CAPITOLUL 3

PROIECTARE STAȚIE SERVICE PENTRU ÎNTREȚINEREA ȘI

REPARAREA UNUI NUMĂR DE 250 ATV-URI ȘI SNOWMOBILE
PE SEZON

O stație service reprezintă locul unde pe lângă serviciile de diagnosticare, reparație și

întreținere din punct de vedere tehnic, sunt incluse și alte tipuri de servicii precum cele oferite de
secțiunile de curățare, spălare, lubrifiere, vopsire vehiculelor. Spre deosebire de garajurile obișnuite,
stațiile service dispun de echipanente și instrumente speciale care dau posibilitatea unității service
să ofere servicii complete de diagnosticare, reparație și mentenanță tehnică pentru o anumită
categorie de vehicule. Printre echipamentele de care dispune un atelier service în plus față de un
garaj, se pot enumera: dispozitive speciale de ridicare, echipamente speciale concepute pentru
fixare, reglare etc..
În figura de mai jos este prezentat modelul tipic al unui service auto modern și modul de
amplasare a secțiunilor și birourilor în cadrul acestuia.

Fig. 3.1 Schemă generală de amplasare a secțiunilor și birourilor în cadrul unui service
modern

20
 Amenajarea interioară a stației service și secțiunilor cuprinse de aceasta trebuie realizată
în așa fel încât spațiul să nu fie inundabil și să asigure suprafață suficientă de lucru pentru fiecare
post. De asemenea, trebuie luate în considerare următoarele aspecte în ce privește un atelier service:
 Pentru a asigura lumină naturală suficientă la posturile de lucru este nevoie ca
ferestrele să fie amplasate corespunzător;
 Pentru a menține suprafețele posturile de lucru curate, podeaua trebuie să fie
realizată din beton neted;
 În funcție de numărul personalului, ușile și amplasarea acestora trebuie realizate în
așa fel încât să faciliteze fluxul de persoane și materiale;
 Pentru o mai bună organizare a spațiului de lucru este nevoie de panouri de fixare a
uneltelor.

3.1 Mentenanța și întreținerea vehiculelor pentru agrement

Activitatea de mentenanță are ca scop menținerea în condiții bune de exploatare a

vehiculelor și este una de o importanță deosebită pentru întreaga industrie a transporturilor deoarece
obținerea unor rezultate bune în ce privește funcționarea la standarte înalte a autovehiculelor
reprezintă o prioritate și asigură siguranța în trafic. În general, serviciile de mentenență se referă la
lucrări precum: ungerea elementelor șasiului, schimbarea uleiului, servicii de vulcanizare,
efectuarea anumitor reglaje la nivelul motorului, transmisiei, frânelor etc.

3.1.1 Tipuri de mentenanță

În funcție de strategia aplicată, se cunosc trei tipuri de mentenanță:

 Mentenanță preventivă
 Mentenanță periodică (planificată)
 Mentenanță zilnică
Mentenanța preventivă se referă la operații de mentenanță efectuate asupra unui vehicul
fără ca acesta să aibă anumite defecțiuni. Lucrările de întreținere preventivă au ca scop prevenirea
dereglărilor la nivelul ansamblurilor și subansamblurilor uniui vehicul. Avantajele întreținerii
preventive sunt:
 Reducerea riscului defecțiunilor
 Siguranță sporită în exploatare

21
  Cheltuieli reduse cu reparațiile
 Control sporit asupra inventarului pieselor de schimb
 Număr redus de echpamente necesre

Mentenanța periodică reprezintă atenția acordată autovehiculului la o anumită perioadă sau

distanță parcursă. Această tip de mentenanță poate fi efectuată săptămânal, lunar, anual sau după un
anumit număr de kilometri parcurși (500km, 1000km etc.). Operațiile de întreținere de acest tip se
fac în baza unor programări prestabilite iar printre avantajele acesteia se numără posibilitatea de a
evita defectarea autovehiculului în timpul utilizării acestuia.
Mentenanța zinlică se referă la acțiunile zilnice întreprinse de conducătorul auto pentru a
menține vehiculul în stare bună de funcționare.

3.1.2 Întreținerea vehiculelor pentru agrement

Întreținerea cuprinde procesele de menținere sau refacere a vehicului și aducerea lui la

starea inițială de funcționare pentru a restabili calități ale acestuia precum: aspect, performanță,
control, siguranță etc.
Diferite piese ale oricărui sistem tehnic în general și al vehiculelor în particular, ajung să se
deterioreze sau să sufere anumite dereglări ca urmare a unei exploatări îndelungate. În urma unei
operații de reparație auto de calitate vehiculele pot deveni mai comforabile, mai sigure și mai ușor
de condus.
Activitățile tipice de întreținere ce pot fi efectuate asupra unui autovehicul sunt de
următoarele tipuri:
 Curățarea autovehiculului și a părților componente ale acestuia
 Inspecția ansamblurilor și subansamblurilor
 Efectuarea reglajelor
 Ungerea și lubrifierea.

