Universitatea Ecologic din Bucureti

Hidrobiologie
CURS
Autor: lect.dr. Gabriela STAICU

Foto : Gabriela Staicu

2014

Hidrobiologie
Autor: lect.dr. Gabriela STAICU - Universitatea Ecologic din Bucureti
Cuprins
pagina

Capitolul 1. ECOSISTEMELE de IZVOARE ....................................................... 3

1.1.

Categorii hidrobiologice de izvoare ..................................................................................... 3

1.2.

Caracterizarea hidrogeologic a izvoarelor ....................................................................... 4

1.3.

Izvoare termale, gheizere ........................................................................................................ 5

1.4.

Studiul ecologic al izvoarelor ............................................................................................... 5

CAPITOLUL 2 LACURILE (Ecosistemele lenitice) ............................................ 7

2.1. Factorii abiotici din lacuri .............................................................................................................. 7
2.2. Regimul termic ................................................................................................................................. 8
2.3. Chimismul apei ................................................................................................................................ 9
2.4. Asociaii de organisme din lacuri ................................................................................................. 10
3.2.

2.5. Plantele din lacuri ............................................................................................................... 13

CAPITOLUL 3 RAURILE (Ecosistemele lotice) ................................................ 15

3.1. Importanta raurilor ....................................................................................................................... 15
3.2.

Sisteme lotice-elemente generale .............................................................................................. 15

3.3.

Rolul detrisului in ecosistemele acvatice.................................................................................. 17

3.4.

Oxigenul din sistemele lotice ..................................................................................................... 18

3.5.

Teorii privind evolutia ecosistemelor lotice ............................................................................. 19

3.6.

Ecosistemele lotice-caracterizare ............................................................................................. 20

3.7.

Macronevertebratele bentonice ................................................................................................ 23

3.8.

Zonarea piscicol a apelor curgtoare ..................................................................................... 24

3.9.

Driftul ......................................................................................................................................... 27

3.10.

Evaluarea calitatii apei raurilor ............................................................................................. 30

3.11.

Ecosisteme dependente de apa subteran .............................................................................. 32

CAPITOLUL 4 ZONELE UMEDE .......................................................................... 33

4.1.

Clasificarea zonelor umede ................................................................................................. 33

4.2.

Hidrologia zonelor umede .................................................................................................... 35

4.3.

Plantele de zone umede ........................................................................................................ 39

4.4.

Solurile zonelor umede ......................................................................................................... 41

4.5.

Serviciile zonelor umede ...................................................................................................... 44

CAPITOLUL 5 MEDIUL MARIN ............................................................................. 47

5.1.

Ecosistemele marine ............................................................................................................. 47

5.2.

Asociatii de organisme pelagice si bentonice ................................................................ 54

5.3.

Principalele probleme ale mediului marin .............................................................................. 54

Capitolul 1. ECOSISTEMELE de IZVOARE

1.1.

Categorii hidrobiologice de izvoare

La inceputul mileniului al III-lea, izvoarele au fost recunoscute ca gzduind tipuri

diferite de ecosisteme fa de alte ecosisteme acvatice, de zone umede sau
ripariene, ca rezultat al formrii unor microhabitate specifice (Lawrence E. Stevens,
2005). In ultimele decenii, izvoarele au nceput s fie studiate nu numai din punct de
vedere geologic, n funcie de straturile geologice strbtute, ct i din punct de
vedere biologic i ecologic.
Orice curs de ap pornete dintr-un punct n care apa subtern ajunge la suprafaa
pmntului. Acest lucru are loc, de regul, fie prin formarea unui pria cu pietri pe
fund (n acest caz izvorul se numete reocren), fie prin intermediul unui mic ghiol, ce
funcioneaz ca un fel de bazin de acumulare, din care apele se scurg mai departe
formnd un pria cu ml sau nisip pe fund (n acest caz izvorul se numete
limnocren). Izvoarele se pot forma i n mlatini sau alte asemenea terenuri (izvoare
helocrene).
Caracteristicile fizico-chimice ale izvoarelor reocrene sunt urmtoarele: apa
limpede, ce se oxigeneaz intens pe parcurs, cu oscilaii termice intre 10 si 60C.
Izvoarelor reocrene le este caracteristic prezena larvelor de trichoptere, de viermi
turbelariai i de crustacee.
Izvoarele limnocrene prezint o oxigenare ridicat i au oscilaii de temperatur
ntre var i iarn mai pronunate, ajungnd pn la 100C. Izvoarele limnocrene sunt
mult mai bogate n faun i flor: trichptere, plecoptere, crustacee, viermi, broate i
chiar forme tinere de salamandr.
O prezentare comparativ a celor 3 categorii de izvoare este redat n Tabel 1
Categorii biogeologice de izvoare
Tabel 1 Categorii biogeologice de izvoare
Categoria
izvorului
Izvor reocren

Caracteristici geologice

Izvor limnocren

Formeaz un pria cu ml
sau nisip pe fund, pornind din
apa acumulat ntr-un mic
bazin intermediar; apa iese n
plan vertical sau lateral, cu un

Formeaz un pria cu pietri

pe fund, apa nete cu putere
din stnc, se ntlnesc n zone
calcaroase.

Caracteristici ale
biocenozei
Biocenoz srac.
Populate de o faun redus
ca numr de specii: Planarii
(Dugesia, Polycelis),
crustacei (Gammarus),
gasteropode mici (Ancylus);
larve de trichoptere
(Agapetus, Hydropsyche).
Viteza curentului este
mare, vegetaia
proprie lipsete,
fauna este s r a c .
Biocenoz bogat.
Populate de specii de ap
stttoare cum ar fi: larve de
diptere, larve i aduli de
coleoptere, larve de

debit moderat

Izvor helocren

Format n mlatin sau turbrie,

apa mustete din sol

trichoptere, crustacei
(Candona), viermi (Tubifex,
Lumbriculus), mormoloci de
broasc i forme tinere de
Salamandra maculosa
Vegetaie i faun srac

Unele ruri prezint izvoare ce au caracteristici aparinnd la dou sau trei din aceste
categorii. De exemplu, izvorul rului Moldova din Romania este limoreohelocren.
Izvoarele au de obicei debite reduse, dar organizarea lor este complex i sunt
bogate in taxoni. Ele releva o structur mozaicat, o specificitate ridicat, datorate n
special unei stabiliti fizico-chimice deosebite. Izvoarele sunt zone de ecoton ce fac
legatura dintre un acvifer i un curs de apa de suprafa. Din cauza adaptrilor,
dintre care stenotermia este cea mai intilnita i mai important, multe grupe de plante
de animale i gsesc n izvoare habitatul lor exclusiv (organismele crenobionte) sau
favorit (organismele crenofile). Acest fenomen conduce la o distribuie special a
organismelor de-a lungul izvoarelor. [10]
Parametrii fizico-chimici ai izvoarelor se caracterizeaz prin fluctuaii sezoniere
limitate si determinate n special de caracteristicile acviferului. [10]
1.2.

Caracterizarea hidrogeologic a izvoarelor

Din punct de vedere hidrogeologic, izvoarele se pot clasifica dup debitul pe care l
prezinta. Clasificarea propus de O. Menzer n 1923 este nc utilizat pentru
ilustrarea debitului izvoarelor. Aceasta clasificare este redat n Tabel 2
Clasificarea geologic a izvoarelor dup debit (Menzer, 1923).
Tabel 2 Clasificarea geologic a izvoarelor dup debit (Menzer, 1923)
Magnitudine

Debit (L/s mL/s)

Magnitudine 1

>2800 L/s

Magnitudine 2

280 - 2800 L/s

Magnitudine 3

28 - 280 L/s

Magnitudine 4

6.3 - 28 L/s

Magnitudine 5

0.63 - 6.3 L/s

Magnitudine 6

63 - 630 mL/s

Magnitudine 7

8 - 63 mL/s

Magnitudine 8

<8 mL/s

Magnitudine 0

Izvoare secate

Concentraia n sruri minerale a izvoarelor este o alt caracteristic de difereniere

eologic a acestora, distingndu-se urmtoarele tipuri de izvoare:
4
- cu ap saraca n ioni;
- cu ap bogata n ioni (dura);
- cu ap cu concentraie foarte ridicata de sruri (izvoare cu ap srat).

1.3.

Izvoare termale, gheizere

In cazul n care temperatura straturilor geologice strbtute de apa izvoarelor este

ridicat, se formeaz aa-numitele izvoare termale, a caror temperatur depete
300C. n vecintatea izvoarelor termale triesc taxoni care sunt adaptai acestor
temperaturi, dintre care n Romnia se ntlni speciile: protozoarul Nasula elegans
(50-52C), crustaceul Cipris balnearis (45oC), insecta Hydrobius orbicularis (50oC) i
chiar peti cum ar fi Scardinius racovitzai (28-40oC).
Apele termale si termominerale sunt legate genetic de apele de adancime, cantonate
de-a lungul faliilor majore, asa cum se poate observa pe harta.
Termalismul se leaga ori de tectonica accentuata (ca in cazul faliilor din vestul tarii)
ori de efectul remanent al activitatilor vulcanice neogene (ca cele din regiunea
Carpatilor Orientali).
Strain 121
Acest organism este foarte interesant. nti de toate se folosete de fier asa cum noi
ne folosim de oxigen ca un mijloc de generare a energiei. Cel mai repede creste la
103 de grade Celsius, cu un timp de producere a unei generatii de aproximativ o or
(timp generaie este momentul n care o populaie de organisme vii are nevoie sa se
reproduce). La 121 de grade Celsius organisme au un timp de producere a unei
generatii de 24 de ore.
Organism este rotund sau coccoid in forma, cu un diametru de aproximativ 1 micron.
Acesta a fost determinat pentru a fi un membru al Archaea. Ele triesc n conditii
de caldura extrema, frig, presiune, salinitate, alcalinitate, i / aciditatea. Analiza
ulterioara a indicat faptul c tulpina 121 este strns legat de Pyrodictium
Pyrobaculum
i
care
sunt,
de
asemenea,
membri
ai
Archaea.
Acest organism nu creste foarte bine la temperaturi sub 85 grade Celsius, i nu
poate provoca o boala in corpul nostru. Temperatura noastra de 37 grade Celsius
organisme este prea scazuta astfel ca nu poate provoca boli la om sau animale.
Nimeni nu tie modul n care aceste organisme sunt n msur s creasc la astfel
de temperaturi ridicate. Muli au spus c limitele de temperatura ale vieii au fost
cauzate de incapacitatea proteinelor i ADN-ului s rmn funcionale la
temperatura ridicata. Cu toate acestea, aceste organisme au ADN-ului i proteine
care par a fi functionale la temperaturi ridicate
1.4.

Studiul ecologic al izvoarelor

Studiul organismelor care triesc n izvoare i n vecintatea lor se numete

crenobiologie (din limba greac: krene=izvor, bios = via, logos - stiin).
Mai multe condiii de mediu concur la formarea caracteristicilor fizico-chimice i
biologice ale izvoarelor, astfel nct n cadrul aceleiai categorii (recocren, limnocren
sau helocren) pot exista diferenieri notabile, evideniate atat n microhabitatele
respective ct i n asociaiile de vieuitoare ce le populeaz.
Diferenierea ecologic n interiorul acestor categorii de izvoare face obiectul unor
studii de monitorizare biologic pe termen mediu i lung a unui numr suficient
de mare de izvoare pentru a trage concluzii reprezentative.

Aceste studii se deruleaz de regul n arii protejate, pentru a se asigura

meninerea acelorai condiii n timp i absena unei influene antropice puternice
asupra ecosistemelor izvoarelor.
Un exemplu de astfel de studiu este cel derulat ntre anii 1992 i 1996 n Parcul
Natural Adamello-Brenta (Trentino), ce a cuprins 30 de izvoare din toate cele trei
categorii, situate la diverse altitudini (ntre 1073m i 2172m) i formate pe diverse
substraturi litologice (roci cristaline de Adamello i carbonai de Brenta).
Izvoarele limnocrene pot conine un numar mare de taxoni caracteristici numai zonei
respective, dintre care cele mai studiate sunt diatomeele. Astfel, in limnocrenul
carstic al Izvoarelor Albastre (Niebieskie rda) din Polonia au fost identificate ntrun studiu de monitorizare pe termen lung (1963-1990) 152 de taxoni de diatomee.
Specificitatea poate ajunge pn la prezena unor taxoni rar ntlnii n cazul citat
specia de diatomee Navicula Hasta a fost identificat cu certitudine numai n acea
zon.

CAPITOLUL 2 LACURILE (Ecosistemele lenitice)

2.1. Factorii abiotici din lacuri
Principalii factori abiotici care condiioneaz viaa n ecosistemele lacustre sunt
regimul hidrologic, dinamica apelor, regimul termic, lumina, chimismul apei i
natura substratului bentonic.
Regimul hidrologic al lacurilor depinde de zona geografic, de cantitatea de
precipitaii din zon, de condiiile climatice locale, de gradul de acoperire cu vegetaie
a bazinului de alimentare; de forma i adncimea cuvetei lacustre, etc.
n funcie de raportul dintre cantitatea de ap care intr n lac i cea pierdut prin
scurgere, evaporare sau infiltrare n sol, lacurile pot avea un regim hidrologic
excedentar, relativ constant sau deficitar.
n regiunile temperate cantitatea maxim de ap din lacuri depinde de altitudinea la
care sunt situate i de cantitatea de precipitaii din zon, prezentnd variaii
sezoniere. n timp ce lacurile montane au niveluri maxime n perioada mai-iunie,
datorit topirii zpezilor, lacurile colinare i de es au nivele maxime mai devreme, n
lunile martie-aprilie, condiionate de precipitaiile lichide.
Micrile apei influeneaz caracteristicile fizice, chimice i biologice ale
apei. Ele pot avea:
caracter ondulator (valurile),
de cureni (orizontali sau verticali) sau
caracter haotic, turbulent.
Din punct de vedere biologic, lacurile se caracterizeaz printr-o mare bogie
i diversitate a formelor de via planctonice (de la alge, protozoare i pn la peti)
i de o oarecare uniformitate a habitatelor bentonice.
n lacuri, vegetaia palustr i acvatic se repartizeaz n funcie de anumite
cerine i depinde n primul rnd de adncimea apei. De la rm spre adncime se
observ trecerea de la higrofilie la hidrofilie.
Zona de coast a ecosistemului lacustru include diferite tipuri de comuniti
vegetale: vegetaia riveran (palustr), influenat de prezena pnzei freatice la
adncime mic i de zona inundabil; vegetaia litoral (acvatic) care cuprinde 4
formaii: plante fixate, emerse, cu frunzele i florile deasupra sau sub nivelul apei;
plante fixate, cu frunze plutitoare; plante fixate, submerse; plante libere, fr rdcini,
plutind la suprafaa apei sau n ptura de ap.
Plantele acvatice propriu-zise se repartizeaz n funcie de adncime.
n zona ecotonal lac-rm se pot observa dou sectoare: sectorul riveran,
corespunztor diviziunii supralitorale; nu face parte din domeniul lacustru; sectorul
litoral, delimitat de nivelul cel mai nalt al apei i adncimea de la care ncepe
dezvoltarea macrofitelor i microfitelor.

Covorul de macrofite i microfite permite delimitarea spre larg a zonei litorale:

adncimea maxim de colonizarea a fundului de ctre macrofite depinde de
transparena
n ecosistemul de tip lac se desfoar dou fluxuri principale (canale) de scurgere a
energiei: (a) canalul pelagic (masa apei), fitoplancton zooplancton peti i (b)
canalul bentonic, fitoplancton sedimentare zoobentos; fitobentos zoobentos.
2.2. Regimul termic
Regimul termic al lacurilor este condiionat de aezarea lor geografic, clima
regiunii, altitudine, aport alohton de ape, de substratul cuvetei lacustre. n
zonele temperate, datorit variaiilor termice, n apa lacurilor apare o adevrat
circulaie sezonier cu efecte asupra caracteristicilor fizice i chimice ale apei i
asupra biocenozelor din aceste ecosisteme.
Circulaia sezonier a apei n lacuri cuprinde patru etape distincte:
-Circulaia de primvar. Odat cu nclzirea aerului are loc topirea gheii de la
suprafaa apei i creterea treptat a temperaturii apei pn la valori apropiate de
4C, cnd apa cu densitate maxima cade spre adnc. Vnturile de primvar
amestec masele de ap de la suprafa cu cele din adnc i egalizeaz pentru puin
timp temperatura n toat masa apei.
-Stagnaia estival. Pe msur ce naintm n var pturile superficiale ale apei
lacului se nclzesc mai mult dect cele din profundal care avnd 4C, deci densitate
maxima, rmn la fund. Temperatura apei scade de la suprafa spre fund,
instalndu-se o stratificaie termic direct care mpiedic amestecul pturilor de
ap.
n structura pelagialului lacului se delimiteaz ptura superioar, epilimnionul, n
care temperatura apei sufer oscilaii circadiene, urmat de metalimnion sau
ptura saltului termic n care are loc o scdere evident a temperaturii i de ptura
profundal, hipolimnionul,cu temperatur mai sczut i constant. Dac
metalimnionul - ptura saltului termic - este sub adncimea de ptrundere a luminii
(orizontul de compensaie) concentraia oxigenului din hipolimnion scade mult
datorit reducerii intensitii fotosintezei fcut de fitoplancton i imposibilitii difuziei
oxigenului din atmosfer. In aceste condiii n hipolimnion apare hipoxia cu efecte
grave asupra tuturor organismelor hidrobionte.
-Circulaia de toamn. Odat cu rcirea aerului are loc i rcirea apei de la
suprafa care mrindu-i densitatea cade spre adncimi la care se gsete ap de

aceeai densitate, n locul ei ridicndu-se apele calde, mai uoare. Are loc astfel o
circulaie vertical a apei care pune n micare ntrega mas de ap din lac, astfel
nct pentru o perioad scurt de timp ntreaga coloan de ap are o temperatur de
4C.
-Stagnaia hivernal. Rcirea apei continu nct stratul de ap de la suprafa are
o temperatur sub 4C, devine mai uor i nu mai cade spre fund. Se stabilete
astfel o stagnaie de iarn, cu o stratificaie termic
invers:
temperatura
crete de la suprafa spre adnc. Aceast stratificare dureaz pn la topirea
gheii cnd apele de suprafa se nclzesc, ating 4C, cad spre adnc, vntul
amestec masele de ap, aadar ncepe din nou circulaia de primvar. Vara
majoritatea lacurilor din zona temperat au o stratificare termic direct, cu
excepia celor helioterme la care se observ fenomenul de dichotermie sau
mezotermie: un strat de ap cald ntre dou straturi mai reci. Aa este Lacul
Ursu (Sovata) n care apele de suprafa au 25-27C, stratul cuprins ntre 1-4 m are
30-35C iar stratul de ap de la fund are sub 20C.
2.3. Chimismul apei
Biotopul influeneaz biocenoza prin cantitea disponibil de nutrieni anorganici - n
primul rnd fosforul i azotul. Sursele de alimentare i circuitul local difer de la un
nutrient la altul.
Fosforul este antrenat n apa lacului de apelor curgtoare care se vars n el i
provine din surse multiple: dezagregare rocilor eruptive (apatita); ngrmntele
administrate pe terenurile agricole; scurgeri menajere; anumite cantiti de nutrieni
ajung n lacuri odat cu apa din precipitaii.
Cea mai mare cantitate de fosfor din ecosistemul lacului este ncorporat n biomas
sau fixat pe suspensii; n apa lacului este dizolvat 35-40% din fosforul total existent
n ecosistem. Fosforul din lac este antrenat n circuitul biogeochimic local care const
din dou cicluri interconectate: circuitul biologic determinat de metabolismul algelor
din fitoplancton;
circuitul geochimic determinat de interaciunea sedimentelor cu compuii fosforului
dizolvai n ap.
Ieirile fosforului din ecosistemul lacului se realizeaz prin: fixarea definitiv n
sedimente; scurgerea odat cu apa efluenilor.
Azotul ajunge n apa lacului prin multiple ci: dizolvarea azotului atmosferic n ap
(15 mg/l la 20C); oxizii de azot rezultai din descrcrile electrice sunt antrenai de
precipitaii (pn la 1 mg/l ap de precipitaie); apele care alimenteaz lacul (aflueni,
scurgeri de suprafa) transport azotul sub form de compui amoniacali, azotai i
azot organic (dizolvat sau din detritusul organic antrenat de curent).
Ajuns n apa lacului azotul intr pe mai multe ci n circuitul biogeochimic: azotul liber
dizolvat poate fi parial fixat de ctre unele alge i bacterii; compuii azotului dizolvai
n apa sunt n parte preluai de ctre alge i bacetrii, iar alt parte este fixat n
sedimente; lantele utilizeaz n primul rnd compuii amoniacali i abia dup
consumarea acestora sunt utilizai i azotaii; cca. 13% din greutatea uscat a algelor
este reprezentat de azot.

Dup moartea algelor, cea mai mare parte a azotului este reciclat de ctre bacterii,
iar o parte poate ajunge n sedimente; mineralizarea azotului se face n mai multe
etape, care
sunt
reversibile (amoniac <-> azotii <-> azotai <-> azot
molecular).Circuitul algal i bacterian determin reciclarea azotului de 10-20 ori pe
an.
2.4. Asociaii de organisme din lacuri
Lacul este un ecosistem cu un mare grad de autonomie i complexitate n care se
gsesc asociaii caracteristice i dependente unele de altele.

2.4.1. Planctonul
Planctonul lacurilor este format aproape exclusiv din elemente autohtone, este mai
variat i mai abundent dect planctonul apelor curgtoare i populeaz ntreaga zon
pelagic . Organismele planctonice din lacuri sunt prezente n toate cele trei
niveluri trofice ale biocenozei:

productori (fitoplanctonul),
consumatori (zooplanctonul) i
descompuntori (bacterioplanctonul).

Fitoplanconul din lacuri este format din alge microscopice din ncrengturile
Chlorophyta, Cyanophyta, Bacillariophyta i Pyrophyta.
Din ncrengtura Chlorophyta (alge verzi) sunt
ntlnite frecvent specii de Scenedesmus quadricauda, S. acutus. Chlorella
vulgaris. Monoraphidium griffithii, Pediastrum duplex, etc.
Din ncrengtura Cyanophyta (alge albastre) n
perioada cald a anului sunt prezente n lacurile cu o troficitate ridicat specii de
Oscilatoria granulata, Microcystis aeruginosa, Anabaena flos-aquae,
Aphanizomenon.
Din ncrengtura Bacillariophyta (diatomee)
ncepnd de primvara
timpuriu se dezvolt diatomee din speciile Asterionella formosa, Nitzschia
palea, Diatoma vulgare, Synedra ulna, Navicula sp., Gomphonema sp.
etc.
Algele din ncrengtura Pyrophyta sau Dynophyta
sunt reprezentate prin speciile Ceratium hirundinella, Peridinium tabulatum, etc
Fitoplanctonul din lacuri prezint o dinamic sezonier ca numr de specii i ca
abunden. Iarna datorit temperaturilor sczute i transparenei reduse se
nregistreaz un minim n dezvoltarea fitoplanctonului, n timp ce n perioada cald
maximum de dezvoltare depinde de grupul sistematic:
diatomeele au maxim primvara i toamna,
cloroficeele i cianoficeele vara.
n apa lacurilor dezvoltarea populaiilor algale are loc ntr-o anumit succesiune,
legat de stadiul n care ierneaz diferitele grupe de alge, de temperatura apei i de
prezena sau absena anumitor substane n ap.
Primvara se dezvolt primele diatomeele datorit
faptului c ierneaz n stadii vegetative, necesit cantiti mai mari de siliciu i fier,
substane prezente n apa lacurilor primvara n concentraii sporite.
Odat cu nclzirea apei se dezvolt cloroficeele

10

care ierneaz sub forma de spori sau chiti i se transform mai greu n forme
vegetative.
n plin var, cu temperaturi ridicate ale apei i
cantiti mai mari de substane organice, se dezvolt cianoficeele. Dezvoltarea
cianoficeelor este legat i de absena manganului din ap n timpul perioadei de
stagnaie de var, element toxic pentru cianoficee, care rmne n sedimentele
bentonice crend astfel condiii de proliferare a algelor albastre. Dezvoltarea
exploziv i pentru o perioad scurt de timp a unor populaii algale care realizeaz
densitii foarte mari este cunoscut ca "nflorirea planctonului". Fenomenul are
1oc n lacurile eutrofe i foarte rar n cele oligo i mezotrofe. Cele mai periculoase
pentru hidrobioni sunt nfloririle cu cloroficee si cianoficee datorit consumului
unei cantiti sporite de oxigen din ap prin respiraia acestora i toxinelor eliberate
n ap de unele specii de cianoficee.
Diatomeele prolifereaz primvara i mai rar toamna iar cloroficeele i
cianoficeele vara.
Zooplanctonul este format din protozoare (ciliate), viermi (rotifere) i crustacee
(copepode i cladocere).
Din ncrengtura Ciliata sunt prezente n apa lacurilor specii de
Paramecium aurata, Tintinnidium lacustris, T. fluviatilis.
Din ncrengtura Nemathelmintes clasa Rotatoria sunt ntlnite specii de
Brachionus calyciflorus, Keratella cochlearis, Asplachna priodonta,
Testudinella sp., Hexarthra sp., etc.
Din clasa Crustaceea sunt prezente n apa lacurilor organisme din ordinul
Cladocera si Copepoda. Dintre cladocerele frecvent ntlnite citm:
Daphnia longispina, Bosmina longirostris, Leydigia leydigi, Chydorus
sphaericus, Alona guttata, Diaphanosoma, Simocephalus, etc.
Copepodele sunt reprezentate prin Acanthocyclops viridis, A. vernalis,
Eudiapctomus vulgaris, Eurytemora velox,
Cyclops vicinus,
Mesocyclops crassus.
i n cazul organismelor zooplanctonice se constat o anumit succesiune a
diferitelor grupe sistematice legat de termica apei si de dezvoltarea populaiilor
de fitoplancteri care le servesc ca hran.
Rotiferele se dezvolt mai timpuriu, odat cu diatomeele, iar
cladocerele mai trziu odat cu dezvoltarea cloroficeelor si
cianoficeelor.
La populaiile de zooplancton din lacuri se observ o dinamic sezonier evident.
Ating maximum de dezvoltare vara si minimum iarna. Distribuia zooplancterilor n
masa apei este grupat, neuniform, spre deosebire de fitoplancteri care au o
distributie relativ uniform.
La zooplanctonul din lacuri exist i o dinamic sezonier legat de lumin, hran
i termica apei. Noaptea se ridic n orizontul superficial al lacului iar ziua
coboar spre adnc. Acumulrile de zooplancton urmeaz stric izotermele lacului,
mai ales n cele adnci unde temperatura scade evident.
Amplitudinea migraiilor pe vertical fcute de zoplanacteri este foarte diferit. n timp
ce unele specii nu se deplaseaz dect n grosimea epilimnionului, altele fac
migraii pe vertical de peste 50 m/zi .
Neustonul lacurilor este format din organisme care sunt legate de pelicula
superficial a apei, trind fie pe suprafaa ei fie sub aceasta.

11

Epineustonul lacustru este format din insecte

- heteroptere : Geris, Velia, Hydrometra,
- specii de colembole i coleoptere (Gyrinus).
Hiponeustonul din lacuri cuprinde
- heteroptere (Notonecta),
- specii de coleoptere (Hydrous, Hydrophylus),
- gasteropode (Limnea, Planorbis) si
- larve de diptere care stau suspendate de pelicula superficial a
apei.
Pleustonul este format din organisme animale i vegetale care au corpul parial
imersat n ap i plutesc la suprafa :
plantele cu frunze plutitoare, nefixate prin rdcini, din bliie din Delta Dunrii:
- lintia (Lemna),
- iarba broatei (Hydrocaris),
- petioara (Salvinia),
- Spirodella, Wolffia, Azola
Nectonul lacurilor este n mare parte format din
o peti la care se altur un numr redus de
o amfibieni,
o aduli i larve de insecte iar n lacurile mari
o mamifere acvatice.
Ihtiofauna difer n funcie de zona geografic, de termica apei i de gradul lor de
trofie.
n lacurile oligotrofe montane fauna piscicol este format din salmonide:
o pstrv de lac (Sa1mo trutta lacustris),
o coregon (Coregonus albulla, C. lavaretus),
o lostri (Hucho hucho).
n lacurile eutrofe de cmpie domin ciprinidele:
o caracuda (Carassius carassius),
o crapul (Cyprinus carpio),
o roioara (Scardinius erythrophthalmus),
o pltica (Abramis brama),
o linul (Tinca tinca)
o babuca (Rutilus rutilus).
Alturi de acestea sunt rpitorii de nsoire:
o bibanul (Perca fluviatilis),
o alul (Lucioperca lucioperca),
o tiuca (Exox lucius).

2.4.2. BENTOSUL
Populaiile bentonice se caracterizeaz printr-o mare diversitate specific i
abunden numeric i au o dezvoltare maxima n zona litoral i sublitoral
comparativ cu cea profundal.
Fauna specific acestor zone depinde de natura substratului bazinului si a
sedimentelor.
Zonele litorale nisipoase, cu cantiti reduse de detritus organic, sunt
populate cu specii psamofile:
o oligochete (Proppapus volki),
o larve de diptere (Bezia, Culicoides),
o bivalve (Anodonta).
Zonele litorale cu cantitti mari de detritus adpostesc specii de

12

o oligochete (Tubifex, Peloscolex),

o larve de chironomide (Chironomus, Cryptochironomus),
o larve de efemeroptere,
o bivalve (Anodonta, Pisidium).
n zonele profundale zoobentosul este mai srac i
reprezentat prin detritifagi i pelofagi care triesc fie la suprafaa sedimentelor
(epibentosul) fie n grosimea lor (endobentosul) pn la adncimea de 30-40 cm. n
aceast zon se dezvolt specii de
oligochete din genurile Tubifex, Limnodrilus, Peloscolex,
Lumbriculus,
larve de diptere din genurile Chironomus i Chaobarus,
bivalve din genul Pisidium.
2.5. Plantele din lacuri
n raport cu suprafata apei pot fi parial emerse, emerse sau submerse.
Repartiia macrofitelor bentonice pe substratul bazinului este legat de adncimea
bazinului, trensparena apei, natura sedimentelor i gradul de trofie al lacului. n
lacurile eutrofe macrofitele sunt prezente pn la adncimi de 45 m, n timp ce n
lacurile oligotrofe i mezotrofe adnci, cu transparen ridicat (Baikal) se gsesc
pn la adncimi de 25-30 m.
- Plantele amfibii parial emerse cresc n apropierea malului, dar pot cobor n
etajul litoral pn la adncimi de 1-1,5 m i formeaz flora dur a lacurilor.
Stuful (Phragmites communis) se dezvolt n
lacurile mai adpostite de vnturi i valuri, favorizeaz nelenirea malurilor i fixarea
aluviunilor. Pe terenurile inundabile din Delta Dunrii formeaz adevrate filtre
naturale pentru aluviuni. Se dezvolt bine pe plaurii ce acoper suprafeele imense
din blile Deltei.
Papura (Typha latifolia si T. angustifolia) este prezent alturi de stuf n
asociaile de Phragmitetum.
Speciile de pipirig (Scirpus lacustris, S. tabernae montani, S. maritimus)
cresc pe malurile lacurilor dar sunt prezente i n etajul litoral al bentalului.
Din categoria plantelor parial emerse mai fac parte:
rogozul (Carex riparia),
iarba mlatinii (Juncus effusus),
mana apei (Glyceria aquatica),
sgeata apei (Sagittaria sagittifolia),
buzduganul (Sparganium ramosus).
- Plantele cu frunze plutitoare, fixate prin rdcini, formeaz asociaii de
Nupharetum. Frunzele sunt dispuse orizontal la suprafata apei i mpiedic
ptrunderea luminii spre zonele profundale.
Nufrul alb (Nymphaea alba) i
nufrul galben (Nymphaea lutea) au rdcini fixate la 3-4 m, frunze mari,
bogate n esuturi aerifere, plutesc pe suprafaa apei.
Comune n Delta Dunrii sunt
plutnita (Nymphoides peltata),
troscotul de ap (Polygonum amphibium),
ciulinul de balt (Trapa natans).
- Plantele submerse formeaz flora moale sau buruiana apelor. Au
rdcinile nfipte n substrat, frunzele lenticulare sau puternic fidate iar
inflorescenele se ridic deasupra apei.
Majoritatea acestor plante sunt perene, srurile nutritive sunt luate n mica msur
prin rdcini din sedimente, majoritatea srurilor i gazelor sunt luate pe cale
osmotic direct din ap.

13

Condiiile de dezvoltare a plantelor submerse sunt diferite de a celor emerse.

Cantitatea de lumin disponibil este relativ redus, variaiile termice sunt mici,
bioxidul de carbon utilizat n fotosintez este luat din CO2 dizolvat n ap, din
descompunerea bicarbonatului de calciu din ap. Oxigenul necesar respiraiei este
luat din ap i din oxigenul produs prin fotosintez i nmagazinat n aerenchimuri.
Cele mai comune plante submerse din lacuri sunt:
- broscaria (Potamogeton crispus, P.pectinatus, P.
- pusillus, P.filiformis, P.perfoliatus, P.lucens, P.gramineus),
- brdiul (Myriophyllum spicatum, M. verticillatum),
- rizacul (Stratiotes sp. ),
- srmulia ( Vallisneria spiralis),
- ciuma apelor (Elodea canadensis),
- cosorul apei (Ceratophyllum demersus, C. submersus),
- inarita (Najas marina i N. minor, etc.

14

CAPITOLUL 3 RAURILE (Ecosistemele lotice)

3.1. Importanta raurilor
Rurile sunt de o importan imens punct de vedere geologic, biologic, istoric i
cultural. Dei acestea conin doar aproximativ 0,0001% din cantitatea total de ap
din lume, la orice moment dat, rurile sunt operatorii de transport de ap i nutrienti la
toate zonele din jurul pmntului. Acestea sunt componente critice ale ciclului
hidrologic, n calitate de canale de scurgere pentru apele de suprafa prin rurile
din lume se scurge aproape 75% din suprafaa terestr a pmntului. Ele ofer un
habitat, hran i mijloace de transport pentru multe organisme.
Raurile misca si modeleaza depozite de sedimente, cum ar fi nisip i pietri, formand
formeaz zone de inundare, iar puterea lor ofer o mare parte din energia electric
se utilizeaz n vieile noastre de zi cu zi.
Ruri sunt eseniale pentru multe dintre problemele de mediu care privesc societatea,
i sunt studiate de o gam larg de specialiti, inclusiv hidrologi, ingineri, ecologiti i
geomorfologi.
Ruri sunt cursurile de ap naturale, care curg pe o suprafaa n formaiuni extinse
tubulare (de exemplu, canale), care alimenteaz zone distincte de continent, cu o pant
natural.
n termeni de baz existena unui ru depinde de trei lucruri: disponibilitatea de ap de
suprafa, un canal n pmnt, i o suprafa nclinat. n acest sens, termenul de ru
include toate tipurile de cursuri de ap, de la cele mai mici praie de la cea mai mare
a rurilor (stream este termenul folosit alternativ cu ru atunci cnd descrie
caracteristici ale cursului de ap). n esen, un ru reprezint excesul de precipitaii
dupa evaporare pentru o anumit suprafa de teren .
3.2.
Sisteme lotice-elemente generale
Rurile i praiele se caracterizeaz ca fiind ape curgatoare i sunt numite sisteme
lotice (spre deosebire de sistemele de lentic, cum ar fi lacuri). Sistemele lotice au fost
descrise ca avnd patru dimensiuni: o dimensiune longitudinal, cu o zonarea
pronunat de substane chimice, factori fizici i biologici (comparabila cu stratificarea
pe vertical, n lacuri), o dimensiune lateral care implic schimburi de materie
organic, nutrieni i biota/biocenoza ntre canalul de curgere i lunca adiacente si o
dimensiune vertical constnd dintr-o conexiune hidraulica care leag canalul rului
cu apele subterane, precum i o a patra dimensiune- timp- care ine de viteza de
curgere a apei.
Rurile sunt sisteme foarte dinamice si au o variaie foarte mare, in timp i spaiu.
Forma, mrimea i structura unui ru sunt n continu schimbare, formnd o strns si
mutuala intre rau si suprafata de teren pe care o traverseaza.
Imaginai-v un ru de la un firicel mic n muni, care trece peste praguri i cascade,
prin zone de ap linitit, aproape nemicat, pana la varsarea in mare. Pe drum, un

15

ru poate sapa prin munti, poate a crea chei adnci i canioane, vai, cmpii, toate
oferind n acelai timp un mediu de viata pentru o diversitate de comuniti biologice.
n timp, se poate schimba radical de la un curs cu exces de apa n primvar, la o
stare ingheta- impul iernii.
Rurile sunt foarte dependente de clim i caracteristicile lor sunt strns legate de
precipitaii i de regimul prin evaporare n zonele de drenaj ale acestora.
Sunt trei tipuri de rauri:
-Ruri perene sau permanente
-Ruri periodice
-Ruri episodice
Ordonarea raurilor
-O metod de clasificare sau de ordonare a ierarhiei canalelor naturale.
www.usda.gov/stream_res
toration/chap1.html
-sistemul Strahler (1957) este cel mai utilizat sistem.
-ordinul raurilor se coreleaz bine cu zona de drenaj, dar este, de asemenea, la nivel
regional controlat de topografie si geologie.
Ordonarea raurilor ajut la organizarea raurilor intr-un bazin acvatic . Asa cum rauri
cresc ca ordin, ele cresc, de asemenea, n lungime, exponential;
Sistemul Strahler lui (1952), pentru ordonarea raurilor este o metoda simpla de
clasificare a segmentelor de rau bazate pe numrul de aflueni n amonte.
Un rau fara aflueni (izvorului raului ), este considerat un rau de prim ordin. Un
segment din aval de confluena a dou rauri de ordinul nti este un rau de ordinul al
doilea. Astfel, un rau de ordinul n este ntotdeauna situat n aval de confluena a dou
rauri de ordinul (N-1).
La nivel mondial, aproximativ 70-75% apar ca rauri de ordinul nti.
Elementele componente ale unui rau sunt:
-zona de lunca inundabila,
-coridorul raului;
-albia principala.
Zona inundabila este formata din:
-zona mlastinoasa
-lac de meandru
-meandre abandonate
-diguri naturale

16

3.3.

Rolul detrisului in ecosistemele acvatice

Detritus organic cuprinde toate formele de material organic neviu, de la fragmente

mari pana la compusi dizolvati. Detritusul contine energie si nutrienti utilizabili mai
ales de microorganisme. Rezultatul colonizarii microbiene a particulelor detritice este
un complex de bacterii, fungi si alge, sursa de hrana pentru diferite specii acvatice de
consumatori.
Rolul detritusului in ecologia acvatica a fost analizat inca de la inceputul sec. XX , dar
studiile au fost la inceput dificile din cauza lipsei tehnicilor potrivite de analiza. Pe la
1930 a fost apreciat rolul bacteriilor ca sursa de hrana pentru nevertebrate. Astfel, a
aparut nevoia de a diferentia substanta organica asimilata direct din detritus de
substanta organica asimilata din bacteriile care colonizeaza detritusul. Intrebarea
care s-a pus si se pune in continuare este daca nevertebratele detritivore depind mai
mult de bacteriile care cresc pe substratul detritic decat de detritusul ca atare.
Natura si originea detritusului
Particulele detritice pot fi suspendate in coloana de apa, depozitate pe fundul apei,
pe macrofite sau pe alte suprafete. In functie de curenti si de turbulenta apei aceste
particule pot trece de pe un substrat pe altul. Particulele sedimentate contin un
procent mai mic de substanta organica decat particulele in suspensie. Astfel, triptonul
(totalitatea particulelor din masa apei) in suspensie contine 20-80% substanta
organica, detritusul epifitic aproximativ 40% iar detritusul din sedimente aproximativ
15 % (Berrie, 1975).
Substanta organica dizolvata rezulta in urma metabolismului bacteriilor, plantelor si
animalelor acvatice si din spalarea tesuturilor in descompunere aflate in apa sau pe
mal. De asemenea, apa de ploaie, dupa ce a spalat coronamentul poate duce un
aport de substanta organica dizolvata (pana la 800 mg C). Afluentii aduc si ei
cantitati importante de substanta organica dizolvata.
Coloniile bacteriene se dezvolta rapid pe substrate organice (in 72 ore) folosind
compusi labili, usor de descompus, ai carbonului si azotului. Frunzele cazute in apa
reprezinta un excelent mediu de crestere pentru bacterii astfel incat raurile care curg
prin zone impadurite au o mare capacitate de a prelucra compusi organici naturali
dizolvati.
In functie de caracteristicile chimice ale apei, un rau poate avea un aport mai mare
de detritus din descompunerea macrofitelor acvatice (raurile bogate in calciu) sau din
surse allohtone (litiera malului). Odata ajunse in apa, frunzele sufera mai intai un
proces de spalare care extrage pana la 15 % din substanta organica fiind apoi
colonizate de bacterii si fungi; urmeaza faza a doua, cand macronevertebrate
maruntitoare fragmenteaza materialul organic; aceasta faza poate fi rapida, in cateva
saptamani ramanand doar nervurile frunzelor sau lenta, atunci cand sunt disponibile
prea putine maruntitoare iar frunzele raman intregi un an sau chiar mai mult.
Nevertebratele care maruntesc materialul organic il fac disponibil pentru alti
consumatori, in doua moduri:
a. produc particule fine (deseuri) pe care nu le ingereaza, dar care sunt
consumate de nevertebrate microfage care nu pot folosi fragmente mari;

17

b. materialul organic trece prin intestinul lor, este partial digerat si eliminat sub
forma de pelete fecale rapid utilizate de alte nevertebrate.
Datorita acestor procese, descompunerea litierei este mult mai rapida in
ecosistemele acvatice decat in cele terestre in cazul carora umiditatea este un factor
limitant al descompunerii.
3.4.
Oxigenul din sistemele lotice
Oxigen dizolvat ntr-un rau poate varia de la 0 mg / l la 18 mg / l. Citirile de peste 18
mg / l sunt fizic imposibil. Oxigen dizolvat ajunge n ap prin difuziune din atmosfer,
aerarea apei realizandu-se prin caderea apei praguri, i ca un produs rezidual de
fotosinteza al producatorilor primari din rauri.
Ce factori afecteaza nivelul de Oxigen dizolvat?
Nivelul oxigeului dizolvat poate fi redus in apa raurilor este prea calda. Activitate
moleculara crescuta a apei calde mpinge moleculele de oxigen afara din spaiile
dintre
moleculele
de
ap
n
micare.

Scderea nivelului de oxigen poate de asemenea indica prea multe bacterii i un

exces de cerere de oxigen biologic - BOD (evacuari de apa netratate, apa partial
parial tratata, evacurile organice, evacurile anoxice), care folosesc o cantiatte
mare
de
Oxigenul
dizolvat.

Un al treilea motiv pentru o cantitate scazuta de oxigen dizolvat poate fi scurgerile

de ngrmnt din culturile agricole. Acelasi ingrmnt care a fost menit pentru
a face plantele s creasc pe culutirle agricole acum face ca plantele acvatice sa
fac acelai lucru.
n cazul n care vremea devine inorata pentru mai multe zile, plantele vor folosi mai
mult de faptul c nu fac fotosinteza. n cazul in care un numr mare de plante
acvatice mor n cele din urm, ele susino cantitate tot mai mare bacterii care
folosesc cantiti mari de Oxigen dizolvat.
Macrofite
<10%
sczut

din

macrofite

sunt

consumate

direct

-Raportul C: N scazut, peretii duri ai celulelor, formati dine [lignin]

cea
mai
mare
parte
mncata
de
psri,
mamifere,
raci
-de
ce
sunt
mncate
de
multe
insecte?
-valoare
nutritiv
sczut
-macrofite sunt de origine terestr, poate avea mijloacea aprare chimice i
structurale

18

3.5.

Teorii privind evolutia ecosistemelor lotice

3.5.1 Teoria Continumului Lotic

Teoria Continumului Lotic descrie structura i funciile comunitilor de-a lungul
rului . Acest concept propune o nelegere a strategiilor biologice i a dinamicii rului
cernd s fie luate n considerare gradientul factorilor fizici formai n cadrul reelei de
drenaj. De aceea inputul de energie i transportul, stocarea i folosirea materiei
organice de ctre grupele funcionale poate fi modulat de procesele geomorfologice
fluviale. Modelul de folosire al materiei organice poate fi analog cu acela al
chelutuielii energiei fizice propus de geomorfologi.
Structura mpreun cu ciclul hidrologic formeaz un model pentru rspunsurile
biologice i rezid ntr-un anume model al structurii i funcionrii comunitilor i
materiei organice suspendate, transportate, utilizate i stocate n lungul cursului
rului.
De unde a pornit acest concept?
O teorie ciclic pentru explicarea evoluiei formei uscatului i a rului (tnar, matur,
btrn) s-a dovedit a fi nesatisfctoare, conceptele au fost n mod treptat dominate
de intelegerea principiului echilibrului dinamic.
Conceptul sistemului fizic al rului i distribuia bazinelor hidrografice ca sisteme
deschise ntr-un echilibru dinamic a fost prima dat propus de Leopold i Maddok
(1953) pentru a descrie modele sau a ajustari n legtur cu adncime, lime, vitez
i ncrctura sedimentului. Aceste sisteme aflate n echilibru dinamic sunt foarte rar
caracterizate de un echilibru exact i n general rul i canalul su are tendina de
evoluie ctre medie , defint doar n termenii mediei statistice i extremelor. de aici
ideea echilibrului dinamic.
Acest concept al echilibrului a fost mai trziu dezvoltat s nclud cel puin 9 variabile
fizice i a fost n mod progresiv dezvolatat n termenii intrrilor de energie , eficienei
n utilizarea ei i a ratei ctigului de entropie. Din acest punct de vedere echilibrarea
morfologiei rului i hidraulicii este atribuit ajustrilor dintre tendina rului de
maximalizare a efixienei utilizrii energiei i tedina opus ctre o folosire a unei rate
unforme a energiei.
Bazndu-se pe aceste consideraii geomorfologice Vannote formuleaz ipotezele
conform crora caracteristicile funcionale i structurale ale comunitilor reofile
distribuite n lungul unui gradient al rului sunt selectate conform celei mai probabile
poziii sau spre media sistemului fizic.
3.5.2 Teoria spiralei nutrientilor

Propune o cadru pentru cuantificarea relatiilor intre procesele biogeochimice

si transportul hidrodinamic al materiei-propune un indice numit lungimea
spiralei

Spirala nutrientilor este rezultatul:

incetinirii realizata de biocenoza (retentie si reciclare);

transportul hidrodinamic in aval al nutrientilor

19

3.5.3 Teoria stratului hiporeic

3.6.

Fluxul Rheic = apa curgtoare vizibil, pe care o denumim pru, ru sau

fluviu
Fluxul Hyporheic = apa ce percoleaz prin straturile permeabile cum ar fi
nisip, pietri sau sedimente, pe sub albia cursului de ap
Zona Hyporheic = zona situat sub canalul cursului de apa i a bazinului
acvatic
Sursa fluxului hyphoreic (sau interstitial) = cursul de ap sau apa ce
percoleaz de pe suprafeele situate n apropierea cursului de ap
Volumul fluxului hyphoreic = poate fi egal cu fluxul cursului de apa de
suprafa
Fluxul hyphoreic= poarte cuprinde toat apa dintr-o zona (ex. cursurile de apa
secate din desert- au totui hyphoreic)
In hyphoreic materia organic se transform n compui anorganici (nitrai,
fosfai)
Hiporeicul purific apa din cauza timpilor de retenie mari i a suprafeelor
ntinse.
Bacterii i larve de insecte triesc n hiporeic, contribuind la purificarea apei
Plantele i ntind rdcinile n zona hiporeic, deoarece aici gsesc cantiti
ridicate de nutrieni. Astfel, zona hiporeic este important pentru
ndeprtarea nutrienilor din cursul de ap
Ecosistemele lotice-caracterizare

Caracteristici generale. Rurile sunt ecosisteme acvatice cu caracter

permanent formate din confluena mai multor praie. Au o albie larg, adnc i
stabil, cu maluri mai joase i mai puin abrupte. Debitul apelor este crescut prin
aportul afluenilor, viteza apei se reduce, variaiile termice sunt mari.
Sursa primar de ap a rurilor o constituie precipitaiile atmosferice. Lungimea
rurilor este variabil, se vars n ruri mai mari, n lacuri, fluvii sau direct n mare.
Mrimea bazinului hidrografic trebuie s depeasc civa km2 n regiunile
mpdurite i cteva mii de km2 n zonele de step (Papadopol, 1987).
n lungul unui ru, de la izvor la vrare, se delimiteaz cursul superior, mijlociu i
inferior. Cursul superior se caracterizeaz prin vitez mai mare a curentului,
substratul i sedimentele sunt antrenate n aval. n cursul mijlociu, n zonele de
cmpie, configuraia albiei se poate schimba datorit eroziunii malurilor fapt ce duce
la formarea de meandre. Uneori albia minor a rului se ndreapt i meandrele
pierd legtura cu aceasta transformndu-se n brae moarte.
Apa unui ru curge printr-o albie minor de mrime variabil. n perioadele cu debite
crescute (precipitaii, topirea zpezii) apele ies din albia minor i se extind n albia
de inundaie sau albia major.
Factorii abiotici ce caracterizeaz viaa n ruri.
Populaiile i biocenozele din ruri sunt influenate n dezvoltarea i existena
lor de regimul hidrologic, de viteza curentului, de termica apei, de chimismul ei, de
cantitatea i calitatea suspensiilor purtate de ru i se proprietile substratului.

20

Regimul hidrologic. n funcie de sursele de alimentare i oscilaiile

sezoniere ale debitului pot fi deosebite:
- ruri cu regimuri simple, cnd anual exist o perioad cu debite
mari din ploi sau zpezi urmat de o perioad cu debite relativ reduse;
- ruri cu regimuri complexe, care se alimenteaz din precipitaii,
gheari i ape subterane i au debite variabile n timpul anului, n funcie de factorii
climatici.
Dup regimul lor de alimentare Lvovici (1969), citat de Pricope 2000,
mparte rurile n dou categorii:
- ruri mici sau elementare, cu un regim puin variat n cuprinsul
bazinului lor hidrografic;
- ruri cu regim mixt sau complex, cu bazine hidrografice mari
ce cuprind zone climatice diferite, cu mare varietate de forme de relief.
Viteza curentului rului este determinat de: nclinaia pantei, adncimea-limea
albiei,oscilaiile debitului,neregularitile substratului. Viteza curentului este invers
proporional cu suprafaa seciunii transversale a uvoiului de ap: n zonele cu
albia larg i adnc curentul scade, iar n zonele nguste, la praguri, viteza crete.
n zona montan a rurilor viteza este de 5-6 m/s, mai crescut la praguri i
cascade. n zona de es viteza curentului este n jur de 1 m/s, mai crescut n
perioada viiturilor (1,5-2 m/s). Curentul de ap n ruri are un caracter turbulent i
determin omogenizarea apei sub aspect termic, salin, gazos.
Regimul termic al rurilor depinde de climatul regiunilor pe care le strbat, de
energia solar incident, de schimbul caloric aer-ap i ap-substrat i de modul de
alimentare al acestora.
Temperatura rurilor sufer
variaii sezoniere care nu depesc 20-25oC i
variaii cicardiene cuprinse ntre 5 i 10oC, cu att mai mici
cu ct rul este mai mare (3,6oC Mureul de Arad).
Transparena apei rurilor depinde de natura substratului bentonic, de structura lui
granulometric, de viteza curentului, de debitul acestora, de densitatea organismelor
planctonice.
n ruri de munte cu albii pe roci dure i srace n plancton, transparena este
maxim, n timp ce n rurile de cmpie transparena este redus i variabil n
funcie de cantitatea de precipitaii din bazinul hidrografic al rului i de cantitatea de
aluviuni crat de pe versani.
Exist o corelaie strns ntre cantitatea de suspensii crate de ap, pe de o parte
i altitudinea medie a bazinului de recepie, structura solului, nclinarea pantei
i gradul de mpdurire a bazinului pe de alt parte (Diaconu, 1967). Astfel, n
regiuni cu roci rezistente la eroziune (sisturi cristaline, roci eruptive) cantitatea de
suspensii este sub 100 g/m3 de ap iar n cele de piemont n condiii de pante mari
ajunge la 2.500-5.000 g/m3.
Chimismul rurilor este dominat de carbonai (cca 60%), sulfai (10%), cloruri
(cca 5%) i alte sruri minerale (cca. 25%).

21

Dup coninutul de sruri solvite i dominaia unuia din ioni rurile pot fi
mprite n trei clase:
carbonate (C),
sulfate (S) i
clorurate (Cl).
Duritatea apei rurilor depinde de gradul lor de mineralizare, n raport cu sursele de
alimentare, natura substratului bazinului de recepie, etc.
Duritatea rurilor prezint o dinamic sezonier n funcie de temperatura apei i de
aciditatea ei. Duritatea este
minim n lunile calde i secetoase, cnd solubilitatea CO2 n ap
scade i este
maxim n perioadele ploioase cnd apele ncrcate cu CO2
dizolv cantiti mari de sruri din substrat n special sruri de
calciu.
Cantitatea de gaze dizolvate n apa rurilor este n concentraii suficiente pentru
desfurarea n bune condiii a vieii hidrobionilor. Condiii de hipoxie apar uneori n
perioada de iarn cu pod de ghea cnd este mpiedicat difuzia oxigenului din
atmosfer.
Bioxidul de carbon, bicarbonaii i carbonaii se gsesc ntr-un echilibru
dinamic determinnd puterea de tamponare a apei.
Asociaii de organisme din ruri.
n apele curgtoare cu regim complex i bazin hidrografic relativ ntins se
disting dou zone ecologice distincte (Papadopol, 1978):
1- o zon cu ape mici i curent puternic, albia este format din roci dure
iar bentalul este lipsit de ml; zona este populat cu organisme sesile, fixate pe
substrat (biotecton i zoobentos) i cu specii nectonice bune nottoare. Zona
corespunde biotopului lotic;
2- o zon cu ape mai adnci, curent mai slab, substrat bentonic moale i
mobil format din nisip i zona este populat cu hidrobioni endobentonici, iar n
pelagial se dezvolt organisme planctonice (productori, consumatori i reductori)
alturi de cele nectonice. Zona ar corespunde biotopului lentic.
Comunitile de organisme specifice rului sunt
planctonul i nectonul, n pelagial i
perifitonul i bentosul, n bental.
Planctonul rurilor poart numele de potamoplancton, are o origine heterogen
fiind format din forme autohtone, proprii rului i forme alohtone, aduse de aflueni.
Numrul de specii planctonice crete de la izvor spre vrsare odat cu scderea
vitezei curentului de ap.
Fitoplanctonul rurilior este reprezentat prin diatomee care constituie peste 50%
din fitoplancton, cloroficee, cianoficee, conjugate heteroconte i dinoflagelate.
n perioadele reci ale anului domin diatomeele dar odat cu creterea
temperaturilor predomin cloroficeele i cianoficeele.
Dintre diatomee sunt frecvent ntlnite specii ale genurilor Melosira,
Asterionella, Cyclotella.
Cloroficeele sunt reprezentate prin specii ale genurilor Pediastrum,
Scenedesmus, Eudorina, iar
cianoficeele prin specii de Microcystis, Anabaena, Aphanizomenon.

22

Zooplanctonul din ruri este format din specii de

rotifere din genurile Keratella, Poliarthra, Brachionus,
cladocere precum Daphnia, Bosmina, Leptodora i
copepode din genurile Eucyclops, Dioptomus, Mesocyclops.
Bacterioplanctonul din ruri este mai dezvoltat n zonele de cmpie comparativ cu
cele montane. Densitatea bacterioplanctonului este maxim n perioada de viituri i
scade la minim n perioada dintre acestea.
Bentosul din ruri este format n principal din

bioderma (perifiton)
zoobentos.
Macrofitele bentonice se dezvolt numai n zone cu ape limpezi i
curent slab.
Componena specific a comunitilor bentonice depinde de tipul de ru i are o
distribuie n mozaic, fr o succesiune longitudinal evident.
Bioderma este format din hidrobioni sesili, plante i animale, de obicei
microscopici.
Productorii din Bioderma sunt reprezentai prin specii de
diatomee (Synedra, Cymbella, Gomphonema),
cloroficee (Cladophora, Oedogonium),
cianoficee (Nostoc, Ligbya),
muchi (Fontinalis).
Consumatorii sunt prezeni prin
rotifere, oligochete, briozoare, gasteropode, insecte.
Zoobentosul rurilor de munte const din specii de
turbelariate, oligochete, gasteropode, amfipode (Gammaridae),
insecte efemeroptere, plecoptere, trichoptere, spongieri,
briozoare, hidracarieni.
Nectonul rurilor din zona temperat este format din
peti i un numr mic de specii de
crustacee superioare,
amfibieni i
mamifere acvatice.

3.7.

Macronevertebratele bentonice

Clasificarea macroneveretbratelor bentoniece dupa modul de hranire (Cummins,

1973):
1.
filtratori de suspensii (suspension feeders) filtreaza apa si retin
suspensiile (particule sau organisme marunte); lamelibranhiate,
spongieri, briozoare, larve de Hydropsyche (Insecta, Trichoptera).
2.
maruntitori (shredders si grazers) rup si fragmenteaza bucati de
plante sau frunze/litiera; crustacee gamaride, trihoptere.
3.
maturatori (gatherers) si razuitori (scrapers) larve de
efemeroptere, plecoptere.
4.
predatori odonate, plecoptere perlide, trihoptere riacofilide,
megaloptere, nematode.

23

shred = a sfasia
scrape = a razui, a racla
gather = a strange, a aduna
graze = a paste, a pasuna; a zdreli, a jupui
3.8.

Zonarea piscicol a apelor curgtoare

Distribuia speciilor de peti n lungul unei ape curgtoare se face n funcie

de viteza apei i factorii ecologici care i determin (temperatur, oxigen, etc). Astfel,
n lungul unei ape curgtoare se disting mai multe zone caracterizate prin prezena
anumitor specii de peti. n Romnia pot fi distinse urmtoarele zone piscicole:
1. Zona pstrvului, 2. Zona lipanului, 3. Zona scobarului, 4. Zona mrenei, 5.
Zona crapului.
1. Zona pstrvului este cantonat n ape curgtoare cu pante pronunate,
cu debit relativ constant, vitez mare de curgere, cu maluri neregulate i
neconsolidate. n albie sunt bolovani i din loc n loc nisip. Apa nu nghea iarna,
iar vara este rece i bine oxigenat.
Zona pstrvului cuprinde zona praielor i rurilor de munte, limita
superioar fiind limita superioar a pdurilor, iar cea inferioar este Bistria
Moldoveneasc (900 m altitudine), iar n Banat coboar pn la altitudinea de
180 de metri.
Specii caracteristice acestei zone sunt:
-

Salmo trutta fario (pstrvul de ru) specie criofil i oxifil cu

dimensiuni medii de 20-30 cm i 200-300 g. Hrana const n insecte
acvatice i aeriene, peti maruni din zona (zglvoc, grindel,
boitean) sau chiar puiet de pstrv;
Cottus gobio (zglvoaca), pete de talie mic cu dimensiuni medii de 810 cm. Triete exclusiv n praie de munte mai rar n lacurile de munte.
Reproducerea are loc primvara (martie-aprilie), maturitatea sexual este
atins la 2 ani, fecundaia este intern;
Noemacheilus barbatulus (grindel sau molan) este un pete de talie
mic (obinuit 10-15 cm), coloraia este foarte variabil. Maturitatea
sexual este atins la 1 an, reproducerea are loc din aprilie pn n iunie.
Hrana este format din nevertebrate bentonice, perifiton i detritus
organic;
Phoxinus phoxinus (boitean, crai) este un pete de talie mic (obinuit
9-10 cm). Coloraia este vie n perioada de reproducere cnd apar i
tuberculi nupiali. Reproducerea are loc din aprilie pn n iunie, hrana
este format din insecte aeriene i acvatice, crustacee i mai rar
vegetaie sau detritus. n perioada de reproducere masculii se nnegresc
foarte mult; partea ventral devine portocalie sau rosiatic, iar spatele
verde irizat. nottoarele sunt incolore, iar baza lor bate n portocaliu. n
epoca de reproducere apare si o eruptie de tuberculi nuptiali pe corp la
ambele sexe, dar la masculi sunt mai pronuntate.

2. Zona lipanului este zona apelor de munte cu albia mai larg, cu viteza
curentului mai moderat, cu debit crescut. Fundul albiei este acoperit cu pietris i
nisip, variaiile medii de temperatur sunt de 5-10C. Speciile de peti caracteristice
zonei sunt:

24

Thymallus thymallus (lipanul), pete de talie mijlocie, cu dimensiuni

obinuite de 30-35 cm. Reproducerea are loc primvara, n martie-aprilie,
icrele sunt depuse pe pietri. Puietul se hrneste cu plancton, iar
adulii cu larve de insecte, crustacei i ocazional cu icre i puiet de
pete;
Barbus meridionalis (mreana vnt sau moioaga) este o specie de
talie mijlocie, cu dimensiuni maxime de 28 cm. Arealul ei se extinde i n
partea superioar a zonei colinare. Reproducerea are loc primvara, iar
hrana este format din nevertebrate acvatice bentonice;
Leuciscus cephalus (cleanul) este un pete de talie mijlocie spre mare
cu dimensiuni obinuite de 25-30 cm dar poate ajunge i pn la 75 cm i
4 kg. Arealul lui se ntinde din zona lipanului pn la vrsarea rurilor n
Dunre. Reproducerea se desfoar din aprilie pn n iunie, hrana este
format din nevertebrate acvatice i puiet de pete;
Hucho hucho (lostria) este o specie de talie mare, dimensiunile
obinuite sunt de 2-3 kg, dar poate ajunge i la 1 m si 10-12 kg. Triete
n rurile de munte mari, cu ap adnc i curent puternic. Este prezent
i n lacurile de acumulare montane. Reproducerea se desfoar
primvara la temperaturi ale apei de 7-8C. Femelele depun ntre 3 i
12.000 de icre, n funcie de talie. Maturitatea sexual are loc la 5 ani.
Puietul se hrnete cu zooplancton apoi cu larve de insecte acvatice
iar adulii sunt aproape exclusiv ihtiofagi.

3. Zona scobarului se ntinde n zona colinar, n ape cu fundul pietros,

nisipos i uneori argilos. Apa rmne tulbure mare parte din an cu oscilaii termice
sezoniere de 18-20C.
Speciile caracteristice zonei scobarului sunt:
Chondrostoma nasus (scobarul) este o specie de talie mare, obinuit
40 cm i 1 kg, dar poate ajunge la 60-70 cm i 6 kg. Gura este inferioar,
transversal; falca inferioar este acoperit cu o plac cornoas cu care
rade bioderma de pe pietre. Triete n zona colinar pn la vrsarea
rurilor n Dunre, este o specie reofil, intr n bli rareori.
Reproducerea are loc primavara, n aprilie-mai, la temperaturi ale apei de
8-10C. Hrana este preponderent vegetal format din bioderma algal,
alge filamentoase, detritus organic;
-

Gobio gobio (porcuorul) este un pete de talie mic, cu variabilitate

dimensional i coloristic foarte pronunat. Triete n apele din zona
submontan i colinar dar este prezent uneori i n ape stttoare, bli
sau iazuri alimentate din ruri;

Vimba vimba carinata (morunaul) este o specie de talie mijlocie, cu

dimensiuni obinuite de 30-35 cm. Este o specie reofil, arealul se ntinde
din zona colinar, pn n Dunre. Este prezent uneori i n apele
salmastre de la gurile Dunrii sau n Razelm. Hrana const din gamaride,
chironomide, viermi, resturi vegetate i mai rar puiet de pete.

1. Zona mrenei cuprinde zona colinar i de es a apelor curgtoare, cu

fundul albiei acoperit cu nisip i ml, albia formeaz numeroase meandre.
Apa este tulbure n mare parte a anului, cu debite mari, oxigenarea este
moderat, variaiile termice anuale sunt de 10-15C. Speciile caracteristice
zonei mrenei sunt:
Barbus barbus (mreana) este o specie de talie mare cu dimensiuni
obinuite de 40-50 cm i l kg, dar poate ajunge pn la 85 cm i 810kg.
Triete exclusiv n apele curgtoare mari din zona colinar i de es.

25

Prefer apele adnci, cu fund nisipos, relativ curate. Este o specie n

regres. Reproducerea are loc n perioada mai-iulie, n ape adnci.
Maturitatea sexual este atins la 3-5 ani. Femelele depun icrele pe nisip
sau crengi. Hrana mrenei const din insecte acvatice, viermi,
crustacee, rar consum plante sau icrele altor specii;
Aspius aspius (avatul) este un pete de talie mijlocie-mare, cu
dimensiuni obinuite 30-40 cm, uneori pn la 80 cm. Triete n zona
colinar i de es, n Dunre, n blile mari, n lacuri dulci i salmastre.
Reproducerea are loc n aprilie-mai la temperaturi de 6-10C, maturitatea
sexual este atins la 4-5 ani. Puietul se hrnete cu plancton, adulii
sunt ihtiofagi de zi. Avatul este singurul ciprinid rpitor din apele noastre;
Alburnus alburnus (oble, sorean) este o specie de talie mijlocie mic,
cu dimensiuni obinuite de 12-15 cm. Triete din regiunea submontan
pn n Delta Dunrii dar i n lacuri dulci sau uor salmastre. Hrana este
constituit din plancton i insecte aeriene i acvatice;

Silurus glanis (somnul) este un pete de talie mare, greutatea obinuit

a adulilor pescuii este de 30-40 kg. n mod excepional poate ajunge la 5
m i 400-500 kg. Este o specie reofil, triete n rurile mari din zona
colinar pn n Dunre, intr n blile Dunrii primvara pentru
reproducere apoi se retrage. Reproducerea are loc n aprilie-mai, la
temperaturi ale apei de 18-20oC. Femelele depun icrele pe plante, n
iocuri cu curent slab de ap. Icrele sunt toxice. Puietul se hrnete cu
larve de diptere i efemeride, peti de talie mic iar adulii cu peti, alte
animale vnate noaptea.
5. Zona crapului cuprinde cursul inferior al rurilor de es, Dunrea
romneasc si blile din lungul ei. Apele au curs lent, sunt tulburi cea mai mare
parte a anului, slab oxigenate, cu fund nisipos, argilos sau mlos. Variaiile termice
anuale ating 20C.
Speciile dominante din zona crapului sunt:
Cyprinus carpio - este o specie de talie mare, cu dimensiuni obinuite de
50 cm i 2-3 kg, maxim 1 m i 27 kg. Crapul slbatic prezint trei
vrieti diferite prin conformaia corpului (gibbosus, hungaricus i
oblongus) iar crapul de cultur cel puin trei rase principale (Lausitz,
Galiteana i Aischgrund). Arealul su cuprinde zona colinar i de es a
apelor curgtoare, Dunrea si blile adiacente. Reproducerea are loc pe
terenuri ntinse proaspt inundate, n ape curgtoare sau uor stttoare,
n perioada aprilie-mai la temperaturi ale apei de 18C. Puietul de crap
este zooplanctonofag apoi trece la hrana bentonic, iar adulii au un
regim de hran omnivor;
-

Carassius auratus gibelio (carasul argintiu) este o specie de mrime

mijlocie, cu dimensiuni obinuite de 20-25 cm. Triete n toate apele
stttoare din zona colinar i de es, chiar n zona scobarului.
Reproducerea are loc n aprilie-mai, la temperaturi ale apei de 1820C.
Masculii sunt rari sau lipsesc n unele populaii. Fecundaia este
ginogenetic, icrele sunt "fecundate" de spermatozoizi de crap sau
caracud. Hrana const din zooplancton, alge, nevertebrate bentonice;

Tinca tinca (linul) este un pete de talie mijlocie, dimensiunile obinuite

fiind de 25-30 cm, uneori 40 cm i 1 kg. Triete aproape exclusiv n ape
stttoare cu vegetaie bogat; foarte rar este ntlnit n ruri;

Scardinius erythrophthalmus (roioara) este o specie de talie mijlocie,

26

cu dimensiuni obinuite de 20-25 cm. Triete n apele stagnante din

zona colinar pn n blile Dunrii dar este prezent i n cursul inferior
al rurilor mici de es;
-

Abramis brama danubii (platica) este un pete de ape stttoare sau

uor curgtoare, prezent n Dunre i blile ei dar i n cursul inferior al
rurilor. Dimensiunile obinuite sunt de 25-50 cm dar uneori poate ajunge
la 70 cm i 4 kg. Puietul se hrneste cu zooplancton i zoobentos, iar
adulii cu animale bentonice: larve de chironomide, nematode,
oligochete;

Perca fluviatilis (bibanul) este o specie de ape stttoare i lin

curgtoare, prezent n ruri din zona colinar i de es, dar i n lacuri i
bli. Dimensiunile obinuite sunt de 20-30 cm maxim 50 cm. Puietul de
biban se hrnete iniial cu zooplancton apoi cu alevinii altor specii, iar
adulii cu nevertebrate acvatice i peti;

Stizostedion lucioperca (alul) este o specie de ape stttoare i lin

curgtoare dar suport i apele salmastre. Prefer apele relativ curate i
bine oxigenate. Dimensiunile obinuite sunt de 40-70 cm i de 2-3 kg dar
uneori ajunge la 1,3 m i 12-15 kg.
Reproducerea are loc n aprilie-mai, la temperaturi ale apei de 1416C,
icrele sunt depuse pe vegetaie sau crengi. Alevinii i puii se hrnesc cu
zooplancton i crustacee mici iar adulii sunt aproape exclusiv ihtiofagi;

Esox lucius (tiuca) este o specie dulcicol, puin oxifil, triete n ruri
din zona colinar i de es dar i n apele stttoare i salmastre.
Greutatea obinuit este de 2-3 kg dar poate ajunge la 1 m i 15-16 kg.
Reproducerea are loc la sfritul lui februarie - nceputul lunii martie la
temperaturi ale apei de 6-8C. Maturitatea sexual este atins la 3-4 ani.
Alevinii i puii se hrnesc iniial cu zooplancton apoi cu puiet de pete
iar adulii sunt exclusiv ihtiofagi.

Aceast mprire n zone piscicole nu este absolut, adesea ele se ntreptrund sau
exist ape n care una sau alta din zonele prezentate lipsesc sau lipsesc anumite
specii considerate caracteristice acelei zone. ntre viteza apei, mrimea bazinului,
unghiul pantei i speciile de peti din acel bazin se stabilesc anumite corelaii
concretizate n regula pantei: ntr-un spaiu biogeografic dat, apele curgtoare
de aceeai importan n ce privete lungimea i adncimea lor i avnd pante
comparabile au caractere biologice asemntoare, n special n ceea ce
privete populaiile piscicole.

3.9.

