REFERAT

FIABILITATEA ȘI
 generale (Rg);
 pe grupe de utilaje prin stabilirea frecvenţei intervenţiilor.

utilizaţi în predicţia defecţiunilor provin din studii empirice şi prin aplicarea

analizelor statistice pe baza defectelor constatate.
Măsurătorile parametrilor fizici nu sunt îndeajuns pentru a detecta efectele
distructive asupra echipamentelor sau proceselor. Este foarte important să se stabilească
limitele schimbărilor de parametri de la care echipamentul se poate defecta. O metodă
pentru a găsi limitele cerute, este aceea prin care un număr de defectări pot fi observate
înainte de limita de siguranţă stabilită. Managementul mentenanţei predictive necesită
limite de testare şi în acelaşi timp monitorizarea altor factori asupra echipamentului.
Oricând timpul
 demontării și montării fiecărui element în parte.
 piesele de schimb și piesele de rezervă sunt elemente strict necesare efectuării
reparațiilor și repunerii produselor/sistemelor în stare de funcționare. De aceea,
asigurarea la timp a pieselor de schimb reprezintă o sarcină de bază a tuturor
factorilor care concură la realizarea produsului/sistemului.
 service-ul.
utilizării acestora.

Această situaţie nouă, care face ca imaginea clasică a defecţiunii ca o cădere să fie
depăşită, relevă faptul că defecţiunile nu mai au calitatea de a fi uşor percepute, deoarece
defecţiuni relativ majore nu mai pot fi depistate decât cu aparatura complexă, ceea ce
face ca activitatea de mentenanţă să nu mai satisfacă decât în situaţia în care urmărirea
stării tehnice a produsului se face cu aparatura performantă, în mod continuu sau la
intervale de timp judicios stabilite pe baza unor analize aprofundate ale modului de
evoluţie a parametrilor de stare tehnică.
Mai mult, structura activităţii de mentenanţă s-a schimbat continuu, constatându-
se o dezvoltare a activităţii de supraveghere a stării tehnice a autovehiculelor, cu
consecinţe directe în ceea ce priveşte volumul lucrărilor de corectare a stării tehnice, care
se va reduce. În plus, este de remarcat faptul că înlocuirile de piese se realizează la un
grad de uzură a acestora foarte redus, cu consecinţe pozitive asupra defectărilor în lanţ,
care în mod normal nu se vor mai produce, şi a posibilităţilor de reciclare a pieselor de
schimb prin recondiţionare.
În prezent, sistemul de mentenanţă a autovehiculelor autohtone din dotarea
societăţilor de transport este cel preventiv planificat, sistem care s-a dovedit eficient din
punct de vedere al siguranţei în funcţionare dar ineficient din punct de vedere economic,
în sensul că intervenţiile tehnice preventive se execută chiar dacă nu este necesar.
 Pe baza experienţei acumulate în ţara noastră şi utilizând date provenite din
experienţa internaţională, se poate pune la punct un sistem de mentenanţă în funcţie de
starea autovehiculului.
Sistemul mentenanţei în funcţie de stare cuprinde, din punct de vedere al
activităţilor tehnice, două subsisteme: subsistemul mentenanţei preventive; subsistemul
mentenanţei corective.
Obiectivul mentenanţei preventive constă în descoperirea punctelor tehnic slabe şi
în estimarea gradului stării de nesiguranţă (de avarie) în funcţionarea autovehiculului, în
scopul preîntâmpinării avariilor şi diminuării fiabilităţii acestuia.
Obiectul mentenanţei corective constă în înlăturarea tuturor punctelor slabe de
ordin tehnic, generate de uzura înaintată a unei componente a autovehiculului, a stării de
nesiguranţă a autovehiculului.
Prin noţiunea de mentenanţă funcţională se are în vedere dependenţa operaţiilor
fizice, proceselor concepţionale, activităţilor de pe un anumit nivel de cele aflate pe
nivelul anterior, similar unei corelaţii matematice.
Orice produs/sistem are o durată de folosire, iar pe parcursul acesteia, el este
supus unui proces de uzură, proces care de regulă cuprinde trei perioade, când asupra
acestuia, trebuie să se intervină eficient pentru restabilirea performanţelor în vederea
utilizării îndelungate şi anume:

 perioada iniţială, când numărul defecţiunilor apărute în timpul rodajului sunt

relativ mari;
 perioada normală (utilă) de viaţă, când defecţiunile sunt reduse ca număr şi
întâmplătoare;
 perioada finală, când numărul defecţiunilor datorate fenomenelor de uzură sau
îmbătrânire cresc suficient de mult.