Curățarea vehiculului și a părților componente ale acestuia este etapa ce se dorește a fi

realizată înaintea încercărilor de a efectua orice altă reparație, dezasamblare sau inspecție din cauza
stratului de nămol și ulei care se acumulează cu timpul pe autovehicul și pieselor acestuia. Acest
lucru se poate face manual sau prin intermediul altor metode de curățare. Cele mai utilizate metode

22
de curățare a automobilelor și a pieselor acestora sunt curățarea cu abur, curățarea cu apă sub
presiune, curățarea cu ajutorul soluțiilor și curățarea în baie de vapori.

Ungerea autovehiculului implică gresarea câtorva componente principale: motorul, șasiul,

sistemul de direcție etc.

3.1.3 Rolul operațiilor de întreținere

Întreținerea de rutină, reglajele zilnice și reparațiile minore sunt necesare pentru orice tip de
autovehicul și componentele acestuia. Nici o piesă a unui sistem tehnic nu poate să funcționeze pe
termen nelimitat fără a fi reparată. În cazul neglijării mentenanței, deși ar putea continua
funcționarea pentru o perioadă, eventual, autovehiculul se va defecta iar costurile reparațiilor vor fi
mult mai mari. Cel mai bun mod de a preveni aceasta, este printr-o inspecție constantă și metodică.
Orice instalație tehnică are o durată de viață limitată iar pe parcursul acesteia, el este supus unui
proces de uzură, proces care de regulă cuprinde trei perioade (figura 3.2), când asupra acestuia,
trebuie să se intervină eficient pentru restabilirea performanţelor în vederea utilizării îndelungate şi
anume:

Fig. 3.2 Procesul de uzură al unui sistem tehnic

23
  perioada iniţială, când numărul defecţiunilor apărute în timpul rodajului sunt relativ
mari;
 perioada normală (utilă) de viaţă, când defecţiunile sunt reduse ca număr şi
întâmplătoare;
 perioada finală, când numărul defecţiunilor datorate fenomenelor de uzură sau
îmbătrânire cresc suficient de mult.

Curba a reprezintă situaţia unui produs fabricat şi utilizat în condiţii foarte bune, curba b
reprezintă situaţia unui produs fabricat şi utilizat în condiţii normale, iar curba c reprezintă situaţia
unui produs fabricat şi utilizat în condiţii anormale.
Avantajele unei întrețineri de calitate sunt:
 Reducerea posibilității defectării
 Siguranță sporită de exploatare
 Creșterea duratei de viață a autovehiculului
 Performanțe sporite a ansamblurilor și subansamblurilor.

3.2 Documente și aprobări necesare pentru înființarea unității service

Conform ordonanței nr.36/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului

nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de
reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor, pentru înființarea unității service
sunt necesare următoarele acte:

 Certificatul de înmatriculare al firmei, eliberat de Registrul Comerțului

 Extrasul de carte funciară al sediului firmei
 Sentința judecătorească de înființare a firmei
 Statutul societății
 Copia codului fiscal

3.3 Procesul tehnologic de întreținere și reparații curente

3.3.1 Stabilirea operațiilor de întreținere curente

Datorită specificului unității service (ATV-uri, snowmobile), majoritatea operațiilor curente

de întreținere se pot efectua fără a fi necesare multe scule și dispozitive speciale și fără o calificare
24
înaltă a personalului. Nu sunt necesare aparate de diagnosticare de înaltă performanță deoarece
aceste tipuri de vehicule nu sunt echipate cu computer de bord sau alte sisteme electronice
performante. Operațiile de întreținere ce se pot efectua în cadrul unității service sunt:
 Înlocuirea elementelor filtrante ale sistemului de alimentare (filtru de combustibil și
filtru de aer), al sistemului de ungere și al sistemului de climatizare (filtru de praf).
 Înlocuirea elementelor de fricțiune ale sistemului de frânare și verificarea etanșietății
sistemului; schimbarea lichidului din instalația de frânare și aerisirea instalației.
 Schimbarea lichidului de răcire, a uleiului din motor sau din transmisie.
 Efectuarea reglajelor sistemului de direcție.
 Efectuarea diferitelor reglaje ale motorului (jocul termic al supapelor, reglarea
avansului, unde este cazul, reglarea injectoarelor etc.)
 Efectuarea reglajelor instalației de iluminare.
 Efectuarea reglajului cursei libere a ambreiajului.

3.3.2 Stabilirea reparațiilor curente necesare

Reparațiile curente sunt reparații, în general de complexitate mică și care nu necesită un

volum mare de lucru, dar care necesită anumite scule și dispozitive speciale. În general, sunt
operații de înlocuire ale unor piese și subansambluri ale sistemelor cele mai solicitate pe parcursul
exploatării. Acestea sunt, de obicei, sistemul de rulare, sistemul de direcție și sistemul de frânare.
Operațiile care se efectuează asupra sistemului de rulare sunt:
 Înlocuirea sau ungerea rulmenților
 Înlocuirea bucșelor brațelor suspensiei
 Înlocuirea arcurilor și amortizoarelor
 Înlocuirea pivoților.