Driftul

Compoziie i periodicitate: Deplasarea nevertebratelor din bentos, n coloana

de ap, i transportul acestora n aval are loc fie datorit comportamentului normal al
organismelor, fie datorit unor fenomene accidentale. Se pare c fiecare individ al

27

faunei bentonice poate la un moment dat s fie afectat de drift iar unii taxoni sunt
foarte comuni pentru acest fenomen.
Dintre insecte, multe efemeroptere si diptere, n special simulide ca i unele
plecoptere si trichoptere sunt elemente supuse frecvent driftului. Crustaceele
amfipode i isopode au fost si ele gsite n componena organismelor antrenate de
drift. Este greu de spus c unele specii sunt total ferite de acest fenomen dar s-a
nregistrat dominana indivizilor tineri. Alte studii arat ns c dritftul este mai comun
n stadiile trzii dect n cele tinere al ciclului de via: atunci, necesarul sporit de
energie poate duce la o cretere a competiiei intraspecifice care, prin micarea
indivizilor mrete riscul driftului.
Periodiciatea Numrul organismelor care sunt supuse driftului este mai mare
noaptea dect ziua. Driftul comportamental este n special nocturn. Driftul catastrofic
este urmarea viiturilor sau altor evenimente majore ca seceta, temperatura ridicat i
ngheul. Driftul catastrofic poate fi un indice important al modificrilor antropice.
Driftul nocturn atinge de obicei un maximum imediat dup nserare, dup care
descrete n timpul nopii i mai are o mic cretere tocmai n zori. Intensitatea
luminii servete ca semnal pentru driftul comportamental. Lumina lunii poate suprima
driftul.
Micarea n amonte
Deplasarea n amonte a larvelor i evident a adulilor insectelor acvatice contribuie
substanial la colonizarea bazinelor acvatice. Nu poate fi vorba de o migraie activ a
diatomeelor au alte componente ale perifitonului, dar transportul pasiv de ctre alte
organisme pe suprafaa corpului lor sau intern poate demonstra existena unui astfel
de fenomen. S-a constatat c speciile de amfipode au o abilitate mare de a depi
toate barierele din calea lor.
Cteva investigaii ncearc s cuantifice deplasarea n amonte folosind capacane
direcionate . Elliot a gsit c n timpul celei mai mari pri a anului , deplasarea n
amonte a fost disproporional concentrat la indivizii de mici dimensiuni dect la cele
de dimensiuni mici. n timpul iernii Elliot a estimat deplasarea n amonte ca fiind de
30%. n timpul perioadei de drift puternic vara i primvara, estimrile arat c ele ar
fi cam de 7-10%. Aceste rezultate sugereaz c deplasarea n amonte a stadiilor
acvatice este inadecvat n raport cu balana realizat de micarea datorat driftului,
de aceea este probabil s asigure populaiilor persistena n amonte .
Msurarea ratei deplasrilor n amonte este mai dificil dect probarea driftului i este
probabil ca estimrile cu ajutorul capcanei s fie foarte sczute.
Efemeropterele au dou nprliri n timpul emergenei din ap, prima de la nimf la
forma aerian nereproductiv subimago, i cu o nprlire n timpul stadiului de imago
sau stadiul reproductiv. Roos observ c zborul n amonte este mai pronunat la
femelele n stadiu de imago ale speciei Baetis i de asemenea la femelele care
poart ou mature ale speciei de trichopter Cheumatosyche lepida i Rhyacophila
nubila. n contrast subimago de la efemeroptere i femelele de la trihoptere ale cror
ou nu sunt maturate nu arat direcia zborului sau zboar n amonte. Roos arat c
acest tendin de a zbura n amonte a fost limitat de ovipoziia femelelor i i trebuie
s se in cont de acest lucru cnd se face colectarea.

28

Din perspectiva populaiei se pare c este rezonabil s presupui c driftul este un

mod de pierdere a indivizilor, dar nu att de mare nct populaia s nu fie n stare s
se menin. Din perspectiva individului aceasta poate fi un beneficiu pentru micarea
n amonte. Indivizii care au tendina de a se muta n amonte vor reduce riscul lor
pentru o eventual iesire din sistem i de asemenea de a atinge o condiie bun din
punct devedere reproductiv.
In general se apreciaza ca o distanta moderata de miscare din aval in amonte la
unele populatii ales speciilor de trichoptere adulte (Hydrosyche peulcidulla, H. siltalai
si Cheumatopsiche lepida) este de 0.4-0.6km, iar maxim de 3Km.
Bazele funcionale ale driftului
Sunt cteva ntrebri cu privire la cauzalitatea driftului:
de ce driftul exercit o puternic periodicitate nocturn?
de ce organismele fac driftul i ce rol joac driftul n funcionarea
biologic a rurilor?
Studiile se concentraz pe suprapopulare i dizlocri accidentale ca, cauz primar
a intrrii n drift.
Explicaia lui Muller (1954) pune accent pe evenimentele din ciclul de via ,
incluznd mprtierea n aval a stadiilor timpuri larvare i zborului de compensare n
amonte. Water sugereaz c driftul reprezint exxcesul de producie , care
deplaseaz surplusul de animale din bentos i le face disponibile nivelelor trofice
superioare , n special la nivelul petilor care se hrnesc cu organismele care fac
drift.
A treia perspectiv i-a n considerare costurile i beneficiile organismelor
individuale care fac drift comparativ cu cele care nu fac . nottorii abili cum ar fi
Gammarus i Baetis par s aib un control considerabil asupra micrii lor proprii iar
periodicitatea nocturnal larg rspndit este vzut ca o dovad a controlului
comportamental Studiile recente care examineaz driftul din perespectiva seleciei
naturale care opereaz la nivelul organismelor individuale furnizez dovezi, c n
cele din urm pentru unii taxoni, driftul poate fi interepretat ntr-un context
comportamental bazat pe oportunitile de cutare activ a hranei i evitarea
prdatorului
Cauza periodicitii nocturne
De ce este driftul nocturn?
Riscul prdarii ca o expresie a driftului nocturn este greu de testat direct. Un
numr mare de studii de laborator arat c periodicitatea nocturn este pstrat ntrun mediu fr prdtori. O abordare a testrii ipotezele bazate pe prdare se
bazeaz pe 2 proprieti a pstrvilor prdtori care poate fi considerat un model
general pentru petii care se hrnesc cu organismele care fac drift. Pstrvii care se
hrnesc cu Baetis au fost gsii c se hrnesc cu un tip destul de larg de hran i au
o selectivitate mare privind mrimea przii cnd se hrnesc ziua. Ca o consecin
este de ateptat ca riscul driftului n timpul zilei s fie mai mare pentru pentru
nevertebratele de mrime mai mare, dect pentru cele de dimensiuni mai mici.
Folosind raportul dintre densitatea driftului nocturn pentru clase de dimensiuni
diferitede Baetis, Allan a gsit c driftul nocturn este mult mai pronunat la clasele de
dimensiuni mari. Vulnerabilitatea relativ a prdtorismului realizat de peti se pare
c este un predictor folositor a ntinderii comportamentului de drift.
Acest dependen a mrimii de riscul de prdare este foarte general pentru
explicarea excepiilor de la periodicitatea driftului nocturn. Chironomidele sunt de

29

regul aperiodice, ele au tendina de a rmne mici i adesea nu prea intr n meniul
petilor
O dovad mai puternic dect riscul prdrii determin periodicitatea
nocturn a macroneveretebratelor este adus de comparaiile ntre diferitele
localizri n populaiilor de peti. S-au fcut o serie de experimente, eliminnd petii
dintr-un sector de ru. Driftul nu a fost afectat de absena petilor demonstrnd c,
consumul direct nu explic driftul sczut din timpul zilei. n unele ruri driftul relaizat
de Baetis a fost nocturn, sugernd un rspuns evolutiv la riscul prdrii. Prdarea
realizat petii asupra organismelor care realizeaz driftul are un suport considerabil
ca explicare pentru variaiei diurne a driftului.
De ce organismele intr n drift?
Pentru organismele individuale driftul este un mod eficient de a ajunge n locuri
n care i caut activ hrana. Ciclul de colonizare pune accent pe nlocuirea n aval a
cohortelor de indivizi n timpul ciclului de via si pe zborul de compensare n
amonte care joac un rol important n meninerea populaiei. Aceasta cere i dovada
c numerul de indivizi ajung s descreasc n timp, i de aceea adulii zboar n
amonte. Critici au fost aduse ciclului de colonizare, referindu-se la gammaridele
amphipode, la care lipsete stadiul aerian i care realizeaz drift din abunden.
Pe de alt parte intrarea n drift poate fi o micare n scopul de a prsi locurile
neprofitabile din punct de vedere al cutrii active a hranei i caut locuri bogate n
hran. Este o confuzie s te referi la formarea mecanismului de intrare n drift pasiv
sau activ, pentru c amndou se datoreaz cutrii active a hranei. Din examinarea
comportamentului organismelor animale , incluznd poziia n cursul zilei versus
nopii i activitatea n funcie de influena variabilelor de mediu cum ar fi nivelul
luminii i nfometarea, un numr de investigatori au ncercat trieze aceste
interpretri conflictualecu privire la motivul pentru care nevertebratele bentonice intr
n drift.
Intrarea n drift accidental este ateptat la animalele care i petrec orele
ziua n refugi, poate hrnindu-se, dar probabil inactive. Cnd resursele de hran
includ diatomee i pelicule organice care se gsesc n principal pe suprafaa
superioar a pieterelor, animalele trebuie s se mite pe aceast parte a suprafeelor
substratului n timpul nopii ca s se hrneasc i s se mute n cutarea unor locuri
mai profitabile din punct de vedere al hranei. Sunt cteva dovezi n acest sens.
3.10.

Evaluarea calitatii apei raurilor

Scopul si organizarea evaluarii calitatii apei

Evaluarea calitatii apei raurilor se realizeaza in functie de utilizarea sa
(Water Quality Handbook, US-EPA):

pentru petrecerea timpului liber/ imbaiere

pentru industrie
pentru agricultura
pentru protectia vietii acvatice
pentru furnizarea de apa potabila

Evaluarea calitatii, in special atunci cand urmareste mai multe variabile, are
mai multe teluri (UNICEF Handbook on water quality):

30

stabilirea calitatii apei, pentru un anumit scop

predictia evolutiei calitatii apei
stabilirea unor protocoale de investigare /monitorizare
fundamentarea unor masuri administrative sau legislative
fundamentarea limitelor de standarde

Pentru evaluarea calitatii apei raurilor exista de obicei 2 tipuri de organizare

institutionala:
- agentii nationale (oficiale);
- sisteme bazate pe comunitati (voluntare) din cauza lipsei fondurilor (in
statele subdezvoltate sau in curs de dezvoltare) sau ca efect al controlului
si/sau implicarii dorite de societatea civila (in statele dezvoltate)
Evaluarea calitatii apei se realizeaza fie in scopul determinarii posibilitatii de utilizare
directa a apei, fie pentru stabilirea distantei fata de starea ecologica buna (obiectiv
ecologic stabilit de Directiva Cadru Apa).
Calitatea apei raurilor se determina prin evaluarea a 3 tipuri de caracteristici:
biologice, fizice si chimice.
Caracteristicile fizice si cele chimice se determina prin masurare directa
prelevare de probe reprezentative si masurare pe teren si/sau laborator.
Caracteristicile biologice se pot determina in mai multe moduri:
prin specii indicator a caror prezenta sau absenta indica
organizarea unui anumit ecosistem si, prin urmare devine posibila
evaluarea distantei fata de starea ecologica buna
prin prelevarea de probe cantitative care sa indice efectivul si
raspindirea unor populatii in general de macronevertebrate
bentonice, de pesti, alge sau protozoare.
prin monitorizarea efectivelor unor specii (Odonata- libelule:
Reteua Europeana de Monitorizare a Libelulelor)
Libelulele sunt pradatoare. Ele mananca tot ce pot inghiti, astfel incat pe
masura ce cresc, dimensiunea prazii lor creste si ea. Larvele tinere se hranesc in
special cu zooplancton, larvele mature se hranesc cu alte macronevertebrate si chiar

cu pestisori. Isi captureaza prada stand si asteptand in stratul de sediment.

Adultii continua sa se hraneasca cu alte insecte cum ar fi tintarii.
Larvele de Odonate se gasesc cel mai adesea in mlastini si lacuri, dar si pe
portiunile drepte ale riurilor si praielor. Unele se pot intilni chiar in portiuni cu curenti
rapizi. Odonatele respira oxigenul dizolvat prin branhiile de pe abdomen. Unele pot
sa supravietuiasca unei concentratii mai scazute de oxigen dizolvat urcand la
suprafata si respirind aerian.
Libelulele pot fi foarte sensibile pana la foarte tolerante la stress ul de mediu
reprezentt de exemplu prin scaderea cantitatii de oxigen dizolvat in apa. Cele
sensibile sunt cele care asteapta ingropate in sediment sa-si prinda prada- locuri de
unde oxigenul dispare primuil.

31

Pentru a evalua caracteristicle biologice ale calitatii apei se folosesc in

general macronevertebratele bentonice. Acestea se intilnesc sunt mult mai usor de
capturat decat pestii si mult mai usor de identificat decat algele si protozoarele.
Macronevertebratele bentonice includ: crustacei, moluste, viermi, specii de de larve
EPT index
Scor
Indicele
EPT

Excelenta
> 27

Tara
Germania
Austria
Slovacia, Cehia
Ungaria
Slovenia
Romania
Bulgaria

F. Buna
21-27

Buna
14-20

Acceptabila
7-13

Slaba
0-6

Caracterul evalurarii
tendintele in calitatea apei
concentrarea pe functiile ecologice ale apelor de
suprafata, evaluarea se bazeaza in principal pe analiza
bentosului
Considera calitatea ecologica a apelor de suprafata
Se concentreaza pe componentele fizico-chimice ale
calitatii apei
relatia cu folosinta apei
considera cerintele date de folosinta apei
considera crintele ecologice si folointa apei

3.11. Ecosisteme dependente de apa subteran

Ecosistemele dependente de apa subtern (EDAS) reprezint o categorie aparte de
ecosisteme, componente ale diversitii biologice. In EDAS, apa disponibilitatea apei
subterane este o conditie a supravieuirii i meninerii habitatelor si biocenozelor. [1]
In EDAS se includ: zone umede, zone carstice, izvoare si izvoare saline, mangrove,
mlatini.
Patru caracteristici ale apei subternae concur la formarea i meninerea EDAS:
debitul (viteza de furnizare a apei);
nivelul acviferului;
presiunea acviferului;

32

calitatea apei (pH, salinitate, concentratii de nutrienti si contaminanti).[1]

Resurse internet la capitolul 3

SKM, 2001. Environmental Water Requirements of Groundwater Dependent
Ecosystems. Technical Report Number 2, Sinclair Knight Mertz for Environment
Australia.

CAPITOLUL 4 ZONELE UMEDE

Ce sunt zonele umede?
Zonele umede sunt medii de via speciale situate la limita dintre ecosisteme tipic
terestre i cele tipic acvatice.
,,Convenia asupra zonelor umede de importan internaional, n special ca habitat
al psrilor acvatice semnat la Ramsar Iran, 2 februarie 1971, citata de obicei sub
numele Conventia Ramsar, defineste zonele umede in art.1.1.:
-ntinderi de bli, mlatini, turbrii, de ape naturale sau artificiale, permanente
sau temporare, unde apa este stttoare sau curgtoare, dulce, salmastr sau
srat, inclusiv ntinderile de ap marin a cror adncime de reflux nu
depete 6 m
Zonele umede reprezinta aproximativ 6% din suprafata terestra a Pamantului
aproximativ 570 milioane de hectare.
Dupa datele furnizate de Wetlands
Conservation, un ONG dedicat conservarii zonelor umede, 50% din zonele umede
ale palnetei au disparut in secolul XX.
4.1.

Clasificarea zonelor umede

O prima posibilitate de clasificare a zonelor umede se bazeaza pe clasificarea

resurselor de apa ce le alimenteaza sau pe care se formeaza. Aceasta posibilitate
este folosita pe larg in SUA, avand drept baza legala interpretarea termenului apa
(Clean Water Act, 1975).
Astfel, exista doua abordari diferite a clasificarii resurselor acvatice: una care este
bazata pe indicatori de geografie si una care este independenta de geografie si este
fundamentata pe caracteristicile de mediu si pe ecosistmele prezente (Detenbenck et
al. 2000).
Scopul clasificarilor geografice este de a se reduce variabilitatea indusa de
diferentele zonale de climat, geologie, vegetatie, hidrologie si soluri.

33

Schemele bazate pe caracteristici de mediu (independente de goegrafie) sunt cele

derivate din caracteristici bazinale, cum ar fi utilizarea terenului sau acoperirea
terenului, cele bazate pe vegetatie sau combinatii ale acestora.
In Uniunea Europeana, zonele umede se clasifica in cadrul tipurilor de habitate,
listate in Anexa I la Directiva Habitate. Manualul Habitatelor Uniunii Europene EU27 (July 2007) reia si detaliaza aceasta clasificare a zonelor umede pe baza
asociatiilor vegetale dominante si in unele cazuri pe baza unor seturi de caracteristici
ecologice.
Manualul reprezinta o detaliere a celor aproximativ 40 de tipuri de habitate de zona
umeda listate in Directiva Habitat, si care, pentru simplitatea intelegerii pot fi redate in
general in 7 categorii largi:
zone umede costale sau marine
delte si estuare
rauri si lunci
lacuri marine
mlastini de apa dulce
turbarii
zone umede create de om (lacuri de acumulare)
Conventia Ramsar clasifica zonele umede pe baza unor caracteristici de mediu
(apa si vegetatie), dupa cum urmeaza:
I. Zone umede marine/de coasta
A Ape marine putin adanci, permanente (in cele mai multe cazuri sub 6 metri
adancime)
B Paturi marine in zona de maree
C Recifuri de corali
D Tarmuri marine stancoase
E Tarmuri marine nisipoase sau cu pietris (inclusiv sisteme de dune)
F Ape de estuar
G Na
moluri si nisipuri in zona de maree
H Mlastini mareice
I Zone umede mareice impadurite (inclusiv mangrovele)
J Lagune de coasta (saline)
K Lagune de coasta cu apa dulce (inclusiv delte)
Zk(a) Zone carstice sau alte sisteme de apa subterana marine/de coasta
Zone umede de ape interioare (apa dulce)
L Delte permanente de ape interioare.
M Caderi de apa si cascade permanente
N - Caderi de apa si cascade intermitente
O Lacuri permanente cu apa dulce (pste 8 ha)
P Lacuri intermitente (sezoniere) (pesteer 8 ha); includes floodplain lakes.
Q Lacuri saline permanente
R Lacuri saline intermitente
Sp Mlastini/tauri alcaline permanente
Ss - Mlastini/tauri alcaline intermitente
Tp Mlastini permanente (turbarii) pe soluri anorganice acoperite cu vegetatie
Ts - Mlastini permanente (turbarii) pe soluri anorganice acoperite cu vegetatie
U Mlastini deschise
Va Mlastini alpine

34

Vt Mlastini de tundra
W Mlastini cu tufarisuri
Xf Mlastini cu tufisuri si copaci
Xp Mlastini impadurite
Y Izvoare si oaze
Zg Zone umede geotermale
Zk(b) Zone carstice
Zone umede realizate de om
1 Iazuri pentru Acvacultura (de exemplu, pete / crevei)
2 Iazuri pentru alte scopuri
3 - Teren irigat; include canalele de irigaii i cmpurile de orez.
4 Zone de terenuri agricole inundate sezonier
5 - site-uri de sare de exploatare (inclusiv pentru sare de buctrie si saline).
6 - zone de stocare a apei; lacuri de acumulare (n general peste 8 ha).
7 - spturi; pentru pietris / caramida / argila gropi; bazine miniere.
8 - zone de tratament a apelor reziduale; canalizare, iazuri de decantare, bazine de
oxidare, etc
9 - canale i canale de scurgere, anuri.
ZK (c) zone carstice realizate de om
Nota privind terminologia
In limba engleza, in care sunt scrise majoritatea articolelor de spaicalitate si a
documengelor legale si programatice, termenul mlastina cunoaste mai multe
acceptiuni, ce se regasesc in cuvinte diferite, dificil de tradus/redat in limba romana.
In continuare este prezentata o astfel de descriere a termenilor, in limba engleza:

Peatland - an area with a naturally accumulated peat layer at the surface

Mire - a peatland where peat is currently forming and accumulating
Bog - a peatland which receives water solely from rain and/or snow falling on
its surface
Fen - a peatland which receives water and nutrients from the soil, rock and
groundwater as well as rain and/or snow

Prin peat se intelege vegetatie partial carbonizata. Adesea, in limba romana acest
termen este redat prin turba, respectiv turbarie.
4.2.

