PROIECT

PENTRU CERTIFICAREA
COMPETENŢELOR PROFESIONALE PENTRU OBŢINEREA
CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ NIVELUL 3

CALIFICAREA: TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECTIA CALITAŢII

MEDIULUI

CANDIDAT INDRUMATOR PROIECT:

TILVIC ION CRISTI prof. Chirca Valeria

CLASA: a -XII-a B
AN ŞCOLAR
2013- 2014
 TEMĂ PROIECT

CONTROLUL CALITÃŢII APEI MENAJERE DIN

OLĂNEŞTI

Determinarea consumului chimic de oxigen (CCOCrom)

Determinarea azotului amoniacal
Consumul de oxigen dizolvat

Cuprins

2
1. ARGUMENT
1.1. APĂ ÎN NATURĂ
2. CLASIFICAREA APELOR UZATE ORĂŞĂNEŞTI
2.1. APA POTABILĂ
2.2. APA INDUSTRIALĂ
2.3. APA REZIDUALĂ
3. UTILIZAREA APELOR
4. POLUAREA APELOR
5. PROPRIETĂŢILE APELOR UZATE
6. EPURAREA APEI
7. EPURAREA APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI
8. PROCEDEE DE EPURARE A APELOR ORĂŞANEŞTI
9. NECESITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A APELOR UZATE ORAŞENEŞTI
10. CONDIŢII DE DESCĂRCARE A APELOR UZATE ÎN REŢEAUA
PUBLICĂ
11. ALEGEREA DISPOZITIVULUI DE PRELEVARE A PROBELOR
11.1 ALEGEREA PUNCTELOR DE PRELEVARE
12. PRELEVAREA PROBELOR
13. DEPOZITAREA ŞI CONSERVAREA PROBELOR
14. ANALIZA ŞI PREGĂTIREA PROBELOR

1. ARGUMENT

3
 Apa este o substanţă chimică deosebită, este
izvorul vieţii, constituent major al corpului
animal şi al globului pământesc.
Apa este mediul în care se petrec toate
reacţiile biochimice care întreţin viaţa, este un
izvor de energie, o necesitate imperioasă pentru
existenţa omului, precum şi pentru dezvoltarea
unui număr mare de ramuri industriale. Contrar
aparenţei, resursele de “apă bună” ale globului
pământesc care stau la dispoziţia omenirii, sunt
destul de modeste faţă de necesităţile prevăzute
pentru viitor.
Distribuţia geografică a resurselor de apă este
neuniformă, deci pentru anumite zone geografice, cu un anumit grad de urbanizare,
dezvoltarea economico-socială depinde rezolvarea problemei găsirii surselor suplimentare
de” apă bună”.
Prin “apă bună” se înţelege apa naturală a cărei compoziţie chimică corespunde
condiţiilor impuse de gospodărirea centrelor populate sau de anumite ramuri industriale.
Datorită proprietăţilor sale fizice şi chimice, apa are numeroase utilizări.
Cea mai importantă proprietate a apei determinată de polaritatea sa deosebit de ridicată,
este de a dizolva un număr mare de substanţe: săruri, acizi, baze, alcooli, proteine, etc.
Apa este un dizolvant ideal pentru foarte multe substanţe, cel mai bun dintre dizolvanţii
obişnuiţi şi totodată un mediu ideal pentru diferite reacţii.
De aceea apa are numeroase utilizări în industria chimică. Datorită puterii sale mari de
dizolvare, apa este un agent de spălare important, având căldura mult mai mare decât a altor
substanţe apa este un foarte bun purtător de căldură şi poate fi utilizată în acest scop. Apa
participă în numeroase reacţii chimice importante ca reacţiile de hidroliză, este indispensabil
pentru priza cimentului în construcţii, etc.
Cantităţi foarte mari de apă se consumă ca apă potabilă şi pentru realizarea
numeroaselor procese tehnologice din diferite ramuri industriale. Apa necesară satisfacerii
oricărei necesităţi este luată din natură.
Resursele de apă au caracter limitat în funcţie de disponibilităţile anuale. Resursele de
apă la nivelul bazinului hidrografic se regenerează după un ciclu anual dar nu este suficient
căci implicarea omului este majoră în poluarea apelor de pe planeta noastră. Posibilitatea de
extindere a utilizării apelor sunt limitate sau regresive în cazul în care se întreprind măsuri
adecvate pentru întreţinerea, amenajarea şi exploatarea raţională a acestor resurse. Resursele
de apă au o distribuţie uniformă şi sunt variabile în timp şi nu concordă cu repartiţia zonală a
obiectivelor social economice.
Regenerarea resurselor de apă este influenţată de activităţile umane prin lucrările pe care
acestea le întreprind pentru dezvoltarea economică şi socială, prelevările neraţionale,
nerecuperabile, modificările calitative prin impurificări şi degradarea apelor din efluenţii
subterani, epurări incomplete. Pentru asigurarea dezvoltării economice şi sociale se impune
menţinerea unui echilibru natural sub aspect calitativ şi cantitativ între resurse şi consumul
de apă ceea ce se realizează printr-o exploatare a acestor resurse.
În anumite condiţii apa este reutilizata prin preluări şi restituiri succesive care permit o
valorificare intensă pentru satisfacerea unui număr mare de consumatori cu acelaşi volum de
apă. Modul de utilizare a apelor care formează un important factor de mediu influenţează

4
într-o mare măsură echilibrul ecologic al bazinelor în care se integrează şi consumatorii de
apă.
Protecţia resurselor de apă: raţionalizării, exploatării, calităţii lor derivă din consideraţii
impuse de o necesitate a protecţiei mediului şi acceptă volume de apă existente pe planetă,
depăşeşte 135000 km cubi şi acoperă 72% din suprafaţa planetei albastre.
Din acest volum ~97% reprezintă apa sărată a mărilor şi oceanelor, iar restul de
3%reprezintă apele dulci, formate din gheţari şi calote glaciare, apele curgătoare, terestre şi
atmosferice de lacurile şi pânzele freatice subterane.
Apele curgătoare, lacurile şi pânzele freatice care sunt surse potenţiale utilizate în
scopuri sociale şi economice reprezintă doar un procent de 0,14% din volumul total de apă
de pe glob. Societatea umană poate folosi numai o parte din resursele superficiale de apă
dulce care se refac anual prin precipitaţii.

1.1 APĂ ÎN NATURĂ

5
 Fig. 1. Circuitul apei în natură
Apa se găseşte în natura într-o continuă transformare, trecând dintr-o stare de agregare
în alta, în procesul neîntrerupt, numit “circuitul apei în natură”. Apa se găseşte în atmosferă,
hidrosferă şi în sol sub formă de: ape meteorice, de suprafaţă şi subterană.
Apele meteorice provin din evaporarea apelor de pe suprafaţa solului şi condensarea
vaporilor atmosferici sub formă de ploaie şi zăpadă. Aceste ape conţin dizolvate cantităţi
variabile din gazele atmosferice: oxigen, azot, bioxid de carbon, amoniac, hidrogen sulfurat,
etc şi pulberi în suspensie.Ca rezultat al descărcărilor electrice din atmosferă, aceste ape mai
conţin dizolvate şi diferite cantităţi de ozon şi azotat de amoniu.
În regiunile industriale, apele de ploaie mai dizolvă cantităţi variabile de gaze
industriale: clor, acid clorhidric, bioxid de sulf, oxizii, azot, amoniu, etc.
Cantitatea gazelor dizolvate în apă depinde de coeficientul de solubilitate al unui gaz
reprezintă numărul de litri de gaz dizolvaţi într-un litru de apă la temperatura de O grade
Celsius şi presiunea de 760mm Hg. Coeficientul de solubilitate scade cu creşterea
temperaturii şi cu conţinutul de substanţe minerale ale apei.
Deoarece gazele industriale au un coeficient de solubilitate foarte mare în comparaţie cu
cel al gazelor care intră în compoziţia aerului rezultă că apele de ploaie din regiunile
industriale, având în vedere proprietăţile gazelor dizolvate prezintă un pericol pentru
vegetaţie şi pentru construcţiile metalice (coroziunea)

Fig. 2. Ape de suprafaţă

Apele de suprafaţă sunt alcătuite din ape curgătoare (râuri, fluvii) şi ape stătătoare (lacuri,
baraje, mari şi oceane).La izvor apele naturale au în general calităţi corespunzătoare pentru
folosirea lor, calităţi care se modifica dacă sursa de apă primeşte în drumul sau prin centre
populate, ape menajere şi ape reziduale industriale.
Compoziţia apei râurilor şi fluviilor depinde de constituţia geologică a bazinului prin
care curg variind în raport cu natura rocilor albiei şi de natura afluenţilor (ape de canal, ape
reziduale) pe care îi primesc. Microorganismele şi substanţele organice aduse de apele de

6
canal provoacă fenomene de putrefacţie, care periclitează existenta vietăţilor acvatice şi
sănătatea oamenilor.
În mod natural un curs de apă suferă un complex proces fizico-chimic, biologic şi
bacteriologic, în urma căruia impurificarea organică se reduce treptat, în aval de sursa de
autoepurare a râurilor şi fluviilor.
Capacitatea de autoepurare a unui curs de apă depinde de resursele sale de oxigen şi de
consumul de oxigen provocat de impurificarea organică. Resursele de oxigen sunt
reprezentate de aerul atmosferic şi condiţiile de scurgere, care favorizează dizolvarea
oxigenului în apă iar consumul de oxigen reprezintă necesarul pentru desfăşurarea reacţiilor
biochimice de oxidare, a substanţelor organice impurificatoare, ce se petrec la nivelul celulei
bacteriene.
Dacă consumul de oxigen depăşeşte resursele de oxigen ale cursului de apă,
autoepurarea naturală este anulată. Procesul natural de autoepurare este împiedicat dacă
apele curgătoare primesc efluenţi ale căror impurităţi depăşesc anumite limite. Pentru a
proteja procesul natural de autoepurare au apărut legi care interzic evacuarea în râuri a apelor
reziduale de orice natură impurificate peste anumite limite. Pentru ca apele reziduale să
poate fi evacuate în râuri, se impun următoarele condiţii:

- Să conţină sub 30 mg suspensii la litru, să consume cel mult 20 mg oxigen la litru în cinci
zile;
- Debitul cursului de apă receptor să fie de opt ori mai mare decât debitul apelor reziduale,
astfel că după primirea lor să consume mai puţin de 4 mg la litru
- Apele să nu fie colorate într-o grosime de 0,5mm
- Aciditatea să fie sub 2 g HCl/litru, alcalinitatea sub 1 g NAOH/l.
- Să nu conţină mai mult de 10mg clor liber/litru să nu conţină mai mult de 20 mg/litru
metale (în afară de: Na, K, Că, Mg) să nu conţină mai mult de 0,5 mg Al/litru şi 10 mg
sulf/litru.
Dacă apele reziduale nu îndeplinesc aceste condiţii, trebuie să fie epurate înainte de
deversare, în apele curgătoare. Apa râurilor poate fi folosită ca apă potabilă sau că apa
industrială. Ea va fi pregătită în funcţie de folosinţă pe care urmează să o aibă, pentru
asigurarea indicatorilor de calitate impuşi de acestea.
Apele de lacuri, baraje, mari şi oceane au o compoziţie relativ constantă, depinzând de
situaţia geografică, de climă, de natura rocilor care formează bazinul. Apa lacurilor poate fi
dulce sau sărată.
Apa mărilor deschise şi a oceanelor are salinitatea mai redusă. Ea poate fi utilizată
pentru obţinerea industrială a unor săruri sau elemente preţioase sau, în anumite părţi ale
lumii lipsite de surse de apă dulce, pentru obţinerea apei potabile.
Apele subterane provin din apele meteorice care se infiltrează prin straturile
permeabile, ale solului, adunându-se deasupra unor straturi impermeabile, formând bazinele
sau râurile subterane. Străbătând straturile permeabile ale solului, apa de infiltraţie încărcată
cu microorganisme şi substanţe în suspensie, se infiltrează devenind limpede şi sterilă.
Datorită puterii sale mari de dizolvare a numeroase substanţe precum şi acţiunii chimice a
oxigenului şi bioxidului de carbon asupra rocilor prin care trece apa se îmbogăţeşte în
diferite săruri solubile.
Apele subterane se pot clasifica după mai multe criterii:
A) după gradul de mineralizare: ape dulci care dau reziduu sub 1g/litru; ape minerale care
dau reziduu peste 1g/litru
B) după compoziţia chimică: ape bicarbonatate şi carbonatate, ape sulfatate, ape clorurate.

7
C) după poziţia pânzei de apă: ape din pânză freatică; ape din pânză de adâncime medie; ape
din pânză de adâncime mare.
Apele freatice ies la suprafaţa pământului sub formă de izvoare, fântâni arteziene sau se
scot cu ajutorul pompelor pentru a fi folosite în diferite scopur

2.CLASIFICAREA APELOR UZATE ORASANESTI

2.1APA POTABILĂ
2.2APA INDUSTRIALĂ
2.3APA REZIDUALĂ

2.1 APA POTABILĂ:

Fig. 3 – Apa potabilă

Prin apă potabilă se înţelege atât apa pentru consum menajer (băut, preparat mâncare,
spălat) cât şi cea necesară pentru tehnologia de fabricaţie în industria alimentară.
Potabilitatea apei depinde de factorii fizici şi chimici, de absenţa substanţelor toxice şi de
eliminarea organismelor patogene.
Condiţiile de calitate pentru apă potabilă sunt stabilite prin STAS 1342-71. Acest
standard stabileşte condiţiile de calitate pentru apa potabilă furnizată de instalaţiile centrale
şi locale de alimentare cu apă care se referă la următoarele caracteristici organoleptice fizice
şi chimice, radioactive şi biologice.
Caracteristicile organoleptice sunt: mirosul, gustul, turbiditatea şi culoarea.
* Mirosul şi gustul se datoresc prezenţei în apă a unor săruri solubile, gaze, substanţe
minerale sau organice în descompunere, a unor microorganisme vii, vegetaţiei acvatice, etc
Apa potabilă nu trebuie să aibă gust sau miros particular, dar nici să fie lipsită de gust.

8
 * Turbiditatea (tulbureala) apei se datoreşte prezenţei substanţelor în suspensie (argila,
nisip fin, nămol, substanţelor, plancton, etc.). Turbiditatea se exprimă în grade turbiditate.
Un grad de turbiditate reprezintă tulbureala produsă de 1mg de caolin sau pământ de
infuzorii într-un litru de apă distilată.
2.2 APA INDUSTRIALĂ:

Fig. 4. Apa industrială

Este apa necesară realizării unui număr
mare de procese tehnologice din diferite
ramuri industriale şi alimentarii cazanelor
de abur. Pentru fiecare utilizare apă
trebuie să îndeplinească anumite condiţii
de calitate. Apa naturală folosită în
scopuri industriale nu satisface toate
condiţiile impuse de ramură industrială
din cauza diferitelor substanţe dizolvate
pe care le conţine.
Apele industriale sunt provenite din activitatea ramurilor industriale, în tehnologiile de
obţinere a materialelor prime intermediare şi produse finite.
Apele reziduale industriale pot fi împărţite la rândul lor în 3 grupe:
- Ape de răcire.la care principalul agent de poluare este căldură.
- Apa de spălare şi transport, provenite din secţiile de condiţionare a materiilor prime şi de la
operaţiile de spălare a instalaţiilor chimice. Poluanţii acestor ape sunt impurităţile materiilor
prime şi substanţele dizolvate din acestea.
- Ape provenite din secţiile de producţie unde au fost utilizate direct în procesul de fabricaţie
ca mediu de dizolvare sau reacţie; ele conţin cantităţi importante de substanţe provenite din
materiile prime; intermediare şi finite şi din aceste motive formează apele reziduale cu efect
major.
Apele reziduale industriale au o compoziţie foarte variată, în funcţie de caracterul
industriei din care provin. Aceste ape pot fi deversate în râuri fără o epurare prealabilă.
Epurarea acestor ape, este imperios necesară şi în acelaşi timp obligatorie pentru toate
industriile aşa cum rezultă şi din recenta lege privind protecţia mediului înconjurător.
Epurarea apelor reziduale industriale este ultima măsură care intervine în categoriile de
măsuri ce trebuie luate pentru reducerea gradului de murdărire a acestora.
Ea este precedată de măsuri tehnologice de reducere a volumului şi a nocivităţii apelor
reziduale industriale şi anume:
- Alegerea de procese tehnologice care nu folosesc materii prime şi reactivi nocivi.
- Recuperarea produşilor valorificabili din apă.
- Recircularea intensivă a apelor reziduale.
- Amenajarea raţională a reţelelor de canalize

