Raport 2 Fise de Inventariere 1

„Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional
Infrastructură Mare 2014-2020”
Studiu de de inventariere a speciilor de interes

comunitar - Etapa 1
CONTRACT DE
SERVICII: 24 / 24.08.2017
CONTRACT / Servicii de consultanță pentru elaborare studii privind
PROIECT: realizarea planului de management în cadrul proiectului
”REALIZAREA MANAGEMENTULUI ADECVAT ÎN SCOPUL
CONSERVĂRII BIODIVERSITĂȚII ÎN ARIA NATURALĂ
PROTEJATĂ ROSCI0357 PORUMBENI”, cod SMIS2014 –
101984
COD: cod SMIS2014 – 101984
BENEFICIAR: Asociaţia Coridorul Verde
APRILIE 2018
SC WILDLIFE MANAGEMENT Livrabil activitatea A.1.1 Pagina1 din 93
CONSULTING SRL Revizia
comunitar - Etapa 1 0 1 2 3 4
FIȘA DE CONTROL
Activitatea A.1.1 Elaborarea studiului de evaluare a speciilor protejate – etapa 1
Studiu de de inventariere a speciilor de interes comunitar - Etapa 1: 1 Studiu cu

fisele de inventariere si cartare pentru 14 specii de interes comunitar din sit (7
Livrabil specii de mamifere, 3 specii de amfibieni si reptile, 3 specii de pești si 1 specie de
nevertebrate, completate si incluse in baza de date GIS.
Aprobat
Beneficiar /
UIP:
Revizia 0
Data 10.04.2018
Calin Vasile HODOR
Verificat /
Avizat de:
Călin Vasile Hodor

JURJ Ramon Romulus
POCORA Viorel
POCORA Irina Elena
ZAMFIRESCU Ștefan Remus
Autor(i):
STRUGARIU Alexandru
IMECS István
NAGY András Attila
MANCI Cosmin-Ovidiu
SITAR Cristian
1
INFORMAȚII PRIVIND CONTRACTUL
Titlul Contractului: Servicii de consultanță pentru elaborare studii privind

realizarea planului de management în cadrul proiectului
”REALIZAREA MANAGEMENTULUI ADECVAT ÎN SCOPUL
CONSERVĂRII BIODIVERSITĂȚII ÎN ARIA NATURALĂ
PROTEJATĂ ROSCI0357 PORUMBENI”, cod SMIS2014 –
101984
Nr. Contract: 24 / 24.08.2017
Beneficiar: Asociatia Coridorul Verde

Reprezentant legal: Alina FRIM, președinte
Manager de proiect: Alina Frim
Adresă: str. Aleea Barajul Cucuteni, nr. 10, București
Telefon/ Fax: 0314.322065
E-mail: coridorulverde@gmail.com
Consultant/Prestator: SC Wildlife Management Consulting SRL

Reprezentant legal: Calin Vasile HODOR
Adresă: Str. Molidului, NR. 37, Brasov, jud. Brasov
Telefon/ Fax: 0726195878
E-mail: wildlife.consulting@gmail.com
2
CUPRINS
1. INTRODUCERE ...........................................................................................4
2. STUDIU PRIVIND INVENTARIEREA ȘI CARTAREA SPECIILOR PROTEJATE .....4
2.1. Inventarierea și cartarea speciilor de mamifere (exclusiv lilieci)................ 4
2.2. Inventarierea și cartarea speciilor de lilieci ............................................. 37
2.3. Inventarierea și cartarea speciilor de amfibieni ....................................... 57
2.4. Inventarierea și cartarea speciilor de nevertebrate ................................. 66
2.5. Inventarierea și cartarea speciilor de pești .............................................. 70
3. INTRODUCEREA DATELOR ÎN BAZA DE DATE GIS .....................................85
3
1. INTRODUCERE
Prezentul studiu este elaborat în cadrul activității A.1.1 Elaborarea studiului de evaluare a
speciilor protejate și este în conformitate cu cerinţele Specificațiilor tehnice, Oferta Tehnică
înaintate de Prestator și cu Contractul 24 / 24.08.2018.
Conform prevederilor contractului, livrabilul 1 al activității A.1.1 Studiu de de
inventariere a speciilor de interes comunitar - Etapa 1: 1 Studiu cu fisele de inventariere si
cartare pentru 14 specii de interes comunitar din sit (7 specii de mamifere, 3 specii de amfibieni
si reptile, 3 specii de pești si 1 specie de nevertebrate, completate si incluse in baza de date
GIS trebuie finalizat până la data de 30 aprilie 2018.
2. STUDIU PRIVIND INVENTARIEREA ȘI CARTAREA SPECIILOR

PROTEJATE
2.1. Inventarierea și cartarea speciilor de mamifere (exclusiv lilieci)
Date generale
La nivel internaţional, o serie de convenţii au ca scop conservarea biodiversităţii, cu

relevanţă pentru protejarea speciilor de mamifere, respectiv: Convenţia privind conservarea
vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Convenţia de la Berna), adoptată la Berna la
19 septembrie 1979, Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice
(CMS), adoptată la Bonn la 23 iunie 1979, Convenţia privind diversitatea biologică (CBD),
semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, şi la care România este Parte.
Uniunea Europeană a ratificat CBD la 21 decembrie 1993, iar pentru implementarea prevederilor
convenţiei şi-a asumat rolul de lider în domeniul politicii internaţionale privind biodiversitatea,
adoptând o serie de strategii şi planuri de acţiune menite să contribuie la atingerea obiectivelor
CBD.
Politica UE privind conservarea naturii se bazează în principal pe două acte legislative:
Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind conservarea păsărilor
sălbatice (Directiva Păsări), versiune codificată a Directivei 79/409/CEE a Consiliului privind
conservarea păsărilor sălbatice, şi Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea
habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice (Directiva Habitate), cu modificările
ulterioare, care au ca scop asigurarea stării favorabile de conservare a habitatelor şi speciilor
care se regăsesc pe teritoriul UE.
La nivel naţional, reglementarea de bază în domeniul conservării biodiversităţii o
constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, act normativ care asigură
transpunerea Directivei Păsări şi a Directivei Habitate.
Convenţiile internaţionale menţionate mai sus, precum şi directivele UE în domeniul
conservării naturii, stabilesc obligaţii privind monitorizarea stării de conservare a speciilor
sălbatice şi habitatelor naturale, având în vedere importanţa acestor informaţii pentru stabilirea
4
măsurilor necesare care să asigure refacerea şi protejarea diversităţii biologice, precum şi

evaluarea rezultatelor măsurilor de protecţie aplicate.
Conform evaluării stării de conservare a mamiferelor din Europa realizată de către IUCN
(Temple şi Terry 2007), care a vizat un număr de 260 de specii de mamifere (219 specii de
mamifere terestre, din care 59 specii endemice, şi 41 specii de mamifere marine), la nivelul
Europei un procent de 14 % din speciile de mamifere terestre, şi respectiv 22% din speciile de
mamifere marine, sunt ameninţate. De asemenea, în urma acestei evaluări privind starea de
conservare a mamiferelor în Europa, a rezultat că populaţiile a peste un sfert din totalul speciilor
de mamifere din Europa sunt în declin (27%), în timp ce populaţiile sunt stabile pentru un
procent de 32% din speciile de mamifere, şi în creştere pentru un procent de 8%, iar pentru un
procent de 33% nu se cunoaşte tendinţa populaţiilor acestor specii de mamifere la nivel
european.
Conform art. 11 din Directiva Habitate, statele membre UE au obligaţia de a monitoriza
starea de conservare a habitatelor naturale şi speciilor sălbatice, iar rezultatele acestei
monitorizări trebuie comunicate Comisiei Europene conform obligaţiilor de raportare stabilite
prin art. 17 al acestei directive.
Comisia Europeană a întocmit în anul 2009, pe baza rapoartelor naţionale pentru
perioada 2001-2006 transmise de către statele membre UE, conform obligaţiilor stabilite prin
Directiva Habitate, un raport tehnic privind evaluarea stării de conservare a speciilor sălbatice şi
habitatelor naturale pe teritoriul UE (The web-based Article 17 Technical Report (2001-2006)
http://biodiversity.eionet.europa.eu/article17). În urma acestei evaluări a stării de conservare a
celor 128 de specii de mamifere de la nivelul UE vizate de art.17 din Directiva Habitate, doar o
specie de mamifere din opt se află într-o stare favorabilă de conservare, 40% dintre aceste specii
de mamifere fiind într-o stare nefavorabilă de conservare, iar pentru un număr însemnat de
specii de mamifere nu sunt date care să permită o evaluare a stării de conservare la nivelul UE
sau la nivelul fiecărei regiuni biogeografice (João Pedro Silva şi colab. 2011).
Dificultăţile întâmpinate la elaborarea acestui raport consolidat au determinat
modificarea formatului de raportare pentru perioada 2007-2012 şi revizuirea ghidului în vederea
utilizării armonizate a acestuia de către toate statele membre UE permiţând astfel o mai bună
integrare şi analiză a datelor de la nivelul UE.
Datorită aşezării geografice, reliefului şi a interacţiunii cu factorii abiotici variabili la scară
de timp şi spaţiu, România este caracterizată de o diversitate mare a speciilor de floră şi faună
sălbatice şi a habitatelor naturale.
Din punct de vedere al bogăţiei specifice, în România se regăsesc 102 specii de mamifere
sălbatice, din cele 182 de specii prezente la nivelul Uniunii Europene. Conform informaţiilor
prezentate în Strategia naţională şi Planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2014 –
2020, promovată de către Ministerul Mediului, în vederea aprobării de către Guvernul României,
un număr însemnat dintre aceste specii sunt ameninţate, 74% din speciile de mamifere fiind
prezente în Cartea Roşie a Vertebratelor din România (2005).
România, prin aderarea la convenţiile şi acordurile internaţionale şi regionale privind
protecţia naturii, precum şi prin aderarea la UE, şi-a asumat obligaţia de a stabili şi aplica la nivel
naţional măsuri de conservare care să asigure menţinerea sau refacerea populaţiilor speciilor
sălbatice şi a habitatelor naturale.
5
Studiul de față, contribuie la obligațiile României ce le are față de Uniunea Europeană,

prin inventarierea, cartarea și determinarea stării de conservare a speciilor Ursus arctos, Canis
lupus și Lutra lutra, în aria protejată ROSCI 0357 Porumbeni.
Inventarierea si cartarea speciilor de mamifere din situl Natura 2000 ROSCI0357 Porumbeni
Metodologia utilizată pentru inventarierea speciilor

a) Date generale - Estimarea numărului de indivizi este o operație dificilă date fiind
caracteristicile etologice ale speciilor. Speciile de carnivore mari şi vidra sunt animale nocturne
și de crepuscul greu de observat. În aceste condiții estimarea numărului de indivizi s-a realiza în
principal pe baza indiciilor de prezență; urme, excremente, marcări, vizuine.
Dispozitivul de culegere a datelor din interiorul sitului cuprinde ploturi (zone de monitorizare).
Poziţionarea acestora au avut la bază procedeul random/stratificat, realizată în urma uni calcul
statistic aplicat la toată suprafaţa parcului, aceasta urmând să fie stabilită exact în urma
deplasării în teren. Astfel că suprafaţa sitului a fost împărţită în 110 de cuadrate cu dimensiunile
de 1/1 km în suprafata de 100 ha.
ROSCI 0357 Porumbeni împărțit în pătrete de 1/1km (100ha)
6
b)Inventarierea speciilor de carnivore mari (urs și lup).

Ţinând cont de etologia speciilor de carnivore mari şi tipurile de habitat utilizate de
acestea, specii cu rază mare de activitate (urs între 4000 - 9000ha si masculi tineri in dispersie
pana la 30000 ha, lup între 6000-10000ha şi râs între 4000-8000ha - R.Jurj 2011 Raport Nucleu),
raportat la suprafaţa totală a sitului de 7000 ha, am considerat că pentru specia urs, un procent
de 20%, iar pentru specia lup, un procent de 15% din totalul suprafeţelor de monitorizat,
distribuite randomizat, poate să acopere toată raza de activitate a potenţialelor exemplare
pentru cele două specii.
Astfel că pentru specia urs a rezultat un număr de 22 zone de monitorizare, iar pentru
specia lup a rezultat un procent de 17 zone de monitorizare.
7
Distribuția zonelor de monitorizare pentru specia urs în ROSCI0357
Distribuția zonelor de monitorizare pentru specia lup în ROSCI0357
 Metoda inventarierii semnelor:

Metoda se bazează pe principiul că o densitate mai mare de indivizi conduce la identificarea mai
multor semne. Prin semne se înţelege orice element ce poate indica prezența unui individ din
specia țintă, precum: urme imprimate pe zăpadă sau noroi, excremente, hoituri prădate de lup,
păr recoltat de pe arbori, etc.
8
Această metodă este bazată pe amplasarea stratificat randomizată a unor trasee de

observaţii care să constituie pieţe de probă stabile în vederea obţinerii unor eşantioane
reprezentative. Aceasta este metoda utilizată la estimarea populaţiei de urs și lup în cadrul
proiectului, combinată cu “citirea urmelor”.
Metoda se bazează pe identificarea semnelor ce indică prezenţa speciei în plot.
- În cadrul unui pătrat de 1x1 km (plot) se vor parcurge 1-3 transecte o lungime totală de
300m;
- Transectul se va parcurge pe drumurile forestiere existente, pe culmile şi văile principale;
- Fiecare urmă identificată va fi marcată cu un punct GPS și urmărită pe o distanţă care a
permits identificarea numărului de indivizi prezenţi;
- Pentru fiecare locaţie identificată se va face o descriere a habitatului prezent în zona
respectivă. Orice alte semne ale prezenţei speciei (excremente, marcaje) se vor înregistrate
în fişa de teren.
Metoda permite identificarea prezenţei speciei şi conduce la calcularea unor indici de
abundenţă, care permit evaluarea în timp şi spaţiu a variaţiei efectivelor unei anumite populaţii
(în cazul nostru de urs și lup).
Metoda se utilizată pentru determinarea arealului de distribuție a speciei şi pentru a permite
realizarea de studii privind ecologia și dieta speciei sau privind analiza utilizării și favorabilității
habitatelor.
- Metoda furnizează informaţii privind ocuparea, distribuţia şi numărul minim de indivizi
raportat la suprafța sitului şi are rolul de a evalua relaţiile din cadrul habitatului.
 Metoda camera traps: Această metodă propusă pentru a fi utilizată în cazul în care pe
suprafața ariei protejate nu pot fi identificate semne de prezență ale speciilor în zonele
de monitorizare.
Metoda permite determinarea următorilor parametrii:
- Statutul de prezenţă al speciei;
- Numărul minim de indivizi dintr-un plot de monitorizat;
- Abundenţa relativă din zonele de monitorizare;
- Estimare efectivelor la nivel de arie protejată.
Metoda constă în amplasarea unor camera foto în cadrul zonei de studiu și obținerea de
fotografii cu indivizi din specia țintă. Metoda este foarte putin invazivă, poate fi folosită pentru
colectarea de informații pe termen lung privind comportamentul animalelor, permite stocarea
informațiilor nealterate pe termen lung, permite inregistrarea mai multor specii permite analiza
dimensiuniilor si a trofeelor. Camerele foto pot fi folosite indiferent de anotimp (pe timp de iarnă
utilizarea este restricționată de perioadele cu temperature foarte scăzute). În comparaţie cu alte
metode, costurile echipamentelor sunt mari, iar echipamentul se poate defecta în condiţii de
teren grele (Kays, 2008). Pentru creșterea nivelului de detecție a animalelor, se vor utiliza
atractanți de origine naturală ce au rolul de a atrage animalul în fața camerei de fotografiat.
Metoda se aplică cu succes in studii de tip capturare-marcare-recapturare la acele specii de
animale (ex. râs, urs) a căror tipar unic al blănii sau alte aspect morfologice ce diferă de la un
individ la altul, permite identificarea cu precizie a indiviziilor. Dacă modelul speciilor ţintă variază
printre indivizi (Karanth, 1998) sau animalele nu prezintă unele semne vizibile individuale, metoda
camerelor de fotografiat nu permite identificarea individuală (Kays, 2008), respectiv nu se pot
realiza estimări precise ale mărimii populației (prin metoda capturare-recapturare). Colectarea
9
informațiilor cu ajutorul camerelor foto permite însă estimarea abundențelor și densitățiilor (Kays
et al., 2008), utilizând modele de prezență absență, dacă metoda este aplicată in baza unei
pregatiri riguroase a studiului, utilizarea optimă a camerelor și bineînțeles adoptarea modelului
optim pentru analiza datelor
 Metoda complementară "scent station" (staţii de urmărire)

Metoda se utilizează complementar metodei de inventariere a semnelor identificate pe
transectele parcurse în cadrul ploturilor de 1x1 km (plot). Dacă prima metodă nu a putut fi
aplicată eficient, atunci se va utiliza complementar metoda "scent station" (staţii de urmărire).
Metoda se implementează pe ploturile selectate pentru inventarierea semnelor care au
acoperire statistică la nivelul sitului.
Metoda staţiilor de urmărire se bazează de asemenea pe identificarea semnelor de
prezenţă ale speciei (îndeosebi urme) sau în cazuri excepţionale prin identificare vizuală directă
a speciei (puncte de observaţii), însă modul de colectare a informaţiei este diferit. Astfel, staţiile
de urmărire presupun selecţia unor zone în care substratul a permis identificarea urmelor în mod
natural sau era amenajat în vederea înregistrării în bune condiţii a urmelor animalului ţintă.
Substratul putea să fie natural sau artificial, în funcţie de natura terenului.
Stațiile de urmărire constau din:

Stație de urmărire a urmelor imprimate pe sol: identificarea unei zone în care se poate imprima
urmele în mod natural pe sol sau se va amenaja un substrat natural, pe sau în imediata
vecinătate a unor rute de deplasare identificate, a zonelor de hrănire cu hrană naturală sau
complementară (suplimentară) sau a zonelor cu marcaje istorice. Pe un plot (pătrat de 1x1 km)
au pot fi identificate şi/sau amenajate una sau mai multe stații de urmărire în funcție de natura
terenului.
Stație de urmărire olfactivă: se pot utiliza complementar în zonele în care nu au fost identificate
prezenţe ale speciei. Metoda constă în amenajarea unei stații de urmărire în cadrul căreia se
amplasează atractanți olfactivi, în vederea atragerii animalelor în zona cu substrat amenajat sau
natural. Locurile de urmărire şi staţiile care se bazează pe miros, se vor amplasa pe rutele de
călătorie potenţiale, cu cea mai ridicată probabilitate pentru a detecta specia. Pentru specia lup
metoda stațiilor de urmărire olfactive este importantă atât datorită modului de pregătire a
stațiilor cât și datorită biologiei și etologiei speciei.
- Fiecare urmă sau grup de urme identificate se va marca cu un punct GPS şi se va înregistrată
în fişa de teren.
Complementar se vor înregistra şi semnele şi urmele identificate în teren pe traseele ce
duc spre ploturile pentru monitorizare sau staţiile de urmărire. Se va utiliza acelaşi formular de
teren, dar punctul GPS se va nota la observaţiile plotului care se afla la cea mai mică distanță
față de acel punct.
c)Inventarierea vidrei
Metoda presupune alegerea cvadratelor de 1x1 km, care se suprapun peste arealul de
distribuție al speciei și parcurgerea, din aval spre amonte, a cursurilor de apă care pot adăpostii
familii de vidră. Punctele unde prezența vidrei este certă vor fi divizate în funcție de vechimea
10
semnelor de prezență, în două categorii (permanentă și întîmplătoare). Pe teren va fi completat

un fișa standard de monitorizare în care se înregistrează informații legate de evaluarea calității
habitatului, factorilor periclitanți, perturbatori.
Metodologia adaptata după criteriile IUCN presupune alegerea unor puncte de
investigare
( 1-3 puncte la nivel de cvadrat) amplasate de obicei pe poduri sau locuri frecventate des de
vidră şi parcurgerea unor distanţe relativ mici (300 m ) în amonte îi în aval de acest punct. Dacă
în unul din cele patru puncte s-au găsit urme care să ateste prezenţa vidrei, cu condiţia găsirii
unei urme proaspete şi a unei urme vechi, cvadratul respectiv se declară pozitiv. În fiecare punct
cercetătorul are obligaţia sa revină pe parcursul cercetărilor de mai multe ori pentru verificări (
se indica sa se revină în fiecare punct de cel puţin 2 ori dacă nu se găseşte de prima dată semne
de prezenţă).
 Numărul transectelor/zonelor pentru monitorizare
Pentru specia Lutra lutra, s-a luat în calcul tot cursul râului Târnava Mare din interiorul sitului
și afluentul acestuia, Valea Tăietura. Astfel că au rezultat au rezultat 4 pătrate (ploturi) pentru
monitorizare, distribuite random/stratificat, conform planului de monitorizare.
 Distribuţia şi selecţia transectelor/zonelor/punctelor fixe pentru monitorizare
Zonele (ploturi/pătrate) de monitorizare au fost stabilite în funcţie de zonele cele mai
frecventate de vidră, zone cu habitate diferite frecventate de specie, zone cu surse de hrană
diferite, zone cu impact antropic diferit şi accesibilitatea spre ploturi (orele necesare şi distanţa
străbătută).
Componentele majore ale habitatului care au stat la baza analizei ploturilor au fost: cursurile
principale de râuri
Dimensiunea transectelor/zonelor/punctelor fixe pentru monitorizare
Parcurgerea transectelor/rutelor de monitorizare poate dura de la o oră până la 5 ore pe
zi. Punctele unde se încep şi unde se termină înregistrarea vor fi definite în funcţie de zonele
cunoscute ca fiind habitatele utilizate de specie.
Pentru specia vidră au rezultat 5 puncte de monitorizare, distribuite pe suprfața a 4 ploturi
de monitorizare. Punctele de monitorizare constau din poduri și interesecții de pâraie cu râul
Târnava Mare.
- Metoda inventarierii semnelor: metoda constă în inventarierea urmelor pe nisip, nămol,
zăpadă, inventarierea lăsăturilor şi marcajelor şi analiza spatiala a distributiei familiilor, studiu
bazat pe biologia şi etologia speciei.
Deplasarea se realizează pe cursul râurilor/pâraielor şi se aleg unităţile de monitorizare la

intersecţia acestora, locul unde vidra îşi marchează teritoriul de obicei.
Indiciul cel mai important al prezenței speciei îl constituie excrementele care se pot identifica
relativ ușor în preajma podurilor, pe bancuri de nisip, pe pietre sau cioate. Din aceste
considerente după selectarea randomizată a cvadratelor de monitorizare, de 1x1 km, se vor
căuta de-a lungul cursurilor de apă din cvadratele selecționate zonele optime pentru căutarea
urmelor și excrementelor. În general podurile sunt ușor accesibile și de aceea se poate face
identificarea acestora întâi pe hărți iar apoi pe teren. Zonele de monitorizare trebuie verificate
din punct de vedere al acesibilității pentu ca verificarea ulterioară a acestora să fie asigurată.
11
Estimarea numărului de indivizi este o operație dificilă date fiind caracteristicile etologice ale
speciei. Vidra este animal nocturn și de crepuscul greu de observat. În aceste condiții estimarea
numărului de indivizi se poate realiza în principal pe baza indiciilor de prezență; urme,
excremente, marcări, vizuine. Operațiunea de estimare a efectivelor este îngreunată și de
mobilitatea ridicată și teritoriul mare pe care îl patruleaze vidrele în căutarea hranei.
Implementarea acestor metode va permite o estimare superioară calitativ a

dimensiunilor populaţiilor de carnivore mari şi vidră din zonă celor două situri, în vederea
fundamentării ştiinţifice a măsurilor de conservare ce vor fi incluse în planul de management
Rezultate pentru inventarierea speciilor
În urma inventarierii parțiale a speciilor de mamifere de interes comunitar de pe raza

ROSCI 0375, au rezultat următoarele date:
- Pentru specia urs au fost identificate un numări minim de 20 indivizi
- Pentru specia lup au fost identificate un numări minim de 6 indivizi
- Pentru specia urs au fost identificată prezența unei familii (2 indivizi adulți)
- Au fost identificate semne de prezență a speciei castor, pe râul Târnava Mare.
Semne de prezență pentru specia urs:

Foto nr. Urme urs adult – plot nr. 90 / Dealul cetății
Excremente urs adult – plot nr. 105 / DF Mihăileni
12
Marcaj urs adult – plot nr. 17 / Deal Mujna
Urs femelă cu un pui – camera nr.5
13
Urs mascul adult – camera nr.6
Urs mascul subadult – camera nr.5
14
Semne de prezență pentru specia lup:

Urme 3 exemplare lup – plot nr. 90 / Dealul cetății
Urme 2 exemplare lup – plot nr. 20 / Dealul Archita
15
Lup mascul adult – observații directe plot nr. 17
16
17
Lup adult – camera nr.6
18
Excremente vidră/marcaj Pod Valea Tăietura- plot nr. 50
Urme vidră/ Pod Târnava Mare- plot nr. 51
19
Urme vidră/ Pod Târnava Mare- plot nr. 48
Cartarea speciilor de mamifere din situl Natura 2000 ROSCI0357 Porumbeni
Hărţile de distribuţie redă locaţiile din teren unde au fost identificate speciile, de către echipele
de experţi, luate cu ajutorul GPS-ului, precum si arealul de distribuţie a acestora, calculat prin
analize spaţiale specifice tehnologiilor GIS.
În cadrul aceleiaşi hărţi, prezenţa speciei va fi cartografiată cu ajutorul grilelor arealografice

(caroiaj utilizat în biodiversitate) în sistem de referinţă Stereo70 cu dimensiunile celulei de 1 ×
1 km. Din aceasta hartă, în urma analizelor efectuate, se pot accesa cu usurinţă informaţii privind
suprafaţa ocupata de arealul de distribuţie a speciilor, în cadrul sitului, procentul din arealul de
distribuţie expus ameninţărilor naturale si antropice, etc.
Distribuţia fiecărei specii constă din zone cu prezenţă certă identificată în teren (locaţii GPS) şi
zone potenţiale de distribuţie. Aceste zone sunt identificate în teren, au următoarele
caracteristici:
- zone cu habitat asemănător cu habitatul unde a fost identificată prezenţa speciei în teren,
- se află în apropierea locaţiei unde a fost identificată specia în teren (1-3 km),
- aceste zone nu sunt fragmentate de prezenţa factorului antropic şi permit legătura între două
sau mai multe zone unde au fost identificate locaţii cu prezenţa speciei în teren
20
Suport catografic pentru distribuția speciilor de mamifere
Date generale ale speciei urs

Nr Informaţie/Atribut Descriere
1 Cod Specie - EUNIS 1354*
2 Denumirea Ursus arctos (Linnaeus, 1758)
ştiințifică
3 Denumirea Urs brun
populară
4 Statutul de Lista Roşie IUCN (Versiunea 3.1.): LC (Preocupare redusă). Trendul
conservare în populației: Stabil
România Directiva Habitate (Directiva Consiliului 92/43/EEC): Anexa II și IV
Convenția Berna: Anexa I / Rezoluția 6 și Anexa II
CITES (CE / Nr.338/97): Anexa II
Cartea Roşie a Vertebratelor din România: Vulnerabilă
O.U.G. 57/2007: Anexa 3, 4 A
21
5 Descrierea speciei Ursul brun, este cel mai mare carnivor terestru. Corpul ursului este
acoperit cu două tipuri de peri: unii mai lungi, spicul, şi un strat de bază,
puful, format din peri deşi. Culoarea blănii este în general maro şi adesea
este mai închisă sau chiar neagră pe spate. Vârful perilor lungi poate fi
gri deschis. Unii indivizi sunt complet maro, de culoarea ciocolatei. Puii
pot avea un guler alb care dispare după primul an de viaţă. Craniul
urşilor este masiv, lung, fruntea bombată, cu bot proeminent şi muşchi
faciali puternici (în special cei masticatori). Dentiţia prezintă modifcări
specifice omnivorelor, având canini puternici şi molari postcarnasieri cu
zone mari de contact. Urşii sunt plantigrazi, atingând pământul cu toata
laba. Falangele se termină cu gheare lungi (5-6 cm) şi puternice la labele
din faţă. Ghearele nu sunt retractile.
Animal solitar, relaţiile între indivizi, în special adulţi, se bazează
pe evitarea reciprocă, cu excepţia perioadei de împerechere. Ursul
poate fi activ atât ziua cât şi noaptea, în funcţie de condiţiile de mediu,
abundenţa hranei şi activitatea umană. În cazul acestei specii se
manifestă dispersia masculilor, iar suprafaţa teritoriului unui mascul
este mult mai mare decât al unei femele. Teritoriile variază în funcţie de
zonă, accesibilitatea hranei şi densitatea populaţiei, observându-se o
suprapunere accentuată a teritoriilor, în special în zonele bogate în
hrană şi cu densităţi ridicate ale populaţiei de urs.
Lungimea totală corp = 150 - 165 cm femelele, 170 – 200 cm masculii;
înălţime la umăr = 90 -150 cm; greutate medie = 100 -200 kg (150 kg
femelele, 250 kg masculii).
Ursul este un animal omnivor, îşi satisface pănă la 85% din
necesarul de hrană cu materie vegetală. Datorită gradului ridicat de
asimilare şi valorii nutritive ridicate, ursul preferă carnea obţinută prin
prădare, din carcase etc. Datorită dietei ursul brun utilizează diferite
tipuri de habitate naturale dar şi antropice, fiind un oportunist din
perspectiva obţinerii hranei. Hrănirea în perioada de toamnă, este
esenţială pentru supravieţuire, până la sfârşitul toamnei urşii acumulând
un strat adipos suficient care să le permită să intre în somnul de iarnă.
Este o specie poligamă. Împerechere are loc în perioada sfârşitul
lunii mai - începutul lunii iulie. După fertilizare, embrionul se dezvoltă
până la stadiul de blastocist, apoi dezvoltarea este sistată până la
sfârşitul lunii noiembrie, când are loc implantarea şi începe dezvoltarea
embrionului. Perioada efectivă de gestaţie este de 6-8 săptămâni, iar
femela dă naştere la 1-4 pui. Puii se nasc în bârlog în perioada somnului
de iarnă, în lunile ianuarie-februarie, la naştere având în jur de 0,5 kg.
Puii părăsesc bârlogul în aprilie-mai, şi rămân cu femela până în al doilea
an de viaţă. Femela reia ciclul reproductiv după ce puii devin
independenţi, după circa 2 – 3 ani. Atinge maturitate sexuală la vârste
ridicate (la vârsta de 3 - 4 ani), astfel că datele din literatură indică faptul
că femelele dau naştere primilor pui la 4-6 ani.
22
Somnul de iarnă. Durează 3-6 luni, în perioada noiembrie-martie.

Longevitate. În mediul natural poate trăi peste 20 de ani (25-30 de ani),
iar în captivitate până la 50 de ani.
6 Perioade critice - decembrie - martie: deranjul bârloagelor în timpul somnului de iarnă,
- martie-iunie: deranjul mamei în bârlog când sunt puii prea mici,
aceasta părăsește bârlogul și puii mor,
- mai - iunie: când puii părăsesc bârlogul, în zonele cu densități prea
mari, există riscul ca puii să fie omorîți de masculi care vor să se
împercheze.
Puii pot să mai cadă pradă urșilor în cazul în care mama lor este tânără
și nexperimentată, sau în perioadă când mama părăsește puii. (Anul II
de viață / mai-august).
7 Cerinţe de habitat Pădurile de amestec din zona de deal şi de munte, de întindere mare, puţin
deranjate de activitatea antropică, care oferă condiţii de adăpost, linişte şi
hrană, acestea fiind indispensabile pentru supravieţuirea speciei.
Deplasările sezoniere ale exemplarelor de urs sunt influenţate de
resursa trofică existentă, uneori deplasându-se sute de kilometrii în
căutarea unei resurse bogate de hrană.
Pentru a corespunde cerinţelor unui urs, un habitat trebuie să
includă diferite tipuri de pădure, rolul esenţial revenind foioaselor care
produc seminţe mari (fag, stejar). Prezenţa desişurilor este de asemenea
importantă pentru adăpost şi hrănire. Este extrem de important ca ursul
să aibă posibilitatea să se deplaseze în toate direcţiile, inclusiv în zone
cu altitudine diferită. Liniştea şi adăpostul în habitat sunt extrem de
importante pentru puii nou-născuţi pe timpul iernii în bârlog.
Bârlogul este amenajat în cavităţi naturale, arbori doborâţi, sub
stânci, etc, în zone izolate.
Urşii se găsesc în zone împădurite cu densitate umană în general
mică. În astfel de zone ei au supravieţuit persecuţiilor care, în
majoritatea locurilor, au continuat până în a doua jumătate a secolului
al XX-lea. Prezenţa urşilor în multe zone în vecinătatea oraşelor ca de
exemplu în zona Braşovului, sugerează că prezenţa localităţilor, a
drumurilor şi a oamenilor nu este letală pentru ei. Totuşi, o populaţie
sănătoasă de urşi are nevoie de suprafeţe mari şi relativ lipsite de
perturbări pentru a exista. Deplasările urşilor şi felul în care utilizează
habitatul, precum şi reproducerea şi supravieţuirea lor sunt afectate
puternic de disponibilitatea hranei. Mai mult decât atât, densitatea
populaţiilor este asociată pozitiv cu prezenţa hranei. Zone cu o
abundenţă de hrană preferată cum sunt fructele de pădure, fructele,
jirul, coloniile de Hymenoptere (stupi), şi erbivorele, au o importanţă
deosebită pentru ursul brun.
Supravieţuirea ursului brun în sălbăticie nu este determinată doar
de hrană. Hrana poate fi destul de abundentă în habitate deschise
(pajişti păşuni et.) dar urşii preferă să se adăpostească în pădurile din
23
apropiere în timpul zilei. În zonele unde urşii sunt vânaţi sau braconaţi
şi au fost persecutaţi de om de-a lungul istoriei, protecţia oferită de
pădure sau tufişuri este indispensabilă şi esenţială pentru supravieţuirea
lor. Localizarea bârloagelor este adesea asociată cu zone izolate şi
neperturbate de oameni. Orice perturbare în perioada de hibernare
poate să-i determine pe urşi să-şi abandoneze bârloagele.
8 Arealul speciei Este cea mai răspândită specie de ursid. Ocupa o mare parte din America
de Nord, inclusiv Mexic, Europa, Asia şi chiar în zone din nordul Africii.
La nivelul Europei specia a cunoscut o reducere drastică a ariei de
distribuţie (extinct în cea mai mare parte a Europei de vest şi centrale).
În prezent este puternic fragmentată, câteva populaţii fiind extrem de
reduse şi izolate, ocupând aproximativ 2500000 km ² (800000 km ² în
afara Rusiei).
În România populaţia de urs este distribuită de-a lungul întregii
suprafeţe împădurite din Carpaţii României, 93% fiind localizată în zona
de munte şi 7% în zona de deal, ocupând o zonă de aproximativ 69000
Km2.
9 Distribuţia în Harta distribuției populației de urs în România / 2014
România
Populaţia de urs brun în România ocupă o zonă de aproximativ

69.000Kmp – care reprezintă aproximativ 30% din suprafaţa ţării.
Aceasta înseamnă o densitate de 0,9 ursi/10km2. Cea mai mare
densitate se poate găsi în nord-estul şi partea centrală a Carpaţilor, în
judeţele Harghita, Covasna, Bistriţa, Braşov, Buzău, Mureş şi Neamţ
Un nucleu mai mic al populației de cca. 250-300 de indivizi este prezentă
în Munții Apuseni. Desi datele colectate de pe fondurile cinegetice
sugerează un decalaj între populaţia din munţii Apuseni şi populaţia
24
majoritară din Carpaţi. Acum se fac studii pentru a se vedea legătura

