 Ţinând cont de faptul că principalele surse de poluare

a atmosferei sunt mijloacele de transport şi ramurile

industriei, precum termoenergetica, siderurgia,
industria chimică şi petrochimică, a materialelor de
construcţie (îndeosebi industria cimentului), protecţia
aerului are ca scop reducerea şi diminuarea emisiilor
nocive produse pe aceste căi. Au fost efectuate studii
care demonstrează că poluarea atmosferică poate fi
diminuată sau chiar înlăturată. Dotarea
întreprinderilor cu instalaţii depoluante, utilizarea
tehnologiilor nepoluante, amplasarea întreprinderilor
la distanţe mari faţă de zonele dens populate, crearea
zonelor verzi sunt măsuri eficiente de protecţie a
aerului atmosferic. Dar principalul mijloc de
combatere a poluării atmosferice este cel preventiv.
Dezafectarea (schimbarea destinaţiei iniţiale) multor
întreprinderi industriale din unele areale puternic
poluate a avut loc cu succes în multe regiuni ale lumii.
 Ca exemple pot servi oraşele Pitsburg (SUA), Londra
(Marea Britanie), zona germană Ruhr, oraşul Hamburg
etc., care au suportat transformări radicale, şi anume: a
dispărut fenomenul de smog, poluarea aerului a fost
diminuată, în mare parte datorită zonelor verzi.
 Este ştiut faptul că automobilele constituie principala
sursă de impurificare a aerului, emanând în aer
cantităţi mari de hidrocarburi, oxizi de carbon, oxizi
de azot, precum şi plumb. În această direcţie au fost
efectuate cercetări intense, experimentări şi proiecte
îndrăzneţe, cum ar fi inventarea electromobilului, care
acţionează pe bază de energie electrică, a
automobilului cu motor cu etanol, care este nepoluant,
au fost perfecţionate motoarele actuale pentru a degaja
o cantitate mai mică de substanţe toxice, au fost
amelioraţi combustibilii.
 Principalele măsuri de conservare a calităţii aerului sunt:
 implementarea unui sistem eficient de monitoring (supraveghere);
 folosirea mijloacelor tehnice de combatere a poluării şi a emisiilor de
poluanţi, care presupun:
- utilarea întreprinderilor cu instalaţii antipoluante de reţinere şi
captare a pulberilor (separatoare, precipitoare electrostatice, scrubere,
filtre), a gazelor şi vaporilor toxici (dispozitive de neutralizare,
comprimare, lichefiere etc.);
-perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, trecerea lor la
combustibili mai puţin poluanţi {de exemplu: metan, hidrogen etc.);
-utilizarea ca agent tehnic a gazelor naturale, a energiei electrice;
-amenajarea zonelor verzi;
-reglementarea traficului rutier în vederea evitării aglomeraţiilor de
auto-vehicule;
 planificarea zonelor sanitare la proiectarea întreprinderilor industriale;
 reducerea şi chiar eliminarea degajării în atmosferă a substanţelor
poluante prin utilizarea tehnologiilor noi în industriile care poluează
atmosfera, prin captarea substanţelor nocive chiar de la sursele de
emisie, prin desulfurarea gazelor de ardere;
 diminuarea răspândirii poluanţilor în aer prin dispersarea lor la
înălţimi mari sau în timpul fenomenelor meteorologice care
favorizează dispersia lor;
 amplasarea industriilor poluante departe de zonele locuite.
 Poluarea aerului atmosferic cu substanţe radioactive în
urma accidentelor nucleare, experienţelor militare
provoacă un impact dezastruos şi de lungă durată, iar
măsurile de ameliorare sunt specifice, costisitoare şi cu
o eficacitate redusă.
 Aerul, ca şi alte componente ale mediului înconjurător,
are capacitatea de a se autoepura.
Autoepurarea aerului atmosferic
 Autoepurarea aerului atmosferic este procesul prin
care aerul revine pe cale naturală la compoziţia
anterioară poluării.

 Acest proces se realizează prin curenţii de aer,

sedimentare şi precipitaţii.
Autoepurarea prin curenţii de aer
 Autoepurarea prin curenţii de aer constă în deplasarea
poluanţilor din atmosferă odată cu masele de aer. Ca
urmare, aceste mase de aer se vor comporta ca orice aer
poluat, dar consecinţele se vor produce departe faţă de
sursa de poluare, depăşind uneori frontierele ţărilor.
Rezultă aşa-numita poluare transfrontieră (specifică
mai ales regiunii europene).
Sedimentarea și Precipitaţiile
 Sedimentarea particulelor de praf este posibilă în
condiţii de calm atmosferic, când pulberile ajung la
sol, în ape sau pe plante, cu consecinţele ce decurg de
aici: poluarea solului, a apelor, micşorarea intensităţii
fotosintezei etc.
 Precipitaţiile contribuie la autoepurarea aerului prin:
antrenarea mecanică a poluanţilor, dizolvarea acestora
şi combinarea poluanţilor cu apa, din care rezultă
uneori ploile acide.
 Oamenii au observat fenomenul de autoepurare şi l-au
folosit mult timp, considerând că mediul poate funcţiona
ca un receptor nelimitat de deşeuri ale activităţilor umane.
Dar limitele şi capacităţile de autoepurare au fost depăşite
demult, volume considerabile de aer fiind poluate continuu
în concentraţii diferite, având consecinţe dezastruoase
asupra mediului înconjurător şi, în primul rând, asupra
sănătăţii omului.
 Atâta timp cât există această problemă, este necesară
implementarea măsurilor de prevenire şi de combatere a
poluării aerului în funcţie de caracteristicile poluantului.