Ştefan Bogdan Candrea Bozga, Gabriel Lazăr,

Gheorghe Marian Tudoran, Petru Tudor Stăncioiu

Habitate forestiere de importanţă comunitară

incluse în proiectul LIFE05 NAT/RO/000176:

„Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din

România”

MONITORIZAREA
STĂRII DE CONSERVARE

Editura Universităţii Transilvania

Braşov, 2009
© Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere,
Universitatea Transilvania din Braşov, 2009

Autori: Ştefan Bogdan Candrea Bozga, Gabriel Lazăr, Gheorghe Marian

Tudoran, Petru Tudor Stăncioiu

Coordonator: Petru Tudor Stăncioiu

Referent ştiinţific: Ioan Vasile Abrudan

La baza acestui studiu au stat cercetările în teren desfăşurate în cadrul

proiectului LIFE05 NAT/RO/000176 cât şi informaţii din alte lucrări de
specialitate în domeniu. Lucrarea a fost realizată cu sprijin financiar din partea
Comisiei Europene, prin instrumentul financiar LIFE. Toate drepturile asupra
acestei ediţii aparţin Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, din
Universitatea „Transilvania“ Braşov. Orice reproducere parţială sau totală fără
acordul acestei instituţii este interzisă.

Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2009

ISBN 978-973-598-503-5

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Habitate forestiere de importanţă comunitară incluse în proiectul
LIFE05 NAT/RO/000176: „Habitate prioritare alpine, subalpine şi
forestiere din România“ Monitorizarea stării de conservare / Ştefan
Bogdan Candrea Bozga, Gabriel Lazăr, Gheorghe Marian Tudoran, Petru
Tudor Stăncioiu
- Braşov: Editura Universităţii „Transilvania“, 2009 Bibliogr.
ISBN 978-973-598-503-5

I. Candrea Bozga, Ştefan Bogdan

II. Lazăr, Gabriel
III. Tudoran, Gheorghe Marian

630*6

Fotografii coperţi: Bogdan Candrea

DTP/Tipar: Green Steps S.R.L.
Grafică: Raluca D. Hoisan
Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului:
LIFE05 NAT/RO/000176 - „Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere
din România”

BENEFICIAR

Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere

Şirul Beethoven, Nr. 1
500123 – Braşov, România
Tel: + 40 268 418 600
Fax: + 40 268 475 705
http://www.unitbv.ro/silvic/

PARTENERI:

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

B-dul. Carol I, nr. 24,
Sector 3, 020921 – Bucureşti, România
Tel: + 40 21 307 23 00
E-mail: relatii.publice@madr.ro
http://www.maap.ro/

Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA

B-dul. Magheru, Nr. 31
Sector 1, 010325 - Bucureşti, România
Tel: + 40 21 317 10 05
Fax: + 40 21 316 84 28
E-mail: rnp@rosilva.ro
http://www.rosilva.ro/

World Wide Fund for Nature – Danube Carpathian Programme

Mariahilferstrasse, 88a/3/9
1070 – Viena, Austria
Tel: + 43 1 524 54 70
Fax: + 43 1 524 54 70 70
http://www.panda.org
 Cuprins

Rezumat în limba engleză ................................................................ 5

1. Introducere ....................................................................................... 9
2. Scopul şi necesitatea studiului ....................................................... 13
3. Habitate forestiere – gospodărire şi monitorizare ........................... 14
3.1. Modul actual de gospodărire şi monitorizare a pădurilor ... 14
3.2. Monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere ... 18
4. Discuţii şi concluzii ........................................................................... 55
5. Bibliografie ...................................................................................... 58
6. Index de termeni tehnici ................................................................. 59
7. Anexe .............................................................................................. 69

Table of contents
English summary .............................................................................. 5
1. Introduction ....................................................................................... 9
2. The aim of the study ....................................................................... 13
3. Forest habitats – management and monitoring .............................. 14
3.1. Forest management and monitoring at present ................ 14
3.2. Monitoring the favourable conservation status of forest
habitats .............................................................................. 18
4. Discussion and conclusions ......................................................... 55
5. Bibliography .................................................................................... 58
6. Index of technical terms ................................................................. 59
7. Appendices ..................................................................................... 69
 Summary

The aim of the study is to propose monitoring guidelines for forest habitats of
community interest based on information collected in the LIFE Nature Project
„Priority forest, sub-alpine and alpine habitats in Romania” (LIFE05 NAT/
RO/000176) for the following six habitats:
1. 91D0 *Bog woodlands;
2. 91E0 *Alluvial forests with Alnus glutinosa and Fraxinus excelsior
(Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);
3. 91F0 Riparian mixed forests of Quercus robur, Ulmus laevis and
Ulmus minor, Fraxinus excelsior or Fraxinus angustifolia, along the
great rivers (Ulmenion minoris);
4. 91H0 *Pannonian woods with Quercus pubescens;
5. 91I0 *Euro-Siberian steppic woods with Quercus spp.;
6. 91Y0 Dacian oak and hornbeam forests.

The study encompasses four chapters, a list of bibliography, and an index

for technical terms and appendices. It starts with an introduction about the
Natura 2000 ecological network: the concept and some specific terms (e.g.
Habitats and Birds directives, Natura 2000 sites, habitats of community
interest, conservation status, favourable conservation status etc.). Further, the
authors provide the reader a short presentation of the project LIFE05 NAT/
RO/000176. The second chapter delineates the aim of the work emphasizing
the importance of identifying guidelines for monitoring the favourable
conservation status of the subject habitats. Such measures are needed for
the country reporting according to the EU legislation. The starting point for
developing such measures is to identify the most appropriate indicators (i.e.
variables) of the favourable conservation status for the studied habitats. As the
indicators identified here are valid for forests in general, they can be used for
monitoring of all types of forest habitats.

Chapter 3 represents the main part of the study and is divided in two subchapters:
3.1. Management and monitoring of forests in Romania and 3.2. Monitoring the
favourable conservation status of forest habitats. The first subchapter presents
the management, the management planning and monitoring of forests in
Romania. It starts by underlining the most important aspects from laws and
guidelines existent at national level for forest management and planning.
The most relevant examples are: the management of forests in Romania
is mandatory for all ownership types, must be done according to national
guidelines through approved management plans, should be sustainable
and must always promote the natural forest types; management plans are

5
developed by specialized companies every 10 years for a certain forest, must be
approved by the National Forestry Authority and their implementation in practice
is mandatory. This part is also presenting some of the specific information
collected during the planning of forest management: description of the biotope
(relief form, exposure, slope, altitude, soil type, site type, litter, limiting factors
and disturbances), description of the vegetation (type of herbaceous cover;
understory – species composition, cover and distribution; regeneration layer –
species composition, cover and distribution; tree layer –vertical structure, stand
density, site index, age class, regeneration type, species composition, average
diameter, average height, natural pruning, timber quality, tree vitality, standing
volume, growth) and information regarding the management measures (the
silvicultural measures applied in the past and those needed in the future to
reach the management goals). Some of this data is important for assessing the
conservation status and the evolution of forests over time and therefore could
be useful in developing a forest monitoring system.

Subchapter 3.2. is introducing the main theme of the study: monitoring the
forests. It starts by emphasizing again the usefulness of the already available
data collected through the forest management planning process. It mentions
that, although the favourable conservation status is sought at habitat level,
as management is applied at forest stand level (i.e. management unit), it is
recommended that this status would be assessed for each individual stand
(i.e. part of habitat, clearly delineated in the field and subject to certain
management measures and goals) and using as a reference the natural forest
types described for Romania by Paşcovschi and Leandru in 1958. Further, the
authors emphasize the fact that the subject of this work is the monitoring of
forests subject to different levels of management and not a simple monitoring
of species biodiversity. Therefore, the chosen indicators should express the
management effects on the conservation status and should help managers take
decisions to reach or maintain this status in a favourable condition. Furthermore,
it should be understood that Natura 2000 seeks the maintenance of the same
forest habitat and not a forest habitat in the same stage of development (i.e.
regeneration, young forest, mature forest) and therefore, the values of the
indicators used for monitoring may differ during the lifecycle of a forest stand.

Further, the authors propose that monitoring of forests should be implemented

at three different levels. The first level is at national scale and covers all forest
habitats being based mostly on using aerial and satellite images combined
with the already available databases with information regarding forest cover.
The second level monitoring is addressing only forest habitats of community
interest. Here, a correspondence between the Romanian forest types and the
Natura 2000 habitat types is first acquired and next, based on analyzing the
forest management planning database (i.e. analyzing the status of the forest

6
type at present compared to the “natural” type), habitats in a favourable and
those in an unfavourable status could be identified. The third level is addressing
only priority habitats of community interest. It is the most detailed assessment
and it requires mainly field sampling (at least for monitoring the evolution of
areas identified as having an unfavourable conservation status). For this level,
based on a previous study (Stăncioiu et al. 2008) the authors describe the
indicators which are proposed to be used in evaluating the conservation status
for forest habitats and the thresholds for each of them (Table 1). Only indicators
which could be used in forest management were proposed. They were divided
in six main categories:
1. Indicators for surface area (minimum area and area dynamics);
2. Indicators for the tree layer (species composition, proportion of
allochtonous species, regeneration type, crown cover, number of
dead trees, number of decaying trees);
3. Indicators for the seedlings / regeneration layer (species composition,
proportion of allochtonous species, regeneration type, crown cover);
4. Indicators for the shrub layer (species composition, proportion of
exotic or allochtonous species);
5. Indicators for herbaceous layer (species composition, proportion of
exotic or allochtonous species);
6. Indicators for disturbances (percentage area affected).
Further, the authors offer a Field Sheet to be used in assessing the present
structure and status of a forest habitat (Table 2). Another form (Table 4) should
be used for establishing monitoring plots if, after analyzing the data recorded,
the field crew finds areas that prove to not have a favourable conservation
status. Table 3 presents in more details the sampling procedure and the
measurements to be taken in the field. The rest of the chapter contains a more
detailed description of how indicators from each category (from Table 1) should
be evaluated and monitored (if areas with an unfavourable conservation status
are detected in the field).

Within the last chapter (Discussion and conclusions) authors emphasize

that forests, as natural ecosystems with a very long life cycle, should be
regarded as dynamic systems. The Natura 2000 Ecological Network seeks
the maintenance or restoration of the Favourable Conservation Status for a
certain forest habitat included in a site of community interest. This means that
management should maintain the same forest habitat type, however, not in
the same stage of development (i.e. young forest, mature forest, old growth
forest). Therefore, it should be accepted as normal that indicators will have
different values during different stages of the habitat’s lifecycle.

To ensure and improve the quality of the data collected for monitoring the
conservation status in forest habitats, the authors strongly recommend that

7
a detailed and illustrated field guide must be developed as soon as possible.
Such a guide should contain not only detailed explanations regarding the
methodology for field sampling and measurements but also information
regarding the species composition of the natural forest types, images with the
most common invasive species, species of community and national interest
and other useful information. Based on the experience gathered in the field, in
time, this guide, the monitoring indicators and the methods can be improved.

Finally, authors conclude that for a correct assessment at national scale of

the conservation status for all forest habitats, monitoring activities should be
carried out by personnel with sufficient knowledge in the field of biological
sciences. Therefore, a successful monitoring requires that such activities
should be implemented through specialized institutions (e.g. universities,
research institutes, forest administration services, forest management
planning companies etc.) contracted by the National Environmental Authority.
Furthermore, for a comprehensive assessment at country level, monitoring
plots should be established both inside and outside of the existing protected
areas and Natura 2000 sites.

Appendices
• Appendix 1 presents the field sheet used in forest management
planning in Romania for each individual forest stand.

8
 1. Introducere1

Conservarea mediului înconjurător este în prezent una dintre cele mai

dezbătute teme la nivel mondial, existând numeroase iniţiative şi strategii
privind utilizarea durabilă a resurselor naturale. Un rol deosebit în acest
sens l-a avut „Conferinţa asupra Mediului Înconjurător şi Dezvoltării”
din anul 1992, de la Rio de Janeiro – Brazilia. În cadrul acestei conferinţe
s-a semnat Convenţia privind diversitatea biologică, ratificată în prezent
de peste 170 de naţiuni, inclusiv de România prin Legea nr. 59/1994. Pentru
îndeplinirea obligaţiilor ce revin ţărilor semnatare, Uniunea Europeană a decis
implementarea unei reţele ecologice care să permită conservarea tuturor
speciilor şi habitatelor naturale importante la nivel comunitar. În vederea
realizării acestui obiectiv, reţeaua a fost astfel concepută încât să acopere
zonele cele mai reprezentative ale arealului natural al acestor specii şi habitate
de importanţă comunitară. Această reţea a primit numele de Natura 2000
– nume dat în anul 1992, la momentul declanşării procesului, după orizontul
de timp considerat suficient pentru implementare. În cadrul reţelei, speciile şi
habitatele urmează să fie conservate printr-o gospodărire durabilă a resurselor
şi o convieţuire armonioasă om – natură.

Ca bază legală pentru implementarea reţelei, la nivel comunitar au fost emise

două directive europene:
− Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice,
cunoscută sub numele de „Directiva Păsări” (adoptată la 2 aprilie
1979) şi
− Directiva 92/43/CEE referitoare la conservarea habitatelor
naturale, a florei şi a faunei sălbatice, cunoscută sub numele de
„Directiva Habitate” (adoptată la 21 mai 1992).

În România, prevederile celor două directive au fost transpuse în legislaţie prin

Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 (privind declararea ariilor de protecţie
avifaunistică ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în
România) şi Ordinul de Ministru nr. 1964/2007 (privind instituirea regimului
de arie naturală protejată pentru siturile de importanţă comunitară ca parte
integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România). În luna
iunie a anului 2007 a fost promulgată Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007
(privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei şi faunei sălbatice), care conţine prevederi referitoare atât la constituirea
reţelei Natura 2000 cât şi la administrarea siturilor şi exercitarea controlului
aplicării reglementărilor legale instituite pentru acestea.
1
Datele care au stat la baza acestui capitol sunt culese din diverse documente şi surse oficiale ale
Comisiei Europene (vezi Bibliografia).

9
Aşa cum s-a menţionat mai sus, Reţeaua Natura 2000 conservă speciile şi
habitatele considerate a fi de importanţă comunitară. În ceea ce priveşte
speciile, conform directivei 92/43/CEE se includ în această categorie cele
care, pe teritoriul Uniunii Europene, sunt:
i. periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este marginal
în acest teritoriu şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în
regiunea vest – palearctică; sau
ii. vulnerabile (i.e. speciile a căror încadrare în categoria celor
periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor
perturbatori persistă); sau
iii. rare (i.e. speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere
al distribuţiei sau / şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent
periclitate sau vulnerabile, riscă să devină. Aceste specii sunt fie
localizate pe arii geografice restrânse, fie au o distribuţie fărâmiţată şi
sunt împrăştiate pe suprafeţe largi); sau
iv. endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor
specifice ale habitatului lor şi / sau a impactului potenţial pe care îl are
exploatarea acestora asupra stării lor de conservare.
Dintre acestea, sunt considerate prioritare speciile vizate la punctul (i), pentru
a căror conservare Comunitatea Europeană îşi asumă o responsabilitate
specială, datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii
Europene. Acest statut este evidenţiat printr-un asterisc (*) în listele din Anexele
Directivei 92/43/CEE.

Habitatele de importanţă comunitară sunt acele habitate naturale de pe

teritoriul Uniunii Europene care îndeplinesc cel puţin una din următoarele
condiţii:
− sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural;
− au un areal natural restrâns;
− sunt eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau
mai multe regiuni biogeografice.
Dintre acestea, se consideră a fi prioritare acele habitate naturale aflate
în pericol de dispariţie, cărora Comunitatea Europeană le acordă o atenţie
deosebită. Acest statut este evidenţiat printr-un asterisc (*) în Anexa nr. I
a Directivei 92/43/CEE.

După stabilirea prezenţei şi distribuţiei unor astfel de specii şi habitate la

nivel naţional, se identifică cele mai reprezentative zone ale arealului natural
al acestora care se desemnează într-o primă fază ca situri de importanţă
comunitară. După ce acestea sunt avizate de Comisia Europeană şi ulterior
promovate printr-un act normativ de către statul membru în cauză devin

10
„Situri Natura 2000”, care se împart în două categorii în funcţie de directiva
europeană care a stat la baza declarării lor:
• Arii Speciale de Conservare (Special Areas of Conservation – SAC)
– siturile declarate conform prevederilor Directivei Habitate (92/43/
CEE) şi
• Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (Special Protected Areas
– SPA) – constituite conform prevederilor Directivei Păsări (79/409/
CEE).

Scopul Reţelei Natura 2000 nu este acela de a creea aşa-numitele sanctuare

ale naturii în care natura îşi urmează cursul şi orice activităţi umane sunt
interzise. Dimpotrivă, aşa cum s-a subliniat mai sus, acest concept modern
urmăreşte o convieţuire armonioasă între om şi natură. Aşadar, după
desemnarea siturilor Natura 2000, activităţile umane sunt permise, însă în
măsura în care menţin habitatele şi speciile de importanţă comunitară în stare
bună.

În cazul unui habitat natural, starea sa de conservare este dată de totalitatea

factorilor ce acţionează asupra sa şi asupra speciilor caracteristice şi care
îi poate afecta pe termen lung răspândirea, structura şi funcţiile, precum şi
supravieţuirea speciilor caracteristice. Această stare se consideră „favorabilă”
atunci când sunt îndeplinite condiţiile:
− arealul natural al habitatului şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul
acestui areal sunt stabile sau în creştere;
− habitatul are structura şi funcţiile specifice necesare pentru
conservarea sa pe termen lung, iar probabilitatea menţinerii acestora
în viitorul previzibil este mare;
− speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare
favorabilă (aşa cum aceasta este definită în continuare).

Starea de conservare a unei specii este dată de totalitatea factorilor ce

acţionează asupra sa şi care pot influenţa pe termen lung răspândirea şi
abundenţa populaţiilor speciei respective la nivel comunitar. Această stare se
consideră „favorabilă” atunci când sunt îndeplinite condiţiile:
− datele privind dinamica populaţiilor speciei indică faptul că aceasta se
menţine şi are şanse să se menţină pe termen lung, ca o componentă
viabilă a habitatului natural;
− arealul natural al speciei nu se reduce şi nu există riscul să se reducă
în viitorul apropiat;
− există un habitat suficient de vast pentru ca populaţiile speciei să se
menţină pe termen lung.

