Diagnosticarea mecanismului motor

Starea tehnică a mecanismului motor se poate înrăutăţii ca urmare a modificărilor

dimensionale ale pieselor supuse uzurii sau deteriorării prin efort mecanic, termic sau
combinat.

Parametrii de stare şi parametrii de diagnosticare

Simptomele şi cauzele unor defecţiuni ale

mecanismului motor

Diagnosticarea gradului de etanşare a cilindrilor

A. Măsurarea presiunii de compresie

Este unul din cele mai răspândite procedee pentru diagnosticarea stării tehnice a motoarelor.
Pentru măsurare se folosesc compresmetre.
Pentru efectuarea probelor, motorul trebuie adus la temperatura de regim şi apoi i se scot
toate bujiile sau injectoarele. La motoarele cu aprindere prin scânteie se deschide complet
clapeta de acceleraţie. Se conectează apoi compresmetrul prin garnitura în orificiul bujiei sau
injectorului unuia din cilindri şi se antrenează motorul la o turaţie de 175 - 200 rpm, citindu-
se presiunea măsurată.

Valorile obţinute prin procedeul descris se compară cu nivelurile limită minime pe care
constructorii le oferă împreună cu abaterea limită a diferenţei dintre presiunile maxime ale
cilindrilor motorului.

B. Diagnosticarea după scăpările de aer

Se realizează prin producerea în cilindru fie a unei suprapresiuni, fie a unei depresiuni, într-un
moment al ciclului când ambele supape sunt închise. Gradul de etanşare a cilindrului se
apreciază în funcţie de viteza de variaţie a presiunii într-un timp dat.

C. Diagnosticarea prin măsurarea depresiunii din galeria de

admisie
Este unul din cele mai simple procedee de stabilire a gradului de etanşare a cilindrului. În
acest scop, unele motoare sunt prevăzute din fabricaţie cu orificii în galeria de admisie care
sunt obturate în timpul funcţionării. Pentru aceeaşi poziţie a obturatorului şi o turaţie dată,
depresiunea din galeria de admisie depinde numai de gradul de etanşare al cilindrilor.

Pentru diagnosticare se pot utiliza aparate bazate pe măsurarea debitului şi nu a depresiunii,

procedeul fiind răspândit mai ales pentru verificarea motoarelor noi sau a celor reparate
capital.

D. Diagnosticarea prin măsurarea presiunii sau debitului de

gaze scăpate în carter
Metoda se bazează pe observaţia că, la o uzură avansată a grupului piston - cilindru,
cantitatea de gaze scăpate din cilindri în carter creşte de 5 - 7 ori. Având valorile nominale
(pentru un motor nou) ale presiunii din carter sau ale debitului de gaze scăpate din cilindri, se
poate aprecia gradul de uzură. Se consideră că dacă presiunea în carter ajunge la 80 - 160
mmHg, motorul este uzat.

Măsurarea presiunii se realizează cu micromanometre obişnuite, iar la măsurarea debitelor se

folosesc debitmetre volumetrice cu diafragmă.
Înainte de efectuarea probelor este necesar ca instalaţia de ventilaţie a carterului să fie
suspendată, iar carterul ermetizat prin obturarea orificiilor e ventilaţie şi cel al jojei de ulei.

Rezultatele obţinute sunt o indicaţie medie pentru toţi cilindrii. Pentru a stabili starea tehnică
a fiecărui cilindru în parte, se măsoară debitul de gaze scoţând din funcţie succesiv câte un
cilindru. Rezultatul se scade din debitul total măsurat mai înainte. Dacă la unul dintre cilindrii
diferenţa de debit este mai mare de 23 - 30 l / min, înseamnă că această secţiune a motorului
are un grad de uzură inacceptabil, segmenţii sunt rupţi, sau blocaţi, cilindrul are o cămaşă
deformată sau gripată.

E. Diagnosticarea după consumul şi analiza uleiului

Gradul de uzură a mecanismului motor poate fi determinat indirect folosind ca parametrii de
diagnosticare consumul de ulei şi gradul de impurificare a lubrifiantului cu produşi de uzură.

Consumul de ulei, raportat la un anumit interval de rulare, poate da indicaţii cu privire la

starea grupului piston-cilindru.

Diagnosticarea după analiza uleiului se realizează stabilirea elementelor chimice ce

caracterizează o piesă supusă uzurii (de exemplu siliciul pentru piston, nichelul pentru
cămăşile de cilindru, cuprul pentru bucşa din piciorul bielei, staniu pentru cuzineţi etc.) şi
măsurarea periodică a concentraţiei acestora în masa uleiului.

Sensibilitatea acestui parametru de diagnosticare este net superioară altor parametrii, dar
pentru exactitatea determinărilor se impune ca uleiul să nu conţină din prelucrare elemente
de aditivare specifice produselor uzurii.

Măsurarea concentraţiilor se face prin analiză chimică sau spectrală, dar aparatele sunt
scumpe şi nu-şi justifică costul decât prin utilizarea centralizată în laboratoare care să
deservească mai multe unităţi economice.

Diagnosticarea după zgomot

Diagnosticarea mecanismului motor după analiza zgomotelor emise de el se poate face:

- subiectiv, prin ascultare

- obiectiv, folosind aparatură adecvată stabilirii precise a nivelului de zgomot, a spectrului de

frecvenţă şi a locului de emisie

Diagnosticarea prin ascultare este o metodă empirică ce poate oferi rezultate de o valoare

informativă care depinde în mare măsură de experienţa operatorului.

Pentru ascultare se utilizează stetoscoape simple sau electronice. Înainte de testare, motorul
se încălzeşte până ce atinge temperatura de funcţionare normală, iar ascultarea şi
interpretarea zgomotelor percepute se face în conformitate cu următoarea schemă: