FAC.

DE INGINERIE MECANICA
Cat. de Autovehicule şi Motoare

ÎNCERCAREA ŞI OMOLOGAREA AUTOVEHICULELOR

STANDELE DE INCERCARE

Student: FINNA Szabolcs

Secţia AR, Anul IV, grupa 1151

Anul universitar 2018-2019

Semestrul I
 I. Incercarea ambreiajului
Incercarea ambreiajului

Destinatia , conditiile impuse si clasificarea ambreaiajului

Ambreiajul face parte din transmisia automobilului si este intercalatintre motor si cutia de
viteze , reprezentând organul de transmitere a momentului de la arborele cotit al motorului la
cutia de viteze.

Functiile ambreiajului sunt urmatoarele :

1. permite la pornirea automobilului cuplarea progresiva a motorului, care se afla in

functiune , cu celelalte organe ale transmisiei, care , in acel moment, stau pe loc;
2. permite cuplarea si decuplarea in timpul mersului automobiluluimotorului cu
transmisia , la schimbarea treptelor de viteze ;
3. protejeaza la suprasarcini celelalte organe ale transmisiei.

Conform rolului pe care îl indeplineşte în cadrul transmisiei şi a condiţiilor de funcţionare,

încercarea ambreiajului presupune atingerea parţială sau în totalitate a următoarelor obiective
principale: determinarea cuplării line, fără şocuri a ambreiajului; gradul de patinare;
momentul maxim transmis; capacitatea de filtrare a oscilaţiilor de torsiune transmise de
motorul cu ardere internă; uzura garniturilor de fricţiune şi fiabilitatea ambreiajului în
ansamblu; regimul termic din timpul funcţionării. Datorită faptului că evaluarea fiabilităţii şi
compararea durabilităţii diferitelor ambreiaje şi garnituri de fricţiune este dificil de stabilit
prin încercări în condiţii reale de exploatare, încercarea ambreaiajelor se face de obicei pe
standuri, obţinându-se în felul acesta rezultate mai precise într-un timp mai scurt. Standurile
moderne de încercare au capacitatea de a simula cât mai exact condiţiile din timpul exploatării
şi de a permite accelerarea încercărilor fără a perturba rezultatele obţinute. Principalii
parametrii care se determină la încercarea ambreiajelor mecanice sunt: momentul transmis;
turaţia arborelui conducător; turaţia arborelui condus; numărul de cuplări şi decuplări; timpii
de cuplare şi de decuplare; intensitatea cuplării şi a decuplării; temparatura în diferite puncte
ale ambreiajului.
 Fig.I.1 Stand de incercarea ambreiajului

În figura I.1 este prezentat schematic un stand universal de încercare a ambreiajelor, care
poate simula diferite regimuri de exploatare, asigurând în felul acesta condiţii de încercare
similare condiţiilor reale de exploatare. Motorul electric 2, echipat cu regulatorul 1, care are
rolul de a menţine constantă turaţia antrenează arboreleconducător 4 prin intermediul
cuplajului 3. Puterea şi turaţia motorului electric trebuie să corespundă cu cele ale mătorului
cu ardere internă care echipează autovehicului al cărui ambreiaj se încearcă. Pe arborele
conducător este montat un excitator 5, care constă într-un dispozitiv cu mase elestice
suspendate elastic, care generează un moment pulsator prin care sunt simulate oscilaţiile
torsionale produse în timpul funcţionării motorului cu ardere internă. Partea condusă a
ambreiajului de încercat 6 este montată pe arborele condus 7, pe care sunt montate şi masele
inerţiale scimbabile 15, 16 şi 17, care reproduc inerţia maselor în mişcare de rotaţie şi
translaţie ale autovehiculului al cărui ambreiaj este supus încercării. Frâna 13 realizează un
moment rezistent constant corespunzător rezistenţei totale a drumului. Standul mai poate fi
echipat şi cu frână aerodinamică care să simuleze rezistenţa aerului. Frâna 14 este folosită la
oprirea periodică a întregului sistem. Decuplarea periodică a ambreiajului încercat 6 şi
cuplarea frânei 14 se face cu ajutorul motorului electric 23, prin intermediul amgrenajelor
melcate 21 şi 20 şi a pârghiilor 22 şi 19. Valoarea momentului transmis la arborele condus al
ambreiajului şi variaţia acestuia la cuplarea şi decuplarea ambreiajului este pusă în evidenţă
de sistemul de măsură format din traductorul de moment 10, amplificatorul 12, şi de aparatul
de înregistrare 11. Dispozitivul dinamonetric 8 indică momentul absorbit de frâna 13, iar
modificarea momentului de frânare se face prin roata 9 şi sistemul de pârghii aferent
dispozitivului dinamometric. Turaţia părţii conduse se măsoară cu ajutorul tahometrului 18.
În timpul încercării momentul de torsiune constant dezvoltat de motorul electric este
transformat de către xcitator într-un moment cu variaţie periodică, care, prin intermediul
ambreiajului încercat până când acesta ajunge la turaţia arborelui conducător. În acest moment
se termină un ciclu de încercare, pârghia 22 decuplează ambreiajul iar pârghia 19 cuplează
frâna 14. Ciclurile de încercare se repetă succesiv până la finalizarea programului de
încercare, care a fost stabilit în concordanţă cu scopul încercării. Încercarea dinamică,
complexă, a ambreiajelor impune solicitarea acestora în condiţii cât mai apropiate de cele
reale, din exploatare. Durabilitatea acestor cuplaje şe determină prin repetarea încercărilor
până la 60 000 cicluri.
 Fig.I.2 Fazele unui ciclu de încercare a ambreiajului

În figura I.2 sunt prezentate fazele unui ciclu de încercare. În graficul I este prezentată cu
linie continuă variaţia turaţiei părţii conduse şi cu linie întreruptă cea a părţii conducătoare, în
graficull II este prezentată variaţia deplasării discului de ambreiaj, iar în graficul III cea a
deplasării saboţilor frânei 14. În cazul în care se doreşte studierea variaţiei temperaturii în
diferite puncte ale ambreiajului, se montează termocuple iar instalaţia va fi completată cu
toată aparatura de măsură şi înregistrare. Dacă se urmăreşte evoluţia uzurii în timp, după un
anumit număr de cicluri se fac măsurători ale componentelor aflate în frecare. Pentru a pune
în evidenţă regimul de cuplare a ambreiajului se înregistrează creşterea momentului transmis
prin ambreiaj la cuplarea acestuia. Pentru aceasta se utilizează un traductor de moment şi
aparatura de măsură şi înregistrare adecvată. Pentru măsurarea momentului maxim transmis
prin ambreiaj, moment utilizat pentru calculul coeficientului de rezervă al ambreiajului se
măreşte continuu momentul de frânare până când ambreiajul începe să patineze. Punerea în
evidenţă a patinării seace măsurând în acelaşi timp viteza unghiulară a arborelui conducător şi
a celuicondus.

Fig.I.3 Curbe caracteristice materialelor de frecare pentru garnituri de fricţiune.

În figura I.3 sunt prezentate câteva curbe caracteristice ale ambreiajelor şi ale materialelor de
fricţiune determinate pe cale experimentală.

II. Incercarea cutiei de viteze

Utilizarea transmisiilor cu roţi dinţate înregistrează o îndelungată istorie și o bogată
experiență, ceea ce a permis dezvoltarea unei intense activități de cercetare care a condus la
metode de proiectare moderne, în mare parte standardizate și la tehnologii de execuție
devenite tradiționale. Pe măsură ce științele fundamentale au pus la dispoziție cunoștințe tot
mai profunde și rafinate, respectiv algoritmi performanți de sinteză optimală, proiectarea în
domeniul transmisiilor prin roți dințate a evoluat prin integrarea în metodele de calcul a unui
număr tot mai mare de elemente de influență (materiale, geometrie, abateri dimensionale și de
formă, tratamente termice, factori cinematici, energetici, dinamici etc.).

