CAPITOLUL I

DESCRIEREA SI FUNCTIONAREA INSTALATIEI DE RECTIFICARE

CU FUNCTIONARE DISCONTINUA

1.1. Aparate tip coloana. Coloane de rectificare

Din punct de vedere constructiv, aparatele de tip coloana sunt caracterizate prin forma lor
în general cilindrica sau cilindro-tronconica, având diametrul interior constant sau variabil pe
înaltimea aparatului.
Înaltimea relativa a aparatelor de tip coloana  iH este un parametru definitoriu al acestor
utilaje. Din punct de vedere constructiv sunt considerate aparate de tip coloana, sau generic
simplificat coloane, aparatele al caror diametru este mult mai mic comparativ cu înalţimea 1,2.
Considerarea unui utilaj ca aparat tip coloana, din punct de vedere mecanic, depinde de
zveltetea sa caracterizata de inaltimea relativa:
Ht
iH =
D i ech
in care:
Ht – inaltimea totala a utilajului masurata de la sol
Di ech – diametrul interior ehivalent al coloanei
Independent de tipul procesului fizic sau fizico-chimic care are loc, un utilaj de tip
Ht
iH = >5
recipient se incadreaza in grupa aparatelor tip coloana daca Di ech si Ht 10m, sau pentru
Ht
iH =
orice raport Di ech , daca H  10m.
t

In industria chimica, in majoritatea cazurilor in aparatele tip coloana au loc procese de

transfer de substanta (absorbtie, desorbtie, rectificare, extractie, adsorbtie), motiv pentru care
aparatele tip coloana sunt asociate procesului de transfer de substanta sau masa.
In cazul proceselor de transfer de substanta este necesar un contact perfectîntre doua faze:
gaz – lichid, lichid – lichid, solid – gaz. Pentru a asigura timpul necesar procesului de transfer
dorit, coloana trebuie sa aiba o anumita inaltime, care este un multiplu al diametrului.
În instalaţiile de distilare separarea componentelor unui amestec se realizează prin
încălzirea amestecului iniţial, în urma căreia acesta se vaporizează parţial, urmată de separarea
vaporilor (cu o fracţie molară/masică a componentului mai volatil ridicată) de lichid; vaporii sunt

3
apoi condensaţi. Condensatul vaporilor rezultaţi este denumit distilat, iar lichidul rămas din
amestecul iniţial (cu o fracţie molară/masică a componentului mai puţin volatil ridicată) este
denumit reziduu.
In majoritatea coloanelor pentru procese de transfer de substanta sau de masa, lichidul
curge de sus in jos, sub actiunea gravitatiei, iar gazul sau vaporii de jos in sus, sub actiunea
presiunii. Interioarele coloanelor au drept scop crearea si marirea la maxim a suprafetei de contact
intre faze. Pentru indeplinirea acestei conditii s-a optat pentru urmatoarele variante constructive:

a - Se umple coloana cu corpuri de umplere, peste care curge lichidul supus prelucrarii
sau se pulverizeaza lichidul (coloane cu umplutura). In acest caz concentratia celor doua faze
variaza continuu pe inaltime. Acestea se utilizeaza indeosebi la prelucrarea substantelor agresive
sau de mare vascozitate, cand sunt necesare caderi mici de presiune sau cand cantitatea de lichid
din coloana este mica. Coloanele cu umplutura se utilizeaza de exemplu la operatii de distilare
fractionate in vid (cadere mica de presiune), sau in operatii de fractionare discontinua, in instalatii
pilot si semiindustriale si in lucrari de cercetare de laborator. Noile tipuri de umplutura permit
separarea in coloanele de umplutura, a componentelor care au temperaturi de fierbere apropiate.
Unele coloane de umplutura in care lichidul este pulverizat, servesc la curatirea, racirea sau
umezirea gazelor.
La aceste coloane transferul de substanţă are loc pe suprafaţa peliculei de lichidformată pe
corpurile de umplere, între lichid şi vapori (gaze). Datorită principiilor de funcţionare, coloanele
cu umplutură nu sunt adecvate pentru a lucra cu gaze sau lichide impurificate.
Impurităţile pot astupa spaţiile libere ale umpluturii, ceea ce ar determinacreşterea accentua
tă a rezistenţei hidraulice a umpluturii şi micşorarea, în timp, a eficacităţii coloanei. În coloanele
cu diametrul interior Di≥0,8 m, pe anumite porţiuni, gazele (vaporii) şi lichidul pot circula
pe secţiuni diferite, fără a veni în contact, ceea ce micşorează eficacitatea separării.
Deoarece la peretele coloanei volumul de goluri este maxim, lichidul are tendinţa să se
deplaseze în lungul peretelui; zona central va fi în acest caz insuficient udată. Pentru a obţine,
totuşi, o eficacitate a separării corespunzătoare este necesară organizarea raţională a regimului de
lucru al coloanei. În acest scop, pe înălţimea umpluturii sau între cele două straturi distincte de
umplutură se prevăd dispozitive (talere) de redistribuire care aduc lichidul spre zona centrala a
umpluturii. Umplutura se pune pe toată înălţimea coloanei sau această coloană se fracţionează.
Ultima varianta constructivă se adoptă atunci când, datorită greutăţii umpluturii, dimensiunile
grătarelor ar urma să fie prea mari, sau când construcţia ar fi puternic solicitată în zona asamblării
grătarului cu corpul coloanei. La coloanele de adsorbţie, în partea inferioară a coloanei se prevăd
dispozitive pentru uniformizarea circulaţiei gazelor. Sub grătarul stratului de umplutură, în zona de

