă şi
economicitate.
Din analizele efectuate a rezultat în mod evident că gradul de încărcare a aerului cu
praf respectiv concentraţia condiţionează în mare măsură funcţionalitatea filtrelor cu sac.
Astfel, la concentraţii mari apare necesitatea curăţirii la intervale foarte scurte a sacilor în
caz contrar se produce colmatarea excesivă a acestora cu urmări nefavorabile asupra
pierderilor de presiune a stabilității debitului de aer şi a consumului specific de energie.
Pentru a se evita această situație se decurge la diverse soluţii constructive, cum sunt
buncărele pentru decantare preliminară, care sunt adoptate în majoritatea cazurilor,
conducte de gaze brute cu secţiune mare, prevăzute cu dispozitive de evacuare a prafului,
carcase cilindrice cu intrare tangențiala de tipul celor adoptate la filtrele-ciclon.
Unele tipuri de filtre sunt proiectate să funcţioneze numai la aspiraţie datorită
particularităţi lor funcţionale sau în scopul protejării ventilatorului de efectul de abraziune al
prafurilor; altele pot fi utilizate numai la refulare sau mixt.
Praful reținut se depune pe suprafaţa interioară, iar gazul filtrat străbate de la
interior spre exterior. În timpul curăţirii, curentul de aer la modelele cu scuturare manuală
sau semiautomată este întrerupt. La filtrele cu sisteme mai perfecţionate se produce
inversarea curentului. Pentru a se evita strivirea şi obturarea sacilor, unele tipuri sunt
prevăzute cu inele de rigidizare care sunt fixate pe saci sau cu grătare metalice din
vergele montate în interiorul saci lor. Acestea din urma prezintă dezavantajul ca în
anumite situații produc înfundări.
La alte tipuri sensul normal de circulaţie al gazelor este de la exterior la interior, iar
în timpul curăţirii invers. Aceasta soluţie este întâlnita destul de frecvent la tipurile de filtre
4
moderne care au sacii cilindrici cu diametre mici, dar şi la filtrele de suprafaţă care au
elementele filtrante de forma plană, cu spaţii înguste în interior. Circulaţia din exterior spre
interior este avantajoasă prin faptul că permite compactizări mai avansate a suprafeţelor
filtrante, pentru că în spatiile din interiorul elementelor filtrante nu pătrunde aer cu praf ci
aer filtrat, iar depozitul de praf se adună pe suprafaţa exterioara şi prin aceasta
posibilităţile de înfundare sunt mai reduse.
Forma carcasei este un alt element distinctiv al filtrelor, carcasele cilindrice rezistă
mai bine la presiuni şi în special la depresiuni mari, putând fi confecţionate din tablă mai
subţire. De asemenea, forma cilindrică permite realizarea treptei preliminare de separare a
prafului prin cicloane. La filtrele cu carcase cilindrice se pot adopta dispozitive de curăţire
rotativa. Ca dezavantaj al carcasei cilindrice este de menționat limitarea mărimii suprafeţei
filtrante şi imposibilitatea construcţiei modulate. Forma paralelipipedică este forma clasică
a carcasei pentru majoritatea tipurilor de filtre. Prin modulare se obţine unităţi mergând
până la o suprafaţă de 700 - 800 mp.
Din punct de vedere al sistemelor de evacuare a prafului, au fost identificate
modele cu evacuare mecanizată, cu snecuri şi ecluze care se întâlnesc în majoritate şi
altele cu evacuare discontinuă cu clapele montate la baza buncărelor, containere metalice
sau saci de hârtie.
Soluţiile constructive sunt condiţionate de debitul orar de praf, de faptul dacă praful
este deșeu sau produs valorificabil şi de modul cum se valorifică. Unele tipuri de filtre
destinate pentru montare directă la silozuri sau depozite, pot fi lipsite de buncăr şi
accesorii pentru evacuare prafului.