Modelarea și simularea automată permit, în prezent, previzionarea comportării – din toate

punctele de vedere a unei transmisii – în timpul funcționării.

Această etapă – a modelării și simulării – este apanajul ultimelor două, trei decenii și s-a
interpus între fazele tradiționale de proiectare și testare pe standuri de încercare. Deși au
virtuți incontestabile, modelarea și simularea funcționării nu poate elimina pentru orice sistem
faza testării.

Testarea, cu conținutul său foarte cuprinzător – control dimensional al formei, al

parametrilor cinematici, dinamici, de fiabilitate și capabilitate – răspunde obiectivului țintă al
managementului oricărei activități: calitatea, respectiv raportul preț/calitate.

Și în domeniul transmisiilor cu roți dințate, calitatea, în forma sa integrală – indiferent de

previziunile teoretice premergătoare – este necesar a fi testată pe standul de încercare. În ceea
ce privește structura standurilor și metodele de încercare, nu există referințe larg acceptate,
ceea ce indică faptul că cercetarea relativ la testare nu este încheiată definitiv, lăsând spațiu de
studiu și explorare.

Standurile de încercare a transmisiilor cu roti dințate se pot clasifica după o multitudine de

criterii, între care cel mai important este acela care ia în considerare configurația fluxului
energetic. Acesta poate avea un traseu deschis sau închis.
 Fig.II.1 Stand de incercare transmisie cu roti dintate

1. Standuri cu flux energetic deschis

Principial, standurile cu flux energetic deschis au o schemă foarte simplă (figura 1), care
include o sursa de energie ME (motor electric, hidraulic etc.), transmisia cu roți dințate T și un
disipator de energie DE. Acesta poate fi o frână mecanică cu discuri sau saboți, hidraulică,
pneumatică sau hidropneumatică, electrică (electromagnetică), o pompă hidraulică etc.

Caracteristica acestor tipuri de standuri este faptul că disiparea energiei se realizează sub
formă de căldură, ceea ce impune, la o funcționare de anduranță, folosirea unor dispozitive
suplimentare pentru răcire. De aceea, aceste standuri sunt utilizate, în general, pentru teste
funcționale și mai puțin pentru încercări de durabilitate și fiabilitate sau ca standuri de rodaj.

Fig.II.2 Schema de principiu a standurilor cu flux energetic deschis

În plus, acest tip de standuri este rational utilizabil în cazul transmisiilor de putere
mică și medie. La puteri mari, consumul energetic și uzarea până la distrugerea rapidă a
sistemelor de disipare a energiei, constituie motive de înlăturare a standurilor cu flux deschis,
ca soluție de principiu.

Totuși, pentru aplicațiile la care utilizarea lor este economică, fiabilă și rațională,
standurile cu flux energetic deschis prezintă avantajul unei reproduceri relativ bune, în timpul
testelor, a condițiilor reale de funcționare a transmisiilor cu roți dințate și, totodată, au un grad
ridicat de universalitate.

Standurile cu flux energetic deschis se pot utiliza ca standuri pentru măsurarea

randamentului transmisiei, a temperaturii de funcționare în regim nominal, a zgomotului și
vibrațiilor, pentru verificarea unor condiții de montaj, ungere, etanșare, respectiv pentru
identificarea zonelor subdimensionate sau cu un grad sporit de vulnerabilitate.

Deși principial, acest tip de stand are o structură aparent simplă, el prezintă câteva
dezavantaje importante: consum energetic substanțial, uzare rapidă a frânelor, încălzire
excesivă, modificarea caracteristicilor de încărcare în timp.

Pentru a ilustra aplicarea tehnicii de experimentare pe standuri cu flux energetic

deschis, în figura 2 este prezentată poza unui stand conceput la Universitatea „Eftimie
Murgu” din Reșița și realizat la fabrica de reductoare Reșița- Renk S.A. (RRR).