4
evacuare a lichidului se prevede, de exemplu, un taler cu clopote care are rolul de a egaliza viteza
gazelor pe secţiunea coloanei.
Corpurile de umplere trebuie să aibă: suprafaţa specifică mare, volum liber mare, densitate
în vrac mică, rezistenţă la coroziune faţă de substanţele prelucrate, rezistenţă la compresiune şi
cost redus. Corpurile de umplere pot avea formă regulată sau neregulată. Pentru umplutură
se poate utiliza orice material (chimic sau mecanic) în condiţiile mediului de lucru din coloană.
Aşezarea corpurilor de umplere se poate face ordonat sau în vrac. Materialele de construcţie pentru
corpurile de umplutură sunt: materiale ceramice, materiale plastice, lemn, metal, cuarţ, cocs, fibre
de sticlă, grafit. Corpurile de umplere metalice se obţin prin turnare sub presiune sau din
platbandă, iar cele din material plastic se realizează prin injectare.
Pentru a obţine caracteristici mecanice mai bune se utilizează ca material de umplutură
fibre de sticlă sau fibre de azbest. Utilizarea unor stabilizatori adecvaţi permite menţinerea în timp
a caracteristicilor fizice şi chimice ale corpurilor de umplere din materiale plastice. Corpurile de
umplere de formă regulată se caracterizează prin eficacitate relativ mare. Constructiv și
experimental, s-au constatat următoarele:
- dacă este necesară o cădere de presiune Δp şi când nu se impune un grad mare de
separare se utilizează umpluturi mai ieftine: inele Rasching, Lessing, Pall, sei Berl şi
Intalox;
- la prelucrarea unor cantităţi mari de substanţă cele mai potrivite sunt umpluturile din
site profilate, plăci paralele şi din fibre de sticlă;
- la separarea componentelor cu volatilităţi apropiate sunt mai potrivite umpluturile de
mare eficacitate: inele Dixon, inele Hy-Pak, rulouri din bandă de plasă de sârmă.
- dimensiunea cea mai economică a corpurilor de umplere se găseşte în jur de 50 mm.
- umplutura metalică se utilizează în cazul în care este posibilă depunerea de sediment şi
este necesară curăţirea repetată a coloanei, în coloane care funcţionează subvacuum.
- umplutura ceramică se utilizează când nu este necesară curăţirea deasă a coloanei,
precum şi la prelucrarea mediilor corozive. Grafitul, sticla şi materialele plastice se
utilizează la prelucrarea produselor agresive.
Stratul de umplutură, în coloană, este susţinut de suporturi plane sau ondulate. Acestea
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să reziste la coroziune şi lagreutatea umpluturii şi
lichidului şi să aibă o secţiune liberă care să nu permită cădereacorpurilor de umplutură; să se
monteze şi să se demonteze uşor. Suportul în formă de grătar din placa perforată are secţiunea
liberă mai mica sau cel puţin egala cu secţiunea umpluturii, fiind putin utilizat în construcţiile
moderne (fig.1.1.a).

5
 În prezent se utilizează grătare şi suporturi cu suprafaţa plană executată din platbande
distanţate cu bucşe prin care trec tiranţii de solidarizare a platbandelor (fig.1.1.b) sau din platbande
sudate în interiorul unui inel metalic (fig.1.1.c).

Fig.1.1. Tipuri de suporturi pentru umplutură: a) tip grătar;

b) din platbande fixate cu tirant; c) din platbande fixate in inel metalic.

Suporturile ondulate se realizează din oţel, aluminiu, material ceramic, material plastic

armat. La coloanele cu diametru mare, în vederea unei montări uşoare suporturile pentru
umplutură se realizează din 2 ÷ 7 segmente. Acestea pot fi montate pe grinzi transversale executate
din laminate.
Pentru a asigura contactul optim între fazele aflate în coloană este necesară evitarea
formării de canale verticale prin care să aibă loc scurgerea preferenţială a fluidelor. Acestea se
obţin prin repartizarea uniformă a fazei lichide pe suprafaţa umpluturii şi prin fracţionarea
umpluturii în straturi de înălţime mică, între care se intercalează dispozitive pentru colectarea şi
redistribuirea lichidului (fig.1.2). Acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să nu
îngusteze simţitor secţiunea aparatului, să asigure distribuirea uniformă a lichidului şi să nu fie
complicate din punct de vedere funcţional (fig.1.2.a). Ca dispozitive de colectare şi redistribuire se
utilizează conuri cu găuri ştanţate, buzunare inelare, talere speciale şi rozete.

Fig.1.2. Dispozitive pentru colectarea şi redistribuirea lichidului

6
 La conurile cu găuri ştanţate (fig.1.2.b) lichidul, care se scurge pe pereţii coloanei, este
dirijat către centrul acesteia. În dreptul conului 2, viteza vaporilor se măreşte, fără a deranja prea
mult funcţionarea coloanei datorită prezenţei găurilor 3. Buzunarele inelare relativ înguste
(fig.1.2.c), sunt prevăzute cu 3-6 ţevi, prin care lichidul colectat este adus spre centrul coloanei.
Astfel, se asigură o cădere de presiune minimă in ansamblul redistribuitor - suport pentru
umplutură, ca urmare a neîntrepătrunderii traiectoriilor lichidului şi vaporilor.
Racordurile prin care se introduc vaporii în coloană trebuie astfel concepute încât să
împiedice intrarea directă în ele a lichidului. Acestea se taie înclinat faţă de axă (fig.1.3.a) sau se
prevăd cu o degajare în partea inferioară şi cu capac frontal (fig.1.3.b). Racordurile talerelor de
distribuţie sau de redistribuire a vaporilor sau gazelor se acoperă cu capace.
Racordurile pentru ieşirea vaporilor sau gazelor nu trebuie să permită trecerea mai departe
a picăturilor antrenate în curentul de vapori sau de gaz. În acest scop, în calea vaporilor se prevăd
separatoare de picături sau în jurul intrării în racord se prevăd buzunare deschise în partea
superioară (fig.1.3.c). Racordurile pentru ieşirea fazei lichide trebuie să permită trecerea debitului,
dar să împiedice trecerea vaporilor sau a gazelor. La aparatele care funcţionează la presiune mică
se utilizează închizătoare hidraulice simple. La presiuni mari în coloană se utilizează închideri
hidraulice din ţeavă în formă de U.

Fig.1.3. Racordurile talerelor: a) tăiat inclinat faţă de axa;

b) cu degajare frontal; c) cu buzunar de evacuare a vaporilor.

Înălţimea coloanei şi forma constructivă depinde de concepţia generală adoptată.

Astfel, fierbătorul, care prin evaporarea lichidului transmite acestuia energia necesară
învingerii rezistenţelor opuse pe parcurs până la ieşirea din coloană, poate face corpcomun cu
coloana sau poate fi prevăzut independent de coloană. Corpul coloanei se construieşte, în general,
din oţel laminat. În cazuri speciale se recurge la fontă sau oţel turnat. Au fost realizate, de
asemenea, coloane cu suprafaţa interioară emailata. Pentru condiţii de coroziune au fost realizate
coloane din elemente modulate, din grafit.
b - Se compartimenteaza coloana pe inaltime, cu ajutorul unor talere, pe care are loc fie
barbotarea gazului prin lichid (coloane cu talere in regim de barbotare), fie pulverizarea lichidului

7
de catre gaz (coloane cu talere cu functionare in regim de picaturi sau de pulverizare). Variatia
fazelor se face in trepte ale caror numar este egal cu cel al talerelor. Acestea sunt utilizate in
industria chimica pentru distilari si rectificari, pentru absorbtie, extractive, desorbtie, reactii
chimice in sistem eterogen, gaz – lichid si lichid – lichid. Transferul de substanta la aceste coloane
are loc in zona de spumare ce se obtine ca urmare a barbotarii vaporilor sau gazului prin lichidul
de pe taler. Dispersarea fazelor de pe taler este uniforma.
Spaţiul coloanei este împărţit într-un număr de compartimente egal cu „n+1”, încare „n”
este numărul de talere. Circulaţia lichidului şi a vaporilor în coloană depinde desoluţia constructivă
adoptată pentru elementele talerului. Această entitate funcţionalăcaracteristică a coloanei este cea
care hotărăşte eficacitatea şi construcţia coloanei.
Din punct de vedere al circulaţiei lichidului între talere, coloanele cu talere sesubîmpart în:
coloane cu deversare (interior sau exterior) şi coloane fără deversoare.La coloanele cu deversoare,
scurgerea lichidului de la un taler la celălalt se face prin deversor (fig.1.4.a), pe când la coloanele
fără deversoare scurgerea lichidului se face prin aceleaşi deschideri prin care circulă vaporii
(fig.1.4.b).

Fig.1.4. Tipuri de coloane cu talere a) cu deversoare; b) fara deversoare

La coloana cu deversor, lichidul curge de pe talerul superior prin tubul deversor, parcurge
suprafaţa talerului, trece de pragul de deversare, care fixează nivelul lichidului pe taler şi curge
prin spaţiul dintre coloană şi prag, pe talerul inferior. Tubul deversor se afundă în lichidul de pe
talerul inferior formând, împreună cu pragul, o închidere hidraulică; aceasta împiedică trecerea
vaporilor de la talerul inferior la cel superior, prin zona deversorului.

8
 Circulaţia lichidului pe taler influenţează eficacitatea acestuia. La coloanele cu diametru
mare şi cu debite mari de lichid care curge pe taler nu este orizontal; acesta are o grosime mai
mare la intrarea pe taler şi mai mică în dreptul pragului de deversare. Rezultatul este că vaporii
trec cu debit mai mare prin zona unde rezistenţa hidraulică este mai mică.
Pentru a micşora denivelarea Δ se utilizează un deversor central pe un taler şi două
deversoare laterale pe talerul următor. În cazul coloanelor cu deversor central tubular pe un taler şi
cu 4…6 deversoare laterale, lichidul curge radial, lungimea drumului parcurs pe taler fiind aproape
cât raza coloanei. Coloanele cu diametre mari pot fi prevăzute cu 4 circuite de lichid.
Talere cu elemente în formă de S pot fi realizate prin asamblarea din elemente separate
care au în secţiunea transversală au formă de S. Pe latura prin care se barbotează gazul sau vaporii
în lichid sunt prevăzute fante triunghiulare sau trapezoidale. Vaporii trec de jos în sus prin zona
neobturată a S-ului, apoi prin fantele triunghiulare intră în lichidul aflat pe S-ul următor; se
produce barbotarea vaporilor prin lichid. În cazul de faţă, vaporii ies la fiecare element în aceeaşi
direcţie, şi anume în direcţia curgerii lichidului. Diferenţa între nivelul lichidului la intrare pe taler
şi nivelul lichidului la ieşirea de pe taler este mai mică decât la coloanele cu clopote. Capacele
elementelor în formă de S se închid la capete cu plăci obturate. În acest fel vaporii vor fi obligaţi
să iasă prin fantele frontale.
Talere cu supape
La aceste tipuri de talere, găurile din taler pentru trecerea vaporilor sau gazului sunt
acoperite cu supape de formă cilindrică sau dreptunghiulară. Sub acţiunea presiunii vaporilor
supapa se ridică, permiţându-le să treacă şi să barboteze prin lichidul de pe taler. În fig.1.5 sunt
prezentate trei tipuri constructive de supape. Supapa 1 din fig.1.5.a este un simplu disc care
obturează deschiderea din taler. Un limitator (2) reţine supapa în poziţie corespunzătoare
deschiderii maxime.
Un taler cu asemenea supape are nevoie de găuri de drenaj. Supapa 1 din figura 1.5.b este
prevăzută cu 4 picioruşe distanţiere (4), care ţin rondela 1, la 2…2,5 mm de talerul 3; aceasta
reprezintă deschiderea minimă a supapei. Deschiderea maximă este limitată de limitatorul 2.

Fig.1.5. Funcţionarea talerelor cu supape circulare

1 - disc circular; 2 - limitator al cursei supapei; 3 - taler; 4 - picioruşe.

9
Supapa din figura 1.5.c lucrează în două etape: la debite mici se ridică discul 1, după care, la un
anumit debit, discul 1 atinge deschiderea sa maximă, determinată de rondela inelară 5 prevăzută cu
5 picioruşe (4). Mărirea în continuare a debitului de vapori este limitată de limitatorul 2.
Talerele cu supape au eficacitate mare, se autoreglează în funcţionare şi au construcţie
simplă. Supapele se asamblează după o reţea hexagonală. Circulaţia lichidului pe taler se
realizează la fel ca la talerele cu clopote.
Talere sită
Talerele sită se construiesc în două variante: cu deversoare şi fără deversoare. Viteza
gazului sau a vaporilor prin orificiile talerului determină o presiune dinamică, care echilibrează
coloana de lichid ce curge de pe un taler pe altul prin deversor. Deversoarele sunt, în general,
interioare coloanei. Uneori se folosesc şi deversoare exterioare, de exemplu în cazul prelucrării
suspensiilor. Deversoarele exterioare se întâlnesc la coloanele din fontă. Talerele sită se remarcă
prin simplitate. Cu cât diametrul talerului este mai mare, cu atât este mai neuniformă funcţionarea
talerului între intrare şi ieşire a lichidului, iar eficacitatea talerului scade.

c - Pe inaltimea coloanei se prevad rafturi si cu sicane. Coloanele cu rafturi in cascada se

utilizeaza in general la racirea si umezirea gazelor, sau la absorbtia gazelor care se dizolva usor in
lichide. Au avantajul unui consum mai mic de apa comparativ cu cel al coloanelor cu umplutura,
un dezavantaj fiind insa gabaritul mai mare.

d – Introducerea sistemelor de injectare a vaporilor au ca scop intensificarea transferului

de masa, permitand totodata marirea debitului si realizarea unei constructii compacte.

e – Montearea unor elemente tubulare in interiorul coloanei, solutie utilizata numai pentru
operatii de transfer de masa insotite sau nu de transfer de caldura.

f - Unele aparate tip coloana sunt prevazute cu elemente rotative: arbori cu amestecatoare
sau discuri. La operatiile de extractie, intensificarea transferului de masa se poate obtine prin
turbulenta care rezulta din amestecare sau agitarea lichidelor.

1.2. Elementele constructive ale instalatiei proiectate

10
 Instalatiile de rafinare cu functionare discontinua se caracterizeaza prin rafinarea spirtului
brut insarje, obtinandu-se mai intai fruntile mai volatile, apoi spirtul rafinat si apoi cozile.
Introducand conceptul de subsistem, rafinarea discontinua se realizeaza in aparate de tip coloana si
este determinata de interactiunea mai multor subsisteme, dupa cum urmeaza (fig.1.6):

Fig.1.6. Schema generala a instalatiei de rectificare

Blaza(1) este prevazuta cu o serpentine de incalzire indirecta cu abur (7), un barbotor cu

abur direct (8), o oala de condens (9), un record de umplere (10) , un record de evacuare a apei de
luter (11), un manometru (12), o sticla de nivel (13) si racord de evacuare reziduri (14).

11
 Corpul blazei trebuie sa fie suficient de mare pentru a asigura capacitatea de preluare/sarja.
Serveste la incalzirea pana la fierbere a amestecului binar supus rectificarii (apa + alcool). Se
realizeaza prin imbinarea virolei cilindrice pe care se vor asambla celelalte elemente constructive.
Virola cilindrica este realizata din table curbate imbinate prin suduri longitudinale si
circulare. Aceasta se construieste in asa fel incat sa cuprinda un numar minim de table cu
dimensiuni uzuale, ca in figura 1.7:

Cordoane de sudura meridionale

H

Cordoane de sudura inelare

Fig.1.7. Virola cilindrica a blazei coloanei de rectificare

Capacul blazei

Flansa de racordare cu coloana

Capac

Fig.1.8. Capacul blazei

Fundul recipientului este realizat din tabla, are forma semielipsoidala ca si capacul
recipientului (fig.1.8), imbinat prin sudura cu virola cilindrica.
Materialul din care se va realiza va fi otel inoxidabil rezistent la temperaturi ridicate,
10TiNiCr180 STAS 3583 2, special ales datorita unei calitati ridicate a imbinarii sudate, dar si
datorită compatibilităţii cu parametrii fizico–chimici ai utilajului.

12
 Coloana de rectificare (2) sau corpul coloanei se poate obtine din virole sudate intre ele,
din tronsoane sudate sau prevazute cu flanse si asamblate cu suruburi sau prezoane. Corpurile
cilindrice se realizeaza din table prin valtuire si sudare interioara, dintr-un material cu plasticitate
(otel laminat), care permite curbarea tablei in vederea obtinerii virolelor, are sudabilitatea
asigurata, nu duce in timpul sudarii la formarea unor carburi de crom sau nichel, si nu mareste
fragilitatea cordonului de sudura, nu necesita tratament al cordonului de sudura si lucreaza la
presiuni de pana la 10 N/m2 (100 bar). La alegerea materialului de constructie s-au avut in vedere
parametrii regimului de lucru (presiune, temperatura), agresivitatea chimica (gradul de coroziune)
a substantelor care parcurg coloana, gradul de puritate impus produsului (produsul obtinut nu
trebuie sa contina ioni ai metalelor din care este confectionat corpul), posibilitatea de aderare a
substantelor la peretii coloanei, pretul de cost al materialului.
Grosimea corpului coloanei este determinata de intensitatea sarcinilor care actioneaza pe
inaltimea sa (sarcini seismice, sarcini eoliena, forte axiale, momente de incovoiere). Tronsonarea
optima a coloanelor, in special in cazul inaltimilor mari ale acestora, poate duce la insemnate
economii de material.
Tronsonarea optima efectiva tine seama si de latimea de laminare a tablelor (L 1). Inaltimea
tronsonului este preferat sa fie un multiplu al latimii de calcul (Lc) a tablei.
Alegerea latimii de calcul a tablelor influenteaza greutatea finala a coloanei cu consecinte
positive atat din punct de vedere al executiei, al montajului instalatiei cat si economic.
Capacul coloanei (fig.1.8) se realizeaza de forma semielipsoidala racordata la o mica
portiune cilindrica, forma care avantajeaza atat din punct de vedere al circulatiei fluidului supus
procesului de rectificare, cat si al tensiunilor ce se vor dezvolta in zona de imbinare cu virola
cilindrica. Din cauza diametrului interior mare, capacul se va realiza din pale curbate (ambutisare
la rece), imbinate intre ele prin cordoane de sudura, in partea centrala fiind prevazut cu o tabla
ambutisata la rece de care se vor suda palalele.
Capacul se realizeaza in constructie nedemontabila, legatura cu virola cilindrica făcându-se
prin sudura cap la cap. Materialul din care se va realiza va fi acelasi otel inoxidabil 10TiNiCr180.
Coloana de rectificare constituie elementul principal al utilajului, acesta realizand cresterea
concentratiei in alcool a produsului finit.
Solutia pentru care s-a optat face parte din categoria coloanelor cu talere; talerele sunt
amenajari interioare pe care are loc transferul de masa dintre fluide (apa si alcool).
Dezavantajele utilizarii acesteia, in raport cu utilizarea coloanelor cu umplutura, pot fi:
constructia complicata, caderi de presiune mari, intretinere grea, cost ridicat.
Acestora li se opune avantajul unei bune dispersii a fluidelor pe taler si o mare flexibilitate
in functionare.

13
 Coloanele cu talere pot functiona dupa mai multe scheme (fig.1.9):

Fig.1.9. Scheme de functionare ale coloanelor cu talere

a – in contracurent (pentru coloane cu talere fara deversoare);
b – in echicurent (pentru coloane cu talere cu sicane); c – in curent incrucisat sau mixt
(pentru coloane cu talere cu deversoare); 1 – coloana ; 2 – taler.

Fluidele pot circula in contracurent, in echicurent sau mixt.

Solutia aleasa pentru proiectul de fata, ca fiind cea mai avantajoasa, este functionarea in
curent incrucisat (cu talere deversoare), fig.1.10.

Fig. 1.10. Circulaţia lichidului şi vaporilor în curent mixt

Există două tipuri de talere cu deversoare: interioare sau exterioare. La randul lor, acestea
se construiesc in mai multe variante: talere cu clopot, talere cu supapa, talere cu elemente în formă
de S, talere sita.
In cazul proiectului de faţă, se va adopta constructiv soluţia cu talere cu clopote, acestea
având o eficacitate ridicată şi fiind des utilizate în cazul coloanelor de rafinare din industria
chimică .
In principiu, talerele cu clopote functionează cu deversoare la interior sau la exterior.
Circulatia lichidului de la un taler la altul se face prin deversor (fig.1.11). Clopotele reprezinta
elementele principale ale talerului. Ele se deosebesc prin formă, dimensiuni, mod de asamblare,
material si procedeu de execuţie (fabricare) etc. Capacele clopotelor sau clopotele propriu-zise pot

14
avea forme circulare, cu fante dreptunghiulare sau zimţi, dreptunghiulare, lungite (tunel),
hexagonale s.a. (fig.1.12).
In coloana din figura 1.11 lichidul curge de pe talerul superior prin tubul deversor,
parcurge suprafaţa talerului, trece peste un prag deversor care fixează nivelul lichidului pe taler şi
curge pe talerul inferior. Tubul deversor se afundă în lichidul de pe talerul inferior formând
împreună cu placa de preaplin o închidere hidraulică, care împiedică trecerea vaporilor prin zona
deversorului, de la talerul inferior la cel superior.
Eficacitatea talerului este influenţată de circulaţia lichidului pe taler. La coloanele cu
diametru mare şi debite mari de lichid, stratul de lichid care curge pe taler nu este orizontal, având
o grosime mai mare la intrarea pe taler, şi mai mică în dreptul pragului de deversare. Se va avea în
vedere că debitul de vapori este mai mare în zona în care rezistenţa este mai mică.
La coloanele cu talere cu un singur curent de lichid, deoarece drumul parcurs de lichid este
lung, concentraţia lichidului variază în direcţia curentului. Circulaţia celor două faze este în
contracurent.

Fig.1.11. Circulatia fluidelor in coloanele cu talere cu deversoare

1 – coloana; 2 – taler; 3 – deversor; 4 – clopot.

Procesul de transfer de substanţă între cele două faze: lichid şi vapori sau gaz, se produce
în lichidul de pe taler. Concentraţia fazelor variază în trepte pe înălţimea coloanei iar numărul
treptelor de variaţie este egal cu cel al talerelor. Vaporii se îmbogăţesc în fracţiunea volatilă pe
măsură ce se apropie de vârful coloanei, iar lichidul se îmbogăţeşte în fracţiunea grea (cu punct de
fierbere mai ridicat) pe măsura apropierii de blaza coloanei. Deasupra stratului de lichid de pe taler
se formează o spumă. Formarea spumei şi a picăturilor măreşte eficacitatea talerului. Nu se admite

15
trecerea picăturilor de la un taler inferior la unul superior, deoarece acest lucru reduce eficacitatea
coloanei.
Evitarea antrenării picăturilor se realizează prin montarea separatoarelor de picături, sub
fiecare taler.
Talerele se executa din acelasi material cu corpul coloanei.
Clopotul (fig.1.12) se execută fie din acelaşi material cu talerul, fie din material ceramic
sau plastic. Alegerea materialului pentru construcţia talerului depinde de temperatura şi de
presiunea de lucru ale coloanei.
Utilizarea clopotelor din materiale plastice duce la economii importante, determinând
micşorarea costului coloanei şi a greutăţii totale.

Fig.1.12. Tipuri de clopote

a – matritat din tabla; b – fixat prin lipire; c – clopot demontabil; 1 – taler;
2 – racord pentru intrarea vaporilor; 3 – clopot; 4 – surub de fixare.

Clopotele din oţel şi cupru se matriţează, iar cele din fontă se toarnă. Racordurile deasupra
cărora se montează clopotele se asamblează pe taler nedemontabil prin sudare sau prin mandrinare.
În fig.1.14 sunt reprezentate piesele componente ale unui clopot cu capac demontabil.

a) b) c) d) e)
Fig.1.13. Tipuri de capace pentru clopote: a - circulare, cu zimti; b - circulare, cu fante;
c - alungite (tunel); d - dreptunghiulare; e - hexagonale.

16
 Fig.1.14. Piesele componente ale unui clopot
1 – capac; 2 – racord; 3 – şurub; 4 – piuliţă; 5 – contrapiuliţă;

Clopotele se pot asambla pe taler demontabil sau nedemontabil, prin sudare sau lipire.
Prima varianta permite inlocuirea lor mai usoara in cazul corodarii, precum si reglarea lor pe taler.
La unele constructii, clopotele se asambleaza pe o traversa comuna rezemata pe un inel sudat de
coloana. Solutia este avantajoasa la coloanele de diametru mare, cu foarte multe clopote pe taler.
Functie de diametrul coloanei, talerele se pot realiza dintr-o bucata sau mai multe bucati
asamblate intre ele. Fixarea talerului pe corpul coloanei se poate face nedemontabil (prin sudare
sau lipire) sau demontabil (cu orizontalitate reglabila sau nereglabila).
La asamblarile prin sudura, in timpul operatiei de sudare poate aparea pericolul curbarii
talerului, cu efecte nedorite in functionarea acestuia. Desi mai scumpe si mai complicate
constructiv, talerele demontabile sunt cele mai utilizate, ele permitand accesul mai usor in cazul
interventiilor.Imbinarea taler - coloana trebuie sa fie etansa.
Deflegmatorul (3), fig.1.6, este un schimbator de caldura in care se realizeaza condensarea
partiala a vaporilor formati.
Condensatorul (4), este un recipient in care se condenseaza vaporii bogati in componenti
usor volatili ramasi necondensati in deflegmator si de a raci condensatul pana la temperatura
depozitarii. Constructiv, condensatorii pot fi: cu pereti dubli, tubulari sau combinat.
In cazul condensatorului combinat, solutia aplicata in cadrul proiectului, cele doua functii,
de condensare si de racire, sunt distincte. Condensarea are loc in partea tubulara superioara, iar
racirea condensatului in partea inferioara prevazuta cu serpentine. Ca urmare, suprafata de racire a
condensatorului este folosita eficient. Partea tubulara este prevazuta cu sicane care maresc drumul
parcurs de vapori in spatial intertubular.
Felinarul de control (5) are rolul de a urmari concentratia de alcool a condensatului.
Filtrul (6) are rolul de a filtra cele trei produse rezultate in urma rafinarii: fruntile, spirtul
rafinat si cozile.
Regulatorul de abur (14) are rolul de a mentine in coloana de rectificare o presiune
constanta de care depinde inaltimea stratului de lichid pe talere, acest lucru determinand eficienta
procesului de rafinare.

17
 Sistemul de incalzire al aparatului consta in doua serpentine (7) prin interiorul carora
circula agentul termic (aburul). Se poate adopta solutia de alimentare a unei serpentine cu abur
primar, iar cealalta serpentina cu abur utilizat in cadrul altei operatii a procesului tehnologic.
Conductele de legatura – aparatul de distilat eate prevazut cu elemente care il leaga de
celelalte utilaje aflate in flux tehnologic. Aceste elemente sunt racorduri, bosaje sau mufe. Ele se
executa, in general, din acelasi material cu virola, capacul suu fundul coloanei de rectificare pe
care se monteaza. Racordurile pentru iesirea vaporilor nu trebuie sa permita trecerea mai departe a
picaturilor antrenate in curentul de vapori. In acest scop, in calea vaporilor, se prevad separatoare
de picaturi sau in jurul intrarii in racord se prevad buzunare in partea inferioara.
Elementele de automatizare cuprind elemente de control si reglare pentru parametrii
functionali ai aparatului (temperatura, presiune, debitele de agent termic).
Rezemarea coloanei
Corpul coloanei se reazemă cel mai des pe o virolă suport cilindrică sau tronconică.
Uneori, rezemarea coloanei se poate face lateral pe suporturi sau pe inel continuu nervurat, precum
şi pe picioare, ca la recipiente.
Suporturile pentru coloane autoportante asigură încastrarea elastică a acestora în fundaţie.
În cazul virolei suport, corpul cilindric al coloanei se prelungeşte în partea inferioară pe o virolă
cilindrică sau tronconică (fig.1.15), prin intermediul căreia coloana se reazemă pe fundaţie.
Suportul coloanei este prevăzut cu ferestre sau cu decupări pentru trecerea conductelor
tehnologice, pentru controlul etanşeităţii flanşelor sau pentru manevrarea robinetelor, dar şi pentru
controlul vizual al cordoanelor de sudură.

Fig.1.15. Suporturi pentru coloane autoportante

1 - corpul coloanei; 2 - virola suport; 3 - fundaţie; 4 - şuruburi de fundaţie

18
 Suporturile cu înălţime mai mare de 3000 mm au scară interioara.
Sudarea suporturilor de rezemare de coloană se face după una din soluţiile constructive
indicate în fig.1.16:

.
Fig.1.16. Îmbinări prin sudare între suportul coloanei şi corpul coloanei

Fixarea suportului coloanei de fundaţie se face cu ajutorul şuruburilor de fundaţie. În acest

scop, talpa suportului este prevăzută cu decupări sau găuri corespunzătoare prin care trec
şuruburile de fundaţie cu diametrul ds.
Fixarea în fundaţie a şuruburilor implică dezavantajul că înlăturarea şuruburilor distruse
sau corectarea imperfecţiunilor de execuţie ale fundaţiei se poate face prin distrugerea betonului.
Utilizarea şuruburilor de fundaţie cu cap ciocan, înlătură aceste neajunsuri, soluţia fiind
însă mai scumpă. Ancorarea în fundaţie a şuruburilor se face ca în fig.1.17.
Platforme si scari
In scopul deservirii coloanei, in dreptul gurilor de vizitare si de control principale, precum
si a armaturilor importante se prevad platforme fixate pe coloana, fara a impiedica dilatarea libera
a acesteia. Platforma se prevede cu o bordura de minimum 100mm si cu balustrade de protectie cu

19
inaltimea de 800 – 1000 mm. Pe consolele platformei (dispuse radial) se prind gratare sau table
striate.

Fig.1.17. Ancorări ale şuruburilor de fundaţie

Accesul la platforme se face cu ajutorul scarilor. Scarile de acces se monteaza pe suporturi,

fixate pe coloana la distante de aproximativ 3 m, care rigidizeaza si impiedica balansarea scarii.

1.3. Principiul de functionare al instalatiei de rectificare

Procedee de rafinare discontinuă:
a) Procedeul încărcării simple cu spirt diluat
b) Procedeul încărcării simple cu spirt nediluat
c) Procedeul încărcării repetate cu spirt nediluat
Instalaţia prezentată în fig.1.1, conform datelor temei de proiectare, utilizează procedeul
încărcării simple cu spirt nediluat. Acest procedeu se caracterizează prin rafinarea spirtului brut
fără o diluare în prealabil cu apă. Se economiseşte astfel abur şi apă de răcire realizându-se o
creştere a productivităţii instalaţiei de rafinare.

Sectiunile in care se realizeaza procesul dublu de vaporizare – condensare sunt denumite

trepte sau, constructiv, talere. Pe fiecare taler se realizează concomitent vaporizarea
componentului usor volatil din lichid, pe seama caldurii de condensare a vaporilor bogati in
component greu volatil. Astfel, pe fiecare taler vaporii se imbogatesc în component usor volatil iar
lichidul în component greu volatil. La coloanele de rafinare formate din 40 – 50 de talere cu
clopote se obtine spirt rafinat cu concentratia de minim 96 %.

Procesul de rafinare discontinua se realizeaza astfel:

20
 1. Se introduce în blază o cantitate măsurată de spirt brut şi se diluează cu apă de luter
până la 40-50° alcool.
2. Se face încălzirea spirtului brut mai întâi cu abur direct timp de 10-20 min şi apoi cu
abur indirect timp de 30-60 min., până ce se încălzeşte mai mult de două treimi din coloană. In
acest timp vaporii alcoolici nu au ajuns în deflegmator.
3. Se dă drumul la debitul maxim de apă de răcire în condesator şi deflegmator
realizându-se o condensare totală a vaporilor alcoolici ce intră în deflegmator. Condensatul se
întoarce în coloana sub formă de reflux extern. Prin această frânare a distilării care durează 1-3 ore
se realizează o mărire a concentraţiei alcoolice spre vârful coloanei împiedicând ridicarea
impurităţilor grele, frunţile concentrându-se în vârful coloanei.
4. Se micşorează apoi debitul apei de răcire şi se începe colectarea spirtului frunţi timp de
2-3 ore, care are la început o concentraţie alcoolică de 92-94% vol. şi o culoare verzuie, spre
sfârşit devenind incolor cu o concentraţie crescută la 95-96% alcool vol.
5. Se continua procesul de distilare a spirtul rafinat care trebuie să aibă concentraţie
alcoolică de minim 96% vol. La început se lucrează la capacitatea maximă a coloanei apoi pe
măsură ce se micşorează conţinutul blazei în alcool se măreşte treptat debitul de apă de răcire
astfel încât să nu se producă o scădere a concentraţiei alcoolice pe talere; ca urmare productivitatea
coloanei scade la 60-70% la sfârşitul colectării spirtului rafinat. Distilarea spirtului rafinat durează
aproximativ 40 ore.
6. Când concentraţia alcoolică la felinarul de control scade şi se constată apariţia cozilor
începe colectarea acestora, operaţia durând 1-2 ore.
7. Când la felinarul de control al spirtului devine tulbure datorită prezenţei uleiului de
fuzel care în soluţie alcoolică diluată emulsionează, se poate colecta şi acesta trimiţându-se direct
într-un rezervor separat fără a mai trece în aparatul de control. Uleiul de fuzel poate fi purificat în
continuare cu ajutorul separatorului de ulei de fuzel sau prin tratare cu o soluţie de clorură de sodiu
astfel încât concentraţia sa în ulei de fuzel să fie de minim 85%.
8. La sfârşitul rafinării când concentraţia lichidului de la felinarul de control scade sub
2% alcool vol. se goleşte apa de luter din blază şi se începe o nouă şarjă. Durata totală a unei şarje
este de aproximativ 48 ore. Spirtul frunţi si cozile sunt trecute prin aceleaşi aparate de control şi
depozitate într-un rezervor comun formând împreună spirtul tehnic. In vederea realizării unui
coeficient de extracţie normat a spirtului rafinat de 92,5% din alcoolul absolut a spirtului brut
amestecul de frunţi şi cozi poate fi supus re-rafinării. In final se ajunge la un procent de spirt frunţi
de circa 4,1%, iar de cozi circa 2% din alcoolul absolut. Consumul de abur pentru rafinarea
discontinuă este de 350-400 kg/100 l spirt rafinat, iar cel de apă la 10°C de circa 3m3 per 100 l spirt
rafinat în funcţie de procedeul folosit.