Sisteme de mentenanță a autovehiculelor

Obiectivul principal al activității de mentenanță, care constituie de fapt funcția

sistemului de mentenanță, este menținerea indicatorilor de calitate și, în primul rând, a
capacității de funcționare a sistemelor tehnice. Prezintă importanță, fluxul de informații
din sectorul dementenanță către sectorul de cercetare – proiectare, unde se iau măsuri de
reproiectare a componentelor pentru a crește fiabilitatea și mentenabilitatea
autovehiculului, dar și de reproiectare a sistemului de mentenanță.
În conformitate cu terminologia stabilită, în esență, orice sistem de mentenanță a
autovehiculelor trebuie să indice:
 când, unde și de către cine se vor executa intervențiile tehnice;
 care sunt relațiile dintre sferele de cercetare, fabricare și exploatare – mentenanța;
 care este rețeaua de unități service constituită pe principiul sistemului respectiv;
 cum se repartizează întregul volum de lucrări de mentenanță pe diferite categorii
de unități care execută aceste lucrări.

Sistemele de mentenanță trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

 să permită programarea intervențiilor tehnice sub aspectul termenelor, volumului

 de lucrări și cheltuielilor;
 să evite scoaterea pe neașteptate din funcțiune a autovehiculelor;
 să asigure reducerea timpului de imobilizare a autovehiculelor;
 să nu admită executarea de lucrări de mentenanță inutile, nereclamate de starea
tehnică reală a autovehiculelor.

În funcție de criteriul timp, sistemele de mentenanță a autovehiculelor se clasifică

astfel:
 sistemul de mentenanță dupăa necesitate;
 sistemul de mentenanță cu planificare rigidă;
 sistemul de mentenanță cu controale periodice;
 sistemul de mentenanță preventiv planificat;
 sistemul de mentenanță predictiv.

Pentru a se putea realiza o comparare eficientă a sistemelor de mentenanță,

trebuiesc avute în vedere principalele categorii de indicatori de apreciere a activității de
mentenanță: indicatori tehnici (de disponibilitate, de fiabilitate și de eficiență a timpului
de funcționare) și indicatori economici (curenți și bugetari).
Caracteristica esențială a sistemului de mentenanță după necesitate este aceea că
intervențiile tehnice se execută numai atunci când autovehiculul cade, adică nu mai poate
funcționa. Capacitatea de funcționare a autovehiculului va fi refăcută parțial prin
intervențiile tehnice executate cu ocazia remedierii defecțiunilor curente și a căderilor.

Figura . Schema executării

intervențiilor tehnice potrivit sistemului
de mentenanță după necessitate

Potrivit acestui sistem, intervențiile tehnice, care sunt de complexitate diferită, se