În cazul experimentelor efectuate, s-a constatat ca principala condiţie a evacuării
prafului este asigurarea unei etanşeităţi foarte bune împotriva pătrunderii de aer fals. O
realizare economică a sistemelor de evacuare a prafului colectat în filtre, este funcţionarea
intermitenta a snecurilor şi a ecluzelor, care cu ajutorul unui sistem de automatizare
pornite cu puţin timp înainte de începerea ciclului de curăţare a sacilor şi sunt oprite după
întreruperea scuturării.
Un factor deosebit de important în asigurarea unei exploatări optime a filtrelor cu
saci este modul de fixare a elementelor filtrante şi cum este asigurat accesul pentru revizie
sau pentru înlocuirea acestora. Un sistem de prindere necorespunzătoare poate duce la
uzuri premature ale elementelor filtrante, cum este, de exemplu, cazul sistemelor cu
coliere care uzează sacii la extremităţi şi poate provoca neajunsuri la întreținere,
necesitând eforturi pentru montare, demontare sau pentru reglajul întinderii. Sistemul

5
clasic de fixare cu coliere îmbunătăţit la tipurile modeme în utilizarea unor coliere înguste
din tabla subţire flexibilă, mecanisme de închidere rapidă, prevăzute cu reglarea strângerii.
Caracteristicile materialului filtrant şi al sistemelor de scuturare influenţează în
foarte mare măsură aplicaţia filtrelor pentru desprăfuire. De materialul filtrant depinde
eficienţa filtrelor, consumul de energie pentru filtrare, limitele de temperatură la care poate
funcţiona filtrul, costul întreținerii. Ţesăturile naturale, lâna şi bumbacul, utilizate iniţial au
fost înlocuite în prezent prin ţesături din fibre sintetice, ale căror cantităţi continuu
ameliorate permit funcţionarea la temperaturi din ce în ce mai ridicate.
După natura prafurilor de filtrare, abrazivitatea sau proprietăţile lor adezive,
ţesăturile pot fi netede sau scămoase, cu textură mai mult sau mai puţin strânsă . Pentru a
evita cusătura longitudinala a sacilor, care reprezintă un important neajuns în ceea ce
priveşte confecţionarea cât şi mai ales, omogenitatea structurii acestuia, se folosește
procedeul de tricotare pe maşini circulare. Se face din ce în ce mai des apel la ţesăturile
din sticlă siliconizată, care rezistă la temperaturi de ordinul 250 grade Celsius, dar prezintă
anumite dificultăţi în ceea ce priveşte fragilitatea lor, şi necesită sisteme de decolmatare
prin contracurent de aer. Rolul dispozitivelor de curăţire este de a îndepărta de pe
materialele filtrante praful care se acumulează pe parcursul filtrării.
Daca mecanismele de curăţire nu acționează la timp sau suficient de intens,
materialul filtrant nu se poate regenera în mod corespunzător. În aceasta situație apar
acumulări remanente de praf care se amplifica în timp şi duc la mărirea pierderilor de
presiune, la scăderea debitului şi în cele din urma la scoaterea din funcţiune a întregii
instalații.
La cele mai multe tipuri de filtre, cu excepţia unor modele mai puţin răspândite,
curățirea este operaţia care se realizează prin mai multe procedee. Cele mai mecanice
acționează prin şocuri produse prin mecanisme cu came sau prin vibraţii longitudinale sau
transversale produse cu electromagneți şi cele cu inversarea curentului de aer. La
sistemele semiautomate, curățirea se face la intervale mai mari, odată cu întreruperea din
funcţiune a ventilatorului, de regulă în timpul opririi cerute de procesele tehnologice.
Asemenea sisteme acționează asupra unor grupuri de saci care nu sunt distribuiți pe
compartimente. La filtrele cu sisteme de curăţire automate, curățirea se execută la
intervale precise comandate de sistemele de programare şi care sunt stabilite în funcţie de
parametrii de lucru ai filtrului. Periodicitatea curăţirii se determină în funcţie de concentraţia
de praf, de solicitarea suprafeţei filtrante şi de capacitatea de acumulare cu praf a
materialului filtrant în cursul unui ciclu, capacitatea care se stabilește experimental şi
depinde de limita care se impune pierderii de presiune.
6