Pentru menţinerea, refacerea sau îmbunătăţirea stării de conservare

favorabilă, fiecare stat membru al uniunii trebuie să ia cele mai potrivite

11
măsuri respectând însă realităţile economice, sociale şi culturale
specifice zonei. Eficienţa măsurilor luate şi a funcţionării reţelei în sine
trebuie evaluată în mod continuu. De aceea, ulterior desemnării siturilor
Natura 2000, evoluţia stării speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară
va fi atent monitorizată. În plus, pentru a avea o imagine de ansamblu la nivel
comunitar (i.e nu doar la nivelul reţelei) şi pentru a putea preveni degradarea
biodiversităţii, monitorizarea evoluţiei stării de conservare a habitatelor şi
speciilor de importanţă comunitară trebuie să se facă la nivel naţional în fiecare
stat (i.e. atât în cuprinsul siturilor din Reţeaua Natura 2000 cât şi în afara
acestora). Aceasta este o cerinţă a Agenţiei Europene pentru Mediu, fiecare
stat membru fiind obligat să dezvolte o reţea de monitorizare şi să raporteze
periodic (la fiecare 6 ani pentru speciile şi habitatele din Directiva 92/43/CEE
şi la 3 ani pentru speciile de păsări din anexele Directivei 79/409/CEE) date
referitoare la starea de conservare şi tendinţele de evoluţie ale acesteia, pentru
fiecare habitat şi pentru fiecare specie de importanţă comunitară.

Proiectul LIFE05 NAT/RO/000176 - „Habitate prioritare alpine, subalpine

şi forestiere din România”
În contextul descris mai sus, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din
cadrul Universităţii „Transilvania” – Braşov, împreună cu Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA şi
Fondul Mondial pentru Natură – Programul Dunăre Carpaţi (WWF – DCP) a
implementat proiectul LIFE05 NAT/RO/000176 – „Habitate prioritare alpine,
subalpine şi forestiere în România”. Acest proiect a fost finanţat în proporţie
de 75% de către Directoratul General de Mediu al Comisiei Europene (prin
instrumentul financiar LIFE) şi vine în sprijinul autorităţilor române în vederea
implementării Directivelor CE menţionate mai sus. Proiectul s-a concentrat pe
habitatele de interes comunitar (în special cele prioritare) din zonele: alpină,
subalpină şi forestieră. Lucrarea de faţă îşi propune elaborarea unui complex
de măsuri de evaluare şi monitorizare a stării de conservare a habitatelor
forestiere.

12
 2. Scopul şi necesitatea studiului

Aşa cum s-a arătat şi în partea introductivă, Reţeaua Natura 2000 urmăreşte
refacerea, menţinerea sau chiar îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă
a habitatelor şi speciilor din siturile desemnate. Eficienţa acestei reţele
ecologice trebuie însă evaluată permanent, pe baza anumitor indicatori.
Scopul acestei lucrări îl reprezintă identificarea şi descrierea unor linii generale
pentru monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere de interes
comunitar incluse în Proiectul LIFE05 NAT/RO/000176 „Habitate prioritare
alpine, subalpine şi forestiere din România”, şi anume:
• 91D0 *Turbării cu vegetaţie forestieră;
• 91E0 *Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno –
Padion, Alnion incanae, Salicion albae);
• 91F0 Păduri de luncă mixte cu Quercus robur, Ulmus minor, Ulmus
laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor
râuri (Ulmenion minoris);
• 91H0 *Vegetaţie forestieră panonică cu Quercus pubescens;
• 91I0 *Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.;
• 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen.

Pentru identificarea metodelor şi mijloacelor de monitorizare a evoluţiei

acestor ecosisteme, punctul de pornire îl reprezintă informaţiile referitoare la
evaluarea stării lor de conservare prezentate de Stăncioiu şi colab. (2008) în
cadrul proiectului mai sus menţionat. Metodele propuse nu fac referire explicită
la fiecare tip de habitat în parte, întrucât indicatorii de monitorizare luaţi în
considerare se referă la habitate forestiere în general. Anumite particularităţi
care pot să apară în cazul unor habitate sunt detaliate în text. Fără a
avea pretenţia de a epuiza subiectul, în paginile care urmează se prezintă
recomandări privind monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere
luate în studiu.

13
 3. Habitate forestiere - gospodărire şi
monitorizare

3.1. Modul actual de gospodărire şi monitorizare a pădurilor

Reţeaua Natura 2000 urmăreşte menţinerea, îmbunătăţirea sau refacerea

stării de conservare favorabilă a speciilor şi habitatelor de interes comunitar
din siturile Natura 2000, luând în considerare realităţile economice, sociale
şi culturale specifice la nivel regional şi local ale fiecărui stat membru
al Uniunii Europene. Prin urmare această reţea ecologică nu are în vedere
altceva decât gospodărirea durabilă a speciilor şi habitatelor de interes
comunitar din siturile Natura 2000. Însăşi existenţa unor specii şi habitate
într-o stare bună de conservare, chiar în zone cu management activ, atestă
faptul că gestionarea durabilă a resurselor naturale nu este incompatibilă cu
obiectivele Natura 2000.

Pădurea ca ecosistem complex va fi întotdeauna o resursă de nepreţuit pentru

societate, atât pentru produsele pe care le oferă dar mai ales pentru efectele
sale benefice asupra mediului înconjurător. De aceea, în România ea este
considerată un bun de interes naţional. Ca atare, gospodărirea pădurilor la
nivel întregii ţări se realizează pe baza unui sistem unitar de norme tehnice
silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea,
protecţia şi paza fondului forestier naţional, având ca finalitate asigurarea
gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere, indiferent de natura
proprietăţii. Principiile care stau la baza gestionării durabile a pădurilor în
România, prevăzute de Codul Silvic (Legea 46/2008, art.5), se referă la:
• promovarea practicilor care asigură gestionarea durabilă a pădurilor;
• asigurarea integrităţii fondului forestier şi a permanenţei pădurii;
• majorarea suprafeţei terenurilor ocupate cu păduri;
• politici forestiere stabile pe termen lung;
• asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi
operaţională în gestionarea pădurilor;
• primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii;
• creşterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală;
• promovarea tipului natural fundamental de pădure şi asigurarea
diversităţii biologice a pădurii;
• armonizarea relaţiilor dintre silvicultură şi alte domenii de activitate;
• sprijinirea proprietarilor de păduri şi stimularea asocierii acestora;
• prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acţiunilor
umane şi a factorilor de mediu destabilizatori.
În plus, conform Codului Silvic, administrarea terenurilor cu destinaţie forestieră

14
este obligatorie pentru toţi deţinătorii de pădure şi poate fi făcută doar de
către structuri specializate, autorizate de către Autoritatea Publică Centrală
care răspunde de Silvicultură. Având în vedere cele menţionate mai sus
putem spune că, mai ales când este vorba de perpetuarea habitatului forestier
în sine (şi nu a unor specii – altele decât cele edificatoare – cu cerinţe speciale
de conservare), modul actual de gospodărire al pădurilor corespunde
cerinţelor de conservare ale habitatelor forestiere de interes comunitar
(i.e. cerinţelor Reţelei Natura 2000).

În ceea ce priveşte monitorizarea stării pădurilor la scară mare, în special a

efectelor măsurilor aplicate asupra arboretelor, aceasta se realizează cu ocazia
planificării gospodăririi lor, prin amenajarea pădurilor. Această activitate (i.e
amenajarea pădurilor) reprezintă un ansamblu de preocupări şi măsuri menite
să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în starea cea mai corespunzătoare
îndeplinirii funcţiilor economice, sociale şi ecologice pe care sunt chemate să
le îndeplinească (Leahu 2001). Ea are la bază următoarele principii (Leahu
2001, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 5):
• Principiul continuităţii exercitării funcţiilor atribuite pădurii;
• Principiul exercitării optimale şi durabile a funcţiilor multiple de
producţie şi / sau de protecţie;
• Principiul valorificării optimale şi durabile a resurselor pădurii;
• Principiul estetic;
• Principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii.

Pentru realizarea acestor obiective, se întocmesc planuri de management (i.e.

amenajamente silvice), pe o perioadă definită (de regulă 10 ani), ce cuprind
un sistem de măsuri pentru organizarea şi conducerea pădurilor spre starea
corespunzătoare funcţiilor atribuite (Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului, 2000 – 5). Amenajamentele silvice au la bază obiective de interes
naţional, sunt elaborate după norme unitare (indiferent de natura proprietăţii
şi de forma de administrare) şi sunt aprobate de Autoritatea Publică Centrală
care răspunde de Silvicultură, aplicarea lor fiind obligatorie pentru toţi
deţinătorii de terenuri forestiere. Aşadar, la fiecare 10 ani se evaluează starea
fondului forestier ca urmare a măsurilor de gospodărire aplicate pe parcursul
deceniului care a trecut. Pe baza situaţiei constatate se întocmesc noi planuri
de management care continuă şi îmbunătăţesc modul de gospodărire în
vederea realizării ţelurilor fixate. Putem spune deci că astfel se realizează o
monitorizare continuă a fondului forestier.

Un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte amenajarea pădurilor, este

nivelul de detaliu al planificării, la nivel de arboret (sinonim: unitate amenajistică
sau subparcelă) ca unitate elementară pentru gospodărirea pădurilor.
Arboretul reprezintă o porţiune de pădure suficient de întinsă pentru a putea

15
face obiectul gospodăririi (în general minim 0.25 ha), distinctă şi omogenă sub
raportul condiţiilor staţionale, de vegetaţie, structurale, funcţionale, de folosinţă
precum şi de proprietate astfel încât face obiectul aplicării aceloraşi măsuri de
gospodărire. Mai exact, la delimitarea unei subparcele din punct de vedere
staţional şi structural se au în vedere următoarele criterii (Ministerul Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 5):
1) Să fie formată dintr-o singură unitate de ecosistem sau staţională a cărei
omogenitate să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de staţiune,
de pădure sau de ecosistem. După acest criteriu se vor delimita subparcele
în toate situaţiile în care se modifică tipul genetic de sol, tipul de staţiune,
tipul de pădure sau de ecosistem. Se vor delimita subparcele după criteriul
staţional în situaţiile în care se modifică: substratul litologic (e.g. apar marne,
flişuri, pietrişuri, nisipuri etc.), înclinarea terenului, îndeosebi când aceasta
devine condiţie de includere în regim de conservare (i.e. peste 35g în
general sau peste 30g pe flişuri, loess, nisipuri, pietrişuri); etajul de
vegetaţie; regimul hidric; condiţiile climatice (zone vântuite, găuri de
ger) ori când apar zone cu grohotişuri, stâncării, mlaştini, sărături, eroziuni,
alunecări etc.
2) Să conţină un arboret care pe toată întinderea lui să prezinte:
− o structură de acelaşi tip (echien, relativ echien, relativ plurien sau
plurien);
− aceeaşi compoziţie (proporţia speciei principale sau majoritare să nu
varieze în limite mai largi de două unităţi pe o întindere de minim 2 ha);
− vârsta medie să nu difere cu mai mult de 20 ani la codru regulat şi 5
ani la crâng, plopi euramericani şi renişuri;
− o singură categorie de productivitate;
− cel mult două clase de calitate;
− aceeaşi consistenţă, cu variaţie de cel mult două zecimi;
− acelaşi mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul
exemplarelor de aceeaşi provenienţă să nu difere cu mai mult de 30%
pe o suprafaţă de minim 1 ha;
− cel mult două grade de vătămare, în raport cu diverşi factori dăunători
(incendii, vânturi, zăpadă, rezinaj neorganizat, vânat, emanaţii
industriale nocive, uscare a arboretului etc.).

Pentru fiecare arboret (i.e. unitate amenajistică sau subparcelă), cu ocazia

parcurgerii terenului în cadrul lucrărilor de amenajare, se culeg date
referitoare la:
• descrierea biotopului (relief, configuraţia terenului, expoziţie, înclinare,
altitudine, sol, tip de staţiune, tip natural de pădure, litieră, factori
destabilizatori şi limitativi);

16
 • descrierea vegetaţiei (caracterul actual al tipului de pădure; tipul de
floră ierboasă; subarboret – compoziţia în specii şi suprafaţa ocupată,
modul de răspândire şi densitatea; seminţiş – compoziţia, suprafaţă
ocupată şi răspândirea; iar la nivelul arborilor – structura verticală,
consistenţa, clasa de producţie, vârsta, modul de regenerare,
compoziţia, diametrul mediu, înălţimea medie, amestecul, elagajul,
vitalitatea, calitatea, volumul, creşterea, provenienţa – majoritatea
dintre acestea detaliate chiar la nivel de element de arboret2);
• date referitoare la managementul silvic (suprafaţă, categorie de
folosinţă a terenului, zonare funcţională, subunitate de gospodărire,
regim, lucrări executate şi lucrări propuse).
Aceste date se înscriu într-o fişă tip (vezi Anexa), cu menţiunea că pentru
determinarea unor parametrii structurali importanţi se amplasează sondaje în
cele mai reprezentative porţiuni ale arboretului, iar pentru a stabili cu precizie
ridicată volumul arboretelor exploatabile se recurge la inventarieri statistice
sau integrale.

Amenajamentul poate fi privit ca un sistem cibernetic. Pe baza datelor

prezente despre condiţiile staţionale şi vegetaţie şi a analizei evoluţiei în timp
a acestora (începând de la prima amenajare până în prezent), sub influenţa
lucrărilor executate, amenajamentul defineşte, pentru fiecare arboret dar şi
pentru pădure (privită ca o colectivitate funcţională de arborete), parametrii
structurali ai modelului ideal care se doreşte atins pentru a se îndeplini cu
continuitate şi cu eficacitate maximă funcţiile complexe atribuite. Practic,
prin amenajarea pădurilor se realizează o monitorizare continuă a evoluţiei
pădurilor şi a efectelor gospodăririi asupra acestora (pe arborete componente),
acumulându-se astfel informaţii importante referitoare la:
• condiţiile naturale de vegetaţie şi caracteristicile arboretului la
momentul actual,
• potenţialul productiv al staţiunii şi capacitatea actuală de producţie şi
protecţie a arboretului,
• măsurile silviculturale şi ameliorative executate, în acord cu specificul
ecologic al staţiunii, cu exigenţele speciilor forestiere şi cu destinaţia
pădurilor,
• recoltarea de produse ale pădurii, altele decât lemnul,
• exercitarea de către pădure în ansamblu şi de către arboretele
componente a funcţiilor ce le-au fost atribuite.

2
Element de arboret = se constituie din totalitatea arborilor din aceeaşi specie, generaţie şi provenienţă
din cadrul unei subparcele, care să reprezinte cel puţin 10% din suprafaţa subparcelei sau cel puţin 10%
din volumul arboretului respectiv (Ministerul Silviculturii 1984).

17
3.2. Monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere

Întrucât un sistem de monitorizare la nivel naţional trebuie să fie eficient

(i.e. să obţină rezultatele dorite cu costuri minime) este de dorit ca monitorizarea
să folosească pe cât posibil datele culese în sistemele deja existente. Având
în vedere toate cele menţionate anterior şi luând în considerare faptul că o
monitorizare cuprinzătoare a pădurilor la nivel naţional constituie un efort
considerabil, în cazul habitatelor forestiere considerăm că informaţiile culese
prin amenajarea pădurilor cu ocazia lucrărilor de teren pot să constituie
fundamentul unui asemenea sistem. În cadrul acestor lucrări, aşa cum s-a
precizat deja, fiecare suprafaţă de pădure din fondul forestier naţional este
parcursă la fiecare 10 ani (sau 5 ani, în cazul unor păduri constituite din
specii repede crescătoare: e.g. plopi, sălcii şi salcâm), ocazie cu care sunt
descrise, pe bază de măsurători şi estimări, atât starea ei actuală (ca rezultat
al măsurilor aplicate în trecut) cât şi evoluţia potenţială în viitor. În acest
fel, anual se amenajează aproximativ 10% din suprafaţa fondului forestier
naţional. Astfel, o mare parte din informaţiile necesare pentru monitorizarea
habitatelor de interes comunitar pot fi culese odată cu cele necesare amenajării
pădurilor (servind ambelor scopuri). Bineînţeles, în cazul în care evaluarea
stării de conservare este necesară înainte sau după executarea lucrărilor de
amenajare a pădurilor (i.e. înainte de expirarea amenajamentului existent),
datele necesare pot fi culese separat de către specialiştii în domeniu.

Abordarea corectă şi completă a problemei gospodăririi durabile a habitatelor

forestiere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu (pe lângă explicitarea
detaliată a stării de normale a parametrilor structurali la nivel de tip de
habitat) următoarele patru etape: descrierea habitatelor existente, evaluarea
stării lor de conservare (pentru a cunoaşte paşii necesari de implementat în
continuare), propunerea de măsuri de gospodărire adecvate şi monitorizarea
dinamicii stării de conservare (pentru îmbunătăţirea continuă a modului de
management). Descrierea habitatelor, evaluarea stării de conservare şi
propunerea de măsuri de gospodărire adecvate considerăm că trebuie făcute
doar odată cu amenajarea pădurilor (i.e. la 10 ani), cu excepţia situaţiilor
când intervin factori perturbatori care afectează suprafeţe întinse din habitat,
caz în care se vor reanaliza toate cele patru etape. Lucrarea de faţă se
concentrează pe două dintre cele patru etape: evaluarea şi monitorizarea
evoluţiei stării de conservare.

Starea de conservare, aşa cum este definită în partea introductivă, se referă la

habitat ca întreg (i.e. la nivel de sit) şi nu la porţiuni din acesta (i.e. arborete).
Cu toate acestea, din motive tehnico – organizatorice (situaţii complexe sub
raportul proprietăţii, administrării, fragmentării habitatului etc.), este de dorit
ca aceasta să fie evaluată la nivelul fiecărui arboret (ca unitate elementară în

18
gospodărirea pădurilor), folosind ca model de referinţă structura tipurilor natural
fundamentale de pădure (Paşcovschi şi Leandru 1958). Trebuie subliniat faptul
că în această lucrare se face referire la măsuri de monitorizare a stării unor
habitate supuse gospodăririi, deci nu o monitorizare a biodiversităţii în general.
Mai mult decât atât, este vorba de a monitoriza eficienţa măsurilor luate pentru
menţinerea şi perpetuarea aceluiaşi tip de habitat, evitând succesiunea spre
un altul. Deci indicatorii stării de conservare utilizaţi în monitorizare trebuie să
fie clari şi să se poată folosi în toate pădurile, atât în cele cu rol preponderent
de producţie cât şi în cele cu rol exclusiv de protecţie. În plus, trebuie înţeles
că un arboret dintr-un anumit tip de pădure, pe parcursul creşterii şi dezvoltării
sale, reprezintă acelaşi habitat şi ca atare parametrii lui structurali în diverse
stadii au valori diferite.