Ca disipator de energie s-a folosit o pompă cu roți dințate, la care, cu ajutorul

robinetului montat pe conducta de refulare s-a asigurat variația presiunii fluidului circulat,
respectiv a puterii absorite de pompă.

Verificarea puterii transmise, respectiv a momentului de torsiune la arborele de intrare

și la arborele de ieșire al reductorului cu roți dințate, s-a făcut cu ajutorul unor flanșe
torsiometrice tip T 10 FS produse de HBM Germania. Aceste flanșe torsiometrice permit
măsurarea momentului de torsiune transmis și a turației de lucru. S-a montat câte o astfel de
flanșă pe arborele de intrare, respectiv de ieșire al reductorului, culegerea datelor făcându-se
cu ajutorul modulului MP 60.

Pentru izolarea transmisiei cu roți dințate, din punct de vedere al posibilelor vibrații
transmise de la mașina antrenoare (motorul electric), respective mașina antrenată (pompa), s-
au ales cuplaje de legătură cu benzi de cauciuc pe arborele de intrare, respectiv cu benzi de
piele pe arborele de ieșire.

Aceste cuplaje au avantajul că permit de cuplarea rapidă și nu necesită o aliniere,

respectiv centrare riguroasă.

2. Standuri cu flux energetic închis

Standurile cu flux energetic închis, numite și energorecuperative, conțin una, două sau mai
multe transmisii de testat, montate simetric, în tot atâtea bucle mecanice energetic închise.

Circuitele energetice recuperative sunt destinate cu precădere testării sau rodării unor
transmisii de putere sau a unor subansambluri din componența acestora, a căror comportare
trebuie cunoscută detaliat, pentru fiecare unitate de produs.

Principalele avantaje ale standurilor de testare cu circuit închis sunt: consumul energetic
redus în raport cu necesitățile unui stand deschis cu aceeași destinație. Practic, energia
introdusă în circuit trebuie să acopere numai pierderile mecanice din cuplele de frecare
(angrenaje, lagăre, cuplaje etc.); posibilitatea ca încărcarea să aibă loc după orice lege care să
simuleze condițiile reale de încărcare sau să asigure încercări accelerate, de durată redusă;
eliminarea din schema cinematică a elementelor cu uzare rapidă și intensă, precum și a
subansamblurilor aferente de răcire; posibilitatea, cu ajutorul unui subansamblu mecanic
simplu, de inversare a mișcării, pentru transmisiile care lucrează reversibil; menținerea
automată a \ncărcării la valorile prescrise.

În tabelul 1 este prezentată o clasificare a circuitelor închise, cu punerea în evidență a

varietății constructiv-funcționale prin care acestea se pot materializa iar în figura 3 sunt
ilustrate câteva scheme de circuite mecanice închise, cu reprezentarea traseelor energetice.

Principiul unui stand energorecuperativ este prezentat în figura 4. În componența

sistemului intră transmisiile mecanice TM-1 și TM-2, între care are loc recircularea energiei,
standul având astfel un caracter energorecuperativ. Sursa de energie exterioară SE are rolul de
a acoperi numai pierderile mecanice din circuit.

Fig.II.3 Scheme de circuite energetice închise

Închiderea circuitului, pentru recircularea energiei se poate face pe cale mecanică,

electrică sau hidraulică. Sistemele cu recircularea energiei pe cale mecanică sunt mai
răspândite, fiind mai simple, mai ieftine, mai fiabile și cu caracteristici reologice superioare
celorlalte variante. Prezintă interes practic sistemele mecanice prevăzute cu posibilitați de
tensionare în mers, cu programatoare pentru comanda automată a încărcării. În asemenea
cazuri, subansamblul de tensionare are două grade de mobilitate.