2.3 APE REZIDUALE:

Fig. 5 Apă reziduală

9
 După ce au fost folosite, apele capăta denumirea de ape reziduale. Ele pot fi reziduale
menajere şi reziduale industriale.
Apele reziduale menajere sunt provenite din activitatea gospodărească în locuinţe şi
unităţi de folosinţă socială: restaurante, creşe, cămine, instituţii, etc.
Poluanţii acestor ape sunt constituiţi în general din resturi alimentare, dejecţii, săpun,
detergenţi, microorganisme, ouă de paraziţi, etc.
Dezvoltarea în ritmuri susţinute a industriei în ţara noastră, ridicarea continuă a nivelului
de trai al populaţiei, construirea de noi localităţi şi introducerea pe scară largă a irigaţiilor
solicită cantităţi tot mai mari de apă, duce în acelaşi timp la sporirea considerabilă a
evacuării apelor reziduale din canalizările oraşelor şi a industriilor.
Apele reziduale încărcate cu diverse substanţe şi materiale putrescibile erau deversate în
râuri, poluându-se intens provocând pagube economiei naţionale şi crescând, în acelaşi timp
un pericol pentru sănătatea oamenilor şi viaţa animalelor. Protecţia calităţii apei de pe
teritoriul ţării noastre este o problemă majoră a economiei naţionale şi se înscrie în
ansamblul de măsuri pentru protecţia mediului înconjurător. Legislaţia în vigoare din ţara
noastră prevede obligaţia dotării cu staţii de epurare a tuturor obiectivelor noi, industrii sau
canalizării orăşeneşti pentru a împiedica creşterea gradului de impurificare a apelor.
Acţiunea de înlăturare a stării de impurificare a apelor s-a organizat în sensul celor mai
potrivite metode de epurare a apelor reziduale şi a reducerii volumului şi nocivităţii acestora.
Pentru reducerea nocivităţii apelor reziduale s-au elaborat procese de valorificare a unor
deşeuri şi sunt în curs de elaborare noi cercetări pentru valorificarea tuturor deşeurilor.

3. UTILIZAREA APELOR
Datorită răspândirii centrelor urbane populate pe glob se va
observa că acestea nu corespund cu distribuţia resurselor
de apă în Austria şi Elveţia, cantitatea de apă pe cap de
locuitor este de ~ 30000-40000 metri cubi.În ţările
scandinave cantitatea răspândită este de ~20000metri cubi
pe an.
Organizaţia mondială a sănătăţii a precizat că
necesarul organismelor de apă este de 5 litri pe zi din care ~1,5-2l este cantitatea de apă
necesară pentru consumul ca atare, iar pentru curăţenie şi igiena omul mai are nevoie de
~150 litri pe zi pe cap de locuitor.Se considera de către Organizaţi Mondială a Sănătăţii ca
acoperirea acestor nevoi ale omului în mod direct are nevoie de 100 litri/zi pe cap de
locuitor. Consumul de apă al omului modern, în ţările
Industrializate conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii consumul de apă a crescut de la
începutul secolului XX, astăzi la începutul secolului XXI ajungând la 150-300 litri pe zi/cap
de locuitor.La aceste utilizări se adăugă şi acoperirea nevoilor industriale reprezentate de apă
folosită ca materie primară, ca solvent, ca separator pentru substanţele cu densitate diferită,
la spălarea sau purificarea unor produse ca transportator al unor produse brute semifinite sau
finite, sau ca simplă apa de răcire.
În considerare se i-au nevoile industriei precum şi cele ale agriculturii, necesarul pe cap
de locuitor atinge 300 litri pe zi în ţările industrializate.
Studiul internaţional declanşat de O.N.U.privind resursele de apă ale omenirii a arătat că
rezervele de apă reprezentate prin apele dulci, limitată dar posibilităţile de cucerire de noi
resurse de apă sunt evidente.

10
 4. POLUAREA APELOR

Apa
reprezintă
sursa de
viaţă pentru organismele din toate mediile. Fără apă nu poate există viaţă. Calitatea ei a
început din ce în ce mai mult să se degradeze suferind modificări de ordin fizic, chimic şi
bacteriologic.
Influenţa în rău a calităţii apei se datoreşte apelor reziduale, industriale şi urbane,
poluării de origine agricolă constând în pesticide, insecticide, fungicide, extrem de toxice, de
îngrăşăminte şi reziduuri de origine animală. Poluarea apelor provine din deversări
necontrolate. Efectele cele mai toxice le produc nitraţii, fluorurile, metalele toxice ca:
mercur, arsenic, plumb şi cadmiu, apoi pesticidele, detergenţii anionici, reziduurile
radioactive.

11
Lista poluanţilor este nelimitată şi în continuă creştere. Tipurile de poluare ale apei sunt:
suspensiile de steril, din exploatării miniere, din cariere; deşeurile de carne, oase, copite,
sânge de la abatoare; fibre de lemn, celuloză, rumeguş de la întreprinderile de industrializare
a lemnului, substanţe chimice extrem de diversificate provenind din majoritatea industriilor
şi din gospodarii.
Apele uzate menajere şi industriale sunt importante cantitativ. Ele provin de la băi, wc-
uri, bucătării, de la întreprinderi, de pe străzi, din pieţe şi constituie o puternică sursă de
poluare a râurilor în care se deversează, precum şi a apelor subterane unde se infiltrează.
Preţul curăţeniei este poluarea apelor.
Debitele apelor uzate orăşeneşti sunt de mai mulţi metri cubi pe secundă. Apele uzate
industriale se caracterizează prin masivitate şi mare nocivitate.În foarte multe zone pe glob s-
a constatat poluarea apelor cu mercur.
Afluenţii cu acest poluant provin din industriile electrotehnica, farmaceutica, a maselor
plastice, a hârtiei, a pigmenţilor, etc. Mercurul se concentrează în lanţurile trofice, acvatice şi
circulă prin ele până la om.
Industria alimentară poluează apa râurilor cu substanţe provenite din prelucrarea
legumelor, fructelor, a cărnii, a peştelui. Dacă sunt în cantităţi moderate ele sunt degradate
biologic, în cantităţi mari, însă provoacă consumarea oxigenului în timpul descompunerii,
fapt ce duce la moartea peştilor şi a altor organisme acvatice. Gustul, mirosul şi culoarea apei
sunt schimbate, iar contaminarea cu germeni patogeni este frecventă.
Industria pielăriei evacuează ape care conţin poluanţi organici şi multe substanţe
chimice organice toxice, periculoase pentru organismele acvatice şi pentru om.
Adesea aceste ape au turbiditate mare, au spumă şi germeni patogeni care provoacă
antraxul.
Industria textilă prin prelucrarea inului, cânepei, lânii brute elimină ape cu o mare
încărcătură organică şi cu substanţe chimice de la băile de tratare chimice.