Datorită faptului că ATV-urile și snowmobil-urile sunt autoturisme de teren, pentru

efectuarea reparațiilor asupra acestui tip de vehicul sunt necesare utilaje deosebite ca gabarit.
Operațiile de reparații curente asupra sistemului de direcție sunt:
 Înlocuirea bieletelor de direcție
 Înlocuirea bucșelor coloanei de direcție
 Înlocuirea bucșelor casetei de direcție

La nivelul sistemului de frânare, se poate interveni cu următoarele reparații curente:

25
  Înlocuirea discurilor de frână
 Înlocuirea cablurilor de comandă a frânei de staționare
 Înlocuirea diferitelor conducte
 Schimbarea garniturilor de protecție împotriva prafului a etrierelor și a garniturilor
de etanșare
 Schimbarea garniturilor pompei centrale de frână.
De asemenea, se mai efectuează operații de întreținere curentă și la nivelul motorului și a
transmisiei. La nivelul motorului se efectuează următoarele reparații curente:
 Înlocuirea curelei sau curelelor de distribuție și a curlei de transmitere a mișcării la
agregate auxiliare (alternator, pompă servomecanism direcție etc.)
 Înlocuirea bujiilor, atât a celor pentru motoarele cu aprindere prin scânteie, cât și a
celor incandescente, pentru motoarele cu aprindere prin comprimare
 Curățarea injectoarelor.
Asupra transmisiei se pot efectua următoarele reparații curente:
 Înlocuirea burdufurilor arborilor planetari
 Înlocuirea diferitelor articulații ale sistemului de comandă și acționare a treptelor de
viteză
 Înlocuirea discului de ambreiaj, a discului și rulmentului de presiune.

3.3.3 Stabilirea reparațiilor accidentale ce pot fi remediate

Defecțiunile accidentale pot apărea la nivelul oricărui sistem, putând fi de natură electrică,
sau de natură mecanică.
Pentru remedierea defecțiunilor de natură electrică, este nevoie de un post de lucru
specializat, deservit de personal calificat și de aparatură de diagnosticare și dispozitive de reparații
specializate. Reparațiile la nivelul sistemului electric sunt foarte diverse, mai ales la autovehiculele
actuale, la care peste 30% din componentele ATV și snowmobile sunt electrice sau electronice. O
serie de reparații de natură electrică ce pot fi remediate relativ ușor sunt:
 Înlocuirea diferiților senzori și traductoare (traductoare de turație, de temperatură, de
presiune etc.)
 Înlocuirea diferitelor relee și temporizatoare în instalație
 Remedierea defecțiunilor sistemului de iluminare (înlocuire becuri arse, a blocului
comutator etc.)

26
  Remedierea diferitor elemente de comandă și execuție a unor sistem auxiliare ale
autovehicolului (dezaburire lunetă și oglinzi retrovizoare exterioare etc.)
Defecțiunile accidentale de ordin mecanic pot reprezenta ruperi sau îndoiri ale diferitor piese și
subansambluri, sau pot fi uzuri care duc la proasta funcționare sau chiar la imposibilitatea
funcționării autovehiculului sau a unui sistem al acestuia. Aceste defecțiuni pot apărea la nivelul
motorului, transmisiei, sistemului de direcție, de frânare, de rulare. În cadrul unității autoservice se
pot realiza următoarele operații de reparație:
 Reparații la nivelul motorului. Acestea pot fi înlocuiri ale diverselor piese uzate sau
3rupte, cum ar fi, biele, bolțuri, arbore cotit, segmenți, cilindri, supape, culbutori etc.
Reparațiile de acest tip sunt, de obicei, foarte complexe, iar la ora actuală se tinde chiar spre
înlocuirea completă a motorului deteriorat, pentru a se micșora timpul de imobilizare a
autovehiculului.
Reparaţii la nivelul transmisiei, care pot fi înlocuiri de arbori planetari, ale pieselor
componente ale cutiei de viteze, sau chiar înlocuirea acesteia, înlocuirea transmisiei finale şi a
diferenţialului, etc.

3.4 Schema generală a procesului tehnologic de întreţinere necesar

Procesul de întreţinere tehnică a autovehiculelor se desfăşoară după metoda individuală de
organizare a reparaţiilor. Această metodă se bazează pe principiul „omul şi maşina” şi constă în
aceea că fiecare maşină este reparată de un singur muncitor.
Metoda se caracterizează prin organizare simplă, productivitate minimă şi diviziune a
muncii la nivel de utilaj. Deoarece muncitorul care participă la repararea autovehiculului execută
singur întregul volum de lucrări, durata de imobilizare a autovehiculului în reparaţie este maximă,
în comparaţie cu a celorlalte metode.