Fig.II.4 Clasificarea circuitelor energetice închise

 Fig.II.5 Schema unui stand Energorecuperativ

Standul conține o sursă exterioară de energie SE, două transmisii mecanice identice din punct
de vedere cinematic, TM-1 și TM-2, cuplajul torsional CT, cuplajele de legătură C, arborii
intermediary A, dispozitivele și aparatele de măsurare (pentru turație, moment de torsiune,
temperatură, zgomot, vibrații etc.), precum și echipamentele pentru comanda încărcării.
Cuplajul torsional, dispus pe tronsonul de turație ridicată al circuitului, are rolul de a crea
momentul de torsiune și de a simula astfel funcționarea în sarcină a angrenajelor.

Fig.II.6 tand energorecuperativ cu închidere mecanică

Datorită pierderilor mecanice de pe traseul fluxului energetic, încărcarea celor două transmisii
nu este identică. Din acest motiv, la încercările care utilizează roți dințate-epruvete, transmisia
pereche având rolul de returnare, este mai robustă sub aspect constructiv. Pe lângă varianta
mecanică de închidere a circuitului, mai există și soluțiile cu închidere hidraulică sau
electrică. În schema primei variante se regăsesc: un motor electric de acționare, un generator
hidraulic, un motor hidraulic și roțile dințate.
 III. Încercarea transmisiiolor cardanice
Obiectivele încercării transmisiei cardanice sunt: determinarea randamentului şi a
pierderilor; determinarea turaţiei critice; determinarea regimului termic; determinarea uzurii
pieselor; etc. Înainte de încercare transmisia cardanică se controlează riguros să respecte toate
prescripţiile din documentaţia de execuţie referitoare la: cordoanele de sudură; montaj;
echilibrare; etc. La fel ca şi celelalte subansamble ale transmisiei şi transmisia cardanică poate
fi încercată pe standuri cu flux de energie deschis sau închis, de diferite tipuri. În schema din
figura 3.26 este prezentat un stand cu flux de energie deschis pentru determinarea pierderilor
din transmisiile cardanice. Transmisia cardanică 3 este antrenată de motorul electric de curent
continuu cu stator oscilant 1, prin intermediul cuplajului 2. Generatorul electric cu stator
oscilant 5, legat de partea condusă a arborelui cardanic prin cuplajul 4, asigură momentul
rezistent. Pentru a încerca transmisii cardanice de diferite lungimi şi la diferite unghiuri de
înclinare α motorul electric 1 şi generatorul de frânare 4 se montează pe suporţi care culisează
după direcţia x şi y. Dacă standul nu este echipat cu un motor electric cu turaţie variabilă care
să permită încercarea transmisiei cardanice la turaţii diferite se poate monta o cutie de viteze
cu randament cunoscut.

Fig.III.1 Schema standului de încercare pentru determinarea pierderilor din transmisia cardanică în flux de
energie deschis.

Pentru determinarea randamentului transmisiei cardanice, se măsoară momentele M1 şi

M2 prin echilibrarea statoarelor motorului şi generatorului cu ajutorul greutăţilor G1,
respectiv G2. Randamentul se calculează cu relaţia:

Pentru determinarea rezistenţei la solicitări statice a transmisiei cardanice, se efectuează

probe pe maşini de încercare la torsiune, care dezvoltă un moment care creşte treptat până la
ruperea celei mai slabe secţiuni a transmisiei de încercat. În timpul acestei probe se măsoară şi
deformaţiile corespunzătoare diferitelor momente, determinându-se şi caracteristica de
rigiditate la răsucire a transmisiei cardanice încercate.
 Fig.III.2 Schema standului cu flux de energie închis pentru încercarea transmisiei cardanice.

Dacă se doreşte reproducerea sarcinilor dinamice care solicită transmisia longitudinală

se poate intercala un excitator ca cel utilizat la standul de încercare al ambreiajului, momentul
de solicitare constant furnizat de motorul electric devine variabil. Standurile de încercare a
transmisiei longitudinale cu flux deschis prezintă dezavantajul