Având în vedere faptul că pădurile sunt edificate de specii longevive şi

au o dinamică relativ lentă comparativ cu alte ecosisteme, colectarea
informaţiilor poate fi făcută la un interval de 5 – 10 ani. Această
perioadă de timp cuprinde practic intervalul de raportare conform
Directivei Europene 92/43/CEE referitoare la conservarea habitatelor
naturale, a florei şi a faunei sălbatice (care se realizează la fiecare
6 ani). În acelaşi timp însă, atunci când anumite situaţii o impun (e.g.
arborete tinere cu dezvoltare rapidă; când au loc perturbări care
influenţează dinamica arboretului etc.), monitorizarea anumitor indicatori
trebuie să aibă o frecvenţă mai ridicată. Pentru eficienţă şi funcţionalitate,
având în vedere suprafaţa întinsă ce trebuie monitorizată dar mai ales
diversitatea tipurilor de habitate, este de dorit ca la nivel naţional să existe
o bază de date integrată. Doar astfel evaluarea la nivel naţional se poate
face în orice moment, chiar dacă informaţiile existente au fost culese în
momente diferite (i.e. într-un interval de maxim 10 ani).

În funcţie de importanţa habitatelor forestiere luate în studiu, nivelul de detaliu al

monitorizării stării de conservare este diferit. Ca urmare, lucrarea de faţă propune
abordarea acestei activităţi la scară naţională pe următoarele trei niveluri:

Nivelul I
Acest nivel se referă la toate habitatele forestiere şi monitorizarea se va
face cu o periodicitate de 5 sau 10 ani. Se vor utiliza imagini satelitare şi /
sau aeriene suprapuse pe o bază cartografică digitală cu limitele actualizate
ale fondului forestier şi ale ocoalelor silvice. Menţionăm că fac obiectul
monitorizării doar terenurile cu folosinţa pădure din fondul forestier. Într-o
primă fază, din amenajamentele ocoalelor silvice se determină suprafeţele
destinate împăduririi precum şi cele prevăzute a fi parcurse cu tăieri rase sau
în crâng şi respectiv cu tăieri cu regenerare sub masiv. Ulterior, printr-o analiză

19
multispectrală se vor determina, la nivel de ocol, suprafeţele lipsite de pădure
şi arboretele cu densitate subnormală. Dacă nu apar diferenţe semnificative
între cele două evaluări, starea de conservare poate fi considerată favorabilă.
Dacă apar însă diferenţe, trebuie identificaţi factorii şi luate măsuri în
consecinţă. Sistemul poate fi îmbunătăţit în timp, analiza putând să ajungă
până la nivel de tip de habitat şi subparcelă, pe măsură ce limitele fiecărui
habitat şi ale fiecărei subparcele vor fi integrate în sistem GIS (Geographic
Information System), care să conţină şi baza de date amenajistică actualizată
la nivel naţional.

La o asemenea scară (i.e. nivel naţional), utilizarea imaginilor satelitare şi a

celor aeriene (e.g. ortofotoplanuri) reprezintă o cale expeditivă şi eficientă de
evaluare a stării arboretelor pe suprafeţe întinse. Analiza imaginilor satelitare
se bazează pe diferenţele care apar între specii sau între exemplarele
sănătoase şi cele afectate de factori biotici şi abiotici, în ceea ce priveşte
absorbţia radiaţiei solare. De asemenea, vegetaţia interacţionează diferit
cu radiaţia solară faţă de componentele biotopului, cum ar fi solurile sau
apele. La nivelul fito-indivizilor absorbţia şi reflecţia radiaţiei solare variază
considerabil prin lungimea de undă, fiind rezultatul interacţiunii cu diferite
părţi ale acestora. Apa, pigmenţii, nutrienţii şi carbonul sunt fiecare exprimaţi
distinct în spectrul optic reflectat. Cunoaşterea acestor aşa-numite semnături
spectrale permite utilizatorilor să combine măsurătorile reflectanţei la diferite
lungimi de undă pentru a spori uşurinţa identificării particularităţilor vegetaţiei.
Pentru aceasta au fost definiţi aşa numiţii indici de vegetaţie, al căror calcul
se realizează pe baza proprietăţilor de reflectanţă ale vegetaţiei. Spectrul
optic al luminii solare reflectate de plante acoperă lungimile de undă de la
400 nm la 3000 nm. Pentru înregistrări în intervalul de la 400 nm la 2500
nm se utilizează senzori optici multispectrali (Landsat, QuickBird, ASTER) şi
hiperspectrali (AVIRIS, HyMap, Hyperion).

Cel mai utilizat indice de vegetaţie este indicele NDVI (Normalized Difference
Vegetation Index), care este în strânsă legătură cu starea de sănătate a
plantei. Acesta se calculează în funcţie de valorile corespunzătoare reflectanţei
radiaţiilor din spectrul roşu (RED), respectiv infraroşu apropiat (NIR), pe baza
relaţiei următoare:

NDVI = (NIR-RED)
(NIR+RED)

20
Absorbţia şi reflectanţa sunt diferite în funcţie de starea de sănătate a plantelor.
Ca urmare şi indicele NDVI va înregistra valori diferite, făcând posibilă
detectarea anumitor perturbări (figura 1). Valorile calculate ale indicelui de
vegetaţie NDVI variază între –1 şi +1. Pentru zonele cu vegetaţie afectată
se obţin valori apropiate de 0, iar pentru vegetaţia sănătoasă cu acoperire
uniformă (i.e. fără spaţii lipsite de vegetaţie) se obţin valori apropiate de +1
(figura 2).

Figura 1. Exemplificarea modului de calcul al indicelui de vegetaţie NDVI.

(http://earthobservatory.nasa.gov/Features/MeasuringVegetation/measuring_vegetation_2.php)

Figura 2. Reprezentarea indicelui NDVI pentru nordul Masivului Postăvaru, calculat dintr-o
imagine multispectrală ASTER (i.e. porţiunile cele mai întunecate reprezintă suprafeţele
lipsite de vegetaţie; cele de culoare deschisă reprezintă suprafeţe cu vegetaţie).

21
Imaginile aeriene şi / sau satelitare pot fi de asemenea o soluţie bună şi
pentru estimarea gradului de acoperire a coronamentului, prin determinarea
suprafeţei ocupate de coroanele arborilor şi raportarea acesteia la întreaga
suprafaţă analizată. În acest mod se pot verifica anumite aspecte legate
de măsurile de management aplicate (figura 3, a şi b) dar mai ales se
pot identifica şi cuantifica eventuale perturbări biotice şi abiotice (figurile
4, 5, 6 şi 7). Această metodă este recomandată în special în arboretele
monoetajate. În celelalte tipuri de arborete este nevoie de verificări prin
sondaj în teren în vederea unei evaluări cât mai corecte şi a etajelor
inferioare. De asemenea, un aspect important este cel referitor la perioada
din an în care a fost preluată imaginea. De preferat sunt imagini din perioada
când frunzişul la arboretele de foioase este complet dezvoltat (lunile iulie
– august). Figura 3 prezintă comparativ estimarea gradului de închidere
a coronamentului după o tăiere concentrată în ochiuri şi respectiv după o
tăiere aplicată uniform pe întreaga suprafaţă a unui arboret.

Figura 3. Estimarea gradului de închidere a coronamentului (a) cu ajutorul ortofotoplanurilor

(sursa ANCPI), după o tăiere concentrată în ochiuri şi (b) cu ajutorul imaginilor aeriene SPOT,
în urma unei tăieri uniforme (cu roşu, porţiune rărită cu acoperire de aprox. 50%; cu verde,
porţiune de pădure tânără, încheiată, cu acoperire 100%).

(a)

22
 (b)

În figurile 4 şi 5 se prezintă utilitatea imaginilor satelitare şi aeriene pentru

a urmări evoluţia şi a cuantifica efectul unor doborâturi de vânt asupra
pădurii. Figura 4 evidenţiază zonele afectate de doborâturi produse de
vânt, pe o succesiune de imagini multispectrale ASTER şi respectiv pe
ortofotoplanuri. Astfel, prima imagine (a) reprezintă situaţia înainte de
producerea doborâturii, cea de-a doua (b) este înregistrată imediat după
producerea acesteia dar înainte de a se scoate materialul lemnos, iar
ultimele două evidenţiază suprafaţa afectată după extragerea masei
lemnoase (c – ASTER, d – ortofotoplan, sursa ANCPI). Figura 5 prezintă un
exemplu de evaluare pe ortofotoplan a suprafeţei afectate de doborâtură
precum şi o fotografie de la sol preluată într-o doborâtură de vânt din
Masivul Ceahlău.

23
Figura 4. Evidenţierea producerii unor doborâturi de vânt pe imagini satelitare şi aeriene.

(a)

(b)

24
(c)

(d)

25
Figura 5. a – Evaluare cantitativă a unor suprafeţe afectate de doborâturi de vânt pe stereo-
ortofotoplanuri (ANCPI); b – doborâtură de vânt în Masivul Ceahlău.

(a)

(b)

Pentru evaluarea efectelor incendiilor forestiere se pot utiliza în mod combinat

imagini MODIS şi imagini ASTER (Advanced Spaceborne Thermal Emission and
Reflection Radiometer). Astfel, pe baza anomaliilor termice, iniţial se identifică
locaţiile afectate pe imaginile MODIS (rezoluţie spaţială de 250 m) (figura 6 a).
Ulterior zonele în cauză sunt analizate pe imagini ASTER (rezoluţie spaţială

26
de 15 m) (figura 6 b), pentru validare, cele mai bune rezultate obţinându-se
utilizând combinaţia de benzi: Roşu = Banda 9; Verde = Banda 4; Albastru =
Banda 1. O comparaţie vizuală este prezentată în figura 7.

Figura 6. a – Incendiu pe o imagine MODIS din 26 octombrie 2003 – cu roşu sunt identificate
suprafeţele incendiate (Abrams et Brailey, 2003); b – Validarea produsului MODIS cu imagini
satelitare multispectrale ASTER (Csiszar et al. 2006).

(a) (b)

Figura 7. Incendiu pe o imagine multispectrală ASTER (Abrams et Brailey, 2003). a – în timpul

incendiului; b – după terminare (cu roşu este porţiunea incendiată).

(a) (b)

27
Nivelul II
Acest nivel se referă la habitatele forestiere de importanţă comunitară.
Evaluarea se poate obţine în orice moment (actualitatea datelor fiind însă
influenţată de data amenajării) cu condiţia ca baza de date amenajistică să fie
integrată la nivel naţional. Cu ajutorul unui program adecvat se va determina
pentru fiecare arboret (subparcelă) corespondenţa tipului natural de pădure
cu tipul de habitat Natura 2000. În funcţie de caracterul actual al tipului de
pădure, se poate determina care arborete sunt într-o stare favorabilă de
conservare (i.e. cele natural fundamentale, chiar şi cele parţial derivate şi
cele artificiale care au în compoziţie preponderent specii edificatoare). În
plus, prin analiza bazei de date amenajistice se poate obţine şi o situaţie
cu factorii limitativi şi destabilizatori (prezenţa şi intensitatea acestora), care
acţionează la nivelul fiecărui tip de habitat.

Nivelul III
Acest nivel se referă la habitatele prioritare de importanţă comunitară.
Evaluarea stării favorabile de conservare se va face odată cu descrierea
parcelară efectuată cu prilejul amenajării pădurilor şi va avea la bază
completarea unui formular standard. Monitorizarea arboretelor în care se
constată o stare de conservare nefavorabilă se descrie în paginile care
urmează. Trebuie menţionat însă că această metodologie (de evaluare şi
monitorizare) este propusă pentru habitate forestiere în general, şi deci,
poate fi aplicată şi la celelalte niveluri (i.e. la toate habitatele forestiere).

Pentru a observa creşterea şi dezvoltarea în regim natural a acestor habitate

prioritare ar fi de dorit ca, în zonele cele mai reprezentative din arealul acestora
(de preferat unde habitatul în cauză este strict protejat), să se amplaseze
suprafeţe de probă permanente (de 1000 – 1500 mp). În acestea se vor
executa inventarieri integrale, de la necromasă la arbori (cu o periodicitate
de 10 ani), pe cât posibil prin metode expeditive şi cu tehnologie modernă
(e.g. scanare laser tridimensională). Se vor amplasa staţii meteo automate
la nivelul coronamentului şi la sol şi se vor face determinări pedologice (la
10 sau 20 ani). Astfel se vor obţine informaţii despre structura naturală şi
evoluţia habitatelor care vor constitui o bază pentru fundamentarea măsurilor
de gospodărire durabilă şi de reconstrucţie ecologică.

Pentru a evalua obiectiv starea de conservare a habitatelor de importanţă

comunitară la nivelul întregii ţări, este necesară îmbunătăţirea datelor
existente referitoare la distribuţia geografică şi mai ales localizarea şi
suprafaţa habitatelor. Astfel, monitorizarea la nivel naţional trebuie făcută cu
ajutorul unor hărţi în format digital (GIS), bazate pe un suport cartografic

28
de acurateţe adecvată (e.g. cele folosite uzual în lucrările de amenajare a
pădurilor). Într-o primă fază o astfel de cartare trebuie realizată cel puţin
pentru habitatele prioritare de importanţă comunitară. La momentul actual
distribuţia acestora se bazează pe informaţii mai mult generale şi la scară
mică. Pentru unele habitate forestiere (chiar prioritare – e.g. 9180*, 91H0*,
91E0*) datele existente la nivel naţional sunt puţine şi imprecise. Pentru
realizarea unor astfel de hărţi (cel puţin în siturile Natura 2000), verificarea
prezenţei şi cartarea habitatelor se va face obligatoriu în teren, cu participarea
specialiştilor silvici şi biologi – botanişti.

Aşa cum s-a subliniat în partea introductivă a lucrării, scopul Reţelei Natura
2000 este de a menţine, reface sau chiar îmbunătăţi starea de conservare
favorabilă a habitatelor din siturile desemnate. Ca atare, indicatorii unei
astfel de stări precum şi pragurile pentru fiecare dintre aceştia trebuie bine
cunoscute de către cei care gospodăresc pădurile. În acest sens, în lucrarea
Habitate forestiere de interes comunitar incluse în proiectul LIFE05
NAT/RO/000176: „Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere
din România” – MĂSURI DE GOSPODĂRIRE (Stăncioiu et al. 2008), au
fost propuşi şi discutaţi câţiva astfel de parametri. Aceştia, chiar dacă au
fost descrişi pe baza informaţiilor pentru habitatele forestiere de importanţă
comunitară din proiect, sunt propuşi a fi utilizaţi pentru habitate forestiere în
general. În lucrarea de faţă aceşti indicatori au fost reluaţi în Tabelul 1. Acolo
unde a fost cazul, pentru a avea o aplicabilitate practică, s-au propus metode
de exprimare mai expeditive.

Atunci când, în urma parcurgerii suprafeţei unui arboret, pe baza datelor

înscrise în Fişa de evaluare (Tabelul 2) se constată că starea de conservare
a habitatului nu este favorabilă, se propune o metodologie de monitorizare
distinctă a acesteia (Tabelul 3). Pieţele de monitorizare se vor amplasa doar
în porţiunea de arboret afectată3 (i.e. acolo unde starea de conservare nu mai
este favorabilă), pe diagonala cea mai lungă a acesteia (sau, în cazul în care nu
se poate trasa o diagonală, pe linia de mijloc cea mai lungă – Figura 8). Centrul
pieţelor va fi marcat cu un ţăruş şi însemnat şi pe cel mai apropiat arbore (i.e.
arbore martor) iar coordonatele sale vor fi înregistrate în fişa standard pentru a
permite verificările ulterioare ale evoluţiei stării de conservare. În cazul pieţelor
necirculare se va consemna punctul de pornire (care se va marca în teren şi i
se vor înregistra coordonatele) şi orientarea axei lungi (în grade faţă de direcţia
Nord). În aceste pieţe se va urmări doar evoluţia parametrilor a căror valoare
este considerată în afara pragurilor minime acceptabile care definesc o stare
de conservare favorabilă.

3
Această porţiune poate reprezenta fie întregul arboret sau doar o porţiune din acesta.

29
30
Tabelul 1. Evaluarea stării favorabile de conservare

Valoarea indicatorului
Indicatorul supus evaluării Mod de exprimare
Normală Pragul acceptabil
1. Suprafaţa

≥ 1 la arboretele pure Minim 1

1.1. Suprafaţa minimăA hectare
≥ 3 la arboretele amestecate Minim 3

% de diminuare (privită ca distrugere atât a

1.2. Dinamica suprafeţei biotopului cât şi a biocenozei) din suprafaţa 0 Maxim 5
subparcelei

2. Etajul arborilor

80 – 100 în cazul arboretelor pure sau

constituite doar din specii principale de Minim 60
bază
% de participare a speciilor principale de bază
2.1. Compoziţia în compoziţia arboretului, potrivit tipului natural
fundamental de pădure 50 – 70 în cazul arboretelor de amestec
dintre specii principale de bază şi alte Minim 40
specii

2.2. Specii alohtone % din compoziţia arboretului 0 Maxim 20

minim 60 (excepţii: habitatul

2.3. Mod de regenerare (cu % de arbori regeneraţi din sămânţă din total
100 91H0* – minim 20, habitatul
excepţia habitatului 91D0*) arboret
91E0* – minim 40)
 Valoarea indicatorului
Indicatorul supus evaluării Mod de exprimare
Normală Pragul acceptabil

2.4. Consistenţa - cu excepţia 80 – 100 în cazul habitatelor de pădure Minim 70

% de închidere a coronamentului la nivel de
arboretelor în curs de
arboret
regenerare 30 – 50 în cazul habitatelor de rarişte Minim 20

2.5. Numărul de arbori 4 – 5 în arborete de până la 80 ani Minim 3

uscaţi pe picior (cu excepţia Număr de arbori la hectar
arboretelor sub 20 ani) 2 – 3 în arborete de peste 80 ani Minim 1

2.6. Numărul de arbori aflaţi 4 – 5 în arborete de până la 80 ani Minim 3

în curs de descompunere pe
Număr de arbori la hectar
sol (cu excepţia arboretelor
sub 20 ani) 2 – 3 în arborete de peste 80 ani Minim 1

3. Seminţişul (doar în arboretele sau terenurile în curs de regenerare)

80 – 100 în cazul arboretelor pure sau

constituite doar din specii principale de Minim 60
% de participare a speciilor principale de bază bază
3.1. Compoziţia în compoziţia arboretului, potrivit tipului natural
fundamental de pădure 50 – 70 în cazul arboretelor de amestec
dintre specii principale de bază şi alte Minim 40
specii

% de acoperire pe care îl realizează speciile

3.2. Specii alohtone 0 Maxim 20
alohtone din total seminţiş

% de acoperire pe care îl realizează Pentru habitatul 91E0* - minim

3.3. Mod de regenerare exemplarele regenerate din sămânţă din total 100 50 %. Pentru restul habitatelor
seminţiş minim 70 %