între cele două nuclee ale populației de urs din România. Studiile
recente făcute în zonă au arătat că există un corector de conectare între
partea de sud a Munţilor Apuseni şi restul Carpaţilor (Moț Radu,G.
2014).
În mod particular o densitate mare de urşi se poate găsi toamna
în arii de concentrare, unde urşii se adună în număr mare să se
hrănească pe plantaţiile de fructe. Două din cele mai uimitoare cazuri
sunt: Dealul Negru – Bistriţa, unde în fiecare an aproximativ 70-75 de
urşi se pot aduna ca să se hrăneasca pe plantaţiile de fructe de 650 ha,
şi Domneşti – Argeş, unde până la 80 de ursi au fost număraţi intrând în
plantaţiile de fructe de aproximativ 300 ha.
10 Populaţia naţională
Populația națională este estimată național prin realizarea unui studiu de
specialitate, contractat de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor,
unde sunt implicați mai mulția factori: gestionarii fondurilor cinegetice,
agențiile de protecția mediului, comisariatele gărzi de mediu,
comisariatele de regim silvic și cinegetic, instituții de cercetare,
universități și O.N.G.-uri de mediu. (Studiu privind estimarea
populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din România (Ursus
arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris) în vederea menţinerii într-
o stare favorabilă de conservare şi pentru stabilirea numărului de
exemplare din speciile strict protejate care se pot recolta în cadrul
sezonului de vânătoare.
În urma studiului din anul 2014, populația națională de urs brun este
estimată a fi cuprinsă între intervalul 5860 - 6520 indivizi.
11 Calitatea datelor - Bună: estimări statistice robuste sau inventarieri complete;: Studiu
privind populaţia privind estimarea populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din
naţională România (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris) în
vederea menţinerii într-o stare favorabilă de conservare şi pentru
stabilirea numărului de exemplare din speciile strict protejate care se
pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2014_2015.
25
12 Fotografii
Foto cameră cu senzori de mișcare – ROSCI 0357 Porumbeni
Date specifice speciei urs la nivelul ariei protejate ROSCI 0357 Porumbeni
1. Specia Ursus arctos (Linnaeus, 1758) Cod 1354*, Directiva Habiate Anexe:
II și IV
2. Informaţii specifice Specia este bine reprezentată în cuprinsul arie protejate, unde
speciei găsește cele trei condiții de bază pentru existență și anume: hrană,
liniște și adăpost. Specia se reproduce în condiții bune în această
zonă, semn că structura socială a speciei este bine structurată pe
sexe și categorii de vârstă.
Habitatul speciei este bine reprezentat pe suprafața ariei protejate,
neexistând zone cu reducere totală a conectivității habitatului, însă
se poate obsera unele zone punctuale unde habitatul este amenințat
cu fracmentarea datorită activităților antropice (infrastructura de
transport rutieră și zone construite în interes recreeativ), dar aceste
zone nu au un impact semnificativ în fragmentarea habitatelor
specifice, la nivel de arie protejată. Cea mai reprezentaivă zonă în
acest sens o constituie DJ137 Porumbenii Mari-Dejuțiu.
În urma studiilor de teren, din perioada de toamna-iarnă se constată
că număr minim de indivizi de cca 20 urși, însă în urma estimărilor de
primăvară putem să determinăm exact nr. minim de indivizi.
La momentul actul pe suprafața ariei protejate sun implementate
măsuri de management cinegetic realizate de gestionarii fondurilor
26
cinegetice asupra speciei, pentru a menține echilibru natural și

pentru a prevenii pagube și conflicte produse de speciei. Principalele
acțiuni de management cinegetic sunt: administrare de hrană
complementară, asigurarea hrană naturală prin culturi cinegetice și
pază în vederea combaterii braconajului.
3. Distribuţia speciei
[harta distribuţiei]
4. Distribuţia speciei Din primele date colecate se constată că distribuția speciei este
[interpretare] relativ uniform pe toată suprafața ariei protejate.
5. Statutul de o rezident,
prezenţă o odihnă şi hrănire / pasaj,
[temporal] o iernare,
o reproducere
6. Statutul de o larg răspândită
prezenţă [spaţial]
7. Statutul de o nativă
prezenţă
[management]
8. Abundenţă  foarte rar (0-10%)
9. Perioada de  trecerea I : octombrie - noiembrie 2017
colectare a datelor  trecerea II : martie - mai 2018
din teren
10. Alte informaţii Principalele surse de informații au fost următoarele:
privind sursele de  Ghid sintetic de monitorizare pentru speciile de mamifere
informaţii de interes comunitar din România / Editura Silvică 2015, O.
IONESCU, G. IONESCU, R. JURJ, C. CAZACU, M. ADĂMESCU,
A. COTOVELEA.
 Planul de managementa și acțiune al populație de urs din
România
(http://www.mmediu.ro/img/attachment/32/biodiversitate-
547850062c265.pdf).
 Studiu MMAP: Studiu privind estimarea populaţiilor de
carnivore mari şi pisică sălbatică din România (Ursus arctos,
Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris) în vederea menţinerii
într-o stare favorabilă de conservare şi pentru stabilirea
numărului de exemplare din speciile strict protejate care se
pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2016/2017. D.
IORDACHE, R. JURJ și colaboratorii
 Raport I.C.A.S. : Monitorizarea stării de conservare a
populaţiei de urs din Carpaţi”, Program NUCLEU -
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică : Perioada
2012- 2013: O. IONESCU, G. IONESCU, JURJ R. POPA M. şi
colaboratorii
27
 Raport I.C.A.S. - Cercetari privind eco-etologia carnivorelor

mari (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx și Felis silvestris) ȋn
contextul dezvoltării infrastructurii – Program NUCLEU -
Finanțare Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică/
R. JURJ O. IONESCU, G. IONESCU, M. POPA
Date generale ale speciei lup

1 Cod Specie - EUNIS 1352*
2 Denumirea Canis lupus (Linnaeus, 1758)
ştiințifică
3 Denumirea Lup
populară
4 Statutul de Lista Roşie IUCN (Versiunea 3.1.): LC (Preocupare redusă). Trendul
conservare în populației: Stabil
România Directiva Habitate (Directiva Consiliului 92/43/EEC):Anexa II, IV și V
Convenția Berna: Anexa II
CITES (CE / Nr.338/97): Anexa II
O.U.G. 57/2007: Anexa 3, 4 A
5 Descrierea speciei Lupul este cel mai mare membru al familiei Canidae (exceptând cateva
rase de câini domestici). Prezintă dimorfism sexual, masculul fiind de
talie mai mare. Lupii din Europa au culoarea dominantă cenuşiu. Urechi
relativ mici şi ridicate. Dentiţia completă, având 42 de dinţi, premolarul
4 şi molarul 1 deosebit de bine dezvoltaţi, iar caninii pot atinge 35 mm.
Coada relativ lungă şi stufoasă. Animale digitigrade, calcă pe perniţele
degetelor şi au unghii puternice neretractile.
Lupii trăiesc în haiticuri cu o ierarhie puternică. Haiticul este o unitate
familială care este compusă de obicei din doi sau mai mulţi adulţi, puii
perechii conducătoare şi supravieţuitorii puilor din anul precedent.
Date biometrice: Lungimea totală corp = 110 – 150 cm (137 - 152 cm
femelele, 127 – 164 cm masculii); greutate = 35 -60 kg (18 - 55 kg
femelele, 20 – 70 kg masculii) (V.Cotta et al. 2001).
Hrana: Lupii sunt aproape exclusiv carnivori. Principala pradă este
formată însă din ungulate. În centrul şi estul Europei prada este
constituită în special din cerb, căprior, mistreţ, dar şi capră neagră şi alte
vertebrate mai mici. Uneori consumă nevertebrate, fructe, carcase, şi
produce pagube şeptelului.
Reproducere: Este monogam, se reproduce o dată pe an (în general o
singură pereche de adulţi, perechea alfa/haitic). Perechile de lupi se
formează în perioada decembrie februarie, perechea conducătoare se
păstrează mai mulţi ani, dacă nici unul dintre parteneri nu dispare
28
Împerecherea are loc în luna februarie. Perioada de gestaţie este de 9

săptămâni (62-64 de zile), după care femela fată 3-8 pui, orbi în primele
10-14 zile. Pentru fătare lupoaica îşi pregăteşte un culcuş bine adăpostit,
în locuri greu accesibile, în crăpături de stânci, în găuri, în vizuini de
viezure lărgite etc., care este amplasat întotdeauna în apropierea unei
surse de apă. Puii sunt îngrijiţi aproape în exclusivitate de femelă în
primele 3 săptămâni, urmând ca până la 45 de zile să fie hrăniţi cu hrana
regurgitată de membrii familiei, şi ulterior cu carne adusă de aceştia.
Dispersia puilor are loc la vârsta de 1 -3 ani, şi ating maturitatea sexuală
în medie la vârsta de 2-3 ani.
Longevitate: Mortalitatea este ridicată în primul an de viaţă. În mediul
natural pot trăi 7-8 ani sau chiar 10 ani. În captivitate pot trăi până la 15
ani.
6 Perioade critice - aprilie - iulie: perioada naștere și creștere a puilor
7 Cerinţe de habitat Ocupă o varietate mare de tipuri de habitate, de la tundra artică, la

păduri, preerie şi zone aride. În ţara noastră, în principal în pădurile
compacte de amestec din zona de deal şi de munte, la 600-2300 m
altitudine.
Sunt animale teritoriale. Au nevoie de teritorii vaste, în Europa aceste
teritorii au suprafeţe cuprinse între 10.000 şi 50.000 ha. Lupii solitari nu
au un teritoriu definit şi străbat distanţe impresionante pentru a-şi găsi
perechea şi a se reproduce (Van Tighem, 1999).
8 Arealul speciei Lupii ocupau în trecut întreaga emisferă nordică, fiind cea mai
răspândită specie de mamifer terestru. Ei foloseau habitate diverse şi
erau adaptaţi la condiţii diferite de climă şi relief.
La nivelul Europei specia a cunoscut o reducere drastică a ariei de
distribuţie. La sfârşitul secolului al XVIII-lea lupii au dispărut din Marea
Britanie. O sută de ani mai târziu, ultimii lupi au fost exterminaţi în
Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, iar la începutul secolului XX lupii
au dispărut din Franţa, Elveţia. Această tendinţă negativă a continuat
până în anii 70 când lupii au fost exterminaţi în Scandinavia, Cehia,
Ungaria şi Slovenia. În ultimii ani, o înţelegere mai bună a necesităţii
conservării naturii şi a rolului acestei specii în ecosistem a dus la o
refacere lentă a unor populaţii. În prezent populaţia de lup din Europa
este distribuită la nivelul a 9 zone distincte (în nord-vestul Pen. Iberice;
în munţii Sierra Morena din sudul Spaniei; în Alpii centrali şi de vest; în
Pen. Italică - munţii Apenini; în Balcani şi munţii Dinarici; în munţii
Carpaţi; în regiunea Baltică; în Karelia; în Scandinavia; în zone joase din
Europa centrală - estul Germaniei şi vestul Poloniei).
9 Distribuţia în Harta distribuției populației de lup în România / 2014

România
29
În România se găseşte în întregul arc carpatic şi chiar şi în dealurile

subcarpatice cu un procent mai mare de împădurire, însă arealul istoric
al speciei cuprinde şi zone din bioregiunea stepică unde se poate întâlni
sporadic (Dealul Mare Hârlău şi Pădurea Bârnova, uneori și în Delta
Dunării.).
10 Populaţia Populația națională este estimată național prin realizarea unui studiu de
naţională specialitate, contractat de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor,
unde sunt implicați mai mulția factori: gestionarii fondurilor cinegetice,
agențiile de protecția mediului, comisariatele gărzi de mediu,
comisariatele de regim silvic și cinegetic, instituții de cercetare,
universități și O.N.G.-uri de mediu. (Studiu privind estimarea
populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din România (Ursus
arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris) în vederea menţinerii într-
o stare favorabilă de conservare şi pentru stabilirea numărului de
exemplare din speciile strict protejate care se pot recolta în cadrul
sezonului de vânătoare.
În urma studiului din anul 2016, populația națională de lup este estimată
a fi cuprinsă între intervalul 2600 - 3000 indivizi.
11 Calitatea datelor - Bună: estimări statistice robuste sau inventarieri complete;: Studiu
privind populaţia privind estimarea populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din
naţională România (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris) în
vederea menţinerii într-o stare favorabilă de conservare şi pentru
stabilirea numărului de exemplare din speciile strict protejate care se
pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2016_2017.
30
12 Fotografii
Foto. Ramon JURJ în ROSCI 0357 Porumbeni
Date specifice speciei lup la nivelul ariei protejate ROSCI 0357 Porumbeni
1 Specia Canis lupus (Linnaeus, 1758) Cod 1352*, Directiva Habiate Anexe:
II și IV
2 Informaţii specifice Specia este bine reprezentată în cuprinsul arie protejate, unde
speciei găsește cele trei condiții de bază pentru existență și anume: hrană,
liniște și adăpost. Specia se reproduce în condiții bune în această
zonă, semn că structura socială a speciei este bine structurată pe
sexe și categorii de vârstă.
Habitatul speciei este bine reprezentat pe suprafața ariei protejate,
neexistând zone cu reducere totală a conectivității habitatului.
În urma studiilor parțiale de teren, se constată că numărul minim
de indivizi identificați pe suprafața sitului este de 6 lupi adulți. La
momentul actul pe suprafața ariei protejate sun implementate
măsuri de management cinegetic (realizate de gestionarii
fondurilor cinegetice) asupra speciei, pentru a menține echilibru
natural și pentru a prevenii pagube și conflicte produse de speciei.
Principalele acțiuni de management cinegetic sunt: pază în vederea
combaterii braconajului.
3 Distribuţia speciei
4 Distribuţia speciei Conform primelor date analizate, distribuția speciei lup este relativ
[interpretare] uniform pe toată suprafața ariei protejate în fondul forestier.
31
Ținând cont de etologia speciei și de locațiile de prezență

identificate în zonele forestiere, se consideră că specia utilizează
această zonă, mai ales în perioada când sunt stânele la munte și în
timpul trecerii dintr-un bazinet în altul. (când își verifică teritoriul).
5 Statutul de o rezident,
prezenţă o odihnă şi hrănire / pasaj,
o reproducere
6 Statutul de o larg răspândită
7 Statutul de o nativă
prezenţă
[management]
7 Abundenţă  foarte rar (0-10%)
8 Perioada de  trecerea I : octombrie - noiembrie 2017
colectare a datelor  trecerea II : decembrie 2017 - aprilie 2018
din teren
9 Alte informaţii Principalele surse de informații au fost următoarele:
privind sursele de  Ghid sintetic de monitorizare pentru speciile de mamifere
informaţii de interes comunitar din România / Editura Silvică 2015, O.
IONESCU, G. IONESCU, R. JURJ, C. CAZACU, M.
ADĂMESCU, A. COTOVELEA.
 Planul de managementa și acțiune al populație de lup din
România, realizat de I.C.A.S. 2006
 Studiu MMSC: Studiu privind estimarea populaţiilor de
carnivore mari şi pisică sălbatică din România (Ursus
arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris) în vederea
menţinerii într-o stare favorabilă de conservare şi pentru
stabilirea numărului de exemplare din speciile strict
protejate care se pot recolta în cadrul sezonului de
vânătoare 2016/2017. D. IORDACHE, R. JURJ
 Raport I.C.A.S. - Cercetari privind eco-etologia carnivorelor
mari (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx și Felis silvestris)
ȋn contextul dezvoltării infrastructurii – Program NUCLEU -
Finanțare Autoritatea Naţională pentru Cercetare
Ştiinţifică/ R. JURJ O. IONESCU, G. IONESCU, M. POPA
Date generale ale speciei vidră

1 Cod Specie - EUNIS 1355
2 Denumirea Lutra lutra (Linnaeus, 1758)
ştiințifică
32
3 Denumirea Vidră
populară
4 Statutul de Lista Roşie IUCN (Versiunea 3.1.): Near Threatened (aproape amenințată).
conservare în Trendul populației: Descrescătoare
România Directiva Habitate (Directiva Consiliului 92/43/EEC): Anexa II, IV
Convenția Berna: Anexa II
CITES (CE / Nr.338/97): Anexa I
O.U.G. 57/2007: Anexa 3, 4a
5 Descrierea speciei Vidra este cel mai mare mustelid semiacvatic din România. Femela este mai mică decât
masculul. Corpul este îmbrăcat în păr des care o protejează de temperaturile extreme. Culoarea
blănii este brun închis pe spate, cap şi laturile corpului şi mai deschisă pe gât, piept şi abdomen.
Picioarele sunt scurte în raport cu corpul, au câte 5 degete unite prin membrană. Urechile şi ochii
sunt mici, botul turtit, iar coada mult mai groasă la bază decât în rest.
Formula dentară este: I 3/3 C1/1 P4/3 M 1/2 = 36. Pe uscat, vidra se deplasează greoi, prin salturi.
Cu toate acestea reuşeşte să străbată distanţe mari în căutare de ape cu mai mult peşte, putând trece
dintr-un bazin hidrologic într-altul. Pentru a înota se foloseşte atât de membrele posterioare cât şi
de coadă. Este animal nocturn şi de amurg, însă poate fi văzut şi ziua. Sub apă poate rezista 6-7
minute, fără să iasă la suprafaţă. Animal solitar, cu excepţia perioadei de împerechere,
teritorial. Uneori poate fi întâlnită în grupuri slab unite de până la 6 exemplare.
Date biometrice. Lungimea (L) cap + trunchi = 63 – 83 cm; L coadă = 37-55 cm;
înălţimea medie = 30 cm; greutate = 6 -15 kg.
Reproducere. Împerecherea are loc la sfârşitul iernii – primăvara devreme, durata
gestaţiei fiind de 60-63 zile. Femela dă naştere la 2 - 3 pui, pe care îi alăptează
până la vârsta de 3 luni. Puii stau cu femela până la vârsta de 14 luni. Maturitatea
sexuală este atinsă în al doilea an de viaţă (la vârsta de 1,5-2,5 ani).
Longevitate. În mediul natural poate trăi 15-18 ani, iar în captivitate până la 23
ani (Ionescu et al. 2013).
6 Perioade critice - primăvara devreme: în perioada în care puii se nasc sunt vulnerabili, la fel și
femele, care îi alăptează până la vârsta de 3 luni;
- perioadele secetoase din timpul verii: dacă anumite cursuri de apă seacă sau au
un debit redus;
- iernile foarte reci: pot provoca pierderi semnificative în rândul populației;
7 Cerinţe de habitat Ocupă ţărmurile împădurite ale apelor curgătoare şi stătătoare, fie de munte sau şes. Trăieşte şi în
ape sălcii. Are nevoie de adăpost (pădure sau stuf). De regulă nu îşi construieşte galerie, ci ocupă
o galerie de vulpe sau viezure, sau se mulţumeşte cu adâncituri naturale de sub ţărmuri, rădăcini
de arbori de pe mal, pe care şi le adânceşte şi le amenajează după nevoile ei, eventual cu o ieşire
sub nivelul apei şi un cotlon mai larg deasupra acestuia, prevăzut cu o deschidere pentru aerisire.
Cerintele pentru habitat sund direct corelate cu cerintele pentru hrana, aceasta
specie consumă, în principal, peşti şi raci. Dintre speciile de peşti, preferă păstrăvul, lipanul,
crapul. În afară de acestea mai consumă broaşte, raţe sălbatice, lişiţe, rozătoare acvatice (Ionescu
et al. 2013).
Cel mai important pericol care poate afecta existenţa vidrei îl reprezintă
modificarea habitatului de către factorul antropic prin distrugerea habitatului,
poluare, braconaj, afectarea liniştii. Modificarea habitatului şi poluarea infl
uenţează direct oferta trofică a ecosistemului, resursa de hrană a vidrei fiind
diminuată semnificativ (Kranz et al. 1998, HELCOM 2013). Ameninţările amintite
ar putea avea ca efect imediat afectarea sursei de hrană a vidrei prin împuţinarea
33
sau dispariţia unor specii de peşti, amfibieni, reptile, melci etc. Prin regularizarea
cursurilor de apă şi distrugerea vegetaţiei pot dispărea locurile de adăpost din
maluri şi a locurilor pentru creşterea puilor. În plus, activitatea umană din zonă,
concretizată prin activităţi mecanizate, ar duce la permanentizarea zgomotului în
aria de interes, ceea ce ar afecta decisiv liniştea în habitat. În lipsa liniştii
animalele sălbatice părăsesc locul de trai pentru căutarea unor zone neafectate
de zgomote. În general, habitatul riveran poate fi transformat decisiv de om prin
canalizări/ îndiguiri/ regularizări, tăierea vegetaţiei de luncă, înfiinţarea de
microhidrocentrale şi baraje, drenarea zonelor mlăştinoase şi fragmentarea
habitatului.
8 Arealul speciei Aria sa de distibuţie cuprinde zone de la nivelul Europei, Asiei şi Africii. La nivelul
Europei, specia a cunoscut o reducere drastică a ariei de distribuţie în anii 1960-
1970, iar în prezent specia se află într-un proces de revenire din punct de vedere
al arealului ocupat (IUCN 2014). În a doua jumătate a secolului XX,
industrializarea a produs o deteriorare foarte puternică a calității apelor, ceea ce
a avut ca efect diminuarea efectivelor piscicole naturale și implicit a celor de
vidră, specia dispărând din fauna multor cursuri de apă. Efective reduse s-au
menținut în zona colinară superioară și montană unde calitatea apei s-a menținut
aproape de normal. Închiderea unor obiective industriale poluatoare sau
implementarea unor tehnologii pretenoase cu mediul a condus la extinderea
arealului de răspândire. În România era întâlnită de la câmpie până în zonele
montane (Ionescu et al. 2013).
9 Distribuţia în
România
Figura 1 Harta distribuției populației de vidră (Lutra lutra) în România / 2014
În România, prezenţa vidrei a fost semnalată în toate regiunile ţării, în principal
34
de-a lungul râurilor mari şi a afluenţilor acestora, din Delta Dunării până în zona
montană (Botnariuc şi Tatole 2005). După Weber (Macdonald şi Mason 1994, p.
19), numărul de indivizi a scăzut de la 2050 de exemplare în anul 1950 la 1550
exemplare în 1991, în timp ce Georgescu (1994), care arată că vidra poate fi
întâlnită pe tot teritoriul Românei, de la zona de coastă a Mării Negre până la
circa 1700 m, prezintă o diminuare a populaţiei de la 2200 exemplare în anul 1980
la 920 de indivizi în anul 1993. Alte valori se regăsesc la Ionescu şi Ionescu (1994),
care semnalează o descreştere de la cca. 3200 de vidre în anul 1955 la cca. 1700
în anul 1994. În 2005 numărul de vidre estimate era de circa 3000 de exemplare
(Botnariuc şi Tatole 2005). Efectivele de vidra la nivel național sunt distribuite
conform fig. 1.
10 Populaţia Populația națională a fost estimată prin intermediul unui proiect finanțat prin
naţională programul POSMEDIU: "Elaborarea seturilor de măsuri de management, la nivel
naţional, pentru speciile Castor fiber, Lutra lutra şi Mustela lutreola" cod SMIS –
CSNR: 36515. În urma studiului încheiat in anul 2015, populația națională de vidră
a fost estimată a fi cuprinsă între 7500-10200 de indivizi.
O evaluare alternativă a numărului de indivizi este realizată și de către gestionarii
fondurilor cinegetice care înregistrează datele în cadrul fișei fondului în fiecare
an, insa efectivele sunt subevaluate datorita faptului ca vidrele sunt foarte greu
de observat.
11 Calitatea datelor - Bună: estimări statistice robuste sau inventarieri complete: proiect: "Elaborarea
privind populaţia seturilor de măsuri de management, la nivel naţional, pentru speciile Castor fiber,
naţională Lutra lutra şi Mustela lutreola", proiect „Servicii pentru Monitorizarea stării de
conservare a speciilor comunitare de mamifere din România”.
12 Fotografii
Figura 2 Exemplar de vidra/Foto Ramon JURJ
Date specifice speciei vidră la nivelul ariei protejate ROSCI 0357 Porumbeni
1. Specia Lutra lutra (Linnaeus, 1758), Cod 1355, Directiva Habitate Anexe: II,
IV
2. Informaţii specifice Specia este reprezentată în cuprinsul arie protejate, doar pe cursul
speciei râului Târnava Mare, unde găsește condiții bune pentru existență și
35
dispune de hrană. Rezultatele parțiale ale datelor preluate din teren,