3.4.1 Schema generală a procesului tehnologic necesar pentru efectuarea reparaţiilor

curente şi accidentale

Procesul tehnologic necesar pentru efectuarea reparaţiilor curente şi accidentale se

desfăşoară după metoda de organizare a reparaţiilor cu agregate de schimb. Această metodă constă
în repararea autovehiculelor prin înlocuirea agregatelor şi ansamblurilor defecte cu altele noi sau
reparate. Astfel, se simplifică mult procesul tehnologic de reparare, suprafaţa tehnologică raportată

27
la autovehicul se reduce considerabil şi dispare necesitatea maşinilor – unelte sau a altor utilaje
pentru prelucrări de recondiţionare.
Dezavantajul acestei metode constă în faptul că necesită crearea unui stoc de agregate şi
ansambluri de schimb , care imobilizează însemnate fonduri băneşti. Apar, de asemenea, probleme
şi cheltuieli legate de transportul agregatelor de schimb.
Schema de desfăşurare a procesului tehnologic necesar pentru efectuarea reparaţiilor curente
şi accidentale este prezentată în următoarea figură:

1 2 3 4 5 6 7
Fig.3.1 Schema de desfăşurare a procesului tehnologic necesar pentru efectuarea
reparaţiilor curente şi accidentale

1 – primirea vehiculului în reparaţie 5 – reglajele

2 – prespălarea şi uscarea vehiculului 6 – încercările
3 – demontarea de pe automobil a 7 – spălarea şi uscarea
agregatelor şi ansamblurilor uzate 8 –magazia de schimb pentru agregate
4 – montarea agregatelor reparate în
locul celor defecte

3.5 Elaborarea planului general de organizare a atelierului de întreţinere,

reparaţii curente şi accidentale

Cele 5 posturi de lucru se împart după cum urmează:

4 posturi reparaţii generale pentru autovehicule
1 post reparaţii defecţiuni de natură electrică.
Din cele cinci posturi de lucru pentru reparaţii generale ale autoturismelor, patru sunt dotate
cu elevator, iar încă unul dispune de un canal. Postul rămas este amenajat ca stand de reglare a
direcţiei.

28
 Fiecare muncitor dispune de o trusă de scule completă, mobilă. Standul de depanare a
suspensiei dispune de o trusă de scule dedicate, necesare remedierii defecţiunilor la nivelul
suspensiei.

Fig. 3.2 Organizarea posturilor de reparaţii generale cu

elevator.

Postul de lucru pentru depanări electrice este realizat după următoarea organizare:

Fig. 3.3 Organizarea postului de reparaţii sistem electric.

29
 Pentru diagnosticarea şi depanarea problemelor legate de suspensie, standul este organizat
după următoarea schemă:

Fig. 3.4. Organizarea postului de reparaţii suspensie

Pentru diagnosticarea şi depanarea problemelor legate sistemul de frânare și testarea acestuia,

standul este organizat după următoarea schemă:

Fig. 3.5 Organizarea postului de testare a frânelor

30
 3.6. Calculul tehnico-economic al staţiei service

3.6.1 Dimensionarea unei unităţi service

În funcție de poziționarea stației de service, a traficului din zona respectivă și a numărului de

autovehicule înmatriculate în zonă, se determina parcul de autovehicule ce urmează a fi deservit.
Astfel se determină capacitatea unităţii autoservice ce urmează a fi realizată. Aprecierea
parcului sau altfel spus a clientelei potenţiale trebuie făcută cu atenţie pentru a avea o eficienţa
economică cât mai bună, în sensul evitării supradimensionării unităţii sau realizării unei unităţi cu
capacităţi reduse în raport cu cererea de servicii pe piaţă la ora inaugurării autoservice-ului.
Capacitatea unităţii se determină pe baza necesarului de ore / an – autovehicul, necesar
exprimat pe baza unor date statistice privitoare la frecvenţa lucrărilor (ocazii / an ) şi la durata
medie a lucrărilor.
Pe baza capacităţii în ore/ an determintă se determină numărul de posturi, numărul de
angajaţi, de aici rezultând în continuare necesarul de spaţiu şi utilaj.
Concluzionând, la realizarea proiectului pentru o unitate auto-service trebuiesc parcurse
următoarele faze:
 estimarea parcului disponibil pe baza datelor de la poliţia locală şi Registrul Auto Român şi
a intesităţii traficului de tranzit.
 determinarea necesarului de ore/ an pe baza datelor statistice se alege, in funcţie de
capacitatea determinată tipul de staţie service (tip foarte mic, mic, mijlocie, mare)
 determinarea numărului de posturi de lucru specifice diverselor operaţii in funcţie de
numărul de schimburi
 determinarea suprafeţelor necesare şi organizarea (amplasarea ) posturilor şi halelor (
atelierelor )
 determinarea necesarului de personal (funcţie de necesarul de ore/an, timpul disponibil al
unui muncitor pe an şi numărul de schimburi ) şi repartizarea pe posturi.