Hidrologia zonelor umede

Termenul de hidrologia zonelor umede se refera in general la bilantul aportului de

apa si iesirii de apa dintr-o zona umeda si interactiunea acestor fluxuri de apa cu
alti factori (geologici, de sol sau de vegetatie).
.
Solul este considerat a avea o hidrologie de zona umeda cand in circumstante
normale suprafata solului este inundata sau partea superioara a solului este saturata
cu apa cu o frecventa si o durata suficienta sa creeze conditii anaerobe. Prezenta
sau absenta hidrologiei zonei umede poate fi determinata numai prin identificarea pe
teren a indicatorilor.
Cu toate ca indicatorii de hidrologie a zonelor umede sunt dificil de identificat este
esential sa se determine daca zona este periodic inundata sau are un sol saturat
pentru ca zona respectiva sa intruneasca cerintele identificarii sale ca zona umeda.

35

Evapo-traspiratie

Precipitatii

Scurgere de
suprafata

Apa freatica

= Plante hidrofile (zona umeda)

Adaptare dup Novitski, 1979

Figura 1 Zon umed format pe o depresiune n care se afl apa de suprafa

Evapo-traspiratie

Precipitatii

aport de apa de
scurgere

Pnza de apa freatica,

deasupra nivelului zonei
umede
Aport de apa
freatica
Adaptare dup Novitski, 1979

Figura 2 Zon umed format pe o panta, alimentata de apa freatica

36

Evapo-traspiratie

Precipitatii

Apa freatica

Apa freatica

= Plante hidrofile (zona umeda)

Adaptare dup Novitski, 1979
Figura 3 Zon umed format pe o depresiune, alimentata de panza de apa
freatic

Evapo-traspiratie

Precipitatii

aport de apa de
scurgere

Pnza de apa freatica,

sub nivelul zonei umde
Adaptare dup Novitski, 1979
Figura 4 Zon umed format pe o panta, alimentata preponderent de inundatii
si de panza de apa freatic situata sub nivelul zonei umede

37

4.2.1. Indicatorii de teren ale hidrologiei wetland-urilor

a. Observatia vizuala a inundatiei
Cel mai evident si relevant indicator poate fi simpla observare a zonei de inundatie.
Variatia sezonala si conditiile recente ale vremii pot contribui la aparitia la suprafata
a apei intr-o zona care nu este in nici un caz o zona umeda.
b. Observatia vizuala a saturatiei soului
Saturatia in apa a solului poate fi apreciata prin saparea unei gropi in sol la o
adancime de 40 cm si observarea nivelului la care apa urca in ea dupa un timp
suficient pentru ca apa sa fie drenata din sol.
Durata de timp necesara drenarii variaza in functie de textura solului. In unele cazuri,
nivelul la care apa urca in gropa sapata poate fi determinat prin observarea peretilor
acesteia. Acest nivel reprezinta nivelul apei freatice. Nivelul apei va fi fi in cazul
zonelor umede intotdeuana foarte apropae de suprafata din cauza capilaritatii.
Pentru ca saturarea in apa a solului sa conduca la aparitia unei vegetatii specifice,
hidrofile, ea trebuie sa se intinda pe o portiune majora a zonei de inradacinare a
majoritatii vegetatiei prezente (de regula, la aproximativ 30 de cm de suprafata).
Majoritate inseamana mai mult de jumatate din plantele prezente (ca indivizi).
Atentie! In cauzurile unor soluri argiloase, apa s-ar putea sa nu se acumuleze atat
de repede in gorapa, chiar si in cazurile in care solul este saturat. Daca apa s-a
acumulat la fundul gropii, dar nu a urcat, umiditatea peretilor sai este un indicator.
c. Amprente apoase (urme de apa)
Acestea se pot intilni de obicei pe vegetatia lemnoasa. Se gasesc sub forma unor
pete pe stalpi sau garduri de lemn. Cand acestea sunt prezente, cele mai inalte
arata nivelul celei mai recente inundatii.
d. Semne de material antrenat de retragerea apei de inundatie
Acestea se pot intilni pe langa paraie sau alte surse de apa de suprafata adiacente.
Debrisul antrenat de retragerea apei de inundatie consta de obice in resturi vegetale,
sedimente etc. depozitate in linii paralele cu cursul de apa.
Aceste linii reprezina o indicatie a suprafetei ce s-a inundat.
e. Depozite de sediment
In urma inundatiilor, plantele si alte obiecte de verticale prezinta adesea straturi de
material organic sau mineral depuse. Aceste straturi persista mult timp, inainte de a fi
inlaturate de precipitatii sau de inundatiile urmatoare.
Cand sedimentul este preponderent organic, detritusul se poate permanentiza prin
incrustare, dupa uscarea sa pe suport.

38

f. Fagase
Acestea reprezinta urmele firelor de apa de scurgere dupa retragera inundatiei,
formate perpendicular pe directia de curgere a apei de suprafata adiacente.
4.3.

Plantele de zone umede

Adaptarile plantelor ce traiesc in zonele umede

Plantele se adapteaza la zone umede, in functie de mediul de viata in care traiesc:
a) Plantele acvatice submerse cele mai numeroase adaptari:
nu prezinta tesuturi de intarire mecanica in petiol (daca sunt
scoase din apa, acestea atarna libere)
nu prezinta tesuturi care sa limiteze pierderea de apa (epiderma
Prezinta cel mult o cuticula ofarte subtire)
toate celulele de suprafata pot absorbi apa, oxigen dizolvat si
nutrienti din apa inconjuratoare, astfel incat sistemul vascular este
absent sau extrem de redus
nu prezinta stomate (celule pentru respiratie) pe frunze
frunzele sunt puteric segmentate, pentru a face fata curentilor,
miscarilor apei
rolul radacinilor este redus la a ancora planta de substrat; nu
absorb nutrienti
prezinta cavitati interne ce retin aerul si care sunt uneori utilizate
ca un fel de balon de oxiggen de catre insectele acvatice
b) Plantele plutitoare- 2 tipuri: inradacinate, cu frunze plutitoare si plutitoare in
intregime
stomatele si cloroplatele se gasesc numai pe fata superioara a
limbului
limbul este adesea acoperit cu o cuticula ceroasa ce are rolul de a
respinge apa de pe suprafata utilizata pentru fotosinteza si
respiratie
c) Plante emergente (partea inferioara a corpului este sub apa, stuf)
frunzele sunt subtiri si rezistente la vant
corpul este inalt, pentru a face fata inundatiilor
d) Plantele luxuriante (Marsh plants)
crestere luxurianta
frunze cu suprafata mare
cavitati pline cu aer
e) Arbori
se ridica la inaltimi cat mai mari, pe o structura minimala, pentru a ajunge
la lumina
folosesc frunzele cazute pentru a bara drumul spre lumina plantelor
plutitioare sau emergente
Plantele din zonele umede se regasesc in sistemele de clasificare a vegetatiei
nationale.

39

Tipurile de habitate ce se pot incadra la zone umede conform definitiei RAMSAR se

caractereizeaza prin urmatoarele:
compozitia floristica (asociatii de plante)
distributia spatiala a populatiilor vegetale
topografia locului
substratul cu care sunt aceste populatii vegetale cel mai adesea asociate
Pentru o caracterizare completa, la aceste elemente se adauga modelul conceptual
al regimului hidrografic.
Exista multiple modalitati de descriere a asocaitiilor de plante, acestea fiind de regula
standardizate la nivel national.
Clasificarea vegetatiei de zone umede in Marea Britanie
In Marea Britanie se utilizeaza un sistem national de clasificare a vegetatiei, ce
identifica asociatiile vegetale (in numar de 286) prin 2-3 specii caracteristice.
Principalele categorii sunt:

Paduri
Mlastini
Tufarisuri
Pajisti mezotrofice
Pajisiti calcicule
Pajisti calcifuge si montane
Asociatii acvatice
Mlastini cu ierburi inalte
Mlastini de apa sarata
Asociatii vegetale de nisipuri
Asocatii vegetale de faleza
Teren arabil, agricol

Fiecare categorie se sub-imparte in comunitati desemnate prin doua litere ce arata

categoria si un numar ce identitfica fiecare comunitate descrisa.
Dintre acestea, in Marea Britanie au fost clasificate drept asociatii tipice zonelor
umede urmatoarele comunitati:
MG4 (Alopecurus pratensis - Sanguisorba officinalis)
MG8 (Cynosurus cristatus - Caltha palustris)
MG13 (Agrostis stolonifera-Alopecurus geniculatus)
M13 (Schoenus nigricans - Juncus subnodulosus)
M24 (Molinia caerulea - Cirsium dissectum)
S2 (Cladium mariscus)
S24 (Phragmites australis-Peucedanum palustre)
PPc (Peucedano-Phragmitetum - caricetosum)
S4 (Phragmites australis)
S5 (Glyceria maxima)
A3 Spirodela polyrhiza-Hydrocharis morsus-ranae .
A4 Hydrocharis morsus-ranae-Stratiotes aloides
A9 Potamogeton natans .
Si alte asociatii sunt posibile in zonele umede, studiile fiind in curs.
Australia
In Australia, o zona umeda este desemnata drept de importnata nationala daca
raspunde pozitiv la urmatoarele 6 criterii:

40

este un bun exemplu de zona umeda este tipica

joaca un important rol ecologiv sau hidrologic
furnizeaza habitate pentru fauna si flora, la stadiile de deszvoltare
vulnerabile sau furnizeaza un refugiu atunci cand apar fenomene naturale
periculoase (cum ar fi seceta)
cuprinde (sustine) cel putin 1% din populatiile nationale de plante sau
animale native
sustine specii amenintate
este un loc semnificativ din punct de vedere istoric sau cultural
In Australia se definesc doua tipuri de vegetatie tipica de zone umeda:
macrofite acvatice care plutesc sau care au doar o mica protiune din
organism afara din apa (Potamogeton sp., Lemna sp.)
macrofite emergente care se inradacineaza intotdeuana in sedimaent
si care au corpul aproape in intregime deasupra apei (Baumea articulata,
Typha orientalis).
-

Speciile de arbori des intilnite in zonele umede din Australia sunt: Melaleuca
rhaphiophylla, Melaleuca preissiana, Eucalyptus rudis. Pot tolera cativa ani de
inundatie sau de seceta iniante de a disparea.
4.4.

Solurile zonelor umede

Definitia solului si solurile zonelor umede

Solul este definit in general ca fiind un material natural neconsolidat, prezent la
suprafta Pamantului si care este capabil sa suporte vegetatia.
Proprietatile si carcteristicile unui tip de sol depinde de factorii care au contribuit la
formarea sa:
climatul
materialul geologic din care s-a format
timpul
topografia locului
organismele vii
Proprietatile cheie ale solurilor ce prezinta importanta pentru dezvoltarea si
identificarea solurilor caracteristice zonelor umede sunt:
structura pe orizonturi
continutul de materie organica
textura
permeabilitatea
drenajul
culoarea
Definirea solului ca fiind hidric depinde de zona in care se gaseste, dar si de setul
de criterii utilizat pentru identificarea sa. In SUA a fost formata o comisie pentru
solurile hidrice (National Technical Committee for Hydric Soils (NTCHS)) a dat
urmatoarea definitie solurilor hidrice:
Un sol format in conditii de saturatie [in apa], inundatie sau inmlastinire ce se
intrunesc o perioada de timp suficient de indelungata ce se suprapune
perioadei de crestere [a plantelor], pentru a se intruni conditii de mediu
anaerob in partea sa superioara [aproape de suprafata].

41

Nomenclatura "A B C" pentru orizonturile de sol

Desemnarea orizonturilor de sol reprezinta o etapa importanta in definirea solurilor.
Pentru desemanrea horizonturilor de sol se foloseste un ansamblu de litere si cifre.
Orizonturile principale
H. Acumulari de materie organica fara descompunere (>20-30%), saturate in apa pe
perioade de timp indelungate. Este orizontul caracteristic turbariilor.

O. Cuvertura de frunzis de la suprafata, fara a fi saturata in apa (>35%), frecventa in

paduri.

A. Format la suprafata, cu materie organica transformata in procent mai ridicat

decat straturile de sub acesta. Tipic are o culoare gri inchis, spre negru, iar in
cazurile in care contine putina materia organica (de exemplu in cazurile de
soluri cultivate) poate fi de culoare deschisa. Prezinta structura granulara.

de la un grad de dezvoltare mai mare catre unul mai scazut

E. Orizont de spalare puternica. Tipic este situat intre un orizont A si un orizont B.
Cu mai putina argila si oxizi de fier decat orizonturile A si B. Cu mai putin materie
organica decat orizontul A. De culoare clara, deschisa. Structura cu un grad scazut
de dezvoltare

42

in ordine descresterii dezvoltarii

B. Orizont imbogatit in argila (aluviala sau in situ), oxizi de fier si aluminiu
(aluviali sau in situ) sau in materie orgnica (numai daca solul este de origine
aluviala, nu si in situ), si deasemenea prin imbogatirea reziduala prin spalarea
carbonatilor (daca sunt prezenti in roca). De culoare rosie, structura edafica
(in blocuri angulare, prismatice)

C. Material original. Fara dezvoltare de structura edafica. Se poate sapa.

R. Material original. Roca dura. Nu se poate excava.

43

Orizonturi de tranzitie
Apar atunci cand limita dintre doua orizonturi invecinate este difuza, ca un strat de
tranzitie. Se noteaza prin combinatie de doua litere majuscule (de ex., AE, EB, BE,
BC, CB, AB, BA, AC si CA). Prima litera indica orizontul principal, cel cu care
orizontul de tranzitie se aseamana cel mai mult.

Orizonturi amestecate
In unele situatii apar orizonturi amestecate, in sensul ca intr-unul se gasesc portiuni
dintr-altul..Se desemneaza prin doua litere majuscule separate printr-o bara oblica;
prima litera indica orizontul ce predomin (de ex. E/B, B/C).

Clasificarea solurilor caracteristice zonelor umede in Europa

Solurile caracteristice zonelor umede se caracterizeaza in Europa prin 4 proprietati:
1. halomorfice
2. gypsimorfice
3. calcimorfice
4. redoximorfice
Pentru acestea se disting 4 tipuri de saturatie in apa:
a) saturatie totala si permanenta (soluri submerse )
b) saturatie temporara si totala (soluri de inundatie)
c) saturatie permanenta in subsol Isolurile apelor subterane)
d) saturatie permanent-temporara in solul superficial
4.5.