12
 Industria celulozei şi hârtiei elimină ape foarte grav poluate cu efecte toxice asupra vieţii
din ape. Cantitatea de apă folosită în acest scop este foarte mare.La fabricile din S.U.A. s-au
consumat în 1960 în acest scop 684000 metri cubi de apă.
Industria chimică organică are peste 500000 compuşi organici poluanţi a căror toxicitate
este extrem de periculoasă.
Industria petrochimică evacuează cantităţi mari de substanţe toxice sub formă de ape
uzate orăşeneşti, a căror epurare solicita eforturi mari.
Industria petrolului emite ape reziduale care conţin ţiţei, uleiuri, sare şi multe substanţe
toxice.
Industria chimică anorganică produce sute de mii de poluanţi pe an care constau din
acizi şi substanţe alcaline cu efecte toxice şi corozive, distructive pentru floră şi faună.
Cenuşa şi suspensiile colmatează albiile râurilor şi scot din circuitul agricol importante
suprafeţe de teren. Îngrăşămintele azotoase eutrofiază apele şi îmbolnăvesc persoanele care
fac baie în apele poluate cu aceste substanţe.
Industria minieră evacuează în sectorul de concentrare agenţi de flotaţie care produc
spumă şi sunt toxici.
Industria metalurgică cocseriile, industria constructoare de maşini, evacuează volume
mari de ape cu substanţe deosebit de toxice.
Producerea energiei nucleare şi a materialelor radioactive elimină ape cu potenţial
radioactiv extrem de periculos.

5. PROPRIETĂŢILE APELOR UZATE

Proprietăţile apelor uzate depind de calităţile apei folosite, de substanţele conţinute şi de

transformările suferite în scurgerea prin reţeaua de canalizare, de la formare şi până la staţia
de epurare sau la emisar.
Aceste proprietăţi sunt scoase în evidenţă prin analize fizico-chimice, bacteriologice şi
biologice.
Stabilirea indicatorilor rezultaţi din analize este importantă întrucât oferă date care
servesc la alegerea sistemului de canalizare, a materialelor de construcţii, a conductelor şi a
protecţiei lor, la stabilirea procesului de epurare şi la valorificarea unor substanţe din apele
uzate.De asemenea cunoaşterea proprietăţilor apelor uzate serveşte la stabilirea măsurilor de
securitate în exploatarea şi întreţinerea canalizării.
Apele uzate menajere proaspete cuprind substanţe minerale şi organice au o culoare slab
alcalină şi temperatură de 10-25 grade Celsius. Când încep să fermenteze capătă o culoare
cenuşie închisă (aproape neagră) au un miros caracteristic de hidrogen sulfurat şi amoniac şi
dau reacţie acidă. La suprafaţă apelor uzate menajere plutesc diferite substanţe (grăsimi,
săpunuri) şi corpuri solide (resturi de zarzavaturi, hârtie, etc)
Din punct de vedere chimic apele uzate menajere cuprind dizolvate în apă sau în
amestec gaze (oxigen, azot, hidrogen sulfurat, etc), oxizi (de mangan, de fier) şi acizi
minerali şi organici.
În apele uzate menajere se găsesc în număr mare (ordinul milioanelor/litru) de
microorganisme (microbi patogeni şi bacili în special bacili coli) microorganisme din grupa
protozoarelor şi metazoarelor, de asemenea pot fi viermi intestinali şi diferiţi spori ceea ce dă
apelor uzate menajere un caracter periculos privind sănătatea oamenilor şi animalelor.

13
 Proprietăţile apelor uzate industriale depind de procedeul tehnologic, de natura
producţiei şi de materia primă folosită. Natura şi concentraţia substanţelor din apele uzate
industriale variază în limite destul de largi, astfel:
*Apele din industria alimentară conţin în special substanţe organice;
*Apele din industria metalurgică şi constructoare de maşini conţin în special substanţe
minerale;
*Apele uzate de la abatoare, combinate de carne, ateliere de grăsimi, conţin importante
cantităţi de grăsimi.
*De cele mai multe ori apele uzate industriale conţin acizi şi alcooli care atacă pereţii
canalelor şi frânează procesele de epurare. Alte ape industriale cu un conţinut mare de
substanţe minerale care corodează canalele sau se depun micşorând capacitatea de transport.
Proprietăţile apelor meteorice diferă de cele ale apelor uzate menajere şi
industriale.
Apele meteorice care cad pe suprafaţa centrelor populate sunt considerate convenţional
curate. Fac excepţie apele de ploaie care spală suprafeţele unor întreprinderi industriale,
depozite şi care pot conţine diferite substanţe (grăsimi, produse petroliere, etc) fiind uneori
mai periculoase decât apele menajere. Apele meteorice au un caracter uşor agresiv datorită
bioxidului de carbon pe care îl i-au din atmosferă, proprietate care se i-a în consideraţie în
calculul canalizării. Apele uzate orăşeneşti cuprind în afară apelor menajere şi apele din alte
industrii.
Ele au proprietăţi apropiate apelor menajere însă au în general o concentraţie mai mare
de substanţe impure şi o stare de reacţie a apei variind în limite mai largi.

6. EPURAREA APEI

Staţie epurare apă

Purificare apei constă dintr-o
serie de tratamente: fizice, chimice,
electrochimice şi biologice, ca atare
sau combinate.
Epurarea fizică a apei constă în
filtrarea printr-o serie de grătare şi
site speciale, urmată de o
sedimentare şi refiltrare prin
nisip.De obicei aceasta este
combinată cu epurarea chimică prin
tratarea apei cu anumite substanţe
coagulante, pentru că procesul de
sedimentare să fie mai activ şi filtrarea să se facă mai bine.
Epurarea chimică constă în tratarea cu săruri de aluminiu şi fier a apei filtrate, când se
obţine un precipitat care absoarbe pe suprafaţa sa o parte din particulele în suspensie. Acest
proces aşa zis de “coagulare” este influenţat de o serie de factori ca: temperatura,
turbiditatea, pH-ul şi calitatea substanţelor coagulante.

14
 Epurarea electrochimică se bazează pe trecerea unui curent electric printr-o soluţie care
conţine FeCl3 când se formează clor sau compuşi oxigenaţi ai acestuia.
Epurarea biologică are drept scop îndepărtarea din apele tratate ca mai înainte a
germenilor microbieni rămaşi.
Acesta se poate face pe cale naturală sau artificială.Pe cale naturală se face trecând apele de
decantare în nişte bazine descoperite, umplute cu cărbune, piatră, ardezie, în straturi când
materia organică şi minerală dizolvată, este fixată pe materialul poros, putând fi astfel mai
uşor oxidată.
Apa epurată este supusă apoi unei noi operaţii de dedurizare, deferizare, demanganizare,
de reducere a salinităţii şi îndepărtarea gazelor dizolvate şi în cele din urmă este supusă
dezinfecţiei.
Epurarea apei are ca scop corectarea unor caracteristici ale apei naturale, astfel încât
acestea să corespundă din punct de vedere calitativ cerinţelor impuse de folosinţa ei.

Purificarea ei se realizează prin: limpezire şi dezinfectare

1) Limpezirea apei: în funcţie de dimensiunile impurităţilor din apă, limpezirea se
poate efectua fie în mod natural (sedimentare naturală) fie utilizând coagulanţi. Sedimentarea
naturală a particulelor cu diametru mai mare de 0,1 mm, se realizează în bazine special
amenajate, numite denisipatoare care servesc la depunerea nisipului în suspensii şi la
îndepărtarea lui. Viteza de trecere a apei brute prin denisipator este de 0,1-0,5m/s.
Denisipatoarele pot fi orizontale sau verticale, în funcţie de direcţia de curgere a apei.
Faza finală a limpezirii o constituie filtrarea. Prin filtrare se înţelege trecerea apei printr-
un strat filtrant, alcătuit din nisip cuarţos sau cocs care se aşează în straturi după dimensiune
în bazine de capacitate mare, numite filtre.
2) Dezinfectarea apei: este operaţia prin care se urmăreşte îndepărtarea germenilor
patogeni şi reducerea numărului de germeni saprofiţi. Această operaţie este necesară atât
pentru apă potabilă cât şi pentru apa industrială, deoarece s-a constatat că diferite procese
tehnologice sunt deranjate de prezenţa microorganismelor din apă care se depun pe conducte
provocând coroziunea acestora.

7. EPURAREA APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI

Uzarea apelor
Apele orăşeneşti conţin în
principal compuşi de origine
biologică. Aceştia apar sub formă
de particule ale căror dimensiuni se
încadrează într-un domeniu larg de
valori.
Epurarea cuprinde o etapă
primară de tratament mecanic care
constă în filtrarea apei, pe grătare
şi apoi pe site din ce în ce mai fine
pentru a îndepărta obiectivele sau particulele suspendate în etapa de pretratare. Apa este apoi
lăsată să curgă cu viteză mică, printr-un bazin când sedimentează nisipul şi mâlul de bază, iar
la suprafaţă se formează un strat dens care conţine particule insolubile de” grăsime” lichidă.