3.6.2 Tipuri de unităţi service

Staţiile service diferă între ele sub aspectul lucrărilor prestate (a gamei de lucrări pe care le
pot presta) şi sub aspectul capacităţii de producţie (în ore/an). În funcţie de mărimea şi destinaţia

31
lor, s-au dezvoltat diferite tipuri de auto-service structurate astfel: auto-service-uri foarte mici, mici,
mijlocii şi mari, fiecare cu caracteristicile lor.
Atelierul service pentru vehicule de agrement de tip mic este destinat efectuării lucrării de
întreţinere cu frecvenţa cea mai mare şi pentru înlăturarea defecţiunilor minore.
Se construieşte cu un număr pănă la 5 posturi de lucru.
Lucrările ce se pot efectua în aceste staţii sunt: spălarea autovehiculului, schimburile de ulei,
gresări, efectuarea unor verificări simple, reparaţii minore.
Capacitatea de lucru a acestor unităţi este de 6.000-30.000 ore/an, în funcţie de numărul
posturilor şi numărul schimburilor adoptate. Aşezarea atelierului (se recomandă) se face lângă
arterele principale ce străbat localităţile, autostrăzi sau în jurul staţiunilor balneo-climaterice.
Auto-serviceul de tip mic poate efectua: spălarea autovehicului, schimbarea uleiului, ungere,
diagnosticare, reglaje, reparaţii, vânzări de piese de schimb şi articole de întreţinere a
autovehicolelor. Aceste unităţi se construiesc cu 6-10 posturi de lucru din care cel puţin 3 posturi
sunt destinate lucrărilor de întreţinere, iar la celelalte se execută lucrări de reparaţii, verificări,
reglaje.

3.6.3 Determinarea suprafeţei postului de lucru general

Se vor determina dimensiunile unui post de lucru general, care să răspundă cerinţelor
lucrărilor de întreţinere şi reparaţii precum şi lucrărilor operaţiilor de diagnosticare, având la bază
idea de „spaţiu aerisit” caracteristică unui service modern. Astfel, plecând de la clasificarea
autovehiculelor funcţie de gabarit, şi de la rezultatele studiului de nivel întocmit pentru proiectarea
standului de diagnosticare a sistemului de direcţie în ceea ce priveşte dimensiunile de gabarit ale
autovehiculelor se admit ca dimensiuni de gabarit maxime 1,5 X 1 [m] (lungime X lăţime).
Disţanta dintre autovehicul şi perete sau o instalaţie tehnologică fixă este prevăzută la a = 1
m pe care o considerăm suficientă.
În partea din spate a postului de lucru se prevede un spaţiu b= 3m pentru acces spre toate
utilităţile serviceului.
În părţile laterale, distanţa dintre două autovehicule este 2m. Pentru a ţine cont de asigurarea
posibilităţii efectuării de lucrări în parţile laterale a două autovehicule alăturate şi de posibilitatea
echipării postului cu un elevator, se adoptă o valoare majorată c = 1,5 m.
În partea din faţă, accesul făcându–se individual pentru fiecare post, este prevăzută o
distanţă de 0.30 m pentru a beneficia de spaţiu suficient şi după închiderea uşii, distanţă notată cu
‘d’.
32
 Lăţimea postului va fi :
lp = l + c = 1 + 1,5= 2,5 m
Se adoptă: lp= 2,5 m
Lungimea postului va fi:
Lp = L + 2 · a + d = 1,5+ 2 · 1 +0.30 =3,80 m
Unde:
l – lăţimea maximă acceptată pentru ATV
L – lungimea maximă acceptată pentru ATV

Sp = Lp · lp =2,5·3,8 = 9,7m
Acest post de lucru este specific oricărui tip de lucrări de întreţinere şi reparaţii. Prin dotarea
cu o macara mobilă se poate demonta motorul. Testările mobile computerizate permit utilizarea ca
post de diagnosticare a motorului. O parte din posturi, respectiv toate posturile din atelierul de
mecanică, vor fi dotate cu elevatoare pentru lucrările la partea inferioară a automobilului, aceste
lucrări fiind mai dificile şi mai numeroase, volumul lor fiind aproape jumătate din volumul
lucrărilor.
La proiectarea service-ului, funcţie de parcul de automobile ce urmează a fi deservit şi
frecvenţa diferitelor tipuri de lucrări şi durata acestora se calculează numărul de posturi necesare
pentru diverse tipuri de lucrări.
Cu numărul de posturi determinat pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii, dignosticare şi
revizii, se trece la organizarea halei atelierului de mecanică conform planului de sectorizare în
cadrul căreia se exemplifică şi sectorizarea showroom – ului .
În felul acesta, se poate determina preliminar spaţiul necesar pentru atelierul de mecanică şi
utilităţile necesare acestuia (magazie piese, spaţiu pentru departamentul tehnic,vestiare etc.).

l0 = Np · LP + 2 · gp + b ;

L0 = Np · lP + U + 2 · gp ;