au indicat faptul că există minim o familie de vidre pe suprafața
sitului. Se impune menținerea numărului de indivizi prin
implementarea măsurilor de atenuare a impactului câinilor de la
stâne asupra populației de la nivelul sitului. De asemenea, este
imperios necesar să se conserve habitatele cu apă dulce deoarece un
însemnat procent din dieta vidrelor îl deţine peştele aproximativ 49-
94% (in medie 70%), o condiţie esențială pentru specie fiind să
găsească hrana şi zone liniştite pentru repaus.
4. Distribuţia speciei Specia este distribuită pe cursul râului Târnava Mare și afluentul
[interpretare] Valea Tăietura.
5. Statutul de o rezident,
prezenţă o odihnă şi hrănire,
6. Statutul de o larg răspândită
7. Statutul de o nativă
prezenţă
[management]
8. Abundenţă  foarte rar (0-10%)
9. Perioada de  trecerea I : noiembrie 2017 – februarie 2018

colectare a datelor  trecerea II : martie 2018 - aprilie 2018 (optim)
din teren
10. Alte informaţii Principalele surse de informații au fost următoarele:
privind sursele de  Botnariuc N., Tatole V., 2005. Cartea roşie a vertebratelor din
informaţii România. Academia Română şi Muzeul de Istorie Naturală
„Grigore Antipa”, Bucureşti, 180 p.
 Danila G., 2014, Evaluarea şi conservarea efectivelor de vidră
(Lutra lutra L.): un studiu de caz în aria naturală protejată
”Moldova superioară”, Bucovina Forestieră 14(2): 185-194.
 Georgescu M., 1994. The situation and status of the otter in
Rumania. In: Seminar on the Conservation of the European
Otter (Lutra lutra), Leeuwarden, the Netherlands, 7-11 June
1994, pp 71-73. Council of Europe, Strasbourg.
 Ionescu O., Ionescu G., Jurj R., Cazacu C., Adamescu M.,
Cotovelea A., 2013, Ghid sintetic de monitorizare pentru
speciile de mamifere de interes comunitar din România,
Editura Silvică, Bucuresti
 Ionescu O., Ionescu G., 1994. The otter from the Danube Delta
to the Carpathian mountains in Romania. In: Seminar on the
36
Conservation of the European Otter (Lutra lutra),

Leeuwarden, the Netherlands, 7-11 June 1994, pp. 66-68.
Council of Europe, Strasbourg.
 Kranz A., Toman A., Knollseisen M., Prasek V., 1998. Fish
ponds in central europe - a rich but risky habitat for otter. In:
Dulfer, R., Conroy, J., Nel, J., Gutleb, A.C. (eds.), Otter
conservation – an example for a sustainable use of wetlands.
Proceedings VIIth International Otter Colloquium, Trebon,
Czech Republic. IUCN Otter Specialist Group Bulletin Volume
19A, Special Issue, 396 p.
 HELCOM, Red List Marine Mammal Expert Group 2013. Web:
http://helcom.fi /Documents/Ministerial2013/Mammals.pdf.
 Macdonald S.M., Mason C.F., 1994. Status and conservation
needs of the otter (Lutra lutra) in the Western Palearctic.
Nature Environment (67), Strasbourg, 57 p.
 Murariu D., Munteanu D. Fauna României, 2005, Mammalia,
vol. XVI, Fascicula 5 – Carnivora. Editura Academiei Române,
București
 Raport proiect "Elaborarea seturilor de măsuri de
management, la nivel naţional, pentru speciile Castor fiber,
Lutra lutra şi Mustela lutreola" 2012-2015, Beneficiar proiect:
Fundatia Carpati
 Raport proiect „Servicii pentru Monitorizarea stării de
conservare a speciilor comunitare de mamifere din România”,
2012-2015, Beneficiar proiect: Asocierea formată din
Fundaţia Carpaţi, Universitatea Transilvania Braşov –
Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere şi S.C.
Natural Net S.R.L.
2.2. Inventarierea și cartarea speciilor de lilieci

Au fost efectuate înregistrări a câte 5-30 minute în 40 de puncte din cele 51 alese, în
perioada septembrie – octombrie 2018. Lunile noiembrie – decembrie au mai fost alese 25 de
puncte în situl ROSCI0357 Porumbeni (POR 51 – POR 76). Între puncte au fost realizate transecte,
înregistrările au fost realizate din mașină, în mers. În perioada martie – august 2018 vor fi
efectuate din nou înregistrări în punctele alese, pentru a acoperi perioada migrației de primăvară
(martie - aprilie), perioada formării coloniilor de maternitate (mai - iulie) și perioada de
împerechere (august).
În fiecare punct de observație, în teren au fost notate următoare informații: ora, tipul și
descrierea habitatului, număr wav (înregistrare), tipul de utilizare al habitatului de către lilieci
(drum de zbor sau zonă de hrănire), coordonatele GPS. La începutul și la sfârșitul fiecărei seri au
fost notate temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, viteza vântului, nebulozitate.
37
În lunile septembrie și octombrie au fost realizate înregistrări în 40 de puncte și pe

transecte între puncte. În total, până în prezent au fost identificate 18 specii de chiroptere (tabel
nr. 1), dintre acestea 5 specii se regăsesc în anexa II a Directivei Habitate.
Specia Rhinolophus hipposideros nu a fost încă identificată în sit.
Speciile de chiroptere identificate în situl ROSCI0357 Porumbeni în perioada septembrie –

octombrie 2017
Nr. Specia Anexa
crt.
1. Barbastella barbastellus II
2. Myotis myotis/M. blythii II
3. Myotis bechsteinii II
4. Myotis emarginatus? II
5. Miniopterus schreibersii? II
6. Eptesicus serotinus IV
7. Myotis daubentonii IV
8. Myotis nattereri IV
9. Myotis mystacinus/M. brandtii IV
10. Nyctalus noctula IV
11. Nyctalus leisleri IV
12. Nyctalus lasiopterus IV
13. Pipistrellus kuhlii IV
14. Pipistrellus nathusii IV
15. Pipistrellus pipistrellus IV
16. Pipistrellus pygmaeus IV
17. Plecotus austriacus IV
18. Vespertilio murinus IV
Speciile dominante în perioada septembrie - octombrie (perioada de migrație de toamnă)

sunt: specia Barbastella barbastellus (28%), urmată de speciile genurilor Nyctalus (26%) și
Pipistrellus (14%). Speciile de Myotis din anexa II, reprezintă 10%.
T = 88
alte sp. B. barb
22% 28%
Myotis
anexa II
10%
Pipistrellus Nyctalus sp.
14% 26%
38
Compoziția specifică a chiropterelor înregistrate în perioada septembrie – octombrie 2017 în

aria sitului ROSCI0357 Porumbeni
Punctele de observație relizate în perioada septembrie – decembrie în situl ROSCI0357

Porumbeni
În zonele de hrănire de pe malul râului Târnava au fost identificate cele mai multe treceri
la speciile în migrație. Am înreigstrat și sunete sociale la speciile: Pipistrellus pygmaeus (fig. 3) și
Pipistrellus pipistrellus (fig. 4). În POR sat, am efectuat înregistrări lângă o biserică, în speranța
că vom identifica specia Rhinolophus hipposideros, am identificat însă semnale de juvenil de
Plecotus austriacus (fig. 5), se pare că vara aici este colonie de maternitate.
Sunete sociale și semnale de ecolocație la specia Pipistrellus pygmaeus, wav 164, POR 22,
septembrie 2017
39
Sunete sociale, semnale de ecolocație și bâzâit de hrănire la specia Pipistrellus pipstrellus, wav
106, POR 04, septembrie 2017
Semnale de ecolocație emise de juvenil de Plecotus austriacus, wav 166, POR sat, septembrie
2017
Specii de lilieci, vizate de activitate, din anexa II a Directivei 92/43.CEE: Barbastella

barbastellus (liliacul carn), Myotis myotis (liliac mare comun), Myotis blythii (liliac mic comun),
Rhinolophus hipposideros (liliac mic cu potcoava) prezente in situl ROSCI0357 Porumbeni
Myotis myotis
A. Date generale ale speciei
40
2 Denumirea ştiințifică Myotis myotis (Borkhausen, 1797)
Speciile - liliacul mare comun (Myotis myotis) și liliacul comun mic
(Myotis blythii) sunt foarte asemănătoare din punct de vedere
morfologic, identificarea lor nu este posibilă în cazul exemplarelor
observate de la distanţă (in hibernare) sau este dificilă pe bază de
înregistrări cu ajutorul detectorului de ultrasunete.
3 Denumirea populară Denumire populara - liliacul comun mare, liliac mare cu bot acutit,
liliac mare cu urechi de soarece - Botnariuc & Tatole, 2005.
4 Statutul de Directiva Habitate - Anexa II si IV
conservare în Convenția de la Berna - Anexa II si III
România Convenția de la Bonn - Anexa II
OUG 57/2007 - Anexa III
Acordul Eurobats (legea 90/2000) - măsuri de protecție referitoare
la conservarea speciilor de lilieci
Statutul populației naționale - specie periclitată (Cartea Roșie e
vertebratelor din România – Botnariuc & Tatole, 2005)
IUCN - LC
5 Descrierea speciei Liliac de talie mare, are lungimea antebraţului între 55.0-67.8 mm.
Botul este masiv, urechile sunt late (>16 mm) şi lungi >24.5 mm
(24.4-27.8 mm). Tragusul este lat la bază şi prezintă, în general, o
mică pată întunecată în vârf .
5 Identificarea speciei Față de celelalte specii de Myotis, speciile surori (M. myotis și M.
pe bază de blythii) au banda de frecvență cea mai îngustă, cu frecvența de
ecolocație maximă energie cea mai joasă (Barataud, 1999, 2004). În spaţiu
deschis, banda de frecvenţă este foarte îngustă (45 -20 kHz), cu
energia maximă la 27-29 kHz, emite 9-11pulsuri/sec, cu durata de
5-8 ms (Tupinier 1997). În habitat semi-deschis banda de frecvenţă
se întinde de la 50 la 25 kHz, cu vârful la 31-32 kHz (fig.), până la
35 kHz (Barataud 1999) şi durata de 5 ms. Ritmul este regulat,
poate fi detectat în spațiu deschis de la 20 m distanță (Barataud
1999).
Fig. Myotis myotis/M. blythii, wav 117, pct. POR 06, 29.09.2017
41
6 Perioade critice În perioada de hibernare (noiembrie - martie), Myotis myotis și

specia geamănă (M. blythii) formează colonii mixte în adăposturi
subterane, peşteri, mine, pivniţe, exemplare solitare se găsesc şi
în fisuri de stâncă. În perioada caldă (mai - iulie), cele două specii
surori formează colonii de naștere sau de vară în podurile clădirilor
sau în peșteri calde. Coloniile de hibernare și de maternitate sunt
vulnerabile la deranj.
Amenințări. În centrul şi vestul Europei, populaţiile celor două
specii gemene au intrat în declin până în anii 1970, în unele zone
într-un procent considerabil. Această tendinţă negativă a fost
evidențiată, atât în numărul coloniilor de maternitate, cât şi în
numărul exemplarelor în coloniile rămase şi în adăposturile de
hibernare. Principalele motive au fost distrugerea adăposturilor,
folosirea pesticidelor în agricultură şi silvicultură (în special DDT),
tratarea structurilor de lemn din acoperişul clădirilor cu substanţe
puternic toxice (în primul rând lindan), precum şi pierderea sau
fragmentarea habitatelor favorabile (PMVR). Arlettaz et al. (2000),
specifică de asemenea că în anii ‘80 populațiile europene de lilieci
au scăzut la jumătate, probabil din cauza pesticidelor. După anii
1980, populaţiile de pe majoritatea continentului pot fi
considerate stabile sau în unele zone chiar arată o uşoară creştere.
În zilele noastre principalii factori de ameninţare pentru aceaste
specii pot fi considerați: pierderea adăposturilor, datorită
renovării clădirilor, fragmentarea habitatelor, folosirea
pesticidelor şi deranjarea excesivă în adăposturile subterane.
7 Cerinţe de habitat Studii în diferite țări din Europa arată că, multe dintre coloniile
mari sunt cantonate în arii cu păduri de Fagus sylvatica și Quercus
sp. Astfel de păduri trebuie să prezinte și multe zone deschise, cu
puțină vegetație (pășuni, pajiști). Liliacul mare comun are nevoie
de astfel de zone deschise pentru a vâna carabide (Audet, 1990).
În Elveția Myotis blythii vânează pe pajiști și pășuni cu vegetația
proaspăt tăiată, unde liliecii pot prinde ușor hrana preferată de pe
sol. Primăvara și toamna, pădurile sunt cele mai importante zone
de hrănire pentru liliacul mare comun. S-a constatat că pădurile de
amestec, dominate de Fagus sylvatica si Picea abies sunt cele mai
importante zone de hrănire în aceste perioade (Zahn et al., 2010).
M. blythiivânează în păduri (98% din timpul dedicate hrănirii), cu
o preferință semnificativă pentru pădurile de foioase (Rudolph et
al., 2009).
Vânează deasupra pajiștilor, pășunilor, în poieni, deasupra
tufărișurilor, la marginea pădurii. Vânează până la 10 km distanță
de adăpost.
42
8 Arealul speciei La nivel global - M. myotis și M. blythii sunt specii cu răspândire

Vest-Palearctică, prezentă în centrul, vestul şi sudul continentului
european. După estimările specialiştilor în Europa-Centrală
populaţiile pot fi considerate stabile (PMVR).
9 Distribuţia în La nivel național - Nagy et al. (2005) au studiat peşterile din vestul
România şi sudul ţării, ei precizează că speciile gemene (M. myotis și M.
blythii) sunt printre cele mai răspândite şi abundente, fiind
identificate în 61 de peşteri, totalizând 50.000 exemplare. Colonii
mari de maternitate, până la 5000 exemplare au fost întâlnite în
sudul şi vestul ţării. Colonii de hibernare de 3000-4000 exemplare
au fost localizate mai ales în vestul ţării. În România M. myotis este
o specie răspândită şi comună, prezentă în toate regiunile ţării.
Probabil ţara noastră găzduieşte una dintre cele mai semnificative
populaţii la nivel European (PMVR).
10 Populaţia naţională Populația României de Myotis myotis a fost estimată la 5.000 ex
(Botnariuc & Tatole 2005).
11 Calitatea datelor Nu este cazul.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii -
B. Date specifice speciei la nivelul ariei naturale protejate
Nr Informaţie/At Descriere
ribut
1 Specia Myotis myotis
2 Informaţii Datele vor fi interpretate la finalul studiului.
specifice
speciei
3 Distribuţia În lunile septembrie și octombrie 2017, specia Myotis myotis a fost
speciei [harta identificată în 5 puncte (vezi fig.).
distribuţiei]
43
4 Distribuţia Datele vor fi interpretate la finalul studiului.