execută atunci când apar defecțiunile, adică după perioadele de funcționare diferite t 1, t2, t3,
etc. Prin aceste intervenții tehnice se reface numai în parte starea tehnică a autovehiculului,
deoarece se remediază, de obicei, numai defecțiunile care au determinat oprirea acestuia.
Uzurile și defecțiunile latente ale altor componente ale autovehiculului nu fac, de regulă,
obiectul intervențiilor tehnice executate după necesitate. Durata de funcționare efectivă a
autovehiculului Te, în acest caz, este mai mare decat în situația când nu se execută
intervenții tehnice, dar rămane întotdeauna mai mică cu mult față de cea posibilă
 Avantajul principal al acestui sistem constă în extrema sa simplitate: nu necesită
stabilirea unor termene precise de efectuare a interven țiilor tehnice și nici planificarea
lor.
Dezavantajele sistemului sunt:
 scoaterea pe neașteptate din producție a autovehiculelor, ceea ce pune sub semnul
incertitudinii realizarea sarcinilor de producție;
 imposibilitatea planificării intervențiilor tehnice ca volum de lucrări, termene de
execuție și volum de cheltuieli, deoarece nu se cunoaște din timp momentul
aparițtiei defecțiunii;
 durata de imobilizare a autovehiculelor este mare, deoarece necunoscându-se
termenele de execuție a intervențiilor tehnice și complexitatea lor, nu se poate
efectua din timp pregătirea necesară;
 capacitatea de funcționare a autovehiculului va fi refăcută parțial, deoarece se
remediază, de obicei, numai defecțiunile care determină oprirea acestuia, creându-
se premisele unei defectări în lanț;
 nu oferă informații privind gradul de uzură al autovehiculului;
 nu asigură o funcționare garantată a autovehiculului în exploatare, deoarece
fiabilitatea devine aleatoare. Sistemul s-a aplicat în perioada de început a
mașinismului, când nu se cunoșteau legitățile comportării autovehiculelor în
exploatare și nu se putea stabili gradația și succesiunea intervențiilor tehnice.
Datorită dezavantajelor, acest sistem nu se mai folosește astăzi ca sistem de bază,
ci ca o completare la sistemele moderne.

Eficiența economică a sistemului de mentenanță după necesitate se poate pune în

evidență prin comparație cu situația când la autovehicule nu se execută intervenții
tehnice, durata de funcționare a acestora crescând cu 2…5 ani.
Sistemul de mentenanță cu planificare rigidă este diametral opus celui precedent
și constă în aceea ca intervențiile tehnice se execută potrivit unei planificări prealabile,
prin care se stabilesc termenele și volumul de lucrări pentru fiecare în parte.
Autovehiculele sunt scoase obligatoriu din exploatare după anumite perioade de
funcționare, iar intervențiile tehnice sunt executate indiferent de starea tehnică reală.
Conform acestui sistem capacitatea de funcționare a autovehiculului este readusă
la valoarea normală prin intervenții tehnice de diferite grade, executate la termene fixe
stabilite anticipat. În această situație, scoaterea din funcțiune pe neașteptate a
autovehiculului este exclusă sau, în cazul cel mai rau, foarte rară, iar durata de
funcționare Te a autovehiculului crește până aproape de limita posibilă.
 Figura . Schema executării intervențiilor
tehnice potrivit sistemului de mentenanță cu
planificare rigidă

Avantajele sistemului sunt:

 planificarea exactă a termenelor de scoatere a autovehiculelor din exploatare în

vederea executării lucrărilor de mentenanță;
 evitarea scoaterii pe neașteptate din funcțiune a autovehiculelor;
 reducerea duratei de imobilizare specifice a autovehiculelor pentru executarea
lucrărilor de mentenanță;
 pregătirea din timp a producției;
 asigura un nivel de fiabilitate și operativitate corespunzătoare între două
intervenții tehnice succesive.

Dezavantajele sistemului sunt:

 intervenția tehnică nu se realizează în funcție de gradul de uzură real, existând
posibilitatea înlocuririi unor subansamble care mai pot funcționa;
 creșterea nejustificată a volumului de lucrări, a consumului de piese de schimb și
materiale și a cheltuielilor pentru lucrări de mentenanță;
 creșterea timpului total de imobilizare a autovehiculelor.