Serviciile zonelor umede

Descrierea serviciilor zonelor umede

Serviciile realizate de zonele umede pot fi descrise in 2 abordari distincte:
- ecologica: in functionarea ecosistemelor (functii pentru ecosistem);
- economica: in legatura cu activitatea oamenilor (beneficii).
Cele 2 abordari sunt adesea prezentate impreuna (vezi tabelul urmator)

44

Serviciile furnizate de zona umeda

Furnizare de resurse
Hrana
Apa potabila
Combustibil, fibre
Produse biochimice
Material genetic
Reglare
Reglarea climatului

Reglarea fluxurilor hidrologice

Epurarea apei
Reglarea eroziunii
Reglarea riscurilor de pericol natural
Polenizare
Servicii culturale
Spiritual si inspirational
Recreational
Estetic
Educational
Servicii de suport
Formarea solului
Ciclurile de nutrienti

Beneficiile pentru om
Peste, vanat, fructe de padure
Retinerea si stocarea de apa pentru uz
uman, industrial si agricol
Busteni, cherestea, lemn de foc
Produse biochimice cum ar fi cele de uz
medical
Rezerva de gene rezistente la agenti
patogeni, specii ornamentale
Sursa, dar si cale de inlaturare a gazelor
cu efect de sera; influentarea
temperaturii, precipitatiilor si altor
fenomene meterorologice locale si
regionale
Alimentarea si evacuarea apelor
subterane
Inlaturarea excesului de nutrienti si a
altor poluanti
Fixarea solului si a sedimentelor
Controlul inundatiilor, protectia impotriva
furtunilor
Asigurarea de habitate pentru
polenizatori
Sursa de inspiratie, multe religii recunosc
valoarea spirituala si religioasa a unor
componente ale zonelor umede
Zonele umede prezinta oportunitati
pentru activitati recreationale
Multe persoane apreciaza frumusetea
ecosistemelor de zone umede
Oportunitati pentru educatie si instruire
formala si informala
Retinerea sedimentelor si acumularea de
materie organica
Stocarea, reciclarea, procesarea
nutrientilor

Sursa: Millennium Ecosystem Assessment, 2005. Ecosystems and Human-Wellbeing: Wetlands and Water Synthesis. World Resources Institute,
Washington, DC.
Conceptul de utilizare inteligenta (wise use) a zonelor umede, formulat in cadrul
Conventia Ramsar, semnata de 153 de parti, recunoaste nevoia de a integra
conservarea si dezvoltarea. Este recunoscut ca, mai degraba decat sa protejeze
zonele umede de orice schimbari, dezvoltarea umana necesita adesea alterarea
ecosistemelor de zone umede. Dar, pentru a evita impactul negativ al acestor

45

schimbari asupra zonelor umede, procesele care sustin existenta si echilibrul

ecosistemelor trebuie investigate stiintific.
Dezvoltarea = alterarea ecosistemelor de zone umede => protejarea
ecosistemelor = imposibila => evitarea impactul negativ al schimbarilor =>
investigarea stiintifica a ecosistemelor

Controlul inundatiilor
Zonele umede capteaz apa i o elibereaz mai lent
Capacitatea zonelor umede de a stoca apa scade nivelul inundaiilor, reduce
eroziunea i distribuie apa n mod uniform pe lunc
Prezena zonelor umede n aval de zonele locuite ajut la diminuarea
efectului negativ de spalare de pe suprafeele pavate
Restaurarea zonelor umede
Chiar si cele mai mici modificari in regimul hidrografic (debit, calitatea apei) al zonelor
umede poate afecta semnificativ populatiile de plante ce traiesc intr-o zona umdea,
pot deteriora puternic habitatele specifice.
Principalele probleme de rezolvat in cazul restaurarii zonelor umede:
- Disponibilitatea apei la debitul necesar atunci cand este nevoie;
- Formularea si intelegerea unor modele de functionare a zonelor umede cat
mai aproape de realitate si capabile sa ofere cu acuratete suficienta rezultate
utile, in special in ce priveste predictia regimului de functioanre in anumite
situatii
- Formularea unor masuri care sa conduca la gestionarea eficienta a aportului
de apa si a egimului hidric in generat, care sa conduca la mentinerea
umiditatii necesare a solului
- Masurile pentru reconectarea canalelor apelor de suprafata (raurilor) la lunca
inundabila.
Interventia umana asupra bazinului acvatic, pentru obtinerea apei in scopuri agricole,
industriale sau pentru consum uman a facut ca adesea sa fie imposibila refacere in
intregime, ca suprafata, a unei zone umede. O solutie de compromis, care sa refaca
doar partial o zona umeda este adesea adoptata. Spre exemplu, nivelul panzei
freatice a fost mentinut la cota necesra zonei umede de la Wicken Fen, Anglia, prin
izolarea cu o mambrana impermeabila a zonei
Refacerea zonelor umde presupune si existenta unei panze freatice necontaminate.
In cazurile (deloc rare) in care aceasta a fost poluata puternic, se impune tratarea sa
(epurarea). Exista doua categorii de tehnici de epurare a apei din subteran:
a) Cu extragerea si tratarea sa la suprafata, urmata de reinitroducerea in
subteran- metode ex-situ
b) Cu tratarea sa acolo unde se afla (fara a fi extrasa) metode in-situ
Suprafata ocupata de zone umede
Exista in uz aproximativ 50 de definitii diferite ale zonei umede in Europa. Din
aceasta cauza, suprafata raportata ca fiind ocupata de catre acestea depinde de
definitia utilizata in fiecare caz particular.

46

Suprafata ocupata de zonele umede a scazut continuu in ultimele decenii.

Reglarea climatica
Zonele umede prezinta o productivitate biologica semnificativa (aproximativ 10% din
productivitatea neta globala), acumuland prin aceasta cantitati mari de carbon
organic.
In general, degradarea ecosistemelor generata de modificarea utilizarii terenurilor
conduce la scaderea dramatica a capacitatii acestora de a fixa dioxidul de carbon,
comparabil cu capacitatea dinaintea schimbarii respective.
Una dintre principalele cauze ale impiedicarii fixarii dioxidului de carbon (cel mai
important gaz cu efect de sera) este drenarea zonelor umede.
Importanta arheologica a zonelor umede
Solul zonelor umede contine aluviuni care creeaza conditii excelente pentru
conservarea materialului organic, cum ar fi resturi de obiecte confectionate de om din
lemn, plante, seminte care se pot constiui in dovezi arheologice ale unor activitati din
trecut. Asemenea lucruri nu se pot conserva in zone uscate, din cauza proceselor
biochimice ce le distrug.
In anul 2006 a fost realizata o harta arheologica a zonelor umede de coasta in
Planarch (Olanda, Belgia, UK) iar Scotia a finantat un studiu de monitoring ecologic
al zonelor umede Loch Arthur, Milton Loch, Barlockhart, Whitefield Loch si Cults
Loch unde se gasesc importante morminte din epoca de fier.
Dupa o prima etapa pilot de masurare, urmatorii parametri au fost inclusi intr-un
program de monitorizare pe termen lung, derulat si in prezent (2008): nivelul apei,
pH, potential redox, indicatori de chimia apei si biomonitoring bazat pe diatomee.
Situatia zonelor umede in Romania
In anul 2003 erau raportate aproximativ 150 de zone umede in Romania, in urma a 3
studii de inventariere. Dintre acestea, 8 indeplineau, in urma unor evaluari indirecte
si preliminare, conditiile de a fi declarate Zone umde de importanta international
statuate de Conventia Ramsar.
CAPITOLUL 5 MEDIUL MARIN
5.1.

Ecosistemele marine

Ecosistemele marine sunt parte a celui mai larg sistem acvatic, ce acopera 70% din
suprafata Pmantului. Habitatele ce l alctuiesc se ntind de la zonele de coasta
productive, pn la abisurile oceanului.
Multe dintre procesele importante fizice i biologice din mediul marin (cum ar fi
temperatura de suprafa mare, monitorizate prin satelit), arat schimbri graduale la
scari
spatiale
mari.

47

De asemenea, n timp ce unele animale i plante triesc toat viaa lor ntr-o zon
foarte localizata (civa kilometri ptrai), altele, cum ar fi balenele mari si pesti
migratoare, cum ar fi tonul, utilizeaz bazine ntregi ocean ca mediu de viata.
Cum atunci ne definim limitele spaiale n ecosistemul marin pentru a studia
procesele i pentru a lua decizii la nivel regional?
Aceste scri spaiale diferite trebuie s fie luate n considerare, n special atunci cnd
lum n considerare interaciunile dintre mediul fizic i de procesele biologice, inclusiv
variaii n sistemul climatic i efectele sale asupra biocenozei. Un concept util este s
abordam oceanele lumii, la o scara intermediara cunoscuta sub numele de
ecosisteme marine largi (intinse), mari sau LMES.
Mai multe studii au definit aproximativ 45 de LMES n oceanele lumii, cu opt dintre
acestea au loc n apele teritoriale SUA i zona economic exclusiv (ZEE).
La scara de LMES, putem lega variaiile mediului fizic i chimic cu productivitatea
biologic, starea de populaii marine diferite, i un spectru larg de interaciuni umane
care contribuie la schimbrile observate. Totusi trebuie s fie recunoscut, c aceste
limite vor rmne oarecum subiectiv, i pentru unele probleme, alte limite mai stricte
sunt necesare.
Lanul trofic al mediului marin, sau "reteaua trofica", are la baza sa de producie de
fitoplancton. La niveluri trofice succesive (1 = fitoplanctonului, 2 = zooplancton, etc),
cantitatea de masa, care poate fi susinut este de doar aproximativ 10 la suta din
masa la nivelul adiacent inferior. Acest lucru se datoreaz faptului c sume
considerabile de energie sunt necesare pentru creterea, micare, i de reproducere.
Nutrientii eliberati de aceste procese sunt reciclati de ecosistem napoi la baza
lanului trofic.
Activitile umane influenand reteaua trofica din mediu marin includ cresterea
cantitatii de nutrienti n sistemele de coast, care pot stimula producia de
fitoplancton (care poate avea o varietate de consecine pentru ecosistemelor).
Transferul de materie la nivelurile superioare ale piramidei poate modifica, de
asemenea, numrul de animale la niveluri trofice mai sczute, ducnd la schimbri n
disponibilitatea speciilor marine pentru utilizri umane, precum i n dinamica
ecosistemului.

48

Acest grafic este o imagine prin satelit compusa din "culoarea oceanului", care este
un indiciu de fotosinteza. Fitoplanctonului marin (compus n principal din diatomee i
dinoflagellate) este responsabil pentru fotosintez n ocean, fiind totodata si baza
retelei trofice marine. Cerinele pentru fotosinteza sunt lumina soarelui si nutrienti,
cum ar fi azot i fosfor, precum si urme de alte elemente, inclusiv fier.
Procesul de fotosinteza apare n partea superioar de 200 de metri a oceanului, i
mai ales n partea superioar de 50 de metri, din cauza incapacitii de lumina
soarelui s ptrund n adncurile.
"Zona fotica" (mai puin de 200 de metri), reprezint doar aproximativ 7 la sut din
volumul al oceanelor, a cror adncime medie este de aproximativ 2,3 km.
Fitoplanctonului neutilizat moare i e scufund prin zona fotica, astfel nct cele mai
multi nutrienti din ocean ajung in zonele mai adanci, decta unde fotosinteza se poate
produce.
Prin urmare, pentru a sprijini sistemele vii, nutrientii trebuie s fie transportati de la
adncimi de ocean la zona fotica. Acest lucru se ntmpl n zonele de up welling i
in zonele cu alte sisteme de curenti.
Astfel ca zonele de up welling, cum ar fi cele din largul coastelor de vest ale
Statelor Unite, America de Sud, i Africa, sunt printre cele mai productive ecosisteme
din lume.
nelegerea productivitatii sistemelor marine, implic nu numai intelegerea proceselor
din zona fotica, dar si nelegerea sistemelor de curenti i de up welling i
intelegerea sistemelor biologice bazate pe nutrienti.
Pentru a nelege modul n care diferite specii i medii lor fizice i chimice
interacioneaza, trebuie s facem o serie de observaii.
Observaiile suprafatei marine ale culorii oceanului dezvluie vrtejuri complexe i
"puncte fierbini" ale productivitatii care rezult din interaciunea de cureni marini,
geologie de fundul marii, si concentraiile de nutrieni.

49

Diferite specii de alte sunt influenate de aceste diferene locale din producie marin,
care afecteaz abundena i distribuirea lor. Comparativ cu observarea culorii
suprafetelor marine i a temperaturii, este mult mai dificil pentru a proba structura
tridimensionala a mediului fizic, precum si diverse specii de animale, cele care
traiesc pe fund ( "bentosul"). Diverse metode de prelevare de probe sunt aplicate de
ctre mai multe organizaii de a oferi o imagine integrat a variaiilor n ecosistemele
marine.
Variaiile climatice pe termen lung, cum ar fi Oscilaia Nord-Atlantic (NAO), poate
induce anumite conditii marine care, la rndul su afecteaz componentele biologice
ale ecosistemelor.
Astfel, gestionarea populaiilor marine implic nu numai contabilizarea impactului
umna asupra lor, dar si variaiilele sistemele biologice cauzate de sistemele climatice
regionale.
Ecosistemele sunt influenate nu numai de schimbrile climatice regionale, ci si de o
varietate de activiti umane. Una dintre cele mai importante include mbogire de
nutrieni al zonelor de coast (cum ar fi Chesapeake Bay), modificri ale zonei de
coast (dragarea, minerit, pescuitul asupra habitatelor de fund), precum i de
efectele directe de recoltare pentru unele animale.
Activiti cum ar fi recoltarea influenteaza att abundena unor specii importante,
precum specia de codul din Atlantic, cat si distribuiile lor geografice.
De exemplu, colapsul stocurilor de cod
distribuiei lor, precum i la schimbri n
specii de nevertebrate marine, cum ar
abundente dect nainte, candspecia
pescuitului.

din largul Terra Nova a dus la reducerea

abundena unor speciilor prada. n special,
fi de crevei i crabi sunt acum mult mai
de cod a inregsitrat un declin datorita

50

Sistemele de observaie pentru ecosistemele marine, astfel, trebuie sa monitorizeze

distribuia spaial a populaiilor de animale importante, precum i a factorilor care
controleaz abundena lor.
Acest grafic ilustreaz nivelul de cunoatere a speciilor i a proceselor care
afecteaz ecosistemele marine. Unele elemente referitoare la ecosistemele marine
sunt bine nelese, altele sunt necunoscute, Avem acum o nelegere semnificativ a
dinamicii de suprafa i de producie de fitoplancton, cu ajutorul imaginilor
satelitare.
De asemenea, exista un corp considerabil de cunotine cu privire la unele specii
importante de animale, inclusiv obiectivele primare, de pescuit, precum i despre
animale importante, cum ar fi mamifere marine i alte specii. Cunotinele noastre de
dinamica 3-D a sistemelor de ocean sunt relativ bune, i a fost realizat o cartare a
habitatelor oceanului.
Mai puin cunoscute sunt numrul de specii din ocean in prezent i efectele variaiei
climatice asupra dinamicii ecosistemelor. De asemenea, mai puin nelese sunt
probleme legate de cum ar fi reversibilitatea impactului uman asupra speciilor i a
ecosistemelor, precum i evaluarea corespunztoare a produselor i serviciilor
ecosistemelor marine. Unele probleme sunt fie foarte costisitoare pentru a investiga
(de exemplu, de cartografierea, complet a fundului marii), sau conceptual greu de
rezolvat (cum ar fi modele de prognoz ale dinamicii speciilor marine). nc alte
probleme nu pot fi niciodat pe deplin cunoscute, cum ar fi structura i funcionarea
de ecosistemelelor in regim natural (de exemplu, nainte de impactul uman).
Cele mai importante categorii de ecosisteme marine sunt:
-

Oceanele
Estuarele
Recifurile de corali
Zonele de coasta, inclusiv lagunele si sistemele inter-mareice

Ecosistemele marine au cateva proprietati aparte care le diferentiaza de alte

ecosisteme acvatice, factorul cheie fiind prezenta compusilor dizolvati in apa marilor
si oceanelor, in special sarea.
Totalitatea sarurilor dizolvate intr-un kg de apa marina se numeste salinitate. In
general, aproximativ 85% din substantele dizolvate sunt Na si Cl. In medie, apa de
mare are o salinitate de 35 ppt grame.
Straturile oceanului
Zona EPIPELAGICA
Stratul de la suprafata oceanului cunoscut ca zona epipelagica se intinde de la
suprafata pana la 200 de metri adancime. Mai este cunoacut si drept stratul insorit
deaorece este patruns de lumina solara din spectrul vizibil. Odata cu lumina stratul
beneficaiaza si de caldura solara.

51

Zona MEZOPELAGICA
Sub zona epipelagica se gaseste zona mesopelagica, de la 200 de metri pana la
1000 de metri. Se mai numeste si zona apei de mijloc. Este populata de vietuitorae
bioluminiscente si de tot felul de pesti stranii
Zona BATIPELAGICA
Se mai numeste si zona intunecata, se intinde de la 1000 de metri pana la 4000 de
metri adancime. Aici singura lumina existenta este cea generata de vietuitoare.
Presiunea apei este imensa, dar in ciuda acesteia, in zona batipelagica traiesc
surpirnzator de multe vietuitoare.
Zona ABISOPELEAGICA
Aceasta mai este cunoscut si drept zona abisala sau abisul. Se intidne de la 4000 de
metri adancime pana la 6000 de metri. Temperatura apei este aproape de punctul de
inghet si nu exista absolut nici o lumina. Foarte putine creaturi pot supravieui la
asemenea adancimi: nevertebrate cum sunt mici caracatite sau stele de mare.
Zona HADALPELAGICA
Sub zona abisala se intinde zona hadalpelagica, de la 6000 de metri adancime pna
la cele mai adainci parti ale oceanului. Presiunea este imensa (1100 atm) iar
temperatura este foarte apropiata de inghet. Aici traiesc nevertebrate cum ar fi
viermii tubulari.
Adaptari ale vietuitoarelor la viata marina
Fiecare forma de viata marina s-a adaptat in timp la o nisa specifica, in care exista
variatii relativ mici ale salinitatii, temperaturii si luminii.
Vietuitoarele marine sunt nevoite sa regleze si contracareze si presiunea osmotica
produsa de diferenta de salinitate dintre corpul lor si apa marina in care traiesc, prin
rinichi adaptati, prin branhii sau alte functii speciale ale organismelor lor.
Aceste vietuitoare trebuie sa absoarba oxigenul din apa, pentru a-l folosi in procesul
de transformare a hranei in energie. Vietuitorele simple, cum ar fi viermii, absorb
oxigenul prin intreaga suprafata a corpului lor, in timp ce animalele mai evoluate
utilizeaza in acelasi scop gili, protuberante special dezvoltate sau chiar plamani.
Toate animalele marine elibereaza dioxid de carbon in urma respriatiei, dioxid de
carbon care este utilizat mai departe de plante.
Temperatura variaza puternic odata cu adancimea. Multe mamifere marine au
tesuturi isolatoare ce le apara de frig, iar unii pesti au substante in sange
asemanatoare antigelului care ii feresc de inghet.
Tipuri de adaptari ale vietuitoarelor la viata marina:
a) Structurale (ale fomei corpuilui, ale functiilor si reglajelor disponibile)
b) Non-structurale (cum ar fi simbioza, camuflajul, comportamentul de aparare,
strategiile reproductive, de contanct si de comunicare)

52

Pestii sunt cei care au cucerit mediul marin inca din primele perioade geologice.
Patru grupe de pesti:
-

Placodermi (disparuti)
Acanthodi (disparuti)
Chondrichtheiti (rechinii)
Osteichthyes (pesti ososi mai evoluati)

Ultimele doua grupe au supravietuit datorita adaptarilor si sunt astazi prezenti in mari
si oceane intr-o vasta varietate de specii.
Rechinii prezinta doua tipuri de adaptari :
-

rechinii pelagici se misca prin apa in mod constant, pentru a forta apa prin
branhii, in scopul realizarii respiratiei.
rechinii bentonici stau pe fundul oceanului si preiau un flux de apa printr-o
pereche de orificii din varful capului, numite spiracle.