Unde:
NP – numărul de posturi

lP – lăţimea postului

LP – lungimea postului

gP – grosimea pereţilor

33
 U – distanţa dintre posturile marginale şi pereţi
Suprafaţa necesară:
S0 = L0 · l0 ;

3.6.4 Suprafaţa alocată postului de spălare

Pentru staţia de spălare se alocă o incintă separată, identică cu cea pentru standul de direcţie,
spaţiu considerat suficient pentru staţia de spălare.
Amplasarea incintelor de spălare se face ca în schiţa din figura de jos, urmărindu-se
obţinerea unei amplasări (organizări generale) judicioase.
Lungimea atelierului de spălare şi a standului de direcţie, Las
Las = Nps · Lps +U
Lăţimea atelierului de spălare şi a standului de direcţie, las
las=Nps ·lps +b + ldir.
Lps – lungimea postului de spălare
lps – lăţimea postului de spălare
Nps – numărul posturilor de spălare.
U – distanţa dintre post şi pereţii laterali
Având în vedere faptul că operaţia de spălare necesită un spaţiu mai mare se adoptă :
lps = 5 m;
lungimea postului de spălare rămâne aceeaşi şi anume :
Lps = 7,30 m

3.6.5 Suprafaţa postului pentru pregătire vopsitorie

Ca şi în paragraful destinat determinării suprafeţei unui post de lucru general, pentru

determinarea suprafeţei necesare a postului pentru lucrări de tinichigerie-vopsitorie se pleacă de la
dimensiunile de gabarit ale automobilului.
Se admit aceleaşi dimensiuni de gabarit: (5,0 X 1,9) m.
Postul pentru acest gen de lucrări necesită deasemenea o suprafaţă largă din următoarele
motive: necesitatea unei bune ventilaţii (aerisiri), deoarece se lucrează cu materiale nocive
(grunduri, chituri, vapori de diluant, praful rezultat la şlefuirea suprafeţelor chituite; necesitatea
unui spaţiu lateral suficient datorită lucrărilor frecvente la părţile laterale ale vehiculului.

34
 În cazul de faţă, prin conceperea service-ului auto cu hale individuale pentru fiecare atelier
în parte adoptăm un spaţiu cât mai aerisit cu următoarele valori pentru cotele: a şi c : a = 1,5 m ; c =
2,5 m.
Rezultă astfel:
lungimea postului pentru lucrări de pregătire vopsitorie Lpv = 8 m;
lăţimea postului pentru lucrări de pregătire vopsitorie lpv = 4,5 m.
Suprafaţa postului:
2
Sptv = Ltv · ltv = 8 · 4,5 = 36 m ;

Această suprafaţă se atribuie în proiect şi pentru incinta de uscare (cuptor pentru uscare), cu
care, opţional poate fi dotat atelierul (funcţie de mărimea acestuia).
Lungimea totală a atelierului de tinichigerie- vopsitorie:
Latv = Nptv · ltv + gp +U
Nptv – numărul posturilor pentru lucrări de tinichigerie-vopsitorie.
gp – grosimea pereţilor
U – distanţa dintre posturile marginale şi pereţi
Lăţimea totală a atelierului de tinichigerie- vopsitorie:
latv = Nptv · Ltv + b + Lm.p.
Lm.p. – lungimea magaziei de piese

3.7 Calculul principalilor parametri ai unui atelier pentru reparații vehicule de

agrement

Se vor prezenta etapele de calcul şi relaţiile generalizate pentru determinarea rapidă

(orientativă) a principalelor caracteristici ale unei staţii service (suprafaţa necesară, numărul de
posturi, numărul de muncitori) care să fie capabilă să deservească un anumit parc de autovehicule.
Pe baza rezultatelor obţinute se poate întocmi un calcul economic preliminar si se face
funcţie de frecvenţa medie a diferitelor lucrări la un autovehicul, şi de durată medie a lucrării
respective.
 Estimarea necesarului de întreţinere şi reparaţii (T)
 Determinarea necesarului de întreţinere şi reparaţii
 Estimarea parcului disponibil
 Estimarea necesarului de întreţinere şi reparaţii are la bază numărul autovehiculelor ce
urmează a fi deservite (parcul disponibil).

35
  Estimarea parcului disponibil (P1) se face pe baza unui studiu ce va analiza urmatoarele
aspecte: • numărul de autovehicule înmatriculate în zona;
• posibilităţile de creştere a numărului de autovehicule în zonă;
• valorile de trafic ( tranzit) şi specificul turistic al zonei;
• oferta de întreţinere şi reparaţii deja existente în zonă, sub două aspecte:
- cantitativ (ore/an)
- calitativ.
Frecvenţa medie a unei lucrări şi durata medie de execuţie se determină static.
Cu aceste date se întocmeşte un tabel de tipul celui următor.
Tabelul 3.1 Frecvenţa medie a unei lucrări şi durata medie de execuţie
Denumirea lucarii Durata (Ore Frecventa (ora,zi,an)
medie lucrate) lucarii
simbol valoare simbol valoare
Spălarea şi uscarea caroseriei tsc 0,1 fsc 18
Spălarea părţii de sub autovehicul tss 0,2 fss 2
Protecţie anticorozivă tpc 0,5 fpc 0,5
Diagnosticare td 0,2...0,4 fd 2
Lucrări legate de ungere tu 0,5 fu 1,4
Verificări periodice tvp 2,5...10 fvp 1
Inspecţie tehnică periodică tRT 0,6 fRT 0,5
Reparaţii tR 3...6 fR 2...3
Schimb piese principale motor tM 8 fM 0,15
Schimb piese principale transmisie tT 4 fT 0,1
Schimb piese principale punte faţă tPF 5 fPF 0,1
Schimb piese principale punte spate tPS 4 fPS 0,1
Schimb piese princ. mec. de direcţie tMD 2 fMD 0,1
Pregătire vopsitorie tTV 24 fTV 0,1...0,4

În medie:

36
 Deci, pentru parcul P, necesarul de ore/an este în medie:

Alegerea tipului de unitate service de întreținere a vehiculelor de agrement.