15
Acest strat înglobează nu numai grăsimi, sau ceruri, dar şi compuşi rezultaţi din reacţia
calciului şi magneziului, cu săpunuri şi detergenţi. Nămolul rezultat poate fi depozitat în
halde ecologice (care să nu permită infiltrarea în pânza de apă freatică) pentru a fi apoi
utilizat la producerea de biogaz sau ca îngrăşământ.
Epurarea primară poate fi asociată cu flocurarea (îndepărtarea de până la 40% din
cantitatea de metale grele). Adaosul de substanţe chimice este şi el posibil dar implică
cheltuieli suplimentare şi tratamente ulterioare de corecţie. În urma epurării mecanice se
elimină ~30% din substanţa care imprimă apei necesarul biologic de oxigen deşi aspectul
apei este mult mai limpede, conţinutul ei încă reprezintă un pericol pentru vegetaţia şi fauna
acvatică.
Etapa secundară este etapa biologică şi are ca scop eliminarea particulelor suspendate
sau a substanţelor dizolvate. Ea se realizează cu ajutorul microorganismelor şi constă în
descompunerea compuşilor organici în dioxid de carbon, apă şi un reziduu care poate fi uşor
îndepărtat. În bazinul de epurare biologică apa traversează un strat de nisip, pietriş sau
material plastic care găzduieşte microorganismele (bacterii de obicei, mult mai rar
protozoare) ce realizează descompunerea biologică.
Procesele din etapa secundară de epurare pot fi anaerobe sau aerobe şi se pot desfăşura
în strat fix sau în reactoare cu dispersie. Cel mai adesea se utilizează epurarea în condiţii
aerobe în reactoare sau bazine cu populaţie de microorganisme dispersată sau depusă în start
fix. Acest mod de operare utilizează la maxim întreaga cantitate de biomasa şi poate fi
concomitent cu oxidarea. Microorganismele sunt menţinute într-o concentraţie mare în bazin
şi procesul este grăbit datorită unui sistem de aerare uniformă. Capacitatea de aclimatizare a
bacteriilor în prezenţa toxinelor este totuşi limitată şi concentraţii excesive de poluanţi duc la
distrugerea microorganismelor.
Practic procesele care au loc sunt aceleaşi care se petrec şi în apele naturale dar în
bazinul de epurare viteza acestora este mărita printr-o concentraţie mare de bacterii şi de
oxigen. Populaţiile de microorganisme sunt deosebite şi sensibile la diferiţi factori cum sunt
compoziţia apei sau temperatura. De aceea pe timpul iernii bazinele de tratare secundară
trebuie alimentate cu apă caldă pentru a menţine temperatura necesară supravieţuiri
bacteriilor.
Tot în etapa secundară are loc nitrificarea unor compuşi organici cu azotul şi amoniacul
care sunt transformaţi în ioni azotat şi dioxid de carbon.De aceea unele staţii de epurare au că
etapa următoare, etapă de denitrificare.
Dacă se selectează anumite microorganisme în filtrele de adâncime se poate realiza şi
degradarea biologică a compuşilor cu fier şi mangan.
Unele staţii de epurare realizează şi treaptă terţiară de epurare, în funcţie de caracteristicile
proprii ale apelor uzate.
Epurarea avansată se realizează înaintea etapei de dezinfectare. Nămolul rezultat din
epurare trebuie tratat cu atenţie deoarece el conţine concentrat o mare de substanţe nedorite
în apă. El reprezintă un sistem de particule suspendate greu sedimentabile şi de aceea greu
separabile.
La începutul existenţei staţiilor de epurare acest nămol era aruncat înapoi într-un curs
mare de apă, dar astăzi acest procedeu este complet interzis. Cantităţile cele mai mari de
nămol provin din epurarea primară şi mult mai puţin din treaptă secundară şi fiecare staţie de
epurare trebuie să răspundă coerent la întrebarea” ce utilizare se va da nămolului rezultat?”.
Răspunsul poate fi variabil, incluzând fabricarea de materiale de construcţii, utilizarea lui în
agricultură sau în fabricarea de biogaz.

16
 Indiferent de utilizare, cantităţile mari de nămol trebuiesc întâi concentrate fie pe cale
gravitaţională, fie prin evaporarea apei în bazinele de nămol care se întind pe suprafeţe mari.
Aceasta din urmă alternativă, deşi, ieftină, prezintă dezavantajul unor suprafeţe mari blocate
şi a posibilităţilor de contaminare cu microorganisme de tip Cryptosporidium.În regiuni aride
nămolul se poate usca şi pulberea rezultată poate fi împrăştiată peste câmpuri. După
concentrare urmează tratarea biologică, detoxifierea şi disponibilizarea lui.
Dacă se utilizează nămolul ca şi biocombustibil pentru fabricarea gazului metan,
eliberarea apei din nămol se poate face şi prin presarea sau centrifugarea lui.În prealabil
nămolul este depozitat în halde care au baza izolată cu materiale polimerice, impermeabile.
Gazul rezultat este utilizat în staţia de epurare pentru consumul propriu.

8. PROCEDEE DE EPURARE A APELOR ORĂŞANEŞTI

Prin epurarea apelor reziduale se înţeleg ansamblul de măsuri şi procedee folosite în

scopul reducerii impurităţilor de natură minerală, organică, chimică sau bacteriologica din
apele uzate, până la anumite limite, la care acestea, pot fi evacuate în apele curgătoare, fără a
periclita folosirea ulterioară a acestora.
Epurarea apelor reziduale menajere se poate realiza prin procedee mecanice, chimice şi
biologice, de obicei se folosesc toate aceste procedee, ele completându-se reciproc.
Purificarea apei are ca scop corectarea unor caracteristici ale apei naturale, astfel încât
acestea să corespundă din punct de vedere calitativ cerinţelor impuse de folosinţa ei.
Purificarea ei se realizează prin limpezire şi dezinfectare.
1) Limpezirea apei: în funcţie de dimensiunile impurităţilor din apă, limpezirea se poate
efectua fie în mod natural (sedimentare naturală) fie utilizând coagulanţi.
Sedimentarea naturală a particulelor cu diametru mai mare de 0,1 mm se realizează în
bazine special amenajate numite denisipatoare care servesc la depunerea nisipului aflat în
suspensii.
2) Dezinfectarea apei: este operaţia prin care se urmăreşte îndepărtarea germenilor patogeni
şi reducerea numărului de germeni saprofiţi.
Procedee mecanice de epurare urmăresc înlăturarea din apă a corpurilor mari, a
impurităţilor care se depun şi a celor care plutesc pentru a se obţine ape limpezi. Apele sunt
trecute prin grătare rare şi apoi prin grătare fine cu scopul de a reţine materialele şi corpurile
plutitoare, după aceea trec prin denisipatoare pentru depunerea nisipului purtat în suspensie.
Apele ce ies din desnispatoare trec prin separatoare de grăsimi pentru înlăturarea
produselor petroliere, a uleiurilor şi grăsimilor. Acestea sunt bazine de formă
dreptunghiulară în care apa circulă cu viteză mică, grăsimile se adună la suprafaţă şi se
înlătura manual, iar apa iese prin sifonare. În apă rămân suspensii fine în cea mai mare parte
de natură organică, care prezintă pericolul de infectare datorită putrefacţiilor. Separarea lor
se realizează în bazine de decantare în care scop curge foarte încet.
Depunerile se colectează şi se evacuează de câteva ori pe zi, pentru a se evita
fermentarea lor.
Procedee chimice de epurare: epurarea chimică a apelor reziduale urmăreşte
neutralizarea apelor acide sau alcaline precum şi precipitarea cu ajutorul coagulanţilor, a
impurităţilor nedizolvate şi a coloizilor.
Pentru neutralizarea apelor acide se utilizează laptele de var, reactiv ieftin şi eficace, iar
drept coagulanţi sulfatul feric şi sulfatul de aluminiu.