speciei
[interpretare]
5 Statutul de Datele vor fi interpretate la finalul studiului.
prezenţă
[temporal]
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă Datele vor fi interpretate la finalul studiului.
9 Perioada de Septembrie – octombrie 2017

colectare a
datelor din
teren
10 Alte informaţii Vezi la fiecare celulă
privind sursele
de informaţii
Myotis blythii
Date generale ale speciei
44
2 Denumirea ştiințifică Myotis blythii (Tomes, 1857)
Speciile - liliacul mare comun (Myotis myotis) și liliacul comun mic
(Myotis blythii) sunt foarte asemănătoare din punct de vedere
morfologic, identificarea lor nu este posibilă în cazul exemplarelor
observate de la distanţă (in hibernare) sau este dificilă pe bază de
înregistrări cu ajutorul detectorului de ultrasunete.
3 Denumirea populară Denumire populara (liliacul comun mic, liliac mic cu bot acutit,
liliac mic cu urechi de soarece - Botnariuc & Tatole, 2005)
Acordul Eurobats (legea 90/2000) - măsuri de protecție referitoare
la conservarea speciilor de lilieci
Statutul populației naționale - specie periclitată (Cartea Roșie e
IUCN - LC
5 Descrierea speciei Liliac de talie mare, are lungimea antebraţului între 55.0-67.8 mm.
Botul este masiv, urechile sunt late (>16 mm) şi lungi >24.5 mm
(24.4-27.8 mm). Tragusul este lat la bază şi prezintă, în general, o
mică pată întunecată în vârf .
5 Identificarea speciei Față de celelalte specii de Myotis, speciile surori (M. myotis și M.
pe bază de blythii) au banda de frecvență cea mai îngustă, cu frecvența de
ecolocație maximă energie cea mai joasă (Barataud, 1999, 2004). În spaţiu
deschis, banda de frecvenţă este foarte îngustă (45 -20 kHz), cu
energia maximă la 27-29 kHz, emite 9-11pulsuri/sec, cu durata de
5-8 ms (Tupinier 1997). În habitat semi-deschis banda de frecvenţă
se întinde de la 50 la 25 kHz, cu vârful la 31-32 kHz (fig.), până la
35 kHz (Barataud 1999) şi durata de 5 ms. Ritmul este regulat,
poate fi detectat în spațiu deschis de la 20 m distanță (Barataud
1999).
Fig. Myotis myotis/M. blythii, wav 117, pct. POR 06, 29.09.2017
45
6 Perioade critice În perioada de hibernare (noiembrie - martie), Myotis myotis și

specia geamănă (M. blythii) formează colonii mixte în adăposturi
subterane, peşteri, mine, pivniţe, exemplare solitare se găsesc şi
în fisuri de stâncă. În perioada caldă (mai - iulie), cele două specii
surori formează colonii de naștere sau de vară în podurile clădirilor
sau în peșteri calde. Coloniile de hibernare și de maternitate sunt
vulnerabile la deranj.
Amenințări. În centrul şi vestul Europei, populaţiile celor două
specii gemene au intrat în declin până în anii 1970, în unele zone
într-un procent considerabil. Această tendinţă negativă a fost
evidențiată, atât în numărul coloniilor de maternitate, cât şi în
numărul exemplarelor în coloniile rămase şi în adăposturile de
hibernare. Principalele motive au fost distrugerea adăposturilor,
folosirea pesticidelor în agricultură şi silvicultură (în special DDT),
tratarea structurilor de lemn din acoperişul clădirilor cu substanţe
puternic toxice (în primul rând lindan), precum şi pierderea sau
fragmentarea habitatelor favorabile (PMVR). Arlettaz et al. (2000),
specifică de asemenea că în anii ‘80 populațiile europene de lilieci
au scăzut la jumătate, probabil din cauza pesticidelor. După anii
1980, populaţiile de pe majoritatea continentului pot fi
considerate stabile sau în unele zone chiar arată o uşoară creştere.
În zilele noastre principalii factori de ameninţare pentru aceaste
specii pot fi considerați: pierderea adăposturilor, datorită
renovării clădirilor, fragmentarea habitatelor, folosirea
pesticidelor şi deranjarea excesivă în adăposturile subterane.
7 Cerinţe de habitat Studii în diferite țări din Europa arată că, multe dintre coloniile
mari sunt cantonate în arii cu păduri de Fagus sylvatica și Quercus
sp. Astfel de păduri trebuie să prezinte și multe zone deschise, cu
puțină vegetație (pășuni, pajiști). Liliacul mare comun are nevoie
de astfel de zone deschise pentru a vâna carabide (Audet, 1990).
În Elveția Myotis blythii vânează pe pajiști și pășuni cu vegetația
proaspăt tăiată, unde liliecii pot prinde ușor hrana preferată de pe
sol. Primăvara și toamna, pădurile sunt cele mai importante zone
de hrănire pentru liliacul mare comun. S-a constatat că pădurile de
amestec, dominate de Fagus sylvatica si Picea abies sunt cele mai
importante zone de hrănire în aceste perioade (Zahn et al., 2010).
M. blythiivânează în păduri (98% din timpul dedicate hrănirii), cu
o preferință semnificativă pentru pădurile de foioase (Rudolph et
al., 2009).
Vânează deasupra pajiștilor, pășunilor, în poieni, deasupra
tufărișurilor, la marginea pădurii. Vânează până la 10 km distanță
de adăpost.
46
8 Arealul speciei La nivel global - M. myotis și M. blythii sunt specii cu răspândire

Vest-Palearctică, prezentă în centrul, vestul şi sudul continentului
european. După estimările specialiştilor în Europa-Centrală
populaţiile pot fi considerate stabile (PMVR).
9 Distribuţia în La nivel național - Nagy et al. (2005) au studiat peşterile din vestul
România şi sudul ţării, ei precizează că speciile gemene (M. myotis și M.
blythii) sunt printre cele mai răspândite şi abundente, fiind
identificate în 61 de peşteri, totalizând 50.000 exemplare. Colonii
mari de maternitate, până la 5000 exemplare au fost întâlnite în
sudul şi vestul ţării. Colonii de hibernare de 3000-4000 exemplare
au fost localizate mai ales în vestul ţării. În România M. myotis este
o specie răspândită şi comună, prezentă în toate regiunile ţării.
Probabil ţara noastră găzduieşte una dintre cele mai semnificative
populaţii la nivel European (PMVR).
10 Populaţia naţională Populația României de Myotis blythii la 10.000 ex (Botnariuc &
Tatole 2005).
privind populaţia
naţională
12 Fotografii -
Date specifice speciei la nivelul ariei naturale protejate
ribut
1 Specia Myotis blythii
specifice
speciei
3 Distribuţia În lunile septembrie și octombrie 2017, specia Myotis blythii a fost identificată
speciei [harta în 5 puncte (vezi fig.).
distribuţiei]
47

speciei
[interpretare]
prezenţă
[temporal]
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]

colectare a
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
Barbastella barbastellus
48
2 Denumirea Barbastella barbastellus (Schreber, 1774)
ştiințifică
3 Denumirea Denumire populara (liliacul cârn, liliacul cu bot lat - Botnariuc &
populară Tatole, 2005)
Acordul Eurobats (legea 90/2000) - măsuri de protecție referitoare la
conservarea speciilor de lilieci
Statutul populației naționale - specie vulnerabilă (Cartea Roșie e
IUCN - NT
5 Descrierea speciei Urechile sunt mai scurte de 20 mm (cu 5-6 pliuri orizontale). Urechile
nu sunt pliate când se odihnește. Blana pe partea dorsal este
negricioasă, mai deschisă la vârfuri. Lungimea antebrațului măsoară
36.5 – 44 mm (PMVR).
5 Identificarea Liliacul cârn emite două semnale diferite ca formă, care alternează
speciei pe bază de (fig.). Cel mai adesea însă, doar un singur tip de puls este folosit. Cele
ecolocație două pulsuri sunt, de obicei, emise la 32-35 (tip 1), respectiv 42-43 kHz
(tip 2), cu unele variaţii. Când specia emite pulsurile alternante, este
imposibil de identificat greşit; dar când liliacul cârn folosește doar
pulsuri la frecvenţa joasă (tip 1), poate fi confundat cu Myotis sp.,
Plecotus sp. sau Eptesicus nilssonii (Ahlen and Baagøe 1999, Baratud
1999). În habitat închis, liliecii cârni pot folosi semnale FM,
asemănătoare cu cele emise de speciile genului Myotis. În habitat
închis, B. barbastellus poate fi detectat de la 5 m (Barataud 1999). În
habitat semi-deschis, emite semnale în care energia este concentrată
la 33 kHz şi la 42-43 kHz, cu durată de 2 ms, 10- 12 pulsuri/sec
(Tupinier 1997).
Barbastella barbastellus, wav 118, punct POR 9, septembrie 2017
49
6 Perioade critice Amenințări. Barbastella barbastellus este rar în toată Europa, fiind
clasificat ca specie “vulnerabilă” la nivel global. Se crede că populațiile
au scăzut cu 30% în ultimii 15 ani. Populațiile au o distribuție
fragmentară, fiind în legătură cu habitate particulare de păduri
bătrâne, care sunt în declin. Specia colonizează greu noi arii. Statutul
speciei este legat de practicile aplicate în silvicultură și de declinul
arborilor bătrâni (o colonie poate să folosească 30 de copaci bătrâni,
cu scorburi, în timpul unei veri). Se adăposteşte sub scoarţa fagilor sau
stejarilor uscaţi. Din această cauză își schimbă frecvent adăpostul
(Boye & Dietz, 2005).
7 Cerinţe de habitat Preferă pădurile bătrâne, neamenajate. Deoarece B. barbastellus
vânează mai ales deasupra coronamentului, foloseşte o varietate de
alte habitate, inlcusiv zonele ripariene, pajiştile, tufişurile şi liziera
pădurilor. În pădurile de fag din Anglia, folosite de această specie, este
importantă eterogenitatea structurală a pădurii, care oferă locuri
pentru adăpost şi prezintă o acoperire ridicată (Russo et al., 2007). În
adăposturile de vară, liliacul cârn se asociază cu Myotis brandtii,
Myotis mystacinus, Myotis nattereri și Plecotus auritus (Boye & Dietz,
2005). B. barbastellus este specie de pădure, iar densitatea relativă a
speciei este dependentă pozitiv de mărimea pădurii. Acest lucru
confirmă și relația speciei strânsă cu habitatele forestiere (S i e r r o
2003).
În Germania nu s-a observat o anumită preferință pentru un anumit
tip de pădure. Tot aici, liliacul cârn a fost observat vânând deasupra
apei, într-o manieră asemănătoare cu Myotis daubentonii (Boye &
Dietz, 2005). Formează colonii de vară de 10-15 exemplare în
scorburile copacilor (Boye & Dietz 2005).
Adăposturile de iarnă sunt reprezentate de adăposturi subterane, însă
majoritatea populațiilor e posibil să hiberneze în fisurile copacilor și
ale caselor vechi. Distanța între adăpostul de vară și cel de iarnă este
de maxim 20 km, este o specie sedentară (Boye & Dietz, 2005).
8 Arealul speciei La nivel global: este răspândit din sudul și centrul Europei, până în
nord în Peninsula Sacndinavă și Letonia. Lipsește sau e rar ân sudul
Europei, fiind restrâns la zona montană (Dietz & Helversen, 2004).
9 Distribuţia în La nivel național: Până în 1995, liliacul cârn a fost semnalat de puţine
România ori în România (Decu et al., 2003). În Europa o astfel de specie, cu o
distribuţie limitată şi cu un comportament cu grad înalt de
specializare, este catalogată a fi o specie vulnerabilă spre extinctă
(Haupt, 2005). Recent, Nagy et al. (2005) semnalează specia în 18
peşteri din Carpaţii sudici şi de vest, în principal iarna. B. barbastellus
pare să fie mai răspândit în vestul ţării. Până în prezent, specia a fost
semnalată doar în peșteri, deoarece zonele forestiere nu au fost
investigate în România.
50
10 Populaţia Populația României de Barbastella barbastellus a fost estimată la

naţională 3.500 ex (Botnariuc & Tatole 2005).
privind populaţia
naţională
12 Fotografii -
ribut
1 Specia Barbastella barbastellus
specifice
speciei
3 Distribuţia În lunile septembrie și octombrie 2017, specia Barbastella barbastellus a fost
speciei [harta identificată în 14 puncte (fig.).
distribuţiei]
Figura Puncte de observatie din situl ROSCI0357 Porumbeni, în care a fost

înregistrată specia Barbastella barbastellus, cu albastru se observă limita
sitului
speciei
[interpretare]
prezenţă
[temporal]
51

prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]

colectare a
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
Rhinolphus hipposideros
1 Cod Speciei - EUNIS 1303
2 Denumirea Rhinolophus hipposideros (Bechstein, 1800)

ştiințifică
3 Denumirea Denumire populara - liliac mic cu potcoavă

populară

Acordul Eurobats (legea 90/2000) - măsuri de protecție referitoare la
conservarea speciilor de lilieci
Statutul populației naționale - specie vulnerabilă (Cartea Roșie e
IUCN - LC
5 Descrierea speciei Cel mai mic dintre liliecii cu potcoavă, LA<43 mm (în general, 36-
41mm). Văzută din profil partea inferioară a şeii este clar mai lungă
decât proeminenţa superioară, terminându-se într-un vârf ascuţit –
foto 1. Blana este moale şi rară, de culoare gri pe partea dorsal, în
cazul exemplarelor juvenile, şi maronie, în cazul adulţilor (Dietz &
Helversen, 2005).
52
5 Identificarea speciei Emite între 105 şi 111 kHz. Semnalul are durata de 50 ms, aceasta
pe baza ecolocației este de fapt a doua armonică, frecvenţa fundamentală fiind slabă, la
55 kHz si poate fi uneori auzită când liliacul este aproape. Frecvenţa
poate varia puţin, în funcţie de sex şi vârstă (Russ 1999).
6 Perioade critice Hibernează în primul rând, în adăposturi subterane. Trebuie să existe
adăposturi de hibernare subterane (peșteri sau galerii de mine) în
apropiere de adăposturile de maternitate, la o distanță de 5 - 30 de
km (Boye & Dietz, 2005). Vara se adăposteşte în peşteri, mine
părăsite sau clădiri. De regulă, liliacul mic cu potcoavă formează
colonii de naștere sau de vară în podurile clădirilor.
Liliacul mic cu potcoavă este vulnerabil în perioada hibernării
(noiembrie - martie) și în periada formării coloniilor de maternitate
(mai – iulie).
7 Cerinţe de habitat Pădurile sunt habitatele cheie de hrănire, pentru Rhinolophus
hipposideros. Acest lucru a fost confirmat de studiile pe bază de
radio-tracking (Bontadina et al., 1999; Holzhaider et al., 2002; Motte
& Libois, 2002) şi arată că liliecii mici cu potcoavă, aproape exclusiv,
vânează în diferite tipuri de păduri. Pădurile de foioase reprezintă
habitatul esenţial, care oferă loc de hrănire acestei specii (Reiter,
2004). Vânează deasupra păşunilor, la marginea pădurii, în interiorul
pădurii, în zone umede, în livezi, de-a lungul gardurilor vii, deasupra
tufărişurilor. Îşi foloseşte majoritatea timpului zburând aproape de
vegetaţie (Russ, 1999). Habitatul de hrănire este puternic influenţat
de prezenţa cursurilor de apă (Schofield et al., 2000).
Mărimea coloniei creşte funcţie de proporţia pădurilor din jur: arii
mici suportă doar colonii mici de maternitate, în timp ce coloniile
mari sunt localizate în imediata vecinătate a unor arii întinse de
păduri. Fragmentarea ariilor împădurite ar reprezenta factorul
primar ce intervine în extincţia speciei (Saunders et al., 1991). R.
hipposideros evită să treacă peste habitatele deschise, spre locul de
hrănire (Schofield et al., 2000). Dacă peticul de pădure nu este prea
aproape, atunci în vecinătatea imediată a coloniei trebuie să existe
un şirag de pomi sau de tufişuri, până la zona de hrănire (Schofield et
al., 2000 ; Motte & Libois, 2002).
Locul de hrănire, în jurul adăpostului, se găseşte la distanţa de 0,5
până la 2,5 km; Bontadina et al. (2001), a demonstrat acest lucru
pentru 50% din liliecii urmăriţi cu ajutorul emiţătorului. Centrul ariei
de hrănire se află la 600 m în jurul coloniei de naştere (Ţara Galilor).
8 Arealul speciei La nivel global - Dintre toate specile de rinolofi, liliacul mic cu
potcoavă are limita cea mai nordică de distribuție din Europa,
ajungând până în Irlanda, Olanda, Germania și Polonia (Dietz &
Helversen, 2005).
9 Distribuţia în La nivel național - Nagy et al. (2005) au identificat specia liliacul mic
cu potcoavă, în 35 de peşteri din vestul şi sudul ţării (~ 1000
53
România exemplare), concluzionând că este o specie răspândită în această

parte a ţării. Iarna specia este întâlnită în peşteri, iar vara în clădiri.
În zona de studiu autorii au găsit specia de la 60 m la 1117 m
altitudine.
10 Populaţia naţională Populația României de Rhinolophus hipposideros a fost estimată la
10.000 ex (Botnariuc & Tatole 2005).
privind populaţia
naţională
12 Fotografii -
1. Specia Rhinolophus hipposideros
2. Informaţii specifice Specia nu a fost încă identificată în sit
speciei
3. Distribuţia speciei Specia nu a fost încă identificată în sit
4. Distribuţia speciei Specia nu a fost încă identificată în sit
[interpretare]
5. Statutul de Specia nu a fost încă identificată în sit
prezenţă
[temporal]
prezenţă
[management]
8. Abundenţă Specia nu a fost încă identificată în sit
9. Perioada de Spetembrie – octombrie 2017

colectare a datelor
din teren
10. Alte informaţii Vezi la fiecare celulă
privind sursele de
informaţii
Istoric
Date anterioare găsim la Jere & Doczy (2001, 2005). Autorii au studiat chiropterele din
78 de biserici din 69 de localități din județul Harghita. Dintre cele 4 specii menționate în formular,
54
autorii au identificat în apropierea sitului speciile Myotis myotis și Myotis blythii. Specia
Rhinolophus hipposideros o semnalează în localitățile Inlăceni ți Firtușu, mai departe de limitele
sitului.
Inregistrări pe malul râului în POR 03, septembrie 2017, zonă de hrănire și rută de migrație
55
Inregistrări pe malul râului în POR 1, septembrie 2017, zonă de hrănire și rută de migrație
Habitat deschis în punct POR 13, rută de trecere în migrație pe coama dealului
56
Pădure de fag, punct POR 14, habitat pentru specia Barbastella barbastellus
2.3. Inventarierea și cartarea speciilor de amfibieni

Triturus cristatus
1 Cod Specie Cod Natura 2000 - 1166
2 Denumirea ştiințifică Triturus cristatus (Laurentus 1768)
3 Denumirea populară Română: triton cu creastă, sălămâzdră cu creastă.