31
 Valoarea indicatorului

32
Indicatorul supus evaluării Mod de exprimare Normală Pragul acceptabil

% de acoperire pe care îl realizează ≥ 80 în cazul habitatelor de pădure Minim 70

seminţişului plus arborii bătrâni (unde există
3.4. Grad de acoperire – în cazul arboretelor în care se aplică
tratamente bazate pe regenerare sub masiv) ≥ 30 în cazul habitatelor de rarişte Minim 20
din total arboret

4. Subarboretul (doar în arboretele cu vârstă de peste 30 ani)

4.1. Specii alohtone % de acoperire din suprafaţa arboretului 0 Maxim 20

5. Stratul ierbos (doar în arboretele cu vârstă de peste 30 ani)

4.2. Specii alohtone % de acoperire din suprafaţa arboretului 0 Maxim 20

6. PerturbăriB

6.1. Suprafaţa afectată a % din suprafaţa arboretului pe care existenţa

0 Maxim 10
etajului arborilor etajului arborilor este pusă în pericol

6.2. Suprafaţa afectată a % din suprafaţa arboretului pe care existenţa 0

Maxim 20
seminţişului seminţişului este pusă în pericol

6.3. Suprafaţa afectată a % din suprafaţa arboretului pe care existenţa

0 Maxim 20
subarboretului subarboretului este pusă în pericol

6.4. Suprafaţa afectată a % din suprafaţa arboretului pe care existenţa

0 Maxim 20
stratului ierbos stratului ierbos este pusă în pericol

NOTE:
A
− Chiar dacă nu există limite de suprafaţă impuse de Reţeaua Natura 2000, în general, desemnarea de situri de importanţă comunitară nu este indicată atunci
când habitatul în cauză ocupă suprafeţe prea mici, întrucât menţinerea integralităţii şi a continuităţii acestuia sunt dificil de asigurat;
B
− Se includ aici suprafeţe de pe care minim 50 % din exemplarele unui etaj al arboretului sunt vătămate (înţelegând prin aceasta că la nivel de fito-individ
intensitatea distrugerilor reprezintă cel puţin 50 % din suprafaţa asimilatoare); nu vor face obiectul evaluării etajele care asigură o acoperire mai mică de 10%.
Evaluarea se face la nivelul fiecărui etaj, nu se cumulează suprafeţele afectate de la mai multe etaje.
Atunci când pieţele sunt amplasate pe terenuri cu înclinare mai mare de 15
grade şi nu sunt utilizate instrumente care corectează automat rezultatele
măsurătorilor în funcţie de înclinarea terenului sau nu se poate asigura
orizontalitatea pieţei la amplasare, rezultatele obţinute vor fi corectate
prin împărţirea lor la cosinusul unghiului de înclinare. În cazul arboretelor
neuniforme din punct de vedere al porţiunilor cu stare de conservare
nefavorabilă (adică unde sunt mai multe porţiuni de acest gen care
alternează cu porţiuni aflate într-o stare favorabilă de conservare), se vor
instala maxim 3 pieţe la nivelul întregului arboret, în porţiunile afectate
(deci nu 3 în fiecare porţiune) respectându - se pe cât posibil principiile de
amplasare enunţate mai sus. Datele se vor înregistra tot în fişa de teren,
pe verso, într-un formular special, după cum se prezintă în tabelul 4.

Figura 8. Amplasarea liniei de mijloc şi a pieţelelor de monitorizare într-o porţiune de

arboret afectată de o doborâtură de vânt (verde – linia de monitorizare; roşu – limita între
două subparcele vecine; galben – limita suprafeţei afectate de doborâtura de vânt; P1,
P2, P3 – amplasamentul pieţelor de monitorizare).

33
 Tabelul 2. Fişa de teren propusă pentru evaluarea stării de conservare a unui habitat forestier

34
Proprietate
Cod Sit Natura
Cod Arie Protejată Judeţ
2000 Forma Nume proprietar

         
Ocol Silvic

Tip Cod denumire UP ua

       
1. Suprafaţa (ha)
Cod Habitat
1.2. 1.3. distrusă Cod Tip
Natura Cod Habitat RO
1.1. ua habitat Pădure
2000
(din 1.1) factor suprafaţa
         
   
               
Total suprafaţă distrusă  
2. Etajul arborilor 3. Seminţiş
3.3.% regen.
2.1. specia 2.2. proporţia 2.3. % regen. săm. 3.1. specia 3.2. proporţia
săm.
           
           
Total general     Total general    
din care: sp. princ. de bază   din care: sp. princ. de bază  
– –
sp. alohtone   sp. alohtone  
4. Arbori uscaţi 5. Consistenţa
4.1. în picioare 4.2. la sol 5.1. etajul arborilor 5.2. seminţiş 5.3. Total
         
 6. Subarboret – specii alohtone 7. Flora ierboasă – specii alohtone
Evaluarea stării de conservare:
6.1. specia 6.2. acoperire 7.1. specia 7.2. acoperire

Favorabilă
         
Nefavorabilă 
         
Total Total
     
8. Factori destabilizatori
codurile  
8.2. suprafaţa afectată la nivelul: elementelor  
8.1. factor pentru care
arbori seminţiş arbuşti ierburi
starea de  
                conservare nu
 
este favorabilă
               
 
Suprafaţa totală afectată        
 
Date suplimentare de descriere Alte informaţii necodificate:

Arbori preexistenţi la hectar  

Specii de import. comunitară sau naţională
coordonate GPS
denumire lat long (gg
(gg mm ss) mm ss)  

     
     
Alte măsuri decât
 
silvice
NOTE:
− la 5.2., acoperirea seminţişului se va consemna doar în arborete exploatabile (însumată cu cea a arboretului, consistenţa totală poate fi supraunitară);
− la suprafaţă – uneori poate fi diferită pentru habitat faţă de subparcelă (u.a.). Dacă e suficient de mare diferenţa, ar trebui delimitată ca subparcelă. Dacă nu,
rămâne aşa, însă trebuie menţionată această diferenţă;

35
− la “codurile elementelor pentru care starea de conservare nu este favorabilă” se trec codurile indicatorilor din Tabelul 1;
− la suprafaţa totală afectată de factori destabilizatori, suprafaţa se cumulează doar când factorii afectează porţiuni diferite din arboret.

36
Parametrul evaluat / mod
de exprimare
1.1. Suprafaţa minimă
(ha)
1.2. Dinamica suprafeţei (%
de diminuare din suprafaţăC
– privită ca distrugere atât a
biotopului cât şi a biocenozei)
2.1. Compoziţia (% de
participare a speciilor
principale de bază în
compoziţia arboretului,
potrivit tipului natural
fundamental de pădure)
arboretele mai dezvoltate
2.2. Specii alohtone (%
din compoziţia arboretului)
arboretele mai dezvoltate
Tabelul 3. Metodologia de monitorizare a stării de conservare
Suprafeţe de probăA
Număr şi Mod de calculB / Periodicitatea măsurătorilor
Elementul măsurat
distanţa între Formă şi dimensiuni (ani)
pieţe
1. Suprafaţa
Va fi evaluată la nivel de habitat (nu de subparcelă
silvică) privit ca arie continuă. Iniţial se vor executa
Suprafaţa –  – 
măsurători terestre iar ulterior se pot utiliza imagini
aeriene (dacă este cazul, combinate cu măsurători
terestre). / Periodicitate: 10 ani
Se determină ca raport exprimat procentual dintre
Suprafaţa   –  suprafaţa afectată şi suprafaţa totală a arboretului pe
– baza observaţiilor din teren, combinate cu măsurători
terestre şi / sau imagini aeriene. / Periodicitate: anual
2. Etajul arborilor
Numărul de arbori – în Ca procent pe care îl reprezintă numărul de arbori
Bandă cu lăţimea de 1 m şi
cazul arboretelor care din speciile principale de bază, din numărul total de
lungă cât să cuprindă primii
sunt în stadiile desiş – 1 – 3, minim arbori (unde sunt mai multe pieţe se face media). /
30 arbori
prăjiniş 100 m între Periodicitate: 5 ani
ele Ca procent pe care îl reprezintă suprafaţa de bază
Variabilă – în funcţie de
Suprafaţa de bază – în a speciilor principale de bază, din suprafaţa de bază
diametrul mediu al arborilor
totală (unde sunt mai multe pieţe se face media). /
(conform metodei Bitterlich)
Periodicitate: 10 ani
Numărul de arbori – în Ca procent pe care îl reprezintă numărul de arbori
Bandă cu lăţimea de 1 m şi
cazul arboretelor care din speciile alohtone, din numărul total de arbori
lungă cât să cuprindă primii
sunt în stadiile desiş – 1 – 3, minim (unde sunt mai multe pieţe se face media). /
30 arbori
prăjiniş 100 m între Periodicitate: 5 ani
ele Ca procent pe care îl reprezintă suprafaţa de
Suprafaţa de bază – în Variabilă – în funcţie de diametrul
bază a speciilor alohtone, din suprafaţa de bază
mediu al arborilor (conform
totală (unde sunt mai multe pieţe se face media). /
metodei Bitterlich)
Periodicitate: 10 ani

2.3. Mod de regenerare
(cu excepţia habitatului
91D0*) (% de arbori
regeneraţi din sămânţă din
total arboret)
2.4. ConsistenţaD – cu
excepţia arboretelor în curs
de regenerare (% din numărul
normal de arbori la hectar – în
cazul arboretelor care sunt în
stadiile desiş - prăjiniş; % din
suprafaţa de bază normală la
hectar – în cazul arboretelor arboretele mai dezvoltate
mai dezvoltate)
2.5. Numărul de arbori
uscaţi pe picior – cu
excepţia arboretelor sub
20 ani (număr de arbori la
hectar)
2.6. Numărul de arbori aflaţi
în curs de descompunere pe
sol – cu excepţia arboretelor
sub 20 ani (număr de arbori la
hectar)
3.1. Compoziţia (% de
participare a speciilor
principale de bază, potrivit
tipului natural fundamental
de pădure)
37
Ca procent pe care îl reprezintă numărul de arbori
Numărul de arbori – în Bandă cu lăţimea de 1 m şi
regeneraţi din sămânţă, din numărul total de
cazul arboretelor care lungă cât să cuprindă primii 30
arbori (unde sunt mai multe pieţe se face media). /
sunt în stadiile desiş – 1 – 3, minim arbori
Periodicitate: 5 ani
prăjiniş 100 m între
ele
Ca procent pe care îl reprezintă suprafaţa de bază
Variabilă – în funcţie de
Suprafaţa de bază – în a arborilor din sămânţă, din suprafaţa de bază
diametrul mediu al arborilor
arboretele mai dezvoltate totală (unde sunt mai multe pieţe se face media). /
(conform metodei Bitterlich)
Periodicitate: 10 ani
Numărul de arbori – în Ca procent pe care îl reprezintă numărul de arbori
cazul arboretelor care Bandă cu lăţimea de 1 m şi inventariaţi – raportaţi la hectar – din numărul
sunt în stadiile desiş – lungă de 20 m normal de arbori (unde sunt mai multe pieţe se face
prăjiniş 1 – 3, minim media). / Periodicitate: 5 ani
100 m între
ele Variabilă – în funcţie de Ca procent pe care îl reprezintă suprafaţa de bază
Suprafaţa de bază – în
diametrul mediu al arborilor reală din suprafaţa de bază normalăD (unde sunt mai
(conform metodei Bitterlich) multe pieţe se face media). / Periodicitate: 10 ani
Variabilă în funcţie de lungimea
Ca număr de arbori raportat la hectar. /
Numărul de arbori 1 axei şi de vizibilitatea în
Periodicitate: 10 ani
arboret
Variabilă în funcţie de lungimea
Ca număr de arbori raportat la hectar. /
Numărul de arbori 1 axei şi de vizibilitatea în
Periodicitate: 10 ani
arboret
3. Seminţişul (doar în arboretele sau terenurile în curs de regenerare)
Cerc de 10 mp în cazul
Ca procent pe care îl reprezintă numărul de
1 – 3, minim regenerărilor naturale şi mixte
Numărul de exemplare din speciile principale de bază, din
50 m între
exemplare Cerc de 100 mp în cazul numărul total de exemplare (unde sunt mai multe
ele
plantaţiilor pieţe se face media). / Periodicitate: anual
 Suprafeţe de probăA

38
Parametrul evaluat / mod Număr şi
Elementul măsurat Mod de calculB / Periodicitatea măsurătorilor (ani)
de exprimare distanţa Formă şi dimensiuni
între pieţe

3.2. Specii alohtone Cerc de 10 mp în cazul Ca procent pe care îl reprezintă numărul de

1 – 3, minim regenerărilor naturale şi mixte
(% din numărul total exemplare din specii alohtone, din numărul total
Numărul de exemplare 50 m între
de exemplare – puieţi, de exemplare (unde sunt mai multe pieţe se face
ele Cerc de 100 mp în cazul
seminţiş) media). / Periodicitate: anual
plantaţiilor

3.3. Mod de regenerare Cerc de 10 mp în cazul Ca procent pe care îl reprezintă numărul de

1 – 3, minim regenerărilor naturale şi mixte
(% de exemplare exemplare regenerate din sămânţă, din numărul
Numărul de exemplare 50 m între
regenerate din sămânţă Cerc de 100 mp în cazul total de exemplare (unde sunt mai multe pieţe se
ele
din total seminţiş) plantaţiilor face media). / Periodicitate: anual

Numărul de puieţi şi
suprafaţa de bază Ca sumă dintre procentul pe care îl reprezintă
a arboretului bătrân numărul de puieţi inventariaţi – raportat la hectar –
– cazul arboretelor Cerc de 10 mp pentru seminţiş din numărul normal de puieţi şi procentul pe care
3.4. Grad de acoperire în care se aplică şi piaţa Bitterlich pentru îl reprezintă suprafaţa de bază reală a arboretului
(% din numărul normalE tratamente bazate pe arboretul bătrân bătrân din suprafaţa de bază normală (unde sunt
de puieţi la hectar + % din regenerare sub masiv 1 – 3, minim mai multe pieţe se face media). / Periodicitate:
suprafaţa de bază normală şi în care mai există 50 m între anual
la hectar a arboretului încă arbori bătrâni ele
bătrân – acolo unde
acesta există) Cerc de 10 mp în cazul Ca procent pe care îl reprezintă numărul de
Numărul de puieţi – în regenerărilor naturale şi mixte exemplare inventariate – raportat la hectar – din
restul situaţiilor Cerc de 100 mp în cazul numărul normal de exemplare (unde sunt mai multe
plantaţiilor pieţe se face media). / Periodicitate: anual

4. Subarboretul (doar în arboretele cu vârstă de peste 30 ani)

4.1. Specii alohtone (%
de acoperire din suprafaţa
arboretului)
Ca procent pe care îl reprezintă porţiunea acoperită
Porţiunea acoperită 1 – 3, minim
de proiecţia coroanelor speciilor alohtone, din
măsurată pe linia de 100 m între Linie de 20 m
lungimea liniei de inventariere (unde sunt mai multe
inventariere ele
pieţe se face media). / Periodicitate: 5 ani

5.1. Specii alohtone (%
de acoperire din suprafaţa
arboretului)
6.1. Suprafaţa afectată a
etajului arborilor (% din
suprafaţa arboretului pe care
existenţa etajului arborilor este
pusă în pericol)
5. Stratul ierbos (doar în arboretele cu vârstă de peste 30 ani)
Ca procent pe care îl reprezintă porţiunea
Porţiunea acoperită 1 – 3, minim
acoperită de speciile alohtone, din lungimea liniei
măsurată pe linia de 100 m între Linie de 20 m
de inventariere (unde sunt mai multe pieţe se face
inventariere ele
media). / Periodicitate: 5 ani
6. Perturbări

6.2. Suprafaţa afectată

a seminţişului (% din
suprafaţa arboretului pe
care existenţa seminţişului Se determină, ca raport exprimat procentual dintre
este pusă în pericol)     suprafaţa afectată şi suprafaţa totală a arboretului,
Suprafaţa
– – prin măsurători terestre şi / sau determinări pe imagini
6.3. Suprafaţa afectată aeriene sau satelitare / Periodicitate: anual
a subarboretului (% din
suprafaţa arboretului pe care
existenţa subarboretului este
pusă în pericol)

6.4. Suprafaţa afectată

a stratului ierbos (% din
suprafaţa arboretului pe
care existenţa stratului
ierbos este pusă în pericol)

NOTE:
A
− amplasate pe cât posibil pe diagonala cea mai lungă sau linia de mijloc cea mai lungă a porţiunii aflate într-o stare de conservare necorespunzătoare;
B
− când înclinarea terenului este mai mare de 15 grade, rezultatele obţinute se corectează prin împărţirea la cosinusul unghiului de înclinare (dacă nu sunt utilizate instrumente care
corectează automat rezultatul în funcţie de înclinare sau nu se poate asigura orizontalitatea pieţei direct la amplasare);
C
− este vorba de suprafaţa subparcelei atunci când aceasta coincide cu suprafaţa habitatului; în caz contrar (i.e. când suprafaţa habitatului este mai mică decât cea a subparcelei),
este vorba de suprafaţa habitatului;
D
− în cazul în care imagini aeriene sau satelitare de înaltă rezoluţie se vor procura în mod constant, cu periodicitate de 5 – 10 ani, se va recurge la interpretarea acestora (în anul
realizării lor) şi, acolo unde este cazul, la verificări în teren pentru clarificarea unor situaţii deosebite (arborete etajate, arborete cu subarboret etc.);

39
E
− în cazul seminţişului valoarea normală a gradului de acoperire este egal cu 10000 exemplare la ha în cazul regenerărilor naturale şi egal cu numărul de puieţi la ha potrivit schemei
de plantare în cazul regenerărilor artificiale (inclusiv mixte).
 Tabelul 4. Formularul de teren propus pentru monitorizarea stării de conservare a unui habitat forestier şi un
exemplu de completare şi calcul pentru o porţiune în care această stare a fost evaluată ca fiind nefavorabilă

40
datorită compoziţiei în specii a etajului arborilor (indicatorul 2.1. din tabelul 3)

FIŞA DE MONITORIZARE
Inventarieri:

Piaţa:

I II III
coordonate coordonate coordonate

lat (gg mm ss) lat (gg mm ss) lat (gg mm ss)

 ………..  ………..  ………..