17
 Procedeele de epurare urmăresc ca prin activitatea unor specii de microorganisme
aerobe care transformă materiile organice, în substanţe minerale să asigure o epurare
avansată a apelor reziduale.În acest scop apa reziduală se amestecă cu nămol activ care
conţine microorganisme capabile să distrugă substanţe conţinute în apă.
Epurarea are loc în bazine cu fundul alcătuit din plăci poroase prin care se sufla aer,
necesar să asigure condiţii optime de viaţă microorganismelor.

9. NECESITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A APELOR UZATE

ORAŞENEŞTI

Cererea pentru apa de bună calitate a crescut odată cu apariţia industrializării şi creşterea
rapidă a populaţiei. Această tendinţă a continuat de-a lungul timpului şi a cuprins o arie
geografică tot mai largă. La nivelul mondial, necesarul de apă de bună calitate este în
creştere în următoarele domenii de utilizare
- Utilizarea industrială: procesele de răcire cu apă din instalaţiile termoelectrice şi procesele
industriale, generarea hidroenergiei;
- Utilizarea casnică
- Irigaţiile din agricultură şi alimentarea cu apă a crescătorilor de animale;
- Utilizarea apei în scopuri recreative, cum ar fi canotajul, înotul şi pescuitul;
Fiecare dintre aceste utilizări ale apei afectează mai mult sau mai puţin calitatea apei.
Plouarea tot mai ridicată a apelor subterane, râurilor, lacurilor, zonelor de coastă şi a marilor
este determinată de:
- Mărirea gradului de utilizare a apei;
- Deversarea unor deşeuri industriale şi menajere netratate;
- Aplicarea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor în agricultură.
- Scurgerea accidentală de substanţe toxice (inclusiv substanţele radioactive).
Protecţia calităţii apelor constituie parte integrală a protecţiei mediului şi are ca scop
principal păstrarea respectiv îmbunătăţirea caracteristicilor fizico-chimice şi biologice ale
apelor pentru gospodărirea cât mai bună a acestora.
Se ştie că în lume la ora actuală există peste 13 milioane substanţe chimice, dintre care
uzual se folosesc circa 60 până la 70de mii, dar numai ~3000 dintre ele reprezintă 90%masa
din totalul celor folosite. Producţia industriei chimice a crescut exponenţial în ultimele
decenii, datorită utilizării acestora pe scară din ce în ce mai largă, ceea ce a dus la creşterea
consumului de apă industrială, pe de o parte şi la creşterea volumului de ape reziduale
În funcţie de provenienţă apele reziduale (efluenţii industriali şi apele uzate de
canalizare) pot fi:
- Ape reziduale cu compuşi organici fermentabili provenite din industria alimentară şi cea
farmaceutică;
- Ape reziduale cu compuşi toxici de la uzinele cocso-chimice, industria chimică-organică,
de sinteză din rafinării.

18
- Ape reziduale cu compuşi orga nici provenite din industria chimică, ceramică, metalurgie,
etc.
- Ape reziduale cu compuşi micşti din combinate chimice, petrochimice, procese complexe
de prelucrare. Datorită atât complexităţii proceselor industriale, cât şi evacuării în comun a
apelor menajere şi industriale, apele reziduale, în general nu pot fi încadrate strict în una din
categoriile menţionate.
Componenţi apelor reziduale care constituie substanţele impurificatoare au efecte nocive
se pot grupa în:
- Substanţe aflate în suspensie sau emulsie;
- Produse petroliere şi detergenţi;
- Substanţe degradabile;
- Acizi, baze, săruri hidrolizabile;
- Substanţe radioactive, microorganisme (bacili, germeni patogeni)
Sursele de emisie din procesele industriale provin de la încălzitoare, boile, ventile şi flanşe
neetanşe corespunzător. Pompe compresoare, etc.
Instalaţiile mai noi în general vor fi mai eficiente în utilizarea energiei şi materiilor
prime comparativ cu cele vechi datorită îmbunătăţirii în proiectarea şi realizarea acestora şi
datorită tehnologiilor” mai curate”.

10. CONDIŢII DE DESCĂRCARE A APELOR UZATE

ÎN REŢEAUA PUBLICĂ
Condiţiile se referă la apele uzate industriale şi la diferite ape uzate ale unor dotări din
centrele populate (spitale, institute de cercetare) care prin compoziţia lor pot dăuna
rezistenţei şi stabilităţii conductelor sau pot complica procesele de epurare a apelor în
canalizarea publică şi pune în pericol sănătatea lucrătorilor din exploatare. Nu se admite
scurgerea în canalizarea publică a apelor uzate care conţin:
A) substanţe în suspensie a căror cantitate, mărime şi natura constituie un factor activ de
degradare a canalelor sau provoacă depuneri care stânjenesc scurgerea normală, de exemplu
nisipuri, văr, vată, cârpe, fibre.
B) substanţe chimice şi organice de orice natură în stare de suspensie sau dizolvate sau
prin evaporare stânjenesc exploatarea normală a canalelor şi spaţiilor de epurare sau
provoacă împreună cu aerul amestecuri detonante, de exemplu păcură, benzină, benzen,
petrol.
C) substanţele cu agresivitate chimică asupra materialelor care sunt folosite în mod
obişnuit la construcţia reţelelor de canalizare şi staţiilor de epurare ale centrelor populate de
exemplu: acizi, alcooli care dau apei un caracter agresiv.
D) substanţe toxice în concentraţii mai mari decât cele admise care sunt periculoase
pentru lucrătorii din exploatare şi care opresc procesele biologice de epurare din exploatare,
de exemplu: cianuri, clor, cupru, zinc.
E) microbi şi spori ai bolilor contagioase de exemplu: apele uzate de la spitale,
cantonamente, tăbăcarii, combinate de carne
F) ape cu temperaturi mai mari de 50 grade Celsius şi ape uzate cu varietăţi mari de
debit care pot pune canalizarea publică sub presiune.
Pentru a fi admise în reţeaua publică de canalizare apele nocive trebuie să fie tratate în
staţii de preepurare, în cazul debitelor în lacuri, în bazine sau rezervoare de omogenizare şi

19
compensare. Pentru evacuarea apelor radioactive se va avea în vedere şi Regulamentul
pentru lucru a substanţelor radioactive, elaborat de Institutul de fizică atomică.

11. ALEGEREA DISPOZITIVULUI DE PRELEVARE A PROBELOR

Conform literaturii (Newburn 1987) dispozitivul ideal de prelevare a probelor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- Să fie alimentat cu o baterie uscată cu autonomie de 120h dacă intervalul de prelevare este
de o oră;
- Să poată fi uşor de transportat în mână, să poată fi uşor de controlat iar probele să poată fi
uşor scoase din aparat;
- Masa totală să fie de circa 18 kg;
- Să permită prelevarea de probe în intervale diferite cuprinse între 4 ore şi 10 minute;
- Să permită colectarea de probe, compozite, prin amestecarea mai multor probe din puncte
diferite;
- Să permită prelevarea de probe în cantităţi diferite sau de la momente diferite;
- Să permită prelevarea de probe în cantităţi diferite de la 400 ml la 9,5litri
- Să permită prelevarea de probe în regim multiplex în recipiente diferite
- Să aibă un singur furtun de aspiraţie cu un diametru interior de 0,64 cm şi lungime de
minim 6mm;
- Viteza lichidului în furtun să poată fi reglabila, între 0,61 şi 3 m/s;
- Să fie construit din materiale anti-ex;
- Să fie etanş pentru apa la exterior pentru a nu fi defectat în caz de ploaie sau de imersie;
- Cutia exterioară să poată fi încuiată pentru protecţie şi siguranţă;
- Să nu existe părţi metalice în contact cu proba;
- Exceptând furtunul de admisie a probei, întreg dispozitivul să poată opera la temperaturi
intre-30 şi+50grade Celsius;
- Să aibă posibilitatea de purjare înainte şi după colectarea probei;
- Să fie uşor de reparat;
- Recipientele de plastic şi cele de sticlă să fie interschimbabile.