Maghiară: tarajos gőte
Engleză: Great crested newt; Northern crested newt; Warty newt
Bibliografie:
Fuhn I. (1960): Amphibia. Fauna R.P.R., vol. XIV, Fasc. I. Editura
Academiei R.P.R., Bucharest.
4 Statutul de 1. Directiva Habitate – Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC,

conservare în Anexa II.
România 2. Convenţia de la Berna – Legea nr. 13 din 11 martie 1993 pentru
aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice
57
si a habitatelor naturale din Europa, adoptata la Berna la 19

septembrie 1979 – Anexa 3.
3. Legea Legea 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Anexa
3.
4. O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice.
Anexa 3.
5. IUCN - LC
5 Descrierea speciei Este cea mai mare specie de triton din România, având dimensiuni
de până la 16 cm, femelele fiind mai mari decât masculii. Coloritul
dorsal este brun închis spre negru, uneori cu nuanțe brun-roșcate,
cu pete negre, neregulate, de dimensiuni variabile. Pe lateral,
inclusiv pe cap, sunt prezente puncte albe mai mult sau mai puțin
numeroase. Coloritul ventral este galben până spre portocaliu, cu
pete negre, neregulate, ce alcătuiesc un desen mozaicat. Gușa este
colorată extrem de variabil, de la galben la negru, frecvent cu pete
albe de dimensiuni variabile. În perioada de reproducere masculii
au o creastă dorsală înaltă și cu marginea zimțată, care începe de la
nivelul ochilor, se întrerupe deasupra bazei cozii și se continuă apoi
cu creasta caudală, la fel de bine dezvoltată dar cu marginea
dreaptă.
Bibliografie:
Cogălniceanu, D., Aioanei, F., Matei, B. 2000. Amfibienii din
România. Determinator. Editura Ars Docendi, p. 1-114.
6 Perioade critice Reproducerea are loc în apă, de regulă, în martie. În funcție de
nivelul apei, tritonii pot rămâne în apă până în mai-iunie.
Bibliografie:
7 Cerinţe de habitat Este o specie predominant acvatică, preferând ape stagnante mari
și adânci, cu vegetație palustră. Deseori poate fi întâlnit în bazine
artificial (locuri de adăpat, iazuri, piscine). În perioada de viață
terestră preferă pajiștile umede. Datorită dimensiunilor mari nu se
reproduce în bălți temporare mici. Este frecvent în iazuri și lacuri,
mai ales dacă există vegetație acvatică în care să se poată ascunde.
Reproducerea are loc în martie iar adulții pot rămâne în apă până în
mai-iunie. Este o specie extrem de vorace, hrănindu-se cu
nevertebrate, dar și cu larve de amfibieni și chiar cu triton de
dimensiuni mici. Pe uscat poate fi găsit în vecinătatea apei. În
pofida dimensiunilor mari se deplasează repede, atât în mediul
58
acvatic cât și în cel terestru.
8 Arealul speciei La nivel global: Este o specie larg răspândită în Europa, din Marea
Britanie și Scandinavia până în Munții Urali. Lipsește în sudul
Europei (Peninsula Iberică, Italia și la sud de Dunăre).
Bibliografie:
Bănărescu P. 1964. Pisces-Osteichthyes. Fauna R.P.R. XIII.
Editura Acad. R.P.R. Bucureşti.
9 Distribuţia în La nivel național: În România este o specie larg răspândită,
România prezentă în special în zone colinare. Lipsește în Dobrogea și Lunca
Dunării, unde este înlocuit de specia soră – Triturus dobrogicus.
10 Populaţia naţională Nu există informații fiabile despre mărimea populaţiei speciei la

nivel naţional.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii -
ribut
1 Specia Triturus cristatus
2 Informaţii Până în momentul de față specia nu a fost identificată.
specifice
speciei
3 Distribuţia
speciei [harta
distribuţiei]
4 Distribuţia Până în momentul de față specia nu a fost identificată.
speciei
[interpretare]
5 Statutul de o rezident
prezenţă
[temporal]
6 Statutul de
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă
9 Perioada de 2017: septembrie și octombrie
colectare a 2018: martie
59
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
Triturus (Lissotriton) vulgaris ampelensis

1 Cod Specie cod Natura 2000 - cod 4008,
2 Denumirea ştiințifică Triturus (Lissotriton) vulgaris ampelensis (Fuhn 1951)
Toate speciile de tritoni din Europa au fost incluse inițial în genul
Triturus. Studii mai recente au reclasificat o parte dintre aceste
specii (de ex. vulgaris și montandoni într-un gen aparte, Lissotriton.
Vasta majoritate a specialiștilor au adoptat noua clasificare a
tritonilor. Legislația europeană și națională nu au adoptat noile
clasificări taxonomice, păstrându-se utilizarea genului Triturus.
Bibliografie:
Frost D.R. et al. (2006): The amphibian tree of life. Bulletin of the
American Museum of Natural History Number 297 :1-291.
2006
Garcıá-Parı´s, M., A. Monton, and M.A. AlonsoZarazaga. 2004:
Apeńdice 1. Nomenclatura: lista de sinońimos y
combinaciones. In M. Garcıá-Parı´s, A. Montori, and P.
Herrero (editors), Fauna Iberica, vol. 24. Amphibia.
Lissamphibia: 589–602. Madrid: Museo Nacional 268
BULLETIN AMERICAN MUSEUM OF NATURAL
HISTORY NO. 297 de Ciencias Naturales and Consejo
Superior de Investigaciones Cientı´fica.
3 Denumirea populară Română: triton comun transilvănean; triton de Ampoi;
Engleză: Transylvanian smooth newt;
Bibliografie:
Iftime A. (2005): Amfibieni. În: Botnariuc N. & Tatole V. (2005):
Cartea Roșie a Vertebratelor din România.
România 3. Legea Legea 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate,
Anexa 3.
5 Descrierea speciei În faza terestră, subspecia este dificil de distins de subspecia
nominată (Lissotriton vulgaris vulgaris). Are dimensiuni reduse,
60
lungimea totală a adulților fiind de cca 70 mm. Masculii sunt mai

mari decât femelele. Corpul este zvelt și nu prezintă muchii dorso-
laterale.Creasta dorsală a masculului în timpul perioadei de
reproducere este in general scundă (2-4mm), începe în regiunea
occipitală și crește treptat în înălțime (înălțime maximă are
deasupra cloacei), are marginea dreaptă sau ușor valurită, festonată,
este striată cu negru și galben. Marginea inferioară a crestei caudale
dreaptă, nefestonată. Pe laturile spatelui, muchiile tegumentare sunt
bine exprimate. La vârful cozii este un filament ascuțit (cu margine
tegumentară) sau unul negru (fără margine). Degetele picioarelor
posterioare ale masculului în rut au palmura bine dezvoltată de
ambele părți ale falangelor. Femelele au adesea gușa si abdomenul
nepătat.
Bibliografie:
6 Perioade critice Intră în apă pentru reproducere la finalul iernii – începutul
primăverii (februarie-martie). Reproducerea are loc în perioada
aprilie-mai.
Bibliografie:
7 Cerinţe de habitat Este o specie generalistă, putând popula aproape orice tip de habitat
acvatic din zonele de deal și de munte (300-1200 m
altitudine).
8 Arealul speciei La nivel global: Subspecia este endemică în România, unde poate
fi întâlnită doar în interiorul arcului carpatic.
Bibliografie:
9 Distribuţia în Subspecia este endemică în România, unde poate fi întâlnită doar
România în interiorul arcului carpatic.
Bibliografie:
61

nivel naţional.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii
ribut
1 Specia Triturus (Lissotriton) vulgaris ampelensis
specifice
speciei
3 Distribuţia
speciei [harta
distribuţiei]
4 Distribuţia
speciei
[interpretare]
prezenţă
[temporal]
6 Statutul de
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
Bombina variegata
1 Cod Specie cod Natura 2000 - 1193
62
2 Denumirea ştiințifică Bombina variegata (Linnaeus, 1758)
3 Denumirea populară Română: izvoraș cu burtă galbenă; buhai de baltă cu burtă galbenă.
Engleză: Yellow-bellied toad
Bibliografie:
Iftime A. (2005): Amfibieni. În: Botnariuc N. & Tatole V. (2005):
Cartea Roșie a Vertebratelor din România.
Anexa 3.
5 Descrierea speciei Adulții au de obicei, ceva mai puțin de 5 cm lungime. Este o
broască mică, acvatică, cu corpul turtit și tegumentul rugos.
Rugozitățile sunt grupate sau dispuse simetric. Forma corpului este
mai îndesată decât la Bombina bombina. Partea dorsală este
cenușie, cafenie sau măslinie, cu negi terminați cu un vârf cornos,
în formă de spin. Ventral este galbenă cu pete închise la culoare.
Vârfurile degetelor sunt galbene. Masculul nu prezintă saci vocali.
Masculii au, în perioada de reproducere, calozități pe partea internă
a degetelor de la membrele anterioare, pe penultima falangă a
degetelor membrelor posterioare și pe antebrațe. Pupila are forma
triunghiulară sau de inimă.
Bibliografie:
6 Perioade critice Specia întră în apă la începutul lu aprilie, perioada de depunere a
pontei fiind mai târzie decât la Bombina bombina, de obicei la
începutul lui mai apar primele ponte. Poate depune până la 2-3
ponte pe an, din mai până în septembrie.
Bibliografie:
7 Cerinţe de habitat Specia preferă bazinele stătătoare mari sau mici,
63
permanente sau temporare (lacuri, bălți, cursuri line de apă,

băltoace, ochiuri de apă etc). Poate fi întâlnită și în ape curgătoare
line, nu foarte mari, în care se poate reproduce. Suportă și
habitatele antropizate (șanțuri, bazine artificiale). În afara
perioadei de reproducere poate fi găsită și pe uscat. Se întâlnește
de la 150 la 2000 de metri altitudine. Iernează pe uscat, în fisuri
sau sub pietre.
Bibliografie:
Cogălniceanu, D., Aioanei, F., Matei, B. 2000. Amfibienii
din România. Determinator. Editura Ars Docendi, p. 1-114.
8 Arealul speciei La nivel global: Arealul specie se întinde peste cea mai mare parte
a centrului și sudului Europei, cu excepția Peninsulei Iberice, sudul
Greciei și a unei părți mari din Sicilia.
Bibliografie:
9 Distribuţia în În România poate fi întâlnită în regiunile de deal și munte, munții
România Carpați, Moldova și podișul Transilvaniei.
Bibliografie:
nivel naţional.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii DSCF5259
ribut
1 Specia Bombina variegata
2 Informaţii Până în momentul de față am identificat 14 puncte de prezență pentru Bombina
specifice variegata în interiorul sitului.
speciei
64
3 Distribuţia
speciei [harta
distribuţiei]
4 Distribuţia 46.342088N 25.166759E
speciei 46.334454N 25.196012E
[interpretare] 46.334476N
25.166008E
46.334785N
25.165060E
46.334167N
25.157461E
46.334167N
25.157461E
46.33806N 25.151056E
46.247932N
25.060835E
46.247932N
25.060835E
46.24608N 25.062197E
46.24608N 25.062197E
46.245365N
25.062872E
46.245785N
25.064480E
46.323840N
25.130974E
prezenţă
[temporal]
6 Statutul de
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
65
2.4. Inventarierea și cartarea speciilor de nevertebrate

Lucanus cervus
1 Cod Specie - Cod Eunis - 221, Cod Natura 2000 - 1083
EUNIS
2 Denumirea Lucanus cervus Linnaeus, 1758
ştiințifică Suprafamilia Scarabaeoidea, familia Lucanidae
Baraud J. 1993. Les Coléoptères Lucanoidea de l'Europe et du Nord

de l'Afrique. Bulletin mensuel de la société Linnéenne de
Lyon, 62(2): 42-64.
3 Denumirea Română: rădașcă,
populară Engleză: The European stag beetle
Bibliografie:
Harvey D.J. & all. 2011. Bionomics and distribution of the stag
beetle, Lucanus cervus (L.) across Europe. Insect
Conservation and Diversity (2011) 4, 23-38
Tatole & all. 2009. Speciile de animale Natura 2000 din Romania.
București, Romania (174 p.)
conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice. Anexa
3 și 4a.
4. IUCN - NT
5 Descrierea speciei Este o specie de dimensiuni mari, masculii putand ajunge (sau chiar
depăși) 80 mm. Femelele sunt mai mici, uneori de doar 20 mm.
Corpul este alungit, masiv, de culoare neagră sau brun închis sau
brun-roșcat. Specia prezintă dimorfism sexual foarte evident, la
masculi capul este masiv mai lat decât pronotul cu mandibulele foarte
bine dezvoltate, lungi si ramificate cu aspectul unor coarne de cerb
acestea variază foarte mult in dimensiuni. Acestea sunt bifidide la
extremităţi și prevăzute cu un dinte median sau postmedian la partea
lor internă și pot atinge la exemplarele foarte mari jumătate din
lungimea corpului (această topografie a mandibulelor fiind valabilă
pentru cazul mandibulelor mari). Femelele sunt mai mici ca masculii,
au pronotul mai lat decât capul, mandibulele sunt scurte decât capul
și picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat.
66
Bibliografie:
Iorgu Șt.I. (coordonator), 2015. Ghid sintetic pentru monitorizarea
speciilor de nevertebrate de interes comunitar din Romania.
6 Perioade critice Reproducerea are loc din mai până în august, vârful aceste perioade
diferind în funcție de altitudine..
Bibliografie:
7 Cerinţe de habitat Este considerată a fi o specie polifagă, ce se dezvoltă în lemnul mort
(aflat sub nivelul solului) al multor specii de foioase, dar preferă
lemnul mort de la diferite specii de Quercus. Dezvoltarea larvară
durează 3-8 ani.
Poate fi întâlnită în păduri de foioase cât și în zone deschise cu arbori
izolaţi sau cu garduri vii, în grădini urbane și suburbane, parcuri,
pășuni împădurite, oriunde există o sursă suficientă de lemn mort.
Bibliografie:
8 Arealul speciei La nivel global: Toată Europa cu excepţia nordului extrem.
Bibliografie:
9 Distribuţia în La nivel național: În România specia este răspândită în toată țara cu
România exceptia pădurilor de rășinoase și a zonei alpine înalte.
Bibliografie:
Chimisliu C., 2007. Contribution to the knowledge of the Romania
Fauna of Lucanidae (Coleoptera: Scarabaeoidea). Analele
Ştiinţifice ale Univeristăţii “Al.I.Cuza” Iaşi, S.Biologie
animală, 53: 97-102
Cuzepan G. & Tausan I., 2013. The genus Lucanus Scopolii, 1763
67
(Coleoptera: Lucanidae) in the Natural History Museum

collections of Sibiu (Romania). Brukenthal. Acta Musei, VIII.
3: 451-460
Proches Ş., 1997. Stag beetles (Coleoptera: Lucanidae) of Romania.
A Biogeographical and ecological review. Analele
Universităţii din Bucureşti. Biologie, 46: 99-104
Stan M., 2013. Romanian species of lucanids (Coleptera:
Scarabaeoidea: Lucanidae) in the collections of “Grigore
Antipa” National Museum of Natural History. Travaux du
Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa», LVI
(2): 173-184
10 Populaţia naţională Nu există informații fiabile despre mărimea populaţiei speciei la nivel
naţional. Pe baza datelor existente se consideră că există un declin al
speciei.
Bibliografie:
beetle, Lucanus cervus (L.) across Europe. Insect Conservation and
Diversity (2011) 4, 23-38
11 Calitatea datelor Slabă.
privind populaţia Bibliografie:
naţională Harvey D.J. & all. 2011. Bionomics and distribution of the stag
beetle, Lucanus cervus (L.) across Europe. Insect Conservation and
Diversity (2011) 4, 23-38
12 Fotografii mascul
femelă
68

ribut
1 Specia Lucanus cervus
2 Informaţii Până în momentul de față specia nu a fost găsită, fiind identificat doar habitat
specifice potențial.
speciei
3 Distribuţia Habitat potențial identificat până în prezent (bazat pe terenul făcut în
speciei [harta septembrie, octombrie și noiembrie)
distribuţiei]
4 Distribuţia Până în momentul de față specia nu a fost găsită, fiind identificat doar habitat
speciei potențial.
[interpretare]
69
prezenţă
[temporal]
6 Statutul de
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă
9 Perioada de 2017: septembrie, octombrie și noiembrie
colectare a
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
2.5. Inventarierea și cartarea speciilor de pești

Cobitis taenia
1 Cod Specie - EUNIS Cod Eunis - 478, Cod Natura 2000 - 1149
2 Denumirea Cobitis elongatoides (Băcescu & Mayer, 1969)
ştiințifică
Înaintea de studiile făcute pe baza datelor genetice (Culling
şi colab. 2006), se credea (Bănărescu 1964) că în bazinul Dunării
este prezentă specia Cobitis taenia (Linneaus, 1758). Încă se mai
foloseşte şi azi denumirea de Cobitis taenia, dar sa dovedit, că în
zonă numai specia Cobitis elongatoides este prezentă.
Bănărescu (2004) caracterizează astfel situația speciei:
Compararea, exclusiv morfologică, a exemplarelor din România cu
cele din Suedia (terra typica a lui C. taenia) și din vestul Europei a
dus la concluzia că există deosebiri la nivel specific. Forma de la
noi (care cu siguranță populează întreg bazinul Dunării, poate și a
altor fluvii) este altă specie, al cărui nume este C. danubialis după
unii autori, C. elongatoides Băcescu & Maier, 1969, după alții.
După părerea lui Bănărescu (2004) este o subspecie a lui C.
vardarensis Karaman, 1928.
2 Denumirea Atât Culling şi colab. (2006) cât și Kottelat & Freyhof (2007)
ştiințifică recomandă folosirea denumirii de Cobitis elongatoides Băcescu &
Meyer, 1969.
70
Bibliografie:
Bănărescu P. 2004. Situația actuală a ihtiofaunei de apă dulce a
României sub aspect faunistic, taxonomic și al protecției.
Vasile Goldiş University Press., Arad. pp. 7-11.
Culling, M. A., Janko, K., Borón, A., Vasil’ev V.P., Côté, I.M.,
Hewitt, G.M. 2006. European colonization by the spined
loach (Cobitis taenia) from Ponto-Caspian refugia based on
mitochondrial DNA variation. Molecular Ecology. 15: 173-
190.
Kottelat, M. & Freyhof, J. 2007: Handbook of European freshwater
fishes. Kottelat, Cornol, Switzerland and Freyhof, Berlin,
Germany.
3 Denumirea populară Română: zvârlugă, zmorlă, râmbiţar, chetrar (Orhei, Tighina), fâţă
(Dolj, Buzău, Râmnicu Sărat, Mehedinţi), fâşă și fâță (Oltenia),
fâţă-rea (Teleorman, Romanați), vârlă, vâţă (Teleormani,
Romanaţi), muşcătoare (Buzău), păstru (R. Sărat), sfârloacă
(Neamţ), sfârlugă (Baia), ţâmpar (Luduș), ţâpar, ţâpar mic
(Snagov), vârâtoare (Argeş), vârliugă (Bega, Temeş, Arad), vârlugă
(Vlașca, Dâmbovița, Romanați, Teleorman, Argeș), vâță
(Teleorman), viun (Delta Dunării), zvârloagă (Călăraşi).
Maghiară: vágócsík, csíkhal, főmente, kőharapó, kővágó, sibrikhal,
vágó, vágóhal, pinarágó, pinavágó
Engleză: Spined loach, Spotted weatherloach
(Bănărescu 1964, Gyurkó 1973, Kottelat & Freyhof 2007)
Bibliografie:
Gyurkó I. 1973. Édesvízi halaink. Ceres Könyvkiadó. Bukarest.
Germany.
3.
Anexa 3.
5. IUCN - LC
71
5 Descrierea speciei Specie cu o răspândire largă în România. Telcean & Bănărescu