Specia long (gg mm ss) long (gg mm ss) long (gg mm ss)
cos p3)

Total invent.
 ………..  ………..  ………..
[(col.9/Σcol.9) x 100]
Evaluare procentuală

Element evaluat (cod)

Dimensiune piaţă (ha)
(% din col. 11 / col. 12)

orientare axă (g) orientare axă (g) orientare axă (g)

Procent participare specie
Media pe hectar (col. 9 / col. 2)

Media pe piaţă (col. 8 / nr. pieţe)

Valoarea normală a parametrului

N/A N/A N/A

g g

Unitatea de măsură element inventariat

(col. 5 / cos p1 + col. 6 / cos p2 + col. 7 /

înclinare - p1 ( ) înclinare - p2 ( ) înclinare - p3 (g)

20  24  18

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

2.1. N/A m2 GO 5 9 6 22 7 26 N/A 40%  N/A

m2 JU 7 10 8 27 9 33 N/A - N/A
   
m2 CA 10 12 9 33 11 41 N/A - N/A
   
Total 22 31 23 82 27 100 - -
   
                         
Notă: „N/A” – câmpul respectiv nu se referă (i.e. nu este aplicabil) la situaţia din cazul de faţă (de la eng. „Not Applicable”).
Exemplul prezentat în Tabelul 4 se referă la un arboret alcătuit din gorun
(GO), carpen (CA) şi jugastru (JU). Compoziţia acestuia este determinată prin
intermediul suprafeţei de bază (corectată în funcţie de înclinarea terenului).
Se observă că participarea gorunului în compoziţia actuală a arboretului este
de 26% în timp ce valoarea normală a ponderii gorunului ca specie principală
de bază ar trebui să fie de cel puţin 40% (conform tabelului 1, pentru arborete
amestecate). Aşadar, din punct de vedere al compoziţiei arboretului, starea de
conservare la momentul actual se consideră nefavorabilă.

Datele culese cu ocazia lucrărilor de evaluare şi monitorizare vor fi introduse

într-o bază de date unitară care să permită urmărirea stării de conservare
la orice nivel (i.e. arboret, sit Natura 2000, ocol silvic, tip de habitat la nivel
naţional, fond forestier naţional etc.). Monitorizarea arboretelor cu stare de
conservare nefavorabilă se va încheia în momentul în care aceasta revine în
intervalul de normalitate. În continuare se prezintă pe larg indicatorii consideraţi
utili în evaluarea stării de conservare a habitatelor forestiere. Aceştia sunt
grupaţi în şase categorii, aşa cum apar în tabelul 1. Pentru fiecare dintre ei
se prezintă metodele propuse pentru evaluare precum şi cele de monitorizare
(în cazurile când starea de conservare a habitatului forestier se dovedeşte a
fi nefavorabilă).

1. Suprafaţa

1.1. Suprafaţa minimă

Cu toate că suprafaţa în sine nu reprezintă o condiţie pentru includerea unui
habitat în Reţeaua Ecologică Natura 2000, în general, desemnarea de situri
de interes comunitar nu este indicată atunci când habitatul în cauză ocupă
suprafeţe prea mici întrucât menţinerea integralităţii şi a continuităţii în timp
acestuia este dificil de asigurat. De aceea se propune un prag minim de 1 ha
în cazul arboretelor pure şi 3 ha în cazul celor amestecate, cu menţiunea că,
în cazul tinoavelor cu vegetaţie forestieră, indiferent de compoziţia în specii a
acestora (i.e. dacă sunt pure sau amestecate), pragul minim acceptat va fi de
1 ha (suprafaţă continuă).

Suprafaţa se evaluează la nivel de habitat (nu de subparcelă silvică) privit

ca arie continuă. Deci, acolo unde habitatul este fragmentat, condiţia de
suprafaţă minimă trebuie respectată de fiecare porţiune (care poate la rândul
ei să fie compusă din una sau mai multe subparcele). Pentru evaluarea
acestui parametru, iniţial se vor executa măsurători terestre iar ulterior se pot
utiliza imagini aeriene (dacă este cazul, combinate cu măsurători terestre).
Evaluarea şi monitorizarea se execută concomitent, odată la 10 ani.

41
1.2. Dinamica suprafeţei
Limitele de suprafaţă urmăresc în general limitele arboretului (subparcelei). În
cazul în care habitatul este conţinut împreună cu alt habitat în interiorul unei
singure subparcele (e.g. aninişurile de pe firul văii cuprinse în subparcele mai
mari cu alt tip de pădure, de obicei făgete, molidişuri sau amestecuri de fag cu
răşinoase), acesta ar trebui delimitat (individualizat) atât din punct de vedere
al aplicării măsurilor de management adecvate cât şi pentru monitorizarea
suprafeţei. În cazul în care habitatul nu se suprapune exact cu arboretul, dar
diferenţa de suprafaţă nu este suficient de mare (i.e. nu se întrunesc criteriile
de amenajare pentru delimitarea unei subparcele separate), aceasta trebuie
clar prevăzută în descrierea habitatului, pentru a nu apărea interpretări
eronate între evaluări / monitorizări succesive. Un exemplu sugestiv este
cazul habitatului 91H0* în care uneori, în treimea inferioară a versantului unde
panta este mai domoală, domină stejarul, carpenul şi alte specii şi deci nu
mai este acelaşi habitat. Totuşi, această suprafaţă fiind mică şi îngustă, nu
se justifică delimitarea unei subparcele separate. Ca urmare, habitatul are
suprafaţa mai mică decât subparcela în care este localizat din cauze naturale,
diferenţă ce trebuie clar menţionată de la început pentru a nu fi interpretată
ulterior ca o diminuare a suprafeţei de la o evaluare / monitorizare la alta.

Acest indicator se referă strict la diminuarea suprafeţei pe care există habitatul

de importanţă comunitară (pentru care a fost declarat situl). Diminuarea
în acest caz este privită ca distrugere atât a biotopului cât şi a biocenozei.
Parametrul se determină ca raport (exprimat procentual) între suprafaţa
afectată şi suprafaţa totală a arboretului (subparcelei) atunci când aceasta
coincide cu suprafaţa habitatului. În caz contrar (i.e. când suprafaţa habitatului
este mai mică decât cea a subparcelei), este vorba de raportul între suprafaţa
afectată şi suprafaţa habitatului.

Pentru urmărirea dinamicii suprafeţei habitatului se propune iniţial delimitarea

lui în teren (cu receptoare GPS) şi ulterior urmărirea evoluţiei lui fie pe
ortofotoplanuri sau pe aerofotograme sau alte imagini / planuri de detaliu,
fie prin remăsurare (delimitare) în teren şi comparare cu datele anterioare.
Pentru început este necesară cel puţin delimitarea habitatului ca întreg (deci
nu neapărat la nivel de u.a.). Ulterior, este indicat să se carteze limitele la
nivel de arboret (unitate amenajistică, subparcelă) ca unitate de bază în
gospodărirea pădurilor. Pentru consecvenţă, evaluarea şi monitorizarea
trebuie să se facă luând în considerare limitele iniţiale ale habitatului (i.e. să
nu apară diferenţe de suprafaţă din cauza interpretării diferite de la un episod
la altul) şi cu metode / instrumente similare ca precizie.

Pentru suprafaţă se consideră acceptabil un prag de diminuare de maxim

5%. Trebuie menţionat faptul că acest prag este propus doar pentru a decide
dacă habitatul se află sau nu într-o stare de conservare favorabilă. Aşadar, şi

42
în cazurile în care diminuarea suprafeţei este sub pragul maxim admis trebuie
luate măsuri de revenire cel puţin la suprafaţa iniţială (fie prin refacere pe
vechiul amplasament, fie prin extindere într-o altă zonă).

Dacă se constată diminuarea suprafeţei cu peste 5% (i.e. dacă habitatul are

o stare de conservare nefavorabilă), pentru porţiunea afectată se vor propune
lucrări de refacere şi se va urmări evoluţia suprafeţei habitatului prin re-
măsurări anuale. Dacă există mai multe porţiuni distruse, suprafaţa acestora
se va cumula. În cazul în care între evaluări arboretul este supus unor factori
vătămători care îi schimbă statutul stării de conservare din favorabilă în
nefavorabilă, monitorizarea zonei afectate va începe imediat.

2. Etajul arborilor4

2.1. Compoziţia
2.1.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de participare a
speciilor principale de bază în compoziţia arboretului, potrivit tipului natural
fundamental de pădure (Paşcovschi şi Leandru 1958). Trebuie menţionat
faptul că atât în Manualul European de Interpretare al Habitatelor (Comisia
Europeană, 2007) cât şi în lucrarea Habitatele din România (Doniţă et
al 2005 a), în definirea habitatelor Natura 2000 nu se face referire clară
la procentele de participare a diverselor specii de arbori (edificatoare şi
/ sau caracteristice) în compoziţia arboretului. Ca urmare, din punct de
vedere al reţelei ecologice Natura 2000 (i.e. pentru evaluarea stării de
conservare a unui habitat Natura 2000), nu se impune respectarea strictă
a proporţiilor din compoziţiile ţel propuse în normele tehnice silvice actuale
(Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 1). Cu toate
acestea, în ceea ce priveşte speciile principale de bază, considerăm
necesară respectarea compoziţiei tipului natural fundamental de pădure în
proporţie de cel puţin 70 %. Pentru tipurile naturale de pădure pure (i.e.
păduri edificate de o singură specie, a cărei pondere în compoziţie este 80
– 100 %) sau amestecuri constituite exclusiv din specii principale de bază
(suma ponderilor acestora în compoziţie este 80 – 100 %), pragul minim
propus pentru a stabili dacă starea de conservare este favorabilă este de 60
%. Pentru tipurile naturale de pădure definite ca amestecuri dintre specii
principale de bază şi alte specii (ponderea în compoziţie a celor din urmă
reprezentând 30 – 50 %) se propune un prag minim de 40%.

4
Cu precizarea că se face referire la arboretele aflate cel puţin în etapa de dezvoltare desiş .

43
Evaluarea se realizează fie prin estimarea gradului de acoperire pe care
îl realizează aceste specii din suprafaţa arboretului (estimare făcută pe
teren în urma parcurgerii întregului arboret), fie în funcţie de ponderea
volumelor speciilor principale de bază din volumul arboretului (în cazul
arboretelor exploatabile în care s-au efectuat inventarieri pentru determinarea
volumului).

2.1.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă
monitorizarea se va face în 1 – 3 pieţe de probă situate pe diagonala cea mai
lungă a suprafeţei respective (sau linia de mijloc cea mai lungă a acesteia,
acolo unde nu se poate trasa o diagonală), la minim 100 m una de cealaltă.
În funcţie de faza de dezvoltare a arboretului, acest parametru se va evalua
după cum urmează:
 înainte de atingerea stadiului de păriş – se exprimă ca procent pe
care îl reprezintă numărul de arbori din specii principale de bază, din
numărul total de arbori (unde sunt mai multe pieţe se face media).
Piaţa de probă este reprezentată de o bandă (amplasată în lungul
diagonalei sau liniei de mijloc) cu lăţimea de 1 m şi lungă cât să
cuprindă primii 30 de arbori. Periodicitatea recomandată pentru
monitorizare în acest caz (i.e. arborete tinere) este de 5 ani;
 începând cu stadiul de păriş – se va determina ca procent pe care
îl reprezintă suprafaţa de bază a speciilor principale de bază, din
suprafaţa de bază totală (unde sunt mai multe pieţe se face media).
Piaţa de probă are dimensiuni variabile în funcţie de diametrul mediu
al arborilor5. Periodicitatea recomandată pentru monitorizare în acest
caz (i.e. arborete mai dezvoltate) este de 10 ani.

2.2. Specii alohtone

2.2.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent al speciilor
alohtone din compoziţia arboretului actual. Pragul maxim al proporţiei acestor
specii, pentru a stabili dacă starea de conservare este favorabilă, se propune
a fi de 20%. Evaluarea se realizează fie prin estimarea gradului de acoperire
pe care îl realizează aceste specii la nivel de arboret (estimare făcută pe teren

5
Evaluarea se face conform procedeului Bitterlich. Acesta se bazează pe folosirea unui dispozitiv simplu
alcătuit dintr-un baston de lungime L prevăzut la unul din capete cu o plăcuţă metalică cu o anumită des-
chidere d (e.g. dispozitivul propus iniţial de Bitterlich: L=100 cm, d=2 cm). Cu acest dispozitiv, operatorul
vizează succesiv diametrul de bază al tuturor arborilor din jurul său (indiferent de distanţa la care se află)
efectuând o rotaţie completă. Vor fi înregistraţi arborii care sunt mai groşi decât deschiderea. Arbori mai
subţiri nu se înregistrează, în timp ce cei care sunt egali cu deschiderea (i.e. sunt tangenţi) se înregistrează
ca jumătăţi de arbore. Numărul arborilor înregistraţi înmulţit cu un anumit factor (pentru L=100 cm, d=2 cm
valoarea este 1) reprezintă suprafaţa de bază la hectar a arboretului, în metri pătraţi (Leahu 1994). Detalii
asupra procedeului se pot găsi şi în alte lucrări de specialitate.

44
în urma parcurgerii întregului arboret), fie în funcţie de ponderea volumelor
speciilor alohtone din volumul arboretului (în cazul arboretelor exploatabile în
care s-au executat inventarieri pentru determinarea volumului).

2.2.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă,
participarea speciilor alohtone se exprimă astfel:
 ca procent pe care îl reprezintă numărul de arbori din specii alohtone,
din numărul total de arbori (unde sunt mai multe pieţe se face media)
– în arborete care nu au ajuns încă în stadiului de păriş;
 ca procent pe care îl reprezintă suprafaţa de bază a speciilor alohtone,
din suprafaţa de bază totală a arboretului (unde sunt mai multe pieţe
se face media) – în arborete aflate cel puţin în stadiul de păriş.

Monitorizarea acestui parametru se face urmând aceeaşi metodologie (nr.

pieţe, formă, amplasare) ca în cazul compoziţiei (vezi pct. 2.1.2) şi folosind
aceeaşi periodicitate (în funcţie de faza de dezvoltare).

2.3. Modul de regenerare

Trebuie subliniat faptul că Reţeaua Ecologică Natura 2000 nu impune
regenerarea exclusiv din sămânţă a habitatelor forestiere. Cu toate acestea,
având în vedere efectele negative ale regenerării repetate din lăstari,
este de preferat să fie promovată regenerarea generativă, ori de câte ori
este posibil (i.e. prezenţa în procent redus a acestui tip de regenerare nu
trebuie interpretat ca o problemă majoră în prezent, însă creşterea proporţiei
regenerării din sămânţă trebuie urmărită în viitor). Trebuie menţionat că
regenerarea generativă include şi plantaţiile (dar cu puieţi obţinuţi din sămânţă
de provenienţă corespunzătoare – locală sau din ecotip similar).

2.3.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent al arborilor
regeneraţi din sămânţă din numărul total de arbori din arboret. Pentru
a constata dacă starea de conservare este favorabilă, pentru habitatele
forestiere în general, se propune un prag minim de 60%. Aninişurile reprezintă
o excepţie întrucât, în mod natural, regenerarea vegetativă a acestora este
foarte viguroasă şi greu de eliminat / controlat. Ca atare, pentru aceste habitate
se propune un prag minim de 40%. De asemenea, în cazul stejăretelor de
stejari pufoşi (i.e. habitatul 91H0*), în prezent majoritatea arboretelor provin
din regenerare vegetativă (lăstari). Aceasta nu va fi interpretată momentan
ca o stare de conservare nefavorabilă, urmând însă ca în viitor, regenerarea
arboretelor să se facă mai ales pe cale generativă. Pentru aceste habitate, în
prezent se propune un prag minim de 20%, urmând ca în viitor (pe măsura
regenerării acestor arborete), pragul minim să fie crescut până la 60%.

45
Evaluarea se realizează prin estimare făcută pe teren, în urma parcurgerii
întregului arboret.

2.3.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă,
modul de regenerare se exprimă astfel:
 ca procent pe care îl reprezintă numărul de arbori regeneraţi din
sămânţă, din numărul total de arbori (unde sunt mai multe pieţe se
face media) – în arborete care nu au ajuns încă în stadiului de
păriş;
 ca procent pe care îl reprezintă suprafaţa de bază a arborilor
regeneraţi din sămânţă, din suprafaţa de bază totală (unde sunt mai
multe pieţe se face media) – în arborete cel puţin în stadiul de
păriş.
Monitorizarea acestui parametru se face urmând aceeaşi metodologie (nr.
pieţe, formă, amplasare) şi folosind aceeaşi periodicitate (în funcţie de faza
de dezvoltare) ca şi în cazul compoziţiei (vezi pct. 2.1.2).

2.4. Consistenţa
2.4.1. Evaluare
Pentru evaluare, acest indicator se exprimă ca procent de închidere al
coronamentului la nivel de arboret. Pentru a stabili dacă starea de conservare
a unui habitat forestier este favorabilă sau nu, se propune pentru acest
parametru un prag minim de 70%. Având în vedere că pentru rariştile
şi ochiurile stepice din stejăretele de silvostepă şi cele de stejar pufos
(habitatele 91I0* şi respectiv 91H0*), precum şi pentru rariştile şi ochiurile de
mlaştină din turbăriile cu vegetaţie forestieră (habitatul 91D0*), coronamentul
realizează în mod natural un grad de acoperire mai mic, pragul minim pentru
aceste habitate va avea valoarea de 20%. Aceste praguri nu vor fi luate în
considerare în cazul arboretelor aflate în curs de regenerare (i.e. arborete
în care, prin măsurile de gospodărire, s-a extras o parte din etajul arborilor
pentru instalarea şi dezvoltarea regenerării naturale). Consistenţa acestor
arborete va fi evaluată şi monitorizată concomitent cu gradul de acoperire al
seminţişului – situaţie detaliată la punctul 3.4.

Evaluarea consistenţei arboretului se realizează fie prin estimarea gradului

de acoperire la nivel de arboret (estimare făcută pe teren în urma parcurgerii
întregului arboret), fie în funcţie de ponderea volumului arboretului din volumul
considerat normal după tabelele de producţie simplificate (în cazul arboretelor
exploatabile în care s-au executat inventarieri pentru determinarea volumului).
În cazul în care există imagini aeriene sau satelitare de înaltă rezoluţie,
din anul evaluării, se poate recurge la interpretarea acestora, dar cu unele
verificări în teren pentru clarificarea unor situaţii deosebite (arborete etajate,
arborete cu subarboret etc.).