Funcţie de capacitatea în ore/an se disting următoarele tipuri de staţie service:
- 6.000-30.000 ore/an; (1-5 posturi de lucru) – service de tip foarte mic;
- 30.000-60.000 ore/an; (6-10 posturi de lucru) – service de tip mic;
- 60.000-100.000 ore/an; (11-25 posturi de lucru) – service de tip mijlociu;
- peste 100.000 ore/an; (peste 25 posturi de lucru) – service de tip mare.
T=28·250=7000 ore/an; deci unitatea aleasă reprezintă un service foarte mic

3.8 Determinarea numărului de posturi necesare

Numărul de posturi de lucru pentru o lucrare sau un grup de lucrări specifice se determină
astfel:
pt i  f i
Npi= = 3,45
znsT    m
Unde:
z – numărul zilelor lucrătoare pe an
z = zc – zn – zR = 365 – 104 – 4 = 257
zc – zile calendaristice
zn – zile nelucrătoare
zR – zile pentru reparaţii
p – procent pentru întreruperi planificate
Ns – numărul schimburilor
T – durata schimbului
α - coeficient de îndeplinire a normelor
m – numărul de muncitori pe post
ti – durata medie a lucrării (i) (tabelul 3.1)
fi – frecvenţa medie a lucrării (i) (tabelul 3.1)
Numărul posturilor pentru spălarea autovehiculului
În acest „algoritm” de proiectare se adoptă Nps = 1, indiferent de tipul service-ului. Pentru
service-urile de tip mare, în funcţie de necesităţi se pot adopta două posturi de spălare.

37
 Posturi pentru standul de diagnosticare a sistemului de direcţie
Pentru toate tipurile de unităţi, exceptând cele de tip foarte mic, numărul posturilor pentru
standul de diagnosticare a sistemului de direcţie se adoptă Npd = 1.
Posturi pentru diagnosticare şi verificări periodice
Numărul posturilor pentru diagnosticare şi verificări periodice se determină astfel:
-3
Deci Npd = 10 · P=1
Alte posturi, Npx

Numărul total de posturi de lucru care se vor determina pe baza relațiilor stabilite în
paragrafele anterioare, dimensiunile halelor unităţii service, va ţine seama şi de dotările
suplimentare opţionale: maşina de rectificat, strung, maşina de găurit, polizor, prese, stand pentru
pompe de injecţie, incinta pentru spălarea preselor.
Având în vedere că este puţin probabil să se lucreze la toate aceste posturi simultan, se
consideră că se poate face una din următoarele grupări (repartiţii) pe postul „bloc” ale cărui
2
dimensiuni au fost stabilite anterior si anume: 4 x 2 m :
polizor, maşina de găurit, strung, presă, maşină de rectificat, incinta pentru spălare, stand
pompe injecţie.

3.9 Dimensiunile spațiului clădirii

L0 =Np · lp + 2 · gp ;
Las = N · lps + U;
Latv = Nptv · ltv + gp +U
l0 = Np · Lp + 2 · gp + b
las = Nps · Lps + b + Ldir.
latv = Nptv · Ltv + b + Lm.p
Lungimea totala (vezi notaţiile de la pagina ?):
Lt = L0 + Las + Latv + Ls
Lățimea totală:
lt = l0 + las + latv + ls

unde:
Ls – lungimea showroom- ului
ls – lăţimea showroom-ului

38
 Concluzie:
 În concluzie se parcurg etapele:
 Se determină parcul de autovehicule P, disponibil;
 Necesarul de ore de muncă: Tm = 28 · P (ore/an)
 Funcţie de Tm se alege tipul service-ului şi (preliminar) schema de organizare a
halelor principale
 Se determină numărul de posturi necesare:
 Np = Npd + NpiR + NiT + Npx
 Se adoptă câte un post pentru spalare, respectiv stand de diagnosticare a direcţiei.
 Se determină dimensiunile halelor, pe baza cărora se poate face un calcul
economic preliminar (al construcţiei).
 P=250
 Tm=28*P=7000(ore/an)
 Np=7

3.9.1 Dimensionarea magaziilor

Calculul suprafeţei totale Sm pentru magazii se face aproximativ pe baza indicilor de

suprafaţă specifică pentru un autoturism, în metri pătraţi cu urmatoarea relaţie:
2 2
Sm = N · sm ; [m ] =7,80[m ]
unde: - N - numărul de autovehicule pentru care trebuie asigurată rezerva de piese şi / sau
lubrifianţi;
sm - suprafaţa specifică materialului de depozitat pentru un autovehicul;