(2002) îl categorizează la speciile care şi-au menţinut arealul de
răspândire şi abundenţa în ultimii ani.
Morfologie externă. Corpul gros sau moderat comprimat lateral.
Solzii în general imbricaţi. Pigmentaţia laterală constă din 4 zone
longitudinale diferite, dintre care cea inferioară e formată din pete
laterale evidente. Singura pată la baza caudalei este neagră sau
brună. Profilele dorsal şi ventral aproape orizontale. Spinul
suborbitar este situat înaintea şi sub jumătatea anterioară a ochiului,
cele două ramuri ale spinului moderat divergente, ramura scurtă are
cam jumătatea lungimii ramurii lungi. Cele două jumătăţi ale buzei
inferioare sunt subdivizate de câteva brazde, în general puţin
adânci, în câte 3 – 4 lobi. Pedunculul caudal are în partea sa
posterioară, o carenă dorsală şi una ventrală, ultima mai dezvoltată.
Inserţia ventralei este situată puţin în urma celei a dorsalei. Caudala
trunchiată sau uşor scobită, pectoralele şi ventralele rotunjite.
Solzii sunt imbricaţi, subovali, cu zona focală mică şi excentrică.
Linia laterală scurtă, în general nu depăşeşte pectorala. Pata neagră
de la baza caudalei este verticală (Bănărescu 1964).
Colorit. Fondul alb-gălbui. Pete dorsale mici, apropiate în număr
variabil. Pigmentaţia laterală a corpului constă din patru 4 zone:
două pigmentaţii intermediare, care constă din punctuaţii fine şi
apropiate, cea laterodorsală din pete înguste, şi pigmentaţia laterală
din pete pătrate, în număr variabil. La multe exemplare petele
alungite ale pigmentaţiei laterodorsale se unesc dând o dungă
aproape continuă, iar petele laterale se apropie mult între ele. La
baza caudalei, în colţul superior, există o pată neagră, foarte
evidentă. Capul cu pete mărunte şi o dungă oblică, de la ceafă până
la gură (Bănărescu 1964).
5 Descrierea speciei Dimorfism sexual. La femele radia a treia a pectoralei este mai
lungă; la masculi radia a doua, care este ingroşată, iar la baza primei
radii există o piesă scheletică în general rotunjită: solzul lui
Canestrini. Ca lungime, femelele ating până la 11,5 cm, masculii
până la 9,3 cm.
Posibilităţi de confuzie cu alte specii. Zvârluga se poate confunda
cu ţiparul (Misgurnus fossilis), fâţa (Sabanejewia aurata) sau cu
grindelul (Barbatula barbatula). De grindel se distinge clar prin
faptul că are capul turtit în lateral, spini suborbitali şi o pată neagră
la baza peduncului codal (Bănărescu 1964).
Bibliografie:
Telcean, I., Bănărescu, P. 2002: Modifications of the fish fauna in

the upper Tisa River and its southern and eastern tributaries.
Ecological aspects of the Tisa River Basin. (eds. Sárkány-
Kiss, E., Hamar, J.), pp. 179-185, TISCIA Monograph
72
Series 6, Târgu-Mureș-Szeged-Szolnok.
6 Perioade critice Reproducerea are loc primăvara, atât în apă stătătoare, cât şi în cea
curgătoare, iar icrele sunt adezive (Bănărescu 1964). Masculii
ajung la maturitatea lor sexuală în primul an iar femelele în anul 2.
Reproducerea are în când temperatura apei ajunge la 18ºC iar icrele
depuse de femelă sunt între 800-3500 (Juchono şi Borón 2006).
Bibliografie:
Juchno D., Boroń A. 2006. Age, reproduction and fecundity of the
spined loach Cobitis taenia L. (Pisces, Cobitidae) from Lake
Klawój (Poland). Reproductive Biology. Vol. 6. No. 2.: 133-
148.
7 Cerinţe de habitat Trăieşte în ape lent curgătoare, cu fund nisipos, argilos, mâlos, mai
rar pietos, cât şi în ape stătătoare, evitând însă în general pe cele
foarte înmâlite. Adesea se îngroape complet în mâl sau în nisip;
după hrană umblă mai mult noaptea. Are respiraţie intestinală,
scoasă din apă, emite un sunet. Duşmanii naturali ai speciei sunt
peştii prădători, ca ştiuca, şalăul, somnul, etc., însă nu este o specie
preferată din cauza prezenței spinului suborbitar. Poate fi însă
periclitată de poluarea apelor. Factorii periclitanţi care contribuie la
degradarea habitatului speciei sunt: exploatarea agregatelor
minerale (nisip, balastru, etc.) din albiile minore a râurilor, poluarea
cursurilor de apă, scăderea debitului râurilor prin captare.
Alte cerințe importante față de habitat:
- Prezenţa secţiunilor cu ape stătătoare sau lent curgătoare cu fund
nisipos, argilos, mâlos.
- Fără exploatarea agregatelor minerale (nisip, pietriş, balastru, etc.)
din albiile minore
- Fără surse majore de poluare
- Fără specii invazive. Speciile invazive care ar putea periclita
populaţiile speciei în sit sunt: Carassius gibelio, Lepomis gibbosus,
Pseudorasbora parva, Ameiurus nebulosus etc.
- Să nu fie obstrucţii artificiale, apa râului să nu fie captată
Bibliografie:
8 Arealul speciei La nivel global: Bazinul Dunării, partea superioară din Bazinul
râului Elba și în Bazinul Odrei.
Bibliografie:
9 Distribuţia în La nivel național: Prezentă în majoritatea râurilor din țară în zona
73
România de deal și de șes.

Bibliografie:
nivel naţional.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii -
ribut
1 Specia Cobitis taenia
specifice
speciei
3 Distribuţia
speciei [harta
distribuţiei]
4 Distribuţia Până în momentul de față specia nu a fost identificată.
speciei
[interpretare]
prezenţă
[temporal]
6 Statutul de
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă
9 Perioada de 2017: octombire
colectare a
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
Rhodeus sericeus amarus

74
1 Cod Specie - EUNIS Cod Eunis – 582, cod Natura 2000 - 1134
2 Denumirea Rhodeus amarus (Bloch, 1782)
ştiințifică
Majoritatea autorilor de la noi (Bănărescu 1964, Nalbant 1995,
Harka și Bănărescu 1999) au folosit denumirea de Rhodeus sericeus
amarus (Bloch, 1782).
Mai nou (Kottelat și Freyhof 2007) este indicat folosirea denumirii
de Rhodeus amarus (Bloch, 1782).
Bibliografie:
Harka Á. și Bănărescu P. 1999. Fish fauna of the Upper Tisa. In:
Hamar J. & Sárkány-Kiss E. (eds.): The Upper Tisa Valley.
Tiscia Monograph Series, Szeged. pp. 439-454.
Germany.
Nalbant T. 1995. Fish of the Mureş (Maros) River: systematics and
ecology. In: Hamar J., Sárkány-Kiss E. (eds.): The
Maros/Mureş River Valley. Tiscia Monograph Series,
Szolnok – Szeged - Târgu Mureş, Hungary – Romania, pp.
225-234.
3 Denumirea populară Română: boarță, belghiţă (Tecuci), beltiţă, beschiţă (Ilfov),
blehariţă (Bârlad), boarchiţă (Snagov), borţ, burticuţă (Romanaţi),
borţică (Vlașca), burtă verde (Oltenia, Călărași, Filipoiu-Brăila,
Snagov), burtică (Brăila), cărășoaică (Mehedinți), chisoagă
(Ialomița, Vaslui), chizdorungă (Pașcani), chitic lat (Vaslui),
chizdurcă (Jijia și Prut), halan (Sibiu), lătana, lătanca și lăteana
(Tecuci), lătiţă (Lugoş), mioarţă (Teleorman), ocheană-săracă sau
pește-sărac (Bacău), ţigăncii (Obilești, Ilfov), preuteasă (Ilfov,
Gorj), proscheraş, proschiraș (Tighina), rânchiţă (Snagov), roşioară
(Dolj), sfei (Vaslui).
Maghiară: szivárványos ökle, keserűhal, keserű ökle, lapistyán,
ökle, petikehal, pohé, sároglya, Szent Péter hala
Engleză: European Bitterling
(Bănărescu 1964, Gyurkó 1973, Kottelat și Freyhof 2007)
Bibliografie:
Germany.
75

septembrie 1979 – Anexa III.
3.
Anexa 3.
5. IUCN - LC
5 Descrierea speciei Specie cu o răspândire largă în România. Telcean & Bănărescu
(2002) o categorizează la speciile care și-au menținut arealul de
răspândire și abundența în ultimii ani.
Morfologie externă: Corpul este înalt și puternic comprimat lateral.
Profilul dorsal și cel ventral este convex. Gura este mică,
subterminală, semilunară, deschiderea ei ajunge până sub nări.
Buzele sunt subțiri și întregi. Pedunculul este scund și comprimat
lateral. Marginea dorsalei este ușor convexă. Pectoralele sunt
scurte, rotunjite la vârf. Solzii mari, mult mai înalți decât lungi,
persistenți. Linia laterală scurtă. De obicei atinge între 30-60 mm
lungime fără caudală și 38-72 mm lungime totală. Talia maximă
este de 78 mm.
Colorit: Partea dorsală a corpului este cenușie-gălbuie, uneori
bătând în verzui, flancurile albe, fără luciu metalic, dorsala și
caudala cenușii, celelalte înotătoare bat în roșu. În lungul jumătății
posterioare a corpului și a pedunculului caudal o dungă verzuie
foarte evidentă (Bănărescu 1964).
Dimorfismul sexual este foarte evident, se manifestă pe tot cursul
anului. Masculii sunt mai mari, au corpul mai înalt și coloritul mai
intens. În epoca de reproducere masculul capătă un colorit deosebit
de frumos: operculul și partea anterioară a abdomenului portocalii
sau roze; dunga din lungul corpului devine verde ca smaraldul,
anala roșie și apare o erupție de butoni albi pe buza superioară și
deasupra ochiului. Femelele au papila genitală alungită sub forma
unui ovipozitor de 5-8 mm. În perioada de reproducere femelele își
păstrează coloritul mat, ovipozitorul devine portocaliu și se
alungește, ajungând să depășească mult baza caudalei. Cu ajutorul
ovipozitorului icrele sunt depuse în cavitatea branhială a
lamelibranhiatelor din genurile Unio și Anodonta.
5 Decrierea speciei Bibliografie:

Telcean, I., Bănărescu, P. 2002: Modifications of the fish fauna in
76
the upper Tisa River and its southern and eastern tributaries.
Ecological aspects of the Tisa River Basin. (eds. Sárkány-
Kiss, E., Hamar, J.), pp. 179-185, TISCIA Monograph Series
6, Târgu-Mureș-Szeged-Szolnok.
6 Perioade critice Reproducerea începe pe la sfârșitul lui aprilie și se întinde până în
august. Aceasta are loc în porții, fiecare femelă depunând icrele de
mai multe ori în cursul unui sezon. Cu ajutorul ovipozitorului icrele
sunt depuse în cavitatea branhială a lamelibranhiatelor din genurile
Unio și Anodonta (Bănărescu 1964).
Bibliografie:
7 Cerinţe de habitat Preferă apele stătătoare sau încete, de aceea în râuri se întâlnește
mai ales în brațele laterale, dar este destul de frecvent și în plin
curent, până aproape de zona montană a râurilor, mai ales în
Transilvania. Se hrănește cu alge filamentoase și unicelulare,
resturi de plante superioare și detritus; întâmplător îngerează și
organisme animale (Bănărescu 1964). Răspândirea sa este legată de
prezenţa lamelibranhiatelor Unio sau Anodonta. Reproducerea
începe pe la sfârşitul lui aprilie şi se întinde până în august. Aceasta
are loc în porţii, fiecare femelă depunând icrele de mai multe ori în
cursul unui sezon. Cu ajutorul ovipozitorului icrele sunt depuse în
cavitatea branhială a lamelibranhiatelor din genurile Unio şi
Anodonta.
Alte cerințe importante față de habitat:
- Prezenţa secţiunilor cu ape stătătoare sau lent curgătoare
- Fără exploatarea agregatelor minerale (nisip, pietriş, balastru, etc.)
din albiile minore
- Fără surse majore de poluare
- Fără specii invazive. Speciile invazive care ar putea periclita
populaţiile de Rhodeus amarus în sit sunt: Carassius gibelio,
Lepomis gibbosus, Pseudorasbora parva, Ameiurus nebulosus etc.
- Prezenţa lamelibranhiatelor (Unio sau Anodonta)
- Să nu fie obstrucţii artificiale, apa râului să nu fie captată
Bibliografie:
8 Arealul speciei La nivel global: Europa din estul Franţei şi de la Alpi şi Dinarici
până la Ural şi Caucaz. Există în Macedonia, teritoriul de la sud de
Dunăre, între Pontul Euxin (Marea Neagră), Propontida (Marea
Marmara), Marea Egee, râul Mesta (Nestus) și râul Morava
(Margus), învecinându-se în apus cu Iliria și cu Macedonia, nordul
Asiei Mici.
Bibliografie:
77

9 Distribuţia în La nivel național: Este o specie cu o răspândire largă în România.
România Telcean & Bănărescu (2002) îl categorizează la speciile care și-au
menținut arealul de răspândire și abundența în ultimii ani. Se poate
întâlni în Dunăre de la Baziaş până la vârsare şi majoritatea bălţilor
luncii inundabile şi ale deltei. Lipseşte în Razelm, abundent în lacul
Tăbăcăria, la nord de Constanţa, probabil şi în celelalte lacuri
litorale. Există în majoritatea râurilor şi mai ales în braţele moarte
şi bălţile din lungul lor: Tisa şi Iza la Sighet, Tur în raionul Satu
Mare. În Someşul Mare de la Beclean, Someşul Mic din aval de
Gherla, Crasna de lângă Carei, Beretău din raionul Marghita, Crişul
Repede din amonte de Oradea, Crişul Negru din amonte de Sudrigi,
raionul Beiuş, Crişul Alb din amonte de Sebiş până la ieşirea din
ţară, apoi afluentului său Rişculiţa în raionul Brad. În canalul
colector al Crişurilor şi în heleştelele de la Cefa, în Mureş din
raionul Topliţa, în Târnava Mare din amonte de Blaj până la
vârsare. În iazurile de la Zaul de Câmpie, Ţaga şi Tăureni din
Câmpia Transilvaniei. În Bega din raionul Lugoj, Timiş de la
Caransebeş în aval, pâraiele Beregsău afluentul râului Bega, Şurgan
şi Pogănici (afluenţi ai Timişului), de la izvoare la vârsare. Canalul
Subuleasa şi balta Heleştău lângă Timişoara. Caraş de la Caraşova
(înglobat oraşului Reşiţa), Nera de la Bozovici până la vârsare. În
Cerna doar la vârsare. În Jiu din raionul de la Târgu Jiu până la
vârsare, dintre afluenţi în Cibin, în Hârtibaci şi în bălţile vecine
(raionul Sibiu). În Vedea şi Teleorman lipseşte în cursul superior,
foarte abundent în cel inferior. În Argeş cunoscut doar la vârsare,
în Dâmboviţa lângă Bucureşti, în Colentina şi afluenţii ei de la
izvoare. Frecvent în Neajlov şi bălţile lui la Comana (r. Giugiu),
râul Sabar lângă Bucureşti, heleştelele de la Nucet (r. Târgovişte),
toate lacurile din Bucureşti. În Ialomiţa de la Dridu (r. Urziceni)
până la vârsare, în Călmăţui în raionul Făurei. Frecvent în lacurile
Snagov şi Căldăruşani.
9 Distribuţia în În Siret şi Prut pe toată porţiunea românească, Suceava din raionul
România Rădăuţi, Moldova din raionul Fălticeni, Bistriţa moldovenească din
raionul Piatra-Neamţ până la vârsare. Milcov de la Focşani, Putna
de la confluenţa cu Milcovul până la vârsare. Bârlad şi afluenţii săi
din zona de izvoare până la vârsare (Bănărescu, 1964).
În bazinul râurilor: Dunăre, Tisa, Mureş, Bega, Timiş, Caraş, Nera,
Jiu, Olt, Dâmboviţa, Coletina, Neajlov, Ialomiţa, Siret, Prut
(Bănărescu şi Bănăduc, 2007)
Bibliografie:
Bănărescu P., Bănăduc D. 2007. Habitats Directive (92/43/EEC)
fish species (Osteichthyes) on the Romanian territory. Acta
78
Ichtiologica Romanica II. 43-78.

nivel naţional.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii IMG_2246 3T.JPG
ribut
1 Specia Rhodeus sericeus amarus
2 Informaţii Până în momentul de față specia a fost prezentă la nivelul a două stații de
specifice colectare, aflate pe râul Târnava Mare.
speciei
3 Distribuţia
speciei [harta
distribuţiei]
4 Distribuţia Nagy Kukullo Galambf3T: POINT(25.1395633493036 46.2657010018306)
speciei Nagy Kukullo Galambf4T: POINT(25.1169832765212 46.269811411785)
[interpretare]
prezenţă
[temporal]
6 Statutul de
prezenţă
[spaţial]
prezenţă
[management]
8 Abundenţă
9 Perioada de 2017: octombire
colectare a
datelor din
teren
privind sursele
de informaţii
Barbus meridionalis
79
1 Cod Speciei - Cod Natura 2000: 1138
EUNIS Cod EUNIS: 443
2 Denumirea Barbus petenyi (Heckel, 1852)
ştiințifică Cu 50 de ani în urmă specia era tratată ca o subspecie (Barbus
meridionalis petenyi), specia fiind Barbus meridionalis Risso, 1826
(Bănărescu 1964).
Unele surse din literatura de specialitate au tratat specia ca fiind o
subspecie (Barbus peloponessius petenyi) a speciei Barbus
peloponnesius Valenciennes, 1842 (Karakousis et al. 1993, 1995).
În ultimii ani a fost descris definitiv specia ca fiind Barbus petenyi, de
fapt redescris pe numele lui iniţial dat de câtre Heckel în 1852
(Tsigenopoulos et al. 1999, Tsigenopoulos şi Berrebi 2000,
Machordom şi Doadrio 2001, Kotlík P. şi colab. 2002).
Bibliografie:
Bănărescu P. (1964). Pisces-Osteichthyes. Fauna R.P.R. XIII.
Editura Academiei. R.P.R. Bucureşti.
Karacousis Y., Peios C., Economidis P.S., Triantafyllidis C. 1993.
Multivariate analysis of the morphological variability among
Barbus peloponnesius, (Cyprinidae) populations from Greece
and two populations of B. meridionalis meridionalis and B.
meridionalis petenyi. Cybium, 17: 229–240.
Karacousis Y., Machordom A., Doadrio I., Economidis P.S. 1995.
Phylogenetic relationships of Barbus peloponnesius
Valenciennes, 1842 (Osteichthyes: Cyprinidae) from Greece
and other species of Barbus as revealed by allozyme
electrophoresis. Biochem. Syst. Ecol., 23: 364–375.
Kotlík P., Tsigenopoulos C.S., Ráb P., Berrebi P. 2002. Two new
Barbus species from the Danube River basin, with redescription
of B. petenyi (Teleostei: Cyprinidae). Folia Zoologica. 51 (3):
277-240.
Machordom A., Doadrio I. 2001: Evolutionary history and speciation
modes in the cyprinid genus Barbus. Proc. R. Soc. Lond.
(Biol.), 268: 1297–1306.
Tsigenopoulos C.S., Berrebi P. 2000: Molecular phylogeny of North
Mediterranean freshwater barbs (genus Barbus: Cyprinidae)
inferred from cytochrome b sequences: biogeographic and
systematic implications. Mol. Phylogenet. Evol., 14: 165–179.
Tsigenopoulos C.S., Karakousis Y., Berrebi P. 1999: The North
Mediterranean Barbus lineage: phylogenetic hypotheses and
taxonomic implications based on allozyme data. J. Fish Biol.,
54: 267–286.
3 Denumirea Română: mreană vânătă, moioagă, breană de râu (Severin), brană

populară de vale (Făgăraș), cârcușă (de-a lungul pârâului Prigor), cheștealcă
(Putna), crăcușa (Orșova), jamlă (Sibiu), jamnă (Argeș, Olt), jeamnă
(Sibiu), jemnugă (Strei), jiblă/jimblă (Făgăraș și Buzău), jimugă și
80
jimură (Jil), jumugă (Jil), mireană porcească (Bihor), moioacă (Cerna,