21
 CAPITOLUL II

ÎNCADRAREA ECHIPAMENTULUI INTR-O LINIE TEHNOLOGICA DE PROFIL

Spirtul este alcoolul etilic obţinut pe cale industrială, prin distilarea şi rectificarea
plămezilor zaharificate şi fermentate alcoolic, a cărui concentraţie în alcool este de minim
95,5 % vol. În industria alimentară spirtul se utilizează la prepararea unor băuturi alcoolice.
Principalele operaţii ale procesului tehnologic de fabricaţie a spirtului sunt prezentate în
figura 1.1 3:

Fig. 2.1. Schema tehnologica de fabricare a spirtului

În funcţie de ponderea lor, materiile prime folosite la fabricarea spirtului sunt

melasa, porumbul şi cartoful, industria spirtului prelucrând şi alte materii capabile să
transforme amidonul în zahăr fermentascibil.

a) Fabricarea spirtului din materii prime amidonoase

Tehnologia de fabricare a spirtului din materii prime amidonoase are ca etape principale
obţinerea şi fermentarea plămezilor, distilarea şi rectificarea alcoolului. Din categoria materiilor

22
prime amidonoase fac parte în principal porumbul şi cartofii, la care se mai pot adăuga grâul,
secara sau orzul.

b) Fabricarea spirtului din melasă

Melasa este produsul secundar rezultat de la fabricarea zahărului, ce conţine zaharuri care
nu mai pot cristaliza, apăşi săruri sau nezaharuri, raportul dintre zaharozăşi totalitatea
substanţelor uscate trebuind să fie de 60-62%.

c) Fabricarea spirtului din deşeuri celulozice

La fabricarea spirtului mai pot fi folosite leşiile bisulfitice rezultate de la fabricarea
celulozei (cca 2,5 m3 la 1000 kg celuloză obţinută). Substanţa uscată este compusă din
85% substanţe organice şi 15% substanţe minerale, dintre acestea fiind prezente în cantitate
mare acidul sulfuric şi sulfuros, legat chimic şi liber, acidul azotic şi formic.
Leşiile bisulfitice sunt toxice şi pentru drojdii, astfel că pentru a fi apte de
fermentare sunt supuse unei neutralizări, pentru îndepărtarea excesului de acizi şi eliminarea
acidului sulfuros liber. Leşiile bisulfitice sunt sărace în potasiu, fosfor sau substanţe azotoase
asimilabile, motiv pentru care ele se supun unei corecţii cu săruri nutritive, capabile să stimuleze
fermentaţia. Utilizarea deşeurilor celulozice la fabricarea spirtului este limitată datorită
compoziţiei chimice a materiei prime şi a tratamentelor necesare în vederea fermentării alcoolice.

DISTILAREA ŞI RECTIFICAREA sunt procese de separare a componentelor unui

amestec omogen (iniţial în fază lichidă şi/sau de vapori), format din două sau mai multe substanţe,
pe baza diferenţei de volatilitate a acestora. Obtinerea spirtului brut se realizeaza in urma
proceselor de distilarea şi rectificarea a amestecurilor binare (cu două componente)

Distilarea se realizează prin vaporizarea parţială a unui amestec lichid (plamada

fermentata) şi recuperarea separată a vaporilor (alcool etilic) şi lichidului rămas, vaporii fiind apoi
condensaţi prin racire cu apa). Astfel, alcoolul etilic este mai volatil ca apa, avand o temperatura
de fierbere de 78,39ºC, in timp ce temperatura de fierbere a apei este 100ºC, la presiune
atmosferica. In afara de alcool si apa, prin distilarea plamezii fermentate trec in distilat si alte
substante volatile ca: aldehide, esteri, alcooli superiori, acizi volatili, alcool metilic, care ii confera
un gust si un miros neplacut. Se obtine asa numitul spirt brut, care trebuie purificat in continuare
prin operatia de rafinare. Reziduul fara alcool rezultat de la distilare este denumit borhot.

Rectificarea este separarea componentelor amestecului printr-o succesiune de distilări

(vaporizări şi condensări parţiale). Separarea amestecului în componentele sale în stare pură se

23
poate face numai prin rectificare. Spirtul brut ce se obtine ca produs intermediar in urma distilarii,
avand o concentratie alcoolica de 80-85% vol, contine o serie de impuritati mai mult sau mai putin
volatile, fie din plamada fermentata, fie formate chiar in timpul procesului de distilare. Aceste
impuritati se vor elimina din spirtul brut prin operatia de rafinare. Deoarece aceasta operatie este
legata de un proces de crestere a concentratiei spirtului prin distilare repetata se numeste rafinare.
Rafinarea determina obtinerea unui produs cu puritate superioara denumit spirt rafinat sau alcool
etilic rafinat. Prin rafinare spirtul se concentreaza, devine limpede, fara gust si miros neplacut.
El trebuie sa aiba o concentratie alcoolica de minim 96% vol, nu trebuie sa contina alcool metilic
si furfurol, iar continutul in acizi, esteri, aldehide si alcooli superiori trebuie sa fie foarte scăzut.
Impuritatile mai volatile (aldehida acetica, acetatul de metil, acetatul de etil) vor fi ridicate
de catre vaporii alcoolici care se concentreaza in varful coloanei de rafinare de unde vor fi
evacuate in stare de vapori sub forma de frunţi.
Impuritatile cu volatilitate mai redusa, odata cu cresterea concentratiei alcoolice nu se vor
ridica in coloana sub forma de vapori ci vor fi retrograde spre partea inferioara formand cozile.
Rezulta că prin rafinarea spirtului brut se obtin trei fractiuni: frunţile, spirtul rafinat si
cozile.

24