2.10 Calculul încălzirii atelierului

Încălzirea se face cu instalaţii de încălzire centrală cu apă fierbinte. Ca agent termic se

utilizează apa supraîncălzită la 150°C. Parametrii aerului sunt daţi în tabelul de mai jos:
Tabelul 3.2 Temperatura aerului în funcție de destinația încăperii
Destinaţia încăperii temperatura [°C]
Spălare 17°C
Hala principală 20°C

39
 Este necesar să se determine necesarul de căldură pentru încălzirea clădirilor, pentru
încălzirea aerului ventilat şi pentru nevoi tehnologice.
Pentru calculul încălzirii se adoptă următorii coeficienţi:
Numărul de schimburi ale aerului realizate pe oră n = 2
În atelierul de întreţinere şi reparaţii, temperatura trebuie să fie de 17 - 21C.
Consumul maxim de căldură necesar pentru încălzire are valoarea:

Ci  ci  (Ti  Te )  V  0,55  (15  20)  230  3,5  15496,25J / s

în care ci = 0,55 J/sm3 este cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea a 1m3 de aer
pentru ca să-i crească temperatura cu 1C
Ti = 15C temperatura în interiorul atelierului
Te = -25C temperatura minimă în exterior
V = Stoth volumul încăperilor încălzite.
Consumul de căldură pentru ventilaţie este:

Cv  cv  (Ti  Te )  V  0,3  (15  20)  230  3,5  8452,5J / s

, în care cv = 0,3 J/sm3 este cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea a 1m3 de aer
pentru ca să-i crească temperatura cu 1C.
Necesarul anual de căldură pentru încălzire şi ventilaţie are valoarea:

3,6  0,857  n  mCi  Cv   Te  Tm   Ci  n  (24  0,857  m)  (5  Tm )

Ca  
Ti  Te
3,60,857  2 1  15496,25  8452,5   25  10  15496,25  2  24  0,857 1  5  10
 912885,21J / an
15  25
, în care Tm = -10ºC este temperatura medie exterioară în perioada de încălzire.

3.11 Calculul ventilaţiei atelierului

În funcţie de modul de primire a aerului, ventilaţia poate fi naturală sau mecanică. Necesitatea
ventilaţiei este determinată de gradul de impurificare a aerului din încăperi cu praf, fum, gaze
nocive, umezeală, etc.
Debitul orar necesar de asigurat:

Vorar  V  n  230  3,5  2  1610m3  h

40
 Puterea necesară unui ventilator:

Ci  ci  (Ti  Te )  V  0,55  (15  20)  230  3,5  15496,25J / s

V H 1610
N   0,007kW
3600 102  3600 102  0,55

Organizarea posturilor
Posturile halei principale sunt necesare:
 Npd - posturi de diagnosticare;
 Npit - post inspecție tehnică;
 Npir - posturi pentru lucrări de întreținere și reparații;
 Npx - alte posturi;
Npd=1
Npit=1
Npir=5
Npx=0

Posturile de diagnosticare se organizează astfel:

 postul de lucru nr.1, se echipează cu tester mobil computerizat, raft cu scule și
dispozitive de diagnosticare tester echipat cu pneumometre;
 postul de lucru nr.2 se echipează cu stand pentru verificarea si reglarea sistemului de
directie;
 postul de lucru nr.3 se echipează cu elevator și tester mobil computerizat.

Posturile de întreținere vor fi echipate cu elevatoare în principal și bancuri de lucru; şi cu

macarale mobile, dispozitiv pentru extragerea uleiului din carter, etc.
Alte posturi: vor fi echipate cu polizor, mașină de găurit, mașină de rectificat, strung de
atelier, mașină de echilibrat, maşină de echilibrat roţi, presă pentru uz general, incinta de spălare.
Pe postul de rezervă se poate instala un stand pentru verificarea pompelor de injecție.
Atelierul se poate echipa cu o instalație centralizată de aer comprimat, cu racorduri la fiecare
post de lucru.

41
 3.12 Calculul parcărilor

Suprafața necesară pentru parcarea unui singur autovehicul sepoate calcula astfel:
2
Sa =( L+x+D/2) * ( l + y ) = 9[m ]
unde:
L,l - dimensiunile de gabarit ale automobilului;
x,y - distanțele de siguranță [m] ;
D - lățimea culuarului de trecere.
Distanța de siguranță între automobile staționate alăturat (y) pentru automobile pâna la 5
metri lungime, la intrarea cu fața este y = 1 m.
Distanța de siguranță între automobilele staționate pe posturi înfundate și cele ce se
deplasează este x = 0,3 m
Valoarea minima a latimii culoarului de trecere este D = 6 m.
In cazul parcarii laterale cu autovehiculele stationate unul dupa altul, distanta intre
autovehicule z = 0,5 [m] .
Pentru un maxim de 10 autovehicule aflate simultan in parcare necesarul suprafetei de
2
parcare este de 90 [m ]

42