Eșelnița și Prigor), moiță (Cerna, Timiș), mreană și mreană de Ilfov
(Dâmbovița), mreană neagră și mreană răpănoasă (Siret), mreană
porcească (Moldova), mreană, imreană ruginoasă (Suceava), păstrăv
de nisip (Pecineașca Herculane), șâsțalcă (Uz, Trotuș, Doftana).
Maghiară: Petényi márna, zsemle, zsemlemárna, bartafiú, semlehal,
zsemlénk, zsemling, zsömehal
Engleză: Spotted barbel, Romanian barbel, Petenyi’s barbel
Bibliografie:
Bănărescu P. 1964. Pisces-Osteichthyes. Fauna R.P.R. XIII. Editura
Acad. R.P.R. Bucureşti.
Pintér K. 2002. Magyarország halai. Akadémiai Kiadó, Budapest.
Germany.
România 2. O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
3. Legea nr. 13 din 1993 anexa III (prin care România este parte a
Convenţiei de la Berna).
4. Conform listei IUCN este încadrată în categoria cu risc scăzut
(Least Concern-LC). Se precizează faptul că specia este abundentă în
habitatele ideale pentru aceasta, însă se preconizează declinul acestuia
datorită dezvoltării economice.
5 Descrierea speciei Morfologie externă: Peşte mijlociu, având corpul alungit, rotund,
puţin comprimat lateral. Abdomenul rotunjit. Capul mare, ochii mici,
botul lung şi proeminent. Buzele cărnoase, îndeosebi cea inferioară,
care este divizată în 2 sau 3 lobi. Ultima radie simplă a dorsalei e
flexibilă şi neosificată. Corpul cu pete întunecate. Dimensiunea
maximă este de 28 cm. Dimorfism sexual se manifestă mai ales prin
lungimea mai mare a înotătoarei anale la masculi. Determinarea
sexelor se face cu multă precizie in perioada de reproducere, deoarece
la masculi se pot sesiza în această perioadă pe partea dorsală a capului
tuberculi albicioşi („perle ale dragostei”). Tot în acest moment
femelele au abdomenul mai bombat, iar masculii au abdomenul mai
tare şi mai zvelt (Bănărescu 1964).
Colorit. Spinarea este brună-ruginie închis, cu pete mai întunecate şi
altele mai deschise; flancurile galbene-ruginii cu pete, faţa ventrală
gălbuie-deschis, dorsala şi caudala cu pete puternice, celelalte
înotătoare galbene. Mustăţile galbene, fără axă roşie (Bănărescu
1964). Sub aspect morfologic, mreana vanătă se aseamănă cu mreana
(Barbus barbus). Marmoraţiile sale de pe partea dorsală, flancuri şi
înotătoare îi conferă acesteia un aspect particular. Un alt caracter care
o deosebeşte de mreană (Barbus barbus) îl reprezintă lipsa unei axe
81
roşii pe prelungirile tegumentare (mustăţi).Se poate confunda

exemplarele cu culoare mai deschisă, dar mreana (Barbus barbus)
ajunge la o dimensiune maximă de peste 90 de cm (8-10 kg).
Exemplarele junvenile din această specie arată foarte asemănător cu
mreana vânătă (Barbus petenyi), dar diferă mai ales prin faptul că
ultima radie simplă a dorsalei este subţire, flexibilă şi nezimţată la
mreana vânătă, şi prin aceea că ventrala se inserează în urma inserţiei
dorsalei. Anala este mai înaltă, vârful ei depăşeşte în genere la masculi
baza caudalei, iar la femele ajunge aproape de baza caudalei. Dorsala
este ceva mai joasă iar buzele sunt mai cărnoase şi mai dezvoltate
decât la Barbus barbus (Bănărescu 1964).
Bibliografie:
6 Perioade critice Reproducerea lor are loc primăvara, prelungindu-se uneori până spre
sfârșitul verii.
Bibliografie:
7 Cerinţe de habitat Specia trăiește exclusiv în râurile și pâraiele din regiunea de munte și
partea superioară a regiunii colinare. În majoritatea râurilor care
izvorăsc din podiș sau dealuri, lipsește chiar în cursul lor superior,
care este rapid. Trăiește atât în râuri pietroase, rapide și reci, cât și
unele pâraie mai nămoloase, care vara se încălzesc puternic, însă
numai la munte. Arată preferință mai ales pentru porțiunile cu curent
puternic și fund pietros. Este strict sedentar, nu întreprinde nici un fel
de migrațiuni. Reproducerea lor are loc primăvara, prelungindu-se
uneori până spre sfârșitul verii. Se hrănește în primul rând cu
nevertebrate acvatice de fund (tendipedide, efemeroptere, tricoptere,
gamaride, oligochete), mai rar cu vegetale (Bănărescu, 1964). Fiind o
specie sedentară se reproduce, se hrăneşte şi iernează în acelaşi loc.
Mreana vânătă se întâlneşte şi în zona scobarului (Chondrostoma
nasus), unde oscilaţiile termice sezoniere sunt mai mari faţă de zona
mrenei vânăte şi a lipanului (dispusă în amonte faţă de zona
scobarului), iar conţinutul de oxigen este mai moderat.
Bibliografie:
8 Arealul speciei Bazinul Dunării, Nistrului, Odrei, Vistului și Vardarului și nordul
Poloniei. (Bănărescu, 1964).
Bibliografie:
9 Distribuţia în În Tisa pe toată porțiunea română. În Vișeu de la Fântână (r. Vișeu)
România până la vărsare; afluenții Vișeului în Repedea pe ultimii 2 km, Cisla
(12 km), Izvorul lui Dragoș (2 km), Izvorul Negru (3 km), Valea
Vinului (4 km), Vaser de la Macherlău până la vărsarea în Vișeu (35
82
km) și pe afluentul său Novățul, Ruscova de la Socaldu până la

vărsare, Crasna, pe ultimii 10 km (r. Vișeu). În Săpânța până la
vărsarea în Tisa (r. Sighet). În Someșul Mare în amonte de Rodna
Veche (r. Năsăud) până la Beclean, rar până la Dej; în afluenți în
cursul inferior, apoi în Șieu de la izvoare până aproape de vărsare; în
Bistrița transilvăneană din amonte de Colibița (r. Bistrița) până la
vărsare. În Someșul Cald de la Lapiștea (r. Huedin), în Someșul Rece
de la 2 km amonte de comuna Someșul Rece (r. Huedin), apoi în
Someșul Mic până în aval de Apahida (r. Cluj) în toți afluenți. Lipsește
în Someș în aval de Dej, există desigur în afluenții săi.
În Crișul Repede de la Huedin până în aval de Oradea și în cursul
inferior al afluenților. În Crișul Negru din amonte de Vașcău (r. Beiuș)
până în aval de Tinca (r. Salonta); în afluentul său indirect Vida, în
amonte de Lunca Sprie (r. Beiuș). În Crișul Alb în amonte de Brad,
apoi de la Vața de Sus (r. Brad) până la Sebiș (r. Gurahonț); dintre
afluenți, în valea Monesei din amonte de Moneasa (r. Gurahonț) până
la vărsare.
În Mureș frecvent de la izvoare până la Reghin, rar până în aval de
confluența cu Târnava. În afluenții din raioanele Gheorgheni și
Toplița, apoi în Gurghiu și Niraj. În Târnava Mare din amonte de
Odorhei până în aval de Dumbrăveni (r. Sighișoara), reapărând în
cantități mici la Blaj și la vărsarea în Mureș. În Arieș din amonte de
Gârda de Sus (r. Câmpeni) până la Turda, rar până la vărsare. În Cugir
și în Beriu cunoscut doar la vărsare. În Strei din amonte de Pui (r.
Hațeg) până aproape de vărsare și în afluenți (Râul Mare etc.).
În Cerna hunedoreană în amonte de Hunedoara; în Dobra (r. Ilia) până
la vărsare. Dintre afluenții Mureșului din munții Zărand, semnalat în
Valea Ungurului (r. Lipova).
Dintre afluenții Timișului există în Bârzava, între Văliug și Reșița.
Foarte frecvent în râurile din sudul Banatului: Carașul din amonte de
Carașova până la Cacova (r. Oravița), Nera din amonte de Bozovici
până la vărsare și afluenții săi; în râurile Berzasca, Sirinia, Mraconia
și Ieșalnița până la vărsarea în Dunăre. În zona Cazanelor probabil
trăiește și în Dunăre.
În Cerna de la 30-40 km amonte de Băile Herculane până la vărsare;
în Bela Reca din amonte de Plugova (r. Orșova) și în afluentul său
Mehadia din amonte de Crușovăț până la vărsare. În Bahna și
Vârciorova (r. Turnu Severin) până la vărsare.
În Jiul de vest de la Câmpul lui Neag până la Bărbăteni; în Jiul de est
de la Câmpa la Lonea (r. Petroșani) și în afluenții săi Maleia și Jieț.
Reapare în Jiu în r. Târgu Jiu. În Sușița, Jaleș, Bistrița (r. Tg. Jiu),
Tismana până la vărsarea în Jiu; în Motru în r. Baia de Aramă, în
Gilort la Cărbunești (r. Gilort), fără a ajunge până la vărsarea acestor
râuri în Jiu.
În Olt de la Miercuea Ciuc în aval, apoi la Racoșul de Jos și de la
Turnu Roșu la Râmnicu Vâlcea; dintre afluenți, în Apa Roșie, Râul
83
9 Distribuția în Negru la Prejmer (r. Sf. Gheorghe), Saldoboș la Merești (r. Odorhei),
România Rica la Racoș, Vârghiș la Vârghiș (r. Sf. Gheorghe). Homorodul Mare
de la Homorod (r. Rupea) până la vărsare; toți afluenții din r. Făgăraș;
Cibin în amonte de Sibiu; Hârtibaci de la izvoare până la vărsarea în
Cibin, Lotru, Olănești la vărsare, Topolog la Șuici (r. Curtea de
Argeș).
În Argeș din amonte de Cumpăna (r. Curtea de Argeș) până în aval de
Pitești; în Vâlsan din amonte de Brădet, în Râul Doamnei din amonte
de Corbi (r. Curtea de Argeș) în Bratia din amonte de Berevoiești (r.
Muscel), în Râul Târgului din amonte de Câmpulung Muscel, în
Argeșel din amonte de Valea Mare (r. Muscel) până la vărsare. În
pârâul Potop semnalat la Bădulești (r. Găiești) în Răstoaca la Găiești.
În Dâmbovița din amonte de Bădeni (r. Muscel) până la București; în
pârâul Ilfov la Nucet, r. Târgoviște.
În Ialomița din amonte de Pietroșița (r. Târgovișe) până la confluența
cu Prahova; în Prahova semnalat la Câmpina; în Teleajen din amonte
de Mâneci-Ungureni până la Scăioși (r. Teleajen).
În Siret este rar la intrarea în țară; s-a mai semnalat la confluența cu
Trotușul. În Suceava frecvent de la Șipotele Sucevei până la Dornești
(r. Rădăuți), mai rar până la vărsare. În Moldova de la Moldova Sulița
(r. Câmpulung) până în amonte de Roman; în Moldovița din amonte
de Vatra Moldoviței (r. Câmpulung) și în alfuenții Moldovei din r.
Fălticeni. În Bistrița moldovenească frecvent de la Cârlibaba până la
Piatra Neamț, ajunge până la vărsarea în Siret; în toți afluenții
(Bistricioara, Bicaz din Transilvania).
În Trotuș ajungea până la vărsare; dintre afluenți semnalat în Uz și
Doftana. În Putna din depresiunea Vrancea până aproape la vărsare și
în afluenți; în Milcov de la izvoare la vărsare. În Buzău din amonte de
Întorsura Buzăului până la Buzău; pe Bâsca Mare de la Surducu (r.
Cislău), în Bâsca Mică de la 7 izvoare până la vărsare. În pârâul
Cașoca, afluent al Buzăului (Bănărescu 1964).
Bibliografie:
10 Populaţia naţională Nu există informații fiabile despre mărimea populaţiei speciei la nivel
naţional.
privind populaţia
naţională
12 Fotografii IMG_2221 2T.JPG
11. Specia Barbus meridionalis
84
12. Informaţii specifice

speciei
14. Distribuţia speciei Până în momentul de față specia a fost identificată în râul Târnava
[interpretare] mare în următoarele puncte:
Nagy Kukullo Galambf1T: POINT(25.1681815006804
46.2624414702676)
46.2630068157227)
46.2657010018306)
46.269811411785)
15. Statutul de prezenţă

[temporal] o rezident
16. Statutul de prezenţă

[spaţial]
17. Statutul de prezenţă o nativă
[management]
18. Abundenţă
19. Perioada de 2017: octombire
colectare a datelor
din teren
20. Alte informaţii Vezi la fiecare celulă
privind sursele de
informaţii
3. INTRODUCEREA DATELOR ÎN BAZA DE DATE GIS
După colectarea datelor din teren, acestea au fost încărcate în baza de date GIS. Formatul
bazelor de date geospaţiale este shapefile și permite interoperabilitatea între diferite programe
de analiză GIS şi respectarea specificaţiilor INSPIRE pentru bazele de date geospaţiale ale ariilor
protejate. Formatul bazelor de date geospaţiale utilizat este compatibil la citire sau editare, deci
oferă interoperabilitate cu alte sisteme informaţionale geografice. Măsurătorile şi înregistrările
85
efectuate cu receptorul GPS din teren au respectat o structură de date care a permis
încărcarea/stocarea acestora automat în baza de date GIS.
În cele ce urmează, sunt redate o serie de printscreen-uri care atestă faptul că datele de teren
au fost încărcate în baza de date GIS.
86
„Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020”
1
2
3
4

Raport 2 Fise de Inventariere 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport 2 Fise de Inventariere 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional

Infrastructură Mare 2014-2020”

Studiu de de inventariere a speciilor de interes

Activitatea A.1.1 Elaborarea studiului de evaluare a speciilor protejate – etapa 1

Studiu de de inventariere a speciilor de interes comunitar - Etapa 1: 1 Studiu cu

Călin Vasile Hodor

INFORMAȚII PRIVIND CONTRACTUL

Titlul Contractului: Servicii de consultanță pentru elaborare studii privind

Beneficiar: Asociatia Coridorul Verde

Consultant/Prestator: SC Wildlife Management Consulting SRL

2. STUDIU PRIVIND INVENTARIEREA ȘI CARTAREA SPECIILOR

La nivel internaţional, o serie de convenţii au ca scop conservarea biodiversităţii, cu

măsurilor necesare care să asigure refacerea şi protejarea diversităţii biologice, precum şi

Studiul de față, contribuie la obligațiile României ce le are față de Uniunea Europeană,

Metodologia utilizată pentru inventarierea speciilor

b)Inventarierea speciilor de carnivore mari (urs și lup).

Distribuția zonelor de monitorizare pentru specia urs în ROSCI0357

Distribuția zonelor de monitorizare pentru specia lup în ROSCI0357

 Metoda inventarierii semnelor:

Această metodă este bazată pe amplasarea stratificat randomizată a unor trasee de

 Metoda complementară "scent station" (staţii de urmărire)

Stațiile de urmărire constau din:

semnelor de prezență, în două categorii (permanentă și întîmplătoare). Pe teren va fi completat

Deplasarea se realizează pe cursul râurilor/pâraielor şi se aleg unităţile de monitorizare la

Implementarea acestor metode va permite o estimare superioară calitativ a

Rezultate pentru inventarierea speciilor

În urma inventarierii parțiale a speciilor de mamifere de interes comunitar de pe raza

Semne de prezență pentru specia urs:

Excremente urs adult – plot nr. 105 / DF Mihăileni

Marcaj urs adult – plot nr. 17 / Deal Mujna

Urs femelă cu un pui – camera nr.5

Urs mascul adult – camera nr.6

Urs mascul subadult – camera nr.5

Semne de prezență pentru specia lup:

Urme 2 exemplare lup – plot nr. 20 / Dealul Archita

Lup mascul adult – observații directe plot nr. 17

Lup adult – camera nr.6

Lup adult – camera nr.5

Lup adult – camera nr.3

Excremente vidră/marcaj Pod Valea Tăietura- plot nr. 50

Urme vidră/ Pod Târnava Mare- plot nr. 51

Urme vidră/ Pod Târnava Mare- plot nr. 48

Cartarea speciilor de mamifere din situl Natura 2000 ROSCI0357 Porumbeni

În cadrul aceleiaşi hărţi, prezenţa speciei va fi cartografiată cu ajutorul grilelor arealografice

Suport catografic pentru distribuția speciilor de mamifere

Date generale ale speciei urs

Somnul de iarnă. Durează 3-6 luni, în perioada noiembrie-martie.

Populaţia de urs brun în România ocupă o zonă de aproximativ

majoritară din Carpaţi. Acum se fac studii pentru a se vedea legătura

Foto cameră cu senzori de mișcare – ROSCI 0357 Porumbeni

cinegetice asupra speciei, pentru a menține echilibru natural și

 Raport I.C.A.S. - Cercetari privind eco-etologia carnivorelor

Date generale ale speciei lup

Împerecherea are loc în luna februarie. Perioada de gestaţie este de 9

7 Cerinţe de habitat Ocupă o varietate mare de tipuri de habitate, de la tundra artică, la

9 Distribuţia în Harta distribuției populației de lup în România / 2014

În România se găseşte în întregul arc carpatic şi chiar şi în dealurile

Foto. Ramon JURJ în ROSCI 0357 Porumbeni

Ținând cont de etologia speciei și de locațiile de prezență

Date generale ale speciei vidră

Figura 1 Harta distribuției populației de vidră (Lutra lutra) în România / 2014

În România, prezenţa vidrei a fost semnalată în toate regiunile ţării, în principal

Figura 2 Exemplar de vidra/Foto Ramon JURJ