46
2.4.2. Monitorizare
În cazurile în care se constată că acest indicator este sub pragurile minime
admise, consistenţa va fi determinată prin următoarele metode:
1) Pe baza unor imagini satelitare şi / sau aeriene de înaltă rezoluţie
spaţială şi spectrală. În cazul în care acestea se vor procura regulat
(cu periodicitate de minim 5 – 10 ani), consistenţa poate fi evaluată ca
grad de acoperire al coronamentului. Analizele de birou vor fi completate
cu verificări în teren, mai ales pentru clarificarea unor situaţii deosebite
(e.g. arborete etajate, arborete cu subarboret etc.);
2) În lipsa unor astfel de imagini, consistenţa (mai exact desimea sau
densitatea) se determină în pieţe de probă (1 – 3 pieţe, amplasate la
minim 100 m una de alta) după cum urmează:
 înainte de atingerea stadiului de păriş – ca procent pe care îl
reprezintă numărul de arbori inventariaţi (unde sunt mai multe pieţe
se face media) – raportaţi la hectar – din numărul de arbori considerat
normal. Numărul normal de arbori se poate determina din tabelele de
producţie în funcţie de compoziţie, vârstă, clasă de producţie şi mod
de regenerare – cu precizarea că se va utiliza pentru comparaţie
numărul de arbori care sunt prezentaţi în tabelele de producţie
pentru arborete neparcurse cu lucrări. Piaţa de probă este o bandă
cu lăţimea de 1 m şi lungă de 20 m (amplasată în lungul diagonalei
sau liniei de mijloc). Periodicitatea recomandată pentru monitorizare
în acest caz (i.e. arborete tinere) este de 5 ani.
 începând cu stadiul de păriş – ca procent pe care îl reprezintă
suprafaţa de bază reală, din suprafaţa de bază considerată normală.
Această suprafaţă de bază normală se determină din tabelele de
producţie în funcţie de compoziţie, vârstă, clasă de producţie şi mod
de regenerare – cu precizarea că se va utiliza pentru comparaţie
suprafaţa de bază care este prezentată în tabelele de producţie
pentru arborete neparcurse cu lucrări (unde sunt mai multe pieţe se
face media). Piaţa de probă are dimensiuni variabile în funcţie de
diametrul mediu al arborilor (conform metodei Bitterlich – detalii la
punctul 2.1.2). Periodicitatea recomandată pentru monitorizare în
acest caz (i.e. arborete mai dezvoltate) este de 10 ani.

2.5 Numărul de arbori uscaţi pe picior şi

2.6. Numărul de arbori aflaţi în curs de descompunere pe sol
Cu toate că existenţa arborilor uscaţi şi a celor aflaţi în curs de descompunere
nu reprezintă o condiţie pentru includerea unui habitat în Reţeaua Ecologică
Natura 2000, prezenţa acestora denotă o biodiversitate mai ridicată şi ca atare
se consideră utilă în evaluarea stării de conservare a unui habitat forestier
(i.e. lipsa acestor arbori nu trebuie interpretată ca o problemă majoră, însă
prezenţa lor trebuie promovată prin management).

47
2.5.1. (respectiv 2.6.1.) Evaluare
Aceşti doi parametri se determină ca număr de arbori la hectar. Trebuie
menţionat că, în arboretele tinere (cu vârsta sub 20 ani), în care eliminarea
naturală este foarte activă, considerăm că aceşti indicatori nu au relevanţă.
Este de preferat ca pentru evaluare (dar şi pentru monitorizare) să nu fie luaţi
în considerare arbori cu dimensiuni mult sub cele medii la nivel de arboret.
Pentru evaluarea stării de conservare ca favorabilă, din punct de vedere al
acestor doi parametri, se consideră necesară prezenţa a minim 3 exemplare
(din fiecare categorie) în cazul arboretelor cu vârsta sub 80 ani şi minim 1
exemplar (din fiecare categorie) în cazul arboretelor cu vârsta peste 80 ani.
Evaluarea se realizează prin estimare făcută pe teren, în urma parcurgerii
întregului arboret.

2.5.2. (respectiv 2.6.2.) Monitorizare

În cazul în care se constată o stare de conservare nefavorabilă, pentru
monitorizarea acestor doi parametri se propune inventarierea (numărarea)
arborilor de acest gen care pot fi identificaţi / văzuţi în urma deplasării pe
diagonala cea mai lungă a suprafeţei respective6 (sau linia de mijloc cea
mai lungă a acesteia, acolo unde nu se poate trasa o diagonală). Ulterior,
rezultatul se va raporta la hectar, în funcţie de numărul de arbori de pe
suprafaţa observată (suprafaţă calculată ca produs între lungimea parcursă
şi lăţimea benzii observate – i.e. distanţa maximă de vizibilitate în pădure de
la transect). Pentru monitorizarea acestor doi parametrii în zonele cu stare de
conservare nefavorabilă, se recomandă o periodicitate de 10 ani.

3. Seminţişul

Evaluările privind acest etaj se vor face doar în arboretele aflate în curs de
regenerare (se includ în această categorie atât arborete exploatabile în care
arborii bătrâni coexistă cu seminţişul cât şi tinereturile care nu au atins stadiul
de desiş).

3.1. Compoziţia
3.1.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de participare a
speciilor principale de bază în compoziţia seminţişului corespunzătoare tipului
natural fundamental de pădure (Paşcovschi şi Leandru 1958). Pentru ca starea
de conservare să fie favorabilă considerăm că este necesară respectarea
în proporţie de cel puţin 70% a compoziţiei tipului natural fundamental de

6
Această suprafaţă poate reprezenta fie întregul arboret sau doar o porţiune din acesta.

48
pădure în ceea ce priveşte speciile principale de bază. Pentru tipurile naturale
de pădure pure (i.e. păduri edificate de o singură specie, a cărei pondere în
compoziţie este 80 – 100%) sau amestecuri constituite exclusiv din specii
principale de bază (suma ponderilor acestora în compoziţie este 80 – 100%),
pragul minim propus pentru a stabili dacă starea de conservare este favorabilă
este de 60%. Pentru tipurile naturale de pădure definite ca amestecuri dintre
specii principale de bază şi alte specii (ponderea în compoziţie a celor din
urmă reprezentând 30 – 50%) se propune un prag minim de 40%. Evaluarea
se realizează fie prin estimarea gradului de acoperire pe care îl realizează
aceste specii din acoperirea totală a arboretului (estimare făcută pe teren în
urma parcurgerii întregului arboret), fie – atunci când există – din rezultatele
controlului anual al regenerării efectuat de personalul structurii silvice care
administrează arboretul în cauză (în cazul în care acesta a fost executat în
anul monitorizării).

3.1.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă,
compoziţia seminţişului se va monitoriza în pieţe de probă circulare cu
suprafaţa de 10 m2 în cazul regenerărilor naturale şi mixte şi de 100 m2 în
cazul plantaţiilor. Se vor amplasa 1 – 3 pieţe la o distanţă de minim 50 m
una de cealaltă. La nivelul pieţelor, acest parametru se exprimă ca procent
pe care îl reprezintă numărul de exemplare din speciile principale de bază,
din numărul total de exemplare (unde sunt mai multe pieţe se face media).
Având în vedere dinamica creşterii şi dezvoltării arboretelor în această fază,
monitorizarea se va face anual.

3.2. Specii alohtone

3.2.1. Evaluare
Aceste specii se pot instala fie artificial (prin plantaţii sau semănături), fie
natural (în arborete mature artificiale care se regenerează natural). Acest
indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de participare al
speciilor alohtone în seminţişul din cuprinsul subparcelei. Pentru a stabili
dacă starea de conservare este favorabilă, se propune un prag maxim de
20%. Evaluarea se realizează fie prin estimarea gradului de acoperire pe care
îl realizează aceste specii din totalul seminţişului (estimare făcută pe teren în
urma parcurgerii întregului arboret), fie – atunci când există – din rezultatele
controlului anual al regenerării efectuat de personalul structurii silvice care
administrează arboretul în cauză (în cazul în care acesta a fost executat, în
anul monitorizării).

3.2.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă,
participarea speciilor alohtone se exprimă ca procent pe care îl reprezintă

49
numărul de exemplare din speciile alohtone din numărul normal de exemplare
(unde sunt mai multe pieţe se face media). Monitorizarea acestui parametru
se face urmând aceeaşi metodologie (nr. pieţe, formă, mărime şi amplasare)
şi folosind aceeaşi periodicitate ca şi la monitorizarea compoziţiei (vezi pct.
3.1.2).

3.3. Modul de regenerare

3.3.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de acoperire
realizat de exemplarele regenerate din sămânţă din totalul acoperirii realizat
de seminţiş. Pragul minim propus pentru a stabili dacă starea de conservare
a unui habitat forestier este favorabilă, este de 70%. Aninişurile reprezintă
o excepţie întrucât, în mod natural, regenerarea vegetativă a acestora este
foarte viguroasă şi greu de eliminat / controlat. Ca atare, pentru aceste
habitate se propune un prag minim de 50%. Evaluarea se realizează prin
estimare făcută pe teren, în urma parcurgerii întregului arboret.

3.3.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă,
modul de regenerare se exprimă ca procent pe care îl reprezintă numărul
de exemplare regenerate din sămânţă din numărul total de exemplare (unde
sunt mai multe pieţe se face media). Monitorizarea acestui parametru se
face urmând aceeaşi metodologie (nr. pieţe, formă, mărime şi amplasare) şi
folosind aceeaşi periodicitate ca şi la evaluarea compoziţiei (vezi pct. 3.1.2).

3.4. Gradul de acoperire

Întrucât atât generaţia tânără cât şi etajul matern reprezintă acelaşi habitat
(dar în faze diferite ale evoluţiei sale), chiar dacă aici este vorba de seminţiş,
întrucât arboretele sunt în curs de regenerare, acest indicator va fi evaluat
aici ca sumă7 între acoperirea realizată de etajul matur şi cea realizată de
regenerare (i.e. seminţiş). În plus, acest indicator nu se va estima în primii
2 ani după executarea tăierilor de regenerare, mai ales a celor cu caracter
de însămânţare (i.e. când consistenţa arboretului matern a fost redusă
însă seminţişul nu a reuşit încă să se instaleze şi să acopere terenul pus la
dispoziţie).

3.4.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de acoperire pe
care îl realizează seminţişul împreună cu etajul arborilor (unde acesta există –
e.g. cazul arboretelor în care se aplică tratamente bazate pe regenerare sub
masiv) la nivel de arboret. Pentru a stabili dacă starea de conservare a unui
habitat forestier este favorabilă, se propune pentru acest parametru un prag
7
Ca urmare, întrucât regenerarea nu se instalează numai în teren descoperit ci şi sub coronamentul arbo-
rilor maturi, în acest caz gradul de acoperire poate fi supraunitar.

50
minim de 70%. Având în vedere că pentru rariştile şi ochiurile stepice din
stejăretele de silvostepă şi cele de stejari pufoşi (habitatele 91I0* şi respectiv
91H0*), precum şi pentru rariştile şi ochiurile de mlaştină din turbăriile cu
vegetaţie forestieră (habitatul 91D0*), gradul de acoperire este în mod natural
redus, pragul minim pentru acestea va avea valoarea de 20%.

Pentru evaluare, gradul de acoperire realizat de seminţiş şi eventual de etajul

arborilor poate fi determinat procentual astfel:
 prin estimarea, pe teren în urma parcurgerii întregului arboret, atât
a gradului de acoperire realizat de seminţiş cât şi a celui realizat de
etajul arborilor (dacă există);
 prin inventarieri, când acoperirea realizată de etajul arborilor se
obţine din inventarierile executate în scopul determinării volumului
arboretelor exploatabile (vezi punctul 2.4.1), iar acoperirea realizată
de seminţiş se obţine din inventarierile efectuate prin controlul anual
al regenerării, de către personalul structurii silvice care administrează
arboretul în cauză (în cazul în care acesta a fost efectuat, în anul
monitorizării). În cazul seminţişului ca valoare de referinţă se
consideră numărul normal de puieţi la hectar (10000 puieţi la ha –
la regenerările naturale, respectiv numărul de puieţi la ha potrivit
schemei de plantare – la regenerările artificiale şi mixte).
 prin inventariere pentru un etaj şi prin estimare pentru ce de-al doilea
etaj (arbori respectiv seminţiş).

3.4.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă,
gradul de acoperire se monitorizează anual în pieţe de probă după cum
urmează:
 în cazul arboretelor în care se aplică tratamente bazate pe
regenerare sub masiv şi în care mai există încă arbori din etajul
matur – pe diagonala (sau linia) cea mai lungă se amplasează 1 –
3 pieţe, situate la o distanţă de minim 50 m una de alta, în care se
efectuează concomitent determinări atât pentru seminţiş cât şi pentru
etajul arborilor (pentru seminţiş potrivit metodologiei descrise la punctul
3.2.2 – cazul regenerărilor naturale şi mixte, iar pentru etajul arborilor
potrivit metodologiei descrise la punctul 2.4.2 – cazul arboretelor mai
dezvoltate). Gradul de acoperire rezultă din însumarea procentului
pe care îl reprezintă numărul de puieţi inventariaţi din numărul normal
de puieţi şi a procentului pe care îl reprezintă suprafaţa de baza reală
a arboretului bătrân din suprafaţa de baza normală. Unde sunt mai
multe pieţe se face media.
 în restul situaţiilor (i.e. când nu mai există arbori din etajul matur)
– gradul de acoperire se determină ca procent pe care îl reprezintă

51
 numărul de puieţi inventariaţi din numărul normal de puieţi, potrivit
metodologiei descrise la punctul 3.2.2. Unde sunt mai multe pieţe se
face media.

4. Subarboretul (etajul arbuştilor)

Pentru evaluarea acestui indicator, în lucrarea Habitate forestiere de interes

comunitar incluse în proiectul LIFE05 NAT/RO/000176: „Habitate prioritare
alpine, subalpine şi forestiere din România” – Măsuri de gospodărire
(Stăncioiu et al. 2008), s-au propus atât compoziţia în specii cât şi participarea
speciilor alohtone arbustive. Trebuie însă menţionat că acest etaj:
 nu acoperă toată suprafaţa habitatului ba chiar deseori este puţin
răspândit sau chiar lipseşte în mod natural (i.e. este dificil de stabilit
care este acoperirea recomandată pentru o stare de conservare
favorabilă) şi
 adesea este format în mod natural doar de o parte din toate speciile
considerate caracteristice tipului de habitat (i.e. este dificil de stabilit
care este compoziţia recomandată pentru o stare de conservare
favorabilă).
Având în vedere aceste aspecte precum şi din motive de aplicabilitate practică
a metodelor propuse în lucrarea de faţă, singurul parametru posibil de utilizat
rămâne procentul din suprafaţa arboretului ocupat de speciile alohtone. Atât
evaluarea cât şi monitorizarea subarboretului se vor efectua doar în arboretele cu
vârsta mai mare de 30 ani, considerându-se că în arboretele tinere, unde mediul
specific pădurii încă nu este realizat, se pot instala, pentru o scurtă perioadă de
timp, şi alte specii de arbuşti decât cele specifice ecosistemelor forestiere.

4.1. Specii alohtone

4.1.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de acoperire
realizat de speciile alohtone din suprafaţa totală a subparcelei respective.
Pragul maxim propus pentru a stabili dacă starea de conservare a unui habitat
forestier este favorabilă, este de 20%. Procentul de acoperire al speciilor
alohtone se estimează în urma parcurgerii întregului arboret.

4.1.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă
monitorizarea se va face în 1 – 3 pieţe de probă amplasate pe diagonala
cea mai lungă a suprafeţei respective (sau linia de mijloc cea mai lungă a
acesteia, acolo unde nu se poate trasa o diagonală), la o distanţă de minim
100 m una de cealaltă. Măsurile se efectuează pe o linie (în lungul diagonalei
sau liniei de mijloc) cu lungimea de 20 m. Participarea speciilor alohtone este

52
reprezentată de procentul pe care îl reprezintă porţiunea din lungimea liniei
de inventariere acoperită de proiecţia coroanelor speciilor alohtone (unde
sunt mai multe pieţe se face media). Periodicitatea recomandată pentru
monitorizare în acest caz este de 5 ani.

5. Stratul ierbos

Din aceleaşi motive precizate la punctul 4 (Subarboretul) se consideră că

şi în ceea ce priveşte stratul ierbos, singurul parametru posibil de utilizat
rămâne procentul din suprafaţa arboretului ocupat de speciile ierboase
alohtone. Pentru că evaluarea practică a acestui parametru este ceva mai
dificilă, considerăm ca deosebit de importantă şi utilă elaborarea unui ghid
ilustrat cu speciile ierboase (eventual şi de arbuşti) caracteristice tipurilor
natural fundamentale de pădure precum şi cu speciile alohtone cele mai des
întâlnite în tipurile de habitate forestiere de importanţă comunitară.

5.1. Specii alohtone

5.1.1. Evaluare
Acest indicator al stării de conservare se exprimă ca procent de acoperire
realizat de speciile ierboase alohtone din suprafaţa totală a subparcelei
respective. Pragul maxim propus pentru a stabili dacă starea de conservare
a unui habitat forestier este favorabilă, este de 20%. Gradul de acoperire
al speciilor alohtone se estimează pe teren, în urma parcurgerii întregului
arboret.

5.1.2. Monitorizare
Pentru suprafeţele în care se constată o stare de conservare nefavorabilă
monitorizarea acestui parametru se face urmând aceeaşi metodologie (mod de
calcul, nr. pieţe, formă, mărime şi amplasare) şi folosind aceeaşi periodicitate
ca şi în cazul subarboretului (4.1.2).

6. Perturbări

6.1. Suprafaţa afectată din etajul arborilor, din seminţiş, din subarboret
şi din stratul ierbos
Factorii de stres / situaţiile limitative care pot avea un impact major asupra
habitatelor studiate pot fi:
− de natură abiotică: doborâturi / rupturi produse de vânt şi / sau de
zăpadă, viituri / revărsări de ape, depuneri de materiale aluvionare,

53
 incendii naturale, secete etc.;
− de natură biotică:
 naturali (vătămări produse de insecte, ciuperci, plante parazite,
microorganisme, faună, uscare anormală etc.);
 antropici (tăieri ilegale, incendieri, poluare, exploatarea excesivă
a resurselor regenerabile, aplicarea unor măsuri de gospodărire
greşite, construirea unor obiective economice şi sociale,
dereglarea regimului hidric, eroziunea şi reducerea stabilităţii
terenului, păşunatul etc.).

Acţionând separat sau împreună, aceşti factori pot avea efecte din cele mai
diverse asupra stării de conservare a habitatelor forestiere. Pentru scopul
lucrării de faţă, acest indicator se evaluează ca pondere a suprafeţei pe care
existenţa biocenozei habitatului este pusă în pericol. Astfel, aici se includ
suprafeţe de pe care minim 50% din exemplarele unui etaj al arboretului
sunt vătămate (înţelegând prin aceasta că la nivel de fito-individ intensitatea
distrugerilor reprezintă cel puţin 50% din suprafaţa asimilatoare). Nu fac
obiectul evaluării etajele care asigură o acoperire mai mică de 10%. Pragurile
maxime propuse sunt: 10% atunci când factorii disturbatori afectează etajul
arborilor şi 20 % când aceştia afectează celelalte etaje. În cazul în care
există mai multe porţiuni afectate în cadrul aceleiaşi subparcele, suprafeţele
acestora se vor cumula. Evaluarea şi monitorizarea stării de conservare se
vor realiza separat pentru fiecare componentă a habitatului (etajul arborilor,
seminţiş, subarboret, strat ierbos).