Datorită acestor dezavantaje, sistemul este neeconomic și aplicarea generalizată
a lui a încetat de mult timp. În prezent, sistemul este aplicat în condiții mulțumitoare la
aeronave, mașini de luptă și utilaje care necesită siguranță mare în funcționare pentru o
perioadă dată.
Eficiența economică a sistemului se stabilește în comparative cu situația când nu
se execută intervenții tehnice sau cu sistemul de mentenanță după necessitate. Această
strategie este avantajoasă, din punct de vedere economic, în perioada de început a
exploatării autovehicului, când uzura este mica și numărul de defecțiuni redus.
Sistemul de mentenantă cu controale periodice, se reduce în esență la verificarea
periodică a parcului de autovehicule de către o comisie tehnică și la stabilirea, cu această
ocazie, a tipul intervenției tehnice, volumului manoperei, cantității de piese de schimb și
materiale necesare, costului prealabil al interventiei tehnice și a termenelor de executare a
lor. Potrivit acestui sistem, nu se face planificarea prealabilă a intervențiilor tehnice, ci
numai a datelor controalelor periodice.
În figura urmatoare se prezintă schema refacerii capacității de funcționare a
autovehiculului potrivit sistemului de mentenanță cu controale periodice. Intervențiile
tehnice se execută la intervale neegale, diferă ca volum de lucrări și au un evident
caracter preventiv. Capacitatea de funcționare, cu unele oscilații, este menținută în zona
de funcționare normală, dar la un nivel mai scăzut decăt în cazul sistemului cu planificare
rigidă. Duratele de funcționare ale autovehiculului între intervențiile tehnice stabilite de
comisie nu sunt egale, datorită aproximației cu care se stabilește starea tehnică și datorită
exploatării neuniforme în timp a autovehiculului.
 Figura . Schema executării intervențiilor
tehnice potrivit sistemului de mentenanță cu
controale periodice
Durata efectivă de funcționare Te a autovehiculului este mai mare decât în cazul
sistemului de mentenanță după necesitate și mai mică decât în cazul sistemului de
mentenanță cu planificare rigidă. Ultima situatie se explică prin faptul că în cazul
sistemului cu planificare rigidă intervențiile tehnice, fiind în mare masură forțate și
preventive, asigură o durată de funcționare mai mare decât în cazul sistemului cu
controale periodice, unde intervențiile tehnice au un caracter preventiv mai pronunțat, iar
succesiunea lor este stabilită cu multă aproximație.
Avantajele sistemului sunt:
 evitarea ieșirii pe neașteptate din funcțiune a autovehiculelor;
 reducerea volumului de lucrări de mentenanță;
 reducerea volumului de piese de schimb și materiale necesare executării lucrărilor
de mentenanță;
 reducerea manoperei și scăderea cheltuielilor cu lucrările de mentenanță.
Ca dezavantaj, se menționează faptul că prin aplicarea acestui sistem nu se
stimulează
menținerea în bună stare a autovehiculelor, deoarece nu este asigurată programarea pe
termen lung a intervențiilor tehnice și normarea perioadelor de funcționare dintre acestea.
Datorită acestor neajunsuri, aplicabilitatea sistemului s-a restrâns continuu, fiind
valorificat în prezent în cadrul sistemului de mentenanță preventiv planificat.
Eficiența economică a sistemului rezultă din evitarea executării de lucrări de
mentenanță nejustificate și din reducerea volumului de lucrări în ansamblu.
Sistemul de mentenanță preventiv planificat, reprezintă în sine un sistem mixt care
include părțile avantajoase ale sistemelor precedente, devenind, în felul acesta, deosebit
de eficient. În cadrul acestui sistem, constructorul de autovehicule stabilește pentru
fiecare tip de autovehicul, pe baze științifice rezultate din urmărirea în condiții de
exploatare a autovehiculelor și pe baza calculelor de prognozarea a uzurii pieselor,
nomenclatura și ciclul intervențiilor tehnice, periodicitatea lor și volumul de lucrări
obligatorii pentru fiecare intervenție tehnică.
În figura următoare este reprezentată schematic influența intervențiilor tehnice
preventive și corective asupra stării tehnice a unui autovehicul în cazul sistemului de
mentenanță preventiv planificat. După cum rezultă din grafic, intervențiile tehnice
preventive se execută după o planificare rigidă, reparațiile curente se execută după
necesitate, iar reparațiile capitale se execută după o planificare elastică ce cuprinde
verificarea prealabilă a stării tehnice.
 Figura . Schema executării intervențiilor
tehnice potrivit sistemului de mentenanță
preventive planificat