120

consumului ridicat de energie folosirea lor fiind evitată mai ales la încercările de lungă
durată. Pentru încercarea transmisiilor cardanice, cele mai răspândite sunt standurile de
încercare cu flux de energie închis. În figura 3.27 este prezentată schema unui astfel de stand.
Acesta se compune dintr-o parte de antrenare, formată din motorul electric de antrenare cu
stator oscilant 1, ambreiajul 2, care joacă şi rolul de cuplaj de siguranţă, şi din circuitul închis,
format din reductoarele 5 şi 7 şi din transmisia cardanică de încercat 6 şi cea de serviciu 8.
Încărcarea circuitului închis se realizează prin rotirea flanşei arborelui de intrare 4 în raport cu
flanşa 3, care este solidară cu arborele de ieşire 9 şi care este astfel torsionat. Reductoarele 5
şi 7 au raport de transmitere egal cu unitatea, reductorul 7 fiind deplasabil pentru a permite
încercarea transmisiilor cardanice de diferite lungimi şi cu diferite unghiuri de înclinare α.
După încărcarea circuitului cu momentul de torsiune Mt (prin răsucirea arborelui 9), se
determină puterea Pα pentru antrenarea montajului corespunzător unghiului de înclinare α ,
figura 3.27,a şi P0 corespunzător unghiului α=0, figura 3.27,b, când pierderile din transmisia
cardanică sunt nule. Considerând că pierderile din transmisiile longitudinale sunt egale,
puterea pierdută suplimentar în transmisia cardanică la transmiterea momentului sub unghiul
α, este dată de relaţia:
 IV. Incercarea suspensiei
În analiza sistemelor mecanice este nevoie deconceperea unor modele matematice pentru
diferitetipuri de analize: analiza cinematica descrie miscarea sistemului prin ecuatii algebrice
neliniare, simularea dinamic necesita rezolvarea unor ecuatii diferentiale sau sisteme mixte
algebrice si diferentiale, analiza statice si a pozitiei de echilibru implicit rezolvarea de ecuatii
algebrice nelineare, analiza sistemului linearpresupune calcularea numerice a raspunsului în
frecvent. Modelul cel mai folosit în analiza dinamica mecanismelor de suspensie, precum si
în calculul transmisibilitatii si confortului asigurat de suspensie este modelul sfertului de
automobil (fig. IV.1). S-aunotat: ka si kp coeficientii de elasticitate ai arcului si a pneului, b
coeficientul de amortizare, mNS si mS masele nesuspendate si suspendate, zR(t) functia de
timp a excitarii de la sol.

În aceasta lucrare este prezentata o metoda de identificare a mecanismului de

suspensie auto.Pornind de la datele experimentale masurate pe un stand de încercari al
suspensiei unui automobil, s-a calculat functia de transfer al modelului si s-a cautat un model
linear echivalent, cel al sfertului auto.Folosind acest model linear echivalent si
datelereferitoare la geometria mecanismului de suspensie, pe baza metodei de linearizare
propusa de autor [1] s-aucalculat valorile necunoscute ale mecanismului desuspensie: masele
suspendate si nesuspendate,caracteristicile arcului si amortizorului suspensiei,precum si a
pneului.

Fig.IV.1Model general teoretic al suspensiei.

Schematic instalatia este prezentata în figura IV.2, este prezentata ghidarea masei
suspendate,

S-au notat:

1. cilindru hidraulic,

2. cadru de sustinere din profile U,

 3. pneul auto,

4. mecanismul de suspensie cu arc si amortizor,

5. masa suspendata,

6. roti pentru deplasarea pe verticala a masei,

7. ghidaj pentru roti,

8. locas pentru masa suplimentara.

Bratele mecanismului de suspensie au fost legate prin articulatii în pozitii asemana

toare mecanismului real. În mod asemanator, arcul si amortizorul au fost monta si ca pe
automobil. Rotirea rotii în jurul axei verticale a fost anulata prin fixarea bieletei la masa
suspendata.Masa suspendata se putea deplasa pe verticala,având 8 role cu caneluri care au fost
ghidate pe profilep trate (fig. IV.2). Masa suspendata era prevazuta cu un locas, în care se
puteau introduce greutati suplimentare.

Fig.IV.2 Stand de incercare