Suprafeţele afectate se vor identifica şi carta prin măsurători terestre şi / sau

determinări pe imagini aeriene sau satelitare aşa cum s-a prezentat anterior
(subcapitolul 3.2.). În cazul în care se constată că starea de conservare a
habitatului este necorespunzătoare, se recurge la monitorizarea anuală a
evoluţiei acestuia, până la realizarea stării de conservare favorabilă. În cazul
în care între evaluări arboretul este supus acţiunii unor factori vătămători care
îi schimbă starea de conservare din favorabilă în nefavorabilă, monitorizarea
zonei afectate va începe imediat.

Trebuie subliniat că, în cazul în care perturbările determină o stare de

conservare nefavorabilă şi la nivelul altor parametrii ai habitatului (e.g.
consistenţa), se vor amplasa şi pieţe de monitorizare specifice pentru
evaluarea acestora.

54
 4. Discuţii şi concluzii

Ecosistemele forestiere, chiar dacă au o durată de viaţă îndelungată (i.e.

o dezvoltare relativ lentă), trebuie privite ca sisteme dinamice. Reţeaua
Ecologică Natura 2000 urmăreşte perpetuarea pădurii ca tip de habitat nu
ca stadiu de dezvoltare al acesteia. Aşadar trebuie înţeles că un anumit
arboret, pe parcursul creşterii şi dezvoltării sale (i.e. de la instalare până la
senectute / regenerare), reprezintă acelaşi habitat (i.e. tip de pădure) şi ca
atare parametrii săi structurali în diverse stadii nu trebuie să aibă aceeaşi
valoare. Ca urmare, o anumită structură existentă în teren trebuie evaluată
de către persoane care au cunoştinţe în domeniu, ţinând cont şi de etapa
evolutivă în care se află arboretul / pădurea. De aceea, pentru a asigura o
calitate ridicată a lucrărilor, trebuie să existe o colaborare susţinută între toţi
specialiştii care evaluează şi / sau monitorizează Siturile Natura 2000 (atât
la nivel de habitat cât şi de specii) dar şi între aceştia şi persoanele care au
în custodie şi / sau administrare respectivele arii naturale.

Sistemul de monitorizare propus în lucrarea de faţă are la bază concepţia

silviculturii româneşti care urmăreşte gospodărirea durabilă a pădurilor
şi conservarea caracterului natural al acestora. Eficienţa sa se bazează
pe utilizarea bazei de date din amenajarea pădurilor (fiind cel mai riguros
şi detaliat sistem de management şi monitorizare dintre cele existente în
domeniul forestier) şi pe profesionalismul personalului implicat în această
activitate. Acest sistem îmbină:
- cartările la scară mică (i.e. pe suprafeţe foarte
mari) bazate pe interpretarea de imagini aeriene
sau satelitare (folosite în special pentru monitorizarea habitatelor
forestiere cu răspândire largă) cu evaluările şi inventarierile de
detaliu (necesare mai ales la habitatele prioritare de interes
comunitar);
- complexitatea evaluării stării de conservare a ecosistemelor
forestiere (pentru care este necesar personal cu înaltă calificare,
cum sunt inginerii silvici specializaţi în amenajarea pădurilor) cu
simplitatea culegerii datelor din pieţele de monitorizare
(operaţiune care poate fi executată şi de persoane fără studii
superioare);
- tehnologii şi aparatură avansate (utilizate mai ales pentru
monitorizarea la scară mică şi pentru evaluare) cu metode şi
instrumente simple şi expeditive (utilizate mai ales pentru

55
 - măsurătorile din pieţele de monitorizare);
evaluările şi monitorizarea pe termen mediu (de regulă 10 ani)
caracteristice arboretelor cu stare de conservare favorabilă, cu
monitorizarea pe termen scurt (1 – 5 ani) specifică arboretelor cu
stare de conservare nefavorabilă, în care dinamica factorilor de
mediu şi / sau a speciilor este rapidă iar feed-back-ul măsurilor de
gospodărire aplicate trebuie să fie pe măsură;
- continuitatea evaluării unor suprafeţe anuale aproximativ egale la
nivel naţional (care permite permanentizarea şi perfecţionarea
personalului implicat), cu periodicitatea decenală la nivel local.

În principiu, lucrarea de faţă propune ca evaluarea şi monitorizarea habitatelor

forestiere, la nivel naţional, să se realizeze pe trei niveluri:
- Nivelul I, care să fie valabil pentru toate habitatele forestiere şi care
să se bazeze în principal pe interpretarea de imagini satelitare sau
aeriene;
- Nivelul II, care să vizeze toate habitatele forestiere de importanţă
comunitară şi care să aibă ca fundament baza de date din amenajarea
pădurilor;
- Nivelul III, care să se aplice numai pentru habitatele prioritare de
importanţă comunitară şi care să valorifice date culese efectiv pe
teren.

Pentru monitorizarea zonelor din habitatele prioritare de interes comunitar

(nivelul III) evaluate ca necorespunzătoare din punct de vedere al stării
de conservare, lucrarea recomandă procedee simplificate de inventariere
în vederea determinării expeditive a valorii parametrilor de stare, aplicate
în cel mult 3 sondaje amplasate la minim 50 –100 m unul de altul, pe diagonala
sau linia de mijloc cea mai lungă a zonei afectate. Astfel, în funcţie de
parametrii supuşi monitorizării se vor utiliza în principal următoarele tipuri de
pieţe de probă:
– benzi late de 1 m şi lungi cât să cuprindă primii 30 de arbori, pentru
estimarea compoziţiei pe număr de arbori, în arboretele tinere aflate
cel mult în stadiul de păriş;
– sondaje Bitterlich pentru determinarea suprafeţei de bază pe specii
a arboretelor, în vederea estimării compoziţiei, densităţii şi a modului
de regenerare;
– sondaje circulare de 10 m2 sau de 100 m2 pentru estimarea
compoziţiei şi gradului de acoperire la nivelul seminţişului respectiv
plantaţiilor;
– segmente liniare lungi de 20 m pentru determinarea compoziţiei
subarboretului şi stratului ierbos.

56
În aceste zone afectate se urmăreşte starea şi evoluţia indicatorilor
consideraţi ca definitorii pentru starea de conservare a habitatului: suprafaţa
habitatului, componentele fitocenozei, factorii perturbatori şi intensitatea lor.
În ceea ce priveşte vegetaţia, se înregistrează elemente de detaliu (e.g.
compoziţia, modul de regenerare, gradul de acoperire realizat etc.) privind
diversele etaje ale habitatului: etajul arborilor, seminţişul din arboretele în curs
de regenerare, subarboretul şi stratul ierbos. Rezultatele determinărilor se
compară cu pragurile propuse pentru definirea stării de conservare favorabilă
a habitatelor respective, stare care ar trebui să fie cât mai apropiată de cea
specifică arboretelor de tip natural.

Pentru implementarea sistemului de evaluare şi monitorizare

propus considerăm imperios necesară elaborarea unui ghid care să
cuprindă detalii referitoare la anumiţi parametrii mai puţin utilizaţi în
practica silvică de zi cu zi (e.g. ilustraţii sugestive cu speciile de
plante ierboase invazive / alohtone, pe diferite tipuri de habitate; ilustraţii
sugestive cu specii de importanţă comunitară şi naţională care pot fi întâlnite
în diferite habitate forestiere; compoziţia în specii arborescente la nivel de tip
de pădure) şi prezentarea detaliată a metodelor de teren dar şi a codificărilor
elementelor evaluate / monitorizate. Desigur, metodele de monitorizare şi
lista indicatorilor propuşi pot fi îmbunătăţite pe baza experienţei acumulate
în timp.

Pentru semnalarea la timp a unor eventuale dereglări ale stării de conservare

şi pentru a reacţiona rapid şi eficient, se recomandă ca activităţile de
monitorizare să fie implementate de către personal cu un anumit grad de
pregătire în domeniul ştiinţelor biologice. Ca urmare, atât pentru a asigura
calitatea datelor dar şi eficienţa activităţii în ansamblu, se recomandă ca
această activitate să fie subcontractată de Autoritatea Centrală care răspunde
de Mediu către instituţii şi / sau firme specializate (institute de cercetare, unităţi
de învăţământ, servicii de administrare a resurselor naturale etc.). Nu în ultimul
rând se recomandă ca, pentru evaluarea cuprinzătoare a evoluţiei habitatelor
de importanţă comunitară la nivelul întregii ţări, activităţile de monitorizare să
cuprindă situaţii cât mai diverse sub raportul statutului zonei respective (i.e.
arii protejate, situri Natura 2000 dar şi suprafeţe în afara ariilor protejate). În
încheiere, autorii îşi exprimă speranţa că ideile şi informaţiile referitoare la
monitorizare prezentate în această lucrare vor fi utile atât celor responsabili
pentru gospodărirea durabilă a habitatelor forestiere cât şi celor implicaţi în
monitorizarea habitatelor de importanţă comunitară din România.

57
 5. Bibliografie

Abrams, M. J., Brailey G. B. 2003 – Applying ASTER data and products to

natural resource science and management problems.
(www.fs.fed.us/eng/rsac/RS2006/presentations/abrams.pdf).
Csiszar, I. A., Morisette J. T., Giglio L. 2006. Validation of Active Fire Detection
From Moderate-Resolution Satellite Sensors: The MODIS Example
in Northern Eurasia. IEEE Transactions on Geoscience and Remote
Sensing, 44(7), 1757-1764.
Leahu, I. 1994. Dendrometrie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 374
p.
Leahu, I. 2001. Amenajarea Pădurilor. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 616 p.
Paşcovschi, S., Leandru, V. 1958. Tipuri de pădure din Republica Populară
Romînă. Institutul de Cercetări Silvice, Seria a II-a – Manuale,
Referate, Monografii, Nr. 14. Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti,
458 p.
Stăncioiu, P. T., Lazăr G., Tudoran Gh. M, Candrea Bozga Şt. B., Predoiu Gh.,
Şofletea N. 2008. Habitate forestiere de interes comunitar incluse
în proiectul LIFE05 NAT/RO/000176: „Habitate prioritare alpine,
subalpine şi forestiere din România” – Măsuri de gospodărire. Editura
Universităţii Transilvania din Braşov, p. 184.
*Comisia Europeană - Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor
naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice.
*Comisia Europeană - Website-ul oficial referitor la Reţeaua Ecologică Natura
2000 (http://ec.europa.eu/environment/life/life/natura2000.htm).
*Comisia Europeană – 2005. Assessment, monitoring and reporting of
conservation status – Preparing the 2001-2007 report under
Article 17 of the Habitats Directive (DocHab-04-03/03 rev.3). Note
to the Habitats Committee. European Commission, Directorate
General Environment, Directorate B - Quality of Life, Health,
Nature & Biodiversity, ENV.B2 - Nature and Biodiversity, Brussels.
*Legea nr. 46 din 2008 – Codul silvic.
*Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 1. Norme tehnice
privind compoziţii, scheme şi tehnologii de regenerare a pădurilor şi
de împădurire a terenurilor degradate, Bucureşti 253 p.
*Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 5. Norme tehnice
pentru amenajarea pădurilor, 163 p.
*Ministerul Silviculturii, 1984. Îndrumar pentru amenajarea pădurilor – Volumul I
(Lucrări de teren), Bucureşti.

58
 6. Index de termeni tehnici

A
amenajament silvic = lucrare multidisciplinară ce cuprinde un sistem de
măsuri pentru organizarea şi conducerea unei păduri spre starea cea
mai corespunzătoare funcţiilor ei multiple: ecologice, economice şi
sociale. (16)
amenajarea pădurilor = este ştiinţa şi practica organizării, modelării şi
conducerii structural – funcţionale a pădurilor, în conformitate cu
sarcinile complexe social – ecologice şi economice ale gospodăriei
silvice. (10)
arboret = 1. porţiune de pădure distinctă, omogenă sub raportul condiţiilor
staţionale, de vegetaţie şi structură suficient de întinsă pentru a putea
face obiectul gospodăririi (minim 0.25 ha); 2. ecosistem forestier
elementar. (16)
arboret amestecat = arboret alcătuit din 2 sau mai multe specii, fiecare cu
participare de cel puţin 30 %. (20)
arboret pur = arboret alcătuit dintr-o singură specie sau în care ponderea
speciilor de amestec nu depăşeşte 20%. (20).
arie naturală protejată = zonă terestră, acvatică şi / sau subterană în care
există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni
biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau
de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită,
care are un regim special de protecţie şi conservare stabilit conform
prevederilor legale (19).

B
biodiversitate = variabilitatea organismelor vii de orice fel (incluzând, printre
altele, ecosisteme terestre, marine şi alte ecosisteme acvatice) şi
complexele ecologice din care acestea fac parte; aceasta include
diversitatea intra- şi interspecifică şi diversitatea ecosistemelor.
(3)

C
caracterul actual al tipului de pădure = exprimă gradul în care sunt modificate
modul de regenerare şi compoziţie unui arboret la momentul actual,
în raport cu cele corespunzătoare tipului natural fundamental de
pădure din care face parte. (17)

59
cerinţe de conservare (ale unei specii) = reprezintă totalitatea condiţiilor
necesare pentru perpetuarea speciei respective.
clasificare funcţională a pădurilor (zonare funcţională a pădurilor) = 1. Operaţie
de delimitare a suprafeţelor de pădure menite să îndeplinească diferite
funcţii de producţie şi / sau protecţie (16); 2. Sistem de încadrare
a arboretelor în raport cu funcţiile atribuite acestora (protecţie sau
producţie şi protecţie).
codru regulat (regim) = regim silvicultural care este bazat pe regenerarea din
sămânţă a pădurii şi conducerea acesteia până la vârsta când arborii
ating dimensiuni mari şi căruia îi sunt specifice tăieri de regenerare
cu durata de maxim 30 ani, rezultând astfel arborete cu structură mai
mult sau mai puţin echienă (v. regim silvicultural). (6)
compoziţia arboretului = caracteristică structurală a arboretului exprimată
sintetic prin ponderea speciilor de arbori.
consistenţa arboretului = reprezintă raportul dintre suprafaţa acoperită de
proiecţia orizontală a coroanelor arborilor şi suprafaţa terenului
respectiv. (9)
coronamentul arboretului = totalitatea coroanelor arborilor dintr-un arboret.
(15)
crâng (regim) = regim silvicultural bazat pe regenerarea pădurii din lăstari şi
conducerea acesteia în vederea obţinerii de lemn de dimensiuni mici
şi mijlocii (v. regim silvicultural). (6)

D
densitatea arboretului = caracteristică structurală ce exprimă raportul dintre
volumul (sau suprafaţa de bază) real al unui arboret şi cel considerat
normal (i.e. indicat de tabelele de producţie). (9)
desiş = fază de dezvoltare care începe odată cu constituirea stării de masiv
şi durează până la începerea elagajului natural (v. şi stadiu de
dezvoltare). (5)
dezvoltare durabilă = tip de dezvoltare care satisface necesităţile prezentului
fără însă a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile necesităţi. (2)
diversitate biologică = v. biodiversitate.

E
echien (arboret) = arboret constituit din arbori care au practic aceeaşi vârstă,
sau diferă cu cel mult 5 ani. Arboretele de acest tip au arborii grupaţi
într-un număr relativ limitat de categorii de diametre, astfel încât
numărul de arbori variază după o curbă mai mult sau mai puţin

60
 apropiată de curba în formă de clopot (Gauss). (17)
ecosistem = o comunitate de organisme împreună cu spaţiul fizic în care trăiesc
şi cu care interacţionează formând o unitate ecologică. (13)

F
fondul forestier naţional = pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele
care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică,
iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse
în amenajamentele silvice, în condiţiile legii, indiferent de natura
dreptului de proprietate. (12)
funcţiile pădurii = v. clasificare funcţională a pădurilor.

G
gestionare durabilă = v. management durabil.
gospodărire durabilă = v. management durabil.

H
habitat = în lucrarea de faţă, termenul de „habitat” este folosit în sensul Directivei
Europene 92/43/CEE: “zone terestre sau acvatice, în stare naturală
sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice,
abiotice şi biotice”.

M
management durabil = reprezintă gospodărirea terenurilor forestiere, într-
un mod şi într-un ritm care menţine biodiversitatea, productivitatea,
capacitatea de regenerare, vitalitatea lor precum şi potenţialul acestora
de a împlini, acum şi în viitor, funcţiile ecologice, economice şi sociale
la nivel local, naţional şi global. În plus acest mod de gospodărire nu
trebuie să cauzeze deteriorarea altor ecosisteme. (14)
masivul pădurii = v. stare de masiv.

N
nuieliş = fază de dezvoltare ce începe odată cu elagajul natural al arborilor şi
se consideră încheiată când majoritatea arborilor componenţi ajung
la diametrul de 5 cm. Creşterea în înălţime, diferenţierea arborilor şi
eliminarea naturală se intensifică tot mai mult, în arborete amestecate
existând pericolul eliminării speciilor încet crescătoare (v. şi stadiu de
dezvoltare). (5)
număr normal de arbori (de referinţă) = număr de arbori dat de tabelele de
producţie pentru un arboret de aceeaşi vârstă, constituit din aceleaşi

61
 specii şi de aceeaşi clasă de producţie (eventual şi cu acelaşi mod de
regenerare).

P
pădure = 1. grupare deasă de arbori care trăiesc în strânsă interdependenţă
între ei, cu celelalte plante şi animale şi cu factorii de mediu, realizând
astfel o comunitate de viaţă complexă dar unitară, capabilă să
îndeplinească multiple funcţii ecologice şi social – economice (5); 2.
ansamblu de arborete.
pădure, tip de ~ = unitatea fundamentală de clasificare tipologică ce reuneşte
porţiunile de pădure omogene ca vegetaţie şi staţiune, permiţând
aplicarea cu aceleaşi rezultate a aceluiaşi gen de măsuri culturale.
(5)
păriş = ultima fază din etapa tinereţii, care începe din momentul în care
majoritatea arborilor componenţi realizează diametrul mediu de 10 cm
şi durează până când acesta ajunge la 20 cm, încheindu-se de fapt
odată cu prima fructificaţie. Se caracterizează prin culminarea creşterii
curente în înălţime, intensificare creşterilor în grosime, dezvoltarea
susţinută a sistemului radicelar şi realizarea celei mai bogate mase
foliare pe unitate de suprafaţă (v. şi stadiu de dezvoltare). (5)
perturbare naturală = un eveniment relativ discret în timp, care modifică
structura ecosistemului forestier, schimbând disponibilitatea resurselor,
a substratului sau a mediului fizic. (21)
plan de management = document oficial ce urmăreşte realizarea unui
management eficient, productiv şi adaptabil al ariei protejate. (1)
plantaţie = vegetaţie forestieră / arboret rezultat în urma plantării sau chiar
însămânţării artificiale (i.e. de către om). (8)
plurien (arboret) = arboret constituit din arbori din toate categoriile de diametre
şi vârste; asemenea arborete cuprind de regulă toate stadiile de
dezvoltare şi nu prezintă etaje distincte, iar numărul de arbori variază
după o curbă exponenţială descrescătoare (categoriile de diametre
mici având cel mai mare număr de arbori). (16)
populaţie = un ansamblu de indivizi înrudiţi care se reproduc sexuat, ocupă
acelaşi teritoriu, au strămoşi şi descendenţi comuni, precum şi un
anumit fond de gene (i.e. genofond). (22)
prăjiniş = faza de dezvoltare care se referă la intervalul de timp în care diametrul
mediu al arborilor este cuprins între 5 şi 10 cm. Creşterea în înălţime
se intensifică tot mai mult, eliminarea naturală şi elagajul natural sunt
active, competiţia inter şi intra-specifică devin tot mai susţinute (v. şi
stadiu de dezvoltare). (5)

62
R
regenerare generativă = regenerare din sămânţă.
regenerare vegetativă = regenerare din organe vegetative (în cazul de faţă,
regenerarea din lăstari de tulpină sau de rădăcină – drajoni).
regim silvicultural = defineşte modul în care se asigură regenerarea unui
arboret (din sămânţă sau pe cale vegetativă). (16)
regim silvic = un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice
privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului
forestier naţional, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile
a ecosistemelor forestiere. (12)
relativ echien (arboret) = arboret constituit din arbori a căror vârstă diferă cu
mai mult de 5 ani dar nu cu mai mult de 30 ani, astfel încât nu se
diferenţiază etaje în cadrul aceleiaşi specii. (17)
relativ plurien (arboret) = arboret constituit din arbori aparţinând la 2 – 3
generaţii, prezentând 2 – 3 stadii de dezvoltare care se dispun în mod
natural în etaje ca urmare a: aplicării unor tăieri de regenerare prin
care arborii bătrâni cunt recoltaţi treptat, în intervale de timp de peste
30 ani; unor calamităţi sau introducerii ori apariţiei ulterior întemeierii
arboretului a unor elemente noi de arboret. (17)

S
seminţiş = etapă în dezvoltarea unui arboret care începe din momentul
apariţiei în masă a plantulelor şi se încheie odată cu constituirea stării
de masiv. (5)
silvicultura = 1. Ştiinţa şi arta de a dirija întemeierea, creşterea, compoziţia,
starea de sănătate şi calitatea arboretelor în vederea satisfacerii pe
baze durabile a nevoilor societăţii (8); 2. Ştiinţa şi tehnica privind
cunoaşterea legilor şi proceselor de viaţă din pădure şi care pe
această bază stabileşte măsurile capabile să îi sporească stabilitatea
şi productivitatea şi să îi intensifice funcţiile protectoare. (5)
specia = o comunitate de populaţii care se pot încrucişa între ele şi care sunt
izolate reproductiv de alte comunităţi similare. Indivizii care alcătuiesc
o specie se pot încrucişa sexuat nelimitat între ei, având un fond de
gene comun. (22)
specia, areal natural = teritoriul în care o specie trăieşte şi se reproduce în mod
natural. (8)
specie ameninţată = specie care în urma evaluărilor nu se încadrează în
nici una din categoriile: critic periclitată, periclitată, vulnerabilă, dar
care prezintă indicii de a fi încadrabilă în una din acestea, în viitorul
apropiat. (7)

63
specie de bază = sinonim specie principală de bază.
specie edificatoare (de habitat) = specia care prin numărul sau acoperirea
fitoindivizilor ei, formează cea mai mare parte a fitomasei, imprimând
astfel fizionomia fitocenozelor, particularităţile fitomediului lor, dar şi
determinând (în parte) compoziţia floristică specifică a fitocenozelor
unui habitat (ca rezultantă a multiplelor relaţii de concurenţă şi co-
adaptare. (similar – specie dominantă). (4)
specie endemică = specie care trăieşte în cadrul unui teritoriu limitat (i.e. există
doar într-o anumită zonă). (7)
specie invazivă = specie indigenă sau alohtonă care şi-a întins arealul de
distribuţie sau a fost introdusă accidental sau intenţionat într-o arie
şi / sau s-a reprodus într-o asemenea măsură şi atât de agresiv
încât influenţează negativ / domină / înlocuieşte unele dintre speciile
indigene, determinând modificarea structurii cantitative şi / sau
calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit tip de
biotop. (19)
specie periclitată = specie în pericol de dispariţie din mediul natural (i.e. stare
spontană), întrucât îndeplineşte oricare dintre criteriile A – E din
sistemul de clasificare IUCN pentru specii periclitate. (7)
specie pionieră = specie foarte puţin pretenţioasă faţă de clima şi sol, care
fructifică des şi abundent, având capacitatea de a disemina la distanţe
mari şi de a se instala cu uşurinţă în teren descoperit.
specie principală = specie care prezintă cea mai mare importanţă economică
şi interesează în mod deosebit în viaţa arboretului respectiv. (18)
specie principală de amestec = specie care realizează aceleaşi înălţimi dar
are o importanţă relativ mai redusă decât speciile principale de bază.
(18)
specie principală de bază = specie care constituie de fapt ţelul principal în
gospodărirea unui arboret. (18)
specie rară = specia ale cărei populaţii sunt reduse din punctul de vedere al
distribuţiei sau / şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate
sau vulnerabile riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii
geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi. (18)
specie secundară = specie care participă la completarea arboretului şi ajută
atât la ameliorarea condiţiilor de vegetaţie, cât şi la buna dezvoltare
a exemplarelor aparţinând speciilor principale (similar – specie
ajutătoare). (18)
specie vulnerabilă = specie în pericol de dispariţie din mediul natural (i.e.
stare spontană), întrucât îndeplineşte oricare dintre criteriile A – E din
sistemul de clasificare IUCN pentru specii vulnerabile. (7)

64
stadiu de dezvoltare (fază de dezvoltare) = etapă distinctă în dezvoltarea
arboretelor caracterizată prin anumite procese şi trăsături specifice.
(5)
stare de masiv = caracteristică atribuită unui arboret în momentul în care masa
exemplarelor componente realizează o desime suficientă pentru ca
acestea să se condiţioneze reciproc în creştere şi dezvoltare. Doar
prin atingerea stării de masiv se realizează mediul intern specific
pădurii (i.e. diferenţa între pădure şi grupare de arbori).
staţiune forestieră = reprezintă, în concepţia pădurii ca ecosistem terestru,
componenta sau subsistemul de natură anorganică, locul de viaţă al
biocenozei sau mediul fizic al ecosistemului (similar – biotop forestier).
(23)
structură, arboret = caracteristică a arboretului exprimată prin diverse
elemente structurale atât în plan orizontal (e.g. compoziţia specifică,
consistenţa, desime, densitate, grad de umbrire al arboretului,
diametrul mediu al arboretului, suprafaţa de bază, diametrul mediu
al coroanelor, suprafaţa proiecţiei orizontale a coroanelor etc.) cât şi
în plan vertical (etajarea arboretului, profilul arboretului, închiderea
arboretului, înălţimea medie, lungimea medie a coroanelor etc.). (5)
subparcelă silvică = o porţiune de pădure distinctă din cadrul unei parcele,
omogenă în ceea ce priveşte vegetaţia forestieră şi condiţiile staţionale
însă diferită dintr-un anumit punct de vedere de porţiunile vecine. În
principiu se suprapune peste un arboret, însă nu întotdeauna. Este
unitatea de bază a gospodăririi pădurilor. (10)
subunitate de gospodărire (sin. subunitate de producţie sau protecţie) =
subdiviziune a unităţii de gospodărire constituită din arborete, grupate
sau dispersate, în care este necesar şi justificat, sub raport ecologic,
economic sau social, să se aplice un regim de gospodărire diferit de
cel al celorlalte porţiuni de pădure din cadrul unităţii respective. (16)
suprafaţă de bază, arboret = suma ariilor secţiunilor amplasate pe trunchiul
arborilor la înălţimea diametrului de bază (i.e. 1.3 m de la suprafaţa
solului). Se exprimă în m2 la hectar.
suprafaţă de bază normală (de referinţă) = suprafaţa de bază dată de tabelele
de producţie pentru un arboret de aceeaşi vârstă, constituit din
aceleaşi specii, de aceeaşi clasă de producţie şi cu acelaşi mod de
regenerare. (10)

T
tabele de producţie generale = modele stohastice dinamice ale dezvoltării
arboretelor care, în limita unei anumite probabilităţi, se pot folosi

65
 pentru estimarea valorilor probabile ale producţiei arboretelor (în
general în funcţie de specie, mod de regenerare, clasă de producţie
şi vârstă). (11)
tabele de producţie simplificate = tabele de producţie care exprimă suprafaţa
de bază normală şi volumul normal pe specii (în raport cu modul de
regenerare) în funcţie de înălţimea medie.
tăiere de regenerare = operaţie de extragere de arbori dintr-un arboret, în
scopul realizării regenerării. (9)
tip de pădure = unitate taxonomică de bază a tipologiei forestiere, care grupează
toate arboretele constituite din aceeaşi specie sau amestec de specii,
care se găsesc instalate în staţiuni asemănătoare şi vegetează la
fel de viguros şi care sunt capabile să reacţioneze în acelaşi mod la
măsurile culturale ce li s-ar aplica. (18)
tip natural fundamental de pădure = tip de pădure instalat în mod natural,
pe un anumit teritoriu, de mai multe generaţii, aşa încât prezintă o
strânsă concordanţă între vegetaţie şi staţiune (18); Sinonim tip de
pădure aflat în stadiu climax.

U
unitate amenajistică = v. subparcelă silvică.

V
vârsta exploatabilităţii = vârsta la care un arboret devine exploatabil, în raport
cu funcţiile multiple atribuite. (16)
volum normal (de referinţă), arboret = volumul dat de tabelele de producţie
pentru un arboret de aceeaşi vârstă, constituit din aceleaşi specii şi de
aceeaşi clasă de producţie şi cu acelaşi mod de regenerare.
Z
zonare funcţională a pădurilor = v. clasificare funcţională a pădurilor.

66
 Lista lucrărilor utilizate pentru definirea
termenilor din Index

(1) Appleton M. R., Ghid pentru Elaborarea Planurilor de Management pentru

ariile protejate din România, Proiectul Managementul Conservării
Biodiversităţii din România RO-GE-44176.
(2) Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării, 1987.
(3) Convenţia pentru Diversitatea Biologică, adoptată în cadrul Conferinţei
asupra Mediului Înconjurător şi a Dezvoltării de la Rio de Janeiro
(1992).
(4) Cristea V., Gafta D., Pedrotti F. 2004. Fitosociologie. Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 394 p.
(5) Florescu, I. I., Nicolescu, N. V. 1996. Silvicultură, Vol. I – Studiul Pădurii.
Editura Lux Libris, Braşov 210 p.
(6) Florescu, I. I., Nicolescu, N. V. 1998. Silvicultură, Vol. II – Silvotehnica.
Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 194 p.
(7) Ghid practic pentru identificarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare
– WWF 2005.
(8) Helms, A. 1998. The Dictionary of Forestry, The Society of American
Foresters, 210 p.
(9) Iancu I., Iancu V., Mehedinţi V., Niţu C., Pătrăşcoiu N. 1982. Mică enciclopedie
a pădurii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 366 p.
(10) Leahu, I. 2001. Amenajarea pădurilor, Editura Didactică şi Pedagogică
R.A., Bucureşti, 616 p.
(11) Leahu, I. 1994. Dendrometrie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 374 p.
(12) Legea 26/1996 Codul Silvic.
(13) Lincoln, R.J., Boxshall, G. A., Clark, P. F., 1982. A dictionary of ecology,
evolution and systematics. Cambridge University Press, Cambridge.
298 p.
(14) MCPFE 1993. Resolution H1 of the Ministerial Conference on the
Protection of Forests in Europe. Helsinki, Finland.
(15) Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 2. Norme tehnice
pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor, 211 p.
(16) Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, 2000 – 5. Norme tehnice
pentru amenajarea pădurilor, 163 p.
(17) Ministerul Silviculturii, 1984. Îndrumar pentru amenajarea pădurilor –
Volumul I (Lucrări de teren), Bucureşti.

67
(18) Negulescu E.G., Ciumac G. 1959. Silvicultura. Editura Agro – Silvică,
Bucureşti, 886 p.
(19) Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
(20) Paşcovschi, S., Leandru, V. 1958. Tipuri de pădure din R.P.R. Editura
Agro – Silvică, Bucureşti, 458 p.
(21) Pickett, S.T.A., White, P.S. (eds.), 1985. The ecology of natural disturbance
and patch dynamics. Academic Press. Orlando, p. 1-13.
(22) Raicu P., Coman, N., Stugren, B., Duma, D., Mărăscu, F. 1998. Biologie
– Genetică şi Evoluţionism, Manual pentru Clasa a XII a. Editura
Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 221 p.
(23) Târziu D. 1997. Pedologie şi staţiuni forestiere. Editura Ceres, Bucureşti,
488.

68
7. Anexe
 Fişa de descriere parcelară (faţă) Anexa 1

70
Fişa de descriere parcelară (faţă)

Fişa de descriere parcelară (verso)

 Fişa de descriere parcelară (verso)

71
72
Lista codurilor utilizate în fişa de descriere parcelară
FAŢĂ:
Direcţia silvică – (DS).
Ocolul silvic – (OS).
Administrarea fondului forestier – (ADM).
Unitatea de gospodărire – (UP).
Procent din suprafaţă de parcurs cu lucrarea propusă –
(%SUPR).
Subunitatea de gospodărire – (SUP).
Categoria de folosinţă funciară (fond funciar) – (F).
Suprafaţa – (SPR).
Categoria de folosinţă forestieră – (FLS).
Grupa funcţională – (GF).
Subgrupa şi categoria funcţională – (FCT).
Forma de relief – (RLF).
Configuraţia terenului – (CNF).
Expoziţia terenului – (EXP).
Înclinarea terenului – (ÎNC).
Altitudinea, minimă şi maximă sau medie – (ALT).
Tip şi subtip de sol – (SOL).
Eroziune, în suprafaţă sau adâncime – (ERZ).
Floră – (FLR).
Tip de staţiune – (TS).
Tip de inventariere – (INV).
Tip de pădure – (TP).
Caracter actual al tipului de pădure – (CRT).
Poluare – (POL).
Litieră – (LIT).
Drumul cel mai apropiat – (DRM).
Distanţă până la drum – (DIST).
Structură arboret – (STR).
Consistenţă – (CNS).
Clasă de producţie arboret – (CLP).
Vârstă arboret – (TA).
Regim – (REG).
Vârstă exploatabilitate – (TE).
Exploatabilitate – (EX).
Urgenţă de regenerare – (URG).
Perioada de regenerare – (PRM).
Numărul de tăieri în perioada de regenerare – (NIN).
Numărul de tăieri în deceniu – (NID).
Lucrări executate – (LX).
Lucrări propuse – (LP).
Date complementare codificate (incendieri, atacuri de insecte
şi / sau ciuperci, tulpini nesănătoase, rocă la suprafaţa
solului, înmlăştinare, răni produse la exploatare, răni produse
de vânat, doborâturi produse de vânt, rupturi produse
de zăpadă, uscări anormale, alunecări de teren) – (DC).
Compoziţia ţel – specii (SP) şi proporţie (PROP).
Specii de subarboret – (SBA).
Suprafaţă ocupată de subarboret – (SO).
 Mod de răspândire al subarboretului – (MR). - înălţimea medie – (HM);
Desimea subarboretului – (DS). - clasa de producţie – (CP);
Seminţiş utilizabil – vârstă (VS), specii (SP) şi proporţie - tipul de amestec – (AMS);
(PROP). - elagajul – (ELG);
Suprafaţă ocupată de seminţiş – (SOC). - vitalitate – (VIT);
Mod de răspândire al seminţişului – (RS). - ţelul de producţie – (TEL);
Elemente de arboret – (ELM), pentru care se detaliază: - volumul la hectar – (VOL);
- modul de regenerare – (MRG); - creşterea la hectar – (CRS);
- vârsta – (VRT); - intensitatea lucrărilor propuse – (PEX);
- proporţia – (PRP); - provenienţa – (PROV).
- diametrul mediu – (DM);

VERSO:

Tip de humus: − moderat humifer (MH);

− mull (M); − bogat humifer (BH);
− mull - moder (M - MO) ; − foarte bogat humifer (FBH).
− moder (MO); Grosimea stratului humifer (GR. STR. HUMIFER):
− humus brut (HB); − 0 - 14 cm = superficial;
− humus brut, turbă acidă (HB - TU.AC); − 15 - 30 cm = mijlociu - profund;
− moder calcic (MCA); − >30 cm = profund.
− mor calcic (MOCA); Grosimea fiziologică în cm (GR. FIZ. CM.).
− humus brut calcic (HBCA); Textura solului:
− turbă bazică (TU. BAZ). − soluri nisipoase (NIS);
Coeficientul mediu de acumulare a humusului (C.M.H.): − soluri uşoare (US);
– lipsit de humus (LH); − soluri mijlocii, fine (MIJL.FINA).

73
− slab humifer (SH); Structura solului:
 − nestructurată (NS); − umed (UM);

74
− slab dezvoltată (SD); − umed - submers (UM-SUBMERS).
− mijlociu dezvoltată (MD); Gleizare / pseudoglizare:
− bine dezvoltată (BD); − lipseşte (L);
− deranjată sau distrusă (DJ). − foarte slabă (FSL);
Schelet: − slabă (SL);
− lipseşte (L); − moderată (MOD);
− slab scheletic (SL SCH); − puternică (P);
− semi-scheletic (SEMI SCH); − foarte puternică (FP);
− scheletic (SCH); − excesivă (EXCES).
− excesiv scheletic (EX. SCH). PH:
Regim hidric şi de umiditate: − puternic acid (PA);
− de precipitaţii (H1); − acid (A);
− freatic (H2); − moderat acid (MA);
− de inundaţie (H3); − slab alcalin (SLA);
− de irigaţie nefreatic (H4); − neutru (N);
− de irigaţie freatic (H5). − slab alcalin (SL.ALC);
Capacitatea de aprovizionare cu apă: − moderat alcalin (M.ALC);
− extrem oligohidric (EX.OH.); − puternic alcalin (P.ALC).
− oligohidric (OL.H.); Tip de rocă, depozit de solificare (ROCA. DEP. SOLIFIC.).
− oligo mezohidric (OL.MZH.); Potenţial staţional:
− mezohidric (MZH.); − superior (SUP);
− euhidric (EU.H.); − mijlociu (MIJL);
− megahidric (MEG.H.). − inferior (INF).
Umiditatea vernală şi estivală:
− uscat reavăn - uscat (UR.-U);
− uscat - reavăn (U-R);
− reavăn - uscat reavăn (R-UR);
− reavăn jilav - reavăn (RJ-R);
− jilav umed - reavăn jilav (J.UM-RJ);