Durata de funcționare efectivă Te a autovehiculului este foarte apropiată de cea

posibilă. Teoretic, această durată poate fi prelungită foarte mult prin repetarea ciclurilor
de intervenții tehnice preventive și corective. Practic, această durată corespunde
momentului când reparația capitală devine nerentabilă.
Avantajele sistemului sunt:
- conducerea știintifică, pe bază de plan, a activității de mentenanță;
 evitarea scoaterii din funcțiune, pe neașteptate, a autovehiculelor;
 mărirea duratei de funcționare efective a autovehiculelor;
 executarea integrală a intervențiilor tehnice preventive prevăzute, la termene
stabilite și în volumul prescris.
Dezavantajele sistemului sunt:
 există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanță ce se
execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecțiunilor sau
premiselor de defecțiuni, agregatele verificate fiind în perfectă stare de
funcționare;
 efectuarea unor cheltuieli inutile determinate în special de manopera utilizată
pentru
efectuarea în totalitate a lucrărilor prescrise, iar în stoc trebuie să avem piese de
rezervă care pot să nu fie imediat necesare.
Deși actualul system de mentenanță a autovehiculelor si-a dovedit practica destul
de elocvent eficacitatea, prin caracterul preventive al lucrărilor ce se execută și prin
remedierea din timp a unor defecțiuni sau începuturi de defecțiuni, el prezintă totuși
dezvantajul că există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanță ce
se execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecțiunilor sau premizelor
de defecțiuni, agregatele verificate fiind în prefectă stare de funcționare. Această situație
duce la efectuarea unor cheltuieli inutile determinate în special de manopera utilizată
pentru efectuarea în totalitate a lucrărilor, iar în stoc trebuie să avem piese de rezervă care
pot să nu fie imediat necesare.
Un concept mai recent este cunoscut sub numele de mentenanța în funcție de stare,
unde decizia de oprire a autovehiculelor pentru executarea lucrărilor de mentenanță se ia în
funcție de starea sa tehnică, atunci când s-a depășit un punct predeterminat. Deci lucrările de
mentenanță au loc în momentul în care s-a dovedit precis că există un defect și că, dacă nu se
va remedia, rezulta o avarie, cu distrugerea probabilă a altor organe de mașini și dereglarea
activității. Problema este, desigur, de a determina starea internă a autovehiculului în timpul
funcționării sale.
Prin noțiunea de mentenanță funcționala se are în vedere dependența operațiilor
fizice, activităților de pe un anumit nivel de cele aflate pe nivelul anterior, similar unei
corelații matematice.
Obietcivul principal al mentenanței în funcție de stare, constă în realizarea unui
system de conducere, organizare, coordonare și urmărire a activităților de mentenanță și
de reducere a cheltuilelilor aferente, utilizând analiza tehnico-economică pe toată
perioada de exploatare, în scopul asigurării siguranței în funcționare a autovehiculelor.
Pentru modelarea matematică a mentenanței în funcție de stare, se are în vedere
faptul că, în cadrul intervențiilor tehnice, calitatea reprezintă sinteza stării funcționale a
fiecărui autovehicul la un moment dat, care poate fi comparată cu starea de bună
funcționare, corespunzătoare fiecărui autovehicul.
Asigurarea condițiilor pentru o funcționare corectă, fără avarii, a autovehiculelor
are drept obiective:
 să asigure la nivelul prevăzut de constructor fiabilitatea funcțională a sistemelor,
în condițiile unui consum rational de material și manoperă;
 să garanteze efectuarea lucrărilor și operațiilor necesare într-un timp minim și la o
calitate corespunzătoare, dispunând de o dotare tehnică și tehnologică la un nivel
care să corespundă celor mai mari exigențe actuale, în condițiile unei eficiențe
maxime a investițiilor alocate în acest scop;
 proiectarea procesului tehnologic pentru lucrările de mentenanță să fie realizata
astfel încât să se asigure întregul volum al documentației elaborate un caracter
concret, accesibilitate și utilitate maximă, pentru a se putea aplica la toate
nivelurile de conducere
și operare.
Pentru a se putea realiza obiectivele fundamentale ale mentenanței, în condițiile
menționate, trebuie promovată o strategie unitară și eficientă pe tot parcursul desfășurării
activității de exploatare, care vas ta la baza formulării și aplicării deciziilor conducerii
sistemului, prin funcțiunile sale de comandă, reglare și control.
Datorită acestor aspecte, în procesul tehnologic al lucrărilor de mentenanță, se
impune introducerea unor sisteme rapide și eficace de diagnosticare, pentru verificarea și
aprecierea stării tehnice a autovehiculelor, în vederea asigurării unei fiabilități
operaționale înalte, care să nu dea un diagnostic post factum, care este neeconomic și
adesea îngreunat de suprapunerea unor cauze și fenomene în stadiile finale ale
defecțiunii.
În această categorie intră sistemul de mentenanță predictiv, care este la ora actuală
singurul sistem de mentenanță veritabil și eficient. Acest sistem derivă din sistemul de
mentenanță cu controale periodice și constă în executarea intervențtiilor tehnice atunci
când o serie din parametrii testați (turația, temperatura, presiunea, debitul, nivelul
vibrațiilor, consumul de combustibil etc.) indică un început de funcționare
necorespunzătoare a autovehiculului.
Termenul predictiv este legat de procesul de mentenanță și generează un nou sistem,
putând fi o extindere a conceptului de mentenanță preventivă. Strategia acestui sistem se
bazează pe elemente noi, spre deosebire de mentenanța la intervale regulate de timp
(mentenanța preventivă). Noul sistem de mentenanță, urmărește continuu sau intermitent (dar
cu urmărirea evoluției parametrului măsurat în timp, ceea ce nu se face în cadrul mentenanței
preventive) parametrii a căror evoluție ar putea genera sau atesta o defecțiune. Astfel,
mentenanța depinde de starea momentană a autovehiculului, stare permanent monitorizată. În
literatura de specialitate, această monitorizare este cunoscută sub denumirea de condition
monitoring. Gama de procedee utilizată se bazează pe urmărirea parametrilor care, la
depășirea unor valori predeterminate, generează sau atestă defecțiuni.
Sistemul presupune aplicarea unor senzori și efectuarea unor analize ale datelor
tehnice în scopul stabilirii momentelor când performanțele autovehiculelor sau ale
componentelor acestora încep să aibă o evoluție negativă, prevestind apariția unor
defecțiuni care pun în pericol funcționarea autovehiculului, conferind mentenanței
predictive o eficiență tehnico-economică deosebită.
Sistemul de mentenanță predictiv reprezintă un nou concept de organizare a activității
de mentenanță, aplicat relativ recent în domeniul autovehiculelor datorită avantajelor pe care
le prezintă:
 cunoașterea permanentă a gradului de uzură a sistemelor și subsistemelor;
 executarea intervențiilor tehnice în momentul în care gradul de uzură a atins
valorile maxime admisibile și numai la un organ sau subsistem;
 identificarea precisă a elementului defect, cu rezultatul reducerii costului
intervenției (prin eliminarea demontărilor nejustificate) și reducerii perioadei de
imobilizare;
 evaluarea precisă a resursei disponibile, precum și păstrarea parametrilor
funcționali la valorile prescrise în documentația tehnică;
 reducerea numerică a personalului tehnic;
 asigurarea menținerii constante a disponibilității operative, ceea ce contribuie și la
creșterea încrederii personalului în fiabilitatea autovehiculelor din dotare;
 eliminarea pericolului defectării aleatoare a autovehiculelor;
 reducerea stocurilor de materiale.
 3. Bibliografie

1 A. Boroiu Fiabilitatea și mentenabilitatea automobilelor, Editura

2 C. Deneș
3 C. Manea, M. Stratulat
4 C. Militaru
5 V. Panaite, M.O. Popescu
6 Gh. Vodă, Al. Isac Maniu
7 I. Verzea
Universității din Pitești, 2001
Fiabilitatea și mentenabilitatea sistemelor, Suport de
curs. Sibiu, Editura Universității Lucian Blaga, 2006
Fiabilitatea și diagnosticarea automobilelor,
București, Editura Militară, 1982
Fiabilitatea și precizia în construcții de mașini,
București, Editura Tehnică 1987
Calitatea produselor și fiabilitatea, București, Editura
Matrix Rom, 2003
Fiabilitatea – șansă și risc, București, Editura Tehnică,
1986
Managementul activității de mentenanță, Editura
Polirom, Iași, 1990