11.1 ALEGEREA PUNCTELOR DE PRELEVARE:

Un plan de prelevare corect construit oferă un instantaneu al situaţiei sursei de apă din
ziua în care s-a realizat operaţia.
Prelevarea se poate face:
- Cu rezultate discutabile dacă există dubii cauzate de o valoare extrem de diferită a unui
parametru comparativ cu “istoria” aceluiaşi parametru;
- Sistematic prin împărţirea zonei monitorizate cu ajutorul unei grile imaginare şi prelevarea
din fiecare zonă;
- Aleator prin alegerea punctelor de prelevare fără un model anume;
- O combinaţie a celor trei;
Alegerea regiunilor de prelevare trebuie să ţină seama de topografia solului. Zonele se
aleg astfel încât să fie reprezentative pentru masa apei departe de mal, pereţii canalului,
bancuri.
Dacă prelevarea se face din ape curgătoare, trebuie alese puncte de colectare care să dea
indicaţii privitoare la evoluţia tridimensională concentraţiei poluanţilor. Zona de studiat

20
poate fi împărţită în 5 secţiuni, iar punctele critice se află în punctele de joncţiune cu
afluenţii puternic poluanţi.

12. PRELEVAREA PROBELOR

Când se pune la punct un program de
prelevare a probelor trebuie definite unităţile de
mediu adică populaţia ţinta şi populaţia de
prelevare.
Populaţia ţinta este un set de N unităţi de
populaţia între care există interferenţe în timp ce
populaţia de prelevare este un set de unităţi de
populaţia disponibilă pentru măsurători.
Unitatea se poate defini în mai multe moduri
ţinând cont de obiectivele studiului de tipuri de
măsurători, de reglementări, costuri sau facilităţi.
Varietatea mediului este unul dintre factori
ce nu trebuie neglijat atunci când se pune la
punct un plan de prelevare.
O sursă de variaţii este relieful care poate duce la concentrarea sau diluarea poluanţilor,
altă sursă este diversitatea mediului biologic din punct de vedere al compoziţiei, mobilităţii
şi habitatului, fondul natural diferă în timp şi spaţiu.
Pentru a se putea executa analizele asupra apei, probele trebuie să îndeplinească anumite
condiţii de recoltare, în funcţie de analizele care urmează să se efectueze.
Astfel, pentru analiza bacteriologică probele de apă din conducte (reţele de distribuţie)
sau pompe se vor lua cu ajutorul buteliilor de sticlă de 100-500ml, cu dop rodat sau cu dop
de cauciuc sterilizat în prealabil. Robinetul se va curăţi cu un tampon curat, atât pe dinafară
cât şi pe dinăuntru şi apoi se deschide complet lăsând să curgă 3-10 minute până când apa
care a stagnat pe conductă va fi îndepărtată total, după care se va umple recipientul cu proba
pentru analiză.
Probele de apă în râuri, bazine, ape de adâncime, etc.se vor lua de asemenea cu ajutorul
buteliilor de sticlă sterilizate în prealabil şi prevăzute cu un dispozitiv de ingreunare şi de
închidere, sterilizat şi montat astfel încât să asigure deschiderea dispozitivului când butelia a
ajuns la stratul de apă dorit.
La cursurile de apă se vor evita zonele de stagnare.În cazul apelor dezinfectate cu clor se
vor introduce în prealabil în butelii 1ml soluţie tiosulfat de sodiu 1% pentru 100 ml apă.
Pentru analiza biologică recoltarea probelor se efectuează tot în vase de sticlă cu dop
rodat sau de cauciuc.
Pentru apa de distribuţie, apa se recoltează din diverse puncte ale reţelei şi din locurile
unde apa stagnează.
Pentru analiza fizico-chimică probele se recoltează după ce s-au luat probele pentru
analizele biologice şi bacteriologice.
Recoltarea se face în flacoane de sticlă sau polietilena prevăzute cu dop rodat sau închise
ermetic.În prealabil sticlele trebuie spălate foarte bine pentru îndepărtarea oricăror urme de
substanţă organice. Spălarea se face cu amestec sulfocromic, apoi se clăteşte bine cu apă
distilată, bidistilata, iar în momentul recoltării probei, trebuie să se spele de câteva ori, chiar
cu apă de recoltat.
Tehnica recoltării probelor este în funcţie de sursa de apă astfel:

21
Din reţeaua de distribuţie se recoltează după ce în prealabil s-a curăţat robinetul şi s-a lăsat
să curgă timp de 5 minute pentru a se îndepărta apa stagnantă pe conductă.
În cazul distribuţiei intermitente, se recoltează o probă la primul jet de apă, iar a doua probă
se recoltează după două ore de curgere continuă.
Din rezervoarele de înmagazinare probele se vor recolta de la punctele de la ieşire.
Din fântâni apa se recoltează la 20-30 cm sub oglinda apei.
Cantitatea de apă recoltată depinde de analizele care trebuie efectuate, aceasta variind
între 100-500 ml, până la 20 lit

13. DEPOZITAREA ŞI CONSERVAREA PROBELOR

O etapă importantă a procesului de monitorizare este aceea de depozitare. Ea se
realizează în condiţii de etanşeitate perfectă a recipienţilor şi în anumite condiţii chimice sau
de temperatura care să prevină denaturarea probelor.
Astfel probele prelevate pentru a identifica urmele de metal din apă se păstrează la
temperatura de 4 grade Celsius în timp ce sedimentarea şi materialul biologic se îngheaţă. Nu
se recomandă congelarea probelor de apă, în special de apă de mare, deoarece se pot produce
concentrări selective şi sunt posibile pierderi în timpul dezgheţării.
Depozitarea la temperaturi mai ridicate poate determina creşterea bacteriilor în soluţie şi
pe pereţii containerului cu proba determinând modificarea concentraţiei contaminaţilor aflaţi
în urme.

14. ANALIZA ŞI PREGĂTIREA PROBELOR

Utilizând tehnicile moderne de analiza, practic aproape orice substanţă poate fi
identificată şi dozata din aproape orice mediu. Costul acestor analize este însă foarte diferit,
determinat fiind de reactivii şi aparatură necesară precum şi de existenţa unui personal
specializat.
Durata analizei poată fi de câteva secunde, minute, zile. Posibilitatea de calibrare: în
cazul monitorizării continue să caute metode cu curbura de calibrare riguros liniara.
Manopera: aferent este indicat să fie minimă şi nu cu cerinţe extreme de calificare a
personalului. În general metodele sensibile necesită aparatura specială pentru care personalul

să fie anume instruit.

*Determinarea consumului chimic de oxigen (CCOCrom)

Principiul metodei: se fierbe cu refluxare pe o durată determinată, o probă de apă în
amestec cu sulfat de mercur (II), cu o cantitate cunoscută de dicromat de potasiu, în prezenţa
unui catalizator de argint în mediu puternic acidulat cu acid sulfuric, astfel încât o parte din
dicromatul de potasiu este redus de materiile oxidabile prezente.

22
 Se titrează excesul de dicromat de potasiu cu o soluţie titrată de sulfat de fier (II) şi
amoniu.Se calculează CCO plecând de la cantitatea de dicromat de potasiu redusă.
Standarde: SR-ISO 6060-1996
Mod de lucru:
- Se transvazează 10 ml proba de analizat (diluata dacă este necesar) în vasul de reacţie
pentru fierberea cu refluxare.
- Se adaugă 5 ml soluţie de dicromat de potasiu 0,04 mg/l şi câteva granule pentru reglarea
fierberii probei de analizat (totdeauna 10ml) şi se agita cu grijă
- Se adăugă încet cu precauţie 15 ml acid sulfuric-sulfat de argint şi se racordează imediat
vasul la refrigerent
- Se aduce amestecul de reacţie la fierbere în 10 minute şi se continua fierberea încă 110
minute.
- Temperatura amestecului de reacţie trebuie să fie de 148_+3 grade Celsius
- Se răceşte vasul, la circa 60 grade Celsius cu apă rece.
- Se clăteşte refrigerentul cu un volum mic de apă distilată
- Se diluează amestecul de reacţie cu circa 75 ml apa distilată şi se răceşte la temperatura
ambiantă
- Excesul de dicromat de potasiu se titrează cu soluţie de sulfat de fier (II) şi amoniu 0,12
mol/l, în prezenţa a una sau două picături indicator feroina.
- Se notează că punct de viraj schimbarea bruscă a culorii din albastru-verzui în brun roşcat,
chiar dacă culoarea albastru-verzui reapare după câteva minute.
- Se efectuează în paralel două probe martor pentru fiecare serie de determinări urmărind
acelaşi mod de lucru că mai sus dar înlocuind proba de analizat cu 10 ml apa distilată.
Exprimarea rezultatelor:
Consumul chimic de oxigen CCO exprimat în mg/l se calculează cu următoarea formulă:
CCO = 8000*C (V1-V2)*VO
În care:
C = concentraţia cantităţii de substanţă a soluţiei de sulfat de fier (II) şi amoniu, în mol/l
Vo =volumul probei de analizat, înainte de dilutie, în ml