O adaptare comuna la viata in zone cu lumina slaba a fost aparitia liniei laterale, un
organ senzorial ce poate masura distanta fata de prada, chiar si pe intuneric total.
Functionarea liniei laterale se bazeaza pe decelarea diferentei de presiune a apei.
Aceste diferente de presiune se pot datorate fie adancimii, fie curentilor produsi de
obiecte care se apropie.
Celula senzoriala de baza este neuromastul, ce consta intr-un manunchi de celule
senzoriale cu perisori incapsulati intr-o structura gelatinoasa. Neuromastii transmit
continuu salve de impulsuri nervoase. Atunci cand valurile de presiune ale apei
misca amintita capsula gleatinoasa, indoind perisorii celulelor senzitive, frecventa
impulsurilor nervoase scade sau creste, in functie de directa de curbare a
neuromastului
In timpul inotului, pestii dau nastere la unde de presiune in apa, unde ce sunt
percepute de alti pesti. In acelasi timp, pestii initiaza in fata o zona de presiune mai
ridicata in pe partile laterale sau in spate. Aceste unde de presiune sunt distorsionate
la apropierea de un obstacol, distorisuni rapid detectate de receptorii liniei laterale.
DEoarece aceste unde sunt similare celor sonore, pestii pot detecta si sunete de
frecventa joasa, tot cu linia laterala.
O alta adaptare interesanta la mediul marin este reprezentata de ampulele lui
Lortenzini, care pot detecta schimbarile de camp electric produse de un corp
scufundat in apa. Spre exemplu, rechinul pisica poate detecta o cambula ingropata in
nisip. Limita inferioara de detectie este de 5 nV/cm, la unele specii de rechin.
Odata cu preluarea suprematiei pe uscat de catre mamifere, reptilele au fost nevoite
sa se adapteze la viata in mediul marin. Carapacea Chelonidelor este un bun scut de
aparare, dar si o modalitate de a impiedica osmoza. Carapacea le incetinea miscarile
pe uscat, dar in apa povara sa scade datorita fortei lui Arhimede.
Mamiferele care au fost impinse spre viata in mediul marin au trebuit sa faca fata
unei probleme esentiale: temperatura sangelui lor este mai ridicata decat ce a apei
marilor si oceanelor. Principalele categorii de adaptari pentru a face fata acestei
situatii sunt:

53

reducerea raportului suprafata /volum, astfel incat suprafata de contact cu

apa rece sa fie cat mai redusa
aparitia unui strat de grasime subtegumentar care izoleaza termic
reducerea fluxului de sange in apropierea suprafetei de contact cu apa

Se adauga o serie intreaga de alte adaptari intilnite la unele specii cum ar fi:
- batai mai de inima mai rare in timpul scufundarii
- procente mai ridicae de hemoglobina in sange comparativ cu speciile similare
ce traiesc pe uscat
- reducerea afluxului de sange catre organele non-vitale
Pestii pot bea apa sarata si elimina sarea prin branhii. Pasarile marine pot si ele sa
bea apa sarata, sarea fiind apoi eliminata prin glandele saline in cavitatea nazala,
de unde este scuturata sau eliminata prin suflu de catre pasare.
Balenele nu beau apa de mare, ci isi preiau apa necesara din vietuitoarele pe care le
mananca.
Izolarea termica se realizeaza cu un strat de grasime. Desi acesta poate ajunge la
unele specii pana ;a 50% din greutate, nu grosimea este importanta pentru
termoreglare, ci continutul in lipide: cu cat proportia acestora este mai ridicata, cu
atat izolarea termica este mai buna.
Mamiferele au preferat acest strat fata de solutia cu blana (adoptata de focile
marine), deoarece blana este termoizolanta numai cat timp exista bule de aer in
perisori.
Planctonul marin
-

5.2.

Fitoplancton
Zooplancton
-meroplancton
-holoplancton

Asociatii de organisme pelagice si bentonice

Asociatiile de organisme bentonice se compun in principal din macronevertebrate,

cum ar fi anelide, moluste si crustacei. Aceste organisme populeaza substratele de
fund ale estuarelor si joaca un rol crucial in mentinerea sedimentelor si calitatii
apelor.
Asociatiile bentonice sunt o sursa importanta de hrana pentru pestii de fund,
nevertebrate si pasari.
Comunitatile de organisme bentonice sunt un indicator important al stressului de
mediu deoarece sunt foarte sensibile la expunerea la poluanti.
5.3.

Principalele probleme ale mediului marin

Marea Neagra

54

Variatiile de nivel sezoniere ale apei sunt cuprinse intre 15-27 cm. Poseda curenti
orizontali: in exterior unul circular paralel cu tarmul, avand sensul invers acelor de
ceasornic si unul interior care consta din 2 curenti ciclonali.Exista si curenti verticali
de mica amplitudine (curenti de convectie). Ei apar la finele iernii si vantura apa pe o
grosime de 180-200 de m. Termica apei variaza sezonal. In sectorul romanesc
temperatura minima coboara la 0 grade si sub 0 grade (-1,4 grade) cand apa
ingeata.
Apa cea mai calda se intalneste in luna august, fiind la tarm de 27-29 de grade.
Limitele oscilatiilor termice sunt de 20 de grade in larg si la tarm de 30 de grade. Pe
verticala exista o evidenta stratificatie termica. Variatiile de temperatura cu
inversarea lor intre anotimpul cald si rece au loc numai panala adancimea de 75-100
de m. La aceasta adancime exista o temperatura constanta de 7 grade ce creste
catre fund pana la 9 grade. Transparenta apei atinge in general 15 m in larg si 1 m la
margine in zona deltei.Valurile au inaltimi variabile (maximum este de 4-5 m in timpul
furtunilor).
Salinitatea este scazuta la suprafata in zona varsarii apelor dulci in mare (de
exemplu , la Sulina salinitatea este de 0,5 g/l). Reactia mediului este alcalina.
Oxigenarea apei variaza cu anotimpul si adancimea. In perioada rece paturile
superficiale sunt suprasaturate in oxigen. Concentratia lui scade cu adancimea. De la
125-200 m pana la fundul marii gazul solvit este hidrogenul sulfurat. Aici oxigenul
lipseste cu desavarsire. Bentalul este format din stanci, nisipuri, maluri, depuneri
organice sau minerale etc.
Planctonul este reprezentat pana la adancimea 175 m.
Fitoplanctonul cel mai bogat se afla intre 0-50 m adancime. Dominante sunt algele
silicioase. Algele verzi (cloroficeele) si algele albastre-verzui (cianoficeele) sunt slab
reprezentate. Fitoplanctonul este bine dezvoltat in zona litorala si mai slab dezvoltat
in larg. In mare, in locurile unde se varsa apele curgatoare exista un amestec de alge
dulcicole si marine. Se constata in fitoplancton o pronuntata variatie sezoniera.
Dinoflagelatele au o dezvoltare maxima in sezonul cald (iunie-august), iar diatomeele
in sezonul rece (decembrie-februarie). Biomasa maxima a fost pusa in evidenta in
luna iunie si in luna noiembrie. Ea constituie un pretios material nutritiv pentru
zooplancteri, dar si pentru pestii planctonofagi (hamsie, sport).
Zooplanctonul, mai sarac in specii decat fitoplanctonul, se compune din protozoare,
celenterate, viermi etc. Pe anotimpuri, zooplanctonul cel mai bogat este intalnit iarna,
iar cel mai sarac, vara. Mai ales, in partea a doua a toamnei zooplanctonul are o
crestere continua vertiginoasa. Pe timp de primavara si vara zooplanctonul se
diminueaza cantitativ din cauza consumarii lui de catre puietii de peste si pestii
planctonofagi. Zooplanctonul scade cantitativ pe verticala.
Nectonul este format mai ales din pesti si din mamifere. Din cele 150 de specii
identificate in Marea Neagra, pentru sectorul romanesc mai importante economic
sunt scrumbia albastra (Scomber scombrus), palamida (Sarda sarda), hamsia
(Engroulis encrassichalus ponticus), stavridul, morunul etc. Dintre mamifere in Marea
Neagra traiesc delfinii si focile.
Bentonul este diversificat ca structura. Macrofitele sunt subacvatice si sunt

55

reprezentate prin specii de alge din genurile Zostera, Cystoseira, Phyllopora,

Ceramium, Enteromarpha etc
Microfitobentosul este prezent in zona unde lumina ajunge la fundul apei. Este format
din diferite specii de diatomee.
Zoobentosul este format din populatii de animale ce traiesc pana la adancimea de
180-200 m. In functie de adancime se intalnesc anumite polichete, amfipode,
moluste, crabi, pesti. Dupa tipul de substrat se creeaza o varietate a biocenozelor
bentale. Unele specii de plante si animale traiesc pe stanci (biocenoze litofile), altele
pe nisip (biocenoze psamofile), pe mal (biocenoze pelafile).
Sub adancimea de 200 de m nu traiesc decat bacteriile sulfuroase anaerobe.

Amenintari pentru mediul marin

Principalele surse de stress pentru mediul marin pe plan global sunt:
- sursele de poluanti de pe tarm
- scurgerile de produse petroliere
- eutrofizarea ca urmare a imbogatirii cu nutrienti
- speciile invazive
- compusii organici poluanti persistenti
- metalele grele
- acidificarea
- substantele radioactive
- deseurile de pe vase
- suprapescuitul
- distrugerea habitatelor marine si costale
Principalele amenintari pentru recifurile de corali sunt:
- evenimentele de climat extrem
- practici turistice nesustenabile
- pescuit pentru pesti ornamentali
- supraexploatare
- sedimentare
- colectarea de corali
- pescuitul cu dinamita
- poluarea
Exemplu: Efectivele de specii valoroase, Acipenseride si Salmonide s-au redus
dramatic. In GEorgia au fost puse pe lista rosie a speciilor ameninmtate 7 astfel de
specii din Marea Neagra (Acipenser guldenstaedti colchicus Colchic sturgeon,
Acipenser nudiventris Lov.-spine, Acipenser stellatus Pall.-sevryuga, Acipenser sturio
L.-Atlantic sturgeon, Huso huso L.-beluga, Salmo trutta L.-Black Sea salmon, Anguila
anguila-freshwater eel).
Lista de specii rare si amenintate include 60 de specii ale ihtiofaunei Georgiei.

56

Lista resurse
A Technical Manual for Identifying Wetlands in Michigan
http://www.deq.state.mi.us/documents/deq-water-wetlands-idmanualchap4.pdf
http://www.michigan.gov/deq/0,1607,7-135-3313_3687-10333--,00.html
Wetland from the Backyard, Education publication US-EPA
http://www.epa.gov/gmpo/education/pdfs/WorldBackyard3.pdf
Water Policy Briefing, issue 21, Internationl Water Institute,
http://www.iwmi.cgiar.org/publications/Water_Policy_Briefs/PDF/WPB21.pdf
Research program Supply and Demand for Ecosystem Services Dipl. Biol., Dr.
oec HSG Thomas Kllner; Research group Ecosystem Services at NSSI-ETHZ,
September 12, 2007
http://www.uns.ethz.ch/res/irl/ecosystemservices/Research_Program_Koellner.pdf
In-Situ Bioremediation of Contaminated Ground Water, J.L. Sims, J.M. Suflita,
H.H. Russell, EPA/540/S-92/003, 1992
http://www.epa.gov/ahaazvuc/download/issue/issue11a.pdf
Review of European Wetland Inventory Information, Report of A Pilot Study
towards a Pan-European Wetland Inventory, proiect de cooperare intre Wetlands
International si Dutch Institute for Inland Water Management and Waste Water
Treatment (RIZA), 2004
http://www.wetlands.org/RSIS/WKBASE/pewi/intro.htm
Water Notes Wetland Vegetation, Government of Western Autralia, Water and
River Commission, 2008
http://portal.environment.wa.gov.au/pls/portal/docs/PAGE/DOE_ADMIN/FACT_SHE
ET_REPOSITORY/TAB1144247/WRCWN03.PDF
B.D. Wheeler, D.J.G. Gowing, S.C. Shaw, J.O. Mountford, and R.P. Money, 2004.
Ecohydrological Guidelines for Lowland Wetland Plant Communities (Eds. A.W.
Brooks, P.V. Jose, and M.I. Whiteman). Environment Agency (Anglian Region) citat
conform indicatiei autorilor.
http://www.floodplainmeadows.org.uk/pics/d96435.pdf
Plant Adaptations to Aquatic Life, Offwell Woodland & Wildlife Trust, 2009
http://www.countrysideinfo.co.uk/wetland_survey/adaptns.htm
Temperate freshwater wetlands of Europe in relation to Eutrophication, climate
change and other threats, JOS T.A. VERHOEVEN
1 Section of Landscape Ecology, Dept. of Geobiology, Utrecht University, P.O. Box
80084, 3508 TB Utrecht, The Netherlands
http://www.icef.eawag.ch/abstracts/verhoeven.pdf
Ecosystem Restoration and Global Climate Change: The Role of Wetlands in
Combating Global Warming, SARAH E. HAAS & APRIL H. GROMNICKI National
Audubon Society October 2007
http://www.corpsreform.org/sitepages/downloads/ToolsAndResourcesReports/Audubon2007.pdf

57

Hidrological Science and Wetland Restoration, some case studie from Europe,
Acreman, M.C., Fisher, J., Stratford C.J., Mould D.J. , Mounterford, J.O., Hydrology &
Earth System Sciences, 11(1), 2007
http://hal.archives-ouvertes.fr/docs/00/30/56/02/PDF/hess-11-158-2007.pdf
Archeological Evaluation of Wetlands in the Planarch Area of North-West
Europe, Dyson Lys et all , Maidstone 2006
http://www.vliz.be/imisdocs/publications/117926.pdf
Soil Indicators of Queensland Wetlands, 2006
http://www.epa.qld.gov.au/wetlandinfo/resources/static/pdf/FinalReports/QW_SoilIndi
cators.pdf
Resurse internet la capitolul 5
http://www.seasky.org/deep-sea/ocean-layers.html
http://www.buschgardens.org/infobooks/Bottlenose/adapaqdol.html
Dr. William Hamner, Ph.D., Curriculum in marine sciences, UNIVERSITY OF
CALIFORNIA, LOS ANGELES MARINE SCIENCE CENTER revised for UCLA
OceanGLOBE, 4/03
http://www.msc.ucla.edu/oceanglobe/pdf/PlanktonPDFs/PlanktonEntirePackage.pdf
http://www.lookd.com/fish/laterallinesystem.html
http://www.epa.gov/bioiweb1/aquatic/marine.html
http://www.mareaneagra.net/ecosistem.htm
http://www.grida.no/publications/rr/our-precious-coasts/page/1292.aspx
A. KOMAKHIDZE, N.ZOBOVA PRESENT STATE OF POLLUTION IN BLACK SEA
GEORGIAN COASTAL AREA AND MAIN SOURCES OF POLLUTION, Georgian
Marine Ecology and Fisheries Research Institute Black Sea Regional Activity Center
for Biodiversity Conservation, Batumi, Georgia, 2005
http://www.igic.bas.bg/clean_black_sea/CD/Papers/Komakhidze.pdf
Adaptation and Constraint in the Complex Life Cycles of Animals, Nancy A. Moran,
Annual Review of Ecology and Systematics, Vol. 25 (1994), pp. 573-600
http://marinebio.org/Oceans/MarineLifeCycle.asp
http://marinebio.org/Oceans/StructuresAdaptations.asp
sunete si fotografii: http://www.pbs.org/kqed/oceanadventures/;
sunete: http://www.fishecology.org/soniferous/justsounds.htm
Bibliografie generala
1) Chiriac, E; Udrescu, M.; Ghidul naturalistului in lumea apelor dulci,
Editura Stiinific Bucureti, 1965
2) Malschi, Dana Curs de hidrobiologie, Universitatea Babe-Bolyai,
Cluj-Napoca, 2009
3) Rakowska, Barbara , Departmentul de Algologie si Micologie al
Universitii din d, Polonia , Diatom communities occurring in
Niebieskie rda near Tomaszw Mazowiecki, Central Poland (19631990). Fragm. Flor. Geobot. 41(2): 639-655, 1996
4) Museo Tridentino de Scienzi Naturali Indagini idrobiologiche su
trenta sorgenti del Parco Naturale Adamello Brenta- Cercetare
tiinific colectiv fr autori citai, diponibila la: www.alpenquellen.com/
i http://www.mtsn.tn.it/sezioni/.

58

5) Khmeleva, Nina; Nesterovich, Andrey; Czachorowski, Stanislaw- The

macroinvertebrate fauna of some Byelorussian, Karelian and Altaian
springs and its relation with certain fators, Acta Hydrobiologica, 36, 1,
75-90 Cracovia, Polonia, 1994
6) http://www.connectedwater.gov.au/framework/stream_flow_velocityarea.p
hp
7) 7) Buchanan, T.J, Somers, W.P. Discharge Measurments at gaging
Stations, US Geological Survey, Techniques of Water Resources
Investigations,
Book
3,
Chapter
A8,
disponibil
la
http://ga.water.usgs.gov/edu/measureflow.html
i
la
http://pubs.usgs.gov/twri/twri3a8/html/pdf.html
8) 8) What is a Spring? Raport despre protectia izvoarelor, disponibil
la:
http://www.kingcounty.gov/healthservices/health/ehs/water/springs.aspx?
print=1
9) Southern Colorado Plateau Network Project, National Park Service U.S.
Department of the Interior, Intermountain Region Inventory &
Monitoring
Program,
2007
http://www1.nature.nps.gov/im/units/scpn/index.cfm
10) CANTONATI M. ; GERECKE R. ; BERTUZZI E. ; Springs of the Alps sensitive ecosystems to environmental change : from biodiversity
assessments to long-term studies,
Hydrobiologia ISSN 00188158 CODEN HYDRB8 , 2006, vol. 562 (253 p.) [Document : 38 p.] (6
p.), pp. 59-96 [38 page(s) (article) Springer, Dordrecht, Olanda
11) Pauli Bagge-Emergence and upstream flight of lotic mayflies and
caddisflies (Ephemeroptera, Trichoptera) in a lake outlet in Finland.
Entomologica fennica, 1995
12) Naomi E. Detenbeck, Methods for evaluating wetland condition #7
Wetlands Classification, US-EPA, EPA-822-R-02-017, 2002
13) http://harta-romaniei.blogspot.com/2008/04/harta-romaniei-cu-apeletermale.html
14) Water Quality Handbook US-EPA
15) Unicef Handbook on Water Quality, 2008\
15. http://www.maine.gov/dep/blwq/docmonitoring/biomonitoring/
sampling/bugs/dragonsanddamsels.htm
16. http://www.mchenry.edu/faculty/mgarriso/OdonataPhotoGalle
ryWeb/Dragonflies.htm
17. http://www.peatlandsni.gov.uk/formation/index.htm
18. http://www.ramsar.org/ris/key_ris_types.htm
19. http://ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublicatio
ns/lifefocus/documents/wetlands.pdf

59