*Determinarea azotului amoniacal|:

SR-ISO 7150-1-2001

PRINCIPIUL METODEI: Amoniu reacţionează cu ionii de silicat şi hipoclorit în prezenţa

nitrozopentacianoferatului (III) de sodiu (nitroprusiat de sodiu) formând un complex albastru
a cărui intensitate de coloraţie se măsoară fotometric
Mod de lucru:

23
- Volumul maxim de probă de analizat este de 40 ml care se pot utiliza pentru concentraţii de
amoniu de până la 1mg N/l
- Pentru concentraţii mai ridicate se pot utiliza cantităţi mai mici de probe de analizat
- Se prelevează cu pipeta proba de analizat aleasă şi se introduce în balon cotat de 50 ml.
Dacă este necesar, se aduce volumul la 4 ml _+1ml cu apă.Se adaugă 4 ml_+0,05ml reactiv
colorat şi se omogenizează
- Se adăugă apoi 4 ml soluţie diclorisocianurat de sodiu şi se omogenizează.
- Se agita balonul puternic şi se introduce în baia de apă menţinută la temperatura de 25_+1
grad Celsius sau în etuva Binder FD 115 menţinând aceeaşi temperatură de 25 grade Celsius
la toate determinările.
După minim 60 minute se scoate balonul din baia de apă sau etuva şi se citeşte
concentraţia de azot amoniacal şi absorbanta probei analizate la spectrofotometru Secoman
750 I, conform IL-03 la lungimea de undă de 650 mm într-o cuvă cu drum optic adecvat (10
mm şi 40 mm) faţă de o probă de referinţă care conţine aceleaşi cantităţi de reactivi ca şi
proba de analizat însă un volum de apă bidistilată în locul probei de analizat.
În cazul când soluţia fotometrată, are un conţinut de azot amoniacal, mai mare de 1 mg
N/l, se repetă determinarea de mai sus, luând în lucru un volum mai mic de probă de apă de
analizat care se diluează la 40_+1ml, cu apă bidistilată.
Exprimarea rezultatelor:
Azot amoniacal (N) =m/Vx*1000; mg/l…………………………………………
În care m=masa de azot amoniacal, în miligrame;
Calcularea azotului amoniacal, în mg NH3/l şi în mg NH4/l se face cu formulele:
Azot amoniacal (NH3) =Ex1,216
Azot amoniacal (NH4) =Ex1,288
În care E= conţinutul de azot amoniacal, în mg N/l, în probă de apă de analizat.

*Consumul de oxigen dizolvat:

Principiul metodei: reacţia oxigenului dizolvat din proba asupra hidroxidului de
mangan (II) proaspăt precipitat [format prin adiţia hidroxidului de sodiu cu mangan (II)].
Acidifierea şi oxidarea iodurii de către compusul de mangan la valenţa superioară format cu
eliberarea unei cantităţi echivalente de iod. Determinarea cantităţii de iod eliberat prin titrare
cu tiosulfat de sodiu.
Metoda: SR EN 25813 Metoda iodometrică de determinare a conţinutului de oxigen,
dizolvat din apele cuprins între 0,2...20 mgO2/l
Mod de lucru:
- Se prelevează 50 ml apa de analizat şi se neutralizează în prezenţa a 2 picături soluţie
fenolftaleina.Se adaugă 0,5 ml soluţie de acid sulfuric 2 ml/l, câteva cristale (~0,5 gr) iodura
de sodiu şi câteva picături amidon.
- Dacă soluţia se colorează în albastru, substanţele oxidabile sunt prezente.
- Dacă soluţia rămâne incolora se adaugă 0,2 ml soluţie de iod 0,005 mol/l şi se agită, se lăsă
în repaus 30 sec substanţe reducătoare sunt prezente.

24
Calcul:
O2=MrxV2Xcxf1/4Xv1=..................................

Ah
a!
15. CONCLUZII
În concluzie apa este una dintre cele mai importante resurse naturale, un
factor vital pentru organismele vii şi majoritatea ecosistemelor, un factor
esenţial pentru sănătatea umană, pentru producerea de alimente şi pentru
dezvoltarea economică.
Apa constituie un domeniu de permanent interes şi preocupare pentru sănătatea publică, din
cauza relaţiei de cauzalitatea dintre calitatea şi cantitatea apa disponibilă pentru populaţie şi
starea de sănătate. Schimbarea produsă de calitatea apelor de suprafaţa este o consecinţă
directă a evacuărilor de ape uzate menajere sau industriale în receptorii naturali (râuri, lacuri,
etc) numiţi de regulă emisari. Fertilizanţii şi pesticidele din agricultură, efluenţii industriali şi
apele uzate menajere sunt evacuate în apele de suprafaţă, de cele mai multe ori şi fără tratare
sau cu un tratament minimal, contribuind la poluarea apei şi prin aceasta a mediului. Astfel,
suprafeţele organice din apele uzate, în curs de descompunere diminuează concentraţia de
oxigen din receptor afectând fauna şi flora. Fondul piscicol şi utilizarea apelor captate din
receptori sunt afectate datorită deteriorării calităţii apelor de suprafaţă.
Un studiu recent dat publicităţii de Biroul Internaţional al Apei din cadrul ONU
precizează că apa utilizată de populaţie pentru necesităţile proprii are următoarea destinaţie:
- Băut 1%
- Prepararea hranei 6%
- Spălarea vaselor 10%
- Spălarea lenjeriei 12%
- Instalaţii sanitare 20%
- Băi, duşuri 39%
- Spălarea maşinii şi udarea grădinii 6%
- Diverse 6%.
Populaţia consumă de obicei 150l/om/zi. Toată această cantitate de apă ajunge în
emisar prin agenţi poluanţi care trebuie înlăturaţi. Procesul îndepărtării poluanţilor din apele
de autoepurare care se desfăşoară de-a lungul cursului de apă, datorită microorganismelor, a
turbulentei, a condiţiilor de temperatură, etc.
Acest proces este sensibil stimulat prin tratarea apelor menajere reziduale înainte de
deversare din emisar, în staţii de epurare care realizează o anumită eficientă de îndepărtare a
poluanţilor din apele uzate.
Prin construirea de staţii de epurare a apelor uzate în unele ţări avansată din punct de
vedere tehnologic, s-a reuşit reabilitarea din punct de vedere al calităţii a unor râuri (Rin,
Tamisa, etc). În România s-a construit un număr important de staţii de epurare a apelor uzate
din oraşe dar numai circa 45% realizează parţial parametrii, iar circa 30% nu au deloc

25
eficientă, din motive de depăşire a capacităţii sau lipsă de instruire a personalului de
exploatare.

BIBLIOGRAFIE
1.Mihai Dima, Ed. Tehnopress 2005, Epurarea apelor uzate urbane;

2. Alexandra Bănu, Octavian Radovici, Ed.Tehnica 2008, Elemente de ingineria şi protecţia

mediului;

3. Ioan Ovidiu Muntean, Ed. Emia 2008, ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI,

EDIŢIA A II-A ADĂUGITA;

4. Corneliu A.L. Negulescu, Ed. Agrotehnica 2004, Prelucrarea şi valorificarea nămolurilor

rezultate din epurarea apelor uzate orăşeneşti, industriale şi din zootehnie;

26
PROTEJAŢI NATURA

27